Suport de Curs ID - Dr. Adm. II - Doc 2022

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE DREPT
Daiana-Maura VESMAȘ
Laurenţiu ŞONERIU
Drept administrativ II
- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -
- 2022-
I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU
Introducere
Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei DREPT

ADMINISTRATIV II, care este comună învăţământului la forma de zi şi la forma de
învăţământ la distanţă, conform planurilor de învăţământ în vigoare.
El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie
materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea disciplinei
respective.
Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în
învăţământ naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale pe baze
interactive. Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucţiuni asigură reţinerea
informaţiilor de bază, înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor
dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.
Manualul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte
omogenă din componenţa manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de
referinţă (cuvinte-cheie), care poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de
concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul de
idei al modulului de studiu şi nu ia în calcul întrebările recapitulative, temele pentru acasă,
testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare).
Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor
autoinstruirii.
Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele
aşteptate doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de
studiu, procedură care este prezentate în cele ce urmează.
Totalul general al orelor de studiu necesare parcurgerii şi înţelegerii T1-T8 este de
14. Orele necesare studiului individual al disciplinei sunt cele corespunzătoare numărului
de credite transferabile alocate disciplinei înmulţite cu 24 ore pentru fiecare credit.
Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de
autoinstruire.
Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de
autoinstruire pe baza manualului de faţă:
1. Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar în
cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu.
Criteriile şi modalitatea de ”înlănţuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare
2
modul de studiu şi ele trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea nerealizării la parametrii
maximali a programului de autoinstruire;
2. Fiecare modul de studiu conţine şi un test de evaluare şi/sau temă pentru acasă pe
care studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului şi corectitudinii
înţelegerii fenomenelor ţi proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu;
3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de
perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate contra cronometru;
4. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea:
• se citesc obiectivele şi competenţele modulului de studiu
• se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie)
• se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat
• se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al modulului
• se parcurge bibliografia recomandată
• se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar,
conţinutul dezvoltat de idei al modulului
• se efectuează testul de autoevaluare ţi se verifică, prin confruntare cu
răspunsurile date la sfârşitul manualului, corectitudinea răspunsurilor
• se efectuează testul de evaluare şi/sau tema pentru acasă sau de control (după
caz)
OBS.: Este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoevaluare, să se
facă o pauză de 30 de minute sau o oră. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2 ore
de studiu să se facă o pauză de 30 de minute.
5. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de 1-2 teme de studiu pe zi, pentru
a nu se periclita însuşirea temeinică şi structurală a materiei. În funcţie de necesităţile şi
posibilităţile de studiu ale studentului, studiul unui modul poate fi fracţionat pe mai multe
zile, dedicând cel puţin 30 de minute pe zi studiului.
COORDONATORI DE DISCIPLINĂ:
Conf. univ. dr. Daiana-Maura VESMAȘ daiana.vesmas@ulbsibiu.ro
Lect. univ. dr. Laurenţiu ŞONERIU laurentiu.soneriu@ulbsibiu.ro
3
2. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI
Manualul de studiu DREPT ADMINISTRATIV II reprezintă o sinteză realizată în

manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învăţământ zi.
Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai
accentuat enunciativă, elementele de detaliu sau de explicaţie redundantă (necesare pentru
atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării cunoştinţelor) putând fi găsite de către
student în bibliografia de specialitate recomandată.
Obiectele disciplinei DREPT ADMINISTRATIV II
1. Obiective generale :
▪ cunoaşterea şi însuşirea de către studenţii anului II a cunoștințelor ce vizează
regimul juridic al actului administrative în teorie și în aplicabilitatea practică, a
controlului asupra administrației publice și răspunderii administrative ;
▪ studiul principalelor elemente si caracterisitici ale controlului judecătoresc asupra
actelor administrative ;
▪ de asemenea, disciplina vizează înţelegerea şi însuşirea particularităţilor specifice
ale conceperii, redactării, aplicării și controlului actelor administrative.
2. Obiective specifice :
▪ înţelegerea evoluției istorice a regimului juridic al actelor administrative și
controlul asupra acestora în România din perspectiva reglementării constituționale
și legale actuale precum și a jurisprudenței consecrate în materie;
▪ abordarea comparativă a conceptelor şi principiilor care sunt avute în vedere de
doctrina și practica de specialitate în statele Uniunii Europene ;
▪ înţelegerea şi familiarizarea cu sistemul normativ și procedural al elaborării și
aplicării actelor administrative și a formelor de control asupra acestora;
▪ dezvoltarea vocabularului juridic-administrativ necesar pentru problematica
studiată.
• Descrierea structurii manualului:
4
Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual
(autoinstruire) și este compartimentat în teme de studiu. Structura fiecărei teme de studiu
este următoarea:
I.Obiective (rezultatele aşteptate ale temei)
II. Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student)
III. Termeni de referinţă (concepte cheie)
IV. Structura temei de studiu
V. Rezumatul ideilor principale
VI. Conţinutul dezvoltat de idei al temelor
VII. Bibliografia recomandată
VIII. Teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă
Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru

studiul disciplinei Drept administrativ II. El reprezintă minimul de informaţie necesară
pentru înţelegerea şi însuşirea noţiunilor fundamentale ale disciplinei.
3. BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ GENERALĂ, SELECTIVĂ ŞI ACTUALIZATĂ

RECOMANDATĂ
1. Verginia Vedinaș, Drept administrativ. Ediția a XII-a revăzută și actualizată,
Editura Universul Juridic, București, 2020;
2. Verginia Vedinaș – Codul administrativ adnotat. Noutăți. Examinare comparative,
Note explicative, Editura Universul Juridic, București, 2019;
3. Tudor Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
4. Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Vol.II. Edit. Alma Mater,
Sibiu, 2011;
5. Emilia Lucia Cătană, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2017;
6. Elena Emilia Ștefan, Manual de drept administrativ, Partea a II-a, Caiet de seminar,
Ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016;
7. Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de
curs an universitar 2011/2012;
Legislație incidentă
1. Constituția României, republicată;

2. O.U.G. nr. 57/2019 – Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
3. Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
5
4. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată;
5. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,
republicată.
6. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu
modificările şi completările ulterioare.
7. O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, cu modificările și
8. O.G. nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și
9. O.G. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
Date privind bibliografia complementară se regăsesc în trimiterile bibliografice din

subsolul paginilor.
4. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO-)REDACTAREA

TEMELOR PENTRU ACASĂ ŞI/SAU A TEMELOR DE CONTROL:
a. Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta în

cuprinsul acestuia
b. Referatul trebuie să fie redactat într-un limbaj academic cu utilizarea corectă şi
riguroasă a conceptelor şi noţiunilor de specialitate
c. Referatul va fi elaborat şi redactat cu utilizarea a cel puţin 3 surse bibliografice
actuale şi diferite, care vor fi identificate la sfârşitul lucrării precum şi cu utilizarea
corectă a trimiterilor bibliografice în subsolul paginilor.
d. Referatul se va tehnoredacta cu font Times New Roman CE, caractere de 14, la un
rand
e. Intinderea referatului va fi de 6-15 pagini
f. Depunerea referatului se face electronic pe adresa tutorelui de disciplină până cel
mai târziu la data înscrisă în calendarul activităţilor didactice şi de evaluare.
g. Referatele care prezintă actualitate şi originalitate precum şi cele care discută
probleme controversate vor putea fi selectate pentru publicare în una din publicaţiile
oficiale ale Facultăţii (Revista Acta Universitatis Cibiniensis Seria Jurisprudentia sau
într-una din publicaţiile Centrelor de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Facultăţii.)
6
CONȚINUTUL TEMATIC AL MATERIEI
CUPRINS
I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE

STUDIU...................................................................................................................2
II. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI ........4
III. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ, SELECTIVĂ, RECOMANDATĂ PENTRU
TEMELE 1-8: .........................................................................................................5
IV. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO- REDACTAREA
TEMELOR DE CONTROL: ................................................................................6
V. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI: ...........................................7
Tema 1. Introducere în activitatea executivă ......................................................8
Tema 2. Actul administrativ. Definiție. Trăsături. Clasificare ........................16
Tema 3. Regimul juridic al actelor administrative ...........................................25
Tema 4. Procedura emiterii/adoptării actelor administrativeEroare! Marcaj în
document nedefinit.
Tema 5. Efectele actelor
administrative.............................................................Eroare! Marcaj în document
nedefinit.
Tema 6. Contractul administrativ. Noțiune. Regimul juridic actual .............55
Tema 7. Contenciosul administrativ - formă a controlului exercitat asupra
administrației publice...........................................................................................60
Tema 8. Răspunderea în dreptul administrativ.................................................85
VI. TESTE DE EVALUARE RECAPITULATIVĂ..........................................102
7
TEMA I. Introducere în activitatea executivă
Obiective: identificarea sarcinilor specifice Executivului, identificarea formelor concrete

de activitate ale administrației publice, delimitarea actelor juridice de operațiunile
administrative și alte forme de activitate, delimitarea regimului juridic aplicabil activității
administrației publice.
Cuvinte cheie: executiv, legislativ, judecătoresc, decizie administrativă, act

administrativ, oprațiune administrativă.
Rezumat capitol:
1. Activitatea executivă – formă fundamentală de activitate a statului
2. Formele concrete ale activităţii executive
3. Decizia administrativă
4. Activitatea decizională a administraţiei publice
Tema pentru acasa: Analizați formele prin care se realizează activitatea

administrației publice
1. Activitatea executivă – formă fundamentală de activitate a statului
Activitatea executivă reprezintă acea formă fundamentală de activitate ce

realizează puterea de stat şi care constă din executarea legilor şi a altor acte subordonate
acestora, înfăptuită de autorităţile publice. Această activitate de "executare" constă în
activităţi de conducere, activităţi de organizare a executării şi activităţii de executare în
concret a legilor şi a altor acte juridice subordonate lor. Astfel, suntem în prezenţa unei
activităţi de conducere atunci când Guvernul adoptă acte prin care coordonează activitatea
ministerelor. Suntem în prezenţa unei activităţi organizatorice (de organizare a executării)
8
atunci când un minister elaborează instrucţiuni pe care le reclamă un act cu forţă juridică
superioară (lege, decret, hotărâre guvernamentală) pentru a-i asigura o aplicare unitară. În
sfârşit, suntem în prezenţa unei activităţi de punere în executare atunci când un primar
emite o autorizaţie.
Raportul dintre activitatea de conducere şi cea de execuţie diferă în cadrul
organelor administraţiei publice. În general, cu cât o autoritate se găseşte pe o treaptă
ierarhică mai înaltă în sistemul administrativ, cu atât în activitatea sa vor precumpăni
actele de conducere şi invers, cu cât un organ dministrativ se găseşte la un nivel ierarhic
mai scăzut în acel sistem, cu atât în activitatea sa vor fi preponderente actele şi faptele de
execuţie.
Aceasta nu exclude însă posibilitatea ca la nivelul aceluiaşi organ să se poată
adopta acte de conducere concomitent cu adoptarea şi realizarea actelor de execuţie.
Astfel, de exemplu, reprezintă o activitate de conducere, hotărârea normativă a consiliului
local şi constituie o activitate de executare emiterea hotărârii de numire în funcţia
prevăzută de lege.
Activitatea executivă a administraţiei publice are unele trăsături care o deosebesc,
în general, de alte activităţi fundamentale ale statului şi, în special, de activitatea de
exercitare a puterii legislative. Astfel, activitatea executivă se caracterizează prin aceea că:
- este derivată, intervenind "secundum legem", în baza unei împuterniciri stabilite
expres sau tacit de lege, chiar dacă administraţia recurge la reglementarea normativă a
unor raporturi sociale1, inclusiv pe cale primară, prin ordonanţe guvernamentale;
- este limitată la realizarea strictă a prevederilor stabilite prin lege, spre deosebire
de activitatea legislativului, care are, în general, un caracter "nelimitat";
- este organizatorică întrucât în orice situaţie administraţia desfăşoară, în ultimă
instanţă, acţiuni de natură organizatorică, absolut necesare realizării actelor cu forţă
juridică superioară;
- este supusă controlului legislativ exercitat în diferite forme;
- are un caracter complex întrucât utilizează toate cele patru forme concrete de
activitate (acte juridice, acte politice, fapte material-juridice şi operaţiuni tehnico-
materiale) într-un mare număr şi într-o mare diversitate;
- realizează atât propriile acte juridice, cât şi acte aparţinând altor subiecte de
drept, atunci când este cazul, cum sunt acte ale persoanelor fizice şi juridice, ale
autorităţilor şi ale organizaţiilor neguvernamentale;
- actele executate de administraţie se realizează, la nevoie, întocmai ca şi alte acte
juridice, prin forţa de constrângere de care dispune în mod propriu numai sistemul
organelor administraţiei publice.2
2
A se vedea, I. Santai, Drept administrativ și Știința administrației, Vol.II, Edit. ,,Alma Mater”, Sibiu,
2011.
9
2. Formele concrete ale activităţii executive3
În cadrul societăţii umane se produc fapte şi fenomene sociale ori naturale care
determină sau influenţează dezvoltarea socială având relevanţă pe plan politic,
economic, moral, juridic etc. Împrejurările care determină apariţia, modificarea sau
desfiinţarea raporturilor juridice (a drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul
acestor raporturi) formează faptele juridice. Spre deosebire de clasificarea tradiţională
utilizată în dreptul civil, în ştiinţa dreptului administrativ s-a propus clasificarea
faptelor juridice (în sens larg) în acte juridice şi fapte material-juridice (sau fapte
juridice materiale). Faptele juridice materiale (numite şi fapte juridice în sens restrâns)
includ, la rândul lor evenimentele şi acţiunile omeneşti, ultimele putând fi atât acţiuni
licite cât şi acţiuni ilicite. Avantajele acestei clasificări ar consta în principal în
următoarele:
- evidenţiază unitatea dialectică dintre evenimentele naturale şi acţiunile umane ca
transformări aduse lumii materiale înconjurătoare, fără intenţia de a produce efecte
juridice;
- în dreptul administrativ actele juridice ocupă o pondere mult mai mare, în cadrul
faptelor juridice decât în alte ramuri de drept, motiv pentru care ele trebuie să apară ca o
categorie principală şi distinctă atât de evenimente cât şi de fapte material-juridice;
- utilitatea grupării unitare a evenimentelor cu acţiunile umane rezidă şi din faptul
că uneori ambele categorii pot determina unele efecte juridice identice (de ex., în cadrul
dreptului civil, decesul natural al unei persoane fizice şi infracţiunea de omor, pot produce
aceleaşi efecte juridice în materia succesiunii). În cadrul dreptului administrativ, în mod
similar, se poate declanşa răspunderea organului administrativ4 atât pentru actele sale
ilegale cât şi pentru faptele ilicite fără ca să trebuiască dovedită culpa autorităţii de stat
întocmai ca şi în cazul răspunderii obiective (fără vină) pentru producerea unor
evenimente naturale (de ex., răspunderea asigurătorului pentru bunurile calamitate supuse
asigurării prin efectul legii).
 Actele juridice sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii
anumitor efecte juridice în acord cu legea şi a căror realizare este garantată,
la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. În dreptul administrativ
asemenea acte pot fi normative (regulamentele, de ex.) şi individuale
(autorizaţiile).
 Faptele juridice materiale sunt acele împrejurări care determină producerea
unor efecte juridice în baza normelor de drept, fără ca să existe o manifestare
de voinţă făcută în scopul producerii acestor consecinţe. Ele includ
evenimentele naturale şi acţiunile umane.
Evenimentele sunt împrejurări care se produc independent de voinţa umană, dar
care au ca rezultat efecte juridice în baza consacrării lor prin lege. Astfel, de ex., aplicarea
sancţiunii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei,
3
Ibidem.
4
În temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în privinţa judecării de către instanţele
judecătoreşti a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative.
10
timpul fiind un eveniment care înlătură răspunderea juridică. [art. 13 alin. (1) din O.G.
2/2000 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările
ulterioare].
Faptele (activităţii) licite se caracterizează prin aceea că, fiind în concordanţă cu
interesele statului, apar ca acţiuni permise. Astfel, plata impozitelor sau a taxelor datorate
de o persoană fizică o poate efectua şi un alt subiect decât cel legalmente obligat la
îndeplinirea ei, iar prin efectuarea plăţii se stinge în mod legal obligaţia administrativ-
financiară. Faptele (activităţile) ilicite fiind acţiuni umane periculoase, în contradicţie cu
interesele statului, nu sunt permise a fi săvârşite, iar dacă s-au produs atrag, în baza
normelor de drept, sancţionarea celui vinovat. În dreptul administrativ fapta ilicită tipică
este contravenţia.
Atât actele juridice cât şi faptele material-juridice licite reprezintă două forme
concrete şi tipice de realizare a activităţii executive, generatoare de drepturi şi obligaţii,
constituind izvoare ale raportului juridic administrativ. În activitatea executivă se mai
întâlnesc şi alte două forme concrete de activitate şi anume actele politice şi operaţiunile
tehnico-materiale, care la un loc formează categoria faptelor nejuridice, cu o mare pondere
şi un mare rol, mai ales operaţiunile, în activitatea curentă a administraţiei de stat.
 Actele politice reprezintă manifestările unilaterale de voinţă ale
administraţiei publice făcute în scopul producerii unor efecte politice,
nesusceptibile de îndeplinire prin forţa de constrângere a statului, dar care îşi
au rezonanţa socială proprie ca urmare a poziţiei şi prestigiului organului de
stat de la care emană (de ex., declaraţiile Guvernului).
 Operaţiunile tehnico-materiale (de ex., avizele) sunt o formă concretă de
manifestare a activităţii executive care produc simple efecte materiale
necesare, de cele mai multe ori, pregătirii, adoptării, executării şi controlului
actelor de drept administrativ.
Actele juridice, actele politice, faptele material-juridice şi operaţiunile tehnico-
materiale sunt cele patru forme concrete de realizare ale activităţii executive, cunoscute
sub termenul generic de "fapt administrativ", termen corespunzător cu condiţia ca el să
includă atât activităţile de conducere, de organizare a executării şi de executare în concret
înfăptuite de organele administraţiei de stat.
Faptul administrativ este un fapt social care se manifestă numai în cadrul societăţii
umane organizate reprezentând acţiunea unei colectivităţi determinate în vederea realizării
unor anumite scopuri. Din această cauză faptele administrative sunt specifice tuturor
activităţilor cu caracter organizatoric. Existenţa în societate a statului şi a altor forme
organizatorice (persoane juridice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii etc.) face ca şi
faptele administrative să se grupeze în două mari categorii şi anume, faptele administrative
statale cu un pronunţat caracter politic şi faptele administrative nestatale destinate unor
scopuri specifice aparţinătoare diferitelor colectivităţi sociale şi organisme
neguvernamentale.
Faptul administrativ este un fapt subordonat destinat să realizeze valori superioare
stabilite în afara administraţiei, respectiv formulate de către factorii politici şi consacrate
juridic de către puterea legislativă. Administraţia publică are de îndeplinit scopuri stabilite
11
în afara ei şi chiar dacă există şi scopuri proprii ale actelor de drept administrativ, acestea
trebuie să fie, în ultimă instanţă, în conformitate cu scopul general al legii.
Valorile politice realizate juridic prin administraţie, exprimă năzuinţele unei
majorităţi a societăţii. De aceea, actele administrative chiar individuale nu pot fi
considerate numai ca simple acte juridice interesând doar raporturile dintre autoritatea
emitentă şi subiectele ce cad sub incidenţa acestor acte, ci, dimpotrivă, actele în cauză
interesează şi întreaga societate, motiv pentru care, în asigurarea valabilităţii lor, trebuie să
opereze concordanţa cu interesul general.
Faptul administrativ presupune în mod necesar organizarea – indiferent dacă este
cazul unei activităţi de conducere, de punere în executare sau de executare propriu-zisă –
motiv pentru care nu putem situa faptul administrativ numai pe o poziţie intermediară între
valoarea de executat şi executarea materială a acestei valori.
În concluzie, faptul administrativ statal se defineşte ca un fapt social subordonat
unor valori politice superioare şi exterioare administraţiei şi care constă în organizarea
mijloacelor de realizare şi realizarea efectivă a acestor valori în baza autorităţii de stat.
3. Decizia administrativă
Noţiunea de "decizie" desemnează hotărârea luată în urma examinării unei

probleme, a unei situaţii5. În ştiinţa conducerii decizia este definită ca un act deliberat prin
care se determină natura unei acţiuni, agenţii, mijloacele, durata şi modul ei de execuţie.
Decizia administrativă reprezintă o categorie a deciziilor de stat sau publice. În
sensul cel mai larg al noţiunii ea este echivalentă cu faptul administrativ sau ce cele patru
forme concrete ale activităţii executive (actul juridic, actul politic, operaţiunea tehnico-
materială şi faptul material-juridic) întrucât toate reprezintă manifestări voliţionale. În sens
juridic larg decizia administrativă este orice act voliţional producător de efecte juridice
care îmbracă atât forma unui act juridic cât şi forma unui fapt material-juridic. În sens
juridic restrâns decizia administrativă reprezintă actul juridic, indiferent de ramura de
drept aparţinătoare ori de caracterul unui sau bilateral al voinţei pe care îl cuprinde, cu
condiţia ca actul să emane de la administraţie.
Deşi definiţiile date deciziei diferă în funcţie de domeniul de cercetare şi de
importanţa conferită unor elemente componente ale deciziei, totuşi actul decizional se
poate defini, în general, ca fiind o manifestare de voinţă deliberată a unui subiect făcută în
anumite scopuri. În cazul deciziei administrative aceasta o putem defini ca fiind
manifestarea deliberată de voinţă a unei autorităţi publice, realizată în cadrul activităţii
executive pentru atingerea scopurilor specifice acestei forme fundamentale de activitate a
statului.
5
Dicţionar explicativ al limbii române", Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975, p.24.
12
4. Activitatea decizională a administraţiei publice
Societatea contemporană se caracterizează, printre altele, şi prin amploarea

dezvoltării activităţii executive. Volumul acestei activităţi cât şi numărul mare de organe şi
de persoane care o înfăptuiesc conferă o anumită poziţie specifică administraţiei publice în
cadrul general al autorităţilor statului. Factorul principal care contribuie la amplificarea şi
specializarea organelor administrative este diviziunea socială a muncii care se accentuează
şi în cadrul activităţii executive.
Activitatea de conducere realizată de administraţia publică are un caracter complex
iar conţinutul ei este determinat de sarcinile ce revin respectivelor organe. Această
activitate poate fi caracterizată de "conducere" chiar dacă se face parte din forma
fundamentală de activitate denumită "executivă" deoarece noţiunea de "executiv"
subliniază doar poziţia organelor administraţiei publice faţă de celelalte puteri în stat,
actele ultimelor categorii de organe trebuind să fie duse la îndeplinire prin măsuri fie de
conducere subordonată şi de organizare a executării, fie prin măsuri de executare în
concret a legilor şi a altor acte normative inferioare legii.
Activitatea de conducere realizată de administraţie se compune din acţiuni
decizionale (deliberative), de coordonare, de îndrumare şi de control. Frecvent în legislaţie
se subliniază poziţia conducătoare a unui organ într-un anumit domeniu, arătându-se că el
conduce, îndrumă, coordonează şi controlează un anumit sector de activitate
Întrebări de autoevaluare
1. Manifestarea de voință inclusă într-un act administrativ:

a) poate să nu fie expresă, ci implicită, în sensul nașterii unor drepturi
și obligații;
b) este întotdeauna expresă;
c) nu are caracter obligatoriu pentru destinatarii săi;
d) are caracterul unui punct de vedere oficial, fără a da naștere unor
drepturi și obligații.
2. Actul administrativ poate fi emis/adoptat și de:

a) persoane de drep privat, dacă au o anumită cifră de afaceri anuală;
b) funcționarii publici de carieră, angajați în cadrul unor autorități publice;
c) persoane de drept privat autorizate de puterea publică să presteze
servicii publice, în regim de putere publică;
13
d) judecătorii de contencios administrativ, în cadrul activității lor
specifice.
3. Actele juridice ale administrației publice:

a) constau doar în acte administrative;
b) sunt reglementate în mod exclusiv de normele dreptului administrativ;
c) sunt cele de natură bi- sau multilaterală;
d) cuprind, pe lângă actele administrative, și actele de natură civilă
sau de dreptul muncii încheiate de organele administrației
publice.
4. Hotărârile Consiliului local:

a) se adoptă, de regulă, cu votul majorității consilierilor locali
prezenți;
b) se semnează de președintele de ședință și se contrasemnează, pentru
legalitate, de primarul localității;
c) fac obiectul controlului de legalitate exercitat de prefect, care trebuie
să contrasemneze orice hotărâre a Consiliului local.
5. Actele administrative încep să producă efecte juridice:

a) de la momentul publicării;
b) pentru emitent, din momentul emiterii, iar pentru celelalte
subiecte de drept din momentul aducerii actului la cunoștință
publică respectiv din momentul comunicării acestuia, în funcție
de natura actului;
c) de la momentul emiterii;
d) de la momentul adoptării.
Bibliografie selectivă pentru Tema I
Sibiu, 2011; 5.
2. Tudor Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
14

ulterioare;
completările ulterioare
15
Tema II. Actul administrativ. Definiție. Trăsături. Clasificare
Obiective: identificarea elementelor definitorii ale actului administrativ, prin

raportare la doctrină și dreptul pozitiv, identificarea actelor normative care reglementează
principalele categorii de acte administrative, identificarea principalelor trăsături ale actelor
administrative.
Cuvinte cheie: act administrativ, unilateralitate, emitere, adoptare.
Rezumat:
1. Definiţia actului administrativ.
2. Trăsăturile actului administrativ.
3. Clasificarea actelor administrative.
Tema pentru acasă: Manifestarea de voință expresă, unilaterală și supusă

unui regim de putere publică.
Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.
1. Definiţia actului administrativ
Actul administrativ - principala formă de activitate a administrației publice;

• manifestare de voință, unilaterală, supusă unui regim de putere publică;
16
• regimul de putere publică – caracterul obligatoriu și executoriu din oficiu (beneficiul
prealabilului);
• exercitarea controlului de legalitate de către instanțele judecătorești,
- temeiul constituțional: art. 52 și 126 alin. (6) din Constituția României,
republicată;
- temeiul legal: Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare; excepție: finele de neprimire (art. 5 din Legea nr. 554/2004)-
anumite acte administrative sunt sustrase de la controlul de legalitate, ex: actele de
comanadament cu caracter militar, actele care vizeză raportul autorităților publice cu
Parlamentul, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,
prin lege organică, o altă procedură judiciară, ex. Procedura reglementată de O.G. nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
❑ Art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004 - definiția legală a actului administrativ:
Act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o
autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c^1, teza I, din Legea nr. 554/2004 aşa cum a fot
modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, sunt asimilate actelor administrative, în
sensul acestei legi, contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:
▪ punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (contractele de concesiune
a unui bun public, închirierea unui bun public, administrarea unui bun
public);
▪ executarea lucrărilor de interes public (contractul de parteneriat public-privat
pentru concesiunea de lucrări;
▪ prestarea serviciilor publice (contractul de concesiune, contractul de delegare
a gestiunii serviciului public); achiziţiile publice;
▪ alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de
contecios administrativ care sunt prevăzute ca atare prin legi speciale
2. Trăsăturile actelor administrative
Trăsăturile actelor de drept administrativ reprezintă acel ansamblu de însuşiri care

determină includerea respectivelor acte în categoria actelor juridice şi în mod concomitent
le diferenţiază de alte specii de acte juridice aparţinătoare diverselor ramuri de drept.
2.1. Manifestare de voință expresă
• de a da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică;

Excepții: - refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la un drept subiectiv;
17
• nesoluționarea cererii în termenul legal (,,tăcerea administrației”) art. 2 alin. (2)
Legea nr. 554/2004.
2.2. Manifestare unilaterală de voință
• emiterea/adoptarea actului administrativ concretizează o singură voință juridică, cea

a emitentului, nefiind cerut ,,consimțământul” persoanelor vizate de acesta;
❑ Caracterul unilateral al actului se menține și în următoarele situații:

✓ emiterea actului cu participarea mai multor persoane fizice, ex: hot. de Guvern,
Consiliu local – persoanele care alcătuiesc organul colegial acționează în scopul
realizării competenței organului administrativ;
✓ emiterea actului cu participarea mai multor autorități publice: ex.: ordin comun al
Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne;
✓ emiterea actului la cererea prealabilă – condiție procedurală pentru emiterea
actului izvorâtă din lege, nu din acordul de voință al părților;
✓ Renunțarea beneficiarului la exercițiul dreptului subiectiv conforit de actul
administrati NU are ca efect încetarea producerii de efete juridice de către actul
în cauză.
2.3. Actul administrativ este supus unui regim juridic de putere publică
❑ această trăsătură deosebește actul administrativ de alte categorii de acte juridice

ale administrației publice (contracte de drept privat, acte unilaterale de drept
privat);
❑ actele administrative – acte de autoritate (de putere) și sunt obligatorii pentru
toți destinatarii săi, pentru organul emitent și chiar pentru organul ierarhic
superior
❑ regimul de putere publică – executarea lor din oficiu (ex officio)- nu este
nevoie de învestire suplimentară cu formulă executorie de instanțele
judecătorești.
2.4. Exercitarea de către instanța de judecată a unui control de legalitate
❑ art. 52 și 126 alin. 6 din Constituția României, republicată și Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu
excepțiile prevăzute la art. 5 din lege.
18
2.5. Emitentul poate fi o autoritate publică sau o persoană de drept privat autorizată
de puterea publică să presteze anumite servicii publice
❑ actele administrative pot proveni și de la autorități din afara sferei Executivului:

ex: Parlament, instanțele de judecată, Curtea Constituțională, Avocatul
Poporului;
❑ acte emise în realizarea activității specifice , ca mijloc de ralizare a competenței
acestor autorități;
❑ pot emite acte administrative structuri cu caracter privat : ex: universitățile,
UNBR, UNNPR, AVPS, etc.
2.6. Produce efecte juridice, în sensul că dă naștere, modifică sau stinge drepturi și
obligații, specifice raporturilor de drept administrativ
• Obs.: Administrația publică se angrenează și în raporturi de drept privat,

apelând, în acest caz, la acte juridice de drept privat, ex: contracte individuale
de muncă, vanzare, închiriere, concesionare imobile din domeniul prival al
UAT.
3. Clasificarea actelor administrative
1. Clasificarea actelor după întinderea efectelor juridice
După întinderea efectelor juridice pe care le produc actele de drept administrativ se

clasifică în acte normative şi acte individuale.
• Actele normative conţin reguli generale, abstracte şi impersonale de aplicabilitate
repetată. Stabilind reguli abstracte de conduită, ele se aplică în mod repetat şi
pentru orice situaţie particulară care intră sub incidenţa normei, eficienţa acesteia
din urmă neîncetând printr-unul sau prin mai multe acte individuale de aplicare.
Actul are caracter normativ chiar dacă la data publicării sale ar fi cunoscute cu
precizie toate subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicat. Astfel, de
exemplu, dacă se emite un act ce reglementează obligaţii edilitar-gospodăreşti
pentru locuitorii unui cartier, el îşi păstrează caracterul normativ deşi subiectele
cărora le este destinat sunt cunoscute şi aceasta deoarece actul urmează să se aplice
tuturor persoanelor prezente şi viitoare, care se vor afla sub incidenţa
reglementărilor cuprinse în acel act. În schimb, dacă actul este destinat să se aplice
o singură dată unui număr mare de persoane strict determinate, el va avea un
caracter individual, deoarece nominalizează subiectele (de exemplu, dispoziţia
primarului prin care dispune înscrierea în listele de alegători a unui număr de
19
cetăţeni omişi din greşeală de pe aceste liste). În această situaţie actul se aplică o
singură dată pentru fiecare caz individualizat.
• Actele individuale se caracterizează prin aceea că produc efecte juridice numai cu
privire la subiecte de drept determinate, nu sunt de aplicabilitate repetată şi îşi
epuizează conţinutul prin executare. La rândul lor, aceste acte se clasifică în acte
administrative jurisdicţionale şi acte administrative nejurisdicţionale sau de
administraţie activă, primele fiind emise ca rezultat al soluţionării unui litigiu de
către un organ administrativ, iar ultimele se emit în cadrul activităţii curente a
administraţiei şi în afara oricărui litigiu. Importanţa distincţiei dintre actele
normative şi cele individuale constă în aceea că:
- actele normative sunt de aplicabilitate repetată şi nu îşi epuizează conţinutul şi
efectele prin executare, aşa cum este cazul actelor individuale;
- actele individuale se emit în conformitate cu actele normative;
- actele normative nu pot forma obiectul controlului jurisdicţional direct al
administraţiei, justiţiei ori altor organe de jurisdicţie, în ceea ce priveşte legalitatea lor, aşa
cum este cazul majorităţii actelor de drept administrativ cu caracter individual.
2. Clasificarea actelor după conduita prescrisă
După conduita rescrisă actele de drept administrativ se clasifică în acte onerative,

prohibite şi permisive, care la rândul lor pot fi atât acte normative cât şi acte individuale.
▪ Actele onerative obligă subiectele de drept cărora li se adresează la o
anumită prestaţie. Astfel, prin hotărâre guvernamentală se stabilesc organele
care au obligaţia reevaluării periodice a bunurilor din patrimoniul cultural
naţional. Act individual onerativ este, de exemplu, actul care stabileşte
obligaţia administrativ-financiară (impozit, taxă, primă de asigurare prin
efectul legii etc.).
▪ Actele prohibitive prescriu interzicerea unor acţiuni. Astfel, normele prevăd
interdicţia de acces a persoanelor străine în locurile de păstrarea sau
depozitare a bunurilor gestionate. Un act individual cu caracter prohibitiv
este actul de suspendare a executării măsurilor cu caracter economico-
financiar luate de instituţiile bugetare controlate când acestea contravin
dispoziţiilor legale, dispuse de Ministerul Finanţelor.
▪ Actele permisive fără a obliga sau a interzice o anumită acţiune lasă o
anumită libertate de conduită subiectelor de drept. În cazul actelor permisive
individuale dreptul la realizarea unor acţiuni se exercită de către titulari
numai pe baza unor verificări prealabile ale organelor administraţiei de stat,
cu privire la îndeplinirea unor condiţii legale. Aceste acte se împart în
autorizaţii şi în acte atributive de statut personal.
Autorizaţiile pot fi autorizaţii impuse de lege, întrucât prin îndeplinirea condiţiilor
legale de către solicitanţi organul este obligat să le emită (autorizarea vânzării-cumpărării
unui imobil) şi autorizaţii libere, care se emit în baza aprecierii organului, chiar dacă
20
subiectul îndeplineşte condiţiile legale (de exemplu, autorizaţia pentru exercitarea unei
meserii).
Actele atributive de statut personal spre deosebire de autorizaţii conferă titularului
lor un drept sau un complex de drepturi impuse de lege (de exemplu, diploma de licenţă)
sau se emit în baza aprecierii organului, în cazul actelor atributive libere (de exemplu,
decizia de schimbare a numelui pe cale administrativă).
Distincţia între aceste două categorii de acte este următoarea: actele atributive de
statut personal nu asigură, ca regulă, prin ele însele legalitatea unor acţiuni viitoare ale
titularului lor, ci, pentru ca desfăşurarea acestora să fie posibilă, este nevoie, de cele mai
multe ori, să intervină, după emiterea actului respectiv un nou act administrativ. Astfel,
pentru încadrarea unui absolvent licenţiat poate fi necesară, după caz, repartizarea sau
numirea în funcţie. În cazul autorizaţiilor prin simpla lor emitere nu mai este nevoie de un
alt act administrativ pentru a se beneficia de exerciţiul lor (de exemplu, în cazul
autorizaţiei pentru exercitarea unei meserii). Actele atributive şi autorizaţiile, când sunt
impuse de lege se verifică numai sub aspectul legalităţii în timp ce actele libere se
apreciază şi sub aspectul oportunităţii lor.
În practica administrativă actele normative nu conţin, de regulă, un singur gen de
norme, ci, sub aspectul conduitei prescrise conţin norme ce prevăd conduite diferite.
3. Clasificarea după situaţia juridică generată
După criteriul situaţiei juridice generate, actele administrative pot fi acte

constitutive de drepturi şi obligaţii şi acte declarative de drepturi şi obligaţii, având în
vedere caracterul atributiv sau neatributiv al acestora.
✓ Actele constitutive - sunt izvorul unei situaţii juridice noi, creând, modificând şi
desfiinţând raporturi juridice. În categoria lor intră actele de autorizare, actele de
sancţionare etc.
✓ Actele declarative sau recognitive - se mărginesc să constate o situaţie preexistentă
emiterii actului juridic, fiind relativ puţine în cadrul dreptului administrativ. În
această categorie intră, de exemplu, actele administrative jurisdicţionale, actele de
constatare ale organelor de control, unele acte cu caracter confirmativ etc.
Interesul practic al acestei distincţii constă în aceea că actele declarative, stabilind
drepturi şi obligaţii preexistente emiterii lor, produc efecte juridice anterioare adoptării lor
şi anume din momentul când faptul juridic constatat de ele s-a produs. Actele constitutive,
dimpotrivă, generând prin ele însele noi raporturi juridice, produc, de regulă, efecte numai
din momentul emiterii lor şi pentru viitor.
4. Clasificarea actelor după subiectul lor

• după subiectul de la care emană actele de drept administrativ se pot
clasifica, având în vedere poziţia şi competenţa acestora, cât şi numărul de
manifestări de voinţă care concură la adoptarea actului.
• după organul de la care emană, actele pot proveni de la:
21
- Guvern (hotărâri), de la prim-ministru (decizii);
- Ministerele şi celelalte autorităţi centrale de specialitate ale
administraţiei publice emit prin conducătorul lor ordine, instrucţiuni şi
regulamente;
- consiliile locale şi judeţene adoptă hotărâri;
- primarii emit dispoziţii;
- prefecţii emit ordine;
Interesul practic al acestei distincţii constă în aceea că:
- poziţia ierarhică a organului emitent conferă, în principal, forţa juridică şi locul
actului normativ respectiv în sistemul izvoarelor dreptului;
- actele organelor colegiale au o forţă juridică superioară comparativ cu forţa
actelor emise de formele operative de conducere sau cu actele conducătorului organului
respectiv;
• după felul competenţei organelor de la care emană actele administrative

pot fi acte de administraţie generală (emanând de la organele cu competenţă
generală) şi acte de administraţie specială (emanând de la organe cu
competenţă specială) ultimele trebuind să fie conforme cu primele.
• după numărul manifestărilor de voinţă care concură la formarea lor,
actele administrative pot fi acte simple, când sunt rezultatul unei singure
manifestări de voinţă (provenind de la un singur organ administrativ) şi acte
complexe când cuprind două sau mai multe manifestări de voinţă
(provenind de la mai multe autorități publice, inclusiv acte emise de
administraţie împreună cu organisme şi organizaţii neguvernamentale).
Interesul practic al acestei distincţii constă în faptul că actele simple pot fi
revocate în exclusivitate de către organul emitent, în timp de actele
complexe se pot revoca doar prin acţiunea comună a tuturor organelor care
au contribuit la constituirea respectivelor acte.
• după subiectele cărora le sunt adresate actele de drept administrativ pot fi
acte interne şi acte externe, primele producând efecte în interiorul
organului, iar ultimele în afara acestuia.
5. Clasificarea actelor administrative după procedura lor
• după criteriul procedurii lor actele se clasifică având în vedere gradul de

complexitate al acestei proceduri, iniţiativa în elaborare, mod de aducere la
cunoştinţă şi forma exterioară;
• după gradul lor de complexitate actele de drept administrativ pot fi elaborate
după o procedură simplă sau după o procedură complexă, primele nu
22
presupun îndeplinirea unor formalităţi procedurale deosebite, în timp ce
ultimele trebuie să îndeplinească cerinţele unor formalităţi deosebite pentru a
putea produce în mod valabil efecte juridice;
• după modul lor de iniţiere actele de drept administrativ pot fi emise din
oficiu sau la cerere, primele fiind, de regulă revocabile, iar ultimele sunt, în
general, irevocabile;
• după modul lor de aducere la cunoştinţă distingem actele comunicate, cele
individuale şi acte publicate, cele normative;
• după forma lor exterioară actele de drept administrativ se împart în acte
emise în formă scrisă şi acte emise fără îndeplinirea acestei condiţii (orale),
încălcarea cerinţei formei scrise, cerute de lege, antrenează nulitatea actului
juridic.
Actele administrative se mai pot clasifica şi după alte criterii. Astfel, după
conţinutul efectelor pe care le generează actele individuale pot fi creatoare de drepturi
(diplome de absolvire a studiilor), creatoare de obligaţii (actele de sancţionare
contravenţională) şi creatoare de drepturi şi obligaţii (autorizaţiile de diferite categorii).
După conţinutul lor material actele administrative pot fi acte patrimoniale oneroase (actul
de atribuire a unui teren în folosinţă pe durata existenţei construcţiei contra unei taxe) sau
acte patrimoniale gratuite (repartizarea de mijloace materiale nerambursabile instituţiilor
administrative) ori acte administrative nepatrimoniale (actul de schimbare a numelui pe
cale administrativă). În sfârşit, după modul lor de executare, actele de drept administrativ
pot fi acte cu executare instantanee (actul de sancţionare contravenţională) sau cu
executare succesivă (autorizaţia de construcţie).
1. Sunt trăsături ale actului administrativ:

a) manifestarea unilaterală de voință;
b) executarea silită se realizează doar în baza pronunțării unei hotărâri
judecătorești;
c) în temeiul puterii publice, actul administrativ poate fi emis cu depășirea
competenței autorității publice emitente;
2. Actul administrativ poate fi emis/adoptat și de:

a) persoane de drep privat, dacă au o anumită cifră de afaceri anuală;
b) funcționarii publici de carieră, angajați în cadrul unor autorități publice;
c) persoane de drept privat autorizate de puterea publică să presteze servicii
publice, în regim de putere publică;
d) judecătorii de contencios administrativ, în cadrul activității lor specifice.
23
3. Scopul efectuării operațiunilor administrative poate consta în:
a) producerea de efecte juridice în regim de putere publică;
b) mijlocirea emiterii/adoptării actelor administrative;
c) modificarea sau completarea unor acte administrative normative;
d) aplicarea unor sancțiuni de natură administrativă.
4. Actul administrativ este:

a) executoriu din oficiu;
b) manifestare de voință bilaterală;
c) supus unui regim juridic de drept comun;
d) operațiune administrativă.
5. Caracterul unilateral al actului administrativ presupune:

a) obligativitatea actului administrativ;
b) emiterea/adoptarea actului fără a fi necesar consimțământul
destinatarului acestuia;
c) o manifestare de voință implicită;
d) o condiție de valabilitate a actului administrativ.
Bibliografie selectivă pentru Tema II
Sibiu, 2011;
2. T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
ulterioare;
completările ulterioare.
24
TEMA III. Regimul juridic al actelor administrative
Obiective: identificarea și analizarea condițiilor de valabilitate ale actelor

administrative, fundamentarea distincției dintre „legalitate” și „oportunitate”
Cuvinte cheie: act administrativ, competență decizională, conformitate,

legalitate, oportunitate
Rezumat: 1. Regimul juridic al actelor administrative;

2. Condițiile de valabilitate ale actelor administrative;
3. Forma actelor administrative.
Tema pentru acasă: Explicați relația legalitate-oportunitate
Regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce

guvernează formarea, modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte.
În primul rând, actele de drept administrativ sunt supuse regimului juridic
administrativ, având în acest sens un regim juridic propriu, distinct de al altor acte juridice.
Acest regim se manifestă cu privire la legalitatea actelor de drept administrativ, forţa lor
juridică şi forţa lor probantă, mod de intrare în vigoare, de executare şi de încetare a
25
efectelor juridice. Astfel, actele respective, dispun de prezumţia de legalitate, sunt
obligatorii şi se pun direct în executare. Se evidenţiază caracterul lor de acte de putere sau
de autoritate prin opoziţie, de exemplu, cu actele juridice civile, ale căror efecte vizează,
de regulă, numai părţile participante la raportul juridic respectiv.
În al doilea rând, analizând regimul juridic al acestor acte trebuie să-l distingem de
natura juridică a efectelor sau raporturilor pe care le generează. Astfel, un act normativ (o
hotărâre a Guvernului) rămâne un act de drept administrativ chiar dacă reglementează
raporturi civile, natura sa juridică fiind distinctă de faptul că el constituie un izvor al
dreptului civil. Pe de altă parte, un act individual de drept administrativ poate genera şi
raporturi juridice de altă natură (de exemplu ordinul de repartizare a unei suprafeţe
locative poate sta la baza contractului de închiriere) fără ca aceste raporturi, de cu totul altă
factură, să-i modifice natura juridică proprie. În sfârşit, faptul că un act de drept
administrativ (o autorizaţie) este reglementat prin norme aparţinând mai multor ramuri de
drept (dreptul administrativ, drept civil, drept financiar etc.) nu duce la schimbarea naturii
juridice unitare a actului în cauză, atunci când regimul juridic al acestuia este de drept
administrativ, cu toată pluralitatea de norme care îl reglementează.
În al treilea rând, actul de drept administrativ, ca act juridic nu se confundă cu
înscrisurile materiale sau "actele" constatatoare ale manifestărilor de voinţă producătoare
de efecte juridice. Numeroase acte de drept administrativ trebuie să îndeplinească în mod
imperativ cerinţa formei scrise, astfel încât existenţa actului juridic este condiţionată de
însăşi existenţa înscrisului a cărui lipsă antrenează inexistenţa respectivei manifestări de
voinţă.
În dreptul administrativ apare însă o situaţie specială în sensul că administraţia
emite numeroase înscrisuri sau "acte", altele decât cele care constată actele juridice de
putere ori actele civile sau de dreptul muncii, cu privire la care se pune problema naturii
lor . Dintre aceste "acte" enumerăm pe cele de stare civilă, încheierile de autentificare,
adeverinţele şi alte acte doveditoare. Aceste înscrisuri nu pot fi considerate acte juridice
deoarece ele nu cuprind o manifestare de voinţă propriu-zisă, producătoare de efecte
juridice, ci se mărginesc doar să constate existenţa unui eveniment (naşterea, decesul), a
unui fapt material-juridic (procesul-verbal de constatare a săvârşirii unei contravenţii) ori
atestă o anumită situaţie (de exemplu, calitatea de salariat, nivelul retribuţiei). Alteori,
aceste înscrisuri constată existenţa unor acte juridice civile (contract de vânzare-
cumpărare) sau de dreptul muncii (contractul de muncă). În sfârşit, în unele cazuri
înscrisul se mărgineşte să constate manifestarea de voinţă a unei sau a unor terţe persoane
iar rolul funcţionarului de stat se rezumă doar la stabilirea identităţii părţilor, constatarea
consimţământului acestora şi precizarea datei când a avut loc operaţiunea de constatare.
Întreaga activitate a funcţionarului sau a autorității administrației publice rezumându-se la
o simplă operaţiune tehnico-materială, de constatare, fără ca ea să genereze efecte juridice
în plus faţă de cele conferite de lege evenimentelor sau faptelor juridice respective ori
voinţei părţilor din raportul juridic concret.
Înscrisurile doveditoare emanând de la administraţie nu reprezintă acte de drept
administrativ. Cu toate acestea ele au o anumită semnificaţie juridică, acordată de lege, în
sensul că pot condiţiona valabilitatea actelor juridice civile, administrative, la care se
referă, a unor operaţiuni tehnico-materiale (de exemplu, avizele), fie servesc ca mijloace
26
de probă pentru stabilirea existenţei acelor acte, fapte juridice sau operaţiuni până la
dovada contrară sau până la înscrierea în fals.
2. Condițiile de valabilitate ale actelor administrative sunt următoarele:
2.1. Respectarea supremației Constituției în emiterea/adoptarea actului aministrativ
Actul administrativ - ca orice act juridic, trebuie să respect, în primul rând,

principiul supremației Constituției, conform prevederilor ar. 1 alin. (5) din
Constituția României, republicată.
2.2 Respectarea principiului legalității în emiterea/adoptarea actului administrativ
Actul administrativ - trebuie să fie emis/adoptat în conformitate cu legea, ca act

juridic al Parlamentului, precum și cu celelalte acte normative cu forță juridică
superioară ex. Ordonanțele Guvernului (respectarea principiului ierarhiei actelor
normative).
❖ Relația legalitate-oportunitate
Oportunitatea actului administrativ – capacitatea organului administrativ de a

emite/adopta actul, de a alege dintre două sau mai multe soluții posibile, pe cea care
corespunde cel mai bine interesul public care trebuie satisfăcut.
✓ Se fundamentează pe puterea discreționară de care dispune administrația.
✓ aprecierea necesității și oportunitatății actului apaține exclusiv autorităților
publice deliberative și executive - art. 240 din O.U.G. 57/2019 privind Codul
administrativ;
✓ instanțele de contencios administrativ pot cenzura oportunitea unui act doar
în mod excepțional – depăsirea limitelor puterii discreționare a administrației
- exces de putere (art. 2 alin. (1) lit. n) Legea nr. 554/2004)
2.3. Actul administrativ să fi emis/adoptat de organul competent, în limita

competenței sale legale
❑ Competența - ansamblul atribuțiilor stabilite de lege, care conferă autorităților și
instituțiilor administrației publice drepturi și obligații de a desfășura, în regim de
putere publică și sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă –
art. 5 lit. r) din Codul administrativ;
27
Competența poate fi:
❑ materială rationae materiae – ansamblul prerogativelor unei autorități publice, din
punct de vedere al conținutului și specificului acestora;
▪ competența materială generală – vizează toate domeniile de activitate ale
vieții economico-sociale, ex: Guvernul, Consiliile locale/județene,
primarii, prefectul etc.
▪ competența materială specială – vizează numai anumite segmente ale
activității, ex: ministerele, serviciile publice deconcentrate.
❑ Competența teritorială – rationae loci
❑ temporală - ratione temporis - evocă întinderea în timp a prerogativelor unei
autorități publice;
❑ personală rationae personae – este determinată de calitatea persoanei sau a
subiectului de drept.
Alte tipuri de competență :
❑ Competența delegată – atribuțiile legale sut transferate îmreună cu resursele

financiare corespunzătoare de la nivel central la nivel local – art. 5 lit. s) din Codul
administrativ;
❑ Competență exclusivă- atribuțiile stabilite prin lege expres și limitativ autorităților
publice locale, pentru care au drept de decizie și dispun de resursele și mijloacele
necesare – art. 5 lit. ș) din Codul administrativ;
❑ Competență partajată - atribuții exercitate potrivit legii de autoritățile
administrației publice locale, împreună cu alte autorități administrative –art. 5 lit. t)
din Codul administrativ.
2.4. Conformitatea actului administrativ cu forma și cu procedura de

emitere/adoptare prevăzută de lege
3. Forma actului administrativ

regula - forma scrisă
prin excepție, actele administrative individuale pot îmbrăca și forma orală, ex.
avertismentul, conform O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Obligativitatea formei scrise derivă din obligativitatea publicării actelor
administrative.
✓ Motivarea actului administrativ – este obligatorie – art. 30-34 Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată.
28
✓ Proiectele actele cu caracter normativ, supuse publicității se motivează prin: notă
de fundamentare, expunere de motive, referat de aprobare, raport de specialitate.
Se impune respectarea regulilor de redactare a actelor normative – conform art.
35-39 din Legea nr. 24/2000, republicată.
2. Autorizația de construire este:

a) un act administrativ-jurisdicțional;
b) o operațiune administrativă;
c) un act administrativ individual.
3. Dispoziția primarului de sancționare disciplinară a unui funcționar public

este:
a) un act normativ;
b) un act administrativ individual;
c) o operațiune tehnico-materială.
4. Inoportunitatea actului administrativ reprezintă:

a) motiv de anulare a actului administrativ;
b) motiv de revocare a actului;
c) nu afectează validitatea actului.
5. Prezumția de autenticitate a actului administrativ este:

a) o prezumție absolută;
b) o prezumție irefragabilă;
c) o prezumție relativă.
6. Legalitatea unui act administrativ poate fi verificată:

a) numai de instanța de judecată;
b) doar de organele de control;
c) de organul superior și de instanța de judecat
29
Bibliografie selectivă pentru Tema III
Sibiu, 2011;
2.T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
6. Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de curs
an universitar 2011/2012;

ulterioare;
30
Tema IV. Procedura administrativă de emitere/adoptare a actelor
administrative
Obiective: Însuşirea şi îneţelegerea de către studenţi a operațiunilor

anterioare, concomitente și ulterioare adoptări/emiterii actelor administrative
Cuvinte cheie: procedură, operațiuni, acte administrative, formalități

procedurale, emitere, adoptare.
Rezumat capitol:
1. Operațiunile procedurale anterioare adoptării/emiterii actelorlor administrative.

2. Operațiunile procedurale concomitente adoptării/emiterii actelor administrative.
3. Operațiuni procedurale ulterioare adoptării/emiterii actelor administrative.
Tema pentru acasă: Identificați 3 avize și 3 acorduri prevăzute de

legislația în viogare.
31
a) Operațiunile procedurale anterioare emiterii/ adoptării actelor administrative
Operațiunile procedurale anterioare emiterii/adoptării deciziei administrative sunt

următoarele:
• Avizul – opinia/punctul de vedere pe care îl solicită organul care urmeăză să

emită/adopte decizia unui alt organ specilizat pentru ca decizia să fie luată în
deplină cunoștință de de cauză;
• Acordul – manifestarea de voință pe cre un organ public îl dă altui unui alt
organ în vederea emiterii de către acesta din urmă a unei decizii
administrative.
➢ Avizele pot fi6:

▪ facultative – când organul emitent al actului administrativ este liber să
solicite un aviz sau, dacă l-a ceut, nu este obligat să țină cont de el;
▪ consultative – când organul emitent al actului administrative este
obligat să-l solicite dar nu este obligat să se și conformeze (ex. Avizul
cerut de către Parlament Curții Constituționale în procedura de
suspendare din funcție a Președintelui României, art. 95 din
Constituție);
▪ conforme – când organul emitent trebuie să-l solicite, iar opiniile pe
care le conțin sunt obligatorii (ex. Avizele solicitate pentru emiterea
autorizației de construire).
 Avizele sunt formalități procedurale sau operațiuni tehnico-materiale care nu

produc efecte juridice prin ele însele, deci nu modifică realitatea juridică
existentă; acestea doar contribuie la întărirea caracterului legal al deciziei
administrative.7
 Acordul poate fi prealabil, concomitent sau posterior;
 Acordul organului ierarhic superior se mai numește și aprobare;
 Acordul poate proveni de la organul ierarhic superior sau de la un alt organ al

administrației situat pe o poziție superioară emitentului.8
6
A se vedea, Elena Emilia Ștefan, Manual de drept administrativ, Partea a II-a, Caiet de seminar, Ediția a
III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 42.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
32
4. Operațiunile procedurale concomitente emiterii/adoptării actelor
administrative
Acestea sunt specifice organelor colegiale și se referă la funcționarea în baza

legii și adoptarea unor decizii administrative de către aceste autorități publice
potrivit competențelor:
• Cvorumul;
• Majoritatea;
• Motivarea;
• Semnarea și contrasemnarea;
• Ordinea de zi.
➢ Cvorumul – se referă la numărul minim de membri necesar ca să se

realizeze o întrunire valabilă a organului colegial.
Sancțiunea neîntrunirii cvorumului de prezență este nulitatea actelor
adoptate în aceste condiții.
➢ Majoritatea – se referă la numărul minim de voturi necesar pentru

adoptarea unei decizii administrative concretizate într-un act administrativ
(votarea);
Majoritatea poate fi:

▪ simplă – 50 %+1 din numărul membrilor prezenți;
▪ absolută – 50%+1 din numărul total al membrilor care compun
organul colegial;
▪ calificată – 2/3 sau 3/4 din numărul total al membrilor care compun
organul colegial.
Definiția majorității în O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ (art. 5 lit.
bb)-ee)
❑ majoritatea - numărul de voturi necesar a fi exprimate de membrii unui organ
colegial pentru adoptarea unui act administrativ, stabilit în condițiile legii;
❑ majoritatea absolută - primul număr natural strict mai mare decât jumătate din
totalul membrilor în funcție ai organului colegial;
❑ majoritatea calificată - primul număr natural care este mai mare decât valoarea
numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege la
totalul membrilor organului colegial stabilit în condițiile legii;
❑ majoritatea simplă - primul număr natural mai mare decât jumătate din totalul
membrilor prezenți la o ședință a organului colegial, cu condiția îndeplinirii
cvorumului.
33
➢ Motivarea
În cazul deciziilor individuale, motivarea trebuie să fie cuprinsă în conținutul

acestora sau într-un document justificativ care însoțește actul ce emană de la
aceeași autoritate, chiar dacă sub semnătura altei persoane. (Ex.: referatul care stă la
baza emiterii dispoziției primarului).
În cazul deciziilor/actelor cu caracter normativ, Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, face
referire la două situații:
▪ actele Guvernului – ordonanțe și hotărâri, trebuie să aibă întocmite în
prealabil o notă de fundamentare, care însoțește actul normativ în
procesul de adoptare și este publicată odată cu acesta în Monitorul
Oficial sau prezentat pe site-ul de internet al instituției emitente;
▪ celelalte acte administrative cu caracter normativ, emise de autorități
centrale – sunt însoțite de un referat de aprobare, cu precizarea că în
cazul acestora nu este prevăzută obligativitatea publicării referatului
odată cu actul administrativ;
▪ Actele cu carcater normativ adoptate de autoritățile administrației publice
locale trebuie să cuprindă, în preambul o motivare în drept, adică
articolul din Codul administrativ, sau din altă reglementare, în temeiul
căreia a fost adoptat actul;
▪ Motivarea este obligatorie în cazul deciziilor/actelor administrativ-
jurisdicționale (Ex.: deciziile Consiliului Național pentru Soluționarea
Contestațiilor, în materia achizițiilor publice).
Legea nr. 24/2000 nu prevede sancțiuni pentru situația în care motivarea nu este
publicată odată cu actul normativ, sau nu este afișată pe pagina web a instituției. Cu toate
acestea, în doctrină s-a apreciat că ,,lipsa motivării constituie viciu de ilegalitate pentru
motiv de formă (nulitate relativă) iar dacă motivele sunt ilegale, actul va fi considerat nul
din punct de vedere al conținutului” (nulitate de fond, absolută).9
În contextul adoptării unui Cod de procedură administrativă, de lege ferenda, s-
ar impune introducerea obligativității motivării tuturor actelor administrative.
➢ Semnarea și contrasemnarea
• Semnarea actului administrativ este o operațiune/formalitate esențială, ce

permite verificarea competenței de emitere a actului, indispensabilă pentru
existența deciziei administrative.10
9
T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 135 apud. Dacian Cosmin
Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de curs an universitar 2011/2012, p. 13.
10
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de curs an universitar
2011/2012, p. 12.
34
Toate actele administrative trebuie semnate de persoana împuternicită să angajeze
autoritatea publică emitentă: dispozițiile primarului se semnează de către acesta, deoarece
este o autoritate unipersonală, hotărârile consiliului local se semnează de către președintele
de ședință, ordinele prfectului se semnează de către prefect, odinele și instrucțiunile
ministeriale se semnează de către ministru, hotărârile și ordonanțele de guvern se
semnează de către primul-ministru11, decretele prezidențiale de către Președinte etc.
• Contrasemnarea presupune o ,,autentificare” a semnăturii persoanei
competente și se asociază răspunderea contrasemnatarului în ceea ce privește
legalitatea deciziei administrative.12
- are semnificația juridică a unui prim control de legalitate13;
- obligația contrasemnăturii este prevăzută, spre exemplu, în Constituție,
pentru ordonanțele și hotărârile guvernamentale, care trebuie
contrasemnate de miniștrii ce au obligația punerii lor în executare14, în
cazul hotărârilor consiliului local și a dispozițiilor primarului, ce trebuie
contrasemnate de secretarul general al unității administrativ-teritoriale.15
5. Operațiuni procedurale ulterioare adoptării/emiterii deciziilor

administrative
• Comunicarea și publicarea actelor administrative

Actele administrative individuale își produc efectele de la data comunicării lor
către destinatarii respectivului act, iar actele admnistrative normative își produce
efectele de la data aducerii lor la cunoștință publică, a respectivelor acte.
Aducerea la cunoștință publică a deciziei administrative poate avea loc prin una
din următoarele operațiuni:
▪ publicarea în Monitorul Oficial al României;
▪ publicarea în Monitorul Oficial al comunei /orașului/ municipiului/
județului;
▪ afișarea la sediul autorității publice;
▪ publicarea în presa centrală și/sau locală;
▪ afișarea pe pagina web a autorității publice.
• Aprobarea improprie16
11
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, op. cit., p. 12.
11
Art. 108 alin. (4) din Constituție.
12
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, op. cit., p. 12.
13
Mădălina Voican, Actul administrativ. The utimate theory, Ed. Universitară, Craiova, 2018, p.170.
14
Art. 108 alin. (4) din Constituție.
15
Art. 140 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
16
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, op.cit., p. 16.
35
Aprobarea reprezintă manifestarea de voință a unui organ ierarhic superior
prin care se declară de acord cu cu un act deja emis de un organ ierarhic inferior,
act care, fără această manifestare de voință ulterioară lui, nu ar produce conform
legii, efecte juridice.17
• Confirmarea
Confirmarea este manifestarea de voință prin care autoritatea publică își menține un
act administrativ anterior.
Prin confirmare se mai înțelege și operațiunea prin care o autoritate a administrației
urmărește să acopere un viciu al propriului său act emis anterior sau să acopere un viciu de
care era lovit un act inferior; această confirmare este în realitate un act administrativ
distinct de cel confirmat, care contribuie la valabilitatea acestuia.
• Ratificarea
Noţiunea de ratificare este utilizată în sensul de ratificare propriu-zisă şi în sensul

de ratificare improprie.
• Ratificarea propriu-zisă este operaţiunea de control asupra unui act
administrativ anterior adoptat de o altă autoritate publică, act care îşi
produce în mod propriu şi deplin efectele juridice urmărindu-se prin
ratificare descărcarea de răspundere a organului emitent al actului ratificat. 18
• Ratificările improprii se referă la manifestările de voinţă ale unui organ
superior prin care acesta urmăreşte să dea valabilitate actului emis de un
organ inferior cu depăşirea competenţei legale a acestuia din urmă, dar în
cadrul competenţei organului superior.
Întrebări de autoevaluare :
1. Care sunt cele trei tipuri de avize:

a) Avizul constitutiv;
b) Avizul facultativ; ☻
c) Avizul conform.☻
17
T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p.137.
36
2. Prin cvorum se înțelege:
a) votarea actului;
b) întrunirea valabilă a organului colegial; ☻
c) publicarea actului.
3. Operațiunile posterioare emiterii/adoptării deciziei administrative sunt:

a) cvorumul și majoritatea cerută de lege;
b) aprobarea, confirmarea, comunicarea sau publicarea, ratificarea; ☻
c) aprobarea, comunicarea și ratificarea.
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect
Întrebări de evaluare:
1. Avizul consultativ este acela care:

a) trebuie solicitat organului de specialitate dar nu este obligatoriu să fie și
respectat;
b) trebui să fie cerut organului de specialitate și trebuie respectat;
c) nu trebuie nici solicitat organului de specialitate și nici respectat în caz că se
solicită.
2. Operațiunile anterioare emiterii/adoptării actelor administrative sunt:
a) motivarea și redactarea;
b) avizul și acordul;
c) publicarea și comunicarea.
3. Operațiunile concomitente amiterii/adoptării actelor administrative sunt:

a) cvorumul și majoritatea;
b) avizul, acordul și ratificarea;
c) ratificarea și publicarea, comunicarea.
4. Avizele sunt:
a) acte administrative de sine stătătoare;
b) operațiuni tehnico-materiale;
c) emise doar în formă orală.
5. Problema cvorumului nu se pune în cazul:

a) organelor unipersonale;
b) organelor colegiale;
37
c) autorităților publice centrale.
Bibliografie selectivă pentru Tema IV
Sibiu, 2011;
2. Laurențiu Șoneriu, Tehnici și metode de adoptare a deciziei publice. Suport de curs
pentru învățământ la distanță, Sibiu, 2020;

ulterioare;
5. Legea nr. 52/2003 privin transparența decizională în administrația publică,
republicată.
38
TEMA V . Efectele actelor administrative. Suspendarea și revocarea.
Anularea și inexistența
Obiective: identificarea efectelor actelor administrative ce constau în

raporturile juridice pe care actele în cauză le generează, le modifică sau le desfiinţează,
prezentarea diferențelor dintre modalitățile de scoatere din circuitul juridic a actelor
administrative, identificarea textelor legale care fundamentează suspendarea, revocarea
actelor administrative.
Cuvinte cheie: efecte juridice, suspendarea, revocarea, retractarea, anularea,

inexistența actelor administrative
Rezumat:
1. Întinderea efectelor actelor administrative
2. Suspendarea actelor administrative
3. Revocarea actelor administrative
4. Nulităţile absolute şi nulităţile relative în dreptul administrativ
5. Inexistenţa actelor de drept administrativ
Tema pentru acasa: Revocarea actelor administrative.
1. Întinderea efectelor actelor administrative
Întinderea efectelor actelor de drept administrativ poate fi analizată sub aspectul

acţiunii în spaţiu, asupra persoanelor şi în timp al acestor acte juridice şi a raporturilor lor.
39
a) Întinderea în spaţiu a efectelor juridice
Deciziile administrative produc în spaţiu efecte juridice determinate în principal, de

competenţa teritorială a organului emitent. Astfel, actele organelor centrale ale
administraţiei publice produc efecte în limitele teritoriului naţional, uneori şi în afara lui
pentru persoanele aflate sub jurisdicţia statului nostru, în timp ce actele organelor locale şi
din teritoriu produc efecte în limitele unităţii administrativ-teritoriale respective. De
exemplu, hotărârile consiliilor locale sunt obligatorii în unităţile administrativ-teritoriale în
care sunt alese respectivele consilii.
b) Întinderea efectelor asupra persoanelor
În general, deciziile administrative produc, prin raporturile juridice generate, efecte

asupra subiectelor de drept, autorităţi publice, persoane fizice şi juridice, constând din
drepturi şi obligaţii, fără a lua în considerare, în mod deosebit, calitatea subiectului de
drept. Raporturile de drept administrativ trebuie să aibă cel puţin un subiect calificat şi
acesta este organul emitent al actului juridic. În anumite situaţii efectele actelor
administrative se produc având în vedere calitatea specială a celuilalt subiect al raportului
juridic. Astfel, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne vor stabili
organele care constată şi sancţionează contravenţiile săvârşite de ofiţeri, subofiţeri, maiştri
militari sau persoanele civile din cadrul unităţilor, formaţiunilor, eşaloanelor şi comenzilor
respective, în legătură cu serviciul, precum şi organele care soluţionează plângerile contra
proceselor-verbale de constatare a acestor contravenţii.
c) Întinderea în timp a efectelor juridice
Sub aspectul întinderii în timp a efectelor juridice ale actelor administrative, ele pot
fi analizate privitor la momentul producerii, al duratei şi al încetării efectelor.
❖ Momentul producerii efectelor juridice
În legislaţia noastră, este cunoscută regula că momentul producerii efectelor

juridice este cel al publicării actelor normative şi al comunicării actelor individuale,
întrucât subiectelor nu li se poate pretinde o anumită conduită dacă nu cunosc conţinutul
actului care prescrie o acţiune sau o inacţiune determinată. De la regula că actele de
drept administrativ produc efecte din momentul aducerii lor la cunoştinţă există unele
excepţii:
✓ primă excepţie o formează actele cu caracter retroactiv, în categoria cărora
intră actele ce indică expres că produc efecte anterioare publicării lor, precum
şi actele de anulare sau de revocare, actele de interpretare, actele de
40
suspendare, actele prin care se aprobă, se confirmă sau se ratifică acte
administrative, actele care stabilesc reguli procedurale şi actele care stabilesc
sancţiuni contravenţionale mai uşoare sau dezincriminează unele contravenţii.
În cazul actelor care retroactivează în mod expres şi care indică o dată anterioară
publicării pentru producerea efectelor juridice, ele se vor aplica începând cu data
indicată în actul respectiv.
În cazul actelor de anulare şi de revocare a altor acte administrative, efectele se
produc de la data intrării în vigoare a actului desfiinţat sau de la data stabilită prin
actul de desfiinţare. Aceeaşi caracteristică rămâne valabilă şi în ipoteza suspendării
când acesteia i se conferă un caracter "ex tunc" şi nu "ex nunc".
Actele interpretative (normative) emană de la organul emitent al actului interpretat
sau de la organul superior acestuia, neputând viza acte cu forţă juridică superioară
(întrucât actul de interpretare trebuie să aibă cel puţin forţă juridică egală cu actul
interpretat) au efect retroactiv de la data aplicării actului interpretat.
Actele procedurale ulterioare adoptării actelor de drept administrativ, cum sunt
aprobările, confirmările, ratificările etc., au întotdeauna efect retroactiv în senul că
ele produc efecte de la data când a intrat în vigoare actul administrativ aprobat,
confirmat sau ratificat, act care este prealabil acestor forme ulterioare.
Au caracter retroactiv actele normative mai favorabile în materie contravenţională
atunci când prevăd o sancţiune administrativă mai uşoară sau când dezincriminează
(decontravenţionalizează) unele contravenţii. Astfel, dacă printr-un nou act normativ
fapta nu mai este socotită contravenţie ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost
săvârşită înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ, deci sub imperiul vechii
legi, iar sancţiunea aplicată şi neexecutată până la această dată nu se mai execută. De
asemenea, dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va
aplica această sancţiune, iar amenda dispusă în baza vechiului act normativ se va
executa numai până la limita maximului prevăzut în noul act normativ.
Tot un caracter retroactiv au şi actele administrative jurisdicţionale (cu caracter
declarativ) întrucât produc efecte prin care se recunosc părţilor situaţii juridice
preexistente emiterii actului.
✓ altă excepţie, de la regula că actele administrative produc efecte din

momentul aducerii lor la cunoştinţă o formează actele ce intră în vigoare la
o dată ulterioară respectivului moment, cu indicarea acestei date sau
perioade.
✓ altă excepţie, de la regula amintită, o formează actele care ultraactivează şi
care supravieţuiesc producând efecte şi după data ieşirii lor din vigoare.
❖ Durata (întinderea în timp a) efectelor juridice
Actele administrative produc efecte în timp de la data prevăzută pentru a intra în

vigoare până la data ieşirii lor din vigoare.
41
✓ Actele temporare produc efecte până la data prevăzută (în cadrul lor sau a unui act
superior) ori până la realizarea unei anumite situaţii (de exemplu, încetarea
evenimentului care le-a determinat apariţia).
✓ Au caracter temporar actele normative de stabilire a contravenţiilor adoptate în
cazuri de epidemii, inundaţii, alte calamităţi naturale, precum şi în orice situaţie
care reclamă măsuri urgente, adoptate de consiliile locale (indicate de lege),
întrucât ele se aplică numai pentru perioada şi situaţia de urgenţă ce le-a determinat
adoptarea, încetându-şi efectele odată cu dispariţia acestei situaţii.
❖ Încetarea efectelor juridice
Actele normative şi cele individuale produc efecte juridice atâta vreme cât nu
intervine o cauză de încetare a acestor efecte, cum ar fi anularea actului, intervenţia
prescripţiei etc. Renunţarea la beneficiul unui act administrativ individual (de exemplu, o
autorizaţie) de către titularul drepturilor conferite prin el este irelevantă pentru existenţa
actului juridic, deoarece încetarea efectelor trebuie să fie tot rezultatul manifestării de
voinţă (contrare) din partea organului administrativ care l-a emis în mod unilateral. Chiar
dacă legea prevede ca o condiţie a încetării efectelor juridice şi existenţa unei renunţări din
partea beneficiarului actului juridic, ea trebuie să fie urmată de o revocare sau de o anulare
din partea organului competent ca singura modalitate de desfiinţare legală, în acest caz, a
actului juridic.
Încetarea efectelor juridice reprezintă pierderea caracterului obligatoriu al actelor
juridice prin desfiinţarea raporturilor generate de ele, respectiv stingerea drepturilor şi a
obligaţiilor19. Încetarea efectelor juridice ale actelor de drept administrativ poate avea loc
prin două modalităţi principale şi anume producerea unui fapt material-juridic, căruia
legea îi atribuie acest efect şi, respectiv, intervenţia unui alt act juridic contrar primului şi
care are ca scop suprimarea efectelor juridice ale actului anterior.
➢ Încetarea efectelor juridice prin producerea unor fapte
actele individuale - nu sunt de aplicabilitate repetată, încetarea efectelor juridice se

produce în mod obişnuit prin executarea lor sau prin anumite fapte cum sunt:
✓ încetarea existenţei subiectului de drept, împlinirea termenului, prescripţia,
încetarea existenţei subiectului de drept, decesul persoanei fizice,
contravenient, duce la încetarea executării sancţiunii contravenţionale.
✓ expirarea termenului de valabilitate constituie un alt fapt de încetare a
efectelor deciziilor administrative individuale. Astfel, paşaportul pentru
cetăţeanul român se emite pe o perioadă de cinci ani. Buletinul de identitate
se eliberează cu un termen de valabilitate de zece ani. După expirarea
19
T.Drăganu, "Actele de drept administrativ", p.175.
42
acestor termene actele îşi pierd valabilitatea şi subiectele nu-şi mai pot
realiza drepturile sau nu mai pot executa obligaţiile prevăzute de ele.
✓ prescripţia stinge, atunci când este reglementată prin acte normative,
efectele unor acte juridice individuale. Astfel aplicarea sancţiunii amenzii
contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea fapteI.
✓ Executarea unui act juridic duce la încetarea efectelor acestuia în modul cel
mai frecvent. Executarea prin intermediul unor fapte, cum este plata amenzii
contravenţionale stinge efectele actului sancţionator.
✓ pot exista şi alte fapte care să determine încetarea efectelor juridice, cum ar
fi deteriorarea sau pierderea înscrisului constatator al actului juridic, ex.:
permisul pentru deţinerea armelor se eliberează din nou când s-a deteriorat;
✓ de asemenea, se eliberează un nou act de identitate în cazul pierderii,
distrugerii sau deteriorării, a furtului actului de identitate.
➢ Încetarea efectelor prin intervenţia unui act
Cazurile de încetare a efectelor prin intervenţia unui act presupun apariţia unui nou
act juridic (administrativ, hotărâre judecătorească etc.) care să înlăture în totalitate sau în
parte, definitiv sau temporar efectele unui act administrativ precedent. Aceste ipoteze sunt:
suspendarea, revocarea şi anularea.
1. Suspendarea actelor administrative
➢ Suspendarea - operaţiunea juridică care determină încetarea temporară a efectelor

actelor administrative.
 Cauzele suspendării: dubii cu privire la legalitatea sau oportunitatea unui
act normativ sau individual.
✓ cauzele pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare
adoptării actului juridic.
 Suspendarea durează până la elucidarea cauzelor care au determinat-o.
 Suspendarea mai poarte să apară şi ca urmare a unei sancţiuni aplicate unui
subiect de drept având ca efect tot o încetare temporară a consecinţelor
juridice ale actului în cauză.
 Suspendarea se realizează prin acte juridice normative sau individuale sau
poate fi de drept.
43
Suspendarea prin act juridic
▪ o dispune organul emitent al actului suspendat, chiar şi în lipsa prevederii

legale exprese în acest sens, deoarece având dreptul de a emite un act cu atât
mai mult îl ca putea şi suspenda;
▪ poate fi dispusă și de către autoritatea administrativă ierarhic superior
organului administrativ emitent întrucât organele supraordonate de conducere
având de regulă, dreptul de anulare a actelor organelor subordonate pot
exercita şi dreptul de suspendare, fără a mai fi nevoie de consacrarea expresă
a acestuia din urmă.
▪ Per a contrario, organele ierarhic inferioare nu pot suspenda actele
individuale şi normative ale organelor superioare.
Suspendarea de drept operează în cazul atacării de către prefect în faţa instanţei de

contencios administrativ a unui act al consiliului local sau al primarului considerat
ilegal.
Instanțele judecătorești au dreptul de a suspenda actele administrative cu caracter

individual neexceptate de la controlul judecătoresc, fie în baza Legii nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ (art. 14 și și 15), fie în baza unor legi speciale, pe
considerente de ilegalitate şi nu pe considerente de neoportunitate.
2. Revocarea actelor administrative
✓ Revocarea - este operaţiunea juridică prin care organul administrativ

emitent sau organul ierarhic superior scot din vigoare un act administrativ.
▪ când operaţiunea o face însăşi organul emitent suntem în prezenţa retractării sau a
retragerii actului;
▪ cauzele care determină revocarea rezidă în ilegalitatea sau neoportunitatea actului
respectiv, putând fi anterioare, concomitente şi ulterioare adoptării actelor
(deoarece actele administrative beneficiază şi de formalităţi posterioare emiterii lor
şi care s-ar putea realiza prin încălcarea condiţiilor legale);
▪ în unele cazuri revocarea apare ca o sancţiune îndreptată împotriva beneficiarului
unui act juridic, ca de exemplu, în cazul retragerii permisului de deţinere a armelor
când titularul fără motive întemeiate, nu se prezintă la vizarea acestuia;
▪ revocarea poate fi lipsită de acest caracter, ca, de exemplu, în ipoteza aceluiaşi
permis care se retrage când titularul a murit sau a fost declarat dispărut printr-o
hotărâre judecătorească.
44
Asemănănări și deosebiri între revocare și suspendare
 spre deosebire de suspendare, în cazul revocării nelegalitatea sau

neoportunitatea actului este certă;
 revocarea are un caracter definitiv şi nu provizoriu, precum suspendarea;
 efectele revocării se produc atât pentru trecut, cât şi pentru viitor;
 dreptul de revocare al actelor de drept administrativ îşi are izvorul în
principiul revocabilităţii acestor acte fundamentat, la rândul său, pe
caracterul unilateral al actelor administrative (întrucât sunt emise fără
consimţământul celuilalt subiect al raportului juridic);
Actele normative pot fi întotdeauna desfiinţate de către organul emitent, iar cele
individuale pot fi şi ele desfiinţate pentru că legea nu declară, decât cu unele excepţii, că
actele administrative sunt stabile, definitive sau irevocabile, organul emitent
nedezinvestindu-se, prin adoptarea lor, de dreptul de a reveni asupra deciziilor precedente;
 desfiinţarea se poate realiza fie concomitent cu adoptarea noului act juridic,

fie fără adoptarea unui nou act;
 de regulă, încetarea efectelor unui act se dispune după aceeaşi procedură
specifică adoptării actelor de către organul care dispune desfiinţarea
(simetria actelor juridice);
 dreptul de revocare implică, cu unele excepţii, şi dreptul de reformare sau de
modificare a actelor; acest drept aparţine, în primul rând, organului emitent
al actului reformat, întrucât având dreptul de desfiinţare al actului propriu
poate să modifice dispoziţiile aceluiaşi act;
 revocarea se face, după aceeaşi procedură ca şi adoptarea sau emiterea
actului în cauză, această regulă fiind valabilă şi pentru reformare.
În mod obișnuit, autoritățile administraţiei publice recurg la scoaterea din vigoare a

propriilor acte normative prin abrogare. Ea se dispune şi prin acte normative ale organelor
ierarhic superioare. Abrogarea poate fi expresă (directă sau indirectă) şi tacită,
recomandându-se forma directă şi numai în mod excepţional forma indirectă;
 abrogarea o poate dispune organul emitent sau cel superior ierarhic prin acte
administrative;
Actele administrative irevocabile
Dacă în dreptul administrativ regula generală este revocabilitatea actelor

administrative, există totuşi şi excepţii în senul că unele acte au un caracter irevocabil sau
devin irevocabile şi anume: actele administrative jurisdicţionale, actele administrative pe
45
baza cărora s-au format raporturi juridice de altă natură (civile, de muncă, de dreptul
familiei), actele administrative care au generat drepturi subiective garantate de lege prin
stabilitatea lor şi actele administrative realizate material.
▪ Actele administrative jurisdicţionale sunt irevocabile întrucât dispune
stabilitatea lucrului judecat necesară pentru a împiedica perpetuarea unor
stări conflictuale. Organul care le-a emis se dezinvesteşte de dreptul de a
mai reveni asupra lor, astfel încât aceste acte, deşi acte de putere cu caracter
unilateral devin irevocabile sub aspectul organului emitent. Aceasta nu
înseamnă că prin exercitarea unor căi de atac în faţa organelor competent de
jurisdicţie (de exemplu, hotărârea de reexaminare în materia invenţiilor) nu
se poate ajunge la anularea, reformarea sau emiterea unui alt act.
▪ Actele administrative în baza cărora s-au format raporturi juridice de altă
natură (civile, de muncă) sunt irevocabile datorită generării unor raporturi
neadministrative a căror legalitate sau oportunitatea nu mai intră în
competenţa de verificare a organului emitent al respectivului act
administrativ, acele raporturi încetând prin voinţa părţilor participante la
raportul juridic ori prin hotărârea unui organ de jurisdicţie. Astfel, dacă în
baza unui ordin de repartizare a unei suprafeţe locative, cu altă destinaţie
decât cea de locuinţă, se încheie un contract de închiriere, organul
administrativ emitent al dispoziţiei nu mai poate, din momentul încheierii
contractului să revoce actul administrativ, aşa cum o putea face până în acel
moment, întrucât s-a stabilit un raport contractual în a cărui încetare
prevalează voinţa părţilor sau hotărârea organului de jurisdicţie.
▪ Actele individuale care au generat drepturi subiective garantate de lege
prin stabilitatea lor sunt acte irevocabile tocmai ca o expresie a acestei
stabilităţi. Irevocabilitatea vizează numai actele individuale, întrucât cele
normative sunt întotdeauna revocabile, chiar dacă ele consacră expres
stabilitatea unor acte individuale. Stabilitatea actelor individuale trebuie să
fie prevăzută sau trebuie să rezulte din normele de drept, astfel încât organul
emitent să nu mai poată reveni asupra deciziei individuale emise. Dreptul
subiectiv, consacrat prin astfel de acte, trebuie să fie de un fel deosebit
pentru ca actul să dispună de garanţia irevocabilităţii.
 Sunt acte irevocabile autorizaţiile şi actele atributive de statut personal,

ambele în situaţia când sunt impuse de lege, neavând caracter facultativ în ce
priveşte emiterea lor. Organul este obligat să le emită dacă solicitantul
întruneşte condiţiile legale necesare pentru beneficiul lor, iar actul nu se poate
revoca după libera apreciere a organului emitent, întrucât această categorie de
acte (diplome, certificate) au presupus o activitate anterioară, recunoscută
titularului lor.
➢ Legislaţia, dar mai ales practica administrativă şi cea judecătorească, au consacrat

principiul revocării oricărui act administrativ obţinut prin manevre frauduloase
sau dolosive, chiar dacă actul desfiinţat intră în categoria actelor irevocabile.
46
▪ Actele administrative realizate material devin irevocabile din momentul
executării lor şi aceasta nu pentru că prin executare ar înceta caracterul
unilateral al actului (caracter ce permite revocarea), iar din momentul
executării el ar deveni bilateral (de unde posibilitate revocării lui unilaterale
ar înceta), ci pentru că prin executarea materială se creează o imposibilitate
practică de schimbare a unu fapt consumat, revocarea actului neputând
restabili situaţia anterioară, trăsătură caracteristică, în special, actelor
realizate instantaneu. Pentru actele ce presupun o realizare materială
succesivă revocarea are efecte numai pentru viitor.
Revocarea actelor administrative dolosive şi frauduloase
Actele de drept administrativ exceptate de la principiul revocabilităţii nu se pot

desfiinţa pe considerente de nelegalitate ori de neoportunitate, decât dacă viciul
ilegalităţii s-ar datora fraudei sau dolului la emiterea lor.
❑ În situația actelor administrative jurisdicţionale emise după o procedură
specifică, problema revocării lor pe considerente de dol sau fraudă apare
mai rar întrucât procedura lor de adoptare conferă suficiente garanţii în
sensul emiterii lor cu respectarea legii. De altfel, existenţa căilor de atac
împotriva acestor acte conferă posibilitatea anulării sau reformării lor, prin
hotărârea organului de control jurisdicţional, dacă s-ar fi emis prin dol sau
fraudă.
❑ În cazul actelor administrative care au generat şi raporturi juridice având o
altă natură, de exemplu, contractuală, revocarea lor devine ineficientă din
momentul încheierii contractului, caracterul ilegal al actului administrativ
fiind stabilit, de exemplu, de instanţa de judecată şi pentru ordinul de
repartizare a suprafeţei locative, în cadrul litigiului în care se va constata
nulitatea contractului de închiriere.
❑ În cazul actelor administrative care au generat drepturi subiective stabile
(de exemplu, diplome de licenţă, decizii de pensii etc.) nulitatea lor va putea
fi constatată, de cele mai multe ori, de către organele administrației publice,
anume desemnate prin lege (de exemplu, Comisia Superioară de Diplome)
sau de către instanţa de judecată.
❑ În privința actelor administrative realizate material, revocarea lor este
ineficientă ea putând opera numai până la momentul trecerii la executare,
ulterior administraţia sau instanţa de judecată au posibilitatea ca în mod
excepţional se repună lucrările în starea iniţială, nu atât prin revocarea sau
anularea actului ilegal, ci emiţând, după caz, acte cum ar fi cele de demolare
a construcţiilor, efectuate în baza unei autorizaţii obţinute în mod fraudulos.
47
Precizăm că în toate aceste ipoteze dolul sau frauda trebuie să provină de la sau şi de la
partea din raportul juridic care îşi întemeiază dreptul subiectiv pe actul ilegal. În acest caz
respectivul act nu se va mai putea considera ca având un caracter irevocabil deoarece s-ar
conferi drepturi subiective stabile tocmai în favoarea celui vinovat de fraudă sau dol, ori
este de principiu că nimeni nu poate beneficia de efectele propriei sale culpe.
Recunoaşterea caracterului stabil al unor drepturi obţinute în mod fraudulos ar duce la
legalizarea unei situaţii în vădită contradicţie cu legea, motiv pentru care nu suntem în
prezenţa unor "drepturi câştigate".
Dacă actul administrativ cu caracter stabil, dar ilegal, a fost emis ca urmare a culpei
exclusive a unei autorități/instituții publice(de exemplu, atribuirea terenului în folosinţă
pentru construirea unui imobil s-a făcut printr-o hotărâre emisă cu încălcarea formelor
procedurale legale) în acest caz, considerăm, că nu mai poate opera revocarea actului sau
chiar dacă ar opera o revocare ea nu poate fi imputată titularulu, după cum acesta
(beneficiarul) nu poate fi obligat nici la suportarea unor consecinţe prejudiciante.
Deoarece actele exceptate de la principiul revocării au o stabilitate deosebită, de
regulă, numai un organ de jurisdicţie administrativă sau justiţia pot dispune suprimarea
efectelor juridice în sensul desfiinţării actului, încetarea raporturilor de altă natură juridică
decât cea administrativă, a drepturilor şi obligaţiilor, aducerea lucrurilor la starea iniţială
etc.
3. Anularea actelor administrative
 anularea actelor administrative - sancţiunea aplicată acestora pentru

considerente de ilegalitate şi poate fi dispusă de către organele administraţiei
administrative ierarhic superioare, de organele judecătoreşti, iar în unele
cazuri speciale de organele procuraturii;
 poate privi atât acte normative cât şi acte individuale;
 este determinată de cauze anterioare concomitente şi ulterioare adoptării
actelor administrative;
 aceste cauze pot viza atât ilegalitatea actului administrativ, în sensul unei
încălcări a condiţiilor de formă sau procedurale ale acestor acte, cât şi, uneori,
netemeinicia lor, adică aplicarea greşită a legii la situaţiile ce îşi găsesc
rezolvare prin actele administraţiei publice;
 efectele anulării se produc atât pentru trecut ex tunc, cât şi pentru viitor ex
nunc;
✓ spre deosebire de suspendare, anularea reprezintă o încetare definitivă a
efectelor juridice, întocmai ca şi revocarea, deoarece ilegalitatea actului este
dovedită cu certitudine.
✓ în timp ce revocarea poate fi dispusă numai de către organul emitent al
actului ori de către organele administraţiei publice ierarhic superioare în mod
direct, sau pe lângă care funcţionează organul administrativ al cărui act este
revocat (în cadrul raporturilor de subordonare organică), anularea poate fi
48
dispusă şi de organe ale administraţiei publice superioare în mod indirect, ori
de organe care nu fac parte din sistemul ierarhic al organului emitent al
actului anulat (de exemplu, organe de inspecţie şi control), cât şi organele
judecătoreşti.
✓ spre deosebire de revocare, anularea nu vizează şi neoportunitatea;
✓ organele administrative ierarhic superioare au un drept de anulare a actelor
ilegale ale organelor subordonate asupra cărora exercită un drept de control
general;
✓ organele de administraţie activă nu vor putea, cu unele excepţii, anula actele
organelor administrative de jurisdicţie.
 Organele ierarhic superioare ale administrației publice, care nu dispun de un

drept de control general şi care nu sunt supraordonate organic, ci numai
funcţional, ca de exemplu, prefectul în raporturile sale cu serviciile publice în
teritoriu ale autorităţilor centrale, au numai un drept de suspendare actelor
administrative ilegale aparţinând organelor în cauză.
Organele judecătoreşti au un drept de control general asupra legalităţii actelor
administrative individuale cu caracter ilegal în condiţiile stabilite de lege sau în cazurile
expres prevăzute prin legi speciale, în afara excepţiilor legale putând dispune anularea
acestor acte.
Anularea actelor administrative pe considerente de ilegalitate sau de nulitate are
următoarele efecte:
- actul administrativ este desfiinţat retroactiv în efectele sale din momentul anulării
actului şi până la data când el a fost pus în aplicare, cât şi pentru viitor;
- se înlătură prezumţia de legalitate a actului şi încetează caracterul executoriu al
acestuia;
- anularea nu suprimă efectele materiale consumate ca urmare a executării actului
lovit de nulitate, dar va afecta raporturile juridice de altă natură, decât administrativă
(civilă, de muncă etc.) care se vor desfiinţa după mijloacele specifice acelor ramuri de
drept.
Tipurile de nulităţi în dreptul administrativ
Nulitatea reprezintă sancţiunea care loveşte actele juridice, lipsindu-le de acele

efecte juridice în vederea cărora aceste acte au fost constituite.
Şi în dreptul administrativ, întocmai ca şi în dreptul civil, distingem următoarele
categorii de nulităţi:
a) după modul lor de consacrare, nulităţile pot fi exprese, adică prevăzute de lege
(de exemplu, în cadrul modificărilor sau adăugirilor, altele decât cele legale şi care atrag
49
nulitatea actului de identitate) şi nulităţi virtuale, neprevăzute de lege dar care se deduc
din norme (de exemplu, adoptarea actului juridic fără majoritatea cerută de lege;
b) după întinderea efectului lor distructive, distingem nulităţi totale, care
desfiinţează actul în întregime (de exemplu, emiterea actului fără avizul conform) şi
nulităţii parţiale, care-l desfiinţează numai în parte (de exemplu, dacă viza de stabilire a
domiciliului s-a obţinut fraudulos, operează numai anularea ei fără anularea actului de
identitate pe care este menţionată);
c) sub aspectul cauzelor care le determină şi a regimului juridic nulităţile se divid
în nulităţi absolute şi nulităţi relative, pentru prima ipoteză exemplificăm situaţia
procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei din care dacă lipseşte un element
prevăzut de lege actul este lovit de nulitate absolută, în timp ce lipsa semnăturii de pe
înscrisul constatator al hotărârii consiliului local, determină nulitatea relativă a acesteia;
d) după modul lor de constatare, nulităţile pot fi nulităţi de drept şi nulităţi
constatate de organele administrative sau judiciare;
e) după obiectul lor, deci după elementul la care se referă, nulităţile pot fi nulităţi
de fond, cele care vizează conţinutul actului juridic şi nulităţi de formă care derivă din
încălcarea condiţiilor procedurale ale actelor de drept administrativ.
➢ Nulităţile absolute şi nulităţile relative în dreptul administrativ
Terminologic legislaţia administrativă consacră doar noţiunea de nulitate absolută,

în timp ce nulitatea relativă este subînţeleasă întotdeauna ca o nulitate virtuală.
Nulitatea absolută, consacrată legal, este, de regulă, o nulitate expresă, denumită
"nulitate" (a procesului-verbal în materie contravenţională), "anulare" (în ipoteza anulării
menţiunii de schimbare a domiciliului) sau "caz de nulitate" (de exemplu, a actului de
identitate) ori "nulitate de drept".
 actele administrative sunt nule când sunt în vădită contradicţie cu legea,
încălcând cerinţele ei esenţiale şi sunt anulabile când încalcă cerinţe ori au
lipsuri neesenţiale. Consecinţele acestor deosebiri, conform unei opinii, ar fi
următoarele;
 în cazul nulităţii absolute a actului ea poate fi invocată de către orice organ
sau persoană care pot refuza executarea, în timp ce nulitatea relativă o poate
invoca doar cel cu drepturi şi interese lezate prin acel act;
 actul nul nu poate fi validat, neavând o existenţă juridică, în timp ce actul
anulabil se poate confirma prin îndreptarea viciilor de formă sau a lipsurilor
neesenţiale;
 când se constată nulitatea actului nu este necesară revocarea întrucât actul nu a
putut produce efecte valabile pentru trecut şi viitor, în timp ce actul anulabil
trebuie revocat de către organele competente.
50
În dreptul administrativ, distincţia dintre cele două categorii de nulităţi, absolută şi
relativă sub aspectul subiecţilor îndreptăţiţi a le invoca, nu este atât de netă, întrucât
operând principiul oficialităţii, organul administrativ poate verifica din proprie iniţiativă
sau din oficiu şi poate constata în acelaşi mod nulitatea absolută sau relativă a propriului
său act ori a actelor organelor subordonate
Sub aspectul posibilităţii de invocare din oficiu a nulităţii, fie ea absolută, fie
relativă constatăm următoarele:
❑ nu există un termen general de prescripţie în ce priveşte invocarea lor,
putând fi oricând invocate, organul având totuşi obligaţia ca în termenul
prevăzut de lege să se pronunţe asupra reclamaţiei sau a sesizării prin
intermediul cărora subiectele de drept au semnalat cazurile de ilegalitate;
❑ organul administrativ poate, ca regulă generală, să-şi desfiinţeze propriul act
fără existenţa unei norme legale exprese care-l împuterniceşte în acest sens;
❑ dacă actul administrativ ilegal a generat şi alte raporturi juridice
administrative afectate de ilegalitatea actului de putere şi asupra cărora
administraţia nu mai are puterea de a hotărî, se poate pune în modul specific
acelor raporturi problema dreptului organului administrativ sau a altor
subiecte de a invoca nulitatea.
➔ elementul care permite stabilirea caracterului absolut sau relativ al nulităţii în

dreptul administrativ este felul normei lezate;
➔ încălcarea normelor imperative atrage nulitatea absolută, iar încălcarea acelor
dispozitive determină nulitatea relativă. În general, normele imperative apără
interese generale, iar cele dispozitive interese personale. În categoria normelor
imperative intră prevederile care se referă la elementele esenţiale şi la condiţiile
de valabilitate ale actelor administrative, normele privind competenţa şi
procedura administrativă etc. În categoria normelor dispozitive intră acele reguli
referitoare la formalităţile procedurale neesenţiale, cum ar fi, de exemplu,
semnarea înscrisului constatator al unui act juridic adoptat în mod valabil de un
organ colegial;
➔ Nulitatea actelor administrative produce efecte juridice faţă de părţile raportului

juridic şi faţă de terţi.
4. Inexistenţa actelor administrative
Actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, ceea ce le face să fie

considerate ca fiind conforme în întregime cu legea, chiar dacă sunt ilegale, atâta timp cât
ilegalitatea lor nu este dovedită iar actul nu este desfiinţat.
51
Uneori viciul ilegalităţii este atât de evident şi afectează în aşa măsură actul încât
acesta este lipsit de prezumţia de legalitate "ab initio", astfel încât se poate considera că
actul nici nu a luat fiinţă. În unele ramuri de drept (cum sunt dreptul civil sau dreptul
familiei) s-a contestat utilitatea distincţiei dintre sancţiunea inexistenţei şi cea a nulităţii, în
special a celei absolute, deşi în acele ramuri s-a ridicat, pentru prima dată, problema
inexistenţei actelor juridice.
Astfel, practica judiciară a stabilit că atunci când vânzătorii nu au semnat un
contract, nici nu au intenţionat vreodată să vândă imobilul specificat în el, este cazul de a
se face "constatarea inexistenţei actului"20.
 actul lovit de nulitate absolută continuă să producă efecte juridice, în baza
prezumţiei de legalitate, până în momentul în care se constată, cu efect
retroactiv, nulitatea actului administrativ de către organele competente, pe
când în cazul inexistenţei actul nu beneficiază de la bun început de această
prezumţie şi nu poate fi pus în executare.
 în cazul inexistenţei, actului administrativ se poate refuza punerea lui în
executare, fie de către organul administrativ ca subiect activ, fie de către
subiectul pasiv, fără a mai fi necesară o hotărâre judecătorească de
constatare a inexistenţei şi în aşteptarea căreia actul să fie aplicat, datorită
caracterului său executoriu, întrucât s-ar putea antrena unele prejudicii;
 spre deosebire de dreptul civil, în dreptul administrativ însăşi organul
emitent sau cel de execuţie poate constata din oficiu inexistenţa actului
juridic;
 În cazul inexistenţei, prin simpla ei constatare, făcută de orice subiect
interesat, prezumţia de legalitate este înlăturată fără o procedură deosebită,
actul neavând nici măcar aparenţa de legalitate şi fiind lipsit de caracterul
executoriu.
Cauzele inexistenţei rezidă în lipsa unuia, a unora sau a tuturor elementelor esenţiale
ale actelor de drept administrativ, respectiv voinţa, subiectul, obiectul şi motivul.
➢ Efectele inexistenţei actelor de drept administrativ
▪ NU există prezumţia de legalitate şi NU operează caracterul executoriu al

actului, a cărui existenţă şi executare poate fi contestată şi respectiv refuzată;
▪ invocarea inexistenţei o poate face orice subiect de drept interesat,
participant la raportul juridic respectiv, la cerere sau din oficiu, oricând,
întrucât nu operează prescripţia.
▪ viciul inexistenţei actului administrativ îl poate constata orice instanţă
judecătorească, indiferent de competenţa sa materială sau teritorială;
20
Dec.civ.nr.1801/12 oct.1956 a Coleg.civ.a Trib. Sup.în "C.D." pe 1956, p.370-372.
52
▪ în cazul actelor inexistente căile administrative de atac se pot exercita
oricând, respectiv reclamaţia şi sesizarea, pentru a se constata inexistenţa
actelor juridice;
▪ actele civile, de dreptul muncii, de dreptul familiei etc. bazate pe acte
administrative inexistente se desfiinţează după procedura specifică acelor
ramuri de drept;
▪ Actul inexistent nu produce efecte juridice valabile nici pentru trecut şi nici
pentru viitor, indiferent de data invocării viciului care-l afectează;
▪ inexistenţa formalităţilor procedurale legal necesare adoptării actului
administrativ antrenează nevalabilitatea acestuia din urmă.
1. Inexistența actului administrativ presupune:

a) subiectele de drept destinatare ale actului administrativ inexistent pot
refuza îndeplinirea obligațiilor care rezultă din acel act;
b) doar instanța poate pronunța această sancțiune;
c) menținerea prezumției de legalitate a actului până la constatarea inexistenței.
b) Revocarea actului administrativ:

a) poate interveni atât pentru cauze de nelegalitate, cât și pentru cauze de
neoportunitate;
b) poate fi dispusă doar de organul emitent;
c) poate fi dispusă de instanța de contencios administrativ;
c) Suspendarea actului administrativ poate fi dispusă de către:

a) doar de organul emitent al actului;
b) doar de organul ierarhic superior;
c) instanța de judecată;
d) prefect.
d) Revocarea actelor administrative poate fi dispusă numai de:
53
a) Prefect;
b) Guvern;
c) organul emitent sau organul ierarhic superior acestuia.
5. Actele administrative pot fi suspendate:

a) numai de către Parlament;
b) umai de către organul emitent;
c) de către instanța de judecată.
Bibliografie selectivă pentru Tema V
Sibiu, 2011;
5. T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
curs an universitar 2011/2012.

ulterioare;
54
Tema VI. Contractul administrativ. Noțiune. Regimul juridic actual
Obiective: identificarea tipurilor de contracte administrative, a trăsăturilor

contractelor administrative raportat la celelalte tipuri de contracte, a regimului juridic
aplicabil și a instanțelor competente să soluționeze litigiile derivate din contractele
administrative
Cuvinte cheie: contract administrativ, trăsături, instanțe competente, natura

juridică, regim juridic.
Rezumat:
1. Definiția contractului administrativ
2. Trăsăturile contractului administrativ;
3. Competența instanțelor judecătorești de soluționare a litigiilor derivate
din contractele administrative.
Tema pentru acasa: Analizați natura juridică și procedura de atribuire a

contracteor de concesiune a bunurilor proprietate publică.
1. Definiția contractului administrativ
❑ Definiția legală a contractului administrativ
55
✓ Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c^1, teza I, din Legea nr. 554/2004 aşa
cum a fot modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, sunt asimilate
actelor administrative, în sensul acestei legi, contractele încheiate de
autorităţile publie care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate
publică (contractele de concesiune a unui bun public, închirierea unui bun
public, administrarea unui bun public); executarea lucrărilor de interes public
(contractul de parteneriat public-privat pentru concesiunea de lucrări; prestarea
serviciilor publice (contractul de concesiune, contractul de delegare a gestiunii
serviciului public); achiziţiile publice; alte categorii de contracte administrative
supuse competenţei instanţelor de contecios administrativ care sunt prevăzute ca
atare prin legi speciale.
➢ Toate aceste contracte sunt definite atât de legiuitor, cât şi de doctrină, ca
fiind contracte administrative, fiind asimilate actelor administrative.
❑ Definiția doctrinară a contractului administrativ

Contractul administrativ - acordul de voință dintre o autoritate
publică, aflată pe o poziție de superioritate juridică, pe de o parte, și alte
subecte de drept, pe de altă parte (persoane fizice, persoane juridice sau
alte organe ale statului subordonate celeilalte părți, prin care se urmărește
satisfacerea unui interes general, prin prestarea unui serviciu public,
efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public,
supus, în principal, unui regim de putere publică.21
2. Trăsăturile contractului administrativ
❑ convenție/acord de voință încheiat între două sau mai multe părți;

❑ una dintre părțile contractului este un subiect determinat, un prgan care
acționează în relaizarea puterii publice, sau alt subect de drept autorizat de
de un organ adminisrativ;
❑ Spre deosebire de contractele civile, în cazul contractului administrativ
subiectul determinat se află pe o poziție de superioritate față de celaălalt
subiect al contractului;
❑ Obiectul contractului este determinat, el urmărind satisfacerea unui
interes general;
❑ Elementele contractului sunt stabilite atât pe cale reglementară/normativă,
prin lege, cât și pe cale convențională;
❑ Conținutul mixt al drepturilor și obligațiilor ce revin părților – clauze
obligatorii stabilite prin caietul de sarcini și clauze negociate de părțile
contractante;
21
V. Vedinaș, Drept administrativ, Ed. a XII-a, Edit. Universul Juridic, București, 2020, p. 396.
56
❑ Posibilitatea modificării sau rezilierii unilaterale a contractului, de către
autoritatea publică, atunci când intersul public o cere, spre deosebire de
contractele de drept cpmun care pot fi modificate sau reziliate numai prin
acordul părților sau, în absența acordului de voință, pe cale judiciară;
❑ Forma scrisă a contractului administrativ – NU poate avea caracter
consensual, deoarece implică o autoritate care acționează în regim de
putere publică;
❑ Guvernarea, în principal, de un regim de putere publică
3. Competența instanțelor judecătorești de soluționare a litigiilor derivate din

contractele administrative
 Regula: litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract

administrativ şi litigiile legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv
litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, sunt de competența
instanțelor de contencios adminsrativ, conform art. 8 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 218/2018.
 Excepția: litigiile care au ca obiect executarea contractelor administrative sunt de
competenţa instanţelor civile.
 Litigiile care au ca obicet contractele de achiziții publice intră în sfera de
competență a instanțelor de contencios administrativ, conform Legii nr.
101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de
achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări
și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului
Național de Soluționare a Contestațiilor.
a) art. 32 alin (1) din Legea 101/2016: ,,Instanța competentă să soluționeze
plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de
apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se
află sediul autorității contractante. Plângerile se soluționează de complete
specializate în achiziții publice.
1. Contractul administrativ:
a) îmbracă în toate cazurile forma scrisă;
b) nu este obligatorie forma scrisă;
57
c) clauele unui contract administrativ sunt stabilite numai pe cale reglementară.
2. Contractele administartive sunt guvernate:

a) exclusiv de un regim de putere publică;
b) de un regim juridic mixt, cu menținerea rolului dominant al celui public
asupra celui privat;
c) de un regim juridic de drept comun;
3. Soluționarea litigiilor izvorâte din executarea contractelor administrative intră în

competența:
b) instanțelor de contencios administrativ;
c) instanțelor de drept civil;
d) Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
4. Obiectul contractului administrativ poate fi:

a) numai punerea în valoare a unui bun public;
b) numai pretarea unui serviciu public;
c) efectuarea unei lucrări publice.
5. Contractul de concesiune a unui bun proprietate privată este:

a) un contract administrativ;
b) contract civil;
c) contract comercial.
Bibliografie selectivă pentru Tema VI
1. Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a XII-a, Ed. Universul Juridic, București,
2020;
2. Laurențiu Șoneriu, Procedura de soluționare a litigiilor administrative, Editura
Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2018;
58
3. Laurențiu Șoneriu, Contencios administrativ, Suport de curs pentru învățământul la
distanță, Sibiu 2020;

ulterioare;
4. Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de
concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și
funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și
59
Tema VII. Contenciosul administrativ-formă a controlului
exercitat asupra activităţii administraţiei publice
Obiective: Însuşirea de către studenţi a tipurilor de control exercitat

asupra activităţii administraţiei publice, a noţiunii şi formelor de contecios administrativ
precum şi a fundamntelor de natură constituţională şi legală a instituţiei contenciosului
administrativ, garanţie a statului de drept şi democratic şi a respectării drepturilor
subiective şi intereselor legitime ale cetăţeanului.
Cuvinte cheie: Contencios administrativ, Constituţie, lege, stat de

drept şi democratic, drepturi subiective, interese legitime.
Rezumat capitol:
1. Formele de control a activităţii administraţiei publice.

2. Noţiunea de contencios administrativ
3.Temeiul constituţional şi legal al contenciosului administrativ.
Tema pentru acasă:

1. Identificarea pe baza Constituţiei şi a Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, temeiul
constituţional şi legal al contenciosului administrativ.
60
1. Formele de control a activităţii administraţiei publice.
Rolul controlului constă în prevenirea erorilor în aplicarea deciziilor, eliminarea

erorilor atunci când acestea există, asigurarea îmbunătăţirii permanente a activiăţii, pentru
ca aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor sociale dintr-o etapă dată.22
Asupra activităţii administraţiei publice se exercită, în principal, trei forme de
control: controlul parlamentar, controlul administrativ, controlul judiciar (contenciosul
administrativ).
a) Controlul parlamentar
Controlul parlamentar poate îmbrăca două forme23:
- tradiţional - obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale
administraţiei de a prezenta Parlamentului informaţii şi documente, oligaţia
Guvernului şi a membrilor săi de a răspunde la întrebările şi interpelările
formulate de deputaţi şi senatori, adoptarea de către Camera Deputaţilor sau
Senat a unor moţiuni simple, obligaţia Prim-ministrului de a prezenta
Camerei deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica
Guvernului24 etc;
- modern - exercitat prin intermediul uneor autorităţi publice care
depind de Parlament (Ex. Avocatul Poporului, Curtea de Conturi etc).
b) Controlul administrativ
Prin intermediul acestuia, activitatea organelor administraţiei publice
se autoreglează fie prin controlul intern, fie prin controlul extern sau prin
controlul de tutelă administrativă exercitat de Guvern prin intermediul
prfecţilor, asupra activităţii administraţiei publice locale, sau controlul
exercitat prin intermediul jurisdicţiilor speciale administrative (Ex.:
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor-C.N.S.C., care desfăsoară
o activitate administrativ-jurisdicţională în materie achiziţiilor publice), al
căror caracter facultativ şi gratuit este garantat.25
c) Controlul judiciar
Acest tip de control este exercitat prin intermediul instanţelor judecătoreşti,
reprezentând de fapt contenciosul adminsitrativ.
22
M. Preda, Drept administrativ, Partea generală, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 237
apud. E. Lucia Cătană, Drept administrativ, Ed. .C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 305.
23
V. Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Bucureşti, 2017, p. 383.
24
E. Lucia Cătană, op. cit. ,p. 305.
25
V. Vedinaş, op. cit., pp. 383-384.
61
2. Noţiunea de contencios administrativ
Contenciosul administrativ este o instituţie fundamentală a oricărui stat de

drept şi democratic, reprezentând, totodată, o garanţie a cetăţeanului împotriva
eventualelor abuzuri ale administraţiei.
Sub aspect terminologic, cuvântul ,,contencios” evocă ideea de
contradictorialitate, a unei confruntări, a unei lupte sau a unui duel, în sens
metaforic, a unor interese contrarii, dintre două părţi, din care un va ieşi
învingătoare. 26
Noţiunea de contencios administrativ este definită în cuprinsul art. 2 alin. (1)
lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind ,,activitatea de soluţionare de către instanţele
de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care
cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din
emiterea sau încheierea, după caz a unui act administrativ, în sensul prezentei legi,
fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o
cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
În doctrină, contenciosul administrativ a fost definit ca fiind ,,totalitatea
litigiilor dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile şi interesle
lor legitime, care sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi sunt
soluţionate în baza unui regim de putere publică, guvernat de legea-cadru în
materie.”27
2. Principalele forme ale contenciosul administrativ

În doctrină, au fost evidenţiate două categorii de contencios
administrativ:
• Contenciosul administrativ de anulare - se particularizează prin faptul că
instanţa de contencios administrativ poate să anuleze sau să modifice un act
administrativ emis/adoptat cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege sau
poate să oblige o autoritate publică să rezolve o cerere referitoare la un drept
recunoscut de lege; instanţa de contencios administrativ nu se poate pronunţa
aupra reparării daunelor materiale şi /sau morale, această chestiune intrând în
competenţa instanţelor de drept comun, în cadul unei acţiuni separate.
• Contenciosul administrativ de plină jurisdicţie – se caracterizează printr-o
competenţă amplificată a instanţei de contencios administrativ care poate anula
actul administrativ atacat (în totalitate sau în parte), poate obliga autoritatea
publică să emită un act administrativ sau orice înscris şi de asemenea se poate
pronunţa cu privire la despăgubiri.
26
V. Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a X-a, op. cit, 2017. p. 392.
27
A.S. Ciobanu, F.C. Kund, Drept administrativ, ed. a III-a, Partea a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2008, p. 214.
62
✓ De reţinut este faptul că actuala Lege a contenciosului administrativ nr.
554/200428, consacră un contencios adminstrativ de plină jurisdicţie.
În funcţie de dreptul sau interesul legitim vătămat, contenciosul administrativ poate

fi: contencios subiectiv şi contencios obiectiv.
▪ Contenciosul administrativ subiectiv-există când reclamantul, prin
acţiunea introdusă, solicită instanţei judecătoreşti să soluţioneze o problemă
referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim personal, în sensul de
a cerceta dacă un act administrativ tipic sau asmilat a adus atingere unei
situaţii juridice subiective.
▪ Contenciosul administrativ obiectiv-presupune că, prin acţiunea sa,

reclamantul urmăreşte să apere un drept obiectiv sau un interes legitim
public, cu caracter general şi impersonal.
După sfera de cuprindere şi temeiul legal al acţiunii în justiţie, distingem două categorii,
astfel:
❖ Contencios administrativ de drept comun, bazat pe Legea nr. 554/2004, legea
contenciosului administrativ;
❖ Contencios special, bazat pe reglementări derogatorii de la Legea contenciosului
administrativ, spre exemplu: în domenil contravenţiilor (O.G. nr. 2/2001), în
materie de achiziţii publice (Legea nr. 101/2016).
3. Fundamentele constituţionale şi legale ale contenciosului administrativ.
Bazele constituţionale ale contenciosului administrativ le regăsim în mod

implicit sau în mod expres în art. 21, art. 52, art. 73 alin. (3) lit. k), art. 123 alin.
(5) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată.
Din punct de vedere al fundamentului legal, instituţia contenciosului
administrativ este reglementată, în prezent, în Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
28
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare, în special ale Legii nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007 dar şi prin alte acte normative.
63
Condiţiile acţiunii directe în contenciosul administrativ
1. Condiţia ca actul atacat să fie act administrativ, tipic sau asimilat
Prin coroborarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţia României,
republicată, cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că actul atacat trebuie să fie
un act administrativ, respectiv o manifestare de voinţă care emană de la o autoritate
publică în scopul de a produce efecte juridice.29
Per a conrario, actele juridice de altă natură, (drept civil, dreptul muncii) nu vor
putea face obiectul controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ci
potrivit altor legi speciale30.
Actele şi operţiunile administrative (referatul, raportul, avizul, acordul etc) care
stau la baza emiterii actului administrativ supus controlului vor putea fi atacate pe calea
contenciosului administrativ numai odată cu actul pe care îl fundamentează iar nu separat.
Analizând dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reiese faptul că actele administrative
propriu-zise sunt acte administrative tipice, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau un interes legitim, respectiv faptul de a nu răspunde
solicitantului în termenul legal ca fiin acte administrative atipice sau asimilate.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit h) şi i) din Legea nr. 554/2004 actele
administrative asimilate sunt următoarele:
▪ nesoluţionarea în terenul legal al unei cereri - ,,faptul de a nu răspunde
solicitantului ăn termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege
nu se prevede alt termen”;
▪ refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere - ,, exprimarea explicită, cu exces de
putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere unei persoane”; prin art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 este asimilat refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a
actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după
caz, a plângerii prealabile.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c^1, teza I, din Legea nr. 554/2004 aşa cum a fot
modificată şi completată prin Legea nr. 212/201831, sunt asimilate actelor administrative,
în sensul acestei legi, contractele încheiate de autorităţile publie care au ca obiect:
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (contractele de concesiune a unui bun
public, închirierea unui bun public, administrarea unui bun public); executarea lucrărilor
de interes public (contractul de parteneriat public-privat pentru concesiunea de lucrări;
prestarea serviciilor publice (contractul de concesiune, contractul de delegare a gestiunii
serviciului public); achiziţiile publice; alte categorii de contracte administrative supuse
competenţei instanţelor de contecios administrativ care sunt prevăzute ca atare prin legi
29
Nicola Iordan, Drept administrativ, Ed. Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2007, p506.
30
Ibidem.
31
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018.
64
speciale.32 Toate aceste contracte sunt definite atât de legiuitor cât şi de doctrină ca fiind
contracte administrative, fiind asimilate actelor administrative.
2. Condiţia ca actul administrativ să emane de la o autoritate publică
Prin noţiunea de ,,autoritate publică” al cărei act administrativ poate fi atacat în

contencios administrativ se înţelege orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-
teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes
public, inclusiv persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au oţinut statut de
utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, care potrivit Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt asilmilate autorităţilor publice. [art. 2 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004].
3. Actul administrativ să vatăme un drept sau un interes legitim
În sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, noţiunea de drept

vătămat presupune orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se
aduce atingere printr-un act administrativ. [art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004].
Legea contenciosului administrativ defineşte interesul legitim care poate fi atât
personal/privat cât şi public, astfel:
• interesul legitim privat - posibilitatea de a pretinde o conduită, în
considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
• interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în
considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv,
ori, după caz, în considerarea unui interes public.
4. Condiţia parcurgerii procedurii administrative prealabile
Legea nr. 554/2004, în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. j), defineşte plângerea
prealabilă ca fiind cererea prin care se solicită autorităţii emitente sau celei ierarhic
superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
În doctrină, sintagma recurs administrativ este utilizată pentru toate celelalte
sintagme utilizate pentru această procedură administrativă şi anume: procedură
administrativă prealabilă, plângere prealabilă sau procedură premergătoare acţiunii în
contencios administrativ.
32
E. L. Cătană, Drept administrativ, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 316.
65
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
„înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act
administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente
sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice,
persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul
actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai
târziu de 6 luni de la data emiterii actului.”.
Procedura desfăşurată la autoritatea publică emitentă a actului mai poartă
denumirea de „recurs graţios” iar procedura care are loc la autoritatea publică ierarhic
superioară celei emitente mai poartă denumirea de „recurs administrativ ierarhic”.
Pe lângă cele 2 categorii clasice de recursuri administrative, mai poate fi
menţionat şi recursul ierarhic impropriu, dacă cererea este adresată unui organ cu
atribuţii de control în alt domeniu care nu se află în raporturi de subordonare cu emitentul
actului, dar are dreptul de a-l controla într-un anumit domeniu de activitate sau într-o
situaţie determinată de lege.
Natura juridică a procedurii prealabile, aceea de condiţie de admisibilitate a
acţiunii în contencios administrativ, se deduce din prevederile art. 193 alin. (1) din actualul
Codul de procedură civilă conform căruia: „Sesizarea instanţei se poate face numai după
îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada
îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
Conform regulilor aplicabile în cazul concursului dintre o normă generală şi o
normă specială, acolo unde norma specială „tace”, se aplică norma generală, cu nuanţa
introdusă prin art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul stabilirii compatibilităţii
normelor de procedură civilă cu specificul raporturilor de drept administrativ.
Art. 2 alin. (1) litera j) din Legea nr. 554/2004 defineşte plângerea prealabilă ca
fiind „cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic
superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia".
În literatura juridică de specialitate dar şi în practica judiciară, în mod judicios s-
a argumentat că, plângerea prealabilă poate fi făcută atât în scris cât şi verbal, prin
intermediul audienţelor, aceasta fiind consemnată şi înregistrată în registrul de evidenţă al
audienţelor.
În ceea ce priveşte obiectul plângerii prealabile, deşi art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ prevede că prin plângerea prealabilă petiţionarul trebuie să
solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea în tot sau
in parte, a actului administrativ considerat vătămător, în practică s-a considerat că
interpretarea literală a acestui text ar impune un formalism excesiv în exercitarea
recursului administrativ.
Prin urmare, procedura prealabilă a fost considerată îndeplinită dacă reclamantul
a solicitat reanalizarea actului emis, a arătat că este lezat prin acesta sau a invocat conduita
abuzivă a autorităţii emitente, cu referire la actul în litigiu.
66
O altă precizare ce se impune a fi făcută este aceea că plângerea prealabilă poate
fi exercitată şi prin intermediul mesajului de poştă electronică, în temeiul art. 2 din O.G.
27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede excepţii determinate de calitatea
reclamantului, în sensul că în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului,
Ministerul Public şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu este obligatorie
plângerea prealabilă şi excepţii determinate de obiectul acţiunii, care vizează cererile
formulate în temeiul art. 9 din lege, de persoanele vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii
din ordonanţe, cele îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate
întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, (ca element de noutate adus
de Legea nr. 212/2018-s.n.), cererile împotriva unui act administrativ asimilat (tăcerea
administraţiei şi refuzul nejustificat de rezolvare a cererii) conform art. 2 alin. (2) şi
excepţia de nelegalitate reglementată de art. 4 din lege.
Pe bună dreptate, în doctrină a fost criticată teza exceptării autorităţilor publice
(Ministerul Public, prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici), de la
obligativitatea recursului administrativ prealabil. Practica administrativă a demonstrat o
receptivitate destul de mare a autorităţilor publice la solicitările de revocare a unor acte
administrative ilegale, îndeplinindu-se în acest fel menirea recursului administrativ
prealabil.
Astfel, de lege ferenda, se impune obligativitatea procedurii administrative
prealabile în cazul acţiunilor introduse de Ministerul Public, prefect, Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici.
În privinţa Avocatului Poporului nu se impune obligativitatea procedurii
administrative prealabile deoarece acesta exercită acţiunea în contencios administrativ
după ce procedurile specifice de conciliere nu au dat rezultate.
Procedura administrativă prealabilă în cazul acţiunii având ca obiect

contractele administrative
Deşi Codul de procedură civilă nu mai instituie obligativitatea procedurii

concilierii între părţi, plângerea prealabilă în materia contractelor administrative având,
până la data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, semnificaţia concilierii
din vechiul Cod de procedură civilă, acest aspect nu poate avea drept consecinţă
înlăturarea obligativităţii procedurii prealabile.33 În acest context normativ, plângerea
prealabilă având ca obiect contracte administrative se va exercita în condiţiile art. 7 alin.
(1).
Printr-o decizie pronunţată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, dar care
îşi menţine actualitatea în ceea ce priveşte maniera de abordare a procedurii prealabile în
materia contractelor administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „înainte
de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să încerce să
33
O. Puie, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2015, p. 79.
67
convoace partea adversă, comunicându-i pretenţiile sale şi temeiul legal precum şi actele
pe care se întemeiază acestea, urmând ca rezultatul concilierii să fie consemnat într-un
înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctelor de vedere ale părţilor referitoare
la obiectul litigiului.”34
Într-o decizie35 recentă, s-a statuat că „urmare a eliminării distincţiei dintre actele
juridice civile şi actele juridice comerciale precum şi a eliminării din cadrul normativ a
reglementării procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 din vechiul Cod de
procedură civilă, dispoziţiile art. 7 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004 au căzut în
desuetudine, astfel că, în lipsa unor prevederi exprese cuprinse în legi speciale, procedura
prealabilă în cazul contractelor administrative urmează a fi efectuată prin aplicarea
corespunzătoare a art. 7 alin. (1), printr-o notificare adresată părţii contractante
anterior sesizării instanţei, prin care să se solicite, după caz, încheierea contractului,
modificarea sau încetarea lui totală sau parţială, executarea unor obligaţii contractuale,
exprimarea unui punct de vedere asupra interpretării clauzelor contractuale considerate
neclare. ”
În acord cu soluţiile jurisprudenţiale anterior enunţate, în sfera atribuirii
contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune
de lucrări şi concesiune de servicii, legiuitorul a reglementat în Cap. II din Legea nr.
101/2016, procedura notificării prealabile. În acest sens, potrivit art. 6 alin. (1) din lege,
înainte de a se adresa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau instanţei
de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice
autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a
pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, sub sancţiunea
respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu. Termenul de
depunere a contestaţiei este de 10 zile sau 5 zile, in funcţie de valoarea estimată a
contractului. Notificarea prealabilă se face în scris şi conţine cel puţin datele de
identificare ale persoanei care se consideră vătămată, neregulile sesizate şi măsurile de
remediere pe care le consideră necesare a fi luate, după caz, potrivit art. 6 alin. (2) din
Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă este obligată să transmită un răspuns prin
care comunică dacă urmează sau nu să adopte măsuri de remediere, în termen de 3 zile.
Daca autoritatea decide să adopte măsuri de remediere, acestea trebuie implementate
efectiv în următoarele 7 zile.
Prin excepţie, măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă ca urmare
a primirii unei notificări prealabile pot fi contestate fără îndeplinirea procedurii de
notificare prealabilă.
Formularea unei notificări prealabile în termenul legal de către persoana care se
consideră vătămată are ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului, sub
sancţiunea nulităţii contractului.
În concluzie, având în vedere soluţiile jurisprudenţiale în materie şi dispoziţiile
procedurale speciale reglementate în Legea nr. 101/2016, propunem, de lege ferenda, ca
34
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1789 din 27 martie 2007, în Jurisprudenţa Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal pe anul 2007. Semestrul I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pp. 100-103.
35
Curtea de Apel Craiova, Sectia contencios-administrativ si fiscal, decizia nr. 11 din data de 26.02.2015 -
http://legeaz.net/spete-civil-2/aplicarea-procedurii-prealabile-in-cazul-11-2015
68
procedura obligatorie a notificării prealabile să fie extinsă şi la celelalte categorii de
contracte administrative, ca o condiţie de admisibilitatea a acţiunii în contencios
administrativ.
Concret, plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte
administrative, se impune a avea semnificaţia notificării prealabile, prevăzută în cazul
litigiilor din sfera achiziţiilor publice.
5. Termenul pentru exercitarea plângerii prealabile şi pentru introducerea

acţiunii în contenciosul administrativ.
Termenele de exercitare a recursului administrativ prealabil
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se
adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare,
dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot
sau în parte, a acestuia”. Prin derogare de la aceste prevederi, în alin. (3) al art. 7,
legiuitorul a statuat că în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilă
poate fi introdusă şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii actului. În varianta actuală a Legii nr 554/2004, legiuitorul califică în mod expres
acest termen de 6 luni, ca fiind unul de prescripţie, cu precizarea că şi în această materie
este aplicabilă instituţia repunerii în termen, atunci când plângerea prealabilă nu a fost
formulată înlăuntrul acestuia, din motive temeinice.
Sintagma „motive temeinice” din conţinutul alin. (1) al art. 7 trebuie interpretată
într-un sens larg. Persoana în cauză poate invoca diferite situaţii de ordin subiectiv
(exemplu: plecarea din localitate, starea de boală, evenimente de familie, implicarea în
proiecte profesionale, care n-au suferit amânare) sau situaţii de ordin obiectiv (exemplu:
culpa administraţiei).
În acest sens, într-o speţă, instanţa de contencios administrativ a apreciat că
poate fi considerat „motiv temeinic” pronunţarea unei soluţii într-un alt dosar aflat pe
rolul instanţei, dacă obiectul acţiunii are o strânsă legătură cu cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, printr-un
act administrativ individual adresat altui subiect de drept, aceasta va putea introduce
plângere prealabilă în termen de 30 de zile din momentul în care aceasta a luat cunoștință,
pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate
formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat
cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 797 din 27 septembrie 2007, articolul 7
alin. (7) a fost declarat neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data
emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept
69
al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat
altui subiect de drept decât destinatarul actului.
Momentul în care terţul ia cunoştinţă de existenţa unui act administrativ
vătămător este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte intervenite ulterior emiterii
actului administrativ în litigiu, cărora judecătorul are a le da semnificaţia cuvenită şi care
pot fundamenta concluzia că reclamantul putea, în mod rezonabil, să ia cunoştinţă de
existenţa respectivului act, în raport cu circumstanţele cauzei şi păstrând un just echilibru
între interesele părţilor.
În cazul actului administrativ normativ, potrivit art. 7 alin. (1^1) plângerea
prealabilă este imprescriptibilă, aceasta putând fi formulată oricând.
În cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative, procedura trebuie
făcută în termen de 6 luni, care va începe să curgă:
• de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
• de la data când reclamantul a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de
un an de la încheierea contractului.
Sancţiunea nerespectării termenelor de exercitare a recursului administrativ
prealabil este inadmisibilitatea acestuia şi implicit a acţiunii în contencios administrativ.
Termenul pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ
Articolul 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două

categorii de termene pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, termene a căror
natură juridică este precizată în mod expres în textul alineatului (5) al aceluiaşi articol:
• un termen de prescripţie de 6 luni a cărui efect stingerea dreptului la acţiune în
sens material - art. 11 alin. (1);
• un termen de decădere36 de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice.
Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui
contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot
introduce în termen de 6 luni care începe să curgă de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data
expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la
comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii
sau, după caz, a plângerii prealabile;
Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în
36
Pentru o opinie contrară, în sensul că termenul de 6 luni este un termen de prescripţie aparţinând
dreptului material, a se vedea O. Puie, Tratat..., op. cit., 2015, p. 626.
70
cazul actului administrativ individual, dacă reclamantul nu a introdus acţiunea la instanţa
de contencios administrativ, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin.
(1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data
introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Sintagma „motive temeinice” nu a fost definită de legiuitor în cuprinsul legii
contenciosului administrativ, context în care stabilirea împrejurărilor concrete în care
operează această depăşire a termenului revine instanţei de judecată, prin raportare la
prevederile art. 186 din Noul Cod de procedură civilă privind repunerea în termen,
respectiv art. 2522 privind repunerea în termenul de prescripţie din Noul Cod Civil.37
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că instituirea
unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi
cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului de
acces la un tribunal în substanţa sa.
Aşadar, în acest domeniu statele dispun de o anumită marjă de apreciere (Cauza
Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996).38
Prin art. I pct. 17 din Legea nr. 262/2007, legiuitorul organic a introdus alin. (21)
potrivit căruia „în cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a
plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la
momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare,
după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).”
Din interpretarea prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, rezultă că
numai ordonanţele şi dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi nelegale şi actele
administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând.
Legea nr. 267/2007, a modificat art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 în sensul
stabilirii unui termen de un an de la data emiterii actului în care poate fi formulată acţiunea
în anularea actului administrativ nelegal intrat în circuitul civil.
Această soluţie este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., care a
considerat că, prin neimpunerea unui termen în care să poată fi exercitată o acţiune, se
încalcă principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice (de exemplu: cauza
Brumărescu c. României).39
În doctrină, în mod judicios s-a argumentat că a conferi posibilitatea anulării fără
limită de timp a actelor cu caracter normativ contravine principiilor mai sus menţionate şi
jurisprudenţei C.E.D.O. În acest sens, autorul Oliviu Puie, arată că din moment ce actul
administrativ poate fi anulat oricând, aceasta atrage implicit şi anularea, după o perioadă
îndelungată de timp, a efectelor juridice ale actului administrativ cu caracter individual
care a intrat în circuitul civil, în această ipoteza încălcându-se stabilitatea raporturilor
37
A se vedea, I. Leş, Noul Cod de Procedură civilă. Comentariu pe articole , art. 1-1133, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013, pp. 307-310.
38
G. Bogasiu, Justiţia actului administrativ. O abordare biunivocă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;
op.cit., 2013, pp. 246-247.
39
O. Puie, op. cit., 2015, p. 621.
71
juridice.
În cazul acţiunii pentru acordarea de despăgubiri, formulate de persoana vătămată
care a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri,
termenul de introducere al acţiunii, în contextul art. 19 din Legea nr. 554/2004, este de un
an de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Natura juridică a acestui termen este una neclară. Astfel, în alin. (1) al art. 19 din Legea
554/2004, legiuitorul statuează în mod expres că termenul pentru formularea cererii de
despăgubire este unul de prescripţie, pe când în alin. (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul
face trimitere la termenul de un an, de la art. 11 alin. (2) din lege, care este unul de
decădere potrivit alin. (5) al art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Apreciem că termenul de un an prevăzut de art. 19 din Legea contenciosului
administrativ este, totuşi, unul de prescripţie, întrucât limitează în timp exerciţiul unei
acţiuni.
În cazul contractelor administrative, termenul de 6 luni pentru formularea acţiunii
în contencios administrativ, va curge, în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr.
554/2004, de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data
expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.40
În privinţa acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public,
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul de 6 luni curge de la data când s-a
cunoscut existenţa actului nelegal, dar nu mai târziu de un an, potrivit art. 11 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004.
Aspecte de competenţă şi procedură privind soluţionarea litigiilor

administrative
1. Competenţa instanţelor de contencios administrativ
1.1. Competenţa materială
➢ Competenţa materială în fond
Competenţa materială sau de atribuţiune, este „acea formă a competenţei prin care
se delimitează pe linie verticală sfera de activitate a diferitelor categorii de instanţe care
fac parte din sistemul nostru judiciar”.41
Legea contenciosului administrativ instituie două criterii pentru stabilirea
40
Ibidem, p.619.
41
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, 2010, p. 236.
72
competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor:
❖
criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor
publice (criteriul rangului autorităţii publice emitente).42 În terminologia
Legii nr. 554/2004, sintagma „autorităţi publice locale şi judeţene” se referă
atât la administraţia locală propriu-zisă, exercitată prin autorităţile publice
alese la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi prin structurile aflate în
coordonarea sau subordonarea acestora, ca expresie a descentralizării şi
autonomiei locale, cât şi palierul teritorial al administraţiei publice de stat,
compus din entităţile sau structurile deconcentrate la nivel local ori judeţean
(Prefect, servicii publice deconcentrate).43
Aşadar, sunt de competenţa tribunalului actele adoptate/emise de Consiliul judeţean
şi preşedintele Consiliului judeţean, Consiliul local şi primar, autorităţile sau instituţiile
subordonate consiliului judeţean sau local, organismele deconcentrate în teritoriu (direcţii,
birouri, servicii, inspectorate), prefect.
Curtea de apel judecă în primă instanţă litigiile având ca obiect actele emise sau
adoptate de Preşedintele României, Guvern, ministere, autorităţi centrale autonome,
autorităţi centrale subordonate Guvernului sau ministerelor.
❖ criteriul valoric, respectiv cuantumul taxei, impozitului, contribuţiei,

datoriei vamale, ce face obiectul actului administrativ litigios (contenciosul
fiscal). Prin acest criteriu, legiuitorul realizează o demarcare între
competenţa materială a tribunalului şi cea a curţilor de apel.
Astfel, conform ar. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat
prin Legea nr. 218/2018, tribunalele administrativ-fiscale (secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale tribunalelor – s.n) judecă în fond (în primă instanţă):
➢ actele administrative emise, adoptate sau încheiate de autoritățile publice locale și
județene;
➢ actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei (contenciosul fiscal).
Secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel judecă în fond:

➢ actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale;
➢ actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum
și accesorii ale acestora de peste 3.000.000 de lei (contenciosul fiscal).
În practica judiciară44 s-a stabilit că, dacă obiectul actului administrativ nu este un
impozit, taxă, contribuţie sau datorie vamală, pentru stabilirea competenţei materiale a
42
G. Bogasiu, op. cit., 2014, p. 316.
43
Ibidem, p. 317.
44
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3090 din 15 iunie 2007, nepublicată, apud. G. Bogasiu, Legea...,
2014, pp. 296-297.
73
instanţei de contecios administrativ, competenţa se va stabili în funcţie de rangul local sau
central al organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin
acţiune. Această regulă este aplicabilă şi contractelor administrative.
Alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 instuite reguli noi de competenţă, astfel că
cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea
nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar
cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului
autorității, conform prevederilor alin. (1).
➢ Competenţa materială în recurs
Competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine instanţei imediat superioare celei

ce a soluţionat litigiul în fond, respectiv secţiilor de contencios administrativ şi fiscal din
cadrul curţilor de apel şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest sens art. 10 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ statuează: „recursul împotriva sentinţelor
pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de
secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege
organică specială nu se prevede altfel.”
Potrivit art. 130 alin. (2) NCPC, necompetenţa materială nu poate fi ridicată decât
în faţa primei instanţe şi numai la primul termen. Această nouă concepţie a C. proc. civ.
este destinată a garanta celeritatea procedurii.
1.2. Competenţa teritorială (rationae loci) a instanţelor de contencios administrativ
Competenţa teritorială în contenciosul administrativ este o competenţă

alternativă, stabilită în favoarea reclamantului, pentru o mai bună ocrotire a intereselor
sale.
Competenţa teritorială alternativă este acea formă a competenţei care consacră
dreptul reclamantului de a alege între două sau mai multe instanţe deopotrivă
competente.45
Normele de competenţă teritorială „realizează o delimitare de atribuţii pe linie
orizontală între diferitele instanţe judecătoreşti de acelaşi grad”.46
Art. 10 alin. (3) al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ statuează că
reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de
la domiciliul sau sediul său. În ceea ce priveşte reclamantul autoritate publică, instituție
publică sau asimilată acestora, legiuitorul instituie o competenţă teritorială exclusivă,
cerere putând fi introdusă numai la instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului.
45
I. Leş, Tratat... Vol.I, op.cit., 2014, p. 337.
46
Idem, op. cit., 2010, p. 267.
74
Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când
acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau
privat, indiferent de calitatea acestuia din proces, confrom prevederilor art. 10 alin. (4) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma actuală.
2. Părţile în litigiile administrative
În contenciosul administrativ pot avea calitatea de reclamant, următoarele categorii

de titulari:
▪ orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept
al său sau interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri la care se
consideră îndreptăţită;
▪ persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său
sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual
adresat altui subiect de drept (terţă persoană); acţiunea în contencios
administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr.
554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar a fi
îndreptată atât împotriva autorităţii pârâte, cât şi împotriva beneficiarului
actului, care va avea posibilitatea ca, în contradictoriu cu reclamantul, să se
apere făţă de atacurile acestuia;47
▪ Avocatul Poporului - ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale
organice, în baza unei sesizări a persoanei fizice, dacă apreciază că
ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza
atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie;
▪ Ministerul Public – în virtutea rolului acestuia de a reprezenta, în activitatea
judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept,
precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor;
▪ Autoritatea publică emitentă - pentru constatarea nulităţii actului
administrativ nelegal care, întrând în circuitul civil, a produs efecte juridice
specifice altor ramuri de drept şi nu mai poate fi revocat.
▪ Prefectul - prefectul exercită un rol de tutelă administrativă, în sensul că
poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al
consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
consideră actul ca fiind nelegal (tutela administrativă);
▪ Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – poate sesiza instanţa de
contencios administrativ cu privire la actele prin care autorităţile sau
instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la funcţia publică şi
funcţionarii publici, constatate ca urmare a activităţii proprii de control,
precum şi cu privire la refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a
47
I. Rîciu, op.cit., 2009, p.95 .
75
aplica prevederile legale în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor
publici;
▪ Orice persoană de drept public.
3. Obiectul cererii de chemare în judecată
Acţiunea în contencios administrativ poate avea ca obiect:

▪ anularea totală sau parţială a actului administrativ şi acordarea de despăgubiri
materiale şi/sau morale;
▪ obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ sau a altui înscris şi
acordarea unor despăgubiri materiale şi/sau morale;
▪ obligarea autorităţii pârâte la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative
necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim şi
acordarea unor despăgubiri materiale şi/sau morale;
▪ anularea în tot sau în parte a unui aviz, acord sau alt tip de operaţiune
administrativă (cu condiţia ca operaţiunea administrativă să fie dedusă judecăţii
împreună cu actul a cărei emitere a precedat-o, în caz contrar acţiunea fiind
respinsă ca fiind inadmisibilă);
▪ repararea prejudiciului cauzat prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe
declarate neconstituţionale;
▪ contracte administrative - doar litigiile care apar în fazele premergătoare
încheierii unui contract administrativ şi litigiile legate de încheierea
contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui
contract administrativ, conform art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ, în varianta actuală. Per a contrario, conform aceluaşi articol,
litigiile care au ca obiect executarea contractelor administrative sunt de
competenţa instanţelor civile ;
▪ suspendarea executării actului în condiţiile art. 14 şi art. 15 din lege;
▪ obligarea autorităţii publice la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material
sau moral cauzat ca urmare a conduitei sale nelegale;
▪ anularea în tot sau în parte a unui act administrativ-jurisdicţional;
▪ obligarea autorităţii care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea
actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea
referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, la plata de despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat ori prin întârziere (numai în solidar cu autoritatea
publică pârâtă).
4. Judecarea cererii în fond
76
Procedura de soluţionare a litigiilor administrative este reglementată de normele
speciale, conţinute de Legea contenciosului administrativ, acestea completându-se cu
dispoziţiile Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu
specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de-o parte şi persoanele
vătămate în drepturile şi interesele lor legitime, pe de altă parte.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară48,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cauzele date, potrivit legii, în
competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în
complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi
de asigurări sociale. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, apelurile se judeca în complet
format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia
cazurilor în care legea prevede altfel”.
În temeiul art. 17 din Legea nr. 554/2004, cererile adresate instanţei de contencios
administrativ se judecă, în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.
Pentru acţiunile formulate în temeiul legii contenciosului administrativ se percep
taxele de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru,
cu modificările şi completările ulterioare pentru cauzele neevaluabile în bani, cu
excepţia celor care au ca obiect contracte administrative, care se vor taxa la valoare.
Incidente în această materie sunt dispoziţiile art. 199 din Codul de procedură
civilă potrivit cărora cerere de chemare în judecată se înregistrează şi primeşte dată certă
prin aplicarea ştampilei de intrare. Data înregistrării cererii coincide cu începutul
procesului, conform prevederilor art. 199 alin. (2) C. proc. civ. În toate cazurile, data certă
se stabileşte numai prin aplicarea ştampilei de intrare a instanţei.49 După înregistrarea
cererii, aceasta şi înscrisurile care o însoţesc, se predau preşedintelui instanţei sau
persoanei desemnate de acesta, care va lua măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a
completului de judecată. Stabilirea aleatorie a completului de judecată căruia îi va fi
repartizat dosarul reprezintă o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces
echitabil, prin garantarea judecării cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială,
stabilită în condiţiile legii.50
Completul de judecată care a primit spre rezolvare cauza, verifică, de îndată, dacă
cererea de chemare în judecată îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 194-197 C. proc.
civ.
În situaţia în care cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute
de lege, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de
cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările
dispuse, sub sancţiunea anulării cererii.
Potrivit art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de îndată ce constată că
sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de lege pentru cererea de chemare în
48
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004; republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
49
V.M. Ciobanu, M. Nicolae et. al., Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Vol. I, Art. 1-526,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 568.
50
Ibidem.
77
judecată, judecătorul dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-
se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege,
care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare.
Întâmpinarea este obligatorie și se va comunica reclamantului cu cel puțin 15 zile
înainte de primul termen de judecată, potrivit alin. (2) al art. 17 din Legea nr. 554/2004,
acesta fiind obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la
comunicare, în temeiul art. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la
dosarul cauzei.
De la data depunerii răspunsului la întâmpinare, curge termenul de 3 zile în care
completul căruia i-a fost repartizată cauza potrivit art. 200 din Noul Cod de procedură
civilă fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de
la data rezoluţiei şi dispune citarea părţilor.
Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare sunt obligatorii. Termenul de 25 de zile de
la data chemării în judecată şi de 10 zile de la data comunicării întâmpinării sunt termene
legale imperative, a căror nesocotire atrage sancţiunea decăderii părţilor din drepturi
procedurale neexercitate în termen, potrivit art. 185 din Codul de procedură civilă. Actul
de procedură efectuat peste termen este lovit de nulitate.51
Primul termen de judecată va trebui fixat şi în ipoteza în care reclamantul nu a
depus răspuns la întâmpinare, iar pârâtul nu a depus întâmpinare, dar numai după
expirarea termenelor prevăzute de lege.52
În temeiul art. 201 alin. (5), în procesele urgente, precum sunt şi cele de contencios
administrativ, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi reduse de judecător în funcţie de
circumstanţele cauzei.
➢ Verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată
Dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea şi

regularizarea cererii de chemare în judecată se aplică în mod corespunzător şi în materia
litigiilor administrative.
Orice neregularitate a cererii de chemare în judecată, indiferent dacă a fost sau nu
examinată în procedura prevăzută de art. 200 Codul de procedură civilă şi indiferent dacă
instanţa s-a pronunţat asupra cererii de reexaminare prin încheiere definitivă, va putea fi
invocată de către pârât, prin întâmpinare, pe calea excepţiilor procesuale, urmând a fi
examinate şi soluţionate de către instanţă. Soluţia aceasta se întemeiază pe asigurarea
exercitării efective de către pârât a dreptului la apărare. 53
➢ Citarea părţilor
51
V.M. Ciobanu, M. Nicolae et. al., op. cit. 2013, p. 573.
52
Ibidem.
53
Ibidem, p. 572.
78
După înregistrarea cererii şi îndeplinirea formalităţilor procedurale prevăzute de art.
201 din Codul de procedură civilă, instanţa de contencios administrativ va dispune citarea
părţilor, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004.
Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul care este
atacat, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui: rapoarte, avize,
procese-verbale, precum şi orice alte documente necesare pentru soluţionarea cauzei.
Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care se prevedea posibilitatea
instanţei de a solicita autorităţii emitente să depună actul atacat împreună cu documentele
care au stat la baza emiterii lui, în varianta actuală a art. 13 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 se poate remarca faptul că, în mod absolut just şi firesc, legiuitorul a statuat o
dispoziţie imperativă în ceea ce priveşte comuicarea actului administrativ atacat şi a
documentelor care au stat la baza emiterii/adoptării/încheierii lui.
Potrivit alin. (2) al art. 13 din Legea contenciosului administrativ, în ipoteza în care
reclamant este un terţ sau acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul
Public, instanţa are obligaţia de a solicita autorităţii publice emitente să-i comunice de
urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia legală care a stat la baza emiterii lui,
precum şi alte lucrări necesare în vederea soluţionării cauzei. În cazul acţiunilor formulate
de cele două autorităţi, prevederile Legii-cadru a contenciosului administrativ care vizează
procedura citării şi celelalte elemente necesare se vor completa cu dispoziţiile legilor
speciale care reglementează organizarea şi funcţionarea celor două autorităţi, respectiv
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului şi Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară.
Instanţa de judecată va proceda la fel în cazul în care acţiunea are ca obiect refuzul
de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
Obligaţia depunerii la instanţă a actului administrativ atacat, sau, după caz, a
răspunsului autorităţii publice, prin care se comunică refuzul rezolvării unei cereri, sau a
copiei cererii privind dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă aceasta este
obligatorie, în situaţia în care autoritatea publică nu răspunde, incumbă şi reclamantului.54
Conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, „dacă autoritatea nu trimite în
termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin
încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din
salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere nejustificată”.
➢ Taxele judiciare de timbru
Art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 statuează că, pentru cererile formulate în
baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările
ulterioare.
54
A se vedea, O. Puie, op.cit., 2015, pp. 768-769.
79
Cererile având ca obiect anularea actului administrativ se timbrează la valoarea fixă
de 50 lei, la fel ca şi cele prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins şi emiterea
unui act administrativ, aşa cum reiese din textul art. 16 lit. a) din O.UG. 80/2013. Dacă
reclamantul solicită şi repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ, cererea se
timbrează cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei. [art. 16 lit. b)].
Potrivit art. 30 din O.U.G nr. 80/2013, sunt scutite de taxa judiciară de timbru
acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Avocatul Poporului
şi de Ministerul Public, indiferent de obiectul acestora.
În cuprinsul art. 3 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, este prevăzută în mod
expres scutirea de taxă judiciară de timbru a acţiunii introduse de prefect.
5. Cazuri speciale de suspendare a executării actelor administrative
 Suspendarea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004
Suspendarea executării actului administrativ nu se poate dispune decât în situaţia

îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
inexistenţa unui caz bine justificat făcând inutilă examinarea condiţiei pagubei iminente.55
În privinţa existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, Instanţa
Supremă a decis că, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura
suspendării executării actului administrativ, atât cazul bine justificat cât şi paguba
iminentă trebuie să fie indicate în concret şi argumentat, iar nu doar afirmate prin simpla
preluare şi redare a textelor legale.56
Prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) definesc noţiunea de pagubă iminentă ca fiind
prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a
funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În legătură cu noţiune de pagubă iminentă, printr-o decizie de speţă, Instanţa
Supremă a statuat că, prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia
au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care
se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter
prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.57
Tot pe cale jurisprudenţială s-a stabilit că se poate dispune măsura provizorie a
suspendării executării actului administrativ referitoare la iminenţa producerii unei pagube,
în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, în situaţia în care
prin executarea actului administrativ posibilele consecinţe negative s-ar resfrânge nu doar
55
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1153/2011, ww.scj.ro.
56
Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006, în Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe
anul 2006 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 150.
57
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 767/2012, publicată în rezumat în I. Rîciu, Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, legislaţie şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 42.
80
asupra patrimoniului reclamanţilor, ci şi asupra terţilor.58
Prin sintagma cazuri bine justificate, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. t)
înţelegem „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze
o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru
conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,
instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate, pe care se întemeiază
însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la
acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care capacitatea să producă o îndoială
serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de
împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept reţinute de Instanţa Supremă sunt: emiterea unui
act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul
administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale,
nemotivarea actului administrativ, desfiinţarea sau modificarea importantă a actului
administrativ în cadrul recursului administrativ etc.59
Cererea se judecă de un complet format dintr-un judecător, de urgenţă şi cu
precădere, cu citarea părţilor, fiind soluţionată printr-o hotărâre executorie de drept, care
poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la data comunicării. În mod derogator de la
regimul stabilit de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recursul împotriva hotărârii prin
care se pronunţă suspendarea, nu este suspensiv de executare, conform alin. (4) al art. 14
din lege.
Procedura prevăzută la art. 200 și 201 din Codul de procedură civilă nu este
aplicabilă instituţiei suspendării executării actului administrativ.
Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile
înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării
de la dosarul cauzei. Instanța poate acorda un nou termen de judecată în cazul în care
reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, conform
art. 14 alin. (2) din lege.
Cererii de suspendare i se aplică dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru, pentru cauzele neevaluabile în bani. Sub aspectul conţinutului, cererea
de suspendare a executării actului administrativ trebuie să cuprindă, în principiu,
elementele cererii de chemare în judecată, stabilite de art. 194 NCPC.
În soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ, instanţa de judecată
va pronunţa o sentinţă atunci când solicitarea este formulată în cadrul recursului
administrativ prealabil, respectiv o încheiere, în cazul în care pe rolul instanţei există o
cerere principală în anularea actului administrativ.
 Suspendarea executării actului administrativ în condiţiile art. 15 din
58
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1672 din 10 aprilie 2008, publicată în Buletinul Casaţiei nr.
3/2008, p. 4.
59
Ibidem.
81
Legea nr. 554/2004
Articolul 15 din Legea contenciosului administrativ prevede un caz de suspendare a

executării actului administrativ la cerere, dispusă de instanţa de judecată după declanşarea
fazei judiciare a controlului de legalitate al actului administrativ.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată fie printr-un capăt de
cerere în acţiunea principală, fie printr-o cerere separată.
Motivele pe care se întemeiază cererea de suspendare sunt cele prevăzute de art 14
din Legea nr. 554/2004 şi anume: cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente,
iar procedura de judecată este cea reglementată de art. 14 alin. (2)-(7), la care face
trimitere art. 15 alin. (2).
Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea
recursului în termen de 5 zile de la comunicare, la fel ca şi în cazul suspendării prevăzut de
art. 14, nu suspendă executarea.
În cazul admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14,
se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Între acţiunea principală în anulare şi cea accesorie de suspendare a actului există o
legătură indisolubilă, astfel că, în cazul renunţării reclamantului la acţiunea principală,
cererea de suspendare va fi respinsă pe acest temei.60
1. Acţiunea în contencios administrativ poate fi formulată:

a) numai împotriva autorităţii de la care emană actul;
b) împotriva autorităţii de la care emană actul şi a funcţionarului public, indiferent de
obiectul acţiunii;
c) împotriva autorităţii de la care emană actul şi a funcţionarului public, atunci când se
solicită plata unor despăgubiri. (☻)
2. Litigiile privind executarea contractului de concesiune sunt de competenţa:

a) instanţei civile;
b) instanţei comerciale;
c) instanţei de contencios administrativ. (☻)
3. Care sunt criteriile după care se stabileşte competenţa materială a instanţelor

de contencios administrativ:
60
A se vedea, în acest sens,D.C. Dragoş, op. cit., 2009, p. 290; I. Rîciu, op. cit.,2009, p. 332
82
a) criteriul nivelului la care se află situată autoritatea care a emis actul administrativ;
b) criteriul valoric, pentru litigiile fiscale;
c) criteriul nivelului la care se află situată autoritatea care a emis actul administrativ şi
criteriul valoric, pentru litigiile fiscale. (☻)
4. Pârât în litigiile administrative poate fi:

a) Preşedintele României;
b) numai o autoritate publică;
c) autoritatea publică sau persoana juridică de drept privat care exercită potrivit legii,
unele prorogative de putere publică. (☻)
5. Care sunt cele două condiţii cumulative pentru a solicita suspendarea

executării actului administrativ:
a) legalitatea şi noutatea;
b) caz bine justificat şi oportunitatea;
c) caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. (☻)
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect
Bibliografie selectivă pentru Tema VII.
1. Laurențiu Șoneriu, Procedura de soluționare a litigiilor administrative, Editura

Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2018;
2. Oliviu Puie, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Vol. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
3. Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a X-a, Ed. Universul Juridic, București,
2017;
4. Laurențiu Șoneriu, Contencios administrativ, Suport de curs pentru învățământul la
distanță, Sibiu 2020;
83
ulterioare;
normative, republicată.
Tema VIII. Răspunderea în dreptul administrativ
Obiective: Însuşirea de către studenţi a noțiunii de răspundere specifică

dreptului administrativ, a tipurilor de răspundere și a trăsăturiacetora, precum și a
procedurii de antrenare a tipurilor de răspundere administrativă.
84
Cuvinte cheie: răspundere administrativă, constrângerea administrativă,
procedură, sancțiuni.
Rezumat capitol:
1. Noțiune. Formele răspunderii administrative.
2. Răspunderea administrativ-disciplinară
3. Răspunderea administrativ patrimonială
4. Răspunderea contravențională.
4.1.Contravenția. Definiție. Trăsături. Elemente.
4.2. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională
4.3. Sancțiunile contravenționale
4.4. Procedura contravențională
1. Noțiune. Formele răspunderii administrative
Răspunderea dministrativă – formă a răspunderii juridice care este antrenată în

situația încălcării normelor de drept administrativ, prin săvârșirea unei fapte ilicite,
acțiune, inacțiune sau faptă comisiv-omisivă, denumită ,,abatere administrativă”.
Formele răspunderii administrative :

 răspunderea administrativ-disciplinară;
 răspunderea administrativ patrimonială;
85
 răspunderea contravențională.
➢ Răspunderea administrativ-disciplinară
Temeiul legal:
• art. 492-497 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor
publici, republicată.
Definiție: încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor

corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită
profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage
răspunderea administrativ-disciplinară a acestora.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: [art. 492, alin. (2) Codul
administrativ]:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absența nemotivată de la serviciu;
d) nerespectarea programului de lucru;
e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului
legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu
acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice
în care funcționarul public își desfășoară activitatea;
h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter
politic;
i) refuzul nemotivat de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
j) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii și
expertizelor medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina
muncii, conform prevederilor legale;
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege
pentru funcționarii publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese și
incompatibilități;
86
l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități dacă funcționarul
public nu acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de
la data intervenirii cazului de incompatibilitate;
m) încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de interese;
n) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul
funcției publice și funcționarilor publici sau aplicabile acestora.
Conform art. 492 alin. (3) din Codul administrativ, sancțiunile disciplinare
sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la un an de
zile;
d) suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani;
e) retrogradarea într-o funcție publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un
an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
f) destituirea din funcția publică.
La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de:

• cauzele și gravitatea abaterii disciplinare;
• împrejurările în care aceasta a fost săvârșită;
• gradul de vinovăție și consecințele abaterii;
• comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public;
• existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care
nu au fost radiate.
În caz de concurs de abateri disciplinare, se aplică sancțiunea disciplinară

aferentă abaterii disciplinare celei mai grave.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data sesizării
comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare,
cu excepția abaterii disciplinare referitoare la incompatibilități, pentru care sancțiunea
disciplinară se aplică în condițiile prevăzute la art. 520 lit. b) din Codul administrativ.
.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare
 sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. b)-f) nu pot fi
aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea
funcționarului public;
87
 audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea
nulității;
 refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o
declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează
într-un proces-verbal și nu împiedică finalizarea cercetării prealabile și
aplicarea sancțiunii.
Comisia de disciplină
În cadrul autorităților și instituțiilor publice se constituie comisii de disciplină

având următoarea competență:
a) analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (2), cu
excepția abaterii disciplinare referitoare la incompatibilități prevăzută la art. 492
alin. (2) lit. l);
b) propunerea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarilor publici;
c) sesizarea autorității responsabile de asigurarea integrității în exercitarea
demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale pentru
abaterea disciplinară referitoare la incompatibilități prevăzută la art. 492 alin. (2) lit.
l), în vederea verificării și soluționării;
d) din comisia de disciplină face parte și cel puțin un reprezentant al organizației
sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul
majorității funcționarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină,
în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt
organizați în sindicat.
Căi de atac
Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de

contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau
dispoziției de sancționare.
Cazierul administrativ
✓ pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarilor publici, Agenția

Națională a Funcționarilor Publici eliberează caziere administrative;
✓ Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate
funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.
88
✓ Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a) funcționarului public, pentru propria situație disciplinară;
b) conducătorului autorității sau instituției publice în care funcționarul
public își desfășoară activitatea;
c) conducătorului autorității sau instituției publice în cadrul căreia se
află funcția publică din categoria înalților funcționari publici vacantă sau funcția publică
de conducere vacantă, pentru funcționarii publici care candidează la concursul de
promovare organizat în vederea ocupării acesteia;
d) președintelui comisiei de disciplină, pentru funcționarul public aflat în
procedura de cercetare administrativă;
e) altor persoane prevăzute de lege.
Radierea sancțiunilor disciplinare
Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:

o în termen de 6 luni de la aplicare, sancțiunea disciplinară prevăzută la art.
492 alin. (3) lit. a), repsectiv mustrarea scrisă;
o la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sancțiunile disciplinare
prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. b)-e) din Codul administrativ, respectiv:
neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor, absența nemotivată de la serviciu,
nerespectarea programului de lucru, intervențiile sau stăruințele pentru
soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;
o în termen de 3 ani de la aplicare, sancțiunea prevăzută la art. 492 alin. (3) lit.
f) din Codul administrativ, destituirea din funcția publică;
o de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive prin care s-a anulat
actul administrativ de sancționare disciplinară a funcționarului public.
Radierea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. a)-c) din Codul
administrativ și anume: mustrarea scrisă, diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o
perioadă de până la 3 luni, diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de
până la un an de zile, se constată prin act administrativ al conducătorului autorității sau
instituției publice.
3. Răspunderea administrativ-patrimonială
 Definiția legală (art. 473 din Codul administrativ)
89
Răspunderea administrativ-patrimonială - reprezintă o formă a răspunderii
administrative care constă în obligarea statului sau, după caz, a unităților
administrativ-teritoriale la repararea pagubelor cauzate unei persoane fizice sau
juridice prin orice eroare judiciară, pentru limitele serviciului public, printr-un act
administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administrației publice de a
rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim.
Condițiile răspunderii exclusive a autorităților și instituțiilor publice pentru

prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carențelor
organizatorice sau funcționale ale unor servicii publice:
• existența unui serviciu public care prin natura sa conține riscul producerii
anumitor prejudicii pentru beneficiari;
• existența unui prejudiciu material sau moral, după caz, al unei persoane
fizice sau juridice;
• existența unei legături de cauzalitate între utilizarea unui serviciu public
care prin natura sa conține riscul producerii anumitor prejudicii și paguba
produsă persoanei fizice sau, după caz, a persoanei juridice.
autoritățile și instituțiile publice răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru

pagubele materiale sau morale cauzate prin acte administrative, prin refuzul
nejustificat de a soluționa o cerere sau prin nesoluționarea în termen a acesteia;
dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru
întârziere, în situațiile în care este dovedită vinovăția cu intenție a demnitarului, a
funcționarului public sau a personalului contractual, acesta răspunde patrimonial
solidar cu autoritatea sau instituția publică dacă nu a respectat prevederile legale
specifice atribuțiilor stabilite prin fișa postului sau prin lege (art. 16 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004);
Autoritățile și instituțiile publice și personalul acestora, a cărui culpă a fost
dovedită, răspund patrimonial solidar pentru pagube produse domeniului public
ori privat ca urmare a organizării sau funcționării serviciului public cu
nerespectarea prevederilor legale în vigoare ( art. 576 Codul administrativ).
Condițiile răspunderii administrativ-patrimoniale (art. 577 Codul

administrativ)
Răspunderea administrativ-patrimonială este angajată dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiții:
❑ actul administrativ contestat este ilegal;
❑ actul administrativ ilegal este cauzator de prejudicii materiale sau morale;
❑ existența unui raport de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu;
90
❑ existența culpei autorității publice și/sau a personalului acesteia.
➢ Personalul autorităților sau instituțiilor publice căruia i se deleagă în scris atribuții

răspunde pentru prejudiciile cauzate în legătură cu exercitarea atribuțiilor delegate;
actul de delegare trebuie să prevadă limitele acestuia.
➢ Actul de delegare emis cu încălcarea prevederilor art. 57, 157, 191 și 438 din Codul
administrativ este nul și exonerează de răspundere persoana delegată.
4. Răspunderea administrativ-contravențională
Contravenția – fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege,

ordonanță, prin hotărâre a Guvernului, sau, după caz, prin hotărâre a Consiliului local al
comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a Consiliului
județean și a Consiliului General al Municipiului București. (art. 1 teza a II-a, din O.G. nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor).
Trăsăturile contravenției
▪ faptă săvârșită cu vinovăție;

▪ fapta trebuie stabilită prin hotărâre a Consiliului local al comunei, orașului,
municipiului sau al sectorului municipiului București, a Consiliului județean și a
Consiliului General al Municipiului București;
▪ fapta care aduce atingere unor valori sociale.
Elementele constitutive ale contravenției
❑ Obiectul contravenției
➢ Obiectul juridic - relațiile seociale aparate prin actul normativ care o
reglementează (ex: ordinea și liniștea publică, întreținerea parcurilor și a
zonelor verzi, circulația pe drumurile publice etc);
91
❑ Latura obiectivă – acțiunea, inacțiunea sau fapta comisiv-omisivă, prin care
se realizează ilicitul contravențional (ex: traversarea neregulamentară a
străzii, nerespectarea orelor de liniște).
✓ raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și efectele acesteia trebuie să
existe pentru a putea fi anatrenată răspunderea contravențională.
❑ Subiecții răspunderii contravenționale

▪ Subiectul activ al faptei contravenționale – persoana fizică/juridică
(contravenientul) care devine subiect pasiv al răspunderii
conttravenționale;
▪ Subiectul activ al răspunderii contravenționale – autoritatea publică
asupra căreia se răsfrâng consecințele faptei contravenționale, aceasta
av/nd competență legală de a trage la răspundere pe făptuitor și de a
aplica sancțiunea contravențională.
În ceea ce privește contravenientul persoană fizică:

 minorul sub 14 ani nu răspunde contravențional;
 pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul și
maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la
jumătate;
 minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea
unei activități în folosul comunității;
 cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de
instanța de judecată.
❑ Latura subiectivă – atitudinea psihică a contravenientului față de fapta

comisă și de consecințele acesteia.
Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei - art. 11 din O.G. nr.
2/2001 coroborate cu dispozițiile art. 19-30 Cod Penal, sunt:
• legitima apărare;
• starea de necesitate;
• constrângerea fizică sau morală
• cazul fortuit;
• iresponsabilitatea;
• beția involuntară completă
• eroarea de fapt;
92
• infirmitatea, dacă are legătura cu fapta săvârșită.
Prescripția
Sunt consacrate două tipuri de prescripții:
1. Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale – art. 13 din O.G. nr. 2/2001

▪ aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni
de la data săvârșirii faptei;
▪ în cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) al art. 13 din
O.G. nr.2/2001 curge de la data încetării săvârșirii faptei;
▪ contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale
durează în timp;
▪ prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru
aplicarea sancțiunilor contravenționale.
2. Prescripția executării sancțiunii contravenționale – art. 14 din O.G. nr. 2/2001

▪ executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de
constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de
cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii;
▪ prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și
de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Sancțiunile contravenționale principale, complementare (art. 5 din O.G. nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor)
A. Sancțiunile contravenționale principale sunt:

a) avertismentul;
b) amenda contravențională;
c) prestarea unei activități în folosul comunității.
a) Avertismentul - este cea mai ușoară sancțiune contravențională principală – art.

7 din O.G. nr. 2/2001;
- constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a
respecta dispozițiile legale.
- se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă;
93
- se poate aplica atât sris cât și verbal;
✓ se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și
sancționare a contravenției NU prevede această sancțiune
- NU se aplică în materia executării lucrărilor de construcții (interdicție
expres prevăzută în art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată61, cu
modificările și completările ulterioare).
b) Amenda contravențională - are caracter administrativ – art. 8 din O.G. nr.

2/2001;
➢ limita minimă a amenzii contravenționale este de 25 lei,
➢ limita maximă nu poate depăși:
a) 100.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanța;
b) 50.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
c) 5.000 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor
județene ori ale Consiliului General al Municipiului București;
d) 2.500 lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor
locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.
 Principiul ablațiunii – presupine achitarea a jumătate din minimul amenzii

prevăzut de lege, iar nu jumătate din minimul amenzii aplicat de agentul
constatator, în cazul plății pe loc sau într-un anumit termen prevăzut de lege (
termen general de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal,
conform art. 16 alin. (1) din 0.G. nr. 2/2001).
c) Prestarea unei activități în folosul comunității – art. 9 din O.G. nr. 2/2001 și O.G.
nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul
comunității
❑ această sancțiune poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale

Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează acele fapte ce constituie
contravenții;
❑ sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul
comunității trebuie prevăzută alternativ cu sancțiunea amenzii
contravenționale;
❑ se aplică doar persoanelor fizice și poate fi dispusă numai de către instanță.
❑ activitatea în folosul comunității se prestează după programul școlar al
contravenientului sau după programul de muncă, după caz;
61
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004.
94
❑ durata poate fi de la 50 de ore pana la 300 de ore, împărțite în maximum 3
ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore pe zi;
❑ în cazul în care contravenientul are posibilitatea de a executa sancțiunea în
fiecare zi din cursul săpămânii, iar persoanele împuternicite din cadul
autoriății publice locale pot supraveghea activitatea acestuia, el poate presta
munca în fiecare din aceste zile, dar fără a depăși 8 ore pe zi.
B. Sancțiunile contravenționale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a
unei activități;
b) închiderea unității;
c) blocarea contului bancar;
d) suspendarea activității agentului economic;
e) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru
activități de comerț exterior, temporar sau definitiv;
f) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
 prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare - ex:
suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o
perioada determinată (O.U.G nr. 195/200262 privind circulația pe drumurile publice,
republicată, cu modificările și completările ulterioare);
 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al
faptei săvârșite;
 sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei;
 Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune
contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.
Procedura contravențională
Procedura contravențională cuprinde patru faze principale:

 constatarea contravenției;
 aplicarea sancțiunii;
62
Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în .Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 670 din 20 martie 2006
95
 exercitarea căilor de atac și executarea sancțiunilor contravenționale.
Constatarea contraventiei - art. 15 din O.G. nr. 2/2001
➢ calitatea de agent constatator este recunoscută următoarelor persoane:

• primarului;
• personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, special
abilitat;
• persoanelor împuternicite în acest scop de miniștri și de alți
conducători ai autorităților administrației publice centrale, de
prefecți, de președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul
general al Municipiului București, precum și de alte persoane
prevăzute în legi speciale.
➢ ofițerii și subofițerii de poliție, care pot constata contravenții privind apărarea

ordinii publice, circulația pe drumurile publice, regulile generale de comerț,
vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, a
țigărilor și a băuturilor alcoolice și alte domenii de activitate stabilite prin lege
sau printr-o hotărâre a Guvernului.
Actul prin care acest tip de răspundere poate fi constatat este procesul-verbal de
sancționare contravențională.
✓ procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției - un înscris
oficial, întocmit de un agent public, având calitatea de reprezentant al
statului;
✓ act administrativ individual prin care se aplică constrângerea administrativă;
✓ înscris autentic, producând efecte juridice fără a mai fi necesară o altă
formalitate de aprobare și confirmare;
✓ trebuie să conțină elemnetele obligatorii statuate în art 16 și 17 din O.G.
nr.2/2001, sub sancțiunea nulității absolute sau relative a procesului-verbal,
după caz.
Aplicarea sanctiunii contraventionale
Conform dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 2/2001:

 regula - agentul care constată fapta este și cel care aplică sancțiunea;
 excepția – posibilitatea ca alte organe decât agentul constatator să aplice
sancțiunea.
96
- în acea situație, procesul-verbal se trimite, de îndată, organului sau
persoanei competente, iar sancțiunea se aplică prin rezoluție scrisă pe
procesul-verbal.
 principiul individualizării sancțiunii contravenționale - sancțiunea se
aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională
cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, să țină seama de împrejurările
în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de înfăptuire ale
acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele
personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul
verbal.
• în ipoteza în care acest principiu este încălcat, instanța are competența
de a adapta sancțiunea la criteriile prevăzute de lege, în urma
contestării procesului-verbal) de către contravenient
(reindividualizarea sancțiunii contravenționale;
• conform principiului non reformatio in pejus - în calea de atac nu se
poate da o sancțiune mai gravă decât cea contestată, sancțiunea
aplicată de instanță fiind astfel în favoarea petentului.
4. Caile de atac impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor
➔ Sediul materiei este reprezentat de capitolul IV din O.G. nr. 2/2001
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii

se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Această cale de atac este recunoscută atât contravenientului, cât și părții vătămate și
persoanei căreia îi aparțin bunurile confiscate;
✓ Poate formula plângere contravențională și persoana care a semnat procesul-
verbal de constatatre și sancționare contravențională, cu sau fără obiecțiuni și
care a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege pentru fapta
respectivă.
Semnarea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională NU
echivalează cu recunoașterea faptei.
Plângerea contravențională - se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a

fost săvârșită contravenția;
 efectul principal al plângerii contravenționale - suspendarea executării
sancțiunii contravenționale principale și a sancțiunii/sancțiunilor
complementare;
97
 controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și
complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzută la art. 32
alin. (1) din O.G. nr. 2/2001;
 apelul împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond urmează a se
exercita la tribunalul în a carei rază teritorială se află judecătoria a cărei
horărâre este supusă apelului, sectia de contencios administrativ și fiscal;
 motivarea apelului nu este obligatorie, motivele de de apel putând fi
susținute și oral, în fața instanței de judecată;
 apelul este suspensiv de executare.
Executarea sancțiunilor contravenționale – art. 39 din O.G. nr.2/2001
Procesul-verbal care nu este atacat în termen de 15 zile, precum și hotărârea

judecătorească rămasă definitivă prin care s-a soluționat plângerea, constituie titlu
executoriu, fără nicio altă formalitate.
Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea
silită a creanțelor fiscale.
Amenda poate fi executată în două moduri:
➢ în mod voluntar de către contravenient;
➢ prin executare silită (intervenția forței coercitive a statului).
Executarea silită a amenzii contravenționale se poate face de către :

➔ organul din care face parte agentul constatator, în cazul în care nu a fost
exercitată calea de atac;
➔ instanța de judecată.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la

rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza
instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de
partea din amendă care a fost achitată.
În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul
prevăzut la alin. instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei
activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori
începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
98
1. Răspunderea în dreptul administrativ:

a) intervine și în absența comiterii unei fapte ilicite;
b) intervine în prezența ilicitului administrativ;
c) intervine ca urmare a comiterii unor infracțiuni;
d) intervine exclusiv în ipoteza comiterii unor abateri disciplinare de către
funcționarii din cadrul organelor administrative.
2. Sancțiunile administrativ-disciplinare specifice funcționarilor publici

intervin:
a) se aplică de către comisia de disciplină constituită la nivelul autorității publice în
cauză;
b) se aplică de către șeful departamentului în care activează funcționarul public, la
sesizarea conducătorului autorității și în urma propunerii de sancționare
formulate de comisia de discilină;
c) se aplică numai cu avizul consultativ al Agenției Naționale a Funcționarilor
Publici;
d) se aplică de persoana care are competență de numire în funcție a celui
sancționat.
3. Conducătorul autorității publice:

a) este obligat să aplice sancțiunea dispusă de comisia de disciplină;
b) poate aplica orice altă sancțiune prevăzută de lege;
c) poate aplica orice sancțiune în mod discreționar;
d) nu are competență legală să aplice sancțiunea.
4. Natura juridică a răspunderii administrativ-patrimonială a

administrației publice este:
a) civilă;
b) de drept administrativ;
c) penală;
d) de dreptul muncii.
5. Pot solicita despăgubiri:
99
a) numai persoanele vătămate prin acte administrative unilaterale;
b) numai persoanele vătămate prin contracte încheiate de administrație;
c) persoanele care au suferit prejudicii cauzate de actele administrative
tipice sau asimilate ale autorităților publice sau de carențele unor
servicii publice;
d) numai persanele ale căror cereri au fost soluționate de către organe
administrative.
6. Prejudiciul care poate fi reparat prin angajarea răspunderii

administrative-patrimoniale:
a) este numai de natură material;
b) trebuie să fie obligatoriu de natură morală;
c) nu poate fi de natură morală;
d) poate fi de natură material sau morală.
7. Funcționarul care se face vinovat de întocmirea, elaborarea, emiterea

sau încheierea unui act administrative nelegal:
a) nu poate figura ca pârât în acțiunea având ca obiect exclusive anularea
actului administrativ nelegal;
b) nu poate figura ca pârât în acțiunea având ca obiect anularea actului
administrativ și acordarea de despăgubiri;
c) poate fi chemat în judecată numai împreună cu autoritatea publică din
care face parte;
d) nu poate figura ca pârât în acțiunea prin care se cer despăgubiri, dacă a fost
chemată în judecată și autoritatea publică.
8. Contravenția reprezintă:
a) o specie a infracțiunii, reglementată de legi speciale;
b) o faptă ilicită de natură civilă;
c) o formă a ilicitului administrativ;
d) sancțiunea corespunzătoare aplicabilă contravenientului.
9. Plângerile împotriva proceselor-verbale contravenționale sunt soluționate:

a) de instanța de contencios administrativ competentă;
b) de judecătoria în raza căreia s-a comis contravenția;
c) de secția civilă a tribunalului în raza căreia a fost comisă contravenția;
d) de organul din care face parte organul constatator.
10. Procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională reprezintă:

a) un act administrativ;
b) un act de procedură penală;
c) un act juridic civil, cu efecte în planul dreptului administrativ;
100
d) o operațiune tehnico-administrativă.
Bibliografie selectivă pentru Tema VIII
1. Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a XII-a revăzută și actualizată,

2. Verginia Vedinaș – Codul administrativ adnotat. Noutăți. Examinare
comparative, Note explicative, Editura Universul Juridic, București, 2019;
4. Elena Emilia Ștefan, Manual de drept administrativ, Partea a II-a, Caiet de
seminar, Ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016;

ulterioare;
VI. TESTE DE EVALUARE RECAPITULATIVE
1. RECAPITUALARE - DREPT ADMINISTRATIV I -
1. Relaţia dintre puterea executivă şi administraţia publică se caracterizează prin:

a) administraţia publică este o dimensiune a puterii executive, alături de activitatea
de guvernare;
b) administraţia publică se identifică cu puterea executivă
c) administraţia publică, ca activitate, depăşeşte sfera puterii executive;
101
d) puterea executivă este inclusă în administraţia publică.
2. În sens formal (organic) prin ,,administraţie publică” înţelegem:

a) ansamblul autorităţilor şi instituţiilor publice care realizează activitatea de
organizare a executării şi de executare în concret a legii prin activităţi cu character
de dispoziţie şi de prestaţie;
b) activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor prin
adoptarea actelor administrative de autoritate;
c) activitatea de organizare şi gestionare a serviciilor publice prin adoptarea de acte
administrative de autoritate şi prin încheierea de contracte administrative.;
d) ansamblul acţiunilor cu caracter de dispoziţie şi a celor cu caracter de prestaţie
realizate de autorităţile publice.
3. Sunt trăsături ale dreptului public:

a) apărarea sa prin norme dispozitive;
b) normele sale vizează ocrotirea intereselor generale ale societăţii;
c) apărarea sa prin norme imperative;
d) normele sale vizează apărarea intereselor individuale.
4. Actele normative cu competenţă de reglementare primară sunt:

a) hotărârile de Guvern, ordinele şi instrucţiunile miniştrilor actele autorităţilor
administrative locale cu caracter normativ;
b) norma juridică, instituţia de drept, ramura de drept;
c) obiceiul juridic
d) actul normativ;
5. Raportul juridic este:

a) acordul între două sau mai multe persoane în vederea constituirii de drepturi şi
obligaţii între acestea;
b) regula de comportament generală, obligatorie, impersonală, elaborată sau
recunoscută de stat cu scopul asigurării ordinii sociale;
c) actul normativ elaborat de puterea executivă care conţine norme juridice
referitoare la organizarea executării legilor emise de Parlament;
d) o legătură socială între participanţi determinaţi, reglementată de norma juridică
susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiei statale şi caracterizată prin existenţa
drepturilor şi obligaţiilor juridice.
102
6. Ordonanţele de urgenţă au aceeaşi forţă juridică cu:
a) legile organice;
b) legile ordinare;
c) ordonanţele simple;
d) hotărâri de Guvern.
7. Sunt izvoare ale dreptului administrativ:

a) contractele administrative;
b) hotărârile de Guvern;
c) doctrina şi jurisprudenţa:
d) ordinele emise de şefii serviciilor publice deconcentrate în unităţile
administrativ-teritoriale.
8. Dispoziţia normei juridice:

a) descrie împrejurările în care intră în acţiune ipoteza sau sancţiunea normei;
b) defineşte calitatea subiectului de drept;
c) poate ordona o anumită conduită;
d) poate prevedea obligaţia de abţinere de la anumite fapte.
9.Prerogativele de putere publică care intră în conţinutul funcţiei publice sunt

realizate de:
a) întreg personalul din autorităţile şi instituţiile publice;
b) funcţionarii publici de carieră şi persoanele care ocupă funcţii de demnitate
publică;
c) funcţionarii publici de carieră şi personalul angajat prin contract de muncă;
d) exclusiv de către funcţionarii publici de carieră.
10. Constituie izvor al dreptului administrativ:

a) hotărârile judecătoreşti definitive prin care se anulează un act administrativ
cu caracter normativ;
b) hotărârile judecătoreşti definitive prin care se anulează un act administrativ
cu caracter individual;
c) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în cazul
recursului în interesul legii;
d) toate hotărârile prin care Curtea Constituţională admite excepţia de
neconstituţionalitate;
103
Răspunsuri grile:
1. a; 2. a; 3. b, c; 4. d; 5. d; 6. a; 7.a,b,d; 8. c,d; 9. d; 10. a.
Bibliografie:
Ciobanu Alexandru Sorin, Florin Coman-Kund, Drept administrativ, Partea a II-a. Sinteze
teoretice şi practice pentru activitatea de seminar, Ediţia a III-a, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2008.
2. RECAPITULARE – DREPT ADMINISTRATIV II
1. Sunt trăsături ale actului administrativ:

e) nu poate produce prin el însuşi efecte juridice, ci doar împreună cu operaţiunile
administrative în care este înglobat;
f) executarea silită a sa se realizează în baza pronunţării unei hotărâri judecătoreşti;
g) produce efecte juridice guvernate de regimul juridic de drept public;
h) în temeiul puterii publice, actul administrativ poate fi emis cu depăşirea
competenţei autorităţii publice emitente.
104
2. Actul administrativ produce efecte juridice pentru organul emitent :
e) din momentul adoptării sale;
f) din momentul publicării;
g) de la data comunicării;
h) de la data prevăzută în actul administrativ, anterioară datei de publicare.
3. Actele administrative pot fi verificate sub aspectul legalităţii lor:

e) doar de instanţele judecătoreşti;
f) doar de superiorul ierarhic al emitentului;
g) de organele ierarhic superioare sau de instanţele judecătoreşti;
h) doar de către Parlament, ca unică autoritate legiuitoare.
4. Revocarea, în sens larg, a actului administrativ:

e) poate fi dispusă de instanţa de judecată;
f) poate fi dispusă doar de emitent;
g) poate fi dispusă şi de organul emitent;
h) este întotdeauna dispusă de organul ierarhic superior
5. Instanţa de judecată:
a) nu poate desfiinţa acte administrative ce constituie excepţii de la principiul
revocabilităţii;
b) poate desfiinţa acte administrative ce constituie excepţii de la principiul
revocabilităţii;
c) nu poate desfiinţa actele de mai sus, cu condiţia să fie vorba despre acte
administrative normative.
6. Dispoziţia primarului poate fi anulată de:

e) instanţa de contencios administrativ;
f) Consiliul local;
g) prefect;
h) Avocatul Poporului.
7. Procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională poate fi

contestat;
a) numai pe cale administrativă, la organul emitent sau la organul ierarhic superior;
105
b) la instanţa de contencios administrativ;
c) prin plângere înregistrată la judecătorie;
8. Nu pot fi reglementate contravenţii prin:

a) legi şi ordonanţe ale Guvernului;
b) hotărâri ale Guvernului;
c) hotărâri ale Consiliului judeţean;
d) dispoziţii ale primarului.
9. În lipsa cvorumului cerut de lege, organul administrativ colegial:

a) poate adopta acte juridice sub condiţia întrunirii unei majorităţi de cel puţin
2/3 din numărul celor prezenţi;
b) nu îşi poate desfăşura activitatea, în cadrul şedinţei în cauză;
c) poate adopta numai acte administrative individuale, nu şi acte administrative
normative;
d) se completează cu membrii supleanţi, până la atingerea cvorumului necesar.
10. Organele administraţiei publice:

a) emit doar acte de administrative, în realizarea competenţei lor;
b) pot încheia acte de drept civil;
c) pot emite/adopta doar acte de autoritate;
d) nu pot încheia contracte de drept privat, întrucât activitatea lor cade sub
incidenţa exclusivă a dreptului administrativ;
11. Sancţiunile principale:

a) nu pot fi aplicate cumulativ;
b) pot fi aplicate cumulativ, dacă una dintre sancţiuni este avertismentul;
c) nu pot fi cumulate cu sancţiuni complementare;
d) pot fi cumulate numai pe cale de excepţie.
12. În materie contravenţională, hotărârea primei instanţe poate fi atacată:

a) cu apel la Secţia de contencios şi administrativ a Tribunalului;
b) cu recurs la Secţia de contencios a Tribunalului;
c) cu apel la Curtea de Apel;
d) cu recurs la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie.
106
13. Pot avea calitatea de reclamant în litigiile administrative:
a) Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici;
b) Avocatul Poporului;
c) o asociaţie;
d) organul emitent al actului administrativ ilegal.
14. Acţiunile în contencios administrativ pot fi formulate:

a) numai împotriva funcţionarilor publici care au contribuit la emiterea actului
ilegal;
b) numai împotriva autorităţii publice de la care emană actul administrativ;
c) atât împotriva autorităţii publice de care emană actul, cât şi a funcţionarului
public, indiferent de obiectul acţiunii;
d) atât împotriva autorităţii publice de care emană actul, cât şi a funcţionarului
public, dacă se solicită plata unor despăgubiri.
15. Procedura prealabilă introducerii acţiunii în contencios administrativ

presupune:
a) exercitarea obligatorie atât a recursului administrative graţios, cât şi a celui
ierarhic;
b) exercitarea la alegere a recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic;
c) exercitarea obligatorie doar a recursului graţios;
d) exercitarea obligatorie doar a recursului administrativ ierarhic.
16. Secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel sunt

competente să judece în fond:
a) litigiile privind hotărârile de Guvern;
b) litigiile privind actele administrative prin care se stabilesc taxe şi impozite
atunci când suma efectiv contestată este mai mică de 3.000.000 lei;
c) litigiile privind actele administrative prin care se stabilesc taxe şi impozite
atunci când suma ce face obiectul actului administrativ este mai mare de
3.000.000 lei.
d) litigiile privind actele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, doar în cazul în
care au o valoare mai mare de 500.000 lei.
17. Nu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ:

107
a) ordonanţele Guvernului;
b) actele de comandament cu caracter militar;
c) actele Guvernului în raporturile sale cu Parlamentul;
d) actele administrative cu caracter normativ.
18. În cazul actelor administrative adoptate de Consiliul local, recursul

administrativ ierarhic se introduce la:
a) primar;
b) prefect;
c) Consiliul judeţean;
d) Guvern.
19. Excepţia de nelegalitate:

a) este întotdeauna judecată de instanţa sesizată cu acţiunea principală;
b) poate fi invocată oricând;
c) invocarea sa duce întotdeauna la suspendarea cauzei;
d) poate viza atât actele administrative individuale, cât şi actele administrative
normative.
20. Legea nr. 554/2004 consacră:

a) contenciosul de anulare;
b) contenciosul de plină jurisdicţie;
c) atât contenciosul obiectiv, cât şi contenciosul subiectiv;
d) numai contenciosul subiectiv.
Răspunsuri grile:
1. c; 2. a; 3.c; 4. c; 5. b; 6. a; 7.c; 8. d; 9. b; 10. b; 11. a; 12. a; 13. a,b,c,d; 14. d; 15. b; 16.
a,c; 17. b, c; 18. b; 19. a, b. 20. b.
Bibliografie:
Cătălin-Silviu Săraru, Drept administrativ. Caiet de seminar. Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2009.
108
109

Suport de Curs ID - Dr. Adm. II - Doc 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs ID - Dr. Adm. II - Doc 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -

Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei DREPT

Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

Manualul de studiu DREPT ADMINISTRATIV II reprezintă o sinteză realizată în

Obiectele disciplinei DREPT ADMINISTRATIV II

• Descrierea structurii manualului:

Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru

3. BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ GENERALĂ, SELECTIVĂ ŞI ACTUALIZATĂ

1. Constituția României, republicată;

Date privind bibliografia complementară se regăsesc în trimiterile bibliografice din

4. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO-)REDACTAREA

a. Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta în

I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE

Obiective: identificarea sarcinilor specifice Executivului, identificarea formelor concrete

Cuvinte cheie: executiv, legislativ, judecătoresc, decizie administrativă, act

Tema pentru acasa: Analizați formele prin care se realizează activitatea

1. Activitatea executivă – formă fundamentală de activitate a statului

Activitatea executivă reprezintă acea formă fundamentală de activitate ce

Noţiunea de "decizie" desemnează hotărârea luată în urma examinării unei

Societatea contemporană se caracterizează, printre altele, şi prin amploarea

1. Manifestarea de voință inclusă într-un act administrativ:

2. Actul administrativ poate fi emis/adoptat și de:

3. Actele juridice ale administrației publice:

4. Hotărârile Consiliului local:

5. Actele administrative încep să producă efecte juridice:

Bibliografie selectivă pentru Tema I

1. Constituția României, republicată;

Obiective: identificarea elementelor definitorii ale actului administrativ, prin

Cuvinte cheie: act administrativ, unilateralitate, emitere, adoptare.

Tema pentru acasă: Manifestarea de voință expresă, unilaterală și supusă

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.

1. Definiţia actului administrativ

Actul administrativ - principala formă de activitate a administrației publice;

2. Trăsăturile actelor administrative

Trăsăturile actelor de drept administrativ reprezintă acel ansamblu de însuşiri care

2.1. Manifestare de voință expresă

• de a da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică;

2.2. Manifestare unilaterală de voință

• emiterea/adoptarea actului administrativ concretizează o singură voință juridică, cea

❑ Caracterul unilateral al actului se menține și în următoarele situații:

❑ această trăsătură deosebește actul administrativ de alte categorii de acte juridice

2.4. Exercitarea de către instanța de judecată a unui control de legalitate

❑ actele administrative pot proveni și de la autorități din afara sferei Executivului:

• Obs.: Administrația publică se angrenează și în raporturi de drept privat,

3. Clasificarea actelor administrative

1. Clasificarea actelor după întinderea efectelor juridice

După întinderea efectelor juridice pe care le produc actele de drept administrativ se

2. Clasificarea actelor după conduita prescrisă

După conduita rescrisă actele de drept administrativ se clasifică în acte onerative,

3. Clasificarea după situaţia juridică generată

După criteriul situaţiei juridice generate, actele administrative pot fi acte

4. Clasificarea actelor după subiectul lor

• după felul competenţei organelor de la care emană actele administrative

5. Clasificarea actelor administrative după procedura lor

• după criteriul procedurii lor actele se clasifică având în vedere gradul de

1. Sunt trăsături ale actului administrativ:

2. Actul administrativ poate fi emis/adoptat și de:

4. Actul administrativ este:

5. Caracterul unilateral al actului administrativ presupune:

Bibliografie selectivă pentru Tema II

Obiective: identificarea și analizarea condițiilor de valabilitate ale actelor

Cuvinte cheie: act administrativ, competență decizională, conformitate,