Gramatică normativă

seminar Lect. dr. Daniel Ciurel

Limba de lemn

obiective
seminar
u înțelegerea specificului limbii de lemn

u înțelegerea evoluției limbii de lemn

u identificarea cuvintelor nevăstuică (weasel words)

ISMM seminar 1 Lect. dr. Daniel Ciurel

Limba de lemn constituie un „subsistem al unei limbi, desemnând mai ales elemente lexicale, dar
şi unităţi frazeologice, cu caracter de expresii fixe, de clişee încremenite, cu sens determinat în
contextul unei anumite «autorităţi», în mare măsură utilizate stereotip-dogmatic, ca exprimare a
unei ideologii (sau simulacru de subsisteme ideologice economice, tehnologice, politice, culturale
etc., care deţin o putere sau o autoritate), imitate, dar şi impuse de puterea politică sau de grupări
ori de indivizi cu asemenea veleităţi (chiar dacă, în genere, promotorii sau epigonii sistemului ide-
ologic nu cunosc întotdeauna exact conţinutul semantic), apoi difuzate prin repetare, prin utilizarea
frecventă în diversele mijloace de comunicare în masă, orale sau scrise, anihilându-se astfel gândi-
rea maselor receptoare, care pot deveni supuse unei sugestii colective; intenţia reală sau cel puţin
efectul obţinut sunt în genere de a se impune autoritatea, fie prin secretul ori prestigiul codului
deţinut, fie prin cunoştinţele tehnocrate, împiedicându-se altă modalitate de gândire şi, în genere,
ascunzându-se, mascându-se adevărata realitate, dacă aceasta nu este favorabilă.” (Tatiana Slama-
Cazacu).
Limba de lemn este un produs al folosirii, motivate politic, a unui limbaj „construit” dintr-o anumită
atitudine a emiţătorului faţă de realitate, pentru a manipula, prin ocultarea propriu-zisă a realităţii,
eliminarea gândirii, recurgerea la fetişizarea anumitor cuvinte, cu o deosebită frecvenţă în contexte
determinate, adoptarea unui registru patetic maniheist (în alb și negru).
Utilizarea limbii de lemn permite puterii (în mod special celei totalitare, dar și celei democratice,
uneori) mascarea realităţii, mistificarea acesteia, dar şi, impunând-o tuturor formelor de comunicare
socială şi tuturor membrilor societăţii, posibilitatea de a-i manipula pe aceştia din urmă, de a le
anihila gândirea proprie, de a le induce moduri de gândire conforme cu ideologia oficială şi cu in-
teresele deținătorilor puterii politice. Propaganda şi dezinformarea au fost utilizate dintotdeauna
de către cei care deţin puterea pentru a manipula masele şi a le folosi în interesul guvernanţilor.

Caracteristici ale limbii de lemn:

u rigiditate (formule fixe, clișee, stereotipuri) în forme înalt codificate, schematice;
u lipsa expresivității: exces de termeni abstracți, formulări pasive, impersonale;
u utilizarea eufemismelor, aluziilor și a ambiguității;
u caracter vag, prolix, imprecis;
u amplificare discursivă (a spune puțin în multe cuvinte), emfază, repetiție;
u nominalizarea: utilizarea excesivă a substantivelor în defavoarea verbelor;
u abundența adjectivelor calificative;
u modul imperativ, cuprinzând diverse injoncțiuni;
u maniheismul: noi vs ei;
u lexic limitat, restrâns;
u metafora clișeizată (încremenită/congelată): lexicul militar (luptă, front, strategie, victorie, erou,
mobilizare, misiune, ofensivă etc.);
u abundența anglicismelor (trendy, job, cool etc.) reflectă, nu de puține ori, snobismul și carențele
de gândire, având ca simptom deficiențe de ordin lexical.

Din perspectiva pragmaticii comunicării, cauzele acceptării clişeelor care alimentează limba de
lemn rezidă în constante de natură socio- şi psiholingvistică ale vorbirii. Este vorba despre faptul
că modul natural şi obişnuit de a vorbi a creat şi a impus, în orice limbă, un număr impresionant de
structuri ce reflectă solidarizarea lexico-semantică printr-un proces de asociere cvasiobligatorie
între cuvinte. Pentru vorbitorii limbii române (dar şi pentru vorbitorii altor limbi) au devenit veri-
tabile clişee îmbinările ce asociază automat unui substantiv unui anumit adjectiv: frunza este verde,
muntele – înalt, fata – frumoasă, mama – bună, bătrânul – înţelept, iar şarpele – viclean.

ISMM seminar 2 Lect. dr. Daniel Ciurel

Reluarea simplelor calificative automatizate este însă primul pas spre cursa în care vorbitorul
comod cade atunci când, apoi, acceptă alte rezultate ale coerciţiei subversive: folosind limba
maternă, el are la dispoziţie formule „de-a gata”, ce perpetuează nu doar aprecieri standardizate
convenabile, ci şi adevărate norme de conduită; la exemple de această factură, din seria precedentă,
pot fi adăugate caracterizări cum ar fi „copil cuminte”, „elev silitor”, „comandant viteaz” etc. Ne
aflăm, de fapt, la izvoarele inconştiente ale generării oricărei „limbi de lemn”, deoarece astfel
rămâne deschisă calea pentru acceptarea asocierilor obligatorii de cuvinte din discursul politic şi
din cel publicistic, ca atentat asupra nivelului competenţei expresive a vorbitorului.
Acest limbaj forestier, care atinsese proporții monstruoase în perioada comunistă, impus de
autorități printr-o propagandă susținută, devenind complet uzat și desuet, s-a reinventat după
1989, când a început timid, cu formule hibride, de tranziție, care combinau rudimente ale discur-
sului comunist cu noi termeni, insuficient acomodați lingvistic. În limba română actuală, limbajul
de lemn este o moştenire din perioada comunistă, prin diverse forme reziduale, fosile, dar și prin
noi forme, sub influenţa limbajului politicienilor, birocraților, dar şi a mass-mediei, care acordă prea
puţină atenţie formei în care sunt transmise diversele mesaje (ştiri, evenimente, reportaje, inter-
viuri etc.), fie din lipsă de profesionalism, fie din dorinţa de a manipula.
O altă sursă a noului limbaj de lemn constă în proliferarea corectitudinii politice (ca dogmă care
impune interdicții lexicale: țigan-rom) sau a discursului corporatist (bune practici; 24/7, valoare
adăugată, proactiv, a gândi în afara tiparelor („think outside the box”, în eng.), orientarea spre rezul-
tate, a te focusa pentru a te concentra, focalizarea pe client, gândire pozitivă etc.). Au apărut noi
clişee ale limbii de lemn în epoca „post-decembrie ’89”, adăugându-se şi termeni străini, adoptaţi
tale quale, sau modificaţi morfologic şi fonetic după tezaurul limbii române: derula, implementa,
reforma, schimbarea, tranziţia, (proprietate) privată (nu particulară, cum se zicea tradiţional),
corupţie, terorişti, disponibilizare (nu „dat afară”, ori „şomaj”), manager (cu sens imprecis şi
pronunţii variate), marketing, sponsor(izare), capitalism, piaţă liberă, second-hand („haine vechi”),
grant, aplicaţie („cerere”), democraţie (cu alt sens decât în regimul anterior, însă destul de confuz,
ca o libertate fără discernământ ori dezlănţuire a bunului plac).
Iată cîteva exemple de romgleză, de la Andrei Pleșu. Nu se mai spune, cum se spunea „pe vremuri”,
că ceva are sau n-are sens. Se spune „face” sau „nu face sens”. De ce? Pentru că ştim niţică engleză.
Nu se mai spune „conţinut”, ci „content”. Nu „provocare”, ci „challenge”. Nu „a actualiza”, ci „a ap-
data”. Nu „a şterge”, ci „a deleta, nu „hotărât”, ci „determinat”. O situaţie complexă trebuie
„menegeruită”, „diluită”, astfel încât să „impacteze” pozitiv „colectivul”. Să fii stimulat de ceva e
vetust. Trebuie să fii „insentivat”. „Obligatoriu” sună strămoşesc. Se va spune „mandatory”. „Anexă”
e termenul „cronicăresc” pentru modernul „ataşament”. Totul trebuie să fie „customizat”, ceea ce
înseamnă că totul trebuie să fie personalizat, adaptat la datele specifice ale fiecăruia. Dincolo de
cuvinte, apar şi noi „deprinderi”: „team building”, adică să te împrieteneşti turistic sau chefliu cu
„colegii”. Sau „mingling”, adică să „socializezi” (alt barbarism) cu „echipa”, să fii ingredientul zglo-
biu al unui ghiveci instituţional care să „sudeze” spiritele.
Ca și vechea limbă de lemn, și noile forme camuflează realitatea și blochează comunicarea
autentică, prin anularea sensului și prin crearea unor automatisme de limbaj, care paralizează
gândirea.
Ex. O linie aeriană va vorbi despre „un flux scăzut de călători” când realitatea este că lumea nu
prea mai vrea să zboare cu avioanele sale. Un fond de investiţii poate da o declaraţie despre un
„deficit legat de exportul net de lichidităţi”, vrând să spună, de fapt, că investitorii i-au lăsat baltă
în cele din urmă şi îşi retrag toţi banii. De asemenea, purtătorii de cuvânt militari înlocuiesc ter-
menul bombardament prin „suport aerian”; mai nou, în loc de „război” avem „operațiuni militare
speciale”.

ISMM seminar 3 Lect. dr. Daniel Ciurel

Comunicatele despre un accident în industria energetică nucleară cuprind expresii, cum ar fi
„evoluţie anormală” sau „dispersare de energie” etc. De fapt, formule cum sunt cele citate anterior
sau cele care urmează reprezintă eufemisme, dar mai ales forme de înşelătorie lingvistică. Dacă
anumiți termeni sunt proiectaţi pentru calmarea sau anestezierea opiniei publice, în alte cazuri,
este uşor de recunoscut un cod tipic de manipulare: dincolo de aspectul tehnicizat, termeni eu-
femistici de tipul arierate (datorii), disponibilizare (concediere) etc. au un rol asemănător celor din
presa comunistă, cum era, de exemplu, reaşezarea preţurilor pentru „creşterea preţurilor”, adică
scumpirea mărfurilor. Purtătorii de cuvânt ai unor importante companii spun că „operaţiunea”
(firma) lor trece prin „dificultăţi temporare de flux financiar” (nu mai are bani), ca urmare a unor
„probleme de poziţionare pe piaţă” (oamenii nu le mai cumpără produsele sau serviciile), astfel
încât se preconizează o „distribuţie mai raţională a forţei de muncă” (unii angajaţi vor fi daţi afară).
Oficialităţile guvernamentale vorbesc despre „facilităţi corecţionale”, când este vorba, de fapt, de
închisori, şi de „un dezechilibru între cerere şi ofertă în segmentul unităţilor locative”, când ceea
ce vor să spună este că există o lipsă de locuinţe.
Este celebră mostra de limbă de lemn a unui fost președinte. „Pus astfel în lumină, ancorat în siner-
gia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului" (Ion Iliescu, 1996), pasaj
care, practic, nu înseamnă nimic.
De altfel, discursul politic rivalizează cu cel mediatic, atunci când vine vorba despre limba de lemn,
urmat, îndeaproape, de cel publicitar.
Limba de lemn propagată de reclame include un repertoriu vast, dar vom discuta aici despre un
caz tipic: așa-numitele „cuvinte-nevăstuică” (weasel words). Acestea sunt aparent inofensive, fiind
folosite pentru a crea impresia că se fac afirmații concrete sau relevante despre un subiect, când,
de fapt, este vorba doar despre niște afirmații ambigue și nedovedite. Mai precis, cuvintele
nevăstuică indică ceva normal, necontroversat, la prima vedere, despre care audiența are o impresie
pozitivă.
Folosirea cuvintelor nevăstuică pentru evitarea aserțiunilor directe este o tactică de eschivare. Cu-
vintele nevăstuică au și sensuri ascunse sau greu de descifrat. Unele cuvinte nevăstuică sunt
folosite pentru a atenua forța afirmațiilor potențial controversate, de exemplu, folosind termenii
„oarecum” sau „în cele mai multe cazuri/privințe”.
Cuvintele nevăstuică pot fi folosite în publicitate (și în comunicarea politică), pentru inducerea în
eroare a publicului țintă.
Majoritatea cuvintelor nevăstuică pot fi împărțite în trei categorii: expresii cantitative vagi (ex.
„unii oameni”, „experții”, „mulți”); folosirea diatezei pasive pentru a evita specificarea unei res-
ponsabilități („se spune că”); adverbe care modulează sensurile („de cele mai multe ori”, „proba-
bil”) etc.
Alte forme de cuvinte nevăstuică pot include: afirmații fără sens; eufemisme; generalizări vagi;
afirmații ilogice sau irelevante, folosite în publicitate, pentru a crea impresia că o afirmație descrie
niște presupuse beneficii ale unui produs sau serviciu la care se face reclamă; comparația eliptică
sau implicită induce impresia falsă de superioritate, de ex. un produs „este acum cu 20% mai ieftin”
(decât ce?); „mai multă savoare” (decât ce?); „mai eficient”(decât ce?) etc.
Cuvinte nevăstuică precum „special”, „delicat”, „științific” sau „perfect” etc. sunt termeni persuasivi
sau chiar manipulativi, utilizați pentru a determina potențialii consumatori să achiziționeze pro-
dusele sau serviciile promovate, chiar dacă nu există dovezi certe că acele produse sau servicii au
realmente capacitatea de a realiza contribuții benefice pentru clienți.

ISMM seminar 4 Lect. dr. Daniel Ciurel

Cele mai frecvente cuvinte nevăstuică, utilizate în publicitate sunt:

Promoție: intenționează să lase impresia că prețul unui produs a fost redus. În realitate, dacă nu
este afișat și prețul original, înseamnă pur și simplu că este vorba de prețul normal.

Ajută: este utilizat frecvent în publicitatea la produse pentru sănătate și frumusețe, de ex.: „Ajută
la prevenirea cariilor”; „Ajută la dispariția ridurilor”; „Ajută la alinarea simptomelor” etc. Lexemul
„ajută” înseamnă doar „a sprijini” sau „a asista” și reprezintă un deziderat, mai degrabă decât o
realitate. Nicio reclamă nu va pretinde că produsul promovat previne cariile sau face ridurile sau
simptomele să dispară, dar receptorii mesajelor publicitare au tendința de a neglija această nuanță,
din cauza așteptărilor false create de reclame legate de eficiența produselor.

Nou și îmbunătățit: acești termeni, utililizați frecvent împreună, încearcă doar să ascundă faptul
că, în procesul de fabricație, a fost introdusă o modificare superficială sau a fost adăugat un ingre-
dient diferit, care nu contribuie cu nimic la creșterea eficienței produsului. De ex., „Formulă nouă
și îmbunătățită” sau „X vă prezintă produsul îmbunătățit Y”.

Acționează: este utilizat pentru a nu spune cu adevărat nimic, într-o formă activă. „Acționează pen-
tru...” sau „Acționează împotriva...” nu înseamnă nimic real, deoarece, deși pare să sugereze o
anumită acțiune, lipsește un sens concret.

La fel ca: constituie o comparație, pentru a determina consumatorii să piardă din vedere produsul
propriu-zis și să se concentreze pe celălalt termen, care este mai eficient. De ex., „Este ca și cum ai
primi unul gratis”; „Este la fel ca o vacanță în Hawaii” etc. „La fel ca” încearcă să lase impresia că
produsul sau serviciul reprezintă mai mult decât în realitate, prin conectarea cu altceva, consi-
derat superior sau dezirabil.

Practic: acest termen înseamnă „în esență”, „aproape” sau „de fapt”, dar nu „în realitate”. Acest
lexem pare să facă o promisiune precisă, specifică, dar nu promite, cu adevărat, nimic. De ex., „Prac-
tic nu necesită întreținere” înseamnă că, în realitate, necesită întreținere. „Practic, lasă vasele fără
nicio pată” este o afirmație care nu garantează că, prin utilizarea detergentului promovat, vasele
vor arăta impecabil.

Poate (să): De ex., „X poate ajuta la reducerea cariilor” sau „Y poate fi eficient în scăderea în greu-
tate”. Acest termen comunică faptul că producătorul nu știe dacă produsul promovat realizează cu
adevărat ceva pentru consumatori.

Până la: acest termen este utilizat pentru a sugera o situație ideală, dar căreia îi modifică sensul.
De ex., „Până la 50%” poate însemna orice, de la o% la 50%.

Gratuit: nimic nu este, cu adevărat, gratuit. De regulă, utilizarea în mesajele publicitare a acestui
termen semnifică faptul că produsul respectiv este inclus în prețul total și nu apare ca un element
separat din ofertă.

ISMM seminar 5 Lect. dr. Daniel Ciurel