ENIGMA OTLIEI

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI OTILIA MĂRCULESCU

„Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman citadin scris după formula
realismului balzacian, apărut în 1938. Tema romanului este viața socială și de familie a
burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea.
Otilia Mărculescu este personaj eponim care, alături de tânărul student la Medicină,
Felix Sima, orfan ca și ea, alcătuiește cuplul inocent într-o lume materialistă, fiind protagoniștii
romanului. Inițial, romanul a fost numit de George Călinescu „Părinții Otiliei”, subliniind faptul
că, multe personaje ale operei si-au asumat, pe rând, în anumite momente, rolul de părinți
pentru această fată, încercând să-I traseze destinul.
Romanul începe și se încheie cu câte o imagine a Otiliei, reconstituită de personajul –
martor Felix. Prima Otilie, cea vie și exuberantă, îi arată tânărului venit pe strada Antim, la
unchiul său Costache Giurgiuveanu, „un cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând
peste umeri” – caracterizare directă ce creionează portretul fizic al fetei. Ultima Otilie, cea pe
care Pascalopol i-o arată lui Felix într-o fotografie, în tren, este imaginea neînsuflețită a unei
doamne frumoase, cu linii fine, dar care îți pierduse magia și inefabilui. Vraja se risipise în
curgerea vremii, justificând astfel cuvintele fetei: „Noi nu trăim decât cinci-șase ani”.
În fiecare pagină a romanului, se simte prezența suavă a acestei făpturi gingașe,
amestec de seriozitate și entuziasm. Otilia reprezintă eternul feminin, o enigmă de nedezlegat
pentru Felix, dar și pentru alte personaje ale operei, așa cum o arată și titlul. Caracterizarea,
atât directă, realizată de autor, cât și cea indirectă, rezultată din vorbe, fapte, relațiile cu
celelalte personaje ne-o dezvăluie copilăroasă, grațioasă, fermecătoare, sinceră, cultă, cu suflet
de artist (studentă la Conservator, cântă admirabil la pian). Toți cei din jur, inclusive bătrânul
Costache sunt subjugați de această feminitate debordantă și caută să-i facă pe plac.
Relațiile cu personajele romanului sunt multiple și variate. Orfană, aflată sub protecția
tatălui vitreg, Costache Giurgiuveanu, ea este total dezinteresată de banii acestuia, care, din
avariție, amână construirea unei case și crearea unui cont pentru fată. Relația cu Felix este
sinceră, dar ea este schimbătoare în comportament, oscilând între iubirea de soră și gesturile
fermecătoare. Pe moșierul Pascalopol îl respectă și îl iubește ca pe un protector, alegând însă în
final să plece cu el la Paris, pentru siguranța materială și pentru a nu sta în calea carierei lui
Felix. Prin farmecul său și admirația pe care o stârnește în jurul ei, Otilia este invidiată de sora
lui Costache, Aglae, și de Aurica, verișoara ei, care urmărea să se căsătorească și nu înțelegea de
ce toți sunt atrași de tânără. Este curtată, de asemeni, de verișorul Titi și de cumnatul Stănică
Rațiu.
Eroină lirică de mare clasă, este capabilă de sentimente profunde și alese, dăruindu-le
celor din jur lucrurile și zâmbetul ei. În final, după moartea lui Costache provocată de Stănică
Rațiu care-i fură banii, Otilia îi dăruiește Auricăi pianul său, în ciuda faptului că aceasta o
dușmănise și jignise de-a lungul timpului. Otilia reprezintă, pentru Felix, „un factor feminin care-
i lipsise”.
Convenția vieții privită ca un joc este doar aparentă: Otilia este inteligentă, profundă și
responsabilă. După o noapte pură petrecută cu Felix, ea dezvăluie, în scrisoarea lăsată, motivul
plecării: teama de a nu fi „o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor”.
Eroină gingașă și puternică în același timp, Otilia întruchipează contradicțiile sufletului
feminin, reprezentând o enigma, un vis adolescentin al îndrăgostitului de optsprezece ani.
Pierdută în depărtarea amintirii, ea va deveni o „floare albastră” a mitului tinereții.