CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing.

Lazăr Anca-Alina

1.1 Elemente generale

Pe o suprafaţă oarecare de teren, care urmează să fie reprezentată pe un plan topografic,

există o mulţime de detalii ca de exemplu clădiri, râuri, străzi, păduri etc. Planul topografic
reprezintă o imagine, redusă la o anumită scară, a proiecţiei verticale a contururilor de pe teren,
a acestor detalii, pe planul orizontal de proiecţie. Poziţia în planul orizontal a detaliilor, faţă de
originea sistemului cartezian xOy se poate stabili în cazul când se cunosc coordonatele x,y ale
punctelor care reprezintă proiecţia contururilor.
Prin măsurători topografice este posibil să se determine coordonatele unor puncte
necunoscute (puncte ale detaliilor) în sistemul de axe xOy, cu condiţia să se dispună de puncte
staţionabile, ale căror coordonate se cunosc deja (puncte din reţeaua planimetrică de sprijin).
Pentru determinarea poziţiei unui punct necunoscut în plan este necesar să se dispună
de cel puţin două puncte cunoscute (marcate deja la sol şi de coordonate cunoscute), dintre care
cel puţin unu să se poată staţiona cu staţia totală. Pe teren se măsoară distanţa înclinată între
punctul staţionat şi punctul necunoscut, unghiul vertical al acestui aliniament şi directiile
orizontale de la punctul staţionat la punctele masurate. Prin calcule rezultă apoi coordonatele
punctului necunoscut, deci poziţia sa în sistemul xOy.
Acest procedeu se aplică pentru determinarea tuturor punctelor necunoscute, dispunând
de fiecare dată de două puncte cunoscute.
În vederea realizării planului topografic al unei zone, a cărei suprafaţă poate fi relativ
mare, operatorul trebuie să parcurgă mai întâi o fază premergătoare în care să întocmească un
proiect al ridicării topografice. În această fază el îşi procură hărţi generale în care se regăseşte
şi teritoriul zonei respective, apoi întocmeşte o listă a punctelor cunoscute care vor constitui
reţeaua sa de sprijin. Tot în această fază, operatorul realizează recunoaşterea terenului,
întocmeşte schiţe ale detaliilor, stabileşte punctele care vor fi măsurate şi codifică
(numerotează) aceste puncte, apoi apreciază dacă reţeaua de sprijin este suficientă ori este
necesar un număr mai mare de puncte de sprijin (caz în care reţeaua de sprijin se va îndesi).
După faza de studiu se realizează măsurătorile topografice pe teren şi apoi calculele.
Imediat după obţinerea coordonatelor tuturor punctelor se trece la faza de întocmire a planului
topografic prin reprezentarea punctelor în sistemul xOy şi unirea lor conform schiţelor din teren.
În acest fel rezultă contururile detaliilor planimetrice ale terenului pe planul topografic.

1.2 Geometrizarea detaliilor plane de pe teren

Teoretic, conturul unui detaliu este o linie formată dintr-o infinitate de puncte. Pentru
reprezentarea conturului nu se poate realiza o infinitate de măsurători, ci se va alege un număr
oarecare de puncte, de aşa natură, încât figura rezultată să fie cât mai aproape de forma reală a
detaliului. De exemplu, pentru obţinerea conturului dreptunghiular al unei clădiri sunt necesare
doar 4 puncte, în general pentru contururi poligonale este necesar să se determine doar poziţia
vârfurilor poligonului respectiv.
Problema este diferită în cazul unor contururi curbate. În situaţia unor curbe oarecare se
realizează o aproximare a acestora cu segmente de dreaptă, deci se alege numărul necesar de
puncte de pe contur, astfel ca segmentele rezultate prin unirea punctelor, să redea cât mai fidel
conturul respectiv. Numărul de puncte măsurate în acest caz va fi corespunzător fidelităţii cu
care se doreşte reprezentarea conturului respectiv, deci se realizează o geometrizare a detaliului.
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Alegerea corecta a punctelor conduce la creşterea fidelităţii planului topografic, dar şi la

economie de timp pentru realizarea măsurătorilor.

1.3 Necesitatea îndesirii punctelor de sprijin pentru măsurarea detaliilor plane din teren

Reţeaua planimetrică a punctelor de sprijin (reţeaua de triangulaţie) este formată din

puncte materializate pe teren în diferite moduri. Distanţa între aceste puncte (la ordinele
inferioare) poate ajunge până la 500 m – 1000 m, ele pot fi accesibile sau inaccesibile, iar
distribuţia lor pe teritoriul măsurat poate fi convenabilă sau nu , astfel că în majoritatea cazurilor
apare necesitatea ca înainte de măsurarea detaliilor (sau simultan) să se determine o serie de
puncte de sprijin provizorii, care constituie reţeaua pentru ridicarea topografică respectivă.
Aceste puncte se materializează cu ţăruşi de lemn sau metal iar distanţa dintre ele este de ordinul
zecilor de metri. Poziţia lor se alege astfel încât să permită măsurarea unor fragmente de detalii,
care reunite să permită obţinerea reprezentării întregii suprafeţe supuse ridicării topografice.
Punctele de îndesire se determină tot cu ajutorul punctelor cunoscute din reţeaua
planimetrică de sprijin, prin aplicarea unor metode diferite, de măsurare şi de calcul, ca de
exemplu:
- intersecţii directe (înainte);
-intersecţii indirecte (înapoi);
-intersecţii unghiulare combinate;
-intersecţii cu distanţe;
-puncte duble;
-drumuiri planimetrice sau tahimetrice;
- mǎsurǎtori de tip GPS.
Alegerea uneia din metodele amintite depinde de numărul, dispoziţia în plan şi
distanţele la care se află punctele reţelei planimetrice de sprijin, de accesibilitatea acestora, de
numărul de puncte de detaliu care trebuie măsurate dar şi de aparatele de măsură de care se
dispune.
În cazuri extreme, când în zona care trebuie ridicată topografic nu există puncte de
sprijin se recurge la crearea unor reţele de puncte prin triangulaţii sau trilateraţii locale.
Cele mai frecvente cazuri sunt însă cele în care reţeaua de sprijin are un minim de puncte
care pot fi îndesite prin intersecţii sau drumuiri.

1.4 Îndesirea reţelei punctelor de sprijin prin metoda drumuirilor

planimetrice

1.4.1 Importanţa drumuirilor planimetrice şi clasificarea lor

Drumuirea planimetrică este cea mai utilizată metodă de îndesire a reţelei de sprijin
pentru ridicarea detaliilor terenului. Datorită numărului mare de puncte de detaliu şi faptului că
acestea nu pot fi vizibile dintr-o singură staţie, rezultă necesitatea determinării unui număr mare
de puncte de sprijin. Drumuirea planimetrică permite crearea unui număr suficient de puncte de
sprijin situate la distanţe convenabile pentru efectuarea măsurătorilor de detaliu. În plus,
măsurătorile efectuate pentru îndesirea reţelei de sprijin pot fi combinate cu cele pentru
ridicarea detaliilor, ceea ce conduce la economie de manoperă şi de timp de lucru. În principiu,
considerând două puncte staţionabile din reţeaua de triangulaţie, situate la o distanţă de
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

maximum 1500-2000 m, o drumuire planimetrică constă dintr-un număr de 20-25 puncte noi
(de îndesire), marcate pe teren cu ţăruşi metalici, dispuse la distanţe de circa 50-100 m, pe un
traseu cuprins între cele două puncte de triangulaţie care vor constitui capetele drumuirii. Dacă
punctele succesive se unesc între ele cu segmente de dreaptă, se formează un contur poligonal,
la care punctele respective sunt vârfuri. Dacă acest contur este deschis, deci porneşte de pe un
punct şi se termină pe un alt punct de sprijin, drumuirea se numeşte deschisă sau desfăşurată,
aşa cum se prezintă în figura 1.1. În situaţia când conturul poligonal se termină pe punctul de
pe care a început, drumuirea se numeşte închisă sau în circuit, cum se prezintă în figura 1.2.

x 3

 

 
101  104 2
1 102
103
4

Fig. 1.1 Drumuire planimetrică desfăşurată 1-2

Sunt situaţii în care trei sau mai multe drumuiri desfăşurate pornesc de pe puncte de
sprijin diferite şi se termină pe acelaşi punct, care nu este punct de sprijin şi care se numeşte
nod. Ansamblul acestor trasee formează drumuirea cu punct nodal (fig. 1.3), compusă din trei
sau mai multe ramuri.

302 5
2 301
x   6
x 
1 303
N 

 
2
 101  
101 
4
103  203
 102  202
104  3
1 103 
' 102  
201
105
106
 

y y

Fig.1.2 Drumuire în circuit Fig.1.3 Drumuire cu punct nodal

Noţiunea de drumuire derivă de la faptul că punctele acestor trasee poligonale sunt
amplasate de-a lungul cailor de comunicatii rutiere, parcurse într-un sens ales, de către
operatorii care efectuează măsurătorile pe teren. Vârfurile traseului poligonal reprezintă
punctele de staţie ale drumuirii iar segmentele care unesc aceste puncte se numesc laturile
drumuirii. Pentru un sens de parcurs stabilit şi pentru un punct staţionat oarecare, vârful anterior
se numeşte vârf din urmă şi latura anterioară latura din urmă a drumuirii; punctul şi latura
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

următoare faţă de staţia considerată se numesc respectiv punct înainte şi latură înainte ale
drumuirii.
Scopul principal al drumuirii este de a permite determinarea coordonatelor vârfurilor
traseului poligonal. Pentru aceasta, pe teren se staţionează succesiv cu staţia totală fiecare punct
şi se fac măsurători ale direcţiilor orizontale şi ale unghiurilor verticale ale laturilor drumuirii.
De asemenea, se măsoară şi distanţele înclinate între puncte.
În situaţia când se doreşte ca simultan cu măsurătorile pentru drumuire să se ridice şi
punctele de detaliu, atunci în fiecare staţie, după ce s-au determinat elementele necesare
drumuirii, se continuă cu măsurarea punctelor de detaliu vizibile şi apropiate de staţia
respectivă. În acest sens încă de la stabilirea traseului drumuirii se va urmări o alegere optimă
a poziţiei punctelor de staţie, astfel încât, acestea să fie în număr cât mai mic şi să permită
ridicarea completă a detaliilor.
Între punctele de staţie ale unei drumuiri, cele de capăt reprezintă un caz particular (mai
puţin punctul nodal), deoarece acestea au fost determinate anterior prin lucrări de triangulaţie,
intersecţii sau chiar prin alte drumuiri. În consecinţă ele trebuie să permită vizarea a cel puţin a
unui punct cunoscut pentru orientarea traseului drumuirii în raport cu axele de coordonate ale
planului de proiecţie. Coordonatele punctului de orientare trebuie şi ele cunoscute în cazul când
nu se cunoaşte direct unghiul de orientare al aliniamentului respectiv.
În funcţie de tipul punctelor de sprijin din capetele drumuirilor, acestea sunt denumite
drumuiri principale sau secundare, după cum capetele lor sunt pe puncte de triangulaţie sau
intersecţie sau pe puncte determinate prin alte drumuiri.
Aşa cum s-a arătat măsurătorile de unghiuri şi distanţe se realizează consecutiv între
punctul de început şi cel de sfârşit. Din acest motiv erorile aleatoare ale unghiurilor orizontale
şi ale distanţelor se cumulează, astfel încât la sfârşitul drumuirii se produc aşa numitele erori de
închidere ale orientărilor (sau direcţiilor) şi ale coordonatelor (sau distanţelor orizontale).
Aceste erori sunt sesizate în procesul de calcul al drumuirii şi trebuie să fie mai reduse decât
toleranţele admise, caz în care ele se compensează, adică se repartizează câte o fracţiune cu
semn schimbat la valorile din fiecare staţie.
Se consideră cazul drumuirii din fig. 1.2. Orientarea laturii de plecare se cunoaşte, deci
dacă se calculează din aproape în aproape orientarea fiecărei laturi a drumuirii cu ajutorul
unghiurilor orizontale măsurate, ar trebui ca ultima orientare calculată să fie egală cu cea de
plecare. În realitate există o diferenţă pozitivă sau negativă, datorată erorilor de măsurare. Dacă
această diferenţă, adică eroarea de închidere pe orientări este mai redusă decât toleranţa
acceptată, atunci ea se repartizează în mod egal unghiurilor orizontale din fiecare staţie, astfel
ca la un nou calcul de orientări să rezulte eroarea de închidere zero.
Cu ajutorul distanţelor se calculează din aproape în aproape, pornind de la punctul de
plecare cunoscut, coordonatele celorlalte puncte. Ultimele coordonate calculate ar trebui să
coincidă cu cele ale punctului de plecare (tot în cazul drumuirii închise), însă datorită erorilor
există diferenţe între acestea, adică există o eroare de închidere pe coordonate, care în cazul
când nu depăşeşte toleranţa se compensează.
Pentru ca punctele de îndesire să nu fie afectate de erori mari este necesar ca drumuirile
să satisfacă unele condiţii rezultate din practica măsurătorilor:
- lungimea traselui drumuirii să nu depăşească 2 Km în localităţi şi 3 Km în afara lor;
- numărul punctelor de staţie să nu depăşească 20-25;
- distanţa între puncte să fie aleasă judicios, în funcţie de posibilităţile de măsurare;
- marcarea punctelor să se realizeze în teren stabil, în zone unde ţăruşii nu pot fi deplasaţi
accidental prin lovire.
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

1.4.2 Drumuirea planimetrică desfăşurată - lucrări de teren şi calcul

Acest tip de drumuire presupune un traseu poligonal desfăşurat între două puncte
cunoscute accesibile, care vor constitui prima şi ultima staţie. Celelalte puncte de staţie sunt
chiar vârfurile traseului poligonal. O astfel de drumuire poate să aibă o lungime totală de 2-3
Km şi un număr maxim de 20-25 staţii. Să considerăm exemplul din fig. 1.4, unde se prezintă
traseul unei drumuiri cu 5 staţii desfăşurată între punctele de sprijin 22 şi 50.

Fig. 1.4 Drumuire planimetrică desfăşurată

 Lucrări de teren
Punctele de sprijin 22 şi 50 au fost alese astfel încât să poată fi staţionate şi să aibă
vizibilitate la câte un punct cunoscut, în cazul de faţă , punctele 20 şi 51, care sunt utilizate
pentru stabilirea orientărilor de plecare şi de sosire, adică θ22-20, respectiv θ50-51.
După stabilirea punctelor de orientare şi a celor de sprijin se realizează recunoaşterea
traseelor posibile şi se alege cel mai convenabil, după care se stabilesc poziţiile punctelor de
staţie intermediare, care vor fi numerotate de preferinţă în ordinea staţionării lor (de obicei între
100 şi 200).
Punctele de staţie intermediare se materializează în mod curent cu ţăruşi metalici
poansonaţi în capăt pentru mărirea preciziei de măsurare a unghiurilor orizontale (centrarea
aparatului în staţie şi punctarea se pot realiza cu precizie sporită).
După stabilirea punctelor se încep operaţiile de măsurare. Dacă distanţele înclinate între
puncte se măsoară direct (cu panglica), este necesară şi operaţia de curăţire a terenului pe traseul
aliniamentelor măsurate. În cazul când distanţele se măsoară electronic operaţia de curăţire a
terenului nu este, în general, necesară.
După ce operaţiile anterioare au fost realizate se face măsurarea direcţiilor orizontale, a
unghiurilor vertical şi a distanţelor înclinate cu ajutorul staţiei totale. Pentru aceasta se
staţionează cu staţia totală succesiv în fiecare staţie.
Instalarea staţiei totale în staţie se realizează astfel: trepiedul se aşează pe sol deasupra
punctului de măsurat iar aparatul se fixează pe trepied cu şurubul pompă. Se realizează apoi
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

centrarea aparatului cu dispozitivul laser de centrare al statiei totale. Verticala aparatului trebuie
sa fie pe punctul poansonat pe ţăruş. După centrare se efectuează calarea aparatului şi se verifică
din nou dacă centrarea este corespunzătoare. Micile erori de centrare se anulează prin
deplasarea aparatului pe platoul trepiedului. Odată realizate aceste operaţii se continuă cu
punctarea pe laturile din urmă şi dinainte ale drumuirii şi se efectuează citiri pe cercurile
orizontal şi vertical ale aparatului, pe fiecare direcţie. Unghiurile drumuirii se măsoară în
ambele poziţii ale lunetei (poziţiile I şi II), dar în calcul se ia media valorilor distanţelor şi
unghiurilor, corespunzător poziţiei I a lunetei. Pentru măsurarea corectă a unghiurilor este
necesară înregistrarea înălţimii aparatului în punctul de staţie şi a înălţimii de punctare pe
direcţia măsurată (se caută de obicei ca înălţimea aparatului şi cea de punctare să fie egale, dar
nu este absolut obligatoriu acest lucru).
Datele rezultate din măsurători sunt înregistrate automat in memoria staţiei totale. În
tabelul 1.1 se dă un exemplu simbolic al modului cum sunt înscrise rezultatele măsurătorilor în
carnetul de teren, în cazul drumuirii din fig.1.4. Dacă ridicarea detaliilor se face simultan cu
drumuirea, atunci din fiecare staţie vor fi măsurate şi punctele respective iar rezultatele
măsurătorilor se înscriu în carnetul de teren la staţia respectivă. Pentru punctele de detaliu
măsurătorile de unghiuri vertical şi direcţii orizontale se fac de obicei din poziţia I a lunetei.
Tabel 1.1 Modul de înscriere a măsurătorilor în carnetul de teren
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

 Calculul drumuirii
Operaţiile de calcul se desfăşoară într-o succesiune care permite realizarea corecţiei
erorilor de măsurare, în cazul în care acestea se încadrează în toleranţele acceptate. Etapele de
calcul sunt:
a) Calculul unghiurilor de orientare ale laturilor de plecare şi sosire
Cu coordonatele punctelor de sprijin şi de orientare rezultă:
y 2220
 2220  arctg  k  200g , k=0, 1, 2
x2220

y5051
 5051  arctg  k  200g , k=0, 1, 2 (1.1)
x5051

b) Calculul unghiurilor orizontale ale laturilor drumuirii

CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Pentru fiecare poziţie a lunetei rezultă câte o valoare a unghiului, deci într-o staţie,
unghiul orizontal va fi media aritmetică a două valori. Se ţine cont că, dacă citirea pe cercul
orizontal pe latura din dreapta a unghiului este mai mică decât cea din stânga, atunci se adună
400g (unghiurile sunt pozitive şi mai mici de 400g). Se exemplifică pentru unghiul orizontal α22:
1
Hz22-101 =  (Hz22-101(I)+ Hz22-101(II) ±200g )
2
1
Hz22-20 =  (Hz22-20(I) + Hz22-20(II) ±200g )
2
α22 = Hz22-101– Hz22-20 (+400g) (1.2)

În modul arătat mai sus se calculează toate unghiurile orizontale ale drumuirii, ţinând
cont de citirile pe cercul orizontal pe laturile respective.
Rezultă astfel valorile α 101; α102; α103; α50.
c) Calculul valorilor brute ale unghiurilor de orientare ale laturilor drumuirii
Considerând sensul de parcurs al drumuirii ca şi cel de pe teren, orientările laturilor se
calculează prin transmitere de la o latură la alta, începând cu prima, 22-20, al cărui unghi de
orientare este cunoscut. Astfel, pentru calculul orientării laturii 22-101 (θ22-101), se dispune de
valorile θ22-20 şi α22 (fig. 1.4). Notând cu indicele b valoarea brută, rezultă:
θb22-101 = θ22-20 + α22(-400) (1.3)
Valoarea unghiului de orientare este cuprinsă în intervalul 0÷400g, deci dacă în calcule
se depăşeşte acest interval, atunci se adaugă sau (se scad) 400g pentru ca unghiul să fie exprimat
în intervalul respectiv. Acest lucru este arătat prin valoarea adăugată în paranteză în relaţia
(1.3).
Pentru staţia 22, segmentul 22-20 este latura din urmă iar segmentul 22-101 este latura
înainte a drumuirii, în sensul de calcul considerat. Deci orientarea se transmite către latura
dinainte, adăugând la orientarea laturii din urmă, unghiul orizontal dintre cele două laturi şi
scăzând eventual 400g, dacă suma depăşeşte această valoare (fig. 1.5).
Pentru staţia 101, latura 101-22 este latura din urmă iar orientarea sa θ101-22 este inversa
valorii θ22-101, adică cele două orientări diferă cu 200g, deci:
θb101-22 = θb22-101 + 200g (-400) (1.4)
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

x 20

N N

  101



22


O y

Fig. 1.5 Transmiterea unei orientări

Orientarea laturii dinainte, 101-102 va fi:

θb101-102 = θb101-22 +α101 (-400) (1.5)
În acelaşi mod se calculează în continuare:
θb102-101 = θb101-102 + 200g (-400)
θb102-103 = θb102-101 + α102 (-400)
θb103-102 = θb102-103 + 200g (-400)
θb103-50 = θb103-102 + α103 (-400)
θb50-103 = θb103-50 + 200g (-400)
θb50-51 = θb50-103 + α50 (-400) (1.6)

Se observă că ultima valoare, θb50-51, este de fapt orientarea laturii de sosire 50-51, dar
această valoare brută conţine erorile cumulate, înregistrate la măsurarea unghiurilor orizontale.
Faţă de valoarea reală θ50-51 calculată din coordonate va exista o diferenţă care se numeşte
eroarea de închidere pe orientări a drumuirii. Dacă presupunem că la fiecare unghi orizontal
măsurat pe teren s-a greşit în plus cu o cantitate ε, atunci orientarea primei laturi va conţine o
eroare ε, a celei de-a doua laturi, o eroare 2ε (deoarece transmiterea se face prin adunarea
unghiurilor), a celei de-a treia laturi, o eroare 3ε şi aşa mai departe. Deci orientarea brută a
ultimei laturi va conţine eroarea 5ε (corespunzător celor 5 unghiuri orizontale măsurate), adică
eroarea totală de închidere pe orientări. Dacă această eroare se situează sub toleranţa admisă,
atunci ea se repartizează sub formă de corecţii (adică cu semn schimbat) celor cinci unghiuri,
în acelaşi mod în care s-a presupus că s-a greşit la măsurarea pe teren.
Deci eroarea de închidere pe orientări este diferenţa între valoarea transmisă şi cea reală
(din coordonate) a orientării ultimei laturi.
eθ = θb50-51 – θ50-51 (1.7)
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Eroarea calculată trebuie să îndeplinească condiţia:

e ≤ Tθ = 2,6     n (1.8)

unde σα este eroarea medie pătratică la măsurarea unui unghi iar n este numărul de staţii (deci
numărul de unghiuri măsurate). Pentru măsurători inginereşti se obişnuieşte să se ia toleranţa
unghiulară de valoare:

T = 1c 50cc  n (1.9)

În cazul când relaţia (1.8) nu este satisfăcută, măsurătorile pe teren se refac, deoarece s-au
strecurat erori grave la măsurarea unghiurilor.
d) Compensarea erorii de închidere pe orientări
Corecţia de orientare, unitară se calculează cu relaţia:
 e
cθ = (1.10)
n
Valorile compensate ale orientărilor laturilor considerate în sensul drumuirii se vor
calcula astfel:
θ22-101 = θb22-101 + cθ
θ101-102 = θb101-102 + 2cθ
θ102-103 = θb102-103 + 3cθ
θ103-50 = θb103-50 + 4cθ
θt50-51= θb50-51 + 5cθ (1.11)

Ultima valoare calculată, θt50-51 este corectată, deci trebuie să fie egală cu valoarea calculată
din coordonate, θ50-51.
e) Calculul valorilor reduse la orizont ale distanţelor
Din tabelul 1.1 se vede că citirile pe cercul vertical s-au efectuat în ambele poziţii ale
lunetei, deci se impune calculul valorii medii a unghiului vertical pentru fiecare direcţie
măsurată. Pentru direcţia 22-101, unghiul vertical mediu va fi:
1
V22-101 =  (V22-101(I) + 400 –V22-101(II)) (1.12)
2
În mod asemănător se obţin celelalte valori: V101-22, V101-102, V102-101, V102-103, V103-102,
V103-50,V50-103
Tot în tabelul 1.1 se observă de asemenea, că distanţa între două puncte este măsurată
în ambele sensuri. Spre exemplu, pentru calculul valorii reduse la orizont a distanţei între
punctele 22-101 se obţine:
D’22-101 = L22-101 sinV22-101
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

şi D”22-101 = L101-22 sinV101-22 (1.13)

Valoarea distanţei reduse va fi deci media, D22-101, a celor două valori. În mod
asemănător se obţin proiecţiile în plan orizontal ale tuturor laturilor drumuirii: D101-102, D102-103
şi D103-50.

f) Calculul valorilor brute ale coordonatelor relative

Diferenţele coordonatelor a două puncte se pot calcula dacă se cunoaşte distanţa între
puncte şi unghiul segmentului respectiv faţă de axa Ox. Acest principiu se aplică pentru calculul
coordonatelor relative ale punctelor drumuirii. Considerăm aliniamentul 22-101 al drumuirii
care se calculează şi sensul de parcurs ales mai înainte (fig. 1.6). În etapele anterioare s-au
calculat unghiurile de orientare ale laturilor şi lungimea proiecţiilor lor în plan orizontal.
Pentru latura 22-101 se cunosc deci unghiul θ22-101 şi distanţa D22-101.
Diferenţele de coordonate ale punctelor 22 şi 101, adică coordonatele relative ale
punctului 101 în raport cu punctul 22, în sensul parcurs considerat vor rezulta din:
δx22-101 = D22-101 cosθ22-101
δy22-101 = D22-101 sinθ22-101 (1.14)

x
N
 101
D22-101 x

22 y

O y

Fig. 1.6 Calculul coordonatelor relative

Deşi valorile δx şi δy reprezintă lungimi, acestea vor primi semne algebrice (+ sau -) în funcţie
de sensul parcurs. Semnele lor sunt date chiar de funcţiile sin şi cos, deci de valoarea unghiului
de orientare. Deoarece se cunosc numai coordonatele punctului 22, x22 şi y22, cele ale punctului
101 vor rezulta sub forma:
x101 = x22 + δ22-101 şi y101 = y22 + δ22-101 (1.15)
Considerând în continuare punctul 101 cunoscut deja, se determină coordonatele
relative ale punctului 102 în raport cu 101 pe baza elementelor anterioare D101-102 şi θ101-102:
δx101-102 = D101-102 cosθ101-102
δy101-102 = D101-102 sinθ101-102 (1.16)
şi apoi coordonatele rectangulare ale punctului 102:
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

x102 = x101 + δx101-102 şi y101 = y101 + δy101-102 (1.17)

Judecând în mod analog se pot determina din aproape în aproape toate punctele
drumuirii, urmând ca din calculele efectuate pe ultimul tronson, 103-50 să se găsească
coordonatele punctului deja cunoscut, 50, cu alte cuvinte diferenţele de coordonate între punctul
de sosire şi cel de plecare ar trebui să fie egale cu sumele algebrice ale coordonatelor relative
calculate ca în relaţiile (1.14) şi (1.16). Acest lucru este practic imposibil deoarece la măsurarea
distanţelor şi unghiurilor verticale au intervenit erori, care în procesul de calcul se cumulează
în sensul de parcurs ales. Diferenţele considerate se numesc erori de închidere pe coordonate.
Din motivele arătate se calculează mai întâi doar coordonatele relative şi se determină
erorile de închidere, care se compensează în situaţia în care acestea se situează sub toleranţele
admise.
Deci cu distanţele şi orientările cunoscute, se calculează conform celor arătate, toate
coordonatele relative brute: δx22-101, δy22-101, δx101-102, δy101-102, δx102-103, δy102-103, δx103-50, δy103-
50.
Diferenţele între coordonatele punctelor de capăt cunoscute sunt:
Δx22-50 = x50 – x22
Δy22-50 = y50 – y22 (1.18)
Vom nota:
Σδx = δx22-101 + δx101-102 + δx102-103 + δx103-50
Σδy = δy22-101 + δy101-102 + δy102-103 + δy103-50 (1.19)
Erorile de închidere pe coordonate vor fi:
ex = Σδx – Δx22-50
ey = Σδy – Δy22-50 (1.20)
iar eroarea totală (vector):

E xy  e x2  e y2 (1.21)

Eroarea totală trebuie să satisfacă condiţia:

1 2 2
Exy ≤ Txy = [n( σ αL + σ2l)] 1/2 (1.22)
3
unde n este numărul de laturi ale drumuirii; σα – eroarea medie pătratică de măsurare a
unghiurilor; σl – eroarea medie pătratică la măsurarea unei laturi; L – lungimea drumuirii.
Pentru ridicările inginereşti se utilizează o relaţie de forma:
3 L
Exy ≤ Txy = 4,5 10-6 L  (1.23)
5200
În cazul în care eroarea totală de închidere pe coordonate nu satisface relaţia (1.23)
rezultă că la măsurătorile de teren s-a strecurat o eroare gravă , deci procesul de măsurare se
reia.
g) Compensarea erorii de închidere pe coordonate
CURS 1 TOPOGRAFIE s.l. dr. ing. Lazăr Anca-Alina

Cele două componente ale erorii de închidere pe coordonate, ex şi ey se repartizează sub

formă de corecţii la fiecare din coordonatele relative, proporţional cu lungimea fiecărei laturi a
drumuirii. Considerând că lungimea totală a drumuirii este L = D22-101 + D101-102 + D102-103 +
+D103-50 corecţiile unitare vor fi:

 ex  ey
cx  şi cy  (1.24)
L L
iar valorile compensate ale coordonatelor relative:
Δx22-101 = δx22-101 + cx· D22-101
Δy22-101 = δy22-101 + cy ·D22-101
Δx101-102 = δx101-102 + cx ·D101-102
Δy101-102 = δy101-102 + cy ·D101-102
......................................................
Δx103-50 = δx103-50 + cx ·D103-50
Δy103-50 = δy103-50 + cy ·D103-50 (1.25)

h) Calculul coordonatelor absolute ale punctelor drumuirii

Ţinând cont de relaţiile de forma (1.15) şi (1.17) se calculează succesiv:
x101 = x22 + Δx22-101 y101 = y22 + Δy22-101
x102 = x101 +Δx101-102 y102 = y101 + Δy101-102
x103 = x102 +Δy102-103 y103 = y102 + Δy102-103
x50 = x103 + Δx103-50 y50 = y103 + Δy103-50 (1.26)
Egalităţile xc50 – x50 = 0 şi yc50 -y50 = 0 verifică corectitudinea calculelor. După această
etapă urmează să se calculeze pentru fiecare staţie coordonatele punctelor de detaliu în cazul în
care măsurarea acestora s-a făcut simultan cu cele ale drumuirii.