Etica negocierilor în afaceri

Unitate de învăţare Nr. 12

ETICA NEGOCIERILOR ÎN AFACERI

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 12............................................................................ 117

12.1 Ce este etica şi de ce se aplică ea în negociere? ... 117
12.2 Ce motivează comportamentul neetic? ... 118
12.3 Consecinţele comportamentului neetic ... 122
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12............................................................. 123
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 124
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12........................................................................... 125

116
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 12

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 12 sunt:

• Înțelegerea necesității aplicării eticii în negociere.

• Ce motivează comportamentul neetic?
• Consecinţele comportamentului neetic

12.1 Ce este etica şi de ce se aplică ea în negociere?

Subiectul acesta a receptat o atenţie din ce în ce mai mare în

ultimii ani. Se întâmplă acest lucru pentru că oriunde este o negociere
apar şi probleme fundamentale de etică. Abaterile de la etică sunt
prezente la tot pasul în societatea noastră unde morala este în declin şi
observatorii sociali cred că ne confruntăm cu o sporire a frecvenţei de
violare a eticii, fie de către oamenii de afaceri, fie de către politicieni
sau de către alte figuri publice. Un negociator eficace trebuie să
recunoască situaţiile în care apar probleme de etică şi dacă ele sunt
relevante pentru negocierea în cauză şi să ştie care sunt factorii ce
trebuie să-i ia în considerare pentru a găsi un răspuns potrivit la ceea ce
se întâmplă.
Este important să menţionăm, de la început, că intenţia nu este
aceea de a promova şi susţine o poziţie etică specifică pentru toţi
negociatorii sau valabilă pentru conducerea tuturor negocierilor. Nu
intenţionăm să spunem cuiva ce anume ar trebui să facă. În schimb,
intenţionăm să descriem modul în care o persoană ar putea gândi în
legătură cu alegerile şi cu opţiunile disponibile, atunci când este
confruntată cu strategii şi tactici ce "cad" pe un tărâm potenţial neetic.
Vom identifica dimensiunile majore ale eticii, care sunt relevante
pentru conducerea negocierilor şi sugerează modul în care acele
dimensiuni afectează alegerea de către negociator a strategiilor şi a
tacticilor pe care le va folosi. Oferim negociatorilor un cadru pentru a
lua decizii bazate pe mai multă informaţie despre strategiile şi despre
tacticile pe care le selectează şi cu privire la posibilele consecinţe etice
ce pot fi implicate de ele.
Pentru a putea înţelege bine componenta etică a unei acţiuni,
este necesar să facem distincţia între diferitele criterii folosite, în
judecarea şi evaluarea acţiunilor unui manager, în particular atunci
când ar putea fi implicate probleme de etică. Există cel puţin trei
standarde pentru evaluarea strategiilor şi a tacticilor folosite în afaceri
şi în negociere: etica, prudenţa şi practicabilitatea (M. Missner, 1980).
Judecarea eticii presupune o evaluare a strategiilor şi a tacticilor bazată
pe unele standarde ale comportamentului moral sau altfel spus, pe
judecarea a ceea ce este corect sau incorect. Judecăţile privind
prudenţa sunt bazate pe ceea ce este cel mai eficace - de exemplu, ce
este benefic sau dăunător pentru oamenii care comit acele acţiuni. În
fine, judecăţile legate de aspectul practic sunt bazate pe ceea ce este
117
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

cel mai uşor, cel mai ieftin sau cel mai rapid mod de a face ceva pentru
a realiza un obiectiv.
În abordarea eticii în afaceri se confundă în mod frecvent
criteriile de evaluare folosite în judecarea eticii, a prudenţei şi a
practicii - cercetătorii încearcă să determine ceea ce este înţelept sau
practic, ca aspecte distincte de ceea ce este etic. În acest capitol, ne
vom ocupa de modurile prin care putem judeca strategiile şi tacticile de
negociere după criterii etice. În adiţie, intră în joc şi celelalte criterii.
Unii oameni pot dori să fie etici pentru motive intrinseci - propriul
nostru comportament etic ne permite să ne simţim mai bine atunci când
ne putem percepe ca fiind nişte indivizi morali sau, pentru că anumite
principii de comportament sunt văzute ca fiind de o moralitate
absolută, ţinem foarte mult ca acestea să nu fie încălcate. Există şi
oameni care văd comportamentul etic în termeni mult mai folositori –
comportamentul etic stă la baza afacerilor bune. Aşa cum vom vedea,
aceste criterii afectează modul în care negociatorii tind să selecteze
tacticile de negociere. Totuşi, judecăţile oamenilor despre ceea ce este
etic sau neetic în negociere nu sunt foarte clare. Pe de o parte, unele
tactici sunt văzute ca fiind marginale, definite mai curând în nuanţe şi
grade decât în termeni absoluţi. Oameni rezonabili vor intra în
dezacord cu privire la locul pe unde ar trebui trasată linia între ceea ce
este etic şi ceea ce este neetic. Pe de altă parte, există un acord
remarcabil între negociatori asupra altor tactici ce sunt clar etice sau în
mod clar neetice. Astfel, deşi este posibil să fie dificil pentru un
negociator să spună, în mod exact, ce este etic şi ce este neetic să facă
în anumite circumstanţe, aceasta nu face aspectul etic mai puţin
important. Cunoaşterea subiectului eticii încurajează negociatorii să
examineze propriile procese de luare a deciziilor din punct de vedere
etic.
O dată făcute aceste afirmaţii de precauţie, vom considera în continuare
factorii ce se manifestă în negociere şi care pot motiva un
comportament etic sau neetic.
Test de autoevaluare 12.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
Ce calități trebuie să aibe un negociator eficae?

Ce presupune judecarea eticii?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 124.

12.2 Ce motivează comportamentul neetic?

Există câteva dimensiuni majore ale indivizilor şi ale sistemului

economic care motivează comportamentul neetic. Missner (1980)
sugerează patru: profitul, competiţia, justiţia şi generarea dorinţelor
(publicitatea). Problemele şi aspectele legate de profit, de justiţie şi de

118
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

competiţie sunt comune pentru evaluarea comportamentului în

negocieri şi de aceea ne vom referi la ele mai pe larg. Problemele şi
aspectele legate de publicitate sunt mai puţin legate de negociere, care
presupun un schimb mutual, deoarece publicitatea este în special o
modalitate de persuasiune. Ca rezultat, ne vom ocupa numai de primele
trei dimensiuni: profit, competiţie şi justiţie. Aspectele legate de
generarea dorinţelor vor apare fără îndoială pe măsură ce vom discuta
aceste trei dimensiuni.
Profitul
Urmărirea profitului este fundamentală pentru sistemul
economic. Motivaţia de a obţine cât mai mult profit este datorată
avantajelor pe care le asigură el. Profitul este în mod clar un motiv
serios în negociere. Prin natura sa, negocierea este un proces prin care
indivizii se străduiesc să-şi maximizeze rezultatele, să obţină un câştig
avantajos sau o răsplată cât mai mare. În plus, profitul este motivul ce
aduce indivizii la negociere. Adesea, în încercarea lor de a-şi
maximiza profitul indivizii folosesc frecvent strategii şi tactici
specifice de negociere, deoarece ele sunt recunoscute ca tehnici de
îmbunătăţire a rezultatului pe care cealaltă parte nu ni l-ar da dacă nu
am negocia. Pe scurt, motivul reprezentat de profit şi urmărirea lui prin
negociere, este una dintre strategiile de îmbunătăţire a eficienţei.
Oamenii de afaceri consideră frecvent că profitul şi motivaţia
obţinerii profitului, sunt neutre din punct de vedere etic. Ele nu sunt în
mod înnăscut rele sau bune în esenţa lor. În contrast, totuşi, mulţi
filosofi ai eticii şi politologi au susţinut că profitul este un cuvânt
"murdar cu şase litere". Criticile aduse motivelor legate de profit şi de
tendinţa lui de a face oamenii de afaceri să fie neetici - în particular să
fie necinstiţi - au fost în ultimul deceniu mai mai frecvente în ţara
noastră decât se înregistrează de obicei într-o ţară aflată în stare de
normalitate. Dacă luăm numai sectorul financiar şi cel al investiţiilor
pentru ilustrare, incidentele de fraudă, decepţiile, corupţia şi alte
practici ilegale şi neetice ocupă, de mai multa vreme, primele pagini
din ziarele majore. În centrul acestei dezbateri, între oamenii de afaceri
şi criticii lor, sunt unele întrebări fundamentale: Este motivul
maximizării rezultatului nostru în mod esenţial neetic în esenţă, sau
conduce el la un comportament neetic pentru a-l atinge (întrucât nu
există limite cu privire la cât de profitabili putem fi sau putem deveni)?
Este motivul pentru profit înnăscut sau este el determinat şi format de
cultura în care oamenii cresc (şi dacă este cultural determinat, poate
cultura, de asemenea, forma modul în care este exprimat şi verificat)?
Ce standarde ar trebui folosite pentru a judeca integritatea etică a unui
sistem economic? S-a petrecut un declin sau o eroziune a acestor
standarde în ultima vreme? Acestea sunt întrebările ce devin relevante
pentru judecarea motivului profitului şi a consecinţelor pe care le are
asupra comportamentul manifestat în maximizarea profitului (şi
negociere).
Competiţia
Urmărirea profitului este un principiu fundamental, atât al
sistemului economic general, cât şi al comportamentului economic

119
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

individual. Acest comportament are loc într-un context social în care

cantitatea totală de resurse disponibile este insuficientă pentru a
satisface dorinţele tuturor; de aceea, are loc competiţia pentru resursele
respective.
În domeniul afacerilor există câteva tipuri diferite de
competiţie. Diferenţele fundamentale între aceste tipuri sunt: (1) dacă
competitorii ştiu că ei se află într-o competiţie, (2) dacă ei cunosc
identitatea competitorilor lor, (3) dacă ei îşi ating scopul lor prin aceea
ca ajung la resurse primii sau (4) dacă îşi ating scopul lor prin blocarea
celeilalte părţi în urmărirea scopului ei. Aspectul cheie ce distinge cel
de al patrulea tip de competiţie de celelalte trei este acela că firma sau
individul competitor îşi poate realiza obiectivul său numai prin
învingerea (eşecul) oponentului. De aceea, primele trei tipuri sunt
numite competiţie incidentală, iar ultimul tip competiţie esenţială. Se
pare că o mare parte din competiţia ce are loc în piaţa economică este
incidentală, dar ceea ce se întâmplă în negociere - în particular în cea
distributivă - este, în mare măsură, competiţie esenţială. Negociatorii
sunt motivaţi să câştige un rezultat favorabil şi chiar să maximizeze
acel rezultat. Uneori presiunea pentru a realiza cel mai bun rezultat
conduce negociatorii să folosească, fie înşelăciunea, fie unele trucuri
"murdare" pentru a-şi realiza obiectivele. În plus, o orientare puternic
competitivă poate conduce negociatorii nu numai să caute să-şi
maximizeze câştigul, ci, de asemenea, să dea o atenţie specială
strategiilor şi tacticilor ce le permit să obţină mai mult decât partenerul,
să învingă sau chiar să afecteze abilitatea celeilalte părţi de a concura
în viitor.
Aceste distincţii între diferite forme de competiţii, incidentale
şi esenţiale, scot la iveală unele aspecte interesante legate de
impactul competiţiei asupra predispoziţiei unui negociator spre
acţiuni neetice. Pe de altă parte, poate fi dovedit că, cu cât este un
negociator mai legat de o situaţie de competiţie esenţială, unde un
adversar specific trebuie să fie învins, pentru a realiza un scop, cu
atât poate fi mai predispus să folosească tactici ce sunt dubioase din
punct de vedere etic. Se poate susţine că atunci când scopul este
acela de a-l învinge pe partener, poate exista în mod considerabil mai
multă presiune pentru violarea regulilor, în dorinţa de a se asigura că
cealaltă parte va fi învinsă. Pentru acest motiv, există reguli clare în
cele mai multe competiţii sportive, legale şi în afaceri - ce limitează
ceea ce oamenii pot face sau nu pot face. Competiţiile ar trebui să se
desfăşoare în locuri unde publicul are acces, în condiţii de
"transparenţă", iar vizibilitatea şi arbitrii care monitorizează şi aplică
regulile creează condiţiile pentru menţinerea unei stări de onestitate.
Etica şi afacerile nu sunt incompatibile. Un sistem competitiv
necesită standarde etice pentru a rămâne viabil pe termen lung. Deşi
câştigul şi competiţia reprezintă elemente puternice pentru a determina
comportamentul unui negociator pe termen scurt, neluarea în
considerare a principiilor etice va pune în pericol efectiv relaţiile pe
termen lung şi viabilitatea sistemului în care au loc negocierile.
Justiţia
120
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

A treia dimensiune majoră a comportamentului uman ce

motivează părţile spre acţiuni neetice este determinată de
considerente ce pun sub semnul întrebării justeţea efectelor rezultate
din procesul de negociere. Se pot naşte întrebări despre
corectitudinea rezultatelor obţinute printr-o negociere, despre
procesele care au fost folosite pentru a conduce la acele rezultate
sau despre sistemul (şi regulile sale) în care negocierea are loc. De
asemenea, întrebările pot fi despre justeţea modului de distribuire a
unui rezultat negociat. Aceasta este o problemă care apare, adesea,
atunci când este nevoie să împărţim resurse limitate.
Este destul de interesant cum urmărirea justeţei sau a
corectitudinii - care este, în sine, o puternică valoare etică - poate
conduce negociatorii să fie neetici, tocmai pentru că doresc realizarea
acelui obiectiv. Când un negociator crede că a fost tratat incorect -
exploatat, păcălit sau dezavantajat de partener - este probabil ca el să
fie nervos, intrigat şi este posibil să caute răzbunare prin
comportamentul ulterior. Oamenii pot reacţiona la perceperea
injustiţiei în moduri diferite. Printre opţiunile de redresare, a
rezultatelor incorecte sau a tratamentului incorect, este şi dorinţa de a
reîntâlni persoana, procesul sau sistemul care a creat incorectitudinea,
fie pentru o revanşă, fie pentru o refacere a ceea ce este corect. Deşi
există semne de întrebare asupra acestui tip de comportament în
negociere, pare rezonabil să apreciem că negociatorii care cred că au
fost trataţi incorect în negocierea precedentă - deoarece cealaltă parte a
minţit, a obţinut informaţii pe care nu trebuia să le cunoască sau a
folosit tactici "murdare" – ar putea fi mult mai dispuşi să folosească
aceleaşi tactici pentru a recupera rezultatele pierdute sau pentru a-şi
salva reputaţia prin negocierile curente.
Astfel am identificat, în acest capitol, trei motivaţii fundamentale care
pot conduce la un comportament neetic: obţinerea de profit, competiţia
şi refacerea dezechilibrelor. Cu cât un negociator doreşte mai mult
atingerea acestor obiective, cu atât este mai mare presiunea de a se
abate de la principiile etice. Astfel, cu cât este mai puternică dorinţa de
a realiza un profit, de a concura cu cealaltă parte sau de a reface unele
standarde ale justiţiei (sau de a pedepsi injustiţia), cu atât mai predispus
este negociatorul să selecteze o tactică de negociere neetică.
Test de autoevaluare 12.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
Care sunt elementele care motivează comportamentul neetic?

Cum influențează obținerea profitului comportamentul în afaceri?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 124.

121
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

12.3 Consecinţele comportamentului neetic

Negociatorii folosesc uneori tactici care-i duc în eroare pe

partenerii lor. Scopul folosirii acestor tactici este acela de a-şi spori
puterea de negociere. Ei obţin putere, fie prin manipularea
informaţiilor (printr-o anumită formă de distorsiune), câştigând un
anumit avantaj tactic asupra competitorului, fie subminând poziţia de
negociere a celeilalte părţi. Folosirea unor astfel de tactici are adesea
consecinţe pentru negociator, şi pentru partenerul său.
Ca rezultat al utilizării unei tactici neetice, negociatorul va avea
experienţa unor consecinţe pozitive sau negative. Consecinţele depind
de eficacitatea tacticii şi de modul în care negociatorul evaluează
tactica. Mai întâi, consecinţele vor fi determinate de faptul că tactica "a
funcţionat" sau nu - adică dacă negociatorul a obţinut ceea ce a dorit,
ca rezultat al folosirii acelei tactici. Al doilea set de consecinţe pot
rezulta din judecăţile şi din evaluările ce pot veni de la celălalt
negociator sau de la audienţa care poate observa tactica. Depinde dacă
aceste părţi recunosc tactica şi dacă ei o evaluează ca fiind "corectă"
sau "improprie" de folosit; negociatorul poate recepta un feedback
considerabil. În fine, un al treilea set de consecinţe se vor produce
depinzând de modul în care negociatorul evaluează el însuşi folosirea
acelei tactici - dacă folosirea tacticii creează un anume disconfort, stres
personal sau chiar sentimentul de vinovăţie - sau, dimpotrivă, dacă
"actorul" nu vede existenţa unor probleme în folosirea respectivei
tactici şi cu alte ocazii şi chiar începe să se gândească cum să o
folosească în mod mai eficace.
Să considerăm, mai întâi, consecinţele care se produc în funcţie
de succesul sau insuccesul tacticii. Ar trebui să fie cât se poate de clar
că dacă tactica funcţionează - adică folosirea ei conduce la rezultatul
sperat de negociator - faptul va avea un anume impact asupra deciziei
negociatorului de a mai folosi sau nu această tactică în viitor. Dacă
folosirea tacticii permite unui negociator să obţină răsplata unor
rezultate ce ar fi nedisponibile pentru el dacă el s-ar comporta în mod
etic şi dacă comportamentul neetic nu este pedepsit de către ceilalţi,
atunci ne vom aştepta ca frecvenţa purtării neetice să crească, deoarece
negociatorul crede că el poate "merge mai departe cu ea". Astfel,
consecinţele reale - recompensele şi pedepsele ce se nasc din folosirea
unei tactici sau din nefolosirea ei nu ar trebui să motiveze numai
comportamentul prezent al unui negociator, ci, de asemenea, afectează
predispoziţia sa de a folosi strategii similare în circumstanţe similare în
viitor.
Al doilea set de consecinţe, se produc atunci când negociatorul
are experienţa reacţiei persoane vizate. Dacă persoana ţintită nu este
conştientă că a fost folosită o tactică înşelătoare, atunci nu va avea nici
o reacţie - iar cei care sesizează prezenţa comportamentului neetic vor fi
dezamăgiţi pentru pierderea negocierii. Totuşi, dacă ţinta descoperă că
s-a produs o înşelăciune, este probabil ca reacţia să fie mult mai
puternică. Oamenii care descoperă că au fost înşelaţi sau exploataţi sunt
în mod normal nervoşi. Pe lângă pierderea negocierii, ei se simt

122
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

manipulaţi şi păcăliţi, pentru că au permis să fie înşelaţi printr-o

stratagemă iscusită. Ca un rezultat al ambelor neajunsuri: a pierderii
reale pe care au suferit-o în negociere şi a lipsei de confort pe care o
simt pentru că au fost păcăliţi, cele mai multe victime vor căuta, cu o
probabilitate ridicată, să dea replica şi să-şi ia revanşa. Astfel, deşi
folosirea tacticilor neetice poate conduce la un succes al negociatorului
pe termen scurt, ea poate, de asemenea, crea un adversar care este
înclinat să se răzbune şi să-şi recupereze paguba. Victima este
improbabil să aibă din nou încredere în negociatorul care a minţit, poate
căuta să-şi ia revanşa de la partener în întâlnirile viitoare şi poate, de
asemenea, generaliza această experienţă la negocierile sale cu alţii.
Luarea mereu în considerare a pierderilor suferite în trecut poate
deforma percepţia unei victime despre mulţi alţi negociatori, precum şi
despre viitoare contexte de negociere.
După cunoştinţele noastre, nu au fost realizate cercetări asupra reacţiilor
caracteristice negociatorilor care folosesc tactici neetice. În astfel de
condiţii - atunci când cealaltă parte a avut de suferit într-adevăr - un
negociator poate simţi un anume disconfort, se poate simţi vinovat, sau
poate avea remuşcări. Pe de altă parte, şi în special dacă tactica a fost
eficace, negociatorul poate, de asemenea, fi capabil să raţionalizeze şi
să-şi justifice folosirea ei.
Test de autoevaluare 12.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.
Cum obțin putere negociatorii?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 124.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 12.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 12 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 12

Ce calități trebuie să aibe un negociator eficae?

Ce presupune judecarea eticii?
Care sunt elementele care motivează comportamentul neetic?
Cum influențează obținerea profitului comportamentul în afaceri?
Cum obțin putere negociatorii?
Care sunt factorii de care depinde eficacitatea tacticii pe care oa alege
negociatorul?

123
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 12.1
Un negociator eficace trebuie să recunoască situaţiile în care apar
probleme de etică şi dacă ele sunt relevante pentru negocierea în cauză
şi să ştie care sunt factorii ce trebuie să-i ia în considerare pentru a găsi
un răspuns potrivit la ceea ce se întâmplă.

Judecarea eticii presupune o evaluare a strategiilor şi a tacticilor bazată

pe unele standarde ale comportamentului moral sau altfel spus, pe
judecarea a ceea ce este corect sau incorect.

Răspuns 12.2
Există câteva dimensiuni majore ale indivizilor şi ale sistemului
economic care motivează comportamentul neetic. Missner (1980)
sugerează patru: profitul, competiţia, justiţia şi generarea dorinţelor
(publicitatea). Problemele şi aspectele legate de profit, de justiţie şi de
competiţie sunt comune pentru evaluarea comportamentului în
negocieri şi de aceea ne vom referi la ele mai pe larg. Problemele şi
aspectele legate de publicitate sunt mai puţin legate de negociere, care
presupun un schimb mutual, deoarece publicitatea este în special o
modalitate de persuasiune.

Urmărirea profitului este fundamentală pentru sistemul economic.

Motivaţia de a obţine cât mai mult profit este datorată avantajelor pe
care le asigură el. Profitul este în mod clar un motiv serios în
negociere. Prin natura sa, negocierea este un proces prin care indivizii
se străduiesc să-şi maximizeze rezultatele, să obţină un câştig
avantajos sau o răsplată cât mai mare. În plus, profitul este motivul ce
aduce indivizii la negociere. Adesea, în încercarea lor de a-şi
maximiza profitul indivizii folosesc frecvent strategii şi tactici
specifice de negociere, deoarece ele sunt recunoscute ca tehnici de
îmbunătăţire a rezultatului pe care cealaltă parte nu ni l-ar da dacă nu
am negocia. Pe scurt, motivul reprezentat de profit şi urmărirea lui prin
negociere, este una dintre strategiile de îmbunătăţire a eficienţei.

Răspuns 12.3
Negociatorii obţin putere, fie prin manipularea informaţiilor (printr-o
anumită formă de distorsiune), câştigând un anumit avantaj tactic
asupra competitorului, fie subminând poziţia de negociere a celeilalte
părţi. Folosirea unor astfel de tactici are adesea consecinţeatât pentru
negociator, cât şi pentru partenerul său

124
Etica în afaceri
 Etica negocierilor în afaceri

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 12

1. Bădescu, V. S., Etica în afaceri, Editura Pro Universitaria, București, 2014

2. Iamandi, I.E., Responsabilitatea sociala corporativa in companiile
multinationale, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2010.
3. Morar, V., Crăciun, D., Macovaciuc, V., Etica în afaceri, Editura Padeida,
București, 2017
4. Nicodim, L., Etica in afaceri, Editura Universitaria, Craiova, 2009.
5. Pop Cohut, I., Introducere in etica afacerilor, Editura Universitatii din
Oradea, Oradea, 2008.

125
Etica în afaceri