Evaluarea scrisă (probele scrise)

Probele scrise sunt utilizate la majoritatea disciplinelor de învăţământ şi la toate nivelurile de

şcolaritate. Reprezintă o modalitate mai economică de verificare deoarece permit ca într-un timp
relativ scurt să se verifice randamentul unui număr mare de elevi. În învăţământul preuniversitar
se utilizează următoarele forme ale probelor scrise:
- probele curente cu durată scurtă (extemporale, cu funcţie prepoderentă constatativ-
diagnostică limitată);
- probele de evaluare periodică (arie de cuprindere mai mare, de obicei, după parcurgerea unor
capitole) cu funcţie preponderent diagnostică;
- lucrări scrise la sfîrșit de capitol;
- lucrări scrise semestriale pregătite prin lecții de recapitulare;
- probe de evaluare finale sau de bilanţ – cu funcţie dominant prognostică;
Mulţi autori (Bloom, Cronbach, Scriven, I. T. Radu ş.a.) constată că probele scrise nu sunt
desprinse de activitatea de predare/învăţare, ci constituie momente ale acesteia, având o certă
valoare formativă, contribuind la reglarea şi perfecţionarea procesului de învăţământ.
Avantajele probelor scrise:
- asigură verificarea modului în care a fost însuşit un anumit conţinut de către toţi elevii
(acoperirea unitară ca volum şi profunzime);
- permit verificarea unor capacităţi (de analiză, sinteză, rezolvarea problemelor), competenţe
specifice ale învăţării (exprimarea în scris);
- oferă posibilitatea evaluatorului de a emite judecăţi de valoare mult mai obiective, întemeiate
pe existenţa unor criterii de evaluare clar specificate şi prestabilite;
- fac posibilă verificarea tuturor subiecţilor referitor la însuşirea unui anumit conţinut,
favorizând compararea rezultatelor;
- oferă posibilitatea elevilor de a-şi elabora răspunsul în mod independent şi în ritm propriu;
- diminuează stresul, stările tensionale care influenţează negativ performanţa elevilor timizi
sau cu alte probleme emoţionale; sunt preferate mai mult de elevii timizi sau de cei cu ritm
mai lent de elaborare;
- diagnostică şi prognostică pentru fiecare elev şi pentru clasă, în condiţiile în care vorbim de:
identitatea temei pentru toţi elevii; identitate de timp şi condiţii de examinare; posibilitatea
evaluării lor pe baza aceloraşi criterii/parametri; posibilitatea comparării rezultatelor elevilor;
- verifică competenţe specifice ale învăţării, cum este exprimarea în scris;
- din punctul de vedere al cotării, probele scrise conferă evaluării un grad mai ridicat de
fiabilitate, permiţând reexaminarea răspunsului;
- este rentabilă pe unitatea de timp, în sensul că face posibilă evaluarea multor elevi în timp
relativ scurt;
Dezavantajele probelor scrise:
- întărirea (pozitivă/negativă) a răspunsului nu se produce imediat, întârziindu-se corectarea
unor greşeli sau completarea unor lacune identificate;

1
- nu permit dirijarea elevilor în formularea răspunsurilor şi corectarea exprimărilor echivoce,
şablon;
- adesea operează un sondaj în învăţare;
- nu permit pilotarea elevilor în formularea răspunsurilor;
Funcţii pe care probele scrise le vizează:
- funcţia de feedback atât pentru profesor cât şi pentru elev;
- funcţie diagnostică şi corectivă pentru profesor (elementele de conţinut asupra cărora trebuie
să revină, elevii faţă de care se impun măsuri recuperatorii etc.);
- funcţie informativ-diagnostic-formativă pentru elevi , înştiintându-i la ce distanţă se află
performanţele lor faţă de ce se aşteaptă de la ei şi ce este necesar să întreprindă pentru
aceasta; asigură relaţia elevului faţă de sine ca subiect al acţiunii
Ele nu impun substituirea celorlalte procedee de evaluare, ci le presupun în relaţia de
complementaritate, rolul lor principal fiind acela de a face posibilă, periodic, o evaluare
obiectivă şi operativă pe baza unui cuantum de cunoştinţe relevant, cu scopul de a regla şi
perfecţiona procesul instructiv-educativ.
Cerinţele metodologice ţin atât de elaborarea probei, cât şi de aplicarea şi evaluarea ei.