Student: Smarandoiu Claudia, an I

Conversie profesională

ROLUL ARHIVSTICII – ȘTIINȚĂ AUXILIARĂ A

ISTORIEI
Științele auxiliare ale istoriei sunt totalitatea științelor care studiază izvoarele
documentare și elaborează metodologia cercetării acestora. Acestea sunt un ansamblu de științe
care pun în valoare informația documentată cuprinsă de diferite înscrisuri, pentru a fi utilizată la
scrierea istoriei.
Aurelian Sacerdoţeanu, cel dintâi autor al unui manual de arhivistică la noi în ţară,
împărţea știinţele auxiliare ale istoriei în:
 ştiinţe auxiliare majore
 ştiinţe auxiliare minore
Rolul acestora este acela de a depista şi analiza sursele istorice, întrucât cercetarea
istorică nu poate progresa fără folosirea izvoarelor. Ele sunt indispensabile istoricului pentru
descifrarea, înțelegerea, stabilirea temporală și spațială a evenimentelor și evaluarea critică a
surselor.[1].
. Rolul științelor auxiliare este de a descoperi diferite informaţii din documente, dintre
cele mai diverse şi de a verifica informaţiie existente deja. Totodată ajută istoria prin furnizarea
de date gata elaborate şi de metode şi tehnici proprii de lucru.

Arhivistica este o știință auxiliară minoră, care se ocupă de

crearea, conservarea și folosirea arhivelor. Aceasta ne ajută în
realizarea de cercetări fundamentale și aplicative a documentelor
scrise pe suport friabil (perisabil), in vederea stabilirii celor mai
bune solutii de ordonare, selectionare, inventariere, conservare si
valorificare a acestora.

În țara noastră, acest procedeu este desfășurat conform legislației în vigoare, în baza
Legilor Arhivelor Naționale 16/1996, cu completările Legii 138/2013.
 Gruparea/ordonarea documentelor (după criterii cronologice, structurale, structural-
cronologice, cronologic-structurale, alfabetice, de probleme, pe corespondenți) și inventarierea
(luarea în evidență a documentelor și unităților de arhivare după ordonarea în urma unor criterii
stabilite) acestora, ne ajută în stabilirea documentelor cu valoare documentar-istorică și
conservarea lor, și îndepărtarea din arhivă a documentelor care nu mai reprezintă importanță
pentru instituția creatoare, din nici un punct de vedere.
Arhivarea documentelor nu înseamnă doar împachetarea acestora în dosare și cutii.
Acesta este doar unul dintre pașii unui proces de arhivare fizică, alături de sortare, fondare,
ordonare și selecționare. La baza acestor procedee stă nomenclatorul arhivistic, care stabilește
tipul documentelor și termenul de păstrare a acestora.
Este recomandat ca aceste documente arhivate trebuie păstrate în spații special oferite de
firmele ce oferă servicii de arhivare documente, deoarece acestea vor fi în siguranța și vor fi
asigurate împotriva deteriorării, distrugerii sau furtului.
Prin evolutia constanta a tehnologiei, s-a impementat arhiva electronica, care poate
stocata cantitati mari de documente, in diverse forme: cloud, big data, server etc. Accesul la acest
tip de arhivă este facil, existand multiple tipuri de instrumente de căutare, identificare, sortare,
salvare, extragere a informatiilor necesare, pentru usurarea muncii fiecaruia.
Arhivele digitale sunt recunoscute ca o componentă crucială a infrastructurii informaţiei
în secolul 21. În multe locuri din lume, proiectele de cercetare nu pot fi concepute fără a avea
acces la noua tehnologie pentru administrarea şi manipularea informaţiei digitale. Datorită
noutăţii domeniului, prezervarea digitală cunoaşte o continuă schimbare, programele care
abordează prezervarea digitală sunt marcate constant de ultimele schimbări şi iniţiative.
Arhivistica este o sursă utilă de informare, documentare, în vederea utilizării corecte a
noțiunilor generale specifice unui domeniului. Gradul de acuratețe al unei arhive este direct
proporțional cu tipul de rezultat obținut de cercetător în urma studiului documentelor de interes,
necesare efectuării unui anumit studiu științific.
Rolul arhivisticii, ca știintă auxiliară minoră a istoriei este acela, ca în urma consultării
arhivelor, să se identifice anumite evenimente, situații, nuanțe necunoscute publicului, să se
suplimenteze cu date noi anumite informații deja existente și să contribuie la conturarea unor
concluzii mai ample, referitoate la anumite perioade sau personaje istorice. Toate acestea ajută în
munca de cercetare, documentare a fiecăruia într-un anumit domeniu, reprezentând un depozit de
cunoștințe necesar, la care se apelează, inevitabil, în procesul de cercetare şi cunoaştere umană,
pentru elucidarea unor necunoscute.

Bibliografie:
 Aurelian Sacerdoţeanu, Arhivistica, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970.
 Nicolae Edroiu, Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei, Cluj-Napoca, 1999, pg.45.