1

Problematica agrară, aspecte programatice și guvernamentale între 1866-1914

Iliescu Mario

Anul 1

Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

9.02.2023
 2

Problematica agrară, aspecte programatice și guvernamentale între 1866-1914

Importanța problematicii agrare

Problematica agrară a fost un aspect important al fiecărei guvernări din perioada

1866-1914 și s-a regăsit, într-o formă sau alta, în fiecare program înaintat de fiecare partid
aflat pe scena politică de la acea vreme.

În 1864, Mihail Kogălniceanu, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, adopta
reforma agrară. Această reformă prevedea împroprietărirea țăranilor cu teren în funcție de
numărul de vite, precum și desființarea clăcașilor. Reforma agrară avea să fie prima reformă
ce viza agricultura, iar, pe parcurs, problema agriculturii în România a început să fie
dezbătută în fiecare program guvernamental.

De ce această problematică era fundamentală în politica românească? Conform

programei din 1867 a Partidului Național-Liberal: „Agricultura este până astăzi singurul și
marele nostru isvor de avuție națională”1 . Așadar, agricultura reprezenta un lucru valoros pe
care politicienii de la acea vreme aveau menirea să îl protejeze. Dacă această propoziție
încadrează problematica agriculturii într-o categorie economică, programul Partidului
Național-Liberal din 1892 nuanțează diferit „cestiunea țărănească” și o încadrează, de această
dată, într-o categorie de ordin social: „S-a zis – că țăranul este talpa casei, adecă fundamentul
pe care se ridică edificiul național al statului. Esistența, siguranța și viitorul acestuia depind în
mod hotărâtor de buna stare a acestuia. Partidul național-liberal […] va urmări necontenit,
precum a făcut-o și până acum, țelul propus – ca fiecare să aibă în deplina sa proprietate o
bucată de pământ cultivabil, pentru ca să-și asigure o posițiune materială independentă și să
se ridice economicesce și moralicesce”2.

Identificarea partidelor guvernamentale și a poziției de principiu a acestora față de

problema agrară

Principalele două partide care s-au contrat pe această temă au fost Partidul Național-
Liberal și Partidul Conservator, iar poziția fiecărui partid este expusă foarte bine în cele două
1
(Damian Hurezeanu, 2000, p. 122)
2
Ibidem p. 153
 3

discursuri ale lui Mihail Kogălniceanu (Partidul Național-Libersl) și Barbu Catargiu (Partidul
Conservator) în contextul dezbaterii proiectului de Lege Rurală al Comisiei Centrale din
1862. Mihail Kogălniceanu s-a declarat împotriva Legii Rurale adoptate de Comisia Centrală
în 1851 și a susținut că împroprietărirea țăranilor cu pământ agricol este un lucru ce va ridica
Principatul din toate punctele de vedere, susținând despre clacă că „nu este nicidecum un drit
al proprietății izvorâtor din acturile de dăruire”3. Așadar, Kogălniceanu se poziționase
împotriva clăcașilor și dorea desființarea acestora, ca mai apoi terenurile să revină țăranilor.
Totodată, acesta a ridicat și o altă problemă care s-ar putea împleti cu neacordarea
pământurilor țăranilor, spunând că această categorie de oameni este cea mai numeroasă și că
orice nerespectare a dreptului la proprietate i-ar face să se revolte sau chiar să plece din țară.4

Pe de altă parte, Barbu Catargiu, reprezentantul Partidului Conservator respinge

punctul de vedere al lui Mihai Kogălniceanu, considerând că împărțirea terenurilor către
țărani nu se bazează pe niciun motiv concret și că asimilează această perspectivă cu luarea
unui pământ de la cineva și dându-l altcuiva. Perspectiva conservatorilor era mai diferită
decât cea a liberalilor prin faptul că aceștia puneau accentul pe educarea țăranului în diferite
probleme legate de propriul pământ ca mai apoi să decidă singur când este momentul să-și
vândă terenul sau să cumpere unul nou:

„Voiți să îmbunătățiți soarta țăranilor și tremurați de a le da libertatea? (...) Dați

țăranilor libertatea și ei vor cumpăra pământul, când vor socoti de trebuință, și când vor ști
cum să agonisească averea, mai bine vor ști și să o păstreze. Punându-i în această posițiune, îi
și moralizați, și atunci nu vor mai pofti la averile altora, ci și le vor crea ei singuri.”5

Problema agrară în programele partidelor de guvernământ

Problema agrară s-a regăsit în fiecare program de guvernare înaintat de orice partid.
De exemplu, în 1867, în programa înaintată de Partidul Național-Liberal, problema agrară se
regăsea sub forma unei probleme de ordin social pe care liberalii își propuneau să o rezolve în
următorul fel: „Legea rurală a precurmat pentru totdeauna în România cestiunea socială;
acum atârnă numai de o bună administrațiune, de a asigura și de a împăca interesele bine
înțelese ale proprietarilor mari și ale proprietarilor mici.”6

3
Ibidem p. 103
4
Cf. Ibidem p. 104
5
Ibidem p. 107
6
Ibidem p. 122
 4

Tot Partidul Național-Liberal s-a referit la problema agrară ca la o problema de ordin

social, însă în programa din 1892, în dreptul „cestiunii țărănești” este dezbătut un subiect care
în programa din 1867 nu a fost deschis, și anume în ce constă, economic vorbind, pentru stat,
împroprietărirea țăranilor cu teren. Sunt propuse, astfel, o serie de măsuri care interzic
exploatarea țăranilor, precum și modalități de împroprietărire a acestora: „1. Fiecare țăran,
care nu posedă în a sa deplină și reală proprietate un lot de pământ cultivabil de cinci hectare,
este îndreptățit a reclama pe domeniile statului un lot de această întindere.”7

Problema agricolă a fost inclusă și de Partidul Conservator în programa din 1880,

unde aceasta este dezbătută în destul de puține rânduri și într-o manieră ceva mai generală -
comparativ cu modul în care Partidul Național-Liberal tratează subiectul- și o consideră o
problemă socială unde nu sunt propuse și niște măsuri economice. Astfel: „Ca să se
restabilească armonia între proprietari și muncitorii agricoli: să garantăm pe unii contra
intrigilor de jos și a fluctuațiunilor politice de sus și pe ceilalți contra speculațiunilor cărora
sunt expuși.”8

Identificarea similitudinilor și al diferențelor la nivel programatic dintre partide

Cu toate că cele două partide au privit această problemă din două perspective complet
diferite, într-un final acestea s-au referit la ea într-o manieră similară, unde țăranul avea
prioritate și ambele partide au avut acest obiectiv de a proteja țăranul român. Diferențele, în
acest subiect, au constat mai degrabă în modul în care ar trebui să se aplice această lege:
liberalii aveau o viziune îndreptată către mulțumirea majorității care era formată din
țărănime, iar proprietarii de terenuri erau priviți ca niște rezultate ale feudalismului, pe când
atitudinea conservatorilor părea mult mai precară când venea vorba de împroprietărirea
țăranilor

Concluzii

În încheiere, aș vrea să subliniez faptul cu reforma agrară a reprezentat un prim semn

al modernizării Principatelor. Chiar dezbaterile dintre cele două partide au clădit, astfel,

7
Ibidem p. 153
8
Ibidem p. 208
 5

poziția țăranului român în societate, iar faptul că fiecare programă a fiecărui partid includea și
această categorie socială consolida puterea oamenilor în viața politică.

Legea rurală a fost introdusă în 1864 de către Mihail Kogălniceanu, în vremea

domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și cu toate că nu a fost cea mai bine elaborată lege, lăsând
loc de foarte multe imperfecțiuni referitoare la împroprietărirea țăranilor, legea a devenit o
constantă în toate programele pentru mult timp.

Bibliography
Damian Hurezeanu, G. S. (2000). Partide și curente politice în România, 1821-1918. București: Editura
Eficient.
6