INSTRUIREA TRADITIONALA VERSUS

INSTRUIREA MODERNA
 Instruirea tradiţionala, are o serie de caracteristici şi o desfăşurare previzibilă
după o schemă clasică. Învăţătorul, institutorul, predau şi ascultă. Ei pleacă de la ipoteza că
nevoile şi interesele sunt aceleaşi pentru toţi elevii. În consecinţă selectează cunoştinţele care
le par lor importante şi esenţiale. În plus, presupun că toţi din clasă pleacă de la acelaşi nivel
sau că sunt în stare să opereze cu noile cunoştinţe. Cadrul didactic expune materialul nou,
respectând logica conţinutului. El apelează la exemple care cel mai adesea sunt alese de el.
Întrebările, urmate de exerciţii aplicative, îl ajută să verifice dacă s-a înţeles ceea ce a predat.
Elevii sunt puşi să lucreze mai mult sau mai puţin independent. Prin sarcinile de lucru, cadrul
didactic repetă material predată. Sarcinile, aplicaţiile sunt destinate să aprofundeze
înţelegerea, elevii să memoreze modele de rezolvări, algoritmi etc. Evaluările sub formă de
interogări orale sau scrise, de regulă, fac apel cu prioritate la redare, la recunoaşteri şi
reproduceri şi la aplicaţii stereotipe.
 După ce verifică noţiunile, cunoştinţele care îi par lui esenţiale, invatatorul încearcă să
atragă atenţia elevilor asupra unui subiect nou. El anunţă obiectivele lecţiei plecând de
la ipoteza că nevoile şi interesele sunt aceleaşi pentru toţi elevii;
 Eventual, cadrul didactic se asigură că elevii posedă „idei ancoră”. Cel mai adesea,
într-un sistem de învăţământ colectiv şi frontal, invatatorul presupune că toţi elevii
pleacă de la acelaşi nivel sau că sunt în stare să opereze cu noile cunoştinţe.
 Cadrul didactic expune materialul nou, respectând logica conţinutului. El apelează la
exemple care cel mai adesea sunt alese de el, insistând asupra punctelor dificile.
 Întrebările, urmate de exerciţii aplicative, îl ajută să verifice dacă s-a înţeles ce a
predat;
 Elevii sunt învăţaţi (puşi) să lucreze mai mult sau mai puţin independent. Invatatorul
propune sarcini de lucru care repetă materia predată.
 Sarcinile, aplicaţiile sunt destinate să aprofundeze înţelegerea, elevii să memoreze
modele de rezolvări, algoritmi etc.;
 Scopul de atins este învăţarea şi, pe cât posibil, formarea de deprinderi precum
lectura, calculul, scrisul etc.;
 Evaluările, sub formă de interogări orale sau scrise şi de examene periodice, fac apel
cu prisosinţă la redare, la recunoaşteri şi reproduceri şi la aplicaţii stereoti
 Instruirea moderna, are o seamă de calităţi care îl diferenţiază net de cel tradiţional.
 Curriculum-ul şi învăţarea sunt individualizate la maxim. Selecţia conţinuturilor se
realizează în funcţie de posibilităţile, interesele, nevoile celui care învaţă;
 Elevii progresează în ritm propriu. Utilizarea timpului este suplă. Se încurajează
învăţarea independentă;
 Se încurajează iniţiativa, elevii sunt activi;
 Elevului i se oferă maxim de ocazii pentru a-şi construi cunoaşterea, atât în instituţia
şcolară cât şi în afara acesteia;
 Orice experienţă nouă de învăţare este corelată cu precedentele;
 Cadrul didactic este, înainte de orice, persoană resursă. El informează elevii şi le
facilitează accesul la informaţii, diagnostichează dificultăţile elevului, îl orientează
fără a-l contrazice, lucrează individual sau în grupuri mici.
 Actualitatea şi problemele vieţii intră în instituţia de învăţământ;
 Şcoala, grădiniţa sunt deschise spre exterior. Învăţarea realizată de la persoane din
afara instituţiei este la fel de valoroasă precum cea de la cadrul didactic;
 Relaţia cu cadrul didactic este democratică. În funcţie de vârstă, de nivelul de
experienţă şi de pregătire, elevii participă la formularea cerinţelor şi la respectarea şi
aplicarea lor.
 Se stimulează, în limita condiţiilor concrete, participarea celui care învaţă, la stabilirea
obiectivelor, selecţia conţinuturilor, a modalităţilor de evaluare. Fiind vorba de
aspecte asupra cărora s-a convenit (au„negociat”), elevii se simt responsabili şi
motivaţi.
 Spaţiul, mobilierul, echipamentele sunt utilizate flexibil. La dispoziţia cadrelor
didactice, a elevilor stă o mare varietate de materiale de învăţare.
 Sistemul claselor rigide, constituite pe criteriul cronologic, din elevi de aceeaşi vârstă,
este abandonat.
 Se preferă eterogenitatea. Este favorizat lucrul în grupuri mici constituite din elevi de
vârste diferite.
 Examinările tradiţionale sunt mai puţin folosite, chiar pe cale de dispariţie. Se preferă
evaluarea formativă, cu ajutorul probelor de evaluare criterială (prin obiective).
 Obiectul evaluărilor îl reprezintă, cu prioritate, procesele mentale (cogniţia) ale celui
care învaţă, în defavoarea produselor învăţării.
  Se stimulează/ încurajează autoreflecţia, autoevaluarea, autoreglarea
comportamentului de învăţare (metacogniţia).

Un curriculum centrat pe nevoile, posibilităţile, pe ritmul, rolurile şi demersurile celui

care învaţă ar putea reprezenta cadrul integrator care va înlocui curriculumul centrat pe
disciplinele de învăţământ.

Bibliografie:

1. Crişan Alexandru (coord.) – Curriculum şcolar, Ghid metodologic, MEI, ISE,

Bucureşti,1996
2. Cucoş Constantin (coord.) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivat şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998
3. Ionescu M. – Clasic şi modern în organizarea lecţiei, Cluj-Napoca, Editura
Dacia,1982

STUDENT

STEFONI CLAUDIA ALINA

CONVERSIE AN I

PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR