STEFONI CLAUDIA ALINA

AN I
CONVERSIE
PEDEAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

COMUNICAREA EDUCATIONALA

Clasa este un grup educaţional care funcţionează şi este organizat în vederea realizării şi
desfăşurării procesului instructiv-educativ. De aceea, având scopuri de ordin formativ, interacţiunea
membrilor se realizează distinct la două niveluri:
a.interacţiunea profesor – elev;
b.interacţiunea ele – elev.
Între acestea se face o deosebire de sens, dar şi de mijloacele prin care se realizează, fiecare
având o serie de caracteristici în planul funcţional concret. Astfel, interacţiunea are un caracter
determinat şi prestabilit în funcţie de statutele şi de rolurile diferite pe care le au cei doi parteneri ce
intră în această relaţie.
Relaţia profesor – elev poate fi privită din mai multe puncte de vedere:
a. strict didactică (în procesul de predare-ascultare);
b. metodico-pedagogică (alegerea, organizarea şi ierarhizarea procedeelor de predare);
c. psihologică (cei doi parteneri sunt priviţi ca nişte ansambluri de stări, procese şi însuşiri
psihice proprii fiecăruia).
Un rol foarte important în relaţia profesor – elev îl are crearea condiţiilor optime ca această
relaţie să se transforme într-un dialog autentic, care presupune:
a. cooperarea, care se manifestă prin schimbul de mesaje informaţionale şi prin convergenţa
activităţilor desfăşurate de fiecare dintre cei doi;
b. lărgirea sferelor atributelor pe care le impun, faţă de statutul profesorului şi al elevului,
condiţiile psihopedagogice ale învăţării (profesorul devine din emiţător de mesaje, organizator al
activităţii de învăţare, iar elevul dobândeşte o mai mare independenţă în activitatea de învăţare prin
existenţa unei atitudini active, a unei motivaţii superioare şi prin colaborarea cu profesorul şi
colegii).
Raportul profesor – elev permite constituirea unor roluri active, dinamice, deoarece
profesorul se raportează în primul rând la elevi. Astfel, J. Withal (1949) distingea șapte roluri ale
profesorului în raport cu elevii: îi ajută şi îi sprijină, îi confirmă, le pune probleme, se arată

1
STEFONI CLAUDIA ALINA
AN I
CONVERSIE
PEDEAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

indiferent, îi îndrumă, îi dezaprobă, îi încurajează să se ajute singuri. Prin comportamentul său,

profesorul poate confirma sau infirma aşteptările celorlalţi faţă de el, confirmarea ducând la o
echilibrare a rolurilor, iar infirmarea generând un conflict de rol.
Comunicarea profesor – elev este foarte importantă din punct de vedere psihosocial, având o
puternică încărcătură afectivă ce facilitează apariţia acelui climat psihosocial care poate amplifica
sau diminua colaborarea dintre cei doi parteneri. Prin umanizarea şi personalizarea interacţiunii
educaţionale, profesorul „devine acea persoană care creează condiţiile ca elevul să se comporte într-
un anumit fel, să-şi pună probleme şi sarcini de cunoaştere, stimulează şi întreţine activismul
investigator al elevului”. (Flament C.)

2. Conceptul de comunicare

Procesul de interinfluenţare a atitudinilor persoanelor care interacţionează nu este imediat, ci

implică un mecanism mediator: comunicarea. Diferite tipuri de efecte interpersonale de ordin
perceptiv, simpatetic şi funcţional, sunt vehiculate prin comunicare, care reprezintă forma principală
de manifestare a interacţiunii psihosociale.

Procesele
Procesele psihologice Comunicare psihologice ale
ale persoanei A persoanei B

fig.nr.1 Schema comunicării ca intermediar între procesele psihologice a doi indivizi (după Golu P.)

Comunicarea joacă un rol esenţial în cadrul vieţii sociale, deoarece reprezintă una din
formele fundamentale ale interacţiunii omului cu cei din jur. Aceasta, reprezentă una din trebuinţele
spirituale esenţiale ale oamenilor care este indispensabilă desfăşurării eficiente a oricărei acţiuni,
deoarece, fără ea, viaţa socială ar fi fadă, lipsită de sens, practic imposibilă.
În privinţa definirii noţiunii de comunicare, unii autori lărgesc foarte mult sfera noţiunii,
înţelegând prin comunicare orice schimb ce are loc între două sau mai multe persoane sau grupuri,
iar alţi autori îngustează nepermis de mult sfera comunicării, excluzând formele de comunicare
bazate pe mijloacele nonverbale.

2
STEFONI CLAUDIA ALINA
AN I
CONVERSIE
PEDEAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

Deşi există unele controverse se admite că prin comunicare se înţelege transmiterea unui
mesaj de la emiţător la receptor printr-un canal, ea fiind posibilă sau reală între doi sau mai mulţi
indivizi, între care se produce un schimb de substanţe, de energie sau de semnificaţii.
3. Comunicarea educaţională

Pentru a-şi transmite mesajul, emiţătorul foloseşte un ansamblu de semne cu semnificaţii

verbale sau nonverbale, numit cod, pe care receptorul îl identifică cu semnele din repertoriul său.
Atât emiţătorul, cât şi receptorul posedă repertorii de semne mai mult sau mai puţin comune,
comunicarea sprijinindu-se, în esenţă, pe partea comună a celor doi.
Comunicarea poate fi:
a. lateralizată, când receptorul nu devine nici un moment emiţător;
b. nelateralizată, când există feed-back, care produce o schimbare temporară de roluri,
receptorul devenind şi emiţător, ceea ce are ca efect interacţiunea şi dialogul celor implicaţi.
Comunicarea din clasă depăşeşte stadiul de comunicare interpersonală şi se transformă într-
o comunicare de grup atunci când profesorul transmite mesaje elevilor, prin care urmăreşte
obţinerea unor modificări la fiecare dintre ei.
În grupurile şcolare, comunicarea este modalitatea esenţială de existenţă a acestora, o clasă
fiind înainte de toate, un mediu de comunicare. Întrucât procesul instructiv-educativ presupune
transmiterea de cunoştinţe, de mesaje, predominantă este comunicarea instrumentală, care se
realizează prin diferite modalităţi şi conduite de comunicare (prelegeri, întrebări, răspunsuri). La
nivel şcolar „comunicarea reprezintă o necesitate nu numai pentru fiecare profesor, ci şi pentru
elevi, întrucât aceştia trebuie să se ajute reciproc, să coopereze, să răspundă la lecţii, fie în procesul
de verificare a cunoştinţelor, fie în cel de predare”. (M. Zlate)
La nivelul clasei, comunicarea poate fi verticală (profesor-elevi) sau orizontală (elevi-elevi),
între ele existând suprapuneri şi interferenţe care pot avea efecte pozitive sau negative în funcţie de
poziţia profesorului în grup şi de atitudinea sa faţă de nivelul orizontal al comunicării. Datorită
caracteristicilor psihosociale, educatorul şi educatul se raportează parţial diferit la limbă, ca mijloc
de comunicare în procesul instructiv – educativ, existând diferenţieri în funcţie de gradul de
stăpânire şi de manipulare a limbii.
C. Flament face o analogie între reţeaua de comunicaţie şi sarcina de realizat utilizând
metoda grafului (un ansamblu de puncte între care se definesc relaţii). El defineşte graful

3
STEFONI CLAUDIA ALINA
AN I
CONVERSIE
PEDEAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

comunicaţiilor prin termenul de „model” prezentând trei astfel de modele în care există o anumită
relaţie între membrii grupului şi sarcina de realizat:
a. modelul omogen, care presupune relaţii între toţi membrii, fiecare centralizând
informaţiile în vederea elaborării soluţiilor;
b. modelul centralizat, în care un singur subiect centralizează informaţiile pentru a obţine
soluţia şi a o furniza celorlalţi;
c. modelul intermediar, care cuprinde doi centralizatori, al treilea subiect fiind exclus de la
rezultat.
Deoarece există diferenţe de statut între profesor şi elev, şi chiar la nivelul elevilor,
comunicarea de la un nivel la altul (elev – profesor şi invers) capătă o serie de particularităţi impuse
de statutele celor doi parteneri. În schimb, comunicarea la acelaşi nivel (al elevilor sau al
profesorilor) este mult mult mai eficientă, mai vie, mai dinamică.
În funcţie de poziţia şi rolul pe care îl are liderul grupului educaţional, întâlnim două
structuri distincte (M. Zlate):
a. Profesorul comunică cu clasa prin intermediul şefului, iar toţi elevii comunică cu
profesorul tot prin şeful clasei. Şeful de clasă capătă astfel o poziţie centrală, devenind astfel figura
cea mai importantă pentru profesor şi elevi.
b. Profesorul comunică cu ceilalţi fie în mod direct, fie prin intermediul şefului de clasă care
îşi pierde din importanţă pe linia comunicării, apărând posibilitatea conturării unui alt lider.
Așadar, există o strânsă corelaţie între gradul de coeziune şi eficienţa comunicării: cu cât un
grup este mai coeziv, cu atât comunicarea se va realiza în condiţii mai bune şi eficiente. În caz
contrar, comunicarea capătă un caracter conflictual.

4
STEFONI CLAUDIA ALINA
AN I
CONVERSIE
PEDEAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

Bibliografie:

1. Flament, C. — Reseaux de comunication et structures de groupe, Dunond, Paris, 1965;

2. Golu, P. — Psihologie socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974;
3. Neacşu, I. (coord.) Mariş, T.Hărăbor, C — The Relation Educator – Child – Parent in the
Educational Action. Social Issues and Rules, Bucureşti, 2000;
4. Păun, E. – Sociopedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982;
5. Zlate, M. — Psihologia socială a grupurilor şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1972.

NOTA:8(opt)