TRATAMENTUL BOLILOR

INFECŢIOASE

Prof. Univ. Dr. Simona Claudia CAMBREA

TRATAMENTUL BOLILOR INFECŢIOASE
 Se realizeaza:
 în condiţii de izolare a bolnavului
fie în spital, fie la domiciliu,
 conform prevederilor legislaţiei
sanitare în vigoare.

 Spitalul,sau secţiile de boli

infecţioase îşi asigură
funcţionalitatea prin:
 tehnicile aseptice,
 izolarea bolnavului.
IZOLAREA BOLNAVILOR
 Seface pe grupe de afecţiuni în funcţie de
gradul de contagiozitate:
 boli aerogene: difterie, gripă, infecţiile
meningococice, stafilococice, streptococice,
oreionul, rujeola, tuberculoza, etc.;

 boli digestive: enterocolitele acute,

toxiinfecţii alimentare, poliomielita, hepatita
acută virală epidemică, etc.;

 boli diverse: antrax, encefalite, febra

butonoasă, malaria, leptospiroza, tetanosul,
trichineloza, meningita, etc.
 TRATAMENTUL GENERAL
NESPECIFIC
 Repausul la pat
 contribuie la creşterea
rezistenţei nespecifice la
infecţie prin reducerea
necesarului de oxigen şi a
nevoilor nutritive ale organelor
şi ţesuturilor;
 în unele boli (hepatite acute
virale, neuroviroze paralitice),
reprezintă principala
conduită în lipsa
tratamentului etiologic.
 accelerează procesul de
vindecare prevenind
complicaţiile, aşa cum se
întâmplă în bolile febrile scurte
(gripa, viroze respiratorii).
ÎNGRIJIRILE IGIENICE
 spaţiului de spitalizare, a patului, rufăriei, a
manoperelor terapeutice, precum şi regimul de „cruţare
psihică”, creează o atmosferă favorabilă vindecării.
 igiena personală a bolnavului însumează ceea ce
îndeobşte se cunoaşte sub titlul de „micile îngrijiri”,
cu rol în evitarea suprainfecţiilor de spital, a escarelor
de decubit, a complicaţiilor bucale şi pulmonare
 adresate tegumentelor şi mucoaselor (spălare, îndepărtarea secreţiilor),
 gargarisme,
 schimbarea poziţiei în pat,

 „micile îngrijiri” includ şi supravegherea excreţiilor

(scaun, urină, spută, etc.), sunt fundamentale la:
 sugari si copiii mici
 bătrâni
 bolnavii cu infecţii grave (come, tetanos, poliomielită);.
TRATAMENTUL DIETETIC
 Are o deosebită importanţă, mai ales în bolile
febrile; datorită consumului mărit de proteine
(catabolism crescut), este necesar un spor de calorii
(2.500-3.000 la adult), constând în principiu în:
 hidratare corectă;
 aport suficient de calorii, în special glucide, pentru cruţarea
proteinelor;
 aport de proteine (lactate iniţial);

 aport de săruri minerale;

 aport de vitamine.

 Regimurile se alcătuiesc în funcţie de:

 vârstă,
 boală,
 stadiul bolii
 situaţii speciale (ex.: diabet, comă, cortizon, diaree, hepatită).
TRATAMENTUL SIMPTOMATIC
Se adresează combaterii:
 febrei, prin antitermice (aminofenazonă,
paracetamol, algocalmin) sau împachetări
reci;
 durerilor, prin antialgice (antinevralgic,
algocalmin, etc.);
 colicilor, prin antispastice (No-Spa,
scobutil, papaverină, Gripe Baby Watter,
etc.),
 insomniei, agitaţiei, convulsiilor prin
diazepam, fenobarbital, etc.;
 greţurilor şi vărsăturilor, prin
antiemetice (metoclopramid, la copii:
motilium etc.);
 constipaţiei, prin laxative,
 clisme evacuatorii.
TRATAMENTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI
STIMULARE

 Constă în administrarea:

 vitaminelor,

 gamaglobulinelor,

 transfuziilor de sânge - anemii severe,

 stimulării rezistenţei nespecifice.

 Indicaţiile vitaminelor în bolile infecţioase:
 în situaţii de deficit (dietă săracă, intoleranţă
gastrointestinală prelungită);
 în combaterea efectelor secundare ale terapiei
antiinfecţioase
 perturbarea echilibrului florei intestinale prin antibioticele orale
cu spectru larg - deficit de vitamine B şi K;
 apariţia polinevritelor prin carenţa de vitamină B6 în tratamentele
cu izoniazidă
 în carenţe vitaminice anterioare (malnutriţie,
alcoolism cronic, etc.)
 În manifestările nervoase ale alcoolismului vitamina B1
parenteral se administrează înaintea glucozei.
 Stări fiziologice şi patologice cu nevoi suplimentare de
vitamine (Ex: vitamina C în graviditate, hipertiroidism,
activităţile în ţinuturile umede şi toride etc.).
TRATAMENTUL ANTIINFLAMATOR
ŞI ANTIALERGIC
 Are la bază folosirea în principal a hormonilor
corticosteroizi ce posedă în plus şi efecte
antitoxice, acţionând asupra toxinelor microbiene.

 Antialergice pot fi folosite urmatoarele

preparate:
 Romergan,
 Feniramin,
 Tavegyl,
 Peritol,
 Claritine,
 Aerius,
 Xyzal, etc.,
INDICATIILE CORTICOTERAPIEI
 Indicaţiile majore sunt:
 şocul infecţios şi cel anafilactic;
 reacţii de tip Herxheimer;
 forme hipertoxice de boală;
 complicaţii neurologice postinfecţioase, postvaccinale
(antirabic, antivariolic);
 precome, come;

 laringite acute obstruante;

 boli infecţioase ce survin pe fondul unor afecţiuni ce

impun corticoterapia (insuficienţa corticosuprarenală
preexistentă, agranulocitoza, anemia aplastică, etc.).
INDICATIILE CORTICOTERAPIEI
 Indicaţiile selective sunt:
 encefalitele şi meningitele virale acute;

 hepatitele acute virale cu debut sever,

forme persistente sau colestatice;

 formele severe de mononucleoză

infecţioasă;

 trichineloza;

 formele severe de sepsis, sub acoperire

antibiotică.
ANTIINFLAMATORII NESTEROIDIENE
 Se pot utiliza substanţe nesteroidiene aparţinând
următoarelor grupe farmacologice:
 salicilaţi - acidul acetilsalicilic (Aspirina);
 pirazolaţi- aminofenazonă;
 noraminofenazonă (Algocalmin, Novalgin);
 fenilbutazonă;
 indometacin;
 acidul mefenamic şi flufenamic;
 ibuprofen - Brufen, Paduden, Motrin, etc.;
 Diclofenac
 Derivati de oxicam: Lornoxicam - Xefo.
IMUNOMODULATORII
 Sunt substanţe ce modifică nespecific sistemul
imun, fiind folosite pentru corectarea unor stări
imunopatologice fie prin stimularea sistemului
imun, fie prin restabilirea homeostaziei imune.

 Ele acţionează nespecific asupra activităţii

fagocitare şi asupra imunităţii umorale şi
celulare, prin variate mecanisme, având
numeroase aplicaţii în terapia bolilor infecţioase.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
 În bolile infecţioase este indicat în:

 rezolvarea infecţiilor locale şi regionale septice (incizie

şi drenaj);

 excizia chirurgicală a unor focare septice

(focar tetanigen,
dentar, amigdalian);

 tratamentul plăgilor septice, al perforaţiei intestinale

din febra tifoidă.
TRATAMENTUL SPECIFIC
 Se bazează pe folosirea a două grupe de produse
biologice

 seruri imune şi imunoglobuline;

 vaccinuri şi anatoxine.
SERURILE IMUNE
 Umane sau animale, conţin un titru ridicat de anticorpi specifici
 sunt administrate pe principiul că injectarea anticorpilor „gata formaţi”
neutralizează imediat antigenele specifice circulante (scop curativ) sau
determină o imunizare pasivă (rol profilactic).
 Pot fi:
 omologe, obţinute din serul convalescenţilor de boli infecţioase sau prin
imunizări la voluntari - abandonate datorita riscului transmiterii hepatitei şi
a altor boli;
 heterologe, obţinute prin hiperimunizarea pe cai, iepuri, oi, în stare nativă
(abandonate) sau purificate şi concentrate.
 În funcţie de anticorpii conţinuţi deosebim:
 seruri antitoxice - antidifteric, antitetanic, antibotulinic, antigangrenos,
antiviperin;
 seruri antibacteriene - anticărbunos;
 seruri mixte - antidizenteric, antiscarlatinos (scoase din uz);
 seruri antivirale - antirabic.
 Indicaţiile majore ale serurilor imune sunt în: difterie, tetanos,
botulism, gangrena gazoasă, unele cazuri de antrax.

 Se administrează cu maximă urgenţă, chiar numai la suspiciune.

 IMUNOGLOBULINELE
 Produse biologice obţinute prin izolarea şi concentrarea
gamaglobulinelor din plasma sau serul uman.
o Pot fi:
o normale „standard” = mixtură de anticorpi de la
donatori obişnuiţi ce au făcut boli imunizante şi
imunizările uzuale;
o specifice „hiperimune” = monovalente, cu un titru înalt
de anticorpi specifici de la donatori hiperimunizaţi printr-o
infecţie recentă, vaccinare sau revaccinare.
o Tind să înlocuiască serurile :
o nu dau accidente alergice de tipul şocului
anafilactic;
o sunt injectate imediat într-un volum de zece ori mai

redus;
 Imunizarea pasivă este îndelungată, până la două luni
INDICATII IMUNOGLOBULINE
 Indicaţiile curative ale imunoglobulinelor îşi găsesc
aplicarea în diverse deficienţe imunologice:
 agamaglobulinemia Burton (0,5 ml/kg corp la 3 săptămâni, toată
viaţa);
 hipogamaglobulinemii fiziologice sau dobândite;
 imunodeficienţe, în special SIDA;
 boli infecţioase severe;
 boala Kawasaki;
 purpura trombocitopenică idiopatică.

 Indicaţiile specifice ale imunoglobulinelor sunt în bolile

specifice: rujeolă, tuse convulsivă, hepatită B, rabie, etc.

 Tendinţa actuală este de a se obţine produse similare prin

tehnici de inginerie genetică şi biologie moleculară, fără nici
un risc de transmitere a vreunei boli umane.
VACCINURI ŞI ANATOXINE
 Conţin antigene microbiene specifice inoculate în
vederea realizării unei imunizări active,
determinând organismul să-şi producă anticorpi
specifici
 scopul este profilactic în principal şi mai puţin curativ (în infecţii
prelungite, persistente, recidivante sau cu tendinţă la cronicizare,
 exemplu: vacinul brucelos, tularemic, tific, stafilococic, gonococic,
Delbet, etc..

 Profilactic pot fi utilizate şi:

 anatoxinele tetanice, difterice, stafilococice;
 vaccinurile polimicrobiene cu rol imunostimulant nespecific: BCG,
Corynebacterium parvum, Bronhovaxom, Aerodin, Symbioflor,
Bronhodin, Polidin, etc.;
TRATAMENTUL ETIOLOGIC
(ANTIMICROBIAN)
 Antibioticele şi chimioterapicele
antimicrobiene reprezintă un grup de medicamente
capabile să distrugă sau să stânjenească
multiplicarea unor anumite organisme patogene.

 Aceste medicamente au acţiune antimicrobiană

specifică şi selectivă,
 în doze terapeutice ele nu lezează celulele
organismului gazdă, spre deosebire de antiseptice şi
dezinfectante.
ANTISEPTICE - DEZINFECTANTE
 Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe
chimice cu acţiune toxică nespecifică şi
neselectivă asupra tuturor microorganismelor.

 Ele produc alterarea directă a substanţei

vii, fapt care duce la distrugerea celulei.

 Dezinfectantele au acţiune bactericidă puternică,

fiind folosite pentru decontaminarea mediului
exterior.
ANTISEPTICE - DEZINFECTANTE
 Antisepticele în concentraţii slabe (diluţii mari), -
acţiunea antiinfecţioasă
 efect bacteriostatic, dar fără efect asupra celulei gazdei,
 în aplicări locale pe plăgi, tegumente sau mucoase
inflamate.

 Substanţele cu efect antiseptic:

 agenţii oxidanţi - apa oxigenată;
 derivaţi halogenaţi - cloramina, clorhexidina,
tinctura de iod;
 hexaclorofenul;
 fenoseptul;
 oxicianura de mercur;
 nitratul de argint.
ACŢIUNEA ANTIBACTERIANĂ
 Poate fi bactericidă sau bacteriostatică.
 Efectul bactericid constă în distrugerea bacteriilor;
 Efectul bacteriostatic în oprirea multiplicării bacteriene.

 Obţinerea la bolnav a unuia din cele două efecte

depinde de 3 factori:
a. modul de acţiune al antibioticului asupra
metabolismului bacterian;
b. stadiul de dezvoltare a bacteriei (forme
vegetative, spori, faza de latenţă sau multiplicare,
forme „L”, sferoplaşti, protoplaşti);
c. concentraţia efectivă de antibiotic realizată
la nivelul conflictului dintre bacterie şi organism.
 Peniciline naturale
PERETE CELULAR – rol
protector vital Peniciline semisintetice

Cefalosporine

Cicloserina

Vancomicina

Bacitracina
MEMBRANA CITOPLASMICĂ şi MEZOZOMI –
enzime sau steroli cu rol vital
Ristacetina
Polimixina B
BACTERIE BACTERICIDE
Colistina

RIBOZOMI Tiratricina

- 30 S – ARN-m Amfotericina B

- 50 S – ARN-t Nistatina
Streptomicina

SINTEZA PROTEINELOR Neomicina

Kanamicina

Gentamicina
Pristinamicina
APARAT NUCLEAR

ADN – cromozom deţinător al informaţiei

genetice Cloramfenicol

Tetraciclina BACTERIOSTATICE
- autoreplicare
Acid folinic Eritromicina
- diviziune celulară

Alte macrolide
Antimitotice Rifampicină Acid folic
Lincomicina
Trimetoprim BACTERICID
Griseofulvina

Novobiocina BACTERICIDE
Sulfamide BACTERIOSTATICE
Acid nalidixic Acid para-amino-benzoic

Locul, modul şi felul (bactericid sau bacteriostatic) acţiunii

antibioticelor asupra bacteriei

A ACŢIUNEA ANTIBIOTICELOR
 Asupra bacteriei poate fi:

o bactericidă prin substanţele care blochează

sinteza:
o peretelui bacterian,
o a membranei citoplasmice,
o a cromozomului microbian,

o bacteriostatică prin antimicrobienele care

interferă cu:
o sinteza proteică
o procesele metabolice a microorganismului incriminat.
Acţiune asupra peretelui celular - inhibă
transpeptidaza rezultând un complex inactiv enzimă-
peniciloil, care blochează sinteza glucopeptidelor:
 penicilina G şi V;
 oxacilina;
 ampicilina;
 carbenicilina;
 cefalosporine;
 monobactami;
 imipenem.
Acţiune asupra membranei citoplasmice

 modifică bariera somatică a membranei:

 polimixina B;
 colistina.
 cuplare stabilă cu sterolii membranei fungilor:
 amfotericina B.

 Ele au efect bactericid.

Acţiune de inhibare a sintezei proteinelor la nivelul ribozomilor

 împiedicarea funcţiei ARN-m (30s):

 streptomicina;
 gentamicina;
 tobramicina.
 blocarea disocierii ARN-t de ribozomi:
 kanamicina;
 amikacina;
 neomicina.
 Toate au efect bactericid în ambele faze - multiplicare şi repaus.

 Interferarea legării de ribozomi a ARN-t „încărcat” –

tetracycline - efect bacteriostatic.
 fixarea de ribozomi (50s) cu blocarea transferului
aminoacidului către ARN-t
 cloramfenicol;
 eritromicina;
 lincomicina.
 Au efect bacteriostatic.
Acţiune de inhibare a sintezei acizilor nucleici

 inhibarea ADN- polimerazei (inhibarea sintezei de

ADN)
 novobiocina - bacteriostatic;
 inhibarea ARN - polimerazei (inhibarea sintezei de
ARN)
 rifampicina - bactericid;
 rifabutina.
 inhibă încorporarea precursorilor în molecula ADN
(timidina)
 griseofulvina;
 acidul nalidixic;
 chinolone.
 Au efect bactericid.
 Acţiune de substituire competitivă prin
metaboliţi analogi:

 substituirea acidului paraaminobenzoic cu

împiedicarea formării acidului folic:
 Sulfamide – au efect bacteriostatic;

 împiedicarea formării acidului folinic din acid folic:

 trimetoprim – are efect bacteriostatic;

 însumarea ambelor mecanisme

 Cotrimoxazol - are efect bactericid.
B STADIUL DE MULTIPLICARE A
BACTERIEI
Este foarte importantă pentru acţiunea antibioticelor, ciclul de
multiplicare a acestora parcurgând mai multe etape:
 faza de lag - se caracterizează la început prin diminuarea
numărului germenilor care constituie inoculul şi prin
creşterea dimensiunilor germenilor microbieni viabili;
 cantitatea inoculului este invers proporţională cu lungimea
perioadei de lag, ea fiind o funcţie liniară a logaritmului
numărului de microorganisme prezente în inocul.
 prezenţa antibioticelor în doze subbacteriostatice prelungesc
faza de lag.

 faza logaritmică (de creştere) - faza exponenţială, este

concretizată printr-o reproducere constantă în care numărul
bacteriilor creşte în progresie geometrică.
 rezistenţa germenilor la agenţii fizici, chimici (antiseptice) ca şi
la agenţii biologici (antibiotice, bacteriocine şi bacteriofage) este
deosebită în faza exponenţială.
B STADIUL DE MULTIPLICARE A
BACTERIEI

 faza de staţionare - în continuarea fazei

exponenţiale, constă în creşterea aritmetică
liniară, tradusă printr-o încetinire a creşterii
şi o prelungire a timpului unei generaţii.
 numărul germenilor rămâne practic constant,
cultura intrând în faza de creştere staţionară,
 numărul bacteriilor care se înmulţesc este egal cu al
celor care mor.

 faza de declin - este faza de moarte

logaritmică în care numărul germenilor morţi
depăşeşte pe cel al celor vii.
FAZELE DE MULTIPLICARE A
BACTERIILOR
 Folosirea unui antibiotic bacteriostatic poate fi
suficientă pentru obţinerea vindecării în:
 infecţii uşoare sau medii
 în bolile ciclice,
 organismul completând acţiunea antibioticelor prin
declanşarea mecanismelor proprii de apărare
antiinfecţioasă.

 Mai frecvent folosite sunt:

 tetraciclinele,
 cloramfenicolul,
 eritromicina
 sulfamidele.
 Folosirea unui antibiotic bactericid sau a unei asociaţii
bactericide este absolut necesară în următoarele situaţii:
 infecţii bacteriene severe (sepsis, bronhopneumonii, meningite);
 infecţii bacteriene de focar, greu sterilizabile (endocardite,
osteomielite, tromboflebite, tuberculoza);
 infecţii cronice sau cu tendinţă la cronicizare (angiocolite,
pielonefrite, etc.).

 Antibioticele bactericide mai frecvent folosite aparţin

următoarelor grupe:
 peniciline (G, V, oxacilina, carbenicilina, ampicilina),
cefalosporine;
 aminoglicozide (streptomicina, kanamicina, gentamicina, etc.).
 prin asocierea lor se obţine un efect sinergic bactericid.
SPECTRUL ANTIMICROBIAN
 Reprezintă numărul mai mare sau mai mic
de germeni asupra căruia antibioticul este
sigur activ, fiecare antibiotic având un anumit
domeniu de activitate.

 Trebuie cunoscut spectrul iniţial precum şi

modificările ulterioare.

 Medicul terapeut trebuie să cunoască:

 microorganismele patogene în ansamblu
 bolile şi sindroamele infecţioase în care acestea sunt
implicate etiologic.
SPECTRUL ANTIMICROBIAN
 Spectrul îngust poate fi de tip:
 penicilinic - penicilina, eitromicina, lincomicine,
care sunt active pe:
 bacilii grampozitivi,
 cocii grampozitivi şi gramnegativi,

 spirochete,

 leptospire, etc;

 streptomicinic - aminoglicozide ce acţionează pe:

 bacilii gramnegativi,
 cocii gramnegativi şi pozitivi.
SPECTRUL ANTIMICROBIAN
Bacili Coci grampozitivi şi Bacili gramnegativi
grampozitivi gramnegativi

de tip penicilinic

de tip streptomicinic

larg (tetraciclină, cloramfenicol)

SPECTRUL ANTIMICROBIAN
 Spectrul larg este acoperit de tetracicline, cloramfenicol,
active pe bacilii grampozitivi şi gramnegativi, cocii
grampozitivi şi gramnegativi, spirochete, leptospire,
rickettsii, chlamidii şi micoplasme.

 În prezent s-au descoperit noi antibiotice cu spectru larg

şi ultralarg din familia betalactaminelor:
 ureidopenicilinele,
 tienamicine,
 cefalosporine de generaţia a- III si a IV –a;
 carbapeneme.

 Există antibiotice uzuale şi antibiotice „de rezervă”, de

excepţie ca o alternativă pentru germenii de spital,
multirezistenţi.
PRINCIPALELE MICROORGANISME PATOGENE
ŞI PRACTICA ANTIBIOTERAPIEI
 Virusuri - rezistente la antibioticele şi chimioterapicele
antibacteriene;
 Chlamidii, Rickettsii, Micoplasme - sensibile la antibioticele
bacteriostatice cu spectru larg; rezistente la antibioticele
bactericide;
 Bacterii
- bacilii grampozitivi - sensibili la peniciline şi antibioticele cu
acelaşi spectru;
- bacilii gramnegativi - sensibili la aminoglicozide;
- cocii grampozitivi şi gramnegativi - sensibili la peniciline,
aminoglicozide şi antibioticele cu spectru larg;
- spirochete, leptospire, vibrioni - peniciline şi tetracicline;
- micobacterii - tuberculostatice;
- germeni „de spital” (mutante rezistente) -antibiotice de rezervă
şi de excepţie;
- fungi, protozoare, metazoare - sensibile la chimioterapice
specifice, rezistente la antibioticele antibacteriene.
REZISTENTA LA ANTIBIOTICE
REZISTENŢA MICROBIANĂ FAŢĂ DE
ANTIBIOTICE
 Capacitatea unor germeni patogeni de a supravieţui şi de a
se multiplica în prezenţa antibioticelor, = „indiferenţi”,
„toleranţi” la antibiotice.
 Poate fi naturală (de specie) şi dobândită (prin mutante),
ambele alcătuind rezistenţa absolută şi pseudorezistenţa sau
falsa rezistenţă, relativă, evidenţiată atunci când la
bolnavul tratat nu se obţine efectul antimicrobian
necesar lichidării infecţiei - echivalentul unui eşec.
 Cauze:
 nerealizarea de concentraţii eficiente la sediul infecţiei
(focare greu sterilizabile, pH nefavorabil, ţesuturi
nevascularizate, bariere seroase),
 o antibioticoterapie incorectă (antibiotice inadecvate
etiologiei, subdozaj, neglijarea asanării focarelor septice, etc.);
 rezistenţa relativă „in vivo” (de obicei temporară) datorată
„persisterilor” germenilor cu metabolism redus, formelor „L” în
pofida tratamentului bine condus;
REZISTENTA ANTIMICROBIANA
 Există şi mecanisme biochimice de inducere a
rezistenţei la antibiotice, care constau în:
 producerea de enzime inactivatoare (penicilinaza
stafilococului auriu; carbapenemaza);
 scăderea permeabilităţii bacteriei pentru antibiotice
la nivelul peretelui celular sau membranei
citoplasmatice (sferoplaşti, protoplaşti, forme „L”);
 elaborarea în exces sau producerea de enzime
modificate, care limitează sau anulează acţiunea
antibacteriană a antibioticelor, exercitată la nivelul
enzimei respective;
 creşterea sintezei de acid paraaminobenzoic,
anulându-se acţiunea de inhibare competitivă a
sulfamidelor.
FARMACOCINETICA
ANTIBIOTICELOR
FARMACOCINETICA ANTIBIOTICELOR
 Obiectivul terapiei antimicrobiene este realizarea unor
concentraţii active la locul infecţiei.
 Este în relaţie cu medicamentul utilizat şi cu particularităţile
organismului bolnav.
 Biodisponibilitatea reprezintă timpul (după
administrare) şi proporţia (concentraţia) în care
medicamentul ajunge în circulaţie pentru a-şi exercita
efectul antibacterian scontat.

 Absorbţia şi circulaţia antibioticelor în organism le diferenţiază

în:
 neresorbabile, care realizează concentraţii înalte în intestin - absorbţie
nulă (neomicina, colistina, furazolidona, etc.);
 resorbabile, absorbţia lor depinzând de starea tractului digestiv,
irigarea acestuia, motilitatea şi tranzitul intestinal. Ex: tetraciclina se
absoarbe în proporţie de 70%; doxiciclina în proporţie de 90%; ampicilina
(50%); amoxicilina (90%); penicilina V se absoarbe aproape integral
prin mucoasa gastrică, dar numai pe stomacul gol.
FARMACOCINETICA ANTIBIOTICELOR
 Nivelul sanguin de antibiotic depinde de:
 proporţia absorbţiei intestinale (pentru cele de
administrare orală);
 felul administrării parenterale, administrarea
intravenoasă realizând niveluri superioare celei
intramusculare;
 doza administrată, creşterea dozelor sporind nivelul
sanguin.
FARMACOCINETICA ANTIBIOTICELOR
 Pentru menţinerea unui nivel sanguin constant, util
terapeutic, trebuie cunoscut timpul de înjumătăţire (T50,
de „semiviaţă”) pentru fiecare substanţă antimicrobiană;
 T50 reprezintă intervalul (minute, ore sau zile) care se
scurge de la obţinerea nivelului seric maxim atins în
urma unei doze de antibiotic, până la înjumătăţirea
acestuia prin metabolizare şi eliminare.
 T50, orientează ritmul de administrare, adică intervalul
dintre doze:
 scurt - penicilinele acute - 4-6-8 ore;
 prelungit – aminoglicozide - 8-12 ore;
 lung, foarte lung - preparatele „depozit” – Dalbavancin
(Xydalba).
 În insuficienţele renale acute cu oligurie, T50 se
prelungeşte, fiind necesară scăderea dozelor la
antibioticele cu prag toxic.
FARMACOCINETICA ANTIBIOTICELOR
 Există „afinităţi” tisulare:
 lincomicina, clindamicina pentru ţesutul osos, motiv pentru care
sunt eficiente în otomastoidite, osteomielite;
 spiramicina realizează concentraţii mari în placentă, motive
pentru care are indicaţii în toxoplasmoză la gravide.

 Concentraţia activă în diverse arii:

 căi biliare,
 căi urinare,
 LCR,
 cavităţi seroase,
 globul ocular,
 focare septice închise sau nevascularizate,
 este deosebită de nivelul sanguin, difuziunea având variaţii mari.
FARMACOCINETICA ANTIBIOTICELOR

 Antibiotice cu  Antibiotice cu
concentraţie biliară concentraţie
înaltă: urinară efectivă:
 ampicilina;  cotrimoxazol;
 rifampicina;  acid nalidixic;
 eritromicina;  nitrofurantoina;
 tetraciclina;  tetraciclinele;
 cefamandola;  ampicilina.
 ceftriaxona.  sulfafurazol -Neoxazol;
 sulfametoxidiazina -
Sulfametin;
FARMACOCINETICA ANTIBIOTICELOR

 Cloramfenicolul se elimină 90% inactivat prin bilă şi

urină.

 Antibiotice difuzabile în LCR:

 sulfamide;
 cotrimoxazol;
 izoniazida;
 rifampicina;
 penicilina G;
 cloramfenicol;
 cefalosporine de generaţia a III-a si a IV-a;
 carbapenemi
REACTII ADVERSE ALE
ANTIBIOTICELOR
 REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
a) fenomene de intoleranţă locală:
 în administrarea orală - inapetenţă, greţuri, uneori vărsături,
câteva scaune diareice; excepţional s-au citat gastroduodenite
erozive sau ulcerohemoragice, mai ales la sulfamide
 în administrarea intramusculară - dureri locale la injectarea
dozelor mari de penicilină, soluţia netrebuind să conţină >
100.000 u.i./ml ser fiziologic (nu apă distilată sau glucoză);
forma sodică este de 5 ori mai puţin dureroasă decât cea
potasică;
 administrarea Moldaminului este foarte dureroasă şi poate
determina două accidente severe: dermatita livedoidă -
sindrom Nicolau (introducerea într-o arteriolă fesieră - necroză),
sau sindromul Hoigne (introducerea într-o venulă - mici
embolizări pulmonare-posibil letale!? cu particule insolubile de
antibiotic);
 în administrarea intravenoasă - flebitele prin iritaţie chimică;
 în plăgi - iritaţie, întârzierea cicatrizării;
 intrarahidian - supradozaj-encefalopatie convulsivantă,
arahnoidită;
 intraperitoneal - stop cardiorespirator;
 pe creier - în neurochirurgie - convulsii.
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
b) toxicitate:
 Nefrotoxicitatea - aminoglicozide, vancomicina,
cefaloridina pe rinichi indemni, şi tetraciclinele,
cloramfenicolul, rifampicina, în insuficienţa renală (la
doze mari şi în tratament discontinuu cu rifampicina s-au
semnalat cazuri grave de insuficienţa renală prin mecanisme
imune).
 Ototoxicitatea - surditate sau sindroame vestibulare
(tranzitorii sau definitive) - aminoglicozide;
 Neurotoxicitatea - nevrite, polinevrite, encefalopatii -
izoniazida, etambutol (nevrita optică, tulburări vizuale),
nitrofuranii, acidul nalidixic, sulfamidele, vancomicina,
cloramfenicol, penicilina (doze mari); polinevrita după
administrarea de izoniazidă poate fi prevenită prin
administrarea de piridoxină vit. B6 40 mg/zi, iar acidul
nalidixic nu trebuie administrat mai mult de 6 săptămâni;
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
 hepatotoxicitatea - modificări ale valorilor testelor de
citoliză (TGP), ictere colestatice (tranzitorii, persistente)
sau ictere de „tip clorpromazinic” prin sensibilizare; apar
după PAS, izoniazidă, rifampicină, acid nalididixic,
nitrofurantoina, tetracicline „perimate”; frecvent
asocierea cu izoniazida potenţează apariţia icterului
„rifampicinic” reversibil la micşorarea dozei sau
suprimarea tuberculostaticului;

 medulotoxicitatea - prin mecanism toxic direct şi prin

sensibilizare - induce agranulocitoză, anemie aplastică
sau panmieloftizie (pancitopenie) - cloramfenicol,
sulfamide, trimetoprim, etc.
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
c) sensibilizarea la antibiotice, alături de
toxicitate reprezintă cel mai redutabil pericol
al acestor medicamente;
o Oricare poate determina reacţii, dar mai ales
penicilina, streptomicina, cotrimoxazolul,
ampicilina şi chimioterapicele urinare, datorită
uzului îndelungat; impun şi o componentă
individuală, apărând la persoane „alergice” sau
cele care manipulează aceste substanţe.
o Se citează şi sensibilizarea încrucişată faţă de
întregul grup chimic (peniciline - peniciline
semisintetice - cefalosporine).
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
 Manifestările clinice ale sensibilizării la antibiotice sunt
variate:
 febra medicamentoasă;
 urticarie;
 edem angioneurotic;
 boala serului;
 dermatita profesională de contact;
 eritrodermii;
 fotosensibilizare;
 sindrom cutaneo-mucos Stevens-Johnson;
 sindrom Lyell;
 eritem nodos sau polimorf;
 conjunctivite şi rinite alergice;
 astm bronşic;
 infiltrat fugace Loffler;
 fibroză pulmonară;
 lupoeritematoviscerită;
 vasculite;
 nefrite interstiţiale;
 manifestări hematologice (eozinofilie, pancitopenie, etc.)
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
 Manifestarea alergică de temut este şocul anafilactic,
uneori letal.
 Apare mai frecvent la penicilina G, dar şi la alte
peniciline (meticilina, ampicilina, benzatinpenicilina,
etc.), mai rar la streptomicină, teoretic oricare antibiotic
sau chimioterapic putându-l declanşa.
 Faţă de numărul mare de tratamente cu antibiotice,
reprezintă o manifestare extrem de rară (1/100.000) dar
extrem de gravă, motiv pentru care prevenirea lui
implică o serie de măsuri cu caracter general:
 evitarea tratamentelor inutile (mai ales la persoane alergice);
 interzicerea aplicării locale de penicilină sau streptomicină
(pomezi, paste, creme);
 renunţarea la asocierea penicilină-streptomicină, care
dublează riscul;
 evitarea procainpenicilinei (Efitard), şocul putând apărea la
procaină.
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
d) perturbări ecologice şi biologice:
 dismicrobisme
 candidoze (stomatite, vulvovaginite);
 enterocolita stafilococică;
 colita mucomembranoasă după clindamicină.
 hospitalism - dezvoltarea rezistenţei microbiene;
 infecţii supraadăugate;
 modificarea agentului infecţios;
 mascarea unor boli;
 infecţii nosocomiale.
e) “sd. omului roşu” apare prin eliberarea de
histamină în cazul perfuziilor iv rapide – Ex.
Vancomicina
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR

f) perturbarea gravidităţii şi embriopatii:

pătrunderea antibioticelor în circulaţia fetală şi în
lichidul amniotic se face în concentraţii terapeutice de
50-80% faţă de titrul sanguin matern.
 Pot fi administrate la gravide:
 penicilina,
 carbenicilina,
 cefalosporine,
 lincomicina,
 eritromicina.
 În infecţiile urinare foarte frecvente la gravide, sunt
utilizate:
 ampicilina şi cefalosporinele.
 Izoniazida, etambutolul, etionamida şi PAS pot fi
utilizate de asemenea.
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
g) concentratrea antibioticelor în laptele matern:
 realizează o concentraţie ridicată, egală sau superioară
celei serice: eritromicina şi celelalte macrolide,
tetraciclinele, sulfamidele, metronidazolul;
 realizează o concentraţie moderată, sub nivelul seric:
penicilinele şi cefalosporinele, aminoglicozidele şi
polipeptidele ciclice, cloramfenicolul, lincomicina,
cotrimoxazolul, acidul nalidixic, antimalaricele.
 Următoarele antibiotice sunt contraindicate la mama
care alăptează (dacă nu pot fi excluse se încetează
alăptarea):
 tetraciclinele,
 cloramfenicolul,

 sulfamidele,

 acidul nalidixic (risc de anemie hemolitică),

 metronidazolul.
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
h) alte reacţii adverse
 bacterioliza brutală, în lues, febră tifoidă,
bruceloză, leptospiroză, meningite purulente,
septicemii - sub forma fenomenului
Herxheimer;
 interferenţa imunităţii postinfecţioase - cu
frânarea imunităţii specifice prin tratament
precoce, favorizează recăderi, reinfecţii şi
uneori cronicizarea (febra tifoidă, scarlatina,
pielonefritele);
 dismetabolisme şi avitaminoze.
REACŢII ADVERSE ALE ANTIBIOTICELOR
i) interferenţe medicamentoase:
 penicilinele în soluţii cu pH prea acid sau prea alcalin
(soluţii acide, glucoză, bicarbonat, dextran, heparină)
îşi pierd activitatea în câteva ore;
 gentamicina sulfat este incompatibilă cu carbenicilina
sodică;
 hemisuccinatul de hidrocortizon nu trebuie
administrat împreună cu hemisuccinatul de
cloramfenicol, cu kanamicina sulfat;
 soluţiile de aminoacizi sunt incompatibile cu multe
antibiotice;
 introducerea intravenoasă - se va face în perfuzii
scurte, introducând separat fiecare antibiotic.
PRINCIPALELE CLASE DE
ANTIBIOTICE
PENICILINE
 Penicilina G cristalină - de uz parenteral; după şase
decenii de utilizare, este activă asupra:
 streptococilor betahemolitici de grup A, pneumococilor, streptococului
viridans;
 stafilococilor albi şi aurii nesecretori de penicilinază;
 cocilor grampozitivi anaerobi;
 neiseriilor;
 bacililor cărbunoşi;
 corinebacteriilor;
 spirochetelor, leptospirelor;
 actinomicetelor.
 Se foloseşte în monoterapie sau asocierea sinergică cu
aminoglicozide.
 Rămâne de primă alegere în: angine streptococice, erizipel,
scarlatină, pneumonia pneumococică, otite şi sinuzite, antrax,
difterie, sifilis, leptospiroze, actinomicoze.
 În doze mari este folosită în tratamentul meningitelor
purulente (meningococice, pneumococice), în asociere cu
aminoglicozide găsindu-şi aplicarea în tratamentul
endocarditelor şi sepsisului streptococic sau stafilococic.
PENICILINE
 În traumatologie este folosită împreună cu serul şi
vaccinul specific în profilaxia tetanosului.
 Nu va fi folosită în infecţiile stafilococice cu tulpini „de spital”.
 Procainpenicilina (Efitard) şi benzatinpenicilina
(Moldamin) au indicaţii limitate în profilaxia şi tratamentul
infecţiilor streptococice şi în venerologie.
 Penicilina V - de uz oral, cu administrare comodă, preţ
de cost scăzut.
 Neîncrederea în eficacitatea ei se anulează prin
respectarea a 3 condiţii:
 administrarea în doze duble faţă de penicilina G;
 administrarea strictă pe stomacul gol cu o oră înainte de
masă;
 respectarea intervalelor dintre doze.
PENICILINE SEMISINTETICE -
ANTIPENICILINAZICE

 Meticilina - scoasă din uz;

 Izoxazolilpenicilinele - oxacilina, cloxacilina,

dicloxacilina,
 având ca indicaţie majoră (aproape exclusivă), infecţiile
severe (sigure sau presupuse) cu stafilococi
penicilinorezistenţi, producători de penicilinază;
 pe germenii penicilinosensibili are o activitate bactericidă de

4 ori mai slabă ca penicilina G, deci este o eroare folosirea ei

în astfel de situaţii.
 În infecţiile grave, asocierea cu un aminoglicozid (oxacilina +

gentamicina), acţionează sinergic.

Eurosurveillance_ Report 2016
PENICILINE SEMISINTETICE -
ANTIPENICILINAZICE
 Ampicilina şi alte aminopeniciline

 reprezintă un grup de peniciline cu spectru lărgit, faţă de

penicilina G,
 activă pe unii dintre bacilii gramnegativi aerobi (enterococ
penicilinorezistent, hemofili, shigele, bacilii tifici, salmonele,
colibacili, proteus, klebsiella, etc.
 se citează rezistenţa stafilococilor secretori de penicilinază.
 realizează o concentraţie biliară „înaltă” (antibiotic „biliar”) şi
concentrează mai bine în LCR şi parenchimul renal decât
penicilina.
 este foarte bine suportată de sugar, copilul mic şi femeile
însărcinate.
 Indicaţiile ampicilinei sunt: dizenteria, febra tifoidă,
leptospiroza, angiocolite, infecţii urinare, meningite,
pneumonii, endocardite, sepsis etc.
 contraindicaţia majoră este reprezentată de infecţiile cu germeni
de spital.
PENICILINE SEMISINTETICE -
ANTIPENICILINAZICE

 Carbenicilina (Pyopen), are spectrul de acţiune al

ampicilinei la care se adaugă acţiunea pe piocianic,
proteus, enterobacter;
 se asociază sinergic cu gentamicina.
 rămâne ca indicaţie majoră în infecţiile cu piocianic, dozele

eficiente la adult fiind foarte mari 10-30 g/zi.

 au fost obţinute şi preparate orale sau parenterale noi:

carindacilina (Geopen) şi carfenicilina (Uticilin).

 Ureidopenicilinele, clasă superioară de peniciline

din care amintim: azlocilina (Securopen), mezlocilina
(Baypen).
PENICILINE SEMISINTETICE -
ANTIPENICILINAZICE
 Monobactam - Aztreonam - acţionează aproape
exclusiv asupra germenilor gramnegativi.

 Inhibitori de betalactamază - acidul clavulanic,

sulbactamul, tazobactamul şi avibactamul;
 asocierea amoxicilină cu clavulanat de potasiu (Augmentin)
activă şi pe gonococii rezistenţi la peniciline;
 asocierea ticarcilină cu clavulanat de potasiu (Timentin),
este activă şi pe piocianic.
 Asocierea ampicilină cu sulbactam (Unasyn) are de asemenea
indicaţii în patologia actuală’
 Asocierea Piperacilina si tazobactam în preparatul Tazocin;
ceftolozan+tazobactam = Zerbaxa;
 Asocierea Avibactam cu Ceftazidima si Ceftarolina – utila
in tratamentul infectiilor cu BGN secretori de ESBL si
carbapenemaze inclusive Piocianic
CARBAPENEMII
• Dau posibilitatea unei monoterapii în infecţii cu
germeni plurirezistenţi (septicemii cu puncte de
plecare enteric, genital, avorturi septice, ulcere de
decubit).
• Pătrunde bine în ţesuturile şi fluidele organismului -
amigdale, sinusul maxilar, corticala şi medulara
renală, lichidul prostatic, endometru, meninge etc.
 Imipenem - tienam, reprezintă un grup de peniciline cu
spectru ultralarg similar cefalosporinelor de generaţia a III-a;
activitatea sa creşte prin asociere cu cilastatina 1:1
 acţionează pe germenii grampozitivi, pe 90% din enterococi şi
stafilococii rezistenţi, germeni gramnegativi şi germeni anaerobi.
 Ertapenem – germeni gram negativi rezistenti
 Meropenem – in tratamentul meningitelor cu Pneumococ
rezistent, infectii severe, sepsis
 Doripenem
CEFALOSPORINE
o Sunt antibiotice din marea familie a betalactaminelor, cu
acţiune bactericidă şi prag toxic redus;
o Dau sensibilizare încrucişată de grup şi uneori (2-10%) şi cu
penicilinele.
o Au spectru larg, iar cele de generaţia a III-a, ultralarg,
incluzând piocianicul şi Bacteroides fragilis, singurul
germen cu mutante rezistente fiind enterococul.
 Fac parte din patru generaţii:
 a I-a - cefalotina - Keflin;
- cefazolina
- cefapirina - Cefatrexyl;
 a II-a
- cefamandola - Kefadol;
- cefuroxima - Zinacef, Zinnat;
- cefamicinele (provin din actinomicete, nu din fungi);
- cefoxitina;
CEFALOSPORINE
 a III-a - cefoperazona - Cefobid;
- cefotaxima - Claforan;
- moxalactam, latamoxef - cea mai activă;
- ceftriaxona - Rocephin;
- ceftazidima - Fortum.
 Ultimele trei enumerate, sunt utile în meningitele purulente ale
copilului mic şi sugarului.
 a IV-a
- cefepima
- cefpiroma
- cefpiramida
- cefclidina
- cefozopranul
 a V-a
- Ceftarolina
CEFALOSPORINE – INDICATII
Reacţiile adverse sunt relativ rare (5%).
 Indicaţii:
 înlocuirea asocierilor de antibiotice în scopul
realizării monoterapiei;
 înlocuirea aminoglicozidelor (toxice) în infecţiile cu
bacili gramnegativi;
 meningitele cu bacili gramnegativi.
 Indicaţii de linia a II-a
 osteoartrite septice;
 endocardite cu germeni gramnegativi;
 Infecţii la imunodeprimaţi.
ANTIBIOTICE DE ÎNLOCUIRE A
PENICILINELOR
Indicate în stări de sensibilizare sau în infecţii cu stafilococi
penicilinorezistenţi:
 macrolide:
 eritromicina; propionil-orală; lactobionat - parenterală - flebite
chimice;
 spiramicina - Rovamycine.
 Antibiotice de elecţie în infecţiile cu micoplasme, Legionella
pneumophylla, având o bună penetrare otică, sinusală şi în
secreţiile bronşice.
 fidaxomicina – macrolid non-peptidic – efficient in inf cu C. diff
 lincosamide:
 lincomicina şi clindamicina (orale şi parenterale) au activitate
superioară eritomicinei pe stafilococii rezistenţi şi pe Bacteroides
fragilis;
 lincomicina are o bună penetrare osoasă, fiind utilă în
tratamentul otomastoiditelor, artritelor septice.
 lincomicina are o reacţie adversă de temut - enterocolita
mucomembranoasă determinată de Clostridium difficile.
 Clindamicina s-a dovedit deosebit de utilă în infecţiile cu
anaerobi.
ANTIBIOTICE DE ÎNLOCUIRE A
PENICILINELOR

 rifampicina
 este un tuberculostatic major şi un antistafilococic „de
rezervă” foarte bun (mai ales la copii), în infecţiile cu B.
fragilis fiind mai activă decât eritromicina;
 în monoterapie scurtă este utilizată în profilaxia infecţiilor
cu meningococ, H. influenzae, sterilizarea purtătorilor nazali
de stafilococ;
 are indicaţii şi în legioneloză, trahom, bruceloză.
 din acelaşi grup mai fac parte rifamicina şi rifabutina
utilizate în tratamentul micobacteriozelor atipice din SIDA.
 glucopeptide
 vancomicina, reprezintă antibiotic antistafilococic „de
excepţie”, de primă alegere în cadrul stafilocociilor de spital,
determinate de stafilococi meticilinorezistenţi.
 în tratamentul endocarditelor enterococice, a grefelor septice
valvulare în chirurgia cardiacă, enterocolita
mucomembranoasă cu C. difficile sau enterocolita
postantibiotice cu stafilococ.
ANTIBIOTICE DE ÎNLOCUIRE A
PENICILINELOR

 lipoglicopeptide:
- Dalbavancin: 1 doză/săptămână, iv.
bactericid pe SA. aureu -MR și S. epiderm-MR
- Oritavancin: 1 doză/zi
- Telavancin: 1 singură doză injectabilă
- Teicoplanin: larg utilizat în Europa
OXAZOLIDINONE
 Linezolidul – generatia I-a
 Antibiotic de salvare
 Activ pe bacteriile GP aerobe şi anaerobe (inclusiv
stafilococ Meti-R, enterococ Vanco-R, pneumococ
Peni-R), precum şi pe tulpini de M. tuberculosis
rezistent la antituberculoasele clasice

 Tedizolidul – generatia a II-a

 de 4-16 ori mai activ pe stafilococi și enterococi
decât linezolidul.
AMINOGLICOZIDE
 Categorie importantă de antibiotice structurată
pe trei generaţii:

 primele două sunt de biosinteză

 cea de a treia de semisinteză.

AMINOGLICOZIDE
Din generaţia I-a fac parte:
 streptomicina;
 neomicinele, ambele de uz exclusiv local;
 kanamicina, din ce în ce mai rar folosită;
 spectinomicina – Trobicin - utilizată în tratamentul
gonoreei cu tulpini rezistente, în doză unică de 2g/zi la
adult.
Generaţia a II-a este constituită din:
 gentamicină - cel mai des folosit (în sepsis,
endocardite, infecţii cu bacili gramnegativi, inclusiv
piocianic;
 tobramicina;
 sisomicina, ambele mai eficiente pe
enterobacteriacee.
AMINOGLICOZIDE
Din generaţia a III-a fac parte:
 amikacina;
 netilmicina;
 dibekacina, au spectru mult mai larg incluzând
Providencia, Serratia, Nocardia, etc.

 Au toxicitate mai redusă decât gentamicina având în

plus următoarele avantaje:
 realizează niveluri serice bune;
 eliminare renala activă;
 concentrare biliară eficientă;
 sinergie excelentă cu betalactaminele;
 toxicitate mult mai redusă;
 sensibilizare rară; utilizarea lor este preferabilă la bolnavii
cu insuficienţă renală acută sau cronică şi la nou-născuţi.
AMINOGLICOZIDE
 Au şi o serie de dezavantaje:
 sunt inactive pe anaerobi;
 difuziune slabă în LCR, motiv pentru care se
administrează intrarahidian, 5-10 mg la adult sau 1
mg/an vârstă la copil;
 nu sunt active în abcese şi osteoartrite;
 riscul toxic impune monitorizare.

 Se asociază cu betalactaminele şi metronidazolul

în infecţii grave, şi cu cloramfenicol în infecţii
mixte cu bacili gramnegativi, aerobi şi anaerobi.
POLIPEPTIDE

 colistina – Colimycine - utilizată în asociere în

sepsis cu gramnegativi;
 polimixina B, orală - de utilizare restrânsă, cea
de uz parenteral fiind exclusă;
 fosfomicina - antibiotic cu spectru foarte larg
acţionând pe:
 cocii grampozitivi, în special stafilococi, mai ales
cei rezistenţi la meticilină,
 bacilii gramnegativi;
 are indicaţii în infecţii urinare, infecţii generale cu
germeni sensibili, şi în special infecţiile cu stafilococii
rezistenţi la meticilină.
TETRACICLINELE
 Utilizate destul de mult până în prezent;

 Au indicaţii mult mai restrânse;

 Limitate la infecţiile cu chlamidii, rickettsii,

micoplasme, shigelle, vibrioni, etc.

 În prezent se utilizează tetraciclinele orale, minociclina

şi doxiciclina.

 Tygeciclina - prima glicilciclină (înrudită cu

tetraciclinele) cu activitate asupra
 bacteriilor GN: inclusiv Acinetobacter spp. şi BGN
producători de ESBL şi a S aureu-MR;
 Nu actioneaza pe Piocianic.
CLORAMFENICOLUL
o Are spectru larg dar şi reacţii adverse redutabile,
cea mai gravă fiind deprimarea ireversibilă a
hematopoiezei.

o Este ieftin, uşor de administrat, pătrunde

excelent în LCR; rămâne antibiotic de elecţie în
febra tifoidă, infecţiile cu anaerobi (sporulaţi,
nesporulaţi), febra butonoasă.

o Poate fi utilizat în asociere cu un aminoglicozid

sau cotrimoxazol.
SULFAMIDELE
Puţine rămase în uz, majoritatea fiind depăşite; cele
cu acţiune generală:
 sulfadiazina,
 sulfametazona,
 Cele cu acţiune urinară:
 sulfizoxazol - Neoxazol cu acţiune acută;
 sulfametoxidiazina - Sulfametin;
 sulfametoxazol, preparate semidepozit;
 Sulformetoxina - Fanasil, preparat depozit, care
împreună cu pirimetamina este asociat în produsul
Fansidar, utilizat în tratamentul malariei.
 Există şi sulfamide cu acţiune intestinală -
salazosulfapiridina - Salazopyrin, utilizată în
tratamentul rectocolitei ulcerohemoragice,
 Unele active pe anumite micobacterii-sulfone –
Dapsona - utilizată în tratamentul leprei.
COTRIMOXAZOL
o Rezultat din asocierea
trimetoprim+sulfametoxazol, cu denumiri
comerciale ca: Tagremin, Biseptol, Septrin,
Sumetrolin, etc.

o Este indicat în infecţii sistemice cu bacili

gramnegativi (în asociere cu aminoglicozide),
precum şi în infecţii ORL, respiratorii, urinare,
boli diareice acute, meningite.

o Forma de administrare parenterală îl face util în

terapia meningitelor grave comatoase şi a
septicemiilor.
METRONIDAZOL
o Este primul derivat nitroimidazolic; este util ca şi
chimioterapic antiparazitar activ pe Trichomonas,
Entamoeba hystolitica, Giardia lamblia.

o Are de asemenea efecte bactericide pe bacilii anaerobi

grampozitivi şi negativi.

o Sunt comercializaţi şi derivaţi: tinidazol (Fasigyn) şi

ornidazol (Tiberal), ce au o mai bună toleranţă.

o Utilizarea lor este aproape obligatorie în infecţiile

genitale şi obstetricale, în septicemiile cu punct de
plecare uterin (B. fragilis).
QUINOLONE
Reprezintă un grup relativ nou de substanţe
antimicrobiene, având ca exponent iniţial acidul
nalidixic, de la care ulterior s-au sintetizat patru
generaţii:
 a I-a - acidul nalidixic
 Negram - utilizat în infecţii urinare, dizenteria bacteriană,
etc.
 acidul pipemidinic - ,
 acidul piromidinic şi alţii
 a II-a - acidul oxolinic,
 ciprofloxacina - Ciprofloxacin, Ciprinol, etc.
 ofloxacina - Tarivid;
 norfloxacina - Nolicin, Urospes, etc.
 pefloxacina - Peflacine.
 enoxacin - Enroxil;
QUINOLONE
 a III-a - fluorchinolone - bactericide, de uz
sistemic cu spectru ultralarg inclusiv pe germenii de
spital;
 Levofloxacina - Tavanic
 Grepafloxacina – Raxar
 Sparfloxacina - Zagam
 a IV-a – au actiune asupra DNA-gyrazei si
topoizomerazei; incetinesc aparitia rezistentei
 Gatifloxacina - Zigat
 Moxifloxacina – Avelox
 Trovafloxacina - Trovan
 Sunt de administrare orală, sau parenterală,
semidepozit (administrare la 12 ore), pătrund bine în
urină, bilă, LCR.
 Au ca mecanism de acţiune inhibarea girazei.
 Sunt inactive pe germenii anaerobi.
PRINCIPALELEL ANTIVIRALE
 D.C.I. Denumire comercială Indicaţii Doză Reacţii adverse
Amantadina Viregyt Profilaxia gripei A 100mgx2/zi Reacţii adverse
Rimantadina
Metisazona Marboran Infecţii cu virusuri Pox. 3g/zi oral (40mg/kgc/zi) Tulburări digestive
Profilaxia variolei

Idoxiuridina Iduviran Herpes simplex -topic: instilaţii oculare !!Depăşit în administrare

IDU Keratita herpetică -i.v.: encefalita i.v.
Encefalita herpetică

Vidarabină Vidarabin -local: -keratita herpetică -instilaţii oculare

(Adeninarabinozid -10-15 mg/kgc/zi i.v.
-general: -encefalita
a sau ARA-A)
herpetică, herpes
generalizat, herpes zoster
forme severe

Ribavirină Virazole In vitro- activă faţă de 7U Adulţi 600-800mg/zi Anemie

Toleranţă bună
ARN, 10U ARN Copii 10mg/kgc/zi
-herpes sipmlex, zoster, Oral cps 100mg
viroze respiratorii, rujeolă.

Aciclovir Zovirax -Herpex 1,2 Oral 200mgx5/zi /adult Toleranţă bună

i.v. !!! afecţiuni renale
Varicelă, zoster, HAV-B i.v. 5mg/kgc
pasagere
-profilactic herpesul
recidivant

Oseltamivir Tamifluu Gripa Oral 75mg x 2/zi

Interferonii: Intron HAV- B,C acută şi cronică, 1-10 milioane unităţi/24 Febră, anorexie, cefalee,
-α Roferon Keratita herpetică ore somnolenţă, letargie,
-β Wellferon Viroze respiratorii leucopenie
-γ Fibleferon
PegIntron
MEDICATIA ANTIRETROVIRALA
IN INFECTIA HIV-SIDA
 Denumire comună Denumire Data aprobării de
Producător
internaţională comercială către FDA

Zidovudina (AZT, ZDV) Retrovir GlaxoSmithKline Martie 1987

Didanozina (ddI) Videx Bristol Myers-Squibb Octombrie 1991

Zalcitabina (ddC) Hivid Hoffman-La Roche Iunie 1992

Stavudina (d4T) Zerit Bristol Myers-Squibb Iunie 1994

Lamivudina (3TC) Epivir GlaxoSmithKline Noiembrie 1995

Saquinavir (SQV-hgc) Invirase Hoffman-La Roche Decembrie 1995

Ritonavir (RTV) Norvir Abbott Laboratories Martie 1996

Indinavir (IDV) Crixivan Merck & Co., Inc. Martie 1996

Nevirapina (NVP) Viramune Boehringer Ingelheim Iunie 1996

Nelfinavir (NFV) Viracept Agouron Pharmaceuticals Martie 1997

Delavirdina (DLV) Rescriptor Pharmacia & Upjohn Aprilie 1997

Zidovudina/Lamivudina
Combivir GlaxoSmithKline Septembrie 1997
(AZT/3TC)

Saquinavir (SQV-sgc) Fortovase Hoffman-La Roche Noiembrie 1997

 Sustiva DuPont Pharmaceuticals
Efavirenz (EFV) Septembrie 1998
Stocrin Merck & Co., Inc.

Abacavir (ABC) Ziagen GlaxoSmithKline Februarie 1999

Amprenavir (APV) Agenerase GlaxoSmithKline Aprilie 1999
Lopinavir/ritonavir
Kaletra Abbott Septembrie 2000
(LPV/RTV)

Zidovudina/Lamivudina/
Trizivir GlaxoSmithKline Ianuarie 2001
Abacavir (AZT/3TC/ABC)

Tenofovir (TFV) Viread Gilead Octombrie 2001

Enfuvirtide (T20) Fuzeon Roche - Trimeris Martie 2003
Atazanavir (ATV) Reyataz Bristol Myers-Squibb Iunie 2003
Emtricitabina (FTC) Emtriva Gilead Iulie 2003
Fosamprenavir (FPV) Lexiva GlaxoSmithKline Octombrie 2003
Emtricitabina /Tenofovir
Truvada Gilead August 2004
(FTC/TFV)
Abacavir / Lamivudina Epzicom/
GlaxoSmithKline August 2004
(ABC /3TC) Kivexa

Tipranavir (TPV) Aptivus Boehringer Ingelheim Iunie 2005

Darunavir (DRV) Prezista Johnson&Johnson June 2006
Efavirenz/Emtricitabina/
Atripla Iulie 2006
Tenofovir
Raltegravir (RAL) Issentress Merck & Co., Inc. Octombrie 2007

Maraviroc (MRV) Celsentry GlaxoSmithKline Aprilie 2007

Etravirina (ETV) Intelence Tibotec Ianuarie 2008

Rilpivirine/Emtricitabine/ Complera/
August 2011
Tenofovir Eviplera

Rilpivirina (RPV) Edurant Tibotec May 2011

Elvitegravir (EVG) Stribild Gilead Sciences August 2012
Dolutegravir (DTG) Tivicay GlaxoSmithKline Februarie 2013
MEDICATIA HEPATITA CRONICA B
MEDICATIA HEPATITA CRONICA
C
Nr. Substanta de baza Denumire
Crt. comerciala
1 Pegylated interferon (alfa-2a or Pegasys
alfa-2b)
2 Ribavirin Copegus
3 Boceprevir Victrelis
4 Telaprevir Incivo
5 Simeprevir Olysio
6 Sofosbuvir Sovaldi
7 Daclatasvir Daklinza
8 Asunaprevir Sunvepra
9 BMS-791325
10 Ombitasvir/paritaprevir/ritona VIEKIRAX
vir
11 Dasabuvir EXVIERA
ANTIBIOTICOTERAPIA ?!