Stilul de predare al profesorului contemporan |

SEBESTYEN (DANI) ORSOLYA - IZABELA

Stilul de predare al profesorului contemporan

„Pedagogie I”

Stilul de predare al profesorului contemporan este unul flexibil și adaptabil, care își
adaptează metodele și tehnologiile educaționale la nevoile și stilurile de învățare ale elevilor.
Acesta nu se bazează exclusiv pe predarea frontală și nu încurajează memorarea pasivă a
informațiilor, ci se concentrează pe dezvoltarea abilităților și competențelor prin intermediul unor
activități practice și interactive.
Profesorul contemporan își încurajează elevii să ia inițiativă în procesul de învățare și să
participe activ la activități și discuții. Acesta își adaptează stilul de predare în funcție de nivelul
de cunoștințe și stilul de învățare al elevilor, oferindu-le feedback și sprijin individual.
De asemenea, profesorul contemporan utilizează tehnologia în procesul de predare, în
special platforme online și aplicații educaționale, pentru a oferii elevilor o varietate de materiale
didactice și pentru a încuraja colaborarea și comunicarea între elevi.
În general, stilul de predare al profesorului contemporan se axează pe dezvoltarea
competențelor și abilităților elevilor, prin intermediul unor activități practice și interactive,
adaptate nevoilor și stilurilor de învățare ale acestora. Profesorul modern utilizează o varietate de
metode și tehnologii pentru a-si ajuta elevii să învețe. În loc să se concentreze doar pe predarea
informațiilor, acesta încurajează elevii să își dezvolte abilitățile și competențele prin intermediul
unor activități practice și colaborative.
Stilul de predare al profesorului contemporan poate varia foarte mult, în funcție de
personalitatea si preferințele individuale ale fiecărui profesor, dar și de cerințele și caracteristicile
specifice ale materiei și a elevilor. Cu toate aceștia există câteva tendințe și starategii generale
care sunt mai des întâlnite în prezent:
1. Utilizarea tehnologiei: într-o lume în care tehnologia joacă un rol tot mai important în
viața de zi cu zi, mulți profesori aleg să folosească diverse instrumente și platforme
tehnologice pentru a-și sprijini predarea. Acestea pot include prezentări multimedia,
platforme online de învățare sau aplicații mobile.
2. Abordarea interactivă: din ce în ce mai mulți profesori tind să încurajeze participarea
activă a elevilor în procesul de învățare, prin intermediul discuțiilor, activităților de grup
sau exercițiilor practice. Aceasta poate fi o modalitate eficientă de a-i implica pe elevi în
procesul de învățare și de a-i ajuta să-și consolideze cunoștințele.
3. Emfaza pe înțelegere și analiză: mai mult decât a preda fapte și concepte, mulți
profesori își îndrumă elevii către o înțelegere mai profundă a subiectului, prin intermediul
discuțiilor și analizelor critice. Acesta poate ajuta elevii să-și dezvolte abilitățile de
gândire critică și de a aplica cunoștințele în diverse situații.
4. Personalizarea învățării: având în vedere că elevii pot avea diferite niveluri de
cunoștințe și interese, profesorii pot alege să personalizeze procesul de învățare, prin
intermediul activităților sau a materialelor didactice care se potrivesc mai bine cu nevoile
Stilul de predare al profesorului contemporan |
SEBESTYEN (DANI) ORSOLYA - IZABELA

individuale ale elevilor. Aceasta poate ajuta la creșterea motivației și angajamentului

elevilor în procesul de învățare.
În general profesorii contemporani încearcă să își adapteze stilul de predare la nevoile și
caracteristicile specifice ale elevilor și ale subiectului învățat, încercând să creeze un mediu de
învățare cât mai interactiv și eficient, dar îi și învață pe aceștia să devină independenți și
responsabili.

Bibliografie
 Brookfield, S. D. (2015). The skillful teacher: On technique, trust, and responsiveness in
the classroom. John Wiley & Sons.
 Marzano, R. J. (2007). The art and science of teaching: A comprehensive framework for
effective instruction. ASCD.
 M. Ionescu, M. Bocos, (2001), Cercetarea pedagogica si inovatia in invatamant, p.153.
 Gabriel Albu apud Stroe Marcus, 1997, Empatie si personalitate, p.57.