Histo Sem 2 Bun

SISTEMUL DIGESTIV
I. TUBUL DIGESTIV
1. CONSIDERATII GENERALE
- modalitate de organizare de tip tubular, include segmentele digestive de la
esofag la anus
- functie: propulsie, digestie, absorbtie
- structura: 4 tunici concentrice, dinspre lumen spre exterior succesiunea fiind:
mucoasa, submucoasa, musculara, adventice/seroasa
- mucoasa specific ape regiuni
A. MUCOASA TUB DIGESTIV
- formata din epiteliu, corion, muscularis mucosae
- invaginatii/infundaturi/cripte (stomac, intestin gros) sau
expansiuni/proeminente (intestin subtire) pt marire suprafata contact
- la baza lor, in corion pot fi structuri glandulare =
a.EPITELIU
- esofag, anus – epiteliu stratificat pavimentos fara keratinizare
- stomac, intestin subtire, intestin gros – epiteliu simplu prismatic: omogen, de
tip secretor /cellule secretante de mucoid (stomac), heterogen, de tip secreto-
absorbtiv/enterocit, celule caliciforme (intestin subtire, intestin gros)
b. CORION
- tesut conjunctiv lax, bogat celularizat (elemente migrate: limfocite, plasmocite,
macrofage, eozinofile), bine vascularizat si inervat
- glande: cardiale superioare si inferioare (esofag), cardiale, fundice, pilorice
(stomac), Lieberkuhn (intestin subtire, intestin gros)
c. MUSCULARIS MUCOSAE
- doua straturi subtiri de fibre musculare netede (circular int, longitudinal ext)
B. SUBMUCOASA TUB DIGESTIV
- tesut conjunctiv lax bine vascularizat si inervat (plex nervos Meissner)
- glande: esofagiene proprii (esofag), Brunner (duoden), sau elemente limfoide
permanente: placi Peyer (ileon)
C. MUSCULARA TUB DIGESTIV
- fibre musculare netede, dispuse in straturi/tunici, cu aspecte particular la esofag
(unde exista atat fibre musculare striate, cat si fibre musculare netede) si la anus
- intre tunicile musculare exista un strat subtire de tesut conjunctiv lax, unde se
gaseste plexul nervos Auerbach
D. ADVENTICEA / SEROASA TUB DIGESTIV
- etajul supradiafragmatic: tesut conjunctiv lax
- sub-diafragmatic: tesutul conjunctiv lax este acoperit de mezoteliu (epiteliu
simplu pavimentos), foita viscerala a peritoneului
2. ESOFAGUL
- falduri/pliuri longitudinale ale mucoasei si submucoasei; acestea se aplatizeaza
la trecerea bolului alimentar si revin apoi la dispozitia anterioara
- distensia stimuleaza contractia musculara, facilitand propulsia bolului alimentar
- structura: 4 tunici concentrice: mucoasa, submucoasa, musculara, adventice
a. MUCOASA ESOFAG
- epiteliu, corion, muscularis mucosae
- epiteliul de suprafata stratificat pavimentos fara keratinizare
- corionul, tesut conjunctiv lax, infiltrat de elemente limfoide
- in corion sunt glande cardiale superioare (in treimea superioara) si inferioare (in
treimea inferioara), ale caror canale sunt tapetate cu epiteliu de tip secretor
(glande tubuloacinoase de tip mucos);
b. SUBMUCOASA ESOFAG
- tesut conjunctiv lax, bine vascularizat, cu glande esofagiene proprii (glande
tubulo-acinoase de tip mucos), cu canale de excretie avand epiteliu bistratificat
cubic care strabat muscularis mucosae, trec prin corionul mucoasei, ajung la
epiteliu si se deschid la suprafata acestuia
c. MUSCULARA ESOFAG
- in treimea superioara fibre musculare striate, in treimea medie – fibre musculare
striate si fibre musculare netede, iar in treimea inferioara - fibre musculare
netede
- fibrel aranjate in doua straturi, circular int si longitudinal ext; 1/3 sup control
voluntary
d. ADVENTICE ESOFAG
- strat subtire de fibre de colagen si fibre elastice, care trec prin mediastin, prin
cavitatile pleurale si patrund in diafragm
- nu este tapetata de mezoteliu pana in momentul in care strabate diafragmul;
segmentul pregastric, subdiafragmatic, este acoperit de o reflectare a
mezoteliului peritoneal – seroasa
3. STOMACUL
A. CARACTERISTICI GENERALE
- 3 zone anatomice, cu corespondente histologice: regiunea cardiala, regiunea
fundica si regiunea pilorica
- functie: mecanica, secretie exocrina, secretie endocrina
-suprafata stomacului prezinta falduri/pliuri longitudinale evidente, anastomazate
intre ele, formate din mucoasa si submucoasa; aceste pliuri determina teritorii
poligonale, dand un aspect mamelonat; aceste mamelonari apar ciuruite de mici
orificii circulare (0,1-0,4 mm), care corespund invaginarilor tubulare (criptelor)
- structura: 4 tunici concentrice: mucoasa, submucoasa, musculara, seroasa
a. MUCOASA STOMAC
- epiteliu, corion, muscularis mucosae
- epiteliul de suprafata simplu cilindric, omogen, de tip secretor, format din
celule secretante de mucoid, cu pol inchis
• celulele epiteliului de suprafata - M.O.: polul apical apare palid, datorita
acumularii de picaturi mucoase, nucleul este localizat la polul bazal, perpendicular
pe membrana bazala; produsul de secretie elaborat este mai vascos decat
mucusul, se coloreaza slab cu mucicarmin, nu este metacromatic, dar este PAS
pozitiv (mucopolizaharide neutre); M.E.: microvilozitati scurte la polul apical,
acoperite de pelicula fina de glicocalix, in citoplasma apicala granule continand
precursorul mucoidului, RER, aparat Golgi supranuclear, jonctiuni laterale tip
ocludens si adherens
- corionul prezinta elemente celulare migrate bine reprezentate (corion de
aparare)
- epiteliul de suprafata invaginat in corion subjacent, formand criptele gastrice;
criptele se continua cu structuri glandulare, specifice pe 3 regiuni: glande cardiale
(glande tubuloacinoase de tip mucos) in regiunea cardiala, glande fundice (glande
tubulare simple sau bifurcate, drepte sau usor sinuoase, conturnate in zona
bazala, de tip mixt) si glande pilorice (glande tubulare ramificate de tip mucos
b. SUBMUCOASA STOMAC
- tesut conjunctiv lax, bine vascularizat si inervat (plex nervos mienteric Meissner)
c. MUSCULARA STOMAC
- fibre musculare netede, dispuse in 3 straturi: intern oblic, mijlociu circular,
extern longitudinal
- intre stratul circular si cel longitudinal este localizat plexul nervos Auerbach
- stratul circular este foarte bine dezvoltat (hipertrofic) in regiunea cardiala si
regiunea pilorica, formand sfinctere
d. SEROASA STOMAC
- tesut conjunctiv lax, mezoteliu
B. REGIUNE PILORICA STOMAC – STOMAC PILORIC
- criptele gastrice sunt lungi, ocupa jumatate sau doua treimi din mucoasa
- la baza lor se deschid glandele pilorice (glande tubulare ramificate de tip mucos)
C. REGIUNE FUNDICA STOMAC – STOMAC FUNDIC
- criptele gastrice scurte, ocupa o treime din mucoasa
- la baza lor se deschid glandele fundice
- glande tubulare simple, drepte sau usor sinuoase, mixte, din 5 tipuri celulare:
- celule accesorii – sintetizante de mucus, la gatul glandei
- celule parietale – sintetizante de HCl, in corpul glandei
- celule principale – sintetizante de pepsinogen, in corpul si baza glandei
- celule neuroendocrine – sintetizante de amine biogene active, la baza glandei
- celule de rezerva/regenerare – la gatul glandei
4. INTESTINUL SUBTIRE
- 3 regiuni: duoden, jejun, ileon
- ansamblu de structuri care maresc suprafata de contact: valvule conivente
(repliuri permanente ale suprafetei interne a peretelui, cu dispozitie
perpendiculara pe ax, formate din mucoasa si submucoasa), vilozitati intestinale
(proiectii/proeminente ale mucoasei, ca degetele, formate din epiteliu si corion),
microvilozitati (expansiuni digitiforme prezente la polul apical al enterocitelor, cu
aspect de platou striat in M.O.)
- functie: digestie, absorbtie, aparare
a. MUCOASA INTESTIN SUBTIRE
-este formata din: epiteliu, corion si muscularis mucosae
- epiteliul de suprafata simplu cilindric, heterogen, de tip secreto-absorbtiv,
format din enterocite (celule absorbtive) si celule caliciforme (celule sintetizante
de mucus); aditional, la acest nivel exista celule M si celule enteroendocrine
• ENTEROCITE INTESTIN SUBTIRE
- M.O.: inalte, citoplasma bazofila, cu o condensare la nivelul polului apical
(platou striat), nucleu ovalar, situat la polul bazal
- M.E.: microvilozitati la polul apical, acoperite de un strat subtire de glicocalix,
organite celulare bine dezvoltate – RER, ribozomi, REN, aparat Golgi, jonctiuni
laterale tip ocludens, adherens, desmozomi, gap
• CELULE CALICIFORME INTESTIN SUBTIRE – CEL CAL
- M.O.: forma de calice de floare sau cupa de sampanie, citoplasma palida,
datorita mucusului, conferind senzatia de gol optic, nucleu turtit la polul bazal;
- M.E.: citoplasma apicala contine multiple granule cu mucus, care conflueaza
intre ele, iar organitele celulare implicate in sinteza de glicoproteine – RER,
ribozomi, complex Golgi sunt foarte bine dezvoltate
• CELULE M – specifice regiunilor in care tesutul limfoid atasat mucoasei este
prezent, dificil de identificat in M.O., sunt caracterizate in M.E. prin forma de
cupola (endome) si microvilozitatile prezente la polul apical; cel mai probabil
componente ale sistemului fagocitar mononuclear, au rol de transport al
antigenelor luminale
- corionul prezinta numeroase elemente celulare implicate in aparare
MUCOASA formeaza vilozitati intestinale
- epiteliu de tapetare (simplu cilindric heterogen, de tip secreto-absorbtiv) la
exterior
- ax conjunctivo-vascular la interior: elemente celulare specifice corionului de
aparare, vas chilifer central, fibre musculare netede desprinse din muscularis
mucosae – muschiul Brucke, cu rol de directionare si orientare
- la baza vilozitatilor intestinale, epiteliul de tapetare se infunda in corionul
subjacent, transformandu-se in epiteliu glandular; formand glandele Lieberkuhn
GLANDE LIEBERKUHN (glande tubulare simple/cripte Lieberkuhn) sunt formate
din 5 tipuri celulare:
- celule bazale (de regenerare si diferentiere spre enterocite/celule caliciforme)
- enterocite
- celule caliciforme
- celulele Paneth – localizate la baza glandelor Lieberkuhn, au forma piramidala;
M.O.: citoplasma polului apical prezinta numeroase granule mari, intens acidofile
(“icre de Manciuria”), care contin lizozim – un produs de secretie cu rol
antibacterian; M.E.: apparat Golgi bine dezvoltat, RER evident, numeroase
mitocondrii, granule delimitate de membrane in treimea apicala - celule
enteroendocrine
b. submucoasa
- tesut conjunctiv lax, bine vascularizat si inervat (plex nervos mienteric Meissner)
- prezinta particularitati la nivelul duodenului si ileonului
c. musculara
- fibre musculare netede in doua straturi: circular intern, longitudinal extern
- intre cele doua straturi este localizat plexul nervos Auerbach
d. seroasa
- tesut conjunctiv lax, tapetat de mezoteliu
B. DUODENUL
- organizarea generala respecta elementele prezentate anterior, existand
particularitati la nivelul mucoasei
MUCOASA DUODEN
-prezinta vilozitati intestinale inalte, cu spect de “frunza de feriga” si glande
Lieberkuhn foarte adanci
SUBMUCOASA DUODEN
-prezinta, particular, glande Brunner (glande tubulo-acinoase de tip mucos), care
ascensioneaza, depasesc muscularis mucosae si se localizeaza si la nivelul laminei
propria (in mucoasa), alaturi de glandele Lieberkuhn
C. JEJUNUL
- MUCOASA JEJUN prezinta vilozitati intestinale efilate, foarte inalte, si glande
Lieberkuhn foarte adanci
- SUBMUCOASA JEJUN nu prezinta elemente particulare
D. ILEONUL
- MUCOASA ILEON prezinta vilozitati intestinale scurte si late si glande Lieberkuhn
putin adanci
- SUBMUCOASA ILEON prezinta, ca element particular, foliculi limfatici organizati
sub forma placilor Peyer
5. INTESTINUL GROS
- prezinta 5 regiuni: cec, colon, apendice, rect, anus
- functie: secretie, absorbtie
A. COLONUL
a. MUCOASA COLON
- epiteliu, corion si muscularis mucosae
- epiteliul de tapetare simplu cilindric, heterogen, de tip secreto-absorbtiv
(celule caliciforme, mai putine enterocite, celule M si enteroendocrine)
- nu prezinta vilozitati intestinale; glandele Lieberkuhn (glande tubulare simple)
se deschid direct la niv lumenului; mai adanci decat in intestinul subtire si nu
contin celule Paneth
-corionul de aparare cu limfocite, plasmocite (sintetizante de IgA secretorie),
macrofage; caracter tranzitoriu, foliculi limfatici si/sau infiltratii limfoide
b. SUBMUCOASA COLON
- tesut conjunctiv lax cu foliculi limfatici, infiltratii limfoide tranzitorii
c. MUSCULARA COLON
- fibre musculare netede in doua straturi: circular intern, longitudinal extern;
stratul intern continuu, extern – discontinuu, formeaza 3 benzi inguste (tenia coli)
d. SEROASA COLON
B. APENDICE ILEO-CECAL
a. MUCOASA APENDICE
- epiteliul de suprafata este simplu cilindric, heterogen, de tip secreto-absorbtiv
(mai putine celule caliciforme decat in colon, mai multe enterocite, celule
enteroendocrine)
- nu prezinta vilozitati intestinale; glandele Lieberkuhn (glande tubulare simple)
se deschid direct la nivelul lumenului; sunt mai putin adanci si mai rare decat in
intestinul subtire si, la acest nivel, contin celule Paneth
- corionul prezinta numeroase infiltratii limfoide si foliculi limfatici, care ocupa in
totalitate mucoasa, depasesc muscularis mucosae, localizandu-se si in
submucoasa; datorita acestor structuri, apendicele este inclus in cadrul
elementelor constituente ale tesutului limfoid atasat mucoaselor
- muscularis mucosae apare discontinua, intrerupta
b. SUBMUCOASA APENDICE
- tesut conjunctiv lax, ocupata de numeroase infiltratii limfoide si foliculi
limfatici, localizati initial in mucoasa si ulterior extinsi
c. MUSCULARA APENDICE
- fibre musculare netede in 2 straturi: circular intern, longitudinal extern
d. SEROASA APENDICE
CRITERII PENTRU STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE ORGAN – STABILIRE
DIAGNOSTIC
ESOFAG – diagnostic pozitiv
- histoarhitectonie specifica tubului digestiv, cu 4 tunici concentrice: mucoasa,
submucoasa, musculara si adventice; mucoasa prezinta epiteliu stratificat
pavimentos fara keratinizare, corion cu glande cardiale superioare si inferioare,
muscularis mucosae; submucoasa este caracterizata prin localizarea glandelor
esofagiene proprii; musculatura include, in segmente etajate, fibre musculare
exclusiv striate, alternante - striate si netede, si exclusiv netede
ESOFAG – diagnostic diferential
- cu stomacul, pe baza elementelor specifice existente la nivelul tuturor celor 4
tunici
- cu intestinul subtire, pe baza elementelor specifice existente la nivelul tuturor
celor 4 tunici
- cu intestinul gros, pe baza elementelor specifice existente la nivelul tuturor celor
4 tunici
STOMAC – diagnostic pozitiv
submucoasa, musculara si adventice; mucoasa (formata din epiteliu simplu
cilindric, omogen, de tip secretor, corion si muscularis mucosae) prezinta
elemente de organizare caracteristica: cripte gastrice, la baza carora se deschid
glandele gastrice cu structura particulara pentru fiecare regiune in parte
(glande cardiale, glande fundice, glande pilorice); submucoasa prezinta elemente
vasculare si nervoase intr-o atmosfera de tesut conjunctiv lax; musculara este
constituita din fibre musculare netede, dispuse pe trei tunici, intre care se
localizeaza microganglioni vegetativi
- pasajul esofago-gastric se continua cu regiunea cardiala; trecerea de la esofag la
stomac se face brusc, acest lucru fiind evident in special la nivelul mucoaselor,
unde epiteliul stratificat pavimentos fara keratinizare se continua direct cu
epiteliul simplu cilindric
- regiunea cardiala: cripte gastrice adanci, la baza carora se deschid glandele
cardiale (mai putin bine dezvoltate)
- regiunea fundica: cripte gastrice scurte, la baza carora se deschid glandele
fundice (foarte adanci, apropiate unele de altele, cu lumenele inguste si
celularitate variata); se evidentiaza, prin caracterele morfologice specifice si
localizare, celulele parietale si celulele principale
- regiunea pilorica: cripte adanci, la baza carora se deschid glandele pilorice
(ramificate, distantate
unele fata de altele)
STOMAC – diagnostic diferential
- intre cele trei regiuni gastrice: cardiala, fundica si pilorica, prin analiza
modalitatii de prezentare a criptelor gastrice si prin diferentierea celor trei tipuri
de glande, specifice fiecarei regiuni in parte; glandele au trasaturi
histoarhitectonice (structura, tipuri celulare) diferite
- cu esofagul, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
- cu intestinul subtire, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
- cu intestinul gros, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
INTESTIN SUBTIRE – diagnostic pozitiv
cilindric, heterogen, de tip secretoabsorbitiv, corion si muscularis mucosae)
prezinta elemente de organizare caracteristica: vilozitati intestinale, la baza carora
se deschid glandele Lieberkuhn; submucoasa, formata din tesut conjunctiv lax cu
numeroase elemente vasculare si nervoase, contine in anumite teritorii glande
sau structuri limfoide; musculara este constituita din fibre musculare netede,
dispuse pe doua tunici, intre care se localizeaza microganglioni vegetativi
- duodenul: vilozitati intestinale cu marginile ondulate, in “frunza de feriga” si
glande Lieberkuhn mai putin adanci; intreaga submucoasa este ocupata de
glandele Brunner care ascensioneaza, depasesc si intrerup muscularis mucosae,
localizandu-se si la nivelul mucoasei
- jejunul: vilozitati intestinale inalte, efilate si glande Lieberkuhn foarte adanci si
inguste; la nivelul submucoasei nu exista elemente particulare
- ileonul: vilozitati intestinale mai joase, mai late si glande Lieberkuhn mai putin
adanci si mai largi; intreaga submucoasa este ocupata de foliculi limfatici primari
si secundari care formeaza placile Peyer
INTESTIN SUBTIRE – diagnostic diferential
- intre cele trei segmente: duoden, jejun si ileon, prin analiza modalitatii de
prezentare a vilozitatilor intestinale si a glandelor Lieberkuhn, precum si prin
evidentierea elementelor specifice pentru submucoasa fiecarui segment in parte
- cu stomacul, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
- cu intestinul gros, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
INTESTIN GROS – diagnostic pozitiv
cilindric, heterogen, de tip secretoabsorbitiv, corion si muscularis mucosae) se
caracterizeaza prin absenta vilozitatilor intestinale, glandele Lieberkuhn
deschizandu-se direct la nivelul lumenului; submucoasa, formata din tesut
conjunctiv lax cu numeroase elemente vasculare si nervoase, poate contine
structuri limfoide cu caracter tranzitoriu sau permanent; musculara este
constituita din fibre musculare netede, dispuse pe doua tunici, intre care se
localizeaza microganglioni vegetativi
- colonul: respecta elementele de organizare specifice pentru intestinul subtire;
ocazional, in mucoasa sau submucoasa pot exista infiltratii limfoide sau foliculi
limfatici
- apendicele ileo-cecal: glande Lieberkuhn mult mai rare, mai distantate, mai
scurte, iar corionul mucoasei si intreaga submucoasa constituie sediul unor
multiple infiltratii limfoide si foliculi limfatici primari/secundari
INTESTIN GROS – diagnostic diferential
- intre colon si apendice ileo-cecal, prin analiza modalitatii de prezentare a
glandelor Lieberkuhn si a structurilor limfoide
- cu stomacul, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
- cu intestinul subtire, pe baza criteriilor histoarhitectonice ale mucoasei
II. GLANDE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV
1. FICATUL
A. CARACTERISTICI GENERALE FICAT
- structura: capsula, stroma, parenchim
- capsula periferica (Glisson) constituita din tesut conjunctiv fibros (fibre de
colagen, elastice, vase mici), din care detaseaza trabecule ramificate extensiv care
patrund in parenchim, conducand vase, nervi, canale biliare
- stroma formata din tesut conjunctiv bine reprezentat sustine vasele si nervii
- parenchimul este reprezentat de celule epiteliale cubice (hepatocite), aranjate
in placi si cordoane
- histoarhitectonie: placile de hepatocite converg radiar spre vena centrala, fiind
separate de sinusoidele hepatice
• ficatul de porc prezinta macroscopic lobuli demarcati de fisuri adanci si septuri
conjunctive proeminente
• ficatul uman prezinta macroscopic un aspect continuu, fara delimitare intre
lobuli
– spatii porto-biliare Kiernan (o arteriola, ram din artera hepatica, o venula, ram
din vena porta, un vas limfatic, un canalicul biliar)
- functii: endocrina (intervine in metabolismul general, prin substante sintetizate
de hepatocite), exocrina (responsabil de sinteza si eliberarea bilei)
B. VASCULARIZATIE FICAT
- aport sanguin de dubla origine: vena porta, artera hepatica
- vena porta (75%) aduce sange nutritiv; se ramifica, patrunde intre lobuli sub
forma de vene interlobulare, din care se desprind vene perilobulare, apoi venule
pericapilare, care se continua cu sinusoidele hepatice; sinusoidele se varsa in vena
centrala, care se continua cu vena hepatica, apoi cu vena cava
- artera hepatica (25%) se ramifica intre lobuli, paralel cu ramurile venei porte;
formeaza o retea de capilare: fie in jurul ramurilor venei porte si a canaliculilor
biliari din spatiul porto-biliar – plex peribiliar (care dreneaza in venulele din spatiul
port si de acolo in capilarele sinusoide), fie se varsa direct in sinusoide
C. LOBULATIE FICAT
- lobulul hepatic reprezinta unitatea morfo-functionala a ficatului
- exista 3 teorii care nu se exclud, ci se completeaza reciproc, reusind sa explice
functionalitatea ficatului si modificarile sale in patologie
LOB CLASIC HEPATIC
- forma hexagonala
- bazat pe functia endocrina a ficatului
- centrat de o vena centrala, in unghiuri avand cate un spatiu porto-biliar (in 3
unghiuri din 6)
- circulatia sanguina se realizeaza in sens centripet, iar excretia bilei – in sens
centrifug
LOBUL PORTAL
- forma triunghiulara
- bazat pe functia exocrina a ficatului
- centrat de un spatiu porto-biliar, in unghiuri prezinta 3 vene centrale din 3 lobuli
clasici vecini
ACIN HEPATIC VASCULAR
- forma romboidala, elipsoidala
- explica gradele diferitele de activitate metabolica, precum si procesul de
regenerare si dezvoltarea cirozei
- centrat de o latura a unui lobul clasic hepatic (pe care au traiect ramuri
terminale vasculare provenite din elementele vasculare localizate in spatiul porto-
bilar, din care vor rezulta sinusoidele hepatice), cu varfurile in doua vene centrale
din doi lobuli clasici vecini
D. HEPATOCITUL
- forma poliedrica, cu 6-8 fete laterale
- M.O.: citoplasma acidofila sau bazofila (in raport cu stadiul de activitate), nucleu
rotund, clar, cromatina dispersata, 1-2 nucleoli voluminosi (poliploidie)/ binucleat
- 3 tipuri de fete/poli/domenii: pol vascular/domeniu bazal, pol biliar/domeniu
apical, pol interhepatocitar/domeniu lateral
• POL VASCULAR (domeniul bazal), in raport cu spatiul perisinusoidal, prezinta
microvilozitati de talie diferita (expansiuni ale citoplasmei), cu vezicule de
endocitoza la baza si vezicule de exocitoza intre ele; spatiul stramt cuprins intre
polul vascular si sinusoid se numeste spatiu Disse (contine o fina retea de fibre de
reticulina, cu dispozitie radiara si grilajata)
• POL BILIAR(domeniul apical) formeaza pe un teritoriu limitat o depresiune in
forma de “jgheab”, cu cateva microvilozitati; vine in raport cu un pol similar,
rezultand o imagine in oglinda; jgheabul este delimitat prin jonctiuni de tip
aderens, ocludens, gap, realizand o izolare completa, tip “tunel”
• FETE INTERHEPATOCITARE (domeniul lateral) apar usor ondulate, stabilind
spatii intercelulare, prin jonctiuni bine reprezentate
- M.E.: RER bine reprezentat (rol in sinteza si eliberarea proteinelor serice –
albumina, microglobulina, transferina, ceruloplasmina, componente proteice
pentru lipoproteine), REN (contine enzime pentru sinteza colesterolului, enzime
oxidative pentru functia de detoxifiere, enzime pentru conjugarea bilirubinei si
formarea sarurilor biliare, enzime pentru scaderea glicogenului, enzime pentru
deiodare hormonilor tiroidieni), complex Golgi (glicozileaza proteinele serice,
impacheteaza in proteinele serice, rol in turnoverul celular), lizozomi, mitocondrii
(produc ATP), granule de glicogen si lipide, pigment de lipofuscina, pigment biliar
E. SINUSOID HEPATIC – SINUS HEPATIC
- dispozitie radiara, stabilind multiple anastomoze si realizand o retea vasta,
localizata intre lamelele de hepatocite; conduc sangele din spatiul porto-biliar
spre vena centrala
- se formeaza la polul lor vascular al hepatocitelor, fiind separate de acestea prin
spatiul Disse
- structura: endoteliu discontinuu, pe o membrana bazala fragmentata, subtire
sau chiar absenta; alte tipuri celulare constituente: celule Kupffer (macrofage),
celule Ito (depozitante de lipide)
CAI BILIEARE
F. CAI BILIARE INTRAHEPATICE
- reprezentate de canaliculii biliari intralobulari, canalul Hering, canaliculii biliari
extralobulari
- “capiliculi biliari” sau canaliculi biliari intralobulari nu au fara perete propriu,
fiind delimitati intre polii biliari ai hepatocitelor
- pasajul/canalul Hering este localizat la periferia lobulului (la nivelul placilor
limitante periferice), in continuarea lacunelor; la acest nivel apar celule cubice
proprii, fara a fi continue
- canaliculi biliari extralobulari sunt localizate in spatiile porto-biliare; prezinta
perete propriu, format din epiteliul simplu cubic, situat pe o membrana bazala;
pe masura cresterii diametrului, epiteliul devine prismatic
2. PANCREAS
A. COMPONENTA EXOCRINA
- glanda tubulo-acinoasa de tip seros, organizata sub forma de lobi separati prin
tesut conjunctiv, fiecare lob continand lobuli
- functie: secreta enzime active (amilaza, triacilglicerol lipaza, AND-aza, ARN-aza)
si inactive (tripsinogen, profosfolipaza, convertite prin enterokinaza)
- capsula este formata din tesut conjunctiv dens semiordonat
- stroma, reprezentata de tesut conjunctiv lax, sustine elementele de parenchim
care realizeaza lobulii
- lobulul este format dintr-o componenta secretorie (acini serosi) si o
componenta excretorie
(canale)
- acinul constituie unitatea morfo-functionala a pancreasului exocrin; are forma
rotunda, fiind alcatuit din celule piramidale sintetizante de proteine/zimogen,
foarte bine jonctionate intre ele, asezate pe o membrana bazala; nu prezinta
celule mioepiteliale; la un pol se continua cu cellule centro-acinoase (cele mai
distale celule ale canalelor)
- canalele sunt de tip intralobular, numite intercalare (formate din celule centro-
acinoase care realizeaza un epiteliu simplu cubic) si extralobular (epiteliu simplu
prismatic); canalele extralobulare conflueaza, rezultand canalul principal (la acest
nivel apar si celule caliciforme)
B. COMPONENTA ENDOCRINA
- reprezentata de insulele Langerhans (2% din masa totala a pancreasului),
inconjurate de o retea fina de tesut conjunctiv, fara ducte, cu plexuri capilare
foarte bogate (capilare fenestrate)
- functie: sinteza hormonala
TIPURI CELULARE PANCREAS – TIP CEL PANCREAS
• celule A/α (20%): situate la periferia insulei Langerhans; M.O.: nucleu
neregulat; M.E.: contin granule cu diametru de 250 nm, cu miez dens si halou
periferic clar, limitat; secreta glucagon
(creste glicemia)
• celule B/β (70%): dispersate in intreaga structura, dar concentrate in centrul
insulei Langerhans; M.O.: nucleu rotund, mare; M.E.: contin granule cu diametru
de 300 nm, cu miez dens si halou periferic clar si foarte bine reprezentat; secreta
insulina (scade glicemia)
• celule D/δ (5%): dispersate in masa insulara; M.E.: contin granule cu diametru
de 350 nm, omogene, electrono-transparente; secreta somatostatina (inhiba
eliberarea hormonala, reduce contractia musculaturii netede la nivelul
intestinului si veziculei biliare)
• celule G (1%): dispersate in masa insulara; M.E.: contin granule cu diametru de
300 nm; secreta gastrina (stimuleaza secretia de HCl)
• celule PP (1%): dispersate in masa insulara; M.E.: contin granule cu diametru de
180 nm; secreta polipeptid pancreatic (inhiba secretia exocrina a pancreasului)
3. GLANDE SALIVARE MAJORE
- ansamblu de glande tubulo-acinoase, reprezentate de glandele submaxilare,
sublinguale (de tip mixt), parotide (de tip seros)
- capsula este formata din tesut conjunctiv dens semiordonat
- stroma conjunctiva laxa sustine parenchimul, organizat sub forma de lobuli,
care contin componenta secretorie (acini) si componenta excretorie (canale)
- acinii sunt de tip seros, mucos si mixt (cu caracteristicile particulare epiteliului
glandular exocrin: celule sintetizante de proteine/zimogen, glicoproteine/mucus);
prezinta celule mioepiteliale
- canalele sunt de tip intralobular (canal Boll – epiteliu simplu cubic, canal Pfluger
–epiteliu simplu cubico-prismatic, de tip secreto-excretor) si
interlobulare/extralobulare (epiteliu bistratificat cubic, simplu prismatic,
stratificat pavimentos fara keratinizare); acestea se varsa in canalele mari, care se
deschid la nivelul cavitatii bucale
- functie: elaborarea salivei
SISTEM RESPIRATOR
1. CONSIDERATII GENERALE
- format din pulmoni si un ansamblu de conducte/tubi (calibre diferite, structuri
diferite) care fac legatura intre mediul extern si teritoriul specializat in realizarea
schimburilor gazoase
- ansamblul de conducte/tubi este reprezentat de: cai respiratorii superioare
(cavitate nazala; nazofaringe; laringe) si cai respiratorii inferioare (trahee;
bronsii extralobulare: primare, lobare; bronsiole intralobulare: propriu-zise,
terminale, respiratorii; canale alveolare)
- structurat in doua componente: sistemul de conducere (caile respiratorii
extrapulmonare si partial intrapulmonare – cavitate nazala, nazofaringe, laringe,
trahee, bronsii primare, bronsii lobare, bronsiole intralobulare, bronsiole
terminale) si sistemul respirator (bronsiole respiratorii, canale alveolare, saci
alveolari, alveole pulmonare)
- functii: filtrare, conditionare, umidifiere a aerului; realizarea schimburilor
gazoase (functie respiratorie); metabolica; de aparare
2. PULMONII - PLAMANII
- capsula fina de tesut conjunctiv, localizata la periferie, este tapetata de
mezoteliu, formand pleura (doua foite, parietala si viscerala)
- interstitiul (stroma conjunctiva) este format din tesut conjunctiv cu fibre de
colagen (asigura rezistenta) si elastice (asigura distensia, flexibilitatea); realizeaza
un ansamblu de sustinere pentru elementele vasculare si caile respiratorii
intrapulmonare, cat si pentru parenchimul pulmonar
- parenchimul este format din ansamblul alveolelor pulmonare
- vascularizatia este realizata de doua sisteme circulatorii: arterele pulmonare
(din mica circulatie, transporta sange venos, cu continut redus de O2 si presiune
scazuta) si arterele bronhice (din marea circulatie – aorta, artere intercostale,
transporta sange cu continut crescut de O2, presiune ridicata); arterele
pulmonare se ramifica in paralel cu bronsiile si bronsiolele, se capilarizeaza in
septurile interalveolare (rol in asigurarea schimburilor gazoase), de unde
capilarele se continua cu venule si vene, realizand circulatia de intoarcere;
arterele bronhice merg in paralele cu bronhiile pana la intrarea in lobuli, apoi se
capilarizeaza in peretele bronsic (rol in nutritie)
3. SISTEMUL DE CONDUCERE
3.1. CAILE RESPIRATORII SUPERIOARE
A. CAVITATE NAZALA
- structura: os, cartilagiu, muschi, mucoasa (epiteliu, tesut conjunctiv)
- 4 regiuni: anterioara (vestibul nazal), posterioara (fose nazale propriu-zise),
sinusurile, zona olfactiva
B. NAZOFARINGELE
- realizeaza legatura dintre cavitatea nazala si laringe; limitat de orofaringe, fiind
zona de granita intre sistemul digestiv si sistemul respirator
- structura: mucoasa cu epiteliu de tip respirator (asemanator cu epiteliul foselor
nazale), alternand cu mici plaje de epiteliu stratificat pavimentos fara
keratinizare, corion, amigdala faringiana
C. LARINGELE
- prezinta un corp (os hioid, cartilagiu tiroid, cricoid), o portiune dorsala
superioara (pereche de cartilagii aritenoide si corniculate) si o margine libera
(cartilagii cuneiforme, benzi dense de tesut conjunctiv fibros, muschi laringieni
intrinseci, ventral – epiglota)
- functie: fonatie
- structura: mucoasa, elemente musculare, ligamente, cartilagii
3.2. CAI RESPIRATORII INFERIOARE
A. EPITELIUL DE TIP RESPIRATOR
- epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat, format din 6 tipuri celulare,
identificabile si diferentiabile prin M.E.
• celule caliciforme: pol apical cu microvilozitati, dilatat, plin cu granule de
mucus, printre care exista centrioli, RER bine reprezentat, complex Golgi evident
• celule ciliate: pol apical cu cili care proemina in lumen, plutind in mucus; RER in
cantitati mici, complex Golgi moderat marit, lizozomi putini, corpi reziduali
prezenti; fiecare cil este ancorat intr-un corpuscul bazal, langa care exista
numeroase mitocondrii (ATP pentru miscarea cililor); pot apare la polul apical si
centrioli bazali, neasociati cilului
• celule bazale: mici, nu ajung la nivelul lumenului; se pot divide pe cele doua
linii;
caliciforma/ciliata
• celule cu marginea in perie – tip 1: pol apical cu microvilozitati neobisnuit de
lungi; pol bazal inervat de fibre nervoase aferente
• celule cu marginea in perie – tip 2: pol apical cu microvilozitati, dar cu o
pereche de centriole apicali – par a fi o etapa intermediara in procesul de
diferentiere spre o celula ciliata; citoplasma apicala contine granule cu un produs
fluid seros, electrono-dens (celule seroase)
• celule bazale cu granule mici: la polul bazal, granule cu miez dens si halou clar,
delimitate de membrane, cu diametru de 100-300 nm, care contin un material
catecolamin-like (serotonina, kalicreina), cu rol in controlul activitatii secretorii si
ciliare; unele sunt mici, localizate intre celelalte celule bazale, altele sunt mai
inalte, ajung in lumen, fiind conectate cu celelalte epiteliale
prin complexe jonctionale apicale; apartin sistemului neuro-endocrin difuz, avand
caracteristici de celule APUD; unele sunt inervate, altele nu
B. TRAHEEA
- structura: 4 tunici: mucoasa, submucoasa, fibro-musculo-cartilaginoasa,
adventice
- forma de cilindru, cu partea posterioara incompleta, superior fixata la laringe,
inferior se bifurca in cele doua bronhii primare, dreapta si stanga
a. mucoasa
- epiteliu de tip respirator, membrana bazala groasa, evidenta, corion cu fibre
elatice si conjunctive, elemente limfoide solitare sau grupate, glande tubulo-
acinoase sero-mucoase; terminatii nervoase libere penetreaza epiteliul; apare o
densificare de fibre elastice care separa mucoasa de submucoasa
b. submucoasa
- tesut conjunctiv bine vascularizat, pana la pericondrul cartilagiului traheal
c. tunica fibro-musculo-cartilaginoasa
- inele cartilaginoase (tip hialin) incomplete, cu aspect de potcoava (cu
concavitatea posterior), solidarizate prin tesut conjunctiv dens, bogat in fibre
elastice, in continuitate cu pericondrul; extremitatile libere sunt conectate prin
fascicule de fibre musculare netede – muschiul traheal
d. adventicea
- tesut conjunctiv bogat in adipocite, vase si nervi
C. BRONSI SUPRALOBULARE
- reprezentate de: bronsiile primare (dreapta si stanga), bronsiile lobare
- structura similara cu a traheei: 4 tunici: mucoasa, submucoasa, fibro-musculo-
cartilaginoasa, adventice; exista insa si elemente particulare
a. mucoasa
- epiteliu de tip respirator, corion mai redus, glande
b. submucoasa
- tesut conjunctiv lax, mult diminuat
c. tunica fibro-musculo-cartilaginoasa
- piesele de cartilagiu hialin au forme neregulate, realizand un inel incomplet; ele
sunt conectate prin fascicule de fibre de colagen si elastice, alaturi de fibre
musculare netede – muschiul Reissesen; pe masura ce diametrul scade, placile de
cartilagiu devin mai mici si consecutiv creste cantitatea de fibre musculare, astfel
incat grosimea muschiului este invers proportionala cu calibrul bronsiilor
d. adventicea
- tesut conjunctiv fibro-elastic, comun cu teaca conjunctiva care inconjura vasele
pulmonare
D. CAI RESPIRATORII INTRALOBULARE
- reprezentate de: bronsiole propriu-zise, bronsiole terminale, bronsiole
respiratorii; bronsiolele merg paralel cu arteriolele pulmonare, avand teaca
conjunctiva comuna
- structura se modifica: epiteliul devine simplu cilindric, aplatizandu-se progresiv
si devenind simplu cubic, simplu pavimentos; corionul este foarte slab
reprezentat; glandele, elementele limfoide dispar; placile incomplete de cartilagiu
dispar; fibrele musculare netede au o dispozitie circulara, inconjurand complet
lumenul
- epiteliul de la acest nivel nu mai contine celule caliciforme; este format din
celule ciliate, cellule Clara (bronsiolare), rare celule cu marginea in perie
diseminate, rare celule cu granule mici;
- bronsiolele propriu-zise se continua cu bronsiolele terminale, cu perete format
din epiteliu simplu cubic, corion redus, fibre musculare discrete
- bronsiolele terminale se continua cu bronsiolele respiratorii, in structura carora
epiteliul devine simplu pavimentos, corionul este redus, fibre musculare
intrerupte; de la acest nivel, odata cu deschiderea canalelor alveolare, cu sacii
alveolari si alveolele pulmonare, incepe teritoriul respirator al pulmonului
4. SISTEM RESPIRATOR
- reprezentat de bronsiolele respiratorii, canalele alveolare, sacii alveolari si
alveolele pulmonare
- canalele alveolare (cel mai distal component al cailor respiratorii) au un perete
discontinuu: epiteliu simplu pavimentos, corion redus, dar continand fibre
elastice, rare fibre musculare netede; ele se sfarsesc in ”fund de sac”, formand
sacii alveolari, fara perete propriu
- alveolele pulmonare sunt formate din 3 constituenti fundamentali ai structurii
pulmonare, la ultimele lor ramificatii: epiteliul alveolar, reteaua de capilare,
interstitiul interalveolar
- ariile dintre alveolele pulmonare sunt cunoscute si sub denumirea de septuri
interalveolare: la acest nivel plexul capilar de tip continuu, foarte bine
reprezentat, este sustinut de o cantitate redusa de tesut conjunctiv, cu un
continut bogat in fibre elastice si de reticulina; la acest nivel se realizeaza
schimburile gazoase, prin intermediul barierei aer-sange
- bariera aer-sange apare in teritoriile in care interstitiul interalveolar este atat de
redus, incat celulele epiteliale alveolare vin in contact cu celulele endoteliale ale
capilarelor de tip comun din interstitiu, fiind separate doar de o membrana bazala
unica; astfel, este posibila difuziunea gazelor din spatiul alveolar (prin stratul fin
de lichid alveolar dispus pe celule, membrana celulara a celulelor alveolare,
membrana bazala, membrana celulara a celulelor endoteliale) in sange si in sens
invers, la acest schimb contribuind si diferentele intre concentratiile de O2 si CO2
existente intre cele doua teritorii
EPITELIU ALVEOLAR
• pneumocite/alveolocite membranoase – tip 1: turtite, aplatizate, specializate in
schimburile de gaze; greu de diferentiat in M.O. de celulele endoteliale sau
fibroblastele din interstitiu; citoplasma redusa, contine vezicule de pinocitoza
• pneumocite/alveolocite granulare – tip 2: rotunde, proemina in interiorul
alveolei, au proprietati secretorii, producand surfactantul alveolar; la acest nivel
exista si macrofage – apartin SFM, rol de protectie, prin fagocitoza
5. UNITATI MORFO-FUNCTIONALE ALE PULMONULUI
- lobulul pulmonar – teritoriul dependent de o bronsiola intralobulara
- acinul pulmonar – teritoriul dependent de o bronsiola terminala
- unitul pulmonar – teritoriul dependent de o bronsiola respiratory
DIAGNOSTIC DE ORGAN
PULMON: diagnostic pozitiv
− structura caracterizata de aspectul particular, comparabil cu o “dantela”, al
alveolelor pulmonare, separate de septuri interalveolare fine, cu capilare
sanguine in grosimea lor; sunt identificabile bronsii supralobulare, bronsiole
intralobulare, lumene vasculare (arteriole, venule), precum si structuri de tipul
acinilor pulmonari si a sacilor alveolari; in septurile alveolare, in stroma
peribronsica sau peribronsiolara si in lumenul alveolelor se pot observa
macrofage incarcate cu praf sau carbune; la periferie se evidentiaza pleura
TRAHEE: diagnostic pozitiv
− caracteristici structurale specifice, conferite de organizarea concentrica a
tunicilor: mucoasa (epiteliu de tip respirator, corion cu glande tubulo-acinoase
sero-mucoase), tunica fibro-musculocartilaginoasa (individualizeaza inelul
incomplet de cartilagiu hialin, delimitat de pericondru, si fibre musculare netede),
adventicea (bine vascularizata si inervata)
TRAHEE: diagnostic diferential
− cu bronsiile supralobulare, prin diferentele existente in structura peretelui
SISTEM RENAL
1. RINICHIUL
- capsula periferica este de natura conjunctivo-fibroasa
- stroma, constituita din tesut conjunctiv lax redus, bine vascularizat, realizeaza
interstitiul renal
- parenchimul este format din nefroni si tubi colectori
- nefronul reprezinta unitatea morfo-functionala a rinichiului; prezinta doua
componente: corpusculul renal si tubii: contort proximal, ansa Henle, contort
distal
- histoarhitectonie: doua zone - corticala (la exterior), fin granulara, de culoare
rosie, structurata sub forma de cortex corticis, zone labirintice si coloane Bertin si
medulara (central), discontinua, cu aspect striat, de culoare galbena, structurata
sub forma de piramide Malpighi, in numar de 10-12, de pe care se detaseaza fine
prelungiri care patrund in zona corticala: piramide Ferrein/raze medulare, in
numar de 400-500 pe fiecare piramida Malpighi
- corticala este caracterizata prin prezenta corpusculilor renali (aspect globulos,
de ghem) si a tubilor nefronului (aspecte de structuri tubulare in incidente
diferite de sectiune) si a vaselor; exista o zona de corticala, situata subcapsular, in
care corpusculii renali sunt absenti, fiind prezenti numai tubi - cortex corticis
- medulara este caracterizata prin prezenta tubilor colectori
- functii: formarea urinii, reglarea osmolaritatii acesteia si, implicit, reglarea
compozitiei si volumului fluidelor corpului, cu mentinerea normala a nivelului de
sodiu, potasiu, clor, glucoza, aminoacizi, si a balantei acido-bazice; excretia
produsilor finali detoxifiati; reglarea presiunii sanguine; secretia unor substante
ca: eritropoetina, medulipina I, renina, prostaglandine
B. CORPUSCUL RENAL
- prezinta un pol vascular (locul de intrare a arteriolei aferente si de iesire a
arteriolei eferente) si un pol urinar, care se continua cu tubul contort proximal
- arteriola aferenta se ramifica in 2-4 metarteriole, care, fiecare, formeaza 4-6
capilare, rezultand anse capilare anastomozate (“reteaua admirabila”); un ghem
de anse format dintr-o metarteriola = lobul glomerular renal (arie importanta in
patologia glomerulara)
- structurat in 3 componente: epiteliala, endoteliala si mezangiala
COMPONENTA EPITELIALA
- reprezentata de capsula Bowmann, cu doua foite: parietala si viscerala
- foita parietala este formata din epiteliu simplu pavimentos, care la polul urinar
se continua cuepiteliul tubului contort proximal, iar la polul vascular se reflecta,
devenind foita viscerala
- foita viscerala tapeteaza in exterior ghemul vascular, cu care se afla intr-un
raport strans, astfelincat membrana bazala este in contact cu direct cu membrana
bazala a capilarelor glomerulare; celulele foitei viscerale sufera modificari
adaptative; sunt denumite podocite
PODOCITE
- M.O.: corp celular voluminos, citoplasma evidenta, nucleu globulos, cu
cromatina dispersata
- M.E.: organite celulare bine reprezentate (mitocondrii, complex Golgi, RER), pe
suprafata celulara prezinta podocalixina (glicozaminoglican cu acid sialic), care
confera o incarcatura electrica negativa
- corpul podocitelor se distanteaza de capilare si trimite o serie de prelungiri
primare (procese majore), cu ramificatii secundare/tertiare, care “imbratiseaza”
capilarul (forma de “caracatita”); ramificatiile tertiare se termina cu expansiuni
fine - pedicele, care se intersecteaza unele cu altele (aspect de “pieptene”)
- pedicelele (separate unele de altele la aprox. 39 nm) delimiteaza fanta de
filtrare, care insa nu este libera; la baza de insertie a membranei bazale, intre
pedicele se descrie prezenta unui material fin granular, numit diafragm; acest
diafragm prezinta o zona centrala densa, din care se desprind lateral prelungiri, cu
aspect de “fermoar” - slit-membrane
- totalitatea spatiilor din afara capilarelor, dintre podocite si pedicele, formeaza
spatiul capsular renal/spatiul de filtrare
COMPONENTA ENDOTELIALA
- reprezentata de capilarele glomerulare de tip fenestrat
- capilarele prezinta un epiteliu simplu pavimentos, celulele fiind unite prin
jonctiuni ferme si prezentand pori mari (900-1000 nm), fara diafragm
MEMEBRANA BAZALA
- componenta epiteliala si endoteliala sunt conectate/separate printr-o
membrana bazala comuna, rezultata din fuzionarea celor doua membrane bazale
individuale
- membrana bazala unica rezultata este groasa (400 nm), formata din lamina
lucida externa, lamina densa si lamina lucida interna, fara lamina reticularis
- membrana bazala contine colagen tip IV, matrice proteoglicanica (acid sialic),
molecule de adeziune; distributia moleculara este neomogena, alternand zone cu
densitate electrica ridicata cu zone cu densitate electrica scazuta (pori electrici)
- membrana bazala separa continutul sanguin capilar de spatiul de filtrare, astfel
incat orice material care trebuie sa treaca din sange in spatiul de filtrare trebuie
sa traverseze aceasta structura
COMPONENTA MEZANGIALA
- structura de sustinere pentru ansele capilare, alcatuita din matrice si celule
mezangiale
- organizata coniform, existand zone mezangiale corespunzatoare numarului de
lobuli glomerulari
- evidenta in zona de bifurcare si apropiere a capilarelor dintr-un lobul; in zonele
in care mezangiul vine in contact direct cu capilarul, membrana bazala lipseste
- matricea este formata din molecule anionice, incarcarea electrica negativa fiind
mai redusa
- celulele mezangiale prezinta forma stelata, nucleu cromatic, citoplasma
condensata, cu filament contractile (celula pericit-like); trimit prelungiri
citoplasmatice care se insinueaza pana in lumenul capilarelor; pe suprafata lor
exista receptori pentru angiotensina, Ag. MHC II; au capacitate de fagocitoza
C. TUBI NEFRONULUI
TUB CONTORT PROXIMAL
- prezinta doua portiuni: conturnata si dreapta; apare pe sectiune in incidente
transversale/oblice; format din epiteliu simplu cubic/ cubico-prismatic
- M.O.: celule cu nuclei evidenti, citoplasma intens acidofila, cu aspect striat,
prezentand o margine in perie caracteristica (bogata in glicoproteine – PAS
pozitiva si enzime – fosfataza alcalina, ATP)
- functie: resorbtie pentru molecule proteice/glicoproteice (pinocitoza,
endocitoza), mai mult de 85% apa si electroliti (proces activ, cu consum de
energie), toata glucoza (proces activ, prin fosforilare)
ANSA HENLE
- doua tipuri, functie de localizare: corpusculii renali din corticala au anse Henle
scurte, corpusculii renali de la jonctiunea corticala-medulara au anse Henle lungi
- ansa Henle scurta prezinta un epiteliu simplu pavimentos, cu celule tip I,
asemanatoare cu celulele endoteliale
- ansa Henle lunga este formata tot din epiteliu simplu pavimentos, cu celule tip
II, mai inalte, cu microvilozitati si interdigitatii (zona corticala), celule tip III, cu
aspect intre tipul I/II (portiune descendenta, zona medulara), celule tip IV, cu
aspect asemanator tipului I (portiune ascendenta, zona medulara)
- functie: concentrarea urinii (mecanism contracurent)
TUB CONTORT DISTAL
- prezinta doua portiuni: dreapta si conturnata (mai putin ca tubul contort distal);
este mai scurt, de aceea apar mai putin frecvent pe sectiune; format din epiteliu
simplu cubic
- M.O.: celulele cubice cu citoplasma mai palida, delimiteaza un lumen mai neted
, datorita absentei marginii in perie; nucleii rotunzi, evidenti (celulele fiind cubice
si mai mici, apar mai multi nuclei pe marginea tubului contort distal, comparativ
cu a tubului contort proximal); limitele celulare recognoscibile
- M.E.: polul apical nu mai formeaza microvilozitati; fetele laterale nu mai fac
pliuri; polul bazal prezinta labirint bazal
- functie: resorbtia de sodiu (sub influenta aldosteronului)
D. APARAT JUXTA-GLOMERULAR
- structura cu caracter endocrin, formata din macula densa, celulele juxta-
glomerulare si celulele lacis
• macula densa
- structurata la nivelul tubului contort distal, unde acesta vine in contact cu
arteriola aferenta; celulele devin inalte, prismatice, cu nuclei elipsoidali,
perpendiculari pe membrana bazala (densitate nucleara mare, coloratie mai
intensa); membrana bazala dispare, permitand un contact direct cu arteriola
aferenta; se schimba polaritatea celulara (mitocondrii la PA, complex Golgi
subnuclear)
E. TUBI COLECTORI
- continuarea morfologica a tubilor nefronului, localizati in piramidele Ferrein si
piramidele Malpighi, aparand predominant in sectiuni longitudinale
- formati din epiteliu simplu cubico-prismatic; M.O.: pol apical apare in cupola,
limite celulare foarte vizibile; pot prezenta doua categorii de celule, mai clare (cu
mitocondrii mai numeroase) si mai intunecate (cu mai mult RER, lizozomi); M.E.:
microvilozitati mici, falduri laterale absente, labirint bazal redus, jonctiuni
intercelulare extrem de puternice
- functie: resorbtia de apa (sub influenta ADH)
2. CAI URINARE
- reprezentate de calice, ureter, vezica urinara, uretra
- structura: 3 tunici: mucoasa (epiteliu pseudostratificat/de tranzitie/uroteliu,
corion), musculara, adventice
- epiteliul prezinta particularitati specifice; aspectul variaza, functie de starea de
plenitudine sau golire; are 3 tipuri celulare – celule bazale, celule polimorfe, in
“racheta de tenis” si cellule superficiale, “in umbrela”; rolul acestui epiteliu este
de a asigura impermeabilizarea cailor urinare; celulele “in umbrela” prezinta o
specializare a polului apical - cuticula: exista aici numeroase vezicule, precum si o
zona externa mult mai groasa a membranei celulare externe, toate constituind
“rezerva de suprafata membranara”, care poate fi adaugata pe suprafata celulara
apicala, daca este necesar (cand se produce o distensie); membrana plasmatica a
celulelor are o structura evidenta de proteine intramembranare, aranjate in mod
hexagonal
B. URETERUL
- structura: mucoasa (uroteliu, corion) musculara (2/3 superioare: doua straturi
de fibre musculare netede, intern longitidinal, extern circular, 1/3 inferioara:
apare al treilea strat, longitudinal),
adventice
C. VEZICA URINARA
- structura: mucoasa (uroteliu, corion), musculara (fibre musculare netede
dispuse plexiform), adventice
DIAGNOSTIC DE ORGAN
RINICHI - diagnostic pozitiv
− capsula periferica, histoarhitectonie zonala: corticala si medulara; corticala este
reprezentata de cortex corticis, zone labirintice si coloane Bertin; la nivelul
acestora, este caracteristica prezenta corpusculilor renali (cu aspect globular) si a
tubilor contorti proximali si distali, sectionati predominant transversal; medulara
este formata din piramide Malpighi si piramide Ferrein; la acest nivel sunt
identificabili predominant tubii colectori, mai ales in sectiune longitudinala,
alaturi de discrete anse Henle
VEZICA URINARA - diagnostic pozitiv
− structura caracterizata prin morfologia celor 3 tunici: mucoasa (uroteliu, corion),
musculara si adventice; mucoasa prezinta aspecte diferite, functie de starea de
vacuitate sau de plenitudine
SISTEMUL GENITAL FEMININ
1. OVARUL
A. HISTOARHITECTONIE OVAR
- la periferie, epiteliu germinativ (epiteliu simplu cubic) cu rol de tapetare, in
continuitate cu mezoteliul peritoneal
- exista doua zone distincte: corticala (extern) si medulara (central)
- corticala prezinta: o condensare de TC dens semiordonat = albugineea (sub
epiteliul germinativ), o stroma bogat celularizata = celule de tip fibroblast cu o
mare plasticitate in evolutie, dispuse intr-o maniera particulara, in vartejuri, si
foliculi ovarieni (FO) in stadii diferite de evolutie si involutie
- medulara contine, intr-o atmosfera de TC lax, vase sanguine cu traiect spiralat,
vase limfatice, nervi, resturi embrionare (rete ovarii)
- stadiile evolutive ale foliculilor ovarieni (FO) sunt: FO primordiali, FO primari,
FO secundari preantrali, FO antrali, FO tertiari/maturi/de Graaf; dezvoltarea lor
implica modificari in numarul si dispozitia celulelor foliculare, aparitia cavitatilor
cu lichid folicular, relatia cu ovocitul
- sub influenta FSH-ului, in fiecare luna, in cadrul unui ciclu ovarian (incepand din
ziua 1 pana in ziua 14), un numar de FO primordiali isi incep dezvoltarea; uzual,
numai unul singur ajunge la stadiul de maturitate functionala deplina (FO matur)
si intra in ovulatie (la mijlocul perioadei, aprox. in ziua 14)
- ovulatia este comandata de descarcarea masiva de LH (pic-ul de LH) de catre
adenohipofiza; functie de acest eveniment, ciclul ovarian prezinta doua perioade:
preovulatorie (foliculara) si post-ovulatorie (luteala)
- post-ovulatie, FO matur care a eliminat ovocitul se va transforma in corp
progestativ; corpul progestativ are o durata de viata de aprox. 10 zile (pana in
ziua 24 a ciclului ovarian) cand, daca fecundarea nu a avut loc, incepe sa
degenereze si involueze, transformandu-se in corp albicans; daca fecundarea a
avut loc, el va deveni corp gestativ/corp galben de sarcina, functional o perioada
de 3 luni, pana la maturarea placentei
- FO care nu devin maturi sufera un proces de involutie = FO atrezici
- FO in curs de dezvoltare sunt responsabili de sinteza de estrogeni; sinteza creste
progresiv de la debutul ciclului, are un pic preovulator (ziua 12), scade brusc la
ovulatie, apoi, in intervalul al doilea al ciclului, creste din nou, se mentine in
platou ridicat, dupa care se prabuseste la finalul ciclului; estrogenii actioneaza
direct la nivelul mucoasei uterine, determinand regenerarea/proliferarea acesteia
- corpul progestativ este responsabil de sinteza de progesteron, care
caracterizeaza intervalul al doilea al ciclului; progesteronul actioneaza direct la
nivelul mucoasei uterine, determinand activitatea secretorie a acesteia, in vederea
pregatirii pentru o posibila nidatie a oului
B. FOLICULI OVARIENI EVOLUTIE
• FOLICUL OVAR PRIMORDIAL
- contine ovocitul I, inconjurat de un strat de celule foliculare aplatizate; de jur
imprejur delimitarea de stroma corticalei ovarului se face printr-o membrana
bazala – membrane Slaviansky; dimensiuni de 25-50 μ
- FO primordiali sunt localizati pe mai multe randuri, imediat sub albuginee, in
zona cea mai periferica a corticalei
• FOLICUL OVAR PRIMAR
- ovocitul I creste in diametru, celulele foliculare devin cubice, dar sunt dispuse
tot pe un singur rand; celulele foliculare capata denumirea de celule granuloase
(M.E.: ergastoplasma dezvoltata, picaturi lipidice); la periferie – membrana
Slaviansky
• FOLICUL OVAR SECUNDAR PREANTRAL
- ovocitul I creste in diametru, celulele granuloase se multiplica si se dispun pe
mai multe randuri, evidentiind un aspect compact; intre ovocit si celulele
granuloase apare o structura inelara, dintr-o substanta amorfa, bogata in
glicozaminoglicani, PAS pozitiva, intens eozinofila = zona pellucida
- la periferie – membrana Slaviansky; in jurul acesteia, celulele stromale incep sa
se dispuna in maniera concentrica in jurul FO: incep sa se edifice tecile foliculare;
la inceput, celulele isi mentin caracterele stromale, dar pe masura ce foliculii se
dezvolta, ele vor capata trasaturi de celule steroidiene
• FOLICUL OVAR SECUNDAR ANTRAL
- ovocitul I creste in dimensiuni, este in conjurat de zona pellucida si de cateva
randuri de cellule granuloase; celulele granuloase incep sa sintetizeze lichid
folicular: la inceput in cantitati foarte reduse, sub forma unor mici lacuri/picaturi
(corpi Call-Exner), dispuse printre celule, ulterior in cantitati mai mari, care
realizeaza cavitati/crevase unice, apoi multiple, dizlocand celulele granuloase,
care isi pierd aspectul compact;
- la periferie – membrana Slaviansky; in exteriorul membranei Slaviansky = teaca
interna, celulara, formata din celule stromale modificate: forma poligonala,
dimensiuni marite, incarcate de picaturi lipidice, cu trasaturi ultrastructurale si
functionale de celule sintetizante de hormone steroidieni; celulele tecii interne
secreta androgeni, care vor fi preluati de celulele granuloase si, cu ajutorul unei
aromataze, transformati in estrogeni; in afara tecii interne = teaca externa,
fibrovasculara, cu rol de sustinere si nutritie
• FOLICUL OVAR MATUR/TERTIAR/DE GRAAF
- 1-1,5 cm diametru, proemina pe suprafata ovarului (stigma)
- ca urmare a cresterii cantitatilor de lichid folicular sintetizate si a confluarii lor,
se formeaza o cavitate mare, unica, numita antrum; concomitent, ovocitul, cu
dimensiuni marite (150-200 μ), inconjurat de o masa de celule granuloase, este
impins spre un pol al FO, devenind excentric, iar restul celulelor granuloase
tapeteaza peretele FO, de jur imprejurul cavitatii antrale, devenind granuloasa
parietala
- zona de celule granuloase care contine ovocitul in interior, pastrand legatura cu
granuloasa parietala, este denumita cumulus oophorus/disc proliger; ovocitul
este inconjurat de zona pellucida; primul rand de celule granuloase asezat peste
zona pellucida capata o dispozitie radiara = corona radiata
- la periferie – membrana Slaviansky, apoi teaca interna si teaca externa
- acest FO este capabil de ovulatie
• CORP PROGESTATIV/GESTATIV
- se formeaza din resturile FO matur, in urma ovulatiei
- prin ruperea epiteliului germinativ, a albugineii si a tecilor foliculare apare un
mic cheag sanguin, care va fi angajat in interiorul fostei cavitati antrale;
membrana Slaviansky se dezintegreaza, celulele granuloasei parietale se pliaza in
jurul cheagului, iar peste ele se aseaza celulele tecii interne; concomitent,
numeroase vase sanguine migreaza in interiorul structurii in formare – corpul
progestativ (corpus luteum)
- corpul progestativ: constituit din celule luteale granuloase (provenite din
fostele cellule granuloase) si celule luteale tecale (provenite din fostele celule ale
tecii interne)
- daca fecundarea are loc, corpul progestativ se transforma in corp gestativ/corp
galben de sarcina, iar daca nu, printr-un proces degenerativ/involutiv, in corp
albicans
• CORP ALBICANS
- apare in urma alterarii corpului progestativ, prin degenerescenta lipidica
(supraincarcare) a celulelor luteale granuloase si hipertrofie fibroasa a retelei
conjunctive; intervin macrofagele care fagociteaza, si fibroblastele care, prin
sinteza de fibre de colagen, vor inlocui structura cu un nodul fibros, pe care se
depune un material hialin,
- corpii albicans formati in urma ciclurilor lunare sunt antrenati in partea profunda
a corticalei, spre medulara si dispar progresiv, in luni sau ani
• FOLICUL OVAR ATREZIC
- atrezia poate surveni in orice stadiu de dezvoltare al FO, de la primordiali la
maturi
- implica diminuarea dimensiunilor foliculare (cu pierderea formei sferice),
degenerescenta celulelor granuloase si moartea ovocitului; raman ca resturi
vizibile fie zone pellucida izolate, ratatinate (aspect de “camera de bicicleta”
sparta), fie membrane Slaviansky ingrosate, hialinizate, cu aspect plisat,
plicaturat; de asemenea, se remarca persistenta prelungita a tecilor, care isi
mentin proprietatile functionale (foliculi tecogeni)
2. UTERUL
- desi anatomic sunt descrise mai multe segmente: fundul, corpul, istmul si colul
uterin, peretele uterin prezinta aspecte diferite numai la nivelul corpului si colului
A. CORPUL UTERIN
- structura: 3 tunici: mucoasa (endometru), musculara (miometru), seroasa
• ENDOMETRU UTER
- este format din epiteliu de suprafata si corion; este hormo-dependent
- epiteliul de suprafata este simplu cilindric, cu doua tipuri celulare: celule ciliate
(mai putine) si celule secretorii (mai numeroase); acest epiteliu se invagineaza in
corionul subjacent, realizand glandele endometriale (glande tubulare simple,
rectilinii in cea mai mare parte, usor sinuoase spre baza)
- corionul reprezinta o varietate speciala de tesut conjunctiv, fiind considerat “pur
celular”; este format din celule de tip fibroblast, fuziforme sau stelate, cu o mare
plasticitate, putine fibre de reticulina si o substanta fundamentala bogata in
glicozaminoglicani
- pe intreaga durata a vietii reproductive, endometrul sufera transformari ciclice,
corelate direct cu fazele ciclului ovarian; se defineste astfel ciclul endometrial, cu
o faza proliferativa (ziua 1-14,
coordonata de estrogenii elaborati la nivel ovarian) si o faza secretorie, (ziua 15-
28, coordonata de progesteronul si estrogenii elaborati la nivel ovarian)
- endometrul are doua zone distincte: zona/patura functionala (2/3 superioare), al
carui aspect variaza in cursul ciclului endometrial, fiind eliminata in cursul
menstruatiei si zona/patura bazala sau de regenerare (1/3 inferioara), fara
modificari pe parcursul ciclului endometrial, cu rol de refacere/regenerare a
zonei/paturei functionale
- vascularizatia endometrului difera in cele doua zone: arterele miometrului dau
ramuri separate
pentru zona bazala (arteriole bazale) si pentru zona functionala (arteriole
spiralate); arteriolele
spiralate sunt mai putin ramificate, dar mai conturnate si, datorita caracterului lor
hormonodependent,
vor suferi o evolutie ciclica impreuna cu restul mucoasei, fiind direct implicate in
realizarea menstruatiei; arteriolele spiralate se finalizeaza la o oarecare distanta
de epiteliul de suprafata, prin ramificare in 2-4 ramuri terminale care formeaza o
retea capilara superficiala; aceasta va colecta in plexuri venoase care, la locul de
anastomoza cu trunchiurile venoase, prezinta dilatatii importante =
sinusurile/lacurile venoase; trunchiurile venoase converg in venele miometriale
• FAZA PROLIFERATIVA UTER
- faza proliferativa incepe imediat dupa menstruatie; proliferarea implica
elementele epiteliale (glandulare, de suprafata) si cele stromale (ale corionului,
denumit si citogen = generator de celule)
- regenerarea incepe de la nivelul fundurilor de sac glandulare din patura bazala,
pe seama carora se refac glandele si ulterior epiteliul de suprafata (ziua 4);
glandele sunt la inceput rectilinii, perpendiculare pe suprafata, apoi, in jurul zilei
10, usor sinuoase; lumenele glandelor sunt bine definite, rotunde sau ovalare;
corionul prolifereaza pornind de la elementele existente in patura bazala, intre
fundurile de sac ale glandelor; initial sunt mai putin maturate, de forma stelata,
apoi capata caractere morfologice de fibroblaste, avand o dispozitie compacta, in
vartejuri
• FAZA SECRETORIE UTER
- faza secretorie incepe imediat dupa ovulatie; transformarile caracteristice
implica glandele endometriale si corionul
- glandele numeroase, lungi, devin sinuoase, cu lumenul larg, ondulat, festonat;
celulele ciliate diminua, predominante fiind celulele secretorii; celulele secretorii
se transforma: initial, nucleul devine central, iar la PB apar incluzii clare de
glicogen (faza secretorie precoce), apoi incluziile clare de glicogen gliseaza pe
langa nucleu – care redevine bazal, si ajung la nivelul zonei apicale, pe care o
ocupa in intregime, protruzionand in lumenul glandular si chiar urmand un
mod de secretie apocrin, astfel incat produsul de secretie ajunge in lumenul
glandelor (faza secretorie tardiva); in M.E.: granule de glicogen in relatie cu
fascicule de microfilamente, mitocondrii gigante, lizozomi abundenti - corionul
apare edematiat, infiltrat cu un material amniotrofic, cu un aspect lax; celulele
stromale se transforma decidual (devin mari, rotundo-ovalare, cu nucleu central,
limite distincte) si se dispun intr-o maniera epitelioida in zona superficiala a
paturei functionale, imediat sub epiteliul de suprafata, intre portiunile initiale ale
glandelor
- patura functionala prezinta astfel doua subzone: compacta (cu celule deciduale)
si spongioasa (cu lumene de glande ondulate, dantelate, realizand aspect de
“tirbuson” sau “dinti de fierastrau”, si corion lax, imbibat, edematiat)
- in absenta fecundarii, in jurul zilei 24-25 nivele hormonale incep sa scada
(“prabusirea” nivelelor de estrogeni si progesteron), arteriolele spiralate,
hormono-dependende, realizeaza vasoconstrictie urmata de spasm, ischemie,
necroza; in zonele ischemiate, glandele endometriale se taseaza, se aplatizeaza,
apar semne de degenerescenta nucleara si celulara, corionul este invadat de
celule inflamatorii mono si polimorfonucleare; necroza zonei functionale
determina dezintegrarea in multiple fragmente, care vor pluti in sangele provenit
din vasele deschise; resturile tisulare si sangele formeaza fluxul menstrual
(menstra), care se elimina prin cavitatea vaginala; endometrul ramane denudat,
pana la nivelul zonei bazale
• MIOMETRU UTER
- fibre musculare netede, cu benzi de TC intre ele
- dispunere in 3 straturi, slab definite: intern longitudinal (subtire), mijlociu
plexiform (gros, bine reprezentat, bine vascularizat – arteriole fara adventice, in
continuitate directa cu fibrele musculare), extern longitudinal (subtire)
• SEROASA UTER
- structura conjunctivo-elastica, acoperita de peritoneu in 2/3 superioare
DIAGNOSTIC DE ORGAN
OVAR - diagnostic pozitiv
− organ tapetat de epiteliu simplu cubic, sub care se dispune o banda compacta
de tesut conjunctiv dens semiordonat – albugineea; histoarhitectonie specifica, cu
zona corticala externa si zona medulara centrala; corticala se individualizeaza prin
prezenta, intr-o stroma cu celule dispuse in vartejuri, a unui populatii bine
reprezentate numeric de foliculi ovarieni, in stadii diferite de evolutie si involutie
(foliculi primordiali, primari, secundari preantrali, secundari antrali, tertiari,
atrezici), precum si a structurilor de tip corp progestativ, corp gestativ si corp
albicans; medulara este formata din tesut conjunctiv lax, in care se remarca
extrem de numeroase lumene vasculare de tip arterial si venos
SISTEM GENITAL MASCULIN
1. TESTICOLUL - TESTICUL
A. HISTOARHITECTONIE
- la periferie, capsula din TC dens semiordonat – albugineea; la polul supero-
posterior, albuginea se ingroasa, realizand o densificare = mediastinum testis
(corpul Highmore), de la nivelul caruia de desprind numeroase trabecule
conjunctive, dispuse in evantai spre polul opus; aceste trabecule
compartimenteaza parenchimul testicular in 200-300 de zone piramidale = lobulii
testiculari
- fiecare lobul testicular contine 1-4 tubi seminiferi (TS), structuri tubulare, cu
traiect extrem de conturnat, responsabili de producerea spermatozoizilor;
segmentele initiale ale TS sunt in “fund de sac”, sau bifide; TS dintr-un lobul
testicular se pot anastomoza intre ei; in sectiune transversala, TS apar sub forma
unor formatiuni rotunde sau ovalare, cu lumen, peretele prezentand un epiteliu
stratificat de tip particular; TS se continua cu caile spermatice intratesticulare
- in fiecare lob testicular, intre TS exista un tesut interstitial – TC lax, bogat in vase
sanguine si limfatice, in care sunt localizate celulele interstitiale sau celulele
Leydig, responsabile de sinteza hormonilor androgeni, avand caracteristici
morfologice in M.O. si M.E. specific celulelor sintetizante de hormoni steroidieni;
ansamblul lor formeaza glanda interstitiala a testicolului
B. TUB SEMINIFER
- prezinta o membrana periferica, pe care se dispune un epiteliu stratificat
heterogen, cu doua categorii celulare: celule de suport/sustinere (Sertoli) si
celule germinale, ale liniei spermatogenice (spermatogonii, spermatocite I,
spermatocite II, spermatide, spermatozoizi)
- membrana proprie periferica este formata din mai multe straturi celulare si
acelulare (din exterior spre interior): strat de celule conjunctive, strat de fibre de
colagen, mai multe randuri de celule mioide (cu caracteristici comune cu celulele
musculare netede), strat de fibre de colagen, membrana bazala propriu-zisa
CELULE SERTOLI – CEL SERTOLI
- rol de suport pentru celulele liniei germinale, forma si limitele fiind adaptate
pentru aceasta
- MO: celule prismatice, inalte, care stau cu PB pe membrana bazala, iar PA ajunge
in lumenul TS; citoplasma extrem de palida, cu limite nedefinite, nucleu localizat
in treimea bazala, dispus perpendicular pe axul peretelui, ovalar sau piriform, cu
numeroase indentatii, palid, cu 1-2 nucleoli evidenti (aspectul nucleului este
caracteristic)
- M.E.: fetele laterale realizeaza o multitudine de expansiuni citoplasmatice
(lojete) in care sunt localizate celulele liniei germinale (inconjurate intim si fara
spatii libere intre ele); polul apical, variabil in functie de stadiul de maturare a
celulelor germinale vecine, prezinta fine expansiuni citoplasmatice; organitele
celulare sunt bine reprezentate: REN evident (sub forma de lamele concentrice in
jurul lipozomilor), mitocondrii numeroase (dispuse paralel cu axul longitudinal),
picaturi lipidice, microfilamente (dispersate sau in fascicule paralele,
longitudinale), microtubule supranucleari, RER imprastiat
- in regiunile de contact intre doua celule Sertoli, membranele lor sunt foarte
apropiate si intre ele se realizeaza un sistem de jonctiuni stranse, puternice (tip
tight), care separa peretele tubilor seminiferi in doua compartimente:
compartimentul bazal (in care sunt localizate numai spermatogoniile) si
compartimentul adluminal (in care sunt localizate celelalte cellule germinale);
acest sistem de jonctiuni si implicit aceasta compartimentare sunt implicate in
realizarea barierei hemato-testiculare
- functie: mecanica (suport si protectie); trofica (in spermatogeneza); fagocitoza
(pentru resturile celulare rezultate din spermatogeneza si spermiogeneza);
secretie fluida (pentru asigurarea micromediului adecvat spermatozoizilor in
lumenul tubilor seminiferi); secretie endocrina (ABP
- androgen binding protein/proteina de cuplare cu androgenii si inhibina)
BARIERA HEMATO TESTICULARA
- reprezinta ansamblul de structuri existente intre sangele din capilarele
interstitiale si spermatozoizii din lumenul tubilor seminiferi
- implica doua componente: membrana proprie tubilor seminiferi si epiteliul
tubilor seminiferi, prin intermediul celulelor Sertoli (prin jonctiunile stranse care
unesc celulele Sertoli vecine, la un nivel situat deasupra etajului in care sunt
localizate spermatogoniile)
- se pot defini 4 compartimente: intertubular (interstitial), subepitelial (intre
celulele mioide si membrana bazala), bazal si adluminal
- mecanismul care permite trecerea spermatogoniilor din compartimentul bazal in
cel adluminal implica interventia unor enzime proteolitice (activatorul
plasminogenului, elaborat de celulele Sertoli), care pot determina deschiderea
tranzitorie a acestor jonctiuni; bariera hemato-testiculara creaza un mediu
special, favorabil maturarii celulelor germinale, si delimiteaza strict cele doua
populatii cu zestre genetica diferita (spermatogoniile cu 46 crs./celelalte celule,
rezultate in urma meiozelor, cu 23 crs)
- prin prevenirea aparitiei unui material genetic strain in circulatia generala, ceea
ce conduce la aparitia de anticorpi, bariera are functie de protectie imunitara
pentru celulele germinale
CELULE GERMINALE – CEL GERMINALE
- situate in etaje succesive in peretele tubilor seminiferi, in lojetele realizate pe
fetele laterale ale celulelor Sertoli, se multiplica si se diferentiaza - evolutie
celulara denumita spermatogeneza; in cadrul spermatogenezei au loc doua
procese: meioza (diferentiere celulara) si spermiogeneza (transformare celulara)
- sunt identificabile 4 tipuri celulare, in raport cu 4 stadii ale spermatogenezei -
spermatogonii, spermatocite, spermatide, spermatozoizi
SPERMATOGONII
- celule susa ale liniei germinale, localizate imediat deasupra membranei bazale,
intre polurile bazale ale celulelor Sertoli
- M.O.: forma rotunda, citoplasma clara si omogena, nucleu voluminos, rotund
sau ovalar
- dupa aspectul cromatinei, se pot deosebi 3 subtipuri celulare, care deriva unul
din altul prin mitoze si corespund la 3 generatii celulare: spermatogonie Ad (A
densa), susa, cu cromatina fin granulara, intens colorata, cu un nucleol,
spermatogonie Ap (A palida), cu cromatina fin granulara, slab colorata,
spermatogonie B, cu cromatina sub forma de grunji mari, neregulati
SPERMATOCITE
- localizate in unu-doua straturi, deasupra spermatogoniilor din care deriva
- se deosebesc spermatocite de ordin I si de ordin II
- spermatocitele de ordin I: M.O.: celule mari (18-20μ), cu citoplasma acidofila,
fin granulara, cu nucleu fie in repaus (cromatina in gramezi, nucleol vizibil), fie in
meioza, evidentiind cromozomi; spermatocitele de ordin I sunt celule in profaza
primei diviziuni meiotice, etapa prelungita la cateva zile, motiv pentru care in
sectiunile histologice apare un numar semnificativ de astfel de celule
- spermatocitele de ordin II: M.O.: celule mai mici (8-12μ), cu citoplasma redusa
si nucleu veziculos; reprezinta un stadiu de transformare rapid (motiv pentru care
sunt mai greu de observat); spermatocitele II declanseaza a doua diviziune
meiotica, dand nastere la spermatide
SPERMATIDE
- localizate in 3-4 straturi, in apropierea lumenului tubilor seminiferi
- M.O.: celule mici, rotunde sau poliedrice, cu nucleu hipercromatic
- nu se divid, ci sufera un proces de transformare progresiva, numit
spermiogeneza, in urma caruia apar spermatozoizii
SPERMATOZOIZI
- gametii masculini, localizati inspre lumenul tubilor seminiferi
- formati din cap, gat si coada (piesa intermediara, principala si terminala)
2. CAI SPERMATICE INTRATESTICULARE – CAI INTRATESTICULARE
- sunt reprezentate de tubii drepti, reteaua lui Haller si conurile eferente
- tubii drepti apar la extremitatea fiecarui lobul testicular, din unirea a 2-3 TS;
sunt structure tubulare rectilinii si scurte, tapetate de epiteliu simplu pavimentos
sau cubic; la acest nivel, al trecerii dintre TS si tubii drepti, epiteliul seminal
dispare brusc, ramanand doar un inel de cellule Sertoli
- reteaua lui Haller/rete testis este o retea labirintica de canale anastomozate si
lacune, cu diamtru neregulat, tapetate de un epiteliu simplu, cu celule
pavimentoase, cubice sau cilindrice
- conurile eferente realizeaza conexiunea intre reteaua Haller si epididim; ele sunt
reprezentate de 10-12 canale care, dupa un scurt traiect rectiliniu, descriu un
helix cu spirale din ce in ce mai largi, formand structuri conice; sunt tapetate de
un epiteliu situat pe o membrana bazala, in exteriorul careia exista un strat
conjunctivo-muscular; epiteliul prezinta grupe de celule cubice neciliate in
alternanta cu grupe de celule cilindrice ciliate, ceea ce confera un aspect festonat
lumenului
3. CAI SPERMATICE EXTRATESTICULARE – CAI EXTRATESTICULARE
- sunt reprezentate de epididim, canalul deferent si canalul ejaculator
- epididimul este un conduct foarte lung, flexibil si convolut, tapetat de un
epiteliu situat pe o membrana bazala, cu un strat conjunctivo-muscular extern,
mai bine dezvoltat decat la nivelul conurilor eferente; epiteliul este
pseudostratificat, cu celule cubice bazale (de regenerare) si celule cilindrice,
inalte, cu stereocili; lumenul are un aspect regulat, nefestonat, circular;
- canalul deferent este situat intre epididim si locul de jonctiune dintre veziculele
seminale si canalul ejaculator; in portiunea terminala prezinta o dilatatie –
ampula deferentiala; are un lumen stramt si ondulat, iar peretele este format din
3 tunici concentrice: mucoasa (epiteliu pseudostratificat, celulele cilindrice
prezentand stereocili, corion), musculara (3 straturi de fibre musculare netede:
extern longitudinal, mijlociu circular, intern longitudinal) si adventice;
proprietatile functionale sunt similare cu ale epididimului, ampula avand rol de
rezervor pentru sperma in intervalul dintre doua ejaculari
DIAGNOSTIC DE ORGAN
TESTICUL - diagnostic pozitiv
- histoarhitectonie caracteristica, prezentand capsula periferica (albugineea), la
nivelul careia este localizata reteaua Haller si din care se detaseaza septuri
conjunctive care compartimenteaza lobulii testiculari; in interiorul lobulilor tubii
seminiferi se identifica sub forma de structure tubulare, cu membrana bazala
proprie, tapetate de un epiteliu pluristratificat si polimorf (cellule ale liniei
spermatogenice si celule Sertoli); intre tubii seminiferi se observa, in atmosfera
conjunctiva a tesutului interstitial, celule Leydig; conurile eferente, epididimul,
canalul deferent si canalul ejaculator apar sub forma de structuri tubulare, cu
structura diferentiabila prin particularitatile peretelui
CAVITATEA ORALA
CAV ORALA
- prima parte a tractului digestiv
- constituita din doua teritorii distincte: o zona externa vestibulara, limitata de
buze si obraji si o zona cavitara propriu-zisa, separata de vestibul prin cele doua
maxilare care sunt tapetate de gingie si in care sunt localizati dintii, in alveolele
dentare
LIMITE
- superior: palatul dur si palatul moale
- inferior: planseul gurii si baza limbii
- posterior: pilonii bazei gatului si amigdalele.
1. MUCOASA ORALA – GENERALITATI
• Mucoasa orala tapeteaza cavitatea orala, la nivelul buzelor continuandu-se cu
pielea, iar la nivelul faringelui - cu mucoasa tubului digestiv.
STRUCTURA MUCOASA ORALA
- doua elemente obligatorii:
- epiteliul de suprafata: epiteliu oral, este de tip stratificat pavimentos
ortokeratinizat, parakeratinizat sau nekeratinizat.
- tesutul conjunctiv subjacent: lamina propria
- zona de separare dintre cele doua tesuturi este neregulata, existand invaginatii
epiteliale care alterneaza cu proiectii ascendente de tesut conjunctiv
- perforata de dinti, fiind singurul loc din organism in care epiteliul este perforat
fiziologic.
SUBMUCOASA ORALA
- exista numai in anumite zone: obraji, buze si regiunea posterioara a palatului dur
- formata din tesut conjunctiv lax cu componente predominant glandulare sau
adipoase
- rol: separa / conecteaza mucoasa de tesutul osos sau tesutul muscular subjacent
- limita dintre tesutul conjunctiv al mucoasei si submucoasa este greu de definit.
In teritoriile fara submucoasa (gingie, palat dur) mucoasa orala se ancoreaza
direct la periostul tesutului osos, formand un sistem ferm, inelastic, denumit
mucoperiost.
• La nivelul cavitatii orale, componenta glandulara este foarte bine reprezentata,
in principal prin glande salivare minore localizate la nivelul laminei propria sau in
submucoasa.
2. TIP MUCOASA ORALA – TIPURI MUCOASA
- functii diferite - aspecte regionale particulare.
- mucoasa de tapetare (buze, palat moale, obraji, planseul cavitatii orale,
suprafata ventrala a limbii, mucoasa alveolara)
- mucoasa masticatorie (gingie, palat dur)
- mucoasa specializata (fata dorsala a limbii)
2. 1. MUCOASA DE TAPETARE - MUC TAPET
STRUCTURA MUC TAPET
- epiteliul oral - epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, de grosime variabila
(100-500 μm)
- lamina propria
- fibre de colagen, elastice si de reticulina tipice oricarui tesut conjunctiv de
sustinere - grad de extensie si flexibilitate, inainte ca fibrele sa fie atat de
tensionate incat sa limiteze miscarea
- fibrele de colagen nu sunt atat de groase si de strans organizate ca cele din alte
tipuri de mucoasa orala, ele avand un traiect mai neregulat printre punctele de
ancorare
- interfata epitelio-conjunctiva
- relativ neteda
- legatura cu structurile subjacente – printr-o submucoasa laxa, elastica
2.1.1. BUZE1 - BUZA
- 3 zone:
- versant extern – cutanat
- margine libera – vermilion
- versant intern – mucos.
- versantul extern
- structura pielii: epiderm (epiteliu stratificat pavimentos fara keratinizare) si
derm
- in derm: glande sebacee, foliculi pilosi, glande sudoripare
- marginea libera (jonctiune mucocutanata)
- trecerea de la epiteliul pavimentos stratificat keratinizat al pielii, la epiteliul
pavimentos stratificat nekeratinizat al mucoasei orale de tapetare
- epiteliul ortokeratinizat sau parakeratinizat este foarte subtire, in special acolo
unde papilele tesutului conjunctiv sunt extrem de inalte si ajung aproape de
suprafata libera;
- hematiile din capilare, observabile datorita subtirimii epiteliale, sunt
responsabile de “rosul buzelor”.
- versantul intern (mucoasa labiala)
- epiteliu oral – stratificat pavimentos fara keratinizare
- lamina propria continand glande salivare minore mixte
- la nivelul suprafetei interne si a vermilionului, mucoasa de tapetare este strans
atasata de muschiul subjacent – orbicularul buzelor, care sustine in fapt
configuratia anatomica a buzelor.
2.1.2. OBRAJI- OBRAZ- MUCOASA BUCALA JUGALA
MUCOASA BUCALA JUGALA OBRAJI
- epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat foarte gros (500 μm)
- lamina propria cu structura de tesut conjunctiv dens, fibros, bogat in fibre de
colagen si cu mai putine fibre elastice
- interfeta epitelio-conjunctiva: papilele sunt lungi si subtiri, prezentand
numeroase anse capilare anastomozate, rezultate dintr-o bogata vascularizatie.
SUBMUCOASA BUCALA JUGALA OBRAJI
- tesut conjunctiv dens, bogat in fibre de colagen si fibre elastice, responsabil de o
ancorare ferma a mucoasei de musculatura subjacenta
- contine celule adipoase si glande salivare minore de tip mixt, dispuse intre
fibrele tesutului conjunctiv
2.1.3. MUCOASA VENTRALA LIMBA – MUCOASA LIMBA
MUCOASA LIMBA
- epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, subtire
- lamina propria delicata, cu fibre de colagen si putine fibre elastice, glande
salivare minore de tip mixt, o retea capilara in stratul papilar superficial, stratul
reticular profund fiind mai putin vascularizat
- interfata epitelio-conjunctiva - numeroase papile scurte.
SUBMUCOASA LIMBA
- contine adipocite si numeroase vase sanguine de calibru mic
- subtire si neregulata - dificil de individualizat
- uneori poate lipsi complet, lamina propria fuzionand si fiind in continuitate cu
tesutul conjunctiv dintre fasciculele musculare ale muschiului limbii.
2.1.4. MUCOASA PALAT MOALE
MUCOASA PALAT MOALE
- epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat: subtire, atinge 150 μm, prezinta
incorporati muguri gustativi.
- lamina propria groasa, caracterizata prin papile conjunctive scurte, extrem de
vascularizata, cu o retea capilara foarte bine dezvoltata, ceea ce confera o culoare
mai deschisa (roz pal), comparative cu palatul dur; la acest nivel exista numeroase
fibre elastice, care formeaza o adevarata lamina elastica, la limita cu
submucoasa.
SUBMUCOASA PALAT MOALE
- caracter lax, difuz, inalt glandular (contine glande salivare minore de tip mucos –
glanda palatina)
2.1.5. MUCOASA PLANSEU CAV ORALA
MUCOASA PLANSEU CAV ORALA
- epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat foarte subtire (100 μm)
- lamina propria cu papile conjunctive scurte, bine vascularizata prin anse capilare
scurte si anastomozate; fibrele elastice prezente in lamina propria au capacitatea
de a restabili pozitia mucoasei, dupa distensie.
SUBMUCOASA PLANSEU CAV ORALA
- tesut conjunctiv lax, contine tesut adipos si glande salivare minore.
2.1.6. MUCOASA ALVEOLARA
MUCOASA ALVEOLARA
- epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat subtire
- lamina propria cu papile conjunctive scurte si cu extrem de numeroase fibre de
tip elastic, care se extind in submucoasa. Vascularizatia laminei propria este
asigurata printr-o retea capilara localizata in stratul superficial papilar, provenita
din ramificarea vaselor sanguine care merg spre periost.
SUBMUCOASA ALVEOLARA
- tesut conjunctiv de tip lax si contine glande salivare minore
- fibre elastice foarte numeroase, realizand atasarea de periostul proceselor
alveolare si permitand revenirea mucoasei in pozitia initiala, dupa destinderea
produsa in timpul vorbirii si masticatiei.
2.2. MUCOASA MASTICATORIE
• Localizare
- tapeteaza gingia si palatul dur
- edentatie - acopera intreaga suprafata masticatorie a arcurilor dentare
STRUCTURA MUCOASA MASTICATORIE
- epiteliu stratificat pavimentos ortokeratinizat, frecvent existand arii
parakeratinizate; are un caracter inextensibil, iar grosimea sa este moderata (250
μm)
- lamina propria groasa; fibrele de colagen sunt organizate in retea densa,
constituita din fascicule mari, strans impachetate; aceste fascicule au o orientare
directa printre punctele de ancorare.
- interfata epitelio-conjunctiva este extrem de ondulata, cu numeroase papile
conjunctive elongate, inalte, dispuse alternativ cu creste epiteliale adanci -
ancorare mecanica ferma
- mucoasa masticatorie adera pe planuri osoase imobile
- fie direct la nivelul proceselor alveolare, prin atasarea fibrelor conjunctive din
lamina propria la periost
- fie indirect la nivelul palatului dur, printr-o submucoasa speciala, cu caracter
fibros (mucoperiost) sau bogata in elemente de tesut adipos/glandular.
2.2.1. MUCOASA GINGIVALA
- element constituent al parodontiului (prezentare in modulul de Histologie a
sistemului stomatognat)
- epiteliu stratificat pavimentos keratinizat sau parakeratinizat
- lamina propria
2.2.2 MUCOASA PALAT DUR
- zone macroscopice:
- linia mijlocie a palatului dur se numeste rafeu median
- zona anterioara a palatului dur prezinta o serie de mici ridicaturi numite creste
rugoase, orientate transversal pe palatul anterior, fara a trece de linia mediana,
usor de observat si palpat
- 1 cm posterior fata de incisivii anteriori exista in planul liniei mediane o
ridicatura numita papila incisiva.
MUCOASA PALAT DUR
- epiteliu stratificat pavimentos cu ortokeratinizare si respectiv parakeratinizare
- lamina propria groasa, constituita din tesut conjunctiv dens, moderat
vascularizat de o retea de capilare cu anse scurte. Crestele rugoase din zona
anterioara sunt pliuri ale mucoasei
ZONE FARA SUBMUCOASA PALAT DUR
- la nivelul crestelor rugoase: fibrele tesutului conjunctiv din stratul papilar al
laminei propria se ataseaza direct de osul subjacent, fiind numite benzi de
tractiune si realizand imobilitatea acestor pliuri
- la nivelul liniei mijlocii a palatului dur: atasament fibros dens la osul subjacent,
numit mucoperiost; tesutul conjunctiv dens, bogat in fascicule de fibre de
colagen, al laminei propria, stabileste direct legatura cu osul subjacent.
SUBMUCOASA PALAT DUR
- in regiunile laterale
- ariile de submucoasa include:
- tesut adipos (anterior)
- glande salivare minore de tip mucos – glande palatine (posterior), glande care se
continua si in zona palatului moale
2.3. MUCOASA SPECIALIZATA – FATA DORSALA LIMBA
- zone:
- doua treimi anterioare - corpul limbii
- treime posterioara, numita baza limbii;
- cele doua zone sunt separate printr-un sant in V – sulcusul terminal.
MUCOASA DORSALA LIMBA
- caracterizata prin prezenta unor structuri individualizate – papilele linguale: rol
mecanic, rol senzorial (muguri gustativi)
- epiteliu stratificat pavimentos keratinizat sau nekeratinizat
- lamina propria bogat vascularizata (retea capilara in stratul papilar, vase de
calibru mai mare in stratul reticular) si inervata, care contine glande salivare
minore in zona posterioara.
- nu exista o submucoasa individualizata, fibrele conjunctive ale laminei propria se
extind profund, intre fasciculele musculare ale limbii
PAPILE LINGUALE
-4 tipuri: filiforme, fungiforme, circumvalate, foliate
- papilele filiforme
- cele mai numeroase
- localizare predominant in cele doua treimi anterioare ale limbii, dispuse in siruri
paralele cu bratele “V”-ului lingual, divergent de la linia mediana, dar se pot
extinde si spre orofaringe
- forma de flacara, “cioc de pasare” sau con
- tapetate de epiteliu keratinizat si au un miez conjunctivovascular central, adesea
divizat in axe secundare
- rol mecanic
- papilele fungiforme
- mai putin numeroase
- localizate diseminat printre papilele filiforme de pe varful limbii si, uneori,
laturile limbii, sub forma unor ridicaturi rotunde si netede (ca o ciuperca, cu baza
de implantare redusa si partesuperioara larga), cu un diametru de 0,5-2 mm
- se proiecteaza usor peste suprafata limbii.
-miez conjunctivovascular, cu axe secundare, acoperit de un epiteliu nekeratinizat
- 1 papila: intre 1-4 muguri gustativi, localizati intraepitelial in zona convexa
dorsala, avand rol in perceperea gustului (dulce, sarat, acru).
- papilele circumvalate
- 8-12, cu diametru de 2-4 mm
- localizate la jonctiunea dintre doua treimi anterioare si treimea posterioara a
limbii (intre corpul si baza limbii), adiacent si anterior sulcusului terminal,
formand si ele un V cu varful orientat posterior.
- epiteliu keratinizat superior si nekeratinizat in lateral si un ax
conjunctivovascular central
- inconjurate de un perete evident si un sant circumferential adanc (valum), la
baza caruia, in criptele laterale, se deschid canalele de excretie ale glandelor von
Ebner (glande salivare minore, de tip seros)
- pe peretii laterali, intraepitelial, exista aproximativ 250 de muguri gustativi
- rol - peste 2.500 de muguri gustativi - perceperea gustului (sarat, acru, amar si
dulce).
- papilele foliate
- mai putin intalnite la om, comparativ cu unele animale
- localizate pe marginile laterale ale partii posterioare a limbii, sub forma unei serii
de 4-12 ridicaturi, dispuse paralel si alternand cu santuri adanci.
- forma de frunza, cu pereti laterali asemanatori cu cei ai papilelor circumvalate si
sant bazal inconjurator, in care se pot deschide canale ale glandelor salivare
minore de tip seros.
- pot contine muguri gustativi, intraepitelial, pe peretii laterali (aproximativ
2.560/papila).
MUGURE GUSTATIV
- mic organ senzorial intraepitelial
- rol de receptor gustativ datorita structurarii sale din celule epiteliale modificate,
posibil de origine neuroepiteliala
- MO: pata clara intraepiteliala, cu forma ovoida, comparabila cu un butoi (60-80
μm inaltime, 35-45 μm diametru), 30-80 de celule fuziforme, aranjate in jurul
unei cavitati centrale, cu dispozitie in “felii de portocala”
- baza mugurelui gustativ este situata deasupra membranei bazale, comunicarea
cu tesutul conjunctiv subjacent se face printr-un por bazal, iar inaltimea sa ajunge
pana aproape de suprafata epiteliului, unde capetele apicale ale celulelor se
termina intr-un canal gustativ care comunica cu suprafata printr-un mic orificiu,
porul gustativ; in jurul porului gustativ se distribuie cateva cellule epiteliale mici,
aplatizate. In zona bazala sunt prezente fibre nervoase care realizeaza sinapse cu
unele celule.
- ME evidentiaza 4 tipuri celulare:
- celule clare (tip I) – rol sustinere, sau functionarea ca o terminatie nervoasã?
- celule intunecate (tip II) - realizeaza relatii de tip schwanian cu fibrele nervoase
(indeplinind rol analog celulelor Schwann).
- celule intermediare (tip III) - rol de receptor gustativ
- celule bazale (tip IV) – rol de rezerva
CRITERII PENTRU STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE ORGAN
BUZA – diagnostic pozitiv
- 3 versante: cutanat (extern), mucos (intern), marginea libera/vermillion/rosul
buzelor (central)
- versantul extern: epiderm, derm, glande sebacee, glande sudoripare, foliculi
pilosi
- versantul intern: epiteliu stratificat pavimentos fara keratinizare, lamina propria,
glande salivareminore (tubulo-acinoase de tip mixt)
- marginea libera: epiteliu stratificat pavimentos cu ortokeratinizare si
parakeratinizare, laminapropria
- miezul: tesut muscular striat, adipocite, tesut conjunctiv lax, elemente vasculare
si nervoase
LIMBA – diagnostic pozitiv
- mucoasa linguala a fetei dorsale a limbii prezinta papile fungiforme, filiforme
(varf keratinizat) sicircumvalate
- mucoasa linguala a fetei dorsale a limbii: epiteliu stratificat pavimentos fara
keratinizare, laminapropria continand glande salivare minore (tubulo-acinoase de
tip seros/von Ebner, de tip mucos side tip mixt)
- corpul limbii: tesut muscular striat, adipocite, tesut conjunctiv lax, elemente
vasculare si nervoase
- mucoasa linguala a fetei ventrale a limbii: absenta papilelor, epiteliu stratificat
pavimentos farakeratinizare, lamina propria
DINTELE
HISTOLOGIA DEZVOLTARII DINTELUI
-Procesul de dezvoltare a dintelui are loc ca urmare a interactiunilor epitelio-
mezenchimale,mai concret in urma interrelatiilor care se produc intre epiteliul
oral si mezenchimul subjacent. Desi fiecare dinte in parte constituie o unitate
anatomica individualizata, procesul de dezvoltareeste in esenta identic pentru toti
dintii, atat din dentitia temporara, cat si din dentitia permanenta. Termenul
generic utilizat pentru a caracteriza dintele in dezvoltare este de germene dentar.
Uneori insa se intalneste si denumirea de mugure dentar, pe care o vom evita, din
cauza suprapunerii cu denumirea primului stadiu de dezvoltare a dintelui.
Sistematizarea si facilitarea intelegerii notiunilor impune referirea la etape de
dezvoltare si stadii de dezvoltare. In realitate, considerand dezvoltarea un proces
continuu, nu se pot stabili limite de demarcatie nete intre etape/stadii.
Prezentarea in dinamica a procesului de dezvoltare include urmatoarele etape de
referinta: initierea, proliferarea, histo si morfodiferentierea, apozitia. Primelor
trei etape le corespunde cate un stadiu al germenelui dentar: stadiul de mugure,
de capison si de clopot. Denumirea stadiilor are la baza morfologia pe care o
capata structura epiteliala a germenelui dentar. Pentru a patra etapa, unii autori
considera ca si corespondent tot stadiul de clopot, altii introduc notiunea de
stadiu de coroana.
SECVENTE DEZVOLTARE DINTE in procesul de dezvoltare a dintelui:
• initierea – stadiul de mugure;
• proliferarea – stadiul de capison;
• histo si morfodiferentierea – stadiul de clopot;
• apozitia – finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei.
Procesul de dezvoltare a dintelui include, dupa formarea coroanei, formarea
radacinei si, in paralel, structurarea tesuturilor de suport care realizeaza
ancorarea dintelui la nivel mandibular.
1. FORMARE COROANA
1.1. INITIEREA. STADIUL DE MUGURE
1.1.1. BANDA EPITELIALA PRIMARA
Cavitatea orala primitiva (stomodeumul) este tapetata de un epiteliu stomodeal,
suprajacent unui tesut conjunctiv de tip embrionar.
Epiteliul stomodeal are origine ectodermica si este format din doua-trei straturi
celulare, bogate in glicogen; stratul bazal prezinta celule prismatic inalte, iar
stratul superficial – celule aplatizate. Tesutul conjunctiv de tip embrionar (tesutul
mezenchimal) are origine in crestele neurale, motiv pentru care este denumit si
tesut ectomezenchimal. Intre cele doua tesuturi exista o membrana bazala
continua. La nivelul stomodeumului, in ziua 37 de dezvoltare i.u., apar pe locul
viitoarelor arcade dentaredoua benzi epiteliale continue si groase, in forma de
potcoava. Fiecare banda este denumita banda epiteliala primara. Aparitia ei este
atribuita nu numai activitatii proliferative a epiteliului stomodeal, ci si unei
schimbari in modalitatea de dispunere a celulelor in diviziune. Fiecare banda
epiteliala primara se subdivide rapid intr-o lamina vestibulara si o lamina
dentara.
LAMINA VESTIBULARA COROANA prin proliferarea, marirea si degenerarea
celulelor care o formeaza, realizeaza, in ectomezenchimul subjacent, un spatiu
liber ca o adancitura, orientat facial sau bucal fata de lamina dentara. Acest spatiu
liber este de fapt vestibulul oral, localizat intre viitorul obraz/viitoarele buze si
viitoarea arcada dentara.
LAMINA DENTARA COROANA prezinta zone individualizate de activitate
proliferativa, evidentiabile in regiunea viitoarelor procese alveolare sub forma
unor conglomerate epiteliale orientate in interior, inspre ectomezenchim.
Conglomeratul epitelial poarta denumirea de mugure epitelial. Mugurele epitelial
este separat de celulele mezenchimale/ectomezenchimale printr-o membrana
bazala distincta.
1.1.2. GERMENI DENTARI
Se formeaza astfel, in saptamana a sasea – a opta i.u., la locul corespunzator
pozitiei viitorilor dinti deciduali, 20 de germeni dentari care protruzioneaza in
ectomezenchim. In perioadele ulterioare vor apare si cei 32 de germeni dentari
pentru dintii permanenti.
1.1.3.RECOMBINARI – INTERACTIUNI – EPITELIO MEZENCHIMATOASE IN
INITIERE DEZVOLTARE DINTE
-Experimental s-a stabilit ca mezenchimul/ectomezenchimul din stadiul de
capison, clopot si clopotavansat stabileste tipul de dinte si poate induce
dezvoltarea dintelui in epiteliul nondentar, determinandsecretie de smalt.
MEZENCHIM INITIERE exercita o influenta instructiva asupra epiteliului, deoarece
ii poate schimba destinatia, de exemplu: de la un epiteliu strgemeatificat
pavimentos keratinizat/nekeratinizat la momentul respectiv, intr-un epiteliu
specific organului smaltului, care secreta smalt. Epiteliul exercita o influenta
permisiva asupra mezenchimului /ectomezenchimului dentar, deoarece, pentru
dezvoltarea dintelui, prezenta sa este obligatorie.
FORMARE DINTIE INITATA DE
- initiat de factori care exista in epiteliul primului arc branhial, care influenteaza
ectomezenchimul;
- apoi, acest potential este preluat de ectomezenchim.
-Elementele epiteliale au insa rolul esential in initierea dezvoltarii dintelui. Ele
au rol de elementinductor, exprimand si secretand mai multi factori de crestere
(TGFβ1, BMP2, IGF), care se leaga de heparansulfatul existent in membrana
bazala si care transfera astfel potentialul inductiv asupra membranei bazale.
-Celulele ectomezenchimale ale papilei isi asuma competenta numai dupa ce
realizeaza un anumit numar de diviziuni celulare, in urma carora ele vor exprima
receptori de suprafata celulara corespunzatori pentru a capta factorii de crestere
localizati in membrana bazala.
STADIU DE MUGURE DINTE
1.1.4. MORFOLOGIE MUGURE
-Celulele mezenchimale/ectomezenchimale induc cresterea proliferarii celulelor
epiteliale bazale ale epiteliului stomodeal, determinand aparitia unor
conglomerate epiteliale – muguri epiteliali, care se invagineaza in
ectomezenchimul subjacent. Concomitent si indusa de proliferarea epiteliala are
loc o proliferare a celulelor mezenchimale/ectomezenchimale, in zona adiacenta
mugurelui epitelial. In germenele dentar format pot fi identificate trei tipuri de
structuri:
CELULE EPITELIALE MUGURE organizate compact; in urma diviziunii si proliferarii
initiale ele isi pastreaza toate caracteristicile morfologice epiteliale, sunt identice
intre ele si se dispun sub forma unei structuri rotunde
care pastreaza continuitatea cu epiteliul oral; aceasta structura este denumita
mugure epitelial sireprezinta viitorul organ al smaltului;
CEL MEZENCHIMATOASE ECTOMEZENCHIMATOASE care inconjoara aria
epiteliala; apar strans impachetate, realizand o condensare imediat sub
membrana bazala continua; vor forma viitoarea papila dentara;
CEL MEZENCHIMALE ECTOMEZENCHIMALE situate mai in exterior, la relativa
distanta, realizand o condensare ectomezenchimala accesorie, care contine, din
momentul initial, si fibre nervoase; vor forma viitorul folicul/sac dentar.
1.2. PROLIFERAREA. STADIUL DE CAPISON
1.2.1. EVENIMENTE PROLIFERARE DINTE
-Diviziunea si implicit proliferarea celulara continua, dar sunt caracterizate la
acest moment printr-o crestere asimetrica a elementelor componente ale
germenelui dentar. Odata cu proliferarea si invaginarea in
mezenchimul/ectomezenchimul subjacent a celulelor constituente, mugurele
epitelial isi schimba forma: din rotunda sau ovalara, capata o orientare de
proliferare in jos si in lateral, in principal pe margini, zona centrala devenind
concava. Structura nou formata se infunda in mezenchim/ectomezenchim,
pastrand insa legatura cu lama dentara (respectiv cu viitorul epiteliu oral) printr-
un pedicul, care se alungeste si se subtiaza. Modelul de proliferare confera o
forma de emisfera deprimata in centru, cu fata convexa orientata catre epiteliul
bucal si fata usor concava catre ectomezenchimul subjacent. Apare astfel o
structura epiteliala cu un aspect comparat cu un “capison” sau cu o “boneta”,
situata deasupra unei “mingi” de tesut ectomezenchimal condensat. Aceasta
“minge” se formeaza concomitent cu “capisonul”, deoarece proliferarea intensa a
celulelor mezenchimale/ectomezenchimale are o orientare ascendenta, umpland
concavitatea produsa prin forma ariei epiteliale. Densitatea celulelor
mezenchimale/ectomezenchimale din acest teritoriu este foarte crescuta, fapt
explicat prin lipsa capacitatii de a produce substanta extracelulara care ar distanta
celulele. In schimb, matricea fibrilara extracelulara este bine reprezentata.
1.2.2. MORFOLOGIE CAPISON1 DINTE
In acest stadiu, se pot diferentia mult mai clar elementele componente ale
germenelui dentar:
STRUCTURA EPITELIALA – STRUCT EPITEL cu aspect de “capison” reprezinta
organul smaltului;
STRUCT MEZENCHIMALA - ECTOMEZENCHIMALA condensata cu aspect de
“minge” reprezinta papiladentara;
STRUCTURA MEZENCHIMALA - ECTOMEZENCHIMALA cu aspect compact, situata
in exteriorul celorlalte doua, delimitandu-le si incapsulandu-le, este sacul dentar.
Organul smaltului va forma smaltul, papila dentara se va transforma in pulpa
dentara si va elabora dentina, iar sacul dentar va da nastere tesuturilor de
suport ale dintelui.
1.2.3. ORGAN SMALT
La nivelul organului smaltului incepe individualizarea elementelor componente:
epiteliu intern, epiteliu extern si epiteliu reticular.
1.2.3.1. EPITELIU EXTERN ORGAN SMALT – EP SMALT
Epiteliul extern, acoperind convexitatea capisonului, este format dintr-un singur
strat de celule mici, cuboidale, strans unite intre ele prin jonctiuni. In evolutie,
acest strat nu este perfect liniar, ci prezinta numeroase sinuozitati, datorate
diferentei de presiune osmotica dintre matricea tesutului
mezenchimal/ectomezenchimal inconjurator si matricea dintre celulele centrale
ale organului smaltului. Epiteliul este separat de celulele tesutului
mezenchimal/ectomezenchimal inconjurator printr-o membrana bazala continua.
1.2.3.2. EPITELIU INTERN ORGAN SMALT – EP SMALT
Epiteliul intern, tapetand concavitatea capisonului, este constituit dintr-un singur
strat de cellule inalte, prismatice, cu nuclei ovali, dispusi spre polul bazal, cu o
citoplasma bogata in organite celulare, strans unite prin jonctiuni; celulele stau pe
o membrana bazala care le separa de tesutul mezenchimal/ ectomezenchimal
adiacent.
1.2.3.3. EPITELIU RETICULAR ORGAN SMALT
Intre cele doua epitelii, intern si extern, “masa” organului smaltului este
reprezentata de epiteliul reticular. Celulele de la acest nivel sunt distantate unele
de altele prin cresterea cantitatii de fluid extracelular. Ele au nuclei mici rotunzi,
iar citoplasma prezinta un aspect stelat, de tip reticular, din corpul celular
ramificandu-se numeroase prelungiri care se anastomozeaza intre ele. Apare
astfel imaginea de “retea” sau de “reticul stelat epitelial”, zona fiind denumita si
“pulpa smaltului”. Spatiul extracelular este ocupat de o matrice moleculara cu
structura si compozitie complexa, predominant mucoida. Rolul acestui epiteliu
este de a conferi o consistenta de tip elastic, importanta ulterior, in sustinerea si
protectia ameloblastelor. In epiteliul reticular al organului smaltului pot sa apara,
in special in stadiul de capison, structure particulare, a caror semnificatie este inca
discutata (eventual ar putea fi o sursa de celule epiteliale, in cursul stadiilor de
dezvoltare/eruptie): nodul smaltului, cordonul smaltului si nisa smaltului.
1.2.3.4. ANSA CERVICALA
Locul in care epiteliul intern al organului smaltului se uneste cu epiteliul extern al
organului smaltului poarta denumirea de ansa cervicala. Zona respectiva are o
importanta rata de proliferare celulara. Este localizata la locul de demarcatie
dintre viitoarea coroana si viitoarea radacina, adica acolo unde va fi zona cervicala
a dintelui. (Ulterior, in cursul edificarii coroanei si aparitiei radacinii, ansa cervicala
se transforma in teaca epiteliala radiculara Hertwig, apoi in diafragm epitelial.)
1.2.4. PAPILA DENTARA
Papila dentara se constituie sub influenta si in paralel cu proliferarea epiteliului
intern al organului smaltului. Ea reprezinta, in fapt, zona de tesut
mezenchimal/ectomezenchimal condensat localizat in concavitatea organului
smaltului. In stadiul de capison incipient, papila dentara contine o matrice
extracelulara redusa, cu numeroase fibrile de colagen tip III, asezate in retea,
putine fibrile de colagen tip I, glicozaminoglicani – in special acid hialuronic,
proteoglicani si glicoproteine de adeziune. Componenta celulara este
reprezentata de celule mezenchimale/ectomezenchimale, macrofage, limfocite.
In stadiul de capison incipient, aspectul este omogen.
In stadiul de capison avansat, celulele mezenchimale/ ectomezenchimale dispuse
chiar in concavitatea organului smaltului sunt mult mai numeroase comparativ cu
restul papilei dentare, aparand o zona de densificare celulara; colagenul tip III
este prezent in cantitate importanta si dispus in retea densa; mai exista fibrocite,
limfocite, macrofage.
1.2.5. SAC DENTAR
In paralel cu procesele de formare a mugurelui epitelial – viitorul organ al
smaltului – si a papilei dentare, tesutul mezenchimal/ectomezenchimal care le
inconjoara se condenseaza periferic, formand un strat mai dens, mai fibros – sacul
dentar. In sacul dentar fibrele de colagen au o dispozitie relativ circulara in jurul
organului smaltului si a papilei, iar zona este bogat vascularizata si inervata. Din
acest tesut mezenchimal/ectomezenchimal, in stadiul de capison avansat, vasele
capilare vor migra in interiorul papilei, la inceput in zona centrala. Dispunerea
vaselor sanguine pana in zona periferica a papilei, sub membrana bazala,
constituie inca un element care induce trecerea la stadiul de clopot. Alaturi de
elementele vasculare, elementele nervoase sunt bine reprezentate, formand un
bogat plex nervos. Totusi, pana in momentul de incepere a dentinogenezei,
fibrele nervoase nu patrund in papila dentara.
1.3. HISTODIFERENTIERE SI MORFODIFERENTIERE CLOPOT
1.3.1. HISTODIFERENTIERE MORFODIFERENTIERE ETAPE
Prin procesul de histodiferentiere, celulele germenelui dentar suporta
transformari morfologice si functionale. Astfel, un ansamblu de celule epiteliale
sau ectomezenchimale similare se transforma, ele insele, in componente
morfologice si functionale distincte.
Morfodiferentierea reprezinta procesul prin care, in paralel cu histodiferentierea,
viitorul dinte dobandeste forma generala si dimensiunile relative finale.
Etapelor de histodiferentiere si morfodiferentiere le corespunde stadiul de
clopot, moment in care se atinge maximum in organizarea dezvoltarii.
1.3.2. CLOPOT MORFOLOGIE – MORFOLOGIE CLOPOT
Stadiul de clopot este denumit dupa forma pe care o capata organul smaltului
cand suprafata concava a capisonului se adanceste, respectiv prin cresterea in
adancime a invaginarii epiteliului intern al organului smaltului. Se pot diferentia,
in cadrul acestuia, modificari initiale (clopot incipient) si tardive (clopot avansat).
In timpul acestui stadiu germenele dentar devine independent de epiteliul oral,
prin degenerarea si disparitia pediculului de legatura cu lamina dentara.
Degenerarea laminei dentare are loc prin fragmentarea sa in mici aglomerari de
celule epiteliale, care dispar apoi prin reabsorbtie. Ca rezultat, germenele dentar
isi continua dezvoltarea complet separat si la distanta de epiteliul oral. Ulterior
insa, dupa definitivarea formarii, pentru ca eruptia sa aibe loc, legatura cu
epiteliul oral va fi restabilita. Epiteliul oral va fi penetrat de dinte pentru a ajunge
in plan ocluzal, iar aceasta penetrare este considerata de specialisti ca exemplu
unic de ruptura fiziologica.
1.3.3. ORGAN SMALT DIFERENTIERE
In acest moment, organul smaltului se caracterizeaza prin prezenta a patru
structuri distincte:
• epiteliu extern;
• epiteliu reticular;
• epiteliu intermediar;
• epiteliu intern.
Linia de separare dintre epiteliul intern al organului smaltului si papila dentara
subjacenta reprezinta jonctiunea amelodentinara.
1.3.3.1. EPITELIU EXT ORGAN SMALT DIF
In epiteliul extern celulele devin, in cea mai mare parte, dispuse neregulat; ele
pastreaza dispozitia liniara numai la nivelul polului superior al concavitatii. Cele
mai multe dintre celule sunt cubice, au o citoplasma redusa, nucleu mare,
evident, si organite celulare bine reprezentate; intre celule se stabilesc jonctiuni
stranse.
1.3.3.2. EPITELIU RET ORG SMALT DIF
Epiteliul reticular este format din celule stelate, cu prelungiri in toate directiile; in
citoplasma ele contin organite celulare comune dispersate si structuri fibrilare, de
tipul tonofilamentelor. Exista jonctiuni de tip desmozomal cu celulele epiteliului
intern si, respectiv, extern, al organului smaltului. Celulele continua sa elaboreze
glicozaminoglicani, pe care ii elimina in ochiurile retelei realizate prin prelungirile
citoplasmatice. Glicozaminoglicanii au proprietati hidrofile; ei sunt activi
metabolic, atrag apa, astfel incat cantitatea de fluide din compartimentul
extracelular creste si, implicit, creste volumul acestuia. Extinderea epiteliului
reticular va permite migrarea ameloblastelor in procesul de amelogeneza, creand
spatiul necesar pentru deplasarea lor spre exterior.
1.3.3.3. EPITELIU INTERMEDIAR ORGAN SMALT
Epiteliul intermediar apare localizat intre epiteliul intern si epiteliul reticular. El
este format din cateva straturi de celule (1-4) cu forme diferite (aplatizate,
cuboidale, fuziforme, poligonale), cu prelungiri smalt scurte, citoplasma bogata in
glicogen, continand organite celulare comune, tonofilamente si nuclei hipercromi.
Dispozitia lor este in ax perpendicular pe celulele epiteliului intern al organului
smaltului, de care sunt legate prin jonctiuni de tip desmozomal si gap.
1.3.3.4. EPITELIU INT ORGAN SMALT
Epiteliul intern, adiacent papilei dentare, este format din celule prismatice, cu
nucleu central si citoplasma bogata in glicogen; ME releva prezenta de ribozomi
liberi, profile dispersate de RER, mitocondrii dispuse la intamplare, complex Golgi
supranuclear, cateva tonofilamente. Aceste cellule sunt derivate din stratul intern
al epiteliului oral. Anterior debutului formarii smaltului, ele au o forma prismatica
joasa, cu inaltime de 4,5 μm (sectiune longitudinala) sau o forma aproximativ
hexagonala (sectiune transversala). Celulele se vor diferentia in preameloblaste si
ameloblaste, inalt specializate, polarizate, responsabile de sinteza si depunerea
smaltului. Inainte ca diferentierea ameloblastelor sa fie completa iar producerea
smaltului sa fie initiata, ameloblastele mai au doua functii importante: ele
determina forma coroanei si induc diferentierea celulelor ectomezenchimale din
periferia papilei dentare in odontoblaste. Pozitia ocupata de ameloblaste
(respectiv forma pe care o creeaza pe concavitatea organului smaltului)
reprezinta viitoarea jonctiune amelodentinara a dintelui matur. Ulterior,
membrana bazala de separare dintre organul smaltului si papila dentara se
fragmenteaza si, sub influenta directa a primei paturi de dentina sintetizata de
odontoblaste, incepe procesul de amelogeneza. Diferentierea ameloblastelor are
loc initial in aria incizala/ocluzala, apoi in ariile laterale, spre ansa cervicala,
devenita acum teaca epiteliala radiculara Hertwig.
Sintetizand: ameloblastele induc diferentierea odontoblastelor care, prin
depunerea dentinei, vor induce, la randul lor, depunerea smaltului.
DIFERENTIERE AMELOBLASTE
Inainte de diferentierea completa a ameloblastelor si debutul amelogenezei,
celulele epiteliului intern al organului smaltului se elongheaza si vin in contact cu
celulele ectomezenchimale periferice, asupra carora realizeaza procese de
inductie pentru a le diferentia in odontoblaste. Ulterior, dupa organizarea
stratului de odontoblaste, incepe depunerea de dentina. Trasatura morfologica
caracteristica transformarii celulelor epiteliului intern al organului smaltului in
ameloblaste diferentiate este modificarea polaritatii. Celulele sunt prismatice, cu
un nucleu mare, oval, ocupand toata citoplasma celulara. Prin cresterea in
dimensiuni a celulei, nucleul ramane oval dar devine localizat la polul apical. Dupa
depunerea primului strat de dentina, nucleul migreaza inspre polul bazal (inspre
papila dentara). Polul bazal se transforma in pol apical si, consecutiv, prezinta
rapid o diferentiere citoplasmatica apicala specifica – prelungirea Tomes. Polul
apical se transforma in pol bazal, responsabil acum de captarea substantelor
nutritive.
La marginile organului smaltului care acum are forma de clopot, zona de unire
dintre epiteliul intern si epiteliul extern, denumita ansa cervicala, se transforma in
teaca epiteliala radiculara Hertwig. Cele doua epitelii, intern si extern, realizeaza
o expansiune; epiteliul intermediar si epiteliul reticular dispar complet la acest
nivel.
1.3.4. PAPILA DENTARA CLOPOT INCIPIENT
-Separarea de organul smaltului suprajacent se face printr-o membrana bazala
continua, in structura careia exista colagen tip IV, V si glicozaminoglicani.
-Tesutul propriu al papilei este de tip mezenchimatos, cu o substanta
fundamentala bogata in glicozaminoglicani si fibre conjunctive fine si dispersate,
in special de colagen tip I. Celulele sunt de tip mezenchimal/ectomezenchimal
nediferentiat, fara particularitati structurale: mici, cu nucleu central si citoplasma
redusa, continand putine organite celulare.
1.3.5. PAPILA DENTARA CLOPOT AVANSAT – DIFERENTIERE ODONTOBLASTE
Dupa fragmentarea membranei bazale si initierea inductiei epiteliului intern al
organului smaltului asupra celulelor ectomezenchimale din periferia papilei,
aceasta se caracterizeaza prin aparitia preodontoblastelor si ulterior a
odontoblastelor.
ODONTOBLASTE sunt celule prismatic inalte, polarizate, cu organite celulare
implicate in sinteza si secretia proteica extrem de bine reprezentate; ele se dispun
la periferia papilei si vor secreta dentina.
Celulele din stratul subodontoblastic, indepartate din sfera de influenta a
epiteliului intern al organului smaltului in timpul ultimei lor diviziuni celulare,
reprezinta celule ectomezenchimale expuse la intreaga cascada a controlului
diferentierii odontoblastelor, cu exceptia ultimei diviziuni. Ele au capacitatea, in
anumite conditii de stimulare, sa se transforme in odontoblaste.
Ca urmare a elaborarii dentinei, papila dentara se transforma in pulpa dentara.
In rest, structura este similara stadiului de clopot incipient. In zona centrala, in
tesutul mezenchimal/ectomezenchimal, matricea extracelulara devine mai
importanta, iar celulele principale sunt fibroblastele. Elementele vasculare se
multiplica, atingand in acest stadiu un maximum de dezvoltare. Teritoriul de
patrundere a elementelor vasculare in papila corespunde locului de formare a
viitoarei/viitoarelor radacini. In aria centrala exista vase mari, iar periferic, vase
mai mici. In acest stadiu, terminatiile nervoase cu origine in sacul dentar patrund
in interiorul papilei/pulpei dentare, avand un traiect asociat vaselor sanguine.
Elementele nervoase de la acest nivel realizeaza inervatia senzoriala a pulpei
dentare si a viitorului ligament parodontal.
1.3.6. SAC DENTAR CLOPOT
Sacul dentar, care inveleste organul smaltului si papila dentara, separandu-le de
tesutul mezenchimal al gingiei si de osul spongios maxilar, are o structura mult
mai compacta, mai densificata. Aici predomina fibrele de colagen, orientate in
maniera radiara, in jurul organului smaltului si a papilei, in detrimentul substantei
fundamentale. Celulele principale sunt de tip fibroblast (denumite si fibroblaste
foliculare). Zona este bine vascularizata si inervata. Sacul dentar este responsabil
de formarea parodontiului (cement, ligament, os alveolar).
Sfarsitul stadiului de clopot se caracterizeaza, deci, prin aparitia dentinei si a
smaltului, prin transformarea papilei dentare in pulpa dentara, prin structurarea
elementelor de vascularizatie si inervatie pulpara si prin debutul proceselor
formative cu origine in sacul dentar, care vor duce la formarea ulterioara a
parodontiului.
1.4. APOZITIA. DETERMINARE FORMA COROANA
Dentina si smaltul se depun in maniera apozitionala, existand o depunere ritmica
de matrice extracelulara, de natura organica, care se maturizeaza apoi prin
mineralizare. Procesul este caracterizat prin perioade de activitate si de repaus,
alternand la intervale de timp precise.
Prin depunerea dentinei si smaltului, se formeaza coroana dentara.
1.4.1. EVENIMENTE STABILIRE FORMA COROANA
-Determinarea formei coroanei dentare are ca prim eveniment “plierea”
epiteliului intern al organului smaltului, care confera forma viitoarei coroane a
dintelui.
-Locul in care se produce initial maturizarea primelor ameloblaste reprezinta locul
de aparitie a viitorului cuspid si este denumit punct de maturare sau “centru de
crestere”. In lateral de acest punct proliferarea continua, insa epiteliul intern al
organului smaltului trebuie sa respecte zona sa de extindere, restrictionata si
limitata prin existenta ansei cervicale. De aceea, singura posibilitate a celulelor
care prolifereaza este sa se dispuna intr-o maniera “pliata”, in jurul punctului
initial, pe care il ascensioneaza. Se formeaza astfel primul cuspid.
-In continuare, punctul de maturare se transforma in zona de maturare, care se
deplaseaza in jos si in lateral, pe panta cuspidului/cuspizilor. Depunerea dentinei
si smaltului are rol de a stabili conturul exterior si viitoarea jonctiune
amelodentinara. Astfel, aparitia zonei de maturare initiale, de varf, este urmata
de aparitia unor zone de maturare laterale si, in acest mod, cuspidul creste.
-De-a lungul epiteliului intern al organului smaltului, pot sa apara inca unu-doua-
trei puncte de maturare; aceste puncte de maturare, responsabile de formarea
cuspizilor, vor determina profilul cuspidian al coroanei. Ultima zona care se edifica
este zona cervicala a dintelui. De la inceputul dentinogenezei si pana la sfarsitul
amelogenezei coroana creste in dimensiuni de aproximativ 4 ori.
-Cresterea in dimensiuni se datoreaza proliferarii celulare din aria cervicala,
alaturi de depunerea smaltului pana la o grosime finala de 2,5 mm.
-In timp ce procesul de amelogeneza se desfasoara, epiteliul extern al organului
smaltului, epiteliul reticular si epiteliul intermediar pierd treptat caracteristicile
morfologice anterioare; epiteliul reticular se reduce semnificativ prin disparitia
materialului intercelular si colapseaza; consecutiv, cele trei straturi epiteliale nu
mai pot fi individualizate si formeaza un strat unic, compact, adiacent
ameloblastelor. Cand depunerea matricei smaltului este completa, fiind realizata
intreaga grosime a smaltului coronar, ameloblastele intra intr-o faza tranzitionala
scurta, modificandu-si morfologia:
corpul celular isi reduce dimensiunile, prelungirea Tomes dispare.
-Dupa ce maturarea smaltului este completa, ameloblastele impreuna cu epiteliul
stratificat adiacent formeaza epiteliul redus al organului smaltului – mai multe
randuri de celule cubice uniforme. Acest epiteliu acopera smaltul matur, avand
functii multiple: morfogenetica (intervine in modelarea formei coroanei),
inductiva pentru initierea dentinogenezei coronare si radiculare (determina
dimensiunile, forma si numarul de radacini), formativa (intervine in depunerea
smaltului si in stabilirea jonctiunii dentogingivale) si protectiva (izoleaza smaltul
de componentele tesutului conjunctiv din sacul dentar si permite eruptia fara a
expune tesutul conjunctiv).
2. FORMARE RADACINA
-Formarea radacinii debuteaza dupa definitivarea formarii coroanei, la nivelul
viitoarei jonctiuni amelocementare si se continua si dupa momentul eruptiei.
-Un moment esential in formarea radacinii este depunerea de dentina.
2.1. MORFOLOGIE FORMARE RADACINA
-Elementele implicate in formarea radacinii sunt: ansa cervicala transformata in
teaca epiteliala radiculara Hertwig, diafragmul epitelial, sacul dentar. Lungimea,
curbura, grosimea si numarul de radacini sunt dependente de teaca epiteliala
radiculara Hertwig si de celulele adiacente, din sacul dentar.
-Dupa edificarea coroanei ansa cervicala se modifica, devenind constituita numai
din doua straturi celulare: epiteliul intern si epiteliul extern. Ea se transforma in
teaca epiteliala radiculara Hertwig, element morfologic denumit “arhitectul”
radacinii.
-Celulele epiteliului intern al organului smaltului, in contact cu papila dentara, vor
induce aparitia odontoblastelor si depunerea dentinei, dar ele nu se vor mai
diferentia in ameloblaste si, consecutiv, in zona respectiva nu se va depune smalt.
-Teaca epiteliala Hertwig creste intr-un plan orizontal spre interior, spre pulpa
dentara, “indoindu-se” la extremitatile sale sub un unghi de 450, pentru a forma o
structura ca un disc. Acest disc se dispune de jur-imprejurul pulpei dentare,
inconjurand-o complet si separand-o de sacul dentar. Prin formarea discului
ramane descoperita numai o zona, cu dimensiuni relativ reduse, din portiunea
bazala a pulpei. Portiunile indoite ale tecii epiteliale Hertwig, de fapt marginile sau
terminatiile acesteia, se numesc diafragm epitelial.
-Diafragmul epitelial, dupa ce inconjoara zona de dimensiuni reduse din portiunea
bazala a pulpei coronare, ingustand-o, prolifereaza cu directie de orientare in jos,
spre viitorul apex al radacinii si implicit, viitorul foramen apical. Diafragmul
epitelial pastreaza o dimensiune constanta in timpul dezvoltarii radacinii. Pe
masura ce radacina creste in lungime, coroana dintelui se deplaseaza ascendent
fata de baza criptei care contine dintele, creand astfel un spatiu necesar pentru
elongarea si definitivarea radacinii. Rata de alungire radiculara este aceeasi cu
rata de ascensionare ocluzala a coroanei.
2.2. FORMARE RADACINA DINTI MONORADICULARI
-Teaca epiteliala Hertwig si diafragmul epitelial cresc ca o manseta in jurul pulpei
dentare, inducand depunerea dentinei radiculare. Alte comparatii sugestive
pentru a intelege maniera de dispunere a tecii epiteliale Hertwig se fac cu un tub,
o fusta sau un guler.
-Dupa ce primul strat de dentina radiculara s-a depus, celulele epiteliale din teaca
epiteliala radiculara Hertwig se separa de dentina si prezinta modificari
degenerative care duc la aparitia de discontinuitati. Raman astfel numai insule
mici de celule epiteliale. Acestea vor migra dinspre dentina inspre sacul dentar,
inducand diferentierea celulelor mezenchimale/ectomezenchimale ale acestuia.
-Celulele mezenchimale/ectomezenchimale din sacul dentar migreaza in sens
invers, inspre interior, spre aria de dentina depusa in jurul radacinii in formare.
-In urma contactului cu dentina radiculara ele se transforma in cementoblaste,
responsabile de elaborarea cementului.
-In paralel cu formarea si depunerea de cement, celulele epiteliale restante din
teaca epiteliala radiculara Hertwig, grupate in mici insule, se distanteaza si mai
mult de suprafata externa a radacinii. Ele se stabilesc in zona viitorului ligament
parodontal, sub forma resturilor epiteliale Malassez.
-Datorita degenerarii rapide si fragmentarii consecutive, in paralel cu depunerea
dentine radiculare, teaca epiteliala radiculara Hertwig nu poate fi observata
niciodata in intregime, sub forma unui strat continuu. Diafragmul epitelial persista
insa ceva mai mult timp, celulele de la acest nivel degenerand dupa ce radacina a
fost complet structurata.
2.3. FORMARE RADACINA DINTI MULTIRADICULARI
-Procesul de formare a radacinii este asemanator cu cel al dintilor monoradiculari.
Si aici, teaca epiteliala radiculara Hertwig are initial o forma de tub, manseta,
guler sau fusta care “atarna” de organul smaltului. Exista astfel un trunchi
radicular comun (baza unica a radacinii), localizat la nivelul cervixului, intre
smaltul cervical si zona de furcatie radiculara.
-Aparitia mai multor radacini are loc datorita cresterii diferentiate a tecii epiteliale
radiculare Hertwig. Diafragmul epitelial dezvolta expansiuni sub forma unor
“limbi” epiteliale (2-3), care pleaca din puncte opuse si converg spre inauntru,
stabilind contacte unele cu altele si determinand diviziunea trunchiului radicular
comun in doua sau trei radacini. Zonele de contact formeaza “poduri” epiteliale in
zona de furcatie. Comparatia cu o fusta poate fi pastrata, dar de data aceasta este
vorba de o fusta pantalon, fiecare compartiment corespunzand unei radacini.
-De jur-imprejurul fiecarui astfel de compartiment, epiteliul continua proliferarea,
diafragmele epiteliale rezultate elongandu-se dinspre coroana spre viitorul apex.
Consecutiv apar odontoblastele si se va depune dentina, nu numai in jurul fiecarei
radacini, ci si intre radacini.
-Degenerarea celulelor epiteliale din teaca epiteliala radiculara Hertwig are loc in
acelasi mod ca si la dintii monoradiculari, iar cementoblastele cu origine in sacul
dentar vor initia depunerea de cement peste dentina formata.
2.4. EVOLUTIE SAC DENTAR
-Finalizarea procesului de dezvoltare a dintelui presupune, dupa etapa de formare
a radacinii, ancorarea sa la nivel maxilar. Pentru aceasta, tesuturile de suport ale
dintelui se dezvolta in paralel. Un rol deosebit revine aici sacului dentar, care in
stadiul de clopot este constituit dintr-un ansamblu fibrocelular care inconjoara
atat papila dentara, cat si organul smaltului. Celulele din zona interna a sacul
dentar se diferentiaza in cementoblaste si formeaza cementul, celulele din zona
mijlocie a sacul dentar se diferentiaza in fibroblaste si formeaza ligamentul
parodontal, iar celulele din zona externa a sacului dentar se diferentiaza in
osteoblaste si formeaza osul alveolar.
HISTOLOGIA SMALTULUI
1. HISTOARHITECTONIA SMALTULUI
TOPOGRAFIE SMALT
- descrise trei zone diferite:
- smaltul de suprafata (superficial, extern)
- smaltul mijlociu
- smaltul intern
- smaltul superficial si intern – redus
- smaltul mijlociu – aria cea mai importanta a smaltului → trei portiuni: interna
(deasupra smaltului intern), medie si externa
- fiecare zona de smalt prezinta structuri morfologice specifice
1.1. SMALT DE SUPRAFATA (SUPERFICIAL, EXTERN). SUPRAFATA SMALT
SMALT DE SUPRAFATA (SUPERFICIAL, EXTERN)
- prismele pot fi neregulate, sau pot lipsi complet
- fenomen explicat prin disparitia prelungirilor Tomes, la finalul amelogenezei
- smalt extern, smalt superficial sau smalt de suprafata, aprismatic
- grosime – maximum 30 μm
- se pastreaza orientarea cristalelor, paralele si perpendiculare pe suprafata
externa
- zona mai puternic mineralizata decat smaltul subjacent
DINTI NEERUPTI
- strat de smalt extern gros de 0,5-1,5 μm, lipsit de structura prismatica
- subjacent: ME
- arie foarte restransa de material mineralizat
- cristalite mici (5 nm), impachetate mult mai larg, destins
- cristale mari, plate, dispuse aleator, printre, in interiorul si pe suprafata
cristalitelor mici
- aria se continua cu smaltul mijlociu, prin patrunderea cristalitelor mici intre
cristalele mari si strans impachetate
DINTI ERUPTI
- abraziune, eroziune, atritie → cele doua straturi (smaltul aprismatic si zona
imediat subjacenta, formata din cristalite mici) dispar in timp
- uneori – smaltul extern persista:
- dinti deciduali – mentinut pe toata suprafata coroanei
- dinti permanenti – in aria cervicala/1/3 gingivala (mai frecvent) sau la nivelul
cuspizilor (mult mai rar)
SUPRAFATA SMALT
- macroscopic – neteda si stralucitoare
- microscopic – aspect mai putin uniform, cu modificari datorate varstei
DINTI NEERUPTI
a. MEMBRANA NASMYTH
- apare dupa formarea completa a coroanei, chiar inainte de eruptie
- membrana eozinofila, delimitand aparent suprafata smaltului
- rezulta ca urmare a procesului degenerativ al ameloblastelor (pierderea
prelungirilor, vacuolizare, neregularitatea conturului celular, modificarea
dimensiunilor)
- concomitent cu aparitia sa, se depune o matrice organica bazofila → dispare la
sfarsitul procesului de mineralizare
- in teritoriul respectiv ramane numai portiunea acelulara a membranei Nasmyth:
membrana subtire, astructurata, densa, grosime 1 μm (cuticula primara)
- peste cuticula primara mai poate persista un strat celular restant – epiteliul
redus al organului smaltului
DINTI ERUPTI
b. alternanta dintre perikimata si liniile de suprapunere Pickerill;
c. terminatiile prismelor;
d. lamelele;
e. fisurile;
f. pelicula castigata
b. PERIKIMATA SI LINII DE SUPRAPUNERE PICKERILL
- perikimata (depresiuni)
- extremitatile de la suprafata smaltului ale liniilor Retzius
- aspect, pe suprafata coroanei, a nervurilor reliefate ale frunzelor
- confera smaltului un relief extern fin ondulat, incretit, observabil intr-o incidenta
optima de lumina
- liniile de suprapunere Pickerill
- arii mai ridicate, mai bombate, localizate intre perikimata
- perikimata si ridicaturile – dispuse continuu de jur imprejurul coroanei, paralel
unele cu altele si cu jonctiunea amelocementara
- ME de baleiaj – densitate perikimata:
- jonctiunea amelocementara: 30/mm2;
- spre suprafata ocluzala, cuspidiana sau incizala: 10/mm2 → disparitie completa,
datorita fortelor de masticatie
c. CAPETE TERMINALE PRISME
- mici depresiuni concave, diferite ca forma si adancime
- observabile cel mai frecvent pe zonele bombate dintre perikimata
- adancimea creste dinspre zona cervicala spre zona ocluzala/incizala
d. LAMELE SMALT
- structuri subtiri, liniare sau cu aspect de “frunza”
- se extind de la suprafata smaltului spre jonctiunea amelodentinara, uneori chiar
patrunzand in dentina
- orientate longitudinal si radiar in dinte, in toata grosimea smaltului
- apar datorita unor defecte de mineralizare
- formate din material organic → continut mineral redus
- se dezvolta in planurile de tensiune → cand prismele traverseaza un astfel de
plan, un segment scurt al prismei poate sa nu fie calcificat in totalitate
- defect sever → apare un spatiu care se umple fie cu celulele din zona
inconjuratoare (la dintele neerupt), fie cu substante organice din cavitatea orala
(dupa eruptie)
- sectiuni slif – confundate cu fisurile; demineralizare: diferentiere posibila:
lamelele persista, fisurile dispar
- tipuri de lamele:
- tip A, formate datorita existentei unor segmente de prisme slab mineralizate;
contin in principal material organic – proteine ale smaltului; localizate strict la
nivelul smaltului
- tip B, formate prin acumularea de celule degenerate; se pot extinde si la nivelul
dentinei
- tip C, formate in dintele erupt (cele mai frecvente), acolo unde spatiul format
intr-o zona slab mineralizata se umple cu material organic probabil de origine
salivara; se pot extinde si la nivelul dentinei
e. FISURI SMALT
- structuri inguste, comparate cu falii sau crapaturi
- reprezinta manifestarile externe ale lamelelor
- orientate perpendicular pe jonctiunea amelodentinara si se extind de la
suprafata smaltului spre profunzime, pe diferite distante
- lungime pana la 1 mm; fisurile lungi au o grosime mai mare decat cele scurte
CLINIC SMALT – comentarii
- prin pozitie, fisurile profunde (in special cele dintre cuspizii adiacenti)
favorizeaza colonizarea bacteriilor → penetrarea in interiorul smaltului, pana la
nivelul jonctiunii amelodentinare → diseminarea la nivel dentinar
- deoarece dimensiunile fisurii, la suprafata smaltului, sunt foarte mici, acest tip
de carie se descopera tardiv, cand deja este afectata o zona extinsa de dentina
- conduita clinica de prevenire nu este administrarea topica de fluorid, ci aplicarea
pe suprafata ocluzala a unui strat polimeric, cu rol de inchidere a fisurilor
f. PELICULA CATSIGATA – PELICULA SMALT
- smaltul – acoperit pe intreaga sa suprafata de un “film” de natura organica,
denumit pelicula dobandita sau castigata,
- identificabila prin metode chimice, histologice si histochimice.
- formata dintr-un precipitat de proteine salivare
- impiedica contactul direct al smaltului cu fluidele din cavitatea orala
- apare in interval de timp foarte scurt (minute) dupa curatarea mecanica a
suprafetei smaltuslui
- constituie suportul pe care colonizeaza placa bacteriana
1.2. SMALT INTERN
- zona in care lipseste organizarea prismatica → smalt aprismatic
- localizare: deasupra jonctiunii amelodentinare
- dimensiuni: 5 μm
- datorat absentei formarii prelungirilor Tomes la momentul depunerii matricei
organice a smaltului si mineralizarii acesteia
a. JUNCTIUNE AMELODENTINALA – JONCTIUNE AMELODENTINALA
- limita dintre dentina si smalt
- MO: aspect ondulat, uneori suprapus, datorita incidentei de sectiune, comparat
cu “solzii de peste”
- ME: alternanta de ridicaturi reliefate, care determina o puternica adeziune
dentina - smalt
b. FISURI SMALT
- origine in dentina
- apar prin patrunderea unor prelungiri ale odontoblastelor printre ameloblastele
suprajacente, anterior momentului in care incepe depunerea smaltului
- smaltul incepe sa se depuna si se formeaza jonctiunea amelodentinara
- prelungirile odontoblastelor raman “sechestrate” in teritoriul respectiv, se
ingroasa usor in partea centrala, mentinandu-si cele doua capete efilate, si capata
un aspect de fus
- au continut organic crescut comparativ cu zonele de smalt adiacent.
- distribuite la intamplare, traverseaza aria redusa de smalt intern si patrund pe o
distanta redusa in smaltul mijlociu
- nu au orientare precisa si nu urmeaza directia prismelor; deoarece prismele se
formeaza in unghi fata de axul ameloblastelor, directia fusurilor este divergenta
fata de prisme.
c. TUFE SMALT
- apar in zone in care mineralizarea nu este completa, proteinele smaltului tanar
nefiind complet transformate in timpul maturizarii
- prezinta un continut organic ridicat.
- formare:
- transformari importante in orientarea unor diferite grupe de prisme, deasupra
jonctiunii amelodentinare
- grupele de prisme prezinta un procent diferit de mineralizare a smaltului
prismatic si a smaltului interprismatic, fapt care conduce la aparitia unor arii mai
putin mineralizate, cu un continut organic ridicat – de 3-4 ori peste cantitatea
medie
- exista mai multa matrice organica la limitele prismelor respective si chiar intre
cristalele prismelor
- orientare in plan longitudinal, pe aceeasi directie ca si lamelele
- identificabile optim in sectiuni slif
- forma ramificata, cu o zona de implantare, ca o radacina bazala, la nivelul
jonctiunii amelodentinare, sau chiar in dentina
- mai inalte comparativ cu fusurile
- se extind pana in treimea interna a smaltului mijlociu
1.3. SMALT MIJLOCIU
- aria cea mai extinsa a smaltului
- caracterizat prin prezenta prismelor
STRUCTURI MORFOLOGICE
- atribuite unor modificari aparute in cursul procesului de depunere si
mineralizare a smaltului:
- in orientarea prismelor (benzile Hunter-Schreger, smaltul noduros)
- in modelul de crestere smalt (striatii transversale, linii Retzius, linia neonatala)
a. BENZI HUNTER SCHREGER
- localizate in treimea interna a smaltului mijlociu
- expresia unui fenomen optic, sub lumina incidentala in MO:
- aspect de zone alternante, de benzi luminoase si intunecate - “lan de grau in
bataia vantului”
- initial extrem de evidente, datorita contrastului puternic
- ulterior diminua, pe masura ce se orienteaza catre suprafata smaltului
- directia perpendiculara sau oblica pe liniile Retzius
- ME:
- aspect de zone alternante, lumina fiind reflectata in mod diferit de cristalele din
prisme, in concordanta cu modificarile de orientare a prismelor
- formare datorata variatiei unghiului de pornire a grupelor de prisme de la nivelul
jonctiunii amelodentinare spre exteriorul smaltului:
- un grup de prisme prezinta orientare meziala
- grupul alaturat prezinta orientare distala
- modelul este repetitiv, de la zona incizala spre cervix
b. SMALT NODUROS
- frecvent la nivelul cuspizilor
- formare datorata unor grupe diferite de prisme cu directie rasucita, una in jurul
celeilalte
- orientarea sirurilor de prisme fiind verticala, ondularea prismelor in sens inainte-
inapoi se realizeaza intr-o arie circumferentiala redusa
c. STRIATII TRANSVERSALA
- orientare perpendiculara pe lungimea prismelor smaltului → aspect de “scara”,
striatiile reprezentand treptele
- indica depunerea zilnica de matrice organica
- situate la o distanta de 4 μm una de alta
- mai pregnante in zonele mai slab mineralizate
d. LINII RETZIUS
- indica fronturile de crestere saptamanala a smaltului
- sectiune longitudinala: linii intunecate, paralele, dispuse la anumite intervale,
orientate de la jonctiunea amelodentinara spre suprafata smaltului
- model arciform → traverseaza regiunile cuspidiene si incizale ale dintilor
- liniile initiale formeaza un arc complet
- pe masura ce coroana se formeaza, in ariile cervicale apar linii in semiarc,
dispuse oblic si paralel spre suprafata
- cervical limitele externe ale liniilor Retzius (semiarcuri) determina aparitia la
suprafata smaltului a perikimatelor, intre care exista liniile de suprapunere
Pickerill
- sectiune transversala: inele concentrice, comparate cu inelele de crestere de pe
tulpinile taiate ale copacilor
- caracteristice pentru smaltul dintilor permanenti;
- mai putin evidente in dintii deciduali si rare in dintii neerupti
- aspect mai accentuat → traduc expresia unor anumite modificari induse in
procesul amelogenezei de stari patologice, sau de nutritie
- formare:
- datorata unei constrictii temporare a prelungirilor Tomes, concomitent cu o
crestere a ariei secretorii responsabile de producerea smaltului interprismatic
- aceste procese determina schimbari in structura smaltului
- impachetarea cristalelor este mai neregulata, numarul de cristale din prisme
este mai scazut → fenomen de “indoire” a prismelor, in momentul traversarii
liniilor Retzius
e. LINIA NEONATALA
- linie Retzius extrem de accentuata
- indica limita de demarcatie dintre smaltul depus prenatal si cel postnatal
- reflecta modificarile fiziologice la care este supus organismul postpartum, in
special cele datorate
schimbarii modalitatii de nutritie, precum si incetinirii temporare a dezvoltarii
2. PRISMA SMALT
- unitatea morfofunctionala a smaltului
- numar: aproximativ 5-12 milioane
- smaltul – tesutul cel mai inalt mineralizat din intregul organism → dificil de
studiat, MO oferind putine informatii asupra detaliilor structurale
- curent, in practica de laborator → sectiuni slif si sectiuni demineralizate
- sectiunile slif → conserva componenta minerala → permit identificarea unor
structuri elongate -
prismele
- descifrarea structurii in MO:
- sectiuni slif → dificila/imposibila, datorita interferentelor optice produse de
trecerea luminii prin sectiune
- sectiuni demineralizate: smalt in dezvoltareorgan → incompleta mineralizare a
continutului organic → cantitate suficienta de matrice organica → posibila
observarea smaltului, implicit a prismelor
- sectiuni demineralizate: smalt matur → spatiu optic gol in teritoriul de localizare
a smaltului, datorita dizolvarii complete a componentei minerale si spalarii
componentei organice
- ME: permite analiza ultrastructurala a prismelor si a materialului organic
2.1. FORMA PRISME SMALT
- MO – sectiune transversala:
- structuri de forma prismatica sau hexagonala, rotunda, ovala, in “solzi de peste”,
in “potcoava”
- geometria fiind extrem de neregulata → unitatile structurale de baza – denumite
“bastonase”
- termenul de “prisma” → extrapolat tuturor acestor structuri, indiferent de
forma lor tridimensionala reala, care difera in anumite teritorii si in functie de
incidenta de sectiune si in definirea careia exista inca opinii controversate
- ME de transmisie si de baleiaj:
- informatii de detaliu asupra structurii prismelor smaltului
- intelegerea arhitectoniei prismelor implica intelegerea manierei de organizare in
orientarea cristalelor, maniera in care apar o multitudine de variatii
PRISMA
- aproximativ asemanatoare cu un cilindru
- zona centrala: organizata dintr-un dispozitiv de cristale de HA, orientate cu axul
longitudinal paralel cu axul longitudinal al prismei
- de o parte si de alta de “miezul” prismei: cristalele prezinta o dispozitie usor
evazata, sub un unghi care creste pe masura ce cristalele sunt dispuse spre
periferia prismei
REGIUNE INTERPRISMATICA
- zona din jurul prismei, cu rol de cimentare a prismelor
- cristalele sunt orientate in directii diferite comparativ cu cristalele din interiorul
prismei
- diferentele de orientare in pozitia cristalelor sunt marcante pe o arie care
acopera pana la ¾ din circumferinta prismei
TEACA PRISMA
- cristalele din periferia prismei formeaza un unghi ascutit cu cristalele din
regiunea interprismatica → zona larga dintre laturile acestui unghi ascutit (format
prin jonctiunea dintre extremitatile celor doua tipuri de cristale) → spatiu
caracterizat si printr-un continut bogat in material organic
- cristalele de HA nu sunt foarte strans impachetate, datorita unghiurilor diferite
sub care sunt orientate
- materialul organic proteic existent determina aparitia aspectului in “solzi de
peste” al matricei, in sectiuni demineralizate, de smalt incomplet mineralizat
- observabila pe sectiuni slif, datorita indicelui de refractie diferit dintre prisma,
teaca si regiunea interprismatica
Comentarii:
- in sectiune transversala:
- delimitand prisma si regiunea interprismatica cervicala corespondenta → aspect
de “gaura de cheie”
- histoarhitectonia smaltului este insa extrem de variata in formarea prismelor si a
regiunilor interprismatice, motiv pentru care comparatia cu “gaura de cheie” nu
este valabila permanent
- o ipoteza noua descrie unitatea morfofunctionala a smaltului ca o prisma
cilindrica, ce are o relatie spatiala specifica cu regiunea interprismatica direct
cervicala ei
- in sectiune longitudinala:
- aranjament repetitiv in care pot fi identificate prismele cilindrice, asezate in
randuri paralele si separate de zonele interprismatice
- pentru fiecare prisma poate fi delimitata regiunea interprismatica cervicala
situate subjacent si intre doua prisme vecine
- prisma cilindrica corespunde portiunii rotunde denumite “cap” iar regiunea
interprismatica corespunde extensiei subtiri denumite “coada”, din modelul in
“gaura de cheie”
- acest aranjament repetitiv intercalat confera rezistenta smaltului
2.2. ORIGINE PRISME
- responsabile: ameloblastele, prin prelungirile Tomes
- prelungirile Tomes formeaza in frontul de depunere a smaltului niste gauri
comparate cu niste “arcade”→ viitoarele prisme cilindrice
- in timpul secretiei active, fiecare cavitate a unei viitoare prisme este ocupata de
o prelungire Tomes
- o prisma – formata numai de un ameloblast (numarul prismelor din smalt este
egal cu numarul ameloblastelor) → diametrul prismei este de 5 μm,
corespunzator diametrului ameloblastului cilindric de origine
- o regiune interprismatica – formata de 1-3 ameloblaste vecine
2.3. ORIENTARE PRISME
- directie de dispunere generala
- prismele orientate in directie ocluzala
- regiunile interprismatice corespondente orientate catre zonele cervicale
coronare
- in plan longitudinal si in sectiune longitudinala:
- traiect continuu, de la jonctiunea amelodentinara la suprafata externa a
coroanei
- initial un traiect ondulat (treimea interna a smaltului mijlociu), care devine apoi
rectiliniu (treimea medie si externa a smaltului mijlociu)
- de aceea, in portiunile cu orientare ondulatorie, lungimea prismelor este mai
mare decat grosimea smaltului
- dispozitia prismelor → perpendiculara pe suprafata externa a smaltului, cu
exceptia varfurilor cuspizilor, unde exista o usoara inclinatie si a regiunilor
cervicale, unde apare o orientare usor apicala
- in plan transversal si in sectiune transversala:
- aranjament repetitiv intercalat, descris anterior
- o mica arie, in apropiere de jonctiunea amelodentinara → modificari: aspectul
seriat intercalat dispare iar prismele sunt aliniate vertical, unele sub altele
- prismele formeaza siruri dispuse circumferential, de jur imprejurul axului
longitudinal al dintelui
- directia unei prisme, de la jonctiunea amelodentinara spre suprafata, nu este
dreapta, ci ondulatorie; exceptie face zona cervicala
- prismele oscileaza in directie orizontala la stanga si la dreapta si, in directie
verticala, in sus si in jos
- desi prismele dintr-un sir orizontal au directii similare, ele nu au o dispozitie
absolut paralela ci, la nivelul jonctiunii amelodentinare, exista o variatie de 20
intre siruri succesive; aceasta alternanta, functie de o mica diferenta a
unghiurilor, sta la baza unor aspecte morfologice care caracterizeaza structura
smaltului in MO
Consideratii clinice – comentarii:
- cunoasterea modalitatii de dispunere a prismelor – importanta in practica
stomatologica
- necesara evitarea zonelor subtiri, unde smaltul este deosebit de fragil si de
casant
- necesara evitarea zonelor in care nu exista o sustinere corespunzatoare (prin
suport elastic) din partea dentinei subjacente – in cazul lezarii acesteia
- la periferia cavitatilor preparate → riscul mentinerii de prisme “nesustinute”, cu
rezistenta foarte scazuta → fracturare rapida sub actiunea fortelor masticatorii →
acces bacterii → colonizare → dezvoltare de carii secundare
2. 4. CRISTALE PRISME
- forme si dimensiuni variate
- model elongat de panglica, ac, sipca sau hexagon
- dimensiunile citate: grosime 30 nm, latime 65 nm, lungime cativa μm (de
aproximativ zece ori mai mari comparativ cu cristalele din celelalte tesuturi
mineralizate
- dispozitie:
- miezul prismei: orientare cu axul longitudinal in paralel cu axul longitudinal al
prismei (in sectiune transversala, cristalele apar sectionate transversal)
- zona periferica a prismei: orientare cu axul longitudinal usor evazat fata de axul
longitudinal al prismei (in sectiune transversala, cristalele apar sectionate oblic)
- spatiul interprismatic: orientare cu axul longitudinal deviat in directii diferite fata
de axul longitudinal al prismei (in sectiune transversala, cristalele apar sectionate
tot oblic)
3. PROTEINE SMALT
- ocupa numai 2-4% din ansamblul smaltului
- distribuite in intregul volum al smaltului sub forma unei retele fine, dantelate,
dispuse intre si printre cristalele de HA
- componente:
- proteinele smaltului, de natura acida:
- AMELOGENINE(90% - grup heterogen proteic cu greutate moleculara scazuta)
- ameline
- enameline
- tufteline
- serinproteaze
- metaloproteinaze
- fosfataze
- proteine noncolagene glicozilate, sulfatate si fosforilate (similare cu proteinele
analoge din tesuturile conjunctive calcificate)
- lipide
- cantitati foarte mici de citrati, lactati si carbohidrati
- apa – procent important din greutatea totala a smaltului
ROL PROTEINE SMALT
- accepta, la nivelul lor, ionii anorganici, fiind implicate in determinarea naturii si
directiei de crestere a cristalelor de HA specifice smaltului
- au capacitatea de a fi excluse din matricea smaltului, in procesul de mineralizare,
prin presiunea produsa de cristalele in crestere
-Corelatie directa a functiilor proteinelor smaltului cu evenimentele din
amelogeneza:
- nucleatia minerala initiala: enameline, amelogenine;
- reglarea cresterii cristalelor: ameline, enameline, amelogenine;
- legarea ionilor minerali: tufteline, amelogenine;
- orientarea modului de asezare a cristalelor de crestere, sustinerea cristalelor:
enameline, amelogenine;
- determinarea structurii prismatice a smaltului: ameline;
- stabilirea conexiunilor intercelulare: ameline;
- initierea secretiei: ameline, amelogenine, tufteline;
- finalizarea secretiei: prin posibil mecanism de feed-back al produsilor de
secretie;
DENTINA1
-Varietate de tesut conjunctiv dur, mineralizat, formeaza structura interna a
dintelui, situata subjacent smaltului, la nivel coronar, subjacent cementului, la
nivel radicular, delimiteaza in interiorul dintelui – camera pulpara.
-Se depune in cursul dezvoltarii dintelui prin procesul de dentinogeneza
-Celulele responsabile = odontoblastele, celule ale papilei dentare, de origine
ectomezenchimala, diferentiate sub influenta relationala a celulelor epiteliului
intern al organului smaltului
-odontoblastele - viabile pe toata durata de existenta a dintelui; dentinogeneza
are un caracter permanent
-intre pulpa dentara si dentina exista o interdependenta morfofunctionala, motiv
pentru care literatura de specialitate trateaza, de cele mai multe ori, complexul
dentina-pulpa sau complexul pulpodentinar ca pe un ansamblu structural singular
COMPONENTE DENTINA
-70% componenta anorganica, 20% componenta organica, 10% apa
-ANORGANIC: hidroxiapatita
-ORGANIC:
1. colagenul dentinar, 91-92%, predominant de tip I, in mici cantitati de tip V
2. compusi organici noncolagenici
• macromolecule dentinare noncolagenice, implicate in controlul initierii si
cresterii cristalelor de HA: fosfoproteine, proteoglicani, proteine continand
γ-carboxiglutamat (Gla-proteine), diverse glicoproteine acide, factori de
crestere, lipide, proteine derivate din ser
TUBULI DENTARI
ORIGINE TUBULI DENTARI
-Odontoblastele – strat celular la nivelul suprafetei interne a dentinei, la
jonctiunea dentina-pulpa
-formarea tubulilor dentinari – strict legata de existenta prelungirilor
odontoblastice (numite in trecut si fibre Tomes)
-numai prelungirile odontoblastice traverseaza intreaga suprafata a dentinei, intr-
un canal ingust – tubulul dentinar
-tubulii dentinari, prezenti in toata suprafata dentinara, realizeaza de fapt
structura dentinei
ORIENTARE TUBULI DENTARI
• modul in care sunt orientati tubulii dentinari reflecta directia de dispunere
si miscare a odontoblastelor in procesul de dentinogeneza
La nivel coronar:
• specific traiectul dublu curbat, in “S”, cu orientare de la jonctiunea
amelodentinara la frontul de mineralizare
Dubla curbura - numita curbura primara
• se datoreaza aglomerarii odontoblastelor, in retragerea lor spre centrul
pulpei
• prima convexitate a curbei este indreptata inspre suprafata
incizala/ocluzala a dintelui
• a doua convexitate este indreptata spre apexul radacinii
• la nivelul marginilor incizale/cuspale- aspect aproape rectiliniu al tubulilor
dentinari
La nivel radicular
• curbura mai putin evidenta
• in treimea cervicala tubulii dentinari devin mai drepti, mai neondulati
Curburile secundare:
• niste mici unde oscilatorii in curbura primara
• observate la intervale regulate
• apar ca rezultat al unor oscilatii circulare ale prelungirilor odontoblastice,
pe o arie restransa
NUMAR TUBULI DENTARI
• variaza in diferitele teritorii ale dentinei
• in dentina coronara a molarilor si premolarilor tineri, in apropierea
suprafetei pulpare: intre 59.000-76.000 tubuli dentinari/mm 2
• in apropierea jonctiunii amelodentinare numarul lor scade la jumatate
• numarul de tubuli dentinari/aria de suprafata scade de la nivel coronar la
nivel radicular
• alte diferente de densitate: numarul de tubuli dentinari/aria de suprafata
este mai mare in teritoriile linguale si bucale decat in cele meziale si distale
FORMA TUBULI DENTARI
Forma de tub
• diametru inconstant: mai larg in zona initiala de formare (2,5 μm langa
pulpa), se ingusteaza treptat spre JAD (1,2 μm in mijlocul dentinei si 900 nm
langa jonctiune)
• au dimensiuni mai mari in apropierea pulpei, in defavoarea matricei
intertubulare
• prezinta ramificatii de ordine diferita, permitand crearea unui sistem
canalicular anastomozat
• clasificarea recenta a ramificatiilor include trei ordine de marime:
1. majore (500-1.000 μm diametru);
2. fine (300-700 μm diametru);
3. microtubuli sau canaliculi.
Ramificatiile majore
-localizate la extremitatea terminala a tubulilor dentinari
-mai numeroase la nivelul jonctiunii dentinocementare decat la nivelul jonctiunii
amelodentinare
Ramificatiile fine
-ramificatii laterale aparute pe traiectul tubulilor dentinari, la intervale regulate
(1-2 μm) si sub unghi de 450
-sunt mai numeroase la nivel radicular
-frecvent se pot anastomoza
Microtubulii
-ramificatii laterale, delicate si mai scurte, orientate in unghi drept
CONTINUT TUBULI DENTARI
-Considerat un ansamblu dinamic responsabil de vitalitatea dentinei si
capacitatea ei de reactie
-Elemente: prelungiri odontoblastice, fibre nervoase, colagen, fluid dentinar,
componenta organica, membrana limitanta
PRELUNGIRI ODONTOBLASTICE
-localizate, prin MO, numai in teritoriul intern (treimea interna) al dentinei;
limitarea spatiului pe care il ocupa prelungirea odontoblastica datorata unor
defecte de tehnica
-studii recente (IHC cu anticorpi monoclonali antiactina si antitubulina si ME de
baleiaj dupa demineralizare si tratare cu colagenaza) confirma prezenta in
interiorul tubulilor dentinari pana la nivelul jonctiunii amelodentinare
-se ramifica la randul lor, urmand traiectul ramificatiilor majore, fine si
microtubulilor care caracterizeaza tubulii dentinari
FIBRE NERVOASE
-asociate cu prezenta prelungirii odontoblastice in interiorul tubulilor dentinari
-nu este acceptata extinderea fibrelor nervoase pana la nivelul capatului terminal
al tubulilor dentinari, desi literatura citeaza demonstrarea prezentei de fibre
nervoase amielinice in dentina, la nivelul jonctiunii amelodentinare
-inconjura partial prelungirile odontoblastice
-nu formeaza jonctiuni stranse, gap sau nu realizeaza contacte de tip sinapsa
-in zonele de coexistenta  terminatiile nervoase realizeaza o “adancitura” in
prelungirile odontoblastice  se creeaza astfel o suprafata de contact mai mare
-intre capatul fibrelor nervoase si prelungirile odontoblastice  apare o
“depresiune” (20-25 nm largime) comparabila cu o fanta sinaptica
-slaba dezvoltare sau absenta celorlalte elemente specifice unei sinapse
adevarate (membrana pre/post sinaptica, vezicule sinaptice)  posibil sinapsa
rudimentara
COLAGEN
-tip I, tip V
-sub forma de fibrile care pot ocupa spatiul liber dintre prelungirea
odontoblastica si peretele tubulului
FLUID DENTINAR
-substanta fluida care “inveleste structurile morfologice prezente in interiorul
tubulilor dentinari
-posibil corespondent al fluidului tisular
-origine (ipoteza!): plasma sanguina paraseste capilarele, patrunde in stratul
celular al odontoblastelor, se combina cu produsi de secretie ai odontoblastelor,
patrunde in spatiul periodontoblastic din tubulii dentinari, avand intotdeauna o
presiune usor pozitiva
-demonstrarea existentei acestui fluid este dificila pentru ca tubulul dentinar
poate fi analizat numai dupa prepararea cavitatii ceea ce implica deteriorare
tisulara cu aparitia unui exsudat
-distinctia dintre exsudat si compozitia reala a fluidului dentinar – neclara
COMPONENTA ORGANICA
-identificata prin sonde introduse in ME de baleiaj
-contine molecule de proteoglicani, tenascina, fibronectina, α2HS, albumina,
transferina
-hidrogel cu structura de matrice densa si complexa si conductibilitate hidraulica
scazuta; daca acest hidrogel este degradat enzimatic, conductibilitatea poate
creste de mii de ori
-membrana limitanta (membrana de delimitare a tubulului dentinar),numita
lamina limitans:
1. neobservabila in sectiuni nedemineralizate, fixate la gheata dar identificata
in sectiuni demineralizate
2. uneori este atat de apropiata de membrana celulara a prelungirii
odontoblastice, incat se poate suprapune peste aceasta, de aceea,
existenta ei reala este controversata
DENTINA PERITUBULARA/INTRATUBULARA
-procesul de formare a dentinei incepe in interiorul tubulului dentinar, dentina se
depune la acest nivel si ingusteaza lumenul
-primul strat de dentina care tapeteaza lumenul tubulului dentinar – dentina
peritubulara/intratubulara
-desi termenul de dentina peritubulara este larg utilizat, mai corect este cel de
dentina intratubulara, in baza depunerii care se face din interior spre exterior,
-creste de la jonctiunea dentinopulpara (44 nm latime) la jonctiunea
amelodentinara (750 nm latime)
-lipseste in ariile de dentina interglobulara (hipomineralizata/amineralizata) si in
dentina manta
DENTINA INTERTUBULARA
-zona de dentina dintre tubulii dentinari, principalul component al dentinei
-mai slab mineralizata comparativ cu dentina intratubulara
Materialul anorganic:
• cristale de HA – placute turtite (lungime 100 nm, grosime 2-30 nm) dispuse
cu axul longitudinal paralel cu fibrilele de colagen
Materialul organic:
• fibrile de colagen tip I invelite intr-o substanta fundamentala
• se intersecteaza, sunt distribuite aleator
• radicular – mai groase, mai putin delicate
• orientarea generala: perpendiculare pe tubulii dentinari si dispuse in
directie paralela cu suprafata dentinara
• substanta fundamentala contine glicozaminoglicani acizi in cantitate
crescuta, fosfoproteine, proteoglicani, γ-carboxiglutamat, proteine,
glicoproteine, proteine plasmatice
TEACA NEUMANN
-zona de limita dintre dentina intratubulara si dentina intertubulara
-reprezinta in fapt un teritoriu hipomineralizat
-existenta sa reala – contestata de unii specialisti care afirma ca aceasta imagine
morfologica se datoreaza diferentelor in matrice organica (orientarea colagenului)
si anorganica (gradul de mineralizare) dintre cele doua tipuri de dentina
HISTOARHITECTONIA DENTINEI
JUNCTIUNE AMELODENTINALA – JONCTIUNE AMELODENTINALA
-In timpul dentinogenezei: apare o membrana intre odontoblaste si
ameloblaste, care ulterior dispare
-MO – sectiuni slif: aspect festonat, dantelat, uneori in “solzi de peste”
-ME de transmisie: cristalele de HA ale dentinei si ale smaltului sunt
intrepatrunse
-ME de baleiaj: jonctiuni intre dentina si smalt, sub forma unor alternante
de creste interdigitante
JUNCTIUNE DENTINOCEMENTARA – JONCTIUNE DENTINOCEMENTARA
-limita de demarcatie fina intre dentina si cement, localizata in exteriorul stratului
granular Tomes
-strat subtire si fara structura organizata
Ce ar putea fi:
-un anumit tip de dentina, incomplet definita
-un anumit tip de tesut cu rol de consolidare a cementului de dentina,
incomplet definit, apartinand aparatului de atasare a dintelui
CLASIFICARE DENTINA
CLASIFICARE DUPA LOCALIZARE
• Dentina intratubulara/peritubulara
– formata si localizata in interiorul tubulului dentinar
• Dentina intertubulara
– din jurul si dintre tubulii dentinari
DENTINA MANTA
Dentina manta – 50 μm
• prima zona de dentina formata precoce la nivelul coroanei
• localizata la periferia dentinei coronare – dentina coronara externa
• situata imediat sub jonctiunea amelodentinara, interdigitata cu smaltul
• structura - diferita ca raport componenta anorganica/componenta organica
- gradul de mineralizare redus
Matricea organica:
1. substanta fundamentala cu origine in pulpa dentara,
2. fibrele de colagen sunt mai mari, mai groase, si lax impachetate, cu
dispozitie aproximativ perpendiculara spre jonctiunea amelodentinara
• nu apare in regiunea radiculara, deoarece la nivel radicular fibrele de
colagen au o dispozitie paralela/oblica in raportjonctiunea amelodentinara
DENTINA CIRCUMPULPARA
-aria cea mai importanta de dentina, delimiteaza camera pulpara
-structura (comparativ cu dentina manta):
-grad crescut de mineralizare
-matricea organica: fibrilele de colagen sunt mai mici in diametru si au o
orientare mai dezordonata
CLASIFICARE DUPA MODEL MINERALIZARE
PREDENTINA
-primul strat de matrice dentinara depus in procesul de dentinogeneza, inainte de
a incepe mineralizarea
-tapeteaza aria interna a dentinei, situata imediat deasupra camerei pulpare si
odontoblastelor - grosimea variaza, in timpul dentinogenezei active, intre 10-47
μm
-material similar osteoidului: fibrile de colagen cu dispozitie aleatorie, continute
intr-o substanta fundamentala amorfa, gelatinoasa
-prezenta sa este importanta in mentinerea integritatii dentinare
GLOBULARA
-apare ca urmare a procesului normal de mineralizare a matricei organice
dentinare
-mineralizarea
-concomitent in teritorii diferite, in puncte reprezentate de focare sferice
de HA, ca niste globule mici, rotunde, denumite calcosferiti sau calcoglobule
-calcosferitii conflueaza, formand in matricea organica, precoce in etapele
de mineralizare, zone sferice mai mari = dentina globulara
-In urma fuzionarii acestor zone se creeaza frontul de mineralizare.
-In dentina circumpulpara, modelul de mineralizare este larg globular.
INTERGLOBULARA
-arii de matrice organica hipomineralizata sau complet nemineralizata, restante
intre calcosferiti care nu au fuzionat in procesul de formare a dentinei globulare
-prezenta atat in dentina manta, cat si in dentina circumpulpara
-mai frecventa in dentina circumpulpara, in zona coronara
-defecte de mineralizare – deficit vit. D, excese in expunerea la fluor
STRAT GRANULAR TOMES
-localizat la suprafata externa a dentinei, in zona radiculara, adiacent si paralel cu
jonctiunea dentinocementara
-din ce in ce mai bine dezvoltat spre apex
-arii granulare, in care granulele au un aspect neregulat si sunt asezate pe mai
multe randuri, oarecum dezordonat
-echivalent al dentinei interglobulare la nivel radicular
-recent: constituit din spatii reale (similare cu tracturile moarte)
CLASIFICARE DUPA MODEL DE DEZVOLTARE
PRIMARA 1
-formata inainte si in timpul eruptiei active
-prin depunerea ei se contureaza camera pulpara
-elementele morfologice caracteristice:
– tubulii dentinari
– dentina intratubulara/ peritubulara
– dentina intertubulara
– dentina interglobulara
– stratul granular Tomes
– liniile de crestere
– dentina sclerotica
PRIMARA 2
-liniile de crestere
-structuri liniare, care marcheaza ritmul de depunere a dentinei, cu perioade de
activitate si repaus
-liniile de crestere zilnica, liniile von Ebner, liniile de contur Owen, linia neonatala
-elaborarea ritmica de dentina – dependenta de activitatea circadiana neuronala
ritmica, care controleaza fluxul de nutrimente catre odontoblaste
-evidentierea liniilor – pe sectiuni slif
-directia de orientare – perpendiculara pe tubulii dentinari, cu o orientare interna
si radiculara
• Liniile de crestere zilnica
– depunerea zilnica de dentina
– se succed cu o periodicitate de aproximativ 4 μm
• Liniile von Ebner
– reflecta depunerea de dentina la un interval de 5 zile, cu o
periodicitate de 20 μm
• Liniile de contur Owen
– analoge ale liniilor Retzius din smalt
– indica perioade alternative de mineralizare/maturare, adica
deficiente accentuate in modelul de mineralizare
– urmaresc conturul extern al dentinei, intens colorate, pronuntate si
larg spatiate deoarece apar la intervale de timp mai mari
– O linie exagerata apare odata cu o modificare brusca in procesul de
mineralizare sau proces patologic ce interfera cu depunerea
fiziologica (boala, nutritie inadecvata)
• Linia neonatala
– linie de contur extrem de larga, densa, hipocalcificata, vizibila in
dintii mineralizati la nastere
– expresia modificarilor aparute in procesul de mineralizare in urma
nasterii
– dispozitie paralela cu liniile de contur Owen
– separa dentina prenatala (distala, langa jonctiunea amelodentinara)
de dentina postnatala (proximala, langa pulpa)
DENTINA SECUNDARA
-formata dupa dezvoltarea completa a radacinii precum si in timpul si dupa
venirea dintilor in ocluzie
-de tip fiziologic, aparand numai ca raspuns la stimuli functionali (dieta, forte
ocluzale); identificata totusi si la dintii neerupti (molarii 3)
-depunere sub forma unui strat regulat, uniform, in jurul cavitatii pulpare, in mod
continuu, dar cu o rata scazuta
-compozitie chimica – similara cu dentina primara
-morfologic:
– modificarea directiei tubulilor dentinari, care devin mai neregulati -
element distinctiv aspect general usor modificat si neregulat
– numarul de tubuli dentinari – aproximativ acelasi cu numarul din
dentina primara
– tubulii dentinari pastreaza continuitatea cu cei din dentina primara
– limita dentina primara/ dentina secundara – identificabila numai prin
schimbarea orientarii in traiectoria tubulilor dentinari
TERTIARA 1
-produsa ca rezultat al actiunii unor variati stimuli externi patologici sau iritativi:
atritie, eroziune, carii, proceduri restaurative
-denumita si dentina de iritare, dentina reactiva/reactionala, dentina
reparatorie, dentina neregulata
– reactiva/reactionala – sintetizata de odontoblastele pulpei dentare
inca intacte si viabile
– reparativa – sintetizata de celule nou diferentiate din pulpa dentara,
cu capacitati odontoblast-like.
-produsa de celule din zonele care au fost afectate direct
-modelul de depunere si dimensiunile ariei nou formate – in corelatie cu
intensitatea si perioada de actiune a agentului agresiv/nociv
TERTIARA 2
-tubuli dentinari aproximativ regulati, in continuitate relativa cu cei din dentina
secundara
-tubuli dentinari diminuati numeric, complet dezorganizati si dezordonati ca
aranjament, rasfirati si orientati la intamplare
-Uneori tubulii dentinari pot lipsi complet
-limita dentina secundara/dentina tertiara este brusca, la acest nivel existand
intreruperi (cauza: o noua matrice tubulara, depusa de noi odontoblaste care
acopera suprafete dezvoltate dupa lezarea si moartea odontoblastelor initiale)
-tubulii dentinari corespunzatori odontoblastelor moarte – tracturi moarte (nu se
sclerozeaza, apar in sectiuni slif plini cu aer)
OSTEODENTINA
-odontoblastele nou formate – inconjurate de matricea pe care o sintetizeaza,
devenind sechestrate in dentina, onfer aspect similar cu osul
DENTINA SCLEROTICA
-transformarea unor zone din dentina primara, in urma depunerii continue si
necontrolabile a unei cantitati importante de dentina intratubulara care
oblitereaza tubulii dentinari
-interiorul tubulilor dentinari devine ocupat de material anorganic cu un inalt grad
de mineralizare de aspect sticlos, transparent (la introducerea in apa)
-denumita sclerotica, transparenta sau translucida
HISTOLOGIA PULPA DENTARA
A. HISTOARHITECTONIA PULPARA
- componenta centrala a dintelui
- constituita dintr-un tesut conjunctiv moale, lax, nemineralizat, bine vascularizat
si inervat
1. GENERALITATI PULPA DENTARA
- ocupa spatiul pulpar, care prezinta doua compartimente individualizate:
- portiunea coronara, denumita camera pulpara → pulpa coronara
- portiunea radiculara, denumita canal radicular → pulpa radiculara
2. TERITORII CELULARE PULPA DENTARA
- celulele – dispuse intr-o maniera particulara → aspect histologic specific in MO
- de la periferie spre centru se descriu patru zone:
- zona odontoblastica;
- zona acelulara Weil (stratul subodontoblastic);
- zona bogat celulara;
- miezul pulpei
- primele trei zone, care includ si plexul capilar subodontoblastic, alaturi de plexul
parietal nervos→ teritoriul odontogenic (pulpa periferica)
- zona liber cellular si zona bogat celulara se definesc pe parcursul ocluziei
ZONE PULPA – ZONA PULPA
2.1. ZONA ODONTOBLASTICA PULPA
- formata din odontoblaste, asezate intr-un strat continuu care tapeteaza
periferia pulpei dentare si trimitand o expansiune citoplasmatica (prelungirea
odontoblastica) in dentina
- forma si dimensiunile odontoblastelor variaza in functie de localizarea coronara
sau radiculara si de gradul de diferentiere:
- in coroana dintelui matur, datorita migrarii centripete a odontoblastelor
(dentinogeneza) – dispunere in “palisada”, pe mai multe randuri (3-5 celule) →
aspect artefactual
- “coarne” pulpare – celule prismatice inalte (50 μm), cu nuclei ovali, bazali
- lateral si cervical fata de “coarnele” pulpare – celule cuboidale, cu nuclei rotunzi,
centrali
- pulpa radiculara, spre foramen apical – celule aplatizate, pavimentoase
- corespondenta intre talia celulara si gradul de diferentiere, fapt reflectat si in
cantitatea de dentina corespunzatoare depusa:
- odontoblastele prismatice sunt cele mai diferentiate
- odontoblastele turtite sunt cel mai putin differentiate
2.2. ZONA ACELULARA WEIL PULPA
- subjacent zonei odontoblastice → spatiu “liber” celular (celularitate extrem de
redusa)
- zona este mai evidenta in pulpa coronara
- contine: fibre de colagen, fibre nervoase amielinice si vase sanguine
- fibrele nervoase si vasele sanguine se ramifica si patrund in stratul odontoblastic
2.3. ZONA BOGAT CELULARA PULPA
- subjacent zonei acelulare Weil, spre interiorul pulpei dentare
- contine: o populatie celulara densa, neuniforma, elemente vasculare si
nervoase
- celularitatea este mai marcata la nivel coronar decat la nivel radicular → la nivel
coronar se poate aprecia cu usurinta limita de separare dintre zona acelulara Weil
si zona bogat celulara, iar la nivel radicular, aceasta limita este mai putin evidenta
- celularitatea creste odata cu inaintarea in varsta
Tipurile de celule: celulele Hohl (posibil cu capacitate de diferentiere in
odontoblaste mature, in urma
unei lezari), celule nediferentiate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite,
limfocite
2.4. MIEZ PULPA
- masa cea mai interna a pulpei – regiunea pulpei centrale
- diferenta fata de zona bogat celulara – densitate celulara mult mai scazuta
- contine vasele sanguine mari si trunchiurile nervoase ale pulpei dentare
Tipurile de celule: celule nediferentiate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite,
macrofage, limfocite, mastocite, plasmocite, polcalimorfonucleare
B. ODONTOBLAST PULPA
- complexul dentinopulpar: corelatii stranse intre pulpa dentara si dentina,
deoarece embriologic si structural ele au la baza acelasi tesut → fapt reflectat in
elementele de functionalitate si in interpretarea evenimentelor clinice
- ODONTOBLASTE PULPA - responsabile de formarea dentinei
- evolutie:
- diferentierea celulelor ectomezenchimale ale papilei dentare in odontoblaste
necesita actiunea inductoare a epiteliului intern al organului smaltului, exprimata
direct prin diversi factori de crestere (IGF, TGFβ, BMP2)
- celulele ectomezenchimale stelate devin ovalare sau prismatice inalte, mari, si se
divid, transformandu-se in preodontoblaste, care nu se mai divid
- PREODONTOBLAST PULPA – celula polarizata, nucleu situat central; cantitatea
de organite celulare redusa
- trecerea la forma de odontoblast matur → marcata de aparitia extensiei
citoplasmatice la nivelul polului apical – prelungirea odontoblastica
- odontoblastul matur: dezvoltarea marcata a organitelor celulare si declansarea
proceselor secretorii intracelulare → odontoblastul secretor
- stadiu tranzitional – odontoblastul tranzitional
- celula imbatranita – odontoblast in repaus
1. ODONTOBLASTUL SECRETOR
- origine in crestele neurale
- morfologia sa indica o activitate functionala importanta, cu etape de sinteza
activa alternand cu etape de repaus
• CORP CELULAR
- forma alungita, prismatica sau piriforma (inaltime 50 μm) la nivelul coroanei,
cuboidala spre zonele cervicale si radiculare, aplatizata spre apex
- nucleul unic, fie oval si bazal (la odontoblastele prismatice), fie rotund si central
(la odontoblastele cuboidale), cu cromatina abundenta dispersata si, uneori, pana
la 4 nucleoli
- membrana plasmatica prezinta interdigitatii laterale
- citoplasma, slab bazofila, contine organite celulare implicate in sinteza proteica
bine reprezentate si elemente de citoschelet
- ME:
- mitocondriile sunt numeroase, dispersate in toata citoplasma
- RER extrem de bine dezvoltat, cisternele continand un material fin granular, din
care se vor forma vezicule de transport, care se vor orienta spre complexul Golgi
- complexul Golgi – initial dispersat difuz, apoi elementele sale devin concentrate
in regiunea centrala a celulei, perinuclear, spre fata dentinara; elaboreaza
vezicule secretorii care se dispun spre baza prelungirii odontoblastului
- alte vezicule alungite, electrondense si delimitate de membrane, similare ca
aspect cu lizozomii
- elemente de citoschelet: filamente si microtubule
• PRELUNGIRE ODONTOBLASTICA PULPA
- la nivelul polului apical, secretor,
- expansiune citoplasmatica ce se ingusteaza gradat
- ramane inclusa in dentina, in interiorul tubulului dentinar, care se edifica in jurul
ei.
- patru zone:
- la nivelul pulpei dentare
- la nivelul predentinei
- la nivelul frontului de mineralizare
- inclusa in dentina circumpulpara
- zona de trecere dintre corpul celular si prelungire prezinta un cadru terminal
- plasmalema polului apical si plasmalema de la baza prelungirii odontoblastice
prezinta specializari structurale legate de functiile de exo si endocitoza
desfasurate la acest nivel
- citoplasma nu contine organite celulare majore
- sunt prezente vacuole de secretie de tip vezicule “cu manta” (care pot fuziona cu
membrane celulara) si cateva mitocondrii (mai frecvent in zona de predentina)
- specific: reteaua de microtubuli si filamente intermediare (actina, vimentina,
tubulina) organizate intr-un model liniar, in continuitate cu citoscheletul corpului
celular
- gradul de extindere in tubulul dentinar, respectiv in dentina – discutabil:
- ME de baleiaj, de transmisie, IHC (cu anticorpi monoclonali antiproteine de
citoschelet) – controverse → unele prelungiri odontoblastice traverseaza in
totalitate dentina, iar altele numai partial
- jonctiuni: zonula occludens (stranse), zonula adherens (centri de adeziune),
desmozomi si gap
2. VARIANTE ODONTOBLAST
ODONTOBLAST TRANZITIONAL
- stadiu celular identificabil doar in ME:
- celula se ingusteaza, nucleul apare migrat de la polul bazal, cu cromatina
condensata,
RER diminua, apar vacuole autofagice – markeri de reorganizare citoplasmatica
ODONTOBLAST IN REPAUS – ODONTOBLAST BATRAN
- celula mai putin inalta (45 μm)
- citoplasma redusa, nucleul intens bazofil, situat spre polul apical
- ME:
- organitele celulare reduse cantitativ apar aglomerate, constituind o regiune
subnucleara
proeminenta
- citoplasma supranucleara – lipsita de organite celulare si granule secretorii, dar
persista
elementele de citoschelet si apar vacuole mari, pline cu lizozomi
CELULE ODONTOBLAST LIKE
- durata de viata a odontoblastului – egala cu cea a dintelui viabil
- lezarea dentinei, expunerea pulpei dentare → proces de reparare, cu formare de
dentina nou → bazat pe celule odontoblast-like
- existente in stare latenta in zona bogat celulara subodontoblastica
- pot fi stimulate in anumite conditii
- produc o dentina reparative
C. PULPA DENTARA CENTRALA – TESUT CONJUNCTIV LAX
- varietate de tesut conjunctiv: formata din doua componente:
- matricea extracelulara: matrice amorfa, fibre
- celulele pulpei dentare
1. MATRICE EXTRACELULARA NEFIBRILARA (MATRICEA AMORFA, SUBSTANTA
SUNDAMENTALA) – MATRICE NEFRIBRILARA
- gel coloidal omogen extrem de bogat in apa (continut pana la 90%), in care
exista o serie de macromolecule in suspensie si dispersate: glicozaminoglicani,
proteoglicani si glicoproteine
- caracterizare morfologica este redusa:
- datorita continutului crescut in apa, matricea amorfa este extrasa prin fixarea si
deshidratarea tesutului, astfel incat se pierde in sectiunile de rutina HE
- evidentiata prin tehnici speciale de prelucrare (sectiuni pastrate prin uscare la
gheata sau sectiuni congelate) si prin metode speciale de colorare → PAS pozitiva
(datorita continutului important in molecule glucidice), albastru alcian pozitiva in
grade diferite (in functie de cantitatea de glicozaminoglicani si de gradul lor de
sulfatare) si metacromatica
- ME: relativ amorfa, cu densitatea electronica moderata si aspect fin granular,
fiind prezente mici structuri filamentoase
1.1.GLICOZAMINOGLICANI
- lanturi polizaharidice lungi, neramificate, liniare, neflexibile
- formate din unitati dizaharidice repetitive
- o unitate dizaharidica contine intotdeauna o hexozamina (N acetil-
glucozamina /galactozamina) si un acid uronic (glucuronic/ioduronic)
- doua tipuri:
- nesulfatati (acidul hialuronic)
- sulfatati (keratansulfat, heparansulfat, condroitin-4-sulfat, chondroitin-6-sulfat,
dermatansulfat)
1.2. PROTEOGLICANI
- glicozaminoglicanii sulfatati - uzual legati covalent cu molecule proteice →
formeaza proteoglicani
- formare:
- miezul proteic al proteoglicanilor – sintetizat in RER fibroblastelor
- gruparile de glicozaminoglicani sunt atasate covalent de elementele proteice in
aparatul Golgi fibroblastic
- tot in aparatul Golgi are loc si sulfatarea si rearanjarea diferitelor grupari in jurul
atomilor de carbon a unitatilor zaharidice
- aspect comparat cu o perie:
- miezul proteic este tija
- glicozaminoglicanii orientati lateral, tridimensional, sunt tepii periei
- acidul hialuronic nu formeaza legaturi covalente cu molecule proteice, pentru a
forma proteoglicani
- prin intermediul unor molecule speciale de legare, proteoglicani deja formati se
pot lega indirect de acidul hialuronic, formand macromolecule gigante, numite
proteoglicani agregati – aggrecan compus.
- clasificare in doua categorii
- extracelulari
- asociati suprafetei celulare
- cei mai frecvent intalniti proteoglicani:
• decorinul
• sindecanul
• versicanul
• perlecanul
• CD44
ROL PROTEOGLICANI
- se opun fortelor de compresiune externe
- prin structura lor, incetinesc miscarea microorganismelor sau a celulelor migrate
si, in asociere cu membranele bazale, formeaza filtre moleculare (cu pori de
dimensiuni diferite si cu distributie variata de sarcina electrica) care faciliteaza
selectia macromoleculelor circulante
- prin prezenta situsurilor de legare pentru anumite molecule semnal (de exemplu
TGFβ intarzie sau impiedica deplasarea acestor molecule la locul de actiune,
obstructionandu-le
activitatea, sau le concentreaza intr-un anumit teritoriu, accentuand astfel rolul
lor
1.3. GLICOPROTEINE DE ADEZIUNE – GLICOPROT ADEZ
- mediaza capacitatea celulelor de a adera la componentele matricei, prin
prezenta domeniilor de recunoastere, caracterizate printr-o secventa de
aminoacizi
- cel putin un domeniu de recunoastere se leaga de proteinele de suprafata
celulara din familia integrinelor, un alt domeniu – de fibrele de colagen si un altul
– de proteoglicani
- cele mai intalnite glicoproteine de adeziune sunt: fibronectina, laminina,
entactina si fibrilina
2. MATRICE EXTRACELULARA FIBRILARA – MATRICE EXTRACEL FIBRILARA
Fibrele caracteristice:
- colagen tip I si tip III
- fibre elastice – exclusiv la nivel vascular
- raportul colagen tip I/ tip III: 55%/45% → constant de la inceputul dezvoltarii
dintelui, pana la totala sa maturitate → colagenul dentinar, de tip I, este sintetizat
exclusiv de odontoblaste si nu apare ca urmare a interventiei productive, in
paralel, a fibroblastelor pulpare
D. MODIFICARI MORFOLOGICE ALE PULPEI DENTARE – MODIFICARI PULPA
1. CALCIFICARILE PULPARE
- rezultatul unor procese de mineralizare atipica
- apar frecvent, in dintii sanatosi, erupti sau neerupti, la nivelul pulpei sau la
marginea dentinei
- clasificare
- denticuli sau pulpoliti (“pietrele” pulpei)
- calcificari difuze
1.1. DENTICULI
- aspectul unor mase calcificate, in care raportul Ca/P este similar cu cel existent
in dentina
- unici sau multipli
- prezenti la un dinte, in mai multi dinti sau in toti dintii unui individ (ceea ce
indica o predispozitie genetica)
- localizare frecventa: in zona de planseu a camerei pulpare, in interiorul canalului
radicular sau la apex
- liberi in tesutul conjunctiv al pulpei (“piatra libera”)
- atasati de dentina/predentina, fie prin unirea cu acestea, fie prin inglobarea de
catre dentina secundara (“piatra atasata”)
- doua tipuri principale de denticuli: denticuli reali si denticuli falsi
DENTICULI REALI
- structura interna de tubuli dentinari in matrice dentinara
- inconjurati la suprafata de celule “osteoblast-like”
DENTICULI FALSI
- compusi din straturi concentrice, lamelare sau uneori radiare, de matrice
dentinara mineralizata
- depunerea are loc in jurul unor fibre de colagen densificate, a unor trombi de
sange sau a unor celule in curs de degradare/complet degradate
- nu contin tubuli dentinari
- pe suprafata lor, ocazional, pot fi atasate celule aplatizate sau fuziforme
- apar datorita unor arii neregulate de calcificare distrofica, in special in pulpa
centrala
1.2. CALCIFICARI DIFUZATE
- apar atat in zona de pulpa coronara, cat si radiculara
- dispozitie liniara, asociata cu vascularizatia: de jur-imprejurul vaselor, in peretii
acestora
- proces degenerativ analog cu ateroscleroza, posibil declansat de
microtraumatisme ale pulpei dentare
2. TRANSFORMARI IN RELATIE CU VARSTA – TRANSFORMARI VARSTA
- determina o rezistenta mai crescuta la factorii agresivi din mediu
- inaintarea in varsta scade capacitatea de reparare a pulpei
2.1. MICSORARE PULPA – REDUCERE PULPA
- cea mai evidenta transformare, datorata procesului continuu de depunere a
dentinei, chiar daca rata de depunere este mult incetinita
- consta in scaderea volumului camerei pulpare si a canalului radicular
- o depozitare inegala de dentina secundara la nivelul camerei pulpare determina
o reducere asimetrica in marime → consecutiv, o modificare a camerei si
varfurilor pulpare → clinic: retragere pulpara → identificabile radiologic, rol
important in stabilirea formei de preparare a cavitatii, in anumite proceduri de
restaurare
2.2. TRANSFORMARI TESUT CONJUNCTIV
- celulele scad numeric, progresiv, astfel incat in jurul varstei de 70 de ani
populatia celulara este redusa la jumatate
- nu se inregistreaza o crestere a continutului in fibre de colagen
- uneori → crestere semnificativa a colagenului, care se dispune in fascicule
groase, compacte → scleroza pulpara
- localizata
- generalizata
- fibrele nervoase mielinizate si amielinizate degenereaza si se pierd → scadere a
sensibilitatii
E. CORELATII INTRE TERITORIILE CELULARE PULPARE SI FUNCTIILE PULPEI
DENTARE
FUNCTII PULPA
- integrarea pulpei, alaturi de dentina, in complexul pulpodentinar, este sustinuta
si de functiile de baza ale pulpei dentare: formativa, nutritiva, protectiva,
defensiva, reparativa si inductiva
1. FUNCTIA FORMATIVA
- consta in formarea dentinei, in cursul procesului de dentinogeneza
- elementul celular principal – odontoblastul
- se pastreaza capacitatea de a elabora dentina si dupa maturizarea dintelui, prin
sinteza si mineralizarea dentinei secundare fiziologice
2. FUNCTIA NUTRITIVA
- asigurata prin elementele de vascularizatie, mentine vitalitatea dintelui
- rol deosebit – plexul capilar subodontoblastic si capilarele care patrund chiar
pana in apropierea odontoblastelor → aprovizioneaza direct corpul celular si
prelungirea odontoblastica, deja “sechestrata” in tubulul dentinar
3. FUNCTIA PROTECTIVA
- asigurata prin elementele nervoase care realizeaza inervatia pulpei dentare si
care, partial, pot penetra dentina
- fibrele nervoase, stimulate in anumite conditii → responsabile de senzatia de
durere si de sensibilitatea pulpei dentare si a dentinei
- terminatiile nervoase → implicate direct in reglarea fluxului sanguin la nivel
pulpar
4. FUNCTIA DEFENSIVA
- modalitatea de raspuns a pulpei dentare la actiunea unui anumit tip de stimuli
iritativi
- intervin celulelor cu rol de aparare, se desfasoara reactii imune
- pulpa dentara reactioneaza cu semnele clasice de inflamatie: dilatarea vaselor
sanguine, cresterea permeabilitatii vasculare, edemul, migrarea transvasculara a
leucocitelor
- exsudatul → determina cresterea presiunii exercitate asupra terminatiilor
nervoase → instalarea durerii
- stimularea de intensitate medie si de scurta durata, in cazul in care sistemele de
aparare sunt functionale si eficiente, duce la modificari reversibile
- stimularea de intensitate medie sau crescuta dar cronica, corelata cu depasirea
capacitatii functionale a sistemelor de aparare, determina modificari nereversibile
(moarte celulara, necroza locala)
5. FUNCTIA REPARATIVA
- producerea si depunerea de dentina noua, ca raspuns la o lezare fizica sau
chimica, ori de cate ori este necesar
6. FUNCTIA INDUCTIVA
- se exercita in perioada de dezvoltare a dintelui
- tesutul mezenchimal/ectomezenchimal care va constitui papila dentara
(viitoarea pulpa dentara) are rol inductiv asupra diferentierii epiteliului oral in
lamina dentara si ulterior in formarea organului smaltului
HISTOLOGIA PARODONTIU
HISTOARHITECTONIA PROCESELOR ALVEOLARE
- arii/teritorii din maxilare/mandibule care formeaza/contin alveolele dentare, in
care sunt localizati si ancorati dintii (prin atasarea fibrelor ligamentului
parodontal)
- se formeaza in paralel cu elongarea radiculara, ca rezultat al acestui proces si al
eruptiei dentare
- intre osul maxilar/mandibular si procesele alveolare nu se poate trasa o limita de
demarcatie
- maturarea proceselor alveolare – concomitent cu stabilirea dintelui in ocluzie
functionala
- intre procesele alveolare si dinti exista o stransa interdependenta: daca dintele
se pierde, procesele alveolare involueaza si dispar
- osul alveolar – cel mai instabil component parodontal → activitate metabolica
extrem de ridicata → alternanta proceselor de resorbtie si formare
Procesele alveolare = os alveolar
- varietate de tesut conjunctiv
- format dintr-o matrice extracelulara si celule proprii
- matricea extracelulara include o componenta organica si o componenta
anorganica
1. STRUCTURA PROCESE ALVEOLARE
1.1. ORGANICA
- alcatuita din proteine fibroase (colagen tip I in proportie de 90% si de colagen
tip V in cantitati mici) in asociere cu alte macromolecule (glicozaminoglicani,
proteoglicani, glicoproteine de adeziune)
FIBRE COLAGEN TIP 1
- diferite de colagenul tip I existent in alte tesuturi conjunctive printr-o puternica
hidroxilare a lizinei → permite legatura moleculelor prin punti de hidrogen →
rezistenta crescuta
- organizarea primara, in retea → inlocuita in osul matur printr-o dispunere
ordonata, in mod spiralat, cu un grad de rasucire de la o lamela la alta
GLICOZAMINOGLICANI
- lanturi polizaharidice lungi, neramificate, lineare, neflexibile, formate din unitati
dizaharidice repetitive, in care exista intotdeauna o hexozamina si acid uronic
- nesulfatati – acidul hialuronic
- sulfatati: condroitinsulfat, keratansulfat → legati covalent de molecule
proteice, formand proteoglicani (responsabili de legarea apei), mai mici decat cei
existenti in tesutul cartilaginos
MOLECULE GLICOPROTEICE DE ADEZIUNE
- osteocalcina, osteonectina, osteopontina, trombospondina si sialoproteina
osoasa
1.2. COMPONENTA ANORGANICA OS
- 67% din masa uscata a matricei extracelulare
- formata in principal din cristale de hidroxiapatita
1.3 CELULE TESUT OSOS
- tipuri celulare:
- celula osteoprogena, celula bordanta, osteoblastul, osteocitul, osteoclastul
1.4. ORGANIZARE SPATIALA OS
- formate din trei elemente (os fascicular, spongioasa, placa corticala) care
realizeaza, din interior spre exterior, doua structuri:
- osul alveolar propriu-zis
- osul alveolar de suport
- osul fascicular si placa corticala jonctioneaza la nivelul crestei alveolare,
localizata la 1,5-2 mm sub nivelul jonctiunii amelocementare
- creasta alveolara - definita si ca marginea coronara a proceselor alveolare; este
rotunjita anterior si aproape plata in aria molarilor
OS ALVEOLAR PROPRIU ZIS (lamina cribla, lamina dura)
- denumire improprie, deoarece os alveolar este intregul os care formeaza
maxilarul/mandibula, deci implicit si procesele alveolare
- corespunde zonei celei mai interne a procesului alveolar
- reprezinta partea osoasa a atasarii fibrelor ligamentare
- coincide, in fapt, cu elementul definit drept os fascicular
OS ALVEOLAR DE SUPORT
- reprezinta corpul si limita externa a procesului alveolar
- include spongioasa si placa corticala
OS FASCICULAR
- osul care tapeteaza/limiteaza alveola → zona subtire de os localizata cel mai
intern in alveola, punctul de atasament al fasciculelor de fibre din ligamentul
parodontal
- denumire datorata structurii si functiei sale, legate de insertia fibrelor Sharpey
- multiple perforatii (foramene) care conduc elemente vasculare si nervoase –
denumit placa cribriforma/lamina cribla
- aspect intens radioopac – denumit lamina dura → evaluarea radiologica a
aspectului osului fascicular/laminei dura este importanta in patologia periapicala
si periodontala
MORFOLOGIE OS FASCICULAR
- constituit din fascicule de fibre osoase grosiere impletite → aranjate in lamele
subtiri cu dispozitie paralela cu axul lung al peretelui alveolar
- matricea osoasa include si fibrele Sharpey care patrund in os in plan
perpendicular sau oblic, pe distante variabile si care sunt mineralizate doar
periferic, zona central nefiind mineralizata (ca in cementul celular)
- fibrele Sharpey care patrund in os sunt mult mai mari comparativ cu cele care se
insera in cement
OS SPONGIOS
- component al osului de suport, localizat intre osul fascicular (osul alveolar
propriu-zis) si placa corticala
- os trabecular, care ocupa miezul proceselor alveolare
- morfologie:
- os de membrana, fibrilar, cu dispunere in lamele
- particularitate: prezenta sistemelor Havers in mijlocul trabeculelor mari
- trabeculele delimiteaza intre ele spatii areolare, continand maduva osoasa
hematogena
PLACA CORTICALA
- formeaza zona de suprafata, respectiv placa externa (bucala) si interna (linguala)
a proceselor alveolare
- se extinde de la creasta alveolara, bucal sau labial, spre limitele de jos ale
alveolelor
- morfologie:
- os compact fin fibrilar
- constituit din lamele longitudinale, circumferentiale, sustinute de canale Havers,
formand sisteme haversiene de grosime variabila
PROCES ALVEOLAR INTERMEDIAR - intre doua alveole adiacente
- miez constituit din placile corticale corespunzatoare, peste care se suprapune,
de o parte si de alta, osul fascicular care delimiteaza interiorul unei alveole si,
respectiv, osul fascicular al celeilalte alveole
- osul spongios apare localizat mai apical, ocupand spatiul de o parte si de alta a
placilor corticale, intre acestea si osul fascicular correspondent
2. FUNCTII PROCES ALVEOLARE
- se inscriu in cadrul general al functiilor parodontiului: protectie, sustinere si
atasament pentru dinte
- intervin in asigurarea hematopoezei
- mentin echilibrul mineral
- realizeaza (prin vascularizatia si inervatia proprie) conditiilor de pasaj pentru
elementele nutritive, catre celelalte componente ale parodontiului
HISTOARHITECTONIA LIGAMENT PARODONTAL
Terminologie
- termenii de periost dentar, pericement, membrana alveolodentara sau
membrana parodontala → impropriu folosite → ligamentul parodontal nu
reprezinta numai o membrana fibroasa de tapetare pentru cementul dentar (ca
pericement), sau pentru procesul alveolar (ca periost)
STRUCTURA LIGAMENT PARODONTAL
- format din celule si matrice extracelulara (contine substanta fundamentala (70%
apa, glicozaminoglican principal – dermatansulfatul) si fibre)
1. FIBRE LIGAMENTARE
- fibrele:
- colagen, tip I si tip III; fibrile cu diametru relativ mic (55 nm), ceea ce indica o
asamblare fibrilara foarte rapida; organizare in fascicule
- oxitalan
- elaunin
- procesul de sinteza si degradare a colagenului se desfasoara extrem de rapid
- turnover-ul este mai ridicat in zona centrala si in extremitatea adiacenta
proceselor alveolare, decat in extremitatea adiacenta cementului
- clasificarea fibrelor are la baza modalitatea de orientare, punctul de plecare si
punctul de ancorare: grupul dentoalveolar, caruia i se adauga, fara a apartine
direct ligamentului parodontal, un grup gingival
- capetele terminale, denumite fibre Sharpey, sunt inglobate fie in cement, fie in
os
FIBRE SHARPEY – SARPEI – tipuri:
- “in tirbuson”/spiralate (in cementul primar acelular)
- drepte (in cementul secundar celular si os)
- fibrele principale – realizeaza cea mai mare parte a ligamentului – organizate in
fascicule bine in definite, distincte, vizibile in MO
- fibrele principale sunt solidarizate prin intermediul a doua tipuri de fibre
identificabile doar in ME: fibrele indiferente si fibrele intermediare
FIBRE OXITALAN
- fibre elastice imature – denumite fibre aditionale
- formate din fascicule de microfibrile, asezate in maniera paralela intre ele,
diametru de 150 Å.
- evidentiate prin coloratii speciale (aldehidfuxina cu preoxidare)
- localizare preferentiala: in jurul peretilor vasculari → rol in reglarea fluxului
vascular
FIBRE ELAUNIN
- constituite din fascicule de microfibrile inglobate intr-o mica cantitate de
elastina
- asezate in retea → alaturi de fibrele de oxitalan → “plasa” extinsa de la cement
la os, posibil cu rol de “teaca” de sustinere pentru fasciculele de fibre de colagen
2. FIBROBLASTE LIGAMENTARE
- principala populatie celulara a ligamentului parodontal
- caracterizate de capacitatea realizarii unui turnover cu rata extrem de inalta
pentru compartimentul extracelular, in particular pentru colagen
- reinnoirea colagenului are loc de-a lungul intregii grosimi a ligamentului, si nu in
teritorii limitate.
- MO: celula alungita, fuziforma, cu citoplasma abundenta si nucleu oval
- ME:
- excelenta reprezentare a organitelor celulare implicate in sinteza si secretia
proteica: RER, complex Golgi, vezicule de secretie
- elemente de citoschelet foarte bine dezvoltate: retea extinsa de actina, care
sustine transformarile morfologice, precum si posibilitatile de deplasare
- numeroase jonctiuni intercelulare, de tip adherens (20-30 pentru fiecare celula)
si gap
- pe suprafata: in regiunile membranei celulare densificate – zone de asociere
intre filamentele intracelulare, filamentele extracelulare si fibronectina, numite
fibronexus
- dispuse intr-o maniera ordonata, aliniata, in paralel cu orientarea fasciculelor de
fibre de colagen
- prelungirile celulare se infasoara in jurul fasciculelor de fibre
- grad mare de heterogenitate:
- remodelarea fibrelor de colagen este realizata numai de fibroblast care,
simultan, este capabil de sinteza, sau de degradare a colagenului
- dovezi experimentale: o singura celula poate indeplini aceste functii, fiind
deopotriva fibroblast si fibroclast
- o terminatie a celulei este activa in asimilarea lanturilor de procolagen, care vor
forma apoi superhelixul moleculei de colagen; cu ajutorul vitaminei C, are loc
hidroxilarea aminoacizilor prolina si lizina
- cealalta terminatie este activa in fagocitarea colagenului, motiv pentru care
contine un sistem lizozomal
3. FUNCTII LIGAMENT PARODONTAL
- SUSTINERE: asigura ancorarea/atasarea dintelui in alveola dentara, diminuand
actiunea fortelor fizice externe; creeaza o legatura intre cement si os
- FORMATIVA: participa la formarea osului, a cementului si la resorbtia osului
- NUTRITIVA: asigura, prin vascularizatie, furnizarea nutrimentelor necesare
pentru intregul parodontiu
- SENZORIALA: rol in perceperea senzatiilor tactile si de presiune exercitate
asupradintelui
HISTOARHITECTONIA CEMENT
- varietate de tesut conjunctiv dur, mineralizat, localizat la nivel radicular, cu
dispunere in straturi concentrice in jurul dentinei
- alaturi de dentina si os, apartine aceleiasi familii de tesuturi conjunctive
specializate, dure, specifice dintelui → numeroase caracteristici comune cu osul si
dentina, fiind insa mai putin mineralizat decat acestea
MORFOLOGIE CEMENT
- foarte apropiat de os, prin:
- prezenta celulelor proprii (cementoblaste si cementocite), localizate in lacune
(cementoplaste)
- depunerea incrementale, exprimata prin aparitia liniilor de crestere
- nu contine insa canale Havers si este complet avascular si neinervat
ORIGINE CEMENT
- in cea mai mare parte mezenchimala
- studii recente → certifica o origine epiteliala pentru anumite teritorii ale
cementului
STRUCTURA CEMENT
- doua componente: organica (50-55%) si anorganica (45-50%)
- componenta anorganica
- fosfat tricalcic organizat in cristale de HA, existand diferente fata de celelalte
tesuturi dentare dure
- componenta organica
- in principal colagen tip I si glicozaminoglicani
- caracteristici similare cu colagenul tip I si glicozaminoglicanii existenti in celelalte
varietati de tesut conjunctiv, specifice dintelui
CLASIFICARE CEMENT
- variante diferite de clasificare, fapt explicabil prin originea, structura si functiile
deosebite ale tipurilor de cement
- clasificare recenta, extrem de coerenta ca si elemente de diferentiere, defineste
cementul in functie de:
- momentul formarii (primar/secundar);
- prezenta sau absenta celulelor in matricea depusa (celular/acelular);
- originea fibrelor de colagen ale matricei (intrinseci – proprii, rezultate prin
sinteza cementoblastelor, extrinseci – provenite de la nivelul ligamentului
parodontal si consecutive incorporate)
Comentariu CEMENT
- mentiune speciala acordata terminologiei de cement celular/acelular
- termenul de cement acelular → oarecum impropriu utilizat, deoarece in
formarea oricarui tip de cement intervin initial celulele – in principal
cementoblastele
- denumirea “acelular” - datorata faptului ca aceste cementoblaste, dupa
depunerea matricei, nu raman sechestrate la acest nivel
- cementul acelular – proprietate principala conferirea suportului de atasament al
dintelui
- cementul celular - implicare adaptativa comportamentul dintelui (miscare,
uzura)
TIPURI CEMENT - TIP CEMENT
- cement primar acelular fibrilar intrinsec;
- cement primar acelular fibrilar extrinsec;
- cement secundar celular fibrilar intrinsec;
- cement secundar celular fibrilar mixt;
- cement acelular afibrilar;
- cement stratificat intermediar;
- cement stratificat mixt.
1. CEMENT PRIMAR ACELULAR FIBRILAR INTRINSEC
- localizat imediat adiacent dentinei, primul element al parodontiului care apare,
respectiv primul cement depus, inainte de formarea ligamentului parodontal
- grosime de 15-20 μm
- format de cementoblaste → sintetizeaza colagenul din matricea cementara →
fibrele sunt considerate intrinseci
- cementoblastele nu raman incorporate in matrice
- fibrele de colagen au o dispozitie paralela cu suprafata radacinii
- marginea externa este fibroasa si reprezinta zona de conectare a fasciculelor de
colagen provenite din ligamentul parodontal
2. CEMENT PRIMAR ACELULAR FIBRILAR EXTRINSEC
- apare imediat dupa formarea variantei fibrilare intrinseci, care reprezinta in fapt
baza sa de depunere
- acopera cele doua treimi ale radacinii
- este extins si adesea este singurul tip de cement prezent
- formare:
- prin mineralizarea progresiva a fibrelor de colagen provenite din ligamentul
parodontal, inserate anterior in marginea fibroasa a cementului primar acelular
fibrilar intrinsec (fapt certificat prin ME)
- aceste fibre de colagen sunt denumite fibre Sharpey
- procesul de mineralizare se deruleaza prin depunerea substantelor anorganice
de jurimprejurul si printre aceste fibre
- dispunerea fibrelor Sharpey este perpendiculara pe fibrele de colagen intrinseci.
3. CEMENT SECUNDAR CELULAR FIBRILAR INTRINSEC
- localizat mult mai limitat, in regiunile apicale si interradiculare ale dintilor
- aproape intotdeauna absent in incisivi si canini
- momentul elaborarii – anterior formarii ligamentului parodontal
- formare:
- celule responsabile: cementoblaste diferite fenotipic de cementoblastele care
depun cementul primar acelular, dar similare osteoblastelor
- cementoblaste raman “prinse” in lacune, in matricea organica (colagen,
substanta fundamentala) sintetizata de jur-imprejurul lor, denumita cementoid,
care apoi se mineralizeaza
4. CEMENT SECUNDAR CELULAR FIBRILAR MIXT
- localizat in treimea apicala a radacinii, apexul putand fi format complet din
cement celular
- functie adaptativa → motiv pentru care dimensiunile sale, alaturi de distributie,
sunt inconstante.
- momentul elaborarii – tardiv, dupa definitivarea ligamentului parodontal sau,
uneori, chiar dupa eruptia dentara
- formare:
- prin depunerea de cement celular si, concomitent, incorporarea in matricea
acestuia a fasciculelor de fibre de colagen cu origine in ligamentul parodontal
- structura stratificat lamelara
- lamelele sunt diferite comparativ cu cele ale cementului primar: mai larg
spatiate, mai distantate, indicand o rata de formare mult mai rapida
- contine deopotriva celule si fibre
- structura
- celulele: cementocite (celule adulte)
- localizate in lacune si dispuse aleator, dispersat
- corp celular ovalar sau poligonal
- prelungiri ramificate, radiare, predominant orientate inspre LP, localizate in
canaliculi, se anastomozeaza intre ele si stabilesc comunicatii chiar cu celulele LP
(prin jonctiuni gap); nu realizeaza un ansamblu sincitional, ca in os
- fibrele de colagen intrinseci
- dispuse paralel cu axul radicular
- fine, dens impachetate
- mineralizare uniforma
- fibrele de colagen extrinseci (Sharpey)
- orientate perpendicular pe axul radacinii
- mai mari, aranjate la intamplare, patrunzand adanc si ramificandu-se in matrice
- mineralizare neomogena, au un miez necalcificat si o zona periferica extrem de
calcificata
- unele penetreaza profund in interiorul stratului de cement, altele se opresc mai
la suprafata
5. CEMENT ACELULAR AFIBRILAR
- localizat in apropierea jonctiunii amelocementare
- nu are rol de atasare
- apare ca o anomalie de dezvoltare, in urma unei rupturi a epiteliului redus al
organului smaltului
6. CEMENT STRATIFICAT MIXT
- localizat la nivelul apexului
- forma particulara de cement
- aranjament concentric, in straturi, de cement celular fibrilar intrinsec si cement
acelular fibrilar extrinsec
7. STRAT HIALIN HOPEWELL-SMITH – CEMENTUL EPITELIAL
- date recente → existenta unui strat special de cement, fara rol de atasament,
localizat intre dentina si cementul propriu-zis
- aparitie – extrem de precoce in cementogeneza
- structura
- contine un amestec de produsi de sinteza ai celulelor ectomezenchimale si
epiteliale
- are aspectul unui strat amorf, noncolagenic, atubular (lipsit de prelungiri
odontoblastice)
- prezinta proteine asemanatoare cu proteinele smaltului
- are un inalt grad de mineralizare (mai mare decat al dentinei si cementului)
- ipoteze asupra originii – diferite, datorita compozitiei sale particulare:
- incadrat ca un tip special de dentina
- considerat ca un tesut propriu-zis, incomplet descifrat, prezentat in literatura
sub denumirea de stratul hialin Hopewell-Smith
- incadrat ca cement epitelial – datorita structurii care include proteine
asemanatoare cu proteinele smaltului
8. FUNCTI CEMENTULUI
- implicarea in atasamentul dintelui
- adaptarea la modificarile determinate prin miscarile si uzura dintelui
HISTOARHITECTONIA JONCTIUNII DENTONGINGIVALE – JUNCTIUNE
DENTOGINGIVALA
1. EPITELIUL SULCULAR
- tapeteaza sulcusul gingival, constituind peretele moale al acestuia
- orientat cu fata spre dinte, fara insa a fi atasat de smalt
- se intinde de la rebordul marginal gingival pana la epiteliul de jonctiune
- histologic: epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat subtire - absenta
keratinizarii → datorata, cel mai probabil, inflamatiei permanente a tesutului
conjunctiv subjacent
- membrana bazala de sustinere este rectilinie, lipsind crestele epiteliale
2. EPITELIUL JONCTIONAL
- forma unica de epiteliu
- origine: in epiteliul redus al organului smaltului
- formeaza un guler in jurul regiunii cervicale a dintelui, este in contact cu
suprafata mineralizata a dintelui → adiacent suprafetei smaltului, de la
jonctiunea amelocementara, extinzandu-se coronar, pe o distanta de 2-3 mm,
pana la baza sulcusului gingival
- histologic: epiteliu stratificat, subtire:
- forma oarecum triunghiulara, sau in evantai: zona mai larga la baza sulcusului
gingival (15-30 randuri de celule suprapuse) si zona ingusta apical,
corespunzatoare jonctiunii amelocementara (3-4 celule)
- particularitatea structurala unica: limitat de doua membrane bazale rectilinii,
diferite structural: o membrana bazala externa, care il separa de tesutul
conjunctiv subjacent; o membrana bazala interna, atasata de dinte, produsa
exclusiv de celulele epiteliale
- membrana bazala interna:
- formata numai din lamina lucida si lamina densa
- colagenul tip IV - absent
- ancorarea reala - prin intermediul hemidesmozomilor
- celulele epiteliale de suprafata functioneaza asemanator cu celulele bazale →
produc o secretie membrana bazala-like, sau a o substanta cuticulara, la care se
pot adauga glicoproteine salivare si depozite bacteriene
- doua straturi celulare: stratul bazal si stratul suprabazal
- stratul bazal
- ancorat prin hemidesmozomi de membrana bazala externa
- format din celule cuboidale sau ovalare, cu activitate mitotica intensa
- stratul suprabazal
- initial: celule cu initial un aspect stelat, cu contur neregulat
- treptat: caracter pavimentos – turtite, aplatizate, cu dispozitie paralela cu
suprafata dintelui
- ME: elemente care difera considerabil de cele prezente in celulele epiteliului
gingival din alte teritorii: cantitatea de RER si de complex Golgi este semnificativ
mai mare, sunt prezente mult mai putine tonofilamente; exista lizozomi primari,
fagolizozomi, vezicule electronclare care contin structuri rotunde sau ovalare,
electrondense
- putine jonctiuni tip desmozomi, mai frecvent jonctiuni gap si stranse
- caracteristicile morfologice → epiteliu nediferentiat imatur → IHC → analiza
keratinelor in citoplasma celulara si a carbohidratilor existenti pe suprafata
celulara
- turnover-ul epiteliului jonctional – rata foarte inalta – 6 zile
- suprafata epiteliala nu este disponibila pentru eliminarea celulelor → celulele
ascensioneaza spre suprafata dintelui pana la aproximativ doua-trei straturi de
celule distanta fata de membrana bazala interna si respectiv smalt → se
deplaseaza in directie coronara, paralela cu suprafata dintelui → exfoliere in
sulcus - celulele superficiale, continuu inlocuite → mentin atasarea cu suprafata
dintelui → atasarea este dinamica, fiind formati noi hemidesmozomi
3. TESUT CONJUNCTIV SUBJACENT EPITELIULUI SULCULAR SI EPITELIULUI
JONCTIONAL
- exista expresii fenotipice diferite ale tesutului conjunctiv subjacent epiteliului
sulcular si, respectiv, epiteliului jonctional
- epiteliul sulcular – sustinut de un tesut conjunctiv asemanator celui din lamina
propria a epiteliului gingival oral → capacitati instructive → influenteaza
maturarea epiteliala
- epiteliul jonctional – sustinut de un tesut conjunctiv localizat mai profund, in
legatura cu ligamentul parodontal → contine numai factori permisivi, implicati
numai in mentinerea epiteliului, nu si in maturare → caracter imatur → formeaza
hemidesmozomi la contactul cu
suprafata dintelui
- diferentele structurale – importante pentru elucidarea mecanismelor care stau
la baza instalarii bolii parodontale si pentru instituirea unor proceduri
stomatologice de regenerare a jonctiunii dentogingivale
- trasatura morfologica particulara (raport cu lamina propria gingivala) →
prezenta unei populatii de celule inflamatorii, chiar in conditii fiziologice
- procesul inflamator → responsabil de transformarea unui model de maturatie in
altul, prin deprimarea unei trasaturi morfologice
- inaintare in varsta → scade nivelul inflamatiei tesutului conjunctiv → apare o
deplasare lenta a zonei de atasament → proces denumit incorect eruptie pasiva
4. ROL JONCTIUNII DENTONGINGIVALE IN MENTINEREA INTEGRITATII
PARODONTIULUI – ROL JUNCTIUNE DENTOGIGIVALA
- actioneaza pentru a proteja cementul, ligamentul parodontal si osul alveolar de
factorii agresivi dezvoltati in cavitatea orala
- procesul inflamator depaseste un anumit grad → proliferare activa la nivelul
epiteliului jonctional → migrarea epiteliului jonctional → punga parodontala
- deteriorarea si pierderea atasarii epiteliale → adancire a sulcusului gingival →
elemente care definesc patologia parodontala
- totusi, exista posibilitatea ca epiteliului de jonctiune sa fie inlocuit mai tarziu de
un epiteliu cu origine in epiteliul oral, identic fenotipic → epiteliul jonctional din
jurul implantelor

Histo Sem 2 Bun

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Histo Sem 2 Bun

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SISTEMUL DIGESTIV

S-ar putea să vă placă și