Operatiunile Institutiilor de Credit

Universitatea OVIDIUS Constanţa
Centrul ID-IFR
Facultatea de Stiinţe Economice
OPERAŢUNILE
INSTITUŢIILOR DE
CREDIT
Caiet de Studiu Individual
Programul de studii
Finanţe şi bănci
Anul de studii II
Semestrul II
Coordonator disciplină
Conf.univ.dr. Irena MUNTEANU
2016
Cuprins
Operaţiunile instituţiilor de credit

CUPRINS
Unitate Titlul Pagina
de
învăţare
INTRODUCERE 8
1 FUNCŢIILE UNEI BǍNCI CENTRALE 9

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 10
1.1 Atribuţiile băncilor centrale 10
1.2 Rolul băncii centrale în supravegherea bancară 11
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 14
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 14
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1 14
2 FORMAREA BǍNCII CENTRALE EUROPENE 15

2.1 Înfiinţarea Băncii Centrale Europene 16
2.2 Independenţa, transparenţa şi responsabilitatea 17
3 ORGANIZAREA BǍNCII CENTRALE EUROPENE 21

3.1 Foruri de conducere 22
3.2 Politica monetară în zona euro 23
4 SISTEMUL REZERVELOR FEDERALE 27

4.1 Formarea Sistemului Rezervelor Federale 28
4.2 Organizarea Sistemului Rezervelor Federale 29
5 POLITICA MONETARǍ A BNR 33

5.1 Rolul BNR în înfăptuirea politicii monetare 34
5.2 Rata dobânzii de referinţă şi rata rezervelor minime obligatorii 35
5
Cuprins
6 POLITICA DE OPEN MARKET ÎN CADRUL BNR 39

6.1 Politica de open market. Active eligibile la tranzacţionare 40
6.2 Operaţiunile pe piaţa liberă 41
7 AGREGATELE MONETARE 46
7.1 Politica de open market. Active eligibile la tranzacţionare 47
7.2 Operaţiunile pe piaţa liberă 48
8 INSTITUŢII DE CREDIT 52
8.1 Înfiinţarea instituţiilor de credit 53
8.2 Principalele operaţiuni ale instituţiilor de credit 55
9 BǍNCI ŞI INSTITUŢII EMITENTE DE MONEDǍ ELECTRONICA 59

9.1 Bănci 60
9.2 Instituţii emitente de monedă electronică 62
10 COOPERATIVELE DE CREDIT 65
10.1 Casa centrală a cooperativelor de credit 66
10.2 Condiţii de desfăsurare a activităţii cooperativelor de credit 67
11 OPERAŢIUNILE BǍNCILOR COMERCIALE 70

11.1 Operaţiuni pasive 71
11.2 Operaţiuni active şi extrabilanţiere 74
6
Cuprins
12 OPERAŢIUNI DE FORFERTARE ŞI FACTORING 79

12.1 Forfetarea 80
12.2 Factoringul 81
13 CARDUL BANCAR 85
13.1 Apariţia cardurilor 86
13.2 Caracteristicile cardurilor. Operaţiuni 87
14 RISC BANCAR. PERFORMANŢǍ BANCARǍ 91

14.1 Riscuri bancare 92
14.2 Indicatori de performanţă bancară 94
BIBLIOGRAFIE 97
7
Introducere

INTRODUCERE
Fotografia
autorului
Stimate student,
În ultimul deceniu, inovaţiile multiple de pe pieţele financiare şi libera circulaţie a

capitalurilor au generat schimbări rapide la nivelul sistemelor bancare. Progresul
tehnologic şi internaţionalizarea fluxurilor financiare au oferit noi oportunităţi
pentru instituţiile financiare şi de credit, exercitând presiuni competitive sporite în
sistem.
Diversificarea instrumentelor financiare a permis băncilor şi clienţilor lor un acces

mai rapid la finanţare. În acelaşi timp, pieţele s-au extins, au apărut noi oportunităţi
de dezvoltare a produselor şi serviciilor bancare. Practica bancară tradiţională
bazată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite constituie astăzi doar o
parte a activităţii băncilor, fiind câteodată zona cea mai puţin profitabilă. În acest
context, riscurile s-au diversificat, autorităţile monetare au emis noi reglementări,
iar managementul riscului în sistemul bancar reprezintă o adevărată provocare.
In cadrul cursului „Operaţiunile instituţiilor de credit” sunt abordate gradual

probleme legate de bănci centrale, de operaţiunile de pe piaţa monetară la care
participă şi băncile comerciale, dar şi de activităţile specifice instituţiilor de credit,
indiferent de categoria acestora. Prin evidenţierea tipologiei instituţiilor de credit
din România, vă sunt aduse în atenţie, atât condiţiile de acordare a autorizaţiei de
funcţionare a acestor instituţii, cât şi operaţiunile permise şi nepermise în cadrul
acestor entităţi.
Caietul individual este destinat studenţilor de la specializarea finanţe-bănci, forma

de învâţământ la distanţă. Materialul are un pronunţat caracter didactic, conţinând
un set de cunoştinţe de bază, necesare pentru înţelegerea fenomemenor finaciar-
bancare. O pregătire temeinică poate fi obţinută numai prin parcurgerea
materialelor bibliografice indicate, dar şi a altor cărţi, cursuri, articole din domeniu.
Intrebările care însoţesc fiecare unitate de învăţare, precum şi testele propuse vă

permit să vă verificaţi cunoştinţele şi să vă autoevaluaţi. Pentru a veni în sprijinul
dumneavoastră, la sfârşitul fiecărui capitol există răspunsuri la întrebările din cadrul
testelor.
Conf.univ.dr. Irena MUNTEANU

Spor la învăţat şi succes!
8
Funcţiile unei bănci centrale
Unitate de învăţare Nr. 1
FUNCŢIILE UNEI BĂNCI CENTRALE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1.............................................................................. 10

1.1 Atribuţiile băncilor centrale....................................................................................... 10
1.2 Rolul băncii centrale în supravegherea bancară....................................................... 11
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1............................................................... 14
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 14
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1............................................................................. 14
9
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1
Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

 să se enumere funcţiile băncii centrale;
 să se definească independenţa băncii centrale;
 să se precizeze care sunt instrumentele prin care se realizează
supravegherea bancară;
 să se definească noţiunea de capital adecvat;
 să se explice ce se întâmplă când rata rezervelor minime obligatorii
creşte sau scade;
 să se dea exemple de reglementări bancare.
1.1 Atribuţiile unei bănci centrale
Stabilitate monetară, independenţă
Banca centrală acţionează ca instituţie a statului şi efectuează politica

monetară şi de credit. Ea are un rol deosebit în menţinerea stabilităţii
monedei naţionale şi a încrederii agenţilor economici şi populaţiei în
bănci.
Cu toate că responsabilităţile lor pot fi împărţite cu alte organisme

guvernamentale, băncile centrale au următoarele funcţii:
1. Stabilitatea şi implementarea politicii monetare şi de credit;
2. Emisiunea de monedă;
3. Monitorizarea cursurilor valutare;
4. Supravegherea instituţiilor bancare;
5. Bancă a băncilor;
6. Este împrumutător de ultimă instanţă;
7. Acţionează ca agent al statului şi ţine în evidenţele sale contul
general al Trezoreriei statului;
8. Are rol în asigurarea de fonduri pentru stat;
9. Asigurarea legăturii cu organizaţii financiar bancare internaţionale;
10. Analist al condiţiilor monetare şi economice.
Este important de menţionat că băncile centrale încurajează dezvoltarea

sistemului bancar prin practici corecte şi sănătoase, care să asigure un
mediu concurenţial loial între bănci.
1. Politica monetară şi de credit
Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în

economie ca parte a politicii generale, macro şi microeconomice a
guvernului. De-a lungul secolelor gradul optim de independenţă sau
autonomie decizională a băncilor centrale a constituit un subiect de
controverse.
10
De regulă banca centrală colaborează cu Ministerul de Finanţe pentru

rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare şi financiare.
Tentativele de subordonare directă faţă de autoritatea guvernului au
alternat cu perioade de independenţă considerată excesivă.
Referitor la această problemă, Uniunea Europeană prin tratatul de la

Maastricht (1992) a prevăzut un înalt grad de independenţă pentru
băncile centrale ale statelor membre (pentru preluarea mai facilă a
prerogativelor Băncii Centrale Europene).
Există două puncte de vedere privind independenţa băncilor centrale:

 Unii analişti financiari apreciază că garantarea prin lege a
independenţei băncii centrale va avea ca urmare reflectarea în politica
monetară a condiţiilor economice dintr-o ţară şi nu a celor politice;
 Cei care se opun independenţei totale a băncilor centrale au
argumente în faptul că politica macro- economică are obiective mai
largi decât menţinerea ratei scăzute a inflaţiei. Reducerea activităţii
economice în scopul realizării unui nivel scăzut al inflaţiei poate duce la
creşterea şomajului şi la restrângerea creşterii economice.
În România banca centrală este un organ al statului, membrii

Consiliului de Administraţie fiind validaţi de Parlament. În numele
Consiliului de Administraţie, guvernatorul Băncii Naţionale prezintă
anual darea de seamă cu privire la situaţia monetară şi a creditului.
Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Este BNR o bancă independentă. Argumentaţi?
2. În cadrul Uniunii economice şi Moentare se pune accent pe
independenţa băncilor centrale?
Răspunsul la test se găseşte la pagina 14.
1.2 Rolul băncii centrale în supravegherea bancară
Supraveghere bancară, capital adecvat, reglementări
Supravegherea instituţiilor bancare şi reglementarea activităţii acestora

se face cu ajutorul unor instrumente ca:
a) Indicatorul de adecvare a capitalului;
b) Rata rezervelor minime obligatorii;
11
c) Indicatori de lichiditate;
d) Rapoarte;
e) Reglementări referitoare la sistemul bancar;
f) Acordarea autorizaţiilor (licenţelor) de funcţionare a băncilor;
g) Indicatorul de adecvare a capitalului.
Ca autoritate de supraveghere, pentru stabilirea capitalului adecvat

banca centrală impune un indicator financiar de adecvare a capitalului,
cu scopul de a limita expunerea totală de credit; băncile comerciale au
nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca în cazul în care câţiva clienţi
nu-şi pot rambursa creditele, banca să-şi plătească totuşi deponenţii.
Această marjă de siguranţă este capitalul băncii.
Reglementările internaţionale privind acest indicator s-au stabilit în

1988 de către Comitetul de la Basel sub auspiciile Băncii
Reglementelor Internaţionale. BNR a preluat indicatorul sub
denumirea de Raportul de solvabilitate 2, la care a renunţat din anul
20041 deoarece limita de 8% dintre capitalul propriu şi riscurile de
credit era cu mult depăşită de sistemul bancar românesc. Ca indicator
de adecvare a capitalului a fost păstrat Raportul de solvabilitate
european (Solvabilitate 1 în rapoartele BNR):
Dacă indicatorul scade sub nivelul cerut trebuie făcută o corectură fie
crescând capitalul băncii, fie reducându-i activele cu grad mare de risc.
a) Rata rezervelor minime obligatorii

În exercitarea politicii monetare banca centrală impune prin
reglementări celorlalte bănci comerciale să constituie rezerve minime
obligatorii, depozitate în conturi speciale. Prin creşterea volumului
rezervelor va scădea volumul creditelor ceea ce duce la micşorarea
volumului masei monetare. De obicei rata se determină prin raportarea
la depozitele atrase, dar pot fi alese şi alte baze de raportare.
b) Indicatorul de lichiditate
Banca centrală poate stabili procentul depozitelor bancare şi al altor
pasive ce trebuie să fie păstrate în numerar sau în alte active cu
lichiditate mare. Astfel băncile comerciale vor putea satisface cerinţele
clienţilor atunci când aceştia doresc să-şi retragă fondurile. Dacă
lichidităţile unei bănci sunt insuficiente ea apelează la împrumuturi de
la alte bănci sau de la banca centrală - în calitatea sa de împrumutător
de ultimă instanţă. Definirea indicatorului variază de la o ţară la alta,
dar în general lichiditatea este:
c) Rapoarte
Banca centrală solicită în mod regulat anumite rapoarte şi statistici
1
In baza Normelor BNR nr.12/2003, raportul de solvabilitate nu a mai fost reglementat.
12
financiare care oglindesc indicatorii financiari principali ai băncii dar şi

portofoliul de credite, cheltuielile de capital, contul de profit şi pierdere,
bilanţul. Prin analizele efectuate banca centrală realizează funcţia de
supraveghere şi poate da recomandări privind prudenţa bancară.
d) Reglementări
Băncile centrale pot emite reglementări pentru bănci cu scopul de a
controla nivelul şi structura creditelor acordate. Reglementările emise
de BNR, în funcţie de importanţa şi sfera lor de cuprindere, poartă
denumirea de norme, ordine sau circulare. Reglementările pot fi:
 Cantitative: limitează nivelul creditelor pe care băncile îl pot
acorda
 Calitative: banca centrală poate încuraja creditarea pentru
anumite scopuri, descurajând alte tipuri de credite. (Într-o ţară cu
balanţa de plăţi deficitară se încurajează creditele pentru exporturi).
a) Acordarea autorizaţiilor de funcţionare

Banca centrală decide ce instituţii pot funcţiona ca bănci şi acordă
autorizaţii de funcţionare dacă sunt îndeplinite anumite condiţii care se
referă la: cerinţe minime de capital, pregătirea profesională şi profilul
conducătorilor, tipurile de activităţi pe care le desfăşoară.

1. De câte feluri pot fi reglemetările bancare?
2. Cum se realizează supravegherea bancară?
Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.
În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 1 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.
13
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1
1. Care sunt funcţiile băncii centrale?

2. Ce este rezerva minimă obligatorie?
3. Ce instrumente de supraveghere a instituţiilor de credit cunoaşteţi?
Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare
Răspuns 1.1
1. BNR este o bancă independentă. Nu se supune deciziilor guvernului
şi răspunde numai în faţa Parlamentului.
2. Uniunea Europeană prin tratatul de la Maastricht (1992) a prevăzut
un înalt grad de independenţă pentru băncile centrale ale statelor
membre (pentru preluarea mai facilă a prerogativelor Băncii Centrale
Europene).
Răspuns 1.2
1. Reglementările pot fi cantitative şi calitative.
2. Supravegherea instituţiilor bancare şi reglementarea activităţii
acestora se face cu ajutorul unor instrumente ca: Indicatorul de
adecvare a capitalului; Rata rezervelor minime obligatorii; Indicatori de
lichiditate; Rapoarte; Reglementări referitoare la sistemul bancar;
Acordarea autorizaţiilor (licenţelor) de funcţionare a băncilor.
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1
1. Dardac N., Vaşcu T., – Monedă, Bănci şi Politici monetare, Editura

Didactică şi Pedgogică, Bucureşti, 2006.
2. Dobre E., – Elemente de monedă, credit, bănci, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2004.
3. Munteanu I., – Monedă şi operaţiunile instituţiilor de credit, Editura
Ex Ponto, Constanţa 2008.
4. Negrea A., Munteanu I., - Monedă si credit, Editura Muntenia, 2004.
14
Formarea băncii centrale europene
FORMAREA BǍNCII CENTRALE EUROPENE
Cuprins Pagina

2.1 Infiinţarea Băncii Centrale Europene........................................................................ 16
2.2 Independenţa, transparenţa şi responsabilitatea........................................................ 17
15

 să se precizeze data de înfiinţare a BCE;
 să se precizeze unde este sediu BCE;
 să se enumere statele care au adoptat moneda unică euro;
 să se definească independenţa funcţională a BCE;
 să se explice în ce constă independenţa financiară a BCE;
 să se definească responsabilitatea;
 să se facă diferenţa între transparenţă şi independenţă.
Înfiinţarea Băncii Centrale Europene
Moneda unică, Zona euro, BCE.
Crearea Uniunii Economice şi Monetare şi introducerea monedei unice

au generat schimbări la nivelul sistemelor bancare şi în domeniul
politicii monetare. În fiecare ţară există o bancă centrală: în România se
numeşte Banca Naţională a României, în Germania - Bundesbank, în
Marea Britanie - Banca Angliei. Printre alte atribuţii şi responsabilităţi
pe care le au, băncile centrale înfăptuiesc politica monetară. Apare
întrebarea Care este locul Băncii Centrale Europene în acest context?
Pentru a răspunde trebuie să plecăm de la apariţia monedei euro şi de la
pregătirile efectuate pentru emiterea acesteia. Banca Centrală
Europeană s-a înfiinţat la 1 iunie 1998.
Zona euro a luat fiinţă în momentul în care responsabilitatea privind

politica monetară a fost transferată de la băncile centrale naţionale ale
celor 11 state membre către Banca Centrală Europeană (1999). Ulterior
s-au mai alăturat zonei euro următoarele state:
 Grecia în anul 2001;
 Slovenia în anul 2007;
 Cipru şi Malta în anul 2008;
 Slovacia în anul 2009.
Crearea zonei euro şi a unei noi instituţii suprastatale, respectiv BCE, a

reprezentat o etapă importantă în procesul complex şi de durată al
integrării europene.
Ca urmare după introducerea monedei unice euro de la 1 ianuarie 1999
BCE a preluat autoritatea exclusivă pentru Zona euro în domeniul
politicii monetare. Acum băncile centrale ale ţărilor din Zona euro sunt
membri subordonaţi ai unui sistem bancar central mai larg şi ajută BCE
la implementarea politicilor sale. BCE este banca centrală responsabilă
de euro, moneda unică europeană. Principala atribuţie a BCE este
menţinerea puterii de cumpărare a euro şi implicit asigurarea stabilităţii
preţurilor în zona euro.
La 1 ianuarie 2010
16
 Zona euro cuprindea cele 16 state ale Uniunii Europene care au

adoptat euro începând cu anul 1999 şi anume: Belgia, Germania,
Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta,
Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda.
Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania,

Ungaria, Polonia, Romania, Suedia şi Marea Britanie sunt member ale
Uniunii Europene, dar nu au adoptat moneda unică europeană.
BCE îşi are sediul în Turnul Europei din Frankfurt şi reprezintă

autoritatea cea mai înaltă din zona euro. Activitatea băncii este
determinantă în obţinerea stabilităţii şi succesului monedei unice
europene.

1. Când s-a înfiinţat BCE?
2. Câte ţări au adoptat moneda unică europeană?
2.2 Independenţa, transparenţa şi responsabilitatea
Independenţă financiară, transparenţă, responsabilitate
Banca Centrală Europeană este succesorul instituţional al Institutului

Monetar European (IME). Prin decizia Comisiei Europeane Banca s-a
creat în mai multe etape.
Primul pas a fost formarea Institutului Monetar European în 1994

Acesta a lucrat timp de 4 ani pentru a se transforma într-o bancă
centrală operaţională. IME a predat puterile sale Băncii Centrale
Europene la 1 iunie 1998.
Temeiul legal pentru politica monetară unică îl reprezintă următoarele

acte normative: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene; Statutul
Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale
Europene.
Statutul stabileşte atât înfiinţarea BCE, cât şi a Sistemului European al

Băncilor Centrale (SEBC) la 1 iunie 1998. Banca Centrală Europeană a
fost concepută ca fiind punctul central al Eurosistemului şi al
Sistemului European al Băncilor Centrale. BCE dispune de
personalitate juridică în conformitate cu dreptul internaţional public.
BCE duce la îndeplinire sarcinile ce i-au fost încredinţate cu ajutorul
Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Eurosistemului. Prin Art.
17
107.1 din Tratatul de constituire al CE se precizează că din SEBC fac

parte BCE şi toate băncile centrale naţionale ale ţărilor membre ale
Uniunii indiferent dacă acestea au adoptat moneda unică sau nu.
Eurosistemul cuprinde BCE şi băncile centrale naţionale ale tuturor
ţărilor care au adoptat moneda unică. Cele două foruri vor coexista atâta
timp cât vor mai fi membri ai Uniunii Europene în afara Zonei euro.
Tratatul de înfiinţare al Uniunii Europene şi Statutul SEBC şi al BCE

definesc obiectivul principal al SEBC ca fiind "Menţinerea stabilităţii
preţurilor". De asemenea SEBC va promova politicile economice în
Comunitatea Europeană susţinând obiective ca: reducerea şomajului şi
creşterea economică în condiţii non-inflaţioniste.
Un aspect deosebit de important este cel legat de independenţa băncii,

BCE fiind cea mai independentă bancă centrală creată vreodată. În acest
context, independent semnifică: "imun la interesele şi influenţa
guvernelor". Statutul băncii prevede că "nici BCE, nici băncile centrale
naţionale nu vor căuta sau primi instrucţiuni de la organismele CE, de
la nici un guvern sau vreun alt organism financiar".
Independenţa Băncii Centrale Europene se manifestă în mai multe

direcţii.
Independenţa politică este prevăzută în cadrul instituţional pentru

politica monetară (în Tratat şi Statut). Acest cadru favorizează
menţinerea stabilităţii preţurilor. Analiza teoretică şi dovezile empirice
demonstrează acest lucru.
Independenţa funcţională rezultă din faptul că Banca Centrală

Europeană are la dispoziţie toate instrumentele şi competenţele
necesare pentru implementarea unei politici monetare eficiente şi este
autorizată să decidă în mod autonom cu privire la modalitatea şi
momentul în care va face uz de acestea.
Un rol important în desfăşurare activităţilor Băncii îl are independenţa

financiară. Acordurile financiare ale BCE sunt separate de cele ale
Comunităţii Europene. Banca are buget propriu, iar capitalul său este
subscris şi vărsat de către băncile centrale naţionale din zona euro. Mai
mult Eurosistemul nu are dreptul de a asigura împrumuturi
organismelor comunitare sau entităţilor din sectorul public naţional.
Astfel este protejat de orice influenţă exercitată de autorităţile publice.
Prin transparenţă se înţelege furnizarea în mod deschis, explicit şi

oportun, de către banca centrală, a tuturor informaţiilor pertinente privind
strategiile, procedeele de evaluare, procedurile şi deciziile de politică în
vederea informării publicului larg şi a pieţelor. Astăzi, cele mai multe
bănci centrale, inclusiv BCE, apreciază transparenţa ca fiind un element
crucial.
18
Pentru a-şi menţine legitimitatea, o bancă centrală independentă trebuie să

îşi asume responsabilitatea în faţa instituţiilor democratice şi a publicului
larg pentru acţiunile pe care le întreprinde în vederea îndeplinirii
mandatului său. Aşadar, BCE are obligaţii de raportare precise, menţionate
în articolul 15 din statut.

1. Ce este transparenţa?
2. Care este obiectivul SEBC şi al BCE?


1. Când s-a înfiinţat SEBC?

2. Care sunt atribuţiile BCE?
3. Ce este independenţa BCE?
4. Cum se realizează independenţa funcţională?
5. La ce se referă resonsabilitatea?
6. Ce ţări fac parte din Uniunea Europeană şi nu au adoptat moneda
unică europeană?
19
Răspuns 2.1
1. BCE s-a înfiinţat la 1 iunie 1998.
2. La 1 ianuarie 2010
Zona euro cuprindea cele 16 state ale Uniunii Europene care au adoptat
euro.
Răspuns 2.2
1. Prin transparenţă se înţelege furnizarea în mod deschis, explicit şi
oportun, de către banca centrală, a tuturor informaţiilor pertinente
privind strategiile, procedeele de evaluare, procedurile şi deciziile de
politică în vederea informării publicului larg şi a pieţelor.
2. Tratatul de înfiinţare al Uniunii Europene şi Statutul SEBC şi al BCE
definesc obiectivul principal al SEBC ca fiind menţinerea stabilităţii
preţurilor.

Constanţa, 2004.
Ex Ponto, Constanţa, 2008.
4. Negrea A., Munteanu I., - Monedă si credit, Editura Muntenia, 2004.
20
Organizarea băncii central europene
ORGANIZAREA BĂNCII CENTRALE

EUROPENE
Cuprins Pagina

3.1 Foruri de conducere................................................................................................... 22
3.2 Politica monetară în zona euro.................................................................................. 23
21

 să se enumere principalele foruri de conducere ale BCE;
 să se precizeze care sunt responsabilităţile Consiliul Guvernatorilor;
 să se specifice diferenţa între Consiliul Guvernatorilor şi Consiliul
general;
 să se prezinte responsabilităţile Comitetului executiv;
 să se definească obiectivele de politică monetară ale BCE;
 să se explice cum se poate utiliza rata rezervelor minime obligatorii,
ca instrument de politică monetară.
3.1 Foruri de conducere
Comitet executiv, Consiliul guvernatorilor, Consiliul general
Îndeplinirea sarcinilor atribuite Băncii Centrale Europene este asigurată

prin activitatea a trei organe de conducere:
 Comitetul executiv;
 Consiliul guvernatorilor;
 Consiliul general.
Comitetul executiv este compus din 6 membri: preşedintele,

vicepreşedintele şi alţi 4 membrii. Aceştia au mandate de 4-8 ani care
nu pot fi reînnoite în timp. Procedeul mandatelor inegale ca perioade de
timp asigură continuitatea activităţii în cadrul Biroului. Biroul operează
pe baza majorităţii de vot, votul decisiv aparţinându-i preşedintelui.
Primul preşedinte al BCE al fost Wim Duisember, fostul preşedinte al

IME. La 1 ianuarie 2010, preşedinte era Jean Claude Trichet, care a
preluat mandatul la 1 ianuarie 2003.
Comitetul executiv are următoarele responsabilităţi:

 pregăteşte reuniunile Consiliului guvernatorilor;
 aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanţă cu
orientările specificate şi deciziile luate de Consiliul guvernatorilor;
 coordonează activitatea zilnică în cadrul Băncii;
 exercită anumite competenţe care i-au fost delegate de către
Consiliul guvernatorilor. Unele dintre acestea au caracter de
reglementare.
Consiliul guvernatorilor este organul cheie în ceea ce priveşte luarea
deciziilor de politică monetară. El este format din cei 6 membri ai
Biroului plus cei 15 guvernatori ai băncilor centrale din Zona euro.
Principalele responsabilităţi ale consiliului guvernatorilor sunt
următoarele:
 adoptă orientările şi ia deciziile necesare pentru asigurarea
îndeplinirii atribuţiilor încredinţate Eurosistemului;
 elaborează politica monetară a zonei euro. (obiectivele de
22
politică monetară, ratele dobânzilor de referinţă, managementul

rezervelor Eurosistemului şi stabilirea orientărilor pentru
implementarea deciziilor respective).
Consiliul guvernatorilor se întruneşte de două ori pe lună. La prima

reuniune din fiecare lună se evaluează evoluţiile economice şi monetare
şi iau deciziile lunare privind politica monetară. La cea de-a doua
reuniune, Consiliul discută cu precădere probleme legate de alte
atribuţii şi responsabilităţi ale BCE şi ale Eurosistemului.
Consiliul general este compus din preşedintele şi vicepreşedintele BCE

şi guvernatorii băncilor centrale naţionale ale celor 27 de state membre
Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Consiliul general include
reprezentanţii celor 16 state din zona euro şi reprezentanţii statelor din
afara zonei euro.
Responsabilităţile Consiliului general decurg din sarcinile şi

responsabilităţile BCE şi din deciziile adoptate de Consiliul
guvernatorilor. Consiliul general poate fi considerat un organ de
tranziţie. Acesta îndeplineşte atribuţiile preluate de la Institutul Monetar
European pe care BCE trebuie să le realizeze în cea de-a treia etapă a
Uniunii Economice şi Monetare (UEM) în baza faptului că nu toate
statele membre UE au adoptat încă euro.

1. Cum este format Consiliul general?
2. Care sunt responsabilităţile Comitetului executiv?
3.2 Politica monetară în zona euro
Stabilitatea preţurilor
Ca orice bancă centrală BCE este garantul monedei pe care o emite.

Totuşi prin Tratatul de constituie al UE se declară că obiectivul primar
al BCE este fără echivoc stabilitatea preţurilor. Astfel controlul
inflaţiei devine scopul principal al activităţii BCE.
Controlul inflaţiei este un obiectiv greu de realizat, mai ales că Băncii
23
Centrale Europene îi revine această sarcină pentru toată zona Euro.

Pentru atingerea acestui obiectiv se utilizează două strategii: urmărirea
inflaţiei şi urmărirea cantităţii de monedă, Banca Centrală Europeană
aplicând o combinaţie a celor două.
Prin urmărirea cantităţii de monedă se estimează viitoarele presiuni

inflaţioniste. Bancherii urmăresc suma totală de bani în numerar,
soldurile conturilor operabile prin cecuri, limitele cărţilor de credit,
pentru a putea aprecia creşterea sau descreşterea consumului. În cazul
creşterii ofertei de monedă, BCE ridică ratele dobânzii pentru a
descuraja împrumuturile şi cheltuielile.
Politica monetară a BCE este una flexibilă care se bazează pe trei piloni
de susţinere: controlul ofertei de monedă în euro; monitorizarea directă
a ratelor inflaţiei în Zona euro; examinarea altor factori referitori la
preţuri.
Atunci când Consiliul Guvernator decide că oferta de euro creşte prea

repede sau că există semne incipiente de inflaţie, se folosesc
instrumente de politică monetară pentru a îndrepta economia într-o
nouă direcţie. Instrumentele politicii monetare se bazează pe operaţiuni
pe piaţa liberă şi nu pe tehnici artificiale, BCE fiind un participant
important pe pieţele financiare.
Printre instrumentele utilizate de BCE se află şi rezerva minimă

obligatorie, care este un instrument fundamental. Sistemul rezervelor
minime obligatorii constă în obligaţia băncilor de a constitui depozite la
banca centrală, proporţional cu depozitele pe care le deţin. Aceste RMO
nu mai pot fi utilizate de către băncile comerciale, ele devenind banii
băncii centrale.
BCE realizează operaţiuni de refinanţare prin intermediul băncilor

centrale componente ale Eurosistemului. Există două operaţiuni
principale: săptămânale cu termen două săptămâni şi lunare cu termen
la trei luni.
Deşi mai puţin importante în tabloul politicii monetare europene,

instituţiilor financiare le mai sunt oferite Facilităţi permanente. În
această categorie se încadrează:
 facilitatea împrumutului marginal: împrumut de urgenţă pe care
BCE îl oferă oricărei bănci care are nevoie de lichidităţi peste noapte
dar şi
 facilitatea depozitului pe termen scurt: prin care se permite
băncilor să depoziteze peste noapte la BCE orice sumă de bani pentru
care se primeşte dobândă.
La data de 10 februarie 2010 rata dobânzii percepută pentru împrumutul

marginal era de 1,75%, iar rata dobânzii acordate pentru facilitatea
depozitului pe termen scurt de 0,75%.
24
Operaţiunile prezentate acoperă în mică parte activitatea Sistemului

European al Băncilor Centrale. Banca Centrală Europeană, alături de
Sistem participă şi la efectuarea altor operaţiuni cum ar fi: tranzacţii
reversibile, operaţiuni de refinanţare pe termen lung, operaţiuni
reversibile structurale, emitere de certificate de depozit etc.
De la apariţia monedei euro, Banca Centrală Europeană a reuşit să

îndeplinească sarcinile pentru care a fost creată şi să efectueze o politică
monetară eficientă.

1. Care este obiectivul principal al BCE?
2. Care sunt pilonii pe care se bazează politica monetară a BCE?


1. Cine realizează politica monetară în zona euro?

2. Care sunt organele de decizie ale BCE?
3. Ce responsabilităţi are Consiliul guvernatorilor?
4. Cine face parte din Comitetul executiv?
5. Ce responsabilităţi are Consiliul general?
Răspuns 3.1
Consiliul general este compus din:
1. Preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centrale
naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
2. Comitetul executiv are următoarele responsabilităţi: pregăteşte
reuniunile Consiliului guvernatorilor; aplică politica monetară pentru
zona euro, în concordanţă cu orientările specificate şi deciziile luate de
Consiliul guvernatorilor; coordonează activitatea zilnică în cadrul
Băncii; exercită anumite competenţe care i-au fost delegate de către
Consiliul guvernatorilor. Unele dintre acestea au caracter de
25
reglementare.
Răspuns 3.2
1. Obiectivul principal al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor.
2. Politica monetară a BCE este una flexibilă care se bazează pe trei
piloni de susţinere: controlul ofertei de monedă în euro; monitorizarea
directă a ratelor inflaţiei în Zona euro; examinarea altor factori referitori
la preţuri.

Constanta, 2004.
26
Sistemul rezervelor federale
SISTEMUL REZERVELOR FEDERALE
Cuprins Pagina

4.1 Formarea Sistemului Rezervelor Federale................................................................ 28
4.2 Organizarea Sistemului Rezervelor Federale............................................................ 29
27

 să se precizeze când s-a înfiinţat Fed;
 să se specifice care este diferenţa între Fed şi alte bănci centrale;
 să se identifice asemănările şi deosebirile dintre Fed şi BCE;
 să se explice care sunt organele de decizie din cadrul Sistemuluie
Rezervelor Federale;
 să se enumere responsabilităţile Comitetului Federal de Open
Market.
4.1 Formarea Sistemului Rezervelor Federale
Banca centrală; politică financiară
În timpul secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX, problemele

financiare erau prezente pe tot teritoriul SUA, manifestându-se prin
falimente ale băncilor şi afacerilor, care au destabilizat serios economia.
Eşecul sistemului bancar în susţinerea cu fonduri a băncilor de depozit
aflate în dificultate, a contribuit semnificativ la vulnerabilitatea
economiei şi la generarea de probleme financiare. Creditul pe termen
scurt este o sursă importantă de lichidităţi când o bancă trebuie să facă
faţă unor retrageri neaşteptate şi ample în timpul unor probleme
financiare.
Ca urmare a crizei financiare în anul 1907 Congresul American a

înfiinţat Comisia Monetară Naţională, care a înaintat propunerea de a
crea o instituţie care să ajute la prevenirea crizelor financiare şi la
instaurarea unui climat de echilibru monetar. După lungi dezbateri,
Congresul a promulgat Actul Rezervelor Federale prin care s-a înfiinţat
un sistem de bănci federale de rezerve având ca obiective principale
supravegherea monedei şi a sistemului bancar al Statelor Unite.
Preşedintele Woodrow Wilson a semnat legea pe 23 Decembrie 1913.
Curând după crearea Sistemului Federal de Rezerve a devenit clar că

legea avea implicaţii ample asupra economiei naţionale şi politicii
financiare. Cu timpul, alte legi au clarificat şi suplimentat scopul legii
iniţiale.
Faţă de alte ţări, în Statele Unite Sistemul Rezervelor Federale s-a

înfiinţat relativ târziu, dacă facem comparaţie cu alte puteri financiare
cum ar fi Marea Britanie sau Japonia.
28

1. Când s-a înfiinţat Sistemul Rezervelor Federale?
2. In ce context s-a pus problema înfiinţării unei bănci centrale în SUA?
4.2 Organizarea Sistemului Rezervelor Federale
Fed; politica monetară; Consiliul guvernatorilor
Privind acoperirea teritoriului, Sistemul Rezervelor Federale este

format din 12 Bănci Federale de Rezervă regionale şi 24 de filiale.
Sistemul exercită funcţiile specifice unei bănci centrale cum ar fi:
efectuarea politicii monetare, operarea sistemului naţional de plăţi,
distribuirea de monedă, supravegherea băncilor membre şi bancher
pentru Trezoreria Statelor Unite.
Tabel 4.1 Sistemul Rezervelor Federale

Număr Literă Bancă Filială
1 A Boston
2 B New York Buffalo, New York.
3 C Philadelphia
4 D Cleveland Cincinnati, Ohio; Pittsburgh, Pensylvania;
5 E Richmond Baltimore, Maryland; Charlotte, North Carolina.
6 F At ant
Birmingham, Alabama; Jacksonville, Florida;

Miami, Florida; Nashville, Tennessee; New
Orleans, Louisiana.
7 G Chicago Detroit, Michigan.
8 H St. Louis Little Rock, Arkansas; Louisville, Kentucky;
Memphis, Tennessee.
9 I Minneapolis Helena, Montana.
10 J Kansas City Denver, Colorado; Oklahoma City, Oklahoma
Omaha, Nebraska.
11 K Dallas El Paso, Texas; Houston, Texas; San Antonio,
Texas.
12 L San Los Angeles, California; Portland, Oregon;
Francisco Salt Lake City, Utah; Seattle, Washington.
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/United_States_Federal_Reserve
Fiecare din cele 12 bănci federale este responsabilă de câte o regiune a

Statelor Unite. Fiecare regiune/district este identificată printr-o cifră şi
o literă. Pe lângă funcţiile enumerate mai sus, băncile federale regionale
se comportă ca un depozitar pentru băncile din districtul său şi
29
îndeplinesc alte responsabilităţi ale Districtului.
Organele de decizie din cadrul Sistemului Rezervelor Federale sunt:

 Consiliul Guvernatorilor;
 Comitetul federal de Open Market (FOMC).
Consiliul guvernatorilor este compus din 7 membri, care sunt numiţi

de Preşedintele Statelor Unite şi confirmaţi de Senat. Mandatul unui
membru din Consiliu este de 14 ani fără posibilitatea de repetare.
Preşedintele Consiliului şi vicepreşedintele sunt numiţi de asemenea de

Preşedintele Statelor Unite şi confirmaţi de către Senat. Nominalizaţii
pentru aceste posturi trebuie să fie deja membri în Consiliu, mandatul
pentru aceştia fiind de 4 ani.
Responsabilităţile Consiliului guvernatorilor sunt:

- supraveghează operaţiile Băncilor Federale;
- deţine responsabilitatea pentru sistemul naţional de plăţi;
- elaborează reglementări privind creditul de consum;
- stabileşte nivelul rezervei minime obligatorii;
- aprobă modificările privind rata dobânzii.
O componentă importantă a Sistemului Federal este Comitetul Federal

al Pieţei Libere, care este constituit din membrii Consiliului
Guvernatorilor, preşedintele Băncii Federale din New York şi alţi 4
preşedinţi ai Băncilor Federale, care se aleg prin rotaţie. Comitetul
Federal al Pieţei Libere supraveghează operaţiunile desfăşurate pe piaţa
liberă. Operaţiunile de open market sunt principalele instrumente de
politică monetară utilizate de Banca Federală.
Participarea la vot în cadrul Comitetului Federal de Open Market

(FOMC) este restrictivă. Toţi cei 7 membri ai Consiliului de
Guvernatori ai FED-ului au drept de vot permanent, aşa cum deţine şi
preşedintele Rezervei Federale din New York, în timp ce preşedintele
Rezervei Federale din Chicago şi cel al filialei din Cleveland alternează
anual. Ceilalţi preşedinţi ai băncilor de rezerve împart numai 3 voturi pe
bază de rotaţie (totuşi sunt prezenţi la toate şedinţele FOMC şi participă
la discuţii chiar şi atunci când nu pot vota).
În ceea ce priveşte scopul politicii monetare, obiectivul unic al

Sistemului European al Băncilor Centrale şi anume stabilitatea
preţurilor, e în contrast cu multiplele mandate ale Federal Reserve.
Ultimul mandat stabileşte: „Consiliul Guvernatorilor ai Rezervei
Federale şi Comitetul Federal de Open Market (FOMC) ar trebui să
menţină creşterea pe termen lung a agregatelor monetare şi de credite
corespunzător cu potenţialul, pe termen lung al ţării, de creştere a
producţiei, pentru a promova efectiv scopurile de şomaj minim, preţuri
stabile şi rate moderate ale dobânzii pe termen lung“ (rezerva Federală,
secţia 2A.1). Împotriva acestui context, merită menţionat faptul că
30
Goodfriend (1999) consideră, că deşi Congresul Statelor Unite nu a

stabilit un mandat explicit care să urmărească o inflaţie redusă, Fed
caută să informeze publicul despre avantajele unei inflaţii reduse şi
despre nevoia de prioritate ce trebuie acordată acestui obiectiv. S-a
discutat faptul că deşi Fed are multiple obiective de atins accentul s-a
pus pe atingerea stabilităţii preţurilor, iar în ultimii ani, s-a solicitat un
mandat mai concret pentru Fed în legătură cu stabilitatea preţurilor.

1. Care sunt organele de decizie ale Fed?
2. Care este rolul Comitetului federal de open market?


1. Când s-a înfiintat Fed? Dar BCE?

2. Care sunt responsabilităţile Consiliului Guvernatorilor?
3. Care sunt obiectivele Fed? Dar ale BCE?
Răspuns 4.1
1. Sisteme Rezervelor Federale s-a înfiinţat în anul 1913.
2. Ca urmare a crizei financiare în anul 1907 Congresul American a
înfiinţat Comisia Monetară Naţională, care a înaintat propunerea de a
crea o instituţie care să ajute la prevenirea crizelor financiare şi la
instaurarea unui climat de echilibru monetar. Această instituţie a
31
devenit banca centrală a SUA.
Răspuns 4.2
1. Organele de decizie din cadrul Sistemului Rezervelor Federale sunt:
Consiliul Guvernatorilor şi Comitetul federal de Open Market (FOMC).
2. Comitetul Federal al Pieţei Libere supraveghează operaţiunile
desfăşurate pe piaţa liberă. Operaţiunile de open market sunt
principalele instrumente de politică monetară utilizate de Banca
Federală.

Constanţa, 2004.
32
Politica monetară a Băncii Naţionale a României
POLITICA MONETARĂ A BĂNCII

NAŢIONALE A ROMÂNIEI
Cuprins Pagina

5.1 Rolul BNR în înfăptuirea politicii monetare............................................................. 34
5.2 Rata dobânzii de referinţă şi rata rezervelor minime obligatorii............................... 35
33

 să se precizeze care este data de înfiinţare a BNR;
 să se specifice care este legătura dintre politica monetară şi cea
economică;
 să se prezinte principalele instrumente cu ajutorul cărora se
realizează politica monetară;
 să se definească rata dobânzii de referinţă;
 să se definească rata dobânzii de politică monetară.
5.1 Rolul BNR în înfăptuirea politicii monetare
Banca centrală; politica monetară, rata rezervelor minime

obligatorii
Înfiinţată în anul 1880, Banca Naţională a României este banca centrală

în cadrul sistemului financiar din România. Reglementarea activităţii
sale s-a făcut prin următoarele acte normative: Legea nr.34/1991, Legea
nr. 101/1998 şi Legea nr. 312/2004, care îndeplineşte rolul de statut al
BNR. Conducerea băncii este asigurată de către un consiliu de
administraţie, format din 9 membri, numiţi pe 6 ani de Parlament.
Activitatea Consiliului se concretizează în adoptarea deciziilor în
domeniul politicii monetare, valutare şi în zona prudenţei şi
supravegherii instituţiilor de credit.
În economia contemporană politica monetară este recunoscută ca o

parte a politicii economice. Aceasta din urmă se reflectă în intervenţiile
deliberate ale statului efectuate în scopul realizării unor obiective de
ordin structural sau conjunctural. Pentru realizarea politicii economice
statul utilizează instrumente de intervenţie directe (preţuri, salarii,
comerţ exterior), dar şi indirecte (politici fiscale, bugetare, monetare).
Politica monetară este un instrument frecvent utilizat şi reprezintă

ansamblul măsurilor luate prin banca centrală sau de autoritatea
monetară pentru a exercita o influenţă asupra dezvoltării economiei sau
pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi a cursului de schimb.
În România, banca centrală, Banca Naţională a României (BNR) este

autoritatea responsabilă cu adoptarea şi implementarea politicii
monetare. Principalele instrumente de politică monetară utilizate de
BNR sunt: rata dobânzii de referinţă; rata rezervelor minime obligatorii
şi operaţiunile pe piaţa liberă (operaţiuni de open-market).

1. Ce instituţie realizează politica monetară în România?
2. Care sunt principalele instrumente de politică monetară utilizate de
BNR?
34
5.2 Rata dobânzii de referinţă şi rata rezervelor minime obligatorii
Rata dobânzii de referinţă; rata scontului; rezerve minime

obligatorii
Rata dobânzii de referinţă a fost introdusă şi reglementată prin

Circulara nr. 3/februarie 2002. Ca urmare, începând din februarie 2002,
rata dobânzii de referinţă calculată lunar şi anunţată public în prima zi
lucrătoare a fiecărei luni a înlocuit taxa oficială a scontului.
"Rata dobânzii de referinţă se calculează ca medie aritmetică, ponderată

cu volumul tranzacţiilor, a ratelor dobânzilor depozitelor atrase,
operaţiunilor reverse repo şi operaţiunilor repo din luna anterioară celei
pentru care se face anunţul. Până în luna februarie 2009, operaţiunile
repo nu au fost incluse în calculul ratei dobânzii de referinţă. Anterior
lunii februarie 2002, aceasta era denumită "taxa scontului"2.
Prin Circulara 3/februarie 2002 a fost dată publicităţii rata dobânzii de

referinţă pentru luna februarie anul 2002, la nivelul de 34,6 la sută. Rata
lunară a dobânzii de referinţă este importantă atât ca bază de plecare în
construcţia ratei la credite şi depozite practicată de băncile comerciale,
cât şi ca dobândă legală luată în considerare de instanţe în cazul
litigiilor comerciale şi în contabilitate.
In februarie 2010 rata dobânzii de referinţă era de 7,50%.
Rata rezervelor minime obligatorii
Prin adoptarea sistemului rezervelor minime obligatorii, autoritatea

monetară obligă băncile comerciale să constituie la banca centrală
rezerve, calculate ca procent din depozitele atrase sau uneori din
creditele pe care le acordă. Cu cât rezervele sunt mai mari cu atât sunt
mai constrângătoare pentru bănci şi invers.3
Prin creşterea ratei rezervei minime obligatorii autoritatea monetară

acţionează asupra lichidităţii bancare, deoarece băncile comerciale
trebuie să mărească rezervele deţinute la banca centrală. Alocând o
parte din resursele atrase pentru rezerva minimă obligatorie, instituţiile
2
http://www.bnro.ro/Rata-dobanzii-de-referinta-1746.aspx
3
Dardac N., Barbu T., Moneda, Editura ASE, 2004
35
de credit îşi micşorează posibilităţile de creditare şi plasament sau

recurg la finanţări prin intermediul pieţei monetare. Deoarece costul
refinanţării este superior remunerării rezervelor de către banca centrală
se poate spune că o creştere a ratei rezervelor minime obligatorii
erodează câştigul băncii. Astfel, în cele mai multe cazuri băncile
comerciale se limitează la resursele pe care le deţin şi nu mai participă
la crearea de monedă prin acordarea de credite.
Scăderea ratei rezervelor minime obligatorii eliberează o parte a

acestora şi măreşte lichiditatea bancară. Are loc fenomenul invers prin
care băncile participă la creşterea volumului de credite, având un
surplus de resurse.
Ca urmare, rata rezervelor minime obligatorii este un instrument

eficient de politică monetară, deoarece prin restrângerea lichidităţii
bancare şi fără a modifica rata dobânzii se acţionează asupra costului
creditului. Mai mult prin supravegherea volumului rezervelor
constituite de instituţiile de credit, banca centrală poate lua măsuri
imediat dacă aceste prevederi nu sunt respectate.
Pentru calcul, rezerva minimă obligatorie se raportează la categorii de

pasive sau active.
Regimul rezervelor minime obligatorii este introdus în România prin

Regulamentul nr. 6 din 24 iulie 2002 şi se aplică băncilor/ caselor
centrale ale cooperativelor de credit. Conform regulamentului aceste
instituţii trebuie să menţină disponibilităţi băneşti, în lei şi va lută, în
conturi deschise la BNR, pe durata perioadei de aplicare şi anume
intervalul de timp cuprins între data de 24 a lunii curente şi data de 23 a
lunii următoare. Rata rezervelor minime obligatorii se aplică nivelului
mediu, în cadrul unei perioade de observare (intervalul cuprins între 24
a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente), al elementelor de pasiv
din bilanţul băncilor şi respectiv bilanţul agregat al reţelelor
cooperatiste de credit.
Remunerarea rezervelor minime obligatorii se realizează printr-o rată a

dobânzii situată cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la
vedere practicate de bănci şi se aplică nivelului efectiv al rezervelor.

1. Ce este rata dobânzii de referinţă
2. Ce se întâmplă prin creşterea ratei rezervei minime obligatorii?
36


1. Cum se realizeză politica monetară în România?

2. Descrieţi un instrument de politică monetară?
3. Ce se întâmplă prin scăderea ratei rezervei minime obligatorii?
4. La ce nivel se găseşte rata dobânzii de referinţă, astăzi? (consultaţi
site-ul www.bnr.ro).
5. Se remunerează revervele minime obligatorii în România?
Răspuns 5.1
1. În România, banca centrală, Banca Naţională a României (BNR) este
autoritatea responsabilă cu adoptarea şi implementarea politicii
monetare.
2. Principalele instrumente de politică monetară utilizate de BNR sunt:
rata dobânzii de referinţă; rata rezervelor minime obligatorii şi
operaţiunile pe piaţa liberă.
Răspuns 5.2
1. Rata dobânzii de referinţă se calculează ca medie aritmetică,
ponderată cu volumul tranzacţiilor, a ratelor dobânzilor depozitelor
atrase, operaţiunilor reverse repo şi operaţiunilor repo din luna
anterioară celei pentru care se face anunţul.
2. Prin creşterea ratei rezervei minime obligatorii autoritatea monetară
acţionează asupra lichidităţii bancare, deoarece băncile comerciale
trebuie să mărească rezervele deţinute la banca centrală. Alocând o
parte din resursele atrase pentru rezerva minimă obligatorie, instituţiile
de credit îşi micşorează posibilităţile de creditare şi plasament.
37

2. Dardac N., Barbu T., - Moneda, Editura ASE, 2004.
Constanţa, 2004.
5. www.bnr.ro.
38
Politica de open market în cadrul Băncii Naţionale a României
POLITICA DE OPEN MARKET ÎN CADRUL

BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI
Cuprins Pagina

6.1 Politica de open market. Active eligibile la tranzacţionare....................................... 40
6.2 Operaţiunile pe piaţa liberă....................................................................................... 41
39

 să se descrie caracteristicile politicii de open-market;
 să se definească activele eligibile la tranzacţionare;
 să se definească principalele operaţiuni de pe piaţa liberă;
 să se enumere categoriile de operaţiuni realizate cu scopul injecţiei
de lichiditate;
 să se descrie 2 operaţiuni utilizate de BNR în scopul absorbţiei de
lichidiate;
 să se enumere operaţiuni cu scadenţă o zi.
6.1 Politica de open market. Active eligibile la tranzacţionare
Open-market, active eligibile, titluri financiare
Din punct de vedere istoric politica de open market a fost însoţitoarea

politicii de rescont; în economia engleză se foloseau complementar
pentru atingerea obiectivelor privind evoluţia lichidităţilor sau a
creditului.
În România operaţiunile de open market joacă un rol important în

atingerea obiectivelor de politică monetară. Potrivit reglementărilor în
vigoare4 BNR efectuează pe piaţa monetară următoarele operaţiuni:
- tranzacţii repo şi reverse repo de active eligibile pentru tranzacţionare;
- acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare;
- vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare;
- emitere de certificate de depozit;
- swap-ul valutar;
- atragere de depozite.
În cadrul operaţiunilor pe piaţa monetară se utilizează categorii speciale

de active atât la tranzacţionare cât şi pentru garantare. Pentru a fi
eligibile, acestea trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.
Activele eligibile pentru a fi tranzacţionate sau utilizate ca garanţii sunt

titluri de stat şi alte active care trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
a) să fie în proprietatea băncii prezentatoare;
b) să nu fie sechestrate sau gajate;
c) să aibă scadenţa şi cupoanele scadente ulterioare scadenţei
operaţiunii efectuate;
d) să nu fie emise de banca prezentatoare.
Aceste active stau la baza realizării operaţiunilor pe piaţa liberă.
4
Regulamentul nr. 1/ 30.03.2000, Republicat în MOR nr. 84/ 01.02.2008
40
1. Care sunt operaţiunile de open market iniţiate de BNR?

2. Cum se utilizează activele eligibile?
6.2 Operaţiunile pe piaţa liberă
Tranzacţii repo, reverse repo, colateral, facilităţi marginale
Tranzacţiile repo şi reverse repo sunt cumpărări/vânzări reversibile de

active eligibile pentru tranzacţionare (pensiuni). Aceste tranzacţii
specifice pot fi efectuate în scopul injectării de lichiditate (cumpărări
repo) sau în scopul absorbţiei de lichiditate (vânzări reverse repo).
Cumpărările reversibile – repo de active eligibile pentru tranzacţionare

sunt tranzacţii reversibile, în cadrul cărora, în scopul injectării de
lichiditate, Banca Naţională a României cumpără de la participanţii
eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora
de a răscumpăra respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ
stabilit la data încheierii tranzacţiei.
Vânzările reversibile – reverse repo de active eligibile pentru

tranzacţionare sunt tranzacţii reversibile în cadrul cărora, în scopul
absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a României vinde
participanţilor eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-
se să răscumpere respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ
stabilit la data încheierii tranzacţiei.
Tranzacţiile repo şi reverse repo sunt cesiuni de creanţă pe o bază

contractuală, prin care instituţia care cedează titlurile se angajează să
reprimească, iar instituţia cesionară să retrocedeze aceleaşi titluri de stat
(sau titluri din aceeaşi serie) la un preţ şi la o dată stabilite prin contract.
Preţul la care se răscumpără titlurile de stat se compune din preţul de
vânzare şi dobânda plătită la scadenţă, aferentă sumei luate împrumut.
Dobânda datorată se calculează folosind formula dobânzii simple (cu
convenţia: 1 an = 360 zile).
Valoarea ajustată a activelor eligibile5 care fac obiectul tranzacţiilor
5
valoarea ajustată a activelor eligibile pentru tranzacţionare se determină zilnic prin deducerea unor marje,
exprimate procentual, din valoarea de piaţă stabilită de BNR
41
repo şi reverse repo, trebuie să acopere în permanenţă valoarea de

răscumpărare a acestora.
O altă operaţiune specifică pieţei monetare este acordarea de credite

colateralizate cu active eligibile pentru garantare. Acestea sunt
operaţiuni reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichiditate,
Banca Naţională a României acordă credite participanţilor eligibili
(bănci, cooperative de credit etc.), acestea păstrând în proprietatea lor
activele utilizate ca garanţii. Rata dobânzii aplicate este rata dobânzii
simple cu convenţia 1 an = 360 de zile. Valoarea ajustată a activelor
eligibile aduse în garanţie, trebuie să acopere în procent de 100%
creditul acordat şi dobânda aferentă.
Vânzările/cumpărările de active eligibile pentru tranzacţionare

reprezintă tranzacţii prin care banca centrală vinde şi respectiv cumpără
active eligibile prin care implică transferul definitiv de proprietate
asupra titlurilor de la vânzător la cumpărător. Operaţiunea se realizează
prin mecanismul "livrare contra plată". Vânzările/cumpărările de active
eligibile sunt operaţiuni efectuate în scopul absorbţiei respectiv
injectării de lichiditate de către BNR.
Emiterea de certificate de depozit este o tranzacţie efectuată în scopul

absorbţiei de lichidităţi prin care BNR vinde participanţilor eligibili
certificate de depozit. Titlurile reprezintă obligaţii ale băncii centrale
faţă de deţinătorii acestor instrumente şi sunt tranzacţionabile.
Certificatele de depozit sunt denominate în moneda naţională şi sunt
emise în formă dematerializată.
Operaţiunile de swap valutar sunt tranzacţii în contrapartidă compuse

din două operaţiuni simultane prin care:
 Banca Naţională a României cumpără la vedere valută
convertibilă contra lei, în scopul injectării de lichiditate şi vinde la o
dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;
sau
 BNR vinde la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul
absorbţiei de lichiditate, şi la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută
convertibilă în lei.
Atragerea de depozite este o tranzacţie cu scadenţa prestabilită, în

cadrul căreia, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a
României atrage depozite de la participanţii eligibili. Rata dobânzii
aplicată depozitului este prestabilită şi se calculează ca rată a dobânzii
simple cu convenţia 1 an = 360 de zile.
Rata dobânzii de politică monetară este rata dobânzii utilizată pentru

principalele operaţiuni de piaţă monetară ale BNR. Principalele
operaţiuni de piaţă monetară erau la 1 februarie 2010 operaţiunile repo
derulate prin licitaţie - baze multilaterale competitive. În prezent,
acestea se efectuează la rată fixă de dobândă şi au scadenţa de o
42
săptămână.
Pentru efectuarea politicii monetare BNR mai are la dispoziţie şi alte

instrumente cum ar fi: facilitatea de creditare, facilitatea de depozit.
Facilitatea de creditare (creditul lombard) este o operaţiune prin care

participanţii eligibili pot obţine lichidităţi pe termen foarte scurt si
anume pentru o zi (overnight). Accesul la creditul lombard se face de
către participanţii eligibili pe baza unei cereri adresată Băncii Naţionale
a României Direcţia operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele
autorizate, cu ştampila instituţiei. Cererea conţine următoarele:
elementele de identificare a participantului eligibil; suma solicitată;
tipul şi valoarea garanţiilor.Banca centrala anunţă până la sfârşitul zilei
bancare lucrătoare decizia asupra cererilor.
Nivelul ratei dobânzii pentru această formă de finanţare (rata lombard)

este stabilit de către Consiliul de Administraţie al BNR, în conformitate
cu obiectivele de politică monetară şi reprezintă de regulă nivelul
maxim al ratei dobânzii practicate în sistemul bancar. Rata de lombard
este anunţată în avans de către BNR şi se calculează cu formula
dobânzii simple, cu convenţia Număr de zile/360. Dobânda la creditul
lombard se plăteşte o dată cu rambursarea creditului.
O condiţie obligatorie pentru acordarea creditului lombard este

colateralizarea acestuia cu active eligibile. Garanţiile trebuie constituite
până la momentul acordării creditului, iar valoarea ajustată a acestora
trebuie să acopere în proporţie de 100% creditul şi dobânda aferentă.
În cazul în care scadenţa creditului este o zi bancară nelucrătoare,

rambursarea acestuia are loc în următoarea zi bancară lucrătoare.
Facilităţile de depozit sunt puse la dispoziţia băncilor de către BNR şi

au ca urmare absorbţia de lichiditate. În scopul valorificării excesului de
lichiditate participanţii eligibili pot constitui la banca centrală depozite
overnight.
Depozitele sunt remunerate cu o rată de dobândă fixă.
Accesul la facilitatea de depozit se face de către participanţii eligibili pe

baza unei cereri adresată Băncii Naţionale a României- Direcţia
operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele autorizate, cu ştampila
instituţiei. Cererea conţine următoarele:
- elementele de identificare a participantului eligibil;
- suma solicitată.
Până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare BNR va notifica participanţilor

eligibili solicitanţi decizia asupra cererilor.
Nivelul ratei dobânzii pentru depozitele acceptate în cadrul acestei
43
facilităţi este stabilit de către Consiliul de Administraţie al BNR, în

conformitate cu obiectivele de politică monetară. Rata dobânzii este
anunţată în avans de către BNR şi se calculează cu formula dobânzii
simple, cu convenţia Număr de zile/360. Dobânda la depozite se
plăteşte la scadenţa depozitului.
În cazuri excepţionale Consiliul de Administraţia al Băncii Naţionale a

României poate limita sau suspenda accesul participanţilor eligibili la
creditul lombard şi la facilitatea de depozit.
În strategia de politică monetară o importanţă deosebită o are şi regimul

cursului de schimb şi intervenţiile pe piaţa valutară.

1. Ce sunt operaţiunile repo?
2. Descrieţi o operaţiune utilizată de BNR în scopul absorbţiei de
lichiditate.


1. Care sunt instrumentele de politică monetară utilizate de BNR?

2. Ce puteţi spune despre obiectivul de politică monetară al BNR în
raport cu cel al BCE sau Fed?
3. Ce sunt operaţiunile de open market?
4. Grupaţi operaţiunile de open marchet în două categorii:
I) folosite în scopul absorbţiei de lichiditate;
II) utilizate în scopul injecţiei de lichiditate.
44
Răspuns 6.1
1. Potrivit reglementărilor în vigoare, BNR efectuează pe piaţa
monetară următoarele operaţiuni: tranzacţii repo şi reverse repo de
active eligibile pentru tranzacţionare; acordare de credite colateralizate
cu active eligibile pentru garantare; vânzări/cumpărări de active
eligibile pentru tranzacţionare; emitere de certificate de depozit; swap-
ul valutar; atragere de depozite;
2. In cadrul operaţiunilor pe piaţa monetară activele eligibile se
utilizează atât la tranzacţionare cât şi pentru garantare.
Răspuns 6.2
1. Cumpărările reversibile - repo de active eligibile pentru
tranzacţionare sunt tranzacţii reversibile, în cadrul cărora, în scopul
injectării de lichiditate, Banca Naţională a României cumpără de la
participanţii eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, cu
angajamentul acestora de a răscumpăra respectivele active la o dată
ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei.
2. Atragerea de depozite este o tranzacţie cu scadenţa prestabilită, în
cadrul căreia, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a
României atrage depozite de la participanţii eligibili.

Constanţa, 2004
45
Agregatele monetare
AGREGATELE MONETARE
Cuprins Pagina

7.1 Masa monetară. Indicatori monetari.......................................................................... 47
7.2 Evoluţia masei monetare în perioada 2004-2010...................................................... 48
46
Agregatele monetare

 să se definească masa monetară;
 să se redea formula de calcul a multiplicatorului monetar;
 să se definească agregatele M1, M2 şi M3;
 să se diferenţieze indicatorii în funcţie de lichiditate;
 să se identifice legătura între evoluţia masei monetare şi deciziile de
politică monetară;
 să se explice evoluţia masei monetare în perioada 2004-2008.
7.1 Masa monetară. Indicatori monetari
Masa monetară, indicatori monetari, multiplicator monetar
Pentru aprecierea lichidităţii banca centrală urmăreşte şi analizează

evoluţia masei monetare şi a structurii acesteia. Masa monetară
reprezintă totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea
bunurilor şi serviciilor şi pentru plata datoriilor. Astfel spus masa
monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de
lichiditate existente la un moment dat în cadrul unei economii.
În structura masei monetare sunt incluse următoarele categorii de active:

moneda efectivă sau numerarul (bancnote şi moneda divizionară);
moneda de cont (disponibilităţi în conturi curente); depunerile la termen;
alte active (cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate).
Agregatele monetare cuprind mijloacele de plată deţinute de agenţi

nefinanciari rezidenţi cât şi plasamentele financiare susceptibile a fi
transformate în instrumente de plată. Ele sunt grupate în următoarele
categorii:
M1 - grupează mijloacele de plată sub forma monedei efective şi a
depunerilor în conturi curente, adică mijloacele băneşti cu circulaţie
curentă. Este partea cea mai activă a masei monetare şi se numeşte
lichiditate primară;
M2 - include M1 şi în plus ansamblul plasamentelor pe termen scurt şi în
vederea economisirii susceptibile de a fi mobilizate şi transformate în
lichidităţi (lichiditate secundară);
M3 - cuprinde M2 şi alte active cu grade diferite de lichiditate şi în
structura cărora pot fi incluse certificate de depozit, conturi de economii
pe termen mediu, alte titluri emise de agenţi economici pe piaţa financiar
- monetară;
L - regrupat cu M3 înglobează în general titluri emise pe termen mediu şi
lung care pot fi transformate mai lent în lichidităţi.
În România componenţa masei monetare se analizează cu ajutorul

următoarelor agregate monetare:
M1 se numeşte masa monetară în sens restrâns şi cuprinde:
47
Agregatele monetare
- numerar în circulaţie (în afara sistemului bancar şi

disponibilităţile la vedere);
- depozite overnight;
M2 se numeşte masa monetară în sens larg şi include:
- M1;
- depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv;
M3 are următoarele componente:
- M2;
- împrumuturi din operaţiuni repo;
- acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară (emise);
- titluri de valoare negociabile emise cu maturitatea de până la doi
ani inclusiv.
Pentru analiza bazei monetare se determină şi indicatorul baza monetară

M0 (BM) calculat ca medie zilnică şi la sfârşitul perioadei, în structura
căruia sunt cuprinse: numerar în casieriile băncilor; numerar în afara
sistemului bancar şi disponibilităţi ale băncilor la BNR.
Un indicator important în urmărirea masei monetare este Multiplicatorul

monetar mm calculat prin raportarea M2 la baza monetară (BM). Acesta
arata variaţia masei monetare atunci când se produce creşterea cu o
unitate a bazei monetare.

1. Ce este masa monetară?
2. Cum se calculează baza monetară?
7.2 Evoluţia masei monetare în perioada 2004-2010
Agregate monetare, masa monetară
În perioada 2004-2008 structura masei monetare în România s-a

modificat. Dacă în luna decembrie 2004, masa monetară în sens restrâns
acoperea 36% din total în luna ianuarie a anului 2008, M1 reprezenta
54%. Se constată o creştere puternică a lichidităţii primare. Creşterea
ponderii masei monetare în sens restrâns s-a făcut simultan cu scăderea
ponderii M2-M1 de la 64% în 2004 la 46% în ianuarie 2008.
48
Agregatele monetare
În ceea ce priveşte evoluţia masei monetare, urmărind graficul 7.6 se

poate observa o creştere a masei monetare de la valoarea de 63393,3
milioane RON cât reprezenta în anul 2004 la 147427,1 milioane RON în
ianuarie 2008.
Această creştere de aproximativ 2,3 ori a masei monetare obţinută într-o

perioadă de creştere economică şi cu o rată a inflaţiei în scădere poate fi
un indicator pozitiv pentru economia românească.
49
Agregatele monetare

1. Care sunt indicatorii studiaţi în analiza de mai sus?
2. Care a fost evoluţia lichidităţii primare în perioada 2004-2008?


1. Cum se calculează baza monetară?

2. Ce este masa monetară?
3. Cum se defineşte agregatul M2?
4. Ce indicatori se analizează în studiul evoluţiei masei monetare?
Răspuns 7.1
1. Masa monetară reprezintă totalitatea activelor care pot fi utilizate
pentru procurarea bunurilor şi serviciilor şi pentru plata datoriilor.
2. Baza monetară M0 (BM) sste calculată ca medie zilnică şi la sfârşitul
perioadei, în structura căruia sunt cuprinse: numerar în casieriile
băncilor; numerar în afara sistemului bancar şi disponibilităţi ale băncilor
la BNR.
50
Agregatele monetare
Răspuns 7.2
1. Indicatorii sunt: Masa monetară, agregatele M1, M2-M1.
2. Dacă în luna decembrie 2004, masa monetară în sens restrâns acoperea
36% din total în luna ianuarie a anului 2008, M1 reprezenta 54%. Se
constată o creştere puternică a lichidităţii primare.

Constanţa, 2004.
51
Instituţii de credit
INSTITUŢII DE CREDIT
Cuprins Pagina

8.1 Înfiinţarea instituţiilor de credit................................................................................. 53
8.2 Principalele operaţiuni ale instituţiilor de credit....................................................... 55
52

 să se precizeze care este diferenţa între banca centrală şi instituţiile
de credit;
 să se enumere principalele categorii de instituţii de credit din
România;
 să se precizeze care este capitalul minim necesar pentru înfinţarea
unei instituţii de credit;
 să se enumere operaţiuni specifice ale instituţiilor de credit;
 să se identifice operaţiunile nepermise ale instituţiilor de credit;
 să se facă distincţie între operaţiunile imobiliare ermise şi cele
nepermise instituţiilor de credit.
8.1 Înfiinţarea instituţiilor de credit
Sistem financiar, instituţii de credit, bănci, capitalul iniţial
In cadrul sistemului financiar al României distingem Banca Naţională a

României şi instituţiile de credit. Sistemul a fost permanent modernizat
începând cu luna decembrie 1990.
Instituţiile de credit sunt entităţi care desfăşoară activităţi de atragere a

depozitelor sau a altor fonduri rambursabile de la public precum şi
operaţiuni de acordare de credite în cont propriu. De asemenea în
categoria instituţiilor de credit intră şi entităţile care emit mijloace de
plată electronice.
Instituţiile de credit care desfăşoară activităţi în România sunt persoane

juridice române care aparţin următoarelor categorii:
 bănci;
 bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
 bănci de credit ipotecar;
 instituţii emitente de monedă electronică;
 organizaţii cooperatiste de credit sau
 sucursale ale unor instituţii de credit persoane juridice
străine, din state terţe sau state membre ale Uniunii Europene.
Desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit în România presupune

obţinerea unei autorizaţii de la Banca Naţională a României. Pentru
obţinerea autorizaţiei, entităţile trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii privind capitalurile, acţionariatul, conducerea, sediul şi
respectarea reglementărilor.
Capitalul iniţial al instituţiei de credit nu poate fi mai mic decât

echivalentul în lei a 5 milioane de euro6. La constituire capitalul social
al unei instituţii de credit, persoană juridică română trebuie vărsat
6
OUG 99/ 06.12.2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, Art. 11
53
integral şi în numerar la momentul subscrierii, inclusiv în cazul

majorării acestuia, fără a fi permise aporturile în natură. Acţiunile sau
părţile sociale pot fi numai nominative.
Conducerea operativă a unei instituţii de credit este asigurată de cel

puţin două persoane, care au experienţă adecvată în exercitarea
responsabilităţilor specifice activităţii financiar-bancare. Activitatea
instituţiei de credit trebuie să se desfăşoare preponderent pe teritoriul
României.
Sediul social sau după caz sediul real, al instituţiei de credit persoană
juridică română, trebuie să fie situat pe teritoriul României. Sediul real
reprezintă locaţia în care se situează centrul de conducere şi gestiune a
activităţii statutare, în cazul în care nu este acelaşi cu sediul social.
Structura acţionariatului este un aspect important în obţinerea

autorizaţiei unei instituţii de credit. Banca Naţională a României trebuie
să fie informată cu privire la identitatea acţionarilor sau membrilor care
deţin direct sau indirect participaţii calificate la instituţiilor de credit,
dar şi cu privire la valoarea acestor participaţii. Scopul băncii centrale
este de a se asigura că instituţia de credit dezvoltă un management
prudent şi sănătos.
Cererea de autorizare a unei instituţii de credit trebuie însoţită de un

plan de activitate, care să cuprindă structura organizatorică şi
activităţile ce urmează a fi desfăşurate, cu respectarea regulilor de
practică bancară sănătoasă. Instituţiile de credit trebuie să dispună de un
cadru formal de administrare a activităţii riguros conceput, cu linii clare
de responsabilitate, transparente şi coerente. O gestiune sănătoasă a
riscurilor se poate face utilizând procedee de identificare, administrare,
monitorizare şi raportate a riscurilor însoţite de mecanisme adecvate de
control intern.

1. Câte persoane asigură conducerea operativă a unei instituţii de
credit?
2. Ce trebuie să cuprindă planul de activitate?
8.2 Principalele operaţiuni ale instituţiilor de credit
Operaţiuni permise, leasing financiar, operaţiuni nepermise
54
Instituţiile de credit desfăşoară activităţi specifice domeniului financiar

bancar şi sunt direct implicate în atragerea de resurse din mediul
economic şi plasarea acestora prin intermediul produselor specifice. Ele
sunt implicate direct în administrarea mijloacelor de plată, dar şi
emiterea acestora sub formă de cărţi de credit, cecuri sau monadă
electronică. Ca intermediari financiari, instituţiile de credit participă la
derularea şi finanţarea tranzacţiilor comerciale.
Principalele operaţiuni desfăşurate de instituţiile de credit sunt:

 atragerea de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
 acordare de credite;
 leasing financiar;
 operaţiuni de plăţi;
 emitere şi administrare de mijloace de plată;
 emitere de garanţii şi asumare de angajamente; tranzacţionare în
cont propriu sau în numele clienţilor cu instrumente financiare şi de
credit;
 participarea la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi
prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;
 operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate
din acestea;
 alte servicii financiare.
O operaţiune de bază a acestor instituţii este activitatea de creditare. În

ultimii ani s-au dezvoltat la nivelul instituţiilor de credit o gamă largă
de produse şi servicii specifice, cum ar fi: credite de consum, credite
ipotecare, factoring, forfetare, finanţarea tranzacţiilor comerciale.
Instituţiile de credit participă activ la piaţa financiară prin tranzacţii cu

cecuri, bilete la ordin, certificare de depozit, valute convertibile, valori
mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile. În scop
asiguratoriu sau speculativ, instituţiile de credit tranzacţionează
contracte financiare futures şi options sau instrumente financiare,
având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii.
În condiţiile respectării reglemetărilor bancare, instituţiile de credit

acordă clienţilor servicii de consultanţă cu privire la structura
capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri
comerciale, fuziuni şi achiziţii. De asemenea, pentru clienţii lor,
efectuează intermedieri pe piaţa interbancară, administrează portofolii
şi acordă consultanţă în legătură cu acestea şi pun la dispoziţie casete de
siguranţă.
Instituţiile de credit acoperă toate serviciile de investiţii financiare ce au

ca obiect instrumente financiare atâta timp cât sunt respectate legile în
vigoare. Instituţiile de credit pot desfăşura şi alte activităţi cum ar fi:
operaţiuni de comision sau operaţiuni nefinanciare în mandat,
operaţiuni de administrare a patrimoniului sau să presteze servicii
55
clientelei proprii, ca o prelungire a operaţiunilor bancare.
Nivelul total al veniturilor din aceste activităţi nu poate depăşi 10% din
veniturile obţinute din operaţiunile principale. Este obligatoriu ca toate
activităţile prestate trebuie să fie compatibile cu cerinţele activităţii
bancare, să menţină buna reputaţie a instituţiei de credit şi să protejeze
interesele deponenţilor.
În privinţa operaţiunilor cu bunuri mobile şi imobile, instituţiile de

credit se pot angaja numai în următoarele condiţii:
 operaţiunile sunt necesare desfăşurării activităţii de bază;
 operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile dobândite în
urma executării creanţelor;
 operaţiunile au ca obiect bunuri mobile şi imobile destinate
perfecţionării, pregătirii profesionale a salariaţilor, organizării unor
spaţii de odihnă şi recreare sau asigurării de locuinţe pentru salariaţi.
Printre operaţiunile nepermise instituţiilor de credit se înscriu:

 gajarea propriilor acţiuni pe contul datoriilor băncii;
 acordarea de credite garantate cu acţiuni, alte titluri de capital
sau cu obligaţiuni emise de instituţia de credit însăşi sau de o altă
entitate aparţinând grupului din care face parte instituţia de credit;
 atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri
sau alte valori, de la public, când instituţia de credit se află în
insolvenţă.
Banca Naţională a României acor.ă un răspuns scris la cererea de

autorizare înaintată de o instituţie de credit în termen de cel mult patru
luni de la depunerea documentaţiei complete. Dacă primeşte aprobarea
de constituire, instituţia de credit este obligată ca în termen de maxim
două luni să prezinte băncii centrale documentele care atestă
constituirea legală a instituţiei de credit conform legii.

1. Daţi exemple de operaţiuni permise instituţiilor de credit.
2. Care este termenul pentru acordarea răspunsului la cererea de
autorizare a unei instituţii de credit de către BNR?
56


1. Băncile pot efectua operaţiuni cu metale preţioase?

2. Ce tipuri de instituţii de credit cunoaşteţi?
3. Băncile pot realiza activităţi imobiliare?
4. Care sunt principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o
instituţie de credit pentru a primi autorizaţia de funcţionare?
5. Alegeţi din categoriile de mai jos instituţiile de credit din România:
a) bănci;
b) organizaţii cooperatiste de credit;
c) societăţi de asigurări;
d) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
e) instituţii emitente de monedă electronică.
Răspuns 8.1
1. Conducerea operativă a unei instituţii de credit este asigurată de cel
puţin două persoane, care au experienţă adecvată în exercitarea
responsabilităţilor specifice activităţii financiar- bancare.
2. Planul de activitate trebuie să cuprindă structura organizatorică şi
activităţile ce urmează a fi desfăşurate, cu respectarea regulilor de
practică bancară sănătoasă.
Răspuns 8.2
1. Printre operaţiuni desfăşurate de instituţiile de credit sunt
următoarele: atragerea de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
acordare de credite; leasing financiar; operaţiuni de plăţi.
2. Banca Naţională a României acordă un răspuns scris la cererea de
autorizare înaintată de o instituţie de credit în termen de cel mult patru
luni de la depunerea documentaţiei complete.
57

2. Dănilă N., – Euro şi bipolarizarea monetară, Bucureşti, 1999.
Constanţa, 2004.
58
Bănci şi instituţii eminente de monedă electronică
BĂNCI ŞI INSTITUŢII EMITENTE DE

MONEDĂ ELECTRONICĂ
Cuprins Pagina

9.1 Bănci.......................................................................................................................... 60
9.2 Instituţii emitente de monedă electronică.................................................................. 62
59

 să se definească principalele tipuri de bănci;
 să se specifice care este diferenţa între băncile ipotecare şi cele de
economisire;
 să se enumere operaţiunile specifice ale băncilor de economisire şi
creditare în sistem locativ;
 să se explice cum se primeşte prima de stat în cazul băncilor de
economisire şi creditare în sistem locativ;
 să se dea exemple de diverse categorii de bănci din România şi din
străinătate.
9.1 Bănci
Economisire, creditare în domeniul locativ, bănci ipotecare
În cadrul sistemului bancar al unei ţări, locul băncii centrale este bine
delimitat. În ceea ce priveşte băncile, acestea pot fi comerciale, de
investiţii, de economii, de depozit, etc. În România majoritatea băncilor
se declară ca fiind bănci universale, adică îndeplinesc toate activităţile
atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Totuşi nu se poate să nu remarcăm că unele dintre ele sunt orientate

spre activitatea de retail sau altele dezvoltă produse destinate susţinerii
companiilor. Altele au obiective speciale sau istorii impresionante.
Cu toate acestea, cu mici excepţii toate băncile din România efectuează

o gama largă de operaţiuni şi nu se delimitează de un segment al pieţei.
În acest cadru un loc aparte îl au băncile de economisire şi creditare în
domeniul locativ şi băncile ipotecare.
Bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ
Sunt instituţii de credit specializate în finanţarea pe termen lung a

domeniului locativ, al căror obiect principal de activitate este
economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru mediul locativ.
Activităţile din domeniul locativ sunt: construirea, cumpărarea,

reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu
destinaţie locativă; cumpărarea de terenuri intravilane sau dobândirea
drepturilor de concesiune pentru construirea de imobile cu destinaţie
preponderent locativă; pregătirea unor terenuri trecute în intravilan în
scopul promovării construcţiei cartierelor de locuinţe; lucrări angajate
de chiriaş în scopul modernizării locuinţei.
Principalele activităţi desfăşurate de băncile de economisire şi creditare

în domeniul locativ sunt:
60
 economisire şi creditare în sistem colectiv pentru

domeniul locativ;
 finanţare anticipată şi finanţare intermediară, pe baza
contractelor de economisire - creditare;
 acordarea de credite pentru activităţi în domeniul locativ;
 administrarea portofoliilor de credite şi intermedierea de
credite pe contul terţilor dacă acestea sunt destinate finanţării unor
activităţi din domeniul locativ;
 emiterea de garanţii pentru aceste tipuri de credite;
 emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată;
 operaţiuni de plăţi;
 consultanţă financiar- bancară.
În cazul acestor instituţii de credit există reglementări specifice

orientate în scopul asigurării condiţiilor de executare a obligaţiilor
asumate de băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ.
Normele emise de banca centrală vizează plasamentul temporar al
sumelor acumulate în vederea repartizării, proporţia dintre sumele din
contractele de economisire creditare de valoare mare în totalul sumelor
aferente contractelor de economisire creditare nerepartizate; modul de
utilizare şi lichidare a fondului special.
Un aspect important privind activitatea acestor bănci este implicarea

statului în stimularea economisirii şi creditării în sistem colectiv.
Fiecare client al băncii, persoană fizică, cetăţean român şi cu domiciliul
stabil în România, beneficiază de o primă de stat pentru depunerile
anuale efectuate în baza unui contract de economisire - creditare
încheiat cu o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ.
Prima de stat se constituie la finele anului de economisire şi trebuie
solicitată de client până la finele anului calendaristic următor anului de
economisire.
Valoarea primei este procentuală din suma economisită în anul
respectiv, dar nu mai mult de echivalentul unei sume fixate în euro.
Există şi excepţii pentru persoanele în vârstă de până la 35 de ani,
valoarea primei putând fi extinsă.
Bănci de credit ipotecar
În cadrul instituţiilor de credit din România, băncile de credit ipotecar

sunt persoane juridice române, instituţii de credit specializate, al căror
principal obiect de activitate îl constituie desfăşurarea cu titlu
profesional a activităţii de acordare de credite ipotecare pentru investiţii
imobiliare şi atragerea de fonduri rambursabile de la public prin
emisiune de obligaţiuni ipotecare.
Cu excepţia activităţii de atragere de depozite, băncile de credit ipotecar

pot desfăşura orice activitate specifică unei instituţii de credit, în
condiţiile în care acestea susţin activitatea de acordare de credite
ipotecare şi emisiune de obligaţiuni ipotecare.
61
Forma juridică de constituire a băncilor de credit ipotecar este societate

pe acţiuni.

1. Care sunt activităţile desfăsurate de băncile de economisire şi
creditare în domeniul locativ?
2. Care este forma juridică de constituire a băncilor de credit ipotecar?
9.2 Instituţii emitente de monedă electronică
Servicii financiare, monedă electronică, depozite
Această categorie reprezintă instituţii de credit specializate care au ca

obiect de activitate prestarea următoarelor servicii:
 servicii financiare şi nefinanciare strâns legate de activitatea de
emitere de monedă electronică;
 servicii de stocare a informaţiilor pe suport electronic în numele
unor instituţii publice sau a altor entităţi.
În categoria instituţiilor emitente de monedă electronică intră persoane

juridice române, constituite sub forma juridică de societate pe acţiuni
care îndeplinesc operaţiuni de administrare de monedă electronică prin
îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii conexe legate de
emiterea de monedă electronică, emiterea şi administrarea altor
mijloace de plată, fără ca prin acesta să se acorde credit sub orice
formă.
Aceste instituţii pot atrage fonduri în scopul emiterii de monedă

electronică, dar nu sub formă de depozite. Resursele atrase nu sunt
considerate depozite dacă fondurile primite sunt transformate imediat în
monedă electronică.
Instituţiile emitente de monedă electronică nu pot deţine participaţii în

alte entităţi, cu excepţia celor al căror obiect de activitate constă
exclusiv în furnizarea de servicii operaţionale sau alte servicii conexe
legate de emiterea ori distribuirea de monedă electronică.
62
În perioada de valabilitate pentru care a fost emisă moneda electronică,

instituţiile emitente de monedă electronică sunt obligate să o
răscumpere, la cererea deţinătorilor la o valoare egală cu valoarea
acesteia existentă în sold. Răscumpărarea se realizează prin schimbarea
valorii sale în numerar sau prin transfer în cont, fără reţinerea altor taxe
şi comisioane în afara celor strict necesare efectuării operaţiunii de
răscumpărare.
Capitalul iniţial al instituţiilor emitente de monedă electronică este cel

prevăzut de reglementările Băncii Naţionale a României şi nu poate fi
mai mic decât echivalentul în lei a 1 milion de euro.

1. Instituţiile emitente de monedă electronică pot atrage depozite?
2. Care sunt categoriile de instituţii emitente de monedă electronică?


1. Ce activităţi desfăşoară instituţiile emitente de monedă electronică?

2. Explicaţi legătura între economisire şi creditare în cazul activităţii
băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ?
3. Există emitenţi de monedă electronică în România? Exemplificaţi.
63
Răspuns 9.1
1. Activităţile desfăşurate de băncile de economisire şi creditare în
domeniul locativ sunt: economisire şi creditare în sistem colectiv pentru
domeniul locativ; finanţare anticipată şi finanţare intermediară, pe baza
contractelor de economisire - creditare; acordarea de credite pentru
activităţi în domeniul locativ; administrarea portofoliilor de credite şi
intermedierea de credite pe contul terţilor dacă acestea sunt destinate
finanţării unor activităţi din domeniul locativ; emiterea de garanţii
pentru aceste tipuri de credite; emiterea şi gestiunea instrumentelor de
plată; operaţiuni de plăţi; consultanţă financiar-bancară.
2. Forma juridică de constituire a băncilor de credit ipotecar este
societate pe acţiuni.
Răspuns 9.2
1. Aceste instituţii pot atrage fonduri în scopul emiterii de monedă
electronică, dar nu sub formă de depozite.
2. În categoria instituţiilor emitente de monedă electronică intră
persoane juridice române, constituite sub forma juridică de societate pe
acţiuni care îndeplinesc operaţiuni de administrare de monedă
electronică prin îndeplinirea unor funcţii operaţionale şi a altor funcţii
conexe legate de emiterea de monedă electronică, emiterea şi
administrarea altor mijloace de plată, fără ca prin acesta să se acorde
credit sub orice formă.

2. Dănilă N., – Euro şi bipolarizarea monetară, Bucureşti, 1999
Constanţa, 2004.
64
Cooperativele de credit
COOPERATIVELE DE CREDIT
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10............................................................................ 66

10.1 Casa centrală a cooperativelor de credit.................................................................. 66
10.2 Condiţii de desfăsurare a activităţii cooperativelor de credit.................................. 67
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10............................................................. 68
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10........................................................................... 69
65

 să se definească cooperativele de credit;
 să se precizeze care este rolul cooperativelor de credit în cadrul
sistemului financiar;
 să se găsească deosebiri şi asemănări între cooperativele de credit şi
băncile comerciale;
 să se dea exemple de cooperative de credit existente în România;
 explice relaţia cooperativelor de credit cu banca centrală;
 să se identifice importanţa caselor centrale
10.1 Casa centrală a cooperativelor de credit
Credit, casa centrală, interese economice comune
Cooperativa de credit este o instituţie de credit constituită ca o asociaţie

autonomă de persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii
nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi cultural
a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării
membrilor cooperatori.
Casa centrală a cooperativelor de credit este instituţia de credit

constituită prin asocierea de cooperative de credit, în scopul gestionării
intereselor comune, urmăririi centralizate a respectării dispoziţiilor
legale şi a reglementărilor cadru, aplicabile tuturor cooperativelor de
credit afiliate şi funcţionării acestora.
Rolul casei centrale a cooperativelor de credit este de a promova

interesele cooperativelor de credit afiliate şi are următoarele atribuţii:
 reprezentarea intereselor comune economice, financiare, juridice
ale cooperativelor de credit afiliate în faţa băncii centrale, a instituţiilor
publice şi a instanţelor judecătoreşti;
 asigurarea bunei funcţionări a reţelei, în sensul urmăririi
lichidităţii şi a adecvării capitalului;
 supravegherea cooperativelor de credit în ceea ce priveşte
respectarea dispoziţiilor legale şi a reglementărilor emise de Banca
Naţională a României;
 raportarea datelor şi informaţiilor solicitate de banca centrală;
 asigurarea decontării operaţiunilor de încasări şi plăţi între
cooperativele de credit afiliate şi a operaţiunilor propriei reţele cu
Trezoreria statului şi cu celelalte instituţii de credit prin contul curent
deschis la Banca Naţională a României.
Toate cooperativele de credit sunt obligate să se afilieze la o casă

centrală.

66
1. Ce este cooperativa de credit?

2. Ce este casa centrală a cooperativelor de credit?
10.2 Condiţii de desfăsurare a activităţii cooperativelor de credit
Resursele cooperativelor de credit, credite, membri, casa centrală
Pentru formarea resurselor cooperativele de credit pot atrage de

depozite sau alte fonduri rambursabile de la membri sau de la persoane
fizice şi juridice care domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă/
sediul în raza teritorială de operat a cooperativei de credit.
De asemenea, cooperativele acordă credite prioritar membrilor, dar şi

persoanelor fizice şi juridice sau altor entităţi ce au domiciliul sau
desfăşoară activităţi pe raza teritorială de operare a cooperativei de
credit, la un nivel ce nu poate depăşi 25 la sută din activele cooperativei
de credit. Creditele acordate de o casă centrală persoanelor juridice,
altele decât cooperativele de credit afiliate, nu pot depăşi 20 la sută din
activele casei centrale.
Cooperativele de credit nu pot emite obligaţiuni, dar se pot finanţa din

împrumuturi intercooperatiste sau de la alte instituţii de credit. Casele
centrale pot emite obligaţiuni în condiţiile prevăzute de lege pentru
societăţile pe acţiuni.
Nivelul minim al capitalului agregat al unei reţele cooperatiste şi

elementele care intră în calculul acestuia se stabilesc de banca centrală
prin reglementări. Acest nivel nu poate fi mai mic decât echivalentul în
lei a 5 milioane de euro.

1. Cum se formează resursele cooperativelor de credit?
2. Care este nivelul minim al capitalului agregat al unei reţele
cooperatiste?
67


1. Care sunt activităţile casei centrale?

2. Activitatea cooperativelor de credit se desfăşoară la nivel naţional
sau local? Argumentaţi
3. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate:
a) cooperativele de credit pot emite obligaţiuni;
b) instituţiile de credit pot gaja propriile acţiuni pe contul datoriilor
băncii;
c) nivelul total al veniturilor din operaţiuni de comision sau operaţiuni
nefinanciare în mandat pe care le efectuează băncile comerciale nu
poate depăşi 10 la sută din veniturile obţinute din operaţiunile
principale;
d) toate cooperativele de credit sunt obligate să se afilieze la o casă
central;
e) pentru formarea resurselor, cooperativele de credit pot atrage de
depozite de la membri sau de la persoanele fizice de pe teritoriul
României.
Răspuns 10.1
1. Cooperativa de credit este o instituţie de credit constituită ca o
asociaţie autonomă de persoane fizice unite voluntar în scopul
îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social
şi cultural a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul
întrajutorării membrilor cooperatori.
2. Casa centrală a cooperativelor de credit este instituţia de credit
constituită prin asocierea de cooperative de credit, în scopul gestionării
intereselor comune, urmăririi centralizate a respectării dispoziţiilor
legale şi a reglementărilor cadru, aplicabile tuturor cooperativelor de
credit afiliate şi funcţionării acestora.
68
Răspuns 10.2
1. Formarea resurselor cooperativele de credit se poate face prin
atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la membri sau de
la persoane fizice şi juridice care domiciliază, au reşedinţa sau locul de
muncă/sediul în raza teritorială de operat a cooperativei de credit.
2. Nivelul minim al capitalului agregat al unei reţele cooperatiste şi
elementele care intră în calculul acestuia se stabilesc de banca centrală
prin reglementări. Acest nivel nu poate fi mai mic decât echivalentul în
lei a 5 milioane de euro.

Constanţa, 2004.
69
Operaţiunile Băncilor Comerciale
OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE
Cuprins Pagina

11.1 Operaţiuni pasive..................................................................................................... 71
11.2 Operaţiuni active şi extrabilanţiere.......................................................................... 74
70

 să se delimiteze de operaţiunile active de cele pasive;
 să se dea exemple de operaţiuni active;
 să se ea exemple de operaţiuni pasive;
 să se dentifice operaţiunile extrabilanţiere;
 să se definescă fondurile proprii ale băncii;
 să se prezinte operaţiunile de refinanţare.
11.1 Operaţiunile pasive
Depozit, fonduri proprii, prime de capital, lombardare, refinanţare
Băncile comerciale desfăşoară operaţiunile specifice ale instituţiilor de

credit, concentrându-şi activitatea pe atragerea de resurse sub forma
depozitelor şi acordarea de credite. În funcţie de politica adoptată în
corelaţie cu strategia grupului financiar din care fac parte, băncile
comerciale dezvoltă produse specifice destinate stimulării economisirii
sau contractării de credite. De asemenea, practica bancară modernă
completează activitatea de finanţarea cu produse de consultanţă,
garantare, asigurare sau operaţiuni de comision.
În procesul de intermediere, băncile comerciale îndeplinesc următoarele

funcţii:
 de mobilizare a activelor monetare disponibile în economie;
 de utilizare a activelor monetare disponibile în economie;
 de decontare a plăţilor între titularii de cont.
În concordanţă cu aceste funcţii, băncile desfăşoară anumite operaţiuni

specifice. Pe baza elementelor de bilanţ, operaţiunile băncilor
comerciale se pot împărţi în următoarele categorii: pasive, active şi
extrabilanţiere.
Tabel 11.1 Bilanţ bancă comercială
ACTIV PASIV
1. Numerar 1. Datorii către bănci şi alte instituţii
2. Conturi la banca centrală; de credit;
3. Plasamente la bănci şi alte instituţii2. Depozite atrase (de la clienţi);
de credit; 3. Depozite de la alte bănci;
4. Titluri de stat; 4. Împrumuturi de la banca central;
5. Titluri de investiţii de portofoliu; 5. Împrumuturi de la alte bănci;
6. Credite şi avansuri acordate6. Împrumuturi externe;
clienţilor; 7. Fonduri proprii (capital social,
7. Alte investiţii (filiale, etc); rezerve, fond de dezvoltare etc);
8. Mijloace fixe; 8. Alte passive.
9. Alte active.
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
71
În structura bilanţului bancar sunt reflectate în pasiv constituirea

resurselor, respectiv datoriile băncii către exterior, iar în activ utilizările
resurselor. În structura bilanţului unei bănci comerciale se regăsesc
posturilele prezentate în tabelul 11.1.
Operaţiunile băncilor comerciale sunt importante, deoarece rezultatele

obţinute depind în mare măsură de structura acestora. Managementul
activelor şi al datoriilor cuprinde planificarea strategică şi procese de
implementare şi control care afectează volumul, diversitatea, scadenţa,
senzitivitatea ratelor dobânzii, calitatea şi lichiditate activelor şi
exigibilitatea datoriilor unei bănci. Obiectivul de maximizare a valorii
unei bănci este atins prin obţinerea combinaţiei şi a unui nivel optim
între active, pasive şi risc ceea ce determină volumul operaţiunilor
bancare.
Operaţiuni pasive ale băncilor comerciale
Elementele din pasivul bilanţier corespund resurselor atrase, iar

structura acestora este determinantă în ceea ce priveşte nivelele de risc
sau tipurile de risc la care este supusă o bancă.
Principalele operaţiunile pasive ale băncilor comerciale sunt:

a) formarea fondurilor proprii;
b) constituirea depozitelor;
c) operaţiuni de refinanţare.
a) O componentă importantă a fondurilor proprii o constituie capitalul

social. Potrivit reglementărilor bancare, capitalul social se formează
prin emisiunea şi subscrierea de acţiuni şi la momentul subscrierii
capitalul trebuie vărsat integral sub formă bănească.
Capitalul unei bănci reprezintă siguranţa disponibilă pentru protejarea

clienţilor în faţa pierderilor ce pot apărea datorită gestionării
imprudente a riscului. Majorarea capitalului se poate face în baza unei
hotărâri a acţionarilor şi cu acordul băncii centrale prin următoarele
forme: emisiunea de noi acţiuni, prime legate de capital rămase după
acoperirea operaţiunile respective; rezerve constituite din profitul net;
diferenţe din reevaluarea patrimoniului; obligaţiuni, dividende şi datorii
convertibile în acţiuni; rezerve constituite din diferenţe favorabile de
curs valutar conform normelor legale.
Diminuarea capitalului propriu se face prin răscumpărarea acţiunilor

proprii, prin acoperirea pierderilor din exerciţiile financiare anterioare
sau prin alte operaţiuni, conform normelor legale.
Primele de capital apar ca un plus de valoare înregistrat faţă de valoarea

nominală a acţiunilor şi se încadrează în următoarele categorii:
 prime de emisiune - apar la emisiunea de acţiuni dacă valoarea de
72
emisiune este mai mare decât valoarea nominală;

 prime de aport obţinute ca diferenţă între valoarea majorării de
capital în natură şi valoarea nominală a acţiunilor înscrise;
 prime de fuziune, dacă societatea absorbită la fuziune aduce o
contribuţie contabilă mai mare decât valoarea nominală;
 prime de sciziune rezultate ca diferenţă între valoarea contabilă a
aportului rezultat în urma sciziunii şi valoarea nominală;
 prime de conversie, în cazul în care obligaţiunile emise, datoriile
sau dividendele neplătite sunt transformate în acţiuni.
Fondul de rezervă, o altă componentă a fondurilor proprii, se constituie

conform legislaţiei bancare din România, prin repartizarea a 20% din
profitul brut, până când fondul egalează capitalul social. După aceea se
foloseşte procentul de 10% din profitul brut până când fondul ajunge de
două ori mai mare decât capitalul social. Peste acest nivel, alocarea unei
sume pentru fondul de rezervă se face din profitul net. În majoritatea
ţărilor, ponderea pe care o deţin fondurile proprii în totalul resurselor
(în general depozite), este între 8% şi 10%, indiferent de tendinţele care
s-au manifestat în managementul bancar.
a) Constituirea depozitelor constituie una din principalele

operaţiuni ale băncilor. Depozitele bancare au un dublu caracter: pe de
o parte, ele constituie obligaţii ale băncii faţă de depunători şi cea mai
importantă metodă de constituire a resurselor de creditare ale băncii; pe
de altă parte, depozitele bancare sunt creanţe ale depunătorilor faţă de
bancă, mijloace de plată care pot fi utilizate în orice moment.
Depozitele constituie de regulă cea mai mare parte din pasivele totale
ale unei bănci şi îmbracă următoarele forme: depozite la vedere, conturi
de economii, depuneri la termen, depozite în valută etc. Structura şi
stabilitatea depozitelor bancare caracterizează o economie. Analiza
depozitelor constituite de sectorul privat evidenţiază tendinţele
economice privind nivelul de cheltuieli şi efectele asupra inflaţiei.
Modificările privind depozitele duc la schimbarea structurii masei
monetare, a agregatelor monetare şi antrenează măsuri de politică
monetară.
Depozitele la vedere sunt caracterizate prin lichiditate mare, deponenţii

putând dispune oricând utilizarea lor pentru plăţi în cont sau retrageri.
Depozitele la termen presupun o convenţie între bancă şi deponent,

privind termenele şi celelalte condiţii de depunere (dobânzi,
comisioane). Ele sunt o bază mai sigură de fructificare în procesul de
creditare, pe termene corelate cu natura şi durata acestor resurse.
b) Banca comercială execută operaţiuni de refinanţare când

doreşte să-şi mărească volumul resurselor apelând la banca centrală.
Operaţiunile prin care se realizează refinanţarea sunt rescontarea şi
lombardarea.
73
Rescontarea reprezintă o modalitate de procurare de noi resurse prin

cedarea unei părţi din portofoliul de cambii al băncii comerciale, băncii
centrale. Operaţiunea se execută înainte de scadenţa titlurilor de credit,
banca comercială primind o sumă egală cu valoarea nominală a
cambiilor minus taxa rescontului. Rata de dobândă practicată de banca
centrală în relaţiile cu celelalte bănci reprezintă taxa oficială a scontului
şi este, în general, cea mai redusă dobândă din economie.
Mobilizarea resurselor de la banca centrală se mai poate face şi prin

lombardare. Aceasta este o operaţiune de creditare pe gaj de efecte
publice (obligaţiuni şi bonuri de tezaur).

1. Care sunt principalele operaţiuni pasive?
2. Cum se constituie fondul de rezervă?
11.2 Operaţiuni active şi extrabilnţere
Operaţiuni de creditare, lombardare, operaţiuni de plasament
Structura activelor unei bănci este o reflecţie a orientării de afaceri, a

mediului de piaţă şi a politicii adoptate. Raportul dintre volumul
creditelor şi totalul activelor sau structura portofoliului de credite sunt
indicatori importanţi ai analizei bancare. Aceste rezultate apar în urma
efectuării operaţiunilor active, care pot fi împărţite în următoarele
categorii principale: operaţiuni de creditare şi operaţiuni de plasament.
A. Operaţiuni de creditare. În cadrul acestor operaţiuni apare

diferenţierea între: creditarea persoanelor juridice şi creditarea
persoanelor fizice.
Creditele pentru agenţii economici sunt diferenţiate în funcţie de termen

şi destinaţie. Din categoria creditelor legate fac parte: creditele de
exploatare şi cele de investiţii.
Creditele de exploatare sunt destinate finanţării activităţii curente a

agentului economic şi ele îmbracă forma creditelor de trezorerie (capital
de lucru) şi a creditării creanţelor.
74
Creditele de trezorerie sunt destinate activităţii de aprovizionare,

producţie sau desfacere şi îmbracă forma avansurilor în cont curent şi a
liniilor de credit (de tip revolving). O categorie aparte o constituie
creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie sau
creditele sezoniere. Cu toate că în general creditele de exploatare sunt
acordate pe termen scurt în situaţiile menţionate anterior termenele
depăşesc un an.
Creditarea creanţelor este o operaţiune de finanţare a activităţii

curente, prin intermediul căreia băncile preiau creanţele pe care agenţii
economici le au asupra clienţilor lor. Acestea operaţiuni sunt:
a) Scontarea;
b) Pensiunea;
c) Împrumuturi pe gaj de efecte comerciale;
d) Împrumuturi pe gaj de efecte publice.
a) Scontarea este o operaţiune cambială şi reprezintă o formă de

mobilizare a creditelor pe termen scurt. Ea constă în vânzarea unui titlu
de credit unei bănci comerciale înainte de scadenţă. Scopul scontării
este ca beneficiarul unei trate sau al unui bilet la ordin să transforme
creanţa într-o sumă lichidă, fără să mai aştepte scadenţa. Astfel, creditul
comercial consemnat de cambie devine credit bancar.
b) Pensiunea este de asemenea o operaţiune cambială prin care banca

preia cambiile de la beneficiarul lor cu condiţia răscumpărării acestora
(de către acesta din urmă), la o dată stabilită de comun acord.
c) Împrumuturile pe gaj de efecte comerciale reprezintă credite acordate

de către bănci şi garantate cu efecte comerciale (cambii). Valoarea
împrumutului reprezintă numai o parte din valoarea nominală a
cambiilor depuse în gaj. Banca acordă acest tip de împrumut numai
dacă apreciază pozitiv solvabilitatea clientului său şi a emitentului
cambiei.
d) Împrumuturile pe gaj de efecte publice sunt credite acordate de bănci

şi garantate cu titluri de natura obligaţiunilor, bonurilor de tezaur,
certificatelor de trezorerie. Acestea sunt denumite operaţiuni de
lombard, şi au o pondere sporită în ţările dezvoltate. Datorită riscului
de variaţie a valorii acestor titluri pe piaţă, banca nu acordă un
împrumut egal cu valoarea lor nominală şi percepe o dobândă care este
de obicei mai mare decât taxa scontului.
B. Operaţiunile de plasament. Aceste operaţiuni sunt o modalitate de

valorificare a resurselor băncilor şi constau în achiziţia de efecte
publice (titluri de stat) şi acţiuni cu scopul obţinerii de profit.
Operaţiunile de plasament pot include investiţiile unei bănci pe termen
lung în titluri de capital, cum ar fi investiţiile de capital în filiale,
întreprinderi asociate sau alte entităţi cotate şi necotate. Procentul de
75
portofoliu care este dedicat acestui tip de instrument variază de la o ţară

la alta, nu neapărat ca rezultat al deciziilor de management bancar.
Legile bancare din diferite ţări limitează participarea băncilor la
capitalul altor societăţi şi le obligă să deţină titluri cu grad sporit de
lichiditate, precum titlurile de stat.
Operaţiunile extrabilanţiere
Inovaţia financiară a condus la apariţia elementelor extrabilanţiere ca

urmare a dezvoltării pieţelor financiare şi de credit, precum şi a rafinării
operaţiunilor comerciale.
Costurile aferente reglementărilor bancare, cum ar fi rezerva minimă

obligatorie şi adecvarea capitalului, au fost deseori eludate pe baza
operaţiunilor extrabilanţiere.
Operaţiuni ca acordarea de garanţii, deschiderea de acreditive şi

instrumentele derivate de tipul contractelor futures şi options nu sunt
nici operaţiuni active nici pasive. Totuşi acestea dezvoltă riscuri şi ca
urmare solicită necesar de capital.
Operaţiunile extrabilanţiere sunt în mare măsură operaţiuni de

comision, în cadrul cărora sunt incluse următoarele:
 operaţiuni de remitere de sume băneşti;
 operaţiuni de incasso, prin care băncile primesc şi remit
documente pentru încasare de la diferiţi clienţi;
 operaţiuni de acreditiv, prin care sunt transferate sume din contul
unui client cumpărător într-un depozit bancar la dispoziţia furnizorului;
 operaţiuni de mandat, prin care băncile comerciale efectuează
operaţiuni (ţinerea de registre, realizarea unor plăţi) în numele clienţilor
lor.
Gestionarea riscurilor aferente operaţiunilor extrabilanţiere reprezintă o

adevărată provocare, atât pentru managementul bancar, cât şi pentru
banca centrală.

1. Ce sunt creditele de trezorerie?
2. Ce puteţi spune despre operaţiunea de lombardare?
76


1. Care operaţiuni extrabilanţiere cunoaşteţi?

2. Ce este pensiunea?
3. Operaţiunile de acreditiv, efectuate de băncile comerciale, sunt
incluse în una din categoriile:
a) operaţiuni de mandat;
b) operaţiuni de comision;
c) operaţiuni active;
d) operaţiuni pasive;
e) operaţiuni de creditare.
Alegeţi răspunsul corect.
4. Operaţiunile de împrumut pe gaj de mărfuri, specifice băncilor
comerciale sunt:
a) operaţiuni de comision;
b) operaţiuni pasive;
c) operaţiuni de rescont;
d) operaţiuni active;
e) operaţiuni de plasament.
Alegeţi răspunsul corect.
Răspuns 11.1
1. Principalele operaţiunile pasive ale băncilor comerciale sunt:
formarea fondurilor proprii; constituirea depozitelor; operaţiuni de
refinanţare.
2. Fondul de rezervă se constituie prin repartizarea a 20% din profitul
brut, până când fondul egalează capitalul social. După aceea se
foloseşte procentul de 10% din profitul brut până când fondul ajunge de
două ori mai mare decât capitalul social.
Răspuns 11.2
1. Creditele de trezorerie fac parte din produsele destinate
întreprinderilor şi sunt utilizate pentru finanţarea activităţii curente:
aprovizionare, producţie sau desfacere şi îmbracă forma avansurilor în
cont curent şi a liniilor de credit (de tip revolving).
2. Împrumuturile pe gaj de efecte publice sunt credite acordate de bănci
şi garantate cu titluri de natura obligaţiunilor, bonurilor de tezaur,
certificatelor de trezorerie. Acestea sunt denumite operaţiuni de
77
lombard, şi au o pondere sporită în ţările dezvoltate. Datorită riscului de

variaţie a valorii acestor titluri pe piaţă, banca nu acordă un împrumut
egal cu valoarea lor nominală şi percepe o dobândă care este de obicei
mai mare decât taxa scontului.

Constanţa, 2004.
78
Operaţiuni de forfetare şi factoring
OPERAŢIUNI DE FORFETARE ŞI FACTORING
Cuprins Pagina

12.1 Forfetarea................................................................................................................. 80
12.2 Factoringul............................................................................................................... 81
79

 să se definească forfetarea;
 să se definească factoringul;
 să se enumere avantajele factoringului pentru aderent;
 să se precizeze care sunt costurile în cazul operaţiunii de forfetare,
pentru utilizator;
 să se explice cum decurge operaţiunea de forfetare;
 să se compare costul forfetării cu cel al scontării;
 să se definească comisionul de angajament.
12.1 Forfetarea
Forfetare, scontare, comision de opţiune, comision de angajament
Forfetarea este un contract prin care un vânzător/prestator de servicii îşi

vinde creanţele pe care le are faţă de un cumpărător/beneficiar, unei
societăţi bancare sau instituţii specializate contra unei taxe de forfetare.
Spre deosebire de scontare, prin forfetare instituţia finanţatoare preia
asupra sa toate riscurile de neplată. De aceea obiectul forfetării îl
constituie titluri cu un grad mai mare de garanţie (cambii avalizate de
către o bancă de prim rang sau cu garanţie specială). Mai mult,
forfetarea se aplică nu numai creanţelor pe termen scurt, ci şi celor pe
termen mediu şi lung. Evident costul forfetării este mai ridicat decât al
scontării.
Forfetarea este o formă de finanţare folosită mai ales în comerţul

exterior. Astfel, banca plăteşte în avans creanţe scadente în viitor
deţinute de exportatori fără drept de regres împotriva acestora.
Mecanismul de derulare a operaţiunii de forfetare în cazul operaţiunii

de comerţ exterior cuprinde următoarele faze:
1. Faza de prenegociere a contractului comercial, în care:
a) exportatorul şi banca/instituţia finanţatoare convin asupra
angajamentului financiar şi asupra costurilor forfetării;
b) banca forfetară indică exportatorului băncile garante din ţara
importatorului cu care intră în corespondenţă.
2. Încheierea contractului comercial între exportator şi importator.
3. Încheierea contractului de forfetare între exportator şi banca/instituţia
financiară.
Preţul acestui contract este format din taxa forfetară şi comisioane

specifice (de opţiune şi de angajament).
Taxa forfetară se determină după formula:
80
unde: VN - valoare nominală;

d - dobânda de bază;
m- marja de risc;
Tzile - numărul de zile până la scadenţa titlului.
Comisionul de opţiune se percepe pentru menţinerea ofertei ferme de

finanţare de la data acceptării acesteia de către exportator până la data
semnării contractului de forfetare.
Comisionul de angajament se percepe pentru asumarea riscului de

dobândă, de credit şi a riscului valutar.
1. Importatorul emite bilete la ordin sau acceptă tratele ce vor fi

avalizate sau garantate de o bancă agreată de banca forfetară.
2. Exportatorul livrează marfa la export şi primeşte efectele de comerţ
avalizate.
3. Banca cumpără cambii fără drept de regres împotriva exportatorului.
Operaţiunea de forfetare nu are foarte mare amploare în România, dar

se manifestă în ultimii ani o creştere a interesului exportatorilor pentru
acestă formă de finanţare asiguratorie.

1. Care sunt costurile, în cazul utilizării operaţiunii de forfetare?
2. Pentru ce este perceput comisionul de opţiune?
12.2 Factoringul
Factoring, aderent, vânzător, comision de finanţare,
Factoringul poate fi definit ca o relaţie contractuală între vânzător şi

factor, în care:
- vânzătorul (aderent) cesionează toate creanţele rezultate din contracte
de vânzare-cumpărare sau prestări servicii pe care le au diverşi
parteneri şi notifică debitorii cu privire la acesta cesiune;
- factorul prestează un pachet complet sau parţial de servicii, ca de
exemplu: finantarea pe baza facturilor; administrarea creanţelor;
colectarea creantelor la scadenta; acoperirea riscului de neplată.
81
Costurile operaţiunii de factoring sunt următoarele:

- comision de factoring;
- comision de finanţare;
- alte comisioane.
Comisionul de factoring reprezintă un procent aplicat asupra sumei

totale a facturilor transferate factorului (se aplică ad valorem).
Comisionul cuprinde cheltuielile generale şi marja factorului. Valoarea
lui este între 0,5%- 2,5%.
Comisionul de finanţare reprezintă dobânda percepută de factor pentru

a remunera plăţile anticipate solicitate de către aderent. Procentul se
aplică la valoarea finanţată (80-90% din valoarea facturii după cum este
prevăzut în contract) şi se calculează cu formula dobânzii simple.
Nivelul ratei depinde de piaţa creditului, de politica instituţiei
finanţatoare de puterea de negociere a clientului etc. Factorul aprobă în
funcţie de cifra de afaceri estimată a aderentului o limită maximă de
finanţare.
În funcţie de riscurile asumate de instituţia finanţatoare, mai ales în

cazul factoringului internaţional, se poate percepe un comision
suplimentar calculat ca procent din valoarea totală a facturii sau sumă
fixă pe factură.
În cazul factoringului fără regres, riscul insolvabilităţii debitorului şi

riscul neplăţii la termen cade în sarcina factorului.
Operaţiunea de factoring are următoarele avantaje:

 finanţare rapidă: în termen de 24 de ore de la depunerea în copie
a documentelor care atestă efectuarea exporturilor (facturi, documente
de transport, etc) se încasează 80-90% din valoarea facturilor;
 la solicitarea aderentului, factorul poate pune la dispoziţie
situaţii detaliate privind încasarea facturilor, comisioanelor percepute,
etc,;
 aderentul este eliberat de constrângerile riscului valutar, de
administrarea şi gestiunea conturilor clienţilor;
 aderentul beneficiază de finanţare fără garanţii;
 aderentul beneficiază de asistenţă în încheierea contractelor
externe;
 aderentul elimină riscul de insolvabilitate şi alte riscuri
internaţionale: riscul de ţară, riscul valutar.
In cadrul afacerilor internaţionale se apelează din ce în ce mai des la

factoring ca modalitate de trecere de la plata pe bază de acreditiv la cea
în cont deschis. Importatorii solicită condiţii de plată mai favorabile, iar
factoringul permite exportatorilor să accepte plata din cont deschis, în
condiţii de credit comercial, fără grija "creanţelor neîncasate la timp"
sau a problemelor generate de încasarea facturilor externe.
82

1. Care sunt costurile operaţiunii de factoring?
2. Identificaţi două avantaje ale operaţiunii de factorig pentru aderent?


Care sunt participanţii la operaţiunea de factoring?

Cum se calculează comisionul de forfetare?
3. Ce este comisionul de opţiune?
4. Avantajele factoringului sunt:
a) reprezintă cea mai ieftină formă de finanţare;
b) este o formă de finanţare rapidă;
c) aderentul este eliberat de constrângerile riscului valutar, de
administrarea şi gestiunea conturilor clienţilor;
d) aderentul beneficiază de finanţare fără garanţii;
e) aderentul beneficiază de asistenţă în încheierea contractelor externe.
Unul din răspunsuri NU este corect. Care este acela?
Răspuns 12.1
1. Preţul contractui de forfetare este format din taxa forfetară şi
comisioane specifice (de opţiune şi de angajament).
2. Comisionul de opţiune se percepe pentru menţinerea ofertei ferme de
finanţare de la data acceptării acesteia de către exportator până la data
semnării contractului de forfetare.
83
Răspuns 12.2
1. Costurile operaţiunii de factoring sunt următoarele: comision de
factoring; comision de finanţare şi alte comisioane.
2. Aceste avantaje pot fi: aderentul este eliberat de constrângerile
riscului valutar, de administrarea şi gestiunea conturilor clienţilor şi
aderentul beneficiază de finanţare fără garanţii.

Constanţa, 2004.
84
Cardul bancar
CARDUL BANCAR
Cuprins Pagina

13.1 Apariţia cardurilor................................................................................................... 86
13.2 Caracteristicile cardurilor. Operaţiuni..................................................................... 87
85
Cardul bancar

 să se descrie pe scurt cum au apărut primele carduri;
 să se clasifice cardurile;
 să se deosebească cardul de credit de cel de debit;
 să se precizeze ce caracteristici comune au cardurile bancare;
 să se identifice elementele caractecteristice prezente pe faţă şi
verso, în cazul cardului bancar;
 să se definească ATM-ul;
 să se definească POS-ul.
13.1 Apariţia cardurilor
Credit card, debit card, monedă electronică
Cardurile sub formă de credit card (cărţi de credit) au apărut pentru

prima dată în SUA, iar intenţia a fost aceea de a oferi clienţilor un
instrument de plată cu circulaţie la nivel naţional care să permită
depăşirea restricţiilor în domeniu impuse de Legea Bancară Federală în
SUA. Cardurile au fost utilizate în ţările vest europene încă din anii '60,
dar abia după anii '80 s-a extins folosirea lor numărul deţinătorilor
mărindu-se semnificativ. Tot în anii '80 au fost introduse pe piaţă debit
cardurile.
Ca suport fizic, cardul este realizat din material plastic, comparabil ca

formă şi dimensiune cu o carte de vizită, având înglobate componente
electronice speciale pentru decodificarea diferitelor operaţiuni pentru
care a fost concepută: în principal, accesul deţinătorului la contul său
bancar şi la efectuarea electronică a plăţii, de unde şi denumirea
monedă electronică sau bani electronici.
Alături de bănci pe piaţa cardurilor s-au impus în calitate de emitenţi de

carduri, şi instituţii non-bancare, cum sunt VISA INTERNATIONAL,
Mastercard, Eurocard, American Express, Diner Club. Drept urmare,
cardurile emise de aceste instituţii, în calitatea lor de proprietari de
marcă, poartă asociat numele mărcii respective: VISA card, American
Expres card etc.
Bazate pe aceleaşi principii de operare a cardurilor, marile companii

emitente de carduri le dau denumiri promoţionale şi atractive prin
serviciile oferite diferitelor categorii de clienţi.
De exemplu, există mai multe tipuri de carduri VISA: Classic card -

accesibil oricărui tip de solicitant; Bussiness card - adresat persoanelor
care călătoresc în interes de serviciu; Gold card - pentru persoanele cu
venituri importante; Electron card - pentru persoanele cu venituri mici;
Plus card - utilizabile numai la automatele bancare de distribuire a
86
Cardul bancar
numerarului. În mod similar alte bănci sau companii dau cardurilor

denumiri.
Din punct de vedere a circulaţie se disting: carduri internaţionale, a

căror circulaţie depăşeşte graniţele ţării, unde este amplasată compania
emitentă; pe baza lor se pot efectua plăţi în orice monedă indiferent de
valuta în care este exprimat contul deţinătorului şi carduri naţionale,
exprimate în moneda naţională a ţării unde se află amplasată compania
emitentă, ele putând fi utilizate numai în ţara respectivă.

1. Daţi exemple de tipuri de carduri?
2. Cum se clasifică cardurile, din punct de vedere a circulaţiei?
13.2 Caracteristicile cardurilor. Operaţiuni
Plăţi electronice, autorizarea plăţii, PIN, ATM, POS.
Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică, ca alternativă la

instrumentele clasice de plată, deţinătorul lui având dreptul de acces la
o procedură de autorizare şi plată cu card.
Cardul înglobează în banda magnetică informaţii securizate şi

individualizate, care prin decodificare permit accesul titularului la
contul său bancar, autorizarea de plăţi, efectuarea de plăţi sau
obţinerea de numerar.
Dată fiind componenta electronică, emitenţii de carduri au anumite

responsabilităţi privind confecţionarea materială şi informaţiile minime
pe care trebuie să le conţină un card; ei trebuie să asigure următoarele
caracteristici comune:
 fabricarea din material plastic cu aceleaşi dimensiuni, indiferent
de emitent (în conformitate cu standardele internaţionale ISO 7810 şi
ISO 7813);
 pe faţa cardului să se regăsească anumite informaţii despre
client şi despre bancă: denumirea şi sigla emitentului (banca sau altă
instituţie); numărul cardului; numele şi prenumele deţinătorului; data la
care expiră valabilitatea cardului; o hologramă vizibilă la lumină;
 pe verso: banda magnetică; spaţiul de semnătură unde clientul
semnează la primirea cardului; informaţii pentru deţinătorul cardului;
adresa băncii.
Obţinerea unui card este posibilă pentru orice persoană fizică sau
87
Cardul bancar
juridică printr-o solicitare adresată băncii sau companiei emitente. Se

completează o cerere şi se încheie un contract în care se precizează tipul
de card emis, respectiv solicitat de client, facilităţile de care dispune
posesorul, obligaţiile acestuia faţă de bancă etc. Contul bancar prin care
se pot face operaţiuni este un cont asemănător cu cel curent.
Obţinerea unui card presupune plata de către titular a unei taxe de

emitere şi a unei taxe de utilizare anuale sub forma unor sume fixe. la
primirea cardului titularul semnează pe verso. Codul personal de
identificare PIN (Personal Identification Number) este codul atribuit de
către emitent unui deţinător de card, cod pe care utilizatorul poate fi pus
în postura de a-l reproduce, în vederea verificării identităţii
deţinătorului. În cazul în care plata se face electronic PIN -ul este
considerat echivalentul electronic al semnăturii deţinătorului.
Titularul poate utiliza cardul bancar pentru: plata mărfurilor şi

serviciilor; obţinerea de numerar de la ghişeele băncii sau de la
bancomate; verificarea soldului contului de card; efectuarea unor
operaţiuni de transfer bancar prin intermediul bancomatului.
Ghişeul automat de bancă (bancomat), denumit conform practicii

internaţionale ATM (Automated Teller Machines), este un dispozitiv
electromagnetic, care permite retragerea de numerar din disponibilul
din cont, accesul la diverse servicii sau transferuri de fonduri.
Plata mărfurilor şi serviciilor presupune existenţa unui terminal la

comerciant, conectat la infrastructura informatică şi de telecomunicaţii
destinată păţilor prin carduri. Terminalul pentru transferul electronic al
fondurilor EFTPOS (Electronic Funds Tranfer at Point of Sale) permite
preluarea, captarea şi transmiterea de informaţii asupra păţii cu card de
la comerciant la centru de autorizare. Folosind informaţia conţinută în
banda magnetică, comerciantul primeşte autorizarea privind plata (în
cca 30 secunde).
În România, decontarea operaţiunilor cu carduri se face prin

intermediul sistemului de plăţi prin operatorul TransFond pe baza
procesărilor efectuate de Romcard.

1. Ce informaţii înglobează banda magnetică sau cipul cardului bancar
şi la ce folosesc aceste informaţii?
2. Ce este PIN-ul cardului bancar?
88
Cardul bancar


1. Care este utilitatea cadrurilor bancare?

2. Care sunt elementele de siguranţă ale cardurilor?
3. Care din următoarele date sunt prezente pe verso la un card bancar:
1) denumirea şi sigla emitentului;
2) numărul cardului;
3) numele şi prenumele deţinătorului;
4) data la care expiră valabilitatea cardului;
5) banda magnetică;
6) semnătura deţinătorului cardului.
Alegeţi combinaţia corectă:
a) 1, 2, 3, 6; b) 1, 2, 5, 6; c) 5, 6; d) 3, 4, 5; e) 2, 3, 4, 5.
Răspuns 13.1
1. Distingem: Carduri VISA, Mastercard, American Express etc.
2. Din punct de vedere a circulaţie se disting: carduri internaţionale şi
carduri naţionale.
Răspuns 13.2
1. Cardul înglobează în banda magnetică informaţii securizate şi
individualizate, care prin decodificare permit accesul titularului la
contul său bancar, autorizarea de plăţi, efectuarea de plăţi sau
obţinerea de numerar.
2. PIN-ul (Personal Identification Number) este codul atribuit de către
emitent unui deţinător de card, cod pe care utilizatorul poate fi pus în
postura de a-l reproduce, în vederea verificării identităţii deţinătorului.
89
Cardul bancar

Constanţa, 2004.
90
Risc bancar. Performanţa bancară
RISC BANCAR. PERFORMANŢA BANCARĂ
Cuprins Pagina

14.1 Riscuri bancare........................................................................................................ 92
14.2 Indicatori de performanţă bancară........................................................................... 94
91

 să se enumere principalele riscuri bancare;
 să se definească riscul de credit
 să se definească riscul de lichiditate;
 să se dea exemple de riscuri speculative;
 să se enumere principalii indicatori de performanţă bancară
 să se definească indicatorii ROE şi ROA.
14.1 Riscuri bancare
Risc de credit; risc de lichiditare, riscuri speculative
În ultimul deceniu, inovaţiile multiple de pe pieţele financiare şi libera

circulaţie a capitalurilor au generat schimbări rapide în sistemul bancar.
Progresul tehnologic şi internaţionalizarea fluxurilor financiare au oferit
noi oportunităţi pentru instituţiile financiare şi de credit, exercitând
presiuni competitive sporite în sistem.
Practica bancară tradiţională bazată pe constituirea de depozite şi

acordarea de credite constituie astăzi doar o parte a activităţii băncilor,
fiind câteodată zona cea mai puţin profitabilă. În acest context, riscurile s-
au diversificat, autorităţile monetare au emis noi reglementări, iar
managementul riscului în sistemul bancar reprezintă o adevărată
provocare.
În activitatea desfăşurată, băncile comerciale trebuie să facă faţa la patru

categorii de riscuri: financiare, operaţionale, ale afacerii şi ale apariţiei de
evenimente. În categoria riscurilor financiare sunt incluse riscurile pure (de
credit, de lichiditate, de solvabilitate) şi riscurile speculative adică cele
bazate pe arbitrajul financiar.
Principalele categorii de riscuri speculative sunt: riscul ratei dobânzii,

riscul valutar şi riscul preţului de piaţă sau poziţia pe piaţă. Deoarece
analiza şi managementul riscului bancar este un domeniu vast vor fi
detaliate în continuare riscul de credit şi cel de lichiditate.
Riscul de credit
Riscul de credit este definit ca probabilitatea ca debitorul sau emitentul

instrumentului financiar să nu poată să plătească sau să ramburseze
capitalul în baza condiţiilor specificate în contractul de credit.
Riscul de credit presupune că plăţile sunt întârziate sau nu se efectuează

deloc şi ca urmare, lichiditatea băncii va fi afectată. Cu toate că tehnicile
de evaluare a riscului au evoluat, riscul de credit este pe primul loc printre
cauzele falimentului bancar.
92
Managementul riscului de credit se concentrează pe analiza portofoliului

de credite şi pe modelele de evaluare a bonităţii clienţilor. Caracteristicile
şi calitatea portofoliului de credite al băncii reflectă poziţia pe piaţă şi
strategia adoptată.
În afara creditelor, cea mai importantă categorie de active generatoare de

risc de credit sunt depozitele interbancare. Această categorie reprezintă un
procent semnificativ din bilanţul băncii, în special în ţările care nu au
monedă convertibilă, dar care permit agenţilor economici şi persoanelor
fizice să constituie depozite în valută.
Din punt de vedere al gestionării riscului de credit, depozitele interbancare

trebuie tratate ca orice altă expunere la risc. De asemenea operaţiunile de
garantare sunt asimilate celor de creditare, iar riscul este evaluat identic.
Astfel, revizuirea portofoliului extrabilanţier este similară cu analiza
portofoliului de credite.
Riscul de lichiditate
Lichiditatea este cheia pentru o gestiune financiară sănătoasă pe termen

scurt. Solvabilitatea este cea care determină nevoia de lichiditate.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei bănci de a face faţă în mod
eficient retragerii de depozite, scadenţei altor datorii şi de a acoperi
necesarul de finanţare suplimentar pentru portofoliul de credite şi investiţii.
Nivelul de lichiditate al băncii depinde de capacitatea de a obţine fondurile

necesare (prin creşterea datoriilor, titlurizare, vânzarea de active etc.)
imediat şi la un cost rezonabil.
Încrederea în sistemul bancar depinde direct de gestionarea riscului de

lichiditate, având în vedere că băncile comerciale sunt instituţii foarte
puternic îndatorate in raport cu capitalul de bază.
Pe termen scurt, managementul lichidităţii este un management al

activelor. Pe termen mediu şi lung, lichiditatea este urmărită prin structura
datoriilor. Nivelul de lichiditate adecvat este diferit de la o instituţie de
credit la alta, depinzând de istoricul activităţii băncii, de situaţia lichidităţii
curente, de nevoia de finanţare viitoare, de atragerea de noi fonduri sau
surse de finanţare.
Managementul riscului de lichiditate este fundamentat pe baza scării

scadenţelor privind intrările şi ieşirile de fluxuri de numerar. Excedentul
sau deficitul de fonduri astfel previzionat determină nevoia de lichiditate şi
decizia privind acoperirea acesteia.
În majoritatea ţărilor, legislaţia bancară specifică cerinţe legate de

lichiditate. Totuşi, respectarea acestor indicatori impuşi nu ţine loc de
gestionarea riscului.
93

1. Cum se realizează managementul riscului de lichiditate?
2. Care sunt principalele categorii de riscuri cu care se confruntă
băncile comerciale?
14.2 Indicatori de performanţă bancară
Performanţă bancară, ROA, ROE, marja profitului
Un sistem bancar sănătos este construit pe bănci profitabile şi adecvat

capitalizate. Profitabilitatea este un indicator relevant pentru poziţia
unei bănci în cadrul sistemului, rezultatele bune arătând profilul de risc
şi gradul de protecţie pe termen scurt.
Indicatorii de performanţă bancară se determină pe baza bilanţului şi a

contului de profit şi pierdere, care este sursa cheie pentru această
categorie de informaţii. Contul de profit şi pierdere arată sursele de
câştiguri ale băncii, cantitatea şi calitatea acestora, precum şi structura
portofoliului de credite şi concentrarea cheltuielilor sale.
Rezultatele bancare obţinute depind de strategia şi politica adoptată de

bancă, de management şi deciziile adoptate, dar sunt influenţate în mare
măsură şi de factori externi.
Unul dintre aceştia este politica monetară. Modificarea ratei rezervelor

minime obligatorii are efecte imediate în contul de rezultate, ca urmare
a abordărilor diferite. De asemenea implementarea unor condiţii de
reglementare a capitalului (cum este şi cazul Basel II) comportă, pe
lângă modificările în abordare şi antrenarea unor cheltuieli.
Fiscalitatea este un alt factor care influenţează eficienţa activităţii

bancare. De exemplu, impozitarea veniturilor din dobânzi duce la
orientarea potenţialilor deponenţi spre alte forme de investiţii financiare
sau la schimbarea deciziei de economisire-investire în cea de consum.
De asemenea, o modificare a cotei de impozitare a profitului va avea
urmări favorabile sau nefavorabile asupra rezultatelor băncii.
94
Pentru analiza profitabilităţii bancare se determină următorii indicatori:

1) Rata rentabilităţii economice (Return on Assets - ROA)
2) Rata rentabilităţii financiare (Return on Equity - ROE)
3) Rata utilizării activelor (Assets utilisations - AU)
4) Rata profitului (Profit margin PM)
5) Efectul de pârghie sau levierul (Equity multiplier - EM)
6) Rata veniturilor din dobânzi sau marja netă din dobânzi (Net
interest margin NIM)
Analiza rezultatelor se face prin calculul şi interpretarea acestor

indicatori, precum şi a altor categorii, cum ar fi: indicatori de
exploatare, de gestiune sau de productivitate.

1. Ce informaţii stau la baza calculării indicatorilor de performanţă
bancară?
2. Cum se calculează rata rentabilităţii economice?
95


1. Enumeraţi câteva categorii de riscuri bancare?

2. La ce se referă riscurile speculative?
3. Cum se calculează indicatorul rata rentabilităţii financiare?
4. Enumeraţi indicatorii de performanţa bancară. Explicaţi importanţa
unuia dintre ei.
Răspuns 14.1
1. Managementul riscului de lichiditate este fundamentat pe baza scării
scadenţelor privind intrările şi ieşirile de fluxuri de numerar.
Excedentul sau deficitul de fonduri astfel previzionat determină nevoia
de lichiditate şi decizia privind acoperirea acesteia.
2. Băncile comerciale trebuie să facă faţa la patru categorii de riscuri:
financiare, operaţionale, ale afacerii şi ale apariţiei de evenimente.
Răspuns 14.2
1. Indicatorii de performanţă bancară se determină pe baza bilanţului şi
a contului de profit şi pierdere.
2. Rata rentabilităţii economice (Return on Assets - ROA) se calculează
astfel:

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
Constanţa, 2004.
96
Bibliografie

BIBLIOGRAFIE
1. Aglietta M., Boissieu C., - La respeonsabilite de la future Bankque Europeenne, Problemes
Economiques, nr. 2573.
2. Allen Larry, - Enciclopedia of Money, New York, Checkmark Books, 2001.
3. Basno C., Dardac N., Constantin F., - Monedă Credit Bănci, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2001.
4. Basno C., Dardac N., Constantin F., - Monedă Credit Bănci. Aplicaţii şi studii de caz,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001.
5. Berea A., Berea O., - Sistemul bancar românesc şi integrarea europeană, Editura Expert,
2000.
6. Bran P., Costică I., - Comunicare financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2003.
7. Brociner A., - L'Europe monetaire. SME, UEM, monnaie unique, Editions du Seuil, 1997.
8. Buşe L. şi colectiv - Cunoştinţe economice de specialitate, Editura Universitaria, Craiova,
2003.
9. Cerna S., - Banca centrală. Credibilitate şi independenţă, Editura Sedona, Timişoara 2002.
10. Cerna S., - Unificarea monetară în Europa, Editura Enciclopedică, 1999.
11. Cerna S., Monedă şi teoria monetară, Editura Miron, Timişoara 2000.
12. Cerna S., Teoria anticipaţiilor raţionale şi credibilitatea politicii monetare, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara 2004.
13. Constantin F., - Relaţii financiar internaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997.
14. Cox R., Timothy S., - Approches to World Order, Cambridge University Press,
Cambridge 1996.
15. Dobre E., Elemente de monedă, credit, bănci, Editura Ex Ponto, 2004.
16. Dobre E., - The specific issues related to financial instruments disclosures, Revista
Accounting and management information system, 23/2008, Editura ASE.
17. Dobre E., - Riscurile instrumentelor financiare derivate - cazul Nicholas Leeson, Revista
Economica ASEM 4(60)/2007.
18. Dobre E., - The futures of investments banking - challenges and opportunities, Vol.
"Cresterea competitivităţii şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere”, Editura ASEM,
Chisinau 2008.
19. Dobre E., Munteanu I., - Finanţele întreprinderii, Editura Muntenia, Constanţa 2004.
20. Dardac N. Vâşcu T., - Monedă Credit 1, 2, Editura ASE, Bucureşti, 2002.
97

Operatiunile Institutiilor de Credit

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Operatiunile Institutiilor de Credit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Operaţiunile instituţiilor de credit

1 FUNCŢIILE UNEI BǍNCI CENTRALE 9

2 FORMAREA BǍNCII CENTRALE EUROPENE 15

3 ORGANIZAREA BǍNCII CENTRALE EUROPENE 21

4 SISTEMUL REZERVELOR FEDERALE 27

5 POLITICA MONETARǍ A BNR 33

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5 38

6 POLITICA DE OPEN MARKET ÎN CADRUL BNR 39

9 BǍNCI ŞI INSTITUŢII EMITENTE DE MONEDǍ ELECTRONICA 59

11 OPERAŢIUNILE BǍNCILOR COMERCIALE 70

12 OPERAŢIUNI DE FORFERTARE ŞI FACTORING 79

14 RISC BANCAR. PERFORMANŢǍ BANCARǍ 91

Operaţiunile instituţiilor de credit

În ultimul deceniu, inovaţiile multiple de pe pieţele financiare şi libera circulaţie a

Diversificarea instrumentelor financiare a permis băncilor şi clienţilor lor un acces

In cadrul cursului „Operaţiunile instituţiilor de credit” sunt abordate gradual

Caietul individual este destinat studenţilor de la specializarea finanţe-bănci, forma

Intrebările care însoţesc fiecare unitate de învăţare, precum şi testele propuse vă

Conf.univ.dr. Irena MUNTEANU

Unitate de învăţare Nr. 1

FUNCŢIILE UNEI BĂNCI CENTRALE

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1.............................................................................. 10

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

1.1 Atribuţiile unei bănci centrale

Stabilitate monetară, independenţă

Banca centrală acţionează ca instituţie a statului şi efectuează politica

Cu toate că responsabilităţile lor pot fi împărţite cu alte organisme

Este important de menţionat că băncile centrale încurajează dezvoltarea

1. Politica monetară şi de credit

Banca centrală controlează nivelul masei monetare şi ratele dobânzii în

De regulă banca centrală colaborează cu Ministerul de Finanţe pentru

Referitor la această problemă, Uniunea Europeană prin tratatul de la

Există două puncte de vedere privind independenţa băncilor centrale:

În România banca centrală este un organ al statului, membrii

Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 14.

1.2 Rolul băncii centrale în supravegherea bancară

Supraveghere bancară, capital adecvat, reglementări

Supravegherea instituţiilor bancare şi reglementarea activităţii acestora

Ca autoritate de supraveghere, pentru stabilirea capitalului adecvat

Reglementările internaţionale privind acest indicator s-au stabilit în

a) Rata rezervelor minime obligatorii

financiare care oglindesc indicatorii financiari principali ai băncii dar şi

a) Acordarea autorizaţiilor de funcţionare

Test de autoevaluare 1.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 14.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1

1. Care sunt funcţiile băncii centrale?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

1. Dardac N., Vaşcu T., – Monedă, Bănci şi Politici monetare, Editura

Unitate de învăţare Nr. 2

FORMAREA BǍNCII CENTRALE EUROPENE

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2.............................................................................. 16

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:

Înfiinţarea Băncii Centrale Europene

Moneda unică, Zona euro, BCE.