Problematizarea ca metodă didactică la istorie

profesor Alexandru-Lucian Militaru

Liceul Tehnologic Victor Frunză Râmnicu Sărat, județul Buzău

Conform clasificării metodelor și strategiilor didactice în procesul de predare-învățare, la
disciplina Istorie, problematizarea este o metodă modernă, activă și de tip euristic, deoarece constă
în crearea și rezolvarea unor probleme cu scopul de activa gândirea și de a dezvolta dorința de
cercetare și creativitate a elevilor. Metoda se întâlnește în două forme:
1.Predarea problematizată. Predarea problematizată are la rândul sau două elemente-problema și
situația-problemă. Prin problemă se poate înțelege o sarcină de lucru comunicată pentru a fi
rezolvată având caracter de noutate pentru elev dar care se sprijină, lucru esențial, pe cunoștințele
dobândite anterior de elev, deci pe pregătirea anterioară a acestuia și care în urma încordării sau
tensiunii ce o generează poate duce la elaborarea unor soluții noi sau care pot avea elemente de
noutate. Situația-problemă desemnează o situație contradictorie, cu caracter de noutate pentru elev,
dar care neagă total sau parțial cunoștințele anterioare ale elevului "incitandul" pe acesta la căutarea
și descoperirea unor soluții noi sau care pot avea elemente de noutate.
Exemplu: la lecți(a/le) Unirea Principatelor Române și reformele lui Alexandru Ioan
Cuza/Începuturile vieții politice moderne în România(programa pentru clasă a VIII-a), State
naționale și multinaționale în a două jumătate a secolului al XIX-lea (programa pentru clasa a X-a),
Statul român de la 1859 la 1916. Proiecte și realizări(programa pentru clasa a XII-a) se poate creea
urmatoarea situație problemă: cu toate aspectele pozitive ale reformelor din timpul domniei lui
Cuza, abdicarea acestuia în 1866 și aducerea unui prinț străin a fost o necesitate politică ?
În concluzie problema și situația-problemă se diferențiază prin faptul că problemă nu conține, în
sine, o contradicție așa cum este cazul situației-problemă. Cu toate astea ambele permit
problematizarea deoarece elevul este stimulat pentru însușirea de noi cunoștințe prin propriul sau
efort. În problematizare, două lucruri sunt importante pentru reușita metodei: crearea situațiilor
problematice(moment declanșator, cunoștințe anterioare etc.) și formularea întrebării, care trebuie
să creeze situații noi. Întrebarea-problemă trebuie să cuprindă în conținutul ei dialog, cunoștințe
anterioare, o situație conflictuală sau mai multe și raționamente logice. Întrebarea-problemă este
recomandat să fie divergenta deoarece îndrumă spre cercetare, descoperire și stabilirea de relații
care conduc la operații logice. Cu toate astea nu este o greșeală dacă este convergentă, ducând la un
răspuns implicit ori afirmativ/negativ, ci doar cu un folos mai mic în cadrul procesului de predare-
învățare. Se pune întrebarea dacă profesorul trebuie să intervină imediat și să ofere elevului
răspunsul corect dacă acesta a greșit sau să îl lase pe acesta să descopere singur greșeala?
Profesorul, în cazul acesta, nu trebuie să facă o corectare imediată ci este recomandat ca de altfel și
în cazul altor metode active, să îl "conducă" pe elev spre descoperirea răspunsului bun, în strânsă
legătură cu aceeași problemă, prin cercetarea unui izvor istoric. În felul acesta elevul primește pe
lângă întrebarea-problema, un izvor istoric(text), care să-l ajute să elaboreze răspunsul corect.
Problematizarea poate fi folosită în toate tipurile de lecții. În cadrul rezolvării unei probleme
trebuie să se parcurgă următoarele etape: punerea problemei, rezolvarea problemei și verificarea
rezolvării acesteia. În funcție de cine formulează, rezolvă și verifică rezolvarea întrebării-problemă,
se disting două modalități de rezolvare a problematizarii:
a) când profesorul adresează problema și tot el răspunde sau rezolvă această problemă;
b) învățarea problemei, când elevii sesizează situația-problemă și participă activ la găsirea de soluții
pentru rezolvarea acesteia.
Nu poate fi învățare problematizată atunci când profesorul nu reușește să evite următoarele greșeli:
-folosirea problematizarii în cadrul unor lecții pentru care alte metode se pot arată mai eficiente;
-lansarea unor întrebări-problemă sub limită minima de gândire a elevilor, ale căror rezultate sunt
astfel minore și ușor de accesat;
-lansarea unor întrebări-problemă care depășesc limitele de cunoaștere ale elevilor.
2. Învățarea problematizată trebuie să parcurgă următoarele etape:
a)elevii sesizează și formulează întrebarea-problemă;
b)elevii relevă problema;
c)elevii verifică rezolvarea problemei.
În primul caz, profesorul trebuie să selecteze materialul pe care îl oferă elevilor, cerându-le să
observe și să enunțe problema ce rezultă de aici.(De ce România s-a declarat neutră la începutul
primului război mondial în 1914?). în a două etapă, elevii vor studia materialul primit de la
profesor, interpretează și încearcă rezolvarea situației conflictuale.(De ce în anul 1877 România a
semnat o convenție cu Rusia?). Verificarea rezolvării se poate face prin compararea răspunsurilor
cu realitățile istorice așa cum rezultă ele din analiza documentelor istorice.
Valoarea formativa a problematizarii este indiscutabilă-se consolidează structurile cognitive, se
formează un stil activ, se stimulează spiritul de explorare și curajul în afișarea unor poziții proprii.
Bibliografie:
1.Cucoș Constantin, Pedagogie, ediția a III-a, Iași, editura Polirom, 2014.
2.Păun Ștefan, Didactica Istoriei, București, editura Corint, 2007.
3.Roaita Alice-Ionela, Didactica Istoriei-un manual pentru profesorul de istorie, ediția a II-a, Pitești,
editura Paralela 45, 2012.