Atestat XII C

COLEGIUL ECONOMIC “GHEORGHE DRAGOS”
VERIFICAREA CALITATII PRODUSELOR NEALIMENTARE
PROIECT PENTRU EXAMENUL DE OBTINERE A CERTIFICATULUI DE

CALIFICARE PROFESIONALA
Nivel 4
CALIFICARE: TEHNICIAN IN ACHIZITII SI
CONTRACTARI
INDRUMATOR
Profesor ec: Maxim Cristina
ABSOLVENT:
Botos Denisa-Dariana
CAPITOLUL I
CALITATEA SI PRODUSELE NEALIMENTARE
1.1 NOTIUNEA DE CALITATE
Calitatea este ansamblul de proprietati si caracteristici ale unui produs sau serviciu care ii permit
acestuia sa satisfaca nevoile explicite sau implicite ale utilizatorului (ISO 9000)Calitatea este o
noțiune complexă, dinamică, cu un grad mare de generalitate și foarte adesea greu cuantificabila.
Ea se poate exprima prin functiile produsului anume:
-functia principală,cea pentru care este conceput (si cumparat) produsul
Intotdeauna,un produs are o singura functie principal. De exemplu, un ceas este cumparat pentru
a ne arata ora; un bec pentru a ne dalumina; un pix pentru a scrie cu el pe hartie, etc
-funcțiile auxiliare sunt cele care decurg din utilizarea produsului sau care sunt necesare la
realizarea funcției principale.
In limitele acelorași exemple, ceasul trebuie sa poată fi purtat la mână, să poată
fi potrivit la ora exactă. Becul trebuie să poată fi montat în lampă. Pixul trebuie sa fie comod de
ținut în mână, sa nu păteze.
-funcțiile de vânzare funcțiile al căror rol este de a facilita alegerea cumpărătorului sau de a-l
incita să cumpere.
1.2 STANDARDE DE CALITATE

În principiu, clasificarea standardelor se realizează în funcție de conținut și nivelul de
standardizare. Astfel, există standardele de produs și cele de serviciu ale căror caracteristici
sunt trasate și concretizate pornind satisfacerea nevoii beneficiarului final. De exemplu, în
momentul în care atenția îți este orientată înspre achiziționarea produselor de igienă pentru
dotările obligatorii din interiorul unei unități hoteliere, standardele acestora prescriu
cerințele care fac referire la structura lor, la terminologia caracteristicilor de calitate,
caracteristicile microbiologice, organoleptice, fizico - chimice, etc. Există standarde de
bază, cu aplicare generală pentru un anumit domeniu, precum și standarde de terminologie
- care definesc termenii specifici unei anumite ramuri.
Standarde naționale de calitate
După cum s-a menționat și mai înainte, de standardizarea națională se face responsabilă
Asociația de Standardizare din România (ASRO), obiectivul major al acesteia fiind de a
dezvolta standardizarea la nivel național, dar și de a reprezenta țara noastră în organismele
europene și internaționale. Concret, ce face Asociația Română de Standardizare:
elaborează, aprobă, reconfirmă, modifică sau anulează standarde naționale, adoptă
standarde internaționale și standarde europene ca standarde naționale; colaborează cu
organisme similare din alte țări; editează, publică, difuzează standardele naționale
publicațiilor din domeniul standardizării; la cerere, pentru produsele/serviciile conforme cu
standardele naționale, acordă dreptul de utilizare a mărcilor naționale de conformitate cu
standardele naționale; publică și implementează reguli cu privire la aplicarea mărcilor de
conformitaea cu standardele internaționale și europene; gestionează fondul documentar

național de standarde
Standarde minime de calitate
Conform specificațiilor cuprinse în "Ghidul cadru pentru elaborarea standardelor minime

de calitate și a standardelor minime de cost pentru serviciile publice descentralizate" ,
standardele minime de calitate sunt percepute ca fiind cele mai scăzute standarde de
calitate care se aplică unui serviciu oferit cetățenilor și care trebuie să întrunească cerințele
impuse prin lege. Acest lucru presupune ca autoritățile administrației publice locale să
respecte ceea ce scrie în lege în ce privește standardele minime de calitate și furnizarea
serviciului menționat. Pentru că, de obicei, textele legilor sunt mai alambicate, se impune
ca, la baza elaborării unui standard de calitate, să se afle o structură liniară care cuprinde
transcrierea și reinterpretarea cerințelor legislației de aplicat. În acest mod, cei responsabili
de furnizarea unui serviciu, vor avea un plan concis, vor respecta legea și vor acționa
corect și legal, în favoarea lor și a clientului final.
Standarde de calitate în administrația publică

Calitatea a fost, este și va rămâne o parte integrantă a dezvoltării administrației publice,
alături de respectarea normelor și procedurilor, precum și de corectitudinea formală.
Conceptul de calitate, ca parte din sectorul public, se poate raporta și la ansamblul de
standarde și caracteristici ale unui produs/serviciu, la capacitatea acestora de a satisface
anumite cerințe impuse sau presupuse. Seria ISO 9000 pe care am amintit-o și mai sus,
dezvoltată în anul 1987 de către Organizația Internațională a Standardelor, reprezintă un
standard internațional de calitate în domeniul producției și prestării serviciilor. Această
normă de calitate își găsește aplicabilitatea și în administrația publică.
Reforma în administrația publică, atât de populară în aceste timpuri moderne, are drept
scop, printre altele, și îmbunătățirea calității serviciilor publice prin promovarea și
introducerea elementelor care aparțin managementului calității.
1.3 CONTROLUL CALITATII PRODUSELOR NEALIMENTARE
Procesul de control
Inainte de a discuta despre rolul controlului calitatii, trebuie sa exprimam mai intai ce
semnificaţie are termenul de „control”, aplicat la calitate. Controlul, in acest context, este un
proces care asigura ca standardul de produs sau serviciu este stabilit si respectat. Acest proces
consta dintr-o serie de pasi care sunt prezentati in diagrama de mai jos:
Alegerea subiectului de controlat

Subiectul de controlat poate fi orice aspect al produsului sau serviciului care poate influenta
calitatea primita de client. Aceasta poate fi o parte tangibila a produsului sau serviciului ori pot fi
esenţiale pentru procesul de livrare a produsului/serviciului.
Alegerea unitatii de masura

Unitatea de masura poate fi uşor specificata in cazul unui produs cum ar fi: sarma, piuliţa, şurub,
( calitatea informaţiei, sfatul oferit de un consilier, etc.). Pe langa alegerea unitatii de masura (de
ex. Milimetri, grade Celsius, kilograme, etc.)
Tehnici de control a calitatii
Daca luam in considerare definiţia din ISO 8402 a Controlului Calitatii, atunci acesta reprezintă o serie de
tehnici si activitati cu caracter operational utilizate pentru satisfacerea condiţiilor referitoare la calitate.
Acestea includ, fara a se limita la acestea, urmatoarele:
 Inspecţie si incercare;
 Sisteme de masurare;
 Controlul proceselor;
 Controlul echipamentelor de masura.
Cea mai comuna forma folosita pentru verificarea si validarea produselor

este inspecţia tradiţionala. Aceasta are multe direcţii de folosire si unele limitări, dar fumizeaza
informaţii care pot fi folosite in diferite tehnici analitice si de diagnosticare.
Exista patru secvenţe in care poate avea loc inspecţia:
 La subcontractanti;
 La primirea la sediul organizaţiei;
 In timpul fabricaţiei si/sau montajului;
 La verificarea finala.
Sunt situatii in care anumite produse aprovizionate sunt necesare urgent din motive de producţie.
In aceste situatii este penibil ca unele inspecţii intermediare sa fie amanate atata timp cat
produsul poate fi rechemat. In cele mai multe cazuri aceasta practica se bazeaza pe o identificare
corecta si un bun control al trasabilitatii. Ceea ce nu trebuie sa se intample nicidata este lipsa
inspecţiilor finale.
CAPITOLUL II
ROLUL PRODUSELOR NEALIMENTARE
2.1 ROLUL PRODUSELOR NEALIMENTARE IN SATISFACEREA NECESITATILOR
DE CONSUM
Din punct de vedere al utilităţii consumatorului, bunurile nealimentare sunt folosite pentru
acoperirea altor nevoi umane decât cele specifice metabolismului uman. Astfel, mărfurile
industriale sunt destinate: protecţiei biologice (mărfurile tip îmbrăcăminte, încălţăminte,
locuinţă), igienei şi sănătăţii personale (săpunuri, detergenţi, medicamente), confortului
ambiental sau facilitării muncii în gospodărie, satisfacerii unor nevoi sociale, culturale,
sportive sau de divertisment.
Un rol deosebit îl au produsele nealimenatre, care satisfac o varietate de necesități
fiziologice, sociale, culturale și confort.
Plecând de la criteriul locului pe care îl ocupă aceste produse în consumul populației,
mărfuri nealimentare se pot grupa în:
a. Bunuri de primă necesitate care sunt destinate , în special , satisfacerii nevoilor
fiziologice ale populației:-ex. Îmbrăcăminte, încălțăminte, locuință.
b. Bunuri de necesitate medie destinate satisfacerii nevoilor de cnfort, petrecerii

timpilui liber, întreținerii sănătății-ex.bicicletă, instrumente și aparate pentru
gimnastică medicală
c. Bunuri de lux care au mai mult o semnificație socială, procurarea lor producând o
satisfacție mai puțin practică-ex. Bijuterii, ceasuri, gablonțuri.
Bunurile de primă necesitate, dar și cele de necesitate medie satisfac nevoi esențiale
ale populaței.
O creștere a nivelului de trai, a veniturilor populației va duce la modificarea structurii
consumului, în sensul creșterii ponderii mărfurilor nealimentare.
2.2 SORTIMENTUL PRODUSELOR NEALIMENTARE
Sfera de cuprindere a mărfurilor nealimentare este foarte largă şidiversificată. Principalelor grupe
de mărfuri nealimentare sunt: textile, piele și înlocuitori,metalo-chimice, cosmetice , sticlă şi
ceramică, lemn, tehnico-sanitare ,electrotehnice, electrocasnice şi electronice, autoturisme,
birotică şi papetărie, sport-voiaj –turism,auto-moto-velo,bijuterii şi gablonţuri.
Marfurile textile:
Este o grupă ce cuprinde un număr foarte mare de articole cuprinse în subgrupe
diferite:
- fibre textile;
- ţesături;
- tricoturi;
- confecţii.
Marfurile textile detin o pondere de cca 4,2% din comertul international.
Sortimentul fibrelor textile
Fibrele textile reprezintă materia primă de bază folosită la obţinerea celorlalte
mărfuri textile. După proveninţa fibrelor textile acestea se clasifică astfel:
1.Fibre textile naturale
a)vegetale (celulozice)
- monocelulare (ex. bumbac)
- policelulare (liberiene) : *din tulpini: in,
cânepă, iută
*din frunze: manila, sisal
* de pe fructe: cocos
b) animale (proteice)
- cu structură celulară: lâna, păr de cămilă, păr de
capră, etc.
- fără structură celulară: mătase
c) minerale: fibra de azbest
2.Fibre textile chimice
a)din polimeri naturali
- celulozice: * hidratcelulozice vâscoza, cupru * estercelulozice: acetat
- proteice: din cazeina, soia, zeina
- hidrocarburi: fibra de cauciuc
b)din polimeri sintetici
- obţinute prin polimerizare: poliacrilonitrilice, polietilenice,
polipropilenice, etc.
- obţinute prin policondensare: poliamidice, poliesterice, etc.
- obţinute prin poliadiţie: poliuretanice, poliuretanice elastomere
3.Alte fibre industrializate: fibre de sticlă, fibre de zgură, etc.
Ţesăturile sunt produse obţinute prin încrucişarea perpendiculară într-o anumită ordine,
stabilită iniţial, a două sisteme de fire: urzeală şi bătătură.

Clasificarea ţesăturilor:
1. După materia primă:
a) ţesături din bumbac şi tip bumbac;
b) ţesături din in şi tip in, tip cânepă, tip iută;
c) ţesături din lână şi tip lână;
d) ţesături din mătase şi tip mătase.
2. După sistemul de filare al firelor utilizate
a) ţesături din fire cardate;
b) ţesături din fire pieptănate;
c) ţesături din fire semipieptănate;
d) ţesături din fire vigonie;
e) ţesături din fire filamantare.
3. După compoziţia fibroasă:
a)ţesături omogene;
b) ţesături neomogene;
c) ţesături pure.
4. După caracterul finisării
a) ţesături crude;
b) ţesături albite;
c) ţesături vopsite;
d) ţesături mercerizate;
e) ţesături imprimate.
5.După destinaţie:
a) ţesături pentru îmbrăcăminte;
b) ţesături pentru uz casnic şi decorativ;
c) ţesături pentru ambalaje;
d) ţesături pentru furnituri de croitorie;
e) ţesături pentru uz industrial etc..
Sortimentul de tricotaje
Tricotajele materiale textile formate din ochiuri legate elastic între ele prin buclarea unuia
sau mai multor fire într-o anumită ordine în funcţie de textură:
Clasificarea tricoturilor:
1. După felul materiei prime:
a) tricoturi din bumbac şi tip bumbac;
b) tricoturi din lână şi tip lână;
c) tricoturi din fire chimice.
2. După numărul, poziţionarea şi
mărimea defectelor:
a) clasa I de calitate;
b) clasa a II-a de calitate;
c) clasa a III-a de calitate.

Confecţiile trebuie să îndeplinească anumite condiţii de
calitate:
1. Condiţii estetice, care se referă la următoarele
aspecte:
modelul confecţiei: aceasta are o influenţă mare în declanşarea deciziei de cumpărare;
aspectul exterior al confecţiei: este dat de tuşeu, luciu, capacitatea de drapare, culoare,
desen etc.;
capacitatea de păstrare a formei confecţiei.
2. Condiţiile de durabilitate care se referă la rezistenţa confecţiilor la acţiunea diferiţilor
agenţi fizico-mecanici şi chimici (rezistenţa la frecare, la cusut, la îndoiri repetate, rezistenţa
la intemperii etc.)
3. Condiţii fiziologice şi de confort care se referă la următoarele aspecte:
comoditatea în purtare – este determinată de masa confecţiei, higroscopicitate,
capacitatea de izolare termică, permeabilitatea la aer etc.;
uşurinţa în întreţinere-este determinată de curăţenia şi călcarea uşoară.
Abaterile de la calitatea confecţiilor duc la apariţia defectelor.
Defecte cauzate de materiile prime şi auxiliare pot fi: noduri, fire duble în urzeală; dungi
de la imprimare; diferenţă de tuşeu; scămoşare neuniformă etc.
Defecte cauzate de procesul tehnologic pot fi:
croirea necorespunzătoarea pieselor; cusături strâmbe, paşi săriţi;
piese cu deformări cauzate de montarea incorectă a căptuşelilor;
luciu pronunţat sau pete de apă de la călcat; nesimetria buzunarelor sau altor elemente
componente;
butoniere amplasate diferit faşă de model sau la distanţe inegale între ele, etc.
Articolele de încălţăminte sunt produse ce îndeplinesc pe lângă funcţia de protecţie a picioarelor

şi o funcţie ortopedică şi igienică.
Sortimentul articolelor de încălţăminte cuprinde.

1. După natura feţelor: încălţăminte cu feţe din
piele, cu feţe din înlocuitori şi din cauciuc.
2. După destinaţie: încălţăminte pentru copii,
pentru adolescenţi, pentru femei, pentru bărbaţi.
3. După tipul de piele folosit: bizon, năbuc, lac, velur,
etc.
4. După felul tălpii: piei de bovină,
talpă oglindă, duroflex,etc. După
felul încălţămintei: papuci, pantofi,
sandale, ghete, cizme, etc
5. După sistemul de confecţionare: încălţăminte
cusută prin branţ, cusută pe ramă, lipită,
vulcanizată, etc.
Calitatea și defectele articolelor de încălțăminte

Condiţiile de calitate ale articolelor de încălţăminte se referă la:
1. Comportarea în utilizare – care presupune menţinerea la nivelul
piciorului a unui microclimat optim.
2. Comoditatea şi confortul – care sunt asigurate de dimensiunile,
greutatea şi modelul încălţămintei precum şi materialele folosite la
confecţionarea ei.
3. Durata de exploatare – care este influenţată de materia primă
folosită, de modul de executare a procesului tehnologic, precum şi
de condiţiile de purtare şi întreţinere.
4. Caracteristici estetice – care se referă la forma, modelul, culoarea
încălţămintei.
Defectele articolelor de încălţăminte pot fi cauzate de materiile prime
şi auxiliare folosite, precum şi de procesele de proiectare şi
confecţionare a încălţămintei.
1. Defecte cauzate de materiile prime şi auxiliare – se referă la:
rezistenţa mică la apă, la uzură, feţe pătate, zgâriate, diferenţe de
nuanţă, etc.
2. Defectele cauzate de proiectare – se referă la incomoditatea la
încălţat şi descălţat, poziţia incorectă a accesoriilor, etc.
3. Defectele cauzate de procesul de confecţionare – includ: piese
asimetrice, desprinderea tălpilor şi a tocurilor, cusături strâmbe, pete de vopsea
Mărfurile metalo-chimice
Mărfurile metalice se clasifică după următoarele criterii:
1. După metalul întrebuinţat:
a) mărfuri din aliaje feroase
b) mărfuri din aliaje neferoase
c) mărfuri din metale neferoase.
2. După prelucrare:
a) mărfuri turnate;
b) mărfuri laminate (profile, benzi, etc.);

c) mărfuri trefilate (sârme, lanţuri), etc.;
d) mărfuri pentru asamblare, (şuruburi, nituri, piuliţe,etc.).
3. După întrebuinţare:
a) articole din metal pentru construcţii;
b) scule şi unelte de mână(cleşti, ciocane, burghie, chei metalice, etc.);
c) lacăte, încuietori, feronerie (balamale, broaşte, cârlige, zăvoare, etc.);
d) articole de măsurat (metru, rulete, şubler, etc.);
e) unelte de grădinărit/gospodărie (sape, lopeţi, greble, furci, etc.);
f) articole pentru apicultură (stupi, daltă apicolă, cuţit apicol, etc. );
g) articole de menaj (cratiţe, oale, tăvi, etc.);
h) articole diverse pentru uz gospodăresc (foarfece, inele pentru perdele, cuiere de pereţi, etc.).
Notă: Verificarea calităţii produselor metalice se face organoleptic şi prin
măsurători, în funcţie de caracteristicile urmărite pentru fiecare tip de articol metalic,
şi de prevederile din standarde.
Mărfurile chimice sunt produse utilizate pentru consumul casnic şi pentru consumul
industrial.
Clasificarea mărfurilor chimice se face în funcţie de importanţa şi rolul acestora astfel:
1. Produse chimice de bază: acizi, săruri, baze.
Ex. acid clorhidric, acid azotic, soda caustică, amoniacul, clorura de var, etc.
2. Îngrăşăminte chimice:
a) naturale şi chimice
b) simple şi complexe
Ex. crisalide de viermi de mătase, făină de peşte, făină de oase, turte de rapiţă, azot, etc.
3. Insecticide şi raticide
4. Mărfuri chimice de uz casnic pentru spălat şi curăţat

a) produse chimice pentru spălarea şi curăţarea rufelor: săpun de rufe, detergenţi, produse
pentru apretare, produse pentru emoliere şi condiţionare, produse pentru scoaterea
petelor şi albire, produse pentru dedurizarea apei.
b) produse chimice pentru curăţat obiecte de uz casnic: pentru veselă, faianţă, gresie,
instalaţii sanitare, tâmplărie, geamuri,etc.
Sortimentul mărfurilor tehnico-sanitare include:
1. Mărfuri sanitare din ceramică (porţelan sanitar, semiporţelan) – lavoare,
bideuri, vase şi rezervoare pentru wc; etc.;
2. Mărfuri sanitare din fontă emailată: căzi de
baie, etc.
3. Armături (robinete, baterii, racorduri, etc.)
4. Fitinguri (piese de legătură, de asamblare a ţevilor);
5. Ţevi şi tuburi: - ţevi din oţel;
- ţevi din plumb
- ţevi din PVC
- tuburi şi piese de legătură din fontă.
Articole pentru sport-voiaj-turism
1. Articole pentru sport:
a) pentru sporturi de iarnă: schiuri, patine, crose pentru
hochei, etc.;
b) pentru gimnastică: trambulina, inele, bârna,
cercul, măciuca, etc.;

c) pentru atletism: discul, greutatea,
ciocanul, suliţa,etc.;
d) pentru box, lupte, haltere: mănuşi, saltele, etc.;
e) mingi pentru jocuri sportive: handbal, fotbal, tenis,
baschet, etc.; f) pentru sporturi de apă: ambarcaţiuni,etc.;
g) pentru tir şi vânătoare: arcul, săgeţi, arma, etc.;
h) pentru pescuit sportiv: lansete, mulinete, cârlige şi fir de pescuit, plute,etc.;
2. Echipament sportiv: îmbrăcăminte şi încălţăminte tip sport
3. Articole pentru turism şi voiaj
a) echipamente pentru voiaj şi turism: corturi, saltele, saci de dormit, etc.;
b) articole pentru transportul echipamentelor şi a altor produse: geamantane, trolere,
truse, sacoşe, rucsac, etc.;
c) articole pentru păstrarea şi pregătirea hranei: termos, cutii
pentru alimente
Bijuterii şi gablonţuri
1. Bijuterii – inel, lănţişor, brăţări, etc. din metale şi pietre preţioase şi semipreţioase;
2. Gablonţuri – cercei, inel, brăţări, etc. in diverse materiale.
Aprecierea calităţii se realizează organoleptic urmându-se următoarele cerinţe de calitate:
Calitatea/titlul marcat al materialului de bază;
Operaţiile de execuţie şi finisare;
Sistemul de prindere, modelul, formatul şi valoarea estetică a produsului finit.

Datele organismului notificat care a realizat procedura de evaluare a conformității (dacă este
cazul).
Legislația relevantă pe care o respectă produsul, precum și alte standarde armonizate sau alte
mijloace utilizate pentru a dovedi conformitatea :numele și semnătura dumneavoastră,data la
care a fost emisă declarația.
2.3 INNOIREA SI DIVERSIFICAREA SORTIMENTELOR DE PRODUSE

NEALIMENTARE
PRODUSE NOI
Podusul nou este bunul sau ansamblul de bunuri care prezinta fie una sau mai multe insusiri noi,
un numar mai restrans de insusiri sau pune in valoare o insusire care nu a fost cunoscuta fata de
produsele existente pe piata sau in consum. Lansarea pe piata a unui produs nou sau a unei
variante imbunatatite, a unui produs existent, constituie punctul de plecare al procesului de
lansare a unui nou produs. Durata totala a a cestui proces, care are ca punct terminus prezentarea
noului produs pe piata poate sa varieze de la cateva zile la cativa ani, in functie de natura si
destinatia respectivului produs.
Principalele etape ale acestui proces sunt :
1. Realizarea unor studii documentare,cercetari de piata, analize economice precum si alte

modalitati de obtinere a informatiilor referitoare la oportunitatea si posibilitatea realizarii
unui nou produs
2. Selectarea ideilor privind noul produs, prin filtrul unor criterii tehnice, economico-
financiare si de marketing si selectarea variantei optime pe baza lor
3. Realizarea prototipului produsului respectiv
4. Testarea tehnica si de acceptabilitate. Testarea tehnica se realizeaza in spatii special
amenajate (laboratoare,bancuri de proba), urmarindu-se parametri tehnici ai produsului.
Testarea de acceptabilitate se realizeaza sub forma unor studii realizate in randul
cumparatorilor potentiali pentru a observa aprecierile si sugestiile acestora cu privire la
diferitele elemente noului produs.
5. Definitivarea produsului in urma concluziilor desprinse din testarea, tehnica si
acceptabilitate
6. Stabilirea elementelor de identificare ale produsului, protectia legala a acestuia
7. Pregatirea resurselor intreprinderii pentru introducerea produsului in fabricatis de serie
8. Stabilirea conditiilor lansarii produsului pe piata
9. Pregatirea pietei pentru primirea noului produs, aceasta faza priveste ata informarea a
viitorilor cumparatori.
INNOIREA SORTIMENTALA
La baza activitatii de innoire a produselor sta analiza ciclului de viata al componentelor

gamei de produse a firmei. Aceasta analiza genereaza idei noi cu privire la relansarea unor
produse sau la retragerea lor din fabricatie si comercializare si lansarea altora noi.
Inlocuirea produselor vechi, „imbatranite” nornal sau chiar „inainte de vreme”, cu altele
noi interpreteaza in momentul actual o actiune importanta si nu lipsita de riscuri. In
present amploarea procesului de lansare a noilor produse esrte atat de mare incat se poate
spune ca asistam la o explozie a apritiei de produse noi.
Acest lucru este determinat de o serie de factori, printer care se numara:
-cuceririle spectaculoase in domeniul stiintei si tehnicii
-perspectivele epuizarii unor resurse traditionale
-concurenta din ce in ce mai puternica
-evolutia din ce in ce mai puternica
-evolutia nevoilor de consum
In cazul produselor, noutatea se prezinta in forme si grade diferite. O abordare strict

tehnica a nivelului noutatii ar folosi drept criterii tehnologia sau materialele utilizate la
confectionarea produsului sau performantele tehnice ale acestuia. O abordare de
marketing a acestei probleme trebuie sa aiba insa in vedere si destinatiile produselor. In
general trebuie facuta distinctie intre produsele efectiv noi si cele perfectionate.
Daca cele din urma sunt rezultatul unor imbunatatiri aduse produselor existente sau al
unui process de diversificare sortimentala a acestora, noutatile effective se refera la
produse care nu au mai existat anterior pe piata.
Astfel putem avea:
-noutati absolute
-noutati pentru anumite piete
-noutati la nivelul unei piete

-noutati la nivelul intreprinderii
DIVERSIFICAREA SORTIMENTALA
CAPITOLUL II:
AMBALAREA, MARCAREA, DEPOZITAREA SI TRANSPORTUL
AMBALAREA, ETICHETAREA SI MARCAREA MARFURILOR
Ambalajul este definit ca fiind “un mijloc, sau ansamblu de mijloace, destinat sa cuprinda
sau sa inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia
temporara din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, in scopul mentinerii calitatii
si integritatii acestora in starea de livrare, in decursul manipularii, transportului,
depozitarii si desfacerii-pana la consumare sau pana la expirarea termenului de garantie-
precum si pentru inlesnirea acestor operatii”1.
Ambalarea este definita ca fiind “operatie, procedeu sau metoda, prin care se asigura, cu
ajutorul ambalajului, protectia temporara a produsului, in decursul manipularii,
transportului, depozitarii, vanzarii, contribuind si la inlesnirea acestora, pana la
consumare sau pana la expirarea termenului de garantie).”1
In O.G. nr.32/29.08.1995, ambalajul destinat exclusive produselor alimentare este definit ca

fiind un”material specific ca executie si natura, destinat ambalarii produselor alimentare in
vederea asigurairii protectiei si utilizat pentru transportul, manipularea, depozitarea sau
desfacerea acestora”.
Clasificarea ambalajelor se realizeaza dupa mai multe criterii2 si anume:
- dupa natura materialului din care se confectioneaza: ambalaje de hartie, carton, lemn,
material textil, sticla, metal, materiale plastice, materiale complexe, etc.;
- dupa domeniul in care sunt utilizate: ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;
- dupa sistemul de confectionare: ambalaje fixe, demontabile, pliabile;
- dupa tipul de ambalaj: cutii, lazi, flacoane, pungi, etc.
- dupa natura produsului ambalat: ambalaje pentru alimente, pentru produse industriale,
pentru produse periculoase((toxice, inflamabile,etc.) ;
- dupa modul de circulatie: ambalaje refolosibile, nerefolosibile.
Ambalajul nu mai este considerat un simplu obiect utilitar, conceptia despre ambalaj
evoluand in stransa legatura cu dezvoltarea stiintei marfurilor si cu cerintele si protectia
consumatorilor si a mediului. In acest sens, rolul important al ambalajului este subliniat de
functiile sale si anume:
1. Functia de conservare si protectie a produsului si a mediului
Prin aceasta functie ambalajul are rolul de a proteja marfurile fata de actiunea unor
factori externi, cum sunt:
factori fizici(temperatura, umiditate, lumina, socuri mecanice,etc);
- factori chimici (acizi, agenti oxidanti, etc);
- factori biologici (microorganisme existente in mediul inconjurator, etc.).

Materialul din care este confectionat ambalajul (in functie de natura produsului), forma
constructive, modul de ambalare asigura indeplinirea functiei de conservare si protectie a
produselor. Pentru protectia unor marfuri, se utilizeaza ambalajul primar (de contact
direct cu produsul), ambalajul secundar (care aduce o protectie suplimentara produsului si
poate asigura si expunerea acestuia) si ambalajul tertial, care este ambalajul de transport
sau colectiv (grupeaza mai multe ambalaje secundare de acelasi fel
3. DEPOZITAREA \ 4. MODALITATI DE TRANSPORT
Functia de manipulare, depozitare si transport
Aceasta functie presupune indeplinirea unor cerinte de adaptare a ambalajelor la normele

de transport, stabilirea rolului ambalajului in procesul de manipulare, depozitare,
transport si distributie, astfel incat, marfurile sa nu-si modifice forma si sa nu se
deterioreze. In indeplinirea acestei functii, un rol important il au actiunile de paletizare,
containerizare si modulare.
Transportul reprezintă unul dintre factorii care influenţează decisiv confortul
nostru cotidian.
Definirea activităţii de transport
Spre deosebire de termenul “logistică”, care este relativ puţin cunoscut din
punct de vedere economic de către populaţie, termenul „transport” este unul
cunoscut şi utilizat în viaţa de zi cu zi. Totuşi, există mai multe păreri între
specialişti referitoare la cum ar trebui să percepem activitatea de transport.
O definiţie simplă a transportului este următoarea: transportul este acea
activitate care realizează deplasarea bunurilor materiale, şi / sau a oamenilor.
Această definiţie insistă asupra principalului beneficiu rezultat în urma
activităţii de transport: transferul bunurilor, respectiv a persoanelor.
Ţinând cont de forma legală de transport (Wisner, et al.: 2005, p.277),
transportul poate fi:
82
 Public, înţelegând prin acesta transportul oferit de către
transportatori tuturor celor interesaţi, cu tarife prestabilite pentru
diferite rute. Acest mod de transport este oferit fără discriminare
tuturor firmelor interesate;
 Contractual, acest tip de transport nu se adresează întregului public,
ci diferiţilor clienţi cu care se încheie contracte specifice de prestare a
acestui serviciu;
 Special, acest tip de transport fiind specific din punctul de vedere al
mărfii transportate – pentru diferite mărfuri nu există taxe de plătit
către stat (Wisner dă exemplul transportului cerealelor din SUA);
 Privat, acest transport fiind realizat pentru şi de către compania care
deţine parcul auto – se transportă propriile bunuri, crescând astfel
flexibilitatea transportului, controlul asupra acestuia, cu posibilitatea
diminuării uneori a costurilor de transport.
În funcţie de locul realizării transportului, putem vorbi de transport local,
metropolitan, naţional sau internaţiona.
1. MODALITATI DE AMBALARE, FUNCTIILE AMBALARII
Paletizarea este o metoda care permite manipularea, deplasarea si stivuirea usoara a unor
marfuri grupate in unitati de incarcare, folosindu-se paletele si electrostivuitoarele.
Principalele tipuri de palete sunt:
a) palete plane de uz general care prezinta urmatoarele carateristici:

- sunt interschimbabile;
- au dimensiuni de 800x1200mm;
- sarcina dinamica:1000 kg (marfuri manipulate);
- sarcina statica: 4000kg(marfuri stivuite)
b) palete de uz special si portuar care prezinta urmatoarele caracteristici:
- nu sunt interschimbabile;
- au dimensiuni de 1200x1600mm si 1000x1800mm;
- sarcina dinamica este de 2000kg;
- sarcina statica este de 8000 kg.
c) palete – lada, destinate produselor in vrac sau fara ambalajul intermediar
d) palete cu montanti, destinate incarcaturilor formate din unitati mari de ambalaje
1- paleta cu o placa; 2 - paleta simpla; 3 - paleta reversibila; 4 - paleta cu baza perimetrica;

5 - paleta lada (box paleta); 6 - paleta buncar (paleta-siloz).
Paleta de transport permite formarea incarcaturii unitare de produse, care pot fi ambalate
sau nu.Utilizarea paletei este posibila cand marfurile sunt uniforme si prezinta stabilitate
atat in timpul transportului, cat si al depozitarii (pe zi, anexa nr.1-tipuri de palete).
Containerul este un utilaj pentru transportul economic al marfurilor. El poate proteja

integritatea calitativa si cantitativa a marfurilor, in conditiile eliminarii ambalajelor
individuale si a manipularilor repetate. Se utilizeaza pentru marfuri textile, incaltaminte,
cosmetice, produse din materiale plastice, lemn, metal, etc.
Modularea ambalajului consta in corelarea dimensiunilor ambalajului individual cu cele

ale ambalajului de transport general, ale containerului, ale mijlocului de transport si cele
ale spatiului de depozitare.
3. Functia de promavare a vanzarii produselor este functia prin care ambalajul apare ca
interfata intre produs si consumator, avand nu numai rolul de a proteja marfa, ci si acela
de a stimula actul de cumparare si de a crea cumparatorului o atitudine pozitiva fata de
produs, furnizandu-i acestuia toate informatiile legate de pastrare, utilizare, data limita de
vanzare. Prin intermediul elementelor de marcare, existente pe ambalaj, cumparatorul afla
care sunt caracteristicile produselor, denumirea, provenienta, compozitia, precum si
impactul asupra mediului inconjurator.
Pe etichete sau direct pe ambalaj (in functie de natura produsului si tipul de ambalare),
consumatorul va trebui sa gaseasca toate mentiunile despre marfa stabilite ca fiind
obligatorii, mentiuni suplimentare specifice fiecarei grupe merceologice, precum si
mentiuni facultative cu caracter promotional (vezi capitolul-“Etichetarea marfurilor”).
Ambalajul trebuie sa promoveze produsul si sa contribuie la intarirea “imaginii de marca”

pentru produs, dar, sa nu induca in eroare cumparatorii.
In comertul international de marfuri exista o serie de termeni consacrati privind anumite

tipuri de ambalaje si anumite mentiuni care se fac pe acestea, cum ar fi:
-Continental packing- C.P. :ambalaj pentru transport terestru ;trebuie sa

corespunda tuturor conditiilor de transport
terestru si conditiilor climatice din diferitele
zone geografice pe care le parcurge marfa;
-Seawirthy packing -S.W.P:ambalaj pentru transportul marfurilor pe mare ;
trebuie sa fie executat din materiale rezistente
adecvate transportului maritim;
-Fit packing- F.P. : ambalaj mulat dupa forma si marimea produsului;
-Machine paching- M.P. ambalaj executat cu masini speciale
(cutii,baloturi);
-Resistense controlled R.C. ambalaj caruia i se controleaza rezistenta ,iar
rezultatele se concretizeaza intr-o diagrama
conform normelor internationale de control

al ambalajelor;
-Special packing paid S.P.P. ambalaj special superior, mai scump, executat
la cererea cumparatorului;
-Strict confidential packing ambalaj strict confidential(marcarea coletelor
S.C.P. se face numai cu numere).
Raspandirea la scara globala a modelelor de consum, internationalizarea cererii de bunuri,

a condus la evolutia cererii si productiei de ambalaje in plan mondial.
In tarile puternic industrializate, tot mai multe organizatii se implica in perfectionarea

tehnologiilor privind productia de ambalaje.
In Europa, actioneaza Federatia Europeana a Ambalajelor (EAF), a carei membra este si

Romania, Federatia Europeana a Fabricantilor de Carton Ondulat (FECO), Asociatia
Europeana a Fabricantilor de Cutii din Carton Compact (ASSCO) si alte organizatii.
Acestea sunt in stransa legatura cu Organizatia Internationla de Standardizare (ISO),
Comisia Economica pentru Europa de pe langa ONU (CEE), Biroul International de
Containere (BIC) si alte organisme internationale, care activeaza in domeniul productiei si
circulatiei ambalajelor.
Pentru a patrunde pe noi segmente de piata, producatorii de ambalaje devin tot mai
competitivi, atat prin tehnologiile utilizate, cat si prin folosirea de noi materiale pentru
confectionarea ambalajelor care sa raspunda exigentelor sporite ale consumatorilor si
cerintelor, tot mai severe, legate de protejarea mediului ambiant
Metodele de ambalare s-au perfectionat permanent, in stransa legatura cu relatia: produs-

ambalaj-mediu inconjurator si cu tendintele de viitor, privind productia si circulatia
marfurilor pe pietele interne si internationale.
Metodele si tehnicile de ambalare depind de caracteristicile merceologice ale produselor ce

se ambaleaza in concordanta cu proprietatile materialelor din care se confectioneaza
ambalajele. Tehnicile de ambalare cele mai cunoscute sunt:
v Ambalarea in recipienti de sticla, metal, in carton si material plastic se realizeaza
pe linii automatizate, iar ambalajele de sticla si metal se sterilizeaza, de regula, deoarece se

folosesc la ambalarea alimentelor si a medicamentelor;
v Ambalarea in atmosfera modificata (atmosfera de CO2, N2, O2), folosita pentru
prelungirea timpului de pastrare a produselor, fara ajutorul conservantilor. Produsele sunt

plasate intr-un ambalaj in care atmosfera din interior este modificata in raport cu gazelle
folosite si vaporii de apa. Cele 3 gaze utilizate in locul aerului (CO2, O2, N2) au proprietati
necesare conservarii produselor alimentare. Astfel:
C2, fiind bacteriostatic si fungistatic, stagneaza sau elimina evolutia bacteriilor si a

mucegaiurilor;
N2, inert si inodor, reduce oxidarea grasimilor;
O2, in amestec gazos, mentine culoarea naturala a produselor de carne;
v Ambalarea cu aerosoli (cu agent propulsor – N2, CO2, butan, propan),

folosita la pulverizarea lacurilor, vopselurilor, insecticidelor, dar, si unor creme de uz

alimentar (frisca) sau creme cosmetice si farmaceutice. Recipientul (din metal, sticla sau
material plastic) contine un gaz comprimant, lichefiat si este prevazut cu un dispozitiv care
permite iesirea continutului din recipient, sub o forma modificata de spuma, pasta, lichid
sau pudra.
v Ambalarea celulara (sub forma de casete comprimate – utilizate, mai ales, in
industria farmaceutica), metoda avantajoasa, in plan economic, precum si in plan igienic si

estetic;
v Ambalarea cu strat “cocon” este aplicata, de regula, la aparatele foarte
sensibile (electronice, armament) sau pentru rezervele de alimente pe termen lung,

asigurand o protectie a produselor cuprinsa intre 2 si 10 ani;
v Ambalarea cu pelicule aderente se obtine prin aplicarea pe produs a unui strat
rezistent, impermeabil, din material peliculogen care, dupa uscare, protejeaza suprafata
produsului (pentru produse alimentare, etc);
v Ambalarea cu folii contractibile din produse polimere, termoplastice, a caror
proprietate principala este aceea de a se contracta sub influenta caldurii. Acest procedeu se
utilizeaza in domeniul alimentar si cosmetic, prin ambalarea unor cantitati mici de produs,
in alveole termoformante, acoperite cu folii transparente si, apoi, termosudante;
v Ambalarea sub vid, se aplica produselor alimentare, sensibile la actiunea O2

din atmosfera. Se realizeaza cu ajutorul unei instalatii speciale, si presupune absenta

aerului in interiorul ambalajului (se foloseste la ambalarea ermetica a produselor
alimentare sub forma de pulbere: lapte praf, creme, cafea, etc);
v Ambalarea in sistem Cryovac este o varianta a ambalarii sub vid si se aplica
pentru preparate alimentare din carne, peste, lapte, precum si pentru legumele si fructele
proaspete. Se folosesc foliile Cryovac impermeabile, care se contracteaza in apa calda (90-
980C), luand forma produsului ambalat;
v Ambalarea tip “bibbipak” se foloseste pentru ambalarea produselor sensibile
la socuri, prin utilizarea de lichid poliuretanic, care, devenind spongios, protejeaza

produsele astfel ambalate;
v Ambalarea aseptica este specifica produselor alimentare si medicamentelor
comercializate sub forma lichida sau solida. Tehnica de realizare a mediului aseptic, consta
in sterilizarea produsului la temperature cuprinse intre 90 si 1200C sau la 135-1500C, timp
de cateva secunde (in functie de natura produsului), urmata de o racire rapida. Scopul
ambalarii aseptice consta in distrugerea sau inactivarea microorganismelor pentru o
perioada de timp, astfel incat, alimentele isi pastreaza calitatile nutritive initiale si chiar,
aroma si culoarea naturala;
v Ambalarea colectiva si portionata consta in:
- ambalarea colectiva este metoda prin care se grupeaza mai multe produse
intr-o unitate de vanzare (de ex., la zahar, faina, malai, etc), utilizandu-se ca materiale
pentru ambalat, cartonul, hartia, foliile contractibile;
- ambalarea portionata este metoda prin care se ambaleaza o cantitate de
produs ce se consuma la o singura folosire; materialele utilizate sunt foliile termosudabile

din aluminiu, hartiile metalizate, foliile contractibile, etc.
Modalitatile si tehnicile, prin care se realizeaza operatia de ambalare, depind de specificul

marfii care se livreaza beneficiarului. In acest sens, exista 2 modalitati de ambalare:
ambalarea volumetrica: consta in dozarea volumului cantitatii de lichid ce
urmeaza sa fie ambalat;
ambalarea masei de produs (pentru produsele solide): consta in dozarea
gravimetrica a cantitatii de produs ce urmeaza sa fie ambalat.
2. MODALITATI DE MARCARE A MARFURILOR
Conceptul de marca ( Legea nr. 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile
geografice, publicata in M.O. nr.161/23.04.1998) este definit astfel:”marca este un semn

susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau serviciilor
unei /,persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane.”
In literatura de specialitate, marca se mai defineste ca fiind” un semn distinctiv ce

poate fi reprezentat prin cuvinte, litere, cifre, grafice sau desene, ori o combinatie de astfel
de elemente menite sa confere identitate bunurilor, serviciilor sau intreprinderilor si sa
asigure diferentierea lor de concurenta”.
Clasificarea marcilor se face dupa urmatoarele criterii:
In functie de originea numelui de marca se utilizeaza:
nume de persoane apartinand: inventatorului produsului, proprietarului
firmei producatoare, proprietarului magazinului in care se desface produsul, persoanei

care la patentat, etc (Ford, Peugeout);
nume care isi au originea pornind de la tara sau regiunea in care produsul a fost inventat
sau comercializat;
nume stiintifice;
nume provenind din asocieri sugestive de cuvinte;
nume care descriu produsul;
nume artificiale care nu au corespondent in realitate.
2) In functie de rolul pe care il au in cadrul politicii de produs distingem
urmatoarele tipuri:
marca-produs, ce presupune atribuirea unui nume de marca fiecarui
produs, constituindu-se intr-un element principal in pozitionarea acestuia;
marca–linie, presupune acoperirea unei linii de produse, folosind
pentru fiecare dintre componente, acelasi simbol de identificare;
marca-gama se atribuie unui ansamblu de produse omogene, astfel
incat, sa acopere intreaga gama de produse ale unei intreprinderi;
marca-umbrela presupune folosirea aceleasi marci pentru a identifica
un ansamblu de produse eterogene;
marca-garantie (marca de certificare) are rolul de a acoperi mai
multe game complexe de produse care, la randul lor, sunt identificate prin intermediul
unor marci–produs, marci-linie sau marci-gama.
Marca-garantie atesta faptul ca produsele, pentru care este folosita, sunt certificate de
titularul marcii, in ceea ce priveste calitatea si fiabilitatea, informand consumatorul despre
originea marfii prin indicarea marcii producatorului.
Marca-garantie grupeaza produse sau game de produse care dispun de marci specifice, in
jurul marfii institutionale. Marca-garantie are ca varianta marca-eticheta, prin care
garanteaza produsele fabricate sau comercializate de catre o intreprindere, alta decat
detinatoarea marcii.
omponentele care alcatuiesc marca
Marca este alcatuita din 3 categorii de componente:
- componente verbale – reprezentate de:
v numele de marca este elementul generic de identificare al unui
produs, al unei game de produse sau al unei organizatii si reprezinta principalul mijloc de
comunicare; denumirile asociate marcilor pot fi compuse dintr-un singur cuvant, dintr-o
combinatie de cuvinte sau din combinatii de cifre si cuvinte;
v sigla reprezinta abrevierea numelui de marca prin folosirea
initialelor in scopul facilitarii memorarii, citirii si utilizarii acesteia. Siglele sunt de doua
feluri: sigle abrevieri, obtinute prin prescurtarea propriu-zisa a numelui si sigle analogice,
cand fiecarei initiale i se atribuie o anumita semnificatie;
- componentele semifigurative si figurative sunt:
v Logotipul este o componenta care are in vedere reprezentarea
v Emblema este o componenta care presupune asocierea unei
imagini grafice numelui de marca, fiind reprezentata prin desene ce pot lua diferite forme
(figuri geometrice, obiecte, personaje reale sau imaginare, reprezentari din lumea animala
sau vegetala) sau o culoare distinctiva.
v Designul sau pictogramele sunt desene ce exprima, printr-un singur efect de imagine, o
idee sau un cuvant
Caracteristicile marcii
Pentru a fi competitiva, o marca trebuie sa raspunda urm. cerinte:
sa aiba o semnificatie legata de produs sau de activitatea pe care o reprezinta;
sa aiba o grafica usor de descifrat, moderna;
sa fie concise si usor de inteles, in cadrul marcilor compuse din mai multe cuvinte;
sa fie usor de pronuntat si de memorat;
sa aiba un caracter distinctiv, pentru a nu fi confundata cu alte marci;
sa poata fi utilizata pe plan international;
sa nu reprezinte steme, drapele, embleme de stat, sigilii oficiale, blazoane deja existente ( de
ex. emblema UE nu se foloseste ca marca);
sa nu induca in eroare consumatorul asupra provenientei geografice sau a calitatii

produselor.
CARACTERISTICILE CALITATII PRODUSELOR SI SERVICIILOR

Powered By
Play
Unmute
Loaded: 1.19%
Fullscreen
Elemente de definire a caracteristicilor calitatii
Standardul ISO 9000 din 2000 defineste termenul de caracteristica in sensul de

"insusire distinctiva", iar caracteristicile calitatii ca fiind "caracteristici intrinseci ale unui
produs, proces sau sistem, referitoare la o cerinta".
In opinia noastra, caracteristicile calitatii reprezinta acele proprietati ale

entitatilor prin intermediul carora se evalueaza, la un moment dat, gradul de satisfacere
a cerintelor clientilor.
Caracteristicile calitatii produselor
Potrivit unor opinii pot fi definite urmatoarele categorii de caracteristici ale

calitatii produselor: tehnice, estetice, economice, sociale si utilizare.
In opinia noastra, pot fi delimitate urmatoarele categorii de caracteristici ale

calitatii produselor:
caracteristicile tehnice se refera la proprietatile intrinseci ale produselor, ele

avand un rol determinat in asigurarea functionarii acestora; sunt obiective
determinabile prin metode de laborator fiind prevazute in standarde.
caracteristicile functionale se refera la comportarea in utilizare a produselor,

exprimandu-se prin intermediul disponibilitatii produselor; disponibilitatea
reprezinta aptitudinea unui produs de a-si indeplini functia specificata, la un
moment dat sau intr-un interval de timp prestabilit.
caracteristicile estetice exprima gradul de perfectiune a produselor, cumuland

cerintele spirituale ale individului si societatii fata de acestea; categoriile
estetice au un rol determinant in luarea deciziei de cumparare, mai ales cele
puternic influentate de moda.
caracteristicile economice sunt caracteristicile care influenteaza in mod direct

costurile in utilizare.
caracteristicile sanogenetice ale produselor influenteaza in mod hotarator mediul

inconjurator.
Caracteristicile calitatii serviciilor
Definirea calitatii serviciilor implica luarea in considerare a doua aspecte:
a) calitatea prestarii serviciilor
b) calitatea serviciilor ca rezultat al acestui proces
Luand in considerare cele doua aspecte, componentele calitatii serviciilor sunt

urmatoarele:
calitatea prestarii serviciului, care este determinata de: calitatea personalului, a

echipamentelor si a altor resurse utilizate, spatiul disponibil, ambianta in care
se presteaza serviciul.
disponibilitatea serviciului este conditionata de respectarea termenelor stabilite

pentru livrare, de promtitudinea servirii clientului, de furnizarea serviciului la
momentul potrivit.
calitatea accesului la serviciu - o importanta covarsitoare au in acest sens

mesajele publicitare, oferirea unor pliante de prezentare a serviciilor prin
agentiile de turism.
calitatea relatiei cu prestatorul de serviciu este determinata de modul in care

este primit clientul, atentia care i se acorda, modul in care ii sunt receptate
dorintele.
calitatea informatiilor furnizate, respectiv a sugestiilor facute clientului, depinde

de claritatea, precizia si pertinenta acestora, de calitatea documentelor
prezentate clientului; calitatea sugestiilor facute se poate evalua prin
pertinenta raspunsurilor date clientului, sfaturi privind apelarea la anumite
servicii, adaptarea acestora la situatia concreta a unui anumit client.
calitatea sustinerii satisfactiei clientului - conditia elementara o reprezinta

identificarea nemultumirilor clientilor si eliminarea cauzelor care au generat
aceste nemultumiri; o serie de intreprinderi ofera servicii suplimentare, fata
de cele declarate initial.
CLASIFICAREA PROPRIETATILOR MARFURILOR
Gruparea proprietatilor dupa principalele criterii:
A. dupa relatia cu marfa:
a) proprietati intrinseci (structura, masa specifica, compozitia chimica)
b) proprietati extrinseci, atribuite marfii, respectiv consideratii (simboluri),

categorii economice (pret)
B. dupa natura lor:
a) fizice generale (structura, masa specifica, dimensiunile)
b) fizice speciale (mecanice, electrice, optice, piretice)
c) chimice (compozitie, potentialul activ)
d) biologice (potentialul vital, toleranta biologico-microbiana)
e) ergonomice (confortabilitatea, silentiozitatea)
f) ecologice
g) economice (pretul)
C. dupa nivelul de relevanta pentru calitatea marfii:
a) proprietati majore
b) proprietati importante
c) proprietati minore
D. dupa modalitatea de apreciere si masurare:
a) proprietatile apreciabile prin simturi (organoleptice sau senzoriale)
b) proprietati masurabile direct sau indirect cu ajutorul unor mijloace adecvate
E. dupa modul de exprimare a nivelului proprietatii:
a) proprietati exprimabile notional
b) proprietati expprimabile cifric
Masa
Masa reprezinta una din cele mai importante caracteristici ale unei marfi. La marfuri
semnificatia masei variaza in functie de context, si anume masa neta, adica masa
propriu zisa a marfii, si masa bruta, adica marfa si ambalajul.
In cazul raportarii la unitatea de volum, caracteristica se numeste masa specifica

sau densitate (densitatea absoluta-masa si densitatea relativa). Masurarea densitatii se
face prin: areometrului (la lichide); metoda balantei Mohr-Westpall (la lichide) si
metoda picnometrului.
Porozitatea
Porozitatea este caracteristica solidelor data de macrostructura si reprezinta raportul

dintre volumul corpului considerat si volumul porilor din masa corpului. Valoarea
porozitatii se exprima procentual. Caracteristica inversa porozitatii este compacitatea.
Higroscopicitatea
Higroscopicitatea este caracteristica de baza a structurilor in compozitia carora se afla

apa. Continutul de umezeala se realizeaza prin absorbtie si chemosorbtie (apa legata
chimic). Umiditatea reprezinta efectul direct al higroscopicitatii si are semnificatia de
continutul total de apa, in orice forma, din masa marfii. Umiditatea unui produs se
determina prin indepartarea apei cu ajutorul unor incinte speciale, numite etuve si prin
cantariri repetate.
Permeabilitatea
Semnifica proprietatea unor structuri de a se lasa sa treaca prin ele diverse substante.
Inversul permeabilitatii este impermeabilitatea.
Proprietati mecanice
Se refera la comportarea materialelor la solicitari exterioare.
Cele mai importante solicitari volumice sunt: tractiunea, compresiunea, forfecarea,

inconvoierea, torsiunea si presiunea hidrostatica.
Cele mai importante solicitari ale suprafetei: solicitarile factorilor climatici, solicitarile
termice expuse iradierii si fenomenelor electrice, solicitari electrochimice, solicitari
determinate de curgerea fluidelor si tribologice, biologice.
Comportamentul tipic al diverselor materiale la cele mai importante solicitari mecanice,

evidentiaza:
deformarea elastica
deformarea plastica
ruperea
Conditiile speciale de solicitare a structurilor materiale in privinta proprietatilor

mecanice:
a) solicitari relativ uniforme, de scurta durata
b) comportarea la fluaj si in timp a rezistentei
c) oboseala si rezistenta la solicitari variabile
Proprietati optice
Proprietatile derivate din relatia structura-comportare la lumina sunt:
a) transparenta
b) transluciditatea
c) opacitatea
d) limpezimea
e) luciul
Marimile optice caracteristice materialelor sunt:
a) gradul de reflexie
b) gradul de absorbtie
c) gradul de transmisie
Structurile foarte transparente se caracterizeaza prin: indicele de refractie si dispersie.
Proprietati termice si piretice
Aceste proprietati reprezinta comportarea diferitelor materiale la actiunea energiei

termice si a focului. Principalii factori implicati in determinarea unui anumit
comportament sunt:
starea suprafetei
presiunea
temperatura
Cele mai importante proprietati termice si piretice sunt:
caldura specifica
dilatarea termica
conductibilitatea termica
izolarea termica
stabilitatea termica
stabilitatea piretica
Caldura specifica: cantitatea de caldura necesara unui gram de materie pentru

cresterea temperaturii cu un grad, fara modificari de natura fizica si chimica.
Unitatea de masura: caloria
Caloria: cantitatea de caldura necesara unui gram de apa pentru ridicarea temperaturii
cu 1ºC. (caloria ≈ 4,585 J)
Dilatarea termica: marirea dimensiunilor sau volumului sub actiunea caldurii. Dilatarea
poate fi: liniara sau volumica.
Conductibilitatea termica: proprietatea unei structuri de a asigura propagarea energiei

termice.
Caracteristica specifica conductivitate termica:
este d.p. cu suprafata si timpul de trecere
este i.p. cu grosimea stratului conducator
Din punct de vedere al conductibilitatii, materialele se grupeaza in:
a) termoizolatori: materiale care au o conductivitate mai mica de 0,2 kcal m

˚C/h
b) termoconductori
Termoizolarea: proprietatea materialelor izolatoare de a conduce foarte putina caldura.
Stabilitatea termica: proprietatea de a rezista la acumulari de energie termica.
Din punct de vedere al stabilitatii termice, materialele se grupeaza in:
a) termorezistente: cu o mare rezistenta la temperaturi ridicate (azbestul,

ceramica refractara)
b) termostabile: rezista suficient de bine pentru temperaturi relativ ridicate
c) termolabile: isi modifica proprietatile sub actiunea caldurii
Stabilitatea piretica: comportarea la flacara (foc deschis)
Din punct de vedere al stabilitatii piretice, materialele sunt:
pirorezistente (ignifuge)
pirostabile
pirolabile (combustibile)
Principala caracteristica a materialelor combustibile este capacitatea calorifica,

exprimata in kcal/kg.
ELEMENTE CE DEFINESC ESTETICA MARFURILOR
Forma este o caracteristica distincta a obiectelor ce reflecta valoarea lor sociala, iar
valoarea care isi gaseste expresia in forma devine o valoare estetica. Pentru ca forma
sa fie frumoasa, trebuie sa fie armonioasa, sa fie corelata cu compozitia, iar compozitia
sa corespunda obiectului, constructiei, materialului.
Linia - cu ajutorul liniilor se transpune imaginea unei idei, obtinandu-se desenul. Ele au
deci o functie constructiva, dar si una expresiva.
Desenul - s-a orientat in doua directii:
desenul tehnic (cu scopuri practice, utilitare)
desenul artistic
Stilul exprima o sinteza a trasaturilor dominante.
Ornamentul capata o valoare estetica atunci cand nu este strident, ci dimpotriva

corespunde unor nevoi, necesitati estetice, simuland bunul gust.
Simetria este calitatea obiectiva si expresia unor raporturi de marime si forma, de

ordine si dispunere, de potrivire ti concordanta pe care o au partile unui intreg intre ele
si totalitate.
Proportia reprezinta raportul elementelor din punct de vedere cantitativ, din punct de
vedere al marimilor.
Armonia reprezinta o categorie estetica care exprima aderenta partilor, coerenta

interiorului si exteriorului, unitatea continutului si a formei.
Contrastul inlatura situatia de monotonie.
Culoarea poate aduce un surplus de satisfactie, de placere omului, si poate acoperi

cerintele gustului sau estetic, il poate corecta si dezvolta.
CONTINUTUL, DOMENIILE SI NIVELUL DE APLICARE A STANDARDELOR.

TIPURI DE STANDARDE
Dupa nivelul de standardizare:
standarde de firma
standarde profesionale
standarde teritoriale
standarde nationale
standarde regionale
standarde internationale
In functie de continutul lor:
standarde de baza
standarde de terminologie
standarde de incercari
standarde de produse, poate fi complet sau partial
standarde de procese
standarde pentru servicii
standarde de interfata
standarde de date
SURSE DE IDEI PENTRU PRODUSE NOI
Sursele potentiale de generare de idei pentru produse noi pot proveni din urmatoarele
categorii:
centrele proprii de cercetare; multe idei sunt oferite de propriul personal tehnic
din centrele de cercetare
centrele de cercetare specializate
personalul (altul decat cel tehnic); uneori chiar si personalul fara atributii tehnice
poate aduce idei noi
studiul ofertei proprii si a reactiei consumatorilor
observarea mediului economic

metodele de creativitate; mai frecvent folosite fiind:
a) brainstorming-ul - principiul metodei pleaca de la ipoteza ca ideile se

gasesc in stare latenta in cadrul oricarui colectiv; aplicarea metodei
presupune:
etapa de pregatire (se aleg 5-12 persoane si un conducator)
discutie propriu zisa
evaluarea ideilor
b) sinetica - principiul metodei este antrenarea unor indivizi sau grupuri

distincte de indivizi in vederea rezolvarii creatoare a uneia sau mai multor
probleme prin simularea intuitiei
c) metoda cornetului colectiv - principiul metodei il reprezinta imbunatatirea

randamentului brainstorming-ului prin imbinarea muncii in echipa cu
munca individuala si prin alocarea unei perioade de timp mult mai mare
pentru studierea problemei care trebuie rezolvata
d) tehnica Delphi - principiul metodei este consultarea unui grup de

specialisti in legatura cu solutionarea unor probleme, cu mentiunea ca
acesti specialisti lucreaza individual; presupune parcurgerea etapelor:
pregatirea si lansarea achetei
ancheta propriu zisa
valorificarea informatiilor
e) analiza morfologica Zwicky - principiul metodei il reprezinta identificarea

tuturor solutiilor posibile pentru rezolvarea unei probleme date, fiind
folosita cu succes in realizarea de produse noi sau modernizarea celor
existente; aceasta metoda presupune:
pregatirea
analiza caracteristicilor de calitate
alegerea solutiei optime
EVOLUTIA UTILIZARII MARCILOR

In prima evolutie ulterioara a utilizarii marcilor, literatura de specialitate delimiteaza trei

perioade:
a marcilor patrimonice - atribuirea de catre producator a propriilor nume

produselor
a marcilor care disting si descriu produsul
a marcilor simbolice
ELEMENTE DE DEFINIRE A MARCILOR
Elementele care pot fi folosite ca marci sunt:
numele
denumirile
litere si cifre
reprezentarile grafice
emblema
vignetele - un ansamblu de figuri, compozitii de linii
culoarea
forma produsului sau a ambalajului
marca sonora
combinatii de elemente - nume si diferite reprezentari grafice
FUNCTIA MARCILOR
Functiile considerate clasice - de identificare a produselor si serviciilor si de garantare a

unui nivel calitativ constant al acestora, se accentueaza si pe functia de concurenta a
marcii.
Pentru a fi competitiva, o marca trebuie sa indeplineasca:
sa fie clara, expresiva
sa aiba caracter distinctiv si de noutate, pentru a nu se confunda

sa nu fie deceptiva
sa fie usor de memorat
sa aiba, pe cat posibil, o semnificatie legata de produsele in cauza, ori de

activitatea intreprinderii
CLASIFICAREA MARCILOR. TIPURI DE MARCI
Marcile se pot clasifica dupa mai multe criterii:
a) Dupa destinatie:
de fabrica
de comert
b) Dupa obiectul lor:
marci de produse
marci de servicii → care se aplica pe produse, pentru a indica cel care a
prestat serviciul in legatura cu aceste produse; care indica, in diferite
moduri, servicii nelegate de anumite produse
c) In functie de titularul dreptului la marca:
marcile individuale
marcile colective
d) Din punct de vedere al naturii normelor:
marci facultative, dreptul de a decide aplicarea marcii apartinand

producatorului, comerciantului sau intreprinderii prestatoare de servicii
marci obligatorii
e) Dupa compozitia lor:
marci simple
marci compuse
f) In functie de natura lor:

marci verbale
marci figurative
marci sonore
In practica economica intalnim si alte tipuri de marci /Eminescu Y., 1974/:
marca defensiva
marca de rezerva
marca notorie
NOTIUNI DE BAZA PRIVIND ETICHETAREA PRODUSELOR
Eticheta este folosita ca purtator al informatiilor referitoare la marfuri, intre producatori,

distribuitori si consumatori.
In prezent, eticheta ofera o multime de informatii:
denumirea produsului si numele producatorului
grupa din care face parte produsul
principalele caracteristici de calitate si masa pe unitatea de ambalaj
indicatii privind anumite restrictii in consum, domeniul de utilizare
conditiile de pastrare, termenul de valabilitate
Un aspect important il reprezinta tendinta actuala de a se incorpora in etichetele

moderne o serie de elemente de siguranta, menite sa impiedice falsificarea, un exemplu
reprezentandu-l etichetele tip holograma, folosite in cazul casetelor audiovizuale.
Etichetele tip transponder sunt frecvent utilizate in cazul produselor comercializate prin
retelele marilor magazine. Transponder-ul impiedica sustragerea produselor prin
declansarea unui sistem de alarma in momentul incercarii de a parasi magazinul.
EXIGENTE ACTUALE PRIVIND ETICHETAREA
PRODUSELOR ALIMENTARE
In Romania s-au creat conditiile pentru alinierea la normele europene privind

etichetarea produselor alimentare preambalate prin HG nr. 784/1996 in care, pe langa
prevederi referitoare la scopul etichetarii, obligativitatea redactarii in limba romana, se
precizeaza ca eticheta produselor alimentare preambalate trebuie sa cuprinda in mod
obligatoriu:
denumirea produsului
termenul de valabilitate
continutul net
numele si adresa fabricantului, a importatorului sau a distribuitorului, precum si

numele si adresa celui care ambaleaza produsul
lotul de fabricatie (seria, data de fabricatie sau a culegerii recoltei)
modul de folosire, cand utilizarea necesita indicatii speciale
locul de origine sau provenienta produsului, daca emiterea acestuia ar fi de

natura sa genereze confuzii
concentratia alcoolica (pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2%)
lista ingredientelor folosite
valoarea nutritiva si energetica globala pentru produse alimentare speciale
ASPECTE SPECIFICE PRIVIND ETICHETAREA
PRODUSELOR NEALIMENTARE
a) Etichetarea produselor textile
Eticheta de insotire a produsului, in conformitate cu OG 21/1992 si HG 785/1996,

trebuie sa contina urmatoarele elemente:
denumirea produsului
marca de fabrica a producatorului
denumirea importatorului, in cazul confectiilor de import
marimea confectiei, care se scrie in conformitate cu standardele aplicabile

modelul, culoarea, desenul - dupa caz
compozitia fibroasa a tesaturilor utilizate - se marcheaza distinct in procente, in

ordine descrescatoare
tratamentele speciale de finisare aplicate tesaturilor din care este obtinuta

confectia - dupa caz
Pentru fiecare tratament de intretinere la care sunt supuse textilele sunt stabilite
anumite simboluri grafice, care se refera la temperatura de spalare, calcare, modul de
spalare.
b) Etichetarea incaltamintei
este obligatorie inscrierea materialelor pentru toate partile componente, iar

partile componente sunt indicate prin pictograme
natura materialelor din care se obtin partile componente ale incaltamintei este
indicata conform pictogramelor
marimea incaltamintei din import se va marca in centimetri, marcaj specific

pentru Romania
Eticheta trebuie sa fie atasata corespunzator.
c) Etichetarea produselor chimice
Produsele cosmetice nu pot fi comercializate, daca nu contin in mod usor vizibil numele
si adresa fabricantului, modul de utilizare, lista ingredientelor.
Pentru etichetarea detergentilor, a produselor de intretinere se inscriu:
denumirea comerciala a produsului
denumirea si adresa producatorului
continutul net, indicat in unitati de masa
compozitia chimica
instructiuni de pastrare, utilizare si de dozare
d) Etichetarea aparatelor electrocasnice
HG nr. 857/1996 fac referiri la etichetarea energetica, in cazul aparatelor frigorifice.

Eticheta trebuie sa indice consumul de energie si eficienta lor energetica, precum si alte
caracteristici, in conformitate cu standardul SR13339.
GARANTAREA CALITATII PRODUSELOR SI SERVICIILOR
Definirea termenului de garantie
Termenul de garantie reprezinta intervalul de timp stabilit de catre producator, in cadrul

caruia remedierea sau inlocuirea produsului se realizeaza pe seama si cheltuiala
organizatiei respective. Acest termen incepe de la data preluarii produsului de catre
beneficiarul final.
Certificatul de garantie trebuie sa precizeze:
elementele de identificare ale produsului
durata medie de utilizare
termenul de garantie
modalitatile de asigurare a garantiei (intretinere, reparare, inlocuire, inclusiv

denumirea si adresa unitatii specializate cu care s-a incheiat contractul de
service)
rubrici pentru evidenta activitatilor de service prestate pentru produsul respectiv
Prin durata medie de utilizare se intelege intervalul de timp, stabilit prin documente
tehnice normative sau declarat de producatori ori convenit intre parti, in cadrul careia
produsele, altele decat cele cu termen de valabilitate, trebuie sa-si mentina
caracteristicile de calitate prescrise, daca au fost respectate conditiile de transport,
manipulare, depozitare si de utilizare stabilite.
Obligatiile vanzatorului in perioada de garantie si post-garantie
Potrivit reglementarilor din Romania, vanzatorul este obligat fata de consumator, iar
producatorul fata de vanzator, pentru produsele reclamate in cadrul termenului de
garantie, sa asigure si sa suporte toate cheltuielile pentru punerea in functiune,
intretinerea, repararea, sau inlocuirea acestora, precum si cheltuielile de manipulare,
expertizare, ambalare si transport aferent.
Vanzatorul este deasemenea, obligat sa asigure repararea sau inlocuirea gratuita a

produselor de folosinta indelungata, dupa expirarea termenului de garantie.
Definirea termenului de valabilitate

Termenul de valabilitate reprezinta limita de timp, stabilita de catre producator, in care

produsul poate fi consumat si in care acesta trebuie sa-si mentina caracteristicile de
calitate prescrise, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare
si consum stabilite.
Termenul de valabilitate se indica astfel:
pentru alimentele care pot fi pastrate mai putin de 3 luni se mentioneaza ziua,
luna si anul
pentru alimentele care pot fi pastrate intre 3 si 18 luni se mentioneaza luna si

anul
pentru alimentele care pot fi pastrate mai mult de 18 luni se poate mentiona
numai anul
Termenul de valabilitate va fi insotit de indicarea conditiilor de pastrare a produselor

(mai ales a temperaturii).
Merceologia produselor nealimentare.
1. Noţiuni introductive.
Obiectul de studiu al merceologiei. Noţiuni generale de merceologie, marfă, preţ.

Proprietăţile şi
clasificarea mărfurilor. Calitatea şi factorii ce influenţează calitatea mărfurilor.

Standardizarea şi
tipurile de standarde.
2. Articole de menaj.
Articole din sticlă. Materii prime utilizate la fabricarea sticlei. Clasificarea sticlei.. Procesul
tehnologic de obţinere a articolelor de menaj din sticlă. Proprietăţile sticlei. Sortimentul

articolelor
de menaj din sticlă. Condiţii de calitate, defectele articolelor de menaj din sticlă şi cauza
apariţiei
defectelor. Ambalarea, marcarea, depozitarea şi transportarea articolelor de menaj din

sticlă.
Articole din ceramică. Materii prime ceramice. Procesul tehnologic de obţinere a

articolelor de
menaj din ceramică. Sortimentul articolelor de menaj din ceramică. Condiţii de calitate,
defectele
articolelor de menaj din ceramică, şi cauza apariţiei lor. Ambalarea, marcarea, depozitarea
şi
transportarea articolelor de menaj din ceramică.
3. Articole de galanterie din metal.
Noţiuni generale despre articolele de galanterie din metal. Materii prime utilizate la
fabricarea
articolelor de galanterie din metal. Clasificarea şi caracteristica sortimentului articolelor

de
galanterie din metal. Indicii de calitate, marcarea, ambalarea, depozitarea.
4. Articole de galanterie din materii plastice.
Materii prime utilizate la fabricarea articolelor din materii plastice. Proprietăţile generale
ale
materialelor plastice şi procesul tehnologic de fabricare a articolelor din materii plastice.
Clasificarea şi caracteristica sortimentului comercial de articole din material plastic.

Indicii de
calitate.
5. Articole de galanterie din ţesături.
Clasificarea sortimentului comercial de articole de galanterie din ţesături. Indicii de

calitate.
Modul de marcare, ambalare, condiţii de păstrare şi depozitare.
6. Articole de galanterie din tricoturi. Articole de pasmaterie.
Clasificarea şi caracteristica sortimentului comercial de articole de galanterie din tricoturi.

Indicii
de calitate. Marcarea, etichetarea, ambalarea, condiţii de transporate şi depozitare.

Clasificarea şi
caracteristica sortimentului comercial de articole de pasmaterie.
7. Articole de marochinărie.
Noţiuni generale privind articolele de marochinărie. Materii prime utilizate la

confecţionarea
articolelor de marochinărie. Procesul tehnologic de confecţionare a articolelor de

marochinărie.
Clasificarea si caracteristica sortimentului comercial. Indicii de calitate. Marcarea,

ambalarea,
etichetarea şi depozitarea.
8. Jucării.
Noţiuni generale despre jucării. Condiţii generale impuse jucăriilor. Clasificarea şi

caracteristica
sortimentului comercial de jucării. Indicii de calitate a jucăriilor. Marcarea, ambalarea şi
depozitarea jucăriilor.
9. Articole de papetărie.
Noţiuni despre articolele de papetărie. Materii prime utilizate la producerea hîrtiei,

cartonului,
mucava. Clasificarea şi caracteristica sortimentului comercial de articole de papetărie:

hîrtie,
carton, mucava, rechizite şcolare, articole pentru scris, desen, pictură. Indicii de calitate.
Marcarea, ambalarea şi depozitarea.
10. Produse cosmetice
Noţiuni generale despre produsele cosmetice. Clasificarea sortimentului comercial de

produse
cosmetice. Caracteristica sortimentului produselor de igienă, pentru îngrijirea corpului,

părului,
mîinilor, unghiilor, pentru îngrijirea feţei. Caracteristici de calitate a produselor cosmetice.
Ambalarea şi depozitarea.
11. Produse de parfumerie.

Noţiuni generale de ”produse de parfumerie”. Clasificarea şi caracteristica sortimentului

comercial
de produse de parfumerie. Caracteristici de calitate, marcare, ambalare şi depozitare.
12. Articole de confecţii din ţesături
Cerinţe de calitate ale confecţiilor şi factorii ce influenţează calitatea confecţiilor. Materii

prime
folosite la confecţionarea articolelor din ţesături. Mărimile confecţiilor. Clasificarea

sortimentului
comercial al confecţiilor din ţesături. Caracteristica sortimentului comercial al confecţiilor

pentru
copii, adolescenţi, bărbaţi şi femei. Defectele confecţiilor. Ambalarea, marcarea,

depozitarea şi
transportarea.
13. Tricoturi şi confecţii din tricoturi.
Noţiuni de tricoturi şi confecţii din tricoturi. Avantajele tricoturilor faţă de ţesături.

Factorii care
influenţează calitatea tricoturilor. Clasificarea şi caracteristica sortimentului comercial de

articole
tricotate pentru: nou-născuţi, copii, adolescenţi, bărbaţi, femei. Indicii de calitate a

confecţiilor din
tricoturi. Ambalarea, marcarea, depozitarea şi transportarea.
14. Articole de încălţăminte
Rolul încălţămintei şi cerinţele consumatorilor privind articolele de încălţăminte. Materia

primă
utilizată la producerea încălţămintei. Conservarea şi tăbăcirea pieilor brute. Asamblarea

părţii de
sus cu partea de jos a încălţămintei. Clasificarea şi caracteristica sortimentului

încălţămintei din
piele. Verificarea calităţii articolelor de încalţăminte. Marcarea, ambalarea, depozitarea,

transportarea.
BIBLIOGRAFIE
www.researchgate.net
https://www.creeaza.com/afaceri/comert/merceologie/AMBALAREA-ETICHETAREA-SI-
MARCA428.php
https://conspecte.com/managementul-calitatii/verificarea-validarea-si-controlul-
calitatii.html
http://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2020/06/managementul_calitatii.pdf
https://europa.eu/youreurope/business/product-requirements/compliance/technical-
documentation-conformity/index_ro.htm

Atestat XII C

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Atestat XII C

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

COLEGIUL ECONOMIC “GHEORGHE DRAGOS”

VERIFICAREA CALITATII PRODUSELOR NEALIMENTARE

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE OBTINERE A CERTIFICATULUI DE

1.2 STANDARDE DE CALITATE

conformitaea cu standardele internaționale și europene; gestionează fondul documentar

Standarde minime de calitate

Conform specificațiilor cuprinse în "Ghidul cadru pentru elaborarea standardelor minime

Standarde de calitate în administrația publică

1.3 CONTROLUL CALITATII PRODUSELOR NEALIMENTARE

Alegerea subiectului de controlat

Alegerea unitatii de masura

Tehnici de control a calitatii

Cea mai comuna forma folosita pentru verificarea si validarea produselor

Exista patru secvenţe in care poate avea loc inspecţia:

b. Bunuri de necesitate medie destinate satisfacerii nevoilor de cnfort, petrecerii

2.2 SORTIMENTUL PRODUSELOR NEALIMENTARE

Este o grupă ce cuprinde un număr foarte mare de articole cuprinse în subgrupe

Marfurile textile detin o pondere de cca 4,2% din comertul international.

Sortimentul fibrelor textile

Fibrele textile reprezintă materia primă de bază folosită la obţinerea celorlalte

mărfuri textile. După proveninţa fibrelor textile acestea se clasifică astfel:

1.Fibre textile naturale

- monocelulare (ex. bumbac)

- policelulare (liberiene) : *din tulpini: in,

*din frunze: manila, sisal

- cu structură celulară: lâna, păr de cămilă, păr de

- fără structură celulară: mătase

c) minerale: fibra de azbest

2.Fibre textile chimice

a)din polimeri naturali

- celulozice: * hidratcelulozice vâscoza, cupru * estercelulozice: acetat

- proteice: din cazeina, soia, zeina

- hidrocarburi: fibra de cauciuc

b)din polimeri sintetici

- obţinute prin polimerizare: poliacrilonitrilice, polietilenice,

- obţinute prin policondensare: poliamidice, poliesterice, etc.

- obţinute prin poliadiţie: poliuretanice, poliuretanice elastomere

3.Alte fibre industrializate: fibre de sticlă, fibre de zgură, etc.

stabilită iniţial, a două sisteme de fire: urzeală şi bătătură.

1. După materia primă:

a) ţesături din bumbac şi tip bumbac;

b) ţesături din in şi tip in, tip cânepă, tip iută;

c) ţesături din lână şi tip lână;

d) ţesături din mătase şi tip mătase.

2. După sistemul de filare al firelor utilizate

a) ţesături din fire cardate;

b) ţesături din fire pieptănate;

c) ţesături din fire semipieptănate;

d) ţesături din fire vigonie;

e) ţesături din fire filamantare.

3. După compoziţia fibroasă:

4. După caracterul finisării

a) ţesături pentru îmbrăcăminte;

b) ţesături pentru uz casnic şi decorativ;

c) ţesături pentru ambalaje;

d) ţesături pentru furnituri de croitorie;

e) ţesături pentru uz industrial etc..

sau mai multor fire într-o anumită ordine în funcţie de textură:

1. După felul materiei prime:

a) tricoturi din bumbac şi tip bumbac;

b) tricoturi din lână şi tip lână;

c) tricoturi din fire chimice.

2. După numărul, poziţionarea şi

b) clasa a II-a de calitate;