Tehnică de lectură

Câștigătorl premiului Nobel pentru Literatură în anul 1998, portughezul José Saramago ,
este autorul romanului postmodernist ”Toate numele”, publicat la sfîrșitul secolului al XX-lea
. În scrierile sale , Saramago folosește hibritizarea romanului , pornind de la un sâmbure de
adevăr istoric pe care îl reinterpreteză , modificându-i ușor aspectul folosind elememnte din
mai multe categorii de romane . Curentul postmodernist s-a dezvoltat după ce-l de-al Doilea
Război Mondial și a apărut ca o reacție împotriva modernismului , reprezentând o rearanjare
a pieselor trecutului , astfel încât postmodernii nu dădeau dovadă de origianlitate , dar nici nu
negau sau imitau curentele trecutului, ci accentuau ideea că tot ce a fost important s-a scris
până atunci .
Intertextualitatea, ce mai imprtantă tehnică a porstmoderismului, nu ezită să iși facă
simțită prezența și în opera lui Saramago , romanul fiind dezvoltat pe baza multor referințe
literare și culturale . Intertextualitatea poate fi o atitudine omagială a trecutul , dar și o formă
a ironiei, specifică operelor postmoderniste . Multitudinea de parabole și paradoxul titlului
pornesc de la protagonistul textului , Jose , al cărui nume este singurul rostit în roman , și mai
mult decât atât , se identifică cu autorul prin prenume , ceea ce propune o proiecție a
identității scriitorului în personaj .
Jose , un funcționar al Arhivei Generale a cărui locuință era o anexă a arhivei , plictisit de
acțiunile birocratice pe care le făcea , s-a furișat într-o seară în clădirea instituției, de unde a
luat din greșeală documentele unei femei necunoscute pentru care a dezvolt obsesia de a o
găsi . Căutarea femeii îi afectează munca , însă el își riscă cariera de mai bine de 20 de ani
pentru a rezolva acest caz. Corelația pe care o face între documente sau între mărturiile
trecutului cu prezentul pentru a reuși să găsească femeia , nu surprinde altceva decât
scoaterea la suprafață a temei romanului : căutarea de sine; astfel încât , Jose vrea să se
cunoască pe sine prin altă persoana . Arhiva Generală este hiperbolizată prin trăsăturile pe
care le deține , dar face trimitere și la un mitul celebru : firul Ariadnei , instituția fiind un
spațiu labirintic. Saramago face aluzie la Kafka când critică birocrația ,statul modern sau
filozofiile politice și la Dante prin Arhivă , care este paralelă cu viața de după moarte .
Raporul dintre trecut și prezent poate să își aibă nucleul și în ambiguitatea cronotopului ,
prin care ne este strain atât locul cât și epoca desfășurării acțiunilor .
Fragmenul citat conține un episod în care se evidențiază o societatea din ce în ce mai rece ,
care și-a pierdut esența , umanitatea și altruismul , accentuând profund o indiferență crudă .
Domnul Jose, nevoit să ajungă la cele mai înalte rafurile , dar totodată diagnosticat cu un
deranjat dezechilibru nervos , s-a legat cu o curea de trepte pentru a putea urca pe scară .
Chiar dacă efortul lui major putea fi scutit de colegii săi , aceștia nu i-au aruncat nici măcar o
privier , considerând că o sa se descurce . Fragmentul surprinde și o desciere a locului în care
locuiește Jose, a cărui existență și-o petrece într-o clădire șubredă, lipită de peretele Arhivei .
Raportul dintre trecut și prezent este surprins amplu aici, deoarece, autorul folosește trecutul
pentru a-i explica prezentul, povestind mai întâi situația funcționarilor din secolele trecute ,
iar mai apoi identificându-l pe Jose cu aceștia . În acest context, se evidențiază ca
postmodernismul se sprijină foarte mult de trecut .
Prin urmar, raportul dintre trecut și prezent este bine individualizat în opera lui Saramago ,
fiind remarcat prin numeroasele referințe și prin stilul unic al lui portughezului de a adopta o
nouă relație autor-crație .