Plagiatul

Plagiatul devine o strategie ușoară de supraviețuire acolo unde nu există un interes pentru
emanciparea intelectuală.

Un plagiat e o ofensă adusă cunoașterii .

Codul de etică nu condamnă preluarea de texte sau fragmente , dar publicul să fie înștiințat despre
faptul că sunt preluări.

Plagiatul este considerat drept:

 formă de fraudă sau minciună.

 formă de furt . Munca altcuiva a fost exploatată și, prin neacordarea creditului moral, a fost
și înstrăinată .
 formă de corupție.
 un rezultat al neînțelegerii libertății și autonomiei academice.

O trăsătură esențială a plagiatului constă în însușirea contribuțiilor originale ale altor autori .

Cheia înțelegerii auto-plagiatului stă tocmai în conceptul de originalitate. Autoplagiatul apare atunci
când pretindem că o contribuție a noastră este originală, dar de fapt ea nu este – deoarece tot noi
am publicat-o anterior, în altă lucrare. Deși autorul este același, în prima lucrare contribuția era
originală, iar în cea de-a doua, este auto-plagiată, redundantă, repetitivă – deci nu mai este originală.

Auto-plagiatul reprezintă deci o re-utilizare nelegitimă a propriilor contribuții științifice. Există și

cazuri în care autorii pot reutiliza legitim fragmente din creațiile lor anterioare – de regulă, precizând
explicit unde au mai fost publicate.