Luceafarul

Mihai Eminescu

Romantism, 1883

Reasezarea eului în centrul lumii

Predilectia pentru ritm și simbol

Tema este conditia omului de geniu

Titlul “Luceafarul” provine din latina si inseamna “lucifer”, aceasta fiind denumirea populara a
planetei Venus si a stelelor mai stralucitoare si mai mari.In sens conotativ acesta simbolizeaza
unicitatea si superioritatea, intruchipand geniul.

Structura poeziei, este formata din 392 de versuri ce se intind pe 98 de strofe.Aceasta este
compusa din patru parti care au la baza doua planuri, planul terestru, uman si planul cosmic,
universal.

O prima imagine poetica relevanta este a treia parte in care Luceafarul se afla intr-o calatorie
cosmica.Acesta doreste sa se intalneasca cu divinitatea suprema pentru a o ruga sa il transforme
intr-un muritor si pentru a fii demn pentru Catalina.Demiurg ii refuza cererea si incearca sa il
convinga ca geniul si puterea lui nu trebuie sa cunoasca limita muritorului si ca nu exista muritor
care sa merite un asemenea sacrificiu.In aceasta calatorie Luceafarul devine Hyperion, fiind
numit asemenea de Demiurg.

O a doua imagine poetica relevanta este a patra parte in care este ilustrata idilia de dragoste
dintre Catalin si Catalina.Acestia se relaxeaza, stau linistiti si se bucura unul de celalalt la umbra
unui copac.Catalina “imbatata de dragoste” aduce o ultima chemare Luceafarului.Acesta se
conformeaza chemarii, si vazand dragostea dintre cei doi, reflecta asupra lucrurilor pe care
Demiurg le-a spus si isi da seama ca a avut dreptate.