SITUATII GENERATOARE DE

MALPRAXIS

Raspunderea civila a personalului

medical si a institutiilor sanitare –
Malpraxisul medical
de Obiectivul cursului este a arata care sunt conditiile
in care asistentul medical/medicul poate fi obligat la
plata unor sume de bani in scopul repararii
prejudiciului suferit si dovedit de catre pacient.
Cand se confrunta cu o acuzatie asistentul
medical/medicul poate fi condamnat la pedeapsa
privata de libertate, poate fi sanctionat de catre
colegi sau poate suferi pierderi financiare
semnificative.
Cele trei variante nu se exclud una pe alta, iar intr-un
scenariu negativ extrem se pot asocia toate trei.
 „ MALPRAXISUL MEDICAL”- este un termen
care se adreseaza exclusiv acestui tip de raspundere
judiciara.
Malpraxisul – este eroarea profesionala savarsita in
exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand
raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de
produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
„ răspunderea civila a personalului medical” - este definita de
catre legiuitor ca fiind reprezentata de „medicul, medicul
dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acorda
servicii medicale”.
Legea 95/2006 prevede, totodata, faptul ca persoanele
implicate in actul medical incriminat raspund proportional cu
gradul individual de vinovatie.
 Ce inseamna raspunderea civila a asistentului
medical/medicului?
„ Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o
fapta ilicita, savarsita cu vinovatie este obligat sa il
repare”
Conform legii 95/2006 art.654 al 2 „Personalul
medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile
produse in exercitarea profesiunii:
a) Când acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic
si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general
acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare,
echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite;
b) Cand actioneaza buna-credinta in situatii de urgenta cu respectarea competentei acordate.
 In cazul malpraxisului medical legiuitorul nu
urmareste pedepsirea asistentului medical/medicului,
ci se concentreaza asupra dreptului pacientului
prejudiciat de a obtine o despagubire, o reparare a
unui prejudiciu cauzat prin actul medical.

„ strict vorbind, este o sanctiune civila, cu caracter

reparator, fara a fi , in acelasi timp, o pedeapsa”

Acuzatia tipica a pacientului este ,, Nu trebuia sa

faceti asta. Mi-a cauzat daune. Vreau compensatii”.
 Raspunderea civila a asistentului
medical/medicului se concentreaza in jurul a 4 elemente
esentiale care caracterizeaza orice fapta care implica
raspundere civila;
- fapta cauzatoare de prejudiciu;
- prejudiciul sau paguba cauzata unei persoane;
- vinovatia care caracterizeaza comiterea faptei, adica
pozitia subiectiva a autorului faptei fata de aceasta si
consecintele sale;
- raportul de cauzalitate care trebuie sa existe intre
fapta si paguba pentru ca mecanismul raspunderii
civile sa fie activat.
„Atunci cand aceste elemente sunt intrunite simultan
incepe sa functioneze mecanismul de reparare a
prejudiciului”.
 Legea precizeaza foarte clar:
„personalul medical raspunde civil pentru
prejudiciile produse din eroare, care includ
neglijenta, imprudenta sau cunostinte
medicale insuficiente in exercitarea
profesiunii, prin acte individuale in cadrul
procedurilor de preventie, diagnostic sau
tratament.”
Producerea unui prejudiciu se
apreciaza in functie de standardele de
comportament profesional care
caracterizeaza specialitatea medicala.
Aceste standarde sunt obiectivate in ghiduri
profesionale (gidurile de resuscitare ), ori in
doctrina medicala sau pur si simplu pe
practica medicala curenta a actului medical.
Exemplu de caz:

„In reclamatie se arata ca fetita X.X. nu a avut probleme la

nastere si nici postnatal. In a treia zi dupa nastere, parata
A.S. a administrat fetitei o injectie cu fenobarbital 0,2 ml
intramuscular. Ulterior injectarii fenobarbitalului, locul de
punctie a prezentat echimoza si tumefactie. Cu toate
eforturile depuse de catre medici , datorita evolutiei
nefavorabile a starii de sanatate, fetitei i-a fost amputata
coapsa stanga in 1/3 medie. Intraoperator s-a evidentiat
artera femurala trombozata.

Parintii fetitei au considerat ca medicul nu a adoptata

conduita medicala corecta, in sensul ca „diagnosticul si
tratamentul de urgenta al complicatiei aparute”, iar asistenta
medicala a actionat cu negljenta in efectuarea actului
medical, prin injectare incorecta a fenobarbitalului
(intraarterial).
In speta, din declaratiile martorilor audiati si din raportul de
expertiza medico-legala rezulta ca doctorul a stabilit
corect indicatia de administrare a fenobarbitalului,
administrarea acestuia la nou-nascut ce prezinta
convulsii reprezinta o practica uzitata international, doza
de injectare cat si locul efectuarii punctiei au demonstrat
ca acestuia nu i se poate atribui o culpa medicala.
Cu privire la asistenta medicala, Instanta retine ca a
efectuat injectia cu fenobarbital in urma prescrierii de
catre medicul neonatolog, din documentele medicale
existente nu reiese ca injectarea fenobarbitalului s-a
practicat intraarterial, in protocolul operator al amputatiei
de coapsa nefiind descrisa o leziune traumatica a arterei
femurale superficiale, nefiind dovedita acuzatia cu privire
la neglijenta in efectuarea actului medical.
„Nefiind dovedite elementele raspunderii civile delictuale instanta
a respins actiunea formulata de reclamanti.”
 Acest caz ilustreaza faptul ca daca
actul medical efectuat de un doctor/asistent
medical este aprobat de un corp de
medici/asistenti medicali in specialitatea
respectiva, acest practician nu poate fi
considerat neglijent si nu poate constitui
temei pentru raspunderea
medicului/asistentului medical in cauza.
 Importanta respectarii legislatiei medicale
in contextul unei acuzatii de malpraxis

Se poate observa cu usurinta ca

malpraxisul nu reprezinta doar raspunderea
pentru eroarea medicala aparuta in
componenta stiintifica a practicii medicale, ci
si cea care se naste din nerespectarea
reglementarilor legale care se adreseaza
componentei etice a practicii medicale. Nu
exista o ierarhizare a gravitatii erorilor de
natura sa atraga raspunderea civila a
asistentului medical/medicului, in functie de
natura fundamentata stiintific sau etic a
acestor erori , legea nu distinge conditii
diferite de raspundere.
 O aplicatie a acestui principiu o regasim in decizia
dezbatuta la CEDO cu privire la cauza unei persoane:

„reclamanta a invocat faptul ca nu a fost informata

cu privire la natura si posibilele consecinte ale procedurii
medicale la care a fost supusa, sustinand ca imprejurarea
ca ea era asistenta medicala nu exonera medicul de
indeplinirea obligatiilor sale informale si obtinerea
consimtamantului informat al pacientei”

Autoritatile nationale nu au identificat nici o culpa

din partea medicului, dar a recunoscut ca singura
neglijenta a medicului poate fi omisiunea de a obtine
consimtamantul scris al pacientei.
Curtea a reafirmat importanta accesului la informatii al
persoanelor confruntate cu riscuri, i-a fost incalcat dreptul
la viata privata prin faptul ca nu a fost implicata in alegerea
tratamentului si nu a fost informata corespunzator.
 Incalcarea de catre medic/asistent medical a
legislatiei aplicabile desfasurarii profesiei medicale are un
impact suplimentar, nu doar in relatia medic/asistent
medical-pacient , ci in ceace priveste functionarea
contractului de asigurare de raspundere civila profesionala
incheiat (asigurarea de malpraxis).
Astfel, despagubirea cuvenita pacientului pentru repararea
prejudiciului suferit nu va fi acoperita de catre compania de
asigurari la care asistentul medical/medicul este asigurat,
in conditiile in care s-a incalcat o norma legala cu ocazia
efectuarii actului medical.

Asadar, putem concluziona ca nerespectarea

legislatiei medicale este o forma agravanta de
malpraxis, una care nu beneficiaza de asigurarea
riscului.
 Malpraxisul individual

Pentru o prezentare structurata si

succinta a normelor legale aplicabile practicii
medicale si a caror incalcare determina
atragerea raspunderii individuale a
asistentului medical/medicului se pot
enumera cele sapte domenii majore de
vulnerabilitate a practicii medicale.
 1. Acordul pacientului informat
Legea impune obligativitatea obtinerii
acordului pacientului informat asupra beneficiilor si
riscurilor oricarei proceduri medicale de diagnostic
si tratament pentru orice act medical cu potential
de risc, lipsa acestuia semnificand un abuz al
medicului/asistentului medical/personalului
medical asupra pacientului.
Consecintele nerespectarii cadrului legal in ceea
ce priveste obtinerea consimtamantului informat atrag,
in conditiile in care pacientul sufera un prejudiciu,
raspunderea civila a personalului medical si
suplimentar, neoperarea contracteor de asigurare de
raspundere civila profesionala,
 - lipsa consimtamantului constituind
cauza de excludere in orice contract de
asigurare de raspundere civila
profesionala a personalului medical.

Participarea unui pacient la activitati de

invatamant medical clinic se poate face , de
asemenea , doar cu acordul acestuia.
 2. Confidentialitatea datelor medicale
Ca regula generala retinem obligativitatea pastrarii
confidentialitatii datelor medicale.
Exista situatii foarte clar delimitate si precizate de catre
legiuitor in care personalul medical pote comunica informatii medicale
confidentiale.
O prima exceptie o intalnim in cazul in care informatiile sunt
necesare altor furnizori de servicii medicale acreditati, implicati in
tratamentul pacientului.
Informatii cu caracter confidential pot fi furnizate tertilor numai
in cazul in care pacientul isi da consimtamantul explicit sau legea o
cere in mod expres.
Pacientul poate renunta la dreptul sau de a fi informat cu privire
la propria stare de sanatate, derogand acest drept unei alte persoane
desemnate in mod expres de catre acesta.
 3. Accesul pacientilor la informatiile
medicale personale
Pacientul are acces nelimitat la
informatiile medicale personale.
Conform legii, pacientului i se pot immana
doar copii ale documentelor de evidenta medicala,
originalul trebuie arhivat de catre institutia
sanitara.
Eliberarea copiilor documentelor medicale ale
pacientului se face cu respectarea prevederilor
regulamentului intern al institutiei medicale in acest
sens.
 4. Discriminarea
Orice pacient are dreptul de a fi respectat ca
persoana umana, fara discriminare.
Criteriile care pot conduce la atitudini
discriminatorii sunt cele legate de rasa, sex,
varsta, apartenenta etnica, origine nationala
sau sociala, religie, optiuni politice sau
antipatie personala.
Atentie ! Riscul expunerii profesionale al
personalului sanitar in ceea ce priveste o posibila
contaminare nu poate constitui un criteriu de
discriminare. - (aplicarea precautiilor universale)
 5. Dreptul la a doua opinie
Orice pacient are dreptul sa ceara si sa
obtina o alta opinie medicala. Medicul caruia i se
solicita a doua opinie poate sa isi desfasoare
activitatea in aceeasi sau in alta institutie
medicala.
Medicul curant si institutia in care este
ingrijit pacientul trebuie sa faciliteze acordarea
celei de-a doua opinii medicale acestuia din
urma.
 6. Accesul media

Niciun pacient nu poate fi filmat

sau fotografiat de catre
reprezentantii presei intr-o
institutie medicala fara acordul
sau.
 7. Limitarea la propria specialitate

• Medicul/asistentul medical este obligat sa

actioneze in limitele de competenta
profesionala detinute in specialitatea sa.
• Exceptie de la regula de mai sus o
reprezinta situatia de urgenta, in care nu
este disponibil personalul medical care ar
avea competenta necesara pacientului.
• Atentie! Depasirea limitelor de competenta
constituie clauza de excludere in contractele de
asigurare de raspundere profesionala.
 Drepturile pacientului

• Respectarea drepturilor pacientilor nu

reprezinta doar un mijloc de gestionare
a riscului de malpraxis, ci o cerinta
calitativa a actului medical.

VA MULTUMESC!