Stadiul actual al utilizarii plantelor acvatice specifice sistemului

policultura piscicola
Marian BURDUCEA, doctor biolog, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Acvacultură și Ecologie
Acvatică Iași,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Iurie UNGUREANU, doctor chimist,Facultatea de Chimie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași Liceul Teoretic „B.P. Hașdeu” din Bălți , Republica Moldova

Structura pe specii a producţiei piscicole din România până in 2005 a fost dominată de
ciprinide, atât de origine indigenă cât şi de origine asiatică, reprezentând 85% din total, restul
de 15% fiind reprezentat de păstrăv, şalău, ştiucă, biban, somn, sturioni,etc. În România exista
următoarea structură pe specii: ciprinide asiatice – 32,00%; crap românesc – 31,80%;caras –
12,56%; păstrăv – 20,45,%; şalău, ştiucă, biban, somn , sturioni, etc. – 3,19%.
În România, sectoarele pescuitului și acvaculturii se confruntă cu mai multe provocări.
Acestea implică, în principal, creșterea competitivității pentru sectoarele de producție și de
prelucrare. În ceea ce privește acvacultură, părțile interesate locale se așteaptă că sectorul să
crească, deoarece în următorii ani suprafață disponibilă pentru piscicultură va crește cu încă
25.000 ha, în timp ce sistemele de recirculare se vor extinde. Producția de specii ecologice a
început (în special pentru crapul și păstrăvul comun) și se așteaptă să fie îmbunătățită prin
creșterea cererii de produse alimentare ecologice.
Calitatea apei este un factor foarte important asupra producțiilor piscicole. Orice
încărcare a apei cu amoniac și nitriti scade considerabil ritmul de creștere al peștilor iar la
concentrații mari se produc mortalități în masă. Amoniacul (în formă NH3) este neurotoxic.
Acesta se absoarbe în sânge la nivelul branhiilor și afectează creierul. În concentrații mari
distruge branhiile și provoacă hemoragii la baza înotătoarelor. Contrar concepției generale,
amoniacul rezultat din metabolismul peștelui se elimină în proporție de aproape 90% prin
branhii, și doar restul prin rinichi. Ca simptome ale intoxicației cu amoniac enumerăm
agitația, înotul pe o parte, gura și operculele deschise, branhii de culoare închisă sau deschisă (la
extreme), hemoragii, decolorarea pielii,respirație accelerată. Nitriții (NO 2), sunt mai puţin toxici
decât amoniacul, iar în concentrații mici nu afectează vizibil peștele, dar îi încetinesc ritmul de
creștere. Nitriții se leagă de hemoglobină formând methemoglobină, care nu transportă oxigenul
la celule. Un prim simptom în această afecțiune este înotul peștilor la suprafață și colorarea
branhiilor în brun.
În alimentația umană, peștele deține o importanță însemnată, el asigurând 12- 15% din
totalul proteinelor consumate. Carnea de pește prezintă calități senzoriale deosebite și o înaltă
valoare nutritivă, conferită de conținuturile ridicate de proteine complete, de lipide cu grad mare
de nesaturare, de vitamine lipo și hidrosolubile și de săruri minerale importante.
România este o tară cu dimensiuni medii (a 12-a în Europa), având un teritoriu de
238.391 km2, din care 87% (207.372 km2) aparține spațiului rural și 13% spațiului urban
(31.018 km2). Rețeaua hidrografică a României este de 843.710 ha, ceea ce reprezintă peste
3,5% din suprafața totală a țării. Pescuitul și acvacultura, alături de prelucrarea peștelui și
comerțul cu pește și produse din pește, sunt activități prezente în toate regiunile țării.
În prezent, patrimoniul de interes pescăresc al României, constituit din suprafețe
acoperite permanent sau temporar cu ape, este apreciat ca având o întindere de aproape
500.000 ha la care se adaugă, 66.000 km ape curgătoare din zona de șes, colinară și de munte și
25.000 km2 ape marine din Zona Economică Exclusivă la Marea Neagră. Suprafețele de ape
din domeniul public sunt reprezentate de: 300.000 ha lacuri naturale și bălți, 98.000 ha lacuri
de acumulare și poldere, 47.000 km râuri din zona de șes și colinară, 19.000 km râuri din zona
montană, 1.075 km fluviul Dunărea.
Principalele tipuri de plante acvatice (hidrofite), in functie de modul de fixare al
plantei in substrat si de pozitia frunzei fata de suprafata apei sunt:
• plante plutitoare, acestea plutesc libere la suprafata apei (lintițǎ, rǎțișoarǎ, etc.) sau in
masa apei (specii de otrǎțel, rizac). Plantele din acest grup au adaptari speciale care le
asigura mentinerea la suprafata apei. Speciile de dimensiuni mici (Lemna, Spirodela etc)
plutesc datorita greutatii mici a celor doua-trei frunze din care sunt fromate. Aceste plante de
dimensiuni mici apar in ape usor salmastre (Azolla sp.), puternic eutrofizate (Lemna gibba),
iar Lemna trisulca domina medii cu mari acumulari de substanțe organice.

Lemna gibba Spirodela polyrhiza Salvinia natans Azzola sp.

•plante fixate de substrat dar cu frunze plutitoare (cornaci, plutica, nuferi, etc),
acestea au contact direct cu aerul prin frunze care plutesc la suprafata apei. Preluarea
bioxidului de carbon si eliminarea oxigenului se realizeaza prin stomate aflate pe fata superioara
a frunzei. Daca iazul/helesteul pierde toata apa, plantele pot rezista o perioada pe mâlul umed.
Unele specii, cum sunt iarba broastei (Hydrocharis morsus ranae) si plutica (Nymphoides
peltata), sunt slab fixate de substrat, astfel curentii pot sa le desprinda usor si sa le transporte spre
ape mai adanci. In natura (mai ales in Delta Dunarii) exista si o varietate de nuferi diversi
colorati, nufarul comun alb (Nymphaea alba), nufarul galben (Nuphar lutea).

Hydrocharis Nymphoides Nymphaea Nupha

morsus ranae peltata alba r
lutea
•plante submerse, fixate ferm de substrat (broscarițǎ, cosorul, penița), acestea traiesc
in medii permanent acoperite cu apa. Lipsa de oxigen si depunerea continua de sedimente pe
fundul apei incetinesc procesul de transformare a materiilor organice moarte din mâl in
substanțe minerale, care pot fi absorbate. Din aceasta cauza, radacinile plantelor submerse au
in general numai rolul de a ancora planta, iar gazele si substantele minerale dizolvate in apa
sunt absorbate prin tulpina si frunze. Pentru ca suprafata lor sa fie cat mai mare, frunzele sunt
adanc divizate (cosor - Ceratophyllum demersum), incretite (pașǎ), alungite (sârmulițǎ), late si
mari (moț - Potamogeton perfoliatus), sau in numar mare (ciuma apei - Elodea canadensis) etc.
Aceste tipuri de plante formeaza centuri vegetale paralele cu malul apelor.
1.Plante
natante
2.Plante
submerse
3.Plante
acvatice
fixate
4. Pǎpuriș, stufǎriș
5. Rogozur
i 6.Paduri
de salcie
7. Pǎșuni umede
Succesiunea vegetatiei pe malul Ceratophyllum Potamogeton Elodea
unui lac demersum perfoliatus canadensis
In tara noastra ocrotirea naturii ramane la stadiu de enunt public, in afara de Legea nr.
137/1995, OUG 57 din 20.06.2007 si de mentionarea listelor cu plante protejate, nu exista inca
o lista concreta.

Cele mai probabile cauze ale cresterii nesatisfacatoare a plantelor sunt de cele mai multe
ori legate de anumite dereglari in amenajarea de baza a bazinului ca substratul, lumina si
temperatura, de aceea imediat ce se obseva carente in cresterea acestora, factorii care
influenteaza negativ cresterea plantelor trebuie indepartati. Daca doar anumite specii de plante
nu se dezvolta bine, probabil acestea nu sunt adaptate la conditiile create in bazinul respectiv.
In acest caz, pH-ul, duritatea - prea mare de obicei si iluminatul sunt cele care influenteaza
negativ cresterea plantelor, de aceea este importanta alegerea unor plante compatibile cu
apadin bazin. Mult mai avantajos este imbunatatirea calitatii apei cu ajutorul diverselor metode
cunoscute, cum ar fi adaugarea de fier, dioxid de carbon si fertilizanti pe baza de micro si
macroelemente. Nutrientii sunt absolut necesari in cresterea normala a plantelor acvatice.
Elementele nutritive au roluri specifice, bine determinate in dezvoltarea plantelor, si anume:
azotul (N) are rol in formarea proteinelor; fosforul (P) determina formarea florilor si
dezvoltarea acestora; potasiul (K) are rol in formarea protoplasmei celulare; calciul (Ca) are rol
de detoxifiere a plantei; fierul (Fe) face posibila formarea clorofilei, fara a intra in compozitia
acesteia; sulful (S) are un rol important in formarea proteinelor; carbonul (C) sta la baza
formarii carbohidratilor; hidrogenul (H) ajuta la transportarea tuturor nutrientilor; oxigenul (O)
este motorul tuturor functiilor vitale ale plantei.
Salata de Nil (Pistia stratiotes) si Zambila de apa (Eichornia crassipes) sunt doua plante care
provin din zonele tropicale si subtropicale, care au ajuns in tara noastra pe calea schimbului de
material biologic dintre gradinile botanice.

Zambila de apă (Eichhornia crassipes) Salata de Nil (Pistia stratiotes)

În România cercetări pe zambila de apă (Eichhornia crassipes) au fost realizate între
anii 1980 şi 2004, în incinta Staţiei de epurare din judeţul Argeş. Zambilele sunt indicate ca un
filtru de poluare, deoarece nutrienţii de bază (azotaţi, fosfaţi, potasiu) de care au nevoie pentru
a supravieţui sunt şi principalii poluanţi. Alte caracteristici importante ale acestor plante sunt:
asmilarea toxinelor, a pesticidelor şi a metalelor grele; depoluarea apelor reziduale;
îmbunătăţirea calităţii aerului prin cantitatea enormă de oxigen produsă; biomasa este utilizată
ca adjuvant în hrana animalelor; după recoltare, dacă sunt tocate, din aceste plante acvatice se
obţine biogazul; compostul obținut din ele este foarte bun pentru ameliorarea solurilor, dar şi
hârtia de cea mai bună calitate. Prin extracţia de pigmenţi clorofilieni extraşi din zambilele de
apă sunt utilizaţi în industria farmaceutică şi în cosmetica.
În România, din anul 2006, în cadrul institutului ICDIMPH Horting Bucureşti, au
început cercetările privind cultura plantelor horticole pe efluenţii din acvacultură, iar în anul
2010 a fost pusă în funcţiune prima staţie pilot de acvaponie. Sistemele acvaponice de cultura a
plantelor pe strat granular prevazute cu autosifon, dezvoltate in Romania si in alte tari, sunt
recomandate pentru cultivarea plantelor care produc fructe (tomate, ardei, castraveti, etc).
Tehnologia de cultura flotanta se foloseste pentru obținerea unor productii mari de
legume si peste. Indiferent de marime, un sistem acvaponic de tip flotant are in componenta sa
cel putin unul sau mai multe bazine pentru creșterea pestilor (1), un bazin de stocarea a apei
proaspete (2), un bazin pentru colectarea apei din canale (3),unul sau mai multe decantoare
de particule solide (4), un biofiltru (5), un degazor (6), canale pentru cultura hidroponica (7),
una sau mai multe pompe pentru circulatia apei si o instalatie pentru introducerea aerului
compusa din pompa de aer, pietre de aer si furtunele de legatura.

Cultura plantelor pe Cultura si schema sistemului acvaponic de tip

strat granular flotant
Autosifon

Pe plan mondial utilizarea unei culturi de plante acvatice pretabile pentru sisteme de
creștere a pestilor in policultura s-au dezvoltat in multe tari, printre care se pot enumera:
Vietnam, Emiratele Arabe Unite, India, Malaezia, etc.

Sistem acvaponic experimental în Delta Sistem acvaponic comercial, in Emiratele

Mekong, Vietnam Arabe Unite

Strat de rădăcini hidroponice la un

experiment pe zambila de apă și salata de
apă în tratarea apelor reziduale provenite de
Sistem de fitoremediere cu ajutorul la crescătorii de pește din Malaezia
zambilei de apa, in India

Rolul ecologic al plantelor acvatice este in: producerea de biomasa, producerea de

oxigen, decalcifierea biogena, adapost pentru pesti, insecte si alte animale, depoluarea apelor
orasenesti uzate.
Importanta economica a plantelor acvatice se reflecta in gospodariile rurale (ca
ingrasamant agricol, furaje pentru animale), in medicina traditionala (proprietati sedative,
 emoliente), in alimentatie (sucuri, pigmenti alimentari, tanin, dulceata, serbet), ca plante
decorative in bazine de agrement, la amenajarea acvariilor.

Bibliografie:

Contractul nr.: 5N/07.02.2019 PN 19 10 02 03: „CERCETĂRI PRIVIND CREȘTEREA INTENSIVĂ A

PEȘTILOR IN SISTEM DE POLICULTURĂ ȘI VALORIFICAREA COMPLEXĂ A BIORESURSELOR
(PLANTELOR) ACVATICE”