Eseu de Încadrare

-Moara cu Noroc-

Nuvela este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu un

singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat. Nuvela “Moara cu
noroc” a apărut în 1881 în volumul “Novele din popor” al lui Ioan Slavici și s-a
bucurat de o largă apreciere critică, fiind de asemenea și o nuvelă realistă.
Realismul a fost un curent literar care s-a manifestat ca reacție împotriva
idealizării romantismului, înfățișând un tablou cât mai cuprinzător al vieții
sociale, prezentând într-un mod cât mai fidel realitatea.
O primă trăsătură specifică realismului prezentă în această opera este
obiectivitatea. Acest lucru se vede prin folosirea tehnicilor narrative, care sunt și
un element de structură și compoziție. Naratorul este omniscient și omniprezent,
este prezentă narațiunea la persoana a III-a (ex. “grăi”, “să fie mulțumit”).
Perspectiva narativă este auctorială, iar viziunea narativă este dindărăt.
O altă trăsătură este dată de veridicitate data de descrierea locului, a
personajelor și tema operei. Spațiul nuvelei este real și realist, predominant
deschis, dar și inchis (în han), atât exterior, cât și interior, fiind o nuvelă de
analiză psihologică. Personajul Ghiță este descries ca fiind tipul avarului,
lăcomia pentru bani ducându-l la dezumanizare.
Tema o constituie consecințele pe care setea de înavuțire le are asupra
individului, hotărându-i destinul pe măsura abaterilor de la principiile etice
fundamentale ale sufletului omenesc.
“Moara cu noroc” este alcătuită din 17 capitole care se află în ordinea
cronologică desfășurării acțiunii.
Expozițiunea reprezintă plecarea lui Ghiță la Moara cu noroc. Pentru o
vreme acesta este prosper în afaceri, iar familia i se înmulțește. Intriga începe
odată cu apariția lui Lică Sămădăul, care îi pretinde cârciumarului să-l
informeze despre tot ce se întâmplă acolo. Desfășurarea acțiunii cuprinde
cuprinde dezumanizarea lui Ghiță sub influența patimii pentru câștigul ușor.
Punctul culminant reprezintă plecarea lui Ghiță după Pintea, lăsând-o pe Ana
singură cu Lică la han, dar în același timp și plecarea și întoarcerea lui Lică la
han. Deznodământul cuprinde moartea celor trei. Ghiță află că soția l-a înșelat și
o ucide pe Ana, iar pe el îl omoară Răuț, omul lui Lică. Lică se sinucide pentru a
nu cădea pe mâinile lui Pintea. În final, un incendiu distruge cârciuma.
 Un episod din care reiese specificul temei este acela al înfruntării dintre
Lică și Ghiță, începutul de corupere sub influența banilor. Când Lică își face
apariția la moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică,
hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Încă din această scenă cheie a
nuvelei, lupta în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută
prin acceptarea tovărășiei cu Lică, primul dintr-o serie lungă de compromisuri.
Alt episod este acela al depoziției și judecății. Acum Lică este cel care
domină situația prin mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de dirijare a
mecanismelor justiției și ale opiniei publice. Într-o zi și o noapte ucide patru
oameni, inculpă dușmanii direcți și-l trece sub bănuială pe Ghiță. Agravează mai
mult ruptura dintre cei doi soți. Ghiță îi oferă alibiul necesar lui Lică spunând că
a fost toată noaptea la cârciumă. Pervertirea morală îi afectează rezistența și
încrederea în forța de a rămâne în zona binelui.
Alt element de structură și compoziție este titlul operei. Titlul indică locul
unde se desfășoară acțiunea, sugerând, pentru început, posibilitatea pe care o
întrevede Ghiță de a avea o viață îndestulată alături de familia sa. Moara cu
noroc este un han, fostă moară de grâu, care se află la o răscruce de drumuri, în
pustietate.
În concluzie, întreaga creație a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru
moral, pentru chibzuință și înțelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni și
păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sancționată de autor.