Capitolul 4

EXPLOATAREA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE

4.1. REGLEMENTĂRI VIZÂND ACTIVITATEA GAZIERĂ

1. Generalităţi

Organizarea şi structura industriilor de gaze în lume diferă de la o ţară la alta,

companiile gaziere pot fi integrate având toate activităţile – de la producţie la furnizarea
gazelor consumatorilor finali, sau pot exista mai multe societăţi ce concurează între ele în
cadrul fiecărei verigi din lanţul gazier, explorare, producţie, transport, depozitare,
comercializare, distribuţie sau alte activităţi de servicii gaziere. O parte din aceste activităţi
fac parte din sectorul public, altele din sectorul privat.

Exceptând ţări ca Anglia, Olanda, Norvegia şi România – ţări ce îşi acoperă în întregime
sau în mare măsură consumurile de gaze din sursele proprii – în toate celelalte ţări s-au
dezvoltat importante pieţe pe seama penetrării cu gaze din import.

Societăţile de transport din Europa se găsesc sub forma unor companii naţionale de
transport, iar distribuţia gazelor aparţine în general autorităţilor locale. Guvernele au cote
variabile de participare, până la 100% în companiile de transport cu excepţia Germaniei şi
Marii Britanii (Compania British Gas a fost privatizată în 1986).

Până la începerea aplicării Directivei UE privind gazele naturale, o serie de companii de

transport exercitau exclusiv monopolul cumpărării – vânzării gazelor, transportului şi
comercializării. Situaţia din Germania este diferită de cea din restul Europei datorită structurii
sale complexe de piaţă şi a slabei intervenţii a guvernului.

În America de Nord şi în Marea Britanie, de mai mult timp şi în Vestul Europei, de dată
mai recentă, odată cu deschiderea pieţelor (accesul la reţea, consumatori eligibili etc.),
comercializarea tinde să se facă între producători şi consumatorii finali iar societăţile de
transport şi distribuţie se limitează la prestarea de servicii în calitate de operatori.

România, deşi în tranziţie, prezintă o structură diversificată a comercializării gazelor

naturale, deoarece în special în ultimii cinci ani a făcut paşi importanţi în direcţia liberalizării
pieţei naţionale, înaintea unor ţări cu economie de piaţă tradiţională.

Ploieşti 2023 pagina 54

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

2. Directiva consiliului european 30/CE/98

În 1993, la Copenhaga, Consiliul European alcătuit din următoarele state: Olanda, Italia,
Anglia, Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Danemarca, Franţa, Luxemburg, Finlanda, Spania,
Suedia, Portugalia şi Gracia a convenit ca ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, printre
care şi România, care doresc să devină membre ale Uniunii Europene, să-şi dovedească
capabilitatea de a-şi asuma obligaţiile ce-i revin în calitate de “membru”, prin satisfacerea
condiţiilor de organizare, tehnico-economice şi politice cerute.

După 1993, au avut loc dezbateri îndelungate şi dificile iar în decembrie 1997, Directiva
97/CE, privind liberalizarea pieţei interne a gazelor naturale, a fost aprobată de către Consiliul
European, în anul 1998 aceasta a fost supusă aprobării Parlamentului Europei.

Directiva 30/CE/98, alături de Directiva 96/CE a Consiliului şi Parlamentului European,

privind reglementările comune pentru piaţa internă a energiei electrice, va declanşa în fiecare
stat membru procese profunde şi schimbări structurale în sectoarele de energie şi gaze.

Reforma sectoarelor de energie şi gaze a fost aplicată la începutul acestui deceniu în

Marea Britanie, înainte de a deveni un element de bază al politicii Comunitare. Obiectivul
central al reformei, este eficientizarea activităţilor prin introducerea concurenţei şi privatizării
şi a semnificat o schimbare radicală a structurărilor instituţionale şi industriale tradiţionale.

În concluzie restructurarea companiilor din sectorul gazier trebuie să se încadreze în

strategia prioritară a reformei de a deveni membru în comunitatea ţărilor europene şi de aceea
să respecte Directiva 30/CE.

Unul din obiectivele principale ale Tratatului Uniunii Europene UE este stabilirea unei
pieţe interne, în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor. Gazele naturale sunt considerate o marfă oarecare. Directiva 30/CE prevede:

 -statele membre vor putea impune companiile “Misiuni de Serviciu Public” privind
securitatea livrărilor, regularitatea, calitatea, preţul gazelor şi protecţia mediului
ambiant. Aceste obligaţii trebuie să fie definite cu claritate, să fie transparente,
nediscriminatorii şi verificabile;

 -statele membre vor creea un mecanism adecvat pentru reglementare, control şi

transparentă, astfel încât să se evite orice abuz de poziţie dominantă;

 -transportul şi distribuţia gazelor (activitatea tehnică) să fie făcute de persoane juridice

autorizate, licenţiate, sau care dobândesc titlu de concesiune într-o manieră

Ploieşti 2023 pagina 55

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

transparentă, obiectivă şi nediscriminatorie;

 -furnizarea, care include livrarea şi/sau vânzarea de gaze către clienţi, de către un
furnizor, să fie făcută de către, persoane juridice autorizate, dacă va fi cazul, într-o
manieră transparentă, obiectivă şi nediscriminatorie;

 -stocajul gazelor să fie făcut de persoane juridice autorizate, de asemenea într-o manieră
transparentă, obiectivă şi nediscriminatorie;

 -“Accesul celei de a treia părţi” să fie negociat sau reglementat;

 -refuzul “Accesului celei de a treia părţi” este reglementat;

 -statele membre vor desemna o Autoritate –competentă independentă pentru

soluţionarea disputelor referitoare la autorizare şi refuzul accesului;

 -clienţi eligibili: este vorba despre clienţii de gaze cum sunt: producătorii de electricitate
fără restricţii privind nivelul consumului de gaze, clienţi industriali şi eventual
distribuitori de gaze care pot beneficia de “Accesul celei de a treia părţi” şi se pot
adresa furnizorului ales de el, pentru nivele de consum mai mari de 25 mil. mc/an.
Scopul este de a conduce la o deschidere de piaţă de cel puţin 20% la început (2000),
28% după 5 ani, pentru ca apoi să se atingă 33% până la max. 43% după 10 ani;

 -conductele directe pot în anumite condiţii să alimenteze clienţii eligibili;

 -derogări sunt posibile în favoarea companiilor titulare de contracte de aprovizionare cu

gaze de lungă durată potrivit clauzelor “TAKE or PAY”;

 -companiile vor trebui să ţină o “contabilitate separată” pentru activitatea gazieră

Analizând prevederile Directivei 30/CE/98, rezultă că în cadrul legislativ şi normativ,

trebuie definite şi reglementate următoarele atribute:
 -misiuni de serviciu public;
 -persoane juridice autorizate, licenţiate, pentru activitatea tehnică, sau care dobândesc
titlu de concesiune, pentru activităţile de transport şi distribuţie;
 -persoane juridice autorizate, pentru livrarea şi/sau vânzarea de gaze către clienţi şi în
activitatea de stocare a gazelor;
 -desemnarea de către stat a autorităţii competente independente;
 -stabilirea clienţilor eligibili, cu atenţionare asupra faptului că pentru aceştia nu se admit
restricţii privind nivelul consumului de gaze şi că beneficiază de “Accesul celei de a
treia părţi”;
 -conductele directe, pot în anumite condiţii, să alimenteze clienţii eligibili;
 -contabilitatea separată pentru activitatea gazieră în cadrul companiilor.

Ploieşti 2023 pagina 56

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

3. Prevederi legale privind transportul gazelor în România

În afara cadrului legal de organizare şi funcţionare a societăţii naţionale de transport

gaze naturale SNTGN TRANSGAZ SA Mediaş, a normelor şi normativelor tehnico-
financiare etc. sub aspectul transportului gazelor naturale prin conductele magistrale,
principalele reglementări legale sunt asigurate prin:

a)Legea 134/29.12.1995 “Legea petrolului” şi “Normele metodologice” pentru aplicarea

Legii petrolului, aprobate prin HGR 1.265/22.11.1996, cu completările aferente, din care se
subliniază următoarele:

 -noţiunea de “petrol” cuprinde substanţele minerale combustibile constituite din

amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care în condiţii de
suprafaţă se prezintă sub formă de gaze naturale, ţiţei şi condensat;

 -exploatarea, desemnează ansamblul de lucrări executate la şi de la suprafaţă pentru

extragerea “petrolului”, captarea, tratarea şi transportul acestuia până la locul de
livrare pe teritoriul României.

Termenul de exploatare include şi transportul pe conducte magistrale. Autoritatea

competentă este Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) care reprezintă în
domeniul resurselor de petrol, interesele statului.

Sistemul naţional de transport al petrolului face parte din domeniul public de interes
naţional şi este de importanţă strategică. În sistemul naţional de transport al petrolului se
cuprind conductele magistrale care asigură colectarea petrolului extras din perimetrele de
exploatare sau a celui provenit din import şi dirijarea lui de la punctele de predare la unităţile
de prelucrare, spre centrele de distribuţie şi consum sau export precum şi instalaţiile,
echipamentele şi dotările aferente acestora.

Prin art. 68, din Normele metodologice care detaliază compunerea sistemului naţional
de transport se exceptează referinţele la rezervoarele de înmagazinare a gazelor naturale;
tranzitul internaţional de gaze naturale pe teritoriul României de la şi către alte ţări nu este
cuprins în prevederile Legii 134/95 şi în Normele metodologice (HGR 1265/96).

b)Ordonanţa privind Reglementarea activităţilor din sectorul gazelor naturale (O.G.

60/31.01.2000, completată cu O.U.G. 44/03.05.2000).

Scopul prezentei ordonanţe este stabilirea cadrului legal necesar pentru desfăşurarea
activităţilor specifice sectorului gazelor naturale, în condiţii de competitivitate şi transparenţă,

Ploieşti 2023 pagina 57

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

avându-se în vedere asigurarea:

 -securităţii, continuităţii şi echilibrului alimentării cu gaze naturale a consumatorilor;
 -eficienţei economice în general şi a eficienţei energetice în particular;
 -protecţiei mediului înconjurător şi siguranţei consumatorilor.

Actul normativ stabileşte:

 -exploatarea sistemului naţional de transport se realizează de către unităţi specializate

(autorizate şi licenţiate), care se organizează şi funcţionează potrivit legislaţiei în
vigoare;

 -dreptul de exploatare se exercită prin concesionarea sistemului naţional de transport

gaze naturale de către o instituţie care poartă denumirea de Autoritatea Naţională de
Reglementări în domeniul gazelor naturale (ANRGN);

 -unităţile autorizate şi licenţiate, au calitatea de transportator comun, având obligaţia de

a presta servicii de transport în condiţii egale pentru toţi producătorii şi furnizorii, în
schimbul unor tarife stabilite de ANRGN din cadrul ANRE;

 -construirea, precum şi executarea lucrărilor care conduc la modificări importante în

structura şi capacitatea de transport se fac cu avizul ANRGN;

 -reglementările, instrucţiunile şi prescripţiile tehnice specifice proiectării, construirii şi

exploatării sistemului naţional de transport, vor fi revizuite prin grija unităţilor
specializate şi vor fi supuse avizării ANRGN;

 -producerea de pagube sistemului naţional de transport, a siguranţei în exploatare sau

mediului înconjurător atrage, după caz, răspunderea materială, disciplinară, civilă,
contravenţională sau penală a celor vinovaţi.

c)Regulamentul privind acordarea autorizaţiilor şi licenţelor în sectorul gazelor naturale

(H.G.R. nr. 784/07.09.2000), stabileşte modul de acordare a:

 -autorizaţiilor pentru iniţierea înfiinţării, funcţionării şi modificării capacităţilor de

transport şi de tranzit a gazelor naturale, precum şi a activităţii de dispecerizare;

 -licenţelor pentru desfăşurarea activităţii comerciale de transport, tranzit şi dispecerizare

a gazelor naturale.

Alături de actele normative, prezentate anterior, care constituie baza juridică a

desfăşurării activităţii societăţilor care activează în acest domeniu de activitate, se mai găsesc
o serie de acte normative conexe.

Ploieşti 2023 pagina 58

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

4.2. EXPLOATAREA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE

1. Generalităţi

Siguranţa funcţionării sistemelor de distribuţie constituie, alături de utilitatea

consumului, unul din scopurile majore ale activităţii de distribuţie a gazelor naturale. Factorii
determinanţi, unanim acceptaţi, pentru atingerea riscului minim în această activitate sunt
următorii:
 -starea tehnică a reţelelor;
 -asigurarea calităţii în proiectarea, construcţia şi exploatarea reţelelor;
 -impunerea unor standarde, norme şi practici de înalt nivel;
 -formarea, educarea şi instruirea personalului de întreţinere şi exploatare;
 -organizarea activităţii de intervenţie rapidă;
 -managementul reţelei şi sistemului de control.

Responsabilitatea siguranţei în funcţionare a reţelelor de distribuţie revine furnizorului

de gaze, respectiv distribuitorului. Starea tehnică a reţelelor de distribuţie este determinată de
următorii factori:
 -vechimea conductelor;
 -numărul intervenţiilor asupra reţelelor;
 -frecvenţa evenimentelor majore raportată la o perioadă de timp sau la 100 m lungime
de reţea.

Vechimea conductelor (timpul scurs de la data pozării acestora) oferă, de cele mai multe
ori, prin simpla sa evidenţă, indicii privind momentul înlocuirii. Pentru reţelele de distribuţie
din oţel, echipate cu protecţie catodică, durata normală de utilizare este de 40 de ani; în cazul
absenţei protecţiei catodice, durata de utilizare se reduce la 20.

Pe măsura apropierii de aşa numita „time life”, creşte probabilitatea apariţiei

evenimentelor majore (fisurări, ruperi etc.). Dintre cele mai răspândite cauze ale creşterii
frecvenţei evenimentelor majore sunt coroziunea conductelor, vandalismul şi serviciile
redundante (lucrări pentru alte utilităţi).

Reţelele de distribuţie a gazelor realizate din ţevi de oţel se degradează în timp în primul
rând datorită agresivităţii solului. Repararea unor conducte din componenţa reţelei trebuie
efectuată astfel ca pierderile de gaze să fie cât mai mici şi fără scoaterea din funcţiune a
acesteia. Depistarea defectelor pe conducte se efectuează uneori cu mare dificultate datorită
lungimii traseelor precum şi a faptului că aceste defecte sunt astupate. Uneori depistarea

Ploieşti 2023 pagina 59

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

defectelor se realizează după unele informaţii primite de la populaţie sau după modificarea
relativ neînsemnată a parametrilor hidrodinamici din sistem.

Defectele constatate trebuie remediate în timpul cel mai scurt posibil, pentru diminuarea
pierderilor de gaze şi pentru a preîntâmpina eventuale explozii care s-ar putea produce. În
situaţia unor scăpări de gaze, este necesară luarea măsurilor ca să se evite formarea
amestecurilor explozive sau intoxicărilor cu gaze.

Pentru salvarea vieţilor omeneşti, trebuie efectuate operaţii rapide de scoatere a

persoanelor din zona afectată, de explozie sau gaze şi acordat primul ajutor, chiar în lipsa
personalului medical de specialitate.

2. Factorii care produc tensiuni în conducte

1.Solul vegetal. Rolul solului este foarte important în problema avarierii conductelor,
deoarece greutatea şi deformarea acestuia pot genera sarcini în materialul tubular al
conductelor; de asemenea, solul acţionează ca mediu de transmitere a celorlalte sarcini
exterioare ale ţevilor.

Solurile superficiale, asociate de obicei cu sistemele de alimentare cu gaze sunt, de cele

mai multe ori, amestecuri cu proprietăţi diverse. Comportarea diferită din punct de vedere al
eforturilor şi a deformaţiilor pe care o au masele discrete de soluri diferite poate fi o sursă
importantă de sarcini asupra conductelor. Apa conţinută în solurile superficiale joacă un rol
important în determinarea proprietăţilor solurilor.

Solurile de tipuri diferite, depuse stratificat sub conductă, prezintă interes deosebit.
Existenţa unui strat de rezistenţă redusă poate influenţa hotărâtor comportarea straturilor mai
rezistente situate deasupra lui, mai ales atunci când excavaţii adânci sau tuneluri traversează
aceste straturi şi produc o curgere a apelor subterane.

Problema devine mai dificilă atunci când există soluri diferite ca structură şi sunt
aşezate în stratificaţii variate în lungul conductei. Astfel de situaţii apar mai ales în mediul
urban, unde au fost executate diverse lucrări de excavaţii pentru utilităţi publice. Proprietăţile
corosive ale solului sunt complexe mai ales când există amestecuri de soluri de felul acelora
prezentate mai înainte.

În zonele rurale, solurile sunt de obicei mai puţin corosive decât în zonele urbane, unde
deşeurile industriale se filtrează în sol. Dintre aceste deşeuri, cele mai importante din punctul

Ploieşti 2023 pagina 60

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

de vedere considerat sunt acelea care conţin carbon liber (cenuşă, cocs etc.) sau care au pH
mai mic decât 4. Schimbările în nivelul apei subterane şi oxigenarea diferenţiată între soluri
diferit sunt, de asemenea, importante din punct de vedere al coroziunii.

2.Umiditatea şi regimul termic. Modificările temperaturii şi a umidităţii solului în timpul

anului au un efect destul de important asupra frecvenţei ruperii conductelor. Aceste schimbări
pot induce tensiuni termice diferenţiate între sol şi conductă. Cele mai mari variaţii de
temperatură apar în straturile superficiale ale solului, la adâncimi mai mici de 0,5-0,8 m, unde
variaţia temperaturii solului urmăreşte destul de fidel variaţia temperaturii mediului ambiant.

Expansiunea diferenţiată a solului în lungul conductei o supune la tensiuni de încovoiere

şi de forfecare. Unele cercetări experimentale efectuate asupra unor conducte îngropate în
soluri argiloase au arătat că la trecerea dintr-un sol neexpansiv în altul expansiv apar tensiuni
de încovoiere care pot atinge până la 320 daN/cm 2 pentru o ţeavă de 100 mm şi până la 210
daN/cm2 pentru o ţeavă de 200 mm.

3. Fundamentul pe care se aşează conducta şi umplerea şanţului. Pentru conductele cu

diametru mic, limitarea posibilităţilor de încovoiere este importantă. Un pat neuniform, de
consistenţă variabilă în lungul conductei, rezultat chiar la montarea conductei sau datorat unor
perturbări ulterioare, cum sunt excavaţiile, poate avea efecte destul de negative. Un suport
lipsit de planeitate al conductei dă naştere la tensiuni de încovoiere, în special atunci când
acţionează şi sarcini de la suprafaţă.

4. Reaşezarea solului. Lucrările miniere executate la adâncimi pot provoca în anumite

situaţii, o reaşezare a solului de deasupra, însoţită de o deformare. Aceste deformaţii sunt
transmise conductelor prin frecare şi prin forţe de coeziune. Un fenomen de aceeaşi natură,
reaşezare şi compactare naturală a solului, apare în zonele în care există excavaţii diverse
(pivniţe, cavităţi, cariere). Conductele aşezate în aceste zone sunt supuse la încovoiere şi
forfecare, cu efecte negative importante.

5. Excavaţii adânci şi tuneluri. Alte mişcări ale solului care pot avea efecte negative asupra
conductelor sunt acele care rezultă din executarea unor excavaţii adânci sau a unor lucrări sub
formă de tuneluri în vecinătatea conductelor, în special atunci când nu se iau măsuri de
precauţie.

În cazul excavaţiilor adânci, dacă şanţurile au fost executate fără a se lua măsuri de
împiedicare a mişcării solului din imediata apropiere, sau atunci când umplerea şanţurilor nu
s-a făcut cu o compactare corespunzătoare, riscul pentru conductă este destul de mare.

Ploieşti 2023 pagina 61

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

Observaţii similare sunt valabile şi pentru lucrările executate sub formă de tuneluri. Mişcarea
solului rezultată de pe urma lor este complicată.

6.Excavaţii transversale şi paralele cu traseul conductei. Excavaţiile (şanţurile) paralele cu

traseul conductei creează mişcări orizontale şi verticale în solul din vecinătatea acesteia. În
consecinţă, în conductă apar tensiuni de încovoiere suplimentare.

Şanţurile adânci săpate în soluri argiloase, cu pereţii laterali fără suporturi, provoacă o
mişcare a solului adiacent între săpături, îndeosebi în cazul argilelor plastice. În acest caz,
pereţii tind să se prăbuşească, dacă fisurile se dezvoltă continuu.

Suprafaţa căilor de comunicaţii de o parte şi de alta a săpăturii poate influenţa

comportarea solului. Din cauza alunecării acestuia, asfalturile sau betoanele care acoperă
calea de comunicaţie se pot deteriora şi chiar după refacere mişcarea solului continuă şi
conducta rămâne permanent supusă la eforturi suplimentare.

În cazul în care pe sub conductă se sapă paralel sau perpendicular pe aceste tuneluri sau
canale, fără măsuri speciale de sprijinire a solului, tasările ulterioare pot conduce încovoieri
importante ale conductelor. Există cazuri, citate în literatură, în care tasarea terenului a fost
atât de importantă încât tensiunile suplimentare de încovoiere au provocat ruperea conductei.

7. Tasarea solului datorită scăderii nivelului apelor subterane. Lucrările de excavaţii

(săpăturile) pot conduce şi la o scădere a nivelului apelor subterane. Desaturarea solului
influenţează negativ rezistenţa acestuia. De asemenea, desaturarea poate da naştere la tasări
sau la spălarea particulelor fine din solul adiacent. Acest ultim aspect este deosebit de
periculos în special în solurile nisipoase fine şi în solurile mlăştinoase cu nivel ridicat al
apelor subterane. Ca urmare, se produce o neuniformitate în sol şi o subminare a solurilor
adiacente.

8.Circulaţia vehiculelor grele. Pentru conductele îngropate sub partea carosabilă a căilor de
comunicaţie, circulaţia vehiculelor grele prezintă o importanţă deosebită. În cazul în care
îmbrăcămintea părţii carosabile este veche, rezistenţa acesteia poate fi insuficientă pentru a
prelua sarcinile reprezentate de vehiculele grele. De asemenea, există străzi înguste pe care
vehiculele grele şi lungi, în timpul manevrelor, sunt obligate să urce parţial pe trotuar, a cărui
îmbrăcăminte uşoară nu preia sarcinile.

Deteriorarea pavajelor şi în general, a structurilor rutiere, asociată cu circulaţia

vehiculelor grele, conduce la transmiterea unor sarcini importante asupra mediului în care se

Ploieşti 2023 pagina 62

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

află conductele îngropate sub pavaje (carosabil) sau sub trotuare. În timp ce sarcinile
transmise unei structuri rutiere în bună stare se repartizează prin împrăştiere în sol, în cazul
pavajelor deteriorate aceste sarcini au tendinţa să se transmită direct la adâncimea de
îngropare a conductei şi să producă încărcări locale mari ale acestuia. Deosebit de periculoasă
din acest punct de vedere este situaţia conductelor îngropate sub bordura trotuarelor.

Forţele verticale şi orizontale aplicate pe axa unui vehicul au două componente şi

anume: una statică, datorită sarcinii efective de pe axă şi o alta dinamică ce rezultă din
accelerare, din frânare, din viraje şi din interacţiunea dintre suspensia axei vehiculului şi
neregularităţile suprafeţei carosabilului.

Sarcinile statice aplicate suprafeţei căii de comunicaţie se transmit şi se dispersează în

solul de sub această cale. În cazul în care structura rutieră este în bună stare, la o adâncime de
0,9 m, tensiunea reprezintă cel mult 0,5% din aceea de la suprafaţă. Atunci când structura
rutieră este parţial deteriorată tensiunea la aceeaşi adâncime creşte de 10 ori faţă de cazul
precedent.Nivelul tensiunilor de încovoiere sporeşte dacă structura rutieră are defecte, dacă
vehiculul are o viteză mai mare şi atunci când suprafaţa carosabilului nu este plană.

La conductele de diametru mare, trecerea vehiculelor grele perpendicular pe acestea

poate provoca o turtire apreciabilă a secţiunii transversale, în special atunci când patul pe care
este aşezată conducta nu este corect executat, iar umplutura şanţului este de calitate slabă.
Atunci când vehiculul se află în mişcare, pe suprafaţa căii rutiere sunt aplicate şi sarcini
dinamice. Aceste forţe dinamice pot avea valori de două ori mai mari decât forţele statice sau
chiar mai ridicate. Ele pot apare frecvent, în special, în anumite zone (la intersecţii, la stopuri,
la intrarea în uzine, în staţiile de autobuze etc.) şi produc deteriorări vizibile ale pavajelor.
Sarcinile repetate, transmise conductelor îngropate în astfel de locuri, pot produce ruperea
acestora.

Forţe dinamice cu frecvenţe mari apar datorită interacţiunii dintre sistemul suspensie-
pneu al vehiculelor şi suprafaţa carosabilului. Mărimea acestor forţe depinde de starea
suprafeţei menţionate, de viteza vehiculului şi de caracteristicile suspensiei.

Din încercările efectuate a rezultat că pentru aceste sarcini factorul de multiplicare faţă
de cele statice poate ajunge până la 4, dar, în general, este situat între 1,5 şi 2,5. Pentru un
anumit vehicul, acest factor de impact creşte cu viteza, prezentând un maxim între 50 km/h şi
60 km/h, valori care se întâlnesc în traficul urban.
Aceste forţe sunt transmise conductelor îngropate şi provoacă impulsuri ale tensiunii de
încovoiere la un nivel destul de ridicat. La o conductă îngropată într-un sol argilos, trecerea

Ploieşti 2023 pagina 63

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

unei axe cu o sarcină de 6 t, cu aplicare multiplă, a produs tensiuni de încovoiere măsurate de

500 daN/cm2. Pentru o axă cu o sarcină de 10 t s-a estimat că tensiunile de încovoiere pot
depăşi 800 daN/cm2.

Dacă îmbrăcăminţile rutiere deteriorate nu sunt reparate, forţele dinamice examinate

mai sus cresc şi deteriorarea sporeşte rapid, cu consecinţe asupra conductelor îngropate.

Încercări efectuate în mai multe ţări au arătat că deteriorarea îmbrăcăminţilor rutiere

creşte aproximativ cu puterea a patra a sarcinii de pe axa unui vehicul. Prin urmare, chiar o
creştere relativ redusă a sarcinii pe o axă a unui vehicul poate provoca o creştere destul de
importantă a efectului de deteriorare pe care îl are circulaţia vehiculului asupra
îmbrăcăminţilor rutiere.

9. Unde de şoc prin sol. Există posibilitatea unui impact direct al unor sarcini asupra unei
conducte sau aceea a unui impact al unei unde de şoc. Aceasta din urmă se poate propaga prin
sol datorită unei explozii, sau ca efect al căderii zidăriei la dărâmarea unor imobile, sau la
consolidarea dinamică a solului prin utilizarea sonetelor.

Efectul undelor de şoc este cu atât mai important cu cât solul în care acestea se propagă
este mai compact sau atunci când un subsol stâncos se află în apropiere de suprafaţă.

4.3. DFECTELE DIN SISTEMUL DISTRIBUTIV AL GAZELOR

Prin defect, din punct de vedere tehnic, se înţelege orice eveniment, în sistemul de
distribuţie, care provoacă pierderi de gaze, de la simple emanaţii la modificări esenţiale ale
regimului de presiune, care necesită pentru rezolvare consum de timp, forţă de muncă,
materiale, utilaje. Defectele întâlnite frecvent în distribuţie sunt: coroziuni, neetanşeităţi la
îmbinări, la suduri, la materialul tubular, la vane, precum şi fisuri la conducte şi vane. Din
punct de vedere al importanţei efectului lor, defectele se pot clasifica astfel:
 -accident mic se consideră, convenţional, orice defect survenit în sistemul de
distribuţie, care produce o emanaţie de gaze pusă în evidenţă prin mijloace de
detectare organoleptice sau cu aparatură specială;
 -accident mediu se consideră orice defecţiune identificată pe conducta care are ca
urmare o pierdere de gaz estimată sau măsurată;
 -accident grav se consideră orice defecţiune pe conductă care are ca urmare o pierdere
masivă de gaze. Aceasta se poate sesiza printr-o scădere bruscă de presiune la aparate
(manometre) cum ar fi: ruperea unei îmbinări sudate, retezarea conductei, perforarea

Ploieşti 2023 pagina 64

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

accidentală a conductei de agregate care execută lucrări în apropierea conductei.

1. Analiza defectelor de la conductele din distribuţie.

Situaţia defectelor în sistemul de distribuţie a fost întotdeauna o problemă controversată

întrucât nu a existat o uniformitate în evidenţierea statistică a acestora în funcţie de gravitate.
Se pot trage, totuşi, următoarele concluzii:

 Cea mai mare pondere o ocupă defectele provenite de la coroziuni, ca urmare a unor
execuţii necorespunzătoare şi a acţiunii unor factori externi ce depind de natura terenului,
mişcări tectonice, traficul rutier intens. Urmează categoria defectelor produse de către
lucrările executate de ceilalţi beneficiari de utilităţi subterane: linii telefonice, canale,
conducte de apă etc. În continuare se situează defectele produse din cauza forţelor
generate de aşezările tectonice, alunecările de teren.

 Cele mai multe defecte se produc la conductele care funcţionează în regim de presiune
redusă, ca urmare a ponderii mari pe care le au acestea în sistem, fiind urmate de
conductele de joasă presiune şi acelea de medie presiune. Cele mai periculoase defecte
sunt produse la conductele de medie şi înaltă presiune, din cauza vitezei mari de infiltrare
şi a cantităţii de gaze pierdute. Defectele produse la conductele de joasă presiune sunt cel
mai greu de depistat.

 S-au produs explozii chiar în situaţia în care pe traseul conductelor erau răsuflători, ca
urmare a faptului că montajul acestora nu era eficient ca amplasament şi execuţie, cât şi a
unei întreţineri necorespunzătoare.

 Substructura (fundaţia) imobilelor are un rol important în protejarea acestora. Se produc

infiltraţii în interior în special la acele imobile la care:
 -lipseşte fundaţia;
 -fundaţia este executată necorespunzător, fisurată sau din bolovani fără material de
legătură;
 -baza fundaţiei este situată deasupra adâncimii de pozare a conductei.

După locul şi felul coroziunilor se poate efectua următoarea clasificare:

 -coroziuni chimice provenite din cauza unei proiectări greşite a stratului izolator sau a
nerespectării tehnologiei de izolaţie pe rampele de izolare sau pe şantier. Acestea apar
în special la conductele care au fost izolate cu bitum şi hârtie pozate într-un sol
corosiv;
 -coroziuni apărute la tronsoanele de conductă unde izolaţia a fost străpunsă în timpul
manevrării în şanţ, dacă acesta nu are fundul neted;
 -coroziuni datorate neizolării corespunzătoare a sudurilor, cum ar fi aplicarea

Ploieşti 2023 pagina 65

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

bitumenului se efectuează fără să se încălzească ţeava;

 -coroziunile apărute la conducte care vin în contact cu rigole sau alte conducte de
canalizare, fără o izolaţie întărită sau să fie în tuburi de protecţie;
 -coroziunile apărute în urma deteriorării izolaţiei de lucrători care efectuează modificări
sau extinderi la liniile telefonice, electrice. Se procedează uneori, la acoperirea
conductei fără refacerea izolaţiei;
 -coroziuni apărute în timpul exploatării conductei ca urmare a efectuării sondajelor cu
rangă, şpiţ, deteriorând izolaţia, lăsând apa să pătrundă sub stratul protector;
 -coroziuni apărute la teurile de branşament, ca urmare a unei execuţii necorespunzătoare
a izolaţiei;
 -coroziuni apărute în interiorul ţevii, unde conducta are săgeata maximă; ca urmare a
denivelării terenului, gazul circulă deasupra, neantrenând apa;
 -coroziuni apărute la conducte ca urmare a corpurilor străine din bitum;
 -coroziuni apărute ca urmare a materialului tubular necorespunzător.

2. Detectarea şi remedirea defectelor

În practica actuală a distribuţiei, detectarea defectelor este realizată prin metode diferite,
variind în funcţie de posibilităţile de dotare ale întreprinderii distribuitoare. În acest sens, se
evidenţiază ajutorul populaţiei, al consumatorilor care anunţă, la dispeceratele de intervenţie
organizate de întreprinderea distribuitoare, ori de câte ori se simte mirosul de gaz sau
depistează un defect prin zgomotul caracteristic produs de către gazele scurse din conductă.

Adăugarea unui produs odorant ca etilmercaptanul permite identificarea prezenţei

gazului prin miros, atât la marea masă de consumatori, cât şi la detectorii de pe traseu.
Tehnica modernă a permis realizarea unor aparate sensibile la prezenţa gazelor naturale care
sunt utilizate de personalul întreprinderii atât pentru detectări în spaţii închise, cât şi pentru
testarea amestecului gazos din interiorul răsuflătorilor.

1.Metode de detecţie a stării conductelor metalice îngropate.

După cum se cunoaşte atât din teorie cât mai ales din practică de către utilizatorii de
conducte metalice îngropate, viaţa unei conducte sau durata ei de funcţionare este influenţată
într-o măsură covârşitoare de calitatea izolaţiei exterioare a acesteia.

Defectele de izolaţie sunt practic inevitabile şi ele se datorează atât manipulării,

transportului şi montării cupoanelor de ţeavă izolată într-un mod incorect şi a existenţei sau
slabei verificări a lucrărilor din partea beneficiarului, dar ele se pot forma şi prin îmbătrânirea

Ploieşti 2023 pagina 66

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

în timp a izolaţiei sau a solicitărilor mecanice la care este supusă conducta îngropată.
În zonele în care există defecte de izolaţie metalul conductei intră în contact direct cu
mediul în care conducta este îngropată, amorsându-se reacţii de coroziune care pot duce la
străpungerea peretelui metalic şi producerea de accidente tehnice. De aceea localizarea
defectelor de izolaţie şi repararea lor capătă o importanţă tot mai mare pentru utilizatorii de
conducte metalice îngropate.

Coroziunea reprezintă distrugerea metalului prin reacţie chimică sau electrochimică cu

mediul în care este în contact. În sol şi în apă este întotdeauna vorba de procese
electrochimice. În toţi electroliţii în reacţia de coroziune, atomi ai metalului trec ca părţi
încărcate electric (ioni) în soluţie. Prin aceasta se deteriorează mai repede sau mai încet
suprafaţa elementelor de construcţii metalice. De exemplu o curgere de curent de numai 1 mA
determină o dislocare de material de circa 8 g oţel într-un an.

2.Căutarea traseului conductelor metalice îngropate.

Toate metodele de localizare a defectelor de izolaţie se bazează pe măsurători de curenţi

şi potenţiale efectuate exact deasupra conductei. De aceea este foarte importantă localizarea
precisă a traseului acesteia. Pentru localizarea conductelor se foloseşte câmpul
electromagnetic care se formează datorită curentului injectat în conductă care are frecvenţa de
100Hz (în urma redresării curentului din reţea cu frecvenţa de 50 Hz).

Suplimentar sau în cazul în care nu avem protecţie catodică pe conducta respectivă, se

poate injecta curent folosind un generator, cuplat galvanic sau inductiv printr-o bobină cadru,
un semnal de 1,1 Hz sau de 10 Hz. La metoda maximului se dispune bobina de căutare
orizontal, cu axa transversală faţă de conductă şi se deplasează pe această direcţie. Cea mai
mare valoare afişată se obţine direct deasupra conductei. La o deplasare laterală se reduce
tensiunea indusă din cauza scăderii puterii câmpului şi creşterii treptate a înclinării direcţiei
câmpului.

La această metodă zona de maxim apare relativ largă (de obicei 10 cm). Dacă se roteşte
bobina de căutare transversal, în locul unde s-a obţinut semnalul maxim, deci se presupune că
este axa conductei, tensiunea indusă scade în mod continuu datorită unghiului sub care liniile
de câmp intră în bobină. Tensiunea indusă devine egală cu zero la o poziţionare paralelă cu
conducta, putând fi determinată direcţia acesteia.
La metoda minimului se dispune bobina de căutare cu axa vertical faţă de conductă şi se
deplasează transversal faţă de aceasta. Cea mai mică indicaţie a receptorului rezultă direct
deasupra conductei. La o deplasare laterală a bobinei de căutare se măreşte foarte mult

Ploieşti 2023 pagina 67

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

tensiunea indusă până când se atinge un maxim, apoi tensiunea scade din nou. La această
metodă zona de minim este foarte îngustă, localizarea efectuându-se cu o precizie de câţiva
centimetri. Dacă se înclină bobina de căutare la 45 0 tensiunea indusă va prezenta un minim
atunci când aceasta este mişcată lateral. Distanţa minimului faţă de axa conductei reprezintă
adâncimea de îngropare.

Frecvenţa câmpului generat de protecţie poate fi folosită numai în cazul în care există în
zona de interes şi alte câmpuri electromagnetice care pot induce tensiuni în bobina de căutare,
îngreunând sau făcând chiar imposibilă localizarea conductei. În acest caz se poate injecta în
conductă un curent de joasă frecvenţă de 1 sau 10 MHz. Prin selectivitatea receptorului de
căutare se suprimă semnalul provenit de la câmpurile perturbatoare. Conectarea generatorului
se realizează prin intermediul a două role de cablu la priza de potenţial şi priza de
împământare reprezentată de un ţăruş înfipt în pământ la 30 – 50 m faţă de conductă.

O distanţă mai mare de căutare se obţine utilizând frecvenţa de 1 KHz a generatorului,

în timp ce la o frecvenţă de 10 KHz se face o diferenţiere mai bună faţă de unele conducte
paralele sau care intersectează conducta urmărită.

3.Detectarea gazelor.

Limitele de explozivitate ale amestecului de gaze şi aer pentru presiunea de o atmosferă

sunt pentru metan: 5,3-15% vol. iar temperatura de aprindere 466 0C. Această limită se
menţine şi la presiuni mai joase asemănătoare celor din sistemul de distribuţie. În schimb,
pentru presiuni mai mari limita inferioară rămâne neschimbată în timp ce limita superioară
creşte cu sporirea presiunii.

În cadrul proceselor tehnologice specifice industriei gaziere apare permanent riscul

scurgerilor necontrolate. Depistarea şi remedierea promptă a defecţiunilor care generează
scurgeri iar ulterior acumulări de gaze în spaţii închise este de importanţă primordială pentru
evitarea accidentelor care au drept consecinţe pagube materiale şi uneori pierderea de vieţi
omeneşti. Detectarea sistematică a scăpărilor de gaze şi eliminarea cauzelor constituie operaţii
de o deosebită importanţă. Pentru a se descoperi respectiv detecta gazul periculos se folosesc
diferite metode:

a. Arderea catalitică- este cea mai veche metodă întrebuinţată pentru detectarea gazului
natural. Metoda are multe avantaje, ca de exemplu, sensibilitate relativ ridicată, un domeniu şi

Ploieşti 2023 pagina 68

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

un spectru de măsură relativ liniar la măsurarea hidrocarburilor obişnuite. Metoda prezintă

însă câteva serioase dezavantaje, printre care, durata de serviciu foarte scurtă a senzorului şi la
stabilirea poziţiei iniţiale de referinţă a punctului zero în decursul exploatării. Domeniul de
semnalizare al aparatelor din această categorie este cuprins între 0–5 vol % metan. În general
aparatele sunt auto-calibrate în decurs de cca. 1 minut de la declanşare.

După calibrare se emite un semnal la interval de 3 secunde, ceea ce înseamnă că

aparatul este gata pentru măsurare. Acest gen de aparat este recomandat pentru măsurări în
medii având concentraţii ridicate în gaze în scopul protejării senzorului contra substanţelor
otrăvitoare sau a vaporilor conţinând plumb. Timpul de menţinere în serviciu este de
aproximativ 4-5 ore.

b. Detectoare cu flacără de ionizare (FID) –Principiul de funcţionare rezidă în măsurarea

schimbărilor conductivităţii electrice a circuitului când hidrocarburile ard în prezenţa unei
flăcări de hidrogen. Sensibilitatea sistemului FID este foarte ridicată iar aparatele construite
pe acest principiu pot fi atât portabile cât şi mobile, montate pe autovehicule. Domeniul
sensibilităţii permite, spre exemplu, depistarea unei concentraţii de 10 cm 3 metan într-un m3
de aer. La acest nivel de sensibilitate – experţii vorbesc de indicarea în domeniul „ppm” (1
parte pe milion = 1cm3 CH4/1 m3 aer). Această sensibilitate este necesară pentru detectarea
celei mai mici urme de gaz atunci când o conductă subterană este inspectată cu o maşină
special echipată sau de un operator care se deplasează mergând la pas, deasupra traseului, în
ritm normal.

Limita superioară de măsură a sistemului FID este atinsă atunci când sunt absorbite
probe care conţin 2% gaz. La concentraţii superioare flacăra dispare din cauza lipsei
oxigenului. În astfel de situaţii se declanşează un semnal acustic care înseamnă „flacără
stinsă”. În acest fel se asigură că operatorul nu va „neglija” o scăpare de gaze datorită faptului
că flacăra s-a stins. Detectoarele bazate pe sistemul FID sunt destinate determinării zonelor
care prezintă emanaţii datorate neetanşeităţilor sau defectelor survenite pe conducte.

c. Semiconductori sensibili la gaze – constituie actualmente metoda frecvent întrebuinţată

pentru detectarea şi măsurarea concentraţiei gazelor. Senzorul semiconductor este, în general,
construit utilizând un tub de sticlă cu diametrul de aprox. 1 mm. În interiorul acestui corp din
sticlă se plasează o mică spirală care generează căldură. Suprafaţa corpului din sticlă se
acoperă cu diferite metale sau oxizi, aşa-numite „dopning”. Prin modificarea temperaturii
şi/sau stratul de „dopning” se obţine sensibilitatea senzorului aferentă diferitelor gaze într-un
anumit domeniu. Avantajele importante ale sistemului bazat pe semiconductori sensibili la

Ploieşti 2023 pagina 69

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

gaze sunt: -stabilitate foarte bună a punctului zero şi durabilitate extrem de ridicată în
exploatare (6-10 ani), 8 ani în condiţii normale.

d. Absorbţia gazelor infraroşii. Această metodă se foloseşte pentru detectări avansate şi

foarte minuţioase. Simplu exprimat, aparatele bazate pe această metodă funcţionează cu
ajutorul a două camere expuse la raze infraroşii. Una din camere funcţionează ca element de
referinţă iar a doua ca o cameră de măsură. În momentul în care gazul ajunge în camera de
măsură, absoarbe o parte din razele infraroşii. Diferenţa dintre intensitatea luminoasă emisă
din camera de referinţă şi aceea emisă de camera de măsură reprezintă valoarea măsurată.
e. Alte metode. Una dintre acestea, mai puţin obişnuită, constă în măsurarea razei de
refracţie a gazului care străbate prisma. În ultima vreme s-au realizat experienţe privind
detectarea gazelor cu raze laser.

Fiecare detector este conceput şi construit pentru a descoperi un anumit gaz. Un aparat
de detectare şi alarmare poate avea diferite domenii de măsurare. Acestea depinzând, în mod
esenţial, de gazul pentru care este destinat şi de scopul urmărit prin măsurare. În cazul în care
detectarea se referă la gaze otrăvitoare, valorile măsurate se vor indica în „ppm” sau în
„mg/m3”.
Dimpotrivă, în situaţia detectării gazelor cu caracter exploziv, se indică valoarea
măsurată în „% LEL” (Lower Explosive Limit, resp. Limita inferioară de explozie) ori în
procente volumetrice sau chiar în „ppm” (părţi pe milion). O serie de echipamente de
alarmare a prezenţei gazelor de tip neanalitic, existente pe piaţa internaţională, prezintă
dificultăţi în a descoperi sau izola gazul pentru care sunt destinate.

Alte gaze, care au proprietăţile fizico-chimice asemănătoare cu gazul căutat, apar ca

elemente perturbatoare. Pentru a înţelege cum „gazele perturbatoare” influenţează
măsurătorile, se poate observa cum se detectează oxidul de carbon. Există câteva gaze care au
proprietăţi fizico-chimice asemănătoare cu oxidul de carbon. Sunt astfel de gaze care atunci
când se detectează oxidul de carbon, aparatul indică concomitent şi cumulat, atât oxidul de
carbon cât şi gazul perturbator.

4.Gaaze periculoase

Există două categorii principale de gaze periculoase. Se obişnuieşte a se separa gazele

otrăvitoare de gazele explozive. Anumite gaze pot fi atât otrăvitoare cât şi explozive împreună
cu aerul. Gazele categorisite drept „otrăvitoare” sunt acele gaze care sunt periculoase a fi
inhalate sau care acţionează asupra pielii chiar dacă sunt în concentraţii scăzute în atmosferă.
Alte gaze, ca de exemplu gazul metan, devin extrem de explozive când sunt amestecate în

Ploieşti 2023 pagina 70

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

anumite proporţii cu aerul. În situaţiile în care gazele explozive se amestecă în spaţii închise
cu aerul, este suficientă o scânteie pentru declanşarea exploziei.
Gazele otrăvitoare. Printre gazele otrăvitoare sunt incluse oxidul de carbon (CO), bioxidul
de carbon (CO2), amoniacul (NH3), freonul etc.

Gazele explozive. Gazele explozive nu pot deveni explozive înainte de a ajunge la un anumit
grad de amestec cu aerul. Această proporţie este unică şi caracteristică gazului. De aceea
fiecare gaz exploziv are propriul său nivel al LEL şi UEL (Lower Explosive Limit resp.
Upper Explosive Limit- sau limita inferioară resp. Superioară de explozie).

Detectoarele de gaze explozive sunt întotdeauna calibrate pentru a emite semnale de

avertizare anticipată. Aceste semnale sunt generate şi emise la nivele de concentraţie situate
cu mult sub nivelul LEL.

Se practică de către firmele constructoare, la solicitarea producătorilor şi distribuitorilor

de gaze naturale, divizarea acestui domeniu între 0 şi 100 % LEL. Se precizează că aparatura
portabilă de detectare gaze naturale realizată pe plan mondial are două destinaţii distincte:

I. Detectarea pericolului de explozie în atmosfere contaminate cu gaze inflamabile, când

concentraţia gazelor se situează sub anumite limite. Aceste limite ale explozivităţii (inferioară
şi superioară), constituie concentraţiile minimă şi maximă faţă de care propagarea flăcării nu
mai este posibilă.

Pentru a se evita explozia atunci când ne aflăm în prezenţa unei atmosfere suspecte este
suficient să se controleze gradul de explozivitate. În acest scop sunt construite şi destinate aşa-
numitele „EXPLOZIMETRE”. Acestea sunt, în principal, aparate de protecţie individuală cu
2 – 3 scale de măsură ale LEL într-un spaţiu închis.

Un astfel de aparat este SR 3 (EX) oferit de firma „SEWERIN”. Aparatul acesta, ca de

altfel toate de acelaşi tip, este bazat pe principiul arderii catalitice cu comutare automată în
domeniul 5 la 100 % din LEL caracteristic gazului metan. Aparatul este în execuţie (EX)
pentru a proteja operatorul care efectuează control într-un spaţiu deja contaminat. Durata de
serviciu a unui senzor este de cca. un an de zile.

II. Aparate pentru detectarea şi localizarea unor scurgeri pe traseul unei conducte de
transport, de distribuţie, branşament sau chiar în cadrul unei instalaţii de utilizare. Aparatele
de acest gen au o sensibilitate foarte ridicată, ca de exemplu 0 – 20 sau 0 – 600 ppm (părţi pe
milion). Această sensibilitate este necesară întrucât între organul de sesizare al aparatului şi

Ploieşti 2023 pagina 71

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

conductă există interpus un strat de pământ, asfalt sau beton. Desigur că sub aceste strate
izolante scăpările (scurgerile) pot fi mult mai ridicate cantitativ. Oricare din stratele izolante
care protejează mecanic conducta nu este absolut etanş, aşa încât aparatul trebuie să aibă
calităţile necesare depistărilor slabe.

Ulterior, utilizând alt aparat, se poate localiza zona şi punctul care generează scăpările
de gaze. Unul dintre acestea este detectorul de creaţie recentă al firmei „Sewerin”, cunoscut
sub denumirea de „VARIOTEC-6”. Aparatul are două scale suplimentare de măsură în proc.
vol. respectiv 0 – 30 şi 0 – 100%vol. În plus, acest aparat funcţionează după metoda
elementelor semiconductoare care au durata de exploatare de mulţi ani de zile (6 – 10 ani sau
mai mult).
5.Pierderi de gaze.

Se consideră, în principal, existenţa a două mari categorii de pierderi de gaze:

 1) aparente, care se datorează erorii de măsurare a debitului şi care poate fi în plus sau
în minus, datorită neînregistrării unor cantităţi de gaze care se găsesc sub limita de
sensibilitate a contoarelor, variaţiei temperaturii şi presiunii gazelor la contoarele
volumetrice faţă de starea de referinţă;
 2) reale, care pot fi inevitabile şi evitabile.

În categoria pierderilor reale inevitabile intră pierderile normale care se produc ca

urmare a golirii conductelor pentru cuplări, interconectări, schimbări de armături, remedieri
defecte etc. Pierderile reale evitabile sunt considerate cantităţile de gaze efectiv pierdute din
conducte ca urmare a:
 -ruperilor de conducte; -apariţiei unor perforări provocate de coroziune;
 -fisurilor în conducte; neetanşeităţii la îmbinări;
 -defectelor produse de impurităţile lichide şi solide.

Pierderile aparente sunt apreciate de către literatura de specialitate, ca diferenţă între

consumurile de gaze ce sunt mai mari iarna decât vara şi datorită defazajului aparatelor de
măsură. Acest lucru contribuie la micşorarea erorilor şi punerea în concordanţă a gazului
extras cu volumul de gaz livrat.

Pierderile reale inevitabile pot fi evidenţiate statistic prin urmărirea şi calcularea

aproximativă a cantităţilor de gaze pierdute. În ceea ce priveşte pierderile de gaze evitabile,
care de fapt provin din defectele conductelor de distribuţie, coroziuni, ruperi, acestea pot fi
detectate şi măsurate cantitativ cu aparatura adecvată, cu luarea măsurilor de reducere a lor şi
implicit a pericolului potenţial pe care îl prezintă pentru vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Ploieşti 2023 pagina 72

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

O detectare aproximativă a pierderilor de gaze de la cele mai mici scăpări până la

pierderi masive se poate semnala de către populaţie în cazul în care pierderile se produc cu
semne vizuale, sonore, olfactive, uşor de observat.

Dată fiind actuala dotare a distribuţiilor de gaze, detectarea scăpărilor de gaze se

efectuează cu aparate sensibile. Determinările neetanşeităţilor la conductele subterane se pot
realiza şi prin bilanţuri de debite intrate şi ieşite într-un anumit sector. În prezent determinările
de pierderi reale în sistemul de distribuţie diferă în funcţie de regimul de presiune şi de
posibilităţile de dotare ale zonei respective.

Pentru a pune în evidenţă pierderile de gaze reale se alege un sector cu conducte vechi,
sau care a avut un număr mare de defecte. În general, se consideră acel sector care nu are o
stare tehnică bună. Se izolează sectorul respectiv prin închiderea ventilelor de blindare, iar
reţeaua de conducte se consideră ca un rezervor subteran închis sub presiune. La acest
rezervor se montează, după posibilităţi, aparatul de măsură care va indica cantitatea de gaz
scursă din sistem în unitatea de timp.

În cazul determinărilor efectuate de distribuţie se folosesc după caz contoare

volumetrice sau manometre înregistratoare. Metoda citirii indexurilor pe contoarele
volumetrice este mai simplă, dar nu poate fi utilizată decât la regimul de presiune joasă.
Pentru interpretarea curbelor obţinute se are în vedere caracteristicile manometrului
diferenţial folosit. Curba înregistrată pe diagramă reprezintă valoarea căderii de presiune din
conductă care poate fi convertită drept pierdere reală de gaze.

Indiferent de metoda de determinare folosită, se poate trage concluzia că la sectoarele la

care se înregistrează pierderi de gaze reale sunt necesare efectuarea unor lucrări imediate sau
după o durată mai îndelungată de timp.

S-au stabilit etapele care sunt funcţie de volumul de gaze înregistrat într-o oră pe
kilometru de conductă.
Tabelul 5.1.
Etapa Volumul de gaze pierdut [m3/h/km]
I Mai mare de 1
II 0,5 – 1
III 0,2 –0,5
IV Mai mic de 1

Ploieşti 2023 pagina 73

UPG/IPG/TDDH - Proiect de diplomă TUDOR Mihai

În ordinea importanţei situaţia se prezintă astfel:

Etapa I – este cea mai importantă. În această categorie s-au găsit puţine conducte şi din
această cauză s-a mers sub valoarea de 1m3/h/km (indicată ca limită superioară de către
literatura de specialitate). La conductele din această etapă s-a recurs la măsuri suplimentare în
vederea depistării locurilor unde se produc pierderile.

S-a odorizat gazul cu o doză suplimentară de etil mercaptan pentru a se crea o mai mare
posibilitate a perceperii olfactive a scăpărilor. S-au efectuat detectări ale scăpărilor de gaze cu
aparate (interferometre, gascope etc.) de-a lungul traseelor de conducte, cu ocazia dublării
numărului de detectori.

S-au repetat măsurătorile de pierderi directe.Pentru rezolvarea definitivă a situaţiei,

conductele din această etapă se includ în lucrările de investiţii cu prioritate. Până la înlocuirea
acestora, echipele de detectori trebuie să supravegheze cu atenţie sectorul respectiv, reducând
la jumătate perioada de detectare iniţială.

Etapa a II-a – conductele din această categorie (pierderi cuprinse între 0,5 şi 1m 3/h/km) sunt
supuse în continuare următoarelor teste:
 -depistarea locurilor unde se produc pierderile, prin folosirea aparatelor detectoare şi
odorizări suplimentare şi rezolvarea defectelor depistate;
 -stabilirea ordinii de prioritate la înlocuirea conductei, în funcţie de potenţialul tehnic,
financiar şi uman al întreprinderii;
 -acordarea unei atenţii deosebite conductelor la care în timp s-au accentuat condiţiile ce
favorizează uzura: trafic, agresivitatea solului, curenţi dispersie;

Etapa a III-a – se referă la conductele la care s-au măsurat pierderi între 0,2 – 0,5 m 3/h/km.
Acestea vor fi testate în continuare pentru detectarea scăpărilor de gaze pe traseu şi pentru
depistarea eventualelor defecte. Înlocuirea se face în situaţia în care la repetarea măsurătorii
pierderilor se obţine acelaşi nivel.

Etapa a IV-a – se referă la conductele la care s-au efectuat măsurători şi s-au constatat
pierderi reduse (sub 0,2 m3/h/km). Pierderile de gaze de la această categorie se remediază prin
lucrări de întreţinere curentă.

Ploieşti 2023 pagina 74