CHIRURGIA

LIMFEDEMELOR
CRONICE

Ilie Elisa Ramona

Ilie Elisa Ramona

CHIRURGIA LIMFEDEMELOR CRONICE

Limfedemul este o boala cronica ce reprezinta o colectie anormala

a unui lichid bogat in proteine-limfa in interstitiu datorita unui
defect in sistemul de drenaj limfatic. Cel mai frecvent afecteaza
extremitatile, dar poate implica fata, organele genitale sau
trunchiul.Fiind o boala cronica pacienții trebuie sa isi îngrijească
simptomele pe toata durata vieții.

Limfedemul poate fi:

 primar prin hipoplazie limfatica
 secundar prin obstructia sau ruperea vaselor limfatice.

Anatomia circulatiei limfatice periferice

Sistemul limfatic este alcatuit dintr-o retea de vase. Cele mai mici
ramificatii sunt situate la nivelul pielii si sunt reprezentate de
capilarele limfatice. Prin unirea mai multor capilare limfatice se
formeaza vasele limfatice cu un diametru mai mare ce au la
interior valvule cu rol esential in dirijarea circulatiei limfatice. La
nivelul membrelor exista atat o retea limfatica superficiala situata
sub piele si in tesutul adipos  cat si o retea limfatica profunda ce
colecteaza limfa din oase, muschi, articulatii. Pe traseul vaselor
limfatice se afla ganglionii limfatici ce constituie statii de filtrare a
limfei prin indepartarea agentilor microbieni. Acestia sunt adunati
in grupuri in diferite regiuni ale orgamismului (inghinali, axilari
etc). Vasele membrelor se unesc in vase mai mari care ajung in
apropierea inimii si vor drena limfa in venele mari.

Fiziologia sistemului limfatic

Functia normala a limfaticelor este de a reintoarce proteine, lipide
si apa de la interstitiu in spatiul intravascular. 40-50% dintre
proteinele serice sunt transportate prin aceasta ruta in fiecare zi.
Presiunea hidrostatica ridicata din capilarele arterialek forteaza
fluidul bogat in proteine sa treaca in interstitiu, rezultand cresterea
presiunii oncotice. 

Fluidul interstitial normal contribuie la hranirea tesuturilor.

Aproximativ 90% din acesta se intoarce la circulatie via capilarele
venoase. Restul de 10% este compus din proteine cu molecula
mare si apa acestora asociata prin forta oncotica, care sunt prea
mari pentru a trece prin capilarele venoase inapoi in circulatie.
Rezultatul este colectarea lor in capilarele limfatice unde
presiunea este tipic subatmosferica si se pot acumula cantitati
mari de proteine si apa. Apoi proteinele migreaza precum limfa
prin numeroasele filtre limfatice din noduli si reintra in final in
circulatia venoasa. 

La persoanele bolanve, capacitatea de transport a limfei este

redusa, determinand depasirea de catre fluidul interstitial a ratei de
reintoarcere limfatica si stagnarea proteinelor cu greutate
moleculara mare in interstitiu. Fenomenul apare de obicei dupa
reducerea cu 80% a intoarcerii limfatice. Rezultatul, comparat cu
alte forme de edem care prezinta concentratii mari de proteine este
un limfedem cu o concentratie de proteine de 1,0-5,5 g/mL.
Aceasta presiune oncotica atrage acumularea de apa aditionala.

Fiziopatologia acumularii de limfa

Acumularea masiva de lichid interstitial conduce la dilatatia
tractelor limfatice ramase functionale si incompetenta valvulara
care determina scurgerea din tesutul subcutanat in plexul dermal.
Vasele limfatice se fibrozeaza, iar trombi fibrinoizi se aduna in
lumenul lor obliterind majoritatea canalelor limfatice ramase. Se
pot forma sunturi limfatice spontane. Nodulii limfatici se
micsoreaza si devin duri, pierzindu-si arhitectura normala. 

Interstitiul, proteinele si fluidul acumulat initiaza o reactie

inflamatorie. Creste activitatea macrofagelor cu distrugerea
fibrelor elastice si producerea de tesut fibros. Fibroblastele
migreaza in interstitiu si depoziteaza colagen. Rezultatul este
transformarea edemului initial pufos in unul maro, dur.

Rolul sistemului limfatic in oragnism:

 Prevenirea cresterii excesive a lichidelor in orgamism;
 Transportul de vitamine, hormoni, enzime si grasimi;
 Reciclarea proteinelor;
 Rol de resorbtie intestinala;
 Curatarea oragnismului de toxinele rezultate din degradarea
celulelor sau a unor agenti microbieni care ulterior vor fi
distruse de catre celulele albe sanguine;
 Rol important in imunitate prin ganglionii limfatici .

Limfedemul primar si secundar

Limfedemul este cauzat de sistemul limfatic compromis care
impiedica sau diminua intoarcerea limfei. In limfedemul primar
insuficienta este determinata de hipoplazia sau aplazia limfaticelor
periferice sau de catre incompetenta valvulara. In limfedemul
secundar drenajul limfatic este tulburat de un blocaj cistigat in
nodulii limfatici sau prin ruperea limfaticelor locale prin atacurile
recurente de limfangita, neoplasme, obezitate sau interventii
chirurgicale. Indiferent de cauza rezultatul este insuficienta
drenajului limfei, cu edem interstitial si cresterea in volum a zonei
afectate.

Limfedemul cronic
Limfedemul cronic determina fisurarea si infectarea epidermului,
permitind bacteriilor sa intre si sa colonizeze locul. Prin limfedem
cronic apare elefantiazisul verucos. 

O teorie propune ca limfedemul cronic modifica proteinele din

limfa din zonele afectate. Au fost raportate scadere in nivelul de
alfa-globuline si cresterea fractiei albumina-globulina.
Modificarile proteinelor si rezultatulo acestora-incetinirea
transportului la tesutul limfoid, au fost sugerate pentru a juca rolul
in diminuarea supravegherii imune si prevenirea detectiei precoce
a antigenelor tumorale specifice. Episoadele repetate de ulcerare si
vindecare pot stimula proliferarea keratinocitelor si transformarea
neoplazica.

Limfedemul poate fi clasificat in cel primar si el secundar, in

functie de etiologie. 

Limfedem primar
Limfedemul primar este impartit in trei subforme: 
 limfedemul congenital 
 limfedemul praecox 
 limfedemul tarda. 
Toate cele trei conditii origineaza dintr-un defect de dezvoltare a
limfaticelor, care nu este intotdeauna evident clinic la nastere. 
Edemul congenital reprezinta toate formele care sunt clinic
evidente la nastere si numara 10-25% din cazurile de limfedem
primar. Femeile sunt afectate mai frecvent decit barbatii, iar
extremitatile inferioare sunt implicate de 3 ori mai frecvent decat
cele superioare. Doua treimi prezinta limfedem bilateral, iar
aceasta forma se poate ameliora spontan cu inaintarea in varsta. 

Limfedemul praecox este cea mai intilnita forma de limfedem

primar. Prin definitie devine evident clinic dupa nastere si inainte
de 35 de ani. Aceasta conditie numara peste 65-80% dintre toate
limfedemele primare si debuteaza dupa pubertate. Femeile sunt
afectate de 4 ori mai mult decat barbatii. Peste 70% din cazuri este
bilateral, extremitatea inferioara stanga fiind implicata mai
frecvent decat cea dreapta. 

Limfedemul tarda, cunoscut si ca boala Meige nu devine evident

clinic pana la virsta de 35 de ani. Este cea mai rara forma de
limfedem si numara doar 10% dintre cazuri. 

Limfedem secundar
Limfedemul secundar reprezinta o disfunctie castigata a
limfaticelor normale. Acesta are o cauza identificabila care
distruge nodulii limfatici regionali si canalele limfatice. In lume
cea mai comuna cauza este filarioza - infestarea directa a
nodulilor limfatici cu parazitul Wuchereria bancrofti. Alte cauza
reprezinta:
 ligaturarea venoasa
 chirurgia vasculara periferica
 lipectomia
 arsurile
 excizia escarelor postarsuri
 muscaturile de insecte.

In tarile dezvoltate cauza cea mai frecventa a limedemului

secundar este neopasmul si tratamentul citostatic. Poate rezulta
prin obstructia din cancerul metastatic sau secundar disectiei si
exciziei nodulilor limfatici. Desi nodulii se regenereaza dupa
disectie, in cadrul radioterapiei locale riscul de limfedem creste
datorita fibrosclerozarii tesutului. Cea mai afectata zona este cea
axilara dupa mastectomie. 
Obezitatea morbida determina frecvent blocarea intoarcerii
limfatice, limfedemul se asociaza cu trauma, insuficienta cardiaca
congestiva, hipertensiunea portala si presiunea extrinseca.

Limfedemul primar. 
In limfedemul primar, pacientii prezinta un defect congenital al
sistemului limfatic, de aceea istoricul instalarii este specific
tipului de limfedem. Este frecventa asociarea limfedemului primar
cu alte anomalii si defecte genetice, cum ar fi:
 sindromul unghiilor galbene
 sindromul Turner
 sindromul Noonan
 xantomatoxa
 hemangioamele
 neurofibromatoza tip 1
 sindromul Klinefelter
 absenta congenitala a unghiilor
 trisomia 21, 13 si 18. 

O boala rara congenitala este sindromul limfedem-dischitiazis,

caracterizata de prezenta unei extrapleoape (dischitiazis) si
tumefierea bratelor si picioarelor-limfedemul. Tumefierea
picioarelor, mai ales sub genunchi si iritatia ochiului sunt
frecvente la parsoanele cu aceasta afectiune. Se intalnesc si
chisturi spinale (epidurale) cu sau fara alte anormalitati ale
coloanemi spinale. Sindromul dischitiazis-limfedem este mostenit
ca o boala autosomal dominanta datorita mutatiei unei gene-
FOX2.

Limfedemul secundar.
In aceste cazuri, istoricul asociat trebuie sa fie mai evident, bazat
pe etiologia primara. Daca este datorat filariozei istoricul include
calatoriile sau domiciliul in zone endemice. Alti pacienti au un
istoric de:
 neoplasm care obstructioneaza sistemul limfatic
 episoade recurente de celulita si/sau limfangita
 obezitate
 trauma sau limfedem dupa interventie chirurgicala si iradiere.

Simptome
Limfedemul apare lent in decurs de cateva luni mai intai la nivelul
labei piciorului la inceput doar spre seara si numai dupa stat in
picioare timp indelungat disparand pana dimineata. Acesta se
extinde incet spre gamba apoi spre coapsa. In timp apare dupa
numai cateva ore de stat in picioare. In unele cazuri se poate face
legatura cu un factor declansator precum un traumatism local, o
infectiei locala, perioada de graviditate sau o calatorie prelungita.
In alte cazuri limfedemul poate aparea initial la radacina
membrului inferior si apoi sa coboare lent spre gamba. Evolutia
limfedemului se face lent in luni sau ani pana la atingerea
stadiului final numit elefantiazis. Stadiul de elefantiazis consta
intr-un membru mult marit in volum a carui tegumente sunt
ingrosate, tari, cu modificari de culoare si care pot prezenta zone
ulcerate sau care se pot infecta foarte usor.  Durerea in limfedem
apare tarziu si mai ales spre seara si la miscare , aceasta din urma
se face cu dificulatate bolnavul avand senzatia de membru greu .
Semnele şi simptomele bolii depind de forma primară sau
secundară a acesteia. În cazul limfedemului primar de cele mai
multe ori sunt afectate bilateral membrele inferioare, chiar şi
membrele superioare, gâtul, faţa. În cazul limfedemului secundar
de obicei este afectat un singur membru (braţ, picior), şi apariţia
edemului este legat de o intervenţie chirurgicală, radioterapie,
 neoplasm sau infecţie locală. Membrul afectat creşte în volum
progresiv, devin mai groase şi dgetele, la baza degetului se
formează pliuri, având aspectul de mâini sau picioare de bebeluşi.
Iniţial edemul păstrează semnul godeului, însă cu timpul pielea şi
ţesuturile sub piele se îngroaşă. Edemul se poate asocia cu
senzaţie de tensiune a membrului respectiv şi cu limitarea
mobilităţii membrului.
Se diferenţiează patru stadii în evoluţia limfedemului cronic:
0. - Stadiul latent – creştera în volum a membrului afectat apare
după eforturi fizice mai deosebite.
1. - Stadiul reversibil –edemul membrului afectat nu se reduce
după o noaptea de odihnă.
2. - Stadiul spontan progresiv – creşterea în volum a membrului
devine mai pronunţată, pielea datorită acumulării lichidului bogat
în proteine se întăreşte progresiv.
3. - Elefantiaza –limfedemul, creşterea în volum a membrului
atinge dimensiuni extreme, cu afectare microcirculaţiei şi
modificări semnificative la nivelul pielii.
În cadrul diferitelor stadii se pot separa trei grupuri de gravitate, în
funcţie de modificările în volum a membrului afectat: 
 uşor – <20 % creştere în volum
 mediu – 20-40% creştere în volum
 grav – >40 creştere în volum

Cele mai frecvente complicatii ale limfedemului sunt cele

cutanate. Dintre acestea amintim:
 Pielea se ingroasa, devine aspra, isi schimba culoarea iar pe
suprafata ei pot aparea pliuri si fisuri dureroase ce se vindeca
greu.
 Zone prin care se scurge limfa si ce se transforma in cruste si
care se pot infecta foarte usor.
 Aparitia de zone cu dermatita sau cu eczeme ce evolueaza in
pusee si pot recidiva (ex. erizipel) acestea pot fi insotie de
frison, febra , stare de rau general si agravarea edemului.
 Dupa traumatisme chiar si minore pot aparea fistulele limfatice
ce reprezinta locul favorabil pentru infectii sau inceputul unor
ulcerele cronice ale gambei cu evolutie cronica.
 Pot apare si modificari ale tesuturilor profunde: oase, ligamente,
articulatii.

Anamneza.
Pacientii raporteaza frecvent cresterea in volum a unei extremitati
inainte de limfedem. 8% dintre pacienti se prezinta cu
implicarea extremitatii inferioare, desi extremitatile superioare,
fata, organele genitale si trunchiul pot de asemenea fi implicate.
Istoricul confirma implicarea unei extremitati distale initial, cu
implicarea secundara a zonelor proximale. Pacientii cu limfedem
raporteaza adesea tumefierea fara durere si greutatea piciorului. 
Febra, celulita si slabiciunea generala pot fi prezente. Pacientii pot
prezenta un istoric de episoade recurente de celulita, limfangita,
fisurare, ulcerare sau modificari verucoase. Creste prevalenta de
infectii bacteriene si fungice. 
Examenul fizic.
Primul simptom al limfedemului este tumefierea nedureroasa a
zonei afectate, cel mai comun extremitatile distale. Fata, trunchiul
si zona genitala pot fi implicate. Largirea razei piciorului apare in
timp cu progresia edemului nedureros rezultat prin fibrozarea
grasimii subcutanate. Initial sunt afectate extremitatile distale,
progresiv urmind cele proximale. 

Pacientii au eritem in zona afectata si ingrosarea pielii, care apare

ca coaja de portocale si edemul lemnos. In edemul cronic se
dezvolta elefantiazisdul nostra verucosa - o zona de placi groase,
papilomatoase, hiperkeratinizate. Acestea pot fi acoperite de
o crusta aderenta care contine un lichid galben cu un miros
patrunzator. Fisurarea, ulcerarea, ruperea pielii si limforeea pot
interveni in evolutie. Limforeea implica pierderea de lichid
galben, clar sau cu striuri colorate. Suprainfectia este frecventa si
se manifesta ca impetigo cu cruste galbene.

Evolutia bolii. 
Pacientii cu limfedem prezinta in functie de cronicitate,
dezvoltarea de angiosarcom (sindromul Stewart-Treves) - cea mai
severa complicatie a limfedemului. Rata de supravietuire dupa
tratament este de 24 de luni,
https://www.researchgate.net/publication/329494196_Linfedema_
actualizacion_en_el_diagnostico_y_tratamiento_quirurgico iar cea
la 5 ani este de 10%. Alte complicatii care cresc morbiditatea
sunt:
 dezvoltarea celulitei recurente
 infectiile bacteriene sau fungice
 limfangioadenita

Studii de laborator
 analiza singelui, urinei si a tesutului pentru cazurile de
limfedem in care cauza este incerta
 evaluarea functiei hepatice, nivelul de creatinina in cazul unei
etiologii rnale sau hepatice suspectate
 anumiti markeri trebuie verificati daca se suspecteaza un
neoplasm.

Studii imagistice. 
Limfangiografia a fost criteriul standard de evaluare a sistemului
limfatic pentru multi ani. S-a aratat ca tehnica determina o reactie
inflamatorie a endoteliului canalelor limfatice remanente,
conducand la cicatrizarea, atrofia si obliterarea luminala.
Limfangiografia a fost inlociuta cu tehnici mai putin invazive si
nu mai este folosita.

Limfoscintigrafia a inlocuit limfangiografia. Nu promoveaza

distructia canalelor limfatice si poate fi utilizata pentru a defini
anatomia si functionalitatea, evalua dinamica si fluxul limfei si
determina severitatea obstructiei.

Tomografia computerizata si rezonanta magnetica pot efini

arhitectura nodulilor limfatici. Au cost foarte crescut si au
avantaje putine fata de limfoscintigrafie. Sunt indicate in cazul
unor neoplasme suspectate.

Ultrasonografia Doppler este utilizata pentru a evalua fluxul in

sistemul venos si limfatic. Prezenta unei tromboze venoase
profunde este diagnosticul diferential a tumefierii unei singure
extremitati si poate apare concomitent cu limfedemul.

Examenul histologic este indicat daca exista zone de ulceratie si

daca limfedemul are un aspect suspicios. Se descopera
hiperkeratoza cu zone de parakeratoza, acantozis si edem dermal
difuz cu spatii limfatice dilatate. In limfedemul cronic se observa
fibroza si infiltratul inflamator.

Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni:

 celulita
 manifestarile dermatologice ale bolii cardiace si ale bolii renale
 erizipelul
 filarioza
 limfangiomul
 mixedemul pretibial
 tromboflebita
 insuficienta venoasa
 tromboza venoasa profunda
 hipoalbuminemia
 lipedemul
 complicatiile postoperative
 chistul Baker
 edemul idiopatic.
Scopul terapiei pentru limfedem este de a restabili functia,
reducerea suferintei fizice si psihice si prevenirea infectiilor.
Terapia medicala
Tratamentul de prima linie este terapia fizica complexa, prin
amelioraarea limfedemului in cadrul masajului manual de drenaj
limfatic, exercitiile fizice efectuate si masajul artificial pneumatic.
Se indica folosirea de ciorapi elastici, bandajarea in straturi
multiple sau folosirea de pompe pneumatice. Mentinerea
piciorului in pozitie elevata fata de restul corpului este esentiala.
Este indicata ingrijirea atenta a pielii si debridarea ulceratiilor
pentru a preveni celulita si limfangita. 
In edemul secundar se trateaza cauza de baza a limfedemului. In
cazul limfangitei sau celulitei se opteaza pe terapia antibiotica cu
agenti cum ar fi penicilina sau cefalosporinele. Filariaza se
trateaza cu dietilcarbamazepina si albendazole. In cazurile
asociate cu obezitate se indica scaderea in greutate.
Terapii farmacologice
Terapia cu benzopirone (coumarin, flavonoizi). Acestea sunt un
grup de medicamente care sunt eficiente in tratarea limfedemului
cand sunt combinate cu terapia fizica complexa. Ajuta la scaderea
fluidului edematos in exces, inmoaie piciorul, scad temperatura
pielii si scad macrofagele, ducind la proteoliza si reabsorbtie a
proteinelor. Terapia cu coumarina asociaza hepatotoxicitate. 

Retinoizii topici sunt de ajutor in limfedemul cronic. Terapia orala

sau topica cu acesti agenti ajuta la normalizarea keratinizarii si
scaderea modificarilor fibrotice si inflamatorii. Emolientele topice
si keratinoliticele, cum ar fi lactatul de amoniu, ureea si acidul
salicilic au fost recomandate pentru a ameliora modificarile
epidermale secundare.

Terapia chirurgicala
Aceasta terapie nu este curativa doar paliativa. Sunt eficiente
unele proceduri care implica drenajul limfei prin tesutul
subcutanat printr-un tub de silicon conectat la o valva de unica
directie. Este rar indicata ca tratament initial. Este rezervata
cazurilor care nu se amelioreaza cu masuri conservative sau cind
exutremitatea afectata este foarte deformata si modifica calitatea
vietii pacientului. Scopul terapiei chirurgicale este reducerea
volumului, ameliorarea functiei, facilitarea terapiei conservative si
prevenirea complicatiilor.

Procedura Charles consta in excizia radicala a tesutului subcutanat

afectat cu grefarea de tesut. Limfangiectomia totala superficiala
este o varianta a acestei proceduri, in care se efectueaza
dezepitelizarea intregului membru.
Anastomoza veno-limfatica se efectueaza rar in cazuri severe de
limfedem cu sistem venos functional. Este eficient doar in cazul
limfedemului secundar. Cazurile recalcitrante necesita amputatie.
Anastomoza linfatico-venoasa
Descrisa in 1969,aceasta tehnica are ca obiectiv redirijarea
excesului de fluid limfatic in circulatia venoasa pentru a elibera
zonele de osbtructie.
Tehnologia microscopica,dezvoltarea instrumentalului superfin si
atraumatic precum si perfectinarea imagisticii utilizate,au
perfectionat capacitatea de a realiza aceasta tehnica.
Nu exista consens cu provire la momentul
chirurgical,numarul,localizarea si configurarea anastomozei
lomfatico-venoasa.Exista o relatie directa intre numarul de
anastomoze limfatico-venoase si reducerea volumului insa exista
dovada ca este suficienta o anastomoza limfatoco-venoasa
functionala pentru a obtine rezultate satisfacatoare.
Tehnica incepe cu identificarea vaselir limfatice functionale
ICG ,care se marcheaza pe piele.Se realizeaza o incizie
transversala pentru a identifica si a separa un vas limfatic si
venula adiacenta.Se realizeaza un by-pass utilizand nylon 11-0 si
12-0 cu ac 50-64 um termino-terminal sau latero-terminal.O
anastomoza limfatico-venoasa este mai simpla si mai efectiva
cand se realizeaza din timp.
Succesul unei astfel de anastomoze consta in a identifica un vas
limfatic functional si o vena apropiata ,compatibila ca marime,
localizare si care sa prezinte un reflux minim in momentul
sectionarii.
Koshima rezolva aceasta problema utilizand tehnici de
supermicrochirurgie pentru a anastomoza un vas limfatic
subdermic cu o vena adiacenta cu calibrul mai.mic de 0.08 mm.
Diverse studii au demostrat eficacitatea anastomozei limatico-
venoase in tratamentul limfedemului.Multe din aceaste rapoarte
includ un numar limitat de pacienti dar arata o reducere de aprox
35-50% din circumferinta sau volum pe parcursul a mai mult de 1
an.
Complicatiile anastomozei limfatico-venoase sunt minime si
includ infectie,fistula limfatica si probleme de cicatrizare.
Beneficiile acestei tehnici :abord minim invaziv,durere de
intensitate mica,spitalizare de scurta durata(24-48h)

Limfedemul primar este evident, iar diagnosticul se bazeaza pe

edemul caracteristic al tesutului moale. Diagnosticul limfedemului
secundar este evident dupa examinarea fizica. Testele aditionale
sunt indicate cand este suspectat limfedemul secundar. Computer
tomograful si rezonanta magnetica pot identifica locurile
obstructiei limfatice, limfoscintigrafia cu radionuclid poate
identifica hipoplazia limfatica sau fluxul limfatic ingreunat.
Progresia afectiunii este cuantificata prin masurarea circumferintei
membrului, masurarea volumului de apa dizlocat de catre
membrul imersat sau folosirea tonometriei pielii si tesutului
moale. 

Tratamentul limfedemului primar include reducerea chirurgicala a

tesutului moale si reconstructia membrului. Tratamentul
limfedemului secundar include tratarea cauzei. Se pot folosi
cateva strategii pentru mobilizarea fluidului-terapia
decongestionanta. Acestea includ drenajul limfatic manual,
bandaje care sa determine o anumita presiune in membru, exercitii
fizice si masajul membrului, incluzand compresia pneumatica
intermitenta. 

Masurile preventive includ evitarea caldurii, efectuarea de

exercitii viguroase si aplicarea de bandaje compresive pe membrul

afectat. Ingrijirea unghiilor si a pielii necesita atentie speciala,

vaccinarea, flebotomia si cateterizarea intravenoasa in membrul
afectat trebuie evitate. Celulita si limfangita sunt tratate cu
antibiotice care sunt eficiente impotriva organismelor gram-
pozitive.

Prognosticul persoanelor cu limfedem depinde

de cronicitatea sa, complicatiile care rezulta si boala de baza care
determina limfedemul. Dezvoltarea angiosarcomului in cadrul
limfedemului reprezinta cea mai serioasa complicatie a
limfedemului secundar. Rata de supravietuire dupa tratament este
de 24 de luni. Rata de supravietuire la 5 ani este de 10 %. Alte
complicatii care cresc morbiditatea sunt
dezvoltarea celulitei recurente, infectiile bacteriene sau fungice si
limfangioadenita.

Bibliografie
Lymphedema,link: http://emedicine.medscape.com/article/
191350-followup
Lymphedema,link: http://www.vascularweb.org/patients/NorthPoi
nt/Lymphedema.html
Breast Cancer: Side Effects of Treatment:
Lymphedema,link: http://www.medicinenet.com/breast_cancer_a
nd_lymphedema/article.htm
Lymphedema,link: http://www.mayoclinic.com/health/lymphede
ma/DS00609
Lymphedema,link: http://www.merck.com/mmpe/sec07/ch081/ch
081h.html
https://tratamentlimfedem.ro/limfedemul
http://www.angiocenter.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=36&Itemid=162&lang=ro
https://www.researchgate.net/publication/
329494196_Linfedema_actualizacion_en_el_diagnostico_y_trata
miento_quirurgico