Bucovina literară

nr.10-11-12, 2021

Ioan Holban dezvoltă un comentariu larg poeticilor lui Cezar

Ivănescu, echivalând „realitățile” lirice cu o serie de cicluri baladești;
astfel, criteriul cronologic pierde din importanță, iar din această nouă
perspectivă poezia lui Cezar Ivănescu devine o continuă încercare de a
exorciza frica, posibilă „spaimă urâtă unde se dizlocă zâmbetele”... în
sonuri aparte. Ici-colo, muzica se exprimă prin nuclee tonale ale doinei,
blestemului, colindului ori bocetului. Din aceste alterități de factură lirică
apare un sens profund creștin, chiar dacă nu în maniera unui Daniel
Turcea ori Dan Laurențiu. Eseul-cronică semnat de Ioan Holban e un
solid punct de plecare în retălmăcirea unui univers de o stranietate și
forță aparte. Rămânem în universul poeziei pentru că Theodor Codreanu
se ocupă de unul dintre cei mai autentici poeți contemporani, Valeriu
Valegvi, despre care notează: „Solaritatea imnică îl apropie, într-adevăr,
pe Valeriu Valegvi de Lucian Blaga, poetul poemelor luminii, cum s-a
observat, dar lumina care-l fascinează e vecină nu cu lumina selenară, ci
cu aceea a corolei de pe muntele cu fața spre lumină, Taborul, poetul
trecând astfel cu bine de ispita epigonismului”. Se poartă în ultimul timp
dialogurile imaginare, așa încât le consemnăm și pe cele ale Angelei
Martin cu Fernando Pessoa, în interpretarea lui Constantin Cubleșan.
Temeinic așa cum îl știm, Adrian Dinu Rachieru compune un portret
consistent Constantin Călin, având drept „semn al orientărilor” același
„portofoliu al datoriilor”. Peste toate, îi recunoaște profesorului, criticului,
gazetarului etc. statutul de infatigabil cercetător; dintre fișe și note, din
spațiul arhivelor, cât și din spatele tomurilor groase capătă contur
prelegerile lui Constantin Călin. Călător printre neputințele „primei
modernități”, Ștefan Bolea deschide o altfel de cutie a Pandorei în „1888.
Anul zero”. Aici e locul unde se glosează pe tema sfârșitului – sfârșitul
eului, al divinității, într-un final al tuturor. Niadi Corina Cernica își
dovedește abilitatea de a decoda atitudini, comportamente, cauze și
consecințe legate de joc și ficțiune în lumea de azi. Doina Cernica
semnează „Cernăuțiul știrilor din «Glasul Bucovinei», Cernăuțiul lui
Mircea A. Diaconu”, altfel spus ne oferă o imagine a orașului interbelic
prin lectura unor decupaje. La poesis mi-au atras atenția cele patru
secvențe lirice aparținând Iuliei Modiga. Din prima, decupez: „ce știu și
ce vreau nu se amestecă/ ce simt nu se mai pune// în atâtea încăperi//
pentru ce ne-au învățat ai noștri să stăm cu spatele drept/ dacă am dus
atâta greutate/ iar inima s-a făcut spumă de polistiren/ purtată de vânt de
colo-colo...” Așa cum era de așteptat, în semn de prețuire și omagiu, o
serie de materiale mărturisesc prețuirea pentru Carmen Veronica
Steiciuc.
Manta Marius