CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI

SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP 1014620001405 ,e-mail:

cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte ,,FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru ,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

Expert Gh. Șalaru expert Drepturile Omului,FORMATOR ,expert PNUD

Pregătit pentru editare- decembrie 2023

Importanţa comportamentului etic al educatorului în grădiniţă

Autor Ecaterina Sîrbu ,cadru didactic, masterand UPS ,,Ion Creangă,,

ADNOTARE
Etica profesională o constituie competenţa etico-managerială, care are la bază
componenta etico-managerială.
Competenţa etico-managerială se evidenţiază prin capacita-tea conducătorilor de a-
şi îndeplini activităţile specifice, din punct de vedere etic, la standardele adoptate de
organizaţie.
Managementul educaţional întruneşte caracteristicile de bază ale managementului
organizaţiilor.
Particularităţile care îl diferenţiază de managementul organizaţiilor
economice/industriale ţin de managementul psihologic din care acesta face parte. Aceste
particularităţi se referă la urmă-toarele aspecte: dimensiunea moral-axiologică referitoare
la finalităţile educaţiei şi deschiderea spre lumea valorilor; mobilizarea resur-selor umane
ca gestiune a talentelor şi competenţelo
Personalitatea cadrului didactic este o parte importantă a succesului şi eficienţei in
această profesie.

1
 Cuvinte cheie- etica, managementul educaţional, etica profesională
ANNOTATION
Professional ethics is ethical-managerial competence, which is based on the ethical-
managerial component.
Ethical-managerial competence is evidenced by the ability of managers to perform
their specific activities ethically to the standards adopted by the organisation.
Educational management meets the basic characteristics of the management of
organisations.
The features that differentiate it from the management of economic/industrial
organisations relate to the psychological management of which it is a part. These features
relate to the following aspects: the moral-axiological dimension relating to the aims of
education and openness to the world of values; the mobilisation of human resources as
management of talents and competences; the management of human resources as
management of talents and competences.
The personality of the teacher is an important part of success and effectiveness in
this profession.
Keywords- ethics, educational management, professional ethics
Etica în opinia lui Dimitrios Buhalis şi Eric Laws reprezintă un set de reguli care
definesc ceea ce este drept şi greşit în conduita noastră.
Din această definiţie reiese întrebarea despre ceea ce ar putea reprezenta regulile.
Acest termen poate include: legislaţia, codurile de conduită nescrise, dar general acceptate
drept ghiduri de comportament.
Prin urmare fiecare individ are propriile sale idei despre ceea ce înseamnă un
comportament etic bazat pe propriile sale valori [2.p,23].
Etica reprezintă modul nostru de a interacţiona ca angajatori, angajaţi, colegi, clienţi,
parteneri sau membri ai comunităţii în care trăim.
În relaţiile interumane, comunicarea trebuie să se realizeze într-un mod civilizat şi
decent, prin autocenzurarea fiecărei părţi implicate.
Or, un serviciu educațional de calitate presupune raporturi de calitate între părţile ce
interacţionează, respectiv persoanele implicate trebuie să acţioneze în limita bunului-simţ şi să
aibă o conduită corespunzătoare, fie că este vorba despre educatori – indiferent de categoria
căreia îi aparţin –, fie despre părinți.
La modul ideal, trebuie să existe un respect reciproc; însă, chiar și atunci cînd
educatorul urmează să intre în contact cu persoane ce au un nivel scăzut de cultură sau

2
educaţie, el trebuie să rămînă la fel de civilizat şi respectuos şi să nu ia în seamă eventualele
expresii licenţioase sau injurii, aduse de astfel de persoane, continuînd să dea dovadă de
profesionalism.
În general, cu referire la modul de adresare, acesta trebuie să fie moderat şi efectuat cu
prudenţă şi politeţe.
Îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu competenţă reprezintă obligaţia educatorului de
a dispune de capacităţi profesionale în termeni de cunoştinţe şi abilităţi profesionale necesare
pentru a realiza cele statuate în fişa postului.
De asemenea, educatorul trebuie să posede şi atitudinile/comportamentele necesare
pentru exercitarea eficientă a funcţiei publice. publici sau a procedurilor de achiziţie, accentul
punîndu-se pe oportunitatea unor cheltuieli efectuate în raport cu rezultatele obţinute.
Metodele de decizie sunt foarte eterogene, de la cele foarte elaborate, astfel este de
exemplu metoda utilitaristă binivelară, amplu prezentată de cel mai versat autor român în
managementul eticii organizaţional ,până la cele care din dorinţa de a fi cât mai accesibile
vulgarizează excesiv de mult problematica deciziei și sfârșesc prin a o eluda.
Astfel de exemplu aplicare binecunoscutei reguli de aur, conform căreia ni se cere să
ne purtăm faţă de ceilalţi, așa cum am dori să se poarte și ei cu noi nu este de loc suficientă
pentru rezolvarea problemelor complexe ce apar în practicile profesionale actuale.
Nici preceptele eticii creștine sau teoria imperativului categoric kantian – comportaţi-
vă în așa fel încât să-i priviţi pe ceilalţi ca scopuri și niciodată doar ca mijloace pentru
realizarea propriilor scopuri, rămân de asemenea prea formale în raport cu stringenţa și
gravitatea situaţiilor pe care se impun să le rezolve.
În acest articol ne vom ocupa de prezentarea acelor metode care considerăm că se
pretează cel mai bine domeniilor generoase ale practicii psihologice: cazuistica, metoda
utilitaristă...
Competenţa de comunicare etică include în sine abilitatea de a exprima şi interpreta
gânduri, sentimente şi fapte atât verbal, cât şiîn scris, de a interacţiona într-un mod adecvat în
cadrul întregii game de contexte sociale şi culturale, la serviciu, acasă sau în timpul liber.
Pe lângă faptul că un bun specialist trebuie să ştie să se prezinte să convingă că este
bine pregătit, el trebuie să-şi poată promova atât produsul său, cât şi pe sine. în funcţie de
faptul cum realizează acestlucru, el se va promova atât pe sine, cât şi organizaţia din care
faceparte.
Totodată, se ştie că de la un specialist cu studii superioare se cere o comunicare
fluentă, fără cuvinte parazitare, neliterare etc.

3
 Competenţa de comunicare etică este axată şi pe soluţionarea conflictelor. In acest
sens, situaţiile şi modalităţile de soluţionare a conflictului, din punct de veder etic, sunt
expuse în prezentul curs.
Competenţa de comunicare etică înseamnă atât acordul dintre profesor şi elev/student
în vederea atingerii scopurilor şi desfăşurării activităţilor de studiere, cât şi relaţia dintre şef
şi subaltern la nivel de comunicare. în dependenţă de competenţa deontologică şi competenţa
de comunicare otlcă se determină şi nivelul de competenţă de relaţionare.
Competenţa de relaţionare cuprinde toate formele comporta-mentale care trebuie
stăpânite, pentru ca persoana să fie capabilă sS participe într-un mod eficient şi constructiv în
viaţa socială, să resolve un conflict.
Abilităţile interpersonale sunt necesare pentr Interacţiunea efectivă, individuală şi în
grupuri, fiind utilizate atât în domenii private, cât şi în domenii publice.
Competenţa de relaţionare depinde în mare măsură de formarea/ dezvoltarea
competenţei cultural care se axează pe componentele:
Competenţa culturală include capacităţi, atitudini şi abilităţi ale specialistului de a
promova în cadrul organizaţiei sau a grupului din care face parte atât spiritul de recunoştinţă,
de respectare în egală măsură a tuturor evenimentelor etnice, religioase marcate de
reprezentanţii diferitelor culturi pe care le încorporează în interiorul său, cât şi modul de a se
îmbrăca, vorbi şi comporta în diferite situaţii de viaţă. O ultimă competenţă pe care se axează
Ea acompaniază actul educaţional şi influenţează rezultatele procesului de învăţare.
Principala modalitate de operaţionalizare a conţinutului personalităţii cadrului didactic
este aptitudinea pedagogică; este considerată unul dintre principalii factori de succes in
procesul instructiv- educative
Componentele aptitudinii pedagogice sunt: competenţa ştiinţifică, competenţa
psihopedagogică şi competenţa psihosocială.
Cele trei tipuri nu acţionează izolat, ci sunt integrate în structura personalităţii
profesorului.
Competenţa ştiinţifică presupune o solidă pregătire de specialitat
Competenţa psihopedagogică este asigurată de ansamblul capacităţilor necesare pentru
a ,,construi, personalitatea elevilor şi cuprinde: capacitatea de a determina gradul de
dificultate al materialului de Învăţare, capacitatea de a-l face accesibil prin metode şi mijloace
adecvate, capacitatea de a inţelege elevul, de a pătrunde in lumea sa interioară, creativitatea şi
capacitatea de a crea noi modele de influenţare instructiv- educativă, in funcţie de cerinţele
fiecărei situaţii educaţionale.

4
 Competenţa psihosocială cuprinde un ansamblu de capacităţi necesare optimizării
relaţiilor interumane, cum ar fi: capacitatea de a adopta un rol diferit, capacitatea de a stabili
uşor şi adecvat relaţii cu ceilalţi, capacitatea de a influenţa grupul de copii, precum si indivizii
izolaţi, capacitatea de a comunica uşor şi eficient, de a utiliza adecvat puterea şi autoritatea,
capacitatea de a adopta diferite stiluri de conducere.
Aptitudinea pedagogică conferă o mare flexibilitate cadrului didactic, favorizand o
adaptare rapidă şi uşoară la cerinţele unei situaţii educative.
Tot in aceeaşi arie de conţinut a personalităţii cadrului didactic se află şi tactul
pedagogic, care se defineşte ca fiind ,gradul calitativ al interacţiunii sociale dintre educator și
copil caz in care criteriile acestei calităţi ar fi următoarele:
 gradul de adecvare a comportamentului educatorului faţă de fiecare copil ;
 gradul de respectare a particularităţilor psihice ale copilului şi asigurarea unui climat
optim al activităţii instructiv-educative;rezultatele obţinute in atingerea obiectivelor
propuse;
Empatia se inserează in procesul intercunoaşterii, fiind adesea condiţia inţelegerii
psihologice a comportamentelor prezente şi viitoare ale copilului.
De aceea se impune necesitatea formării unei competenţe pedagogice relaţionale, a
unor capacităţi de gestionare interactivă a grupului de copii , care să faciliteze comunicarea cu
copii şi să-i determine să se implice in situaţia pedagogică.
Diferenţele de comportament ale educatorilor pe linia dimensiunilor invocate a condus
la definirea şi caracterizarea unor stiluri educaţionale.
Personalitatea cadrului didactic, cu aptitudini şi atitudini psipedagogice, cu vocaţie, se
exprimă în activitatea de educaţie prin erudiţie, ,,cunoştinţe solide despecialitate, dar şi
prin cunoaşterea particularităţilor psihointelectuale ale copiilor, prin capacitate empatică,
comunicativitate didactică, prin competenţa de a relaţiona afectiv cu copilul sau grupul de
copii, inteligenţă şi tact în adoptarea deciziilor, dar şi prinmânuirea conştientă a mecanismelor
de optimizare a activităţii de învăţare.
Personalitatea unui educator poate avea o influenţă mult mai mare asupra copiilor săi
decât mesajul didactic în sine.
Acest tip de aureolă pe care o poartă cadrul didactic şi care se numeşte autoritate
didactică, prestigiu este un amestec de uimire cu veneraţie şi puţină teamă, afecţiune, respect
în proporţii diferite.

5
 Această,, aureolă poate fi rezultatul a ce ştie şi spune cadrul didactic, cum spune,
cumtranspune în practică prin atitudinile şi comportamentul său, prin ideile pe care le
transmite.
Daca, prin comportamentul sau, educatorul se face „acceptat” de copiii mse creeaza
conditii pentru ca intregul grup sa devină receptiv, permisiv, deschisa cooperarii
Prin comunicare urmarim astfel sa fim receptati, intelesi, acceptati si totodata sa
provocam o schimbare de atitudine si de comportament in randul interlocutorilor - copiilor -
ceea ce impune anumite particularitati psihologice si psihopedagogice din partea ambilor
membri ai relatiei pe care o presupune comunicarea.
Competenţa afectiv-emoţională a cadrului didactic se va exprima în stilistica didactică
utilizată, oferindu-i acesteia caracterul flexibil şi dinamic necesar menţinerii unui climat
educaţional stimulativ, propice învăţării.
Având în vedere caracterul „contaminant” al procesualităţii şi comportamentelor
afectiv-emoţionale, putem considera că între competenţa afectiv-emoţională a educatorului şi
competenţa afectiv emoţională a copilului există un raport direct proporţional, astfel că nivelul
de competenţă afectiv-emoţională al cadrului didactic, dobândit în procesul formării
pedagogice, devine o premisă favorabilă formării şi dezvoltării competenţelor afectiv-
emoţionale ale copiilor , succesului social şi profesional ulterior al acestor.
Meseria de educator este o frumoasă profesie, care nu seamănă cu nici o alta, o
meserie care nu se părăseşte seara, odată cu hainele de lucru. Este aspră şi plăcută, umilă şi
mandră, exigentă şi liberă, o meserie in care mediocritatea nu e permisă, o meserie care
epuizează şi inviorează, ingrată şi plină de farmec deopotrivă.
Puţine profesiuni cer atata competenţă, dăruire şi umanism precum cea de educator,
pentru că doar in cateva se lucrează cu un material atat de preţios, de complicat şi de sensibil
precum omul in devenire..
Ancorat in prezent, intrezărind viitorul şi sondand dimensiunile posibile ale
personalităţii, educatorul instruieşte, educă, indeamnă, dirijează, cultivă, corectează,
perfecţionează şi evaluează neincetat procesul formării şi desăvarşirii calităţilor necesare
omului de maine.          
Meseria de educator nu se găseşte intre cele mai solicitate, dar nici intre cele evitate.
Profesiunea intelectuală, respectată, nu distribuie deţinătorului putere, influenţă sau venituri
superioare.
Dar conferă prestigiu şi satisfacţii, vocaţia fiind considerată unul din motivele de bază
in alegerea acestei profesii. .

6
 Profilul educatorului în invăţământul preşcolar, începe prin prezentarea celor mai
importante şi recente studii şi cercetări internaţionale privind statut – rolurile educatorului,
tratează particularităţile educatorului în Moldova, pentru ca, mai apoi, să prezinte un tablou al
competenţelor edcatorului în grădiniţă.
Jinga Ioan definește competența profesională a cadrelor didactice ,,un ansamblu de
capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile
de personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei
prestații didactice care să asigure îndeplinirea obiectivelor proiectate iar performanțele
obținute să se situeze aproape de nivelul maxim al potențialului intelectual al fiecăruia .
Rolurile și funcțiile pe care le îndeplinesc consilierii sunt încă neclare pentru
majoritatea copiilor, părinților, cadrelor didactice și a altor profesioniști în educație .
Întrucât profesiunea de educator presupune raportarea şi confruntarea continuă cu alţii,
anumite calităţi atitudinale sunt indispensabile acelora care îşi aleg şi prestează această
profesiune. Ne vom opri asupra celor mai semnificative:
• Umanismul, în general, şi dragostea de copii, în special. Aflându-se faţa unor fiinţe
umane, adulte sau în devenire, profesorul trebuie să dea dovadă de multă sensibilitate,
ataşament şi respect faţă de ele, transformându-se in cele din urmă într-un coparticipant la
propriile lor confruntări.
O expresie concretă a umanismului este dragostea pentru copii. Dragostea
educatorului este altceva decât dragostea maternă. Ea presupune, în primul rând, respect
încredere faţă de posibilităţile latente pe care le posedă oricare copil, dorinte sinceră ca aceste
posibilităţi să se dezvolte, încrederea deplină în viitorul său. :
Ea nu are nimic comun cu sentimentalismul şi compătimirea, cu diversele simpatii
manifeste sau ascunse faţă de unii copii, cu toleranţa exagerată. Ea trebuie să-i cuprindă pe
toţi copiii, fără nici o descriminare.
• Calitățile atitudinale de natură caracterial-morală. Din această categorie face parte
corectitudinea, modestia, fermitatea, răbdarea, optimismul, stăpănirea de sine.
• Conştiinţa responsabilităţii și a misiunii sale. După opinia lui Hubert, această
responsabilitate şi-o asumă faţă de copii, faţă de patria sa şi faţă de întreaga umanitate. În
mâinile sale se află, într-un fel, nu numai viitorul copilului, ci şi al patriei şi naţiunii al cărei
membru este.
A fi conştient de această misiune şi a te dărui total şi dezinteresat pentru înfăptuirea ei
înseamnă, implicit, a fi un adevărat patriot.

7
 Conştiinţa responsabilităţii şi a misiunii nu pot fi concepute în afara adeziunii şi
ataşamentului faţă de valorile culturale, naţionale şi universale, create de-a lungul veacurilor.
Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difera de la un autor la altul, in
functie de natura, continutul și laturile activitatii pedagogice.
Astfel, se pot distinge:
1. Aptitudini didactice - referitoare la activitatea de instruire
2. Aptitudini educative - privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane.
Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini
concrete:
 aptitudini metodice ;
 aptitudini de evaluare ;
 aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate.
In functie de particularitatile proceselor psihice, care fac parte din continutul psihic al
aptitudinilor pedagogice, se pot mentiona urmatoarele categorii de aptitudini :
 Aptitudini ce asigura calitatea gandirii – capacitatea de analiza si sinteza, flexibilitatea,
originalitatea ;
 Aptitudini ce asigura calitatea limbajului - capacitatea de a folosi in mod adecvat acest
instrument de comunicare este prezenta in toate aptitudinile pedagogice: inteligibilitatea,
claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenta ;
 Aptitudini ce garanteaza calitatea atentiei-concentrarea, intensitatea, distributivitatea,
comutativitatea ;
 Aptitudini ce determina calitatea memoriei - rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si
promtitudinea recunoasterii si reproducerii.
Deşi nimeni, pâna acum, nu a putut defini educatorul ideal sau profesorul desavârsit
ori criteriile de apreciere ale unei predări eficiciente, totuşi, este aproape unanim împărtăşita
opinia după care predarea poartă amprenta vie a personalității celui care o practică.
n consecintă, se caută să se determine în ce măsură personalitatea educatorului este o
variabilă cauzală, responsabilă de reuşita sau nereuşita învătării.
Educatorul ca şi copii, de altfel, trebuie sa diferențieze atracțiile, preferințele, față de
anumite activități preșcolare de interesul propriu-zis, acesta fiind definit ca o atitudine
stabilizată de natură emotiv-cognitivă faţă de obiect şi de activitate, în care motivele
acţionează din interiorul şi din afara activității respective. :

8
 Captarea atentiei se leagă de motivaţia sarcinii, de motivaţia pe termen scurt, in cadrul
secventelor de instruire, iar trezirea, stimularea, dezvoltarea interesului cognitiv se leagă şi de
motivaţia socială, pe termen lung, fiind si expresia măiestriei pedagogice a educatorului
Concluzia ce se poate desprinde din aceste date ar fi aceea că între personalitatea
educatorului şi performantele preșcolarilor nu se instituie neapărat o relație strict lineară, de o
manieră care să ne indreptăţească să considerăm personalitatea acestuia drept o variabilă strict
cauzală, ci mai degrabă una moderatoare (educatorul ca moderator).
Profesiunea de educator implica raportarea si confruntarea continua cu altii, de aceea
anumite calități aptitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta
profesiune.
Aptitudinile pedagogice, solicitate educatorului in actiune, se manifesta in activitatea
de educatie si pot fi evidentiate pe baza performantelor realizate.
In aria de procupari privind determinarea acelor însușiri ale educatorului care pot
influenta și modela personalitatea preșcolarului se inscrie și cercetarea lui Josef. Autorul
identifica poziționarea tactului pedagogic in procesul de educație.
El concluzioneaza, în urma cercetarilor facute, faptul ca tactul pedagogic este gradul
calitativ al interacțiunii sociale dintre educator și preșcolar. In acest caz, criteriile acestei
calități sunt:
 Gradul de adecvare a comportamentului educatorului față de fiecare preșcolar;
 Gradul motivatiei pozitive a rezultatelor la invatatura și a comportamentului copilului;
 Gradul de dezvoltare a personalității preșcolarului;
 Gradul de respectare a particularităților psihice a copilului si asigurarea unui climat psihic
optim al activității instructiv-educative;
 Rezultatele obținute in atingerea obiectivelor propuse in activitatea instructiv-educativă.
Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea îl joacă in relaţia cu copilul.
Înclinaţia spre imitaţie a preşcolarilor se manifesta si in preluarea rapida și fidela a
comportamentelor, limbajului și atitudinilor pe care educatoarea le manifesta.
De aceea, încrederea in sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficienta,
preocuparea pentru comunicarea interindividuala, dinamismul, simţul ordinii și a frumosului,
calităţii absolut necesare cadrului didactic se vor regăsi și în personalitatea copiilor.
Tot acest ansamblu de relaţionări interpersonale condiţionate de rolurile sociale si
facilitate de specificul activităţii din grădiniţa se reflecta in climatul psihosocial al grupei și al
instituţiei, cu amprenta sa asupra activităţii și dezvoltării copiilor preşcolari.

9
 Etica pedagogic îl obligă pe pedagog să respecte personalitatea elevului şi să
manifeste faţă de acesta o exigenţă respectivă; să menţinăpropria reputaţie şi reputaţia
colegilor săi; să se îngrijească de credibi-litatea morală a societăţii faţă de învăţător
Comportamentul etic în rândul cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar şi
administrativ reprezintă expresia atitudinilor şi practicilor pe care aceştia le promovează în
nume propriu în cadrul unităţii.
Atunci când există dubii serioase cu privire la comportamentul etic al colegilor sau
dacă profesorii sunt nevoiţi să lucreze în situaţii care nu reflectă standardele menţionate în
acest Cod Etic pentru profesori, atunci educatoarea este obligata să ia măsuri corespunzătoare
pentru a rectifica aceste condiţii.
Un alt aspect - deşi nereglementat în mod expres de Codul de conduită, dar care este
un derivat al respectului faţă de public şi colegi - ţine de stilul vestimentar al funcţionarului
public în timpul orelor de serviciu.
Acesta trebuie să fie decent și adecvat – de dorit, în culori neutre, să nu cuprindă
articole în stil sport, elemente transparente sau care expun într-o formă exagerată unele părţi
ale corpului. Femeilor nu li se recomandă să utilizeze haine de mai mult de trei culori, precum
şi să facă exces de produse cosmetice, parfum şi bijuterii.
De asemenea, nu sînt binevenite sarafanele, bluzele prea deschise, rochiile cu
decolteuri excesive sau cu umerii goi, fustele mini (mai scurte de mijlocul genunchiului)
Cadrele didactice trebuie să:
 să respecte dreptul copiilor fără discriminare;
 să înţeleagă unicitatea, individualitatea şi nevoile specifice ale fiecărui copil şi să
prevadă orientarea şi încurajarea fiecărui elev de a-şi realiza întregul său potenţial;
 să menţinărelaţii profesionale cu copiii;
 să apere şi să promoveze interesele copiilor şi să facă orice efort pentru a proteja
elevii de abuzuri fizice, psihologice sau sexuale;
 să manifeste simţul datoriei, seriozitate şiconfidenţialitate în toate problemele ce
afectează binele copiilor lor;
 să-şi exercite autoritatea cu dreptate şi înţelepciune;
 să se asigure că relaţia privilegiată între profesor şi copil nu este exploatată în niciun
fel;
 să manifeste pentru copii cinste şi integritate şi să nu întreprindă nimic ce ar putea
discredita aceste calităţi;

10
 să fie conştient că fiecare copil este o individualitate şi discipolii se pot deosebi în
asimilarea cerinţelor promovate de educaţie;
 să nu utilizeze relaţiile profesionale cu copiii în avantaje private;
 să nu divulge informaţia despre copii, obţinută pe parcursul serviciului profesional, cu
excepţiasituaţiilor cerute de lege sau scopul profesional;
 să nu aplice pedepse corporale faţă de copii.
Cadrele didactice trebuie să:
 să promoveze relaţii profesionale bazate pe respect, onestitate, solidaritate,
cooperare, corectitudine, toleranţă, evitarea denigrării, sprijin reciproc,
confidenţialitate, competiţie loială, interzicerea fraudei intelectuale şi a
plagiatului;
 să fie pregătite să ofere sfaturi şiasistenţă în mod special celor la început de
carieră sau în pregătire;
 să menţină confidenţialitatea informaţiilor despre colegi obţinute în cursul
serviciului profesional, dacă dezvăluirea nu serveşte îndeplinirii unei sarcini de
serviciu;
 să-şi asiste colegii în procedurile paritare negociate şi agreate între sindicatele
din educaţieşi angajatori;
 să apere şi să promoveze interesele şi binele colegilor şi să-i protejeze de
abuzuri fizice sau psihice;
 să nu accepte gratitudini, atenţii sau favoruri ce ar putea leza sau influenţa
deciziile / acţiunile profesorale;
Cadrele didactice trebuie:
 să recunoască dreptul părinţilor la informare şi consultare, prin metode
agreate, cu privire la binele şi progresul copiilor lor;
 să respecte autoritatea părintească legitimă, dar să acorde sfaturi dintr-un
punct de vedere profesional cu privire la ce este cel mai bine pentru interesul
copilului;
 să facă orice efort pentru a încuraja părinţii să se implice activ în educaţiaşi
succesul copiilor;
 să informeze părinţii despre progresul sau deficienţele copiilor săi, exercitând
onestitatea şi tactul pedagogic la maximum;

11
  să lucreze şi să coopereze cu părinţii copiilor săi, stabilind relaţii deschise,
principiale, cinstite şi respectuoase;
 să nu accepte favoruri sau cadouri, în schimbul unor privilegii.
Cadrele didactice care îndeplinesc funcţii de conducere vor respecta şi aplica
următoarele norme de conduită managerială:
 respectarea criteriilor unui management eficient al resurselor;
 promovarea standardelor profesionale şi morale specifice;
 aplicarea obiectivă a reglementărilor legale şi a normelor etice;
 evaluarea corectă conform prevederilor din fişa postului;
 selectarea personalului didactic şi personalului didactic auxiliar de calitate,
conform legislaţiei în vigoare;
 interzicerea oricărei forme de constrângere ilegală şi/sau ilegitimă, din
perspectiva funcţiei deţinute;
 respingerea oricărei forme de abuz în exercitarea autorităţii;
 interzicerea oricărei forme de hărţuire a personalului didactic, indiferent de
statutul şi funcţia persoanei hărţuitoare;
 exercitarea atribuţiilor ierarhic-superioare, din perspectiva exclusivă a
evaluării, controlului, îndrumării şi consilierii manageriale corecte şi obiective.
Activitatea metodică în instituția preșcolară ca sistem poate fi proiectat, construit în
următoarea structură: prognozare-programare-planificare-organizare-reglare-control-
stimulare-corectare și analiză.
Pentru a rezolva diferite probleme pedagogice și pentru a organiza creativ lucrul
metodic, managerul trebuie să posede o informație bogată. Activitatea informativ-analitică
este un instrument de bază în conducerea instituției preșcolare.
După conținut conducerea este reglarea procesului educațional cu scopul de a-l
perfecționa.
După formă conducerea este un proces de analiză a informației.
Tehnologia conducerii reprezintă acumularea informației despre starea instituției
preșcolare, a sistemului de educație în întregime. Analiza informației primite și a
recomandărilor pentru perfecționarea lucrului
Structurarea flexibilă a conţinuturilor oferă cadrelor didactice care lucrează la acest
nivel o libertate de decizie aproape deplină cu privire la tipurile de conţinuturi pe care să le

12
ofere copiilor şi o autonomie sensibil egală în privinţa metodologiei de propunere a acestor
conţinuturi.
Singura reglementare formală este dată de sistemul finalităţilor cu grade diferite de
generalitate,predefinite,care constituie punct de plecare pe tot parcursul procesului de instruire
şi formare şi,în final,în acţiunea de evaluare a performanţelor învăţării.
În plus,promovarea ideii planificării pe teme şi încurajarea utilizării metodei
proiectelor în activităţile didactice cu preşcolarii sunt iniţiative ce explicitează şi facilitează
acest demers al abordării integrate a curriculum-ului.
Activitatea cu copiii din grădiniţă este modalitatea cea mai importantă de a pune
bazele formării unei personalităţi a copilului, de tip democratic,sprijinirea copilului în a se
cunoaşte pe sine,în luarea deciziilor,în relaţionarea cu cei din jur,dezvoltarea
creativităţii ,pregătirea
Activităţile educative cu caracter integrat se caracterizează printr-o proiectare a
conţinuturilor în funcţie de obiectivele propuse pe zile ,în aşa fel încăt să permită crearea unor
scenarii de lucru plăcute copiilor,care să-i antreneze în rezolvarea sarcinilor încredinţate.
Se va avea permanent în vedere ca obiectivele propuse să fie atât de ordin formativ cât
şi de ordin informativ,să nu fie abundente,pentru a permite împletirea şi totodată atingerea lor.
Abordarea activităţilor sub formă integrată,dă educatoarei prilejul de a acţiona ca un
regizor,moderator,organizând învăţarea în aşa fel încât să sprijine copilul în a înţelege,în a
accepta,stimulând opinii personale,emoţii,sentimente,devenind parteneri în procesul de
învăţare.
Aşadar din perspectiva noului curriculum,copilul devine centrul acţiunii educative,iar
educatoarea dirijor în acţiunea de însuşire a cunoştinţelor.
Reuşita predării integrate a conţinuturilor în grădiniţă ţine în mare măsură de gradul de
structurare a conţinutului proiectat, într-o viziune unitară, ţintind anumite finalităţi. Învăţarea
într-o manieră cât mai firească, naturală pe de-o parte şi, pe de altă parte învăţarea conform
unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat.
De reţinut este faptul că preşcolarii trebuie să înveţe într-o manieră integrată, fiecare
etapă de dezvoltare fiind strâns legată de cealaltă.
Activităţile integrate sunt oportune în acest sens, prin ele aducându-se un plus de
lejeritate si mai multă coerenţă procesului de predare-învăţare, punând accent deosebit pe joc
ca metodă de bază a acestui proces.
Activitatea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai buna corelare a
activităţilor de învăţare, cu viaţa socială, cultura şi tehnologia didactica.

13
 Abordarea integrată a activităţilor promovează învăţarea centrată pe elev, acesta
beneficiind de mai multă libertate de acţiune,posibilităţi de a se manifesta natural, oportunităţi
de a se implica în pregătirea activităţilor, sporirea încrederii în propriile posibilităţi, devenind
capabili să îndeplinească sarcinile alese s-au încredinţate, educarea capacităţii de colaborare
cu vârstnicii, de a lucra în echipă.
Educatoarea, preocupată să conceapă scenarii care să ofere situaţii de învăţare
interesante pentru copii, are oportunitatea de a cunoaşte mai bine copiii, încurajează diferite
tipuri de comportament, depistează altele nedorite, poate aplica metode noi,activ-
participative,stabileşte relaţii de tip colaborativ cu celelalte educatoare şi cu părinţii.
Pentru sistemul educaţional este specific ansamblul de valori şi atitudini care stau la
baza performanţelor educaţionale:
• cultivarea unui mediu educaţional centrat pe valori şi relaţii democratice;
• promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice, în concordanţă cu
idealul educaţional;
• crearea în grupa de copii a unui climat socio-afectiv securizant;
• implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor în învăţămînt,
• angajarea în relaţii de parteneriat socio-educaţional cu familia şi cu alte instituţii cu
responsabilităţi educaţionale;
• participarea la propria dezvoltare profesională şi la definirea unui stil propriu de
instruire.
Obiectivele evaluării performanţelor se axează pe îmbunătăţirea performanţelor de
planificare a resurselor umane, de salarizare, de promovare şi de perfecţionare profesională..
Pentru conceperea, în cadrul sistemului şi a instituţiei educaţionale preşcolare, a unui
sistem de evaluare corect şi eficace este necesar să se ţină cont de următoarele reguli:
 Criteriile de evaluare trebuie dezvoltate pe baza analizei concrete a posturilor de muncă.
 Standardele de performanţă trebuie comunicate în scris angajaţilor, în mod sistematic.
 Este necesar să existe un sistem de apel pentru cazurile în care angajaţii contestă
rezultatele evaluării.
 Evaluările trebuie să vizeze atît performanţele, cît şi comportamentul pe post al
angajaţilor. Aceste reguli trebuie aplicate însă pertinent, în contextul exercitării rolurilor
cadrelor didactice.
Cu cît contribuţia educatorilor este mai mare (cantitate, calitate, nivel de calificare,
efort de perfecţionare, importanţă socială), cu atît compensaţia aşteptată va fi mai ridicată.
Dimensiunile satisfacţiei profesionale, după C. Zamfir, sînt:

14
 a. Satisfacţia economică – importantă pentru intrarea, rămînerea în profesiune.
Ea conferă sentimentul securităţii, satisfacînd nevoia de stimă, putere, prestigiu,
poziţie socială.
b. Satisfactia legata de muncă, de conţinutul şi particularităţile de desfăşurare,
condiţiile muncii.
Caracterul variat al activităţii, capacităţile profesionale ridicate solicitate de aceasta,
inovaţia, atribuţiile de conducere asigură starea de satisfacţie.
c. Satisfacţia psihosocială – raportarea omului şi la colegii săi, la grupul din care face
parte este esenţială în procesul muncii.
Atmosfera favorabilă, relaţiile pozitive între membrii grupului şi conducere contribuie
la asigurarea stării de satisfacţie.
Printre modalităţile principale de creştere a satisfacţiei muncii atestăm:
 alegerea profesiunii şi a locului de muncă în funcţie de propriile aptitudini şi înclinaţii;
 îmbunătăţirea condiţiilor fizice şi a calităţii estetice a locului de muncă;
 conştiinţa utilităţii sociale a muncii;
 profesionalismul;
 participarea la rezolvarea problemelor grupului de muncă;
 îmbunătăţirea relaţiilor interumane, prin dezvoltarea unor relaţii pozitive, de colegialitate
şi prietenie între membrii colectivului de lucru.
Conform unor cercetări, cele mai importante surse de satisfacţie profesională, în opinia
cadrelor didactice, includ:
 conţinutul muncii de educator şi relaţiile cu copiii şi părinţii;
 conducerea grădiniţei;
 performanţele copiilor;
 relaţiile cu colegii;
 atmosfera generală din grădiniţă/şcoală;
 dotarea materială a grădiniţei/şcolii;
 prestigiul social al profesiei;
 salariul.
Un aspect pozitiv este faptul că una din cele mai puternice surse de satisfacţie
profesională o constituie conducerea grădiniţei, aceasta fiind considerată ca cea mai puţin
generatoare de stres.

15
 În concluzie, ,nici o profesiune nu cere posesorului ei atîta competenţă, dăruire şi
umanism ca cea de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios,
mai complicat şi mai sensibil decît omul în devenire.
Ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi sondînd dimensiunile posibile ale
personalităţii, educatorul instruieşte, educă, îndeamnă, dirijează, cultivă şi organizează,
corectează, perfectionează şi evaluează neîncetat procesul formării şi desăvîrşirii calităţilor
necesare omului de mîine.
Complexitatea formării profesionale a managerilor necesită organizarea modulară a
procesului de instruire, care asigură flexibilitatea și adaptabilitatea la instituții care se
caracterizează printr-un anumit specific în instruire.
E necesar de menționat că modelarea procesului educațional de către educator trebuie
să fie orientată atît spre comunicarea cunoștințelor noi,cît și spre formarea competențelor și
atitudinilor.
În această ordine de idei Jean-Jacques Rousseau zicea:,,Educatorul trebuie să aibă
mereu în vedere că datoria lui nu este atît să-l învețe pe copil tot ce se poate învăța,ci și să-i
deștepte iubirea și respectful față de știință și să-iarate căile adevărate prin care poate cîștiga
cunoștințele și prin care le poate perfecționa,dacă are degînd aceasta. :
Educatorul îndeplinește o serie de funcții managerial specific managementului
educațional. Astfel din perspeciva responsabilităților educatorului,opinează că acesta trebuie
să aibă în vedere, pe de o altă parte transmiterea de informații copiilor în deplină concordanță
cu cerințele prevăzute în documentele curriculare oficiale,iar pe de altă parte să gestioneze
grupa de copii,înțelegînd prin acest lucru stabilirea și negocierea unor reguli și norme de
comportament în grupă și în mediul preșcolar.
Cu alte cuvinte ,prin stilul de conducere a ctivității didactice de către educator putem
defini comportamentele manifestate(cu caracter constant) în gestionarea atît a conținuturilor
învățămîntului(în ansamblu de informații),cît și grupului de copii cu scopul realizării
obiectivelor educaționale
Eficiența actului educațional este o rezultantă a interacțiunii tuturor factorilor și
condițiilor care concurează la desfășurarea sa.Esențială este personalitatea educatorului care
selectează și impune direcții și finalități nuanțate întregului demers educativ. Actul didactic
este o tehnică,deoarece se desfășoară conform unor principii cărora li se subsumează tehnici
de lecru propriiși mai este un act de creație,deoarece proiectarea și organizarea lui depinde de
personalitatea cadrului didactic,de creativitatea acestuia.

16
 Calitățile principale pe care trebuie să le posede o educatoare manager,care este o
personalitate polivalentă și prestază activitatea ei în instituția preșcolară ca o artă educațională
sînt:
 să iubească copiii,
 să satisfacă curiozitatea lor,
 să intuiască problemele și doleanțele prașcolarilor,
 să observe cu atenție și să în țină cîmpul de vedere pe fiecare copil,
 să fie capabilă a interpreta reacțiile lor și a le veni în ajutor,
 să aibă o sensibilitate aparte și o atitudine grijulie față de toți copii,
 să posede arta cuvîntului și a gestului,
 să posede atra naratoriului(care știe să dea viață unui text
literar,poveste,poiezie,snoavă,povestire),
 să știe a rea,iza obiectivele educaționale prin organizarea corectă a activității independente
și collective a copiilor,
 să se joace cu prașcolarii învățîndu-I,
 să aleagă cele mai eficiente exerciții și jocuri atît pentru formarea comportamentului
cognitive cît și a celor afectiv,social,verbal și motor,să se autoevaluieze,
 să învețe să se autoinstruiască sistemetic,
 să știe a învăța de la alții și a-și împărtăși experianța avansată,
Rolul Comisiei de Etică Obiectivul Comisiei de Etică este rezolvarea neregulilor sau
conflictelor ivite, referitor la următoarele probleme:
 orice încălcare a normelor de etică profesională şi de conduită,
 în cazul încălcării regulamentelor, dacă regulamentul în vigoare nu conţine prevederi
specifice referitoare la aceasta,
 diferenţe de opinii sau conflicte ivite între persoane, respectiv persoane şi conducătorii
structurilor organizatorice .care se referă la activitatea didactică sau socială
 analizarea plângerilor, sesizărilor cu privire la abaterea de la normele etice şi rezolvarea
acestora,
 reprezintă for de contestaţii în situaţia nerezolvării satisfăcătoare a cazurilor la nivelul
diferitelor structuri organizatorice.
Comisia de Etică prezintă raporturi anuale. Oferă consiliere şi supraveghează punerea
în practică a Codului Etic.

17
 BIBLIOGRAFIE.
1. Andriţchi V. Metodologia managementului resurselor umane în instituţia şcolară.
Chişinău: Print-Caro SRL, 2009. 133 p.
2. Baciu S., Mija V., Andriţchi V. ş.a. Managementul calităţii sistemului educaţional din
Republica Moldova: teorie şi metodologie. În: Univers pedagogic, 2011, nr. 1, p. 43-50.
3. Bontaș I. Pedagogie. Tratat. București: Editura ALI, 2001. 400p.
4. Botnari V. Competenţele profesionale: interpretări din perspectiva solicitărilor moderne.
În: Revista de Psihologie Scolară, 2010, nr. 6, vol. III, p.7-15.
5. Botnari V. Paradigma formării competenţelor profesionale la studenţi. În: Schimbări de
paradigmă în teoria şi practica educaţională. Chişinău: CEP USM, 2008, vol. III, p. 187-
191.
6. Botnari V. Paradigma holistică – reper metodologic în studierea competenţei profesionale.
În: Studia Universitatis, 2009, nr. 6 (26), p. 97-100.
7. Cojocaru Victoria., Lilia Slutu. Management educațional. Chișinău. Editura: Cartea
Moldovei, 2007.
8. Cojocaru V., Sacaliuc N. Management educațional. Chișinău. Editura: Cartea Moldovei.
2013.
9. Cojocaru Gh. Vasile. Calitatea în educație. Chișinău. 200
10. Lungu V. Etica profesională, CEP USM,Chişinău2011
11. Institutul de Științe al Educației. Manual de management educațional (coord. Șerban
Iosifescu). București: Editura Gnosis. 2000.
12. Karstanje P.N. Managementul calității. București: Editura Humanitas Educațional,
IRMED, 2001.
13. Kermally S. Maeștrii managementului resurselor umane. București: Editura Meteor Press,
2009.
14. M.ED.C. Asigurarea calității în educație – vol.I și III. Galați: Editura Școala Gălățeană,
2005.
15. MECT și UMPIP. Curriculum pentru educați timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008.
16. Neacșu I. Introducere în psihologia educației și a dezvoltării. Iași:Editura Polirom, 2010.
17. Neacșu I. Instruire și învățare. Teorii, modele, strategii. București: Editura științifică.1990.

18