Cum comunici cu un copil neascultator?

Este un fapt deja cunoscut, dar prea puțin conștientizat de către adulți, faptul că cei mici
au nevoie de iubire și de afecțiune pe tot parcursul creșterii lor, pentru a se dezvolta în
mod armonios. Lipsa acestui ingredient al vieții de familie se poate observa prin apariția
mai multor semne în comportamentul cotidian al copiilor.

Neglijarea, abandonul, relele tratamente sau situațiile familiale tensionate și complicate

între părinți, fie că sunt de natură traumatică sau nu, pot duce la privarea copiilor de
afecțiunea și atenția necesare. Se instalează, astfel, deficitul de afectivitate care poate
apărea nu doar dacă îți tratezi copilul cu asprime sau răceală, ci și dacă între cei doi
părinți apare o ruptură emoțională sau o absență a atenției către viața de familie.

Aceste cauze pot avea un impact negativ asupra copiilor, în mod special asupra
emoțiilor pe care le dezvoltă. Chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, când le este aproape
imposibil să înțeleagă ce se petrece în jurul lor, copiii pot simți că se află într-un mediu
care nu le oferă dragostea și atenția de care au atât de multă nevoie chiar dacă, de
exemplu, camera bebelușului este plină cu tot mobilierul confortabil, jucăriile și
accesoriile pe care poate alții nu le au.

Agresivitatea este primul semn al acestei deficiențe, copilul găsind ocazii numeroase de
a provoca durere altora, fie din punct de vedere fizic, fie mental. Țipete, lovituri,
îmbrânceli, limbaj neadecvat, chiar obscen, fac parte din arsenalul unui copil agresiv.
Împreună cu agresivitatea, se instalează și neascultarea care, de fapt, este o formă de
comportament prin care copilul încearcă să readucă atenția de care se simte lipsit și de
a se plasa el singur în centrul atenției.

Semnele neascultării pot include mai multe forme de comportament, precum:

 furia
 impulsivitatea
 schimbările bruște ale stărilor
 plânsetul necontrolat și fără motive rezonabile
 frica excesivă

Din păcate, atingerea acestui stadiu solicită un ajutor de specialitate, copilul singur
nefiind în măsură să gestioneze singur situația. Avansarea în vârstă nu va face altceva
decât să adâncească problemele, dezvoltându-se o serie de sentimente precum
goliciunea interioară, lipsa de încredere și anxietatea.

Copii care nu-și ascultă părinții - moduri de abordare a

problemei
Dacă sfidările copilului tău nu au atins încă un nivel îngrijorător, care să te facă să
apelezi la sfaturile unui specialist psiholog, există unele moduri prin care ai putea
încerca ameliorarea acestui comportament.

 Stabilește-ți așteptări realiste

Asigură-te că ceea ce ai vrut să comunici copilului a fost suficient de clar pentru vârsta
pe care o are. Nu te aștepta ca un micuț de 5 ani să-ți îndeplinească rugămințile
repetate de a-și face curat în cameră și de a-și ordona jucăriile deoarece aceste sarcini
sunt cu mult peste puterile fizice și de înțelegere ale acestuia.

 Tratează-ți copilul așa cum ai dori să fii și tu tratat

Fii ferm în ceea ce îi ceri să facă copilului tău, dar fă-o într-un mod clam, plin de iubire și
înțelegere. Discută cu calm despre ceea ce îi deranjează și înceracă să ajungi la o
soluție potrivită pentru ambele părți. Este o idee bună să aplici arta compromisului și să
cedezi în unele probleme minore, dar să fii ferm în aspectele majore ale problemelor.

 Stabilește reguli ferme ale familiei și casei

Asigură-te că cel mic cunoaște regulile familiei la care se supun chiar și părinții. De
exemplu, dacă vorbește urât, atrage-i atenția cu fermitate că acest lucru este interzis în
casă și că la o a doua abatere vor exista consecințe. Asigură-te că acestea chiar sunt
de luat în seamă de către copil, precum interzicerea accesului la internet pentru o
perioadă sau creșterea numărului de sarcini privind ordinea și curățenia.

Dacă totuși comportamentul copilului continuă să fie rebel și nici măcar unul dintre
modurile de abordare părintească nu pare să dea roade, este timpul să te gândești
serios să apelezi la ajutorul specializat al unui psiholog. Este ideal să tratezi din timp
aceste deficiențe comportamentale, pentru a nu lăsa să se acumuleze mai multe
probleme interioare în mentalul celui mic, probleme care îi vor dăuna cu siguranță mai
târziu.