Conversația

DEFINIȚIE:

„Conversația este sistemul de schimburi comunicaționale cel mai răspândit și cel mai
subtil de care dispune o societate.”

TRĂSĂTURI:

este contextuală, cadrul fizic și instituțional punându-și o

amprentă inconfundabilă asupra desfățurării ei la nivel micro și
macro structural; conv cu priful conv intre studenti

Conversația este creată continuu prin interacțiunile indivizilor

participanți atât la nivelul conținutului, cât și la nivelul relației;
schimbarea de topic discursiv

este structurată în sensul alternării diverselor intervenții ale

participanților.

Conversația se caracterizează și prin consubstanțialitatea comportament

social/comportament lingvistic

De aici necesitatea unuei duble perspective: interactională, dar si ilocutionară asupra

conversatiei, și complexxiitatea descrierii explicarii acestui fenomen complex

Fiecare participant la o asemenea forma de activitate verbla isi comunică propriile idei dorinte
sentimente si in acelasi timp intra in raporturi interactive cu ceilalti solicitând reactii ale acestora
si reactionand el insusi intr un proces dinamic de negociere
 David Lodge afirmă despre conversație că se asemeamănă unui joc de tenis în care
mingea (cuvântul) capătă o nouă formă de fiecare dată când trece peste fileu (participant) creând
„ordine în dezordine”.

CONSTRÂNGERI SISTEMATICE ȘI RITUALE:

Analiza conversației a debutat în anii ’70 cu studiul structural al luărilor de cuvânt, mai
precis al inițierii și închiderii conversației, al intercalării sau dezvoltării secvențelor, al
coordonării intervențiilor.

Schegloff identifică astfel în conversației conceptul de perechi adiacente (formate din

două enunțuri pronunțate de locutori diferiți, în acelați timp strict ordonată).

Salutul

Buna ziua

Buna ziua

Invitatia:

Mergem la curs

Da

Tot acesta adaugă arhitecturii conversației noțiunea de „rit de interacțiune” (structură

mult mai generală, de tipul propunere/răspuns; un element inițial care suscită reacția
interlocutorului).

Imi spui te rog cat e ceasul?

Da

Multumesc

Cu placere!
 J. Moeschler propune o tipologizare a funcțiilor ilocuționare, inițiative și reactive ale
intervențiilor

Funcții Negative
ilocuționare
reactive
Funcții Enunț Enunțare
Pozitive
Locuționare
Inițiative

ofertă/cerere Acceptare Refuz Replică

vrei o ciocolata? multumesc Nu multumesc, raman Ai uitat ca nu mai
la cornul meu cu mananc ciocolata?!
stafide
solicitare informații răspuns pozitiv răspuns negativ Replică
cat este ceasul? ora 11 nu stiu, n am ceas Nu sunt obligat sa va
raspund
solicitare de confirmare Confirmare Infirmare Replică
tot ploua? Da din pacate Nu nu mai ploua N ai decat sa te uiti pe
geam
Aserțiune evaluare pozitivă Respingere Replică
Se pare ca fimul e da chiar este f bun E un remake Nu as numi asta film
interesant mediocru

Alternanța secvențelor conversaționale se supune unor reguli care cunosc diverse grade
de rigiditate, care depinde în primul rând de natura schimbului comuniucativ( ceremoniile
religioase sunt imuabile, conversațiile familiuare sunt mai libere).

Ducrot aduce în discuție și principiul politeții, care obligă la o continuare, impune deci
reactivitatea, acțiunile fiind așadar predeterminate.
 Am primit un mesaj de la petruț

Si ce zice?

Scriu o carte

Despre ce?

Sunt prof la universitate

Si ce predati?

STRUCTURA CONVERSAȚIEI:

Conversațiile pot fi de trei feluri:

structurale, care reglează

arhitectura interacțiunii;

relaționale, privitoare la raportul

simetrie – asimetrie;

de cooperare conversațională,

care privesc gestionarea luării cuvântului.

Astfel, structura conversației este cel mai pregnant analizată pe niveluri ierarhice, iar
varianta cea mai elaborată a modelului ierarhic o aparține școlii de la Geneva, cuprinzînd cele
cinci unități distincte: interacțiunea, secvența, schimbul de replici, intervenția și actul de limbaj.