Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PrintFriendly
Vasilică Stoinea
1. Introducere
În mediul profesional contemporan, o problemă tot mai semnificativă și mai alarmantă este
reprezentată de fenomenul de mobbing sau hărțuire psihologică la locul de muncă.
Acest fenomen afectează atât angajații individuali, cât și mediul organizațional în ansamblul
său, putând avea consecințe negative serioase atât asupra sănătății mentale și a performanțelor
angajaților, cât și asupra mediului de lucru și a imaginii organizației.
Prin urmare, în acest articol ne propunem să explorăm pe scurt aspectele definitorii, scopul,
caracteristicile, formele, efectele și măsurile de prevenție în ceea ce privește mobbing-ul la
locul de muncă iar la final vom analiza dispozițiile relevante din Ordonanța Guvernului nr.
137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
2. Definiție
În limba engleză întâlnim substantivul feminin ,,mob’’ care desemnează o masă, o mulțime de
oameni, dar și mafia.
Tot în limba engleză întâlnim verbul tranzitiv ,,to mob’’ care înseamnă ,,a îngrămădi’’.
Heinz Leymann arăta că ,,Teroarea psihică sau mobbing-ul în viața profesională înseamnă
comunicare ostilă și lipsită de etică și care este direcționată într-un mod sistematic de către
unul sau mai multe persoane, în principal, către un individ’’[2].
Stig Berge Matthiesen arăta că ,,Hărțuirea la locul de muncă înseamnă hărțuirea, ofensarea,
excluderea socială a cuiva și care afectează negativ sarcinile de lucru ale acestuia’’[3].
Același autor arată că ,,Pentru ca eticheta bullying (sau mobbing) să poată fi aplicată unei
anumite activități, interacțiuni sau proces, aceasta trebuie să aibă loc în mod repetat și în mod
regulat (de exemplu, săptămânal) și pe o perioadă de timp (de exemplu, aproximativ șase
luni). … Un conflict nu poate fi numit bullying dacă incidentul este un eveniment izolat sau
dacă două părți de putere aproximativ egală se afla în conflict’’[4].
3. Scop și caracteristici
Astfel, acesta poate avea drept scop înlăturarea victimei din cadrul organizației lucrative prin
determinarea acesteia să-și dea demisia sau să solicite transferul la o altă unitate.
Însă, putem vorbi de mobbing și atunci când scopul actelor de hărțuire este doar acela de
discreditare a victimei în fața colegilor, chiar dacă agresorul nu urmărește înlăturarea victimei
din cadrul organizației lucrative.
Mobbing-ul apare de obicei în contexte în care există o inegalitate de putere între victimă și
agresor.
Agresorul poate deține o poziție superioară în ierarhia organizațională sau poate fi parte a
unui grup de persoane care acționează în mod coordonat împotriva victimei.
Acest comportament poate fi subtil și insidios, fiind adesea dificil de identificat în stadiile sale
incipiente.
Victima este supusă unei presiuni constante și repetitive, care poate avea un impact devastator
asupra sănătății mentale și emoționale.
De obicei, victime ale mobbing-ului sunt unul sau câțiva indivizi dintr-un grup mult mai
numeros.
Agresorii sunt, de obicei, mai numeroși decât victimele ori sunt într-un număr egal cu
victimele, dar ocupă în organizația lucrativă o poziție ierarhică superioară (director,
președinte, vicepreședinte, președinte de secție etc.).
Inițial, numărul agresorilor poate fi restrâns, însă, ulterior, acest număr poate crește.
Astfel, unii membrii ai organizației lucrative se pot alătura agresorilor pentru a obține diverse
beneficii, cum ar fi, de exemplu, o avansare în funcție sau pentru a răsplati un anumit favor,
cum ar fi, de exemplu favorul ca agresorul i-a angajat soția în unitate.
De mici suntem învățați de bunici să de părinți că, atunci când vedem că cineva este agresat
fizic sau verbal, să nu sărim în ajutorul victimei, deoarece, în caz contrar, noi înșine putem
deveni ținta agresiunii.
Un al motiv al inacțiunii celorlalți membri ai organizației lucrative este acela de a nu-și atrage
oprobriul agresorilor, de a nu se pune rău cu aceștia, de a nu deveni ei însiși victime ale
actelor si faptelor de mobbing.
4. Forme
Mobbing-ul poate îmbrăca diverse forme, toate având în comun caracterul lor abuziv și
distructiv.
c) izolarea socială: victima este exclusă sau izolată de restul colegilor, ceea ce poate duce la o
stare de singurătate și alienare;
f) atacuri constante asupra încrederii în sine: agresorii pot critica constant victima,
subminându-i încrederea în propriile abilități și competențe;
g) luarea în derâdere: prin glume umilitoare sau comentarii negative referitoare la viața
personală sau profesională a victimei.
Simona Voicu arăta că ,,Semnele acestui fenomen pot îmbrăca diferite forme de la izolare și
ignorare completă, la atac la persoană, umilire, discreditare prin cuvinte jignitoare adresate
direct sau sub forma unor bârfe repetate cu alți colegi, ridiculizare, critici nefondate etc.’’[6].
Sorina Priceputu și Alves Lucas arată că ,,Diferitele forme de hărțuire depind de scopul
urmărit. Astfel, este vorba despre:
a) mobbingul strategic, atunci când un angajat hărțuiește moral un alt coleg de muncă, în
scopul de a-i ocupa postul;
b) mobbing-ul ascendent, manifestat din partea colectivului și orientat către eșalonul superior;
este cel mai puțin întâlnit;
d) hărțuirea pe orizontală, între membrii echipei, cu sau fără un scop anume, deseori, din
motive rasiale’’[7].
5. Efecte
Consecințele mobbing-ului pot avea un impact devastator atât asupra persoanelor victime, cât
și asupra întregii organizații.
Persoanele afectate pot experimenta efecte precum stres cronic, anxietate persistentă,
depresie, scăderea încrederii în sine și probleme de sănătate fizică și mentală.
În paralel, climatul de lucru devine contaminat, contribuind la o atmosferă toxică iar moralul
și performanța angajaților pot suferi scăderi semnificative.
Chiar și cei care asistă ca martori la actele de hărțuire pot resimți stres și anxietate, deoarece
se tem că ar putea ajunge în aceeași situație.
Deși impactul cel mai grav al mobbing-ului afectează victimele directe, aceasta nu este
singura categorie afectată.
Hărțuirea la locul de muncă are un rol esențial în crearea unui mediu toxic, în care unii
angajați se simt nesiguri și lipsiți de motivație pentru a-și continua contribuțiile la job.
Aceștia pot deveni mai puțin concentrați și pot înregistra o scădere reală a performanței și
inițiativei la locul de muncă.
Totodată, nivelul de stres și anxietate poate crește iar încrederea în colegi poate scădea.
Rezultatul este sentimentul persistent al victimei că este vânată, care produce o anxietate de
natură să conducă la degradarea relațiilor personale, pierderea locului de muncă, probleme
psihologice importante și boli fizice grave[8].
De obicei, victima nu poate face față din punct de vedere psihic hărțuirii morale la care este
supusă, astfel încât este nevoită să părăsească organizația lucrativă din proprie inițiativă, prin
demisie sau transfer.
Pe lângă acest efect, nu excludem posibilitatea apariției unor probleme psihice grave care vor
necesita în viitor consultanță și tratament medical de specialitate pe perioade diferite de timp
sau chiar suicidul.
6. Prevenirea mobbing-ului la locul de muncă: strategii pentru un mediu sănătos și
respectuos
Pentru a crea medii de lucru sănătoase și stimulative, este crucial să se implementeze măsuri
eficiente de prevenție și să se promoveze o cultură de respect și cooperare.
Atunci când situațiile concrete de hărțuire morală au loc, măsurile centrate pe caz devin vitale.
Aceste măsuri se concentrează pe concilierea părților implicate și pe acordarea de sprijin
moral și juridic victimelor.
Pentru a preveni mobbing-ul la locul de muncă, trebuie să existe intervenții la nivel individual
și organizațional.
Politici și reguli interne clare care interzic hărțuirea și promovează toleranța și respectul ar
trebui să fie impuse.
Articolul 2 alin. 53 din actul normativ mai sus menționat consacră dreptul oricărui angajat la
un loc de muncă în care să nu existe acte de hărțuire morală.
Deși textul art. 2 alin. 51 indică sancțiunea penală pentru actele și faptele de hărțuire la locul
de muncă, totuși, textul nu prevede expres infracțiunea pentru care ar fi aplicată respectiva
sancțiune penală și nici actul normativ (de exemplu Codul penal român) care să prevadă
respectivă infracțiune.
Actul normativ prevede și remediile pe care le are la dispoziție victima hărțuirii morale la
locul de muncă.
Astfel, aceasta poate sesiza, în termen de un an de la dată săvârșirii actelor sau faptelor de
hărțuire, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizarea urmând a fi
soluționată printr-o hotărâre a Colegiului Director în termen de 90 de zile de la data sesizării,
această hotărâre urmând a fi comunicată părților în termen de 30 de zile de la adoptare și
putând fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ, potrivit legii.
Actul normativ în discuție prevede și un alt remediu pentru victima hărțuirii morale, respectiv
posibilitatea formulării unei acțiuni direct la instanța judecătorească înăuntrul unui termen de
prescripție extinctiva de 3 ani care curge de la dată săvârșirii faptei sau de la data la care
persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, prin care să solicite acordarea de
despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin
discriminare, potrivit dreptului comun, această acțiune fiind scutită de taxa judiciară de
timbru.
Așadar, persoana vătămată se poate adresa direct instanței de judecată, fără a fi obligată ca, în
prealabil, să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În ceea ce privește probatoriul, atât în cazul sesizării adresate Consiliului Național pentru
Combaterea Discriminării, cât și în cazul acțiunii adresate direct instanței de judecată, victima
hărțuirii morale la locul de muncă trebuie să prezinte fapte pe baza cărora poate fi prezumată
existența unei discriminări directe sau indirecte iar persoanei împotriva căreia s-a formulat
sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de
tratament.
Actul normativ mai sus menționat prevede măsurile pe care le poate dispune instanța de
judecată în cazul în care va constata săvârșirea unei fapte de hărțuire morală la locul de
muncă, respectiv:
a) obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa orice acte sau
fapte de hărțuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în cauză;
De asemenea, același act normativ prevede și măsurile pe care le poate lua Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării în cazul în care va constata săvârșirea unei fapte de hărțuire
morală la locul de muncă, respectiv:
b) obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa orice acte sau
fapte de hărțuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în cauză;