Conştiinţa morală este glasul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului, glas
care-l îndeamnă la împlinirea legii morale. Ea constituie cunoaşterea valorilor morale, datoriilor şi modului cum trebuie să le îndeplinim şi este capacitatea de a promulga, impune şi sancţiona legile morale. Conștiința este o componentă existentială a omului, este inerenta naturii umane, fiind un atribut al ființelor raționale și libere. Conștiința morală este atributul distinctiv al personalității umane, prin ea oamenii sesizează existenta lui Dumnezeu. Permanent, conștiința își face simțită prezența după săvârșirea unei fapte reprobabile. Ea îl ajută pe credincios să-și realizeze o introspecție absolut necesară pentru a conștientiza gravitatea păcatului și de a-l face să-l mărturisească în cadrul Sfintei Spovedanii. Fiind în strânsă legătură cu existența chipului lui Dumnezeu în om, conștiința morală are menirea de a-l orienta pe om spre asemănarea cu Dumnezeu. Astfel ea trebuie să-l conștientizeze pe om în permanență de scopul său în această lume, acela de a ajunge la îndumnezeirea după har. Avem datoria de a păstra conștiința morală totdeauna curată şi de a o ţine în stare trează prin rugăciune, post, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin cunoaşterea tot mai temeinică a învăţăturii creştine. Căci conştiinţa morală ne îndeamnă la făptuirea binelui, dreptăţii şi dragostei creştine, adică la împlinirea legii morale. Faptele noastre sunt de două feluri: bune şi rele. Bune sau morale sunt faptele săvârşite cu ştiinţă şi voie liberă şi care sunt după voia lui Dumnezeu, arătată prin legile Sale; iar rele, imorale sau păcate, sunt acele fapte care nu sunt săvârşite după voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că faptele trebuie judecate totdeauna după felul legăturii lor cu voia lui Dumnezeu, arătată prin legile morale cunoscute de mintea credinciosului.