Atât dragostea romantică cât și cea maternă sunt experiențe extrem de satisfăcătoare pentru

om. Ambele sunt legate de perpetuarea speciei și, prin urmare, au o funcție biologică
importantă pentru evoluţia speciei. Ambele tipuri de atașament activează regiuni specifice
fiecăruia, precum și regiuni care se suprapun din sistemul de recompensare a creierului. Aceste
regiuni coincid cu zonele bogate în receptori de oxitocină și vasopresină.

Ambele tipuri de ataşament dezactivează un set comun de regiuni asociate cu emoții negative:
judecata socială și evaluarea intențiilor și emoțiilor altor persoane. Prin urmare, atașamentul
uman pare să folosească un mecanism de compensaţie care facilitează diminuarea distanței
sociale prin dezactivarea conexiunilor utilizate pentru judecata critică și pentru emoțiile
negative, în timp ce apropie indivizii prin activarea circuitelor de recompensă.

Sentimentul de dragoste romantică este declanșat în cea mai mare parte de un stimul vizual, cu
toate că şi alți factori, cum ar fi vocea, intelectul, farmecul sau statutul social și financiar
contribuie la instaurarea acestei stări.

Diverse studii au arătat că, atunci când privim chipul cuiva de care suntem profund îndrăgostiți,
anumite zone din creier sunt în special activate.

Trei dintre aceste zone se află în cortexul cerebral. Iar alte câteva sunt situate în zone
subcorticale. Toate aceste regiuni din creier constituite ceea ce a devenit cunoscut sub numele
de creier emoțional.

Zonele implicate sunt:

- în cortex - partea medială a cortexului insular, cingulatul anterior și hipocampul și,

- în subcortex - părți ale corpului striat și, probabil, nucleul accumbens.

Toate cele numite mai sus constituie împreună regiuni de bază ale sistemului de recompensă.
 Activitatea ( prezentată în galben și roșu ) prezentă în creier atunci când subiecții au văzut
imagini ale partenerului iubit în comparație cu cele produse atunci când au văzut imagini cu
prietenii lor. Activitatea, restrânsă la doar câteva zone, este prezentată în plan sagital
( stânga ), transversal ( centru ) și secțiuni coronale suprapuse pe felii ale unui creier șablon.
ac - cingulat anterior; cer - cerebel; I – insula (cortex insular); hi - hipocamp posterior și
activitatea secțiunii coronale în nucleul caudat ( C ) și putamen ( P ).

Zonele care sunt activate ca răspuns la sentimentele romantice coincid în mare măsură cu
acele regiuni ale creierului care conțin concentrații mari ale unui neurotransmiţător care
este asociat cu recompensa, dorința, dependența și stările euforice, și anume dopamina.
Împreună cu alți doi neurotransmiţători care sunt asociaţi cu dragostea romantică, oxitocina
și vasopresină, dopamina este eliberată de hipotalamus, structură situată adânc în creier cu
rol de legătură între sistemul nervos și sistemul endocrin.

Aceleași regiuni devin active atunci când sunt ingerate droguri opiacee care induc stări de
euforie, cum ar fi cocaina. Eliberarea de dopamină transpune consumatorul într-o stare de
bine, iar dopamina pare a fi strâns legată nu numai de formarea relațiilor, ci și de sex, care,
prin urmare, este considerat a fi o activitatea de recompensă integrată stării de bine.

O creștere a dopaminei are ca replică o scădere a unui alt neurotransmiţător, serotonina ( 5-HT
sau 5- hidroxitriptamină ), care este legată de apetit și dispoziție. Studiile au arătat o epuizare a
serotoninei în stadii incipiente ale iubirii romantice până la niveluri care sunt specifice
pacienților cu tulburări obsesiv-compulsive.

Etapele timpurii ale iubirii romantice par să se coreleze și cu o altă substanță, factorul de
creștere nervoasă (nerve growth factor - NGF), al cărui nivel s-a dovedit a fi mai ridicat la cei
care s-au îndrăgostit recent, în comparație cu cei care nu sunt îndrăgostiți sau care au relații
stabile, de lungă durată. Concentrația NGF pare să fie direct proporţională cu intensitatea
sentimentelor romantice.

Oxitocina și vasopresina

- alţi neurotransmiţători corelaţi la nivel chimic cu ataşamentul şi conexiunea umană.

- produse de hipotalamus,
 - eliberate și depozitate în glanda pituitară, pentru a fi evacuate în sânge, în special în
timpul orgasmului la ambele sexe, în timpul nașterii copilului și alăptării la femei. La
bărbați, vasopresina a fost legată și de comportamentul social, în special de agresiunea
față de alți bărbați.
- Concentrația de oxitocină şi vasopresină crește în faza de atașament și împerechere
romantică intensă.
- Receptorii pentru ambele sunt distribuiți în multe părți ale tulpinii creierului, care sunt
activate atât în timpul iubirii romantice, cât și a celei materne.

Este de remarcat faptul că regiunile din creier activate de excitația sexuală sunt adiacente sau
chiar se suprapun (în cazul hipotalamusului) cu zonele activate de iubirea romantică, în cortexul
cingulat anterior și în celelalte regiuni subcorticale menționate mai sus.

Este de remarcat în această privință activarea hipotalamusului atât când avem de-a face cu
sentimente romantice, cât și cu excitare sexuală, dar nu cu dragoste maternă. Activarea sa
poate constitui astfel componenta erotică prezentă în atașamentul romantic, dar nu și în
atașamentul matern.

Mai mult decât atât, excitația sexuală ( și orgasmele ) dezactivează o regiune din cortexul
frontal care coincide cu regiunea dezactivată de dragostea romantică. Poate că acest lucru nu
este surprinzător, având în vedere că oamenii se lasă adesea duşi de val în timpul excitației
sexuale, aceasta inducându-le chiar să se angajeze în acţiuni pe care ulterior, într-o dispoziție
mai lucidă, le vor regreta.

Faptul că aceste regiuni localizate în cortex şi în zonele subcorticale menţionate se activează

atât în cazul iubirii romantice cât şi în cel al excitaţiei sexuale poate veni ca o explicaţie a
încercării îndrăgostiţilor de a se apropia de acest concept care idealizează iubirea - cel al
unității. Dorința celor doi este de a fi uniți unul cu celălalt și de a dizolva toată distanța dintre
ei. Unirea sexuală este cea mai apropiată de scop metodă prin care oamenii pot ajunge la
atingerea acestei unități. Dorința de unitate prin uniunea sexuală poate fi o consecință a acestei
suprapuneri spaţiale discutate mai sus.