Cursant Dobrescu Liliana Profesor coordonator

AMG II C Dr. Lamatic Nicoleta

Tema data 6 Martie 2023

Lobulul Hepatic
Vascularizatia ficatului
Functii ficat
Canalele biliare

1|Page
Ficatul, cel mai voluminos viscer, este un organ glandular ce prezinta o gama larga de functii
importante in cadrul economiei generale a organismului. Este considerat o glanda anexa a tubului
digestiv datorita provenientei sale din epiteliul ansei duodenale a intestinului primar si prin prisma
faptului ca isi elimina produsul de secretie externa in duoden, participand astfel la procesul de
digestie.

I. Lobulul Hepatic
Unitatea anatomica structurala a ficatului este reprezentata de lobulul hepatic. Acesta are forma
ovoida, iar dimensiunile lui sunt apreciate in medie la 1,5 - 2 mm lungime si 1 mm latime. Datorita
presiunilor reciproce exercitate de lobulii din vecinatate, in numar de 5-6, marginea externa a
lobulului hepatic dobandeste fatete plane, forma acestuia devenind poliedrica. Intre lobuli exista
stratul de testut conjunctiv interlobular, reprezentat cel mai bine la confluenta a 3-4 lobuli, in
2|Page
locurile care sunt numite si spatii porte Kiernan. Fiecare spatiu interlobular contine cate o
ramificatie a venei porte, vena interlobulara, o ramificatie a arterei hepatice, artera interlobulara, un
canalicul biliar interlobular, vase limfatice si filete nervoase. Din primele trei elemente, care
formeaza triada lui Glisson, se desprind vasele perilobulare ce asediaza periferia lobulului.
Alcatuire lobul hepatic
- Hepatocite, dispuse radiar, sub forma de cordoane in jurul venei cenrolobulare;
- Celule ductale cu rol in secretia bilei ca si hepatocitele;
- Ramuri ale venei porte ce aduc sange functional cu (nutrienti);
- Ramuri ale arterei hepatice ce aduc sange nutritiv (cu O2);
- Capilare sinusoide care sunt cele mai mici ramuri ale venei porte si in care se
deschid si ramuri ale arterei hepatice;
- Tesut conjunctiv;
- Canalicule biliare in care se colecteaza secretia biliara;
- Vena centrolobulara, in centrul lobului care colecteaza sangele din capilarele
sinusoide;
Observatie
Hepatocitele vin in contact cu capilarele sinusoide la POLUL VASCULAR.
Intre ele se delimiteaza canaliculele biliare spre POLUL BILIAR.
La periferia lobului se gaseste canalul HEPATO COLEDOC care colecteaza bila din
canaliculele biliare.

Lobul hepatic este delimitat de ceilalți printr-un înveliș de țesut conjunctiv care conține fibre de
colagen și elastină. Numărul total de lobuli hepatice este de aproximativ 0,5 milioane.În 1 minut,
1,2 litri de sânge circulă prin ficatul adultului, aproape 70% din care trece prin vena porta.

3|Page
 II.Vascularizatia si inervatia ficatului

Ficatul prezinta circulatie nutritiva, care asigura aportul de sange hranitor, bogat in oxigen ajuns
la acest nivel prin intermediul arterei hepatice si circulatie functionala, prin care sangele incarcat
in cea mai mare masura cu substante nutritive absorbite la nivelul organelor digestive abdominale
este adus prin vena porta. De la ficat, in cazul ambelor circulatii sangele este condus prin venele
hepatice in vena cava inferioara. Sistemul vascular al ficatului se compune din pediculul aferent al
4|Page
circulatiei de aport, format din artera hepatica si vena porta, carora li se adauga ductul hepatic, vase
limfatice si nervi in completarea pediculului hepatic. Exista si un pedicul eferent reprezentat de
circulatia de intoarcere, format din venele hepatice.

Artera hepatica se desprinde din trunchiul celiac si traverseaza lungul marginii superioare a
corpului pancreasului bifurcandu-se in artera hepatica proprie si artera gastroduodenala. Artera
hepatica proprie descrie un traiec ascendent in pediculul hepatic, printre foitele omenului mic si la
1-2 cm inferior de santul transvers, dupa care se divide in doua ramuri terminale, dreapta si
stanga. Ramul drept emite artera cistica, dupa care se orienteaza transversal si trimite o ramura care
se distribuie lobului caudat. Ulterior, se imparte in artera segmentului anterior si artera segmentului
posterior ce ajung sa irige segmentele hepatice corespunzatoare. Ramura stanga trimite o ramura
pentru lobul caudat, dupa care se desparte in artera segmentului medial si artera segmentului
lateral. Aceste artere segmentare se termina prin ramuri superioare si inferioare destinate
subsegmentelor respective. Ultimele ramificatii sunt reprezentate de arterele interlobulare,
mentionate la vascularizatia lobulului hepatic. Intre 20-25% din debitul sanguin hepatic aferent ii
revine arterei hepatice, restul fiind asigurat de vena porta.

Vena porta ia nastere posterior de colul pancreasului, prin confluenta venelor mezenterica
superioara, splenica si mezenterica inferioara. Lungimea sa variaza intre 5,5 -8 cm, iar calibrul
sau este apreciat intre 12-15 mm. Dupa ce descrie un traiect ascendent se imparte in profunzimea
santului transvers in ramurile dreapta si stanga. Ramura dreapta este mai voluminoasa si continua
directia trunchiului venei porte, primeste vena cistica si trimite cateva ramuri de mici dimensiuni
pentru lobul caudat, dupa care se termina prin ramurile anterioara si posterioara ce se distribuie
segmentelor omonime ale ficatului. Ramura stanga este mai lunga, insa mai subtire si prezinta de la
origine un segment, denumit portiunea transversala, de 3-5 cm, ce strabate de la dreapta la stanga
hilul hepatic, emitand cateva ramuri pentru lobul caudat. In fisura ligamentului rotund, se
incrubeaza sub un unghi drept, descriind portiunea ombilicala a sa, care se orienteaza inainte, iar la
aproape 2 cm de marginea inferioara a ficatului, lumenul sau se termina in fund de sac,
continuandu-se cu ligamentul rotund al ficatului. In traiectul sau, ramura stanga trimite
cateva ramuri laterale si mediale, ce ajung la segmentele respective ale ficatului. Ramurile
segmentare de ambele parti, se impart in ramuri superioare si inferioare, care se indreapta ca si
ramurile paralele ale arterei hepatice catre subsegmentele corespunzatoare. Ultimele ramificatii ale
venei porte sunt reprezentate de venele interlobulare, din care se formeaza reteaua perilobulara.

Venele porte accesorii provin din teritorii diverse si patrund in ficat unde se capilarizeaza. Conform
zonelor din care provin, acestea sunt impartite in 5 grupe, din care mai importante sunt grupul

5|Page
paraombilical si grupul ligamentului falciform, care cuprind o serie de vene mici desprinse din
peretele abdominal anterior si respectiv diafragma, strabat ligamentul falciform si ajung in ficat sau
vena porta. Restul venelor accesorii se incadreaza in grupul gastrohepatic, care pleaca de la nivelul
stomacului si ajung la ficat traversand omentul mic, grupul cistic, in care venele iau nastere de la
nivelul colecistului si grupul vaselor nutritive, originare din peretii arterei hepatice, ductelor
buliare si chiar ai venei porte.

Sistemul port comunica in anumite puncte cu sistemul cav, formandu-se asa-numitele anastomoze
portocave. Cele mai importante se gasesc la nivelul rectului si cardiei. La nivelul rectului, venele
rectale superioare, tributare sistemului port se anastomozeaza cu venele rectale
mijlocii si inferioare, ce apartin sistemului cav inferior.
La nivelul orificiului cardic, radacinile venei gastrice stangi si ale gastricelor scurte, reprezentand
teritoriul port se anastomozeaza cu venele esofagiene, care dreneaza in sistemul cav superior.

Venele porte accesorii si anastomozele portocave asigura circulata colaterala hepatopeta si

hepatofuga in diferite situatii patologice, in special in sindromul de hipertensiune portala. Un
obstacol pe vena porta conduce la ascita, splenomegalie si dezvoltarea circulatiei colaterale pentru
devierea sangelui portal. In situatia in care obstacolul este intrahepatic, in ciroza, sau posthepatic,
in tromboza venelor hepatice, sangele portal nu va putea trece prin ficat, fiind astfel deviat catre
anastomozele portocave descrise anterior. In consecinta, dilatarea retelelor venoase anastomotice
va surveni inevitabil explicand aparitia hemoroizilor si a varicelor esofagiene, in fiecare caz.
Prezenta obstacolului prehepatic, pe fodul unei circulatii intrahepatice posibile, determina ca o
parte din sangele portal sa ajunga la ficat prin intermediul grupelor de vene porte accesorii, cu
specificatia ca prin venele paraombilicale si ale ligamentului falciform, care sunt avalvulate, este
permisa trecerea sangelui atat in sens hepatopet cat si hepatofug.
(caracteristica fluxului sangvin din artera) ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Venele hepatice constituie in ansamblul lor pediculul eferent, ce nu acompaniaza ramurile
pediculul portal, avand o directie perpendiculara pe acestea. Sangele drenat din lobulii hepatici
prin vena centrolobulara trece in vene din ce in ce mai mari, din care se formeaza ulterior trei vene
hepatice. Vena hepatica stanga se angajeaza printre segmentul medial si lateral, vena hepatica
mijlocie strabate scizura principala a ficatului printre cei doi lobi, iar vena hepatica dreapta se
insinueaza intre segmentele anterior si posterior. Sangele din aceste vene este preluat de vena cava
inferioara, in care se varsa in partea superioara a portiunii hepatice a acesteia. Aproape constant,
vena stanga se uneste cu cea mijlocie, iar cea dreapta ramane independenta.

Diferentierea dintre venele hepatice si ramurile venei porte se face in mod evident sub mai multe
6|Page
aspecte. Venelor hepatice li se descriu o directie sagitala spre deosebire de ramurile portei care
urmeaza o directie transversala. Planul venelor hepatice in care sunt dispuse este situat mai superior
decat cel al ramificatiilor portale si din comportamentul lor in interiorul ficatului se observa pe
sectiune ca venele hepatice sunt deschise, traversand parenchimul hepatic de care adera, iar
ramificatiile portale sunt colabate, datorita traiectului prin tecile fibroase perivasculare. De
asemenea, din structura venelor hepatice face parte o tunica musculara mai dezvoltata decat a
ramurilor portale....................................................................................................................................

Vasele limfatice se diferentiaza in superficiale si profunde.

Limfaticele superficiale iau nastere din spatiile interlobulare de la suprafata ficatului, infiltrandu-se
pe sub peritoneu. Acestea sunt impartite intr-un grup ce trece prin ligamentul falciform si
diafragma catre nodurile limfatice parasternale, un grup ce strabate ligamentul coronar si diafragma
indreptandu-se catre nodurile frenice si un grup care preia limfa de pe fata viscerala a ficatului,
dirijand-o spre nodurile hepatice.
O parte din limfaticele profunde se orienteaza ascendent si acompaniaza venele hepatice, vena cava
inferioara, dupa care patrund in torace ajungand in nodurile frenice, iar restul descriu o directie
descendenta si insotesc elemnentele triadei portale in tecile fibroase perivasculare, termianandu-se
in nodurile hepatice si celiace.

Nervii contin fibre simpatice si parasimpatice provenite din nervii vagi si plexul celiac. La nivelul
ficatului, ramurile nervoase formeaza plexul hepatic anterior, ce cuprinde fibre venite in special
din ganglionul celiac stang, dar si din nervul vag drept, si plexul hepatic posterior format din fibre
din ganglionul celiac drept si vagul stang.

III. Functiile Ficatului

Fiziologia ficatului
Ficatul reprezinta o statie intermediara interpusa intre intestin, unde are loc aportul exogen al
constituentilor necesari intretinerii echilibrului metabolic normal, si sangele circulant sistemic,
care transporta respectivii constitenti catre celule, incarcandu-se cu produsi de catabolism ce
trebuie eliminati. Multiplele functii ale ficatului sunt realizate prin activitatea coordonata a
heptocitelor si a celulelor ce apartin sistemului reticuloendotelial.

7|Page
Implicarea ficatului in procesele metabolice

In cadrul proceselor metabolice, ficatul ocupa o pozitie centrala, indeplinind peste o mie de procese
chimice de importanta vitala pentru organism. Fiind dotat cu sisteme autoreglatoare si supus unui
control endocrino-vegetativ complex si eficient, ficatul este capabil sa-si adapteze activitatea
metabolica conform necesitatilor tisulare, mentinand astfel homeostazia diversilor constituenti
biochimici plasmatici, prin procese de stocare, transformare, metabolizare sau eliminare.

Functia biligenetica

Bila, produsa de ficat, strabate caile biliare si se acumuleaza in vezicula biliara, de unde in decursul
proceselor de digestie este descarcata in duoden. Bila hepatica si cea veziculara difera prin aspect si
compozitie, datorita perioadelor interprandiale, cand stagnarea in colecist favorizeaza declansarea
unor procese de concentrare, secretie de mucus si cationi si absorbtie de anioni. Astfel, bila
hepatica prezinta culoare galbena, limpede, este aproape izotonica cu plasma, contine 97% apa si
are pH alcalin, cuprins intre 7,8 - 8,6, spre deosebire de bila veziculara, a carei culoare devine
verde inchis, tulbure, este filanta, compusa din aproximativ 90% apa, iar pH-ul sau variaza intre 7 -
7,4.
La polul sinusoidal al hepatocitelor ajung diversi constituenti plasmatici, care impreuna cu
substantele sintetizate intrahepatocitar si cu o cantitate adecvata de apa sunt eliberati prin polul
biliar in canaliculii biliari. Bila continuu secretata atinge cantitati cuprinse intre 500-1000 mL/zi.
Este un lichid complex si contine 97% apa si 3% reziduu uscat, din care fac parte saruri anorganice
si substante organice, precum saruri si pigmenti biliari, lecitina, colesterol, proteine, mucus si saruri
anorganice.
Sarurile biliare, ce constituie aproximativ 50% din reziduul uscat, prezinta roluri fundamentale in
cadrul digestiei si absorbtiei lipidelor si vitaminelor liposolubile. Astfel, sarurile biliare reduce
tensiunea superficiala si favorizeaza emulsionarea grasimilor, avantajand astfel digestia lor,
activeaza lipazele si formeaza micelii cu lipidele, care avand caracter hidrosolubil se pot resorbi din
intestin. Capacitatea de absorbtie a acestora este direct proportionala cu concentratia lor, iar absenta
sarurilor biliare din intestin este consecutiva cu pierderea a 25-40% din lipidele ingerate.
Organismul uman contine intre 3-4 g acizi biliari, in timp ce ficatul sintetizeaza doar 0,5g/24h, iar
bila conduce in intestin 20- 30 g/24h. Astfel, se explica faptul ca 90-95% din acizii biliari in urma
proceselor de digestie sunt reabsorbiti in ileonul terminal, de unde ajung la ficat pe cale portala
intrand din nou in procesele de conjugare, urmate de reexcretarea acestora in bila. Se formeaza
8|Page
un circuit hepato-enteric prin care fiecare molecula de saruri biliare poate participa zilnic de 15-
20 ori inainte de a fi eliminata. La nivelul colonului, acizii biliari stimuleaza mucoasa sa secrete
electroliti si apa, avand astfel un efect laxativ.
Pigmentii biliari reprezinta 15-20% din totalitatea substantelor solide aflate in compozitia bilei
hepatice.
Bilirubina este principalul pigment biliar, iar aceasta se sintetizeaza in conditii normale, in
cantitati de 250-300 mg/zi. In proportie variabila de 80-95%, bilirubina provine din hemoglobina
descarcata prin liza eritrocitelor imbatranite, catabolismul unui gram de hemoglobina generand 36,
mg bilirubina. Restul este de provenienta extracelulara, in special medulara.
Lecitinele sunt reprezentatii principali ai fosfolipidelor biliare, ce reprezinta 20% din reziduul
uscat continut de bila. Acestea sunt sintetizate la nivelul reticulului endoplasmatic neted
hepatocitar, in functie de circulatia enterohepatica a acizilor biliari.
Colesterolul constituie aproximativ 4% din totalul substantelor solide biliare si 6% din cel al
lipidelor biliare, iar excretia sa pe aceasta cale contribuie la reglarea nivelului colesterolic al
organismului. In bila, colesterolul este prezent in cea mai mare parte sub forma neesterificata si
chiar daca este insolubil in apa, mentinerea sa in solutie se datoreaza prezentei sarurilor biliare si a
fosfolipidelor, alaturi de care formeaza micelii mixte. Raportul dintre concentratia biliara a
colesterolului si cea a sarurilor biliare variaza intre 1/20 si 1/30, iar in situatiile in care valoarea
acestui raport scade sub 1/13 are loc precipitarea colesterolului. Cantitatea de colesterol excretata
in intestin este aproape pe jumatate recuperata printr-un circuit enterohepatic, restul fiind eliminat
sub forma de coprostanol prin scaun.
Abundenta secretiei biliare este evidentiata postprandial. Parasimpaticul stimuleaza secretia, in
timp ce simpaticul o inhiba. De asemenea, produsii de degradare ai proteinelor sau anumiti
constituenti alimentari, precum grasimile au efect stimulator asupra secretiei biliare.

Functia de detoxifiere

Ficatul poate capta, metaboliza si elimina diverse substante proprii sau straine organismului,
absorbite din lumenul intestinal sau extrase din sangele care il perfuzeaza. Procesele de
detoxificare sunt rezultatul activitatii unor sisteme enzimatice variate, care desfasoara intr-o prima
faza reactii de oxidare, reducere sau hidroliza, avand ca rezultat final hidroxilarea substratului,
pentru ca in faza urmatoare sa aiba loc conjugarea compusului hidroxilat. In urma acestor procese
chimice se formeaza structuri care pot fi mai usor eliminate prin bila sau urina.

9|Page
Functia de epurare plasmatica

Ficatul raspunde de 80-90% din capacitatea functionala a sistemului reticuloendotelial, ce

cuprinde macrofagele tisulare si circulante cu rol de a fagocita si distruge diverse substraturi
coloidale sau particulate straine organismului sau proprii devenite „nonself”, ca urmare a
denaturarii de catre diversi agenti. Sistemul macrofagic constituie 35% din totalul celulelor
hepatice si este reprezentat de celulele sinusoidale, dintre care se remarca celulele Kupffer si cele
endoteliale.
Epurarea substantelor antigenice de origine intestinala este strict necesara, in lipsa efecuarii
acesteia, de exemplu in cazul unor anastomoze intra- sau extrahepatice, inducandu-se un raspuns
imunologic intens. De asemenea, la nivelul ficatului are loc si epurarea endotoxinelor
bacteriene de provenienta digestiva, prezenta acestor endotoxine in circulatia sistemica
reprezentand un indice al perturbarii activitatii hepatice.

Regenerarea masei ficatului

Ficatul detine o capacitate remarcabila de a se restabili dupa o pierdere semnificativa de tesut, in

urma unei hepatectomii partiale sau pe fondul unei afectiuni hepatice acute, atat timp cat leziunea
nu se complica cu infectie virala sau inflamatie. Controlul procesului de regenerare a ficatului nu
este pe deplin elucidat, iar teoriile admise pana in prezent sunt construite in jurul factorului de
crestere al hepatocitelor, elaborat de celulele mezenchimale din ficat.

IV. Caile biliare

Constituie un ansamblu complex de canale, prin care produsul de secretie externa a
ficatului, bila este transportata de la nivelul hepatocitelor pana in duoden. Segmentele din
interiorul ficatului poarta numele de cai biliare intrahepatice, iar cele din exteriorul ficatului
sunt caile biliare extrahepatice, care prezinta o deosebita importanta functionala si clinica tratata
in detaliu in sectiunea Cai biliare - Vezica biliara.
Caile biliare intrahepatice iau nastere de la nivelul canaliculilor biliare sau capilarelor biliare,
care se formeaza intre fatetele aflate in contact ale hepatocitelor adiacente. Canaliculele biliare ale
unui lobul hepatic nu detin perete propriu si ca atare se anastomozeaza intre ele sub forma unei
retele tridimensionale, iar catre zona periferica formeaza canaliculele intralobulare Hering, care
converg spre canaliculele perilobulare, deschise la randul lor in canaliculele interlobulare,
10 | P a g e
situate in spatiile porte. Acestea din urma conduc bila prin canaliculele bilifere catre ductul
hepatic drept si respectiv stang.
In general, traiectul cailor biliare intrahepatice respecta modul de ramificatie al venei porte si
arterei hepatice, in special in cazul afluentilor mai voluminosi care vor forma ductele hepatice
drept si stang.
Astfel, ductul hepatic drept rezulta din fuzionarea unei ramuri anterioare si a uneia posterioare,
carora li se adauga aproape constant un duct provenit din jumatatea dreapta a lobului caudat.
Ductul hepatic stang ia nastere din imbinarea unei ramuri laterale cu o ramura mediala, la care se
adauga deseori un duct afluent din jumatatea stanga a lobului caudat. Ductele hepatice drept si
stang ies din ficat prin hil, dupa care prin unirea lor se formeaza ductul hepatic comun, prin care
bila isi continua traseul catre vezica biliara si mai departe catre duoden.

Bibliografie
1. Ficatul - V. Papilian - Anatomia omului, vol. II, 1982, pag. 145
2. Bolile aparatului digestiv - R. Paun - Tratat de medicina interna, partea a 2-a, 1986
3. Patologia ficatului - C. Stanciu - Gastroenterologie practica, vol. 2, 1979
4. Bolile ficatului - O. Fodor - Tratat elementar de medicina interna, vol. 2, 1974, pag. 494

11 | P a g e