PRIMA PAGINA ARHIVA EDITIILOR BNP COLEGIUL REDACTIONAL MEMBRII CONSILIULUI STIINTIFIC

DESPRE BULETINUL NOTARILOR CONTACT

Search Search The Site

Select Language Powered by Translate

 DOINA DUNCA PRACTICA NOTARIALA

REGIMUL JURIDIC AL IMOBILULUI CE A FĂCUT OBIECT

AL DECLARAȚIEI DE RENUNȚARE LA DREPTUL DE
PROPRIETATE
SEPT. 01, 2021 BY REDACTOR COMMENTS: 0 TAGS: ANUL XXV NR. 3, DOINA DUNCA

Renunțarea la proprietatea unui imobil nu dă dreptul unității administrativ-

teritoriale, de la locul situării acestuia, să refuze calitatea de proprietar pe
care i-o conferă legea. Dacă altă persoană însă și-a înscris propriul drept,
dobândit prin uzucapiune, înainte ca unitatea administrativ-teritorială, prin
consiliul local, să emită hotărârea de trecere a imobilului în domeniul său
privat și să ceară înscrierea, ca proprietar, în cartea funciară, atunci UAT este
în măsură să aprecieze oportunitatea demersului, alegând între a cere sau nu justiției verificarea legalității acestui mod
de dobândire. În materia uzucapiunii extratabulare există o reglementare specială, legată de renunțarea la dreptul de
proprietate, în art. 930 alin. (1) lit. b) din Codul civil. În practică rămâne actuală soluția implementată de art. 632 din
Codul civil precedent, potrivit căreia proprietarul fondului aservit putea să se exonereze de obligațiile ce-i reveneau,
lăsându-și dreptul în mâna proprietarului fondului dominant; în prezent însă, prin renunțarea la dreptul de proprietate
asupra părţii din fondul aservit necesare pentru exercitarea servituţii, titular al dreptului de proprietate va deveni
unitatea administrativ-teritorială.

Cuvinte-cheie: renunțare la drept, declarație autentică, unitate administrativ-teritorială, moștenire vacantă, uzucapiune,
donație indirectă

S-a pus problema cine va deveni titular al dreptului de proprietate, dacă unitatea administrativ-teritorială, în urma
renunțării la dreptul de proprietate, nu a aprobat trecerea imobilului în domeniul său privat.

1. Unitatea administrativ-teritorială dobândește proprietatea imobilului la al cărui drept s-a renunțat, fostul titular al
dreptului pierzându-și calitatea de proprietar

Unitatea administrativ-teritorială (UAT) refuză uneori să preia dreptul de proprietate asupra imobilului, cu toate că art.
553 alin. (2) C. civ. cuprinde dispoziții imperative: „imobilul cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate
conform art. 562 alin. (2) se dobândește, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraș sau municipiu, după caz, și
intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local”.Deși reglementarea citată are caracter obligatoriu, se
întâmplă totuși ca UAT să nu respecte această prevedere legală, refuzând să devină proprietar al imobilului. Poate fi oare
discreționar acest refuz al consiliului local, care reprezintă UAT?

Atitudinea s-ar justifica dacă o altă persoană ar fi solicitat înscrierea dreptului său de proprietate în temeiul uzucapiunii,
în condițiile art. 889 alin. (2).

De principiu, comuna, oraşul sau municipiul, după caz, va cere obligatoriu înscrierea dreptului de proprietate în folosul
său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transmiterea drepturilor reale
imobiliare. Dacă textul ar fi fost redactat în acești termeni, imperativ, neutilizându-se sintagma poate cere, nu ar fi
suscitat interpretarea conform căreia UAT-ul este titular al unui drept potestativ de a cere sau nu, ca dreptul de
proprietate să-i fie înscris.

Fără intervenția gramaticală operată prin folosirea timpului viitor al predicatului, sensul reglementării însă poate fi
considerat permisiv; de aici se naște întrebarea, în ce altă situație – în afară de existența unei înscrieri a dreptului de
proprietate în folosul altei persoane, în temeiul uzucapiunii – consiliul local ar putea să nu preia proprietatea la care s-a
renunțat ?

Potrivit reglementării actuale, uzucapiunea poate fi constatată în contradictoriu cu titularul dreptului – situație în care
instanța se va pronunța prin hotărâre – dar nu este exclus ca, atunci când acesta nu este cunoscut – cum ar fi în cazul în
care imobilul nu este înscris în nicio carte funciară [art. 930 alin. (1) lit. c)] – procedura să fie finalizată prin încheiere.
Iată un exemplu în care s-ar explica o atitudine combativă din partea UAT, care, deși se va confrunta cu situația în care o
altă persoană apare ca proprietar, prin uzucapiunea imobilului, poate ataca soluția pronunțată de instanță[1].

Prin urmare, în opinia noastră, reglementarea permisivă (poate cere înscrierea dreptului în folosul său) nu comportă
existența unui drept de opțiune al UAT – între a deveni proprietar și a prelua imobilul sau, dimpotrivă, a refuza această
calitate – ci indică doar dacă este cazul să aprecieze asupra oportunității unui proces.

Alt argument în favoarea aceleiași interpretări este că legea desemnează un singur beneficiar al renunțării, UAT. Dacă
UAT ar putea acționa ca potentior, putând refuza dreptul de proprietate și în alte cazuri decât cel expres reglementat,
legea ar fi trebuit să arate cui ar reveni proprietatea asupra imobilului. Dacă ar fi procedat astfel s-ar fi perpetuat
posibilitatea existenței unor imobile fără proprietar – situație prevăzută în Codul civil de la 1864. Astfel, art. 646
dispunea că „bunurile fără stăpân sunt ale statului”, text completat prin art. 477 potrivit căruia „toate averile vacante și
fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale
domeniului public” (aici, cu sens de proprietate a statului).

Împrejurarea că UAT nu este titular al unui drept potestativ se poate demonstra și observând tehnica legislativă folosită
în cadrul primului text – art. 553 alin. (2) – în care se reglementează regimul juridic atât al imobilelor provenite din
moștenirile vacante cât și al celor în privința cărora se renunță la dreptul de proprietate[2]. Ca și în cazul moștenirii
vacante, care va fi culeasă de UAT[3] de la locul situării imobilului, beneficiarul este desemnat de lege dar nu are un
drept de opțiune succesorală[4]. În ambele cazuri, UAT-ul dobândește imobilul fără înscriere în CF, însă pentru a dispune
de el va fi necesară înscrierea, dispozițiile art. 887 alin. (3) C. civ. fiind aplicabile[5].

În doctrină[6] s-a mai precizat că în prezent „potrivit art. 562 alin. (2) corelat cu art. 553 alin. (2) fraza a II-a C. civ., în
cazul imobilelor nu mai poate opera abandonul, ci numai renunțarea la dreptul de proprietate prin declarație în formă
autentică”[7]. Pe de altă parte se face trimitere la un caz frecvent în care proprietarul simte nevoia să renunțe la dreptul
său, exemplificându-se cu art. 766 C. civ. privind renunțarea la proprietatea asupra fondului aservit, total sau parțial,
corespunzător art. 632 din Codul civil de la 1864.

Pentru a ilustra interpretarea potrivit căreia în reglementarea actuală nu se mai poate vorbi despre imobile fără
proprietar, printr-o hotărâre judecătorească[8] s-a decis că, dacă nicio persoană nu apare ca proprietar al unui imobil, se
presupune că acesta este fără stăpân, potrivit art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951[9].

Revenind la problema analizată, trecerea imobilului în proprietatea unității administrativ-teritoriale se realizează în

condițiile legii, fără a exista un drept de opțiune al organului administrativ, dar cu respectarea anumitor condiții și
îndeplinirea unei proceduri, după cum urmează:

imobilul la al cărui drept de proprietate se renunță trebuie să fie înscris în cartea funciară[10];

declarația de renunțare a proprietarului va fi întocmită în formă autentică, prezentându-se extras de carte

funciară pentru autentificare;

renunțarea se comunică destinatarului potrivit art. 1.326 C. civ.[11], urmând ca UAT de la locul situării imobilului
să emită actul administrativ (hotărârea) de trecere a acestuia în domeniul privat al localității;

efectul extinctiv, adică stingerea dreptului de proprietate, are loc prin notarea declarației de renunțare în cartea
funciară;

prin radierea din CF a dreptului renunțătorului[12] încetează calitatea sa de proprietar;

cu toate acestea, cartea funciară a imobilului nu se închide (nu se sistează[13]), putându-se face în continuare
înscrieri;
 încheierea de carte funciară se comunică UAT[14];

de la data înscrierii renunțării în CF se consideră că UAT a dobândit imobilul în baza legii[15], înscrierea
dreptului de proprietate făcându-se însă după emiterea hotărârii consiliului local;

se stabilește data ședinței consiliului local, în cadrul căreia se va lua hotărârea de trecere a imobilului în
domeniul privat al UAT și includerea lui în inventarul acestor bunuri;

până la înscrierea dreptului UAT în CF pe baza hotărârii, în mod excepțional se poate înscrie dreptul altei
persoane – dobândit prin uzucapiune – caz în care încheierea se va comunica UAT-ului;

în acest caz va avea loc o nouă ședință a consiliului local, în care se va hotărî dacă actul pe baza căruia s-a
înscris dreptul uzucapantului se va ataca în justiție sau, dimpotrivă, UAT va renunța la cererea de înscriere.

Prin urmare, situația excepțională – înscrierea dreptului persoanei care a dobândit imobilul prin uzucapiune – se
plasează după ce proprietarul a renunțat la dreptul său și a fost radiat din cartea funciară, dar înainte ca UAT să solicite
înscrierea sa în calitate de proprietar, pe baza hotărârii consiliului local.

Deși dobândirea dreptului de proprietate de către UAT are loc în temeiul legii, consolidarea acestuia se realizează prin
înscrierea hotărârii consiliului local în cartea funciară. De altfel, procedura conform căreia se dobândește proprietatea de
către UAT în urma renunțării la drept a altei persoane are în vedere caracterul constitutiv al cărții funciare – principiu
care guvernează de altfel întreg Codul civil[16].

În concluzie, excepția – cazul dobândirii imobilului prin uzucapiune de o altă persoană – nu poate fi generalizată,
iar UAT nu are drept de opțiune – să accepte sau să refuze imobilul ce a făcut obiectul renunțării la proprietate; soluția
în general valabilă este că UAT va deveni proprietară a imobilului.

2. Dobândirea proprietății de către UAT versus uzucaparea imobilului de o altă persoană

În doctrină[17] s-a arătat că, dacă proprietarul unui imobil este în viață, uzucapiunea poate opera doar dacă declarația
de renunțare la proprietatea acestuia a fost înscrisă în CF[18]. Dacă o astfel de declarație nu s-a înscris, în
reglementarea noului Cod civil, când proprietarul este în viață, nu este posibilă dobândirea proprietății prin uzucapiune
extratabulară, indiferent de posesia exercitată de către o anumită persoană; în schimb, proprietatea se poate dobândi pe
calea uzucapiunii tabulare reglementată de art. 931 din Codul civil[19]. Concluzia este valabilă pentru prescripțiile
începute după intrarea în vigoare a Codului civil[20].

Este necesar ca UAT să procedeze la înregistrarea cererii de înscriere în cartea funciară a dreptului său de proprietate,
înainte ca altă persoană să invoce uzucapiunea ca mod de dobândire a aceluiași imobil, prin înscrierea propriului drept.
În situația analizată este necesar ca mai întâi să se înscrie în CF renunțarea la drept, întrucât, după cum prevede art. 932
alin. (1) C. civ.[21], de la acea dată începe să curgă, în folosul posesorului, termenul de zece ani necesar pentru ca acesta
să dobândească imobilul prin uzucapiune.

Art. 932 alin. (1) C. civ. trebuie să fie interpretat împreună cu art. 930 alin. (1) lit. b) și c) din același cod – referitor la
uzucapiunea extratabulară. În doctrină[22] s-a arătat că în cazul prevăzut în art. 930 alin. (1) lit. c) – când imobilul nu
este înscris în nicio carte funciară – termenul de zece ani începe să curgă întotdeauna din momentul în care viitorul
uzucapant a intrat în posesia imobilului. În cazul uzucapiunii extratabulare nu este cerută condiţia bunei-credinţe a
posesorului şi nici existenţa unui just titlu. Un asemenea titlu ar avea importanţă numai dacă se invocă joncţiunea
posesiilor[23] sau pentru a se dovedi momentul începerii posesiei, în cazul în care uzucapantul a intrat în stăpânirea
bunului pe baza unui act translativ sau constitutiv de drepturi reale, care însă nu emană de la adevăratul proprietar
(reglementarea este corespunzătoare uzucapiunii de scurtă durată, respectiv art. 1.895 și următoarele din Codul civil de
la 1864).

Este posibil ca, în cursul termenului de prescripţie achizitivă, o altă persoană decât posesorul să îşi înregistreze propria
cerere de înscriere a unui drept real principal în folosul său, pe baza unei cauze legitime. O asemenea posibilitate există
nu numai în ipotezele prevăzute în art. 930 alin. (1) lit. a)și b) – când proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori,
după caz, şi-a încetat existenţa ori declaraţia de renunţare la proprietate a fost înscrisă în cartea funciară – ci şi în cazul
indicat la litera c) – imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. Într-adevăr, chiar dacă în momentul începerii posesiei
nu era deschisă carte funciară cu privire la imobilul respectiv, întocmirea ei ulterioară, dar înainte de împlinirea
termenului de uzucapiune, permite înregistrarea unei cereri de înscriere a unui drept real principal (de exemplu,
superficia) în folosul unei alte persoane decât posesorul, în măsura în care aceasta are o cauză legitimă.

Procedura specială de înscriere în cartea funciară a bunurilor dobândite în temeiul uzucapiunii, reglementată de art.
1.050 – 1.053 din Codul de procedură civilă, este aplicabilă în cazul uzucapiunii imobiliare extratabulare; pentru
uzucapiunea tabulară trebuie să existe deja o înscriere supusă validării în anumite condiții[24].

Referitor la procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, în Codul de procedură civilă
se arată că în cererea de înscriere a uzucapiunii trebuie indicate: data de la care posedă imobilul sub nume de
proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară, precum și numele ori
denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacă posesorul îl cunoaște [art. 1.051 alin. (2)].

În continuare, art. 1.051 alin. (3) lit. g) teza I arată că în situația prevăzută în art. 930 alin. (1) lit. b) C. civ., la cererea de
uzucapiune, posesorul (posibil uzucapant) trebuie să depună extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea
înscrierii declarației de renunțare la proprietate, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară; în ipoteza
menționată în art. 930 alin. (1) lit. c) C. civ., cererea de uzucapiune trebuie să fie însoțită de un certificat – emis de biroul
de CF, care atestă că imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane, nu este grevat de sarcini și nu i
s-a alocat un număr cadastral pentru înscriere –, precum și de documentația tehnică cadastrală, realizată pe cheltuiala
celui interesat, de către persoana fizică sau juridică autorizată să execute asemenea lucrări, potrivit legii [art. 1.051 alin.
(3) lit. f) și g) teza a II-a C. proc. civ.]; în această ultimă ipoteză trebuie să se întocmească, pe baza documentației
cadastrale, executată de o persoană de specialitate, cartea funciară a imobilului posedat, întrucât altfel posesorul nu ar
avea unde să noteze cererea de constatare a uzucapiunii. Este evident că aceste probe sunt corespunzătoare pentru
fiecare dintre cele trei situații menționate în art. 930 alin. (1) C. civ., nefiind necesară îndeplinirea lor cumulativă, cum ar
părea că pretinde art. 1.051 alin. (3) C. pr. civ. Aceste înscrisuri trebuie să se completeze cu depozițiile a cel puțin doi
martori care să ateste data de la care a început posesia și faptul că aceasta nu este viciată [art. 1.051 lit. h)].

Pe de altă parte, trebuie să se facă distincție între renunţarea la dreptul potestativ de uzucapiune și renunţarea la
dreptul de proprietate, dobândit prin uzucapiune. În ultima situație, dreptul potestativ al posesorului a fost deja
exercitat într-o formă pozitivă, astfel încât, fiind deja stins, dreptul nu mai poate să formeze obiectul unei renunţări.[25]

În schimb, este posibilă renunţarea la posesie înainte de împlinirea termenului prescripţiei achizitive, acesta fiind alt
drept potestativ la care se poate renunţa. Renunţarea la posesie are ca efect întreruperea prescripţiei achizitive, soluţie
la care trimite art. 2.510 alin. (2) C. civ.: „dacă partea îndreptăţită renunţă la beneficiul termenului scurs până la acea
dată sunt aplicabile dispoziţiile privind întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului”.

În activitatea notarială, după intrarea în vigoare a Codului civil, s-au autentificat și declarații de renunțare la dreptul de
proprietate al unor imobile neînscrise în cartea funciară[26]; în cuprinsul lor, proprietarul se obliga să aducă declarația
de renunțare la cunoștința UAT-ului, urmând ca acesta să întocmească documentația cadastrală și să ceară, în numele
fostului proprietar, înscrierea renunțării în CF. Într-o asemenea situație – imobilul nefiind înscris în nicio CF – mai
interesat în realizarea documentației cadastrale poate să fie posesorul (dacă acesta există), mai puțin UAT. Prin urmare,
nu este exclusă împlinirea termenului pentru dobândirea imobilului prin uzucapiune (prevăzut de Codul civil de la 1864)
înainte ca UAT să fi decis că imobilul a trecut în proprietatea sa și, pe baza hotărârii consiliului local, să-și înscrie
dreptul.

Pe de altă parte, continuând comparația renunțare la drept – moștenire vacantă făcută în prima parte a lucrării, deși
comuna, orașul sau municipiul dobândește moștenirea vacantă fără înscriere în CF, până la momentul autentificării
declarației de renunțare la moștenire a ultimului succesibil, respectiv până la eliberarea certificatului de vacanță
succesorală (în situația succesibililor necunoscuți)[27], înregistrarea cererii posesorului de înscriere în CF, în folosul său,
a dreptului real imobiliar inclus în moștenirea vacantă face ca acest drept să rămână dobândit în temeiul uzucapiunii
extratabulare[28]. Deși autorul acestei observații nu face altă precizare, credem că se referă la cazul prevăzut de art. 930
alin. (1) lit. a) – când titularul dreptului, proprietarul înscris în CF, a decedat – neputând fi exclusă nici interferența cu
acest caz de uzucapiune extratabulară; precizarea s-ar impune măcar pentru a remarca similitudinea cât privește
dobândirea proprietății în cazul celor două instituții: renunțarea la dreptul de proprietate și moștenirea vacantă.

În încheiere, subliniem că renunțarea la dreptul de proprietate reprezintă o instituție nou-creată, operă a actualei
orientări în materie civilă. Proprietarul care renunță la dreptul său nu este însă animat de intenția de a gratifica unitatea
administrativ-teritorială, motiv pentru care renunțarea la proprietate nu poate fi calificată în niciun caz ca donație
indirectă[29]. Proprietarul imobilului va putea în continuare să gratifice UAT, dacă aceasta reprezintă voința sa; astfel va
putea să întocmească oricând o ofertă de donație, în privința căreia vor fi aplicabile regulile ce guvernează încheierea
contractului între absenți; în acest context, neacceptarea ofertei de către destinatar îl va pune pe ofertant în situația de
a rămâne proprietar al imobilului – spre deosebire de renunțător care își va pierde definitiv titlul de proprietate. Iată
câteva motive pentru care cele două operațiuni nu trebuie să fie confundate.

[1] Potrivit art. 1.052 alin. (8) C. proc. civ.: „Încheierea sau, după caz, hotărârea este supusă numai apelului.”

[2] Art. 553 alin. (2) C. civ. prevede: „Moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în
domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Imobilele cu privire la
care s-a renunțat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de
comună, oraș sau municipiu, după caz, și intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.”

[3] Doar dacă imobilele se află în străinătate, în ambele situații, dobânditor va fi statul român.

[4] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, ediția a III-a, actualizată și completată, vol. I – Moștenirea legală,
Universul Juridic, București, 2013, p. 291.

[5] Conform art. 887 alin. (1) și (3) C. civ.: „(1) Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin
din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri
expres prevăzute de lege. […]. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), titularul drepturilor astfel dobândite nu va putea însă
dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut înscrierea”.

[6] V. Stoica, Drepturile reale, 2009, p. 97, nota a doua citat de F. Morozan în Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii,
doctrină și jurisprudență, 2012, vol. I, p. 845.

[7] Autorul se referă la situația cel mai frecvent întâlnită, în care proprietarul fondului aservit ar renunța la dreptul de
proprietate, spre a se exonera de obligațiile ce-i revin (plata cheltuielilor pentru lucrările necesare, în scopul exercitării
și conservării servituții).

[8] Tribunalul București, s. civ., decembrie, nr. 1.882/2008 în V. Terzea din Noul Cod civil adnotat cu doctrină și
jurisprudență, ediția a II-a, vol. I, art. 1 – 1.163, Universul Juridic, 2014, p. 1076.

[9] Situația imobilului fără stăpân preexista la intrarea în vigoare a Codului civil, subzistând și după acest moment.
Denumirea completă a actului normativ la care se face referire este Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea
situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri. Art. 1 lit. d)
din Decretul nr. 111/1951 prevedea expres că între bunurile ce intrau sub reglementarea acestui act normativ se
numărau:„bunurile fără stăpân, precum și cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete”.

[10] După cum rezultă din art. 562 alin. (2) C. civ., citat anterior.

[11] Art. 1.326 C. civ., referitor la actele unilaterale supuse comunicării, prevede:„(1) Actul unilateral este supus
comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea
destinatarului este necesară potrivit naturii actului. (2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în
orice modalitate adecvată, după împrejurări. (3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea
ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.”

[12] A se vedea și art. 885 alin. (2) C. civ. conform căruia: „Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea
lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimțământ nu este
necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea
existenței juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.”

[13] Art. 211 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin
Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și
completările ulterioare, dispune: „(1) În situaţia renunţării la drept a proprietarului tabular în conformitate cu art. 889
din Codul civil, în baza declaraţiei de renunţare date în formă autentică notarială se va dispune prin încheiere radierea
din cartea funciară a dreptului de proprietate al renunţătorului, fără sistarea cărţii funciare, cu menţinerea notării
renunţării la dreptul de proprietate, în condiţiile art. 562 alin. (2) din Codul civil. (2) Ulterior, la cerere, se va putea
intabula dreptul de proprietate al uzucapantului, în baza hotărârii judecătoreşti definitive, sau dreptul de proprietate al
unităţii administrativ-teritoriale, în baza hotărârii consiliului local, menţionându-se în cartea funciară regimul juridic al
imobilului, respectiv domeniul privat.”

[14] Art. 31 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, prevede că „încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt
juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză,
în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii”.

[15] Soluție ce corespunde nu doar stadiului actual, când dobândirea dreptului de proprietate nu este condiționată de
înscrierea în cartea funciară, ci și dispozițiilor art. 553 alin. (2) C. civ.

[16] Art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu
modificările și completările ulterioare prevede: „Dispozițiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale
imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru
pentru fiecare unitate administrativ teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele
respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.”

[17] V. Terzea, op. cit., ediția a II-a, vol. I, art.1 – 1.163, Universul Juridic, București, 2014, p. 1069.

[18] În condițiile art. 889 C. civ.

[19] Art. 931 C. civ. prevede: „(1) Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al
unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credință a posedat
imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată. (2) Este suficient
ca buna-credință să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere și în momentul intrării în posesie.”

[20] A se vedea art. 82 din Legea nr. 71/2011, conform căruia: „(1) Dispozițiile art. 930 – 934 din Codul civil referitoare la
uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia.
Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în
vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în
vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul
civil din 1864. (2) În cazul posesiilor începute după intrarea în vigoare a Codului civil, dacă erau deschise cărți funciare,
până la îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 56 alin. (1), uzucapiunea extratabulară prevăzută în art. 930 din Codul
civil își produce efectele de la data introducerii cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea
îndeplinirii cerințelor legale ale acestui mod de dobândire, dacă acțiunea a fost admisă, respectiv de la data invocării
excepției uzucapiunii, dacă această excepție a fost admisă.”

[21] Art. 932 alin. (1) C. civ. dispune: „În cazurile prevăzute la art. 930 alin. (1) lit. a) și b), termenul uzucapiunii nu începe
să curgă înainte de data decesului sau, după caz, a încetării existenței juridice a proprietarului, respectiv înainte de data
înscrierii declarației de renunțare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesie s-a produs la o dată anterioară.”

[22] V. Stoica, „Dreptul potestativ de uzucapiune imobiliară extratabulară”,RRDP nr. 3/2013, accesibil la adresa
https://sintact.ro/#/publication/151008059?
keyword=unitatea%20administrativ%20teritoriala%20renuntarea%20la%20dreptul%20de%20proprietate&cm=SREST
[23] Potrivit art. 933 alin. (2) C. civ., care dispune: „Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate
să unească propria posesie cu aceea a autorului său.”

[24] V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II – art. 527 – 1.134, Universul
Juridic, 2016, p. 1602.

[25] V. Stoica, „Dreptul potestativ de uzucapiune imobiliară extratabulară”, RRDP nr. 3/2013, consultat la adresa
https://sintact.ro/#/publication/151008059?
keyword=unitatea%20administrativ%20teritoriala%20renuntarea%20la%20dreptul%20de%20proprietate&cm=SREST

[26] A se vedea UNNPR, Ghid de practică notarială, Notarom, 2011, p. 138.

[27] A se vedea art. 1.139 C. civ.

[28] E. Roșioru, Noul cod civil, Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol. I, art. 1 – 952, Hamangiu, 2012, p. 1325.

[29] Pentru detalii, a se vedea Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, ediția a V-a
actualizată și completată, Universul Juridic, București, 2018, p. 218.

   

AGENDA INTERNATIONALA

„EUROPA PENTRU NOTARI, NOTARI PENTRU EUROPA”

Executivul european şi-a propus ca, până în anul 2020, cel puţin jumătate din totalul profesiilor juridice
din Europa să benefi cieze de oportunitatea de a urma

IAN. 11, 2019 REDACTOR 0 COMMENTS

 BOGDAN LIVIU CIUCA EDITORIAL

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ȘI…. SOBA BUNICII!

De fiecare dată când mă
gândesc la sărbătorile de iarnă, mă las copleșit de amintirile copilăriei
petrecute la bunici. Atmosfera sărbătorilor îmi aduce aminte de

MART. 28, 2022 REDACTOR 0 COMMENTS

 NEWER POSTS OLDER POSTS 

Copyright 2018 - Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania. Toate drepturile sunt rezervate.