NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Definiţii
Anestezia este definită ca fiind abolirea completă a
tuturor senzaţiilor, inclusiv cea dureroasă.
Anestezia locală este pierderea senzaţiei de durere în
regiuni limitate, şi poate fi indusă prin: aplicare locală,
infiltrare locală sau injectare regională a unor substanţe
anestezice.
Anestezia generală este starea în care pacientul nu
reacţionează la nici un stimul (deci nici la durere), acesta fiind
în stare de inconştienţă („comă” indusă medicamentos).

Generalităţi
În chirurgia stomatologică, anestezia locală se obţine
prin:
•Aplicaţii topice (mucoasa orală este permeabilă pentru unele
substanţe anestezice pe care le absoarbe, obţinându-se astfel o
anestezie de suprafaţă)
•Infiltraţii locale (în ţesutul submucos)
•Injectare regională în locuri în care trunchiurile nervoase pot
fi abordate.

Avantajele anesteziei locale faţă de anestezia generală pentru

procedurile dentare:
1. nu necesită pregătiri speciale (comparativ cu anestezia
generală), putând fi folosită pentru majoritatea intervenţiilor
dentare efectuate în cabinet.
2. este mai sigură decât anestezia generală (riscuri şi
complicaţii mult mai reduse şi mai rare).
3. administrare uşoară (prin injectare în ţesuturile orale).

1
4. preţ de cost scăzut (nu necesită aparatură specială şi personal
specializat).
5. pacientul este tot timpul conştient şi cooperant.
6. timp de acţiune suficient pentru procedurile dentare, şi care
poate fi prelungit prin utilizarea de substanţe vasoconstrictoare.

Contraindicaţii şi precauţii
Există situaţii în care nu poate fi folosită anestezia
locală (sau loco-regională), fiind necesară anestezia generală:
1. pacienti cu procese inflamatorii sau tumorale care împiedică
accesul spre locul de administrare a injecţiei anestezice
2. pacienţi anxioşi, cu psihic labil
3. pacienţi cu handicap psihic, care nu colaborează pentru
efectuarea anesteziei
4. copiii mici
5. pacienţi alergici la anestezice locale
6. pacienţi cu deficienţe organice pe care substanţele anestezice
locale le-ar putea agrava.

2
 ANATOMIA
NERVULUI TRIGEMEN

Nervul trigemen reprezintă a 5-a pereche de nervi

cranieni.
Este un nerv mixt:
Senzitiv pentru regiunile feţei
Motor pentru muşchii masticatori
Are în componenţă fibre senzoriale şi
secretorii.
Originea sa aparentă este pe faţa anterioară a punţii prin
două rădăcini:
•una senzitivă, mai groasă, situată lateral
•alta motorie, mai subţire, situată medial.
De la nivelul originii aparente rădăcinile se orientează
oblic superior, anterior şi lateral, către cavitatea trigeminală, la
nivelul căreia este situat ganglionul trigeminal (Gasser). Acesta
este intercalat de traiectul fibrelor epicritice şi termoalgezice
ale rădăcinii senzitive. Are formă semilunară, cu concavitatea
orientată posterior, cu o lăţime de 15 mm, lungime de 5 mm şi
grosime de 3 mm. Marginea concavă conectează rădăcina
senzitivă. Din marginea convexă pornesc cele trei diviziuni
primare ale n trigemen: nervul oftalmic, nervul maxilar şi
nervul mandibular.

Ramura primară Pasajul Funcţia

N oftalmic – V/1 Fisura orbitară superioară Senzitiv
N maxilar – V/2 Gaura rotundă Senzitiv
N mandibular – Gaura ovală Motor
V/3 Senzitiv
Proprioceptiv

3
 Nervul oftalmic (V/1) este prima ramură terminală,
senzitivă a n trigemen, fiind cea mai subţire dintre ele.

Fig.1. Ganglionul Gasser cu cele trei diviziuni principale:

n. oftalmic (şi ramurile sale), n. maxilar şi n. mandibular.

Se detaşează din ganglionul trigeminal, străbate

porţiunea medială a cavităţii trigeminale, situându-se pe
peretele lateral al sinusului cavernos, şi înainte de a pătrunde în
orbită se împarte în cele 3 ramuri terminale ale sale.
Părăseşte cavitatea craniană prin fisura orbitară
superioară.

Ramuri: n lacrimal, n frontal şi n nazociliar.

1. N. lacrimal - traversează porţiunea laterală a fisurii orbitare
superioare, se plasează pe peretele lateral al orbitei ajungând
până la glanda lacrimală pe care o traversează pentru a se
termina în unghiul extern al pleoapei superioare; este destinat
conjunctivei şi tegumentelor porţiunii externe a pleoapelor.

4
2. N. frontal – este ramura terminală cea mai voluminoasă a n.
oftalmic; traversează porţiunea medială a fisurii orbitare
superioare situându-se pe tavanul orbitei; la marginea orbitei se
împarte în 2 ramuri:
• N. supraorbitar – situat lateral, părăseşte orbita prin
gaura supraorbitară şi se împarte în două ramuri
(laterală şi medială) destinate tegumentului regiunii
frontale, pleoapei superioare, osului şi sinusului frontal.
• N. supratrohlear – situat medial, părăseşte orbita prin
gaura supratrohleară, fiind destinat tegumentelor frunţii,
unghiului palpebral intern şi conjunctivei adiacente.
3. N. nazociliar – pătrunde în orbită prin porţiunea medială a
fisurii orbitare superioare, se situează superior de n optic, apoi
se plasează pe peretele medial al orbitei, divizându-se în:
• N. etmoidal posterior – traversează gaura etmoidală
posterioară pentru a inerva mucoasa sinusului etmoidal
şi a sinusului frontal
• N. etmoidal anterior – traversează gaura şi canalul
etmoidal anterior, parcurge suprafaţa lamei cribroase a
osului etmoidal şi pătrunde în cavitatea nazală unde se
termină prin ramuri nazale interne (pentru mucoasa
peretelui lateral al cavităţii – rr. nazale laterale – şi
mucoasa septului nazal – rr. nazale mediale) şi o
ramură nazală externă ce inervează pielea aripii nasului
şi vestibulul nazal.
• N. infratrohlear – se distribuie pentru orbita şi pielea
adiacentă a unghiului intern al ochiului, porţiunii
învecinate a pleoapelor, precum şi fundul de sac şi
caruncula lacrimală.
• Nervi ciliari lungi (2-3) care împreună cu nervii ciliari
scurţi se distribuie corneei, irisului, proceselor ciliare,
coroidei şi scleroticei.
• R. comunicantă cu ggl ciliar

5
 Nervul maxilar (V/2) este cea de-a doua ramură
terminală senzitivă a n. trigemen. Este destinată tegumentelor
regiunilor infraorbitare, nazale şi orale superioare. Conţine şi
fibre secretorii pentru glandele salivare accesorii ale buzei
superioare.
Se detaşează din ganglionul trigeminal între n. oftalmic
şi mandibular, orientându-se anterior lângă porţiunea inferioară
a peretelui lateral al sinusului cavernos.
Părăseşte cavitatea craniană prin gaura rotundă, după
care pătrunde în partea superioară a fosei pterigopalatine, apoi
se orientează lateral pentru a traversa fisura orbitară inferioară.
În orbită se plasează în şanţul infraorbitar (care străbate toată
podeaua orbitei), după care traversează canalul infraorbitar şi

Fig. 2. N. trigeminal cu diviziunile sale principale, şi

distribuţia ramurilor terminale ale n. maxilar şi mandibular

6
apoi gaura infraorbitară de pe faţa anterioară a maxilei.

Ramurile colaterale şi terminale ale n maxilar sunt:

1. Ramuri meningeale – se desprinde înainte de intrarea în
gaura rotundă, pentru dura mater de la nivelul fosei craniene
mijlocii.
2. N. zigomatic – ia naştere la nivelul fosei pterigopalatine,
imediat după pasajul prin gaura rotundă. Pătrunde în orbită prin
fisura orbitară inferioară, fiind situat pe peretele lateral al
acesteia. Are două ramuri terminale:
• N. zigomatico-temporal – care are traiectul superior
de arcada zigomatică şi participă la inervaţia pielii
regiunii temporale.
• N. zigomatico-facial – este destinat inervaţiei
tegumentelor regiunii zigomatice.
3. Nn. alveolari superiori posteriori - sunt 2-3 ramuri ce se
formează la nivelul fisurii orbitare inferioare. Au traiect în jos
şi în afară, coboară pe tuberozitatea maxilarului şi intră în
grosimea osului prin găurile alveolare. Inervează osul maxilar,
dinţii (M1, M2, M3), periostul distal de creasta zigomatico-
alveolară şi mucoasa peretelui posterior al sinusului maxilar. O
ramură nervoasă nu pătrunde în os ci coboară pe tuberozitate
distribuindu-se la mucoasa gingivală şi vestibulară, în dreptul
molarilor (n. gingival).

Fig. 3. Nervul maxilar

7
 Fig. 4. Plexul dentar superior

4. N. pterigopalatin –se desprinde în fosa pterigopalatină din n

maxilar. Are traiect în jos şi înăuntru traversând ggl
pterigopalatin, căruia îi trimite ramuri ganglionare ce conţin
fibre vegetative pentru glanda lacrimală. Ramurile eferente de
la acest nivel sunt:
• ramuri orbitare – pentru periostul orbitei şi mm bulbului
ocular
• ramuri nazale postero-superioare laterale – inervează
mucoasa cornetelor nazale şi a meatului superior şi mijlociu
• ramuri nazale postero-superioare mediale – se distribuie
mucoasei nazale de pe corpul osului sfenoid, porţiunea
posterioară a septului nazal şi peretele superior al cavităţii
nazale
• ramuri nazale postero-inferioare – destinate mucoasei
cornetului nazal inferior şi a meatului mijlociu şi inferior
• N. nazopalatin – traversează gaura sfeno-palatină pentru a
ajunge la mucoasa cavităţii nazale, coborând anterior şi inferior
până la canalul incisiv pe care îl străbate. Inervează mucoasa
porţiunii anterioare a septului nazal, a planşeului nazal şi
treimea anterioară a palatului dur (până în dreptul caninului).
• N. faringian – inervează mucoasa nazo-faringiană posterior
de tuba auditivă.

8
• N. palatin mare – coboară pe faţa laterală a lamei verticale a
osului palatin până în canalul palatin mare (împreună cu artera
palatină) pe care îl străbate, ieşind prin gaura palatină mare
pentru a se distribui la nivelul porţiunii posterioare a palatului
dur (2/3).
• Nn. palatini mici – în număr de 2-3, coboară vertical prin
canalele palatine mici (accesorii) pentru a ajunge la vălul
palatin.

5. N. infraorbitar – reprezintă porţiunea terminală a n. maxilar.

Străbate peretele inferior al orbitei, fiind situat iniţial în şanţul
infraorbitar, apoi în canalul infraorbitar. Iese prin gaura
infraorbitară la nivelul feţei anterioare a corpului maxilei. Are
numeroase ramuri:
• N. alveolar superior mijlociu – (inconstant) se formează la
nivelul şanţului infraorbitar, coboară pe peretele lateral al
sinusului maxilar, distribuindu-se regiunii premolarilor.
• Nn. alveolari superiori anteriori – iau naştere în canalul
infraorbitar, la 5-8 mm înaintea găurii infraorbitare, coboară pe
peretele anterior al sinusului maxilar în dreptul incisivilor, unde
trimit ramuri pentru dinţii frontali, ramuri osoase, ramuri
gingivale, sinusale (pentru peretele anterior al sinusului
maxilar) şi pentru mucoasa podelei foselor nazale.

După ce părăseşte osul maxilar prin gaura infraorbitară,

n. infraorbitar are următoarele ramuri destinate părţilor moi
faciale:
• Rr. palpebrale inferioare – au traiect ascendent, traversează m
orbicular al ochiului pentru a inerva pielea pleoapei inferioare
• Rr. nazale externe – destinate pielii aripii nasului
• Rr. nazale interne – se distribuie vestibulului nazal
• Rr. labiale superioare – inervează tegumentele buzei
superioare şi a gingiei adiacente

9
 Fig. 5. Distribuţia ramurilor colaterale şi terminale
ale nervului maxilar.

Plexul dentar superior – este o reţea de fibre nervoase

formată din:
- nn. alveolari superiori posteriori
- n. alveolar superior mijlociu
- nn. alveolari superiori anteriori

Este situat la nivelul procesului alveolar al maxilei, în

grosimea osului şi formează o serie de anse care se
anastomozează între ele deasupra alveolelor. Din acest plex
pornesc numeroase filete nervoase care se distribuie la:
- dinţi
- ligamentul alveolo-dentar
- mucoasa vestibulară
- osul alveolar
- fosa nazală
- sinusul maxilar

10
 Nervul mandibular (V/3) este cea de-a treia ramură
terminală a n. trigemen, cu funcţie senzitivă şi motorie (nerv
mixt).
Inervează dinţii şi gingia mandibulară, tegumentele
regiunilor temporale, parotido-maseterină şi bucală, buza
inferioară, o parte din pavilionul auricular, muşchii masticatori
şi mucoasa porţiunii anterioare a limbii şi a planşeului bucal.

Este constituit din două rădăcini: una senzitivă, mai

voluminoasă, care se desprinde din ganglionul trigeminal, şi o
ramură motorie, mai subţire, situată inferior de precedenta.
Cele două rădăcini părăsesc cavitatea trigeminală prin tunelul
lateral.
Nervul mandibular părăseşte cavitatea craniană prin gaura
ovală şi ajunge la nivelul fosei infratemporale unde se plasează
între cei doi muşchi pterigoidieni.

Fig. 6. Distribuţia ramurilor colaterale şi terminale ale

nervului mandibular.

11
 Ramurile sale colaterale şi terminale sunt:
• R. meningee – se reîntoarce intracranian prin gaura spinoasă
împreună cu artera meningee medie fiind destinată durei mater
craniene.

• N. pterigoidian medial – ramură motorie ce inervează

muşchiul pterigoidian medial. Din acest nerv se desprind
ramuri motorii pentru muşchiul tensor al vălului palatin (nervul
muşchiului tensor al vălului palatin) şi muşchiul tensor al
timpanului (nervul muşchiului tensor al timpanului).

• N. maseterin – ramură motorie ce inervează muşchiul

maseterin şi articulaţia temporo-mandibulară. Ia naştere în
vecinătatea găurii ovale, se orientează superior de m
pterigoidian lateral şi anterior de articulaţia temporo-
mandibulară. Traversează porţiunea posterioară a incizurii
sigmoide pentru a se ramifica pe faţa profundă a muşchiului
maseter.

• Nn. temporali profunzi – în număr de 2-3 (anterior, mijlociu

şi posterior) sunt ramuri motorii destinate inervaţiei muşchiului
temporal. După emergenţă, urcă la nivelul fosei temporale unde
se ramifică pe faţa profundă a muşchiului temporal.

• N. pterigoidian lateral – ramură motorie ce se insinuează

între cele două fascicule ale m pterigoidian lateral, pe care îl
inervează.

• N. bucal – destinat inervaţiei tegumentelor geniene şi

mucoasei bucale adiacente m buccinator. După ce se desprinde
din n. mandibular, se orientează anterior, trece printre cele două
capete ale m pterigoidian lateral, iar apoi coboară de-a lungul
marginii anterioare a tendonului m temporal până pe faţa
laterală a m buccinator. La acest nivel se ramifică în ramuri

12
superficiale (cutanate - pentru pielea regiunii geniene) şi ramuri
profunde (mucoase – pentru mucoasa jugală şi gingie).

• N. auriculotemporal – ia naştere în fosa infratemporală pe

faţa posterioară a n mandibular, prin 2 ramuri printre care trece
art meningee mijlocie. După unirea celor 2 rădăcini trece
superior de art maxilară, înconjoară colul mandibulei şi
pătrunde în regiunea parotido-maseterină. La acest nivel se
plasează iniţial între tragus şi vasele temporale superficiale. Pe
traiectul său dă naştere la :
• N. meatului acustic extern – pentru pielea meatului
acustic extern
• Ramuri pentru timpan
• R. parotidiene – destinate glandei parotide, conţine
fibre secreto-motorii şi vaso-motorii ce provin de la
ganglionul otic şi simpaticul cervical.
• Rr. comunicante cu n. facial – situate în parenchimul
parotidian
• Nn. auriculari anteriori – inervează pielea tragusului şi
o porţiune din helix.
• Nn. temporali superficiali – se distribuie pielii regiunii
temporale.

• N. lingual – ramură terminală destinată porţiunii anterioare a

limbii, planşeului bucal şi gingiei mandibulare. De la origine
(în fosa infratemporală), trece succesiv printre cei doi muşchi
pterigoidieni unde se uneşte cu coarda timpanului; prin spaţiul
pterigomandibular (între muşchiul pterigoidian medial şi faţa
internă a ramului mandibular) unde are traiect paralel cu nervul
alveolar inferior; prin regiunea submandibulară unde este
situat superior de glanda submandibulară angajându-se între
muşchii milohioidian şi hioglos; prin loja sublinguală unde
este situat medial de glanda sublinguală, încrucişează ductul
submandibular (canalul Warthon) pentru a se termina

13
distribuindu-se mucoasei linguale şi sublinguale.

Fig. 7. Ramurile nervului mandibular

Are următoarele ramuri:
• Rr. pentru istmul faringian
• Rr. comunicante cu nervul hipoglos
• R. comunicantă cu coarda timpanului – ce conţine
fibre senzoriale pentru papilele gustative şi fibre
secretorii pentru glandele submandibulară şi
sublinguală.
• N. sublingual – destinat glandei sublinguale.
• Rr. linguale – terminale ce se distribuie mucoasei
limbii pe faţa sa inferioară, marginile ei şi cele 2/3
anterioare.
• Rr. ganglionare.

14
9. N. alveolar inferior – cea mai voluminoasă ramură a n
mandibular. Ia naştere în fosa infratemporală şi are traiect prin
următoarele zone: printre cei doi m pterigoidieni, fiind situat
posterior şi lateral de n lingual; prin spaţiul pterigomandibular
(între m pterigoidian medial şi faţa internă a ramului
mandibular) după care ajunge la gaura mandibulară (mărginită
anterior de spina Spix) pentru a intra în canalul mandibular pe
care îl părăseşte la gaura mentonieră. Are următoarele ramuri:
• N. milohioidian – ramură motorie ce se desprinde
deasupra găurii mandibulare şi se distribuie muşchiului
milohioidian şi pântecului anterior al m digastric.
• Nn. dentari inferiori posteriori – destinaţi molarilor
(ramură separată pentru M3)
• Nn. dentari inferiori mijlocii – pentru premolari
• N. mentonier – care iese prin gaura mentonieră şi se
împarte în ramuri mentale (pentru tegumentele regiunii
mentoniere) şi ramuri labiale (pentru mucoasa buzei
inferioare)
• N. incisiv (n. dentar inferior anterior) – continuă traiectul
n. alveolar inferior în arcul mentonier şi inervează dinţii
frontali inferiori, parodonţiul, osul alveolar şi mucoasa
vestibulară de la linia mediană la canin.

Plexul dentar inferior este format din anastomozele

intraosoase ale nervilor dentari inferiori, de la nivelul acestuia
pornind filete nervoase pentru:
- dinţi
- osul alveolar
- parodonţiu (lig alveolo-dentare)
- periost
- mucoasa vestibulară

15
Fig. 8. Plexul dentar inferior

16
 PREGĂTIRI PRE-ANESTEZICE
Efectuarea injecţiei anestezice presupune mai multi
timpi:
- pregătirea pacientului
- pregătirea seringii
- pregătirea regiunii ce urmează a fi înţepată (a
câmpului operator)
- efectuarea injecţiei.

Pregătirea pacientului

Pentru a stabili indicaţia tipului de anestezie şi a

substanţei anestezice sunt necesare o anamneză atentă şi un
examen clinic general al pacientului.
Medicul va face anamneza pacientului în legătură cu o
serie de afecţiuni generale:
• afecţiuni hemoragice
• antecedente alergice (în special la substanţe
anestezice)
• eventuale accidente sau manifestări anormale
apărute cu ocazia unor anestezii anterioare
• prezenţa unor afecţiuni generale de tip diabet,
cardiopatii, hepatopatii, boli renale care pot fi
agravate de substanţele anestezice
Dacă pacientul prezintă asemenea afecţiuni, iar starea
lui generală o indică, se va solicita consultul şi acordul
specialistului (în funcţie de afecţiunea pacientului), înaintea
efectuării oricărei manevre anestezice.

17
 Afecţiunile generale care impun amânarea intervenţiei
(anesteziei) până la stabilirea diagnosticului şi stabilizarea
pacientului sunt:
• cardiopatii decompensate
• hipertensiunea arteriala (mai ales cea netratată)
• insuficienţa hepatică
• insuficienţa renală
• afecţiuni hemoragice: coagulopatii,
trombocitopenii etc.
• starea de epuizare fizică sau psihică
• starea de ebrietate
Pacienţii anxioşi, cu labilitate neuro-psihică (fricoşi)
necesită o medicaţie preanestezică de tip tranchilizant
nehipnotic, pentru confortul intervenţiei: diazepam,
meprobamat, fenotiazine etc.
Se va evita administrarea anesteziei imediat dupa masă
sau pe nemâncate.

18
 Pregătirea câmpului operator (a regiunii ce
urmează a fi înţepată)

Cavitatea orală este populată în mod normal de o serie

de microorganisme, care pot fi introduse în părţile moi
periorale, cu ocazia efectuării injecţiei anestezice. Pentru a
preîntîmpina acest tip de complicaţie cavitatea orală trebuie
pregătită preanestezic, corespunzător:

• se efectuează asepsia cavităţii orale prin clătire cu o

soluţie slab antiseptică: hipermanganat de potasiu,
cloramină, clorhexidin etc., sau prin irigaţii cu
atomizorul cu jet sub presiune
• se îndepărtează depozitele moi de pe dinţi şi mucoase
prin ştergere cu comprese sterile
• se reperează locul de puncţie cu degetele mâinii stg;
• odată reperul fixat degetul rămâne pe loc până la
terminarea anesteziei
• se usucă mucoasa prin ştergere cu o compresa sterilă
• se badijonează cu un antiseptic pentru mucoase
• pentru a suprima durerea produsă de puncţie se poate
badijona (sau pulveriza) mucoasa cu o soluţie
anestezică de tip Gingicaina, Stomacaina, Lidocaina,
Xilocaina etc.

În cazul puncţiilor efectuate pe cale cutanată se va

degresa pielea cu un tampon imbibat în eter, apoi se şterge
locul puncţiei cu alcool. Soluţiile iodate sunt iritante pentru
pielea feţei, iar dacă se folosesc pentru dezinfectarea
tegumentelor se vor şterge ulterior cu un tampon cu alcool.

19
 Reguli generale de efectuare a puncţiei anestezice
1. în cazul puncţiilor endobucale se evita ca acul să atingă
buzele, dinţii, limba
2. bizoul acului trebuie sa fie orientat paralel cu osul (în special
la anesteziile periosoase)
3. puncţia anestezică se va efectua la locul fixat, acul fiind
introdus lent, progresiv în direcţia şi la adâncimea necesară (în
funcţie de tipul de anestezie)
4. înainte de a injecta anestezicul se va controla obligatoriu prin
aspiraţie poziţia vârfului acului (să nu fie într-un vas)
5. injectarea se face lent, fără presiune pentru ca anestezicul să
difuzeze treptat în ţesuturi (cca 1ml/minut)
6. după terminarea injectării, seringa se retrage lent până la
iesirea din ţesuturi, apoi se îndepărtează din cavitatea orală
având grijă să nu se lezeze alte structuri
7. dacă este necesară o nouă puncţie anestezică se va schimba
acul şi se reîncepe cu asepsia locului de puncţie
8. după injectare se aşteaptă câteva minute (în funcţie de tipul
substanţei anestezice) pentru ca substanţa anestezică să
infiltreze trunchiul sau filetele nervoase, iar apoi se controlează
instalarea anesteziei (pacientul descrie instalarea anesteziei prin
apariţia unei senzaţii de furnicătură, căldură, tumefiere locală
după care “nu mai simte regiunea”)
9. pe toată perioada instalării anesteziei se va urmării culoarea
tegumentelor, pulsul, TA, sau apariţia unor fenomene de tip:
ameţeală, transpiraţii, palpitaţii, dispnee etc.

20
 Pregătirea instrumentarului

Pentru efectuarea injecţiei anestezice sunt necesare

următoarele materiale:
• instrumente necesare pentru examinarea
pacientului (oglinda, pensa, sonda)
• mănuşi de examinare
• comprese sterile
• seringi şi ace de diferite mărimi (în funcţie de tipul
de anestezie ce se va efectua)
• soluţii anestezice
• soluţii antiseptice

Seringile utilizate sunt de 2; 2,5 sau 5 ml, din material

plastic, de unică folosinţă, sterile, ambalate individual, cu sau
fără ac. Orice seringă, indiferent de tipul si capacitatea sa,
pentru a putea fi folosită corespunzător trebuie să îndeplinească
nişte condiţii:
✗ etanşarea perfectă între corp şi piston
✗ gradată corespunzător
✗ să fie sterilă (ambalajul să fie intact, iar termenul
de garanţie să nu fie depăşit)
Fiecare seringă are 3 părţi componente:
➔ corpul seringii (pe care se află inscripţionate
gradaţiile în ml)
➔ pistonul
➔ amboul (vârful la care se ataşează acul)

21
 Fig. 9. Părţile componente ale seringii şi acului

Acele pentru injecţii sunt confecţionate din oţel

inoxidabil, sunt tubulare, au vârful ascuţit si tăiat oblic (numit
bizou) şi baza formată dintr-o piesă de calibru standard (de
regula din material plastic) care se fixează în amboul seringii.
Acele sunt protejate de un capişon din plastic, de asemenea
steril, fiind ambalate individual sau împreună cu seringa.

Seringa pentru carpule (pluriject) şi acele

atraumatice
Seringile pentru carpule au obligatoriu un dispozitiv de
aspiraţie, care penetrează diafragma de cauciuc ce ţine loc de
piston. Carpula (cu soluţia anestezică) se introduce fie prin
deplasarea posterioară a pistonului, fie prin deschiderea în două
jumătăţi a corpului seringii.

22
 Fig. 10. Încărcarea seringii pluriject cu carpula cu
anestezic

Carpulele sunt cilindrii de sticlă care au la un capăt un

dop de cauciuc ce reprezintă pistonul, iar la celălalt capăt un
capac cu o deschidere în centru prin care se vede diafragma de
cauciuc ce închide fiola, şi prin care va penetra acul. Toate
carpulele au inscripţionat pe ele felul anestezicului şi
concentraţia, volumul de substanţă şi termenul de valabilitate
(precum şi tipul vasoconstrictorului şi concentraţia lui, dacă
este cazul).

ac atraumatic

corpul seringii
capac metalic cu dop
de cauciuc

carpula

dop de
cauciuc = piston
piston

Fig. 11. Părţile componente ale seringii pluriject şi ale

carpulei

23
 Soluţiile anestezice sunt ambalate in fiole sau carpule,
mai rar in flacoane cu dop de cauciuc. Pentru a putea fi folosite
fiolele se rup la nivelul gâtului, carpulele se şterg la nivelul
dopului de cauciuc şi se introduc în seriga specială, iar
flacoanelor li se îndepărtează dopul protector metalic care
acoperă dopul de cauciuc, acesta fiind apoi perforat cu acul de
aspiraţie.

Soluţiile antiseptice se folosesc pentru igienizarea

(clătirea) cavităţii bucale înaintea efectuării anesteziei.

Înaintea efectuării oricăror manevre operatorul îşi spală

mâinile cu apă şi săpun, apoi le dezinfectează cu alcool. Se
verifică seriga şi acele: ambalajele trebuie să fie intacte,
termenele de garanţie sa nu fie depăşite. La fel se verifică şi
fiolele (sau carpulele): să fie integre, iar etichetele,
concentraţiile, doza, valabilitatea să fie corespunzătoare.

Pregătirea seringii
– Se îndepărtează ambalajul seringii şi se adaptează acul
pentru aspirat soluţia (un ac mai gros care apoi va fi
aruncat).
– Se ia fiola în mâna stg şi cu loviri bruşte cu degetele, sau
prin scuturare se goleşte lichidul din gâtul acesteia – cu
această ocazie se verifică încă o dată datele înscrise pe
etichetă.
– Se rupe gâtul fiolei de anestezic.
– Se îndepărtează capişonul acului de aspiraţie.
– Acul se introduce în fiola deschisă ţinută în mâna stg,
seringa fiind ţinută în mâna dr.
– Se aspiră soluţia din fiolă retrăgând pistonul cu indexul şi
policele mâinii drepte, având grijă ca bizoul acului să fie

24
 permanent acoperit cu soluţia de aspirat; fiola se răstoarnă
progresiv cu orificiul in jos.
– După golire fiola se aruncă.
– Aerul din seringă se îndepărtează, ţinând-o în poziţie
verticală cu acul în sus, prin împingerea pistonului până la
apariţia primei picături de soluţie la vârful acului.
– La final se schimbă acul de aspirat cu alt ac ce se va
folosi numai pentru injectat.

Dacă se folosesc soluţii anestezice ambalate în flacoane

cu dop de cauciuc (de regulă conţin 20 ml anestezic) se
procedeaza în felul următor:
– se dezinfectează cu un tampon cu alcool dopul de
cauciuc
– se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu
cantitatea de soluţie ce urmează a fi aspirată
– se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon şi se
introduce aerul
– se retrage pistonul sau se lasă să se golească
conţinutul flaconului în seringă, sub presiunea din
flacon
– acul cu care s-a aspirat se schimbă cu acul pentru
injectare

ATENŢIE

 fiolele neetichetate sau de pe care s-a şters inscripţia nu

se folosesc (se aruncă)
 dacă în timpul deschiderii fiolei cad cioburi în interior,
aceasta nu se mai utilizează (se aruncă)
 fiolele deschise se administrează imediat

25
 fiolele care au termen de garanţie depăşit nu se
administrează (se aruncă)
 seringile şi acele defecte, cu ambalajul deteriorat (sau
desfăcut) nu se folosesc (se aruncă)
 după încărcarea anestezicului în seringă şi aplicarea
acului pentru injectare este interzisă efectuarea oricăror
alte manevre (altele decât injecţia) cu seringa în mână
(discuţii, indicaţii, aranjarea lămpii, a mesei, a părului
etc).

26
 TEHNICI ANESTEZICE

ANESTEZIA LOCALĂ
acţionează direct asupra receptorilor şi terminaţiilor nervoase,
dispariţia sensibilităţii fiind limitată numai la teritoriul pe care
se intervine.

Anestezia prin refrigeraţie

Indicaţii - intervenţii de mică amploare, superficiale, de
scurtă durată:
• extracţia dinţilor temporari cu rizaliză accentuată
• extracţia de dinţi parodontotici cu mobilitate mare
(gr III)
• deschiderea unor abcese superficiale la mucoasă
sau piele
Ca substanţe anestezice se folosesc clorura de etil
(Kelenul) - care se pulverizează pe suprafaţa pe care se va
interveni, dar are o serie de inconveniente (durere locala,
intăreşte ţesuturile, risc de necroză prin congelare, risc de
accidente fiind foarte inflamabil etc)-, bromura de etil
(Bretylul), Freonul, Pharmaetilul – care au o tolerabilitate
superioară Kelenului.

Anestezia topică (de contact)

Se bazează pe proprietatea mucoasei orale de a fi
permeabilă pentru unele substanţe anestezice, obţinându-se
astfel o anestezie de suprafaţă. Aplicarea substanţelor pe
mucoasă se face prin: badijonare, imbibiţie sau pulverizare.
Substanţele anestezice folosite sunt sub formă de lichid, pastă,
pulbere sau spray.

27
 Anestezia prin badijonare – se foloseşte numai în
intervenţiile asupra mucoasei, anestezia fiind foarte
superficială.
Indicaţii:
➢ anestezia gingiei pentru
• detartraj
• adaptarea unei coroane
• lustruirea unei obturaţii de colet
➢ cauterizări minore ale mucoasei orale
➢ anestezia locului de înţepătură înaintea altei
anestezii locale
➢ suprimarea reflexului faringian pentru examinare,
amprentare sau probele protezelor
Tehnica:
✗ se usucă mucoasa pentru a favoriza absorbţia
anestezicului
✗ se izolează câmpul operator de salivă cu rulouri de
vată şi aspirator
✗ cu o buletă de vată, îmbibată în soluţie anestezică,
ţinută cu pensa dentară, se execută un uşor masaj
timp de un minut pe regiunea pe care se va interveni
Anestezia produce insensibilizarea mucoasei cu
dispariţia senzaţiei dureroase, a gustului şi a sensibilităţii
termice pentru 10-15 minute.

Anestezia prin imbibitie – se foloseşte pentru anestezia

de suprafaţă a mucoasei orale şi nazale, dar şi pentru
anestezierea unor filete nervoase terminale mai profunde (n.
lingual, n. nazo-palatin şi ganglionul sfeno-palatin).
Când se urmăreşte anestezierea mucoasei gingivale se
aplică un tampon îmbibat în soluţie anestezică de-a lungul
coletului dinţilor (uşor apăsat între colet şi marginea liberă
gingivală).

28
 Pentru anestezia mucoasei fosei nazale se foloseşte un
tampon îmbibat în soluţie anestezică, care se introduce în fosa
nazală, pe podeaua acesteia, în partea sa anterioară, timp de 10
minute. Prin difuzare anestezicul va interesa: nn. nazo-palatini
(cu anestezia mucoasei palatine retroincisiv şi a podelei foselor
nazale în porţiunea anterioară) şi porţiunea terminală a n.
alveolar anterior-superior situat superficial înainte de a
pătrunde în os.

Pentru anestezia n. lingual tamponul îmbibat în soluţie

anestezică se aplică în şanţul paralingual, în dreptul ultimului
molar, unde nervul este superficial fiind acoperit numai de
mucoasă. Se obţine o analgezie superficială pentru efectuarea
unor manevre mai puţin dureroase: adaptări de proteze,
detartraj, lustruirea obturaţiilor de colet etc.
Ganglionul sfeno-palatin este situat în fosa
pterigomaxilară şi este acoperit numai de mucoasa nazală.
Tamponul cu anestezic se aplică pe un stilet cu vârful îndoit şi
se introduce în meatul mijlociu, pe peretele extern al fosei
nazale. Se face un masaj uşor, apoi se lasă tamponul pe loc 10-
15 minute pentru ca anestezicul să traverseze mucoasa.

Anestezia prin pulverizare – este frecvent folosită

datorită eficienţei, a riscurilor minore şi uşurinţei de aplicare
(spray).
După uscarea şi izolarea mucoasei, se pulverizează jetul
din flacon asupra regiunii pe care se va intervenii. Se
proiectează 3-4 jeturi la 10-15 secunde interval. Se obţine o
analgezie de suprafaţă suficientă pentru:
• intervenţii gingivale,
• amprentare în caz de reflex faringian accentuat,
• analgezia locului de puncţie înaintea anesteziilor
prin injecţie.

29
 ANESTEZIA LOCALĂ PRIN INFILTRAŢIE

Presupune injectarea anestezicului în ţesuturi în

apropierea terminaţiilor nervoase sau lângă un trunchi nervos
(anestezie tronculară).
Anestezia locală prin infiltraţie se poate efectua atât
pentru mucoasa orală (puncţia anestezică fiind efecuată
submucos), cât şi pentru tegumentele cervico-faciale (puncţia
efectuându-se intradermic sau subcutanat).
Reprezintă cea mai folosită modalitate de anestezie în
medicina dentară şi în chirurgia oro-maxilo-facială, deoarece
este uşor de executat, efectul instalându-se rapid, iar cantitatea
de soluţie anestezică fiind mică, accidentele sunt excepţionale.

Anestezia submucoasă se foloseşte, de regulă, în cazul

abceselor superficiale.
Tehnică: acul pătrunde strict submucos, deasupra
procesului septic, iar anestezicul se infiltreză de-a lungul
viitoarei linii de incizie. Pe măsură ce acul înaintează şi
anestezicul pătrunde se observă albirea mucoasei (ischemia
produsă de presiunea substanţei şi vasoconstrictor).
Anestezia obţinută este de scurtă durată, limitată la
mucoasă.

Anestezia intradermică şi anestezia subcutanată se

folosesc în cazul intervenţiilor la nivel tegumentar, pentru
excizia unor formaţiuni tumorale de mici dimensiuni, mici
corecţii cicatriceale sau acoperirea unor defecte cutanate prin
plastii cu lambouri locale mici.
Anestezia subcutanată „în straturi” se realizează
pătrunzând cu acul progresiv prin toate straturile pielii
infiltrându-se strat cu strat aria ce urmează a fi operată.

30
 Anestezia subcutanată „în baraj” se obţine prin
infiltraţia anestezicului la distanţă de leziune, creându-se o
zonă în formă de patrulater ce circumscrie aria ce urmează a fi
operată şi care, astfel, nu este deformată de cantitatea de
anestezic.

Fig. 12. Efectuarea anesteziei subcutanate „în baraj”

Acul pătrunde subcutanat în două puncte diametral

opuse (două din vârfurile patrulaterului). Printr-o singură
puncţie, rotind acul la 45°, se realizează două laturi ale
patrulaterului. Mişcarea este identică şi pentru punctul opus. Se
obţine astfel un baraj anestezic ce blochează toate terminaţiile
nervoase care dau sensibilitatea zonei circumscrise.

Anestezia intraligamentară se realizează, în prezent,

cu ajutorul unor seringi speciale, care uşurează tehnica.
Avantaje:
• posibilitatea localizării anesteziei la un singur
dinte
• durata scurtă de instalare a efectului anestezic (25-
40 sec)
• folosirea unei cantităţi mici de substanţă
anestezică (0,15-0,2 ml)

31
 • se pot anestezia simultan mai mulţi dinţi fără a
supradoza anestezicul
• lipsa anesteziei la nivelul părţilor moi (teritoriul
anesteziat se limitează la nivelul fibro-mucoasei
gingivale, osul alveolar şi pachetul vasculo-nervos
dentar)

Dezavantaje:
• necesită seringi speciale
• datorită ischemiei produsă de presiunea anestezicului
în spaţiul alveolo-dentar, dar şi de prezenţa
vasoconstrictorului, apare frecvent alveolita uscată
(postextracţională)
• durerea locală postanestezică este mai frecventă decât
în cazul altor procedee

Indicaţii: - se foloseşte în mod special la pacienţii cu

risc hemoragic (hemofilici, pacienţi sub tratament cu
anticoagulante, cei cu hepatopatii etc) la care se evită astfel
riscul unor puncţii profunde care pot determina complicaţii
datorită afecţiunii generale. Se poate folosi ca o tehnică „de
completare” atunci când anestezia loco-regională efectuată
anterior nu s-a instalat.

Contraindicaţii:
• la dinţii temporari
• infecţii şi inflamaţii la locul de puncţie
• tumori la locul de puncţie
Pentru realizarea anesteziei se foloseşte o seringă
specială cu arc, care la o apăsare eliberează o cantitate
prestabilită de anestezic (0,2 ml).

32
 Tehnică:
• se aseptizează papilele interdentare ale dintelui
interesat
• se utilizează un antiseptic de contact
• acul se introduce în papila gingivală interdentară, fiind
perpendicular pe axul dintelui, cu bizoul orientat spre
dinte, infiltrându-se ligamentul circular
• apoi, acul se împinge la coletul dintelui, într-o poziţie
aproape paralelă cu axul dintelui şi se pătrunde în
spaţiul alveolo-dentar unde se lasă 0,2 ml anestezic cu
uşoară presiune
• manevra se execută mezial şi distal la monoradiculari,
iar la pluriradiculari sunt necesare şi puncţii vestibulare
şi orale.

Fig. 13. Etapele principale ale efectuării anesteziei

intraligamentare

Anestezia intraosoasă realizează infiltraţia

anestezicului direct în spongioasa osului prin traversarea
corticalei.
Indicaţiile, în medicina dentară, sunt rare datorită
dificultăţii de a străbate ţesutul osos, dar şi din cauza riscului
de însămânţare a osului de la procesele septice gingivale.

33
 Tehnică:
• se foloseşte o seringă cu care se poate injecta sub
presiune, la care se ataşează un ac scurt, rigid, cu
bizou scurt şi mandren
• se înţeapă baza papilei gingivale, acul fiind ţinut
oblic, cu o înclinaţie de 45° faţă de versantul
vestibular
• când se ajunge pe os, se exercită o presiune
puternică şi o rotaţie, astfel încât vârful acului să
perforeze corticala
• se pătrunde în spongioasă 2-3 mm şi se injectează
lent soluţia anestezică

Anestezia plexală la arcada superioară –

urmăreşte blocarea anestezică a plexului nervos dentar superior
aflat în grosimea procesului alveolar, prin difuzarea transosoasă
a soluţiei anestezice.
Acest tip de anestezie se foloseşte în zonele în care
corticala osoasă este subţire, iar structura spongioasă permite
penetrarea şi difuzarea anestezicului. La maxilar, tehnica are
rezultate bune pe toată întinderea cu excepţia regiunii
molarului I, unde prezenţa crestei zigomatico-alveolare (zonă
cu os compact), împiedică difuzarea anestezicului în
profunzime.
Anestezia plexală este mai eficientă la copii şi tineri,
aceştia având corticala osoasă mai puţin densă şi spongioasa cu
canale mai largi, şi mai puţin eficientă la vârstnici, la care
calcifierea avansată a osului îngreunează penerearea şi
difuzarea substanţei anestezice.

34
Fig. 14. Efectuarea anesteziei plexale pentru 1.2 şi teritoriul
anesteziat

Structuri anesteziate:
• periostul
• osul
• mucoasa vestibulară
• 1-2 dinţi, dacă substanţa anestezică se lasă într-
un singur loc

Indicaţii:
• pulpectomii vitale
• extracţii dentare
• rezecţii apicale
• extirparea unor leziuni gingivo-alveolare de mici
dimensiuni (chisturi, epulide etc)
• plastii limitate de mucoasă sau os
• intervenţii parodontale

Contraindicaţii:
• anestezia unui grup de dinţi (3-4 sau mai mulţi dinţi) –
se folosesc alte tehnici
• prezenţa unor infecţii sau inflamaţii la locul puncţiei
• prezenţa unei corticale groase, modificată
• prezenţa unor tumori la locul puncţiei

35
 În cazurile în care nu se poate utiliza anestezia plexală,
se va folosi anestezia tronculară periferică sau anestezia
tronculară bazală a nervului maxilar (în cazuri speciale).

Fig. 15. În anestezia plexală trebuie evitate: a. introducerea

acului prin gingia fixă, b.îndreptarea acului cu bizoul în
afară şi vârful spre os, c. injectarea subperiostală a
anestezicului, d. Injectarea anestezicului în ţesutul lax din
fundul de sac vestibular

Tehnică:
• puncţia anestezică se efectuează în vestibulul
superior, în mucoasa mobilă
• acul pătrunde cu bizoul paralel cu osul, pentru a
evita înţeparea periostului
• direcţia acului este oblică, orientat deasupra
apexului dintelui, dar şi mezial şi distal de acesta
• injectarea soluţiei se face imediat ce s-a puncţionat
mucoasa, depozitul anestezic lăsându-se sub
mucoasă (deasupra periostului)
• injectarea se face lent, fără presiune, cantitatea
fiind de 1-2 ml anestezic

36
 Lăsarea anestezicului pe o arie mai largă (mezial şi
distal de apex) are avantajul instalării mai rapide a anesteziei,
pe o zonă mai extinsă, fapt necesar în cazul unor intervenţii
chirurcicale.

Fig. 16. Pentru efectuare anesteziei plexale

la IC superiori acul este introdus
din partea opusă a frenului - transfrenular

Datorită anastomozelor nervoase situate pe linia

mediană, pentru anestezia incisivilor centrali superiori puncţia
anestezică se face trecând cu acul din partea opusă prin frenul
buzei superioare (transfrenular).

37
 ANESTEZIA LOCO-REGIONALĂ
(tronculară periferică)

Anestezia tronculară periferică este un tip de anestezie

prin infiltraţie, în care soluţia anestezică este depusă în
apropierea unui trunchi nervos, intrerupând conductibilitatea la
acel nivel şi determinând anestezie în zona în care acesta se
distribuie. Spre deosebire de anesteziile locale prin infiltraţie
discutate anterior, care se adresează filetelor nervoase
terminale, anestezia tronculară vizează trunchiul nervos sau
ramurile sale.

Anestezia tronculară periferică permite efectuarea unor

manevre terapeutice pe teritorii mai întinse şi într-un interval
de timp mai lung, datorită duratei mai mari de acţiune a
efecului anestezic. Deoarece se practică la distanţă de locul
intervenţiei, cu cantităţi relativ mici de substanţă anestezică, nu
deformează regiunea interesată. Fiecare tehnică anestezică are
repere exacte, care ghidează locul de puncţie.

Când anesteziile tronculare se efectuează de-a lungul

ramurilor n maxilar sau mandibular, se numesc anestezii
tronculare periferice. Anestezierea acestor nervi la ieşirea din
baza craniului (gaura rotundă pentru n. maxilar, respectiv gaura
ovală pentru n. mandibular) reprezintă anestezia tronculară
bazală, procedee la care s-a renunţat, datorită riscurilor şi
accidentelor, fiind înlocuite de anestezia generală.

38
 ANESTEZIA LA ARCADA SUPERIOARĂ

Anestezia nervilor alveolari supero-posteriori

(„la tuberozitate”)

Indicaţii:
• anestezia mucoasei vestibulare şi a periostului distal
de creasta zigomatico-alveolară
• anestezia peretelui posterior al sinusului maxilar
(tuberozitar) şi al mucoasei sinusale care îl tapetează
• anestezia M1, M2, M3 – pentru şlefuiri, extirpări
vitale, extracţii etc
• anestezia osului alveolar în zona molarilor

Contraindicaţii:
• procese inflamatorii vestibulare tuberozitare sau
retrotuberozitare
• coagulapatii – risc de hemoragie prin înţeparea plexului
venos pterigoidian
• tumori gingivo-alveolare în treimea distală a vestibulului
superior
• în caz de trismus nu se poate aborda calea orală

39
Fig. 17. Efectuarea anesteziei „la tuberozitate” şi teritoriul
anesteziat.

Teritoriul anesteziat:
• molarii superiori
• osul alveolar, parodonţiul, mucoasa vestibulară în
dreptul molarilor
• peretele posterior al sinusului maxilar şi mucoasa
sinusală adiacentă
• inconstant – zona premolarilor superiori

Calea orală – frecvent utilizată

Repere:
• creasta zigomatico-alveolară
• rădăcina mezială a M2
• mucoasa mobilă

40
 Fig. 18. Anestezia „la tuberozitate” pe cale orală:
expunerea vestibulului superior, stabilirea reperelor şi
efectuarea puncţiei.

Tehnică:
• pacientul se poziţionează cu capul în extensie şi gura
întredeschisă
• se îndepărtează părţile moi labio-geniene, cu indexul
mâinii stg când se practică anestezia pe partea dr a
pacientului, şi cu policele stg când se lucrează pe partea
stg (pulpa degetului fixează reperul osos)
• stabilirea reperului osos şi a locului de puncţie
• puncţia se face în mucoasa mobilă, deasupra rădăcinii
meziale a M2, înapoia crestei zigomatico-alveolare
• direcţia acului este oblică în sus, înapoi şi înăuntru,
făcând un unghi de 45° cu planul de ocluzie al molarilor
superiori
• după ce se ia contact cu osul, se pătrunde deasupra
tuberozităţii, până la o profunzime de cca 2,5-3 cm,
injectând lent, progresiv anestezicul, pentru a prinde
toate filetele nervilor alveolari postero-superiori, care
pătrund în os la diferite nivele

41
 • pe măsură ce acul avansează se va aspira de mai multe
ori pentru a evita injectarea în vreun vas al plexului
venos pterigoidian
• se lasă 2-3 ml de anestezic
• anestezia se instalează în 5-10 minute şi durează 1-2
ore

Accidente:
• înţeparea plexului venos pterigoidian cu producerea unui
hematom care deformează obrazul
✗ se evită prin controlul poziţiei vârfului acului prin
aspirare frecventă
✗ dacă totuşi se produce, se face imediat compresiune
orală cu un tampon aşezat în fornixul superior
combinată cu compresiunea externă a obrazului
• ruperea acului
✗ se evită prin manevrarea blândă a seringii şi a
acului
✗ dacă se produce, se încearcă extragerea acului rupt
cu o pensă, în cazul în care este vizibil, sau se
intervine chirurgical dacă acesta s-a pierdut în fosa
retromaxilară

Calea cutanată – se foloseşte foarte rar, numai în caz

de supuraţii vestibulare, tumori gingivo-alveolare, trismus
accentuat.

Repere:
• marginea anterioară a muşchiului maseter
• marginea inferioară a osului zigomatic
• creasta zigomatico-alveolară

42
Tehnică:
• pacientul se poziţionează cu capul în uşoară extensie
pe tetieră, cu arcadele dentare în contact (cu gura
închisă)
• se palpează reperele
• puncţia se face în obraz, înaintea muşchiului maseter,
sub marginea inferioară a osului zigomatic şi distal de
creasta zigomatico-alveolară
• unul din degetele mâinii stg se introduce în vestibulul
bucal pentru a preveni perforarea mucoasei şi
pătrunderea acului în cavitarea orală
• acul se orientează în sus şi înăuntru, la cca 2,5 cm
medial se ia contact cu tuberozitatea, apoi se dă acului o
direcţie în sus, înăuntru şi posterior pătrunzând cca 3,5-
4 cm
• se verifică poziţia acului prin aspiraţie şi apoi se
injectează anestezicul

Anestezia nervului infraorbitar

Aria anesteziată:
• IC, IL, C – pulpa şi parodonţiul
• osul alveolar anterior de PM1
• mucoasa vestibulară şi periostul în zona respectivă
• peretele anterior al sinusului maxilar şi mucoasa
adiacentă
• jumătatea respectivă a buzei superioare
• aripa nasului
• pleoapa inferioară

43
Fig. 19. Efectuarea anesteziei la n. infraorbitar şi teritoriul
anesteziat

Indicaţii:
• anestezia dinţilor frontali şi parodonţiul acestora
• anestezia mucoasei vestibulare şi a osului alveolar în
zona frontală
• anestezia peretelui anterior al sinusului maxilar
• anestezia obrazului, a pleoapei inferioare, a aripii
nasului şi a buzei superioare
• când anestezia plexală nu poate fi efectuată datorită
unei infecţii sau inflamaţii
• când anestezia plexală nu a fost eficientă

Contraindicaţii:
• anestezia unui singur dinte sau a maxim 2 dinţi frontali
superiori (se foloseşte anestezia plexală)
• necesitatea producerii unei vasoconstricţii în teritoriul
nervului infraorbitar, situaţie în care infiltraţia anestezicului
va fi supraperiostală
• prezenţa unor procese patologice de tip tumori sau
supuraţii la locul de puncţie

44
 Repere anatomice: orificiul infraorbitar este situat:
▪ la 8-10 mm sub rebordul infraorbitar
▪ la unirea celor două treimi externe cu treimea internă a
crestei infraorbitare, sub sutura zigomatico-maxilară
▪ la 5 mm înăuntrul liniei verticale medio-pupilare
▪ pe linia verticală ce trece prin axul PM2, la 2,5 mm
superior de apexul acestuia
▪ pe aceeaşi linie verticală cu orificiile mentonier şi
supraorbitar

Canalul infraorbitar are o direcţie oblică în jos, medial

şi anterior, astfel încât axele prelungite ale celor două canale se
întâlnesc pe linia mediană între incisivii centrali superiori.

Fig. 20. Anestezia n. infraorbitar pe cale orală.

Calea orală – se foloseşte în mod curent în medicina

dentară
Tehnică:
• pacientul se aşează cu capul în uşoară extensie, cu
arcadele dentare în contact sau uşor întredeschise
• părţile moi (buza şi obrazul) se îndepărtează cu policele
mâinii stg, indexul fiind aplicat pe piele în dreptul găurii
infraorbitare
• puncţia anestezică se practică în fosa canină, în mucoasa
mobilă, deasupra şi lateral de apexul caninului

45
 • direcţia acului este în sus, înapoi şi în afară
• părţile moi sunt traversate până la contactul cu osul, apoi
se merge de-a lungul fosei canine, la 2,5 cm profunzime
pătrunzându-se în orificiul infraorbitar
• uneori sunt necesare tatonări cu acul pe suprafaţa osului
pentru a se găsi orificiul infraorbitar
• pentru o anestezie eficientă a dinţilor frontali este necesar
ca acul să pătrundă în canal 0,5-1 cm
• injectarea se face cu oarecare presiune (în canalul osos),
depozitul anestezic fiind de 0,5-1 ml

Calea cutanată – se foloseşte mai rar, în special pentru

intervenţiile chirurgicale pe părţile moi labio-geniene,
intervenţii dento-alveolare când calea orală este inaccesibilă
sau pentru injecţii neurolizante în cazul nevralgiilor trigeminale
localizate pe teritoriul infraorbitar.
Tehnică:
• puncţia se practică în dreptul aripii nazale, la 0,5-1 cm
în afara şanţului nazogenian
• indexul mâinii stg se aşează pe podeaua orbitei, sub
globul ocular, iar policele reperează orificiul
infraorbitar
• direcţia acului este oblică în sus, înapoi şi uşor în afară
• după ce se atinge planul osos se pătrunde pe aceeaşi
direcţie, păstrând raportul cu osul, până la orificiul
infraorbitar
• pătrunderea în canal se însoţeşte de durere la nivelul
dinţilor frontali, iar acul devine fix
• se pătrunde în canal 0,5-1 cm şi se lasă depozitul
anestezic

46
 Fig. 21. Anestezia n. infraorbitar pe cale cutanată.

Accidente: pătrunderea acului în orbită şi infiltrarea

anestezică a elementelor perioculare, hemoragii, hematoame,
echimoze, diplopie, tulburări de vedere (care uneori pot fi
persistente şi după dispariţia anesteziei).

47
 ANESTEZIA BOLŢII PALATINE
Datorită aderenţei mucoasei palatine şi a ţesutului lax
slab reprezentat, anestezia bolţii palatine este destul de
dureroasă. Diminuarea durerii la injectare se face prin folosirea
unei anestezii topice la locul de înţepătură, injectarea lentă a
anestezicului şi controlul mobilităţii acului.

Anestezia nervului palatin mare (n. palatin

anterior) – se practică la nivelul găurii palatine mari.
Indicaţii: anestezia părţilor moi palatine (mucoasă şi
periost) în zona molarilor şi premolarilor (2/3 posterioare ale
palatului).

Contraindicaţii:
• anestezia unui singur dinte
• prezenţa inflamaţiei în zona
• prezenţa vreunei formaţiuni tumorale la locul de
puncţie

Repere anatomice:
• la 1 cm deasupra coletului ultimului molar (M3)
• la 0,5 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur
şi în unghiul pe care îl formează creasta alveolară cu
lama orizontală a osului palatin
• la 1 cm înaintea cârligului aripii interne a apofizei
pterigoide

Gaura palatină este orientată în jos şi înainte,

continuând direcţia canalului pterigo-palatin. La unii pacienţi,
în dreptul său mucoasa palatină se înfundă „în pâlnie”.

48
 Fig. 22. Anestezia n. palatin mare:
repere şi direcţia care trebuie dată acului.

Teritoriul anesteziat: mucoasa palatină în dreptul

premolarilor şi molarilor, de la marginea gingivală până la linia
mediană.

Tehnică:
• pacientul este poziţionat cu capul în uşoară extensie, şi
arcadele dentare larg deschise
• puncţia anestezică se efectuează în şanţul palatin, în
dreptul M2 (puţin înaintea găurii)
• acul se direcţionează în sus, înapoi şi uşor în afară,
seringa ajungând în dreptul comisurii de partea opusă
• nu este necesară pătrunderea în canal, depozitul
anestezic fiind lăsat la 1 mm sub mucoasă, în dreptul
găurii palatine, de unde substanţa difuzează cu uşurinţă
• anestezia se instalează în câteva minute, durata ei fiind
de 30- 40 de minute

Accidente
• înţeparea vaselor palatine poate produce o hemoragie
abundentă sau un hematom submucos. Dacă apare

49
 sângerare, se face compresiune digitală sau cu un tampon
pentru câteva minute.
• injectarea brutală, cu presiune a anestezicului poate
decola mucoasa şi chiar periostul cu risc de necroză
• dacă acul se împinge prea posterior se va infiltrara
anestezicul în vălul palatin cu producerea unui edem
tranzitoriu.

Anestezia nervului nazo-palatin

Indicaţii:
• anestezia fibro-mucoasei şi a periostului în treimea
anterioară a bolţii palatine (de la linia mediană la canin)
• de obicei se utilizează în asociere cu anestezia plexală sau
cea a n. infraorbitar pentru intervenţii la nivelul dinţilor
frontali superiori (nn. nazo-palatini se anastomozează cu
filete nervoase alveolare superioare-anterioare)

Repere anatomice: nervul ajunge în bolta palatină la

nivelul găurii incisive (palatină anterioară). Cele două canale
nazo-palatine care se deschid la nivelul găurii incisive, sunt, de
regulă, despărţite de o lamă osoasă, şi au o direcţie oblică de
sus în jos, dinapoi îninte şi dinafară înăuntru, formând pe
secţiune frontală un „V” sau „Y”. La nivelul podelei nazale
cele două canale se deschid de o parte şi de alta a septului, la
1,5 cm înapoia pragului narinar.

Gaura incisivă se află:

• pe linia mediană între cei doi IC sup în regiunea
anterioară a bolţii palatine
• la 0,5 cm înapoia şi sub coletul dinţilor, fiind acoperită de
papila incisivă, care este de fapt reperul cel mai important
al acestei anestezii

50
 Teritoriul anesteziat: mucoasa palatină de la linia
mediană la canin. Dacă se practică bilateral se produce
anestezia 1/3 anterioare a bolţii palatine.

Calea orală – este mai frecvent folosită în medicina

dentară.
Tehnică:
• pacientul este poziţionat cu capul în extensie şi arcadele
dentare larg deschise
• puncţia se practică pe marginea papilei incisive, la 0,5 cm
înapoi şi deasupra marginii gingivale, introducerea acului
făcându-se de pe partea opusă a papilei (pentru a pătrunde
în canalul stg înţepătura va fi pe marginea dr a papilei, iar
pentru canalul dr, pe marginea stg)
• după ce s-a pătruns în mucoasă se injectează câteva
picături de anestezic (pentru papilă)
• pentru ca anestezia să fie eficientă, este necesară
pătrunderea în canal, acul devenind fix
• depozitul anestezic se lasă la cca 0,5 cm adâncime, fiind
suficient 0,5 ml
• se evită înţeparea directă a papilei incisive, deoarece este
extrem de dureroasă şi se poate produce hemoragie

Fig. 23. Anestezia n. nazo-palatin:

introducerea acului pe marginea laterală a papilei incisive de
partea opusă a părţii de anesteziat şi direcţia care trebuie
dată acului pentru a pătrunde în canalul incisiv

51
 Calea nazală – se foloseşte rar, atunci când cea orală nu
este accesibilă.
Tehnică:
• procedeul Escat: se efectuează o anestezie topică prin
introducerea unui tampon îmbibat cu soluţie anestezică pe
podeaua fosei nazale, înapoia pragului narinar, mucoasa
permiţând penetrarea şi difuzarea anestezicului
• procedeul Hoffer: se înţeapă podeaua fosei nazale pe
marginea septului, la 1,5-2 cm înapoia pragului narinar,
acul având o direcţie aproape verticală în jos şi înăuntru, la
3-4 mm profunzime lăsându-se depozitul anestezic (0,5 ml
soluţie)

Anestezia prin infiltraţie locală în bolta palatină

Indicaţii:
• pentru a se intervenii pe o zonă mai redusă (1-2 dinţi) la
nivelul arcadei superioare
• vasoconstricţia unui teritoriu palatin pentru a diminua
sângerarea
• pentru completarea unei anestezii la arcada superioară
pentru intervenţii pe creasta alveolară

Contraindicaţii: procese tumorale sau inflamaţii în zona

în care urmează să se facă puncţia
Tehnică:
• locul de puncţie este la 1 cm de marginea gingivală
• acul se ţine perpendicular pe os
• aderenţa şi grosimea mucoasei necesită o presiune mai
mare la injectare, ceea ce produce pacientului o durere
intensă
• este necesară o cantitate mică de anestezic 0,3-0,5 ml

52
 ANESTEZIA LA ARCADA INFERIOARĂ

Anestezia plexală

Corticala groasă a mandibulei nu permite difuzarea

anestezicului (la fel ca şi la maxilar), astfel încât anestezia
plexală are indicaţii restrânse la arcada inferioară. Singura zonă
unde ţesutul osos spongios este mai abundent, iar corticala mai
subţire, este zona incisivilor, mai ales la copii şi tineri.
Indicaţii:
• anestezia a 1-2 dinţi frontali
• anestezia mucoasei şi periostului regiunii vestibulare
frontale
• vasoconstricţia în acest teritoriu
Contraindicaţii: procese tumorale sau leziuni
inflamatorii în regiunea frontală inferioară.

Fig. 24. Anestezia plexală pentru incisivii inferiori (a -

vestibular, b - lingual)

Tehnică:
• puncţia anestezică se practică în vestibulul bucal la
limita dintre mucoasa fixă şi cea mobilă
• acul se orientează cu bizoul paralel cu osul, iar seringa
se ţine cu corpul paralel cu axul dintelui

53
 • pentru IC anestezia se face traversând frenul cu acul
din partea opusă
• este suficientă injectarea a 1-2 ml soluţie anestezică
• pe versantul lingual, puncţia se face la limita mucoasei
fixe, unde mucoasa mobilă se răsfrânge spre planşeul
bucal – direcţia acului este uşor oblică

Anestezia nervului alveolar inferior

Este una dintre cele mai folosite tehnici de anestezie în

medicina dentară.

Teritoriul anesteziat:
• osul, parodonţiul şi dinţii jumătăţii respective a
mandibulei
• mucoasa gingivo-alveolară vestibulară în zona
incisivilor, caninului şi premolarilor inferiori
• tegumentul şi mucoasa buzei inferioare, precum şi
bărbia în jumătatea respectivă

Indicaţii: intervenţii la nivelul osului şi dinţilor de pe o

hemiarcadă, şi a mucoasei vestibulare de la gaura mentonieră la
linia mediană.
Contraindicaţii: procese inflamatorii sau tumori la locul
de puncţie.
Calea orală
Repere anatomice:
• planul de ocluzie al molarilor inferiori
• creasta temporală (medial şi posterior de marginea
anterioară a ramului ascendent mandibular)
• plica pterigo-mandibulară (de-a lungul marginii
anterioare a muşchiului pterigoidian intern)

54
 Fig. 25. Reperele anatomice pentru anestezia la
spina Spix.
Tehnică:
• pacientul este aşezat cu capul în continuarea trunchiului (sau
în uşoară extensie), cu arcadele larg deschise pentru a se
evidenţia regiunea retromolară
• se palpează reperele anatomice cu indexul mâinii stângi când
anestezia se face pe partea dreaptă a pacientului, şi cu policele
stâng când se efectuează anestezia pe partea stângă
• locul de puncţie este între creasta temporală şi plica pterigo-
mandibulară la 1 cm deasupra planului de ocluzie al molarilor
inferiori
• direcţia acului este la început sagitală antero-posterior, până
se ia contact cu osul în zona crestei temporale, corpul seringii
fiind paralel cu arcada inferioară
• acul va progresa în contact cu osul, înaintând pe faţa internă a
ramurii mandibulei, unde datorită oblicităţii acesteia,
menţinerea contactului osos se face deplasând corpul seringii
progresiv, către linia mediană sau chiar în dreptul dinţilor
arcadei opuse (C, PM)

55
• injectarea anestezicului începe când acul atinge osul, şi
continuă lent până la 1,5-2 cm profunzime (la 1 cm adâncime
se află n. lingual, iar la 1,5-2 cm n. alveolar inferior)
• anestezia se instalează în 5-10 minute

Fig. 26. Anestezia la spina Spix pe cale orală.

Tehnica Dielaufe - se foloseşte mai ales la edentaţi.

• puncţia se practică la 1 cm deasupra planului de ocluzie,
imediat înaintea ligamentului pterigo-mandibular, pus în
tensiune prin deschiderea largă a gurii
• seringa este în contact cu comisura bucală de partea opusă
• acul are o înclinaţie oblică înapoi şi înafară, pătrunzând direct
pe faţa internă a ramului mandibular fără a-şi modifica direcţia

Tehnica Maccary
• puncţia se face mai sus, la 1,5 cm deasupra planului de
ocluzie al molarilor inferiori şi la 2-3 mm înăuntrul crestei
temporale
• acul pătrunde oblic, corpul seringii fiind poziţionat în dreptul
IL sup de partea opusă
• la 1,5 cm profunzime, acul ajunge pe faţa int a mandibulei
deasupra spinei Spix, unde se va lăsa depozitul anestezic

56
 Tehnica Sargenti – abordarea directă a găurii
mandibulare
• înţepătura se face la 8-10 mm deasupra planului de ocluzie al
molarilor, înăuntrul crestei temporale
• acul urmează o direcţie transversală prin deplasarea corpului
seringii în zona C-PM sup de partea opusă

Fig. 27. Anestezia la spina Spix – tehnica clasică:

direcţiile care trebuie date acului şi locul de depunere a
soluţiei anestezice.
Dificultăţi. Există o serie de variaţii individuale în
anatomia locală care pot determina dificultăţi în efectuarea
anesteziei la spina Spix, rezultând neinstalarea acesteia. Aceste
modificări anatomice pot fi:
• variaţii de formă şi dimensiune a spinei Spix
• înclinare variabilă a ramurii mandibulare faţă de planul
sagital (prea oblică sau prea paralelă cu acesta)
• variaţii în lăţime a ramurii mandibulare
• poziţia găurii mandibulare în plan vertical variabilă în funcţie
de vârstă (la copii este mai jos decât la adulţi)
• la edentaţi lipseşte un reper important – planul de ocluzie al
molarilor inferiori
• prezenţa uneori de ramuri nervoase accesorii ce inervează
pulpa dentară la M şi PM (fibre senzitive din n milohioidian
sau din simpaticul cervical)

57
 Accidente:
• înţeparea vaselor alveolare aflate alături de nervi (alveolar inf,
lingual, bucal) în spaţiul pterigo-mandibular duce la formarea
unui hematom voluminos în această regiune, care apoi se poate
suprainfecta. Se evită prin aspirare înainte de injectare.
• injectarea anestezicului intravascular duce la fenomene
generale de tip: paloare, palpitaţii, lipotimie. Se evită prin
aspirare înainte de injectare.
• introducerea acului medial de plica pterigo-mandibulară va
duce la infiltrarea anestezică a peretelui faringian, cu
tumefierea zonei pilierilor amigdalieni şi dificultăţi de
deglutiţie
• introducerea acului posterior în spaţiul pterigo-mandibular va
duce la infiltrarea anestezică a lojei parotidiene, cu anestezierea
n facial care va duce la pareză tranzitorie a muşchilor feţei de
partea respectivă. De asemenea, mai posterior se află vena
facială posterioară şi artera carotidă externă, care pot fi
înţepate.
• practicarea prea lateral a puncţiei duce la neinstalarea
anesteziei prin injectarea pe ramul mandibular. Se
redirecţionează acul sau se va repeta puncţia.
• când puncţia se face prea sus, soluţia anestezică difuzează
prin incizura sigmoidă şi duce la pareza m maseter cu edem
regional tranzitor
• infiltrarea n. auriculotemporal dă senzaţie de anestezie a
urechii
• ruperea acului se poate produce când apar modificări bruşte
ale direcţiei acestuia, mişcări bruşte ale pacientului în timpul
efectuării injecţiei, tensionarea bruscă a ligamentului pterigo-
mandibular

58
 Calea cutanată – se foloseşte foarte rar, în cazurile în
care accesul oral este împiedicat de trismus, inflamaţii sau
tumori. Accesul se face pe cale submandibulară,
retromandibulară sau pe cale superioară.

Calea submandibulară
• pacientul este aşezat cu capul în extensie şi rotat către partea
opusă pentru a expune regiunea submandibulară
• locul de puncţie este sub marginea inferioară a mandibulei, la
1,5 cm anterior de marginea posterioară a ramului ascendent
• direcţia acului este de jos în sus, traversând părţile moi până
când se ajunge pe planul osos (pe versantul intern al ramului
ascendent)
• pe măsură ce se înaintează se păstrează direcţia verticală a
acului, care va fi paralel cu marginea posterioară a mandibulei,
la 1,5 cm anterior de aceasta, şi păstrând mereu contactul cu
osul
• depozitul anestezic se lasă la 4-4,5 cm adâncime pentru a fi
anesteziat n alveolar înainte de a pătrunde în canal

Calea retromandibulară
• pacientul este aşezat cu capul rotat spre partea opusă
• locul de puncţie este sub lobul urechii, la jumătatea distanţei
dintre arcada temporo-zigomatică şi gonion, înapoia marginii
posterioare a ramului mandibular
• direcţia acului este orizontală, până se ajunge pe os, şi apoi
uşor înăuntru
• injectarea anestezicului se face la 2,5 cm adâncime (dacă
părţile moi sunt abundente se pătrunde până la 3-4 cm
profunzime)

59
 Calea superioară – se utilizează excepţional, cână nu se
pot folosi celelalte căi.
• pacientul este aşezat cu capul în continuarea trunchiului şi
rotat spre partea opusă
• locul de puncţie este în dreptul incizurii sigmoide, imediat
sub marginea inferioară a arcadei zigomatice
• se foloseşte un ac curb care să se insinueze în spaţiul pterigo-
mandibular, ocolind incizura sigmoidă, pentru a se orienta spre
spina Spix (printre incizură şi arcada temporo-zigomatică)
• direcţia acului este iniţial spre înăuntru pentru a traversa
pielea şi m maseter, apoi trece deasupra incizurii sigmoide
înaintea colului condilului mandibular
• după ce se depăşeşte marginea osoasă acul se direcţionează în
jos (printr-o mişcare de rotaţie) mergând pe faţa internă a
ramurii ascendente, în contact permanent cu osul
• depozitul anestezic se lasă la 4 cm profunzime

Anestezia nervului lingual

N. lingual se anesteziază, de obicei, odată cu n. alveolar
inferior prin procedeele descrise anterior.

Astfel, în timpul anesteziei efectuate la spina Spix pe

cale endobucală, la 1 cm profunzime de locul de puncţie se lasă
0,5-1 ml soluţie anestezică pentru n lingual, acesta fiind situat
anterior cu 1-1,5 cm faţă de n alveolar inferior. Depozitul
anestezic pentru n lingual poate fi lăsat înainte sau după
anestezierea n alveolar inferior.

Anestezia separată a n. lingual – este indicată în

intervenţiile la nivelul planşeului bucal şi a limbii. Dacă se
practică intervenţia la nivelul porţiunii mediane a planşeului
sau a limbii este necesară anestezia bilaterală a n lingual.

60
 Contraindicaţii: procese inflamatorii sau tumorale în
treimea posterioară a planşeului.

Repere anatomice:
• unghiul intern al mandibulei
• ultimul molar inferior (M3)
• şanţul mandibulo-lingual

Tehnică:
• pacientul trebuie să aibă gura larg deschisă şi limba
împinsă medial cu un depărtător, oglindă dentară sau
indexul mâinii stg
• locul de puncţie este în dreptul ultimului molar,
înainte şi înăuntrul unghiului intern al mandibulei, în
şanţul mandibulo-lingual, la jumătatea distanţei dintre
marginea liberă a gingiei şi baza limbii
• direcţia acului este înapoi şi uşor în afară, spre os
• după traversarea mucoasei, se injectează progresiv
1,5-2 ml anestezic, mergându-se până la cca 1 cm
profunzime

Tehnica Dan Theodorescu

Indicaţii: anestezia mucoasei porţiunii anterioare a
planşeului bucal şi mucoasei gingivale de pe versantul lingual
în regiunea dinţilor frontali.

Repere anatomice:
• caninul sau primul premolar
• unghiul dintre mucoasa versantului lingual şi cea a
planşeului bucal

61
 Tehnică
• puncţia anestezică se efectuează cu un ac subţire în dreptul C
sau PM1, în unghiul de răsfrângere a mucoasei procesului
alveolar spre planşeu
• direcţia acului este în jos şi uşor în afară spre os
• se travesează mucoasa, iar la 0,5 cm profunzime se injectează
1,5-2 ml anestezic
• anestezia se practică, de obicei, bilateral

Anestezia limbii
Sensibilitatea limbii este asigurată de nervii linguali,
laringeu superior şi glosofaringian.
Anestezia se poate obţine printr-o singură injecţie,
efectuată în regiunea submentonieră, pe linia mediană, înaintea
osului hioid, de unde, prin traversarea planşeului bucal, se
pătrunde în ţesutul lingual, la baza limbii. Se injectează
progresiv soluţia anestezică, în timp ce cu indexul mâinii stg,
aplicat pe faţa dorsală a limbii, se controlează ca acul să nu
perforeze mucoasa linguală.

Anestezia nervului bucal

Indicaţii:
• intervenţii pe părţile moi ale obrazului
• anestezie de completare pentru mucoasa gingivo-
alveolară vestibulară în cazul extracţiilor molarilor
inferiori (asociată cu anestezia n alveolar inferior la
spina Spix).

62
 Teritoriul anesteziat:
• mucoasa gingivală şi vestibulară în dreptul
molarilor
• mucoasa obrazului
• pielea obrazului şi a comisurii labiale

Calea orală
Repere anatomice:
• baza apofizei coronoide
• planul de ocluzie al molarilor superiori
• 1 cm înapoia şi sub orificiul canalului Stenon

Tehnică:
• pacientul are gura larg deschisă
• cu policele stg se palpează marginea ant a ramului
mandibular, la baza apofizei coronoide, care se percepe
ca o creastă osoasă prin grosimea mucoasei
• locul de puncţie este la intersecţia acestei creste cu
planul de ocluzie al molarilor superiori
• direcţia acului este orizontală dinainte în apoi şi
dinăuntru în afară, corpul seringii ajungând în dreptul
comisurii opuse
• se perforează cu mucoasa şi m. buccinator şi se ajunge
pe marginea anterioară a ramului mandibular, la baza
apofizei coronoide unde se lasă depozitul anestezic

Calea cutanată – se foloseşte rar.

Tehnică:
• pacientul este aşezat cu capul rotat spre partea opusă, cu
muşchii ridicători ai mandibulei relaxaţi
• se reperează baza apofizei coronoide în grosimea părţilor moi
ale obrazului, prin palpare

63
• locul de puncţie este în obraz, la 2 cm sub arcada zigomatică
• direcţia acului este dinafară-înăuntru până se ajunge pe os
(marginea ant a ramului mandibular)
• anestezicul se lasă în dreptul crestei osoase respective
• indexul mâinii stg se introduce pe faţa internă a obrazului
pentru a evita perforarea mucoasei
În intervenţiile chirurgicale dento-alveolare şi pentru
extracţia dentară se foloseşte infiltraţia locală în mucoasa
mobilă vestibulară, în dreptul dintelui respectiv.

Anestezia nervului mentonier şi incisiv

Indicaţii:
• intervenţii dento-alveolare şi asupra părţilor moi
labio-mentoniere când accesul la spina Spix nu este
posibil
• completarea unei anestezii la gaura mandibulară de
partea opusă
• tratamentul nevralgiilor trigeminale cu zona trigger în
acest teritoriu

Repere anatomice:
• gaura mentonieră este situată pe faţa externă a
corpului mandibulei, la jumătatea înălţimii
osului, între rădăcinile celor doi premolari
• la edentaţi, aceasta se află la mijlocul distanţei
dintre simfiza mentonieră şi marginea anterioară
a m maseter, în apropierea marginii alveolare
• canalul mentonier are o direcţie de jos în sus,
dinainte înapoi şi dinăuntru înafară

64
 Teritoriul anesteziat:
• buza inferioară (jumătatea respectivă)
• regiunea mentonului
• osul, dinţii, parodonţiul în zona incisiv-canină
• mucoasa vestibulară de la linia mediană la PM1

Calea orală
• pacientul este poziţionat cu arcadele întredeschise
• cu policele mâinii stg se îndepărtează buza inferioară şi
părţile moi ale obrazului, iar celelalte degete sprijină marginea
bazilară a mandibulei pentru a o fixa
• puncţia se practică în vestibulul inferior, în mucoasa mobilă,
în dreptul rădăcinii meziale a M1
• direcţia acului este oblică în jos, înăuntru şi înainte, făcând un
unghi de 15-20° cu axul PM2
• după traversarea mucoasei, se atinge planul osos şi prin
tatonare se ajunge la gaura mentonieră
• când acul intră în canal devine fix, iar pacientul simte o
senzaţie de fulgerare în incisivii inferiori
•se injectează 0,5-1 ml anestezic
•pentru anestezia n incisiv, acul se împinge în canal încă 4-5
mm şi se mai injectează 0,5 ml anestezic

Calea cutanată – se foloseşte pentru intervenţii pe

părţile moi labio-mentoniere, sau în cazurile în care calea orală
nu este accesibilă.

Tehnică:
• pacientul este poziţionat cu capul uşor rotat spre
partea opusă
• cu indexul stâng se marchează pe obraz sediul găurii
mentoniere

65
 • puncţia se face în obraz, înapoi şi deasupra găurii
mentoniere, la cca 2 cm înapoia comisurii bucale
• direcţia acului este în jos, înăuntru şi înainte
• acul traversează părţile moi şi ajunge pe os, apoi prin
tatonare se pătrunde în gaura mentonieră cca 1 cm
• anestezicul se lasă la 1,5-2 cm profunzime faţă de
locul de înţepătură

Anestezia nervului maseter

se foloseşte în caz de trismus pentru a face posibilă deschiderea
arcadelor dentare în vederea efectuării unei anestezii sau a unei
intervenţii chirurgicale.

Repere anatomice:
• tragusul
• marginea inferioară a arcadei zigomatice

Tehnică:
• anestezia se efectuează la nivelul incizurii sigmoide, înaintea
tragusului unde se palpează marginea inferioară a arcadei
zigomatice sub care se percepe depresiunea precondiliană
• puncţia se face în contact cu osul, înaintea tuberculului
anterior zigomatic
• acul este poziţionat perpendicular pe piele având direcţia din
afară înăuntru
• injectarea începe imediat ce s-a ajuns în m maseter (de la 0,5-
1 cm până la cca 2,5 cm profunzime)
• se introduc 2-3 ml soluţie anestezică

Pentru a se infiltra şi nervii temporali (în caz de

contractură a muşchilor trmporal şi/sau pterigoidieni) soluţia
anestezică se va injecta mai profund, la 3-3,5 cm, traversând
incizura sigmoidă.

66
 ANESTEZIA SIMULTANĂ
este anestezia mai multor nervi prin aceeaşi injecţie.

Procedeul Veisbren
Reprezintă anestezia simultană a nervilor alveolar
inferior, lingual şi bucal. Cele trei trunchiuri nervoase sunt
învecinate în dreptul tuberozităţii mandibulare (proeminenţă
osoasă situată pe faţa int a ramurii ascendente la jumătatea
distanţei dintre incizura sigmoidă şi spina Spix.
Tehnică:
• pacientul este poziţionat cu gura larg deschisă
• înţepătura se practică lateral de plica pterigo-mandibulară şi
medial de baza apofizei coronoide, la 0,5 cm sub planul de
ocluzie al molarilor superiori; la edentaţi, puncţia se efectuează
la 1,5 cm sub creasta alveolară superioară
• direcţia acului este perpendiculară pe planul mucos, astfel
încât corpul seringii se află în dreptul M1de partea opusă,
împingând înapoi comisura bucală
• se introduce acul pe această direcţie şi la cca 1,5 cm
profunzime se atinge tuberozitatea mandibulei
• se lasă o primă cantitate de anestezic (pentru n lingual şi
alveolar inferior), apoi se retrage acul 3-4 mm, injectându-se
anestezicul pentru n. bucal

Procedeul Ginestet
Reprezintă anestezia simultană a nervilor alveolar
inferior, lingual, maseterin şi bucal.
Tehnică:
• pacientul este poziţionat cu gura larg deschisă
• locul de puncţie este la 1 cm deasupra planului de ocluzie al
M3 inferior, în dreptul liniei oblice externe, reperată prin
palpare

67
• se pătrunde pe creasta osoasă a marginii anterioare a ramului
mandibular şi se injectează 1 ml anestezic pentru n. bucal
• se introduce apoi acul pe faţa externă a ramului ascendent şi
la 1-1,5 cm adâncime se injectează 1 ml anestezic pentru n.
maseterin
• se retrage apoi acul şi se insinuează pe faţa internă, depăşind
creasta temporală şi la 1 cm profunzime de aceasta se lasă 1 ml
anestezic pentru n lingual
• apoi la încă 1cm profunzime se lasă depozitul anestezc pentru
n alveolar inferior

Procedeul Gaw-Gates
Urmăreşte anestezia simultană a nervilor alveolar
inferior, lingual, bucal şi auriculotemporal.
Tehnică:
• pacientul trebuie să aibă gura larg deschisă
• locul de puncţie este în mucoasa obrazului la întâlnirea liniei
ce uneşte tragusul cu comisura bucală, cu o linie ce trece la
jumătatea distanţei dintre plica pterigo-mandibulară şi tendonul
de inserţie a muşchiuluitemporal
• direcţia acului este înapoi şi extern, corpul seringii ajungând
în dreptul C sau PM1 de partea opusă
• se introduce acul la 3-3,5 cm profunzime, depozitul anestezic
lăsându-se sub inserţia m pterigoidian extern, pe faţa internă a
condilului
• se aspiră înainte de a injecta datorită riscului de a înţepa artera
maxilară internă

68
 ANESTEZIA TRONCULARĂ BAZALĂ
A RAMURILOR NERVULUI TRIGEMEN

Aceste tehnici anestezice se practică la nivelul

trunchiurilor principale a nervului trigemen la ieşirea acestora
prin orificiile bazei craniului.
Datorită multiplelor riscuri, dificultăţi şi accidente ce
pot apare cu ocazia efectuării puncţiilor în apropierea bazei
craniului, în ultimii ani aceste tehnici au fost înlocuite cu
anestezia generală.

Anestezia nervului oftalmic se practică mai frecvent în

oftalmologie şi ORL, fiind extrem de rar folosită în medicina
dentară. Anestezia se practică pe cale orbitară, fie medial, fie
lateral de globul ocular.

Anestezia nervului maxilar se practică în intervenţii

de amploare la nivelul etajului mijlociu al feţei. Anestezia se
face la ieşirea nervului din gaura rotundă, înainte de a intra în
canalul infraorbitar, în fosa pterigo-maxilară, unde acesta are
rapoarte foarte strânse cu artera maxilară internă.

Gaura rotundă se găseşte la 5 cm profunzime faţă de

tegumentul regiunii zigomatice, la 2 cm deasupra planului
orizontal ce trece prin marginea superioară a arcadei
zigomatice şi în planul transversal ce trece prin suturile
temporo-zigomatice.

69
 Sunt mai multe căi de acces pentru anestezia nervului
maxilar:
• calea cutanată subzigomatică
• calea cutanată suprazigomatică
• calea orbitară
• calea orală
• calea nazală

Calea cutanată suprazigomatică – este mai puţin

traumatizantă şi mai des folosită. Înţepătura se practică în
unghiul format de marginea posterioară a apofizei fronto-
malare cu marginea superioară a arcadei temporo-zigomatice,
reperat prin palpare (se poate practca înţepătura şi la jumătatea
marginii superioare a arcadei zigomatice).
Direcţia acului este perpendiculară direct înăuntru, până
se traversează fascia temporală, apoi acul se îndreaptă înainte şi
prin tatonare se ajunge pe tuberozitatea maxilarului după care,
în contact cu osul, îndreptând acul înăuntru, în jos şi înapoi, se
pătrunde până la 5-5,5 cm adâncime şi se injectează soluţia
anestezică.
Calea orală – se poate practica prin două procedee:
✗ procedeul Smith -Nivard – locul de puncţie este în
fornixul superior, înapoia M3. Acul are o direcţie în sus
şi uşor înapoi de-a lungul tuberozităţii maxilarului,
păstrându-se permanent contactul cu osul, până la 3,5
cm profunzime (în fosa pterigo-maxilară) unde se lasă
anestezicul.
✗ procedeul Mathas-Hoffer-Duchange – presupune
abordarea prin fosa pterigo-palatină , prin canalul
pterigo-palatin. Înţepătura se face în bolta palatină,
puţin înaintea găurii palatine mari. Direcţia acului este
în sus, înapoi şi înafară. Se pătrunde în gaura palatină,
apoi se înaintează prin canal până la 4,5-5 cm, unde se
lasă depozitul anestezic.

70
 Anestezia nervului mandibular se practică la ieşirea
nervului din craniu, prin gaura ovală, imediat sub aceasta.

Gaura ovală se găseşte la întretăierea unor planuri:

• planul orizontal ce trece prin conductele auditive
externe
• planul frontal ce uneşte cei doi tuberculi zigomatici
anteriori
• planul sagital ce trece prin porţiunea laterală a arcadei
dentare superioare

Gaura ovală este situată:

• la 2-3 mm înapoia aripii externe a apofizei
pterigoide
• la 4 cm înăuntrul condilului temporal
• la 5,5 cm înapoia şi înăuntrul crestei
zigomatico-alveolare
Această zonă se prioectează pe piele pe o arie delimitată
superior de marginea inferioară a arcadei zigomatice, iar
inferior de incizura mandibulară.

Teritoriul anesteziat:
• jumătatea respectivă a mandibulei împreună cu dinţii
şi parodonţiul
• tegumentele buzei inferioare, regiunii mentoniere,
porţiunii mijlocii a obrazului, regiunii parotidiene,
regiunii temporale şi pavilionul urechii
• mucoasa geniană, labială, linguală şi a planşeului

Pentru anestezia tronculară a nervului mandibular se

folosesc două căi de acces: calea cutanată (cu abord
suprazigomatic sau subzigomatic) şi calea orală.

71
 Calea orală – se descriu două procedee:
✗ procedeul Duchange – la gaura ovală se ajunge
pătrunzând prin palatul moale şi traversând fosa pterigoidă
între cele două aripi ale apofizei pterigoide. Locul de
puncţie este în mucoasa velară, la 1 cm înăuntru şi distal de
M3 superior. Acul se introduce imediat înăuntrul apofizei
pterigoide, care se reperează prin palpare la 0,5 cm
posterior de marginea osoasă palatină. Acul va avea o
direcţie în sus şi înapoi, pentru a traversa fosa pterigoidă.
Anestezicul se lasă la 3,5 cm profunzime faţă de locul de
puncţie.

✗ procedeul Francois Barri – presupune traversarea fosei

zigomatice. Înţepătura se practică în dreptul rădăcinii disto-
vestibulare a M2, acul având direcţia înapoi, înăuntru şi în
sus, ţintindu-se protuberanţa occipitală externă. Acul
pătrunde în contact cu faţa externă a tuberozităţii maxilare
până la 4,5 cm profunzime.

72
 ANESTEZIA GANGLIONARĂ

Se realizează prin injectarea soluţiei anestezice în

ganglionul Gasser, obţinându-se anestezia tuturor ramurilor
nervului trigemen. Nu se foloseşte ca tehnică anestezică, numai
în scop neurolizant în nevralgiile trigeminale.
Ganglionul Gasser se află endocranian, pe faţa
anterioară a stâncii temporalului, imediat deasupra şi înapoia
găurii ovale, motiv pentru care accesul se face prin gaura ovală.
Abordarea ganglionului Gasser este apanajul specialiştilor
neurochirurgi şi se face pe cale cutanată (fie lateral
subzigomatic, fie pe cale anterioară).

Datorită variaţiilor anatomice ale diverselor formaţiuni

cranio-faciale ce împiedică efectuarea sau instalarea anesteziei,
şi a accidentelor grave ce pot apare cu ocazia acestor manevre
(lezarea unor vase ca artera maxilară, plexul venos
pterigoidian, reacţii meningeale, tulburări oculare, tromboze,
embolii cerebrale etc), atât anestezia tronculară bazală cât şi
cea ganglionară au fost înlocuite de anestezia generală (mai
sigură şi mai eficientă).

73
 ANESTEZIA PLEXULUI CERVICAL

Anestezia plexului cervical superficial

Plexul cervical superficial, prin ramurile sale, asigură

inervaţia superficială a porţiunii cervicale antero-laterale. Din
acest plex cervical se desprind 4 ramuri:
• Nervul occipital mic – se distribuie regiunilor
mastoidiană şi occipitală
• Nervul auricular mare – inervează regiunile mastoidiană,
parotidiană şi pavilionul urechii
• Nervul transvers al gâtului – pentru regiunile supra- şi
subhioihiană
• Nervul supraclavicular – se distribuie umărului şi
regiunilor supra- şi subclaviculare

Indicaţii: intervenţii minore la nivel cervical.

Repere anatomice:
● suprafaţa procesului mastoid,
● tuberculul Chassaignac (al vertebrei C6)
● marginea posterioară a m
sternocleidomastoidian

Tehnică:
• Pacientul va fi aşezat în decubit dorsal cu capul rotat în partea
opusă intervenţiei
• Se palpează marginea posterioară a m sternocleidomastoidian
şi de-a lungul ei se imaginează o linie ce uneşte cele două
repere descrise

74
• Emergenţa celor 4 ramuri (punctul Erb) este situată pe
această linie, la jumătatea distanţei dintre cele două repere,
unde este şi locul de puncţie
• Se pătrunde cu acul superficial (1-2 cm profunzime),
extinzându-se anestezia 2-3 cm cranial şi caudal de locul de
puncţie

Anestezia plexului cervical profund

Este de fapt un blocaj anestezic paravertebral C2-C3-

C4, în apropiera emergenţelor vertebrale ale acestor nervi.

Indicaţii:
● ligatura arterei carotide externe
● alte intervenţii de durată scurtă sau medie la
nivel cervical (limfadenectomie, extirparea
unor chisturi cervicale etc)

Plexul cervical este format din trunchiurile anterioare

ale primilor 4 nervi cervicali. Se situează pe faţa anterioară a
primelor 4 vertebre, deasupra m ridicător al unghiului scapulei
şi muşchilor scaleni şi sub m. sternocleidomastoidian. Ramurile
profunde inervează structurile cervicale profunde, inclusiv
musculatura anterioară a gâtului.

Repere anatomice:
○ mastioda
○ procesul transversal al C6 (tuberculul Chassaignac)
○ marginea posterioară a m. sternocleidomastoidian

75
 Tehnica:
• pacientul este poziţionat cu capul rotat de partea opusă
intervenţiei
• se palpează marginea posterioară a m.
sternocleidomastoidian şi se trasează o linie de-a lungul
ei, de la mastoidă la tuberculul Chassaignac. Pe acest
segment se reperează C2 la 2 cm, C3 la 4 cm iar C4 la 6
cm inferior de mastoidă.
• se pătrunde cu acul orientat spre caudal (pentru a evita
pătrunderea în canalul medular) şi se avansează încet
până se ajunge în contact cu procesul transvers al
respectivei vertebre.
• se retrage acul 2-3 mm, se aspiră iar apoi se injectează
3-4 ml soluţie anestezică
• se repetă procedura la fiecare dintre cele 3 nivele.
În majoritatea cazurilor procesele transverse sunt situate
la 1-2 cm profunzime (faţă de planul cutanat). Nu se va
pătrunde niciodată mai profund de 2,5 cm pentru a nu leza art
vertebrală sau chiar conţinutul medular.

76