Verificarea poate fi directa sau indirecta.

Verificarea directa se refera la verificarea unei valori sau a

altei reprezentari prin observare directa, ca de exemplu prin numararea banilor, e verificarea care se
face de cele mai multe ori prin inventariere. Verificarea indirecta se refera la verificarea intrarilor
pentru un model, o formula sau o alta tehnica si la recalcularea rezultatelor prin utilizarea aceleiasi
metodologii; un exemplu il reprezinta verificarea valorilor contabile ale stocurilor, prin verificarea
intrarilor exprimate in cantitati si costuri si prin recalcularea stocurilor finale utilizand aceleasi
ipoteze de lucru privind fluxul stocurilor; de exemplu: utilizarea metodei FIFO.

Literatura contabilă românească a apărut la mijlocul secolului al XlX-lea (prima lucrare de

contabilitate în limba română este „Pravila comerţială” a lui Emanoil loan Nichifor, apărută la
Braşov în 1837), mult mai târziu în comparaţie cu ţările europene occidentale. Cauza acestei
întârzieri se explică prin apariţia târzie a formelor economiei capitaliste în spaţiul românesc. Pe de
altă parte, absenţa sau slaba dezvoltare a cunoştinţelor legate de afaceri în general şi de contabilitate
în particular poate fi o explicaţie adusă perpetuării până târziu, la începutul secolului al XX-lea, a
unor forme feudale în economia românească.
Pentru o imagine mai bună a preocupărilor legate de istoria contabilităţii autohtone considerăm
necesară prezentarea succintă a evoluţiei contabilităţii româneşti, privite ca o componentă culturală.
Astfel, gândirea şi practica contabilă românească au urmat următorul parcurs (lonaşcu, 1997):
1) etapa formării literaturii contabile româneşti (1837-1900): cuprinde perioada apariţiei primelor
lucrări de contabilitate în limba română, de fapt traduceri după autori străini.
2) etapa maturizării gândirii contabile româneşti sau timpul controverselor contabile (1900-1947):
se caracterizează prin apariţia unui număr important de lucrări în domeniul contabilităţii, iar autorii
trec de la descrierea tehnicii contabile la problematizarea unor aspecte „din” sau „despre”
contabilitate. românească de contabilitate, care se soldează cu câteva contribuţii teoretice (în special
lucrările lui Spiridon lacobescu şi Ion Evian), precum şi cu o formalizare instituţională.
Folosirea contabilitatii in partida dubla din perioada medievala a dus la cresterea valorii
probante a conturilor negustorilor in solutionarea juridica a litigiilor comerciale. Astfel, in locul
conturilor partiale, care functionau in partida simpla, fara legatura intre ele, care inregistrau
incasarile si platile afacerii sau situatia fiecarui debitor sau creditor, contabilitatea in partida
dubla se prezinta ca un sistem de conturi aflate in corespondenta prin utilizarea a 2 registre
principale, Registrul Jurnal si Registrul Cartea Mare. Contul devine unitatea elementara de
inregistrare a operatiunilor si criteriul de clasificare a operatiunilor in contabilitate.