Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Artă poetică modernistă

Lucian Blaga, poet, filozof, dramaturg face parte dintre personalitățile

complexe ale perioadei interbelice.

Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, care deschide volumul

,,Poemele luminii” (1919), aparține modernismului interbelic de
tip expresionist.

O primă trăsătură a modernismului în text este dublarea discursului liric

cu unul filozofic. Blaga consideră că poezia trebuie să aibă conținutul
consistent al ideii . Atitudinea poetică din ,,Eu nu strivesc corola…” își
găsește forme de expresie în sistemul filozofic întemeiat mai târziu . El
propune o nouă viziune metafizică, în care optează pentru destinul
creator al omului și pentru cultivarea misterului, ca strat de adâncime
al existenței (teoria minus-cunoașterii). Cunoașterii paradiziace– bazate
pe rațiune, pe intelect, el îi opune cunoașterea luciferică-bazată pe intuiție
și pe afectivitate- și optează pentru cea din urmă.

O altă trăsătură a modernismului în text este inovația prozodică și

eliberarea de rigorile poeziei clasice: structura astrofică, folosirea versului
alb, cu metrică variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii
ingambamentului creează un ritm amplu, cuprinzător.

Tema textului este cunoașterea prin creație.

O primă idee poetică vizează afirmarea poziției eului liric în fața
misterelor universale. Această atitudine este descrisă în opoziție cu
a celorlalți și se organizează în jurul negației ”nu”-”nu strivesc, nu ucid”.
Poetul refuză raționalul și optează pentru păstrarea şi adâncirea
misterului.. Într-o orgolioasă afirmare expresionistă, pronumele personal
”eu” (cu funcție emfatică) deschide poemul, fiind reluat de șase ori pe
parcursul textului. Cunoașterea paradiziacă -prin rațiune- distruge
farmecul întrebărilor legate de viață, natură, frumos (”flori”), cunoaștere,
contemplație poetică (”ochi”), cuvânt (” buze”), moarte (”morminte”).

O imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește de la metafora

luminii. Lumina reprezintă cunoașterea. Comparația ”și-ntocmai cum cu
razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina
nopții” este ilustrativă. Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa
în obscuritate, oferă un farmec unic peisajului nocturn. În mod asemănător,
abordarea poetică lămurește parțial obiectul cunoașterii, dându-i un farmec
care, altfel, ar scăpa observației. Astfel , ,,tot ce-i ne-nțeles/se schimbă-n
ne-nțelesuri și mai mari”.

Titlul, reluat în primul vers, este relevant pentru textul liric, deoarece
exprimă dorințaeului liric de a proteja misterele lumii. Dezicerea de atitudinea
celorlalți în titlu este reflectată de imaginea unui gest de inutilă violență:
strivirea-distrugerea- unei flori . Metafora ,,corolei de minuni” sugerează
perfecțiunea, esența vieții ( cercul este figura geometrică pe care mai târziu
Marele Anonim o alterează pentru a stabili limitele umanului în ”Diferențiale
divine”). Puternica adeziune la această atitudine poetică este enunțată
programativ și explicitată pe parcursul poeziei.
La nivelul figurilor semantice, poezia lui Lucian Blaga se caracterizează
prin metaforism , intelectualizare a emoției și folosire de simboluri de maximă
abstractizare. Cuvintele sunt resemantizate și aduse într-un câmp al
transcendenței. Blaga cultivă metafora revelatorie, limbajul devenind parte
a metafizicii cunoașterii: ,,nepătrunsul ascuns”, ..adâncimi de întuneric”,
,,întunecata zare”, ,,sfânt mister”. Limbajul capătă o sarcină mitică.

Arta poetică modernistă, ,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

exprimă atitudinea căreia autorul îi va rămâne fidel pe tot parcursul său
poetic și filozofic și din care va germina întreaga sa operă.