ELEMENTELE MINERALE

Substanţele minerale reprezintă 4-5% din greutatea organismului,

Macrominerale: calciul, fosforul magneziu, sodiu, clor, potasiu, sulf
Oligoelemente: fier, zinc, cupru, iod, mangan, fluor, molibden, cobalt, seleniu,
crom, nichel, vanadiu, bor
Elementele minerale au roluri importante în organism deoarece participă la toate
procesele vitale - acţiunile enzimelor, vitaminelor sau hormonilor fiind dependente de
prezenţa lor.

MACROMINERALE
CALCIUL

Calciul - cantitatea cea mai mare în organism,

- 1,5-2% din greutatea corporală
- 40% din totalul substanţelor minerale.
Este esenţial pentru integritatea sistemului osos şi a dinţilor:
- 99% sub formă de săruri fosfo-calcice→ rol plastic
- 1% în sânge, în lichidele extracelulare şi în celule - controlează diverse
activităţi metabolice.
Calciul intră în structura dinţilor: hidroxiapatita (raportul Ca/P este de 2/1):
- smalţ - 33,6-39,4% din greutatea uscată,
- dentină 28,2-35,3%,
- cement şi pulpa dentară în dinţii permanenţi.
În salivă: - calciul se află în concentraţie mai mică decât în plasmă.
- creşterea debitului salivar scade concentraţia de calciu (salivă
parotidiană)
- sărurile de calciu solubile în mediu acid precipită dacă saliva devine
alcalină sub formă de calculi salivari,
- saliva bogată în mucină favorizează precipitarea sub forma tartrului
dentar.
Calciul seric se găseşte sub trei forme diferite:
- calciu liber sau ionic (47,5%),
- complexe de calciu şi anioni (fosfat, citrat, bicarbonat sau alţii – 6,4%)
- calciu legat de proteine (albumina – 46%).
Concentraţia calciului seric total este de 8,8-10,8 mg/dl, din care 4,4-5,5 mg/dl
reprezintă concentraţia calciului ionic

Factorii care influenţează absorbţia de calciu

129
 Factorii ce favorizează absorbţia calciului:
- calcitriol - stimulează absorbţia, inclusiv transportul la nivelul „marginii în
perie” a mucoasei;
- aciditatea gastrică;
- prezenţa proteinelor, a lactozei, a acidului lactic, citric;
- prezenţa PTH: - creşte resorbţia la nivel tubular renal
- stimulează sinteza de calcitriol;
- aportul de vit. A şi C+Fe, Mg, Mn→stimulează activitatea Ca la nivel tisular.
Factorii ce determină scăderea absorbţiei de calciu:
- acidul oxalic (spanac, sfeclă, tomate, cacao, smochine)→oxalat de calciu
insolubil;
- acidul fitic din cereale (coaja seminţelor) → fitat de calciu - insolubil;
- fibrele alimentare (aportul zilnic>30g);
- dieta bogată în lipide (acizi graşi →săpunuri insolubile).

FUNCŢII

 rol plastic
 funcţii metabolice:
- influenţează transportul ionilor→stabilizator membranar;
- intervine în eliberarea neurotransmiţătorilor la nivelul sinapselor;
- modularea funcţiilor hormonale;
- activarea/inhibarea enzimelor extra- şi intracelulare;
- transmiterea nervoasă şi în controlul activităţii cardiace.
- menţinerea tonusului muscular şi controlul excitabilităţii nervoase prin echilibrul
ionilor de Ca, Na, K, Mg;
- formarea coagulului sanguin, prin stimularea eliberării de tromboplastină de la
nivelul trombocitelor. Este şi un cofactor al transformării protrombinei în trombină,
ceea ce are ca rezultat polimerizarea fibrinogenului în fibrină;
- activează factorul intrinsec Castle şi facilitează absorbţia vitaminei B12 în ileon;
- menţine echilibrul hidro-electrolitic şi acido-bazic;
- activează enzime: labferment, tripsina, lipaza, fosfataza alcalină;
- efecte simpatomimetice, în antagonism cu K; intervine în metabolismul Fe.
RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

Doza fiziologică de calciu :

- adult (19-50 ani) 1000 mg/zi, iar >50 ani 1200 mg/zi ;
- sarcină - aproximativ 200 mg/zi calciu în plus;
- sugari până la vârsta de 6 luni 210 mg/zi;
- între 6 luni şi 1 an 270 mg/zi;
- copii între 1-5 ani 500 mg/zi;
- între 4 şi 8 ani 800 mg/zi;
- adolescenţi (8-18 ani) 1300 mg/zi .

130
 SURSE ALIMENTARE

Laptele şi brânzeturile - 75% din necesarul zilnic → condiţii optime:

- raportul Ca/P = 1,4
- conţin şi vitamina D, lactoză, acid citric, aminoacizi;
- nu sunt prezenţi factorii de insolubilizare ca acidul oxalic, acidul fitic, etc.
Stridiile, somonul, conservele de peşte, gălbenuşul de ou sunt surse bogate în calciu.
Soia, fasolea boabe, migdalele, alunele conţin cantităţi suficiente de calciu.
Vegetalele: varza, broccoli, pătrunjelul au o absorbţie de peste 50%, iar spanacul
(datorita acidului oxalic conţinut) 5 %.
Ape minerale Borsec (341,4 mg/l) sau Dorna (346 mg/l).

Surse alimentare de calciu

ALIMENT Ca (mg%) ALIMENT Ca (mg%)

Lapte de vacă 125 Conserve de crap în sos tomat 360
Iaurt 125 Pătrunjel 300
Brânză de vaci 180 Andive 100
Brânză de burduf 925 Fasole boabe 180
Brânză telemea 390 Alune 240
Caşcaval 800 Smochine 170
Sweitzer 950 Gălbenuş de ou 150

DEFICITUL DE CALCIU

Carenţa de calciu apare în condiţii diverse:

- sarcină şi alăptare;
- lipsă de aport, prin absenţa produselor lactate din alimentaţie;
- hipoparatiroidism;
- scăderea aportului, absorbţiei, producţiei de vitamină D sau creşterii
metabolismului acesteia (în boli hepatice, renale, alcoolism);
- hipomagneziemia (scade secreţia PTH);
- excreţie urinară de calciu.
Manifestări generale:
- insomnie, irascibilitate, parestezii, cefalee, stări depresive, tulburări de
concentrare;
- palpitaţii, fenomene anginoase;
- tulburări de deglutiţie, colici abdominale, meteorism;
- transpiraţii;
- fasciculaţii musculare;
- scăderea libidoului şi a potenţei;
- lipotimii.

Alte tulburări ale metabolismului calciului:

131
 a) Modificări osoase

Osteoporoza este o tulburare metabolică în care apare un deficit de formare osoasă,

fără alte modificări în compoziţia ţesutului osos, având risc crescut de apariţie a fracturilor.
Osteomalacia este asociată cu lipsa de vitamină D, concomitent cu un dezechilibru
între aportul de calciu şi fosfor. Este caracterizată drept o mineralizare insuficientă a
matricei osoase.
Rahitism - la copii - în prezenţa unei hipovitaminoze D.
La nivelul aparatului dento-maxilar:
- erupţie întârziată a dentiţiei primare;
- alterarea secvenţei eruptive (afectaţi fiind incisivii şi primii molari);
- hipoplazii şi hipomineralizare.

b) Tetania

- creşte excitabilitatea neuromusculară, cu reducerea pragului receptorilor

periferici senzoriali la excitaţie→spasme musculare şi crampe.

c) Caria dentară

Apariţia cariei dentare depinde de rezistenţa smalţului, care poate fi perturbată

printr-o mineralizare insuficientă a matricei în condiţiile existenţei hipocalcemiei asociate
hipovitaminozei D sau modificării raportului optim Ca/P.

EXCESUL DE CALCIU

Hipercalcemia apare mult mai rar decât hipocalcemia.

Se instalează în:
- hipervitaminoza D;
- boli granulomatoase (sarcoidoza);
- hiperparatiroidism primar;
- metastaze osteolitice;
- consum de alimente îmbogăţite în calciu, concomitent cu administare de
vitamina D;
- imobilizare prelungită.
Semne generale:
- astenie, somnolenţă, scăderea randamentului fizic şi intelectual;
- apetit diminuat, disfagie, greaţă, vărsături, epigastralgii, constipaţie;
- dispnee, palpitaţii, bradicardie, HTA;
- dureri mio-osteo-articulare, redoare articulară, hipotonie musculară;
- poliurie, colici renale;
- apatie, inexpresivitate a feţei, stări confuzionale.
Ingestie de calciu (2000 mgzi) + vitamina D, la cei care primesc suplimente
nutritive→ hipercalcemie şi calcificări excesive în ţesutul osos şi în ţesuturile moi.

132
 FOSFORUL

În ţesuturile umane 500-800 g de fosfor, 85% prezent sub formă de cristale de

fosfat de calciu în oase şi dinţi.
Concentraţiile de fosfor anorganic din ser sunt menţinute la 3-4,5 mg/100ml prin
activitatea paratiroidelor.

FUNCŢII

- constituent al acizilor nucleici ADN şi ARN;

- principala sursă de energie ATP-ul, conţine legături fosfat, ca şi creatininfosfatul
şi fosfoenolpiruvatul;
- vitaminele grupului B sunt active după combinarea cu acidul fosforic
(piridoxalfosfat, tiaminpirofosfat, nicotinamid-adenin-dinucleotid fosfat-NADP);
- intră în structura membranelor celulare sub formă de fosfolipide;
- fosfaţii anorganici plasmatici menţin echilibrul acido-bazic al organismului;
- rol plastic – intră în structura oaselor şi dinţilor, în combinaţie cu calciul formând
hidroxiapatita ce conferă dintelui duritate şi rezistenţă la compresiune.

RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

OMS consideră că dietele care aduc un aport de calciu corespunzător sunt

echilibrate şi prin conţinutul în fosfor.
Se recomandă un necesar zilnic de fosfor:
- adulţii de peste 19 ani 700 mg/zi;
- femeile însărcinate sau care alăptează 1250 mg/zi;
- pentru copii 9-18 ani 1250 mg/zi;
- pentru copii 1-8 ani 460-500 mg/zi.

SURSE ALIMENTARE

Majoritatea fosforului (70%) provine din lapte, carne, peşte şi ouă, 20% provine din
cereale şi legume, iar aproximativ 10% din fructe.
În cerealele integrale şi în leguminoasele uscate - fosforul este sub formă de acid
fitic, care poate forma complexe insolubile.
Când compuşii anorganici ai fosforului sunt adăugaţi ca supliment nutritiv în
cerealele de la micul dejun, pâine sau gumă de mestecat (trimetafosfat) → efect cariostatic.
Mecanismul de acţiune local al fosfaţilor → schimb ionic între fosfatul din placa
dentară şi fosfatul din cristalul de apatită al dintelui→ previne demineralizarea.

Surse alimentare de fosfor

133
 Aliment P (mg%) Aliment P (mg%)
Schweizer 750 Fasole boabe 300
Brânză de burduf 650 Pâine de secară 250
Caşcaval 510 Nuci 350
Gălbenuş de ou 500 Migdale 465
Carne vacă 230 Ciocolată 445
Ficat 325 Ciuperci 136
Heringi 225 Pătrunjel-frunze 136
Ştiucă 220 Mazăre verde 130

DEFICITUL DE FOSFOR

Hipofosfatemia este rezultatul:

- malnutriţiei protein-calorice;
- sindroamelor de malabsorbţie;
- utilizării de antiacide (hidroxid de aluminiu);
- alcalozei respiratorii;
- acidozei diabetice sau lactice;
- alcoolismului.
Clinic:
- tulburări în formarea şi mineralizarea dinţilor şi oaselor;
- encefalopatie metabolică (iritabilitate, anxietate, astenie, parestezii);
- scăderea capacităţii antiinfecţioase;
- hipoxie tisulară;
- osteoliză;
- disfuncţie hepatică;
- miopatie şi rabdomioliză;
- insuficienţă cardiacă şi respiratorie.

MAGNEZIUL

Magneziul - macroelement mineral esenţial;

- cu calciul şi fosforul intră în structura ţesutului osos şi a dinţilor;
- la adult există 20 până la 28 g magneziu - 50% în ţesutul osos
- 25% în muşchi
- restul în ţesuturile moi.

FUNCŢII

134
 - cofactor pentru mai mult de 300 de enzime implicate în metabolismul intermediar
glucidic, lipidic şi protidic (sinteze de acizi graşi şi proteine, fosforilarea oxidativă a
glucozei şi a derivaţilor ei în calea glicolitică) ;
- funcţia majoră este de a stabiliza structura ATP, în reacţiile ATP-ului dependente
enzimatic, fiind important şi pentru formarea AMPc ;
- alături de Ca, K, Na intervine în permeabilitatea membranară şi în excitabilitatea
neuromusculară ;
- în contracţia musculară, poate avea împreună cu calciul efecte sinergice ;
- influenţează activitatea sistemului nervos central → mineralul « anti-stress »;
- potenţează metabolismul energetic al cordului şi protejează celulele miocardice de
lipsa temporară a aportului de oxigen→ prevenirea cardiopatiei ischemice ;
- participă la realizarea structurii de rezistenţă a scheletului şi dinţilor (element
structural al reţelei cristaline a apatitei, ca fosfat de Mg);
- concentraţia sa în smalţ este mai mică decât în dentină→acumularea sa în anumite
zone corespunzând unei reduceri a Ca şi P;
- activează fosfatazele alcaline, ceea ce sugerează implicarea sa în patogenia cariei
dentare.

RAŢIA ZILNICĂ RECOMANDATĂ

Recomandările pentru un adult cu vârsta de peste 19 ani sunt de :

- 400 mg/zi pentru bărbaţi
- 300 mg/zi pentru femei.

SURSE ALIMENTARE

Magneziul este abundent în alimente - o dietă echilibrată conţine cantităţi adecvate.

Surse de Mg sunt: - leguminoase uscate, nuci, alune, cacao, ceai, smochine, cereale
integrale (grâu, ovăz, orz), ca şi vegetale verzi, închise la culoare Mg fiind constituent
esenţial al clorofilei (salată, spanac, ceapă verde, urzici); de asemenea apele minerale
(Borsec, Harghita), berea şi cafeaua conţin magneziu.
Peştele, carnea, laptele şi fructele (portocale, mere, banane) sunt surse sărace în
magneziu.

Surse alimentare de magneziu

Aliment Mg (mg%) Aliment Mg (mg%)

Lapte de vacă 12 Mazăre verde 40
Sweitzer 50 Salată verde 40
Gălbenuş ou de găină 15 Fasole uscată 160
Carne de vacă 25 Pătrunjel-rădacină 50
Cacao 520 Pâine de grâu neagră 150
Drojdie de bere 180 Tărâţe de grâu 600

DEFICITUL DE MAGNEZIU

135
 Apare în:
- alimentaţie parenterală prelungită;
- ciroză hepatică;
- sindroame de malabsorbţie;
- afecţiuni renale (nefrite interstiţiale, acidoză renală);
- hipertiroidism, hiperparatiroidism;
- unele medicamente diuretice;
- etilism cronic;
- stress postchirurgical;
- diete bogate în grăsimi saturate, fibre, exces de Ca, P.
Clinic:
- disfagie, disfuncţia articulaţiei temporo-mandibulare;
- fasciculaţii, contracturi mioclonice, crize tetanice;
- insomnie, anxietate, confuzie, depresie;
- colici abdominale;
- aritmii, angor pectoris, HTA.
Deficitul de magneziu determină deficite de sinteză a matricei organice, cu deficite
de calcificare la nivel osos, osteoporoză, fracturi la traumatisme minore, tasări ale
corpurilor vertebrale
Experimental - deficit de magneziu → smalţul şi dentina dinţilor incisivi vor fi
hipoplazice, modificări degenerative ale ameloblastelor şi odontoblastelor.
Structurile periodontale pot fi afectate şi ele: o reducere a ratei de formare a osului
alveolar, lărgirea ligamentelor periodontale şi hiperplazie gingivală.

EXCESUL DE MAGNEZIU

Studiile clinice arată că excesul de magneziu determină dezvoltarea cariilor dentare.

OLIGOELEMENTELE MINERALE
Sunt elemente minerale prezente în cantităţi foarte mici în ţesuturi – importante
pentru desfăşurarea normale a unor funcţii fiziologice.
Se consideră ca fiind esenţiale 9 oligoelemente: crom, cupru, iod, fier, mangan,
molibden, seleniu, zinc şi fluor.

FIERUL

Statusul nutriţional al fierului - incidenţa anemiei prin deficit de

fier;
- aportului excesiv în bolile
coronariene şi cancer.

136
 În organism - două forme:
1 cea funcţională – 65%, în gruparea hem a unor hemoproteine (hemoglobina,
mioglobina, citocromi, catalaze, peroxidaze);
2) cea de depozit – 25% (feritina, hemosiderina şi transferina - proteina
transportoare a fierului în sânge); stocat mai ales la nivelul ficatului, splinei sau
măduvei osoase.
Fierul este bine conservat în organism şi doar 10% este excretat.
La adult, concentraţia plasmatică este de: 110-140 μg% la bărbaţi,
90-120 μg% la femei.
Raţia de fier de 15-18 mg/zi e recomandată femeilor de vârstă fertilă, în timpul
sarcinii 27 mg/zi 12.

Pricipalele surse alimentare de fier sunt: ficatul, carnea roşie slabă, viscerele
(rinichi, splină, inimă), gălbenuşul de ou, peştele.
Fasolea uscată, lintea, pâinea neagră, fructele uscate (stafide, prune, curmale) şi
oleaginoase (nuci, alune)- surse vegetale.
Alimentele cu concentraţii crescute de vitamină C, chiar dacă au un conţinut mai
mic în fier, îl fac mai uşor disponibil pentru absorbţie prin reducerea ionului feric la ion
feros (exemplu: morcovii, broccoli, cartofii, roşiile, conopida, varza, ardeii graşi).
Alimentele cu conţinut crescut în fitaţi, fosfaţi, celuloză, tanin, acid oxalic scad
disponibilitatea fierului pentru absorbţie. Fierberea, fragmentarea, gradul de rafinare în
exces accentuează pierderile de fier.

ZINCUL

Zincul atinge în ţesuturile dure dentare cea mai mare concentraţie din organism; el
se găseşte la suprafaţa smalţului, în perioada de formare fiind un element important al fazei
minerale14.
Pulberea de peroxid de zinc aplicată local în cazul afecţiunilor gingivale (cum ar fi
gingivita acută necrozantă) a determinat dispariţia inflamaţiei şi regresia leziunilor.
Raţia zilnică recomandată - adulţi 15 mg/zi, iar pe perioada sarcinii şi alăptării 20-
24 mg/zi.
Carnea roşie, peştele şi fructele de mare, laptele şi produsele lactate, viscerele,
gălbenuşul de ou, legumele şi fructele sunt sursele alimentare principale. Pâinea, cerealele,
legumele verzi sunt şi ele surse bogate de zinc, dar biodisponibilitatea acestuia este scăzută.

CUPRUL
Deşi nu se poate afirma existenţa unei relaţii între aportul alimentar de cupru şi
caria dentară, totuşi, se ştie că o concentraţie crescută de cupru prezentă în salivă inhibă
producerea de acid.
Cuprul este prezent în cantităţi mici şi în smalţ, având proprietăţi carioprotectoare.
El se regăseşte şi în materialele de obturaţie şi în pastele de dinţi.
Raţia zilnică necesară – adulţi : 890-900 µg/zi.

137
 Sursele bogate în cupru sunt reprezentate de: stridii, ficat, rinichi, carne de pasăre şi
peşte, ciocolată, nuci, leguminoase uscate, cereale integrale, cacao.

IODUL
Singurul rol cunoscut al iodului este de parte integrantă a hormonilor tiroidieni.
O raţie alimentară de 150 µg/zi de iod a fost propusă ca suficientă pentru adult.
Iodul în alimente: peştii de apă dulce 20-40 µg/kg, vieţuitoarele marine 300-
3000µg/kg, carnea de vacă (50-90 µg/kg), ou (18-36 µg, apa potabilă.
Lipsa aportului de iod este în general corelată cu dezvoltarea guşei endemice, ce
reprezintă o hipertrofie a glandei tiroide.

138