Sunteți pe pagina 1din 2

Seminar contracte 3 decembrie 2021 Conf.univ.dr.

Ilie Urs

Spețe

1. Vor fi dicutate și soluţionate cele două speţe rămase de la seminarul trecut


din 26 noiembrie.

2. A şi B, coproprietari în cote egale asupra unui teren intravilan de 2000 mp în


staţiunea Fântânele-Beliş, vând lui C prin act autentic, la data de 20 ianuarie 2013,
1000 mp din terenul menţionat mai sus, pentru preţul de 10.000 Euro. Terenul
cumpărat de C este delimitat de părţi şi are vedere spre lacul de acumulare.
Prin contract s-a stipulat că vânzătorii nu îşi asumă nici o garanţie de fapt sau de
drept pentru bunul vândut.
La data de 15 ianuarie 2016, C revinde terenul cumpărat lui D pentru preţul de
30.000 Euro prin act autentic notarial.
În vara anului 2017, A începe construirea unui edificiu pe terenul rămas în
proprietatea sa şi a lui B, deţinând pentru aceasta autorizaţiile cerute de lege.
D, căruia prin ridicarea construcţiei i se ia vederea la lac, este nemulţumit de
această situaţie şi se prezintă la Dv., care sunteţi avocat, şi vă cere o consultaţie scrisă.
Formulaţi această consultaţie.

Grile

1. Obligaţia de garanţie contra viciilor bunului vândut există dacă:


a) viciul sau cauza lui exista la data încheierii contractului de vânzare;
b) viciul sau cauza lui exista la data predării bunului;
c) viciul sau cauza lui exista la data plăţii preţului.
2. Răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse poate fi limitată sau înlăturată:
a) numai în privinţa viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la
data încheierii contractului;
b) numai în privinţa viciilor pe care vânzătorul nu le-a cunoscut la data încheierii
contractului;
c) indiferent dacă a cunoscut sau nu viciile.
3. Obligaţia vânzătorului de garanţie împotriva viciilor ascunse ale bunului vândut:
a) operează chiar dacă cumpărătorul are culpă în necunoaşterea viciului, căci este vorba
despre o garanţie a vânzătorului;
b) nu funcţionează dacă viciul ascuns exista la data predării, dar s-a manifestat ulterior
predării bunului vândut;
c) se aplică dacă viciul s-a ivit în termenul de 1 an de la data predării sau recepţiei finale a
bunului vândut.

S-ar putea să vă placă și