Universitatea Titu Maiorescu

Copiii care sunt expuși la ecrane în primii doi

ani de viață pot dezvolta autism virtual
Echipa PRO

Ioniță Eliza-Emanuela, Grupa 3, Anul 2

1
Universitatea Titu Maiorescu

Expunerea intensivă timpurie la ecran (IESE) a fost asociată cu rezultate dăunătoare pentru
diferite variabile, inclusiv atenția, limbajul, reglarea emoțiilor și socializarea, unele dintre acestea
fiind esențiale pentru diagnosticarea tulburărilor de neurodezvoltare, cum ar fi ADHD și
tulburările de învățare. Urmând recomandările lui Bradford-Hill, susținem că există tot mai
multe dovezi clinice și empirice care susțin o relație de cauzalitate între expunerea intensivă
timpurie la ecran (mai mult de 4 ore pe zi) și simptomele ulterioare ale tulburărilor din spectrul
autist la unii copii mai mici posibil vulnerabili. Clinicienii ar trebui să fie, de asemenea,
conștienți de existența unor cazuri de recuperare sau de ameliorare dramatică după ce părinții
acceptă să oprească expunerea la ecran pentru câteva luni, asociate cu momente zilnice de
interacțiune diadică, deoarece această intervenție s-a dovedit în mod repetat a fi eficientă, fără
efecte secundare cunoscute (Mahmood, I., 2021).

Instituții importante, cum ar fi ”Academia Americană de Pediatrie și Societatea

Canadiană de Pediatrie” , emit în mod regulat orientări bazate pe dovezi cu privire la expunerea
copiilor mai mici la mediile cu ecran, care trec în revistă numeroasele efecte dăunătoare asociate
cu timpul petrecut în exces în fața ecranului (ST) asupra variabilelor cognitive, afective, sociale
și fizice - atât pe termen scurt, cât și pe termen lung (Boldea, I., 2018).

Conform lui Marius Zamfir, stimulii vizuali şi auditivi percepuţi în faţa ecranelor sunt atât
de agresivi pentru un creier aflat în dezvoltare şi se succed cu o asemenea rapiditate, încât
depăşesc capacitatea acestuia de a-i controla. Efectul invariabil va fi inhibarea unor importante
procese mentale, dar şi o nedezvoltare a anumitor arii neuronale. Expunerea la mediul virtual
determină copiii să nu mai dorească să înţeleagă ce se întâmplă în lumea care îi înconjoară şi să
se mulţumească doar cu senzaţiile (Marius Zamfir, 2018).

Prin mediul virtual, cei mici sunt lipsiţi de liniştea şi răgazul necesare dezvoltării
mecanismelor limbajului intern şi ale gândirii reflexive. Acesta nu numai că nu favorizează o
participare interactivă la procesul de cunoaştere, ci, dimpotrivă, presupune o experienţă pasivă şi
pasivizată pentru mintea umană (Zamfir, M., 2018).

Prin consumul excesiv de mediu virtual, copiilor li se slăbeşte capacitatea de a dezvolta şi

imagina jocuri, deci dinamismul mental. După o vizionare prelungită, copiii vor avea tendinţa de
a rămâne în aceeaşi stare de pasivitate sau de neimplicare în cunoaşterea lumii reale. (Zamfir, M.,
2018).
2
Universitatea Titu Maiorescu

Autismul Virtual este un termen inițiat de psihologul clinician Marius Zamfir, pentru a-l
diferenția de autismul classic, care reprezintă o tulburare de neuro-conectivitate, care apare din
cauza că se creează prea multe, ori prea puține rețele neuronale la nivelul creierului. Între 0-2 ani
creierul își triplează dimensiunea datorită creșterii sinapselor. Autismul începe să se manifeste
atunci când sinapsele sunt defecte. Autismul virtual apare tot în urma lipsei de neuro-
conectivitate, însă cauzată de o privare senzorio-motorie și socio-afectivă, cauzată de vizionarea
excesivă a ecranelor digitale (Marius Zamfir, 2018).

Acesta este reversibil dacă tratamentul este început cât mai curând posibil, în mod ideal
când copilul are mai puțin de 2 ani. Primul pas al tratamentului constă în eliminarea cauzei, adică
a consumului de mediu virtual. În cazul în care copilul are între 1,6 și 1,8 luni, vor fi necesare
aproximativ 4 luni de terapie. Dacă avem un copil autist de 1 an și 10 luni, sunt necesare
aproximativ 6 luni de terapie. Copiii de peste 2 ani au nevoie de 1 an de terapie. În peste 90% din
aceste cazuri, copiii se recuperează. Spre deosebire de autismul virtual, autismul clasic
presupune 2-4 ani de terapie, iar șansele de recuperare completă sunt mult mai mici. Cât timp se
pot uita copiii la ecrane digitale? ”Academia Americană de Pediatrie” a susținut 49 de studii,
care au constatat că între 0 și 1,5 ani copiii nu ar trebui să fie deloc expuși la medii virtuale. Între
1,5 și 2 ani, copiii pot privi ecranele timp de maximum 30 de minute și numai sub supravegherea
unui adult. Între 2 și 6 ani, copiii pot privi mediile digitale timp de aproximativ 1 oră pe zi, sub
supravegherea unui adult (Marius Zamfir, 2018).

Grupul ”Generală al Societății Franceze de Pediatrie” a elaborat ghiduri pentru părinți și

medici privind utilizarea ecranelor digitale de către copii. Aceste linii directoare vin în contextul
unor îngrijorări cu privire la impactul utilizării excesive a dispozitivelor digitale asupra copiilor.
Înainte de aceste ghiduri, au avut loc o investigație privind locurile unde copiii mici utilizează
ecranele digitale în Franța, un sondaj cu privire la îngrijorările medicale legate de utilizarea
incorectă a acestor dispozitive și o revizuire a beneficiilor documentate ale utilizării lor (Groupe
de Pédiatrie Générale [Société Française de Pédiatrie], 2019).

Rezultatele ghidurilor includ cinci mesaje simple pentru părinți și îngrijitori: să înțeleagă
fără a demoniza; să limiteze utilizarea ecranelor în zonele comune, evitându-le în dormitoare; să
mențină momente fără dispozitive digitale (de exemplu, dimineața, în timpul meselor și înainte
de somn); să ofere îndrumări părintești privind utilizarea ecranelor; și să prevină izolarea socială

3
Universitatea Titu Maiorescu

cauzată de utilizarea excesivă a dispozitivelor digitale. Aceste ghiduri au implicat colaborarea cu

”Consiliul Superior pentru Tehnologia Audiovizualului și Uniunea Națională a Asociațiilor
Familiale” (Groupe de Pédiatrie Générale [Société Française de Pédiatrie], 2019).

Noile recomandări au fost elaborate din convingerea că subiectul utilizării ecranelor

digitale de către copii este atât de important încât nicio societate de pediatrie educată nu își poate
permite să-l ignore. Deși există deja mai multe linii directoare publicate, acestea au fost luate în
considerare, iar noile recomandări au fost adaptate din opiniile experților publicați pentru a se
potrivi contextului specific al timpului, locului și vârstei copiilor, cu mențiunea că propunerile nu
sunt bazate strict pe medicina bazată pe dovezi, ci mai degrabă pe expertiza acumulată și
adaptată la nevoile actuale. Recomandările sunt concepute într-un mod simplu pentru a facilita
transmiterea mesajelor esențiale de către pediatrii francezi către părinți (Groupe de Pédiatrie
Générale [Société Française de Pédiatrie], 2019).

Groupe de Pédiatrie Générale, o entitate a Société Française de Pédiatrie (Societatea

Franceză de Pediatrie), propune cinci recomandări simple pe care pediatrii le pot transmite
familiilor care se confruntă cu impactul ecranelor digitale asupra copiilor lor, acestea reprezintă
un ghid practic pentru părinți, iar medicii, împreună cu alți profesioniști, sunt încurajați să se
implice activ și să conștientizeze rolul lor esențial în abordarea acestor noi provocări preventive
(Groupe de Pédiatrie Générale [Société Française de Pédiatrie], 2019).

Pe baza acestor constatări, se recomandă furnizarea educației părinților cu privire la

importanța interacțiunilor părinte-copil și dezvoltarea creierului în primii ani cruciali ai vieții
copilului, și ar trebui să informați părinții cu privire la pericolele expunerii excesive la ecrane și
impactul acestora asupra dezvoltării copilului în această etapă critică. Educația ar trebui să fie
integrată în programele oferite de centrele de maternitate și îngrijire a copilului și să fie
distribuită sub formă de pliante oferite mamelor în timpul vizitelor la ginecologi, pediatri sau în
centrele de îngrijire a copilului, iar rolul pediatrilor și medicilor de familie în furnizarea de
îngrijire medicală preventive este foarte importantă și se încurajează avertizezarea mamelor cu
privire la riscurile expunerii excesive la ecrane la o vârstă fragedă. De asemenea, recomandările
sunt ca întrebarea despre momentul și durata expunerii la ecrane să facă parte din discuțiile
regulate cu părinții în timpul examinărilor de rutină ale copilului sau în cazul apariției semnelor

4
Universitatea Titu Maiorescu

precoce de tulburare de spectru autist (Groupe de Pédiatrie Générale [Société Française de

Pédiatrie], 2019).

Concluzia acestui sondaj arată că majoritatea copiilor diagnosticați cu autism în țările

arabe au fost expuși la ore lungi de ecran în primii doi ani ai vieții lor. Această constatare se
aliniază cu cercetările din mai multe țări care susțin aceeași temă. Expunerea prelungită la ecrane
nu doar că creează un dezechilibru în input-ul senzorial adecvat vârstei, generând obstacole în
dezvoltarea creierului în această etapă critică, ci și perturbă interacțiunea părinte-copil,
conducând la tulburări de atașament. Prin urmare, se poate deduce că expunerea excesivă la
ecran și reducerea ulterioară a interacțiunii părinte-copil ar putea fi asociate cu tulburările de
spectru autist.

Bibliografie

1. Groupe de Pédiatrie Générale [Société Française de Pédiatrie]. (2019). Children and

screens: Guidelines for pediatricians and families. Archives de Pédiatrie, 26(1), 42–45.
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0929693X18300010

2. Mahmood, I. (2021). A Survey on Early Screen Exposure during Infancy and Autism.
ResearchGate.
https://www.researchgate.net/publication/348437310_A_Survey_on_Early_Screen_Expo
sure_during_Infancy_and_Autism

3. Zamfir, M. (2018). Journal of Romanian Literary Studies, nr. 13.

https://www.researchgate.net/publication/325630756_Journal_of_Romanian_Literary_St
udies_nr_13_2018#page=956