Biotehnologia vitaminelor

Vitaminele sunt substanţe fiziologic active necesare organismului în cantităţi foarte mici. Carenţa lor
generează avitaminoză, boală ce se manifestă prin tulburări caracteristice.
Vitaminele acţionează în organism în calitate de coenzime drept reactanţi a unor procese chimice ale
metabolismului. Ele nu pot fi sintetizate de organismul animal ci numai de plante şi de anumite
microorganisme.
Vitaminele se clasifică în funcţie de solubilitate în două grupe:
o Vitamine liposolubile: vitaminele A, D, E, K.
o Vitamine hidrosolubile: vitaminele complexului B, vitamina C.
Vitaminele hidrosolubile obţinute prin biosinteză sunt: vitamina B 2 şi B12, iar procedee mixte de sinteză şi
biosinteză sunt aplicate la obţinerea vitaminei C.
Avantajele economice oferite de biosinteză fac ca aceasta să fie tot mai mult utilizată pentru obţinerea
vitaminelor hidrosolubile.
Un mare număr de vitamine din grupa B sunt sintetizate de microorganisme şi sunt factori esenţiali de
creştere ai acestora. Acestea se pot acumula endo şi exocelular. Determinarea lor în biomasă şi în lichidul de
cultură, la dezvoltarea microorganismului Propionibacterium technicum pe un mediu sintetic suplimentat cu
tiamina şi acid pantotenic, indică valori apreciabile (tabelul 7).

Tabelul 7 Biosinteza vitaminelor B cu P. technicum pe mediu sintetic

Vitamina Conţinutul de vitamine după dezvoltarea bacteriilor

γ/g biomasă uscată γ/l mediu cultură
Tiamina (B1) 13 562
Riboflavina (B2) 210 420
Piridoxina (B6) 5 125
Ciancobalamina (B12) 230 0
Acid pantotenic 25 227
Acid nicotinic (PP) 524 522
Acid folic 35 73

Cultivând Propionibacterium technicum pe mediu de cultură organic se obţin valori mai scăzute de
vitamine din grupa B (tabelul 8).

Tabelul 8. Biosinteza vitaminelor B de către Propionibacterium technicum pe mediu organic.

Vitamine Conţinutul de vitamine Conţinutul de vitamine după dezvoltarea

iniţial în mediu, γ/l bacteriilor
γ/l de biomasă uscată γ/g lichid de cultură
Tiamina Nedeterminat 11,8 53
Riboflavina Idem 50 Nedeterminat
Acid pantotenic 87 4,3 30,5
Piridoxina 168,4 Nedeterminat 124
Acid nicotinic 804 140 627
Vitamina B12 0 180 0

Prezenţa vitaminelor complexului B în subprodusele industriei fermentative a condus la valorificarea

acestora sub formă de reziduu total (borhotul evaporat la sec), reziduu solubil (filtratul borhotului evaporat la
sec), sau biomasă filtrată.

1
 Aceste rezidii sub formă de pulbere, sirop de 45-50% substanţă uscată sau chiar forma neprelucrată se
folosesc drept concentrat vitaminic în zootehnie, avicultură şi biotehnologii (tabelul 9).

Tabelul 9. Conţinutul în vitamine al unor subproduse de biotehnologie în γ/ g substanţă uscată.

Vitamina Rezidiu uscat Rezidiu solubil Miceliu Miceliu uscat

borhot EtOH uscat borhot penicilină penicilină
cereale EtOH cereale
Tiamina (B1) 3-4 6-9 3-7 -
Riboflavina (B2) 7-10 15-20 20-48 7-29
Acid pantotenic 12-15 29-36 88-212 592-805
Acid nicotinic 70-90 104-160 107-180 232-333
Piridoxina (B6) 4-6 8-10 21-25 82-114
Biotina (H) 0,2-0,3 0,3-0,7 0,6-1,5 0,6-0,8

Conţinutul în vitamine al unor subproduse de biotehnologie se exprimă în γ/g substanţă uscată.

Cele mai mari cantităţi de vitamine se găsesc în drojdii. Folosirea extractului de porumb, a malţului, a
melasei în formarea mediului de cultură, favorizează obţinerea vitaminelor complexului B. Stimularea
producerii vitaminelor se poate face prin adăugarea în mediul de cultură a unor componente din grupul
complexului B: tiamină, acid pantotenic, acid nicotinic sau biotină, sau a unor precursori. Astfel, prin
introducerea β-alaninei creşte conţinutul de acid pantotenic, iar introducerea componentelor piridinice şi
tiazolice ale tiaminei măreşte conţinutul în tiamină de la 20-40 γ/g la 650 γ/g (tabelul 10).

Tabelul 10. Conţinutul în vitamine B al drojdiilor industriale (γ/g substanţă uscată)

Vitamina Drojdie de Drojdie de bere Drojdie furajeră

panificaţie
Tiamina 16-40 68-180 5-53
Riboflavina 25-80 21-80 26-70
Acid pantotenic 150-330 42-200 40-180
Acid nicotinic 240-700 281-1000 153-600
Piridoxina 25-65 23-100 35
Acid folic 19-80 19-30 4-31
Biotina 0,8-2,4 0,8-1,1 0,5-3,6
Acid 24-175 9-102 17-62
p-aminobenzoic
Inozitol 4320 2700-5000 2700-3600

Folosind drojdii industriale nu se poate obţine în condiţii economic avantajoase o anumită vitamină B, se
poate obţine însă întreg complexul B.
Autolizatul de drojdie se concentrează până la sec sau pasta de drojdie de panificaţie se suspendă în apă
distilată obţinându-se un concentrat de vitamine B, care după prelucrare (uscare, drajefiere) se comercializează
sub denumirea de „Complex B”.
Şi alte vitamine se pot obţine cu ajutorul mucegaiurilor şi bacteriilor. Vitamina C apare în cantităţi mari în
mediile de cultură ale microorganismului Aspergillus niger şi Bacillus prodigiosus; biotina în biosinteza
acidului fumaric cu Rhizopus, riboflavina şi acidul pantotenic la fermentaţia anaerobă cu Bacillus polymyxa sau
aerobă cu Aerobacter aerogenes.

2
Vitamina B2 (Riboflavina)
Vitamina B2 este un factor indispensabil tuturor organismelor animale. Este o componentă a coenzimei
flavoproteinelor existente în toate celulele, care catalizează transferul de hidrogen dintre sistemul enzimatic al
coenzimelor I şi V (donoare de hidrogen) şi sistemul enzimatic al citocromilor (acceptor de hidrogen).
Vitamina B2 se găseşte în cantităţi mari în lapte, brânză, ficat, rinichi, albuşul de ou şi legume verzi.
A fost identificată prima oară de către Blyth (1879) în lapte, a fost izolată în stare pură în 1933 de către
Ellinger şi Koschara din lapte şi de Kuhn, Szent-Gyorgy şi Wagner-Jauregg din lapte şi ouă.
Vitamina B2 este o pulbere cristalină de culoare galben-portocaliu, cu punct de topire 292 oC, termostabilă
şi foarte sensibilă la radiaţii ultraviolete şi vizibile.
Vitamina B2, riboflavina sau 6,7-dimetil-9(1’- d-ribidil)-izoaloxazina este primul component izolat şi
identificat al complexului B cu următoarea structură:

Această structură stabilită prin reacţii de degradare a fost confirmată prin sinteză totală de către Karrer şi
Kuhn.
Pentru biosinteza vitaminei B2 se pot utiliza ciuperci, drojdii, precum şi unele specii de Clostridium sau
Lactobacillus (tabelul 11).
Tabelul 11. Microorganisme utilizate în biosinteza vitaminei B2
Microorganisme utilizate Productivitate
Eremothecium ashbyi > 2.000γ/ ml
Ashbya gossypii >2.000γ/ ml
Candida flareri 700-800γ/ ml
Clostridium accetobutilicum 80-100γ/ ml
Pentru biosinteza vitaminei B2 se folosesc cel mai mult Eremothecium ashbyi şi Ashbya gossypi care au
productivitate mare şi nu sunt sensibile la cantităţi mici de ioni de fier. Cultivarea lor la scară industrială este
rentabilă, deşi au o durată relativ mare a procesului de fermentaţie. Studiile efectuate cu privire la mecanismul
de biosinteză au relevat rolul de precursor al purinelor (xantina) hipoxantina, măresc randamentul cu 40% la
introducerea în mediul de cultură). Studiile de biosinteză întreprinse cu medii de cultură în care s-au introdus
anumite componente considerate drept precursori conţinând carbon marcat (C 14) au demonstrat că atomii din
poziţiile 4a şi 9a a moleculei de riboflavină provin din glicină, cel din poziţia 4 provine din CO 2, iar cel din
poziţia 2 provine din formiat. Catena laterală este grefată pe derivatul diamino-pirimidinic, iar ciclul pirazinic şi
benzenic au drept precursor acetona sau diacetilul rezultaţi la reducerea acetil-coenzimei A şi care la rândul său
se formează din acid piruvic prin decarboxilare oxidativă (schema 26).

3
 Schema 26
Tehnologia obţinerii vitaminei B2

Obţinerea prin biosinteză a vitaminei B 2 se realizează pe o linie tehnologică asemănătoare produselor de

biosinteză şi include următoarele etape: sterilizarea aerului şi a mediului de cultură, fermentaţia, separarea
vitaminei din biomasă şi purificarea ei.
Procesul de biosinteză a vitaminei B 2 este foarte sensibil la toţi factorii ce intervin în timpul unui ciclu de
fermentaţie. Microorganismele producătoare de riboflavină sunt foarte sensibile şi dau uşor mutaţii existând
permanent pericolul infecţiilor. Din aceste motive sterilizarea mediului de cultură ridică probleme deosebite.
Cele mai bune rezultate în fermentaţie se obţin atunci când sterilizarea componentelor mediilor de cultură
se face separat la 140oC timp de trei minute.
Etapa de fermentaţie se poate realiza prin procedeul de fermentaţie de suprafaţă sau fermentaţie în
profunzime.
Procedeul culturii în profunzime este utilizat curent în industrie, oferă randamente mari, economie de
spaţii şi manoperă, iar produsul obţinut este omogen şi de calitate.
Factorii care condiţionează procesul de biosinteză sunt: natura microorganismului, calitatea şi cantitatea
inoculului, compoziţia mediului, pH-ul, temperatura, aeraţia, regimul de agitare, materialul de construcţie a
fermentatorului şi forma acestuia.
Biosinteza industrială utilizează ca surse de carbon: glucoza, zaharoza şi maltoza. Utilizarea melaselor
conduce la randamente scăzute. Se folosesc concentraţii de 2-4%, iar adaosul de malţ 1% are efect favorabil
asupra fermentaţiei.
Sursele de azot aminic folosite sunt: peptona (extract de carne), făina de peşte, extractul de drojdie,
miceliul de peniciline şi tetracicline, colagenul, cleiul de oase, făina de soia, extractul de porumb, cazeina.
Aminoacizii conţinuţi în aceste surse de azot măresc viteza de creştere a biomasei (acidul glutamic, aspartic,
asparagina) în prima etapă a biosintezei şi generează riboflavina în a doua etapă (treonina, serina, tirozina).
Dintre vitamine, inozitolul, biotina şi tiamina sunt factori esenţiali pentru dezvoltarea biomasei.
Se folosesc precursori purinici în concentraţii de 1,5-2x10 -3 molar ca şi guanină, xantină, hipoxantină, etc.
Aceştia măresc activitatea mediului cu 25-40%.
Se asigură necesarul de fosfor, magneziu, zinc prin adăugare de săruri anorganice. Se lucrează la un pH
optim 6,5-7 şi la temperaturi de 28-30oC.
Procesul de fermentaţie se desfăşoară în patru faze.
În prima fază, care durează 20-25 de ore are loc un consum accentuat de zahăr şi o scădere de pH a cărui
valoare, dacă nu e corectată, ajunge la 5-5,5. În această fază nu se elaborează vitamina B 2, dar are loc o
acumulare de masă microbiană.
În faza a doua, conţinutul de zahăr se reduce în continuare, pH-ul scade, iar în biomasă se formează spori
ce declanşează formarea de riboflavină. Durata acestei faze este aproximativ tot 20-25 de ore.
În faza a treia, care durează aproximativ 100 de ore, zahărul este metabolizat în întregime, pH-ul începe
să crească continuu şi se corectează cu acizi pentru menţinerea valorii optime. În acest stadiu numit fază de
producţie, se formează cantitatea cea mai mare de vitamină B 2. Riboflavina apare la început ca metabolit
intracelular, apoi se repartizează între miceliu şi mediul apos, iar în final este deplasată preferenţial în soluţia
apoasă.
În faza a patra a fermentaţiei, acumularea de riboflavină încetează şi începe un proces accentuat de
autoliză a miceliului, caracterizat prin creşterea bruscă de pH. Această etapă trebuie evitată, deoarece începe şi
degradarea produsului biosintetizat.
Dinamica principalilor parametri în biosinteza industrială a riboflavinei este tipică pentru un metabolism
endocelular.
Pentru industria farmaceutică, produsul biosintetizat trebuie separat din mediul de cultură. După
coagulare prin acidulare şi încălzire la 70 oC, biomasa se filtrează pe filtru presă la 20 oC, iar filtratul trece la
separare.
Separarea vitaminei B2 din soluţia nativă se poate face prin mai multe procedee:
1. reducerea chimică la dihidroriboflavină şi reoxidare, conform schemei (schema 27):

4
 Schema 27

2. reducere şi reoxidare biologică;

3. extracţie cu solvenţi organici;
4. separare cu schimbători de ioni.
Primele două procedee sunt aplicate în industrie. Metodele de extracţie cu solvenţi organici şi separarea
cu schimbători de ioni sunt dezavantajoase din punct de vedere economic.
Reducerea cea mai frecvent folosită în separare este cea chimică. Se utilizează ditionitul de sodiu care este
solubil în mediu alcalin şi se descompune rapid în mediu neutru sau slab acid. În fază apoasă, la un pH 5-5,5, în
raport molar 1,5:1 fată de riboflavină, se comportă ca un reducător energic.

Dihidroderivatul este foarte puţin solubil în apă, precipită şi se filtrează. Se usucă la aer la 40-50 oC, când
o mare parte se oxidează. Perfectarea oxidării se face cu H 2O2 în soluţie apoasă concentrată. Purificarea se face
prin recristalizare din apă (figura 24).

Figura 24. Instalaţia de separare a vitaminei B2

1- aparat de reducere, 2- vas măsură soluţie hidrosulfit, 3- centrifugă, 4- uscător, 5- turn de oxidare, 6- aparat
pentru perfectarea oxidării, 7- vas măsură HCl, 8- vas măsură H 2O2, 9- filtru nuce, 10- aparat recristalizare, 11-
vas măsură apă (pentru diluare), 12- vas măsură soluţie NaOH (pentru ajustarea pH-ului la 6), 13- rezervor.

Cea mai mare parte din vitamina B 2 obţinută prin biosinteză se foloseşte în industria alimentară, în
prepararea concentratelor alimentare (lapte condensat, sucuri concentrate), în prepararea unor produse
farmaceutice (de obicei intră în compoziţia unor amestecuri de vitamină B cu acţiune revitalizantă folosite în
surmenaj şi convalescenţă).
Deficitul vitaminic este mai frecvent atunci când alimentaţia este mai săracă sau la alcoolicii cronici.
Simptomele principale în acest caz sunt: stomatită, dermatită seboreică, anemie,etc.

Vitamina B12 (Cianocobalamina)

Cobalaminele sau cobamidele sunt vitamine din complexul B cunoscute sub denumirea de vitamina B 12.
Ele au structura asemănătoare hemoglobinei, formată dintr-un macrociclu porfirinic centrat pe un atom de
cobalt, de care se leagă o grupare de tip adenozinic şi o grupare cian pentru cianocobalamină sau hidroxi pentru
hidroxicobalamină. Ciancobalamina şi hidroxicobalamina sunt cele două forme stabile folosite ca medicament.
Vitamina B12 a fost izolată în stare pură în 1948 de Folkers Smith şi Parker din ficat şi de Rickes din
culturile diferitelor tulpini.
5
 Este o substanţă cristalină de culoare roşie, puţin solubilă în apă, etanol şi insolubilă în general în toţi
solvenţii nepolari: benzen, eter, etc.
Structura vitaminei B12 a fost stabilită printr-un efort comun al cercetătorilor din domeniul chimiei
organice şi analizei fizico-chimice. Un aport deosebit l-a adus difracţia cu raze X efectuată de Crowfoot-
Hodgkin în 1955.
Vitamina B12 derivă de la un sistem macrociclic numit „corină” care conţine patru atomi de azot incluşi în
cele patru nuclee pirolice (notate A,B,C,D).
Derivaţii acestui sistem macrociclic se numesc corinoide. Ele sunt derivaţi ai unui acid heptacarboxilic
numit acid cobirinic.

În vitamina B12 şase din carboxilii acidului cobirinic sunt amidificaţi ca grupe –CONH 2, iar al şaptelea
este amidificat cu grupa -NH2 din D(-) 1-amino-2-propanol. Grupa –OH din acest alcool este esterificată cu
acidul fosforic care se leagă şi de N-glicozida 5,6-dimetil-benzimidazolului. Al doilea atom de azot al inelului
imidazolic este coordinat de ionul de Co 3+, tricovalent, cu un număr de coordinaţie şase. Ionul de Co 3+ din
centrul ciclului corinic se leagă de o grupare -CN, de un atom de azot din nucleul pirolic (nucleul D), iar a treia
sarcină este satisfăcută de restul de ester fosforic din porţiunea nucleotidică I a moleculei.

6
 Deci molecula vitaminei B12 este formată din două porţiuni: I partea nucleotidică conţinând restul 5,6-
dimetil-benzimidazol, riboză şi acid fosforic şi porţiunea II ce conţine sistemul macrociclic şi ionul de cobalt.
Sursele principale de vitamină B12 sunt:
o endogene - vitamina B12 se sintetizează de către bacteriile intestinale ale rumegătoarelor;
o exogene - prin aport alimentar de proteine animale. Vitamina B 12 se găseşte în ficatul animalelor, în
nămolul activ al staţiilor de epurare şi în culturi microbiene.
Din ficatul animalelor separarea se face prin tratare cu cianură alcalină sau acid clorhidric, după care
concentratul este supus acţiunii fermenţilor digestivi sau a pepsinei şi adsorbţie pe cărbune activ. De pe cărbune
vitamina B12 se eluează cu alcooli alifatici şi din soluţia alcoolică se extrage cu solvenţi organici, se reextrage
cu apă şi se purifică prin cromatografie.
Utilizarea nămolului activ de la staţiile de epurare a apelor reziduale este o sursă pentru obţinerea
vitaminei B12 furajere.
Culturile microbiene constituie principala sursă economică de obţinere la scară industrială a vitaminei B 12.
Din produsele naturale au fost izolate mai multe substanţe cu structură puţin diferită de cea a
cianocobalaminei.
Astfel, în locul 5,6-dimetilbenzimidazolului, factorul A conţine un rest de 2-metiladenină, provitamina
B12 conţine un rest de adenină, factorul G un rest de α-hipoxantină, factorul H un rest de 2-metilhipoxantină.
Factorul B nu are 5,6-dimetilbenzimidazol, în factorul V 1a (sau acidul cobirinic) apare doar macrociclul
substituit, dar ca acid liber în poziţia 17α, factorul WR este un complex al vitaminei cu o proteină.
Din seria analogilor de semisinteză amintim B 12r - conţine cobalt bivalent; B12s - are cobalt monovalent (se
obţine prin reducerea vitaminei B12 în mediu acid sau bazic); aquacobalamina-conţine în locul grupei –CN o
moleculă H2O; hidroxicobalamina - conţine în locul grupei –CN o grupare –OH. Aquacobalamina se obţine din
surse naturale în absenţa ionilor –CN, de asemenea se obţine prin reducerea sau fotoliza vitaminei B 12 (B12a are
drept ligand central apa, B12b - grupa hidroxil, B12 c- ionul nitrit,etc.).
Cunoaşterea mecanismului de biosinteză a vitaminei B 12 prezintă o importanţă foarte mare pentru
stabilirea condiţiilor optime de realizare a procesului de fermentaţie. În mecanismul de biosinteză a vitaminei
B12 se disting două etape fundamentale:
a. formarea ciclului corinic;
b. încorporarea restului nucleotidic.
Procesul simplificat al mecanismului de biosinteză este prezentat în schema 28.
Vitamina B12 este produsul de metabolizare al unor actinomicete: Streptomyces grizeus, S. olivaceus, S.
aureofaciens sau a unor bacterii: Bacillus megaterium, Propionibacterium freudenreichii, P. shermani,
P.technicum.

Schema 28

7
 Tehnologia obţinerii vitaminei B12

Fabricarea industrială a vitaminei B 12 prin biosinteză cuprinde următoarele faze: sterilizarea aerului şi
mediului de cultură, fermentaţia, separarea, purificarea şi cristalizarea vitaminei B 12.
Se utilizează în practică S olivaceus, P. shermanii, P. freudenreichii şi P. technicum. Procesul de
biosinteză este influenţat de temperatură, pH, compoziţia mediului de cultură, gradul de aerare, precursori şi
modul de sterilizare a mediului de cultură.
Se utilizează un mediu de cultură bogat în aminoacizi esenţiali, săruri de cobalt, dimetilbenzimidazol,
zaharuri. Biosinteza are loc la 30oC, în condiţii de aerare minimă şi la pH 6,8-7 şi durează aproximativ 70-120
de ore, până la epuizarea surselor de carbon.
Se lucrează cu glucoză sau zaharoză (sursa de carbon şi energie), extract de porumb sau făină de soia în
cantităţi mari (sursa de azot), autolizat de drojdii sau hidrolizat de cazeină. Creşterea biomasei este stimulată de
biotină şi de anumiţi aminoacizi: glicină, serină, valină, acid aspartic. Introducerea clorurii de cobalt se face de
la începutul procesului, iar benzimidazolul se introduce după 50-60 de ore.
În faza de inocul şi prefermentare are loc creşterea biomasei şi formarea acidului aminolevulinic. În
absenţa ionilor Co2+ se formează în mediul de cultură porfirine, iar la concentraţii suficiente de Co 2+, acidul
aminolevulinic nu mai trece în mediu, ci se transformă în acid cobirinic în interiorul celulelor.
Cobalamina este conţinută în biomasă. După coagularea termică, cu electrolit sau bazică, se filtrează
amestecul de fermentaţie şi se obţine un prim concentrat din biomasă. În biomasa uscată de P. shermanii,
concentraţia vitaminei ajunge la 1500 γ/g în condiţiile fermentării aerobe şi 2500 γ/g în fermentaţii anaerobe.
Biomasa filtrată se tratează la 90-95 oC cu acid azotos, când se pune în libertate aquacobalamina şi
hidroxicobalamina din complecşii proteici ce le conţin.
Vitamina eliberată se transformă, sub acţiunea acidului azotos obţinut în vasul 1 dintr-o soluţie de azotit
de sodiu 0,5% şi acid clorhidric adăugat din dozatorul 2, în nitrozocobalamină, mai stabilă. Se filtrează pe un
filtru presă 3, se spală pe filtru cu apă caldă (85-95 oC). După reunirea filtratului cu apa de spălare se salefiază în
vasul 4 cu NaCl şi se filtrează din nou, apoi se trimite la extracţie (figura 25).
Pentru izolarea vitaminei B12 se foloseşte cel mai mult metoda extracţiei selective. Din faza apoasă se
extrage aqua şi hidroxicobalamina cu un amestec butanol:fenol = 1:1. Extractul organic ce conţine vitamina B 12
se tratează cu apă (raport 20:1) când vitamina se reextrage din solvent în apă. Soluţia apoasă obţinută după
separarea fazelor, se tratează cu NaCN la pH 7,5-8 când are loc obţinerea ciancobalaminei care se supune
purificării.
Purificarea constă în extracţie cu solvent organic şi cromatografiere. Se extrage cu amestec de crezol-CCl 4
din soluţia rezultată de la cianurare, apoi se adaugă un amestec de butanol-CCl 4 pentru modificarea polarităţii
extractului şi se reextrage cu apă distilată. Se obţine un concentrat de peste 10.000 γ/ml. Acesta se concentrează
sub vid, când cristalizează amestecul de vitamine brute, sau se aplică o cromatografie preparativă pe coloane de
Al2O3 parţial activată, silicagel activat. Eluarea se face cu acetonă, amestec acetonă-fenol sau acetonă-apă.
La rece cristalizează ciancobalamina. O purificare suplimentară se poate face prin recristalizare din apă
deionizată. Concentrarea succesivă de la 25 γ/ml la sfârşitul biosintezei la 5.000-10.000 γ/ml după
cromatografie, face ca o bună parte din operaţii să se execute la nivel de laborator. Şarjele industriale de
vitamina B12 sunt de 5-50 g.
Izolarea şi purificarea vitaminei B12 este ilustrată în următoarea schemă a operaţiilor (schema 29):

8
 Schema 29

Figura 25. Extracţia în apă a vitaminei B12 din masa bacteriană

1-reactor, 2-dozator HCl, 3-filtru presă, 4-vas de salefiere

Vitamina B12 este un factor indispensabil creşterii organismelor tinere şi un medicament foarte bun în
tratamentul anemiei pernicioase.
Este esenţială pentru replicarea ADN-ului. Ea intervine în creşterea şi maturarea celulară, fenomen
evident mai ales la nivelul hematiilor şi a altor celule cu proliferare intensă.
Avitaminoza B12 se manifestă prin anemie megaloblastică şi prin leziuni neurologice caracteristice.