UMF Carol Davila - Bucureşti

Facultatea de Medicină
Disciplina Psihologie Medicală

SUPORT DE CURS 14

Psihoterapia (2)
14.1. Psihoterapia cognitiv-comportamentală (definiţie, baze teoretice, indicaţii
şi eficienţă).
14.2. Psihoterapia rogersiană (definiţie, baze teoretice, indicaţii şi eficienţă).
14.3. Tehnici de relaxare (definiţie, baze teoretice, indicaţii şi eficienţă).
14.4. Hipnoza (definiţie, baze teoretice, indicaţii şi eficienţă).

14.1. Psihoterapia cognitiv-comportamentală (PTCgC)

14.1.1. Definiţie

- terapie rezultată din combinarea terapiilor comportamentale şi a terapiilor cognitive;

- îşi are originea în behaviorism:
- s-a concentrat pe descrierea comportamentului, ca fiind determinat obiectiv,
direct observabil şi măsurabil;
- comportamentul se învaţă şi poate fi modelat.

Terapia comportamentală

Teoria învăţării: - „orice comportament condiţionat poate fi teoretic decondiţionat”;

- mecanism critic: recompensă şi pedeapsă;
Condiționarea operantă:
- comportamentul este modelat de consecinţele sale;
- „orice comportament care nu foloseşte la nimic va
fi uitat” (legea extincţiei comportamentului).
Condiţionarea clasică:
- comportamentul este modelat de faptul că este cuplat cu /
decuplat de stimuli care provoacă plăcere, respectiv anxietate.

Terapia cognitivă
Comportamentul este secundar modului în care oamenii gândesc despre ei înşişi şi
rolul lor în lume.
Comportamentul dizadaptativ este secundar gândurilor fixe şi stereotipe, care pot duce
la distorsiuni cognitive sau la erori de gândire.

14.1.2. Baze teoretice

a) Teoria cognitivă (Beck)

Ia în considerare viziunile distorsionate ale oamenilor asupra realităţii, care generează
gânduri negative despre ei înşişi, despre lume şi despre viitor.

Erori cognitive tipice:

- filtrarea biasată;
- catastrofizarea;
- eroarea recompensei divine;
- erorile de control;
- eroarea corectitudinii;
- suprageneralizarea;
- exagerarea;
- concluziile pripite, bazate pe dovezi reduse;
- raționamentul bazat exclusiv pe emoțiile proprii;
- eroarea schimbării;
- etichetarea;
- rigiditatea (“trebuie”);
- gândirea polarizată.

b) Modelul ABC (Ellis)

Un eveniment negativ din viaţa unei persoane poate genera gânduri iraţionale sau chiar
modele de gândire iraţionale, care vor duce la comportamente şi emoţii negative.
c) Teoria disonanței cognitive (Festinger)
Există o legătură puternică între gânduri (G), comportament (C) şi emoții (E);
Dacă un eveniment exterior creează temporar o discrepanţă între aceste trei
componente ale vieţii psihice, acest lucru este perceput ca o disonanţă → nevoia de a
minimiza diferenţa dintre ele.

14.1.3. PTCgC – etape:

1) intervenţia asupra gândurilor negative / disfuncţionale;
2) intervenţia asupra comportamentului dizadaptativ.
Consecinţa: ameliorarea stării emoţionale (atenuarea / dispariţia simptomelor de tip
anxietate, depresie; creşterea sentimentului de satisfacţie).

14.1.4. PTCgC cuprinde:

1. Interviul inițial de evaluare clinică;
2. Descrierea, de către terapeut:
- a relaţiei dintre gânduri, sentimente şi comportament;
- a modului în care cogniţiile iraţionale le pot influenţa comportamentul şi pot duce
la suferinţă psihologică.
3. Identificarea evenimentului activator (componenta A), apoi găsirea gândurilor
iraţionale (componenta B) şi evidenţierea faptului că urmările acestora
(componenta C) sunt strâns legate de componenta B.
4. Identificarea interpretării persoanei asupra unei situaţii
- gândurile automate:
- schemele sau tiparele cognitive:
- erorile cognitive.
5. însuşirea unui mod de raportare critică la gândurile negative; strădania de a le opri şi
de a le înlocui cu gânduri mai realiste şi adaptative;
6. schimbarea comportamentelor disfuncționale şi exersarea noului mod de gândire în
comportamente alternative.
14.1.5. Tehnici:

A. Strategii cognitive:
- metoda dialogului socratic:
- identificarea gândurilor şi provocarea:
- restructurarea și modelarea cognitivă:
- rezolvarea problemelor.

B. Strategii comportamentale
- tehnici de relaxare:
- desensibilizarea sistematică:
- antrenamentul asertiv:
- jocul de rol:
- activarea comportamentală.

14.1.6. Caracteristici ale PTCgC

- structurată: un plan terapeutic şi o agendă a sesiunilor de terapie;
- activă și colaborativă – implică participarea activă a clientului;
- directivă – presupune ȋndrumare / dirijare din partea terapeutului
pentru a ajuta clientul să găsească cele mai potrivite soluţii;
- o terapie „aici și acum” – centrată pe prezent, pe problema curentă;
- orientată pe problemă şi pe soluţie – identificarea şi rezolvarea problemelor, cu
accent mai ales pe factorii / cauzele care menţin problema şi împiedică găsirea
de soluţii;
- formativă (are caracter educaţional) – prezentarea modelului PTCgC, achiziţionarea
de către client a unor deprinderi şi abilităţi (self-help skills);
- scurtă şi limitată ȋn timp.

14.1.7. Indicaţii ale PTCgC

În bolile psihosomatice, PTCgC întrerupe cercul vicios dintre simptomele psihice
şi somatice, acţionând la 3 niveluri:
- al evaluării greşite a simptomelor (exagerări, catastrofizări);
- al interpretării greşite a eficacităţii tratamentului sau comportamentelor preventive;
- al selectării şi permanentizării unor strategii coping anormale.

În bolile psihice:
- tulburări anxioase;
- tulburări fobice;
- depresie;
- dependenţa de substanţe.

14.2. Psihoterapia centrată pe persoană

14.2.1. Definiţie
- numită şi non-directivă / centrată pe client / rogersiană (dezvoltată de Carl
Rogers);
- pune accent pe noţiunea de Eu:
- ansamblul percepţiilor subiectului despre sine însuşi (trăsături, caracteristici,
atribute, calităţi, valori, capacităţi, defecte, limite şi relaţii pe care subiectul le
recunoaşte ca descriptive pentru sine, pe care le percepe ca dându-i identitate).
După Rogers:
- există o distincţie ȋntre:
Eul ideal - cum ȋşi doreşte persoana să fie, imaginea de sine idealizată;
Eul real - modul în care persoana este de fapt.
- de obicei există o suprapunere între cele două Eu-uri;
- majoritatea oamenilor încearcă să încorporeze în viaţa de zi cu zi elemente ale Eului
ideal;
- gradul de potrivire dintre Eul ideal şi Eul real este un indicator al împlinirii generale a
unui individ.
Discrepanţa (incongruenţa) dintre Eul real (uneori fragil sau vulnerabil) şi Eul
ideal (deseori înzestrat cu calități exemplare) poate fi o sursă constantă de
frustrare, suferinţă, nefericire, alienare.
14.2.2. Prezumţii teoretice

Comportamentul este ghidat de tendinţa unică a fiecărei persoane către dezvoltare

umană.
Toţi oamenii au nevoie de respect, de aprobare, de stimă (de acceptare necondiţionată).
Scopul terapiei rogersiene este creşterea gradului de autoconştientizare şi a abilităţilor
creative / de schimbare

14.2.3. Indicaţii
Se poate aplica pentru:
- persoane cu probleme întâmpinate într-un anume moment al vieţii lor (+/ -
remanente);
- persoane care suferă de simptome anxioase cauzate de stress;
- persoane cu tulburări nevrotice, psihosomatice sau somatoforme;
- adulţi cu probleme de adaptare;
- copii cu dificultăţi şcolare şi de adaptare;
- adolescenţi cu diverse tulburări de comportament;
- părinţi care au probleme de relaţionare şi de comunicare cu copiii lor.

14.3. Relaxarea

14.3.1. Baze teoretice

- ȋşi propune creşterea rezistenţei la stress şi la diferite situaţii solicitante, diminuarea
efectelor negative ale stressului şi obţinerea unei stări de calm;
- include exerciţii axate pe reacţii psihofiziologice + de imaginaţie dirijată care se
desfăşoară ȋn trei etape:
1) exerciţii de respiraţie corectă, cu scopul de echilibrare emoţională;
2) efectuarea, cu sprijinul unor formule verbale sugestive, a unor exerciţii de
decontracturare a anumitor zone corporale;
3) se poate efectua după stăpȃnirea primelor două etape;
cuprinde exerciţii de stimulare a imaginaţiei, cu generarea unor trăiri afective
pozitive, cu efect pozitiv asupra stării de bine fizic şi psihic.
14.3.2. Relaxarea musculară progresivă (Jacobson)
Constă ȋn tensionarea secvenţială, prin contractarea ȋn mod activ a diferitelor grupe de
muşchi, urmată de relaxarea acestora, acordând în acelaşi timp atenţie sentimentelor
asociate atât cu tensionarea, cât şi cu relaxarea. Tehnica se desfăşoară ȋn clinostatism
sau ȋn poziţia aşezat (v. şi curs 3).

14.3.3. Antrenamentul autogen Schultz

Constă ȋn efectuarea a şase exerciţii mentale ce presupun inducerea prin
(auto)sugestie:
- a senzaţiilor de greutate la nivelul membrelor şi a ȋntregului corp;
- a senzaţiilor de căldură la nivelul membrelor şi a ȋntregului corp;
- concentrarea asupra bătăilor cordului;
- concentrarea asupra controlului respiraţiei;
- concentrarea asupra plexului solar;
- inducerea senzaţiei de răcoare la nivelul frunţii.
Tehnica implică practicarea zilnică a 2-3 sesiuni de cȃte 15 minute.
După o perioadă de minim 6 luni pȃnă la 2 ani de practicare, se poate trece la ciclul
superior, care cuprinde exerciţii de concentrare pe culoarea preferată sau impusă de
terapeut, pe idei abstracte, interogarea propriului subconştient.

14.3.4. Tehnicile de relaxare au drept beneficii:

- creşterea capacităţii de a face faţă stressului;
- scăderea anxietăţii;
- reducerea afectelor negative (enervare, furie, frustrare);
- relaxare psihologică şi fiziologică;
- scăderea nivelului de cortizol;
- scăderea ritmului cardiac;
- scăderea oboselii;
- favorizarea somnului;
- creşterea încrederii în a face faţă problemelor;
 - ameliorarea abilităţilor de concentrare, stimularea intuiţiei;
- facilitarea adaptării la diverse rigori sau presiuni sociale;
- creşterea autocontrolului;
- creşterea adaptării la mediu şi autodisciplinării.

14.4. Hipnoza

14.4.1. Definiţie
= mijloacele sau practicile prin care un subiect cooperant poate fi plasat într-o stare de
semiconştienţă sau inconştienţă, păstrând totuşi posibilitatea de a relaţiona cu el într-un
sens de natură să îi modifice percepţiile şi acţiunile.
Susceptibiltatea individuală la hipnoză (hipnozabilitate) depinde de predispoziţiile
suggestive (v. curs 6).

14.4.2. Stadii ale hipnozei

1) inducţia hipnotică:
2) adâncirea transei (prin metoda numărării);
3) administrarea terapeutică a sugestiilor
4) dehipnotizarea.

14.4.3. Indicaţii:
- tulburări de anxietate;
- fobii;
- atacuri de panică;
- depresie (uşoară, medie);
- dependenţa de substanţe
- la persoane sănătoase
(↑atenţiei, concentrării).
14.4.4. Contraindicaţii:
- tulburări psihotice, de personalitate, neurologice (epilepsie);
- tulburare bipolară;
- episod depresiv major.