Igor Stravinsky; Evoluție stilistică în opera sa

Coordonator:
Prof.univ.dr Daniela Cojocaru
Student:
Ștefan Crăciun, Anul II Master

Igor Fedorovici Stravinsky (1882=1971) este probabil cea mai controversată figură
avangardistă din cultura muzicală a secolului XX. Opera sa originală nu se încadrează doar în
cadrul unui singur model stilistic, ea fiind îmbibată cu un puternic spirit rusesc.
Opera lui Igor Stravinsky este împărțită în trei perioade: prima perioadă numită și Perioada
Rusă (1910-1920) și include lucrări precum The Firebird (1910), Petrushka (1911), The Rite of
Spring (1913), The Soldier’s Tale (1918) și The Wedding (Les Noces 1917), a doua perioadă sau
Perioada Neoclasică incluzând lucrările: Pulcinella (1922), Octet (1923), Oedip Rex (1927),
Apollon musagete (1928), The Symphony of Psalms (1930), conertul în mi minor Dumbarton Oaks
(1938), Symphony în C (1940), Danses Concertantes (1942) și Symphony in Three Movements
(1945), și a treia perioadă numită Perioada Serială unde întâlnim lucrările: Canticum Sacrum
(1955), Agon (1957) și Requiem Canticles (1966)1
Perioada Rusă este dominată,în lucrările sale, de trei trăsături stilistice: utilizarea unor
structuri formale (spre deosebire de formele abstracte) bazate pe poveste, stilul contrapunctului
este opținut prin stratificarea ostinatului, și utilizarea materialului folcloric ca și conținut tematic2.
Un exemplu în care funcțiile predominante de formă și contrapunct au fost dictate de relația
cu sursele literare, cursul prestabilit al poveștii se regăsește în baletul Le sacre du printems. În
această lucrare, forma este stabilită sub formă de tablou, unele scene terminându-se adesea brusc
pentru schimbarea scenei3.
Stilul de cntrapunct din primele lucrări ale lui Stravinsky este caracterizat ca fiind
stratificat, mai exact, straturi de ostinato care sunt adesea opuse metric unul față de celălalt, sunt
organizate pe straturi independente. Aceast tip de contrapunct este o caracteristică stilistică a

1
Pieter Van Den Toorn, The Music of Igor Stravinsky, New Haven and London: Yale University Press, 1938): 374.
2
Jonathan Dimond, Theory of Music-Stravinsky, 2009, p.3
3
I.bid, p.6
lucrărilor de la sfârștitul perioadei romantice, și aici ma refer la compozitorii ruși Rimsky-
Korsakov (care i-a fost și profesor) și grupul celor 5. Stravinsly folosește des această tehnică în
lucrările sale din prima perioadă dar cu o paletă armonică mult mai dezvoltată. De asemenea
interesul lui pentru partea ritmică este unul recunoscut, folosind adesea sincope, poliritmii, pulsații
ritmice neobișnuite slăbind astfel senzația de previzibil și uniform. Fraze în care sunt suprapuse
grupuri sau subdiviziuni ritmice reprezintă o tehnica frecventă în creațiile sale (Ex: in Finale din
Firebird se succed diviziuni, în măsura de 7/4, din 3+2+2 în 2+2+3). Stravinsky folosește des
tritonul atât din punct de vedere armonic cât și melodic4.
Stravinsky a renegat în mare măsură ideea ca muzica folclorică este sursă de inspirație
pentru lucrările sale din această perioadă5. În ciuda încercărilor lui Stravinsky de a nega elementele
folcorice din Le sacre du printemps, prin evalurea caietului de schițe, Richard Taruskin
demonstrează conexiuni cu elemente populare în mai multe puncte ale lucrării. De exmplu una
dintre temele clarinetului (Spring rounds) este derivată dintr-un material melodic găsit în colecția
de teme populare a lui Rimski-Korsakov din 18776. O altă legătură cu folclorul rusesc este modul
în care folosește tehnica din stacato în legato acest tip de tehnică devenind mai proeminentă în
perioada neoclasică de compoziție cunoscută ca ”sforzando in piano”7. Stravinsky a fost și
arhitectul principal al cubismului în muzică, melodia fiind defalcată si prezentată într-o formă
abstractă.
Toate aceste trei elemente caracteristice ale compoziției sale din prima perioadă, suferă
transformări și reinventări în perioada neoclasică. Transformările nu au fost imediate, câteva
lucrări arătând o abordare în schimbare a acestor trei elemente (Les Noches care a fost reorchestrată
în 1921-1923, și The Symphonies d’instruments a vent).
Perioada de compozție neoclasică a lui Stravinsky este caracterizată în linii mari de mai
multe elemente, îm primul rând pune accent pe dezvoltarea structurală a formelor clasice, utilizarea
contrapunctului imitativ8. El si-a devoltat un sistem propriu de limbaj, cum ar fi reinventarea
relațiilor armonice și a polarităților în forma de sonată, noi metode de conducere a melodiei pentru

4
Jonathan Dimond, Theory of Music-Stravinsky, 2009, p.4
5
Richard Taruskin, "Russian Folk Melodies in 'The Rite of Spring'," Journal of the American Musicological Society
Vol. 33, No. 3 (Autumn, 1980): 504.
6
I.bid, p.512
7
Jonathan Dimond, Theory of Music-Stravinsky, 2009, p.5
8
Kyle Szabo, The evolution of style in the neoclassical works of Stravinsky, James Madison University, 2011, p.40
a realiza modulații mai convingătoare9. Pulcinella a marcat un punct de cotitură în estitca
compozițională a lui Stravinsky, expunerea la lucrările lui Pergolesi10 i-a permis să exploreze
formele tradiționale clasice. Totuși Stravinsky a folosit tehnici moderne de orchestrare, structura
frazei fiind lăsată în general nemodificată11. Suprapunera centrelor tonale disonante este o tehnică
recurenta în opera lui Stravinsky (politonalitatea) fiind folosită inclusiv în prima perioadă. Până
când a scris Octet, metodele sale de compoziție erau clar neoclasice fiind concentrat pe formele
din perioada clasica cum ar fi sonata-allegro și contrapunct imitativ spre deosebire de
contrapunctul stratificat din perioada rusă. The Symphony of Psalms a fost concepută pentru a fi
”o lucrare cu mare dezvoltare contrapunctică”12. A doua parte este structurată ca o fugă dublă
folosind ca tonalități principale do minor și mi bemol minor, ilustrând astfel dorința lui Stravinsky
de a exprima ideea lui de a folosi modele clasice complexe cu relații armonice redefinite, prin
polarizarea tonală la o distanță de terță13. Elementele de jazz și ragtime le regăsim în operele sale
(.Lucrarea sa ”Ebony Concerto” (1945) nu arată decât capacitățile sale de reinventare a formelor
clasice și a limbajului muzical, acest concert incorporând elemente de jazz pe formă de concerto
grosso pentru trupă de jazz (a fost scrisă pentru clarinestistul Woody Herman și celebra trupă de
jazz a sa The Thundering Herd)14.
Metoda de compoziție din această perioadă neoclasică demonstrează nu doar un interes
pentru formele epocii clasice, dar si o alta perspectivă de exprimare a acestor forme. Sintetizând
tehnici dezvoltate în perioada rusă cu aceste forme clasice, Stravinsly a inventat practic un întreg
nou stil muzical. Faptul că în ultima perioadă a creației sale s-a simțit obligat să adopte serialismul
în creațiile sale, se datorează atracției sale către redefinirea relațiilor tonale.
După moartea lui Arnold Schienberg (1951) Stravinsky a inceput sa folosească în lucrările
sale tehnica dodecafonica-serială pe care acesta o concepuse. A început să experimenteze tehnica
serială în lucrări vocale mai mici (Cantata,1952, Three Songs froms Shakespeare,1953, Canticum
Sacrum,1955).în care folosește serii de câte 4, 6 și 8 și 12 tonuri (Canticum Sacrum fiind prima
lucrare care folosește o serie completă).Mai târziu îsi extinde utilizarea tehnicii seriale în lucrări
bazate adesea pe texte biblice (Threni, 1958, The Flood, 1962), sau se reîntoarce la balet (Argon,

9
I.bid p.40
10
Giovanni Battista Pergolesi (1710-1736) compozitor Italian
11
I.bid,p.41
12
Igor Stravinsky, An Autobiography, W.W.Norton&Company, new york-London,1962, p.161
13
Kyle Szabo, The evolution of style in the neoclassical works of Stravinsky, James Madison University, 2011, p.42
14
Andy Jarema, Stravinsky and Jazz: A Comprehensive Summary,2007,p.42
1954-1957). Practic lucrare Argon este o enciclopedie în miniatura a lui Stravinsky, care conține
multe dintre caracteristicile compozitiilor sale, fie că sunt primitive, neoclasice, experimentare
ritmică, ingeniozitate armonică ceea ce-l face unic în comparație opera compozitorilor în serie
contemporani15.
Stravinsky a fost unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX, si cel mai
influențabil din punct de vedere artistic. Acest lucru se vede în evoluția stilistică a lucrărilor sale,
fapt ce se datorează nevoii de experimentare si devoltare continuă, dar și a interacțiunii cu alte
culturi și stiluri artisctice.
Bibliografie:
- Andy Jarema, Stravinsky and Jazz: A Comprehensive Summary,2007
- Kyle Szabo, The evolution of style in the neoclassical works of Stravinsky, James Madison
University, 2011
- Igor Stravinsky, An Autobiography, W.W.Norton&Company, new york-London,1962
- Jon Richard Taruskin, "Russian Folk Melodies in 'The Rite of Spring'," Journal of the American
Musicological Society Vol. 33, No. 3 athan Dimond, Theory of Music-Stravinsky, 2009
- Pieter Van Den Toorn, The Music of Igor Stravinsky, New Haven and London: Yale University
Press, 1938
- https://www-cs-mcgill-
ca.translate.goog/~rwest/wikispeedia/wpcd/wp/i/Igor_Stravinsky.htm?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro
&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

15
https://www-cs-mcgill-
ca.translate.goog/~rwest/wikispeedia/wpcd/wp/i/Igor_Stravinsky.htm?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_
tr_pto=sc, accesat 29-01-2023.