ISTORIC

Termenul "biotehnologie" datează din anul 1919, când

inginerul ungur Karl Ereky îl utilizează pentru prima dată
pentru a desemna “procedeele de obținere a unor produse
utilizând materii prime specifice, cu ajutorul unor organisme
vii“.
Pornind de la acest sens al termenului se poate spune că
biotehnologia are o origine foarte veche, încă de la
începuturile civilizației umane, de când oamenii au început
să cultive diverse plante de cultură și să domesticească
diverse categorii de animale.
– „domesticirea” plantelor a început cu grâul în sud-estul Asiei –
10.500-10.100 BC; diverse forme de grâu, orz, mazăre, linte și
alte specii de plante erau utilizate în perioada 7000 BC.
– Horticultura apare în perioada 6.800-6.300 BC, iar primele
legume existau deja cu 2000 ani BC în Egipt.
– Câinele este primul animal domesticit, cel mai probabil pornind
de la lupul gri, acum aprox.12.000 ani BC.
– Oile și caprele au fost domesticite în perioada de aprox. 8.000
BC; porcii au apărut în China în 7.000 BC, iar caii în Europa de
Est, în jurul perioadei 4.000 BC.
Civilizațiile antice au utilizat microorganismele
pentru a produce produse utile, chiar dacă acest
lucru a fost făcut empiric, fără a se cunoaște rolul
acestora. Cu aprox. 7000 ani B.C sumerienii și
babilonienii au descoperit utilizarea drojdiilor pentru
obținerea berii, iar producerea vinului este relatată
în textele biblice. Cu aprox. 4000 ani î.e.n. egiptenii
au descoperit faptul că adăugarea drojdiei în aluat
permite obținerea unei pâini pufoase; în aceeași
perioadă, chinezii obțineau iaurtul prin folosirea
bacteriilor.
In prezent, termenul "biotehnologie" este
deseori echivalat, exclusiv, cu manipulările
genetice (ingineria genetică). In realitate,
acesta este domeniul cel mai modern al
biotehnologiei, el apărând în a doua
jumătate a secolului XX.
Ingineria genetică ar putea fi definită ca fiind un ansamblu
de tehnici şi metode, de regulă neconvenţionale, care
ocolesc ciclul sexual, prin care se realizează
incorporarea în diferite tipuri de organisme a unor noi
combinaţii de material genetic natural sau "artificial"
(exogen, prelucrat “in vitro”). Aceasta conduce la
obţinerea de celule sau organisme cu proprietăţi
ereditare noi, dorite de experimentator, proprietăţi ce nu
erau incluse iniţial în patrimoniul ereditar al organismului
respectiv. De asemenea, tehnicile de inginerie genetică
permit înlocuirea unor porţiuni modificate ale unor gene
de interes, de exemplu o genă anormală sau mutantă,
ceea ce asigură restabilirea fenotipului normal (terapie
genică).
O definiţie mai largă ar fi: “un ansamblu de metode şi
tehnici realizate "in vitro" cu gene, cromosomi şi, uneori,
cu celule întregi în scopul construirii unei structuri
genetice cu proprietăţi ereditare premeditate”.
Intr-o accepțiune mai veche, ingineria
genetică cuprindea două ramuri:
– Ingineria genetică celulară, asimilată fuziunilor
celulelor somatice, inclusiv fuziunilor de
protoplaști
– Tehnologia ADN recombinant
Fuziunea protoplaștilor determină obținerea unor hibrizi ce pot reuni informația
genetică de la două sau mai multe specii neînrudite, depășindu-se în acest fel
bariera de specie (fuziuni interspecifice) sau poate conduce la autofuziune (fuziuni
intraspecifice). Fuziunea protoplaștilor poate fi spontană sau poate fi indusă prin
utilizarea unor compuși chimici (de ex.polietilenglicol).
• Dezvoltarea tehnicilor de inginerie genetică se bazează pe
înţelegerea aspectelor moleculare ale proceselor genetice ce
au loc în mod natural. Aceste tehnici au permis extinderea
cunoaşterii umane asupra înţelegerii modului în care genele
sunt organizate şi se exprimă în celulele diferitelor tipuri de
organisme şi, în acelaşi timp, asigură baza dezvoltării
biotehnologiei contemporane.
• Tehnicile de inginerie genetică permit depăşirea barierelor
biologice naturale astfel încât se pot crea “in vitro” noi
combinaţii de gene, diferite de cele naturale şi chiar gene
noi, hibride.
• Consecinţele practice ale acestor aspecte se referă la
obţinerea de noi produse utilizabile în practica medicală şi
veterinară (noi vaccinuri, agenţi terapeutici, metode de
diagnostic), în industria alimentară (enzime, organisme
producătoare a unor compuşi utili sau mai eficiente în diferite
procese fermentative, noi tehnici utilizabile în controlul
calităţii), în agricultură (noi soiuri de plante de cultură sau de
interes horticol, compuşi noi sau biopreparate ce asigură
protecţia plantelor etc), în domeniul judiciar (amprentarea
genetică).
Apariția ingineriei genetice se bazează pe o serie de descoperiri majore
în multe domenii ale biologiei (genetică, biochimie, biologie celulară,
microbiologie etc.) precum și pe progrese tehnice, legate de
dezvoltarea unor echipamente specifice sau de elaborarea unor
tehnici și metode de lucru. Dintre descoperirile majore care au
precedat apariția ingineriei genetice sunt de menționat:
- Descoperirea rolului ADN – Avery și colab. 1944
- Modelul de structură al ADN – Watson și Crick, 1953 (Watson, Crick,
Wilkins și Franklin)
- Modelul semiconservativ al replicării ADN - Meselson și Stahl, 1958
- Descoperirea ARN polimerazelor și a ARNm – Kornberg și Ochoa,
1958-1959; Brenner și colab., 1961
- Reglajul genetic al activității celulare – Jacob și Monod, 1961
- Descoperirea codului genetic – Nirenberg și Khorana, 1966
- Descoperirea enzimelor de restricție – Arber și Linn, 1965
- Stabilirea mecanismului de acțiune al enzimelor de restricție – Smith
și colab., 1970
- Descoperirea fenomenului de reverstranscriere – Baltimore și Temin,
1970
Anul de naştere al ingineriei genetice poate fi considerat
1972 când Berg şi colab., folosind enzime specifice (enzime
de restricție și ADN ligază) au creat prima moleculă hibridă
de ADN: plasmidă hibridă alcătuită din ADN al virusului
SV40 şi al fagului  defectiv, ce avea inserat în el operonul
gal de la Escherichia coli.
1973: Herbert Boyer și Stanley Cohen au reușit nu numai să
obțină molecule de ADN recombinate ci să le și introducă într-un
organism viu (Escherichia coli) (s-a realizat transferul genei de
rezistență la kanamicină după integrarea sa într-o plasmidă –
pSC101, bacteriile rezultate devenind rezistente la Km) →primul
OMG (organism modificat genetic).

1972 2013
1974: Rudolf Jaenisch a
obținut primul animal
transgenic (șoarece) prin
introducerea ADN străin
(provenit de la virusul SV40) în
embrioni de șoarece →o nouă
direcție de cercetare a genelor
și a dezvoltării organismelor.
1983: Bevan, Flavell și Mary del Chilton obțin primele plante
modificate genetic – plante de tutun la care s-a transferat o genă de
rezistență la antibiotice (antibioticul G418) prin integrarea sa în
plasmida Ti de la Agrobacterium tumefaciens
Pentru realizarea transferului controlat de
gene au fost construite o serie de vectori
de clonare a genelor (cum ar fi, de
exemplu, pBR322 şi familia de plasmide
derivate de la aceasta)(Bolivar şi
Rodriguez, 1977).
Vectorii de clonare existenţi în prezent
(dintre care mulţi sunt comercializaţi)
conţin o serie de elemente genetice
specifice, ce permit transferul şi
exprimarea eficientă a genelor de interes
în gazde foarte variate (în funcţie de
scopul urmărit).
Realizând potențialele pericole pe care
transferul de gene dintr-un organism în altul
le poate genera, aprox.140 de oameni de
știință în ale căror laboratoare se
desfășurau experimente de clonare s-au
întâlnit în anul 1975 la Asilomar
Conference Center din California pentru a
discuta aceste aspecte. Cercetătorii au
discutat deschis despre ramificațiile și
pericolele posibile ale cercetărilor lor înainte
ca acestea să înceapă a fi periculoase și a
condus la un moratoriu de un an înainte ca
experimentele de clonare să continue. Acest
interval de timp a fost necesar pentru
stabilirea unor principii de generale de lucru
și de izolare a organismelor recombinate,
pentru a preveni orice liberare accidentală
Left to right: Maxine Singer, Norton
în mediu și pentru a fi siguri că și în cazul
Zinder, Sydney Brenner, Paul Berg
unor accidente respectivele organisme nu ar
putea supraviețui în competiție cu
organismele naturale.
Din anul 1976, experimentele de clonare
moleculară au început să se desfășoare în
laboratoare din întreaga lume.
1976: este înființată prima companie biotehnologică, Genentech – fondator
Herbert Boyer și afaceristul Robert Swanson. Scopul companiei a fost
“dezvoltarea unei noi generații de agenți terapeutici prin utilizarea ingineriei
genetice”.
1977 compania producea prima proteină de uz uman, somatostatina (hormon
uman produs în mod normal de hipotalamus, pancreas și de alte țesuturi, cu rol
de a inhiba eliberarea altor hormoni – de ex.insulina), prin utilizarea unei bacterii,
E.coli, în care a fost introdusă și exprimată gena umană pentru hormonul
menționat. Compania Genentech ocupă o poziție importantă și astăzi în domeniu.
1978: Genentech anunță producerea humulinei prin clonarea în E.coli a
genei pentru insulina umană. Produsul obținut este folosit pe scară largă
pentru tratarea diabetului zaharat.
Compania Genentech avea in 2021 aproape 14.000 de angajați. In 2013
compania a fost desemnată de către The Economist drept cea mai inovativă
corporație. Din 1990, acționar majoritar devine compania Hoffmann-La Roche AG
iar în 2009 Genentech devine subsidiară companiei Roche.
Products from Genentech
1982: Synthetic "human" insulin approved by Food and Drug Administration (FDA), partnered with insulin
manufacturer Eli Lilly and Company, was the first-ever approved genetically engineered human therapeutic.
1985: Protropin (somatrem): Supplementary growth hormone for children with growth hormone deficiency
1987: Activase: A recombinant tissue plasminogen activator (tPa) used to dissolve blood clots in patients with
acute myocardial infarction.
1990: Actimmune (interferon gamma 1b): Treatment of chronic granulomatous disease
1993: Nutropin (recombinant somatropin): Growth hormone for children and adults for treatment before kidney
transplant due to chronic kidney disease.
1993: Pulmozyme: Inhalation treatment for children and young adults with cystic fibrosis—
recombinant DNAse.
1998: Herceptin: Treatment for metastatic breast cancer patients with tumors that overexpress HER2 gene.
2004: Avastin: Anti-VEGF monoclonal antibody for the treatment of metastatic cancer of the colon or rectum.
2010: Actemra: The first interleukin-6 (IL-6) receptor-inhibiting monoclonal antibody approved to treat
rheumatoid arthritis (RA).
2011: Zelboraf: For the treatment of a type of skin cancer called melanoma that has spread to other parts of
the body or cannot be removed by surgery, and has a certain type of abnormal BRAF gene.
2015: Cotellic: treat a type of skin cancer called melanoma that has spread to other parts of the body or cannot
be removed by surgery
2016: Tecentriq: First-in-class anti-PD-L1 antibody for the treatment of advanced bladder cancer or metastatic
non-small cell lung cancer.
2017: Ocrevus: The first FDA-approved therapy that treats both relapsing-remitting multiple sclerosis (RRMS)
and primary progressive multiple sclerosis (PPMS). The PPMS form of the disease previously had no
approved treatments.
2017: Hemlibra: Treatment for haemophilia A.
2018: Xofluza: Antiviral medication for treatment of influenza A and influenza B.
2019: Polivy: Treatment of diffuse large B-cell lymphoma when used in combination with bendamustine and
rituximab.
1980: Curtea supremă a SUA confirmă brevetul lui Chakrabarty referitor la
un organism modificat genetic (o tulpină de Pseudomonas în care au fost
introduse mai multe plasmide provenite de la alte specii de Pseudomonas
ce codifică, fiecare în parte, degradarea unor componente din țiței, astfel
că tulpina recombinantă poate degrada singură toate aceste componente
ale țițeiului – octan, hexan, xilen, toluen, camfor, naftalen), permițând astfel
companiei Exxon Oil Company să patenteze un microorganism capabil să
degradeze țițeiul. Aplicarea brevetului a fost apoi blocată pe motivul că
organismele vii nu pot fi patentate.
Due to concerns at the time about
releasing genetically modified
organisms into the environment,
Chakrabarty's team decided to test
the use of just the oil-degrading
compounds, called biosurfactants,
that the bacteria make.
The Pseudomonas biosurfactants
proved effective against the oil of the
disastrous Exxon Valdez spill in 1989
in a test carried out by Chakrabarty,
but was not used in the field, despite
the tests also showing that the
bacterial oil-degrading compounds
were much less toxic than synthetic
ones already in use.
1980: se naște așa numita inginerie genetică verde care se
referă la obținerea de plante modificate genetic, prin
utilizarea pentru prima dată a sistemului reprezentat de
Agrobacterium tumefaciens.
1982: The U.S. Food and Drug Administration (FDA) aprobă
primul medicament obținut prin inginerie genetică, Humulina.
Acesta este primul produs destinat consumului obținut prin
bioinginerie.
1986: primele teste în câmp ale unor plante modificate
genetic (tutun) realizate în Belgia.
1987: primele teste în câmp a unor PMG (tutun și tomate)
realizate în SUA
1992: FDA declară că alimentele modificate genetic nu sunt
periculoase astfel că nu necesită reglementări speciale.
1994: UE aprobă primele plante modificate genetic (tutun) în
Franța
2000: Protocolul internațional de Biosecuritate semnat de
130 țări la Convenția asupra Diversității Biologice de la
Montreal. Protocolul impune etichetarea PMG.
Aplicarea diverselor tehnici de inginerie genetică
poate fi făcută la diverse categorii de organisme, cu
scopuri și rezultate specifice:
- Bacterii
- Fungi
- Plante
- Animale

De asemenea pot fi obținute și virusuri recombinate în

scopul utilizării lor ca vectori ai unor gene utile.
 Beneficiile bacteriilor
recombinate
Bacteriile pot produce diverse
substanțe utile din punct de
vedere medical (ex.humulina,
somatostatina, hormonul uman
de creștere etc)

Bacteriile pot fi prelucrate astfel încât

să poată degrada țițeiul poluant

Obținerea unor cantități mari de

enzime, antibiotice sau alte
substanțe utile prin utilizarea de
microorganisme transformate
genetic
 Obținerea plantelor modificate genetic
1977 - Jeff Schell și Marc Van Montagu descoperă mecanismul de
transfer interregn de gene, între bacteria Agrobacterium tumefaciens și
celulele vegetale, ceea ce a deschis calea transferului dirijat de gene în
plante.

1994 - aprobarea de către Departamentul pentru Agricultură al SUA a

comercializării și consumului uman a primelor plante modificate genetic:
tomatele Flavr Savr de la Calgene. Beneficiile acestei realizări nu au fost
prea mari deoarece prețul a fost foarte mare iar consumatorii nu au
remarcat avantajele unui asemenea produs.
1994 - Agrow Seed Company produce o varietate de
dovlecel rezistent la virusuri
1996 - Cercetătorii de la Monsanto încep comercializarea
soiei modificate genetic Roundup Ready Soybean pentru a
rezista la erbicidul glifosat..
1996 - Varietăți de porumb modificat genetic sunt introduse
pe piața americană
1998 - Porumbul MON810 modificat genetic pentru a
rezista unor dăunători este aprobat pentru testare și
cultivare în Europa
2000 - Peste 40 varietăți de plante modificate genetic sunt
comercializate în mod legal în SUA
2013, Robert T. Fraley de la Monsanto; Marc Van Montagu de la Universitatea
din Gent (Belgia), fondatorul Plant Genetic Syntems și Crop Design; Mary
Dell Chilton de la Washington University din St.Louis și Syngenta au fost
premiați cu World Food Prize. Premiul, în valoare de 250,000 USD este
acordat personalităților care au contribuit la îmbunătățirea calității, cantității și
disponibilității hranei în lume.
 Animale modificate genetic = animale
transgenice
- Soareci folosiți în studii
fundamentale (de
ex.pentru studiul
sistemului imunitar uman)
- Găini – rezistente la infecții
sau capabile să producă
ouă în care se
acumulează compuși utili
(vaccinuri, anticorpi etc)
- Cornute mari – producție mai
mare de lapte cu un
conținut controlat sau
carne fără grăsime
- Capre și oi – producerea de
proteine umane în lapte
- Porci – utili pentru xenogrefe
sau cu modificări la nivelul
calității cărnii.
 Capre transgenice

Human DNA in
a Goat Cell
Deşi există multe realizări în domeniu, nu se
poate spune că s-au atins limitele acestor
tehnologii ci, din contră, aplicaţiile sunt abia la
început. Se poate anticipa că în viitorul nu
foarte îndepărtat, ingineria genetică va avea
un rol tot mai mare în domeniul sănătăţii, a
producţiei alimentare, în agricultură şi, nu în
ultimul rând, în domeniul protecţiei mediului
(tehnici noi pentru monitorizarea gradului de
poluare şi pentru bioremediere).
Perspective și noi realizări (2016-2019):
Editarea genomurilor inclusiv a genomului uman –
asigură modificarea controlată, țintită a informației
genetice
https://www.forbes.com/sites/kevinmurnane/2017/01/03/a-scientific-discovery-
that-makes-genetic-engineering-safer-to-use/#12f0e2eb7e75
Plante rezistente la dăunători datorită inactivării unor
gene ale dăunătorilor cu ajutorul unor molecule de
ARN interferent
Plante cu caracteristici îmbunătățite (Artic apples)
https://www.smithsonianmag.com/smart-news/first-non-browning-gmo-
apples-will-go-sale-next-month-180961875/
Manipularea microbiotei de la nivelul intestinului uman
Tânțari modificați genetic care pot reduce transmiterea
unor boli grave la om (febra Zika) etc.
• 2019: 5 noi varietăți de plante obținute prin
editarea genomului:
– Tomate „spicy” ce conțin gene pentru
capsaicinoide
– Banane rezistente la fusarioză
– Căpșuni mai dulci sau cu aromă de piersici
– Mere (soiuri variate: Golden, Gala, Fuji)
rezistente la brunificare post-tăiere
– Papaya rezistentă la virusul pătării inelare

• CLONAREA UMANA?