CAPITOLUL XI

Actele şi termenele de procedură

1. Noţiunea actului de procedură. Condiţiile cerute pentru

îndeplinirea actelor de procedură. Clasificarea actelor de procedură

Activitatea ce se desfăşoară în cursul procesului civil se concretizează într-un complex

de acte procedurale ale instanţei, ale participanților la proces și ale auxiliarilor justiției. Aceste
acte trebuiesc îndeplinite în anumite termene, contribuind astfel la soluţionarea cu
operativitate a neînţelegerilor din circuitul civil.
Prin act de procedură înţelegem orișice act (operaţiune juridică, manifestare de voință
sau înscris), concretizat într-o anumită formă prevăzută de lege, realizat pentru declanşarea
procesului în cursul şi în cadrul procesului civil de către instanţa judecătorească, participanţii
la proces și persoanele care contribuie la înfăptuirea justiției, legat de activitatea procesuală a
acestora în vederea producerii unor efecte juridice determinate.
Astfel, introducerea cererii de chemare în judecată, este un act de procedură, iar
cererea de chemare în judecată un alt act de procedură.
Legea nu lasă la aprecierea judecătorului, participanților la proces sau auxiliarilor
justiției stabilirea conţinutului şi modul de îndeplinire a actelor de procedură civilă, ci le
reglementează, în mod amănunţit.
Neregularităţile ce se pot întâlni în realizarea actelor de procedură, la care se adaugă
omisiunea îndeplinirii unui anumit act de procedură, atrage sancţiunile prevăzute de lege,
sancţiuni ce uneori pot fi înlăturate alteori nu, urmând să opereze nulitatea actului.
Printre condițiile de valabilitate ale actelor de procedură civilă înțelegem acele
exigențe stabilite de lege cu privire la felul cum arată actul, precum și conținutul acestuia, care
fiind întrunite în ansamblu, garantează valabilitatea actului, producând efecte juridice.
Condițiile de valabilitate ale actelor de procedură civilă pot fi divizate în două
categorii:
1) condiții de formă;
2) condiții de conținut.
În general, prin formă a actului juridic se înțelege felul de a fi al manifestării de
voință sau mijlocul de exteriorizare a voinței interne. Forma actului de procedură include în
sine respectarea unor formalități prescrise de lege pentru manifestarea de voință și realizarea
operațiunii juridice concrete.
Legea stabileşte reguli pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii instanţelor
judecătoreşti. Dispoziţiile legale ce reglementează procesul civil în desfăşurarea sa, se numesc
forme procedurale.
În ceea ce priveşte corelaţia dintre forma procedurală şi actul de procedură, forma
procedurală este ceea ce legea prescrie, iar actul de procedură ar fi forma adusă la îndeplinire.
Noţiunea de formă şi act de procedură se pot folosi, de regulă, împreună ca în expresia
forma actelor de procedură – care exprimă condiţiile extrinseci pentru existenţa şi validitatea
unor asemenea acte.
Față de actele de procedură civilă sunt înaintate următoarele condiții de valabilitate:
a) Actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă, pentru a se putea dovedi mai
lesne existenţa lor şi pentru a asigura conservarea acestor acte. Respectarea formei scrise
reprezintă regula generală. Necătând la aceasta, numeroase acte de procedură pot fi făcute
verbal în faţa completului de judecată, dar vor fi consemnate în procesul verbal al şedinţei de
judecată;
b) o altă cerință este aceea că actele de procedură trebuie îndeplinite în limba de stat,
chiar dacă procedura judiciară se desfășoară într-o altă limbă;
c) îndeplinirea actului în termenul stabilit de lege;
d) respectarea condițiilor speciale impuse de lege, pentru anumite acte de procedură.
Condițiile de conținut sunt stabilite de legislația procesuală pentru fiecare act în parte.
Doctrina distinge mai multe criterii de clasificare a actelor de procedură:
A. În raport de organele sau persoanele care le întocmesc:
a) actele părţilor: cererea de chemare în judecată, referinţa, cererea reconvenţională,
cererea de exercitare a căilor de atac, renunţarea la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor
reclamantului, tranzacţia de împăcare;
b) actele altor participanți la proces: cererea de intervenție principală și accesorie,
concluziile autorităților publice;
c) actele instanţei: încheierile, ordonanța, decizia şi hotărârea judecătorească;
d) actele auxiliarilor justiţiei: întocmirea şi depunerea raportului de expertiză; depoziţia
martorilor; dovezile de comunicare a actelor de procedură (citaţiile); procesele verbale ale
şedinţei.
B. În funcţie de natura lor:
a) acte judiciare care se îndeplinesc în faţa instanţei: depoziţia martorului, pronunţarea
hotărârii;
b) acte extrajudiciare care se îndeplinesc în cadrul procesului, dar în afara instanţei:
mărturia depusă într-un alt proces; încheierea privind asigurarea dovezilor emisă
înainte de începerea procesului în cauză.
C. În funcţie de conţinut:
a) acte de procedură ce conţin o manifestare de voinţă: cererea de chemare în judecată,
referinţa, tranzacţia de împăcare ;
b) acte de procedură care constată o operaţie procesuală: citaţia, procesul verbal al
şedinţei de judecată;
D. În funcţie de modul de executare:
a) acte scrise: cererea de chemare în judecată, hotărârea;
b) acte orale: depoziţia martorilor, susţinerile orale.
E. În funcţie de caracterul lor:
a) acte judiciare, realizate de către judecător, care privesc soluţionarea litigiului:
redactarea hotărârii;
b) acte administrative, prin care se îndeplineşte o activitate administrativă legată de
soluţionarea litigiului: repartizarea pricinii spre soluţionare, compunerea completului
de judecată;
F. În funcţie de etapa procesuală în care se îndeplinesc:
a) acte procedurale premergătoare dezbaterilor: cererea de chemare în judecată,
referinţa, cererea reconvenţională;
b) acte procedurale făcute în timpul dezbaterilor: încheierile judecătoreşti, procesul –
verbal al şedinţei;
c) acte realizate după încheierea dezbaterilor: pronunţarea hotărârii; cererea de
exercitare a căilor de atac.

2. Citarea şi comunicarea actelor de procedură

Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea
părţilor. Legea obligă instanţa să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea
care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.
Deci, pentru judecarea procesului este obligatoriu ca părţile să fie legal citate şi nu ca ele să
fie prezente în instanţă. Citarea părţilor asigură respectarea principiului contradictorialităţii şi
dreptului la apărare.
Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la
proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite,
prin poştă cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului
executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins
în act şi confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară la adresa electronică
indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului
integrat de gestionare a dosarelor.
Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură ale instanței de judecată se
comunică autorităţilor publice, persoanelor juridice de drept privat şi avocaţilor prin
intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, la care aceștia sînt conectați prin
adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată, în mandatul de avocat, în alte
acte ce atestă utilizarea poștei electronice. Actele de procedură expediate prin intermediul
Programului integrat de gestionare a dosarelor se consideră comunicate.”

În cazul amânării ședinței, nu este necesară citarea participanților prezenți la proces,

iar cei care n-au fost prezenți la proces vor putea invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul
în care vor demonstra că au fost în imposibilitatea de a cunoaște data judecării cauzei.
Participanții la proces înștiințați în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru
efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.
Citarea se face prin înştiinţări şi chemări. Înştiinţarea se referă la părţi, intervenienţi şi
reprezentanţii lor, pe când chemările vizează martorii, experţii, specialiştii, translatorii. În
pricinile de urgenţă citarea se poate face prin telegramă sau prin alte mijloace care să ateste
înmânarea şi primirea.
Citaţia se înmânează părţii cu cel puţin trei zile înainte de data judecării, iar în pricinile
urgente acest termen poate fi redus la discreţia instanţei. Prezentarea părţii în instanţă personal
sau prin reprezentant acoperă orice viciu de înmânare a citaţiei, deşi îi rezervă posibilitatea de
a cere amânarea procesului.
Ceilalţi participanţi şi persoanele care contribuie la înfăptuirea justiţiei sunt citaţi astfel
încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei.
Citaţia se trimite la adresa menţionată de parte sau alt participant la proces, iar dacă
persoana nu locuieşte la adresa indicată, citaţia poate fi trimisă la locul ei de muncă sau la
locul aflării.
Citaţia trebuie să cuprindă:
- instanţa judecătorească şi adresa ei;
- locul, data şi ora prezentării, numele (denumirea) şi adresa celui citat;
- pricina şi calitatea în care este citată persoana.
În citaţie participanţilor la proces li se propune să prezinte probele de care dispun
referitor la pricină şi li se comunică consecinţele neprezentării probelor cât şi consecinţele
neprezentării în instanţă, şi obligativitatea de a comunica instanţei motivele neprezentării.
Odată cu citaţia, judecătorul trimite pârâtului copiile de pe documentele depuse, iar
reclamantului o copie de pe referinţă.
Reclamantul care locuieşte în străinătate este în drept să indice adresa din RM unde
urmează a i se face comunicările despre proces. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate va fi
informat despre dreptul să-şi indice adresa din RM unde să i se facă comunicările. În caz
contrar, comunicarea i se face prin scrisoare recomandată, iar în recipisa scrisorii se indică
actele expediate. Persoanele cu domiciliu sau reşedinţă necunoscută sunt citate în mod public.
 Dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut şi reclamantul dovedeşte că deşi a
făcut tot posibilul nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, preşedintele instanţei dispune citarea
acestuia prin publicitate. Citaţia se publică într-un ziar republican sau local mai răspândit cu
cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei de judecată, iar în cazurile urgente preşedintele
instanţei poate reduce acest termen la 5 zile.
În cazul când pârâtul dovedeşte că citarea publică s-a făcut cu rea – credinţă,
reclamantul va suporta toate cheltuielile de citare prin publicitate, iar toate actele de procedură
ulterioare încuviinţării acestei citări se anulează.
Dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut instanţa va examina pricina după
expirarea termenului de publicitate.
Citaţia se trimite prin scrisoare recomandată, cu aviz de primire sau prin curier; cotorul
citaţiei (dovada de primire) se restituie instanţei.
Citația se expediază autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și
avocaților, iar persoanelor fizice doar la solicitarea acestora, prin telefax, poșta electronică sau
prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea și confirmarea primirii acestor
acte. Citațiile și înștiințările judiciare trimise la sediul persoanelor juridice și nerecepționate la
expirarea termenelor de reclamare se consideră înmînate la data expirării termenului de
reclamare chiar dacă destinatarul nu a reclamat corespondența de la oficiul poștal. Citațiile și
înștiințările expediate la adresa electronică înregistrată în Programul integrat de gestionare a
dosarelor se consideră recepționate.”
Citarea şi comunicarea actelor de procedură se pot face şi în incinta instanţei. Cu
consimţământul participantului la proces, judecătorul îi poate încredinţa citaţia pentru a o
înmâna destinatarului, primul fiind obligat să restituie instanţei cotorul cu semnătura de
primire a destinatarului. Reprezentanţii părţilor şi alţi participanţi la proces pot remite unul
altuia actele de procedură contra semnătură.
Citaţia adresată unei organizaţii se înmânează persoanei cu funcţie de răspundere sau,
în lipsa acesteia, unui alt angajat contra semnătură.
Noţiunea de „alt angajat” este indefinită. În calitate de alt angajat se consideră şi
paznicul şi uşierul etc. dacă legea cere ca citaţia să fie înmânată persoanei cu funcţie de
răspundere, atunci un alt angajat poate fi acela care înlocuieşte persoana cu funcţie de
răspundere, adică din administrație ori secretariat.
Dacă nu-l va găsi pe destinatar la domiciliu sau la locul de muncă, citaţia se va înmâna
unuia dintre membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu destinatarul, ori în lipsa
acestora se va remite organizaţiei de exploatare a locuinţelor, primăriei satului (comunei) fie
administraţiei de la locul ei de muncă contra semnătura pe cotor, obligându-se să înmâneze
citaţia destinatarului cât mai curând posibil.
În cazul absenţei temporare a destinatarului, pe cotor se notează locul în care acesta s-a
deplasat şi când va reveni.
Persoana împuternicită, vinovată de neînmânarea citaţiei va fi sancţionată cu amendă
de până la 10 unităţi convenţionale.
Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, faptul se consemnează pe cotor, care se
restituie instanţei, iar destinatarul se consideră legal citat şi neprezentarea lui în instanţă nu
împiedică examinarea pricinii.
Reprezentanţii părţilor şi alţi participanţi la proces pot remite unul altuia actele de
procedură judiciară. În acest caz, comunicarea actelor va fi confirmată prin semnătură pe
exemplarul ce urmează a fi depus în instanță sau, după caz, prin orice mijloace care asigură
confirmarea comunicării.”
alineatul (5) se completează în final cu textul: „Dacă părțile și alți participanți la proces sînt
reprezentați de avocați, citațiile și înștiințările se expediază la sediul avocaților, recepționarea
înlăturînd orice viciu de citare a participanților. Citațiile și înștiințările expediate
reprezentanților la adresa electronică înregistrată în Programul integrat de gestionare a
dosarelor se consideră recepționate de către părți și alți participanți la proces.”
articolul se completează cu alineatul (10) cu următorul cuprins:
„(10) Prevederile alin. (6)–(9) nu se aplică citării sau înştiinţării prin poşta electronică.”
Dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau
reprezentantul ei este obligat să comunice instanţei noua adresă. În lipsa unei astfel de
comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se
consideră recepționată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte sau nu îşi are sediul acolo.
Partea este obligată să informeze instanța, nu mai tîrziu de 3 zile pînă la data ședinței de
judecată, despre angajarea unui avocat, schimbarea sau renunţarea la serviciile avocatului,
prezentînd instanței datele de contact ale noului avocat, inclusiv adresa electronică a
acestuia.”
Dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut, în acţiunile intentate în interesul
statului, în cele de încasare a pensiei de întreținere, de reparare a prejudiciului cauzat prin
vătămarea integrităţii corporale, prin altă vătămare a sănătăţii sau prin deces, instanţa este
obligată să ordone căutarea pârâtului. Căutarea se face de către organele poliţiei sau de
organele fiscale, la cererea cărora, prin ordonanţă judecătorească cheltuielile de căutare se
încasează de la pârât în beneficiul statului.
Judecătorul poate ordona căutarea pârâtului şi în alte categorii de pricini, la cererea
părţii interesate, după ce aceasta depune suma cheltuielilor de căutare.

3. Noţiunea şi clasificarea termenelor procesuale

Actele de procedură trebuie îndeplinite în anumite termene ce se impun a fi respectate ca

o condiţie extrinsecă .
Putem defini termenul ca fiind intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinite sau
încheiate actele de procedură de către toți subiecții procesului civil.
În dreptul procesual civil, prin termen se înţelege, fie o durată sau o dată care marchează
începutul sau sfârşitul duratei, ori un anumit moment, o anumită etapă sau fază procesuală.
Termenele cu semnificaţie juridică, implicit deci termenele, procedurale, nu au aceeaşi
natură şi aceeaşi finalitate. Ele sunt extrem de diverse şi, uneori, ele sunt fie excesiv de scurte,
fie excesiv de lungi. De altfel, în literatura de specialitate, s-a precizat că în esenţa sa termenul
nu este decât o condiţie extrinsecă pentru validitatea anumitor acte de procedură, deci tot o
formă de procedură.
Utilitatea termenelor procedurale poate fi reliefată sub două aspecte:
a) ele ritmează timpul procesului civil, stimulează părţile, solicitându-le să-şi
realizeze prerogativele sau facultăţile lor procesuale; combat, deci, cu alte cuvinte,
inerţia sau pasivitatea părţilor şi le pun la adăpost de sancţiunile prevăzute de lege;
b) uneori ele semnifică un gen de armistiţiu, lăsând părţilor timpul necesar pentru a
reflecta şi pentru a decide, constituind astfel un mijloc de protecţie a dreptului la
apărare.
Termenele joacă un rol particular în cadrul procedurii judiciare. Ele corespund însă unor
interese foarte diverse, iar adeseori unor interese contradictorii. Interesul general reclamă
soluţionarea cu celeritate (rapidă) a procesului civil şi restabilirea grabnică a drepturilor
subiective. Dar termenele procedurale trebuie să ţină seama de interesele părţilor litigante.
Reclamantul urmăreşte adeseori ca litigiul să fie soluţionat cât mai grabnic cu putinţă, iar
pârâtul poate fi interesat în temporizarea judecăţii, pentru a obţine un răgaz în realizarea
obligaţiilor sale.
În sensul dispozițiilor art.6 al Convenției Europene, termenele procedurale sunt premisa
majoră a „termenului rezonabil”, ca dimensiune a unui proces echitabil.
 Termenele procedurale pot fi clasificate după mai multe criterii:
A: În funcţie de caracterul lor:
a) imperative onerative (peremptorii) – termenele înăuntrul cărora trebuie să fie
îndeplinit un act de procedură. Ex: declararea apelului poate fi exercitată în 30 zile de
la comunicarea hotărârii;
b) imperative prohibitive (dilatorii) – termenele înăuntrul cărora legea interzice
îndeplinirea actului de procedură. Ex: instanța de judecată nu poate începe
dezbaterile până când cauza nu este pregătită pentru dezbateri.
c) termene de recomandare. Ex: termenul acordat de către instanță pentru
lichidarea neajunsurilor cererii de chemare în judecată.
B: După modul în care sunt stabilite:
a) legale – termenele stabilite în mod expres prin lege şi se stabilesc şi pentru
instanţă şi pentru participanţii la proces;
b) judecătoreşti – termenele fixate de instanţă în cursul soluţionării procesului
pentru prezentarea martorilor, pentru efectuarea expertizei; pentru prezentarea
dovezilor adăugătoare;
C: În funcţie de subiecţii pentru care sunt stabilite:
a) termene stabilite pentru îndeplinirea actelor procedurale de către instanţa de
judecată;
b) termene stabilite pentru îndeplinirea actelor de procedură de către participanţii la
proces;
c) termene pentru auxiliari;
d) termene fixate de către instanţa de judecată pentru persoanele care nu sunt
participante la proces. Ex: ca deţinătorul unei probe materiale sau înscris să le
prezinte instanţei .
D: Reieşind din sancţiunea pentru nerespectarea termenelor:
a) absolute – termenele, nerespectarea cărora afectează însăşi validitatea actului de
procedură şi care atrage după sine încetarea dreptului la exercitarea actului procesual;
b) relative – termene, nerespectarea cărora nu afectează validitatea actului procesual
şi nu duce la pierderea dreptului de a exercita un act procedural, atrăgând după sine
numai sancţiuni disciplinare sau amenzi băneşti împotriva celor vinovaţi de
încălcarea termenului. Ex: nerespectarea termenului de 15 zile pentru motivarea
hotărârii atrage sancţiuni disciplinare pentru judecător şi nu sancţiunea nulităţii
hotărârii;
E: După durata lor, termenele se pot stabili: pe ore, zile, săptămâni, luni, ani.

4. Calcularea termenelor de procedură. Suspendarea,

prelungirea şi repunerea în termen

Actele de procedură se efectuează în termenele prevăzute de lege. În cazurile când

termenele de procedură nu sunt prevăzute de lege ele se fixează de către instanţă.
Termenele pentru efectuarea actelor de procedură se instituie printr-o dată calendaristică
precisă, data comunicării actului de procedură sau pentru o perioadă de timp, prin precizarea
unui eveniment viitor care trebuie să se producă numaidecât. În ultimul caz actul poate fi
efectuat în cursul întregii perioade.
Aşadar, făcând parte din structura legală a termenului procesual, modul de calculare al
acestuia nu poate forma obiect de convenţie între părţi sau să fie lăsat la aprecierea instanţei.
Astfel, art. 111 CPC al RM stipulează că termenul de procedură, statornicit pe ani, luni
sau zile începe să curgă a doua zi după data calendaristică stabilită sau data comunicării
actului de procedură sau după ce s-a produs evenimentul sau momentul care determină
începutul lui.
Termenul statornicit pe ani expiră în luna şi în ziua respectivă ale ultimului an al
termenului.
Termenul statornicit pe luni expiră în ziua respectivă ale ultimei luni a termenului. Dacă
termenul statornicit e luni se sfârşeşte într-o lună care nu are ziua respectivă, termenul expiră
în ultima zi a acestei luni.
În cazul când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, ca zi de expirare a
termenului este considerată ziua lucrătoare ce urmează.
Actul de procedură, pentru a cărui efectuare este fixat un termen, poate fi îndeplinit până
la ora 24 a ultimei zile a termenului. Totuşi, dacă actul trebuie să fie efectuat în instanţa de
judecată, termenul este considerat expirat la ora, când potrivit regulilor stabilite, la instanţă se
termină lucrul.
Dacă cererea de apel sau de recurs, documentele sau sumele de bani au fost depuse la
poştă sau telegraf înainte de ora 24 a ultimei zile a termenului, actul se consideră îndeplinit în
termen.
Cererile şi actele depuse după expirarea termenelor de procedură nu se examinează şi se
restituie persoanei care le-a depus, dacă nu se solicită repunerea în termen.
Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut
de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine
decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Suspendarea. Curgerea tuturor termenelor de procedură se suspendă odată cu
suspendarea procesului. Suspendarea termenelor începe din momentul apariţiei împrejurărilor,
care au servit drept temei pentru suspendarea procesului. Din ziua redeschiderii procesului
termenele de procedură continuă să curgă.
Efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură constau în decăderea din dreptul
de a efectua actul respectiv. Dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu
expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească.
Prelungirea. La cererea participanţilor la proces instanţa de judecată poate prelungi
termenul de procedură (fixat de ea). La cererea participanților la proces interesați, instanţa
de judecată poate prelungi termenul de procedură stabilit de instanța de judecată. Termenul
poate fi prelungit pentru același temei o singură dată. Termenul de procedură stabilit de lege
nu poate fi prelungit
Repunerea în termen. Persoanele care din motive considerate de instanţă ca întemeiate
nu au îndeplinit un act de procedură în termenul stabilit de lege, pot fi repuse în termen.
Din conţinutul art. 115 şi 116 alin. 1 CPC al RM nu putem determina care termene
procedurale se prelungesc şi în care termene de procedură se repune. Soluţia corectă pe care a
omis-o legiuitorul, ar fi că termenele de procedură fixate de instanţa de judecată pot fi
prelungite de instanţă; iar persoanele care din motive întemeiate, au omis termenul stabilit de
lege pentru îndeplinirea unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
Cererea de repunere în termen se depune la instanţa de judecată la care urma să se
efectueze actul de procedură, şi se examinează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces
li se comunică locul, data și ora şedinţei, dar nereprezentarea lor nu împiedică, soluţionarea
cererii. Odată cu cererea de repunere în termen trebuie să fie efectuat şi actul de procedură
care nu a fost îndeplinit în termen.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea
îndeplinirii actului. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a
exercitat acest drept înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a
cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de
procedură.
 5. Sancţiuni procedurale pentru nerespectarea condiţiilor
referitoare la actele şi termenele de procedură

Sancţiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele dreptului

procesual civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procesual în caz de neîndeplinire
sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă
a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură poate fi invocată
în fiecare caz de comitere a încălcării legii de către judecător sau de participantul care are
interes să o invoce în orice stadiu de judecare a pricinii.
Sancţiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale
participanţilor la proces, cât şi ale persoanelor care contribuie la înfăptuirea justiţiei şi constau
în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinirea în
termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu
nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti şi
în alte măsuri prevăzute de lege.
Nulitatea reprezintă acea sancţiune procesuală care determină ineficienţa actelor de
procedură îndeplinite fără respectarea regulilor de desfăşurare a procesului civil. Vor fi lovite
de nulitate acele acte de procedură care nu corespund exigenţelor de formă şi conținut. De
exemplu, art.81 CPC prevede că „unele împuterniciri date reprezentantului trebuie menţionate
expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată de reprezentat”.
Valorificarea nulităților în procesul civil presupune examinarea problemelor privind:
invocarea, constatarea și declararea nulității. Pentru a se putea invoca nulitatea trebuie să fie
întrunite 3 condiții: - încălcarea dispozițiilor procedurale; - producerea unei vătămări; -
vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anulare.
Invocarea nulităților absolute o poate face oricare din părți, alți participanți la proces sau
instanța din oficiu în orice stadiu al pricinii, chiar și direct în instanța de apel sau recurs, dacă
nu s-au invocat în prima instanță.
Nulitățile relative pot fi invocate numai de partea care a fost vătămată prin întocmirea
actului de procedură numai într-un anumit termen sau într-o anumită fază procesuală.
Nulitatea nu operează de drept, ea trebuie constatată și declarată de instanță.
Neregularitățile săvârșite la instanța de fond se invocă pe cale de excepție, prin formularea
obiecțiilor, la aceeași instanță, iar dacă au fost descoperite mai târziu sau vizează hotărârea se
invocă prin intermediul căilor de atac.
De regulă, actele lovite de nulitate pot fi remediate şi aduse în conformitate cu cerinţele
legale în faţa aceleiaşi instanţe, de exemplu, se poate cere înlăturarea neajunsurilor unei cereri
de chemare în judecată.
Remedierea actelor de procedură reprezintă acea modalitate de recondiționare juridică, ce
se realizează prin completare, modificare sau rectificare.
Refacerea actelor de procedură se produce prin rejudecarea cauzei, constând în înlocuirea
actului procedural viciat cu unul nou, care să întrunească toate cerințele prevăzute de lege.
Neîndeplinirea actului procedural în termenul imperativ prevăzut pentru aceasta atrage
decăderea părţii vinovate. Decăderea reprezintă o sancţiune care determină stingerea unui
drept procedural care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Actele exercitate peste
termen vor fi lovite de nulitate.
Decăderea este subînţeleasă în mod implicit în norma care fixează termenul, de aceea ea
este cuprinsă tacit în însăşi regula care consacră un termen legal. De ex: art.186 alin.2 CPC
prevede obligativitatea depunerii referinţei în instanţele judecătoreşti. Nedepunerea ei în
termenul stabilit de instanţă (dacă nu a avut motive întemeiate conform art. 204) atrage
decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe, deoarece pricina se va examina în
baza materialelor existente la dosar. Alte exemple, decăderea din dreptul de a formula
obiecții, de a ataca actele.
În cazul termenelor stabilite prin norme imperative (absolute) decăderea poate fi invocată
de orice parte interesată din proces, alți participanți la proces sau instanță din oficiu.
În cazul termenelor stabilite prin norme dispozitive (relative) decăderea poate fi invocată
de adversarul părții ce a îndeplinit tardiv actul, adică împotriva căreia se îndreaptă efectele
acelui act.
Principalul mijloc de valorificare a decăderilor relative îl constituie excepția (obiecția) de
tardivitate, ridicată în fața instanței în care s-a produs expirarea termenului, or dacă aceasta a
respins-o greșit, va putea fi invocată prin intermediul căilor de atac.
Cât privește decăderile absolute, acestea vor putea fi invocate prin intermediul căilor de
atac de reformare (apel, recurs).
Repunerea în termen are menirea de a împiedica în anumite situații obiective să se
producă efectele negative ale decăderii.
Amenda judecătorească este sancţiunea procesuală patrimonială aplicată participanţilor
la proces, auxiliarilor justiției şi altor persoane și organe pentru neîndeplinirea obligaţiilor
procesual – civile stabilite de lege sau de către instanţa de judecată. Odată cu aplicarea
sancţiunii, se va constata şi încălcarea procedurală. Caracteristica esenţială şi definitorie a
amenzii judecătoreşti o constituie faptul că ea se materializează în toate cazurile în obligaţia
autorului abaterii de a plăti o sumă de bani. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale, o
unitate convenţională fiind egală cu 50 lei.
Amenzile aplicate persoanelor cu funcţie de răspundere di autorităţile publice, din alte
organe şi organizaţii se încasează din contul acestor persoane, chiar dacă autoritatea, organul
sau organizaţia participă sau nu la proces.
Persoana sancționată cu amendă în termen de 15 zile de la data emiterii/comunicării
încheierii de amendare poate depune în aceeași instanță cerere de reexaminare a încheierii în
vederea anulării sau reducerii amenzii.
Cererea se examinează în ședință de judecată cu înștiințarea persoanelor interesate,
neprezentarea cărora nu împiedică examinarea. După deliberare instanța pronunță o încheiere
care nu se supune nici unei căi de atac.
La cererea persoanelor interesate, instanța emitentă este în drept să amâne ori să
eșaloneze executarea sancțiunii pe un termen de până la 2 luni.