Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

-proiect-

TRAUMATISME SPECIFICE DISCIPLINEI SPORTIVE RUGBY

Profesor: Silviu Gabriel Cioroiu

Student: Cuciureanu Alexandru

În rugby, majoritatea accidentărilor se produc la nivelul membrelor și sunt de regulă

lovituri, zgârieturi, luxații și entorse. Rugby este un sport care implică coliziuni și care presupune
placarea cu brațele și umerii. Acest lucru antrenează riscul minor ca un jucător să fie făcut
knockout (în stare de inconștiență). Pe teren, un jucător poate ajunge în stare de inconștiență
după o lovitură la cap, dar în alte situații, această stare se poate datora unei afecțiuni medicale, de

1
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

exemplu, un jucător diabetic poate avea un nivel extrem de scăzut de zahăr în sânge
(hipoglicemie) sau chiar poate suferi un stop cardiac.

Traumatisme la nivelul cutiei craniene

Jucătorii accidentați la cap, aflați în stare de inconștiență, nu vă spune ce alte simptome

au, de pildă o durere la nivelul gâtului sau pierderea senzațiilor. Comoția cerebrală este des
întâlnită în rugby, dar traumatismele craniene grave sunt extrem de rare. În fazele inițiale,
diferența dintre simptomele unei comoții cerebrale și ale unui traumatism cranian structural în
cazul unui jucător este mică. Creierul este un organ gelatinos, scăldat de un lichid (cefalorahidian
sau LCR) și închis într-un sac membranos, stratificat. Iar toate aceste elemente se află într-un
craniu osos și rigid. În cazul unei lovituri la cap, creierul oscilează puțin ca o gelatină, iar, dacă
se produce o comoție, persoana își poate pierde cunoștința (fără traumatisme structurale
cerebrale) sau, mai rar și mult mai grav, creierul poate fi strivit sau se pot produce rupturi laterale
sau în interior, ceea ce provoacă hemoragii. Membranele de la suprafața creierului sunt
cunoscute drept meninge și susțin vasele de sânge de la suprafața creierului, între acesta și
craniu.

Loviturile la cap atât de puternice încât să afecteze creierul și vasele de sânge sau să
fractureze craniul sunt, în fazele inițiale, greu de diferențiat de comoțiile cerebrale, dar prezintă
un risc crescut ca în orele următoare să atragă urmări mai grave, inclusiv dizabilități sau chiar
moartea. Accidentarea la nivelul uneia dintre aceste structuri duce la hemoragie și inflamație.
Întrucât creierul este foarte moale și se află într-o incintă rigidă, orice hemoragie sau inflamație
din cutia craniană va presa spre interior strivind creierul.

Traumatism cranian grav: Comoție cerebrală; Pierderea prelungită a cunoștinței; Hematom

epidural; Hematom periorbital și retroarticular.

(J. Hanson, ș.c., 2009)

Traumatisme la nivelul coloanei cervicale

În rugby, traumatismele grave la nivelul coloanei sau al măduvei spinării sunt foarte rare.
Totuși, se pot produce traumatisme la nivelul măduvei spinării din zona gâtului, iar acestea pot
duce la paralizie, dizabilități sau chiar mai rău. Traumatismele la nivelul coloanei cervicale

2
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

reprezintă o incidență a accidentărilor de 15% și 30% din totalul accidentărilor suferite de

jucătorii de rugby. Fracturile și dislocările în cazul coloanei vertebrale pot sau nu să afecteze
măduva. Traumatismele la nivelul măduvei pot diviza complet sau parțial măduva sau pot doar
să preseze asupra măduvei. În cazul persoanele accidentate cu traumatisme la nivelul măduvei
spinării, toate funcțiile principale ale măduvei spinării sunt afectate. Mai exact, vor acuza dureri
la nivelul gâtului și ar putea să nu simtă nimic sau să nu poată mișca nimic sub locul (nivelul)
unde este afectată măduva. Mușchii pectorali ar putea fi paralizați, prin urmare, persoana
accidentată ar putea avea dificultăți în respirație, fiindu-i imposibil să tragă suficient oxigen în
piept. Rata leziunilor coloanei cervicale sunt mici dar foarte grave datorită zonei afectate și
complicațiile pe care aceasta le provoacă în urma unui traumatism. Acest studiu a fost bazat pe
date provenite de la jucători adulți majoritatea din aceștia fiind profesioniști cu vârste cuprinse
între 18-20, dar și jucători tineri, cadeți și junori cu vârste cuprinse între 13-15 ani. Pe parcursul
studiului au fost urmărite obiectivele: nivelul de perfomanță, poziționarea jucătorilor în teren,
nivelul echipei ( 1st= A, 2dn= B)

După realizarea studiului a 1841 de accidentări care au fost suferite de către 1159 de
jucători pe parcursul a două sezoane, 604 dintre aceștia au fost observați pe parcursul meciurilor
oficiale iar 554 pe parcursul antrenamentelor sau meciurilor de prgătire. S-a mai observat pe
parcursul studiului că din totalul numărului de accidentări, 234 au fost traumatisme la nivelul
capului și 96 de accidentări au vizat coloana cervicală din care 21 de jucători nu au mai revenit
pe teren în urma accidentării. Din totalul accidentărilor un procent mic sunt accidentări la nivelul
feței.

Cercetătorii spun că doar 20% dintre jucătorii accidentați și-au pierdut conștiința, aproape
50% dintre jucători au acuzat dureri de cap și amețeală iar 22% au avut leziuni post-traumatice
care au dus la amnezie de scurtă durată.

(A. S. McIntosh, ș.c. 2008)

Traumatisme la nivelul umerilor

Traumatismele articulației scapulo-humerale sunt des întâlnite în acest sport atât la

amatori cât și la profesioniști cu o pondere de 49-72% din totalul accidentărilor suferite de
practicanții acestui sport. Luxațiile de umăr sunt cel mai des întâlnite care duc la perioade lungi

3
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

de recuperare în care jucătorii nu mai pot participa la antrenamente și meciuri ceea ce duce la o
scădere a pregătirii fizice a jucătorului accidentat.

Un studiu realizat de către James Crichton prin colaborarea cu Football Union Club în
anii 2002-2003 și 2003-2004. Accidentările observate de către aceștia au fost: hematom la
nivelul articulației scapulo-humerale 12%, luxații și instabilitate articulară 14%, leziuni ale
articualției acromio-claviculare 32%, leziunea coafei rotatorilor și sindrom de impingement 23%,
fractuă de humerus 1%. Leziunile articulației acromioclaviculare au fost cele mai comune, iar
luxațiile și instabilitatea articulară au fost cele mai severe accidentări care au dus la perioada cea
mai mare de recuperare. Pentru 97% din accidentări a fost de vină contactul direct iar restul
accidentărilor au survenit în urma diferitelor acțiuni tactice.

Chiar dacă accidentările de la nivelul articulației scapulo-humerale au fost descrise

anterior, mecanismele specifice prin care acestea s-au produs nu se pot înțelege pe deplin.
Înțelegerea pe deplin a mecanismului de producere a leziunii ar ajuta la recupearea accidentatului
și la prevenirea apariției a astfel de accidentări.

Mecanismele de producere a accidentărilor la nivelul articuației umerilor studiate prin

intermediul diferitelor materiale video din cadrul meciurilor oficiale de rugby:

Try scorer acest mecanism este comun și apare atunci când jucatorul pronjează după
minge având membrul superior în flexie de 900 încercând să înscrie punct, în momentul
contactului cu solul artiucalția gleno-humerală se blochează în flexie și apare luxația a
umărului;
Tackler al doilea mecanism de producere a accidentării se întâmplă cel mai des când
jucătorul aflat în apărare atacă oponentul care are mingea (secerat), membrul superior
este în abducție de 900 iar prin forța și viteaza pe care o are jucătorul care aleargă cu
mingea în momentul contactului membrele superioare realizază o anteducție a umărului
și extensie din articulația cotului ceea ce duce la o presiune foarte mare pe articulația
gleno-humerală urmată de o plonjare pe sol;
Direct impact aceast mecanism este întâlnit la jucătorii care cară mingea și se produce
printr-un impact direct cu solul pe umăr, membrul superior fiind în flexi de 900 cu rotație
internă umăr tinând mingea la nivelul pieptului.

4
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

Înțelegera acestor mecanisme în urma cărora apar accidentările în rugby pot ajuta la ghidarea
procesului de recuperare și prevenție. În sporturile cu contact fizic dur accidentările sunt mereu
prezente chiar dacă se înțeleg mecanismele de producere a acestora, este greu să se reunțe a
anumite particularități ale acestui joc fără ași pierde esența.

(J. Crichton, ș.c., 2012)

Traumatisme la nivelul membrelor inferioare

Mai multe studii au demonstrat că majoritatea accidentărilor suferite de jucători au fost

localizate la nivelul membrelor inferioare în special la nivelul articualției genunchiului. Studiul a
fost realizat pe jucătorii din cadrul Newcastle Knights din National Rugby League din Australia
în perioada competițională 2015-2017. În total 60 de jucători au fost incluși în acest studiu care
au jucat în Newcastle Knights, vârsta acestora este cuprinsă între 22-24 de ani. Majoritatea
jucătorilor au suferit o accidentare la nivelul articualției genunchiului cu o incidență de 616
accidentări din 1000 de jucători.

Tipurile de accidentări

Ce-a mai fregventă accidentare este la nivelul meniscului, urmată apoi de către leziunile
de LIA, în cadrul studiului există un caz particular care a suferit o ligamento-plastie după care în
cadrul unui meci oficial a suferit din nou o ruptură a grefei LIA. Încă un caz aparte face referire
la o luxație tibio-femurală în care jucătorul a suferit ruptură de ligament colateral și paralizia
nervului peronier. Jucătorii care au hiperxtensie a genunchiului în umra unei accidentări sunt cei
mai tineri.

Mecanismul de producere

Cele mai multe accidentări au fost înregistrate pe parcursul jocurilor oficiale decât în
cadrul antrenamentelor, majoritateal accidentărilor au avut ca rezultat leziuni ale LIA.

Cel mai comun mecanism de producere a accidentărilor este geting tackled (rezultă din
faptul că jucătorul cu mingea mingea este atacat, secerat) cu un procent de 25,8%, urmat de
tackling (atacarea jucătorului cu minge, secerare) cu 20.2% iar restul de 20% fiind cazuri
particulare.

5
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

Atât leziunea LIP cât și leziuni ale meniscurilor au fost provocate de tackled (rezultă din
faptul că jucătorul cu mingea mingea este atacat, secerat) printr-un mecanism de hiperextensie a
genunchiului.

Majoritatea jucătorilor din cadrul studiului care au suferit o accidentare la nivelul membrului
inferior nu au avut nevoie de intervenție chirurgicală, doar 12 dintre aceștia au avut nevoie de
ligamento-platie sau sutură de menisc.

(G. Elias, ș.c. 2019, pp. 2, 3)

Hidrokinetoterapia în afecțiunile specifice bugby-ului, abordare în străinătate

Un profesor din cadrul Lincoln University (pofessor Mike Hamlin) lucra la un studiu
despre băile cu gheață și rolul lor în cadrul refacerii jucătorilor de rugby.

Ce se intâplă după imersia totală a coprului în apă cu gheață, apare un șoc instant,
respirație grea, senzația că articulațiile se strâng. În rugby băile cu gheață sau terapia rece este un
tip de antrenament care se folosește de obicei după o perioadă de antrenament intensiv sau
perioadă competițională. Sportivul se află într-un bazin cu aproape tot corpul în apă cu gheață
pentru o scurtă perioadă.

În timp ce devine tot mai populară această metodă și acceptată de mai multe ramuri
sportive, incă nu este complet înțeleasă și ce beneficii are asupra sportivilor.

Băile cu sare sunt deasemenea folosite de către jucătorii de rugby pentru refacere după
efort în special dacă sezonul competițional a fost plin de presiuni atât fizice cât și psihice, băile
cu sare ajută la o relaxare atât musculară cât și psihică.

(N. McCashin, 2017)

Băile de gheață sau imersiunea în apă rece este un mod popular de răcire a corpului după
activitate fizică intensă, în încercarea de a îmbunătăți recuperarea. Teoria spune că apa rece va
determina vaso-constricție, reducând astfel fluxul de sânge către mușchii obosiți (deteriorați) și
limitând răspunsul inflamator. Există, de asemenea, presupunerea că presiunea apei va ajuta la
limitarea inflamației, care este un alt răspuns natural în urma oboselii musculare. Cercetările
privind băile cu gheață și imersiunea corpului în apă nu sunt concludente, unele studii au
constatat îmbunătățiri în perioada de refacere, iar altele găsind un efect mic sau deloc asupra

6
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

refacerii. Chiar dacă cercetarea nu este concludentă, acest tratament nu poate provoca daune
suplimentare jucătorilor iar beneficiul unui posibil efect placebo nu poate fi trecut cu vederea.
Jucătorii raportează adesea că se simt mai bine după o astfel de imersiune în apă rece iar o
mentalitate pozitivă este importantă pentru o refacere eficientă. Unele orientări pentru
imersiunea apei reci includ:

 Jucătorii ar trebui să încerce să aibă un timp total de imersiune de cel puțin 10 sau mai
multe minute, deoarece acest lucru pare să sporească eficacitatea, 14-15 minute fiind
recomandarea;
 O temperatură cuprinsă între 10-15 ° C pare a fi cea mai eficientă pentru imersiunea în
apa cu gheață.
(J. Hanson, ș.c., 2009)
Un Studiu publicat online în British Journal of Sports Medicine, de către doi cercetători
din Marea Britanie, respectiv Suedia realizat pe 12 jucători profesioniști de rugby au participat la
trei tipuri de antrenamente foarte intense în trei saptămâni diferite. La sfârșitul fiecărui tip
antrenament realizau un alt program de recuperare (primul grup stătea 15 minute în apa rece, la
14°C, iar un grup 15 minute în apă călduță, la 30°C, iar cel de la treilea grup fara niciun fel de
baie). O zi mai tarziu, au dat o proba de viteză (5 x 40m), pentru a vedea cât de mult puteau
alerga la viteza maximă pe parcursul celor cinci sprinturi. În urma testelor a rezultat faptul că
băile cu gheață ajută la o refacere mai ușoară după efort.
Grupul care se recupera cu băi cu apă rece a înregistrat cele mai bune rezultate.
Surprinzator este faptul că și grupul care se recupera cu băi cu apa caldă a performat mai bine
decât grupul ce se recupera fără nici un fel de baie.
Aceasta inseamnă că cel mai probabil, sportivii care se recuperează cu baie cu gheață și
cred că aceasta îi va ajuta vor beneficia cel mai mult. In cele din urmă, nu se rezumă doar la băile
cu gheață; aproape toate activitațile pe care le realizează sportivii pentru a se reface după
antrenamente (chiar si antrenamentele în sine) combină elemente fiziologice și psihologice.
(Christian J. ș.c. 2012)

PROGRAM HIDROKINETOTERAPIE

Traumatisme la nivelul coloanei cervicale și capului

Exercițiul 1

7
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: kinetoterapeutul va mobiliza pasiv regiunea cervicală a pacientului
prin mișcări de aplecare spre umeri stânga și dreapta;
 Indicație metodică: pacientul trebuie să fie relaxat;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări;

Exercițiul 2

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: kinetoterapeutul va mobiliza pasiv regiunea cervicală a pacientului
prin mișcări de răsucire spre stânga și spre dreapta;
 Indicație metodică: pacientul trebuie să fie relaxat;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări;

Exercițiul 3

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: kinetoterapeutul va mobiliza pasiv regiunea cervicală a pacientului
prin mișcări de aplecare a capului spre înainte (mișcarea de ”DA”);
 Indicație metodică: pacientul trebuie să fie relaxat;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări;

Exercițiul 4

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: kinetoterapeutul va mobiliza pasiv regiunea cervicală a pacientului
prin mișcări de aplecare spre înainte stânga și dreapta combinând cu o mișcare de
răsucire;
 Indicație metodică: pacientul trebuie să fie relaxat;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări;

8
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

Exercițiul 5

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: pacientul va realiza aplecarea capului spre trunchi;
 Indicație metodică: comandă: ducem bărbia înspre gât;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 20 de secunde între serii;

Exercițiul 6

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: pacientul va realiza activ mișcarea de aplecare a capului spre umărul
drept apoi spre umărul stâng;
 Indicație metodică: comandă: capul se va menține în permanență pe planul apei;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 20 de secunde între serii;

Exercițiul 7

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: pacientul va realiza activ mișcarea de răscire a capului spre umărul
drept apoi spre umărul stâng;
 Indicație metodică: comandă: capul se va menține în permanență pe planul apei;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 20 de secunde între serii;

Exercițiul 8

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprafața apei, membrele inferioare susținute de scara
bazinului;
 Descriera mișcării: kinetoterapeutul va mobiliza pasiv regiunea cervicală prin tracțiuni
ușoare ale capului pentru a relaxa zona cervială;
 Indicație metodică: pacientul trebuie să fie relaxat;
 Dozare: 5-10 repetări.

Traumatisme la nivelul umerilor

9
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

Exercițiul 1

 Poziție inițială: stând cu membrele superioare și umerii sub nivelul apei;

 Descrirea mișcării: pacientul va realiza mișcarea de abducție urmată de adducție cu
membrele superioare menținute în extensie;
 Indicație metodică: nu vom ridica membrele superioare peste suprafața apei;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu 20 de secunde pauză între serii;

Exercițiul 2

 Poziție inițială: stând cu membrele superioare și umerii sub nivelul apei;

 Descrirea mișcării: pacientul va realiza mișcarea de abducție cu rotație externă din
articulația umărului urmată de adducție cu rotațe internă din articulația umarului,
membrele superioare menținute în extensie;
 Indicație metodică: nu vom ridica membrele superioare peste suprafața apei;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu 20 de secunde pauză între serii;

Exercițiul 3

 Poziție inițială: stând cu membrele superioare în adducție și flexie cot la 90 0 palma în

prono-supinație, umerii sub nivelul apei;
 Descrirea mișcării: pacientul va realiza mișcarea rotație externă și rotație internă din
articulația scapulo-humerală;
 Indicație metodică: nu vom ridica umerii peste suprafața apei;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu 20 de secunde pauză între serii;

Exercițiul 4

 Poziție inițială: stând cu membrele superioare în abducție 900 și flexie cot la 900 palma în
pronație, umerii sub nivelul apei;
 Descrirea mișcării: pacientul va realiza mișcarea rotație externă și rotație internă din
articulația scapulo-humerală;
 Indicație metodică: nu vom ridica umerii peste suprafața apei;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu 20 de secunde pauză între serii;

Exercițiul 5

10
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

 Poziție inițială: decubit facial pe suprfața apei cu membrele superioare în flexie pe

suprafața apei având o baghetă de spumă;
 Descrierea mișcării: pacientul va menține membrele superioare întinse, la comanda
kinetoterapeutului va încerca să întindă și mai mult membrele superioare spre înainte
 Indicație metodică: se va urmări tehnica de execuție a înotului;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu 20 de secunde pauză între serii;

Exercițiul 6

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprfața apei cu membrele superioare în flexie pe

suprafața apei având o baghetă de spumă;
 Descrierea mișcării: pacientul va menține membrele superioare întinse, la comanda
kinetoterapeutului va încerca să întindă și mai mult membrele superioare spre înainte
 Indicație metodică: se va urmări tehnica de execuție a înotului;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu 20 de secunde pauză între serii;

Exercițiul 7

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprfața apei;

 Descrierea mișcării: înot procedeul spate;
 Indicație metodică: se va urmări tehnica de execuție a înotului;
 Dozare: 3 lunigimi de bazin cu 1 minut pauză între lungimi;

Exercițiul 8

 Poziție inițială: decubit dorsal pe suprfața apei;

 Descrierea mișcării: înot procedeul bras;
 Indicație metodică: se va urmări tehnica de execuție a înotului;
 Dozare: 3 lunigimi de bazin cu 1 minut pauză între lungimi;

Traumatisme la nivelul membrelor inferioare

Exrcițiul 1

 Poziție inițială: stând în apă cu sprijin la marginea bazinului;

 Descrirea mișcării: tripla flexie a membrlui inferior urmată de tripla extensie;
 Indicație metodică: mișcarea se va realiza până la limita mobilității;

11
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 10 secunde între serii;

Exercițiul 2

 Poziție inițială: stând în apă cu sprijin la marginea bazinului;

 Descrirea mișcării: pacientul va realiza mișcarea de abducție urmată de mișcarea de
adducție cu membrul inferior aflat în extensie din articulația genunchiului;
 Indicație metodică: mișcarea se va realiza până la limita mobilității;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 10 secunde între serii;

Exercițiul 3

 Poziție inițială: șezând la marginea bazinului cu membrele inferioare în apă

 Descrirea mișcării: extensie și flexie din articulația genunchiului;
 Indicație metodică: mișcarea se va realiza ritmic;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 10 secunde între serii;

Exercițiul 4

 Poziție inițială: șezând la marginea bazinului cu membrele inferioare în apă

 Descrirea mișcării: extensie și flexie din articulația coxo-femurală;
 Indicație metodică: mișcarea se va cu membrul superior în extensie din articulația
genunchiului;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 10 secunde între serii;

Exercițiul 5

 Poziție inițială: decubit facial la marginea bazinului cu membrele inferioare în apă

 Descrirea mișcării: extensie și flexie din articulația coxo-femurală (mișcarea de picioare
crawl);
 Indicație metodică: mișcarea se va cu membrul superior în extensie din articulația
genunchiului;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 10 secunde între serii;

Exercițiul 6

 Poziție inițială: decubit dorsal la bazinului cu membrele inferioare în apă, (întins pe apă);

12
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

 Descrirea mișcării: mișcarea de bicicletă;

 Indicație metodică: mișcarea se va realiza cu membrele inferioare în apă;
 Dozare: 2 serii a câte 15 repetări cu pauză de 10 secunde între serii;

Exercițiul 7

 Poziție inițială: stând în bazinul cu apă mică;

 Descrierea mișcării: mers în apă:
 Indicație metodică: mișcarea se va realiza ciclic;
 Dozare: 3 lungimi de bazin cu 10 secunde pauză între lungimi;

Exercițiul 8

 Poziție inițială: stând în bazinul cu apă mică;

 Descrierea mișcării: mers în apă cu flexia exagerată a genunchiului spre trunchi:
 Indicație metodică: mișcarea se va realiza ciclic;
 Dozare: 3 lungimi de bazin cu 10 secunde pauză între lungimi.

BIBLIOGRAFIE

1. Jonathan Hanson (SRU), James Robson (SRU), Editor – Mark Harrington (World Rugby), Andy
Smith (RFU), Brian Carlin (IRFU, SRU), Omar Hassanein (IRUPA), Martin Raftery (World
Rugby), David Owens (HKRFU) și Warren McDonald (ARU); 2009-2020, World Rugby
Passport; LINK: shorturl.at/mGJU2 Accesat în 22.10.2022;
2. A. S. McIntosh, P. McCrory, C. F. Finch, R. Wolfe, 2008, Head, face and neck injury in youth
rugby: incidence and risk factors, DOI: http://dx.doi.org/10.1136/bjsm.2007.041400;
3. James Crichton, Doug R Jones, Lennard Funk, 2012, Mechanisms of traumatic shoulder injury in
elite rugby players, DOI: http://dx.doi.org/10.1136/bjsports-2011-090688;
4. George Elias, Habib Awwad, Jennifer Helen Coleman, Christopher James Dunkle, and David
Craig Dewar, 2019, An Analysis of Knee Injuries in Rugby eague: The Experience at the
Newcastle Knights Professional Rugby League Team, pp. 2-3, DOI:
https://doi.org/10.1186/s40798-019-0206-z;
5. Nick McCashin, 2017, RECOVERY, ICE BATHS AND THE ‘ICE MAN’ LINK:
https://ruckscience.com/learn/recover-ice-baths-iceman/ accesat în 27.10.2022;

13
Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială

6. Christian J Cook, Chris Martyn Beaven, 2012, Individual perception of recovery is related to
subsequent sprint performance, British Journal of Sports Medicine , DOI:
http://dx.doi.org/10.1136/bjsports-2012-091647

14