PROFILAXIE ȘI RECUPERARE SPORTIVĂ ÎN FOTBAL

CLASIFICAREA TRAUMATISMELOR SPORTIVE:

 Macrotraumatisme
 Microtraumatisme
 Afecțiuni cronice și dismetabolice, sechele ale macro sau microtraumatismelor
  Afecțiuni hiperfuncționale ale aparatului locomotor ca forme localizate de
supraantrenament și suprasolicitare.
Clasificarea macrotraumatismelor sportive:
După tipul structurilor afectate macrotraumatismele pot fi clasificate in:
1. Traumatisme ale părților moi (contuziile, plăgile, întinderile și rupturile musculare,
întinderile si rupturile de tendoane, contuziile/ elongatiile nervilor, traumatismele închise
ale vaselor)
2. Traumatisme articulare (entorse, luxatii, disjunctii, leziuni de menisc, instabilitatea
posttraumatica a genunchiului)
3. Traumatisme osoase (fracture, fisuri, perisotite, apofizite)
După mecanismele implicate în etiologia traumatismului, pot fi împărțite în traumatice
(accidentale) și de stress (de suprasolicitare).
Clasificarea microtraumatismelor sportive:
a) Microtraumatisme sportive prin suprasolicitare acuta: ligamentita acută, tendinita acută,
capsulita de solicitare, apofizite acute.
b) Microtraumatisme sportive propriu-zise: pumnul dureros al boxerului, pubalgia
fotbalistului, cotul dureros al jucătorului de tenis, dorsalgia caiacistilor, mâna dureroasă a
gimnaștilor
Microtraumatisme la copii si juniorii sportive: epifizita vertebrală Scheuermmann, apofizita
tibială antero superioară OSGOOD-SCHLATTER.
ACCIDENTĂRI ÎNTÂLNITE ÎN FOTBAL:
CAP ȘI FAȚĂ:
Traumatismele craniene  apar mai ales prin ciocnirea dintre doi jucători la lovitura cu
capul, fie cap în cap, fie cot în cap. Cele mai multe sunt minore, dar pot exista și traumatisme
extrem de grave.  Cele mici, interesează buzele, arcadele, nasul și urechile sau pielea capului.
Cele forte pot duce la fracturi ale piramidei nazale, cu hemoragii fudroiante (necesită tratament
ORL) sau la hematoame intracraniene.
 Contuziile la nivelul craniului constituie un număr mic de accidentări, dar cu potențial de
severitate crescut. 
O contuzie la nivelul craniului poate conduce la afectări scheletale precum fracturile de
os zigomatic, fractura de piramida nazală, fracurile orbitale sau lacerații perioculare (care sunt
tratate pe teren). 
MEMBRUL SUPERIOR:
Deși nu sunt foarte comune la fotbaliști, iar perioadele de indisponibilitate sunt mai mici,
portarii au cel mai ridicat risc de a suferi accidentări ale membrului superior. Totuși, în urma
căderilor, apar luxații de umăr, fracturi de claviculă, și alte tipuri de traumatisme de pumn și
mână.
Fracturile de claviculă sunt tratate de cele mai multe ori conservator, cu excepția celor
care dau deformări mari. 
 Luxațiile de articulație acromio-claviculară sunt inițial tratate conservator, ambele
accidentări conducând către o indisponibilitate de 6-8 săptămâni. 
Fracturile de os scafoid sunt rare și slab diagnosticate în fotbal, dar trebuie incluse într-un
diagnostic diferențial când durerea de pumn persistă în urma unui traumatism, cel mai adesea
după o minge respinsă greșit de portari.
ABDOMENUL ȘI COLOANĂ:
Deși mingea de fotbal atinge adesea viteze de peste 100km/h, iar jucatorii acuză
accidentări imediat după ce primesc mingi puternice în abdomen, foarte rar se întâmplă ca un
jucător să fie înlocuit după un astfel de eveniment.
Accidentări acute de coloană lombară survin după aterizări defectuoase sau în urma
traumatismului direct, dar nu sunt dizabilitante, iar cu un bun control al durerii și după
reasuplizare, antrenamentele și competitia pot fi reluate.
TRAUMATISMELE GENITALE:
Cele minore sunt dureroase dar fără efecte de durată. Se pot aplica comprese cu gheață și
antialgice locale. Dacă durerea se prelungește, este necesar consultul și tratamentul medical,
uneori chiar și cel chirurgical. Tratamentul de urgență este cel împotriva durerii și cel
antiedeematos. Este recomandabil ca jucatorul accidentat să nu continue jocul.
MEMBRUL INFERIOR:
Coapsa:
Pubalgia fotbalistului:
 Este un sindrom dureros care provoacă usturime severă sau durere în zona inghinală și /
sau pubiană și / sau pe fața interioară a coapselor.
Pubalgia apare din cauza suprasolicitării musculare în urma mișcărilor repetitive și
continue.
Simptomele acestei afecțiuni sunt foarte neplăcute. Cel mai des întâlnit simptom al pubalgiei
sportive este durerea în zona inghinală și pubiană, care poate radia în adductori și în regiunea
abdominală inferioară.
Alunecările, loviturile, pivotatul și pasatul, singure sau în combinație reprezintă
mecanismele cele mai întâlnite în producerea întinderilor de adductori. Mușchiul adductor lung
este adesea lezat la nivelul jonctiunii musculotendinoase, iar o combinație de afectare a
adductorului lung împreună cu dreptul abdominal au fost descrise după RMN.
Întinderi și rupture musculare:
Întinderile de mușchi ischiogambieri (harmstring), mușchi care sunt situați în partea
posterioară a coapsei, și cele ale cvadricepsului, dar și loviturile în coapsă, reprezintă aproape
jumătate din totalul accidentărilor la fotbaliști.
Modul de producere a leziunilor de ischiogambieri este adesea întâlnit în timpul alergării,
chiar înaintea aterizării pe teren a piciorului aflat în balans, mai ales în timpul sprinturilor.
Accidentări atipice de ischiogambieri au fost descrise dupa pase cu călcâiul.
Mușchiul biceps femural, prin capul său lung, suferă 80% dintre accidentările
ischiogambierilor. Cu excepția rupturilor complete la joncțiunea mușchiului cu tendonul sau a
dezinsertiilor tendonului de pe os, care sunt tratate chirurgical, restul leziunilor de ischiogambieri
sunt tratate conservator, cu repaus urmat de fiziokinetoterapie.
Cvadricepsul este de cele mai multe ori lezat la niveul dreptului femural, în porțiunea
profundă a joncțiunii musculo-tendinoase. Șuturile sau contrele la minge produc întinderi sau
rupturi ale acestei regiuni.
În funcție de gravitate, întinderile se pot recupera în aproximativ 3 săptămâni, dar
rupturile parțiale sau complete, cu apariția unei mase dureroase care se poate palpa, pot duce la
absențe de până la 3 luni.
Genunchiul:
Leziuni LIA, LIP, LCM și menisc.
 Leziunea ligamentului încrucișat anterior (LIA) poate fi rezultatul unei opriri bruște.
De asemenea, se întâlnește și în cazul unei schimbări rapide de direcție sau a unei aterizări
greșite ca urmare a unei sărituri.
Leziunea ligamentului încrucișat posterior (LIP) poate apărea când fotbalistul
primește o lovitură puternică „în fața” genunchiului sau ca urmare a unei manevre greșite pe
teren.
Leziunea ligamentului colateral medial este adeseori cauzată de o lovitură directa în
partea exterioară a genunchiului.
Ruptura de menisc poate fi însoțită de un zgomot ca un „pocnet”. Poate fi urmarea a
unui contact direct, cum ar fi contrele la fotbal ori a unei răsuciri bruște.
Tot aici pot apărea și entorse sau luxații de genunchi.
Gamba și piciorul:
Fractura de stres a tibiei și gleznei sunt rar intalnite la fotbaliști. Cu toate acestea,
fractura anterioară de stres a tibiei are tendința de a se consolida prost, lucru ce poate duce la
fracturi în timpul șprintului și săritului. Unele cazuri au necesitat fixare cu tijă centromedulară.
Tendinita achileană reprezinta inflamatia tendonului Achilean, localizat în partea
posterioară a gambei și gleznei. Apare de obicei în lipsa unei bune încălziri înainte de exercițiile
fizice. Se mai întâlnește și ca urmare a unor opriri și schimbări de direcție bruște sau în cazul
exercițiului excesiv.
Entorse și luxații:
Glezna este una dintre cele mai afectate regiuni în fotbal, entorsele mediale, laterale și de
sindesmoze fiind comune. Inversia gleznei este mecanismul care produce accidentările gleznei
laterale, incluzând și fracturile peroniere distale. Eversia combinată cu flexia plantară duce la
leziuni ale ligamentului tibiofibular anterior. Accidentările complexului lateral al gleznei pot
produce rupturi ale ligamentelor talofibular anterior, calcaneofibular si talofibular posterior.
Alte leziuni la nivelul gleznei sunt cele ale tarsului și metatarsului, care includ fisurile și
tasările osoase, fracturile de oase metatarsiene sau falangiene, prăbușirea boltei plantare,
contuziile minore sau forte și plăgile escoriate sau taiate.
TULBURĂRILE METABOLICE: 
Acestea apar prin diferite dezechilibre hidroelectrolitice: hipoglicemie, deshidratare,
alcaloză prin hiperventilație, hipocalcemie etc. Se pot manifesta prin dezorientare și tulburări de
echilibru, transpirații reci, greață sau chiar vărsături în jet, lipotimii, incapacitate de efort. Până la
precizarea diagnosticului metabolic, jucătorul va fi scos de pe teren, se vor administra ceaiuri
calde și glucoză (la nevoie în perfuzie) și repaos la poziție orizontală.