Sistemul de învățământ Român

Sistemul nostru educațional nu a trecut prin schimbări majore în ultimii 100 de ani. A fost
construit pe vremea Revoluției Industriale și are la bază memorarea unui volum mare de
informații. Dar sunt aceste abilități la fel de relevante două secole mai târziu? În zilele
noastre, este mult mai ușor să găsești 10.000 rezultate printr-o singură căutare pe Google.
Prin urmare, provocarea nu mai este găsirea și reținerea informațiilor, ba mai degrabă
filtrarea și înțelegerea lor. Am încercat oare, în ultimii 30 de ani, să ne distanţăm de
comunism folosindu-ne de cel mai puternic instrument aflat la dispoziţia noastră, adică de
sistemul de educaţie? Am încercat să formăm oameni liberi—la nivel de mentalitate—prin
anumite experienţe educaţionale furnizate de şcoală? Cât de rigid este sistemul de educaţie?
Cât de incapabil de o reformă autentică? E doar o întrebare retorică, avem ultimele decenii
la dispoziţie şi putem trage concluziile. Nu e nevoie să facem speculaţii. La fel ca sistemul de
sănătate, sistemul educaţional pare incapabil de reformă. Vedem calitatea lui prin testul de
audit la care a fost supus prin testele PISA unde avem cele mai proaste rezultate din Europa.
Pentru că asta e miza acestor teste internaţionale. Ele evaluează obiectiv un sistem
educaţional. În ce priveşte sistemul de educaţie, n-am ieşit din comunism. De fapt, în
general, în toate serviciile oferite de Stat, suntem încă în comunism. Adică servicii proaste,
incomparabil mai proaste decât serviciile de care se bucură cetăţenii statelor occidentale.

Ce s-a petrecut de fapt în sistemul de educaţie de Stat este următorul lucru: în loc de
pregătirea tineretului pentru traiul în cea mai avansată societate, pregătire multilaterală, în
acord cu idealurile socialiste, s-au trecut în programele şcolare aprobate de Minister ţeluri
educaţionale care să fie în acord pe hârtie cu schimbările politice. Deabea s-a rarefiat
materia la fiecare disciplină şi s-a introdus educaţia socială la primară şi gimnaziu. O materie
de umplutură, evident, mai ales la gimnaziu. Să faci cultură civică la nouă ani e o glumă
proastă. Dar nici la gimnaziu lucrurile nu stau mai bine. Nici un elev de clasa a VII-a nu este
interesat de instituţiile politice, justiţie, implicare civică şi mass-media. Nici un elev de clasa a
VIII-a n-are chef să citească despre bănci şi credite. De fapt, dacă vrei să produci dezgust în
nişte copii pentru subiectele astea le ţii prelegeri despre ele la 14 ani. Pentru că, în primul
rând, pe un elev nu-l interesează lucrurile astea la 14 ani. În al doilea rând, e mult prea
ocupat cu examenul de final de an, cu evaluarea naţională, adică cu româna şi matematica.
De fapt, prelegerile despre aceste lucruri nu-i interesează nici la liceu. Pentru că modul în
care se predau aceste lucruri, prin prelegeri, e cel mai ineficient mod de a învăţa ceva.
Prelegerea este cea mai ineficientă metodă de a-i face pe elevi să înveţe ceva. Nu o spun eu,
o spun studiile legate de eficienţa învăţării.

Conceptul de educatia civică, logica, psihologia, și mai departe, este o idee bună în teorie,
însă sistemul de învățământ românesc și examenele sale cruciale stau în calea unui domeniu
de interes pentru adolescenți. Din păcate, prea multă din atenția lor, atât sănătatea mintală
cât și cea fizică este prioritizată pe baza rezultatelor ale examenului de capacitate din finalul
clasei 8-a cat și bacul din finalul clasei a 12-a. Fiecare adult, profesor, adolescent, etc. cu care
am vorbit consideră aceste examene ca pe o prostie. În niciun caz examenul de clasa a VIII-a
ar trebui să fie intitulat ca un examen de capacitate, deoarece are doar importanța a două
simple subiecte care sunt complet irelevante când este vorba de cât de inteligentă este o
persoană, precum și gândirea sa rațională. Ca să nu mai vorbim de faptul că examenul în
 Sistemul de învățământ Român

întregime nu îi ajuta pe cei care au anxietate de performanță, sau cei care ,,se opresc’’
pshihic din functionare din cauza stresului. Oricine care a experiențat acest examen sunt de
opinia că acesta nu este un examen bine gândit și că este extrem de nedrept pentru cei care
au avut posibilitatea de având o zi proastă. Din păcate, acest examen este unul important
deoarece el determină in ce liceu intra elevii, cat si viata lor ca un adult. Acesta este o alta
situatie, care este, de asemenea, prost gandită, deoarece un individ s-ar putea descurca
foarte bine, de exemplu, la chimie și biologie, dar nu la matematică și limba română, dar din
motivul că acest examen prioritizează doar aceste două materii, româna si matematica,
interesele copiilor nu sunt doar neglijate, cât acestia sunt subestimati din cauza notei primite
de oamenii din jurul lor. Chiar dacă elevii muncesc din greu pentru a se transfera, acestia vor
fi mereu considerati mai ,,prosti” sau mai ,,incapabili” decat restul eleviilor. Este ușor să spui
„este doar un examen, te poți transfera după primul an de liceu”, dar toți aceștia continuă
să-și spună copiilor din a 5-a cât de important poate fi acest examen, deoarece îți poate
distrugă sau să-ți construiască întregul viitor. Este mult prea stresant pentru niște copii și
este, de asemenea, mult prea stresant pentru liceenii care, din păcate, au intrat într-o școală
pe care nu o doresc din motivul că, daca ar dorii să se transfere, asta înseamnă că aceștia vor
trebuii să studieze nu numai pentru propria școală, (care nu-i relevantă cu interesurile lor)
dar cat și pentru examenul de contabilitate pentru transfer. Ministrii educatiei pur și simplu
ignoră cât de dăunător acest examen este pentru sănătatea eleviilor și pentru viitorul
acestora, deoarece s-ar putea să intre într-un domeniu în care ei nu doar ca nu se integrează,
dar nici nu se pot adapta. Același lucru se aplică și pentru bac, problema începe din faptul că
un elev nu-și poate alege materiile care vrea să studieze pe an, pana și materiile din care
trebuie să dai examen final din clasa a 12-a. Altă problemă, deoarece în Româniă liceul sunt
secționate in două categorii, „studii sociale” și „studii teoretice”. Întreaga structura de liceu
este disfuncțională. Daca un elev realizează ca aceste studii nu sunt adecvate pentru
interesele sale personale si daca acesta ar dorii să se transfere, adolescentul se va confrunta
cu multe probleme din cauza lipsei de cunoștințe în celălalt domeniu din motivul că acestea
nu sunt predate în categoria sa. Nicăeri altundeva există o structură de genul, dar țara lor tot
este mai presus decăt Romania. Nici-o dată nu o sa înteleg de ce aceasta structură este
folosită. Oamenii au privirii asupra vieții care se pot schimba alarmant de repede, mai ales
adulții-în-devenire. Mereu o sa zic că ar face mult mai mult sens sa urmarim structura
americana cand este vorba de educatia liceala. Totul este bine gândit in concept, elevii pot
să-și alege gradul de dificultate la materii, ce materii doresc. Pană și sistemul examenelor
este mai avansat. Elevii au dreptul sa-și aleagă din ce materii, respectiv și gradul de
dificultate, când dau examene. Bineînțeles, este un minim care trebuie fii respectat. Nu se
poate compara cu examenul nostru final din a 12-a. Bac-ul și evaluarea natională sunt niște
bătai de joc, nu doar pentru elevi, cât și pentru profesoriilor. Săracii nu sunt platiți destul la
cât de mult se schimbă structura anual, mai ales în ultimii 10 ani. Zici că suntem niște șoricei
de laborator la căt de mult suntem toți, ca un colectiv, chinuiți.

Ceilalți pot zice “Hai lasă, nu este problemă dacă ai fost într-un liceu de structura umana!
 Sistemul de învățământ Român

Daca vrei să continui în politehnica poti da examenul de intrare la facultatea respective pe

care o doresti!”. Eu sunt de opinia că tot este ceva nedrept, deoarece elevul respective va fi
nevoit să învete la anumite materii de genul istoriei și geografiei pentru bac, când aceștia de
fapt ar trebuii să învețe pentru matematica și fizica. Aici revine problema menționata mai
devreme, este absolut prea mult stres pentru un individ să dea atat de multe examene.
Acest lucru este ceva ce pot spune ca este absolut, fără îndoială, o problemă, deoarece eu
sunt într-unul dintre aceste situatii. Orice aș zice, profesorii, adulții până și propria mea
familie nu îmi consideră opiniile personale și preferintele mele. Nu-mi prea consideră cât de
mult propria mea sănătate mintală poate fi afectata dacă continui să fiu forțat și presat să
continui într-un domeniu pentru care, în mod constant, nu arăt niciun interes sau pasiune.
Aș dorii să studiez în plus, dar n-am nici macar timp pentru așa ceva. Altă problema pe care o
voi menționa este lipsa de acomodare pe care întregul sistem de învățământ o are pentru cei
care arată diferențe mintale, sau mai bine zis neurodiversitate. Eu și mulți alții manifestăm o
mulțime de lupte mintale din cauza lipsei de acceptare socială cand este vorba de
neurodiversitate, și de exemplu, eu trebuie să fac mult mai mult decât ceilalti elevi pentru a
învăța unele materii predate în școală din cauza ca am alt mod de perceptie în comparatie de
ceilalti. Nici-un profesor nu m-a ajutat în gimnaziu deoarece aceștia considerau că aș fi
trebuit să înțeleg din prima ca ceilalți, iar când încercam să le explic că pur și simplu, nu am
cum psihic să găsesc claritate în logica lor sau în modul lor de predare a clasei, aceștia mă
acuzau că sunt neatent, incapabil, prost sau lenes, folosind colegii mei ca dovada prima
pentru argumentul lor. în pregătitoare nici nu înțelegeam ce era neregulă-n cu mine și nici n-
am întrebat pentru ajutor, deoarece nici nu știam cum. Cred că acesta nu este un subiect
despre care se vorbește des, dar am considerat ca este important de menționat, deoarece
există foarte mulți copii, adoleșcenți chair pană și adulți care n-au avut șansa șă afle despre
acest subiect.

Înapoi la sistemul de Învațamant si prostia lui...sistemul este depășit. Așa cum e acum,
pregătește adulții de mâine pentru ziua de ieri. Toată discuţia făcută de specialişti cu
centrarea pe competenţe, cu dezvoltarea unor abilităţi, e doar vorbă goală. Doar un pretext
ca unii să-şi acopere incompetenţa cu hârtii. Aşa cum se fac lucrurile în ţara asta. Pentru că în
ţara asta nu verifici dacă muncitorii pe un şantier au echipament de protecţie. Verifici dacă
patronul are toate hârtiile în regulă. Nu verifici dacă ieşirile de urgenţă sunt fucţionale.
Verifici dacă toate hârtiile sunt în regulă. Nu stai de vorbă cu elevii la o inspecţie. Verifici
dacă profesorul are toate hârtiile cu planurile de lecţii şi cursurile de specializare. (Ca o
paranteză aici, n-am înţeles niciodată ce rol au mai exact inspecţiile la ore. Din modul în care
se fac lucrurile acum, e clar că scopul lor este verificarea modului în care profesorul recită
lecţia şi ce planuri de lecţii are. De parcă el ar trebui să ştie lecţia. Dacă vrei într-adevăr să
verifici ce face un profesor la oră o poţi face mult mai inteligent. Calitatea actului predării se
poate verifica mult mai eficient în mod indirect. Cum faci asta? Discuţi cu câţiva elevi despre
temele studiate la acea materie. E important să vezi cum discută ei, cu ce-au rămas ei din
materie. E important cu ce rămân elevii, nu cât de bine recită lecţia profesorul. Vrei să vezi
cu ce se aleg ei. Şi asta afli din discuţii cu ei. Discuţii relaxate, în care vezi cum comunică şi cât
de bine se exprimă. Vezi nu doar cu ce-au rămas la disciplina la care vii în inspecţie dar şi cât
de bine stăpânesc limba română. Cât de articulaţi sunt, cât de logic gândesc. Poţi evalua
 Sistemul de învățământ Român

activitatea profesorului de logică, română, printr-o discuţie cu elevii despre nişte subiecte de
la istorie. În orice caz, nu faci această evaluarea cum se face azi, în cel mai prost mod posibil,
prin prestanţa profesorului la oră. Dar inspectorii de azi fac şi ei aceleaşi lucruri care se
făceau acum 30 de ani. Le fac din inerţie, fără să gândească, le fac cum le-au făcut şi ceilalţi
inspectori înaintea lor. Sunt şi ei victimele sistemului de educaţie din România.)

Care este relevanţa acestei discuţii? În definitiv e o discuţie despre libertate şi

responsabilitate. Cine îşi asumă responsabilitatea pentru calitatea abilităţilor dobândite de
tineri în sistemul de educaţie de Stat? Cine răspunde de faptul că eşti obligat să petreci 11
ani în sistemul de educaţie românesc—10 clase obligatorii plus clasa pregătitoare—şi ieşi
fără să ştii să faci ceva bine? Ceva concret, ceva care să-ţi permită să concurezi cu ceilalţi pe
piaţa europeană a muncii. Nu le poţi cere copiilor să-şi asume responsabilitatea asta. În
gimnaziu sunt prea mici iar în liceu nu există cadrul care să le dea şansa să ia o decizie cu
privire la materiile pe care vor să le studieze. Părinţii, majoritatea lor, aleg să abdice de la
această responsabilitate. Au abdicat pentru că nu văd mişcări civice care să militeze pentru
introducerea unor materii. Pentru schimbarea modului în care se predau materiile.
Sunt curios ce rezultate ar produce un chestionar administrat părinţilor şi profesorilor în
şcolile României. Chestionar care să aibă întrebări de genul, Care sunt ţelurile educaţiei? Ce
transformare vrei să sufere copilul tău după un an de şcoală? Vreau să văd în ce măsură
părinţii sunt în stare să articuleze nişte răspunsuri la aceste întrebări. Vreau să văd câte
răspunsuri vor fi clişee de genul: să înveţe carte, să se poarte frumos. Vreau să văd ce
răspund profesorii la chestionar. Vreau să văd în ce măsură profesorii au o viziune unitară
despre aceste ţeluri. În ce măsură profesorii ştiu aceste lucruri? Dacă unul are altă ierarhie ca
altul, nu vor face lucrurile diferit? Nu-i va deruta asta pe elevi? Un profesor pune accent pe
disciplină, altul nu. Unul pune accent pe abilităţi utile pe piaţa muncii, altul ridică în slăvi
virtutea cunoaşterii de dragul cunoaşterii. Unul vrea să înveţi word, excel, powerpoint, altul
vrea să faci cât mai multă latină. Din răspunsurile pe care le poţi citi prin diverse articole
despre educaţie, vezi că mulţi folosesc cuvinte super generale. Vrem să ştie carte. Să crească
ca persoane. Ce înseamnă asta mai exact? Pentru că fiecare va interpreta diferit toate aceste
lucruri. Unul prin ştiinţă de carte înţelege să fie olimpic la matematică. Altul înţelege să ştie
Biblia pe de rost. Altul să ştie cum să înveţe. E clar că în România, cetăţenii consideră că e
treaba Guvernului prin Ministerul Educaţiei şi alte instituţii de Stat. Cum numeşti o persoană
căreia nu-i pasă cu ce abilităţi iese din şcoală propriul copil după un deceniu? Cum numeşti o
persoană care nici măcar nu se gândeşte ce înseamnă să fii educat? Cine sunt aceste
persoane? E poporul român, popor care a fost aşa de bine spălat pe creier încât consideră că
şi copiii lui merită aceeaşi educaţie gândită în comunism.

Tolerăm o situaţie proastă. O tolerăm pentru că generatia anterioara nu empatizeaza cu

copii. Pentru că nu îi intreaba ce simt zi de zi în şcoală. Pentru că ei, ca adulţi, sunt lipsiţi de
inteligenţă emoţională pentru că sunt şi ei la randul lor produsul educaţiei de Stat din
România. Pentru că acestia cred ca ne vp, descurca, pentru că sau descurcat şi ei. Sincer zis,
 Sistemul de învățământ Român

ei ne împing inconştient sa plecam din ţară.

Concluzia mea este că sistemul nu se poate reforma până când generația precedenta poate
realiza ca este o problem. Au trecut 30 de ani şi lucrurile se fac la fel. E timpul să încetăm să
mai aşteptăm vreo schimbare în calitatea actului educaţional de la Stat. E suficient să te
întrebi ce libertate de a alege anumite cursuri au copiii în sistem. Iar răspunsul este că nu
avem deloc libertatea asta. La 30 de ani de la Revoluţie nu suntem liberi. Azi încă mai există
domenii în care nu suntem liberi, în care nu ne-am câştigat libertatea. Iar libertatea de a
decide cum suntem noi transformaţi de experienţele educaţionale la care suntem supuşi ani
de zile nu este una minoră. Ce mi se pare trist, este că deşi de această stare de fapt sunt
afectaţi cel mai mult copiii şi părinţii, ei au cea mai puţină responsabilitate pentru că legal, ei
pot face cel mai puţin. Şi mai trist este că părinţii nu se luptă pentru a obţine această
responsabilitate. Nu se făceau în comunism cursuri şi practică despre comunicare. Nu se
discuta cum ar trebui să arate un contract de închiriere sau de credit. Nu se făceau cursuri
aplicate de psihologie, relaţii interpersonale, gândire critică. Mulţi cred şi azi că în comunism
se făcea şcoală. Dacă am putea scăpa de prostia asta colectivă am face un pas imens înainte.
Nu se făcea şcoală. Era doar mai multă disciplină, adică bătaie şi multă toceală. Nu foloseai
nimic din ce învăţai în viaţa ta de zi cu zi. Nu-ţi folosea nici în carieră, învăţai totul după, la
locul de muncă. Încă o stare de fapt anormală privită cu îngăduinţă şi azi.

Ce putem face acum?

Sunt mai multe alternative.
· Prima este să creezi o piaţă cu adevărat liberă şi să laşi sistemul de educaţie de Stat să
moară. Ar trebui creat un cadru legal care să încurajeze apariţia unor iniţiative private ce
oferă servicii educaţionale. Să faci, din punctul de vedere al avizelor şi aprobărilor, totul
extrem de uşor legal. E nevoie de mult mai multe şcoli private cu laboratoare şi săli de sport
bune. Şi nu doar şcoli. Dacă vreau să ţin cursuri cu trei elevi la mine acasă, ar trebui să pot să
o fac şi banii de la Stat să-i urmeze pe elevi. E prea radical?
· Un alt lucru esenţial este o iniţiativă legislativă care să reducă masiv din timpul pe care
elevii îl petrec în sistemul public de educaţie. Elevii au nevoie de acel timp pentru înclinaţiile
lor. Dacă stai şase ore într-un loc, cu încă două ore pe drum, cu teme care îţi iau şi ele câteva
ore, e greu spre imposibil să te ocupi de interesele tale. Pentru că azi, oricine vrea, îşi poate
dezvolta înclinaţiile în afara şcolii pentru că are unde să înveţe. E plin internetul şi YouTube-
ul de tutoriale pe toate subiectele posibile. Şi sunt gratis. O spune cineva mult mai apropiat
de elevi decât mine. O spune Selly, care are mai multe idei bune despre reforma educaţiei
decât toţi miniştrii educaţiei de după '89 luaţi la un loc.
· A treia alternativă este să faci o reformă serioasă. Numai că acest lucru pare cu fiecare an
ce trece mai greu de făcut. Pentru că e nevoie de o reformă serioasă, în nici un caz o reformă
de genul celor care s-au făcut în ultimii 30 de ani. Aaa da, proiectele lui Iohannis fac parte din
categoria asta, hârtii, limbă de lemn, conservarea sistemului actual.

Am întrebat mai multe persoane din diferite grupe de vârstă cum ar schimba sistemul de
învățământ românesc, variind de la cei care acum sunt adulți funcționali cu un loc de muncă
până la elevi de gimnaziu;
 Sistemul de învățământ Român

„Dacă ai putea schimba un lucru la școala românească care-ar fi?”

„Respectul mutual, nu există nici macar conceptul de respect mutual, nu dau nume, dar unii
colegi de-ai mei țipă și vorbesc în timpul orei ca și cum profesorul nu ar fi acolo. APOI STĂM
JUMATE DE ORA CA NU A ÎNTELES NIMENI INTREBAREA! Aceeași situatie se aplica și
profesoriilor. Ne ignora cateodata când cerem pentru ajutor, ne invalideaza opiinille si ne
acuză ca suntem proști, mincinoși și leneși. Sincer vorbind, nu sunt încantat de educația din
Romania” – Eduard, 15 ani, clasa a 9-a.

„O intrebare bună...modul în care profesorii se comportă. Da ei au autoritate... dar

majoritatea abuzează lucrul ăsta și distrug materii care sunt bune pentru elevi. Când opusul
se inampla și profesorul este draguț/ă și ne dă măcar puțin respect sau se compoartă parca
suntem colegi de muncă, mă face sa învat mai mult. Pot să argumentez faptul că uneori nu
ne dă destul respect în doua moduri;
1. Se cred mai buni decât noi și nu îi interesează cum învațăm sau dacă înțelegem
2. în cazurile menționate de Edi, pot spune ca profesorii respectivi îi doare undeva dacă
învațăm sau nu..Un expemplu bun ar fi profesoara mea de tic/info, ea glumește cu noi, dar
când trebuie să invățăm sau sa fim atenți, ne atrage atenția. E super distractivă și o
profesoară bună, a întrebat de mai multe ori dacă avem întrebări și îi întreabă pe copiii pe
care dânsa observă care au probleme de înțelegere. Aceasta îsi oferă ajutorul.” – Iustin, 15
ani, clasa a 9-a.

„Păii...stai ma sa mă gandesc...modul de predare și excluderea orelor neimportante,

gen..adică orice elev sa îsi aleagă materiile pe care vrea sa le facă, iar programa să nu mai fie
asa grea și stufoasă ( dacă întelegi ce vreau să zic ).. așa cum e și în alte țari.” – Ghetu
Cristina, 16 ani, clasa a 9-a.

„Prezenta fizică..sau poate ceva chiar la sistemul de a da note. în online, îmi imaginam un fel
de model hibrid de online/fizic, de exemplu saptămaniile pare să vii fizic luni, marti, miercuri
iar online in restul zilelor. Saptămânile impare invers.” – Sabin, 19 ani, în primul an de
facultate.

„Păi în primul rand, n-ar mai trebuii ca profesorii să pedepsească toată clasa când face unul
ceva..La romana nu și-au făcut vreo 2 copile toată tema și ne-a dat tema tripla, tinând cont
că mai avem și alte teme de facut, unii profesori ar trebuii să fie mai întelegători..” – Niv, 14
ani, clasa a 8-a.

„Aș dorii sa pot să-mi aleg ce materii doresc să studiez în fiecare an ca în liceele din SUA.” –
Apostol David, 15 ani, clasa a 9-a.
 Sistemul de învățământ Român

„Eu aș schimba ideea de pur teorie, nu consider că copii pot învața lucrurile pe de rost. Aș
adauga niște ore practice în care copiii să învețe și îndemânari practice, gândirea rațională, și
tot atat, aș adauga niște materii care sa te antreneze pentru viață, cum ar fi, educația
financiară (nu ca cea din a 8-a, aia mi se pare o risipă de timp, nu conține nimic relevant) și
sexuală. Aș mai adauga o masă calumea pentru elevi,,, o pauză mai mare sau cel puțin să
aibă posibilitatea să mănânce după ore un prânz cald, acesta fiind gratis, deoarece nu fiecare
copil are abilitatea să manance ceva bun acasă, sau unii nici macar nu pot ajunge acasa în
timp pentru prânz.” – Paduraru Andi, 25 ani, terminat facultatea.

„Aș scoate uniformele, ar fi mai bine dacă nu ar exista deoarece copiii trebuie să învețe să se
exprime liber.. Bineînțeles, ele să fie ținute modeste, nu indecente. Sunt de opinia că ar
trebuii să fie camere video-audio în clase, atat pentru abuzul elevilor cat și cel al profesorilor.
Aș dorii să conteze plângerile / reclamațiile legate de un profesor, chiar dacă acesta este de
mult în sistem. O pauză de macar 30-40 minute de masa, unde elevii pot să se linisteasca sau
să iasa din curtea scolii să-și cumpere mâncare, plus o pauza mica de 15 minute dupa prima
ora ca sa se poata trezească elevii.” – Diana, 20 ani, al doilea an de facultate.

„Doamne, aș vrea să schimb sistemul de testare, examenele din a 8-a si a 12-a, cat și
sistemul de absențe. Cele doua examene sunt prea stresante pentru elevi, stiu foarte multe
persoane care au fost afectate de acestea, iar până și transferul este dificil. Când este vorba
de testat, aș dorii să avem și noi o balanta între testăriile scrise și orale, unele să fie un pic
mai usoare decât altele (mai ales cu modulele), când este vorba de anumite luni, absolut
nimeni nu are durata de atenție necesară pentru a putea sa învete 24/7. Un exemplu fiind
chair modulul al treilea...consider ca este o bătaie de joc... un modul de o luna și jumătate
care va fi pur și simplu grăbit și plin de testari în fiecare saptamană ca să ne pună note...
Pentru situatia de absente, vreau să clarific ceva. Consider că conceptul este important în
teorie, dar practic nu face sens. Da, este important să nu pierzi din vedere cât de mult un
elev este absent de la studii, cu toate acestea, simt că profesorii și adultii exagerează daca un
elev își ia o săptămână de stat acasa, sau daca „trag chiulul” de la câteva ore. Nu ar trebuii să
fie așa de prost judecat elevul ca un individ... Oamenii, în mod special copii, se pot copleșii
foarte ușor și consider că este o idee mult mai bună să îi lasi să stea acasă pentru câteva zile
dacă acestia consideră că scoala îi obosesc mult prea mult psihic, în loc să-i forțezi să rămână
într-un singur loc unde ei vor fi din ce in ce mai copleșiți si neatenăți. De asemenea, cred că
elevii ar trebuii să fie capabili să-și motiveze singuri absențele, astfel încât să fie responsabili
pentru propriile sale absente, și să nu se bazeze tot timpul pe părinți.” Gray, 17 ani, clasa a
11-a.