-Lucrare de Seminar-

REPERELE PRINCIPALE ALE TEOLOGIEI

EVANGHELIEI SF. MATEI

Pr.Prof. Dr:Sabou Marius Student:Băițan Alexandru Ionuț

Baia mare, 2020

 Cuprins

Introducere.................................................................................................................3
1.1.Caracteristici generale..........................................................................................4
1.2.Evanghelia după Matei este cea mai cunoscută Evanghelie dintre cele patru
Evanghelii canonice................................................................................................5
1.3.Evanghelia după Matei are un caracter sistematic, este foarte bine construită.6
1.4.Evanghelia după Matei citează cel mai mult Vechiul Testament......................7
2.Planul Evangheliei după Matei...............................................................................7
2.1. Structura pe capitole a Evangheliei după Matei..................................................9
2.2.Structura pe capitole.............................................................................................9
Concluzie..................................................................................................................10
Bibliografie..............................................................................................................10
 Introducere

Autorul evangheliei este sfântul Matei, apostol al Domnului Iisus Hristos.

Acesta, originar din Capernaum era vameş ocupaţie urâtă de evrei, atât din cauza
incorectitudinii multora dintre vameşi dar şi din pricina faptului că aceştia se aflau
în slujba romanilor. El era fiul lui Alfeu şi se numea Levi, iar după ce devine
apostol al Lui Iisus poartă numele de Matei. Este posibil ca el să fi avut două nume
de la început (Levi şi Matei) ca şi sfântul apostol Pavel (Saul şi Pavel) sau poate şi-
a schimbat numele după convertire ca Simon al lui Iona în Chifa (Petru)(Ioan1.11).
Când trece pe lângă vamă Iisus îi spune ,,vino după mine!” şi acesta se scoală şi-l
urmează pe Iisus(Mc2.14). Mântuitorul şi ucenicii săi iau masa în casa lui Levi,
alături de mulţi vameşi şi păcătoşi. Cărturarii şi fariseii, când l-au văzut mâncând
cu vameşii şi păcătoşii au zis ucenicilor Lui: ,,De ce mănâncă El şi bea cu vameşii
şi cu păcătoşii? Iisus, cînd a auzit acest lucru, le -a zis: ,,Nu cei sănătoşi au
trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei
neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi. (Mc2.15-16, Mt9.9-12, Lc5.27-32.) În evanghelia
după Matei Iisus le mai spune să se ducă să înveţe ce înseamnă:,,Milă voiesc, iar nu
jertfă”(Mt9.13).
El este menţionat în lista apostolilor de Marcu şi Luca pe locul al şaptelea,
iar în proprie epistolă pe locul al optulea(Mt10.3). În Faptele Apostolilor este
amintit, în rândul celorlalţi apostoli, cu ocazia alegerii lui Matia (Fapte1.13). Ca şi
ceilalţi apostoli a primit împuternicirea de a predica evanghelia (Mt28.19-20,
Mc16.15), s-a împărtăşit de harul Duhului Sfânt la Cincizecime şi a răspândit
învăţătura creştină în Ierusalim. Pe timpul persecuţiei lui Irod Agripa (44d.Hr),
când apostolul Iacov, fratele lui Ioan, este omorât, ceilalţi apostoli părăsesc
Palestina. Şi evanghelistul Matei părăseşte Ierusalimul şi merge în Etiopia, unde
propovăduieşte evanghelia. Tradiţia adaugă că ar fi răspândit învăţătura
Mântuitorului şi în India. Se crede că el a murit martir. Biserica ortodoxă îl
pomeneşte ca martir în ziua de 16 noiembrie.1

1.1.Caracteristici generale

Evanghelia după Matei ocupă primul loc între cele patru Evanghelii şi primul
loc între cărțile Noului Testament. Este, aşadar, cartea cu care începe Noul
Testament. Încă de la începuturile Bisericii a ocupat primul loc. Tradiția manuscrisă
o plasează fără excepție pe primul loc, ceea ce arată că nu a existat nici un fel de
ezitare în acest sens. De ce a fost aşezată prima în Canonul NT? De ce a fost
aşezată înaintea celorlalte trei Evanghelii? Iată trei posibile răspunsuri: Criteriul
cronologic poate fi un argument. Este posibil ca Biserica primară să fi aplicat
criteriul cronologic, aşezând cele patru Evanghelii în canonul noutestamentar în
ordine cronologică. Conforma tradiției, Evanghelia după Matei, cel puțin în
varianta inițială, aramaică, a fost scrisă înaintea celorlalte trei. Evanghelia după
Matei este o punte firească şi consistentă între Vechiul şi Noul Testament, face cel
mai bine şi cel mai firesc legătura între Vechiul şi Noul Testament. Evanghelia după
1
Wikipedia, https://ro.orthodoxwiki.org/Evanghelia_dup%C4%83_Matei
Matei materializează şi afirmă cel mai convingător, continuitatea şi unitatea celor
două Testamente, cele două părți ale aceluiaşi întreg care este Dumnezeiasca
Scriptură. Acesta este răspunsul acceptat de majoritatea exegeților, întărit cu atât
mai mult de ipoteza, care s-a impus chiar şi în spațiul ortodox , conform căreia
Evanghelia după Marcu ar fi fost scrisă prima. Caracterul didactic, sistematic –
aproape programatic - al acesteia, care oferea o imagine cât mai completă, atât din
punct de vedere ale faptelor cât şi al învățăturii Mântuitorului, poate fi un alt
argument pentru care Biserica primelor veacuri a aşezat Evanghelia după Matei în
fruntea celorlalte Evanghelii.

1.2.Evanghelia după Matei este cea mai cunoscută Evanghelie dintre

cele patru Evanghelii canonice.

Majoritatea din cuvintele Mântuitorului Hristos ca şi evenimentele

importante din viața şi activitatea pământească a Acestuia sunt cunoscute în
„varianta Matei”. De ce? Foarte probabil din următoarele motive: Faptul de a fi
fost aşezată în fruntea cărților NT şi de a se fi bucurat de prioritatea lecturii. Nu
este însă singurul. Trebuie ținut seama şi de faptul că circulația foarte largă, chiar în
Biserica primară, a impus-o în egală măsură conştiinței eclesiale. Faptul de a fi fost
scrisă pentru iudei şi pentru iudeo-creştini, asociat ponderii pe care îl are în istoria
Bisericii primare elementul iudeo-creştin, ca şi nevoia delimitării din ce în ce mai
ferme a Bisericii față de Sinagogă şi a elaborării raportului dintre Evanghelie şi
Legea vechi-testamentară. Predica de pe Munte - receptată ca o sinteză a
Evangheliei Mântuitorului şi ca un discurs programatic, normativ pentru viața
creştinilor şi ca o replică a Evangheliei dată Legii vechi – cât şi celelalte bogatelor
culegeri de cuvinte ale Mântuitorului (în total, cele cinci sau şase discursuri mari, în
care Sf. Evanghelist Matei concentrează mare parte din învățătura Mântuitorului
Hristos. A fost receptată foarte repede de Biserica universală şi a exercitat cea mai
importantă influență asupra vieții Bisericii în primele două secole, dar şi după
aceea. Întâlnim citată Ev. Mt. chiar din sec. II. Justin Martirul şi Filosoful foloseşte
culegere de cuvinte ale Mântuitorului din Ev. Mt. (Apolog. I, 15-17). Ev. Mt. este
citată frecvent şi de ceilalți apologeți din sec. II. A fost şi este folosită cel mai mult
în viața liturgică a Bisericii. A fost socotită ca Evanghelia bisericească prin
excelență. Dat fiind faptul că pentru mult timp contactul credincioşilor cu
Evangheliile era realizat aproape exclusiv prin intermediul vieții liturgice, este
explicabil ca Evanghelia cea mai frecvent citită să se întipărească cel mai bine în
memoria credincioşilor. A fost cel mai mult comentată. Primele şi cele mai extinse
comentarii patristice au în vedere Ev.Mt.. A se vedea Omiliile Sf. Ioan Gură de Aur
care au avut o mare răspândire în Biserică, în toate tradițiile creştine.2

1.3.Evanghelia după Matei are un caracter sistematic, este foarte

bine construită.

Există o evidentă compoziție literară: - cartea este jalonată de cele cinci/şase

mari discursuri (5,1-7,29; 9,36- 11,1; 13,1-52; 18, 1-35; 23, 1-39; 24,1-25,46).
Acestea sunt construcții literare datorate Sfântului Evanghelist Matei, care adună în
unități literare unitare din punct de vedere tematic şi mai extinse cuvinte rostite de
Mântuitorul în împrejurări diferite. - amploarea discursurilor, prezentarea sintetică,
2
Sf. Ioan Gură de Aur, PG. 57,58; Trad. rom.: Omilii la Matei, (Trad. de Pr. D. Fecioru). EIBMBOR, Bucureşti,
1994;.
forța lor constituie note specifice ale Ev. Mt - există o progresie în prezentarea
acestor discursuri; prezentarea conținutului Legii noi în PM, discursul despre
misiunea apostolică, parabole, discursul eclesial, anatemele la adresa fariseilor,
sfârşitul timpurilor. Sistematizarea este evidentă şi în relatarea evenimentelor - cele
zece minuni prezentate de Sf. Evanghelist Matei în cap. 8-9 au fost adunate aici din
rațiuni ce țin de planul teologic al Evangheliei - tensiunile dintre Iisus şi iudeii
necredincioşi (11,2-12,50) - în jurul mărturisirii lui Petru sunt grupate cuvinte
rostite în alte împrejurări (16, 13-20) - viața Sf. Ioan Botezătorul este urmărită
riguros: predica (3,1-17), trimiterea ucenicilor la Iisus )11,2-19), moartea (14,1-12)
Unitatea Ev. după Matei este confirmată şi de recursul explicit, frecvent şi foarte
unitar ca modalitate la Vechiul Testament.3

1.4.Evanghelia după Matei citează cel mai mult Vechiul Testament.

De 11 ori, cu neînsemnate modificări, revine aceeaşi formulă prin care Sf.

Evanghelist Matei introduce citate din VT: „Aceasta s-a întâmplat ca să se
împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul…”4

3
. Origen, PG 13; SC 162, 1970
4
Sfânta Scriptura, Matei 1,22
 2.Planul Evangheliei după Matei

Evanghelia după Matei, ca şi celelalte Sfinte Evanghelii sau scrieri nou-

testamentare, este un edificiu literar unitar realizat după un anumit plan, pe care
este de presupus că Sf. Evanghelist Matei l-a avut în minte înainte de a purcede la
redactarea acesteia. Existența unui astfel de plan în cazul Evangheliei după Matei
este cu atât mai posibilă cu cât aceasta are un evident caracter didactic şi sistematic.
Planul unei lucrări literare ne conduce la descoperirea funcționalității şi, prin
urmare a sensului pe care autorul îl atribuie fiecărei părți componente, mai mari sau
mai mici, în structura unitară şi coerentă a Evangheliei. Faptul că anumite
evenimente din viața Mântuitorului sunt plasate de Sfinții Evanghelişti în contexte
diferite arată intenția acestora de a sublinia valenŃe şi sensuri diferite ale aceluiaşi
eveniment. Selecția diferită a materialului evanghelic – faptul că nu toți Sfinții
Evanghelişti relatează aceleaşi evenimente sau aceleaşi cuvinte ale Mântuitorului –
este determinată desigur de un plan anume al fiecărui Evanghelist. Planul ne ajută
să identificăm şi să urmărim firul roşu sau logica care dă coerență şi unitate
întregului edificiu. Şi în cazul discutării planului unei Sfinte Evanghelii trebuie să
spunem mai întâi că toate cele patru Sfinte Evanghelii urmează în mare un plan
comun, întrucât obiectivul lor este comun, acela de a face cunoscută Învățătura şi
faptele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Diferențele
intervin la detalii şi la aspectele particulare sau specifice, dictate de împrejurările
scrierii fiecărei Evanghelii, mai ales de destinatarii cărora acestea se adresează şi de
obiectivele specifice, urmărite de fiecare evanghelist în parte. Biserica a reținut în
canonul Noului Testament cele patru Sfinte Evanghelii, propunându-ne, evident, un
discurs unic, complementar, îmbogățitor, format din patru discursuri specifice, cu
particularități, cu aspecte şi accente diferite. Există, aşadar, o parte comună a
planului şi o parte specifică fiecărui Sfânt Evanghelist. Un exemplu, între multele
posibile: Sf. Ev. Matei, adresându-se iudeo-creştinilor, prezintă genealogia
Mântuitorului numai de la Avraam, părintele poporului ales, în timp ce Sf. Ev.
Luca, adresânduse păgânilor, prezintă genealogia Mântuitorului până la Adam,
părintele tuturor oamenilor. Sf. Ev. Ioan, preocupat să completeze celelalte
Evanghelii, prezintă la începutul Evangheliei Sale, „genealogia cerească” a
Mântuitorului Hristos, existenŃa din veşnicie a Fiului lângă Tatăl. Ceea ce ne
interesează aici este sublinierea particularității planului Evangheliei după Matei. De
altfel identificarea particularităților ne ajută şi la identificarea planului. Strădania
exegeților de a identifica planul Evangheliei este legitimă întrucât de existența şi
lectura acestui plan depinde înțelegerea Evangheliei şi în literă, dar mai ales în
duhul ei. Duhul unui discurs, indiferent care ar fi acesta, este regăsit în intenția
autorului. Cititorul sau exegetul trebuie să ajungă la a descifra în texte ce a vrut
autorul lor să spună. Acesta este un principiu exegetic fundamental şi de bun simț.
Desigur, în cazul textelor sfinte intră în discuție şi faptul că acestea nu au drept
autor numai factorul uman, ci şi pe cel dumnezeiesc. Despre lectura discursului
dumnezeiesc al Sfintelor Scripturi vorbeşte Ermineutica biblică, cu care ne-am
ocupat pe primul semestru. În continuare şi pentru a ilustra complexitatea planului
Sfintei Evanghelii după Matei voi reproduce câteva din propunerile, cele mai
reprezentative şi relativ recente. Vom încheia cu o sinteză critică a principalelor
propuneri, realizată de Ulrich Luz, în cel mai bogat şi valoros comentariu la
Evanghelia după Matei, publicat în ultimii ani.5

5
Sf. Efrem Sirul, SC 121, 1966
 2.1. Structura pe capitole a Evangheliei după Matei

Împărțirea pe capitole şi versete nu respectă totdeauna coerența logică a

discursului. Reamintim faptul că împărțirea pe capitole şi versete este foarte târzie,
inițial textul Evangheliei după Matei, ca şi al celorlalte scrieri nou-testamentare,
fiind unul compact, fără nici un fel de împărțire. Din rațiuni didactice, însă,
propunem mai jos structura pe capitole a Evangheliei după Matei. În felul acesta se
poate memora şi identifica mai uşor unde redă Sf. Evanghelist Matei un eveniment
sau altul, un cuvânt sau altul. Cele unsprezece părți mari indicate cu cifre romane
trimit la o posibilă împărțire a Sfintei Evanghelii, împărțire care ține seamă mai
curând de desfăşurarea istorisirii ca atare. Titlurile încearcă să surprindă cât mai
fidel conținutul fragmentului respectiv. Uneori ele indică generic problema, alteori,
acolo unde a fost cu putință exprimarea în puține cuvinte, indică şi soluția. Personal
aş fi preferat generalizarea celei de a doua variante.

2.2. Structura pe capitole.

Prezentăm în continuarea structura literară pe capitole a conținutului

Evangheliei după Matei. Având în vedere caracrerul sistematic al acesteia, despre
care am vorbit, precum şi nevoia de a asimila cât mai bine posibil Evanghelia după
Matei, prezentăm pe capitole cât se poate de complet cuprinsul Evangheliei. Pentru
o perspectivă comparativă indicăm şi locurile paralele. Acolo unde nu sunt indicate
locuri paralele se înțelege că acestea nu există, tema respectivă fiind cosnemnată
numai de Matei.

Concluzie

Împărțirea Evangheliei după Matei în cinci secțiuni presupune perceperea

cap. 1-2 ca o introducere, iar a cap.26-28 (Patimile şi Învierea) ca o concluzie, ceea
ce ar conferi acestora, oarecum, un caracter secundar. Acest lucru nu este deloc
potrivit mai ales cu ultimele capitole care țin de esențialul structurii şi compoziției
Evangheliei. Este motivul pentru care unii exegeți nu acceptă această împărțire.
Există, astfel riscul ca exegetul să substituie perspectivei autorului înțelegerea sa,
ceea ce nu este corect. În împărțirea unei lucrări trebuie în mod obligatoriu să se
țină seamă de intenția inițială a autorului.
 Bibliografie

1. Wikipedia, https://ro.orthodoxwiki.org/Evanghelia_dup%C4%83_Matei

2. Sf. Ioan Gură de Aur, PG. 57,58; Trad. rom.: Omilii la Matei, (Trad. de Pr.
D. Fecioru). EIBMBOR, Bucureşti,1994

3. Origen, PG 13; SC 162, 1970

4. Sf. Efrem Sirul, SC 121, 1966