3.

Analiza echilibrului financiar curent (necesarului de fond de rulment)

Definire
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă partea din activele ciculante non-financiare
ce trebuie finanţate din capitalurile permanente. Necesarul de fond de rulment se formează prin
compararea activelor circulante non-financiare (Acnf) date de stocuri (St) şi creanţe (Cr) cu
datoriile pe termen scurt (Dts) mai puţin cele financiare (Dfts), adică numai cele de exploatare
(Dets).

Relaţii de calcul

NFR = Acnf − Dtsnf

NFR = (Ac − Ifts − Ccb ) − (Dts − Dfts )
NFR = (St + Cr ) − Dets
unde:
Ac - active circulante;
Ifts - investiţii financiare pe termen scurt;
Ccb - casa şi conturi la bănci.

Interpretări

 Static
Pot exista mai multe situaţii.
a. NFR = 0; Acnf = Dets
Este situaţia de echilibru financiar curent, în care activele cu o lichiditate sub un an (mai puţin
disponibilităţile băneşti) sunt acoperite în totalitate din surse cu exigibilitate similară (mai
puţin datoriile financiare pe termen scurt), iar necesarul de fond de rulment care se degajă este
nul; se respectă principiile echilibrului financiar. În practică este o situaţie foarte rar întâlnită,
tranzitorie.
b. NFR > 0; Acnf > Dets
Necesarul de fond de rulment pozitiv semnifică un surplus de nevoi temporare (active
circulante non-financiare) în raport cu sursele temporare (datorii pe termen scurt non-
financiare) posibil de mobilizat, pentru care întreprinderea trebuie să aloce fie resurse
permanente (fond de rulment), fie resurse împrumutate pe termen scurt (credite de trezorerie).
Situaţia în care nevoia de fond de rulment este pozitivă poate fi considerată normală numai
dacă este determinată de:
- politica de investiţii care atrage creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare;
- creşterea vânzărilor;
- mărirea duratei ciclului de fabricaţie datorită complexităţii produselor.
Situaţia este considerată nefavorabilă când este determinată de existenţa unui decalaj
nefavorabil între lichiditatea activelor circulante non-financiare şi exigibilitatea datoriilor de
exploatare pe termen scurt (s-a încetinit rularea stocurilor şi încasarea creanţelor respectiv s-a
urgentat plata obligaţiilor). Din acest punct de vedere, situaţia poate fi remediată prin
accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi creanţelor şi încetinirea vitezei de rotaţie a datoriilor
de exploatare pe termen scurt.
c. NFR < 0; Acnf < Dets
Situaţia este tot una de dezechilibru financiar curent ce evidenţiază un surplus de resurselor
temporare în raport cu nevoile temporare. Situaţia poate asigura finanţarea deficitului de
capitaluri permanente (fond de rulment negativ) sau acumularea de disponibilităţi băneşti.
Această situaţie este apreciată ca fiind favorabilă pentru întreprindere dacă este determinată de:
− accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor şi creanţelor;

1
 − angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate (scadenţe mai
mari).
Un necesar de fond de rulment negativ se consideră ca fiind o situaţie nefavorabilă când se
datorează unor întreruperi temporare în aprovizionare şi reînnoirea stocurilor sau în activitatea
de producţie.
 În dinamică
Nivelul şi evoluţia necesarului de fond de rulment este influenţată de acţiunea mai multor
factori.
• Domeniul de activitate
Nivelul necesarului de fond de rulment pentru întreprinderile din sectorul productiv este de
regulă pozitiv, ciclul operaţional reclamând surse şi altele decât cele specifice lui. Pentru
întreprinderile din sectorul comercial sau cel al serviciilor, necesarul de fond de rulment este
adesea negativ, asigurând surse de finanţare suplimentare pentru activităţile întreprinderii.
Diferenţa între cele două este rezultatul modului diferit în care pot fi manevrate gestiune
stocurilor, gestiunea creanţelor respectiv cea a datoriilor de exploatare.
• Nivelul volumului de activitate:
Legătura între nivelul cifrei de afaceri şi nivelul necesarului de fond de rulment este una strânsă
şi directă. Modificarea nivelului cifrei de afaceri determină modificarea necesarului de fond de
rulment în acelaşi sens, adică creşterea volumului de activitate atrage creşterea nevoilor de
finanţat ale exploatării. Această relaţie poate fi pusă în evidenţă prin intermediul vitezei de
rotaţie a necesarului de fond de rulment exprimată prin durata în zile a unei rotaţii. Durata în
zile a unei rotaţii a NFR prin cifra de afaceri (CA) reprezintă marja de atragere în zile şi exprimă
numărul mediu de zile în care necesarul de fond de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri.

NFR
dz NFR = ×T
CA
unde:
T- intervalul de timp.

Cu cât durata în zile a rotaţiei este mai scăzută cu atât cifra de afaceri se realizează cu un necesar
ciclic de finanţare mai mic.
Marja de atragere în zile nu trebuie să aibă valori prea mari întrucât poate genera scăderea
sensibilă a trezoreriei.
Limita inferioară a eficienţei creşterii necesarului de fond de rulment este ca ritmul modificării
necesarului de fond d erulment să fie inferior, cel mult egal, cu ritmului modificării cifrei de
afaceri ( I NFR ≤ I CA ).
• Durata ciclului de fabricaţie - modificarea duratei ciclului de exploatare influenţează în
acelaşi sens nivelul NFR şi poate avea loc prin:
− schimbarea tehnologiilor de fabricaţie, cu efecte de regulă în planul reducerii
duratei ciclului de fabricaţie;
− modificarea structurii producţiei în favoarea unor produse cu durată a ciclului de
fabricaţie mai mare sau mai mică decât durata medie;
− măsuri de natură organizatorică care conduc la scăderea duratei cilcului de
fabricaţie.
• Modul de gestionare a stocurilor - reducerea NFR se realizează prin:
− diminuarea duratei medii de aprovizionare cu materii prime şi materiale şi a vânzării
produselor finite;
− dimensionarea optimă a stocurilor de materiale şi de produse finite;
− micşorarea duratei medii de stocare;

2
 − reducerea preţurilor la materii prime, materiale, utilităţi;
− reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi de desfacere;
• Nivelul costurilor de producţie - modificarea NFR este determinată de:
− reducerea costurilor de producţie prin diminuarea consumurilor specifice de resurse
materiale şi umane, când are loc scăderea NFR;
− depăşirea costurilor de producţie prin neîncadrarea în consumurile specifice de
resurse sau creşterea preţurilor şi tarifelor de evaluare a acestor consumuri, când
NFR creşte;
• Modificarea nivelului datoriilor de exploatare - influenţate de:
− volumul aprovizionărilor – datorii faţă de furnizori;
− volumul serviciilor şi lucrărilor contractate – datorii faţă de prestatori;
− nivelul avansurilor primite de la clienţi;
− baza de calcul a obligaţiilor sociale şi fiscale (fondul de salarii, valoarea clădirilor,
şi terenurilor, rezultatul brut, etc.).
 Mărimea necesarului de fond de rulment
Pe baza legăturii dintre necesarul de fond de rulement şi cifra de afaceri, se poate pune în
discuţie o mărime optimă a necesarului de fond de rulment, cuprinsă între 10% şi 15% din cifra
de afaceri, aşa cum adesea ne sugerează cărţile de specialitate. Având în vedere numărul mare
de factori ce condiţionează nivelul şi evoluţia necesarului de fond de rulment, aprecierea
nivelului acestuia pe baza acestor proporţii o considerăm ca fiind una mai puţin fundamentată.
La modul practic, dacă mărimea necesarului de fond de rulment - chiar dacă reprezintă o stare
de dezechilibru financiar - ar putea fi negativă, ar reprezenta cel mai favorabil aspect, deoarece
fie ar potenţa nivelul trezoreriei, fie ar interveni în reglarea dezechilibrului la nivelul ciclului
de investiţii. Însă, condiţiile în care se realizează necesarul de fond de rulment negativ sunt cele
care permit aprecierea acestei stări ca fiind favorabile sau nu. Chiar în condiţiile unei viteze de
rotaţie mai mică a stocurilor şi a creanţelor comparativ cu cea a datoriilor de exploatare pe
termen scurt, care generează NFR negativ, trebuie avut în vedere:
• în ce măsură gestionarea stocurilor:
− are la bază o relaţie tradiţională, de încredere cu furnizorii,
− este susţinută de termene de plată negociate, acceptate şi formalizate contractual cu
furnizorii;
− este expresia unui anumit volumul de activitate;
− poate fi semnul dereglării ciclului de fabricaţie, cu incidenţă în durata acestuia;
− este semnalul lipsei comenzilor sau dimpotrivă semnalul unei mari cereri;
• în ce măsură gestiunea creanţelor:
− are la bază o relaţie tradiţională, de încredere cu clienţii,
− este semnul lipsei sau scăderii vânzărilor sau dimpotrivă a unui avantaj concurenţial pe
întreprinderea l-a dobândit în raport cu clienţii şi care îi permite practicarea unor termene
de încasare scurte sau chiar obţinerea de avansuri;
• în ce măsură gestionarea datoriilor de exploatare are la bază puterea de negociere a
întreprinderii în raport cu furnizorii sau dimpotrivă are la bază incapacitatea întreprinderii
de a onora la termen plăţile.

4. Analiza trezoreriei nete

Definire
Trezoreria netă (TN) reprezintă disponibilităţile băneşti rămase la dispoziţia întreprinderii
rezultate din activitatea desfăşurată pe parcursul unui exerciţiu financiar. Reprezintă excedentul
de lichidităţi rămase după acoperirea excedentului de active circulante (rămase neacoperite) de

3
către excedentul de capitaluri permanente. Practic, în această accepţiune, trezoreria netă
înseamnă diferenţa între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment.
Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea disponibilităţilor băneşti apărute din
evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor, respectiv din fructificarea excedentelor monetare.
Pornind de la această accepţiune, trezoreria netă semnifică diferenţa dintre disponibilităţile
băneşti din casă şi conturi la bănci (Ccb) şi investiţii pe termen scurt (Its) pe de o parte şi datoriile
financiare pe termen scurt (Dfts), formate de regulă din sume datorate instituţiilor de credite, pe
de altă parte.
Relaţii de calcul

Tn = FR − NFR
Tn = (Ccb + Its) − Dfts

Interpretări

Mărimea trezoreriei depinde atât de modificările fondului de rulment (sub influenţa modificării
capitalurilor permanente şi a activelor imobilizate) cât şi de modificările necesarului de fond
de rulment (sub influenţa modificării activelor ciculante non-financiare, respectiv a datoriilor
non-financiare pe termen scurt).
Analiza trezoreriei poate evidenţia trei situaţii.
a. Tn = 0; FR = NFR
Situaţia reflectă cazul ideal de echilibru financiar, când fondul de rulment este dimensionat
strict după nevoia de fond de rulment. În practică este o situaţia temporară, reflectând trecerea
de la un dezechilibru financiar spre un alt dezechilibru financiar.
b. Tn > 0; FR > NFR
Dacă trezoreria este pozitivă atunci excedentul de finanţare se va regăsi fie sub forma
disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă, fie sub forma investiţilor pe termen scurt.
În acest caz, întreprinderea se găseşte într-o situaţie favorabilă care se caracterizează printr-o
îmbogăţire a trezoreriei, respectiv printr-o autonomie financiară pe termen scurt. În acest fel se
asigură posibilitatea efectuării de plasamente pe termen scurt şi a deţinerii de numerar.
Nu întotdeauna, însă, o trezorerie pozitivă este şi semnul unei situaţii favorabile, deoarece
scopul întreprinderii este antrenarea resurselor în activităţi eficiente. Pe termen scurt trezoreria
pozitivă poate înseamna realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung ar putea semnifica
insuficienta utilizare a resurselor, cu efecte negative în remunerarea capitalurilor.
c. Tn < 0; FR < NFR
Trezoreria negativă evidenţiază un dezechilibru financiar, când nevoia de fond de rulment nu
poate fi finanţată în întregime din surse permanente, apelându-se la credite pe termen scurt.
Aceste credite sunt însă, credite de trezorerie, putătoare de costuri.
Situaţia evidenţiază dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe când atenţia
decidenţilor ar trebui îndreptată spre obţinerea celui mai mic cost al noilor credite prin
negocierea mai multor surse de capital sau identificarea unor surse alternative de finanţare
(neacordarea dividendelor sau creditarea întreprinderii de către acţionari / asociaţi ori entităţi
afiliate).
Starea de dependenţă a întreprinderii faţă de resursele externe de capital limitează autonomia
financiară a acesteia.

4
Raportul dintre nevoi de finanţat şi surse de finanţare – situaţii posibile

FR > 0 – se degajă surse permanente NFR > 0 – se degajă nevoi temporare

FR < 0 – se degajă nevoi permanente NFR < 0 – se degajă surse temporare
a. Dacă: FR > 0
NFR > 0, şi dacă FR > NFR, atunci TN > 0 (a.1.)
şi dacă FR < NFR, atunci TN < 0 (a.2.)
b. Dacă: FR > 0, NFR < 0, atunci TN > 0
c. Dacă: FR < 0, NFR > 0, atunci TN < 0
d. Dacă: FR < 0
NFR < 0, şi dacă FR > NFR, atunci TN > 0 (d.1.)
şi dacă FR < NFR, atunci TN < 0 (d.2.)

Analizând cele patru cazuri prezentate mai sus se observă că cea mai de nedorit situaţie - din
punct de vedere al obiectivelor echilibrului financiar - este cazul c., deoarece atât în ciclul de
termenul lung cât şi în cel scurt nevoile depăşesc sursele, generând în final o trezorerie
negativă.
Pornind de la aceleaşi cazuri de mai sus, considerăm că cea mai de dorit situaţie este cazul d.1.,
ce consemnează un proces de investiţii continuu, caracterizat de nevoi mai mari decât sursele
permanente, finanţat şi prin surse temporare degajate ca urmare a unui NFR negativ. Această
alegere corespunde unei management care manifestă o anumită preferinţă pentru risc. Foarte
important în acest caz, pentru a susţine alegerea făcută, este modul de realizare a NFR negativ
– gestiunea activelor şi datoriilor pe termen scurt trebuie să asigure: continuitatea ciclului
operaţional; gestiunea „strânsă” a stocurilor şi creanţelor şi să nu pericliteze relaţia
întreprinderii cu creditorii activităţii de exploatare (fără referire la datoriile financiare pe
termen scurt).
Un management prudent, cu o anumită aversiune faţă de risc, va considera cazul a.1. ca fiind
cel mai favorabil, întrucât este cel mai apropiat de condiţiile care definesc echilibrul financiar.

Concluzii:
1. Echilibrul financiar este o condiţie de bază pentru derularea unei activităţi profitabile. Obţinerea
rentabilităţii fără îndeplinirea condiţiilor de echilibru financiar nu oferă cadrul viabilităţii pe
termen lung a unei întreprinderi.
2. Realizarea echilibrului financiar este un „perpetuum mobile” pentru politica financiară a
întreprinderii.
3. Echilibrul financiar se obţine prin reglarea unui lung şir de dezechilibre care se manifestă în
activitatea întreprinderii.
4. Echilibrul financiar din punct de vedere al termenelor de lichiditate şi exigibilitate este strâns
legat de structura financiară şi cea patrimonială şi implicit de vitezele de rotaţie a elementelor
financiar-patrimoniale.