Marketing politic şi electoral

Autori:
Bogdan Teodorescu
Dorina Gu u
Radu Enache

1
Cuprins

Capitolul 1. Marketingul electoral

1.1. Introducere
1.2. Resursele folosite într-o campanie electoral
1.3. Tipologia campaniilor electorale
1.4. Mesajul electoral
1.5. Imaginea public şi portretul media
1.6. M surarea imaginii în contextul politic
1.7. Dezbaterile electorale
1.8. Echipa de campanie

Capitolul 2. Campaniile electorale din România. Prezentare cronologică

2.1. De la totalitarism la democra ie
2.2. Decembrie 1989 – mai 1990
2.3. Mai 1990 – septembrie 1992
2.4. Septembrie 1992 – noiembrie 1996
2.5. Perioada 1996 – 2000
2.6. Perioada 2000 – 2004

Capitolul 3. Schiţă a imaginarului politic românesc

3.1. Cultura ca mediu al comunic rii
3.2. Miturile fondatoare
3.3. Personaje exemplare

Bibliografie selectivă

2
Capitolul 1

Marketingul electoral

1.1. Introducere

inta acestei lucr ri este rela ia comunica ional între politic şi cet ean, într-o ar
democratic de la începutul secolului XXI. Marketingul politic se poate defini ca fiind un
ansamblu de tehnici care au ca obiectiv crearea şi promovarea imaginii unui om sau a unei
institu ii politice, în func ie de publicul de la care se doreşte ob inerea votului sau a
încrederii publice. În acest ansamblu se ine seama de nevoile acelui public, de vectorii de
transmitere a informa iei şi de interac iunea dintre respectivul om politic (sau institu ie
politic ) şi ceilal i actori politici de pe pia . Este o diferen important între marketingul
electoral şi cel institu ional, amândou fiind p r i ale marketingului politic. Marketingul
electoral se refer la rela ia dintre politician şi aleg tor, în timp ce marketingul institu ional
se refer la rela ia dintre demnitarul politic şi cet ean.
În cariera sa, omul politic se poate afla în aceste dou ipostaze. Prima este aceea în care
solicit votul aleg torului pentru a accede la putere şi a doua este aceea în care, fiind la
putere, solicit încrederea şi sprijinul cet eanului pe care îl conduce şi îl reprezint . Exist
elemente comune ale celor dou ipostaze, dar exist şi multe deosebiri. O campanie
electoral , deşi foarte intens , este limitat în timp. Campaniile institu ionale de comunicare
sunt de lung durat şi de multe ori ele decid soarta omului politic la sfârşitul mandatului.
Afirma ia deja banal conform c reia o campanie electoral se câştig înainte de a începe
campania propriu-zis se refer la construirea şi men inerea imaginii politicianului sau a
institu iei politice prin marketing institu ional pe toat durata mandatului s u într-o func ie
public , între momentele electorale. Este desigur o naivitate s se considere c omul politic
aflat într-o func ie nu întreprinde ac iuni cu valoare electoral – ac iuni care se pot
transforma în voturi – şi nu comunic nemijlocit sau prin intermediul media cu cet enii şi
în vederea consolid rii sau creşterii procentului electoral.
Comunicarea institu ional şi cea electoral sunt, în principiu, extrem de apropiate. Dac
vorbim îns de tehnici, acestea se deosebesc, uneori radical. Campania electoral este
marcat de o supraexpunere a candidatului, prin utilizarea mijloacelor specifice publicit ii

3
comerciale. Imaginea şi vorbele sale ajung instantaneu la cet ean prin afişaj şi cump rare
de spa ii în media. Avem de-a face cu o asumare a motiva iei electorale de c tre omul
politic. Acesta coboar între oameni şi le solicit votul, f r a pretinde c urm reşte altceva.
Îşi motiveaz chiar şi anumite gesturi contestabile prin nevoia de a ob ine voturi. În turul
doi al alegerilor preziden iale, atât Traian B sescu, cât şi Adrian N stase au solicitat
voturile PRM, încerând s explice c sunt candida i la func ia suprem în stat şi orice vot
este necesar. În alte contexte, o asemenea solicitare ar fi trebuit s fie înso it de justific ri
despre natura interesului na ional sau al nevoii de unitate. În campania electoral a fost de
ajuns s se vorbeasc de nevoia de voturi. Cercet torii americani1 vorbesc despre caracterul
mult mai direct şi mai agresiv al comunic rii electorale. Rela ia de schimb într-o campanie
electoral devine mult mai evident . Candidatul ofer un program, un viitor, un anumit tip
de certitudine şi cet eanul îi d pentru acestea un vot. Aici şi numai aici poate fi relativ
valabil ideea „vânz rii“ omului politic ca pe un produs comercial, idee foarte drag unor
teoreticieni ai comunic rii. Comunicarea institu ional , care poate fi defalcat , pentru o mai
bun acoperire, pe tipuri de institu ii2, utilizeaz un arsenal mai redus de tehnici şi
genereaz o interac iune mult mai subtil cu cet eanul. Omul politic în func ie nu trebuie
s fac nimic pentru voturi. Totul trebuie f cut doar pentru binele general. Orice demers de
tip electoral, desf şurat în timpul mandatului func iei publice, este complet contraproductiv
şi atrage dup sine atât o reac ie agresiv a opozi iei, cât şi o taxare corespunz toare din
partea media.

1.2. Resursele folosite într-o campanie electorală

Campania electoral presupune, pe lâng dezvoltarea strategic , un proces amplu de
gestionare de resurse. Dac scopul final al campaniei electorale este adunarea unui num r
cât mai mare de voturi, realizarea acestui scop se face atât printr-o corect identificare a
temelor şi a mijloacelor de comunicare, cât şi printr-o bun utilizare practic a resurselor de
care se dispune la acel moment. Exist patru tipuri de resurse pe care conducerea unei
structuri de campanie electoral le are la dispozi ie şi pe care trebuie s le gestioneze cu
grij pentru a ob ine rezultatul maxim posibil: resursele electorale, financiare, umane şi de
timp.

4
 Resursele electorale
Num rul de procente pe care partidele sau candida ii îl au la intrarea în campania
electoral este baza de la care porneşte competi ia propriu-zis . Resursele electorale îns nu
se limiteaz doar la aceast cifr , ci la tot bagajul de încredere, notorietate şi vizibilitate cu
care soseşte fiecare competitor, mesajele şi ac iunile sale publice prin care şi-a construit
imaginea, trecutul s u, portretul media, familia şi afacerile sale. Campania electoral nu
este un spa iu izolat. Nimic nu începe acolo de la zero şi de aceea este esen ial evaluarea
corect a tuturor resurselor individuale sau colective care sunt puse în joc la start. B t lia
într-o campanie electoral se d pentru nehot râ i.
Deşi exist multe teorii care vorbesc despre electoratul fluid şi despre cei care îşi pot
schimba op iunea ca urmare a unor criterii ra ionale de interpretare a fenomenului electoral,
principala mas din care competitorii încearc s ia voturi este constituit din nehot râ i. Pe
scurt, la începutul campaniei electoratul este format din votan ii candidatului, votan ii
celorlal i candida i (ai tuturor celorlalte partide) şi nehot râ ii. Ceea ce înseamn c votan ii
unui candidat sunt cei care au fost convinşi de ac iunile şi de comunicarea lui, votan ii
celorlal i au fost convinşi de ac iunile şi de comunicarea altora, iar nehot râ ii nu au g sit
nimic conving tor în nici una dintre tabere. Este necesar luarea în calcul şi a variantei
negative, în care unii dintre aleg tori voteaz împotriva cuiva, nu pentru cineva (vot
negativ), dar, şi în acest context, ei fac parte tot din resursele electorale ale unuia sau altuia
dintre competitori. Sarcina unei campanii este s p streze to i votan ii proprii, cei cu care s-
a început duelul electoral, şi s adauge cât mai mul i dintre ceilal i (nehot râ i sau ai
adversarilor). O în elegere just a propriilor resurse electorale duce la modelarea mesajelor
de campanie astfel încât acestea s nu îndep rteze electoratul propriu şi s conving
aleg tori neconvinşi pân în acel moment.
Una dintre preocup rile fundamentale ale sociologiei politice este analiza
comportamentului politic în general şi a celui electoral în special şi se refer la încerc rile
continue de stabilire a unor scheme comportamentale care s poat permite realizarea unei
analize complexe, cu o capacitate ridicat de predictibilitate. Tipologiile comportamentale
pot fi construite fie limitându-ne doar la indicatori de status socio-demografic, fie la cei de

5
fond socio-cultural, dar atâta vreme cât ele vor con ine elemente de referin independente,
valoarea lor teoretic este mai mult descriptiv , decât explicativ sau predictiv .
Sub influen a sociologiei politice şi a tendin elor moderne de analiz a electoratului au
fost introduse elemente noi în constituirea tipologiilor comportamentale, pornindu-se de la
cinci tipuri consacrate furnizate de teoria lui R. K. Merton:
– tipul inovator reformist se refer la electoratul care îşi doreşte o modificare a valorilor
sociale dominante, chiar dac acestea implic modific ri ale normelor, şi este caracterizat
de o intensitate ridicat a atitudinilor politice, dublat de o stabilitate a acestora în timp.
Acest electorat reprezint categoria de aleg tori capabili s adopte comportamente
contradictorii, în sensul sus inerii unor actori politici afla i pe pozi ii relativ opuse.
– tipul tradiţionalist conservator este cel al c rui comportament este dedicat prezerv rii
valorilor dominante aflate pe agenda societ ii politice, este rezistent la schimbare, fiind
înclinat s conserve op iunile sale politice pe fondul unei stabilit i temporale consistente şi
a unei intensit i medii a atitudinilor sale politice. Acest tip comportamental tinde s
formeze nucleul dur al sus inerii de care se bucur un anumit actor politic, fiind predispus
la o activitate politic constant şi având o probabilitate aproape nul de migrare c tre o
alt ofert politic .
– tipul flegmatic sau sceptic este caracterizat de un comportament neutru, conformist, şi
este predispus intim pentru o redefinire a valorilor promovate de societatea politic , dar
animat de un spirit conformist foarte puternic, care înl tur şi inhib orice tendin de
modificare a op iunilor politice dominante. Acest tip comportamental genereaz aşa-zisul
electorat volatil, fiind victima celebrei „spirale a t cerii“, care ac ioneaz în spectrul
comportamentului electoral dup principiul votului asociat cu votul majorit ii.
– tipul dezertorului, sau al dezangajatului politic, este caracterizat printr-un
comportament de detaşare, atât fa de valorile promovate de societatea politic , cât şi fa
de mecanismele sale de func ionare. Motiva ia unei astfel de dezangaj ri poate fi multipl ,
pornind de la lipsa mecanismelor individuale de discriminare a ofertelor politice şi mergând
pân la construirea unei realit i personale speciale, care exclude implicarea politicului în
toate dimensiunile lui.
– un tip comportamental controversat şi mai pu in reprezentat în societatea politic
contemporan este cel revoluţionar extremist, care tinde s se manifeste în spiritul

6
r sturn rii valorilor societ ii politice prin orice mijloc, fiind la rândul s u caracterizat
printr-o intensitate puternic a op iunilor politice şi printr-o mare stabilitate în timp a
atitudinilor.
Aceste tipologii comportamentale simplificate se pot constitui ca nuclee de elaborare a
unor structuri mai complexe. Mai mult, putem considera comportamentul fiec rui individ
ca fiind un compus al acestor tipuri, propor iile în care acestea se g sesc determinând un
anumit comportament politic sau electoral. În general, constituirea unor astfel de tipologii
comportamentale reclam o activitate minu ioas , care utilizeaz metode şi tehnici
complexe, şi un întreg demers dedicat verific rii capacit ilor predictive. Mai mult, o dat
izolate astfel de tipologii, ele trebuie mereu reconsiderate în raport cu evolu ia social-
global , cu modific rile din sistemul electoral sau cu tipologia electoral . O latur mai
pu in cunoscut a acestor tipologii se refer la faptul c ele pot fi utilizate şi în analiza
percep iei publice a personalit ilor politice. Identificarea unor scheme comportamentale
comune cu cele ale personalit ii poate fi pentru electorat fundamentul constituirii unui
univers simbolic de interac iune special . Un rol important în constituirea unei astfel de
identific ri revine îns procesului de comunicare politic , fiind rezultatul activit ii
personalit ii politice.
Este total contraindicat schimbarea imaginii şi atitudinii unui candidat în pragul sau pe
parcursul campaniei electorale doar de dragul câştig rii unor noi categorii de votan i, f r a
urm ri cu aten ie dac nu cumva noua imagine afecteaz electoratul deja câştigat,
determinând o dispersare a acestuia. Au fost campanii electorale începute de un candidat cu
20% şi încheiate cu 6% (alegerile locale din Bucureşti, în anul 2000, cazul candidatului
PNL, George P dure), tocmai fiindc în acea strategie candidatul a dorit s fie altcineva
decât fusese pân atunci, iar noua sa presta ie nu a convins.
Este foarte important ca, în acest context, s existe m sur tori corecte şi profesionist
f cute înainte de campanie, pentru a se şti exact care este situa ia de la care se porneşte. Au
fost cazuri (alegerile locale din 2004, în mai multe municipii) în care contracandida ii celor
afla i în func ii au avut o notorietate personal sc zut , dar au fost sus inu i de apartenen a
la un partid politic anume. Sondajele f cute referitor la numele lor indica un num r de
procente, în timp ce sondajele f cute referitor la partidul din care f ceau parte indicau un cu
totul alt num r de procente. În Bucureşti, în iunie 2004, candida ii Alian ei D.A. la

7
prim riile de sector erau necunoscu i pentru mai bine de jum tate dintre aleg torii din
sectoarele respective, dar acest lucru nu i-a împiedicat s câştige alegerile. Dac raportarea
se face la resursele lor electorale, se poate considera c au ob inut un rezultat excelent.
Dac aceeaşi raportare se face la resursele electorale ale Alian ei la începutul campaniei,
procentajul a fost pe alocuri modest.
S-a v zut, în majoritatea campaniilor electorale de succes, c actorul politic îşi continu
practic traseul avut anterior, îşi conserv şi îşi foloseşte istoria electoral . Devenind
candidat la preşedin ie în 2004, Traian B sescu nu a încercat s devin preziden iabil, deşi
structura sa de campanie l-a împins spre acest lucru. Ar fi fost o eroare, deşi toate regulile
de campanie spun c un candidat la preşedin ie trebuie s adopte o atitudine şi un
comportament preziden iabile. El a folosit şi în aceast competi ie aceeaşi strategie bazat
pe violen verbal , pe mişc ri bruşte şi neaşteptate, iar neadecvarea cu func ia suprem în
stat a fost afişat ca un motiv de mândrie şi ca o marc personal . Deşi, aşa cum au sesizat
observatorii spa iului politic na ional, campania sa a fost mai slab decât cea din prim var
pentru Prim ria General (de fapt, a fost mult mai pu in legat de personajul Traian
B sescu), candidatul şi-a continuat solitar traseul propriu. Dac Traian B sescu ar fi
încercat s devin un preziden iabil „clasic“ în confruntarea cu Adrian N stase, foarte
probabil c ar fi pierdut, nu fiindc Traian B sescu nu ar fi putut s joace acest rol, ci
fiindc imaginea sa public şi resursele sale electorale nu erau construite în aceast direc ie.
Personajul nou creat şi-ar fi pierdut din consisten a care l-a propulsat în cursa final . Un
Traian B sescu politicos, civilizat, atent la afirma ii, grijuliu cu protocolul şi cu modul de
utilizare a limbii române, metodic şi organizat nu ar mai fi coincis cu imaginea preexistent
şi ar fi ab tut aten ia votan ilor de la afirma iile lui, chiar dac o parte dintre ele au fost
cotate, la acel moment, drept gafe.
Aceeaşi strategie a fost construit în martie 2005 de candidatul PSD la Prim ria
Capitalei, Marian Vanghelie. Dup câteva tentative nereuşite de îmbun t ire a imaginii în
zone sensibile (exprimare corect din punct de vedere gramatical, prezen public ,
elocven ), candidatul a renun at şi a trecut la asumarea propriei sale personalit i, care este
deja un bun public. Marian Vanghelie a pierdut alegerile, dar scorul ob inut (28%) a fost
peste cel estimat de sondaje în ceea ce priveşte inten ia de vot pentru PSD.

8
 Gestionarea corect a resurselor electorale înseamn , pentru managerii de campanie,
folosirea tuturor elementelor care au condus la procentajul candidatului înainte de
campanie, şi ad ugarea unor elemente noi care s atrag votan i f r a-i îndep rta pe cei
vechi.

Resursele financiare
Campania electoral , despre care am afirmat anterior c este cea mai complex form de
comunicare cunoscut din perspectiva mijloacelor utilizate, a devenit un consumator
important de fonduri. Dar, ca în celebrele Legi ale lui Murphy, indiferent câ i bani exist ,
tot nu sunt suficien i. Gestionarea corect a resurselor financiare înseamn ob inerea unui
efect electoral maxim pe unitatea monetar cheltuit . Principalele zone de cost într-o
campanie electoral sunt:
– achizi ionarea de spa ii publicitare în media sau outdoor;
– produc ia de materiale difuzabile prin media sau outdoor (spoturi audio şi video, alte
forme de materiale filmate sau înregistrate audio, machete de pres , panouri pentru afişaj
stradal, afişe, bannere);
– produc ia de materiale tip rite difuzabile prin sistem person to person sau door to door
(fluturaşi, broşuri, pliante, fotografii, calendare);
– produc ia de gadget-uri de campanie (brichete, insigne, autocolante, brelocuri, şepci,
fulare, tricouri, pelerine de ploaie, umbrele, caiete de şcoal , creioane, pixuri, lanterne,
penare, ghiozdane, sacoşe);
– organizarea de evenimente cu sau f r prezen a candidatului (întâlniri cu aleg torii,
concerte, evenimente sportive, expozi ii, lans ri de carte, prezentarea grupului de
sus in tori locali).
În cazul fiec ruia dintre aceste produse trebuie estimat eficien a sa din perspectiv
electoral (cât cost un produs şi ce aport electoral are).
Exist o întreag dezbatere despre spa iul media cel mai util pentru diseminarea
mesajului electoral. Este evident c , în România, televiziunea îşi adjudec partea leului.
Peste 80% dintre cet eni îşi culeg informa iile de la televizor. Dar reglement rile CNA şi
politica editorial a fiec rui post de televiziune au redus de la un an electoral la altul
impactul ei în timpul campaniei electorale. Tot mai pu ine televiziuni îşi sacrific prime

9
time-ul pentru ilustrarea dezbaterilor şi a comunic rii electorale. Motivul este simplu. CNA
a decis ca televiziunile s pun la dispozi ie gratuit spa iul de emisie dedicat confrunt rilor
electorale, ceea ce pentru televiziunile private înseamn importante pierderi financiare. În
campania din 1996 şi în timpul alegerilor locale din 1998 şi 2000, structurile de campanie
aveau voie s achizi ioneze spa ii – pentru spoturi şi pentru comunicarea electoral –
independent de spa iul pus la dispozi ie gratuit de televiziunea na ional şi de diversele
televiziuni private. Acest lucru nu a mai fost posibil în anul 2004.
Existen a unor dispropor ii generate de poten a financiar diferit a diverşilor
competitori politici a condus la restângerea acestor achizi ii paralele. Astfel încât, în acest
moment, televiziunea este important pentru dezbaterile fa în fa , dar mai pu in pentru
produsele video de campanie, acestea fiind, în general, difuzate în afara prime time-ului, la
ore cu audien mic şi foarte mic . Dar, şi pentru aceste ore, este nevoie de o bun
gestionare a resurselor finaciare. De exemplu, o emisiune electoral difuzat la ora 11.00
diminea a pe un post de televiziune major poate avea o audien de peste 100.000 de
privitori dintr-o anumit categorie socio-profesional , audien c reia trebuie s -i fie oferit
un anumit produs electoral, al c rui cost s justifice num rul de voturi pe care-l poate
genera. În aceste condi ii, cei care programeaz apari iile media pentru campanie se
îndreapt spre alte zone de tipul posturilor de radio, al presei scrise na ionale şi locale şi,
evident, spre Internet. Cu ponderi semnificativ mai mici decât ale televiziunii, dar şi cu
costuri mai mici, acestea acoper o zon important a publicit ii electorale în timpul
campaniilor. Este necesar îns cercetarea atent a publicului lor, astfel încât alegerea
fiec rui mediu în parte s conduc la o cât mai larg acoperire a tuturor categoriilor de
cet eni. Exagerarea investi iilor într-o anume parte duce, inevitabil, la sl birea comunic rii
pe un alt spa iu şi la pierderea de voturi, în final, în fa a unui alt competitor, care a investit
mai mult. Nu trebuie supralicitat raportul dintre banii investi i şi voturi în campania
electoral (exist exemple ilustre de campanii scumpe cu rezultate mediocre şi exemple de
campanii ieftine cu rezultate spectaculoase, cum ar fi campania lui Corneliu Vadim Tudor
pentru preşedin ie din 2000), deoarece decizia de vot nu se ia exclusiv prin prisma ofertei
electorale din timpul campaniei.
În repetate rânduri, analişti sau consultan i politici din lume au atras aten ia asupra
„irelevan ei investi iei în media pe timpul campaniei“. În Handbook of Political Marketing,

10
consultantul Partidului Republican din SUA, Dan Schnur, face o diferen clar între ceea
ce el numeşte paid media (media în care cumperi spa ii pentru promovare) şi earned media
definit ca „orice form de comunicare în mas pe care campania o poate folosi f r a oferi
compensa ie finaciar mediului care o transmite“3. Avantajul media pl tite este c mesajul
candidatului va fi livrat f r nici o interferen din partea corpului editorial al organului
respectiv de pres , ceea ce permite structurii de campanie s dea publicit ii doar acele
mesaje care construiesc cel mai bine imaginea candidatului. Pe de alt parte, pe lâng
problemele de costuri şi de eficien , aleg torii tind s fie circumspec i fa de mesajele
asumate explicit ca fiind ale partidelor, mesaje ce sosesc la ei prin media pl tite.
De aceea, în campanii se încearc tot mai mult folosirea c ii mai dificile de comunicare,
cea prin intermediul jurnaliştilor, adic relatarea evenimentului în paginile editoriale ale
ziarului, nu plasarea unei machete în paginile de publicitate. Riscul acestei abord ri ine,
evident, de interferen a jurnalistului cu mesajul original trimis de candidat. Fiind un act
comunica ional al reporterului, acesta îşi poate manifesta îndoiala, neîncrederea sau chiar
dezacordul cu mesajul respectiv. În acelaşi timp îns , dac se ob ine, prin acurate ea
comunic rii, prin calitatea mesajului emis, prin comportamentul candidatului şi prin
argumenta ia acestuia, un comentariu pozitiv din partea jurnalistului, atunci rezultatul este
foarte bun. Atât din punct de vedere al eficien ei financiare, cât şi din punct de vedere al
efectelor avute asupra electoratului4. Evident c de aici pleac una dintre cele mai
importante premise ale acestei abord ri, şi anume existen a unei bune rela ii cu media,
rela ie anterioar campaniei, care trebuie îmbun t it pas cu pas în timpul acesteia. Dac
mass media sunt ostile, se îngreuneaz semnificativ efortul de comunicare al candidatului şi
se reduce mult eficien a banilor investi i în diseminarea mesajului.
În concluziile materialului s u, Schnur scrie: „Primirea de c tre votan i a mesajului
electoral prin ambele forme de comunicare, paid media şi earned media, m reşte
semnificativ poten ialul impact al acestuia. De aceea, se poate afirma c , la fel ca în multe
alte circumstan e, comunicarea politic în întregul s u înseamn mai mult decât suma
p r ilor componente“5.
Campaniile de outdoor, intens folosite în spa iul electoral românesc, trebuie şi ele atent
observate din perspectiva eficien ei financiare. Într-o campanie na ional în care se folosesc
panouri atât în marile oraşe din ar , cât şi pe drumurile na ionale sau în localit i mai mici

11
(în func ie de disponibilul agen iilor de profil), trebuie luate în calcul nu doar cheltuielile de
închiriere a spa iilor, de crea ie a layout-ului şi de produc ie a fe elor de panou, ci şi cele de
supraveghere şi de înlocuire a fe elor distruse. Supravegherea trebuie realizat periodic, la
intervale destul de mici de timp, pentru a se vedea dac panourile nu au fost vandalizate de
adversari (şi o aten ie major trebuie acordat acelor panouri pe care se trec diverse injurii
la adresa celui afişat şi care, din acel moment, devin publicitate negativ împotriva celui
care, în fond, pl teşte panotajul) sau, dac din întâmplare, nu a fost afişat un num r mai mic
de panouri decât cel pentru care s-a pl tit.
De asemenea, este recomandat ca panourile politice s fie cât mai pu in amestecate cu
cele comerciale. Dac acest lucru nu este posibil, trebuie verificat ce panouri comerciale se
afl în imediata proximitate. În primul rând, panourile de calcan de pe cl diri sau cele de pe
verticala blocurilor trebuie atent urm rite. Sunt produse comerciale care nu deranjeaz , dar
unele pot genera efecte adverse prin simpla al turare cu un chip de politician. Trebuie
acordat o mare aten ie locurilor în care companiile de panotaj plaseaz produsul electoral.
S-au întâlnit cazuri în care într-un oraş s-au cump rat 10-15 panouri şi apoi s-a constat c
toate erau pe aceeaşi strad . Sau, din contr , s-a constatat c nici unul nu era în centru. Sau
c toate s-au aflat la aceeaşi ieşire din oraş, în condi iile în care mai erau alte trei ieşiri la fel
de intens circulate, care au r mas complet neacoperite de panotajul candidatului în cauz .
Una dintre grijile majore pe care managerul de campanie şi trezorierul acesteia trebuie s
le aib în vedere este evitarea crizei financiare în finalul campaniei electorale. În cei 15 ani
de comunicare politic postrevolu ionar , s-au v zut mai multe cazuri de încetinire a
motoarelor în campanii, mai ales în anii ’90, când acestea durau 45-60 de zile. Au fost
partide şi candida i care timp de zile întregi nu au mai ap rut nic ieri, cu nici un produs
nou. Cea mai grav îns este dispari ia acestora în finalul campaniei, când gradul de interes
al publicului devine maxim şi când o bun parte dintre nehot râ i se decid. Absen a în acea
perioad de campanie este foarte costisitoare din punct de vedere electoral şi este foarte
demotivant pentru candidat, care trebuie s participe, tot în acele zile de final, la
confrunt rile fa în fa , care, de asemenea, direc ioneaz cantit i importante de voturi.

12
 Resursele umane
La fel ca în cazul banilor, într-o campanie electoral nu sunt niciodat suficien i oameni.
Exist mai multe niveluri la care se pot implica oamenii. Purt torii de mesaj care opereaz
la nivel na ional sau local, în func ie de notorietatea şi de coeficientul de încredere pe care-l
au, sunt cea mai important resurs utilizabil în campania electoral . De cele mai multe
ori, aceşti oameni sunt şi candida i pentru func ii na ionale sau locale. Într-o strategie de
campanie, ei pot fi utiliza i pentru:
– lansarea mesajelor principale;
– contracararea atacurilor majore ale oponen ilor;
– apari ii în produsele media (spoturi audio-video, machete de pres , panouri etc.);
– vizitele în teritoriu, care presupun întâlniri cu electoratul;
– prezen a cu interviuri, declara ii şi reportaje în media (earned media);
– confrunt rile televizate cu purt torii de mesaj ai celorlalte organiza ii politice.
Deşi în România nu exist înc o industrie a voluntarilor în campaniile electorale,
partidele importante au la dispozi ie un num r de persoane dispuse s -şi aloce (în principiu,
gratuit, sau în schimbul unor sume modice) timpul şi energia pentru un scop politic. Fie c
vorbim de membri ai structurilor de tineret şi studen i ale partidelor, fie de simpatizan i cu
ceva mai mult timp liber – de obicei pensionari – acest poten ial este trecut cu vederea, din
p cate, de structurile politice deja existente în România. Fie din suspiciune, fie de frica
pierderii unor posibile avantaje ulterioare, fie din neştiin , cei care lucreaz în interiorul
partidului prefer s -i in pe aceşti nou-veni i dincolo de uş . Conflictele dintre
organiza iile de tineret şi organiza iile mari ale unui partid în ceea ce priveşte sarcinile ce le
revin într-o campanie sunt deja cunoscute: „B trânii fac politic , tinerii lipesc afişe“. În
statele occidentale şi mai cu seam în SUA, unde activitatea de voluntariat este deja
institu ionalizat , în interiorul structurii de campanie exist una sau mai multe persoane a
c ror unic sarcin este coordonarea voluntarilor. Aceasta se face pentru a se evita ca
grupurile de cet eni dornici s fac treab s fie uitate prin anticamere de managerii de
campanie.
Cei trei paşi fundamentali care trebuie f cu i în rela ia cu voluntarii sunt, conform lui
Gregory Lebel:

13
 – identificarea poten ialului fiec rui voluntar;
– instruirea acestuia pe un anumit tronson de competen ;
– includerea sa rapid în structura de campanie.
Voluntarul trebuie s primeasc sarcini precise şi clare, s aib un şef (dac se poate
mereu acelaşi), un program şi o norm .6 Nu trebuie s fie creat o discriminare între el şi
mai vechii ocupan i ai unor pozi ii în structura de campanie, şi nici nu trebuie tratat ca
material auxiliar.
O categorie special de voluntari, de asemenea pu in utiliza i în România, o reprezint
membrii de partid. Membrii de partid constituie nucleul dur al oric rui partid politic.
Existen a unui carnet şi mai ales a unei cotiza ii pl tite presupune un anumit tip de
ataşament al acelei persoane fa de structura politic . Mai mult decât atât, membrul de
partid (în condi ii normale de înscriere) a g sit în mesajul pe care partidul îl disemineaz
ceva anume, care l-a motivat şi l-a determinat s ac ioneze. Structura socio-demografic a
membrilor de partid este generat de doctrina acestuia, de r spândirea sa teritorial , dar, în
principiu, partidele importante din România au membri din toate categoriile socio-
profesionale. Instrui i şi organiza i, aceşti membri pot fi cea mai puternic structur de
comunicare de care poate dispune o organiza ie politic . Motiva ia care l-a animat pe un
membru poate s -i anime şi pe cei din aceeaşi categorie profesional , din acelaşi areal
geografic sau din aceeaşi minoritate de orice natur . Mai ales dac tocmai un membru de
partid este cel care încearc s -i conving şi s le explice (la nivelul s u cultural,
comunica ional şi de în elegere) avantajele ideologiei structurii din care face parte. Bariera
de comunicare dintre omul politic şi aleg torul standard este generat şi de limbajul folosit
de politicieni (de cei mai mul i dintre ei), dar şi de agendele diferite sau chiar de valorile
diferite la care se raporteaz . În principiu, un membru obişnuit de partid va avea acelaşi
limbaj, cam aceeaşi agend şi cam aceleaşi valori cu cet enii care fac parte din aceeaşi
categorie cu el. Existând un anumit nivel de omogenitate, se poate presupune c reac iile la
anumi i stimuli vor fi aceleaşi. Este evident necesar o coordonare şi o instruire a acestor
„propagandişti“, activitatea aceasta revenindu-i activistului de partid. Asimilat cu cel mai
r u aspect al comunismului, ceva între birocrat şi profitor de r zboi, activistul de partid al
epocii postrevolu ionare ar trebui s fie celula de baz a organiz rii teritoriale a structurii
politice. El ar trebui s fie preg tit s -i coordoneze şi din punct de vedere comunica ional

14
pe membrii de partid din circumscrip ia sa. Partidul România Mare (devenit la momentul
redact rii acestui material partid popular), PN CD şi PSD au folosit în lupta electoral
activişti şi membri de partid, dar nu a existat în România de dup 1989 un sistem organizat
la nivel na ional care s aib acest scop.

Resursele de timp
Poate c cea mai fragil resurs disponibil într-o campanie este cea de timp. Odat
pierdut, el nu mai poate fi recuperat. De aceea, timpul trebuie folosit cu cea mai mare grij .
Deciziile de a face vizite în teritoriu pentru a avea întâlniri cu aleg torii trebuie luate numai
dup o analiz atent a raportului costuri-beneficii şi din punct de vedere al timpului alocat.
Candida ii trebuie s poat fi v zu i de un num r cât mai mare de aleg tori într-un timp cât
mai scurt. De aceea, este vital ca echipa de campanie s ştie cât mai precis care sunt
bazinele electorale şi unde sunt categoriile de electorat pe care se bazeaz . În principiu,
unul dintre lucrurile pe care le au de f cut candida ii este s determine:
– cui se adreseaz ;
– ce mesaj trebuie adresat fiec rei categorii de public.
În scopul estim rii caracteristicilor sociale, economice şi culturale în realizarea unui
eşantion reprezentativ, se utilizeaz o serie de indicatori standard. Modul în care sunt
construi i aceşti indicatori permite atât testarea reprezentativit ii eşantionului, cât şi
realizarea analizelor secundare. Indicatorii folosi i sunt de dou tipuri.
– indicatori demografici (vârsta, sexul, num rul de membri ai familiei);
– indicatori de status atribuit sau dobândit al subiectului (statutul marital, etnia,
apartenen a religioas , ultima şcoal absolvit , profilul ultimei şcoli absolvite, ocupa ia
principal )
Înainte, îns , de a aloca resurse financiare, umane şi de timp, trebuie stabilit cu care din
grupurile electorale urmeaz s se întâlneasc un candidat. Exist nişte rezerovoare
electorale bine definite pentru fiecare partid în parte. Se ştie c media de vârst a votan ilor
unui partid ca PSD este mai mare decât cea a unui partid ca PD, de exemplu. UDMR este
un partid dominant în Târgu Mureş, iar PSD în Br ila. În principiu, PNL câştig mai multe
voturi în oraşele mari, iar PSD în cele mai mici şi în sate. Canalizarea temelor majore spre

15
zone electorale omogene şi tratarea lor diferen iat , în func ie de aceste zone, este, de fapt,
marea miz a unei competi ii electorale.
Pentru o gestionare mai bun a resurselor de tot felul, se porneşte de la aceste constat ri
statistice. Se identific electoratul propriu şi se împarte în bazine omogene. Se identific ,
apoi, electoratul advers alocat diverselor zone politice şi se împarte, de asemenea, în bazine
omogene. La sfârşit, se identific nehot râ ii, cei defini i în sondaje ca fiind aceia care nu
ştiu sau nu r spund la întreb ri. Ei se pot împ r i în dou categorii: nonvotan ii şi cei care
totuşi vor vota. Nehot râ ii care pân la urm vor vota sunt, în general, votan i nemul umi i
sau dezam gi i de partidul sau de candidatul cu care au votat în alegerile anterioare şi care
în perioada interelectoral nu mai g sesc un reprezentant care s le câştige încrederea.
B t lia pentru aceşti oameni este unul dintre cele mai importante momente electorale şi
cere cele mai multe resurse. În general, un dezam git nu se mut de la un partid la altul, ci
migreaz de la un partid înspre nonvotan i. Din aceast categorie poate fi ulterior convins
s voteze tot de partidul lui pe principiul „r ului cel mai mic“, sau de un alt partid ale c rui
mesaje îi ating agenda de probleme majore.
Programul unui candidat trebuie stabilit cu grij , fiindc tenta ia structurii politice este
s -l supraîncarce uneori cu aspecte inutile, ceea ce conduce la o accentuat stare de
oboseal , iritare şi lips de performan în momente cheie ale campaniei. De aceea, este
esen ial g sirea unor purt tori secunzi de imagine. De exemplu, campaniile generale şi
preziden iale (pân în 2004 aceste campanii s-au desf şurat simultan) dureaz 30 de zile.
România are 42 de jude e şi peste 3.500 de localit i. Fiecare jude are candida i ai
partidului din care face parte candidatul pentru func ia de preşedinte. Aceştia, fiecare pe
rând şi to i la un loc, solicit vizite ale preziden iabilului pentru o mai bun promovare
local . Un calcul aritmetic destul de simplu indic imposibilitatea unei acoperiri, fie şi
simbolice, a tuturor jude elor rii, chiar dac , prin absurd, candidatul ar petrece toate cele
30 de zile în teritoriu.
O bun gestionare a timpului presupune alegerea unui traseu na ional bazat pe eficien ,
nu pe rela ii. România are jude e de 1 milion de locuitori şi jude e de 400.000 de locuitori,
are jude e în care un partid are un anumit poten ial de creştere, identificabil prin studii
sociologice; are jude e f r poten ial, are jude e în care un partid are filiale puternice şi o
bun imagine şi are jude e cu filiale slabe şi cu deficit de imagine. O vizit dureaz la fel de

16
mult într-un jude cu pu ini locuitori sau cu mul i locuitori, într-un jude bun sau mai pu in
bun din punct de vedere electoral sau politic. De aceea, trebuie f cute nişte op iuni care,
desigur, vor nemul umi anumi i lideri locali, dar vor asigura o mai bun gestionare a
timpului candidatului şi-l vor p stra pe acesta în form pe toat durata campaniei electorale.
Absen a sa din anumite jude e trebuie compensat tot printr-o judicioas utilizare a
celorlal i purt tori de mesaj. Este contraproductiv ca un purt tor secund de mesaj s mearg
în locurile în care a fost purt torul principal. De aceea, programul de deplas ri al tuturor
acestor oameni trebuie f cut de o singur structur , care s poat avea sub ochi imaginea
întregului. Au existat numeroase cazuri în care fiecare dintre liderii unui partid avea propria
sa echip de strategie, care concepea un plan propriu doar pentru omul în cauz şi care nu
comunica în nici un fel cu alte echipe, generând spa ii suprapopulate şi spa ii complet
neacoperite în teritoriu.
Unirea tuturor acestor proiecte şi generarea unuia singur, care s in seama, în primul
rând, de interesul organiza iei şi al purt torului central de mesaj şi apoi de interesele
celorlal i lideri, este solu ia optim pentru o cât mai bun , complet şi logic utilizare a
resurselor de care se dispune.

1.3. Tipologia campaniilor electorale

Campaniile electorale au menirea, cel pu in în teorie, s -i informeze pe aleg tori despre
candida i şi s -i ajute s în eleag mai bine pozi iile acestora fa de problemele
momentului, cauzele pentru care militeaz ei şi partidele de apartenen . Cunoscând
candida ii, concep iile şi ac iunile lor, electoratul poate decide cu cine s voteze, dac îşi
schimb op iunile electorale sau şi le p streaz pe cele anterioare, dac e nevoie de o
schimbare a Puterii sau nu. Din nefericire, în realitate, campaniile electorale nu reuşesc
decât par ial acest lucru, eşuând de cele mai multe ori în inten ia lor de a-i informa pe
aleg tori şi de a-i ajuta, în felul acesta, s voteze în cunoştin de cauz .
Din ce în ce mai mult se pune întrebarea dac într-o campanie electoral e vorba mai
degrab de manipulare decât de informare. Superficialitatea informa iilor şi accentul pus
mai mult pe spectacolul lumii politice decât pe probleme de fond atrag dup sine şi
superficialitatea şi instabilitatea op iunilor electorale. Evident, unii atribuie o parte din vin

17
şi presei. Lipsa de informa ii a aleg torilor se datoreaz şi modului în care mass media
reflect competi ia electoral . Preferin a pentru informa iile de scandal şi prezentarea
competi iei electorale drept divertisment sunt direc iile principale pentru multe ziare şi
posturi de radio şi televiziune din România şi, de fapt, din întreaga lume. În fine, un factor
care modeleaz campaniile electorale (dincolo de partide şi de pres ) este cultura politic a
societ ii respective.
Campaniile electorale sunt, f r îndoial , momentul de vârf al oric rei activit i de
marketing politic. În cele 30-45 de zile, cât dureaz o asemenea campanie în România, se
utilizeaz absolut toate tehnicile cunoscute de publicitate, rela ii publice, lobby, campanii
negative, coresponden direct etc. Eforturile umane, financiare şi logistice sunt
impresionante şi cantitatea de informa ie desf şurat dep şeşte orice nivel mediu anual.
Campania electoral este un soi de olimpiad a politicii în care persoane publice, mai mult
sau mai pu in cunoscute, desf şoar un întreg arsenal de for e pentru a convinge electoratul
şi pentru a-i ob ine voturile. Dincolo de zgomotul şi furia arenei politice exist îns un
calcul rece şi o viziune global care transform toat adunarea de mijloace, informa ii şi
tehnici într-o arm mai performant sau mai pu in performant . Campaniile electorale
hot r sc de multe ori soarta unor alegeri. Dac nu schimb întotdeauna câştig torul, atunci
sigur modific procente.
România are, în acest moment, trei tipuri clare de alegeri: locale, generale şi
preziden iale. (Primele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc în 2006 şi nu se
cunoaşte înc metodologia care va fi aplicat .) Campaniile electorale aferente acestor
alegeri sunt de dou feluri:
– individuale: dedicate unei persoane care trebuie s fie aleas – preşedinte de ar ,
primar de localitate şi, eventual, senator sau deputat;
– colective: dedicate unei structuri politice.
O alt clasificare a campaniilor mai poate fi f cut în func ie de cel care le face. Astfel,
exist :
– campanii pentru un candidat aflat deja în func ie, care vrea s p streze puterea înc un
mandat;
– campanii pentru un candidat aflat în opozi ie, care aspir la preluarea puterii.
Dup con inutul explicit al mesajului, campaniile se pot împ r i în:

18
 – pozitive;
– negative.

Campaniile individuale
Campaniile individuale, în mod special cele care vizeaz un candidat la preşedin ie sau
la prim ria unui mare oraş, se împart în func ie de motiva ia real a candidatului. Excluzând
din start aventurierii politici, veleitarii sau chiar persoanele cu unele probleme mentale care
se înscriu în asemenea curse, candida ii serioşi sunt de trei categorii:
– cei care candideaz cu şanse reale pentru ocuparea respectivului post, aşa-numi ii
candida i de turul al doilea;
– cei care candideaz cu şanse relativ mari şi care pot intra în turul al doilea sau, dac
nu, îşi pot negocia avantajos voturile;
– cei care ştiu sigur c nu au nici o şans , dar care prin presta ia lor ridic procentul
partidului.
Campaniile electorale pentru fiecare dintre aceşti candida i sunt diferite atât din
perspectiva dimensiunii financiare şi a resurselor alocate, cât şi prin prisma tipului de mesaj
adoptat. Înainte de a începe o campanie electoral , este fundamental stabilirea intei
acestei campanii. O evaluare corect a candidatului şi a mediului politic, economic şi social
conduc la o corect abordare şi construire a strategiei de campanie.
Una dintre principalele caracteristici ale candidatului, fie c este vorba de lupta pentru
preşedin ie, fie c este vorba de cea pentru o prim rie, este aceea c mesajul câştig tor
trebuie adresat unei majorit i, evident neomogen din punct de vedere electoral. Un om
care vrea s fie preşedintele României trebuie s adune voturile a peste 50% dintre cei care
voteaz . (Dup 1992, un preşedinte este ales în România cu 5-6 milioane de voturi.)
Este clar c un candidat important pentru alegerile preziden iale nu se inventeaz cu
câteva zile înaintea alegerilor. Notorietatea sa, la începutul campaniei electorale, trebuie s
fie de minim 75%. Notorietatea gestului s u – acela de a candida la func ia respectiv –
trebuie s fie şi ea foarte mare. O privire de ansamblu asupra scenei politice româneşti
demonstreaz c to i candida ii la preziden iale care conteaz au fost persoane foarte
cunoscute, cu numeroase apari ii şi cu un traseu public consistent. Anul 2000 a adus dou
surprize în competi ia preziden ial – Mugur Is rescu şi Theodor Stolojan; ambele

19
personalit i au ocupat posturi importante în conducerea statului român (sunt de mult
vreme în prim-planul vie ii politice româneşti, au un grad de notorietate de peste 90% şi,
foarte important, un grad de încredere de peste 50%). Notorietatea este primul pas c tre
credibilitate. Iar credibilitatea este cheia unui mesaj câştig tor. Este foarte greu s fie f cut
credibil, într-un interval de timp dat, un personaj necunoscut.
Primul lucru care trebuie ob inut pentru un candidat este aten ia electoratului. Un
necunoscut nu atrage privirea nici la televizor, nici într-o adunare public , nici într-o vizit
într-o localitate. În campania din 1996, în jurul lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau
Petre Roman se strângeau spontan sute sau chiar mii de oameni. Al i candida i au avut trista
experien de a se plimba printr-un oraş cu sute de mii de locuitori f r a vorbi cu aproape
nimeni. Desigur, aici este vorba şi de organizare şi de profesionalismul echipei de
campanie, dar esen ial este notorietatea candidatului. Înainte de a se concentra asupra
lucrurilor pe care un candidat le afirm , echipa electoral trebuie s vad dac este suficient
de mult lume interesat s -l asculte.
Dup testul notoriet ii, al doilea pas care trebuie f cut este construirea personajului
electoral. Deşi nu este nici o clip asimilabil unei cutii cu biscui i sau unui pachet de ig ri,
un candidat la preşedin ie trebuie s fie caracterizat şi el de un USP (unique selling
proposition). Personajul electoral, care este o continuare a personajului politic ce
beneficiaz de notorietate şi de încredere, este, în fapt, o copie simplificat a acestuia. Într-o
campanie electoral sunt mai pu ine lucruri de spus decât într-un an sau în mai mul i ani de
via politic . Sunt şi mult mai pu ine situa ii cu care un om politic se confrunt . Dac în
via a politic trebuie s elaboreze legi, s conduc ministere, s ia m suri nepopulare, dure,
s fac fa unor situa ii de criz interna ional , s taie bugete, s disponibilizeze oameni, s
blocheze legi etc., în cele 45 de zile de campanie electoral trebuie s fac fa doar
acuzelor contracandida ilor şi, evident, judec ii electoratului. De aceea, personajul
electoral este o proiec ie a personajului politic de la care preia trecutul, notorietatea,
experien a, ideologia şi pe care le subsumeaz unui concept integrator de campanie.
O bun corelare între personajul electoral şi sloganul s u este un alt punct care cl deşte
credibilitatea. Este important de precizat c personajul electoral nu poate fi fundamental
diferit de personajul politic, dar trebuie s fie mai simplu, mai schematizat decât acesta. O
fractur între imaginea cunoscut a unui candidat şi imaginea sa electoral este

20
devastatoare, atât pentru el, cât şi pentru campanie în sine. Altfel spus, imaginea unui om
care vrea s ajung preşedintele României nu poate fi schimbată în campanie, dar poate fi
simplificat şi, prin simplificare, îmbun t it . Deşi nu este o campanie preziden ial , poate
fi dat ca exemplu campania lui Traian B sescu la Prim ria Capitalei din anul 2000,
campanie care a redus imaginea personajului politic Traian B sescu la autoritate, eficien
şi hot râre. Aceste trei concepte au fost liniile de baz ale personajului electoral Traian
B sescu, cel care venea cu paşi hot râ i spre Prim ria Capitalei pentru a face ordine.
Personajul electoral o dat construit, rolul strategiei de campanie este s -l pun mereu în
situa ia de a transmite mesaje în zonele de interes ale publicului la care beneficiaz de
maxim credibilitate. Poate p rea ciudat, dar într-o campanie electoral nu este nevoie s
vorbeşti despre toate lucrurile importante ale unei ri. De aceea, este necesar disocierea
clar între programul politic, programul de guvernare, programul preziden ial al partidelor
şi al candida ilor la preşedin ie şi campania electoral .
Dac aceste programe sunt elaborate de specialişti în toate domeniile importante de
activitate şi con in în interiorul lor r spunsuri şi solu ii la problemele na ionale, mesajele
din interiorul campaniei electorale nu trebuie s acopere toat aceast arie extrem de vast
şi de multe ori arid . În fond, când este promovat o ciocolat , în reclama respectiv nu este
introdus şi re eta în detaliu. Sunt date câteva elemente considerate importante de
produc tor şi de autorul campaniei de promovare. Cu cât aceste elemente (obligatoriu reale)
sunt mai conving toare, cu atât produsul are un mai mare succes pe pia . Aceast tehnic
este valabil şi într-o campanie electoral . Un partid care vrea s vin la guvernare trebuie
s aib un specialist (sau chiar mai mul i) capabil s dezvolte tema p durilor de foioase din
România. Dar nu este necesar ca p durile de foioase şi solu iile aferente s fie subiect de
campanie electoral . Din programul politic al candidatului, din viziunea sa asupra
conducerii României în urm torii 4 ani, trebuie alese exact acele elemente care intereseaz
o cât mai larg majoritate şi în sus inerea c rora personajul electoral este credibil.

Campaniile colective
Campaniile colective dedicate partidelor sau coali iilor se împart şi ele, în func ie de
inta electoral , în:

21
 – campanii dedicate unor partide sau coali ii care vor s ia puterea, s formeze guvernul
şi s dea un prim-ministru şi o majoritate în interiorul executivului;
– campanii dedicate unor partide care vor s -şi negocieze voturile pentru a intra într-o
coali ie de guvernare;
– campanii dedicate unor partide care vor s treac pragul electoral şi s intre în
Parlament;
În varianta alegerilor locale avem de-a face cu acelaşi tip de abordare aplicat la
organizarea administra iei locale.
Campaniile electorale colective se mai împart în dou categorii, în func ie de
organizarea partidului sau a coali iei. Imaginea organiza iei politice este centrat în jurul
unei figuri marcante şi campania, deşi f cut pentru partid, se concentreaz asupra acelei
figuri şi p streaz multe dintre caracteristicile campaniei individuale sau, în al doilea caz,
partidul îşi promoveaz prin campanie numele şi un num r mai mare de personalit i. În
acest caz, purt torii de mesaj ai partidului trebuie specializa i pe teme (ap rare, economie,
agricultur , politic extern , politici sociale, cultur , s n tate etc.) pe care s le dezvolte şi
în confrunt rile cu reprezentan ii altor partide şi în materialele de promovare.
De asemenea, în cazul alegerilor generale la nivel local – în jude e – capetele de list de
la Camer şi de la Senat trebuie promovate ca valori individuale. Campania lor în jude are
atribute din campaniile individuale, personajul electoral fiind obligat s cunoasc
problemele jude ului şi s propun solu ii pentru acestea, dar şi din campaniile colective,
candida ii la posturile eligibile devenind şi purt tori secunzi de imagine şi de mesaj pentru
partid.

Campania pentru candidaţii aflaţi în funcţie

Candida ii afla i în func ie au o serie de avantaje în momentul în care îşi încep campania,
avantaje care decurg din natura pozi iei politice de inute la acel moment. Func ia, îns ,
aduce cu sine şi dezavantaje. Aceşti candida i au ca scop principal ap rarea func iei şi
prelungirea mandatului cu înc patru ani. Asta înseamn c ei trebuie s dovedeasc atât c
sunt potrivi i pentru aceast func ie şi c au avut realiz ri în timpul mandatului lor, cât şi c
merit s o p streze pentru înc un mandat. Este o sarcin dubl , spre deosebire de

22
candida ii afla i în opozi ie, care nu au nimic de ap rat, ei trebuind doar s dovedeasc c
sunt potrivi i s preia func ia.
Candidatul aflat în opozi ie va pune un mai mare accent pe campania negativ , pentru a-l
pune cât mai mult pe oponent în postur defensiv şi pentru a-l face s piard timp
dezmin ind şi justificându-se. Campania candidatului din opozi ie presupune atât o strategie
de convingere a electoratului c este nevoie de o schimbare, cât şi una de persuadare c
numai acel candidat este potrivit s aduc aceast schimbare. Diferen ele dintre candida i
sunt subliniate prin compara ie, iar schimb rile propuse vizeaz atât nivelul politic şi
economic, cât şi nivelul tr s turilor de personalitate şi de caracter ale oponentului. Cele
dou strategii trebuie derulate simultan, iar o mare parte din succesul lor depinde nu numai
de cât de bune sunt, ci şi de greşelile pe care le face oponentul.
Exist multe asem n ri între metodele folosite de candida ii afla i în func ie şi cei din
opozi ie pentru a face campanie. Nu putem spune c unele metode sunt folosite în
exclusivitate de unii, iar alte metode de al ii. De cele mai multe ori, se constat combinarea
strategiilor de campanie şi a metodelor în scopul maximiz rii efectului. Acest lucru este
chiar recomandat în condi iile în care campaniile electorale sunt pline de situa ii diverse,
multe neprev zute, care impun abord ri diferite. Vom prezenta în continuare strategiile şi
metodele lor, îns nu trebuie uitat c şi cele pozitive şi cele negative se folosesc de cele mai
multe ori combinat de c tre to i candida ii, indiferent dac sunt în func ie sau în opozi ie.
Candida ii afla i în func ie îşi încep campania electoral având o imagine creat pe
parcursul anilor de mandat. Dac imaginea este bun , atunci ei au din start un avantaj. Dac
presta ia lor politic în cei patru ani nu a fost pe m sura aştept rilor electoratului, ei pornesc
în campanie cu un handicap şi trebuie s recupereze terenul pierdut. De aceea, o parte din
startegiile de campanie implic atât atacuri, în m sura în care acestea sunt cu putin , cât şi
metode de contraatac, de prevenire şi diminuare a atacurilor reale sau posibile. Unele
metode au un caracter simbolic, altele un caracter pragmatic. Cele cu caracter simbolic sunt
absolut necesare deoarece exist o imagine deja creat a func iei în cauz , un set de
aştept ri, impresii şi credin e care sunt proiectate de electorat asupra func iei şi asupra celui
care o ocup . Oamenii pot fi nemul umi i de caracterul şi personalitatea unui candidat,
sondajele pot ar ta sentimentele de nemul umire ale cet enilor fa de presta ia politic a
celui care ocup o func ie, îns exist şi o imagine a institu iei şi a func iei, indiferent de cel

23
care o reprezint sau o ocup la un anumit moment. Pot fi diferen e între aceste dou
imagini. De exemplu, imaginea insitu iei preşedin iei poate fi una bun , iar cet enii s fie
nemul umi i doar de cel care e în func ie. Dac ambele imagini sunt bune, atunci candidatul
se poate folosi de avantajele pe care le confer suprapunerea lor. De aici deriv o serie de
metode pe care candida ii în func ie le pot folosi.
Metode cu caracter simbolic:
– folosirea simbolurilor pe care le presupune func ia sa;
– folosirea legitimit ii func iei;
– invocarea competen ei profesionale;
– transferul de simpatie de la func ie la persoan .

Folosirea simbolurilor
Una dintre cele mai importante metode o reprezint folosirea simbolurilor politice pe
care le presupune o func ie. Cu alte cuvinte, se face un transfer de imagine de la func ie la
candidat. Cu cât func ia pe care o ocup e mai important , iar institu ia pe care o conduce
are mai mult putere, cu atât acel candidat va fi perceput ca un politician important şi
puternic. Institu ia preşedin iei, de exemplu, este foarte important , ea înseamn putere,
prin urmare cel care ocup func ia de preşedinte trebuie s fie puternic, trebuie s
dovedeasc şi c are deja aceast calitate, dar şi c va fi la fel de puternic pe durata
urm torului mandat. Aceast imagine se construieşte atât prin ac iuni, cât şi prin simboluri.
De exemplu, puterea şi importan a unui preşedinte este subliniat în momentele în care el
este ar tat înconjurat de reprezentan i mass media, în mijlocul mul imilor, al turi de
preşedin i de state. Un preşedinte în func ie este fotografiat al turi de stema rii, pe fundal
de drapele, în timp ce trece în revist garda de onoare, în fa a unor monumente
reprezentative pentru simbolistica na ional . El trebuie s eviden ieze cît de des posibil c
el este preşedintele, c nu e doar un politician oarecare, c are un alt statut. Un candidat în
func ie îşi poate folosi func ia pentru a dobândi un ascendent asupra celorlal i candida i
care nu au func ii. Cu cât func ia e mai puternic şi mai mare, cu atât acel candidat e mai
puternic.

24
 Legitimitatea funcţiei
Persoana care ocup o func ie trebuie perceput ca având legitimitatea necesar s ocupe
acea func ie. Legitimitatea a fost ob inut deja în urma alegerilor anterioare. Acest lucru
confer un ascendent asupra celorlal i candida i şi e un avantaj clar al celui aflat în func ie.
El se bucur din start de un anumit nivel de încredere. Spre deosebire de ceilal i candida i,
el de ine legitim func ia şi, deci, pare a fi mai îndrept it s candideze din nou.

Invocarea competenţei profesionale

Şi aceast metod deriv din natura situa iei sale. La modul ideal, o func ie ar trebui s
fie ocupat de cel mai competent candidat. De aceea, un candidat în func ie poate folosi
avantajul de a fi el considerat cel mai competent pentru acea func ie. Oamenii vor s cread
c persoana din func ia respectiv este cea mai capabil , este cea mai în m sur s rezolve
problemele, adic este o persoan competent . Unui candidat în func ie i se acord
prezum ia de competen , pe când un candidat din opozi ie trebuie s dovedeasc acest
lucru.

Transferul de simpatie de la funcţie la persoană

Acest lucru este posibil numai dac exist un capital ini ial de simpatie. Fiecare func ie
are, teoretic, un astfel de capital. Unele func ii sunt mai spectaculoase decât altele şi
presupun atragerea simpatiei electoratului cu mai mult uşurin decît altele. Anumi i
politicieni sunt mai iubi i nu numai datorit competen elor lor, ci şi datorit func iilor pe
care le ocup , func ii care le permit exercitarea anumitor atribu ii şi luarea unor m suri care
s aduc popularitate.
Metode cu caracter pragmatic:
– crearea de evenimente care s atrag aten ia opiniei publice şi a mass media;
– întâlniri cu şefi de state şi negocieri cu organisme interna ionale;
– intensificarea ac iunilor de politic extern şi implicarea în alian e interna ionale;
– aducerea selectiv în prim-plan a unor probleme politice şi economice;
– ini ierea unor investiga ii sau sus inerea unor anchete publice la nivel na ional sau
local.

25
 Crearea de evenimente
Pe m sur ce rela iile publice au c p tat o din ce în ce mai mare putere în campania
electoral , a crescut şi num rul mijloacelor prin care un candidat poate ajunge şi r mâne cât
mai mult timp în aten ia mass media şi a opiniei publice. Crearea de evenimente şi, prin
asta, generarea de ştiri pozitive, reprezint azi una dintre metodele cel mai des folosite într-
o campanie. Unii consider c aceste evenimente ar fi, de fapt, pseudo-evenimente,
deoarece ele sunt planificate şi organizate special pentru a fi transmise de mass media şi a
se ob ine astfel o mai mare vizibilitate. Candida ii în func ie sunt mai avantaja i, deoarece ei
au mai multe ocazii s provoace sau s organizeze astfel de evenimente. Datorit func iei,
ei pot participa la mai multe ceremonii şi evenimente oficiale locale sau na ionale, care au o
acoperire mare în pres , ob inând o mai bun vizibilitate în competi ia electoral . Exist o
gam larg de astfel de ocazii, îns principalul avantaj nu const numai în num rul lor
mare, ci şi în posibilitatea sporit de a ob ine în acest fel mai multe ştiri pozitive, care s le
contrabalanseze pe cele negative. Ei au, deasemenea, mai multe motive şi prilejuri s
organizeze conferin e de pres şi s emit comunicate de pres . În felul acesta, unii
candida i par a fi omniprezen i în buletinele de ştiri, în timp ce al ii apar foarte rar sau au
parte numai de ştiri negative. De cele mai multe ori, cei afla i deja în func ii au mai mare
vizibilitate în mass media şi mai multe şanse s fie prezenta i în ipostaze avantajoase.

Întâlniri cu şefi de state şi negocieri cu organisme internaţionale

De un astfel de avantaj se pot bucura în special cei afla i în func ii foarte importante,
cum ar fi cea de preşedinte sau de prim ministru. Acest lucru îl poate face mult mai frecvent
un candidat în func ie, decât un candidat aflat în opozi ie. Cu cât întâlnirile sunt mai
importante, cu atât creşte şi importan a acelui candidat, şi implicit vizibilitatea şi
credibilitatea sa. În felul acesta, el are posibilitatea s demonstreze c este competent atât în
ceea ce priveşte problemele interne, cât şi în cele externe.

Intensificarea acţiunilor de politică externă şi implicarea în alianţe internaţionale

Aceat metod este în strâns leg tur cu precedenta şi este mai la îndemâna
candida ilor afla i în func ii importante. Folosirea ei duce la înt rirea prestigiului, a
credibilit ii şi a notoriet ii candidatului. Presta ia sa este validat la nivel interna ional, iar
recunoaşterea venit din partea liderilor altor na iuni are o mare importan . Respectul

26
acordat de şefii altor state contribuie la creşterea respectului şi pe plan intern. Îns aceast
metod poate fi o sabie cu dou t işuri. Dac implicarea se face în alian e care nu se bucur
de sus inerea popula iei, iar recunoaşterea e venit din partea unor lideri cu imagine şi
reputa ie negative, atunci se poate ajunge la asocieri negative, şi deci la pierderea, nu la
câştigarea de voturi. Aceast metod trebuie folosit numai atunci când acele ac iuni şi
alian e au un poten ial pozitiv.

Aducerea în prim-plan a anumitor probleme economice şi politice

Un exemplu îl reprezint coordonarea anumitor ac iuni sau m suri economice cu
anumite momente ale campaniei. Acordarea de beneficii economice, m rirea pensiilor,
scutirea de taxe etc. sunt f cute, de cele mai multe ori, în momente cheie ale campaniei, în
felul acesta atr gându-se sprijinul şi simpatia anumitor categorii de popula ie. Aceasta este
înc o metod care poate fi folosit numai de candida ii în func ie, deoarece ei au
mijloacele politice şi economice prin care pot face asta. Ob inerea unor finan ri
interna ionale, atragerea sprijinului acordat de anumite organisme interna ionale, reducerea
fiscalit ii, toate acestea au un impact mai mare dac se întâmpl în anumite momente, de
aceea se recurge la planificarea şi sincronizarea lor cu ac iuni din campanie. Ele cap t în
acest fel poten ial electoral. Unele m suri politice şi economice sunt l sate în mod special
spre a fi rezolvate spre finalul mandatului, tocmai pentru a se specula impactul lor şi a se
atrage capital electoral.

Iniţierea unor investigaţii sau susţinerea unor anchete publice la nivel naţional sau
local
Acest lucru poate fi privit ca o încercare de atacare a adversarilor, dar şi ca exercitare a
atribu iilor de serviciu. Poate însemna şi c acel candidat în elege problemele cu care se
confrunt electoratul şi c îşi doreşte rezolvarea lor, g sirea unor solu ii. De fapt, în acest
caz, important nu e atât g sirea unei solu ii, cât g sirea unui vinovat. G sirea unui ap
isp şitor şi pedepsirea acestuia este de cele mai multe ori suficient , acest lucru
considerându-se a fi şi o solu ie pentru problem . Aceste ac iuni trebuie ini iate doar la
anumite nivele şi numai atunci când se pot anticipa cu siguran rezultatele posibile.
Candida ii din opozi ie pot doar cere in ierea unor astfel de anchete şi investiga ii. Cei în
func ie au posibilitatea s şi fac acest lucru, dac este în avantajul lor.

27
 Dezavantajele unui candidat în funcţie
Eficien a metodelor enumerate anterior depinde de modul în care sunt folosite. Ele
necesit resurse financiare importante şi capacit i organizatorice. A fi deja în func ie poate
aduce cu sine şi dezavantaje, nu numai avantaje.
Primul dezavantaj, şi cel mai important, este prezentarea doar a realiz rilor din timpul
mandatului lor. Bineîn eles c ei pot da vina pe diverşi factori şi conjuncturi politice şi
economice, interne sau interna ionale, pentru a g si scuze şi motive care au dus la
nerealiz ri. Îns acest lucru îi plaseaz pe pozi ii defensive şi, dup cum vom vedea în
rândurile urm toare, acest lucru poate fi speculat de adversari pentru a ob ine voturi.
Al doilea dezavantaj este c ei pot fi traşi la r spundere pentru toate lucrurile mai pu in
bune care s-au întâmplat în cei patru ani de mandat. Guvernarea presupune şi ac iuni mai
pu in populare, prin urmare cei în func ie pot fi privi i ca fiind, în mod automat, singurii
vinova i pentru toate problemele, indiferent dac acest lucru este sau nu adev rat. Ei sunt
v zu i ca singurii responsabili s rezolve problemele, iar dac acest lucru nu se întâmpl , tot
ei vor fi şi singurii vinova i.
Al treilea dezavantaj este acela c , în timp ce candida ii din opozi ie au libertatea de a se
ocupa doar de campanie, candida ii în func ie trebuie, pe lâng campanie, s se ocupe şi de
îndeplinirea datoriilor şi a responsabilit ilor pe care le presupune func ia. Ei trebuie s lase
impresia c nu îşi neglijeaz sarcinile de serviciu în dauna campaniei electorale. În
condi iile în care disputele politice şi electorale nu se mai rezum doar la perioade bine
definite, devine din ce în ce mai greu s fie luate m suri politice şi economice eficiente, dar
nepopulare, şi s fie p strate neştirbite capitalul de simpatie şi num rul de votan i.
Exercitarea atribu iilor pe care le presupune func ia poate duce atât la sporirea, cât şi la
diminuarea capitalului electoral. Dac se iau m suri nepopulare, scade nivelul de simpatie
şi, implicit, de votan i. Dac nu se iau m suri deloc, exist pericolul s se cread c acel
politician vrea doar s -şi p streze simpatia electoratului, şi nu s -şi fac aşa cum se cuvine
datoria.
Cel de-al patrulea dezavantaj const în aten ia excesiv care se acord , uneori, anumitor
candida i în func ie. Aflându-se mereu în aten ia opiniei publice prin intermediul mass
media, aştept rile în privin a lor sunt mai ridicate. Dac ac iunile din timpul mandatului nu
sunt pe m sura aştept rilor, atunci toat presta ia lor politic , în general, este pus sub

28
semnul întreb rii. Nu se contest numai competen a lor, ci şi tot ce ine de statutul lor de
politicieni.

Campania pentru candidaţii aflaţi în opoziţie

Candida ii afla i în opozi ie, care aspir la preluarea puterii, au şi ei la îndemân o serie
întreag de metode prin care pot face campanie, în general, şi campanie negativ , în special.
Acestea sunt:
– atacarea contracandidatului (se atac atât persoana, cât şi realiz rile sale trecute sau
prezente, ideile politice şi inten iile electorale);
– adoptarea unei pozi ii de ofensiv permanent (atât fa de toate problemele din
agenda electoral , cât şi fa de oponent şi ac iunile sale);
– militarea pentru schimbare;
– abordarea unui discurs opus celui al contracandidatului (dac acesta pune accent pe
valorile tradi ionale, el trebuie s aduc în dezbatere nevoia de reînnoire a valorilor
existente, de adaptare a lor la noile realit i) şi reprezentarea sa ca purt tor al adev ratelor
valori morale, al solu iilor reale;
– delegarea atacurilor c tre coechipieri şi înspre anumite teme.

Atacarea contracandidatului
Aşa cum eviden ierea realiz rilor din timpul mandatului s u reprezint principala
metod din strategia celui aflat la putere, tot la fel atacarea contracandidatului reprezint
partea central a campaniei unui candidat aflat în opozi ie. De fapt, unul dintre avantajele
de a fi în opozi ie îl reprezint posibilitatea de a critica nestingherit. Critica devine chiar o
datorie şi, de cele mai multe ori, se caut motive sau pretexte cu orice pre . Dac acel
candidat aflat deja în func ie nu inten ioneaz s candideze pentru un al doilea mandat,
atunci se atac şi se critic guvernarea în ansamblul ei, lucrurile f cute pe durata sa,
presta ia partidului din care oponentul face parte. Parafrazând o remarc celebr , s-ar putea
spune c principiul dup care se merge este: „Critica i, critica i, critica i! Nu conteaz ce
critica i, numai s critica i!“
Obiectivele principale sunt:
– crearea de îndoieli în mintea aleg torilor privind presta ia oponentului;
– punerea reflectoarelor pe orice problem , real sau inventat , a oponentului;

29
 – inducerea unui sentiment de nemul umire privind o situa ie anume şi extinderea acestei
nemul umiri asupra întregului context politic, economic şi social.
Mai mult, unii candida i merg cât pot de departe, uneori pân acolo încât cer anchete şi
investiga ii publice asupra întregii activit i a guvernului pe durata mandatului anterior.
Dac aceste anchete chiar au loc sau nu, nu mai conteaz . Important e s se atrag aten ia
asupra unor probleme şi s induc senza ia c acel candidat a f cut ceva r u, c are
probleme serioase, şi deci c e nepotrivit pentru un al doilea mandat. Chiar dac
dezv luirile ulterioare infirm acuza iile aduse, r ul este deja f cut, iar timpul limitat nu
permite reabilitarea în ochii electoratului.
Este interesant c atacurile au loc chiar şi atunci când presta ia oponentului pe durata
mandatului s u a fost bun , situa ia economic a rii a cunoscut îmbun t iri reale, iar
percep ia general a publicului este pozitiv . Datoria candidatului din opozi ie este s atace
şi s critice. În acest caz, se pune accentul pe minimalizarea acestor realiz ri şi pe
r spândirea ideii c meritele pentru ele apar in altcuiva. Niciodat nu se recunosc meritele
guvern rii, ci, în situa ia în care ele chiar sunt reale, se încearc inducerea ideii c ele au
mari şanse s se transforme în probleme viitoare. De exemplu, dac guvernul a m rit
pensiile, atunci se arat cât de r u este acest lucru, deoarece a dus la creşterea anumitor
poveri fiscale pe umerii contribuabililor. Evident c şi candidatul aflat în opozi ie va
promite creşterea pensiilor, îns , dac acest lucru a fost f cut deja de candidatul în func ie,
e un lucru r u şi o dovad c acesta este doar o surs de viitoare probleme.
Oricâte întreb ri ar ridica moralitatea acestor metode, ele exist , sunt o parte important
a strategiei de campanie, se aplic mereu şi, de cele mai multe ori, au succes.

Ofensiva permanentă
Campania unui candidat în opozi ie, în esen a sa, presupune adoptarea unei pozi ii
ofensive, care s situeze adversarul pe pozi ii defensive. Ofensiva trebuie f cut prin orice
metod : acuzarea, criticarea, chestionarea, punerea la îndoial , exprimarea scepticismului, a
dezaprob rii, denun area greşelilor, generarea sentimentelor de nemul umire, de
dezam gire, instigarea la revolt şi, uneori, chiar crearea de panic sau furie în rândul
electoratului. Nu este obligatoriu ca, dac se critic o situa ie, s se şi ofere solu ii concrete
şi eficiente. Este de datoria celui atacat s se apere şi s g seasc r spunsuri pentru orice

30
acuze, oricât de neadev rate ar fi ele, solu ii pentru orice problem real sau inventat de
atacant, scuze şi motive. Cel atacat trebuie s calmeze nemul umirile şi s micşoreze
dezam girile. El trebuie pus mereu în pozi ia defensiv şi retorica sa limitat la mesaje de
ap rare, de rezolvare a problemelor. Oricât de greu de acceptat ar fi, de fapt acest lucru se
aşteapt în primul rând din partea unui candidat în opozi ie. Este de la sine în eles c ei pot
oferi solu ii pentru toate problemele şi vor face acest lucru imediat ce vor fi vota i. Nu este
indicat s se ofere solu ii prea precise şi detaliate în timpul campaniei, deoarece acest lucru
s-ar putea întoarce împotriva lor. Ele ar putea fi speculate de adversar şi ar putea oferi
motive de critic la rândul lor. Cu cât se dau mai multe solu ii, cu atât creşte riscul de
contraatac. Cu alte cuvinte, dac un candidat aflat în opozi ie face greşeala de a oferi solu ii
şi de a p r si, în acest fel, pozi ia ofensiv , el trece simbolic în locul adversarului şi îşi
pierde timpul explicând, nu atacând. Iar acest lucru poate fi fatal, deoarece, spre deosebire
de cel în func ie, candidatului din opozi ie îi lipsesc mijloacele şi instrumentele de a rezolva
problemele.
Prin urmare, a striga sus şi tare nemul umirile şi criticile, f r a oferi solu ii foarte
precise, r mâne una dintre armele cele mai eficiente din campania unui candidat în
opozi ie.

Ideea de schimbare
Aceast idee este cel mai des folosit de c tre cei afla i în opozi ie pentru a-şi motiva
candidaturile. Se pot construi campanii întregi pornind de la ea. Un exemplu devenit clasic
îl reprezint campania CDR din 1996 care a avut ca principal slogan „Voteaz
schimbarea!“. Indiferent c aceast abordare este bazat pe propuneri coerente de planuri
de guvernare, pe platforme program, pe solu ii concrete şi viabile pentru restructurarea
administra iei şi guvernului, schimbarea este cuvântul de ordine al opozi iei. Motivele
pentru care se face acest lucru şi modul în care se cere el variaz . Astfel, se poate cere ca
schimbarea s fie f cut din necesit i politice şi economice, dar şi din motive morale. Pe
scurt, indiferent de modul şi motivele pentru care se cere schimbarea, ea este o metod de la
sine în eleas în campania unui candidat care inten ioneaz s preia puterea.

31
 Discurs opus
Chiar dac mesajele transmise de candidatul care doreşte preluarea puterii sunt axate, în
principal, pe ideea de schimbare, asta nu înseamn şi r sturnarea valorilor. Parafrazând un
citat celebru, s-ar putea spune c el doreşte s se schimbe pe ici pe colo, dar s nu se
modifice nimic important. De fapt, ceea ce trebuie s fac acesta este s identifice care sunt
valorile pe care le consider aleg torii importante la acel moment şi s adere la ele. Nu este
indicat s se sus in adoptarea unor valori noi atunci când majoritatea nu doreşte acest
lucru. Cu alte cuvinte, candida ii trebuie s ştie care sunt valorile la care ader majoritatea
aleg torilor la acel moment şi care sunt valorile pe care le sus in contracandida ii. Dac
accentul se pune pe reîntoarcerea la valorile tradi ionale, atunci candidatul trebuie s
eviden ieze c el e adev ratul sus in tor al lor, şi nu contracandidatul. Dac , dimpotriv ,
accentul este pus pe reînnoirea valorilor, pe schimbarea tradi iilor, atunci candidatul trebuie
s devin promotorul lor, iar contracandidatul trebuie ar tat ca având mentalit i învechite,
ca fiind în epenit în vechile tipare, ca neavând puterea s se adapteze la nou.
Pe scurt, este bine ca discursul candidatului s fie cât mai opus celui al
contracandidatului s u. El trebuie s apar ca fiind foarte diferit de adversarul s u şi foarte
asem n tor cu aleg torii. S vorbeasc despre ceea ce vor aceştia s aud , într-un mod cât
mai diferit de ceilal i candida i. Nu trebuie s se lase definit de contracandidat prin vorbele
lui, ci trebuie s fie primul care îşi creeaz o identitate de purt tor al valorilor adev rate şi
primul care creeaz o identitate opus , evident, pentru adversar. Cine reuşeşte s pun
primul o etichet pe adversar, acela are cele mai multe şanse de succes. Candidatul care
apare ca fiind singurul în stare s în eleag p rerile şi nevoile aleg torilor, singurul candidat
asemenea lor, este cel care va ob ine cele mai multe voturi. Un exemplu celebru în acest
sens este strategia adoptat de Ion Iliescu în 1992, strategie creat pe principiul: „Un om
dintre noi, pentru noi“.

Delegarea atacurilor
Deşi atacul este principala arm (şi una dintre cele mai eficiente) a celui care doreşte
preluarea puterii, este bine ca acest lucru s nu se fac mereu foarte f iş. Cu alte cuvinte,
un candidat nu trebuie s apar ca fiind prea extremist, ca atacând pe oricine, oricând. Nu
toate atacurile trebuie s fie directe şi explicite. O parte din ele pot fi f cute şi prin

32
intermediul purt torilor secunzi de mesaj, al celorla i membri de partid sau din echipa
împreun cu care candideaz . Unele pot fi f cute numai prin intermediul presei scrise,
altele numai în spoturile electorale, unele numai în dezbaterile televizate, altele numai în
timpul întâlnirilor cu aleg torii. Este bine s se varieze cât mai mult modul în care se atac ,
dar şi persoana sau persoanele care atac . Dac nu, exist pericolul ca electoratul s -l
perceap pe candidat ca fiind ipocrit şi oportunist, riscând în acest fel ca efectele s se
întoarc împotriva sa. Oricât de d un toare ar fi afirma iile sale, oricât de dur atacul,
candidatul nu trebuie s fie perceput ca manifestând lips de respect pentru contracandidat.
El trebuie s aib mereu o atitudine demn , un comportament pe m sura func iei la care
aspir . Dac acesta candideaz pentru preşedin ie, el trebuie s arate mereu preziden iabil,
adic potrivit s fie preşedinte, având calit ile pe care le presupune aceast func ie. De
aceea, anumite atacuri nu trebuie f cute direct de candidat, ci l sate în seama coechipierilor.
Pe scurt, delegarea atacurilor trebuie f cut cu mare grij pentru a ob ine maximul de
efect. Pozi ia de atacant nu trebuie s afecteze imaginea celui care atac . El trebuie s fie
mereu perceput ca fiind pe m sura func iei, nu numai din punct de vedere al preg tirii sale
politice, ci şi ca atitudine şi comportament politic.
În concluzie, exist destule metode prin care un candidat aflat în opozi ie poate face
campanie negativ . Unele dintre ele sunt asem n toare cu cele folosite de cel care îşi ap r
func ia, unele sunt diferite. Ele pot fi foarte eficiente dac sunt folosite adecvat. De
exemplu, nu e suficient doar s ataci, ci trebuie s o faci la momentul potrivit, într-un mod
care s nu afecteze imaginea aproprie. Trebuie cerut schimbarea, dar în aşa fel încât s nu
se atenteze la valorile îmbr işate de electorat. Trebuie spus ceea ce aleg torii vor s aud ,
dar cât mai diferit fa de modul în care vorbesc adversarii. Totuşi, a face campanie fiind în
opozi ie nu e atât de simplu. Exist avantaje, îns acestea trebuie folosite cu grij . Şi unii, şi
al ii au şanse s câştige alegerile în m sura în care folosesc corect strategiile, metodele şi
mijloacele politice şi electorale pe care le au la îndemân şi conving electoratul c au
preg tirea necesar , o inut moral , o atitudine şi un comportamentul adecvate func iei
pentru care candideaz .

33
 Campaniile pozitive
O campanie „pozitiv “ este destul de greu de definit ca atare. În fond, orice campanie în
care un candidat sau un partid îşi propune s ob in majoritatea voturilor electoratului
trebuie s porneasc de la un proiect prin excelen pozitiv. Sistemul politic democratic
presupune îns confruntarea între mai mul i candida i şi partide, iar comunicarea se
transform din una binar , între candidat şi aleg tori, într-una multipl , în care discursul
fiec rui candidat ine seama şi este influen at de discursul celorlal i, precum şi de evolu ia
simpatiilor electoratului. Într-un asemenea cadru complex, criticile reciproce între candida i
devin o parte intrinsec a campaniei, iar tenta ia de a aluneca spre atacuri la persoan
creşte, ajungându-se la aşa-zisa campanie negativ .
În prim instan , campania pozitiv începe prin prezentarea candidatului şi a ofertei sale
politice şi electorale. Fiecare candidat trebuie s intre în campanie cu o notorietate adecvat
pozi iei pentru care candideaz . Perioada propriu-zis de campanie este o ocazie major
pentru un candidat de a-şi creşte notorietatea, chiar dac acest lucru nu determin şi o
creştere a încrederii electoratului. Mecanismul psihologic în campaniile electorale pare s
func ioneze în doi timpi. O prim etap în care prezen a unui candidat pe spa iul public (şi
în special în mass media) este consemnat ca atare (ducând la creşterea notoriet ii) şi o a
doua etap în care notorietatea dobândit anterior este valorizat , transformându-se în
op iune de vot.
Aspectele practice ale campaniei pozitive au fost descrise în mare parte anterior, când
am vorbit despre campaniile individuale şi colective. Este îns necesar s punct m câteva
elemente. În cazul unui candidat cu o notorietate mai sc zut , consultan ii politici
recomand de regul strategii care parafrazeaz celebra zicere a lui Ion Heliade R dulescu:
„Scrie i, b ie i, numai scrie i!“ Cu alte cuvinte, orice apari ie în media este binevenit , chiar
dac ea con ine aspecte negative. Exist îns riscul ca la un moment dat un element negativ
s devin o marc , o etichet a personajului politic, de care acesta s nu mai scape. De
aceea, strategiile de creştere a notoriet ii trebuie s aib în permanen în vedere
elementele pozitive c tre care s dirijeze interesul şi/sau simpatia publicului. Candida ii
care au deja o notorietate ridicat sunt mai pu in vulnerabili în fa a campaniilor negative,
dar, în acelaşi timp, aceştia risc s fie percepu i static, pe o anumit imagine stabilit în

34
timp. Pentru aceştia, campania pozitiv trebuie s aduc acele elemente noi, care s
constituie un contrapunct la imaginea lor anterioar şi care s sugereze astfel
evolu ia/schimbarea cerut de logica procesului electoral.
În fine, când vorbim despre campania pozitiv , trebuie s spunem c ea trebuie
construit în func ie de calendarul electoral şi de segmentele electorale. Pe parcursul
campaniei, este obligatoriu ca începutul şi finalul s fie dominate de elemente pozitive. La
început se formeaz percep ia de baz asupra actorului politic, iar la finalul campaniei,
elementul pozitiv trebuie s se ataşeze de motiva ia chem rii la vot – aleg torul trebuie s
voteze însufle it de o speran . Elementele pozitive trebuie legate, pe cât posibil, de reperele
culturale şi simbolice ale fiec rui segment de electorat.

Campaniile negative
La modul cel mai general, o campanie negativ este o campanie în care este denigrat un
anume candidat sau partid. O seam de întreb ri sunt inevitabile. De ce se fac campaniile
negative? De ce ponderea lor este din ce în ce mai mare? De ce sunt alocate atâtea fonduri
pentru realizarea lor? Cine are de câştigat de pe urma lor? Cine are de pierdut? Contribuie
ele la demobilizarea electoratului şi la sc derea prezen ei la vot? Acestea sunt întreb rile
care genereaz discu ii permanente şi la care cercet torii, analiştii politici şi o parte a
reprezentan ilor mass media înc mai încearc s afle r spuns.
Putem spune c asist m ast zi la instaurarea campaniei permanente. Lupta electoral nu
se mai duce numai în perioada stabilit legal înainte de alegeri. Din ce în ce mai mul i
politicieni apeleaz la campanii de între inere de imagine sau de creştere a notoriet ii. Prin
urmare, disputele electorale nu mai încep într-un anumit moment bine determinat şi se
termin în altul, ci au devenit permanente. Cu cât creşte interesul politicienilor pentru lupta
electoral , cu atât scade interesul aleg torilor pentru ea. Pierderea încrederii în politicieni,
în func ionarii publici, în autorit i devine deci o urmare fireasc . Statisticile indic mereu
niveluri din ce în ce mai sc zute de la an la an a încrederii popula iei în politicieni şi în
anumite institu ii publice.
Perspectiva acestei lupte îi determin pe candida i s se asalteze unii pe al ii cu spoturi
negative, în care se acuz reciproc. În fond, candida ii atac de team : de team c cel lalt
va lovi primul, de team c el însuşi va p rea slab dac nu reac ioneaz în for . În

35
campanie, cea mai bun ap rare este atacul puternic, iar publicitatea negativ este cel mai
eficient mod de a neutraliza atacurile adversarilor. Mai mult, candida ii atac pentru a
extinde conflictul politic, pentru a atrage grupurile de interese şi mass media în lupt .
Campaniile electorale sunt un spectacol de tipul luptelor cu mare miz . Cu cât este mai
intens conflictul, cu atât mai mul i oameni sunt atraşi de el. Deosebirea fa de meciurile de
box profesionist este c la box lucrurile sunt mai ordonate. În campanie, nu exist corzi
care s împiedice publicul s intre în lupt , la rândul s u. Cu cât un candidat atac mai
mult, cu atât el creeaz mai multe ştiri. Cu cât este conflictul mai amplu, cu atât se vorbeşte
mai mult despre conflict, ceea ce îi determin pe suporterii candidatului s se al ture luptei.
Corpora iile, asocia iile profesionale, sindicatele, alte organiza ii pot câştiga imens de pe
urma rezultatelor alegerilor dac se implic în lupt , şi tocmai de aceea nu r mân pe
margine. Presa este mai pu in partizan , dar are un efect la fel de important asupra stilului
campaniei electorale. Jurnaliştii relateaz despre campanie cu verva comentatorilor sportivi
care transmit o lupt pentru un titlu na ional. Misiunea lor este, pân la urm , vânzarea
ziarelor şi atragerea publicului, iar alegerile ofer material în cantit i considerabile:
greşelile şi sl biciunile candida ilor, mişc rile opiniei publice, conflictele care marcheaz
dezbaterea public .
Aşa cum am ar tat anterior, asist m la un proces contradictoriu: pe m sur ce lupta
electoral se intensific , încrederea publicului în politicieni scade. În societ ile aflate în
tranzi ie de la un sistem politic la altul (cum este cazul României dup 1989), intensificarea
luptei politice se desf şoar într-o prim etap pe fundalul unui interes mare al cet enilor
pentru politic . Într-o asemenea situa ie (care, la scar istoric , este o excep ie),
agresivitatea luptei politice aduce beneficii electorale. Pe m sur ce societatea intr în
normalitate, raportarea cet enilor la lupta politic se face mai ra ional şi mai critic. Dac în
lupt , în aceste condi ii, se arunc în continuare masiv argumente violent emo ionale, este
firesc ca încrederea cet enilor în to i combatan ii s scad .
Cercet rile de pân acum au ajuns la o concluzie clar : campaniile negative au ca efect,
printre altele, demobilizarea electoratului. Unul dintre scopurile principale pentru care se
face campanie negativ îl reprezint dislocarea cât mai multor votan i de la contracandidat.
Îns acest lucru este o sabie cu dou t işuri. Dac dislocarea se produce, nu este garantat
trecerea lor în mod automat de partea celuilalt candidat, ci, mai degrab , ei ajung în tab ra

36
nehot râ ilor, a dezam gi ilor, a electoratului fluid, poate chiar a non-votan ilor, uneori.
Despre acest lucru vom vorbi mai pe larg în rândurile ce urmeaz .

Caracteristicile campaniei negative

România are un comportament electoral propriu, neşlefuit şi nici foarte specific. Nu s-a
ajuns înc la acea aranjare ideologic , aranjare care s conduc spre un model politic
autohton clar şi spre o dezbatere politic lesne de încadrat într-o matrice. Campaniile
electorale au fost, şi probabil vor mai fi, dominate de emoţii mai mult decât de programe şi
vor fi mai mult negative decât constructive.
Esen a unei campanii negative o constituie identificarea termenilor, conceptelor,
no iunilor, a punctelor slabe în general, care fac r u adversarului. Acest tip de campanie nu
se adreseaz niciodat „nucleului dur“ de votan i ai unui partid, deoarece acesta va vota cu
el indiferent de ceea ce se întâmpl în campania electoral . Ea se adreseaz nehot râ ilor şi
electoratului fluid, pe care partidul şi l-a atras de curând. Avantajul ei este c îi poate
îndep rta anumite categorii de aleg tori de adversar. Riscul îl reprezint faptul c
îndep rtarea voturilor adversarului nu înseamn obligatoriu atragerea voturilor c tre cel
care face campania negativ . Acest lucru ar fi posibil doar atunci când exist numai doi
candida i în competi ie. Un alt risc este acela c o campanie negativ asumat atrage
deseori asupra celui care o ini iaz o reac ie negativ din partea electoratului, nefiind
considerat fair-play.
Când se fac campaniile negative, trebuie avut în vedere ca subiectul s intereseze
majoritatea popula iei. Se „arunc “ o singur idee, care s „p trund pân în m duv “, „s
ias aşchii“. Spre deosebire de campania pozitiv în care pot exista pân la cinci idei
principale, în cea negativ se foloseşte o singur idee. Ea se dezvolt pe dou direc ii:
stârnirea oprobriului public şi posibilitatea de a face bancuri, de a ironiza. Un exemplu
devenit clasic îl reprezin campania negativ pornit de la afirma ia conform c reia
campania electoral a lui Ion Iliescu din 1996 a costat o sum echivalent cu cea a câtorva
sute de pensii. Evaluarea în astfel de termeni a campaniei a atras atât oprobriul public, cât şi
remarce caustice din partea presei. Posibilitatea „scufund rii în ridicol“ a
contracandidatului, reducerea omului politic la nimic este unul dintre rezultatele pe care le

37
urm reşte o campanie negativ . Atunci când omul politic „ajunge un nimeni“, el înceteaz
s mai fie respectat.
Spoturile de campanie, în special cele negative, sunt ideale pentru crearea de ştiri de
impact. Ele ofer unei poveşti imaginea şi sunetul potrivite. Nimic nu atrage aten ia
publicului mai bine decât perspectiva scandalului politic. Astfel de poveşti stârnesc
interesul, dar sunt un fel de amuzament. Ele nu consolideaz deloc încrederea în sistemul
politic. Publicitatea negativ nu poate descuraja electorii unui candidat care este atacat. De
aceea, descurajarea electoratului instabil al adversarului nu poate fi un obiectiv în utilizarea
campaniei negative. În acelaşi timp, publicitatea negativ nu dezorienteaz publicul în
leg tur cu ambii candida i, aşa cum s-ar putea crede. Faptul c un candidat a apelat la
campania negativ nu poate îns determina oamenii s îl dezaprobe pe cel care atac .
Con inutul unui atac nu determin obligatoriu oamenii s îl condamne pe cel care l-a
realizat.
În sfârşit, campania negativ poate submina legitimitatea întregului proces electoral. Din
întregul spectacol al luptei deschise publicul în elege c politicienii sunt cinici, corup i,
incompeten i, nedemni de încredere. Din aceast perspectiv , campania negativ îi
demobilizeaz cel mai mult pe aceia care au cele mai slabe leg turi cu procesul electoral –
pe nehot râ i şi pe cei slab informa i (în general). Electoratul stabil este, în general, imun la
mesajele opozi iei, oricare ar fi acestea.
Motivul principal pentru sus inerea unei astfel de campanii este unul psihologic. Reac ia
emo ional este fundamental într-o campanie negativ . Scopul final îl reprezint atacarea
timing-ului. Campania negativ îl enerveaz pe adversar. Acesta simte nevoia unei reac ii şi
în felul acesta se pot ob ine dou avantaje: devierea contracandidatului de la discursul
ini ial şi popularizarea, prin intermediul s u, a atacului. Într-o campanie electoral este
foarte important st pânirea de sine. Cine d dovad de iritare, cine încearc s se
dezvinov easc şi r spunde atacurilor pierde puncte şi timp. O campanie negativ mizeaz
şi pe faptul c lâng candidat exist familia şi prietenii. În cazul în care candidatul nu
reac ioneaz la un atac, e posibil ca familia s reac ioneze şi s fac , astfel, presiuni asupra
sa, determinându-l s greşeasc reac ionând. Presiunea care se instaleaz în jurul acestuia
este foarte important . Este esen ial enervarea lui şi nu a echipei sale. Între candidat şi
echipa sa trebuie s existe maxim încredere. În momentul în care acesta simte c echipa

38
„nu-l ap r “, el risc s fac greşeli: ori gândeşte singur, ori schimb echipa. De aceea, se
urm reşte adesea ruperea încrederii dintre candidat şi echipa sa.
Al doilea motiv pentru care se fac campanii negative îl reprezint posibilitatea r mânerii
în aten ia publicului pe o perioad mai îndelungat . O campanie negativ este întemeiat
întotdeauna pe bârf , nu pe doctrine. Ea e f cut speculându-se subiecte precum: amante,
afaceri murdare, corup ie, lucruri care in de lumea interlop . Acestea pot deveni subiecte
de bârf , ele se pot povesti uşor şi genereaz mereu alte poveşti. E necesar s se
povesteasc mult, iar acest lucru se poate întâmpla doar pe marginea unor anumite subiecte.
În momentul în care un candidat afl c se bârfeşte pe seama lui, se vede pus în fa a
obliga iei de a rezolva problema, deviind astfel de la parcursul pe care şi-l propusese ini ial.
Al treilea motiv pentru care se fac campanii negative îl reprezint posibilitatea de a
reduce credibilitatea adversarului. Sunt atacate moralitatea candidatului, profesionalismul
s u, chiar dreptul s u de a vorbi. Se induce ideea c el vorbeşte, dar, de fapt, nu are acest
drept. Aceste „ansambluri“ se fac cu scopul de a m cina posibilitatea adversarului de a
rezista. Este ca un fel de „artilerie“ care preg teşte apari ia „infanteriei“. Cine porneşte la
timp artileria, adic înaintea celuilalt, nu-i mai las acestuia timp s atace, ci doar s se
apere. În felul acesta se pot câştiga puncte pe un anumit teren.
Al patrulea motiv este dorin a de r zbunare. Din p cate, mul i politicieni au şi asemenea
inten ii. Exist riscul, evident, ca în cazul atacului direct s se piard puncte.

Clasificarea campaniilor negative

Exist campanii negative asumate şi campanii negative anonime. Esen iale în ambele
tipuri de campanie sunt dou lucruri: securitatea informa iei şi securitatea tehnicilor de
declanşare. Am ar tat deja caracteristicile celor asumate. Cele anonime pot fi:
– împotriva adversarului;
– împotriva propriului candidat;
– împotriva altcuiva.
Când se fac campanii împotriva propriului candidat, se public lucruri atât de odioase,
încât se ob ine doar o reac ie de dezgust şi de neîncredere fa de adversarii b nui i de a fi
pus la cale acele dezv luiri. Atunci când se foloseşte o campanie de auto-atac, este bine ca
acel candidat s nu fie informat despre asta. De ea trebuie s ştie doar cineva mai mic în

39
ierarhie decât el. În felul acesta, reac iile lui sunt mai credibile. Trebuie p strat „un as în
mânec “, o stategie de rezerv pentru calmarea candidatului. Altfel, în cazul în care acesta
îşi schimb brusc atitudinea, intervine spaima, iar ea genereaz sentimentul c acel candidat
nu mai trebuie votat. Exist şi riscul ca o campanie negativ de auto-atac s fie speculat de
c tre adversari. În România, atacul la adresa p rin ilor este considerat odios şi are efecte
inverse. În loc s provoace indignare, el stârneşte simpatie fa de cel incriminat. Nu sunt
acceptate solu iile radicale şi injuriile directe. Subiectele trebuie alese cu grij , pentru c
„mersul prea departe“, deşi necesar, poate fi riscant. Exist o m sur a bunului sim la
români, care nu trebuie dep şit .

Metode de contracarare a atacurilor

Teoretic, exist o tehnic prin care sunt ignorate campaniile negative. Îns în practic
acest lucru nu este mereu posibil. Sunt momente când e util s nu se riposteze. În cazul în
care adversarul nu mai are preg tit o continuare a atacului, f r o ripost conflictul se
încheie de la sine.
Cea mai simpl metod o reprezint exprimarea mâhnirii candidatului fa de atacul
asupra lui. O atitudine vehement a acestuia nu este de nici un folos. Dezmin irea e mult
mai pu in ascultat decât afirmarea. Aceast atitudine este cea mai potrivit în cazul unui
atac de joas spe . În alte cazuri pot fi folosite cartea asumării şi cartea complicizării. Se
merge pe complicitatea publicului: „cine n-a p c tuit, s ridice piatra“. Nu se afirm direct
vinov ia, ci se merge pe ideea c : „dar cine n-a greşit şi în fond şi la urma urmei, de ce s
fie important aceast chestiune, când exist altele cu mult mai importante?“.
O alt metod este de a r spunde la atac cu o acuz mai grav . Confruntarea direct , fa
în fa a candida ilor este de dorit atunci când candidatul este „curat“. Statisticile arat c
dup cinci zile de la difuzarea unei emisiuni se mai re in doar tonul discu iilor şi senza iile
din timpul acesteia: dac s-au certat, dac s-au în eles, dac au fost agresivi etc. Nimeni nu
face corela ii, analize. De aceea, este bine s îl ducem pe candidat doar în emisiuni în care
jurnalistul este de acord cu el. Singura dat când omul politic poate câştiga este atunci când
se lupt cu un alt om politic, nu cu jurnaliştii şi nici cu publicul. Într-o confruntare dintre un
om politic şi un jurnalist, de cele mai multe ori pierde omul politic. Acesta are nişte limite
între care se poate exprima, are de ap rat procente. Jurnalistul nu are nimic de ap rat şi are

40
avantajul exprim rii libere, considerându-se c punctul s u de vedere este cel al
cet eanului de rând. Emisiunile în care publicul are posibilitatea s intervin în direct
trebuie evitate. Ele pot fi foarte periculoase pentru candidat, datorit întreb rilor
imprevizibile.
Atacurile pot fi:
– frontale: afirma ii în spoturi; se r spunde prin imagini secundare;
– prin aluzie, sugestie (simboluri); şi la acestea trebuie reac ii preg tite dinainte.
Posibilit ile de reac ie la atacuri, în campanie, sunt:
– r spunsul la acuza ii, prin schimbarea temei de discu ie;
– contraatacul pe aceeaşi tem sau pe o alt problem , de un interes superior pentru
electorat;
– subminarea credibilit ii adversarului;
– evitarea întreb rilor frontale;
– r spunsul cu imagini secundare la atacurile frontale din spoturi;
– reac ii punctuale preg tite din timp contra unor posibile atacuri f cute prin sugestii sau
aluzii.
Se construiesc variante pozitive de rezerv , pentru a preveni efectele unor atacuri asupra
campaniei pozitive. Se realizeaz mesaje de rezerv . De asemenea, se preg tesc mesaje
false pentru „pia “, nu mult diferite de mesajul principal. Scopul este acela de a deturna
atacurile principale. Ca variant de campanie negativ indirect se poate identifica un
„candidat-câine“, prieten, pentru a-l ataca f r limite pe adversar. Responsabilitatea în
echipa de campanie trebuie împ r it , deoarece pe de o parte se realizeaz campania
propriului candidat, f r contact direct cu campaniile negative adverse, pe de alt parte, se
supervizeaz campaniile celorlal i şi se dau r spunsuri, în afara mesajului pozitiv.

Campaniile electorale reprezint elementul central şi cel mai vizibil al spectacolului

politic. Ca atare, ele sunt şi vor r mâne înc mult vreme obiectul principal de activitate al
consultan ilor de marketing electoral, chiar dac a devenit evident tendin a actorilor
politici de a desf şura activit i sau de a lansa mesaje de tip electoral şi în perioadele dintre
campanii. La fel ca şi intensificarea luptei politice, permanentizarea campaniei electorale
ascunde riscul obosirii electoratului. Totuşi, caracterul dinamic al activit ilor electorale se

41
va accentua. În fa a acestei perspective, consultan ii şi/sau specialiştii în domeniu trebuie
s -şi adapteze tehnicile astfel încât s ofere atât actorilor politici, cât şi publicului solu ii
care s fie adecvate contextului social şi politic. Din acest punct de vedere, tipologiile
prezentate mai sus trebuie v zute mai curând ca repere, şi nu ca limite rigide sau ca
recomand ri scolastice.

1.4. Mesajul electoral

Acest subcapitol are drept scop prezentarea unuia dintre elementele cele mai importante
ale unei campanii: mesajul electoral. Indiferent c acesta este transmis prin viu grai în
discursurile din timpul apari iilor publice, sau prin intermediul mass media, el constituie
unul dintre pilonii de rezisten în jurul c rora se organizeaz campania. În prima parte vom
descrie caracteristicile unui mesaj şi care sunt tipurile de mesaje pe care le putem întâlni
într-o campanie. Vom vedea apoi care sunt greşelile cel mai des întâlnite în construirea
unui mesaj, iar în final vom ar ta de ce sunt necesari purt torii secunzi de mesaj şi cine pot
fi aceştia.

Caracteristicile unui mesaj electoral

Mesajul trebuie s fie o chintesen a programului politic, economic, social etc., şi, în
acelaşi timp, trebuie s fie atractiv, uşor de re inut, conving tor, coerent. Mesajul general al
unei campanii electorale este constituit din totalitatea mesajelor punctuale, pozitive sau
negative, pe care candidatul (partid sau individ) le transmite. Pentru construirea lui, se
porneşte atât de la programele partidului, cât şi de la agenda popula iei. Agenda popula iei
defineşte problemele pentru care majoritatea aşteapt rezolvarea, dar şi pericolele de care se
teme. Aceste pericole, adunate într-o form coerent , dau chipul duşmanului colectiv. Într-o
competi ie electoral va ieşi înving tor cel care va fi creditat cu cea mai mare şans de a
învinge duşmanul colectiv, cu condi ia ca duşmanul colectiv s fie corect identificat de
candidat (individ sau partid). Agenda popula iei se poate afla cu ajutorul sondajelor de
opinie. Pe baza rezultatelor acestora, candida ii pot afla care sunt problemele importante
pentru cet enii dintr-o anumit zon şi la un anumit moment. În acest fel, îşi pot construi
mesaje cât mai eficiente, care s ofere solu ii la problemele arz toare ale momentului.

42
Deosebirile dintre mesajele candida ilor se datoreaz uneori şi identific rii şi interpret rii
diferite a rezultatelor. Mai mult decât atât, nu to i candida ii îşi pot permite s comande
sondaje de opinie. Ele sunt foarte costisitoare şi sunt f cute, de regul , de partidele
puternice şi de candida ii la preşedin ie. Pe lâng posibilitatea de a afla care sunt temele de
interes ale cet enilor şi agenda de probleme a electoratului, sondajele mai indic şi opiniile
aleg torilor, inten iile lor de vot, comportamentul lor electoral.
A folosi datele din sondajele de opinie pentru a construi mesaje punctuale şi eficiente
este, f r doar şi poate, un lucru bun şi recomandabil. Nu acelaşi lucru se poate spune
despre folosirea lor în exces, despre bazarea, în exclusivitate, pe aceste date. În acest sens, a
r mas celebr remarca preşedintelui american Harry Truman din anul 1954, primul an în
care sondajele au jucat un rol esen ial în campaniile electorale:
„M întreb oare Moise ce ar fi f cut dac ar fi avut posibilitatea s organizeze un sondaj
de opinie în Egipt? Ce ar mai fi predicat Isus Hristos dac şi-ar fi cules datele despre Israel
cu ajutorul unui sondaj de opinie? Ce s-ar fi ales de luteranism dac Martin Luther ar fi
f cut mai întâi un sondaj şi abia apoi o reform religioas ? Sondajele sunt necesare, dar nu
şi suficiente. Dincolo de opiniile momentului, importan i sunt liderii momentului.
Conduc torii – oamenii de caracter, puternici, cu viziune şi credin în bine şi în viitor – ei

marcheaz epoci, scriu istorie şi fac lumea un loc mai bun“ .7

Sunt mul i cei care sunt de acord cu aceste considera ii: sondajele îl pot ajuta pe un
candidat s afle ce vor oamenii s aud , îns nu ele trebuie s impun tonul şi abordarea
mesajelor. Acestea trebuie s depind de ideile politice ale candidatului, de personalitatea
sa, de stilul s u.
Într-o campanie electoral , diferen a depinde, îns , şi de al i factori. Ceea ce conteaz , în
primul rând, este credibilitatea emitentului unui mesaj. În al doilea rând, important este şi
alegerea corespunz toare a tipului de mesaj pentru un anume grup electoral omogen. Un
mesaj credibil trebuie s porneasc de la un personaj credibil şi trebuie s poat s -i fie
atribuit. Se ştie de ani de zile c în spatele liderilor politici stau echipe de marketing politic,
autori de discursuri (copywriters), regizori, specialişti în rela ia cu presa (media planners).
Se ştie c ei redacteaz mesajele politice, scriu discursurile şi preg tesc apari iile publice.

43
Vom discuta într-un capitol separat componen a echipei de campanie şi responsabilit ile
fiec rui membru.
Ideal este ca, indiferent cine a scris textul mesajului, acesta s fie perfect atribuibil celui
care-l rosteşte: omul politic. Datoria unui autor de discursuri nu const numai în a şti cum
s construiasc un mesaj bun, cu un impact important asupra maselor electorale, ci şi în a
construi acest mesaj astfel încât, pentru cei care-l aud rostit de omul politic, s fie evident
c îi apar ine. De aceea, adaptarea mesajului la electorat este primul pas al unei construc ii
eficiente de mesaj.
Mesajul – oricât de inteligent, abil şi subtil ar fi el construit – trebuie s reflecte doar
realitatea politic a celui care-l emite. Nu este indicat, de dragul unei ipotetice performan e
în alegeri, s se introduc în discursul unui candidat de dreapta mesaje de stânga, doar
fiindc a teptarea popular o cere. Aceste procedee nu sunt numai neprofesioniste, ci şi
neproductive, deoarece, aşa cum am afirmat anterior, esen ial pentru succesul unui mesaj
este credibilitatea acestuia. Schimb rile de pozi ie, navigarea dintr-un orizont ideologic în
altul, modificarea atitudinii electorale nu aduc voturi, ci, din contr , scad credibilitatea
respectivei entit i politice – individ sau partid.
O campanie electoral are un num r finit de mesaje importante, mesaje care pot
determina un câştig de voturi. Ele pot fi pozitive sau negative, generale sau punctuale, îns
important e şi ritmul lor de lansare. Acest ritm este decisiv pentru atingerea unui cât mai
mare randament electoral. Într-o campanie lung de 45 de zile (sau de 60 de zile, cum au
fost alegerile generale şi preziden iale din anii ’90), o distribuire ineficient a mesajelor
poate duce, la un moment dat, la crearea unei aglomera ii de mesaje pe anumite segmente şi
la perioade de trenare a campaniei în alte momente. Toate acestea contribuie la sc derea
gradului de interes al aleg torilor pentru competi ia electoral , în general. inând seama de
faptul c o campanie electoral trebuie conceput ca un tot unitar, şi c mesajele trebuie s
decurg logic unul din cel lalt, sau trebuie s fie construite în jurul unui trunchi comun,
ritmul de lansare a mesajelor trebuie s se supun şi acestei construc ii a campaniei. Dac
partidul pentru care este construit campania este un partid de dreapta, cu un mesaj puternic
direc ionat spre autoritate, nu se va începe campania cu mesaje direc ionate spre agricultur
sau protec ie social .

44
 Greşeli în construcţia de mesaj
Una dintre principalele caracteristici ale campaniilor electorale din România de pân
acum a fost c toate partidele au spus, în principiu, cam acelaşi lucru. Cu mici excep ii, care
ating diverse extreme, mesajul central al oric rui partid din România din ultimul deceniu al
secolului XX s-a referit la reform şi tranzi ie, la integrare european şi euroatlantic , la
privatizare şi la instaurarea economiei de pia , la respectarea drepturilor omului şi la lupta
împotriva infrac ionalit ii, la creşterea autorit ii institu iilor de stat şi la protejarea
cet eanului, la creşterea nivelului de trai şi la combaterea corup iei. Experien a româneasc
a dovedit c necoordonarea mesajelor transmise pe parcursul unei campanii electorale este
d un toare. Excesele verbale ale unor purt tori secunzi de imagine sau ale unor lideri locali
au d unat imaginii globale a campaniei partidului respectiv.
O greşeal des întâlnit în comunicarea politic din România a fost mesajul la nivel
na ional, cu atingerea tuturor categoriilor electorale. Cu câteva excep ii, acest demers a fost
sortit eşecului. Cine vrea s ating tot electoratul, are mari şanse s nu ating pe nimeni.
Temele de interes ale unui aleg tor din spa iul rural, zon necooperativizat , specializat în
cultivarea pomilor fructiferi, sunt cu totul altele fa de cele ale unui student al unei
facult i de informatic , n scut şi crescut în Bucureşti. Lupta împotriva infrac ionalit ii, de
exemplu, este o tem general . Opinia public , în marea ei majoritate, este de acord c
aceast lupt este fundamental , c este o necesitate. Sondajele de opinie indic faptul c un
important procent dintre români resimt negativ creşterea infrac ionalit ii. De aici, îns ,
pân la a face din aceasta o tem electoral de succes este o cale lung . Fiindc , de fapt,
deşi foarte mul i oameni sunt de acord cu aceast lupt , nu sunt mul i cei care ar vota pur şi
simplu un partid sau un candidat doar pentru c anun c are de gând s o poarte.
Principalul motiv pentru care num rul de voturi ar fi mic, deşi interesul este mare, este dat
de netransmiterea unor mesaje diferite în func ie de diversele grupuri omogene din punct de
vedere electoral.
Identificarea eronat a temelor de interes pentru aleg tori este o alt greşeal . În fiecare
moment, fiecare individ dintr-o comunitate are o agend proprie de probleme. Însumarea
acestora la nivelul unei comunit i genereaz agenda de probleme a acelei comunit i.
Problemele trebuie rezolvate şi cel ce pare a fi cel mai în m sur s le solu ioneze devine

45
lider sau reprezentant. Programele partidelor şi ale candida ilor la func ii alese în stat
trebuie s ia în calcul problemele existente în agendele na ionale sau locale şi s încerce s
g seasc solu ii pentru ele. Rezolv rile trebuie s fie clare şi expuse am nun it. Din aceste
programe, trebuie selec ionate punctele care constituie mesajul omului politic.
Exemple clare de astfel de identific ri greşite le reprezint campania antimonarhic a
PDSR, din anul 1996, şi campania dus de Emil Constantinescu şi de guvernul de coali ie
CDR-PD-UDMR împotriva lui Ion Iliescu şi a PDSR în afacerile „firul roşu“ şi Costea, în
anul 2000. La momentul în care a început atacul pe ideea „firului roşu“ cu Moscova,
principalele probleme ale românilor erau în primul rând de natur economic , se refereau la
sc derea nivelului de trai, la nest pânirea infla iei, la diversele eşecuri ale guvernului, la
creşterea şomajului. Puterea, considerat de cet eni vinovat de existen a şi de
nerezolvarea acestor probleme, a introdus în dezbaterea public tema unei posibile tentative
a lui Ion Iliescu de a stabili o linie telefonic direct cu Moscova, în 1995. Deşi Ion Iliescu
nu a avut o reac ie inteligent la respectiva acuza ie, deşi PDSR s-a contrazis în
comunicate, totuşi, în sondaje, PDSR şi Ion Iliescu nu au sc zut. Motivul este simplu. Cei
care îl creditau pe Ion Iliescu o f ceau fiind convinşi c va rezolva ceea ce ei considerau c
este duşmanul colectiv al momentului, „s r cia“ sau „s r cia provocat de actuala putere“.
Faptul c Ion Iliescu ar fi vrut sau nu s vorbeasc cu Moscova pe un fir direct nu afecta
deloc ideea conform c reia el ar putea stopa declinul economic. În acelaşi timp, adversarii
lui Iliescu erau convinşi de mult timp c el are ceva leg turi cu Moscova şi, tocmai de
aceea, nu l-au votat şi nici nu-l vor vota. În schimb pentru nehot râ i, afecta i evident de
aceeaşi agend de probleme, faptul c puterea, considerat vinovat de aceste probleme, în
loc s le rezolve, îl acuza pe Ion Iliescu de fire roşii, a fost suficient pentru a mai creşte cu
câteva procente rezultatul PDSR. Acelaşi scenariu l-a avut şi afacerea Costea. Nici ea nu
atingea în nici un fel agenda preocup rilor popula iei. Se poate considera c Emil
Constantinescu şi alia ii s i au identificat greşit chipul duşmanului colectiv, şi de aceea
campania lor a eşuat.
O greşeal o constituie organizarea de apari ii publice în momente în care electoratul îşi
doreşte s vad altceva. A fost des utilizat de politicienii români tehnica de a ap rea în
prim-plan şi a vorbi la diverse momente cu mare audien , sau care presupun mari s rb tori
populare – victorii ale unor echipe româneşti, finale de competi ii na ionale, dar şi s rb tori

46
populare sau emisiuni cu un public foarte larg. Deşi respectiva baie de mul ime pare a fi un
succes, de fapt, impresia general nu este pozitiv , fiindc cet eanul poate fi, şi în general
este, deranjat de intruziunea politicului acolo unde nu îi este locul. Un exemplu în acest
sens a fost înregimentarea politic din prim vara lui 2004 a lui Anghel Iord nescu, pe
atunci antrenor al echipei na ionale de fotbal a României, şi, mai mult decât atât, plasarea
acestuia pe locul doi pe lista candida ilor PSD pentru Senat în jude ul Ilfov. Mesajul implict
era c „PSD este o echip de succes, la care ader personalit i de prestigiu“. Din p cate,
eşecurile echipei na ionalei de fotbal au f cut imposibil ob inerea unor beneficii electorale.
Mai mult, presa favorabil opozi iei a r sturnat mesajul într-unul de tipul: „PSD este o
umbrel pentru incompeten i“, iar eşecul echipei na ionale a fost pus pe seama sprijinului
politic pe care PSD îl d dea antrenorului Iord nescu.

Purtătorii secunzi de mesaj

Fiecare candidat are un anumit num r de mesaje pe care îşi propune s le transmit unor
anumite categorii electorale, de-a lungul campaniei. Resursele de timp fiind atât de limitate,
iar complexitatea campaniilor dobândind o asemenea anvergur , un candidat nu poate
acoperi de unul singur toate zonele electorale, nu poate fi în mai multe locuri în acelaşi
timp. Astfel, prezen a purt torilor secunzi de mesaj este esen ial . Selec ia lor se face cu o
mare aten ie, pe baza unor criterii clare.
În primul rând, se evalueaz capacitatea lor de a fi purt tori de mesaj. Nu oricine poate fi
un bun purt tor de mesaj. El trebuie s aib , pe lâng resurse electorale adecvate (un grad
mare de încredere, notorietate şi vizibilitate, un trecut politic cât mai curat şi un bun
„portret media“), carism şi abilit i de comunicare. Mai mult, el trebuie s fie uşor
identificabil ca f când parte din tab ra unui candidat anume. Cel mai adesea, purt torii de
mesaj sunt membrii de partid (afla i în func ii de conducere mai mult sau mai pu in
importante), care candideaz (sau nu) pentru func ii la nivel na ional sau local. În statele
occidentale, în general, şi în SUA, în special, purt tori de mesaj mai pot fi şi rudele
candidatului (so ia, copiii, p rin ii). În România, acest lucru nu se bucur de o prea mare
apreciere şi popularitate, datorit , în primul rând, memoriei recente a consecin elor nefaste
ale implic rii Elenei şi a lui Nicu Ceauşescu în politica ultimilor ani ai regimului comunist.
De aceea, hot rârea ca un membru de familie s fie purt tor de mesaj trebuie s fie luat cu

47
mare pruden . De exemplu, pân în anul 2000, preşedin ii României au evitat expunerea
membrilor de familie în spa iul public. În mandatul 2000-2004, Dana N stase, so ia lui
Adrian N stase, prim-ministru la acea vreme, s-a lansat în ac iuni publice cu scopuri
caritabile, f r a interfera îns cu domeniul politic. Mai mult, trebuie s remarc m faptul c ,
dup anul 2000, rubricile mondene ale diverselor ziare şi reviste, sau chiar publica ii
specializate, au adus în aten ia cititorilor o avalanş de informa ii despre aspecte mai mult
sau mai pu in publice din via a de familie a politicienilor români. Putem considera acest
lucru ca un semnal al unei apropieri (realizate deocamdat doar de mass media) a modelului
politic românesc de cel occidental. Putem anticipa c într-un viitor foarte apropiat, membrii
de familie ai politicienilor vor fi mult mai folosi i drept purt tori secunzi de mesaj în
România.
În al doilea rând, purt torii secunzi de mesaj trebuie s fie credibili pentru categoria de
electorat c reia i se adreseaz . Cu cât e mai conving tor purt torul de mesaj, cu atât mai
puternic şi mai credibil va deveni mesajul. Trebuie identificate mai întâi conexiunile
posibile ale purt torului de mesaj cu publicul, sau, eventual, create puncte comune.
Se poate spune c , într-o oarecare m sur , un purt tor de mesaj are un handicap înc din
start: el nu este candidatul, el doar vorbeşte în numele lui. Nu pe el vor s -l aud aleg torii,
ci pe candidat. În lipsa acestuia, ei trebuie convinşi s accepte pe cel care îi ine locul. Prin
urmare, important este ca el s fie perceput ca fiind cel mai bun reprezentant al
candidatului. Este esen ial s nu se creeze impresia c acei aleg tori nu sunt destul de
importan i ca s merite efortul candidatului de a veni personal s se întâlneasc cu ei.
Fiecare categorie de aleg tori trebuie s aib impresia c e cea mai important pentru acel
candidat, c problemele ei sunt prioritatea lui num rul unu, şi c el îşi d tot interesul s
ofere solu iile dorite de aceştia. Nimeni nu vrea s aud c un candidat favorizeaz anumite
categorii în dauna altora, ducându-se numai în anumite locuri şi trimi ându-şi reprezentan i
în altele. Singurul motiv care poate fi acceptat este lipsa de timp a candidatului pentru a se
întâlni cu toat lumea. De aceea, trebuie spus cât mai clar de ce uneori aleg torii se pot
întâlni numai cu purt torii secunzi de mesaj, nu şi cu cel principal.
Pe lâng dezavantaje, a fi purt tor de mesaj are şi avantaje. În primul rând, exist
posibilitatea transferului de simpatie (de preferat în ambele sensuri: de la purt tor principal
la purt tor secundar, şi invers), deci a creşterii poten iale a num rului de voturi pentru

48
ambii. Uneori, un purt tor secund de mesaj poate avea mai mult carism şi abilit i de
comunicare mai bune decât purt torul principal. În acest caz, beneficiul e de partea
candidatului. Exist îns şi riscul ca purt torul secund de imagine s fac afirma ii
hazardate, care nu coincid cu mesajul ini ial, sau s aib un comportament nepotrivit.
Astfel, aşa cum se poate face transfer de simpatie, la fel de bine se poate face şi un transfer
de antipatie.
În situa ii critice, purt torul secund de mesaj poate fi chestionat imperativ de c tre
aleg tori asupra mandatului pe care îl de ine din partea candidatului, adic în ce m sur el
poate avansa promisiuni în numele candidatului sau poate prelua solicit ri din partea
electoratului. Apar, deci, dou posibilit i: fie purt torul secund îşi asum prerogativele
candidatului, fie se delimiteaz de acesta. În momentul desemn rii unor purt tori secunzi de
mesaj, echipa de campanie trebuie s aib în vedere situa ia de mai sus (decizia de a se
acorda sau nu mandatul de reprezentare fiind una politic ). Dac purt torul secund de mesaj
îşi asum integral prerogativele candidatului, efectul asupra publicului este net pozitiv, dar,
în acelaşi timp, apare o estompare a imaginii candidatului în favoarea secundului. Dac
acesta se delimiteaz de candidat, efectul asupra publicului este neutru sau negativ,
imaginea şi autoritatea sa se diminueaz considerabil, iar imaginea candidatului sufer şi
ea, dar într-o mai mic m sur (pentru c şi-a ales colaboratori incompeten i). Este de dorit
ca astfel de situa ii s nu apar . În m sura în care acest lucru este posibil, este bine un
candidat s includ în traseul s u electoral şi astfel de zone cu probleme, iar unde nu este
posibil, s se accentueze prin toate mijloacele disponibilitatea sa de a rezolva acele
probleme şi inten ia de a ajunge personal cât mai curând la fa a locului.
În concluzie, un purt tor secund de mesaj poate ajuta un candidat, dar îl şi poate încurca.
Îl poate ajuta transmi ând corect şi eficient mesajul şi contribuind, astfel, la creşterea
gradului de încredere, vizibilitate şi notorietate. Calit ile sale şi capitalul de încredere de
care se bucur sunt puse în slujba cauzei acelui candidat, şi, prin al turarea for elor, ambii
au de câştigat. La fel, îl şi poate încurca, dac nu îşi face datoria cum trebuie sau dac are
probleme de imagine şi probleme de credibilitate. Indiferent de avantaje sau dezavantaje,
purt torii secunzi de mesaj sunt absolut necesari într-o campanie electoral care doreşte s
aib şanse reale de câştig. Ei trebuie s fie selec iona i cu aten ie şi coordona i eficient
pentru a fi acoperite zone geografice şi categorii electorale cât mai mari.

49
 1.5. Imaginea publică şi portretul media
Unul dintre punctele de pornire în elaborarea unei campanii electorale (sau de
comunicare institu ional ) este analiza de imagine. Orice actor politic, fie c este o
persoan sau un partid, este prezent în reprezent rile publicului sub forma unei imagini care
poate fi descris printr-o colec ie de atribute. De obicei, aceast cercetare se realizeaz
printr-un sondaj, iar atributele sunt enun ate în chestionar. Atributele care sunt apreciate ca
adev rate, pentru un anumit om politic, de peste 90% din subiec ii chestiona i constituie
nucleul dur al imaginii respectivului om politic. Cele care sunt apreciate ca adev rate de
peste 50% dintre subiec i constituie periferia imaginii acestuia. Atributele nucleului dur,
împreun cu cele ale periferiei constituie structura reprezentării reale, la un moment dat, a
imaginii omului politic. Fireşte, atributele care sunt considerate adev rate de mai pu in de
50% dintre cei chestiona i sunt nerelevante pentru imaginea respectivului actor politic.
În paralel, cercetarea urm reşte determinarea atributelor imaginii ideale a persoanei
considerate de c tre public ca fiind potrivit pentru o anumit func ie. Şi aici se determin
un num r de atribute care constituie nucleul dur şi altele care constituie periferia imaginii
ideale. Compara ia între cele dou reprezent ri (cea real şi cea ideal ) indic ac iunile care
trebuie întreprinse pentru corectarea imaginii reale în sensul apropierii ei de imaginea
ideal . Fireşte, aceste ac iuni difer în func ie de caz, dar exist cel pu in dou reguli care
trebuie respectate.
Prima regul este aceea c eliminarea unui atribut (nu obligatoriu negativ) din nucleul
dur al reprezent rii nu se poate face decât în timp. De exemplu, un om politic nu poate fi
credibil dac , peste noapte, trece de la un discurs liberal la unul socialist. De obicei,
eliminarea trebuie f cut în etape. Mai întâi, atributul neconvenabil se transfer din nucleul
dur în periferie şi abia apoi, în a doua etap , este eliminat.
A doua regul este aceea c introducerea sau eliminarea unui atribut din structura
reprezent rilor necesit scoaterea, respectiv introducerea, unui alt atribut. Introducerea sau
eliminarea unor atribute din reprezent rile de imagine se realizeaz practic printr-un set
concertat de ac iuni publice în care omul politic se pozi ioneaz în situa ii care s -l asocieze
cu (sau s -l distan eze de) un anumit atribut. În aceste ac iuni, prezen a şi atitudinea mass

50
media sunt esen iale. Dac media nu relateaz despre ac iuni, e ca şi cum acestea nu ar fi
avut loc.
Dincolo de aceste reprezent ri de imagine, putem vorbi şi despre portretul media al unui
actor politic. Acesta este constituit prin suprapunerea, în timp, a tuturor relat rilor din
media despre actorul politic respectiv. Este foarte important s subliniem c , la construc ia
unui portret media, sunt necesare, în primul rând, relat ri valorizante. Nu se poate construi
un portret media doar din ştiri neutre. (Ştirile neutre sunt valorizate de fiecare dintre
receptori în mod diferit.) Relat rile valorizante pot fi comentarii, interpret ri, dezbateri, dar
şi manevre tehnice, de exemplu folosirea deliberat a unui unghi de filmare care s
avantajeze sau s dezavantajeze un actor politic, sau, pur şi simplu, „t ieturile“ care se fac
la montajul unei declara ii televizate.
În mod analog cu reprezent rile imaginii, şi la portretul media putem distinge un nucleu
dur – alc tuit din atributele care apar cel mai frecvent în relat rile media – şi o periferie. În
esen , diferen a dintre imaginea public şi portretul media ale unui actor politic este
similar diferen ei între agenda publică şi agenda media, aşa cum sunt ele definite în teoria
agenda setting.8
Din punctul de vedere al marketingului politic, conceptul de portret media are relevan
în cadrul unui mecanism democratic echilibrat. Într-un asemenea sistem, un actor politic îşi
construieşte notorietatea şi credibilitatea, în prim instan , prin intermediul media. Abia
când ajunge la un anumit nivel al notoriet ii şi ierarhiei politice, comunicarea direct cu
publicul devine semnificativ în raport cu comunicarea mediatic . Abia în acel moment,
omul politic, devenit lider, particip la mitinguri, face „b i de mul ime“, întreprinde turnee
şi are contacte directe cu formatori de opinie, adic are acces la surse semnificative de
comunicare nemediat . În condi iile unui sistem politic neechilibrat, aflat în criz sau în
tranzi ie, comunicarea direct a actorului politic poate prevala în raport cu comunicarea
mediat (sau, cel pu in, cu acea parte valorizantă, de evaluare şi comentariu, din mass
media). În aceste condi ii, portretul media se construieşte mai târziu, când deja exist o
imagine suficient de bine structurat în percep ia publicului larg.
S d m şi câteva exemple. În momentul în care a fost numit prim-ministru, Nicolae
V c roiu era, practic, un necunoscut. Imaginea lui s-a format exclusiv pe baza portretului
media (construit de o pres în care relat rile valorizante abundau), care a fost, şi înc este,

51
dominat de atribute negative. Specificul activit ii lui Nicolae V c roiu (mai degrab
birocrat decât activist politic) nu i-a permis s dezvolte contacte directe cu publicul, astfel
încât portretul s u în media, deşi v dit exagerat, se suprapune şi azi cu imaginea sa public .
Ion Iliescu, şi el necunoscut pentru marele public pân în 22 decembrie 1989, a ap rut în
spa iul public într-un moment de criz grav a societ ii. Chiar dac notorietatea sa a fost
construit , în prim instan , de media, acestea au avut, în acel moment, relat ri pozitive
sau cel mult neutre fa de actorul politic Ion Iliescu. În primele clipe dup Revolu ie,
oricine era împotriva regimului Ceauşescu era valorizat pozitiv; relat rile presei (ale
televiziunii, în special) nu puteau pozitiva mai mult decât participarea în sine la
evenimente. Apoi, mitingurile din primele luni ale lui 1990 şi activismul personajului Ion
Iliescu au constituit surse de comunicare nemediat şi au construit o imagine public
pozitiv , care nu a putut fi contrabalansat ulterior de un portret media preponderent
negativ (construit în special în urma relat rilor valorizante despre mineriade).
Un paradox de imagine al politicii româneşti de dup anul 2000 este cel al baronilor
locali. Aceştia au, la nivel na ional, o imagine construit exclusiv pe baza portretului media,
deci foarte negativ . La nivel local, îns , unde comunicarea direct cu formatorii de opinie
prevaleaz asupra celei mediatice, imaginea lor este sensibil mai bun , dovad fiind
scorurile electorale ob inute fie individual, fie de c tre partidele ai c ror lideri locali sunt.
(Fireşte, într-o anumit m sur , aceste rezultate se datoreaz şi pozi iilor de putere şi unor
foarte probabile presiuni, dac nu chiar fraude, electorale.)
În final, s subliniem faptul c , în practic , portretul media este mai la îndemân decât
imaginea public , el putând fi observat pur şi simplu printr-o analiz cantitativ şi calitativ
a presei (de multe ori se recurge numai la analiza presei scrise!) pentru care exist
metodologii relativ simple. Prin contrast, pentru studierea imaginii publice sunt necesare
cercet ri sociologice cantitative, efectuate pe eşantioane reprezentative.

1.6. Măsurarea imaginii în contextul politic

În lipsa unor metode structurate de m surare a imaginii în marketingul politic, adesea
este folosit sondajul de opinie, care prezint op iunea variatelor segmente electorale în
diferite momente şi destinat în mod special consumului media.9 Analizele statistice

52
sofisticate, spre deosebire de sondajele de opinie, sunt folosite pentru a izola şi explica
dimensiunile strategiei candidatului. F r îndoial , deciziile importante sunt luate pe baza
rezultatelor acestor cercet ri, iar calitatea lor este direct influen at de cantitatea de
informa ii puse la dispozi ie de factorii de decizie.
Datorit transform rii în ultimii ani a procesului electoral într-unul de consum şi a
faptului c imaginea a devenit unul dintre cei mai importan i factori în procesul decizional,
necesitatea folosirii unor metode calificate a devenit evident . Cercetarea de marketing
foloseşte în general metode verbale de m surare a imaginii unui candidat. Exist cinci
metode de m surare a imaginilor şi atitudinilor10:
– deduc ii bazate pe sentimente, credin e şi comportamente ale individului;
– deduc ii bazate pe observa ii asupra comportamentului deschis;
– deduc ii bazate pe r spunsuri la stimuli par ial structura i;
– deduc ii bazate pe succesul atingerii obiectivelor propuse;
– deduc ii bazate pe reac iile fiziologice la obiectul atitudinii.
În cadrul Universit ii de Afaceri şi Economie din Viena a fost dezvoltat o nou metod
de m surare a imaginii, una non-verbal (NVI). Al turi de stimuli verbali, sunt folosi i şi
cei vizuali pentru a reflecta diferitele dimensiuni ale imaginii. Aceast metod are mai
multe avantaje:
– metoda se potriveşte mai bine în cadrul procesului imaginativ de construc ie a
imaginii;
– nu exist nevoia unei duble transla ii. Pentru a m sura imaginea unui subiect, un
cercet tor care foloseşte metoda verbal transform atitudinile complexe într-un atribut
verbal simplu-dimensionat pentru a contura un chestionar şi pentru a-l face pe cel
intervievat s atribuie o calitate unui subiect. Pentru a putea fi folosite în publicitate, aceste
atribute trebuie transformate din nou în imagini. Aceste inconveniente pot fi evitate prin
folosirea metodelor non-verbale.
– studiile interna ionale şi grupurile- int interna ionale devin mai importante. Folosirea
imaginilor nu mai face necesar o traducere a chestionarelor în diferite limbi, deoarece
imaginile pot fi folosite f r traducere;

53
 – persoanele chestionate tind s aib o anumit aversiune fa de întreb rile nepl cute
din chestionar sau fa de a da r spunsuri negative. Imaginile ajut aceste persoane s dea
r spunsurile necesare.
– imaginile ajut , de asemenea, la dezv luirea unor senza ii şi percep ii dificil de redat
verbal sau care nu sunt în mod deliberat dezv luite cercet torului;
– implementarea NVI ajut la formarea unui buchet mai bogat de fa ete ale imaginii şi
ajut la distingerea unor diferite tipuri de reac ii;
– imaginile fac mai uşor de observat conota ia emo ional a componentelor imaginii;
– imaginile fac interviul mai interesant şi mai diversificat pentru cel intervievat.

Toate aceste avantaje se rezum la ideea de baz conform c reia o imagine exprim mai
mult decât o mie de cuvinte.11 Datorit faptului c aceast metod este înc nou , nu este
foarte clar care sunt circumstan ele sau produsele c rora li se potriveşte. Ceea ce este sigur,
îns , este faptul c procesul de în elegere a imaginii are nevoie de mai mult timp şi de mai
mul i bani decât cel verbal. Mai departe, rezultatele metodelor verbale sau non-verbale nu
pot fi comparate în ceea ce priveşte diferitele nivele de abstractizare. Fotografiile folosite
trebuie s fie clare şi distincte. Institutul de Cercet ri de Marketing şi Publicitate al
Universit ii de Afaceri şi Economie din Viena încearc s standardizeze metodele NVI şi
în ceea ce priveşte validitatea, încrederea şi obiectivitatea.
Pentru c imaginile au la baz o dimensiune complex , cercet torii din marketingul
politic încearc s foloseasc o mare varietate de dimensiuni verbale pentru a contura o
imagine în mintea electoratului. Pân acum, metoda NVI nu a fost folosit pentru
m surarea imaginii partidelor politice sau a candida ilor. Institutul de Publicitate şi
Cercet ri de Marketing a sugerat mai multe proceduri de m surare a imaginii partidelor
politice sau a candida ilor.
– dimensiunile care descriu partidele politice şi candida ii sunt selectate;
– stimulii sunt selecta i. Primul pas ar fi selectarea stimulilor care sunt capabili s
descrie un partid sau un candidat, sau s disting un partid sau un candidat:
– stimuli verbali;
– stimuli non-verbali, care se împart, la rândul lor, în stimuli ai imaginii şi stimuli
acustici.

54
 – în final, setul de stimuli va fi prezentat responden ilor;
– rezultatul acestui studiu se exprim în frecven e relative. Finalul acestuia va ar ta
spa iul comun al imaginii partidelor politice.
S-au strâns, astfel, o serie de atribute folosite pentru a converti dimensiunea imaginilor
unui candidat într-o serie de declara ii verbale prezente în literatura de specialitate a
marketingului electoral.

Dimensiune Atribut pozitiv Atribut negativ

Onestitate Onest Implicat în scandaluri

Credibil Delapidare
Un om de cuvânt Încălcarea contractelor
Transparent
Un om de încredere
Reputaţie curată
Competenţă Ştiinţă Nu ştie să conducă un
Suport educaţional guvern
Capabil Nu are cunoştinţe despr
Inteligent afaceri
Experimentat Nu are experienţă
internaţională
Nu are calificări
Rădăcini naţionale Existente Străin
Îşi reprezintă ţara Nu cunoaşte istoria ţării
Cunoaşte nevoile naţiunii
Tradiţionalist
Interesat de cultura ţării
Îşi iubeşte ţara
Putere Puternic Slab
Câştigător Învins
Îşi susţine punctul de Fără vlagă
vedere
Energic
Gânditor
Un om de succes
Pasiune Îşi iubeşte munca Încăpăţânat
Îi pasă de naţiune Fără sentimente
Altruist
Are idei moderne
Sportiv
Familist
Tânăr

55
 Cunoaşte problemele
oamenilor

Metodele de cercetare de marketing non-verbal deschid o nou dimensiune în câmpul

cercet rii, inaccesibil pân acum. Este un instrument care d posibilitatea apropierii de
construc ia complex a imaginii, necunoscut pân acum în ceea ce priveşte imaginea
politic . Combinat cu metoda verbal , NVI ajut la conturarea unui status quo al unui
spa iu al imaginii, mult mai larg şi mai variat.

1.7. Dezbaterile electorale

Dezbaterile televizate au fost, f r îndoial , sarea şi piperul campaniilor electorale din
România postdecembrist . Dac la început dezbaterile oamenilor politici puteau fi v zute
doar în campania electoral , dezvoltarea televiziunii, apari ia posturilor de televiziune
private şi moda talk-show-urilor le-a transformat în cel mai redutabil mijloc de promovare.
Pot fi re inute în istoria marketingului politic românesc dezbaterile televizate dintre Ion
Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Ra iu din anul 1990, cele din turul al doilea al alegerilor
preziden iale din 1992 dintre Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, din turul al doilea al
alegerilor locale din 1996 cu Ilie N stase şi Victor Ciorbea, cele din turul al doilea al
alegerilor preziden iale din 1996 cu Emil Constantinescu întrebându-l pe Ion Iliescu dac el
crede în Dumnezeu, una dintre întâlnirile finale între mai mul i contracandida i de la
alegerile locale din 2000, când Traian B sescu l-a scos, practic, din final pe C t lin
Chiri , trimis complet nepreg tit s r spund la acuza iile legate de FNI. În fine, va
r mâne, probabil, antologic , secven a din dezbaterea din 2004 dintre Traian B sescu şi
Adrian N stase, dezbatere în care primul a lansat patetic întrebarea retoric : „Ce blestem o
fi pe poporul sta de a ajuns pân la urm s aleag între doi foşti comunişti? Între Adrian
N stase şi B sescu?“

Dezbaterile tradiţionale vs. dezbaterile televizate

O dezbatere tradi ional se caracterizeaz prin cinci elemente esen iale12:
– este o confruntare;
– are o durat definit şi presupune alocarea unui timp adecvat;

56
 – presupune existen a a doi sau mai mul i competitori (candida i) din aceeaşi categorie;
– presupune existen a unei teme de dezbatere;
– are ca scop câştigarea audien ei (aleg torilor).

Dezbaterile contemporane au loc, aproape în exclusivitate, prin intermediul mass media,

mai precis al televiziunii. Prima dezbatere electoral televizat a avut loc în SUA, în anul
1960. Ea i-a avut drept protagonişti pe John F. Kennedy şi pe Richard Nixon, şi a r mas un
model clasic pentru eviden ierea rolului pe care-l are televiziunea în succesul sau insuccesul
unui candidat în alegeri. Dup acest dezbatere istoric , au urmat 16 ani în care nu au mai
existat deloc dezbateri electorale televizate în SUA. Datorit specificului media, dezbaterile
televizate necesit un alt format, alte reguli şi strategii de desf şurare în compara ie cu cele
tradi ionale. Exist voci care sus in falsitatea dezbaterilor televizate, considerând c nu sunt
îndeplinite criteriile enumerate anterior.
În primul rând, se consider c într-o dezbatere televizat nu ar exista confruntare
direct . Într-una tradi ional , candida ii se întâlnesc pe aceeaşi platform , îşi adreseaz
întreb ri directe unul altuia, încearc s infirme afirma iile opozantului, s g seasc
contraargumente, s aduc argumente mai credibile şi exemple mai bune. O dezbatere
televizat presupune existen a unui moderator. Candida ii nu îşi pot adresa întreb ri în mod
direct. Cu alte cuvinte, candida ii nu se mai confrunt direct unul cu cel lalt, ci, mai
degrab , ei sunt confrunta i, în paralel, de c tre un reprezentant media.
În al doilea rând, specificul media impune o durat foarte scurt a dezbaterilor. Dac în
cele tradi ionale, candida ii pot vorbi mai mult de 3-5 minute pe o anumit tem , acest lucru
nu este posibil într-una televizat . Candida ii sunt nevoi i s explice în doar câteva minute
situa ii complicate, decizii pe care le-au luat, solu ii pe care le propun. Evident, acest lucru
are un impact esen ial asupra calit ii dezbaterilor, asupra nivelului de cunoştin e al
aleg torilor (şi despre temele politice, dar şi despre candida i). Într-o dezbatere televizat
câştig cel care spune cel mai repede ce are de spus. Dac un candidat nu reuşeşte s fac
acest lucru şi dep şeşte timpul alocat, el nu este privit ca un candidat serios, care are multe
de spus şi doreşte s acorde un timp mai mare trat rii acelui subiect, ci ca un candidat slab,
care nu poate respecta regulile jocului, şi deci, care nu prezint credibilitate. Mai mult,
acelaşi num r de minute este acordat tuturor temelor, indiferent de importan a lor. Prin

57
urmare, dezbaterile televizate încalc şi cea de-a doua regul , candida ii neavând timp
suficient pentru a dezbate teme majore. Timpul nu este alocat adecvat, în func ie de
complexitatea temelor de discu ie, ci în mod egal, într-un mod cât mai limitat cu putin .
Cel de-al treilea criteriu, cel al categoriei, este îndeplinit. Şi dezbaterile tradi ionale şi
cele televizate au drept competitori candida i din aceeaşi categorie, adic cei care
candideaz numai pentru aceeaşi func ie (dezbateri preziden iale sau dezbateri pentru
fotoliul de primar etc.).
Deosebirile apar din nou la cel ce-al patrulea criteriu. Dezbaterile televizate nu se
rezum doar la o singur tem , ci, în func ie de format, ele cuprind pân la zece sau chiar
mai multe teme de dezbatere. În aproximativ dou ore, candida ii trebuie s acopere arii
vaste de discu ie, cuprinzând atât teme de politic intern , cât şi extern , subiecte
economice, sociale, politice, culturale sau chiar religioase.
Cel de-al cincilea criteriu este cel mai pu in respectat. Date fiind limitele pe care le
presupun dezbaterile televizate, nu se poate spune c aleg torii îşi pot forma o opinie
serioas despre un subiect, în urma informa iilor primite de la candida i în timpul
dezbaterii. O dezbatere ar trebui s plece de la enun area unei platforme minime de
cunoştin e generale asupra temei în discu ie şi s fie o înfruntare de idei, argumente, dovezi.
În urma ei, aleg torii ar trebui s poat afla nişte r spunsuri, nişte perspective noi de
abordare a temelor, s poat decide cine are mai mult dreptate, cine e mai credibil. Îns
aleg torii hot r sc cine e candidatul cel mai bun nu în func ie de ideile şi concep iile
fiec rui candidat, ci mai mult în func ie de presta ia lor, a modului în care arat ,
gesticuleaz , vorbesc, se încadreaz în timpul alocat sau nu. Deşi într-o dezbatere televizat
care dureaz dou sau trei ore sunt atinse multe teme fundamentale, sunt pomenite cifre,
statistici, studii de specialitate, telespectatorul r mâne cu foarte pu ine informa ii. Ceea ce
se p streaz este doar impresia dominant (pozitiv sau negativ ) determinat de presta ia
celor de pe ecran.
În concluzie, care este rolul dezbaterilor în campanile electorale contemporane? În
condi iile în care ele au devenit, aproape în exclusivitate, televizate, care sunt avantajele şi
dezavantajele lor şi ce impact au asupra aleg torilor? Care sunt strategiile pe care trebuie s
le foloseasc un candidat pentru a câştiga o dezbatere televizat ? Acestea sunt întreb rile la
care vom încerca s afl m un r spuns în rândurile care urmeaz .

58
 Strategii de dezbatere
Am ar tat anterior c presta ia unui candidat este esen ial în timpul unei dezbateri
televizate. Dat fiind c , potrivit studiilor sociologice, aleg torii îşi extrag circa 80% din
informa iile despre domeniul politic prin intermediul televiziunii, se consider c cine
câştig dezbaterile televizate câştig alegerile. Deşi calit ile personale ale candida ilor sunt
fundamentale pentru aceast parte a campaniei, este esen ial ca aceştia s fie cât mai bine
preg ti i înainte de dezbatere de c tre echipele lor de campanie. Trebuie identificate atât
posibilele teme de atac ale adversarilor şi construite strategiile de ap rare şi de contracarare
a acestora, cât şi punctele slabe ale adversarilor şi construite strategiile de atac. Trebuie
hot râte temele principale care s fie atinse în mod obligatoriu, teme ce constituie nucleul
central al mesajului electoral şi trebuie hot rât atitudinea pe care candidatul o va aborda în
confruntare.
Şase sunt întreb rile importante la care echipa de campanie trebuie s g seasc r spuns
înainte s înceap preg tirea candidatului pentru dezbatere13:
1. Cât de strânsă este competiţia electorală? R spunsul la aceast întrebare poate da
m sura aştept rilor pe care le are electoratul de la dezbatere. Dac procentajele candida ilor
sunt apropiate, atunci este foarte posibil s existe mul i aleg tori care vor hot rî cu cine s
voteze în urma dezbaterii, în func ie de presta ia candida ilor. Cine va p rea mai credibil şi
mai puternic va avea mai multe şanse s câştige mai multe din voturile nehot râ ilor. Dac
nu e atât de strâns cursa electoral , iar diferen a dintre candida i este mare, atunci e pu in
probabil ca dezbaterea s aduc o schimbare fundamental . Oricât de bun ar fi presta ia
unui candidat şi oricât de mare rolul televiziunii şi, implicit, al dezbaterilor televizate, ele
nu produc decât excep ional muta ii radicale. Presiunea asupra candida ilor în timpul
dezbaterii este diferit în func ie de cât de strâns e competi ia.
2. Există şansa obţinerii unui avantaj considerabil în urma dezbaterii? Avantajele care
se pot ob ine sunt diferite. Ar fi de dorit ca ele s se concretizeze direct în voturi. Exist ,
îns , şi altele. Un candidat mai pu in cunoscut ob ine, în acest fel, mai mult vizibilitate.
Vizibilitatea poate contribui la creşterea gradului de notorietate. Totodat , în func ie de
presta ia candidatului în timpul confrunt rii, poate creşte sau sc dea nivelul de credibilitate

59
al acestuia. Dezbaterile sunt, de cele mai multe ori, arme cu dou t işuri. Ele pot distruge
sau consolida pozi ia unui candidat în cursa electoral .
3. Are candidatul abilităţi de comunicare şi calităţi de orator? Este esen ial s se
determine cu exactitate care sunt posibilit ile oratorice ale candidatului. Nu to i politicienii
sunt buni oratori. De aceea, pe lâng stabilirea temelor de atac şi construirea strategiilor de
ap rare, este bine s se identifice şi care este stilul oratoric al contracandidatului. Cât de
bun este acesta, care sunt punctele lui slabe, inclusiv din punctul de vedere al abilit ilor de
comunicare. Apoi trebuie preg tite modalit i de r spuns pe m sur . Preg tirea psihologic
a candidatului este foarte important din acest punct de vedere. Chiar dac adversarul este
mai bun, el trebuie s aib cât mai mare încredere în sine şi în şansele lui de a avea o
presta ie mai bun .
4. Cât de importanţi şi redutabili sunt adversarii din cursa electorală? În mod obişnuit,
chiar dac exist mai mul i candida i în curs , numai doi dintre ei au şanse reale,
distan ându-se net de ceilal i înc de la începutul campaniei. Dac un candidat important
intr în dezbatere cu un candidat care are un procentaj mult mai mic, este clar c acesta din
urm nu urm reşte câştigarea alegerilor pe baza presta iei sale din dezbatere (atragerea cât
mai multor voturi pentru sine), ci dizlocarea cât mai multor votan i de la candidatul mai
important. Dac dezbaterea are mai mul i candida i, atunci, foarte probabil doi sau mai
mul i candida i se vor coaliza (nu neap rat deliberat!) împotriva celui mai bine plasat. Este
clar c , într-o dezbatere, candidatul îşi poate face r u sau bine singur (în func ie de calitatea
presta iei sale), îns nu trebuie neglijat şi rolul contracandida ilor.
5. Poate avea candidatul controlul situaţiilor previzibile sau imprevizibile din timpul
dezbaterii? Este important ca un candidat s se simt confortabil cu situa iile de tot felul pe
care le presupune o dezbatere: loca ia, data şi formatul dezbaterii, moderatorul, participan ii
şi temele propuse pentru dezbatere. Dac nu sunt luate în considerare toate aceste aspecte,
iar candidatul nu este preg tit corespunz tor, presta ia sa poate fi afectat şi serios
diminuat calitativ. Fiecare aspect are importan a sa, iar candidatul trebuie s ştie cum
poate creşte num rul avantajelor care decurg din aceste situa ii şi evita situa iile
imprevizibile şi dezavantajele aduse, de obicei, de acestea.
6. Care contracandidat va fi cel mai agresiv? În cazul în care dezbaterea presupune mai
mul i candida i, este esen ial identificarea corect a principalilor contracandida i, ai celor

60
care au cele mai mari şanse s provoace daune şi a celor care au cel mai mare interes s
fac asta. În mod teoretic, un candidat concureaz cu to i ceilal i candida i la acea func ie,
îns , în mod real, el are doar doi sau trei contracandida i direc i. Determinarea cu precizie a
acestora creşte calitatea presta iei candidatului, îi face atacurile mai bine orientate şi
contraatacurile mai eficiente.
Exist trei strategii principale de dezbatere, în func ie de etapele acesteia:
– strategia premerg toare dezbaterii;
– strategia dezbaterii;
– strategia ulterior dezbaterii.
Fiecare dintre acestea are importan a ei. Astfel, o dezbatere poate fi câştigat sau
pierdut chiar înainte de a începe (în func ie de modul în care este preg tit candidatul), în
timpul acesteia (în func ie de presta ia sa), şi chiar dup ce aceasta s-a încheiat. Le vom
examina, în continuare, pe fiecare în parte.

Strategia premergătoare dezbaterii

Dezbaterile presupun existen a unor aştept ri din partea electoratului. Cu cât aştept rile
sunt mai mari, cu atât presiunea la care sunt supuşi candida ii este mai mare, iar miza este
mai mare. Este bine ca aştept rile create asupra unui candidat s fie cât mai mici. Dac
aştept rile sunt reduse, atunci sunt şanse mai mari ca presta ia acelui candidat s fie
considerat bun . Mai mult chiar, dac nimeni nu are aştept ri prea mari de la un anumit
candidat, iar acesta reuşeşte s aib o presta ie bun , el nu numai c învinge, dar victoria sa
va fi considerat major . Dimpotriv , dac aştept rile sunt mari, atunci cresc şansele ca
presta ia candidatului s nu fie pe m sura lor, iar înfrângerea devine, în acest caz, major .
De aceea, una dintre sarcinile echipei de campanie este s micşoreze aceste aştept ri şi, în
acest fel, s reduc presiunea asupra candidatului, crescându-i şansele de reuşit .
Aştept rile electoratului sunt create, de obicei, de mass media. În func ie de modul în
care este reflectat în media campania electorat , se creeaz impresia c un candidat e mai
puternic sau mai slab, indiferent de procentajele sale. Acest lucru este cu atât mai evident în
cazul candida ilor între care nu exist o diferen semnificativ în sondaje. Înainte de
dezbatere, în mass media apar pronosticuri legate de poten ialul câştig tor, declara ii ale
candida ilor sau a celorlal i membri de partid privind şansele de reuşit , precum şi declara ii

61
ale unor formatori de opinie privind aştept rile lor în leg tur cu dezbaterea, în general, şi
cu presta ia anumitor candida i, în mod special. În acest fel, se creaz un curent de opinie
favorabil unor candida i şi defavorabil altora, nişte aştept ri mai mari sau mai mici de la ei.
Prin urmare, modul în care candidatul interac ioneaz cu echipa de campanie, pe de o
parte, şi cu media pe de alt parte, este hot râtor în strategia de dinaintea dezbaterii. Echipa
va trebui s micşoreze presiunea pe care o resimte candidatul, încercând s reduc
importan a pe care acesta o d dezbaterii. Diminuând aştept rile candidatului de la
dezbatere, îşi fac şi lor un bine. În felul acesta, dac este victorie, creşte dimensiunea ei şi,
implicit, şi meritul lor, iar dac este înfrângere, dimensiunea ei se reduce, iar rolul lor în
acest înfrângere este şi el modic.
Pentru un candidat aflat în opozi ie este mai simplu s reduc aştept rile electoratului
privind presta ia sa. De obicei, aleg torii au aştept ri foarte mari de la cei afla i deja în
func ie. Ei trebuie s demonstreze calit i care s merite respectul şi voturile electoratului.
Dac presta ia lor a fost bun de-a lungul mandatului, atunci şi aştept rile vor fi crescute.
Dac nu, va sc dea şi nivelul aştept rilor în cazul lor şi va creşte în cazul celor din opozi ie.
Aştept rile de la un candidat pot cunoaşte fluctua ii şi în func ie de num rul dezbaterilor
şi de turul alegerilor. Astfel, dac un candidat a avut o presta ie slab în prima dezbatere,
aştept rile scad pentru dezbaterea a doua. Dac rezultatele sale au fost bune, presiunea va
creşte pentru cea de-a doua dezbatere. La fel şi în cazul tururilor de scrutin. Aştept rile
pentru dezbaterea din cel de-al doilea tur depind foarte mult de presta ia avut în primul tur.
Este foarte greu ca, o dat pierdut o dezbatere, s se recâştige capitalul de încredere
pierdut şi s se dep şeasc handicapul.
Reducerea acestor aştept ri are un dublu avantaj. Pe de o parte, se reduce presiunea
venit din partea electoratului, iar pe de alt parte, se induc în eroare contracandida ii. Dac
se creeaz impresia c un candidat e mai slab preg tit, atunci exist şanse ca adversarii s i
s dimensioneze greşit importan a sa şi s adopte stategii greşite. E mai uşor de luat prin
surprindere un adversar nepreg tit, care are aştept ri mici de la contracandidat. Şi, de
asemenea, e mai uşor de învins un adversar care are parte de o presiune mai mare, creat de
un nivel ridicat al aştept rilor.
Trecerea presiunii de pe umerii candidatului propriu pe cei ai contracandida ilor s i se
face prin eviden ierea punctelor lor slabe. Ele trebuie aduse în aten ia mass media tocmai

62
pentru ca în momentul dezbaterii, lumea s acorde mai mult importan acestor sl biciuni
decât candidatului propriu. Se creeaz aştept ri asupra punctelor slabe ale
contracandida ilor, se prev d eşecuri, se anticipeaz presta ia slab a acestora pe anumite
teme de dezbatere. Se reamintesc cât mai des cu putin nerealiz rile contracandida ilor,
f cându-i responsabili de toate greşelile posibile.
Un alt pas în aceast strategie îl reprezint identificarea cât mai exact a audien ei
posibile, în general, şi a categoriilor electorale vizate de candidat în timpul dezbaterii, în
special. Dezbaterile politice se bucur , de obicei, de audien e mari şi atrag categorii diverse
de aleg tori. Este evident c un candidat nu se poate adresa tuturor în timpul unei dezbateri
şi nu poate avea mesaje maximale pentru toate categoriile de aleg tori. De aceea, este
esen ial ca el s -şi propun atingerea numai anumitor categorii în mod special. Acestea pot
fi unele proprii, dintre cele pentru care a avut mesaje anterioare, sau pot fi unele noi,
categorii pe care nu le-a putut atinge pân atunci, prin mijloacele pe care le-a avut la
dispozi ie. Momentul dezbaterii poate fi prima ocazie pentru o anumit categorie de
aleg tori de a afla ceva despre un candidat. Acest lucru este valabil mai ales în cazul
candida ilor relativ noi, mai pu in cunoscu i. Este bine ca un candidat s evite mesajele
generale în timpul dezbaterii, iar echipa sa de campanie trebuie s aib grij s -l sf tuiasc
s nu aib ambi ia de a vorbi cu to i aleg torii în general, pentru c exist riscul s nu
vorbeasc cu nimeni în mod special.
Prezen a unui num r foarte mare de aleg tori în fa a televizoarelor în momentul
dezbaterii, aleg tori din categorii diferite (dezbaterile pot fi urm rite atât de persoane cu
studii superioare din mediul urban, cât şi de cei cu venituri foarte mici şi cu o educa ie
medie sau mic din mediul rural) impune, de fapt, stabilirea unor segmente electorale cât
mai clare. Dac acest lucru nu se poate face cu o prea mare precizie, având în vedere marea
diversitate, atunci trebuie hot rât m car dac se vor folosi mesaje care s p streze propriul
electorat sau care s duc la atragerea de categorii noi. Şi aceast tactic , de altfel ca multe
altele din campanie, poate fi o arm cu dou t işuri. În cazul fericit, sunt atraşi noi
aleg tori. În cazul nefericit, pot fi îndep rta i aleg torii proprii.
În final, o dat stabilite categoriile de aleg tori, trebuie identificate cât mai multe
posibile întreb ri şi g site r spunsurile adecvate pentru aceste categorii. Pentru a fi re inute,
aceste r spunsuri trebuie repetate de candidat de multe ori înaintea dezbaterii, avându-se

63
mereu în minte temele generale ale campaniei şi categoriile de public c rora trebuie li s se
adreseze. Câteva prime repeti ii se fac într-un cadru relaxat. Este îns obligatoriu ca un
candidat s fac repeti ii şi într-un cadru şi în condi ii cât mai similare celor din timpul
dezbaterii. El trebuie s se obişnuiasc s r spund repede, numai în timpul alocat, s nu fie
deranjat de lumina reflectoarelor şi de c ldura degajat de acestea, s vorbeasc suficient de
tare pentru a se face auzit, s priveasc în direc ia camerelor de luat vederi, s -şi controleze
atitudinea, gesturile şi mimica. Este bine s se vizioneze înregistr ri cu presta iile anterioare
ale acestuia şi s se identifice, astfel, punctele slabe şi pe cele tari. Totodat , e bine s se
vizioneze şi înregistr ri ale contracandida ilor, pentru a se vedea care este nivelul acestora,
care le sunt strategiile verbale, temele favorite, modul de reac ie la anumite subiecte,
ticurile verbale sau de comportament pe care le au.
Toat aceast preg tire anterioar dezbaterii presupune timp şi poate chiar decalarea sau
amânarea altor activit i de campanie. Investi ia de timp şi resurse este, îns , absolut
necesar . Rezultatele dezbaterilor reflect , de cele mai multe ori, modul în care s-a f cut
aceast preg tire şi importan a strategiilor anterioare dezbaterii.

Strategia de dezbatere
O dezbatere presupune o confruntare între doi sau mai mul i candida i pe temele de cel
mai mare interes din agenda electoral . Acestea variaz de la o campanie la alta, iar
candida ii care vor s aib succes trebuie s le integreze pe toate în platforma lor program,
trebuie s ofere solu ii şi r spunsuri la întreb rile şi problemele zilei. Prin urmare, prima şi
cea mai important strategie de dezbatere o reprezint identificarea corect a temelor de
interes pentru aleg tor şi oferirea de solu ii specifice, în concordan cu orientarea politic a
candidatului şi cu ideologia partidului de care apar ine. Un candidat de succes va trebui s
integreze cât mai firesc temele zilei în discursul s u şi s ofere solu ii cât mai credibile. Va
trebui s asigure aleg torii c doar abordarea sa politic este cea mai potrivit pentru
rezolvarea problemelelor politice şi economice ale zilei, iar aceste asigur ri trebuie f cute
în mod constant, pe tot parcursul dezbaterii.
Unele dezbateri permit candida ilor s fac o declara ie final , în care s -şi exprime
punctele de vedere aşa cum doresc, altele nu. De aceea, este bine ca un candidat s încerce
s -şi transmit mesajul cu fiecare ocazie. El trebuie s îşi delimiteze cât mai clar mesajul de

64
cel al contracandida ilor, s fie cât mai diferit şi cât mai credibil. Dac doi candida i
folosesc termeni similari în exprimare, au abord ri asem n toare şi ofer solu ii
nedelimitate în mod evident, aleg torii nu vor putea face o diferen clar între ei. Este bine
cunoscut faptul c oamenii uit repede cele mai multe afirma ii f cute în cadrul dezbaterilor
televizate. Ceea ce se re ine cel mai bine sunt impresiile transmise de un candidat, nu
mesajele sale. Se mai re in cu predilec ie gafele sau afirma iile care ies din tiparul
dezbaterii. De aceea, repetarea mesajelor cât mai des cu putin creşte şansa ca ele s fie
re inute mai mult timp. Acesta este una dintre strategiile cel mai des folosite în timpul unei
dezbateri. Indiferent de tema adus în dezbatere, candidatul trebuie s -şi transmit mesajul,
trebuie s -l repete cu orice ocazie, trebuie s foloseasc fiecare întrebare ca pe o
oportunitate de spune iar şi iar acel lucru care vrea s fie re inut de aleg tori.
Temele de dezbatere reprezint un aspect c ruia candida ii trebuie s -i acorde o mare
importan . Al doilea aspect este imaginea. Robert Weiss considera c într-o dezbatere
„cuvintele candida ilor şi imaginea lor sunt indestructibil legate. Ele se presupun reciproc,
se suprapun permanent şi se afecteaz inevitabil în nenum rate moduri“14. Aşa cum exist
strategii care pun accent pe transmiterea mesajului prin cuvinte, la fel exist strategii care
pun accent pe crearea unei anumite imagini pentru candidat şi transmiterea unor anumite
senza ii aleg torilor. Dan Nimmo identific trei startegii principale de imagine: conturarea
unui anumit stil de conducere, personificarea şi identificarea.15
Fiecare politician are un stil propriu, îns se pot identifica dou direc ii principale:
liderul activ şi liderul pasiv. Într-o dezbatere, candidatul care încearc s contureze şi s
impun o imagine de lider activ va face cât mai des referiri la ac iunile sale, la ini iativele
pe care le-a avut, la efectele pe care le-au avut acestea. Unii lideri prefer s proiecteze o
imagine diferit , şi atunci nu pun accent pe ac iuni şi ini iative, ci pe contracararea acestora,
strategia lor fiind mai mult reactiv . Acest lucru se aplic mai ales în cazul candida ilor din
opozi ie sau a celor care nu au avut prea multe oportunit i de a face lucruri care s
vorbeasc pentru ei. Adoptarea imaginii de lider activ şi dinamic este potrivit candida ilor
afla i în func ie, care au despre ce ac iuni s vorbeasc , şi îi avantajeaz mai mult pe
aceştia.
A doua strategie de imagine este personificarea, adic adoptarea unui anumit rol de c tre
candidat. El poate juca rolul omului obişnuit sau rolul liderului autoritar, rolul unui bun

65
manager sau rolul celui care poate aduce echilibru, pace, calm, linişte. În func ie de rolul
ales, se fac referiri la familie, valori morale, abilit i manageriale, abilit i de negociere cu
reprezentan ii societ ii civile, sindicate, partide, organisme interna ionale etc. Unele
imagini sunt mai populiste, altele presupun o anumit distan fa de aleg tori. Este bine ca
rolul pe care un candidat îl joac s fie în concordan cu personalitatea şi tr s turile sale de
caracter, s i se potriveasc din cât mai multe puncte de vedere. Totodat , e bine ca un
candidat s -şi asume rolul cu mult înainte de campania electoral . Astfel, dac imaginea
proiectat de el înaintea campaniei este de lider autoritar, el nu trebuie s o schimbe în
timpul campaniei cu cea, s zicem, de bun manager. Imaginea trebuie s r mân cât mai
constant de-a lungul evolu iei sale politice.
Cea de-a treia strategie este cea de identificare. Candida ii trebuie s dovedeasc foarte
clar c se identific cu speran ele şi aspira iile electoratului. În felul acesta el devine
credibil. Un exemplu clasic este imaginea proiectat de Ion Iliescu în 1992: „Un om dintre
noi, ca noi, pentru noi.“ Un lider asemenea electoratului s u, un lider care se identific cu
aleg torii s i. Mai mult, aleg torii s i se pot identifica cu el.
În concluzie, candida ii trebuie s aleag în cunoştin de cauz imaginea pe care doresc
s o proiecteze şi s foloseasc strategii adecvate acesteia. Ei trebuie s fie recognoscibili
atât la nivel de limbaj, cât şi de imagine, iar ceea ce spun trebuie s fie în deplin
concordan cu cine sunt.

Strategia ulterioară dezbaterii

Candida ii trebuie s ştie c o dezbatere nu se încheie o dat cu emisiunea care i-a
g zduit. Cine a câştigat? Cine a f cut cele mai multe greşeli şi gafe? Cine s-a pierdut cu
firea? Astfel de întreb ri urmeaz imediat dezbaterii, iar r spunsurile lor sunt la fel de
importante ca dezbaterea în sine. De fapt, nu conteaz ceea ce s-a întâmplat cu adev rat în
timpul dezbaterii, ci ceea ce aleg torii cred c s-a întâmplat. Nu conteaz cine a fost mai
bun, ci cine cred aleg torii c a fost mai bun. Percep iile electoratului asupra candida ilor
sunt mai importante decât realitatea care le-a generat. Prin urmare, cei care sunt cei mai
buni în a crea senza ii şi a influen a percep ii sunt candida ii cu cele mai mari şanse de
succes.

66
 Pe parcursul dezbaterilor exist anumite afirma ii care au poten ial de bomb cu efect
întârziat. Astfel, în toiul dezbaterii, este posibil ca o anumit afirma ie eronat s treac
neobservat . Analiştii politici şi reprezentan ii media care comenteaz ulterior presta ia
candida ilor pot dezv lui falsitatea afirma iei şi pot da naştere la reac ii negative întârziate.
Cu cât se acord o mai mare importan unei greşeli care trecuse neobservat în timpul
dezbaterii, cu atât va fi mai mare valul de critici şi va creşte num rul celor care îşi vor
schimba p rerile ini iale. Parafrazând, exist riscul ca o greşeal minor s schimbe o
percep ie major . Nu conteaz atât greşeala, cât importan a pe care mass media o acord
acesteia dup dezbatere.
Candida ii fac multe greşeli pe parcursul dezbaterilor, spun multe lucruri neadev rate,
dau cifre greşite şi denatureaz anumite fapte, îns nu toate intr în aten ia mass media, ci
numai unele. Un exemplu tipic în acest sens îl reprezint afirma ia preşedintelui american
Gerald Ford din timpul unei dezbateri preziden iale din 1976. Întrebat fiind ce p rere are
despre fenomenul totalitar din Europa de Est de la acea vreme, acesta a r spuns senin c nu
exist aşa ceva şi c statele europene au parte de un proces democratic înfloritor. La
momentul dezbaterii, afirma ia a trecut neobservat şi discu ia a continuat pe alte subiecte.
În urma dezbaterii îns , toate posturile de televiziune s-au întrecut în a dezv lui gafa şi a
accentua ignoran a candidatului. Astfel, o dezbatere care p rea a nu fi mai spectaculoas
decât altele (având candida i care nu au excelat prin nimic nici în bine, nici în r u) s-a
transformat într-una dintre cele mai mediatizate şi des men ionate de-a lungul vremii. Ceea
ce s-a întâmplat dup dezbatere a hotarât, de fapt, soarta acesteia. Un alt exemplu, de data
aceasta din realitatea politic româneasc , îl constituie replica lui Traian B sescu din timpul
dezbaterii din turul al doilea al alegerilor preziden iale din 2004. Întrebarea retoric a
acestuia despre alegerea pe care o are de f cut poporul român (nevoit s opteze între doi
candida i comunişti) s-a bucurat de un impact ascendent pe parcursul perioadei post-
dezbatere. Accentul pus de mass media pe aceast replic a mutat centrul de interes de la
celelalte teme de dezbatere la aceasta în mod special. Prin urmare, iat c efectele
dezbaterilor se constat şi la ceva timp dup ce acestea au avut loc. Rolul lor este
condi ionat de ceea ce se întâmpl atât înainte, în timpul dezbaterii propriu zise, cât şi dup
aceasta.

67
 De cele mai multe ori, aleg torii hot r sc cine a câştigat dezbaterea abia dup ce vorbesc
cu rudele, vecinii, prietenii, colegii şi, mai ales, dup ce au urm rit reac iile mass media.
Influen a interpersonal şi influen a media sunt doi factori cu rol hot râtor pentru succesul
unei dezbateri. Prin urmare, este nevoie şi de strategii post-dezbatere. Ele presupun eforturi
masive şi extrem de bine coordonate.
În primul rând, greşelile contracandida ilor trebuie aduse la cunoştin a mass media cât
mai repede de c tre candidat şi prezentate din punctul de vedere al acestuia, evident, cel
care-l avantajeaz cel mai mult. Cu alte cuvinte, el trebuie s aduc în discu ie numai acele
greşeli ale adversarului care îi pot aduce poten iale câştiguri, reducând dimensiunea celor
personale şi m rind importan a celor ale contracandida ilor. Aceste comentarii trebuie
f cute cât mai repede şi de c tre cât mai mul i membri de partid sau ai echipei de campanie.
Sus inerea ar tat candidatului de c tre partid şi de cât mai mul i lideri de opinie şi
reprezenta i mass media este un alt pas din strategie. Ea trebuie f cut cât mai f iş cu
putin . Greşelile contracandida ilor trebuie subliniate cât mai zgomotos, iar propriile
greşeli minimalizate cât mai mult şi mai repede cu putin . Un candidat trebuie s -şi
g seasc din timp şi s foloseasc purt torii secunzi de mesaj, care s îl sprijine imediat şi
s -i ia ap rarea necondi ionat, creând valuri necesare în direc ia dorit . Este bine ca aceste
eforturi s înceap imediat dup dezbatere şi s se desf şoare pe parcursul a mai multor
zile. Dezbaterea trebuie s genereze ştiri, analize, comentarii şi e de preferat ca acestea s
avantajeze candidatul şi s -i dezavantajeze pe contracandida ii s i. Folosirea de
personalit i cât mai proeminente care s sus in un candidat reprezint o alt tactic din
strategia post-dezbatere. Reclamele (testimonialele) fiind interzise, sus inerea trebuie
manifestat în alt fel, mai mult sau mai pu in direct, prin interviuri şi declara ii.
În concluzie, eforturile f cute de candidat şi de echipa sa de campanie nu trebuie s se
limiteze doar la dezbaterea propriu-zis . Ele trebuie s înceap cu mult înainte de ea, prin
preg tirea atât a candidatului, cât şi a electoratului şi a mass media, şi s continue chiar şi
dup ce dezbaterea a luat sfârşit. Fiecare etap are importan a ei, iar presta ia bun numai în
timpul uneia singure nu este suficient .

68
 Efectele dezbaterilor electorale
Orice discu ie asupra efectelor avute de dezbateri asupra aleg torilor îşi are limitele ei de
interpretare. În primul rând, acestea provin din unicitatea dezbaterilor. Fiecare dezbatere e
diferit . Candida ii sunt diferi i sau, dac sunt aceiaşi ca în alte dezbateri, pozi iile de pe
care pornesc în campania electoral sunt diferite. Temele de dezbatere difer de la un an
electoral la altul, la fel şi audien ele, categoriile electorale, precum şi gradul de acoperire în
pres sau modul de reflectare. Regulile de dezbatere se schimb în permanen , la fel şi
formatul emisiunilor, orele lor de difuzare şi posturile de televiziune care le g zduiesc. Prin
urmare, este aproape imposibil s vorbim despre efectele dezbaterilor. În condi iile în care
totul difer atât de mult, este clar c şi efectele vor varia la fel de mult.
În al doilea rând, efectele lor nu pot fi tratate în mod izolat, ci trebuie integrate în
discu ia despre efectele pe care le au toate celelalte forme de comunicare din campania
electoral . Aleg torii primesc informa ii despre candidat în diferite moduri şi prin diverse
mijloace. Percep iile se formeaz pe tot parcursul campaniei, aşa c este dificil s se
disting între percep iile formate numai în urma dezbaterii, între efectele provocate de
aceasta şi efectele provocate de spoturi, afişe, pliante etc.
Dincolo de toate aceste obstacole, pot fi identificate, totuşi, câteva efecte comune pentru
toate dezbaterile. Acestea sunt16:
– creşterea audienţei. Dezbaterile atrag, de cele mai multe ori, un num r foarte mare de
telespectatori. Ele înseamn spectacol, duel, lupt , confruntare şi reprezint unul dintre cele
mai aşteptate şi mai comentate evenimente ale unei campanii electorale. Din acest punct de
vedere, al turi de evenimente sportive şi gale de premiere, dezbaterile se num r printre
evenimentele care duc la cote impresionante de audien pentru posturile de televiziune
care le g zduiesc.
– consolidarea intenţiilor iniţiale de vot. Chiar dac sunt evenimentele cele mai
urm rite, s-a constatat c dezbaterile nu schimb radical inten iile de vot, ci, mai degrab , le
confirm şi le consolideaz . Chaffee17 a încercat s explice acest fenomen spunând c
problemele care se discut într-o dezbatere tind s fie traduse de aleg tori în evalu ri care
sunt adaptate în aşa fel încât s coincid cu sistemul ini ial de predispozi ii politice.

69
 -dislocarea unui număr limitat de votanţi şi trecerea lor de la un candidat la altul. În
mod normal, dezbaterile nu duc la migr ri majore ale votan ilor de la un partid la altul.
Exist , îns , un anumit num r de aleg tori care îşi schimb op iunea ini ial de vot.
Schimb rile nu au loc la nivelul electoratului stabil, ci al celui fluid şi al nehot râ ilor. În
cazul în care cursa electoral este foarte strâns , acest num r poate deveni semnificativ, în
sensul c poate conta mult mai mult decât în cazul altor alegeri.
– formarea agendei de probleme a alegătorilor. Teoria agenda setting explic foarte
bine acest fenomen. Problemele care au cea mai mare acoperire în media devin în mod
automat cele care preocup cel mai mult pe aleg tori. Lucrurile discutate în cadrul unei
dezbateri tind s fie considerate cele mai importante. Astfel, dac situa ia înv mântului
este o problem aflat pe locul al şaselea în agenda de probleme a cet enilor, în urma unei
dezbateri în care este discutat pe larg, ea poate urca pe locul trei sau patru în lista
lucrurilor considerate prioritare. Func ia de agenda setting pe care o au dezbaterile
electorale reprezint unul dintre efectele cele mai evidente.
– cunoaşterea mai bună a temelor de dezbatere. În acest caz, p rerile sunt împ r ite.
Exist cercet tori care consider c cet enii sunt mai bine informa i dup o dezbatere decât
erau înaintea ei. Al ii consider c , dat fiind caracterul facil al discu iilor şi timpul lor
limitat, aleg torii nu r mân cu nici o informa ie esen ial de pe urma lor. Adev rul poate fi
considerat ca fiind undeva la mijloc. Unii aleg tori afl multe lucruri noi în timpul
dezbaterilor. Unele informa ii sunt de interes pentru ei, altele nu. Cele mai multe informa ii
nu se re in, îns . Ele nu intereseaz sau nu sunt explicate pe în elesul aleg torilor. Multe
informa ii considerate importante de c tre candida i trec pe lâng aleg tori f r a-i atinge în
nici un fel. Prin urmare, putem vorbi mai degrab de o modificare de ordin cantitativ decât
de ordin calitativ în nivelul informa iilor electorale al aleg torilor în urma dezbaterilor.
– modificarea imaginii candidaţilor. Acest efect a fost evident înc de la prima
dezbatere electoral televizat din istorie (Kennedy vs. Nixon). Cu cât gradul de notorietate
al unui candidat este mai redus, cu atât presta ia sa la o dezbatere va fi mai important şi va
influen a modul în care e perceput de aleg tori. Dezbaterile reprezint pentru candida i
ocazii s transmit şi altfel de mesaje decât verbale. Ei trebuie s vorbeasc despre ei înşişi
şi s conving şi prin inut , mimic , gestic , atitudine, comportament. Gradul în care ele
afecteaz imaginea unui candidat este invers propor ional cu gradul de cunoaştere a

70
candidatului respectiv. Cu alte cuvinte, cu cât un candidat e mai cunoscut, cu atât e mai
pu in probabil ca imaginea lui s fie afectat radical de dezbatere. Şansele crescute de a-şi
îmbun t i imaginea apar in candida ilor mai pu in cunoscu i.
– întârzierea luării deciziilor finale de vot. S-a constatat c cei mai mul i aleg tori
prefer s urm reasc m car o dezbatere înainte de a-şi anun a inten ia final de vot.
Dezbaterile au ca efect crearea unor anumite aştept ri şi amân ri din partea aleg torilor.
Electoratul stabil are nevoie de o ultim confirmare. Electoratul volatil are nevoie de un
motiv în plus ca s se hot rasc de partea cui s voteze. Dezbaterile ofer astfel de
confirm ri şi motive. Acest lucru este, de obicei, în avantajul celui care conduce în sondaje.
În condi iile în care inten iile şi hot rârile de vot sunt amânate în aşteptarea dezbaterilor,
este mai greu pentru candida ii de pe locurile urm toare s micşoreze semnificativ distan a
într-un timp foarte scurt.
– confirmarea libertăţii presei şi a procesului democratic. Prezen a alegerilor, în
general, şi a dezbaterilor electorale, în special, confirm existen a unui anumite libert i a
presei şi a unui proces democratic. Teoretic, dezbaterile contribuie la creşterea încrederii
cet enilor în procesul democratic, în general, şi a satisfac iei lor c au parte de alegeri
libere. Apatia electoral şi gradul crescut de dezinteres fa de politic şi de alegeri nu sunt
generate de dezbateri. Dimpotriv chiar, dezbaterile sunt prilejuri de dep şire a atitudinilor
negative fa de politic , politicieni şi alegeri. Nu prezen a dezbaterilor în campania
electoral duce la scepticismul şi apatia electoratului, ci nivelul lor şi presta ia politicienilor
sunt urm ri ale alter rii procesului politic.

1.8. Echipa de campanie

Consultan ii politici au menirea de a asigura serviciile necesare unei bune desf şur ri a
campaniei electorale. O firm de consultan politic ce ofer servicii complete (full-
service) unui candidat îşi asum obliga ia de a oferi informa ii despre categoriile de
aleg tori pe care ar trebui s le vizeze acesta, despre metodele de atragere a electoratului, s
conceap mesaje, s scrie discursuri şi materiale pentru pres , s conceap materialele
publicitare, s le plaseze pe unele în media, s organizeze turneul electoral, s planifice
vizitele, s ofere preg tire pentru dezbateri etc. Unele firme pot oferi servicii complete,

71
altele sunt specializate numai pe anumite segmente ale marketingului electoral, oferind
servicii specializate. Vom discuta în acest capitol patru dintre serviciile cel mai des oferite
de firmele de consultan politic şi despre cei care le pun în aplicare.

Speechwriter/copywriter
În practica marketingului politic american se face distinc ie între speechwriter – cel care
scrie discursuri, alocu iuni sau orice text rostit în public – şi copywriter – cel care scrie
texte destinate tipăririi: machete de pres , pliante, comunicate, broşuri etc. În România,
aceast distinc ie nu a ap rut înc , iar persoanele care se ocup de scrierea discursurilor
sunt, de regul , şi scriitori de texte destinate tiparului. Datorit publicit ii comerciale,
termenul mai utilizat la noi în ar este cel de copywriter.
Meseria de scriitor de discursuri politice a ap rut înc din Antichitate. Politicieni precum
Iulius Cezar şi Nero au primit ajutor pentru discursurile lor. De-a lungul timpului, aceast
meserie a fost mai mult sau recunoscut , apreciat sau criticat , îns nu a fost niciodat
amenin at cu dispari ia. De multe ori, practicarea ei a fost privit cu suspiciune. Celebru în
acest sens este exemplul lui Amos Kendall, cel care îi scria discursurile preşedintelui
american Andrew Jackson. El era cunoscut drept „maşina de scris şi de min it a
preşedintelui“18.
Mul i dintre politicienii faimoşi din istorie nu au avut studii superioare, ba unii nu ştiut
nici m car s scrie sau s citeasc prea bine. Astfel de exemple exist şi în zilele noastre,
prin urmare, meseria de scriitor de discursuri (speechwriter) a devenit una nu numai
respectabil , ci şi foarte profitabil . A avea un ajutor profesionist în scrierea de discursuri a
devenit un lucru firesc şi foarte necesar pentru un politician modern. Mult timp electoratul
nu a avut ştiin de existen a unor astfel de persoane în anturajul politicienilor. Cei mai
mul i oameni atribuie în mod automat unui politician toate discursurile pe care acesta le
rosteşte. De fapt, sunt pu ini politicienii dispuşi s admit c vorbele lor sunt gândite şi
scrise de al ii. Unii chiar prefer s spun c discursul lor este o colaborare, un efort comun
al politicianului şi al copywriter-ului, cel din urm doar punând în cuvinte ideile politice.
Rolul s u este de a prelua ideile candidatului şi de a le îmbr ca în cea mai bun form
posibil , respectând îns , întru totul dimensiunea politic hot rât de candidat. Uneori, un
politician poate l sa în seama copywriter-ului întreaga munc de concep ie a discursului, nu

72
numai aducerea ideilor la o form mai elegant şi mai coerent . Acest lucru poate fi
d un tor în m sura în care copywriter-ul nu are preg tirea politic necesar şi sugereaz
introducerea unor idei, propuneri sau proiecte care ar putea corespunde aştept rilor
popula iei, dar au prea pu in leg tur cu profilul ideologic al candidatului.
Adev rul este c nu mai exist politician actual care s nu aib cel pu in un scriitor de
discursuri, dac nu chiar o echip întreag . De exemplu, în vizita istoric a preşedintelui
american Bill Clinton în China în iunie 1998, din totalul de 1.200 de membrii ai delega iei,
peste 100 au fost copywriter-i şi speechwriter-i. Pe parcursul vizitei, care a durat 9 zile,
preşedintele american a avut numeroase întâlniri în cadrul c rora a rostit discursuri, a vizitat
obiective politice, economice şi culturale unde a trebuit s scrie diverse texte în c r i de
onoare, a dat declara ii şi a sus inut conferin e de pres . Nimic din ceea ce a spus sau scris
Clinton în fiecare din aceste situa ii nu a fost întâmpl tor, el având la dispozi ie cel pu in un
punctaj orientativ (explica ia acestui termen va fi dezvoltat mai jos).
O campanie modern presupune existen a unei echipe de copywriter-i, fiecare specializat
pe anumite tipuri de discurs, materiale pentru pres , mesaje pentru diferitele împrejur rile
politice ale momentului. Deşi e o realitate fireasc , nu se poate spune c nu exist un
oarecare sentiment de disconfort în leg tur cu asta. Teoretic, exist dou motive prin care
se justific folosirea copywriter-ilor.
Primul motiv are leg tur cu resursele limitate de timp de care dispune un candidat.
Ritmul campaniei este atât de alert, încât acesta nu dispune de timpul necesar conceperii
tuturor mesajelor, discursurilor şi materialelor pentru pres . În medie, e nevoie s se
rosteasc zeci de discursuri pe s pt mân şi s se difuzeze câte cel pu in un mesaj şi un
comunicat de pres pe zi, dac nu chiar mai multe. Un candidat are cel pu in trei sau patru
situa ii oficiale pe zi (evenimente, conferin e de pres , ceremonii, întâlniri cu aleg torii,
interviuri, talk show-uri) la care trebuie s participe şi, evident, s vorbeasc . Nu este
posibil s se preg teasc discursuri separate pentru toate situa iile şi problemele de zi cu zi.
De aceea, este nu numai justificabil, ci chiar indicat s existe persoane specializate, care s
se ocupe de conceperea discursurilor şi a materialelor necesare.
Al doilea motiv îl reprezint posibilitatea de a avea discursuri şi materiale de un nivel
calitativ mai bun. Este de aşteptat ca un scriitor profesionist s aib mai mult talent la scris
decât un politician. Prin urmare, un discurs scris de un profesionist al vorbelor are mai

73
multe şanse de a fi mai bun decât cel scris de o persoan f r o preg tire special în acest
sens. Dar un discurs bun nu trebuie s reflecte talentul celui care scrie, ci realitatea
candidatului. El nu trebuie s pun în eviden talentul copywriter-ului, ci ideile şi
personalitatea candidatului.

Responsabilităţile unui speechwriter/copywriter

Complexitatea acestei meserii a fost bine surprins de un veteran al ei, Joseph Berger,
copywriter timp de 25 de ani pentru Partidul Democrat din SUA: „cea mai important
sarcin a unui copywriter este s cunoasc candidatul pentru care scrie; s -i cunoasc ideile
politice, concep iile despre lume şi via , în general, şi despre probleme punctuale, în
special; şi, mai ales, s vad cât de clare îi sunt acestuia propriile idei, cât de constant şi
coerent e în concep ii şi în afirma ii“19.
To i copywriter-ii politici subliniaz importan a enorm a cunoaşterii candidatului
pentru care lucreaz . Un copywriter trebuie s cunoasc foarte bine sistemul de valori al
celui pentru care scrie. F r acest lucru nu ar fi posibil crearea unui discurs autentic, care
s dea impresia c apar ine acelui politician, c îl reprezint , c îi reflect întocmai
concep iile politice. De asemenea, el trebuie s foloseasc un limbaj accesibil candidatului;
trebuie s scrie cu cuvintele candidatului, nu cu cuvintele proprii. Munca de cercetare şi
documentare este esen ial în aceast privin . Uneori un candidat nu are timpul necesar s
stea de vorb cu copywriter-ii s i şi s le explice fiecare idee a sa. Prin urmare, un
copywriter trebuie s afle singur cum „sun “ candidatul, cum vorbeşte, care îi este stilul,
ritmul de vorbire, accentul, ce termeni foloseşte, care îi sunt expresiile preferate. O poate
face urm rind înregistr ri ale candidatului în diferite ocazii, ascultând interven iile sale din
emisiuni radiofonice, v zându-i presta ia în dezbaterile televizate şi în dialogul cu al i
politicieni. Numai aşa va putea face un discurs care s reflecte cu adev rat realitatea
politic a acelui candidat.
Oricât de bun ar fi discursul, oricât de geniale ar fi ideile exprimate în el şi oricât de
potrivit aleşi termenii, dac el nu reflect realitatea candidatului, discursul este un eşec.
Exist câteva scenarii posibile.

74
 – candidatul decide s nu-l foloseasc deloc sau, în cel mai bun caz, s foloseasc doar
p r i din el. În cel mai r u caz, îl poate concedia pe copywriter pentru c nu şi-a f cut bine
meseria;
– candidatul decide s -l foloseasc , dar, nesim indu-se în largul s u cu limbajul folosit
sau cu modul în care sunt exprimate ideile, nu are o presta ie credibil şi conving toare;
– candidatul intr în panic în timpul discursului, devine nervos şi presta ia sa public
are de suferit şi mai mult. Face erori de exprimare gramaticale din cauza disconfortului
creat, erori pe care nu le-ar fi f cut într-o situa ie normal . Devine valabil principiul
„bulg relui de z pad “, erorile şi gafele se creeaz unele din altele şi se înmul esc pe
m sura discursului;
– candidatul reuşeşte s -şi duc la bun sfârşit discursul şi este criticat aspru în pres ,
primeşte întreb ri incomode în timpul conferin ei de pres sau, mai r u, este acuzat şi
învinuit în mod repetat de presta ia proast pe care a avut-o. Situa ia se întoarce în
defavoarea lui, iar el are mai mult de pierdut de pe urma acelui discurs, decât ar fi avut dac
nu l-ar fi inut deloc.
Prin urmare, un bun copywriter trebuie s nu altereze sau s modifice în nici un fel ideile
şi concep iile candidatului, ci s le dea o form cât mai uşor de exprimat şi re inut, şi s
şlefuiasc exprimarea acestuia, în m sura în care acest lucru este posibil. Un copywriter
trebuie s aib o mare versatilitate. El trebuie s fie capabil s scrie pentru candida i din
diferite partide politice, care au concep ii diverse, şi despre o multitudine de subiecte care
acoper teme de politic extern sau intern , de economie na ional sau mondial , conflicte
interna ionale etc. De asemenea, el trebuie s scrie discursuri pentru diverse zile omagiale,
anivers ri, comemor ri, inaugur ri etc. Cel mai important, el trebuie s ştie s fac
cercetare. Dac nu cunoaşte un subiect, atunci trebuie s ştie de unde s afle cât mai multe
informa ii despre acel subiect, într-un timp cât mai scurt.
Nu în toate situa iile un copywriter trebuie s scrie un text unitar, fie el discurs sau text
destinat tiparului. În majoritatea situa iilor, omul politic se afl în dialog cu alte
personalit i, cu grupuri de persoane care provin dintr-un mediu specific sau cu publicul
larg. Prn urmare, el va trebui s vorbeasc liber, urmând spontan firul firesc al discu iei sau,
în cel mai r u caz, s -şi consulte noti ele. Acestea sunt colocvial numite punctaje şi cuprind
mesajele de for pe care trebuie s le transmit omul politic, indica ii asupra posibilelor

75
întreb ri, precum şi r spunsurile la acestea, şi, nu în ultimul rând, mai multe formul ri
memorabile, care ar putea fi utilizate în anumite momente.
Dincolo de toate astea, un copywriter trebuie s aib informa ii şi despre publicul
candidatului pentru care scrie, despre audien a pe care o poate avea în momentul în care
acesta îşi prezint discursul, şi despre ocazia cu care acesta este inut. Este un discurs inut
numai pentru un num r de oameni afla i la un eveniment? Care este natura acelui public?
Care le sunt interesele? Care este impresia pe care candidatul vrea s o lase? Este un discurs
care urmeaz a fi mediatizat? Prin ce mijloace?
În concluzie, meseria de copywriter este complex şi presupune cunoştin e multe şi din
variate domenii. „De cele mai multe ori, se scrie sub o mare presiune de timp şi se aşteapt
ca rezultatele s fie mereu de cea mai bun calitate. Cu alte cuvinte, cunoştin ele sunt
importante, talentul este vital, îns a avea nervii tari şi a lucra sub stres reprezint condi ii
obligatorii pentru a rezista cu succes în aceast meserie.“20

Speech coaches
Un serviciu oferit în mod curent de c tre agen iile de consultan politic din toat lumea
îl reprezint aşa numitul speech coaching, adic antrenamentul f cut candidatului în
vederea întâlnirilor publice şi a dezbaterilor televizate pe care acesta le va avea. Unul dintre
cei mai cunoscu i astfel de „antrenori“, Roger Ailes21 (a lucrat pentru Ronald Reagan şi
George Bush) a identificat zece dintre cele mai frecvente probleme de comunicare care se
pot întâlni la politicieni. În func ie de abilit ile de comunicare ale unui candidat, de
carisma acestuia, de punctele lui tari şi slabe, un consultant pe probleme de comunicare va
trebui s -l înve e pe candidat cum s dep şeasc unul sau mai multe din obstacolele din
lista de mai jos:
– bariera de comunicare ini ial cu un public nou sau necunoscut;
– rigiditatea limbajului non-verbal ( inut , mimic , gestic ) şi exprimarea neadecvat
(termeni incorect folosi i, greşeli gramaticale, limbaj de lemn etc.);
– prezentarea defectuoas a materialelor informative şi neimplicarea emo ional a
publicului;
– st rile de panic şi sentimentele de neîncredere în capacitatea de a vorbi în fa a
publicului;

76
 – lipsa expresiilor faciale şi a incapacitatea de a stabili contactul vizual cu publicul s u
sau, dimpotriv , excesul de mimic şi gestic ;
– lipsa umorului;
– lipsa de claritate şi concizie în discursuri datorat unei insuficiente preg tiri;
– lipsa de tonus şi ritm în vorbire şi volumul redus al vocii;
– frica de t cere, de pauzele de vorbire şi de pauzele de respira ie;
– limbajul exagerat de elevat, discurs plictisitor, neadecvat publicului int şi lipsa unor
materiale informative ajut toare interesante.
Un exemplu în acest sens poate fi cel al candidatului Emil Constantinescu, care, în
campania electoral pentru alegerile preziden iale din 1996, a fost preg tit pentru
dezbaterea final de c tre cunoscutul actor Ion Caramitru. Mai recent, o serie de candida i
despre care se ştia c nu sunt foarte buni oratori au avut presta ii decente sau chiar
remarcabile în dezbaterile televizate. Este cazul candida ilor George Becali, Dumitru
Dragomir sau Marian Vanghelie, în timpul campaniilor electorale din 2004. putem
presupune c aceşti candida i au avut o preg tire special înaintea dezbaterilor.

Media planners
Departamentul de media planning se ocup de cump rarea spa iului în pres şi a
timpului de anten necesar pentru plasarea în media a mesajelor electorale sub form de
machete de pres , spoturi video şi audio. De asemenea, media planner-ul decide care este
cel mai potrivit vector media pentru un anumit spot sau machet de pres , care este
intervalul orar sau momentul din grila de programe în care inserarea unui anumit spot va
atinge publicul int vizat. Media planner-ul transmite c tre posturile de radio şi
televiziune, precum şi c tre ziare, solicit rile de a fi plasate spoturile sau machetele de
pres în spa iile pe care le consider optime. Producerea spoturilor şi machetelor nu intr în
atribu iile unei firme de consultan , deşi acest lucru s-a întâmplat frecvent în alegerile din
România postdecembrist . Mai nou, producerea propriu-zis a spoturilor video şi audio
revine altor firme, specializate în produc ia de materiale video şi audio. Conceperea lor
intr , îns , în atribu ia consultan ilor politici. Aceştia trebuie s furnizeze ideea, conceptul
în jurul c ruia se va construi întreaga campanie video şi audio. Ei trebuie s sf tuiasc un
candidat asupra strategiilor de plasare în media a mesajelor care au mers pân acum şi care

77
nu, a motivelor pentru care s-a întâmplat acest lucru, a modului în care al i candida i au fost
afecta i de o problem similar şi cum au rezolvat-o. De ademenea, ei trebuie s cunoasc
pia a media, cotele de audien ale posturilor de televiziune şi radio şi tirajele cotidianelor
atât la nivel na ional, cât şi local. S aib cât mai multe oferte de pre uri şi raporturi pre -
calitate. În func ie de aceste informa ii, ei trebuie apoi s decid ce strategie media este cea
mai potrivit pentru acel candidat, care segmente orare, zile, tipuri de emisiuni, rubrici sunt
cele mai potrivite pentru difuzarea mesajului s u, care sunt avantajoase atât ca pre , cât şi
ca num r poten ial de telespectatori, ascult tori şi cititori.

Experţi în direct mail

Preg tirea scrisorilor adresate aleg torilor şi a altor materiale informative destinate s
ajung în cutiile poştale ale cet enilor reprezint unul dintre serviciile cele mai frecvent
oferite unui candidat politic. Dincolo de materialele propriu-zise, firma de consulta
trebuie s ofere şi baza de date necesar pentru expedierea lor. Cu alte cuvinte, ei trebuie s
de in liste de aleg tori la zi cu numele şi adresele lor complete. Alc tuirea unor astfel de
liste presupune eforturi umane şi financiare considerabile. Ele trebuie modificate periodic şi
adaptate în func ie de aria geografic sau bazinul electoral vizate de candidat. Este indicat
ca pe aceste liste s poat fi incluse cât mai multe personalit i publice, lideri de opinie,
persoane cu influen asupra unor categorii largi de aleg tori. Cu alte cuvinte, astfel de
exper i trebuie s ofere dou servicii: primul îl reprezint producerea propriu-zis a
scrisorilor şi materialelor electorale, al doilea fiind alc tuirea bazelor de date necesare şi
expedierea acestora c tre electoratul vizat. În cazul în care un candidat e sus inut de un
partid, e bine ca listele candidatului şi ale partidului s fie coroborate şi dezvoltat o list
comun .
Evident, o firm de consultan politic ofer mai multe servicii decât cele enumerate
aici. Num rul consulta ilor, exper ilor, specialiştilor, al celor care se ocup de buna
desf şurare a lor este mult mai mare şi nu se încadreaz numai în cele patru categorii
men ionate. Clasificarea nu are preten ii de exhaustivitate. Caracterul lucr rii de fa nu
permite o abordare pe m sura complexit ii acestui subiect. Am încercat s eviden iem, pe
scurt, principalele aspecte pe care le presupune activitatea de consultan politic în timpul
unei campanii electorale, principalele responsabilit i ale celor care fac aceast meserie şi

78
problemele cu care se confrunt aceştia. Fiecare an electoral aduce cu sine schimb ri în
activitatea desf şurat de consultan ii politici, dinamica acestui domeniu de activitate fiind
strâns legat de dinamica şi stabilitatea sistemului politic, electoral, economic şi social al
momentului. Lucrul în echip este foarte important în aceast meserie, iar buna cunoaştere
şi în elegere a candidatului pentru care se lucreaz reprezint un element esen ial pentru
reuşita unei campanii.

Întrebări de verificare

1. În statele occidentale, în general, şi în SUA, în special, purt tori de mesaj mai pot fi
şi rudele candidatului (so ia, copiii, p rin ii). Este aceast metod aplicat cu succes
în România?
2. Este indicat ca pe listele de direct mail ale unui candidat s fie incluse cât mai multe
personalit i publice, lideri de opinie, persoane cu influen asupra unor categorii
largi de aleg tori? De ce?
3. Cui se adreseaz campania negativ ?
4. Care sunt posibilit ile de reac ie la atacurile din campania negativ ?
5. Ce re ine cel mai bine electoratul dintr-o dezbatere electoral ?
6. Care este rolul unui copywriter politic?
7. Care sunt regulile de construc ie a unui mesaj politic?
8. De câte tipuri de resurse dispune un candidat politic şi care sunt cele mai
importante?
9. Ce înseamn imagine politic şi cum se m soar aceasta?
10. Care sunt metodele de care dispune un candidat în func ie pentru a-şi face campanie
electoral ?

Exerciţii

1. Imagina i-v c sunte i consilierului unui candidat politic. Cu ce argumente l-a i

convinge c sondajele de opinie sunt importante pentru succesul campaniei sale?

79
 2. Imagina i-v c face i parte din echipa unui candidat politic în calitate de
speeachcoach. Care sunt cele mai importante sfaturi pe care i le-a i da înainte de o
dezbatere electoral televizat ?
3. Imagina i-v c sunte i consilierului unui candidat politic, iar acesta a fost acuzat în
pres de deturnare de fonduri. Acuza ia este neadev rat şi nefondat . Concepe i un
mesaj adecvat pentru a împiedica izbucnirea unui scandal mediatic.

Note
1. Newman, I. Bruce (Editura), Handbook of Political Marketing, Sage Publications,
Londra, 1999.
2. Beciu, Camelia, Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2002.
3. Schnur, Dan, „Greater than the sum of the parts“, în Handbook of Political Marketing,
Sage Publications, Londra, 1999.
4. Idem.
5. Idem.
6. Lebel, Gregory C. , „Managing Volunteers“ în Handbook of Political Marketing, Sage
Publications, Londra, 1999.
7. Harry Truman, „Out of the Past“, în revista People, februarie 1981.
8. McCombs, M., D.L.Shaw, „The agenda-setting function of the mass media“, Public
Opinion Quarterly, nr. 36, 1972, 176-185.
9. Newman, I. Bruce (Editura), op. cit.
10. Idem.
11. Trent, Judith, Political campaign communication: principles and tactics, Praeger,
Londra, 2000.
12. Auer, Jeffery, Great debates: Kennedy vs. Nixon, 1960, Sidney Kraus, Bloomington,
Indiana University Press, 1964.
13. Trent, Judith, op. cit.
14. Weiss, Robert, „The presidential debates in their political context. The issues-image
interface in the 1980 campaign“, Speaker and Gravel, nr. 18, 1981.
15. Nimmo, Dan, apud. Trent, Judith, op. cit.
16. Trent, Judith, op. cit.
17. Idem.
18. Citat din William Norwood Brigance, „Ghostwriting before Franklin D. Roosevelt
and the Radio“ în Today’ s Speech, 1956.
19. Thomas Benson, „Conversation with a Ghost“ în Today’s Speech, 1968.
20. Idem.
21. Trent, Judith, op. cit.

80
Capitolul 2

Campaniile electorale din România. Prezentare cronologică

2.1. De la totalitarism la democraţie

În celebra sa lucrare dedicat totalitarismului, Hannah Arendt spunea: „For a

propagandei totalitare […] st în abilitatea de a închide şi izola masele de lumea real “1.
Nici regimul comunist din România nu a fost diferit de aceast realitate. Statul de inea
controlul absolut asupra tuturor sistemelor de comunicare şi dirija prin acestea torentul
propagandistic asupra unei popula ii afectate de penuria alimentar , de politica de
interzicere a avorturilor şi de acuta criz energetic , criz care – de la un anumit moment –
le amenin a chiar fiin a biologic . Promovarea marilor victorii socialiste şi extinsul cult al
personalit ii familiei conduc toare se aflau într-o grav contradic ie cu realitatea de zilnic
a românilor.
Spre deosebire de alte ri supuse propagandei în diferite momente istorice, România a
tr it experien a unei propagande devenite complet necredibile pentru locuitorii s i. Deşi
obliga i de sistem s accepte versiunea oficial a realit ii, cei mai mul i dintre cet enii
României aveau sim ul realit ii şi f ceau responsabil – în mod corect – perechea
conduc toare de starea de lucruri din ar . Dac la moartea lui Stalin – unul dintre p rin ii
totalitarismului şi ai propagandei – a plâns o întreag na iune (semn c realitatea oficial se
apropia în destule puncte de percep ia popular asupra realit ii), la moartea familiei
Ceauşescu n-a plâns nimeni. Am asistat deci la falimentul propagandei ca instrument de
dominare a na iunii. România era dominat în acel moment doar prin teroare.
Momentul decembrie ’89 a marcat ieşirea României din zona totalitar şi începutul
tranzi iei c tre pluralismul politic, c tre economia de pia şi c tre comunicarea deschis .
Totala lips de credibilitate a regimului Ceauşescu a determinat o uriaş credibilizare a
celor care şi-au asumat public victoria. România sc pase de un regim totalitar, pentru a fi
pus în periculoasa situa ie de a adopta, de bun voie şi imediat, un altul. Credibilitatea noii
puteri de la Bucureşti a fost – pentru câteva luni – noul dictator al României. Luptele de
strad care au înso it c derea regimului comunist, extraordinarele mesaje interna ionale,
care soseau din toate col urile lumii, deformarea voit sau nu a realit ii de c tre noua
putere (ştirile privitoare la cei 60.000 de mor i, la otr virea apei, la comandourile teroriste

81
str ine, tot folclorul legat de performan ele teroriştilor etc.), construirea unui duşman
colectiv întruchipat de Securitate (punctat şi cu elemente neclare, ca în cazul locotenent-
colonelului Trosca, şeful Statului Major al trupelor USLA, chemat s apere cl direa
Ministerului Ap r rii Na ionale, omorât din greşeal de unit i ale armatei şi apoi prezentat
la televiziune ca exemplu de terorist), mitologia noilor lideri genera i de revolu ie (Ion
Iliescu era prezentat ca fiind un apropiat al lui Gorbaciov, generalul Militaru – ca un
adversar al lui Ceauşescu, Petre Roman – ca un superspecialist occidentalizat etc.), toate
acestea i-au creat noii puteri o imagine care a determinat sanc ionarea din start a oric rei
tentative de opozi ie.
Disiden ii – pu ini la num r – ai regimului Ceauşescu au fost decredibiliza i imediat ce
au încercat s aib p reri contrare noii puteri. Partidele istorice, reintrate în legalitate dup
dictatura comunist , au fost întâmpinate imediat cu ostilitate de c tre opinia public , înainte
chiar ca puterea s ac ioneze împotriva lor. Extraordinarul scut de imagine generat de
Revolu ia din Decembrie, scut care îi proteja pe to i cei afla i în jurul lui Ion Iliescu şi care
îi va proteja ani buni – evident cu eficien din ce în ce mai sc zut – a devenit cea mai
puternic for politic din România. În spatele s u, FSN a condus România în primele şase
luni de libertate. Dup momentele ini iale de euforie şi de naivitate, noua putere şi-a intrat
în mân şi a început s lucreze.
Din punct de vedere imagologic, se constat o insisten de a identifica duşmanii din
interior şi de a sugerara existen a unor duşmani externi. Deşi nu avea nici un element al
unei democra ii, România începutului de an 1990 nu mai era o ar totalitar . Iar primele
mitinguri de dup Revolu ie au demonstrat aceast aser iune. Ultimul lucru pe care şi-l
putea permite noua putere era folosirea for ei împotriva demonstran ilor. Aceast mişcare ar
fi condus automat la decredibilizarea sa, deoarece, în ochii opiniei publice, noua putere
fusese generat chiar din mijlocul demonstran ilor care se luptaser cu for ele lui
Ceauşescu. Folosirea minerilor de trei ori în primele şase luni ale anului 1990 porneşte şi de
la acest calcul de imagine.
Al doilea pas important înspre democra ie a fost apari ia, imediat dup 1 ianuarie 1990, a
mai multor ziare particulare. Dac principalul canal de comunicare, televiziunea na ional ,
era controlat de putere, apari ia unor canale alternative – deşi cu o for mult redus – a
determinat ini ierea comunic rii deschise între stat şi cet ean. Monopolul de inut de stat

82
asupra televiziunii na ionale, a radioului na ional, a fabricilor de hârtie şi a tipografiilor a
determinat ac iuni în for ale statului, ac iuni care vizau limitarea la maxim a informa iilor
care contraveneau informa iei oficiale. Deşi nu avem de-a face cu propaganda clasic
(aceea specific regimurilor totalitare), diseminarea c tre popula ie doar a informa iei
oficiale este pân la urm tot o form de propagand . O propagand de tranzi ie. Informa ia
nu mai era impus prin for a sistemului care o genereaz , ci prin blocarea accesului masei
la alte informa ii. Acest sistem, combinat cu permanenta enun are a pericolelor care
pândesc tân ra democra ie româneasc , a determinat naşterea unui sentiment de nelinişte în
întreaga societate româneasc .

2.2. Decembrie 1989 – mai 1990

Existen a uriaşei presiuni propagandistice exercitate de putere a împ r it popula ia
României în dou tabere perfect definite, care nutreau una fa de cealalt un violent
sentiment de respingere. Anul 1990 a fost primul, şi pân în prezent singurul, în care în
timpul manifesta iilor de protest s-au aflat fa în fa grupuri de cet eni care sus ineau unii
puterea şi ceilal i opozi ia. Din 1991, manifesta iile sociale vor fi numai împotriva puterii,
iar în fa a manifestan ilor se vor afla doar for ele de ordine. Escaladarea urii dintre cele
dou tendin e ale societ ii româneşti s-a concretizat, cum era normal, şi în campania
electoral .
Prezen a pericolelor în mijlocul societ ii româneşti, prezen a duşmanilor din interior şi
sugerarea existen ei unor duşmani externi au transformat societatea româneasc a anului
1990 într-o cetate asediat , al c rei cuvânt-cheie era neliniştea, care, din când în când, se
transforma în furie fa de cei care împiedicau bunul mers al lucrurilor. În primele dou luni
ale anului 1990, conducerea provizorie a luat câteva m suri care au fost foarte bine primite
de popula ie. Este vorba de m rirea pensiilor pentru mai multe categorii socio-profesionale,
printre care militari şi cooperatori, restituirea p r ilor sociale c tre salaria i (o sum care se
apropia atunci de 27 de miliarde de lei), împropriet rirea membrilor CAP cu câte 5.000 de
metri p tra i de p mânt. Simultan cu aceast veritabil dezl n uire de generozitate statal ,
via a de zi cu zi a românilor se schimba în bine. În magazine ap ruse mâncarea, cartelele
disp ruser , curentul nu se mai oprea, era c ldur în apartamente, iar televiziunea na ional

83
emitea 24 de ore din 24. Un sondaj de opinie realizat de IRSOP în acele luni indica un grad
de mul umire de 82% fa de activitatea guvernului şi un coeficient de optimism de 71%.2
Este evident c în acest context ac iunile de protest ale partidelor istorice şi ale
organiza iilor civice şi studen eşti recent ap rute erau privite cu suspiciune şi chiar cu
agresivitate, revendic rile acestora fiind considerate nelegitime.
Astfel, pentru a contracara mişc rile de protest ale opozi iei, pe 29 ianuarie şi pe 18
februarie, în Bucureşti apar detaşamente de mineri care „fac ordine“. Sunt devastate sedii
de partide, sunt distruse echipamente şi materiale de propagand . Sunt lansate lozinci care
vor face epoc ; „noi muncim, nu gândim“ este una dintre acestea. Au loc adev rate
pledoarii în favoarea puterii, transmise în direct de televiziunea na ional . Mai mult, la
finele celei de-a doua mineriade, liderii celor din Valea Jiului au anun at c vor veni la
Bucureşti ori de câte ori va fi nevoie. La situa ia tensionat din Bucureşti s-a ad ugat la
începutul prim verii o criz interetnic f r precedent. Cu ocazia zilei na ionale a Ungariei,
15 martie, în mai multe localit i din Transilvania au avut loc manifest ri omagiale la care
au participat şi cet eni din Ungaria. Pe acest fond are loc o escaladare a tensiunilor între
români şi maghiari care va culmina cu ciocnirile violente de la Târgu Mureş, din 19-20
martie 1990. Prezentarea eronat din media interna ional a cazului Mih il Cofariu (român
dintr-un sat de lâng Târgu Mureş care a fost b tut bestial de mai mul i etnici maghiari; în
presa interna ional , situa ia a fost prezentat invers, Mih il Cofariu fiind considerat etnic
maghiar maltratat de majoritarii români) a determinat o puternic emo ie în România şi a
afectat şi mai mult imaginea României în Europa. De alfel, luna de miere dintre România şi
Europa se sfârşise. Votul din 20 mai a fost antieuropean, iar mesajele care veneau dinspre
Occident erau din ce în ce mai sceptice în ceea ce priveşte natura schimb rilor de la
Bucureşti. Alexandru Paleologu povesteşte c la sediul Ambasadei României din Paris au
sosit numeroase mesaje de tipul: „Am trimis numeroase dona ii, bani pentru a ajuta
România, dar îmi pare r u. N-am s-o mai fac. Sunte i o hoard de barbari“3.
Despre cele întâmplate la Târgu Mureş, Ion Iliescu f cea o paralel cu situa ia din
Iugoslavia deceniului trecut:
Şi pe noi ne-a p scut un asemenea pericol. Evenimentele de la Târgu Mureş, din martie
1990, puteau s dezvolte o confruntare a na ionalismelor în România şi puteau s duc la
destr marea statului român, sau m rog… Oricum, mul i analişti consider c Târgu Mureş

84
a fost preludiul, prima etap dintr-un scenariu de inflamare na ionalist şi abia dup aceea
s-a trecut spre Iugoslavia, cu încerc ri de animare a acestor particularisme şi mişc ri
secesioniste, pe fundal na ional şi etnic. Lucrurile sunt, îns , mai complicate şi exacerbarea
na ionalismului nu explic decât în mic m sur tragedia iugoslav .4
Emil Constantinescu precizeaz în cartea sa de memorii:
În martie 1990 s-a produs o desc rcare necontrolat atât din partea maghiar , cât şi din
partea român . Imaginile şocante ale maltrat rii s lbatice, în chiar mijlocul Europei, a unui
om de c tre semenii s i au f cut rapid înconjurul lumii, purtând cu ele un mesaj în care se
r sturnaser , voit sau nu, vinov iile. Reporterul irlandez, semnatar al acelui reportaj,
potrivit c ruia victima pe care o filmase – românul Cofariu – ar fi fost un maghiar prad
s lb ticiei românilor, nu a dat înc o explica ie confuziei sale. […] Utilizând metoda
istoriei contrafactuale, ne putem întreba: ce s-ar fi putut întâmpla? S punem faptele cap la
cap. În timp ce România era lipsit de prieteni şi de credibilitate, Ungaria intrase deja pe
drumul apropierii de Occident. În Fran a se pusese, înc din decembrie 1989, problema
unei interven ii umanitare în România. Am v zut ce a însemnat punerea acesteia în practic
în 1999, în Iugoslavia. Fostul preşedinte francez Mitterand vorbise, în februarie 1990, la
Budapesta, despre nedrept ile Tratatului de la Trianon. În martie 1990, nimeni nu era
dispus s apere România. URSS, care mai exista înc , nu avea de ce s o fac , rile din
CAER, a c rui dizolvare fusese deja solicitat , aşijderea. Din Ucraina, înc sovietic ,
veneau mesaje de ostilitate, iar Ungaria – foarte bine plasat în percep ia occidental – ne
era puternic ostil . România ar fi putut s piard dezastruos.5
„Tentativa de vizit a Regelui Mihai I, l sat ini ial s intre în ar şi apoi oprit pe
autostrada Bucureşti-Piteşti şi expulzat, a generat alte manifesta ii pro şi contramonarhice.
Desigur, cel mai important moment al prim verii 1990 a fost demonstra ia din Pia a
Universit ii. Pe 11 martie, la Timişoara are loc un miting cu o participare record la care
manifestan ii adopt Proclama ia de la Timişoara, care va deveni în urm torii ani (pân la
alegerile din 1992) principalul act de atac al opozi iei anti-FSN şi anti-Iliescu.
Popula ia oraşului Timişoara a fost ini iatoarea Revolu iei române. Între 16 şi 20
decembrie 1989, ea a purtat, de una singur , un înverşunat r zboi cu unul dintre cele mai
puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleştare cumplit , pe care
numai noi, timişorenii, o cunoaştem la adev ratele ei propor ii. De-o parte popula ia

85
neînarmat , de cealalt parte Securitatea, Mili ia, Armata şi trupele zeloase de activişti ai
partidului. Toate metodele şi mijloacele de reprimare s-au dovedit îns neputincioase în fa a
dorin ei de libertate a timişorenilor şi hot rârii lor de a învinge. Nici arest rile, nici
molest rile, nici chiar asasinatele în mas nu i-au putut opri. Fiecare glon tras a adus pe
baricadele Revolu iei al i o sut de lupt tori. Şi am învins. În 20 decembrie 1989, Timişoara
a intrat definitiv în st pânirea popula iei, transformându-se într-un oraş liber în marea
închisoare care devenise în acele zile România. Din acea zi, întreaga activitate din oraş a
fost condus de la tribuna din Pia a Operei de c tre Frontul Democrat Român, exponent în
acel moment al Revolu iei de la Timişoara. În aceeaşi zi, armata a fraternizat cu
demonstran ii, hot rând s apere împreun cu ei victoria ob inut . În 21 decembrie, în Pia a
Operei, peste o sut de mii de glasuri scandau: «Suntem gata s murim!». O serie de fapte
întâmplate în România, îndeosebi dup 28 ianuarie 1990, vin în contradic ie cu idealurile
Revolu iei de la Timişoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoştin a opiniei
publice româneşti de c tre mijloacele mass media centrale, decât par ial şi confuz. În
asemenea condi ii, noi, participan ii nemijloci i la toate evenimentele dintre 16 şi 22
decembrie 1989, ne vedem nevoi i s explic m întregii na iuni pentru ce au pornit
timişorenii Revolu ia, pentru ce au luptat şi mul i şi-au jertfit via a, pentru ce suntem în
continuare hot râ i s lupt m, cu orice pre şi împotriva oricui, pân la victoria deplin .
[…].
7. Timişoara a pornit Revolu ia împotriva întregului regim comunist şi a întregii sale
nomenclaturi, şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politic unui grup de
diziden i anticeauşişti din interiorul PCR-ului. Prezen a acestora în fruntea rii face
moartea eroilor din Timişoara zadarnic . I-am fi acceptat poate în urm cu zece ani, dac la
Congresul al XII-lea al Partidului s-ar fi al turat lui Constantin Pârvulescu şi ar fi r sturnat
clanul dictatorial. Dar n-au f cut-o, deşi aveau şi prilejul şi func ii importante, care le
acordau prerogative. Dimpotriv , unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe
disident. Laşitatea lor din 1979 ne-a costat înc zece ani de dictatur , cei mai grei din toat
perioada, plus un genocid dureros.
8. Ca o consecin a punctului anterior, propunem ca legea electoral s interzic pentru
primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatur , pe orice list , al foştilor activişti
comunişti şi al foştilor ofi eri de Securitate. Prezen a lor în via a politic a rii este

86
principala surs a tensiunilor şi suspiciunilor care fr mânt ast zi societatea româneasc .
Pân la stabilizarea situa iei şi la reconcilierea na ional , absen a lor din via a public este
absolut necesar . Cerem, de asemenea, ca în legea electoral s se treac un paragraf
special care s interzic foştilor activişti comunişti candidatura la func ia de preşedinte al
rii. Preşedintele României ar trebui s fie unul dintre simbolurile desp r irii noastre de
comunism.
„Ion Iliescu nu trebuia s candideze la preşedin ie şi FSN nu trebuia s participe în
alegeri. Textul Proclama iei de la Timişoara (toate cele 13 puncte ale sale) a fost generos şi
vizionar pentru acel moment istoric, dar din el s-au re inut doar aceste idei care practic au
fost cheia de bolt a confrunt rii din prim vara anului 1990. Identificarea lui Ion Iliescu
personal cu r ul comunist şi a FSN cu PCR s-au constituit în filonul creator a doi ani de
comunicare politic pentru opozi ia democratic denumit ulterior CDR. Ini iat ca o form
de presiune împotriva puterii, manifesta ia din Pia a Universit ii s-a tranformat în
principalul furnizor de mesaje de contracarare a propagandei oficiale. Din acest punct de
vedere lupta a fost inegal şi de aceea Pia a Universit ii a fost un eşec din perspectiv
comunica ional . Ideile Pie ei nu au p truns în opinia public şi nu au convins opinia
public . Mai mult, sunt voci care sus in c , prin apropierea de manifesta ie, partidele
istorice şi mai ales PNL au pierdut voturi în alegeri.6
Un sondaj realizat de Grupul pentru Dialog Social ar ta c PNL a sc zut de la 19, 9% în
martie la 14, 9% în aprilie şi la 6, 9% pe 20 mai. Radu Câmpeanu a avut 33% în martie,
12% în aprilie şi 10% pe 20 mai.7 Manifesta ia a început oarecum întâmpl tor, dar pe
fondul unor tensiuni violente acumulate în lunile anterioare. Minerii veniser deja de dou
ori la Bucureşti, avusese loc ciocnirea de la Târgu Mureş, existau nemul umiri legate de
modul în care TVR prezenta activitatea partidelor, altele decât FSN, existau semnale
îngrijor toare de îngr dire a libert ii presei. Pe de alt parte, canalele de informa ie se
grupaser în pozi ii partizane şi de aici tr geau unele asupra celorlalte. Fiecare tab r
desena în tuşe groase portretul adversarului. Pe 21-22 aprilie, mai multe organiza ii de
revolu ionari şi partidele politice au comemorat printr-un marş împlinirea a patru luni de la
baricada de la Intercontinental. În cursul unuia dintre marşuri, pe bulevardul Doroban i, în
dreptul blocului Sofia, a fost aruncat un ghiveci de flori care a r nit grav o manifestant de
59 de ani. S-a decis blocarea Pie ei Universit ii pentru o noapte de veghe dedicat acestei

87
victime. Interven ia violent a for elor de ordine şi arest rile operate în zorii zilei urm toare
au determinat permanentizarea ocup rii Pie ei. Pe 24 aprilie, la şedin a CPUN, Ion Iliescu
lanseaz celebra sintagm despre „golani“. Din acel moment, piesele sunt aşezate şi jocul
se deruleaz . Fa în fa de afl dou structuri cu moduri diferite de ac iune, dar cu un el
comun: r spândirea şi impunerea ideilor pe care le emit. Pe de-o parte „golanii“, care
beneficiaz de sus inerea unora dintre cele mai importante nume ale culturii româneşti din
ar şi de peste hotare. De cealalt parte puterea, care îl are în frunte pe Ion Iliescu, autorul
Revolu iei v zute la televizor de o na iune întreag , înving torul lui Ceauşescu, a c rui
condamnare a fost de asemenea v zut la televizor de o na iune întreag , şi cel care oferea
confort (c ldur , curent electric, programe de televiziune, mâncare, medicamente, salarii).
Cei din Pia aveau o list de revendic ri în numele c rora au ac ionat:
Având în vedere evenimentele recente din Pia a Universit ii şi dorind dezamorsarea
crizei, am stabilit urm toarea platform comun :
1. Punerea în discu ia CPUN (convocat într-o sesiune extraordinar televizat integral, la
o or de maxim audien ) a Punctului 8 din Proclama ia de la Timişoara şi a art.10, alin.2
din Legea electoral .
2. Cerem Preşedintelui CPUN s -şi retrag în mod public etichet rile def im toare
f cute la adresa demonstran ilor; îi cerem s recunoasc , tot public, faptul c problemele
ridicate de manifestan i sunt în direct leg tur cu grava criz prin care trece ara noastr .
Ap rut spontan, demonstra ia din Pia a Universit ii este un efect al acestei crize, iar nu
cauza care a produs-o.
3. Abrogarea de urgen a Decretului 473/1977 şi scoaterea RTVR de sub controlul
Guvernului. Propunem trecerea Radioteleviziunii sub controlul unei Comisii din care s
fac parte reprezentan i ai CPUN, ai sindicatelor, ai grup rilor independente şi Preşedintele
RTVR; aceast comisie s fie responsabil în fa a viitorului Parlament.
4. Îl invit m pe domnul Ion Iliescu s prezinte în mod public pozi ia sa actual în
leg tur cu:
a) Activitatea pe care a desf şurat-o în cadrul UTM, PMR şi PCR precum şi
b) Aprecierea pe care o face ast zi despre aceste organiza ii.

88
 5. Solicit m demiterea generalului Chi ac (vinovat de ordonarea represiunii din 24
aprilie) şi a generalului Diamandescu (vinovat de dezinformarea CPUN şi a opiniei
publice).
În acest sens propunem:
a) Ministerul de Interne s nu mai depind de Guvern şi s treac sub controlul
Parlamentului;
b) S aib în fruntea sa un civil.
6. Prezentarea imediat a întregului adev r despre evenimentele din 16-22 decembrie
(Timişoara), 21-22 decembrie, 12 ianuarie, 28-29 ianuarie (Bucureşti), 18 februarie
(Bucureşti), 18-20 martie (Târgu Mureş), 24 aprilie (Bucureşti).
Consider m c actualmente toate for ele politice trebuie s îşi exprime, în mod explicit,
pozi ia fa de spiritul Proclama iei de la Timişoara. Respectul fa de toate punctele de
vedere sincere şi democratic exprimate constituie îns şi esen a democra iei“
Trecând peste naivit ile materialului (scoaterea Ministerului de Interne din Guvern şi
trecerea sa în subordinea Parlamentului fiind una dintre acestea), acest manifest identific
cele trei direc ii pe care va evolua mesajul manifesta iei. Ion Iliescu este comunist şi deci
nu are dimensiunea moral s candideze la preşedin ie; actuala putere mistific adev rul
despre Revolu ie şi despre evenimentele ulterioare acesteia; este nevoie ca întreaga na iune
s afle prin intermediul televizorului Adev rul despre ultimele patru luni, despre cei afla i
la putere şi despre cei afla i în Pia , şi de aceea Televiziunea trebuie s fie liber . Replica
echipei lui Ion Iliescu a fost una standard: ignorarea agresiv a manifestan ilor. Refuzând
orice întâlnire cu aceştia, mai ales în direct, cum era solicitat, Ion Iliescu le-a refuzat
credibilizarea în ochii unei popula ii care îi acorda între 70 şi 80% încredere. Pe de alt
parte, opinia public avea o cu totul alt percep ie asupra realit ii decât cei din Pia . Doar
21% din popula ie credea c Televiziunea nu este liber , doar 15% credea c FSN şi Ion
Iliescu folosesc puterea politic pentru a câştiga alegerile, în timp ce 60% din popula ie
considera c sunt prea multe manifesta ii şi 41% considera c sunt prea multe partide
politice. Pavel Câmpeanu scria c „aceste cifre exprim o dat în plus profunzimea
scind rii dintre majoritatea popula iei şi o sec iune reprezentativ a intelectualit ii.8
În fa a refuzului autorit ilor de a dialoga, Pia a s-a închis în ea îns şi şi a dezvoltat un
mesaj propriu, adresat îns doar celor deja convinşi de juste ea ac iunilor de protest.

89
Manifestan ii se sim eau bine în Pia , cântau cântece cu versuri frumoase, auzeau
discursuri spectaculoase ale unor mari personalit i culturale, primeau mesaje de sus inere
din medii deosebite, citeau în ziarele prietene relat ri ultrapozitive despre ei şi despre
mişcarea lor şi, în tot acest timp, tratau cu umor şi cu sarcasm ac iunile puterii, fiind
încrez tori c acest demers al lor era suficient.
Într-un editorial în care lua atitudine fa de violen ele verbale ale celor de la Dimineaţa
şi Adevărul contra unor personalit i precum Ana Blandiana sau Doina Cornea, Nicolae
Manolescu considera c folosirea termenului „golani“ de c tre Ion Iliescu a fost o greşeal
uriaş , fiindc a oferit celor din Pia un coagulant şi o identitate:
[…] Lucrul neaşteptat s-a produs îns abia când, în loc s se arate leza i, jigni i şi s
protesteze violent, cu vehemen şi ur , tinerii taxa i de golani au adoptat porecla şi au
transformat-o în renume. Ce dovad mai bun de în elepciune puteau s dea? Dl. Iliescu le-
a oferit, f r s vrea (dar asta nu constituie neap rat o scuz ), exact ce le trebuia pentru ca
una din multele manifesta ii paşnice din ultimele luni s capete o dimensiune moral şi
simbolic . Cuvântul de care D-sa îşi va aminti probabil, împreun cu noi, toat via a, a fost
un coagulant. Din el s-a n scut, ca prin farmec, o ideologie, o mitologie şi un folclor.
Numai cine n-a fost în Pia a Golanilor (fiindc despre r uvoitori nu are rost s vorbim) a
putut r mâne insensibil la spectacolul uman de acolo. El este pur şi simplu emo ionant. Şi
asta fiindc golanii au dovedit, în umorul cu care şi-au acceptat titlul, o intui ie a
momentului istoric deopotriv de mare cu lipsa de intui ie a celui care l-a pus în circula ie.
Sunt cu siguran mai pu ini la num r decât manifestan ii pe care candida ii la preşedin ia
rii au reuşit s -i strâng cu ocazia turneelor lor electorale. Dar eu cred c orice candidat
cu oarecare instinct politic ar trebui s -şi doreasc sprijinitori precum aceşti golani. Sunt
convins (s m ierte D-sa dac greşesc) c domnul Iliescu însuşi a regretat c şi-a
desf şurat campania f r aceast mân de oameni. Fa cu toat patima politic dezl n uit
ca o stihie în preajma zilei de 20 mai, umorul golanilor mi s-a p rut reconfortant şi infinit
mai inteligent.9
Din punct de vedere comunica ional îns , mişcarea lui Ion Iliescu a fost câştig toare
fiindc prin aceast etichet (care nu este drag românului obişnuit), preşedintele CPUN şi-
a marcat adversarii şi i-a plasat într-o zon a dispre ului social care justifica refuzul s u de

90
dialog. Repet: la acel moment, Ion Iliescu avea aproape 80% grad de încredere şi era,
conform majorit ii românilor, autorul victoriei asupra clanului Ceauşescu.
Într-una din interven iile sale de la balconul Pie ii Universit ii, Doina Cornea remarca o
similitudine între puterea comunist din România şi fascismul european de la mijlocul
secolului XX:
V mul umesc pentru eroismul dumneavoastr de fi şi ast zi aici şi în fiecare zi. Soarta
rii cred c este în mâinile acestor oameni care ziua şi noaptea stau aici şi-şi exprim
vrerea. Dorin a lor, ca şi a noastr , este de a instaura în ar o adev rat democra ie. […] Le
mul umesc şi celor care fac greva foamei. Vreu s v spun c şi Clujul este al turi de
dumneavoastr . Şi la Cluj sunt tineri, şapte pân acum, care fac greva foamei în semn de
solidaritate cu celelalte oraşe ale rii şi cu cei care aici fac greva foamei. […] Ceea ce s-a
întâmplat ast zi socotesc c nu este un eşec al nostru, al celor care vrem democra ia. Este
eşecul celor care au refuzat dialogul din cauza unei camere de luat vederi. Aceast camer
ar fi fost şi ea o dovad a unei transparen e. […] Nu putem cl di cu oameni ce au slujit
atâtea nelegiuiri timp de 45 de ani în acest ar . În fiecare stat european care fost de natur
fascist , ca Germania şi Italia, a avut loc acest epurare. Ave i dreptate s sta i aici şi s
protesta i. Punctul 8 de la Timişoara trebuie s fie inclus în legea electoral . Nu putem avea
încredere în nişte oameni care au slujit acest regim împotriva poporului. Dl Iliescu,
refuzând dialogul, n-a f cut decât s dovedeasc cât de pu in democrat este. Dialogul este a
doua condi ie a democra iei. Prin dialog convingi oamenii. Trebuia s accepte dialogul dac
nu avea ceva de ascuns. Trebuia s -l accepte, s ne conving dac nu avem dreptate. Dar
noi ştim c avem dreptate. Pentru c pe fostele cadre comuniste nu putem conta. Nu-i
putem dori ca deputa i şi senatori. […] Pot s se întoarc la profesiile de baz , dar s nu
aib func ii care s le permit s fie tot cei care iau decizii de r spundere politic mare. De
aceea vreau s subliniez înc o dat importan a punctului 8. Nu trebuie s ced m în aceast
privin .10
Problema era, şi acest lucru se va vedea cât de curând, c pentru majoritatea popula iei
care tr ise şi supravie uise un num r de ani în comunism, marea sperietoare era fascismul
prin reprezentantul s u local: legionarismul. Cei 50 de ani de propagand care prezentaser
mişcarea legionar ca fiind un grup de asasini ce c s peau oameni nevinova i şi vindeau
sistematic România lui Hitler nu se şterseser doar fiindc avusese loc Revolu ia din

91
Decembrie. Principala acuz pe care presa pro-FSN o aducea celor din Pia era legat
tocmai de apartenen a la grup ri legionare existente peste hotare, care urm reau
destabilizarea României. Când au venit în Bucureşti pe 14 iunie, minerii se aflau în c utare
de legionari, autorii morali, din punctul lor de vedere, ai întregii convulsii sociale din 13
iunie şi de mai înainte. Campania dus de ambele tabere este evident una negativ . Întregul
efort comunica ional este îndreptat împotriva imaginii celuilalt, cu prea pu in aten ie
acordat unei construc ii pozitive proprii. Actorii din tab ra cealalt sunt nişte monştri
zugr vi i în tuşe groase, carizaturiza i şi înc rca i cu tot r ul acestei lumi. Aşa cum am
ar tat, Ion Iliescu şi ai lui sunt comunişti, kaghebişti, vinova i de mor ii din decembrie,
autori ai unui plan ocult de re-sovietizare a României, educa i la Moscova şi deci definitiv
supuşi acesteia, autori ai chem rii minerilor în ianuarie şi februarie, manipulatori ai opiniei
publice, confiscatori ai Revolu iei, îngr ditori ai informa iei libere, duşmani, în cele din
urm , ai interesului na ional. Ceilal i sunt legionari atât din punct de vedere al trecutului şi
al rudelor, cât şi din perspectiva ideilor prezente, vându i Occidentului, mân în mân cu
ungurii care vor fura Transilvania, droga i, pl ti i cu bani falşi, peşti sau prostituate,
apartenen i la diverse minorit i na ionale, dar mai ales la cea maghiar şi la cea ig neasc ,
plagiatori, imorali, deda i luxului, împ timi i ai banilor, dac se poate valut cu atât mai
bine, prieteni ai monarhiei şi ai boierilor care vor lua p mântul de la rani, casele de la
chiriaşi şi fabricile de la muncitori şi-i vor l sa pe to i pe drumuri, trafican i de arme,
doritori de r zboi civil în vederea dezmembr rii na ionale a României, oameni care nu
muncesc şi care nu vor s -i lase nici pe al ii s o fac , duşmani, deci, şi ei, ai interesului
na ional. Compararea celor dou baterii de mesaje ne conduce la deznod mântul
confrunt rii (şi aşa inegale din perspectiva vectorilor media avu i la dispozi ie). În timp ce
echipa din jurul puterii construia un chip al duşmanului colectiv însp imânt tor pentru o
popula ie ale c rei principale griji erau confortul şi siguran a, în partea cealalt se foloseau
simboluri abstracte şi concepte care deja mobilizau un num r limitat de oameni. Itemii
maximei satisfac ii din prim vara lui 1990 erau îmbun t irea aprovizion rii – 70, 8%,
libertatea presei – 62, 2%, libertatea religioas – 54% şi m rirea loturilor de la sate – 48%,
în timp ce doar 19% salutau existen a dreptului la grev şi doar 16, 8% erau satisf cu i de
existen a unor forme de organizare a studen ilor.11 La câteva luni dup încheierea
manifesta iei din Pia a Universit ii, Eugen Ionescu spunea într-un interviu dat de la Paris:

92
 Cred c tinerii din Pia a Revolu iei, cu Marian Munteanu în frunte, sunt adev ra ii eroi.
Au vrut libertate şi o vor înc , au vrut sinceritate. N-au spus decât adev rul. Ei sunt, cum
zice francezul, en quête de liberté, în c utarea libert ii. Şi au s-o g seasc . Eu sunt al turi
de ei. Am spus de multe ori c uitasem de România de-atâta vreme de când sunt aici; acum
îns mi-am recâştigat o inim de român, deoarece ceea ce s-a întâmplat în România nu s-a
întâmplat nici în Fran a, care e, în mare, o ar în care oamenii înşal , mint, joac . Acolo, în
România, n-au mai jucat, acolo oamenii au tr it şi au murit. Şi mai ştiu c în Pia nu s-a
propagat violen a, ci dimpotriv . Marian Munteanu a cerut discu ii libere, adev r.“12
Dup înc zece ani, în 2000, Marian Munteanu va fi, pentru o scurt perioad de timp,
ce-i drept, candidatul la preşedin ie al partidului condus de Virgil M gureanu, unul dintre
cei acuza i insistent în prim vara şi vara lui 1990 c a fost printre artizanii mineriadelor şi
ai reprim rii Pie ei. Sau pentru a cita din capodopera lui Eugen Ionescu scris în 1959: „Ştii
ce i s-a întâmplat lui Boeuf? A devenit rinocer.“13.
Generat de toate schimb rile aflate în jur, de pericole care par iminente, de atacarea
stabilit ii statului, de multiplele mişc ri sociale, de num rul foarte mare de partide (peste
80) ap rute dup decembrie 1989, anxietatea societ ii româneşti îşi g seşte un panaceu
universal în liniştea propus de Ion Iliescu şi de partidul s u. Sloganul Un preşedinte pentru
liniştea noastră, aflat pe afişele şi în spoturile electorale ale candidatului Ion Iliescu, este
primul produs de marketing politic din România postrevolu ionar . Acest slogan şi
campania electoral care l-a sus inut au r spuns perfect problemei momentului în România.
Dup Revolu ie şi dup şase luni de zbucium, România avea nevoie de liniştea promis
doar de Ion Iliescu. Campania FSN s-a axat pe prezentarea întâlnirilor dintre liderii acestei
forma iuni şi masele entuziaste de oameni, dar şi pe enun area pericolelor pe care le-ar
presupune venirea la putere a partidelor istorice. Necunoaşterea corect a istoriei primei
jum t i a secolului XX de c tre foarte mul i aleg tori a permis construirea unor mesaje
istorice deformate, prin care din întreaga activitate a r niştilor era re inut doar momentul
1907, şi acesta în varianta istoriografiei comuniste, iar din activitatea liberalilor era re inut
doar momentul Lupeni 1929.
În schimb, indiferent de str daniile f cute de partidele istorice şi de protestatarii din
Pia a Universit ii, foarte pu ini aleg tori vor face o leg tur între FSN şi PCR. De aceea,
referirile la toate calamit ile comunismului nu au avut efect electoral. Partidul Na ional

93
Liberal a lansat în a doua parte a campaniei electorale spotul Alungaţi lupii! (Dan Pavel
sus ine c acest spot a fost realizat la Paris de fiul lui Radu Câmpeanu şi c mai mul i lideri
liberali autohtoni s-ar fi opus difuz rii sale, întrez rind consecin ele asupra electoratului)14,
probabil primul spot electoral românesc, care îns , din punctul de vedere al mesajului, nu a
f cut decât s stimuleze neliniştea cultivat de FSN. Lupii erau, evident, cei vinova i de
comunism, al ii decât deja alunga ii Ceauşescu şi grupul din jurul s u. Or aici, campania
FSN a stabilit un clar nivel de egalitate între cei patru milioane de membri de partid şi
liderii FSN. Deşi spotul Alungaţi lupii! se referea evident la liderii comunişti, a fost
perceput ca un nou atentat la obişnuitul membru de partid. Candidatul la preşedin ie din
partea PN CD, Ion Ra iu, a c utat un mod mai pragmatic de a-şi atrage voturi. A prezentat
în mai multe spoturi imagini filmate în Occident cu magazine alimentare luxoase, str zi
iluminate, oraşe frumoase, oameni bine îmbr ca i. Occidentul era îns – la acel moment –
un soi de duşman discret. În lunile ianuarie-februarie 1990, buletinele de ştiri ale
televiziunii na ionale abundau în lu ri de pozi ie ale diverşilor cet eni care afirmau: Nu
avem nevoie de splendorile Occidentului. Când Ion Ra iu încerca s ob in voturi
prezentând avantajele capitalismului, campania Nu ne vindem ţara! şi-a atins inta.
Produsele specifice campaniilor electorale moderne au lipsit sau au fost rudimentar
folosite în prima confruntare electoral din România. S-au lipit multe afişe ale candida ilor,
s-au lipit şi multe afişe negative care atacau unul dintre candida ii adverşi, au fost realizate
câteva spoturi electorale şi cam atât. Greul campaniei a fost dus de întâlnirile dintre
candida i şi cet eni şi de dezbaterile televizate. Reprezentan ii FSN au folosit din plin
accesul practic nelimitat pe postul na ional de televiziune pentru a-şi expune şi în campania
electoral , şi înaintea ei, concep iile. În ianuarie 1990, televiziunea na ional a explicat pe
larg ideea democra iei originale: nu ne putem întoarce nici la socialism, nici la capitalism.
Aceast aser iune, multiplicat de nenum rate ori, a devenit folclor electoral. La mitingurile
FSN se scanda „Dac Dumnezeu ne-ajut / Vom vota f r valut !“ sau „Iliescu vom vota/
F r Kent, dolari, cafea“. În cele patru luni dinaintea începerii campaniei electorale, maşina
de imagine a FSN, func ionând uneori chiar la limita propagandei, a lansat pe pia cuvinte-
cheie care legitimau FSN şi anulau tentativele de legitimare ale partidelor istorice. În
acelaşi timp, demonstran ii anti-FSN scandau: „Cine-a stat cinci ani la ruşi/ Nu poate gândi
ca Bush“, creditând astfel partidele istorice cu şansa apropierii de Occident.

94
 B t lia împotriva valorilor Occidentului avea o dubl miz . În primul rând, erau anulate
familiile politice ale partidelor istorice; în al doilea rând, era anulat sus inerea de care se
putea bucura în Occident Casa Regal . Sloganul „Nu ne vindem ara!“, probabil cel mai
celebru concept de imagine al acelui moment, nu a fost lansat împotriva ideii de privatizare,
aşa cum, apoi, a fost considerat, ci ca r spuns la acuza iile lansate de televiziunea na ional
şi de presa fidel FSN, conform c rora manifestan ii anti-FSN sunt pl ti i în valut din
str in tate. De altfel, unul dintre sloganurile populare ale mitingurilor FSN era: „Ra iu şi
Câmpeanu/ S treac oceanul!“. Dac vreme de cincizeci de ani duşmanul exterior al
României venea de la R s rit, acum acesta se mutase peste ocean. Complotul împotriva
noii puteri era gata. Duşmanul din interior f cuse jonc iunea cu duşmanul din exterior.
Singura confruntare televizat între cei trei candida i, Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion
Ra iu s-a desf şurat în ultima zi de campanie, pe 17 mai, şi a fost deosebit de calm şi de
consensual . Discu iile s-au axat pe problematici economice (privatizare, agricultura
viitorului, şomaj, tipuri de proprietate), politice (Proclama ia de la Timişoara, legile
lustra iei, leg tura cu Occidentul şi cu spa iul sovietic, siguran a na ional , rela iile cu
minorit ile) şi pe mesaje pur electorale. În final, Ion Ra iu a chemat oamenii s voteze în
numele democra iei, Radu Câmpeanu a solicitat votul pentru ruperea de comunism şi Ion
Iliescu a f cut apel la oamenii de bine şi la dep şirea climatului de suspiciune şi de
neîncredere.15
Lupta electoral a anului 1990 a fost una a contrariilor violente. Nu exista nici un punct
comun şi nici o şans de reconciliere. Cele dou grupuri aflate fa în fa utilizau tot
arsenalul de comunicare pentru a zdrobi imaginea celuilalt şi pentru a-i anula legitimitatea.
Atunci când majoritatea disiden ilor epocii de aur au trecut împotriva FSN, imaginea
acestora a fost maculat instantaneu de media pro-FSN. Doina Cornea, Ana Blandiana,
Radu Filipescu, Petre Tu ea, Dan Petrescu etc. au devenit din eroi na ionali în decembrie
1989, duşmani publici în ianuarie-februarie 1990. Disiden ii care şi-au v zut de treab sau
au colaborat cu FSN au r mas pe locurile lor în presa pro-FSN, dar au fost macula i în
tab ra advers . Tot b t lia pentru legitimitate a f cut ca orice ac iune a unei p r i s
genereze o replic în oglind a celeilalte. Astfel, pe 11 martie este dat Proclama ia de la
Timişoara, care, prin punctul ei 8, nu permitea candidatura lui Ion Iliescu şi a altor lideri ai
FSN la alegerile din 20 mai. Aproape instantaneu, în cealalt parte de ar este emis

95
Proclama ia de la Podul Înalt – locul unde Ştefan cel Mare i-a învins pe turci în 1475 –
proclama ie care respinge ideile din textul de la Timişoara. Când Liga Studen ilor din
Universitatea Bucureşti a permis deschiderea balconului dinspre Pia a Universit ii pentru
vorbitori, a ap rut un comunicat al Uniunii Sindicatelor Libere din Universitatea Bucureşti
care protestau împotriva Ligii Studen ilor. Asocia ia Ziariştilor din România, condus de
Petre Mihai B canu de la România liberă, avea drept adversar Sindicatul Ziariştilor din
România, condus de Sergiu Andon de la Adevărul. Intelectualii sunt diviza i între
sus in torii FSN şi sus in torii partidelor istorice, publica iile sunt şi ele divizate,
sindicatele de-abia ap rute sunt pro sau contra FSN, România ajunge s fie împ r it în
dou chiar şi geografic. Este lansat ideea c Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea sunt
de partea FSN, în timp ce Bucureştiul, Ardealul şi Banatul sus in partidele istorice.
Alegerile vor dovedi c , exceptând jude ele Harghita, Covasna şi Timiş, FSN va câştiga
peste tot în România, dar geografia electoral are consecin e. Maşini cu num r de Timiş au
probleme în Moldova, în timp ce maşini cu numere din Moldova sunt tratate similar în
Banat.
Alegerile din 20 mai sunt câştigate cu un scor zdrobitor de Ion Iliescu şi de FSN. Ion
Iliescu ob ine 85%, fa de numai 66% FSN, devenind principalul vector de imagine al
partidului s u. Şi Radu Câmpeanu a ob inut aproape dublul voturilor pe care le-a ob inut
PNL, 10, 6%, fa de 6, 4%, în timp ce UDMR, cu ale sale permanente 7%, devine al doilea
partid din România ca pondere parlamentar . Finalul celor şase luni de acumulare de ur şi
de intoleran va izbucni dramatic în 13-15 iunie. S-au construit foarte multe scenarii
despre acele zile, fiecare dintre p r ile implicate a sus inut vina celeilalte, aducând
argumente şi contraargumente. Cert este c în 13 iunie au fost atacate mai multe institu ii
ale statului, dar şi institu ii de înv mânt superior, a avut loc cucerirea consecutiv a Pie ei
Universit ii de c tre poli ie şi de c tre demonstran i, iar c tre sear a avut loc atacul asupra
TVR, care a culminat cu oprirea emisiei timp de aproape dou ore. La revenirea acesteia,
R zvan Theodorescu, preşedintele institu iei, a inut o alocu iune, despre care notez în
cartea sa de memorii:
Am declarat c Televiziunea va sta la datorie, înaintea unei dezl n uiri care – am mai
spus, ad ugând o propozi ie care mi-a fost inutil reproşat – mie, ca istoric, mi-a amintit
legionarismul.16

96
 În seara acelei zile, guvernul d publicit ii un comunicat în care vorbeşte despre acte de
terorism legionar. Ion Iliescu se adreseaz na iunii prin radio şi apoi prin televiziune în
jurul orelor 21.00:
„În cursul dup -amiezii, ac iunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au
intensificat. Au fost atacate şi incendiate cl dirile Poli iei Capitalei, a Ministerului de
Interne şi a Casei de Mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost capturate arme. A
fost distrus şi un num r important de automobile parcate în zon . Au fost devastate
magazine şi localuri publice. Încerc rile pompierilor şi ale factorilor de ordine de a
interveni au fost sistemetic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de
acum clar c ne afl m în fa a unei tentative organizate, preg tite din timp, de a r sturna prin
for , prin violen dezl n uit , conducerea aleas în mod liber şi democratic la 20 mai a.c.
Ne adres m tuturor for elor democratice ale rii care şi-au dat votul pentru libertate şi
stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini ac iunea de lichidare a acestei rebeliuni
legionare, de a conlucra cu for ele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, pentru
izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în fa a justi iei pentru a da
socoteal de cele comise.“ Este cert îns faptul c , în momentul în care acest mesaj era
rostit la televiziune de c tre omul care strânsese 85% din voturille românilor, situa ia din
Bucureşti era sub controlul armatei şi al for elor de ordine. În diminea a zilei de 14 iunie, în
jur de 12.000 de mineri ajung în Bucureşti şi se strâng în fa a Guvernului. Adrian N stase,
martor la acele evenimente, rememoreaz :
Am mers la Palatul Victoria şi am stat într-unul dintre birourile de acolo mai multe ore.
În vremea aceea, ministrul ap r rii, generalul Victor Athanasie St nculescu, era plecat în
Cehoslovacia. Nimeni nu reuşea s -l g seasc la telefon. Guvernul era «ap rat» de foarte
multe femei de la APACA. […] În diminea a în care au venit minerii, i-am v zut pe o
fereastr , veneau dinspre Bulevardul Titulescu. Aveau l mpaşele aprinse. Se vedeau
noaptea, se mişcau, era o imagine de science fiction. În ziua urm toare, plimbându-m prin
oraş într-o Dacie, ne-au oprit minerii, ne-au controlat… Mi s-a p rut o realitate din alt
secol.“17
Ion Iliescu, aflat în sediul Guvernului, le spune: „V cer vou , minerilor, care sunte i
grupa i, organiza i, s v îndrepta i încolona i pe bulevard pân la Pia a Universit ii şi s o
ocupa i definitiv. Ve i fi p zitorii acestui punct central al Capitalei, în colaborare cu for ele

97
de ordine. […] Asigura i paza necesar împotriva tuturor elementelor extremiste care ar
reap rea în zon . Sunt atacate sediile partidelor aflate în opozi ie clar cu FSN, redac iile
ziarelor care au criticat FSN, sediile Universit ii Bucureşti, institutului de Arhitectur , dar
şi numeroase persoane care circul prin Bucureşti. Minerii caut dolari, droguri, steaguri
verzi, manifeste, arme, dar şi calculatoare, imprimante şi copiatoare pe care le distrug cu
furie. Sunt arestate de c tre mineri persoane implicate în protestele anti-FSN, dar şi b rba i
aleşi dup barb şi ochelari sau femei alese dup scurtimea fustei ori dup cantitatea de fard
de pe obraz. În fa a Universit ii Bucureşti se scandeaz „Moarte intelectualilor“,
amintindu-se de momentul Salamanca 1936, când reprezentan i ai Falangei franchiste i-au
strigat acelaşi lucru marelui umanist Miguel de Unamuno. Despre acele momente, Emil
Constantinescu nota: „Zeci de m rturii atest c minerii erau conduşi de persoane bine
informate, dotate cu seturi de fotografii pentru a-şi identifica intele. La Universitate, La
Casa Scânteii, la sediile partidelor – pretutindeni ap reau aceşti pseudo-mineri, purtând
c m şi albe contrastând cu fe ele teatral înnegrite de c rbune ale ortacilor, şi invariabila
geant diplomat plin cu fotografii. […] Povestea dosarului Universit ii, cu cele aproape
1.000 de pagini pe care l-am depus în zilele urm toare, e lung şi trist : dosarul s-a
«pierdut». Când o comisie a Asocia iei avoca ilor din SUA, American Bar Association, a
venit în România, la procuratura general , i s-a comunicat c nu exist nici un dosar; au
venit la Universitate, unde aveam, evident, şi copia, şi num rul de înregistrare la
Procuratur a dosarului, şi s-au întors la Washington, de unde au scris în raportul înaintat
Congresului c în România justi ia este aservit puterii politice şi nu-şi merit numele. La
Bucureşti, dosarul a r mas pierdut.18
În acelaşi timp, în cartea de dialoguri cu Vladimir Tism neanu, Ion Iliescu consider c
evenimentele din 14-15 iunie sunt doar urmarea actelor de violen din 13 iunie:
Eram la trei s pt mâni dup alegeri; cet enii se pronun aser prin vot, îşi f cuser
cunoscut voin a şi aşteptau intrarea în normalitate, sfârşitul provizoratului. Repet: de trei
s pt mâni se consumaser deja primele alegeri libere, atât de aşteptate – şi regula de baz a
jocului democratic este s te supui rezultatului scrutinului. Şi se f ceau auzite tot mai des
critici motivate din partea popula iei: „ ştia au protestat în timpul campaniei electorale,
deşi într-o form neacceptabil ; dar, acum, scrutinul este clar, popula ia s-a pronun at. Ce
mai caut acum s blocheze în continuare centrul Capitalei? De ce puterea nu face ordine?

98
Cum de putem accepta aşa ceva?“ Pia a între inea cu striden elemente de anarhie într-o
democra ie fragil , care abia începea s se structureze. Iar opinia majorit ii oamenilor
reprezenta, f r echivoc, o critic direct la adresa noii puteri, ce fusese legitimat de vot şi
învestit – de acum şi cu mandat popular – c nu are for a necesar s fac ordine în
Capital . Şi la ce am asistat în 13 iunie? Grupuri anarhice incendiind maşinile poli iei,
devastând şi incendiind sediul Poli iei Capitalei, al SRI-ului, luând cu asalt cl direa
Ministerului de Interne, devastând cl direa Televiziunii şi amenin ând conducerea acesteia.
Toate acestea – repet, în 13 iunie – au fost urm rite cu sufletul la gur , de popula ia
îngrozit care nu mai pricepea nimic: cum de e posibil s se produc asemenea fapte şi de
ce nu reac ioneaz nimeni? Toate comentariile din afar şi ale unora din interior se
limiteaz la mineriade, f r s ia în discu ie factorul declanşator: violen a şi anarhia din 13
iunie, sfidarea institu iilor statului. Dar nu minerii erau pricipalii vinova i; nu ei
provocaser acele acte de vandalism din ziua de 13 iunie, care au îngrozit popula ia; nu ei
au adus anarhia în societatea noastr . Ei au reac ionat a doua zi, în 14 iunie, ca oameni care
se considerau îndrept i i s apere rezultatul votului, s apere noua putere de agresiunea
unor for e anarhice. C , la rândul lor, au comis excese, acte de violen , şi aceasta este
adev rat şi nu este scuzabil, dar ac iunea lor a fost efectul; cauza o constituiau actele
anarhice, nemotivate, din 13 iunie.19
Într-un interviu acordat în 1993, Petre Roman afirma:
În momentul în care minerii s-au îndreptat spre Pia a Victoriei, ne-am reunit un num r
de persoane, în acel moment nu-mi amintesc de totalitatea persoanelor care se aflau de fa ,
mi-amintesc îns c am avut o discu ie în leg tur cu ceea ce urma s se fac . Propunerea,
care nu era numai a mea, era aceea c minerilor trebuie s li se asigure o mas cald , dup
care s fie reuni i şi îndrepta i spre a se reîntoarce în Valea Jiului. […] Din p cate, domnul
Iliescu le-a spus, spre surprinderea multora şi a mea, c le cere s mearg s ocupe şi s
cure e Pia a Universit ii şi cineva a ad ugat „s planteze flori“, lucru care a avut aprobarea
domnului Iliescu.20
Dincolo de marile prejudicii interna ionale pe care acest raid le-a provocat, dincolo de
traumele individuale, probabil de nereparat, dincolo de crearea unor precedente extrem de
periculoase (interzicerea unor publica ii, arestarea oamenilor pe strad de c tre civili asista i

99
de for ele de ordine, re inerea de persoane şi torturarea acestora în anchete ale poli iei),
trebuie observate rezultatele propagandei.
Având acces doar la televiziunea na ional şi la ziarele locale, bine controlate de guvern,
fiind prelucra i informatic de c tre liderii lor de sindicat, minerii au construit cel mai clar
portret al duşmanului colectiv din toat epoca post-revolu ionar . Dac Marian Munteanu –
liderul Pie ei Universit ii – avea barb , to i cei cu barb erau poten iali duşmani. Este
cunoscut cazul unui jurnalist care cu o zi înainte l udase ac iunea minerilor şi care, având
barb , a fost crâncen b tut. Acuzele lansate de televiziune şi de presa pro-FSN despre
existen a dolarilor, a drogurilor şi a armelor între manifestan ii care sus ineau partidele
istorice au fost luate tel-quel de mineri, care au c utat aceste produse în fiecare sediu
devalizat. Poveştile legate de implicarea vinovat a Occidentului în manifesta iile împotriva
lui Ion Iliescu şi a FSN au fost materializate în agresarea mai multor str ini prinşi pe strad
şi în distrugerea calculatoarelor şi a copiatoarelor considerate a fi o parte din contribu ia
str in la marele plan de destabilizare a tinerei democra ii româneşti. Nimic din epoca post-
revolu ionar nu se va mai asem na cu primele şase luni ale anului 1990. Ca într-un manual
de propagand , toate tehnicile cunoscute şi experimentate în secolul XX, dar şi în cele
anterioare, au fost testate, voit sau nu, pe popula ia româneasc .
În capitolul anterior am citat clasificarea lui Jean-Marie Domenach în ceea ce priveşte
tehnicile propagandei. Le reg sim în totalitate dezvoltate în România anului 1990: inamicul
unic sau chipul duşmanului colectiv (legionarul sau comunistul), deformarea şi
caricaturizarea adversarului (Doina Cornea este unguroaic , Ion Iliescu este igan rus,
Marian Munteanu este toxicoman, Radu Câmpeanu a fost proprietar de bordel la Paris),
orchestrarea, transferul şi contagiunea.21 Un alt element important a fost confruntarea,
inegal , desigur, dar extrem de important , dintre dou sisteme de comunicare. În
societ ile închise, aceast confruntare nu putea avea loc, fiindc era reprimat de sistemele
de represiune.
În tranzi ia româneasc de la totalitarism la democra ie, confruntarea a existat. Pia a şi-a
constituit şi şi-a enun at valorile şi solicit rile, şi-a constituit propria sa propagand , în care
a parcurs aceiaşi paşi ca şi sistemul cu care lupta, şi a reuşit s adune un num r de adep i.
Pia a a fost învins în prim faz de inegalitatea mijloacelor de comunicare pe care le avea
la dispozi ie, în a doua faz de scrutinul din 20 mai, care a definit majoritatea dominant

100
din România, şi de-abia în a treia faz de o combina ie între for ele de ordine şi grupuri
aparent voluntare de cet eni. Din punctul de vedere al comunic rii se poate constata c
acolo, în Pia a Universit ii, s-au pus bazele celor dou modele care vor fi folosite în to i
anii care vor urma în România: unul legalist, populist, conservator şi for at serios, al
structurii FSN (sau al urmaşilor acesteia), şi cel lalt civic, european, modern şi for at
amuzant, al opozi iei. Propaganda totalitar care a func ionat în România lui Ceauşescu a
avut contribu ia ei decisiv în prim vara lui 1990, dar dup 13-15 iunie, efectele acesteia s-
au diminuat sim itor, pân când, o dat cu apari ia televiziunilor private, au disp rut cu
totul. România evolua deci de la propaganda canalului unic spre propaganda multi-canal.

2.3. Mai 1990 – septembrie 1992

Început în for prin conflictul din Pia a Universit ii, guvernarea FSN este marcat de
mari tensiuni sociale şi de o tot mai proast rela ie cu presa. Întreaga var a anului 1990
este acoperit de mari ac iuni de protest mitingul din 13 iulie al studen ilor bucureşteni,
denumit „marşul alb“, solicit eliberarea lui Marian Munteanu, arestat în 14 iunie, şi
declanşarea unei anchete privind evenimentele din 13-15 iunie. În august, manifesta iile se
reiau în Pia . Pe 23 august au loc ciocniri violente între for ele de ordine şi protestatari,
care arunc cu pietre din caldarâm înspre dispozitivele poli ieneşti. Au loc arest ri şi începe
lungul şir al brutalit ilor asupra jurnaliştilor. Sunt sparte aparate de fotografiat, sunt
confiscate reportofoane. Din acele zile dateaz celebra decizie a Prim riei Capitalei de
interzicere a manifesta iilor în centrul oraşului şi de a le permite în mai multe parcuri de la
periferie. În acelaşi timp, pân la mineriada din septembrie 1991, se adânceşte
neîn elegerea dintre Petre Roman şi Ion Iliescu, neîn elegere care va duce la ruperea FSN
din prim vara lui 1992. Realitatea media din România s-a aflat într-o continu dinamic ,
num rul ziarelor private dep şindu-l pe cele de inute de stat. Anul 1991 a marcat începutul
radiourilor private, care au spart monopolul radioului public. În iarna lui 1992, când au avut
loc primele alegeri locale din România post-revolu ionar , o bun parte din popula ie avea
acces la surse alternative de informa ii. În aceast perioad , statul a continuat s lupte
pentru men inerea monopolului asupra informa iilor, reprezentan ii puterii atacând în
termeni foarte duri presa care îi critica. Deşi majoritatea atacurilor au fost verbale – atunci

101
s-a lansat celebra sintagm „o anumit parte a presei“ – au existat şi metode administrative
de penalizare a incomozilor.
Statul de inea în continuare monopolul asupra fabricilor de hârtie, asupra principalei
re ele na ionale de difuzare a presei şi asupra tipografiilor. Când minerii au intrat pe 14
iunie în Casa Scânteii pentru a ataca România liberă, sindicatul tipografilor s-a angajat s
nu mai tip reasc acel ziar. Încet-încet îns , patronii publica iilor private au g sit c i
alternative de evitare a presiunilor administrative. S-au deschis tipografii private, prima în
septembrie 1990, s-au f cut importuri de hârtie din CSI şi s-au dezvoltat re ele alternative
de difuzare.
În noiembrie 1990 are loc prima liberalizare a pre urilor. Românii încep s se trezeasc
din visul post-revolu ionar şi intr pe drumul complicat al tranzi iei economice. În acelaşi
timp, neîn elegerile mocnite dintre cele dou tabere din FSN ies la iveal în cadrul întâlnirii
camerelor reunite, care are loc la Sala Palatului pe 25 octombrie, când Petre Roman
prezint programul de reform pe care cabinetul s u dorea s -l aplice în economia
româneasc . L udat atât de liberalii lui Radu Câmpeanu, de liberalii tineri fugi i din PNL în
timpul verii, cât şi de Ion Ra iu, programul este criticat de Alexandru Bârl deanu,
preşedintele Senatului şi unul din greii grupului Iliescu. De altfel, Ion Iliescu îi declar lui
Vladimir Tism neanu:
„Preşedintele Senatului (Alexandru Bârl deanu) îi f cuse destule reproşuri pentru felul
în care a procedat în toamna lui 1990, la liberalizarea pre urilor, f r a se consulta şi a cere
m car avizul Parlamentului.“22
În zilele care au urmat, diverşi parlamentari ai FSN au cerut temporizarea m surilor de
reform şi reducerea dimensiunii „terapiei de şoc“. În fa a acestor presiuni şi vrând s
cunoasc reac ia popular , guvernul Roman comand un sondaj de opinie din care s vad
care este percep ia cet enilor fa de m surile de liberalizare a pre urilor. Datele,
considerate bune de membrii cabinetului, indicau totuşi o sc dere a inten iilor de vot cu
aproape 12% fa de mai 1990, în timp ce 58% din cei chestiona i continuau s aib
încredere în guvern.23 Cu toate rezultatele aparent pozitive ale acestui prim sondaj, reac ia
la ac iunile de reform a guvernului a fost dintre cele mai violente. Mitingurile sindicale au
crescut exponen ial în ultimele dou luni ale anului 1990, revendic rile acestora nefiind de
natur politic , ci economic .

102
 Ilie Şerb nescu scria în ianuarie 1991:
Într-un singur an, situa ia bugetului s-a inversat cu aproape 120 de miliarde de lei.
Visteria este goal . Bugetul pe anul în curs este proiectat cu un deficit de circa 40 de
miliarde de lei. Va fi finan at acesta prin noi emisiuni monetare f r acoperire? Nu exist
deja suficient moned în exces pe pia ? Deteriorarea climatului muncii, blocarea
investi iilor, sc derea produc iei şi pr buşirea exporturilor au intrat într-un cerc vicios.
Confuzia în leg tur cu pre urile este total . În mod evident, economia este sc pat de sub
control, în condi iile în care regulile stimulative, dar şi coercitive ale mecanismelor de pia
n-au luat locul vechilor structuri de comand . Ne-au trebuit 10 ani de priva iuni
insuportabile pentru a achita o datorie extern de 10 miliarde de dolari. În ultimul an, s-au
cheltuit f r acoperire circa 5 miliarde de dolari (aproape 2 miliarde rezerve valutare şi alte
3 miliarde în contul unei noi îndator ri). În mod grav, din cele 5 miliarde de dolari,
investi iile în restructur ri economico-industriale reprezint mai nimic, neexistând, astfel,
şansa vreunei amelior ri economice viitoare.“24
În fa a acestor realit i sociale, Alexandru Bârl deanu îl atac din nou violent pe Petre
Roman la începutul anului 1991, acuzându-l de „amatorism şi diletantism în aplicarea
reformei“25.
Într-una din c r ile sale de interviuri, Petre Roman spunea c Alexandru Bârl deanu a
fost întotdeauna împotriva sa ca persoan .26 În timp ce neîn elegerile din FSN au devenit
publice, premierul Petre Roman şi echipa sa fiind ataca i serios de presa fidel lui Ion
Iliescu, opozi ia politic şi cea reprezentând societatea civil au decis s se uneasc .
Reprezentan ii societ ii civile şi-au dat seama c aceasta – marcat de confrunt rile
violente cu statul din anii 1990-1991, deşi puternic în Bucureşti şi în alte câteva centre
universitare – era izolat în contextul na ional. Propov duitoare a dialogului social,
societatea civil a fost ultima victim a propagandei în România. Împotriva ei, statul şi-a
folosit for a atunci când nu a ob inut consensul. În primii ani ai noii democra ii româneşti,
deşi fusese garantat dreptul la grev , aproape orice mişcare sindical era declarat ilegal ,
liderilor greviştilor nu le era permis accesul la televiziunea public , iar mesajele acestora
erau prezentate distorsionat, pentru a provoca izolarea lor în viziunea opiniei publice.
Mult mai pu in subtili ca studen ii sau ca manifestan ii din Pia a Universit ii,
sindicaliştii abordau teme cu un foarte larg r sunet în opinia public . Permanenta referire la

103
deteriorarea situa iei economice, la nivelul de trai şi la nivelul salariilor a f cut ca mişc rile
sindicale s aib o audien tot mai mare şi s constituie un adversar foarte incomod pentru
un guvern care nu a excelat niciodat la capitolul comunicare public . În toamna lui 1990
au loc, în mai multe localit i din România – Bucureşti, Cluj, Braşov – întruniri şi forumuri
de constituire a unor mari conglomerate ale societ ii civile, care vor avea un rol decisiv în
anii urm tori. În octombrie, ia naştere la Cluj Forumul Democratic Antitotalitar din
România, care înglobeaz 44 de organiza ii jude ene ale Forumurilor Antitotalitare. În
27
noiembrie, la Bucureşti ia naştere Alian a Civic , structur apartid , dar nu apolitic ,
sus inut de un grup de ini iativ format din sute de personalit i culturale din România.
Printre acestea: Gabriela Adameşteanu, Petre Mihai B canu, Ana Blandiana, C t lina
Buzoianu, Doina Cornea, Ştefan Augustin Doinaş, Sorin Dumitrescu, Gabriel Liiceanu,
Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Lucian Pintilie, Mihai Şora,
Stelian T nase. Declara ia de principii adoptat cu aceast ocazie devine prima formul
ideologic de rezisten la hegemonia partidului condus de Ion Iliescu. Din nefericire
pentru via a politic na ional , va fi şi singura pentru o foarte lung perioad de timp.
Societatea româneasc se zbate într-o criz grav din care nu poate ieşi decât printr-un
efort al nostru, al tuturor. […] România se g seşte prins într-un angrenaj putând duce la
catastrof dac grupurile, personalit ile, persoanele care au dovedit ataşament pentru
democra ie şi valorile civiliza iei europene nu întreprind o larg ac iune în cadrul societ ii
civile. Viitorul nu depinde decât de hot rârea noastr de a ne dedica în întregime redres rii
na ionale. […] Alian a Civic consider ca factori agravan i multiplele forme de
intoleran , mistificare, ur , corup ie, egoism, rea-voin . Alian a Civic militeaz pentru
eradicarea tuturor acestora şi sus ine c avem nevoie de adev r ca de pâine. F r o reînviere
grabnic a valorilor morale afirmate în Revolu ie, poporul nostru este în pericolul de a se
scufunda în haos şi barbarie. […] Ne pronun m pentru o Constitu ie care s garanteze toate
libert ile din democra iile tradi ionale. Respectul pluralismului, al dreptului de asociere,
asigurarea drepturilor omului, libertatea presei sunt valori în afara c rora societatea civil şi
statul de drept nu pot exista. […] Alian a Civic ap r f r rezerve valorile europene,
c rora prin origine, mentalitate şi tradi ie îi apar inem. […] Alian a Civic se manifest
împotriva oric ror forme de violen , inclusiv amenin area cu folosirea ei. Alian a Civic

104
cheam Biserica s sprijine eforturile de reînviere a societ ii civile şi s -şi asume
r spunderile ce-i revin.28
Prin acest document, Alian a Civic preia mesajul Pie ei Universit ii şi timp de şase ani,
pân la victoria CDR din 1996, îl va disemina prin toate mijloacele comunica ionale
posibile. Se v d, din acest prim text, tendin ele pe care va înainta demersul opozi iei. În
primul rând, asumarea Revolu iei din alt perspectiv decât cea utilizat de Ion Iliescu şi
dobândirea unei alte legitimit i decât cea pe care o avea preşedintele în func ie. Valorile
morale pe care Revolu ia s-a bazat sunt cele la care face referire manifestul Alian ei Civice,
valori despre care Ion Iliescu a vorbit foarte pu in. În al doilea rând, identificarea
democra iilor occidentale ca model de urmat, în contradic ie cu democra ia original la care
se referea şeful statului. Şi, în al treilea rând, continuarea polemicii dintre apartenen a lui
Ion Iliescu la spa iul sovietic şi a reprezentan ilor societ ii civile la cel euro-atlantic.
Noutatea demersului Alian ei Civice const în introducerea, în premier în disputa politic
post-revolu ionar , a unui mesaj constructiv al turi de cel demolator, negativ. Este adev rat
c în anii care vor urma, majoritatea campaniilor pe care Alian a Civic le va face va fi
negativ , dar la fel de adev rat este c va exista în permanen o ofert proprie, care va
coagula mesajul opozi iei în jurul valorilor morale ca baz fundamental a oric rui act
politic. Pe 15 noiembrie 1990, la împlinirea a trei ani de la revoltele din Braşov şi a şase
luni de la cea de-a treia venire a minerilor la Bucureşti, Alian a Civic organizeaz un
miting uriaş (estim rile vorbesc de câteva sute de mii de persoane), care va fi transmis la
buletinul de ştiri al televiziunii na ionale. Simultan, au loc mitinguri de dimensiuni diferite
în alte 10-12 oraşe, care transform Alian a Civic într-o redutabil for de opozi ie. Dan
Pavel relateaz în cartea sa şocul pe care l-au tr it ieşenii, locuitori ai unui oraş în propor ie
covârşitoare fesenist, atunci când au v zut mai mul i lideri ai Alian ei Civice în balconul
hotelului Traian şi au auzit pe viu alte p reri decât cele oficiale.29
O mişcare important în via a politic a fost reapari ia pe 17 noiembrie 1990 a PCR. Prin
mai multe artificii administrative, defunctul partid comunist s-a aliat cu alt forma iune
politic , dând naştere Partidului Socialist al Muncii, condus de un fost prim-ministru din
epoca de aur, Ilie Verde . „PSM s-a considerat ini ial urmaş al fostului partid comunist, în
parte din ra iuni propagandistice – pentru recuperarea num rului mare de activişti ai
acestuia, pe care Revolu ia îi împinsese c tre periferia societ ii – în parte din ra iuni

105
pragmatice, legate din inten ia ini ial de a revendica m car ceva din avu ia fostului partid
comunist.“30 Aceast înfiin are a generat mari mişc ri de protest, dar în acelaşi timp, a
permis FSN s nu mai fie „urmaşul PCR“. Pe eşicherul politic exista un partid asumat de
sorginte comunist , condus de un înalt oficial al Partidului Comunist şi care promova o
ideologie foarte apropiat de cea comunist . PSM va accede şi în Parlament, prin cooptarea
în rândurile sale a doi transfugi de la FSN.
În martie 1991, Petre Roman este ales, în urma unei şedin e furtunoase, lider na ional al
FSN, iar Ion Aurel Stoica – preşedinte executiv. În discursul s u, Petre Roman critic
for ele conservatoare care se opun reformei economice şi cursului ireversibil pe care s-a
înscris România. Domni a Ştef nescu citeaz un comentariu al lui Silviu Brucan, care
spune c la Conven ia Na ional a FSN a avut loc o lupt aprig între „junii turci“
reformatori, conştien i c partidul lor are nevoie de o nou fa , şi „grupul mar ienilor,
bârl denilor şi ştefan-gheorghienilor din Dealul Cotrocenilor, care se aga cu disperare de
pozi iile-arici ale nomenclaturii“31. A doua etap a liberaliz rii pre urilor duce la
escaladarea conflictelor sociale, dar şi a conflictelor din interiorul FSN. Ca replic la
victoria sa în Conven ia Na ional , deputa i şi senatori înfiin eaz un grup parlamentar
relativ independent politic, „FSN-20 mai“. Alexandru Bârl deanu repudiaz politica de
reform a guvernului şi critic numirea lui Petre Roman drept lider na ional al FSN. Adrian
Severin noteaz cu referire la acest moment: „Cu privire la cea de-a doua tem (Petre
Roman – lider na ional), preşedintele Senatului începe prin a evoca modul în care fostul
dictator Nicolae Ceauşescu acaparase puterea în stat, continu printr-o compara ie a acestei
istorii cu felul în care dictatura fascist – cea nazist şi cea franchist – se instalaser în
Italia, Germania şi Spania, spre a încheia cu ideea c Petre Roman, recent ales ca lider
na ional al partidului de guvern mânt, în baza unui statut ce-i obliga pe parlamentarii FSN
s -şi sprijine propriul guvern, era pe punctul de a deveni un alt dictator – un führer, un
duce, un caudillo. De aici, din faptul c şeful unui partid se numea lider, iar membrilor
partidului li se cerea disciplin în lupta politic se tr gea concluzia, cel pu in for at , c
întreaga ar se afla pe punctul întoarcerii la totalitarism şi c , întrucât, desigur poporul nu
iubea totalitarismul, domnul Bârl deanu era legitimat prin chiar voin a popular s conduc
lupta aleşilor na iunii, precum odinioar Cromwell sau V.I. Lenin, ori – dup aceea –
Hasbulatov, împotriva despotismului. Parlamentul este chemat, practic, la r zboi împotriva

106
guvernului şi aceasta nu de c tre vreun lider al opozi iei, ci chiar de c tre preşedintele
Senatului, ajuns în func ia respectiv tocmai datorit partidului de guvern mânt, al c rui
preşedinte era prim-ministru.“32 Ciocniri de şi mai mare intensitate între cele dou tabere
din FSN, dar şi între FSN şi opozi ie – care sfârşeşte prin a boicota votul – au loc cu ocazia
dezbaterii Legii Privatiz rii,
În acest timp, în România mişc rile sindicale erau la apogeu. Simultan, opozi ia organiza
mitinguri pentru democra ie, Liga Studen ilor comemora un an de la Pia a Universit ii, alte
organiza ii civice atacau semnarea de c tre Ion Iliescu a Tratatului cu URSS, iar dinspre
Chişin u spre Bucureşti se înfiripau primele poduri de flori. Petre Roman îşi remaniaz
cabinetul în care îl strecoar pe liberalul Dinu Patriciu, care îns nu trece de votul
Parlamentului. În lume, Boris El ân devine preşedinte al Rusiei, Mihail Gorbaciov primeşte
Premiul Nobel pentru Pace, se desfiin eaz Tratatul de la Varşovia şi CAER-ul, Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice renun la doctrina comunist , adoptând o platform social
democrat , Irakul invadeaz Kuweitul şi în Iugoslavia începe r zboiul civil, care va dura 10
ani. La Moscova, pe 19 august, lideri ai Partidului Comunist al URSS îl înl tur de la
putere pe Mihail Gorbaciov şi instituie starea excep ional pe tot teritoriul imperiului.
Sus inut de popula ia din Moscova şi de o parte a for elor armate, Boris El ân întoarce
situa ia, asediaz Parlamentul, îi aresteaz pe conduc torii puciului şi-l repune în drepturi
pe Gorbaciov, în aplauzele întregului Occident. Ca urmare a acestui moment, Partidul
Comunist din URSS este dizolvat şi URSS dispare ca entitate politic . Mai multe foste
republici unionale îşi declar independen a. Printre acestea şi Republica Moldova,
confruntat îns chiar din prima clip cu secesiunea transnistrean şi cu prezen a în
teritoriul na ional a Armatei a 14-a ruse.
La Bucureşti, degradarea imaginii lui Petre Roman continu . Epoca propagandei trecea
rapid şi locul ei era luat de comunicarea deschis , comunicare în care presa avea rolul
fundamental. Petre Roman era atacat de presa privat , de presa partidelor de opozi ie, de
presa fidel lui Ion Iliescu şi, dup cum declara chiar el, accesul pe postul na ional de
televiziune îi era limitat. Imaginea junelui-prim, îmbr cat în pulover, poliglot şi avântat din
zorii epocii post-revolu ionare disp ruse aproape complet, fiind înlocuit de cea a omului
care scumpeşte tot ce se putea scumpi, „groparul economiei na ionale“, economie pe care el
însuşi o numise un „morman de fier vechi“, autorul unui pariu pierdut cu agricultura şi, nu

107
în ultimul rând, un alogen f r pic de sânge românesc, ai c rui p rin i veniser pe tancurile
sovietice în ar şi impuseser cea mai neagr dintre orânduiri. Majoritatea acestor
considera ii ap reau num r de num r în s pt mânalul România Mare, revist care în vara
lui 1991 îşi generase propriul ei partid, condus de Corneliu Vadim Tudor. Petre Roman a
fost, de fapt, prima victim a noului context economico-social din România. Erodarea
accentuat a popularit ii sale a fost provocat pe de o parte de presiunea realit ii sociale
care afecta tot mai mul i cet eni, şi pe de alt parte de media. Primul premier al noii
Românii s-a aflat cam tot timpul la întret ierea dintre agenda popula iei, agenda media şi
agenda unei bune p r i a clasei politice. Mai mult decât atât, opinia public func iona înc
la nivelul la care acorda o maxim încredere cuvântului scris sau imaginii televizate. La fel
cum minerii au c utat droguri şi bani falşi în Pia a Universit ii fiindc aşa citiser în ziare
sau v zuser la televizor, Petre Roman şi oamenii s i au fost rapid caricaturiza i şi
transforma i în vinova i pentru toate relele p mântului. Adrian Severin se întreab în cartea
sa:
Pe ce cale s-a ajuns îns ca prin mass media s se transmit opiniei publice o imagine a
unui Petre Roman care nu putea fi decât diletant şi corupt, a unui Anton V t şescu
superficial şi frivol, a unui Adrian Severin aventurist şi arogant, a unui Victor Babiuc îngust
şi r ut cios, a unui Bogdan Niculescu-Duv z egoist şi iresponsabil?33
Fostul ministru al privatiz rii consider c vinova ii principali ai deterior rii imaginii lui
Petre Roman şi a cabinetului s u sunt, în primul rând Petre Roman, şi apoi o parte din
echipa sa de consilieri de profil. În acelaşi timp, trebuie observat c urm torul prim-
ministru, Theodor Stolojan, beneficiind cam de aceeaşi echip , a avut rezultate remarcabile.
Datele au fost desigur diferite, dar momentul Petre Roman a fost ultimul în care un guvern
din România nu a aplicat practic deloc strategii de comunicare în timpul mandatului.
Comunicarea guvernului Roman s-a oprit la campania electoral . Dup aceea totul a fost
f cut la întâmplare. Or în fa a atacurilor deosebit de puternice la care a fost supus ,
institu ia Guvernului României, f r nici o protec ie din partea nim nui, a clacat. Niciodat ,
din acel moment, un guvern nu a fost atât de atacat de toat lumea, inclusiv de
parlamentarii din propriul partid. Şi niciodat , din acel moment, un guvern nu a avut o
strategie mai modest de comunicare cu presa, cu opinia public şi cu mediul politic. Al
patrulea raid mineresc asupra Capitalei, desf şurat în perioada 25-27 septembrie 1991,

108
determin c derea guvernului Roman şi o nou criz politic de propor ii. Survenit la doar
o lun de la tentativa de lovitur de stat de la Moscova, mişcarea sindical de la Bucureşti a
avut cam aceiaşi actori ca în iunie 1990, dar cu un scenariu mult schimbat. Propaganda nu a
mai f cut fa realit ilor economice şi sociale. Minerii au venit spre Bucureşti pentru a
solicita creşteri salariale şi nu au mai fost întâmpina i de discursuri de bun venit, ci de for e
de ordine. Dup toate aparen ele, puterea de la Bucureşti, sau cel pu in o parte din ea, a fost
luat prin surprindere de venirea protestatarilor. Adrian Severin povesteşte şedin a care a
avut loc la Cotroceni în diminea a zilei de 25 septembrie, atunci când se aflase c Miron
Cozma şi ai lui erau deja în trenuri:
La Cotroceni, într-o camer rotund pe lâng biroul preşedintelui Iliescu, i-am g sit pe
şeful statului, pe primul-ministru, pe ministrul de stat Eugen Dijm rescu, pe ministrul
ap r rii Niculae Spiroiu, pe ministrul de interne Doru Viorel Ursu, ministrul transporturilor
Traian B sescu, pe directorul SRI Virgil M gureanu, precum şi pe unii consilieri
preziden iali. […] Atmosfera general , ca şi conversa ia, st teau sub semnul confuziei şi al
defetismului. […] Unii sus ineau c primul-ministru ar trebui s plece imediat în Valea
Jiului, al ii c preşedintele ar trebui s nu o fac . Dup ce fiecare dintre aceştia îşi exprima
mai voios, mai în sil disponibilitatea de de a pleca, noi purt tori de informa ii soseau spre
a se opune categoric unei asemenea deplas ri, fie pentru c în condi iile exacerb rii
violen ei securitatea înal ilor demnitari nu ar fi putut fi ap rat , fie pentru c – se zicea – la
Petroşani nu se mai g sea nimeni cu care s se discute, to i liderii fiind în „trenul de
Bucureşti“. Dac pân cu o zi înainte informa iile concrete ale serviciilor speciale lipsiser
aproape cu des vârşire, acum aflam cu o precizie uluitoare şi cu viteza fulgerului c , în
urm cu numai câteva minute, trenul mineresc nu putuse fi orpit în gara cutare deoarece în
cabina locomotivei Diesel (deşi totul p rea f cut în prip şi la întâmplare, „minerii“
avuseser timpul spre a schimba locomotivele electrice, care ar fi putut fi oprite prin
întreruperea curentului pe re ea, cu locomotive Diesel ce nu puteau fi oprite decât prin
demontarea şinelor sau aşezarea unor obstacole pe şine) mai mul i mineri, dota i cu topoare
şi cu ite, îl amenin aser pe mecanic c îl vor omorî în cazul în care ar fi redus viteza. […]
Pe de alt parte, rapoartele poli iei vorbeau despre faptul c în drumul spre Capital , drum
început, practic, în seara precedent , rebeliunea provocase devastarea unor g ri ori chiar a
unor localit i, distrugerea bunurilor proprietate privat ale unor persoane fizice,

109
maltratarea ori chiar uciderea unor oameni. […] Fa de situa ia descris , ministrul
trasporturilor, Traian B sescu, spunea c nu poate opri trenul pe traseu întrucât… potrivit
conven iilor interna ionale în materie, era interzis blocarea liniilor de cale ferat , aceasta
putând produce accidente feroviare; ministrul de interne Doru Viorel Ursu se plângea c nu
poate face mare lucru, întrucât nu i-au sosit din str in tate maşinile speciale folosite în
Occident pentru a stropi cu ap pe demonstran ii violen i – maşinile pompierilor nefiind
utilizabile pentru c jetul de ap proiectat de acestea este prea puternic – şi nici nu dispune
de arme cu proiectile de cauciuc, necesare pentru dispersarea atacurilor la care ne puteam
aştepta (în ciuda acestei informa ii, peste câteva zile, la Palatul Cotroceni, s-a tras cu
gloan e de cauciuc împotriva celor care scandau „Jos Iliescu!“, f r nici cea mai mic
tentativ de a lua cu asalt reşedin a preziden ial ); […] Mult mai târziu, aveam s afl m c
printr-o ciudat coinciden – probabil înc una din nenum ratele „coiciden e“ sub semnul
c rora a stat întreaga guvernare Roman – exact în ziua în care a izbucnit rebeliunea, ca
niciodat , întreg contingentul de jandarmi care efectuase stagiul militar în termen fusese
l sat la vatr . For ele de ordine pe care putea deci conta Ministerul de Interne erau
considerabil diminuate.34
Deşi mai pu in contondent pentru civili, raidul lui Miron Cosma din septembrie 1991 a
fost comparat de mai mul i analişti cu o lovitur de stat, iar condamnarea ulterioar a
liderului minerilor a venit ca urmare a momentului 1991, nu a celui din iunie 1990.
Început ca un conflict de munc , pe care guvernul nu a reuşit s -l solu ioneze, a patra
mineriad a fost marcat de confrunt ri violente între mineri şi scutieri care au reuşit în
câteva rânduri s -i resping şi din fa a Guvernului, şi din fa a Televiziunii.
R zvan Theodorescu, preşedintele de atunci al TVR, descrie noaptea de 25 spre 26
septembrie:
A urmat o alt noapte infernal . Pu ini mineri be i – participaser la devastarea unui
depozit de spirtoase, chiar peste drum de blocul turn, la col ul Doroban ilor cu Pangratti – şi
mul i, foarte mul i indivizi la fel de be i, din obişnuita „pegr “ care se plictisise de atâta
inactivitate, au încercat s for eze intrarea în Televiziune. […] Armata, la care f cusem
apel, a respins atacurile cu grenade lacrimogene. […] Tensiunea urca din nou, paralel cu
detun turile şi cu poluarea insuportabil a atmosferei. Toat lumea l crima abundent din
pricina substan elor ce se r spândeau în aer şi în iarb .35

110
 Lozincile minerilor erau violent anti-guvernamentale, solicitau înghe area pre urilor şi
oprirea reformei economice, demisia guvernului, dar şi demisia lui Ion Iliescu. Pe 26
septembrie, dup mai multe asalturi asupra cl dirii guvernului, se ob ine depunerea
mandatului cabinetului Roman. Miron Cosma încearc s -i îndrepte spre gar , spunându-le
c şi-au îndeplinit misiunea, dar minerii nu-l ascult şi fac o vizit şi Adun rii Deputa ilor,
unde poart discu ii cu o parte din parlamentari.
Domni a Ştef nescu descrie scene aproape amuzante de la aceast întâlnire:
Dup -amiaz p trund (f r s se încerce interzicerea accesului lor) în sala de şedin e a
Adun rii Deputa ilor, unde cer demisia lui Ion Iliescu şi satisfacerea tuturor revendic rilor
pentru care au venit la Bucureşti. Stimulat de accesele anticomuniste ale minerilor, Sergiu
Cunescu (preşedintele PSDR) cere demisia din Parlament a foştilor membri ai PCR.
Deputatul r nist Ioan Alexandru, cu crucifixul în mân , binecuvânteaz asisten a de la
microfon: „De acum avem o ar unit , creştin . F r violen “. În situa ia dat a disp rut şi
clopo elul cu care Preşedintele Adun rii Deputa ilor, Dan Mar ian, îşi asigura autoritatea în
fa a colegilor, dar Aghata Nicolau i-a promis c -i va aduce un zurg l u maramureşan.
Deputa ii le explic minerilor c nu Parlamentul îl poate demite pe Preşedintele rii şi le
sugereaz s -l viziteze la Cotroceni, pentru a-i cere demisia.36
Ceea ce minerii vor face a doua zi, scandând pe drum lozincile Pie ii Universit ii. Ion
Iliescu rememoreaz în cartea sa, Revoluţie şi reformă, întâlnirea cu oamenii lui Miron
Cosma:
Ajunşi la Palatul Cotroceni, minerii au fost de acord s desemneze o delega ie pentru
întâlnirea cu Preşedintele. Am purtat aceast discu ie – pe 27 septembrie – care s-a
imprimat şi a fost ulterior transmis integral la radio şi la televiziune. În cursul discu iei, am
condamnat ferm ac iunile lor anarhice, lipsa de respect fa de lege şi institu iile statului,
pierderile provocate şi atmosfera de groaz instaurat . Le-am spus, de asemenea, c
preten ia lor de a solicita prezen a primului-ministru pentru a negocia la fa a locului
probleme de revendic ri salariale este nerezonabil . Membrii guvernului au alte r spunderi
şi nu pot fi bloca i pentru rezolvarea unor conflicte de munc în fiecare întreprindere, de
cele mai multe ori nedispunând de nici un fel de posibilit i de a le rezolva. Le-am spus, de
asemenea, c nu se rezolv problemele dificile ale tranzi iei, ale economiei şi reformei prin
schimbarea primului-ministru sau a Preşedintelui. Discu ia s-a terminat prin angajamentul

111
lor de a se întoarce în ordine acas , redactând un comunicat asupra convorbirilor. Cu
aceasta s-a dezamorsat un conflict care a produs mari emo ii şi care ne-a adus, din nou,
mari deservicii pe plan interna ional. Ceea ce m-a surprins a fost reac ia ulterioar a
domnului Petre Roman, prin r st lm cirea acestor evenimente. În primul rând, el a
considerat nepotrivit întâlnirea mea cu minerii şi semnarea unui comunicat comun cu un
om care a înc lcat legea. (Este vorba de Miron Cozma, liderul minerilor.) În mod deliberat
ignora faptul c aceasta a fost singura cale de a stinge un conflict pe care el, în calitate de
prim-ministru nu l-a putut rezolva. Mai mult, cu dou seri în urm , pe 25 septembrie, m
îndemna ca, prin responsabilitatea pe care o am – de preşedinte al Consiliului Suprem de
Ap rare – s decretez stare de asediu. Aceasta ar fi însemnat punerea armatei în stare de
mobilizare, înarmarea cu armament de lupt a unit ilor de ordine şi militare, cu consecin e
greu de evaluat. Am considerat aventurist şi iresponsabil o asemenea pozi ie şi i-am
replicat în consecin . Ulterior a contestat şi acceptarea demisiei, f când caz de formularea
„depunere de mandat“ – care nu ar fi totuna cu demisia. C aceasta ar fi trebuit aprobat de
Parlament! În primul rând, în atribu iile preşedintelui era clar precizat şi aceea de primire a
depunerii mandatului de c tre premier (ceea ce este absolut echivalent cu demisia). În al
doilea rând, în discu iile cu reprezentan ii tuturor partidelor pentru desemnarea unui nou
premier, nimeni nu a ridicat m car problema (nici chiar domnul Petre Roman) c , formal,
nu s-ar fi depus demisia de c tre însuşi primul-ministru. Trebuie de asemenea semnalat
pozi ia cel pu in ciudat a unor forma iuni politice. Partidul Na ional r nesc Creştin-
Democrat avea programat în acele zile Congresul Na ional. Dup tot ce s-a petrecut, dup
actele de violen şi vandalism s vârşite de mineri, în ziua de 28 septembrie (deci, dup
discu ia de la Preşedin ie şi angajamentul luat de mineri de a se reîntoarce acas , o parte din
ei realizând deja acest lucru) – o delega ie a minerilor, în frunte cu Miron Cosma, a fost
primit cu aplauze şi aclama ii de Congresul PN CD, care a şi scandat cu entuziasm „Jos
Iliescu“. Alian a Civic – organiza ie ce se pretinde nepolitic , exponent a societ ii civile
– a procurat un num r de camioane şi, cu drapelele sale desf şurate, îi îndemna pe minerii
care se îndreptau spre gar s se reîntoarc în oraş.37
Primirea triumfal a minerilor de Congresul PN CD, apelul f cut la TVR de Doina
Cornea pentru solidarizarea întregii ri la mişcarea minerilor şi atitudinile pozitive ale mai
multor purt tori de opinie ostili puterii fa de raidul lui Miron Cosma sunt tot atâtea puncte

112
care dovedesc sl biciunea clasei politice româneşti din acea perioad , în elegerea incorect
a dimensiunilor statului de drept şi a consecin elor pe termen mediu şi lung a acestor
atitudini. Mineriada din 1999 a lui Miron Cosma, îndreptat împotriva guvernului CDR,
care a avut sus inerea tacit a unor lideri PDSR şi manifest a celor din PRM, a fost
identic din multe puncte de vedere cu cea din septembrie 1991. Consecin ele celei de-a
patra mineriade sunt impresionante: 4 mor i, 455 de persoane spitalizate, pagube estimate la
peste 300 de milioane de dolari.
Ecourile interna ionale sunt pe m sura distrugerilor şi înseamn înc un pas înapoi
pentru credibilitatea proceselor democratice din România. Investitorii str ini se opresc din
nou din drumul spre Bucureşti, mai multe vizite ale unor şefi de stat sau de guvern se
amân , organismele financiare interna ionale se decid s reanalizeze situa ia din ar . În
acest climat de nesiguran atât în interior, cât şi în exterior, este instalat guvernul Stolojan.
Al turi de reprezentan i ai FSN, în cabinet sunt coopta i miniştri apar inând PNL
(Ministerul Economiei şi Finan elor şi Ministerul Justi iei), PDAR (Ministerul Agriculturii
şi Alimenta iei) şi MER (Ministerul Mediului). În mare, structura cabinetului r mâne
asem n toare cu cea de pe vremea lui Petre Roman.
Noutatea absolut pe care o aduce Theodor Stolojan este armonia acestuia cu media şi
reducerea conflictelor sociale şi a st rii de tensiune existente în timpul mandatului Roman.
Explica iile succesului de imagine al lui Theodor Stolojan sunt numeroase. În primul rând,
anun area chiar de la numire a inten iei sale de a nu candida pe nici o list şi la nici o
func ie în alegerile din 1992 îl face o int neinteresant pentru adversarii imedia i şi îi
deschide, în acelaşi timp, un proiect politic pe termen mediu şi lung, a c rui concretizare
am v zut-o în 2004. Practic, declarându-se doar un administrator al României pentru vreo
zece luni, pân la alegeri, Theodor Stolojan şi-a „cump rat“ liniştea atât din partea
oamenilor politici, cât şi din partea media sau a sindicatelor. Venit s plece, nu s stea,
Stolojan nu trebuia „desfigurat“ imagologic – cum i se întâmplase lui Petre Roman – ci
chiar trebuia încurajat s -şi termine mandatul, pentru ca în 1992 altcineva s preia puterea.
În acelaşi timp, fiind o personalitate necarismatic , f r talent oratoric, auster şi plicticos în
exprimare, Theodor Stolojan a folosit din plin sfaturile şi strategiile consilierilor de imagine
pe care i-a avut în jur. Aceştia au consolidat o rela ie institu ional cu media, au generat un
num r mare de întâlniri între premier şi redactorii-şefi de publica ii, l-au determinat pe

113
acesta s citeasc editorialele diverşilor analişti şi s le comenteze, în principiu pozitiv, la
conferin ele de pres sau chiar s dea telefoane personale unora dintre ei. Dintr-o institu ie
sub asediu în timpul lui Petre Roman, Guvernul a devenit un loc pl cut şi primitor pentru
jurnalişti, iar presa a devenit din inamic partener. În timp ce presa saluta fericit aceast
schimbare la fa , strategiile de comunicare erau îndreptate spre popula ie, unde figura
chinuit a lui Stolojan devenea un arhetip al omului conştiincios care munceşte din zori şi
pân -n sear pentru binele comun.
Dac duşmanii lui Petre Roman erau, de la un moment dat, prietenii majorit ii – vezi
mineriada a patra –, la a cincea venire a minerilor în Bucureşti (500 de oameni sosi i la
negocieri salariale, f r nici o inten ie de violen ), opinia public a reac ionat împotriva lor
şi i s-a al turat lui Stolojan, pe care l-au sus inut şi aplaudat când nu a cedat presiunilor
sindicale. În cadrul aceluiaşi pachet de imagine, Stolojan venea pe jos la serviciu sau
împrumuta dou monede la metrou la Pia a Victoriei, fiindc voia s mearg acas şi nu
avea bani la el, sau mergea la schi f r g rzi de corp, sau t ia cafeaua de la protocol în
Palatul Victoriei ca s fac şi acolo o mic economie, sau explica în termeni foarte tehnici
la conferin e de pres televizate m surile pe care urma s le ia. Palid, slab şi foarte sobru la
orice apari ie public , marcat de efort, vorbind scrâşnit şi, de multe ori, greu de în eles
pentru mase, Theodor Stoloan a fost construit în antitez cu Petre Roman şi, în principiu, cu
toat clasa politic autohton vorb rea , tot mai prosper şi mai pu in preocupat de
realitate. Insistenta repetare a neapartenen ei sale politice a dus la naşterea mitului
tehnocratului, acea pesoan supercalificat aflat deasupra patimilor politice care, îns ,
dac este l sat s lucreze, poate deveni o form de salvare. În c utare de solu ii, societatea
româneasc se ag a de modele magice.
Fie c este vorba de valorile morale ale Alian ei Civice şi ale opozi iei unite, fie c este
vorba de tehnocra ia feseniştilor mai tineri, fie c este vorba de na ionalismul care va fi, în
cele din urm , regrupat de PRM, toate sunt solu ii ale clasei politice de a fugi de propria ei
imagine, pe zi ce trece mai devastat de neîmplinirile sociale, dar şi de ner bdarea unei
popula ii aflate în schimbare biologic şi în evolu ie informa ional .
Referindu-se la guvernarea Stolojan, Ion Iliescu scrie:
Guvernul Stolojan şi-a propus drept obiectiv esen ial – concomitent cu continuarea
procesului de reform economic şi o dat cu adoptarea de c tre Parlament a Constitu iei,

114
precum şi a legilor privind alegerile locale, parlamentare şi preziden iale – s asigure buna
organizare şi desf şurare a alegerilor. Guvernul Stolojan şi-a îndeplinit aceste obiective,
reuşind s asigure un climat de linişte şi echilibru. Ceea ce nu a reuşit a fost obiectivul
propus – pe care, de la început, l-am considerat nerealist – de a stopa declinul produc iei
industriale şi de realizare în 1992 a unei „creşteri zero“. În realitate, în 1992 s-a înregistrat o
sc dere a produc iei industriale – de circa 20% – cu deteriorarea, în consecin , a puterii de
cump rare şi veniturilor popula iei. Îns ceea ce a impresionat pl cut în stilul de munc al
domnului Stolojan au fost spiritul practic, profesionist, în abordarea problemelor economice
şi modul nespectaculos, simplu şi deschis de abordare a problemelor dificile şi a unor
m suri nepopulare, dar necesare atât în dialogurile cu reprezentan ii sindicatelor, în
discu iile cu reprezentan ii presei, cât şi în apari iile publice la televiziune.38
Unul dintre testele majore de care a trebuit s treac FSN a fost referendumul din 8
decembrie 1991 pentru votarea noii Constitu ii. Act politic fundamental al României post-
comuniste, Constitu ia a fost obiectul unor dezbateri politice nesfârşite, al unor mitinguri de
protest şi al unor lu ri de pozi ie care oscilau între demagogie şi realism, între naivitate şi
rea-credin . În acelaşi timp îns , cele 7 milioane de voturi în minus de la referendum au
demonstrat c neconectarea opiniei publice la agenda politic poate avea consecin e extrem
de grave. Popula ia României nu a fost, în acest caz, inta unei campanii de comunicare (aşa
cum s-a întâmplat peste 12 ani, în 2003), şi de aceea a tratat acest eveniment major cu
r ceal .
În noiembrie, în cursul mai multor întâlniri, reprezentan ii forma iunilor politice şi civice
grupate în Forumul Democratic Antitotalitar au decis înfiin area unei structuri politice
capabile s se opun FSN în alegerile anului 1992.
Membrii fondatori ai Conven iei Democratice din România au fost: PN CD, PNL,
PSDR, UDMR, PER, PAC, Partidul Unit ii Democratice, Uniunea Democrat Creştin ,
AFDPR, Alian a Civic , Sindicatul politic „Fraternitatea“, Uniunea Mondial a Românilor
Liberi, Solidaritatea Universitar , Asocia ia „România viitoare“. Aceast coali ie avea s -şi
aleag drept simbol electoral cheia şi avea s joace un important rol politic vreme de opt
ani. În felul acesta, for ele democratice reunite sub un simbol comun, într-o organiza ie cu
identitate precis , se fereau de consecin ele inducerii în eroare a publicului prin fenomenul
reduplic rii institu ionale, care dusese la apari ia unor obscure partide „agrariene“,

115
„liberale“ sau „monarhiste“, dar şi a unor asocia ii pseudocivice, pe modelul GDS sau AC.
Puterea fesenist nu a mai avut resursele necesare reduplic rii institu ionale a CDR, fiind ea
îns şi preocupat cu tendin ele de scindare interioar a FSN, ceea ce pân la urm s-a şi
întâmplat.39
Campania electoral pentru alegerile locale din iarna lui 1992 arat cu totul altfel decât
cursa FSN-ului din mai 1990. CDR se prezint unit sub semnul electoral al cheii în timp
ce, chiar în zilele campaniei, 40 de senatori ai FSN pornesc în Parlament o anchet
împotriva colegului lor de partid Petre Roman. Deşi se axeaz pe mesajul anticomunist,
mesajele CDR sunt mai pragmatice şi – mai ales în marile oraşe – se bazeaz pe
personalit ile pe care le sus inea pentru func iile de primar şi de consilier. În acelaşi timp,
mobilul atacului CDR este situa ia economic tot mai îngrijor toare şi izolarea
interna ional a României. Evolu ia situa iei de la Moscova, conflictul dintre trupele
moldovene şi cele transnistrene, declara iile r zboinice ale generalului Lebed, şeful armatei
a 14-a sta ionate în Transnistria, conform c ruia în 48 de ore poate ajunge în fruntea
tancurilor sale la Bucureşti, escaladarea conflictului din Iugoslavia şi iminen a r zboiului
din Golf împotriva lui Saddam Husein au dus la reconsiderarea pozi iei unui procent
important (nu majoritar) de români fa de Occident şi mai ales fa de institu iile de
securitate occidentale. FSN şi-a continuat strategia din 1990, denigrând opozi ia unit ,
atr gând aten ia asupra pericolului maghiar (mai mul i lideri UDMR inflamaser spiritele
vorbind despre autonomie teritorial în toamna lui 1991 şi în iarna lui 1992) şi bazându-se
pe legitimitatea FSN ob inut în zilele grele ale Revolu iei.
Tehnicile de campanie au fost tot rudimentare, materialele video au fost realizate pe
suport VHS sau în cel mai bun caz SVHS, iar punctul central al campaniei a fost
confruntarea final din Bucureşti dintre candidatul FSN, Cazimir Ionescu, şi candidatul
CDR, Crin Halaicu, câştigat de acesta din urm datorit dezinvolturii sale şi a unei bune
preg tiri a platformei electorale. Halaicu s-a referit mult mai mult la aspectele tehnice ale
conducerii oraşului, în timp ce Ionescu a insistat pe latura politic a confrunt rii. În
spoturile CDR au fost prezentate pentru prima dat imagini filmate în Bucureşti în timpul
mineriadei din 13-15 iunie. În ar , FSN a câştigat alegerile locale cu un scor de 33, 6%,
jum tate din rezultatul din 20 mai 1990. CDR a ob inut 24, 3%, devenind a doua for
politic din România şi un adversar extrem de puternic pentru FSN. De asemenea, CDR a

116
câştigat postul de primar în mai multe oraşe mari, printre care şi pe cel din Bucureşti şi din
cele şase sectoare ale capitalei. S-a instituit, din aceste alegeri, o tendin care a fost
respectat în anii care au urmat. Partidul lui Ion Iliescu, indiferent de numele purtat, a
câştigat alegerile în Moldova, Muntenia şi Oltenia, în timp ce alian a de centru-dreapta a
câştigat în Transilvania, Banat şi Bucureşti. Pensionarii, oamenii mai pu in educa i şi cei
din spa iul rural şi din micile oraşe au votat cu preponderen pentru FSN, iar cei mai tineri,
mai educa i şi cei din oraşele mari au votat cu CDR. Un alt partid care s-a remarcat la
aceste alegeri locale a fost PDAR, condus de Victor Surdu, partid care a câştigat prin
alegerea la nivel s tesc a unor candida i la func iile de primar sau de consilier recunoscu i şi
respecta i în comunit ile lor. Deşi Victor Surdu se comportase ca un om de cas al FSN,
partidul s u a primit voturi din spa iul electoral al FSN, atacând politica agricol a
guvernului Roman.
La numai o lun de la alegerile locale, scindarea din FSN devine realitate. Din
confruntarea grupurilor din jurul lui Petre Roman şi Ion Iliescu rezult dou partide noi, cu
denumiri asem n toare: FSN şi FDSN. Divor ul este înso it de o sus inut campanie
electoral pentru voturi în interiorul partidului. Grupul din jurul lui Petre Roman preia, atât
de evident, sloganuri şi atitudini din Pia a Universit ii încât unul dintre reprezentan ii
grup rii Iliescu exclam la microfon: „Scoate i Pia a Universit ii din sal !“, la care din
partea cealalt i se r spunde: „Atunci trebuie s -l chema i pe Miron Cosma!“40. Nevoia de
relegitimizare îl împinge pe Petre Roman spre cei cu care s-a aflat într-un conflict
ireconciliabil pân la c derea guvernului s u, în septembrie 1991. Devenit peste noapte
partid de opozi ie, FSN-Roman adopt imaginea unei opozi ii cu vechime, pentru a se putea
pozi iona pe scena politic astfel încât s -şi poat construi oferta electoral . Gruparea
cealalt se identific în continuare cu Revolu ia (prima denumire adoptat de grupul anti-
Roman a fost FSN–22) şi cu Ion Iliescu, pe care acest partid anun deja c -l sus ine pentru
o nou candidatur . Tot cu aceast ocazie, reprezentan ii noului partid îl atac dur pe Petre
Roman, reproşându-i şi originea sa etnic , precum şi trecutul comunist al tat lui s u.
Imediat dup ruptur , partidul lui Petre Roman începe s -şi construiasc o imagine de
reformatori veni i din partea stâng a spectrului politic, chiar cu accente tehnocratice, care
se opun, al turi de partidele de centru-dreapta, stângii neocomuniste reprezentate de FDSN.
Faptul c al turi de Petre Roman au r mas aproape to i miniştri din cabinetul s u şi apoi cei

117
din cabinetul Stolojan a permis FDSN ca în alegerile din toamn s arunce întreaga vin a
guvern rii asupra FSN şi s se prezinte în fa a electoratului ca un partid nou şi nep tat de
eşecurile guvern rii. Mai mult, neparticiparea lui Theodor Stolojan la lupta electoral a
f cut ca Petre Roman s par singurul vinovat de înr ut irea condi iilor de via din cei doi
ani scurşi de la Revolu ie.
În prim vara lui 1992 are loc prima vizit a lui Mihai I în România, dup 45 de ani de la
abdicarea impus de liderii comunişti pe 31 decembrie 1947. Primirea pe care popula ia
capitalei i-o face suveranului este spectaculoas . Peste jum tate de milion de oameni ies s -
l întâlneasc în diverse împrejur ri. Cu toate acestea, mişcarea monarhist din România nu
are o sus inere mai mare de 5-7%. Decizia lui Radu Câmpeanu, liderul PNL, de a-l propune
pe Mihai I candidat la preşedin ie este probabil o consecin a vizitei, sau un gest de derapaj
politic. De fapt, anul 1992 nu a fost cel mai bun pentru liderul liberal. Înainte de a-i face
insolita propunere fostului rege al României, Radu Câmpeanu decide p r sirea CDR.
Aceast mişcare politic va consacra în câteva luni PN CD şi pe Corneliu Coposu ca fiind
adev ra ii şi singurii lideri ai opozi iei din România. Dac pozi ia de portdrapel al luptei
anti-FSN era de inut în prim vara lui 1992 de PNL, prin gestul lui Radu Câmpeanu,
PN CD devine pentru urm torii opt ani singura alternativ real la partidul lui Ion Iliescu,
şi va trebui ca liberalii s fac multe eforturi în 1994 şi 1995 pentru a fi reprimi i în CDR.
Înainte de campania electoral din toamna lui 1992, situa ia politic suferise modific ri
semnificative fa de alegerile din 1990 şi chiar şi fa de localele din iarn . Dac în 1990
blocul FSN avea în fa trei partide istorice timide, neorganizate şi cu mari probleme de
comunicare, acum opozi ia se prezenta unit (retragerea PNL fusese urmat de intrarea
PNL-AT în CDR şi de sciziunea grupului PNL-CD din partidul lui Radu Câmpeanu) şi
consolidat de un rezultat bun în locale. Dac la locale se aflaser fa în fa FSN şi
opozi ia unit şi doar aceste dou for e politice au contat în confruntare (facem abstrac ie de
presta ia bun a PDAR, deoarece aceasta nu s-a materializat într-un procent semnificativ de
voturi), la generalele din 1992, pe lâng CDR şi FDSN, este prezent în competi ie şi FSN-
ul lui Petre Roman. Al turi de aceşti actori politici poate emite preten ii electorale şi grupul
partidelor din marginea spectrului politic, PSM, PRM şi PUNR.
La alegerile preziden iale, Ion Iliescu îi are în fa pe: Emil Constantinescu din partea
CDR, Caius Traian Dragomir din partea FSN, Gheorghe Funar din partea PUNR, precum şi

118
pe mai pu in sonorii Mircea Druc (fost prim-ministru al Republicii Moldova) şi Ioan
Mânzatu. Desemnarea lui Emil Constantinescu de c tre CDR pentru func ia suprem este
semnificativ pentru noua abordare politic ini iat de Corneliu Coposu. Emil
Constantinescu nu venea din emigra ie, ca Ion Ra iu sau Radu Câmpeanu, nu fusese nici
de inut politic, nici persecutat politic, nici opozant al regimului Ceauşescu. Mai mult decât
atât, Emil Constantinescu fusese membru de partid şi avusese şi o func ie politic minor la
Universitatea din Bucureşti. În acel moment îns , Emil Constantinescu era un necunoscut.
Alegerea sa de c tre Corneliu Coposu şi Ana Blandiana a fost rezultatul unui larg concurs
de împrejur ri. Nicolae Manolescu îşi anun ase inten ia de a candida la preşedin ie din
partea CDR. La fel şi Ion Ra iu. Corneliu Coposu şi majoritatea liderilor r nişti din
vechea genera ie nu erau de acord nici cu o candidatur , nici cu cealalt . Au fost propuşi pe
rând Ana Blandiana, Mitropolitul Nicolae Corneanu, Gabriel Liiceanu, Ştefan Augustin
Doinaş, Alexandru Zub, Victor Rebengiuc, Andrei Pleşu. To i au refuzat sau au pus nişte
condi ii imposibil de acceptat.41 Dan Pavel relateaz în cartea sa, citând un interviu cu Ana
Blandiana, c Gabriel Liiceanu a acceptat candidatura cu condi ia s nu apar niciodat în
public fiindc nu suporta mul imea, iar la televizor era de acord s apar o singur dat .
Andrei Pleşu a acceptat şi el, dar numai dac i se permitea s candideze şi din partea
forma iunii lui Petre Roman.42 Emil Constantinescu a fost ales fiindc se potrivea par ial cu
portretul robot al candidatului la preşedin ie care ar avea şanse s -l contreze pe Ion Iliescu,
portret realizat de cei din Solidaritatea Universitar , şi fiindc lâng el s-a aflat Ana
Blandiana, care i-a convins om cu om pe liderii CDR de juste ea acestei alegeri.
Raporturile de for e fiind diferite, şi mijloacele tehnice utilizate în aceast campanie
electorale sunt clar superioare celor de pân acum. Imagologic, FDSN utilizeaz din prima
zi de campanie ideea neimplic rii sale în guvernarea Roman şi transferarea costurilor de
imagine ale acestei guvern ri c tre FSN. Jucându-şi rolul de opozi ie de stânga, FDSN
militeaz pentru protec ie social , pentru o reform temperat şi pentru economia social de
pia . Înv ând din greşelile campaniei locale FDSN, nu mai atac atât de hot rât CDR,
l sând acuzele murdare în sarcina PRM, şi PSM care dezl n uie un adev rat şir de acuze,
atât împotriva lui Petre Roman, cât şi împotriva CDR. Ca un f cut, în chiar mijlocul
campaniei electorale, László Tökés lanseaz un viguros atac împotriva lui Ion Iliescu şi a
statului român, declanşeaz o grev a foamei şi cere diverselor foruri europene s

119
penalizeze România pentru repetatele înc lc ri ale drepturilor omului. Aproape simultan,
materialele electorale ale PRM, PSM, PUNR şi FDSN reamintesc opiniei publice c
UDMR este membru în CDR şi c sus ine candidatura lui Emil Constantinescu la
preşedin ie. De asemenea, momentul este proprice pentru readucerea în opinia public a
tragicelor evenimente de la Târgu Mureş, din martie 1990, pentru vizite la Mih il Cofariu
şi pentru resuscitarea dezbaterii despre riscurile pe care le presupune venirea la putere a
CDR şi UDMR. Deşi mult mai nuan at ca în 1990, FDSN foloseşte din nou pe scar larg
tema pericolului şi încearc s speculeze câteva dintre problemele momentului. Sunt
readuşi în discu ie legionarii, moşierii, patronii, Regele Mihai, iredentiştii maghiari.
Tema nou lansat pe pia este corup ia, având drept int clar guvernarea Petre
Roman şi o parte dintre miniştrii acestuia, care sunt numi i „bişni ari“. Este reînviat
sloganul „Nu ne vindem ara!“, de data aceasta cu referire la diversele propuneri de
privatizare şi de atragere ale capitalului str in. De altfel, ideea str inului apare des în
tematica electoral a anului 1992. Dac pentru CDR şansa este reprezentat de Europa, de
capitalul interna ional, de umbrela de protec ie numit NATO, pentru FDSN şi alia ii s i,
România trebuie s -şi g seasc drumul singur .
Neobservat la începutul lui 1990 şi neconcludent la alegerile locale din 1992, fenomenul
str inului era un factor de stres important pentru societatea româneasc . Deschiderea
grani elor a permis intrarea liber în România a unui num r sporit de str ini care c utau o
pia de afaceri. Privatizarea început de guvernul Roman a însemnat din nou atragerea de
investitori str ini. Înc nu se stinsese bine prima faz a campaniei „nu ne vindem ara“ şi
ara începea s fie vândut . Moneda na ional a început lungul drum al devaloriz rii în fa a
dolarului, care a devenit în scurt timp unica moned de negociere. Galantarele goale ale
magazinelor româneşti s-au umplut cu produse de import. Ungurii şi nou creatul UDMR
demaraser calendarul revendic rilor, utilizând cu succes politica cerin elor maxime.
Diverşi emisari europeni criticau România pentru politica neadecvat fa de minorit i.
Aceast politic , dar şi alte nereuşite ale guvernului de la Bucureşti au dus la sistarea
ajutoarelor interna ionale de care beneficiau îns vecinii noştri, şi în primul rând Ungaria.
Revista România Mare, care avea un tiraj impresionant la începutul anilor ’90, i-a
transformat pe absolut to i adversarii lui Ion Iliescu în str ini sau în „vându i str inilor“.
Fusese instituit un tribunal al gazetei care condamna, eventual chiar la moarte, pe to i aceşti

120
„tr d tori de neam şi de ar “. Explica ia atitudinii critice pe care cineva o avea împotriva
lui Ion Iliescu şi a FDSN era automat apartene a acelei persoane la o alt na ionalitate sau
etnie decât cea român şi implicarea sa în cercuri interna ionale care complotau împotriva
intregrit ii teritoriale. Deşi mai rar decât în 1990, s-au mai auzit din Parlament lu ri de
pozi ie despre iminen a unui r zboi civil, despre ruperea Transilvaniei şi despre banii
interna ionali care finan au presa privat . Sondajele din acea epoc indicau faptul c exista
o îngrijorare a cet enilor români fa de confrunt rile interetnice şi chiar fa de un r zboi
de amploare.
Tot acest climat avea s fie foarte fin speculat de FDSN, care i-a construit lui Ion Iliescu
o campanie dominat de serenitate şi de calm. Liniştea enun at în 1990 era acum parte
component a spoturilor electorale. Într-unul dintre acestea, Ion Iliescu este prezentat
vorbind despre viitorul României, despre calea ireversibil c tre democra ie, despre
creşterea nivelului de trai, despre protec ie social , în timp ce pe fundal sunt prezentate
imagini din Bucovina, plaiuri înverzite, turme de oi înso ite de ciobani, biserici şi c lug ri
f când slujbe, copii ferici i lâng mamele lor. Ion Iliescu era mai întâi de toate român. Şi
apoi era cinstit. Aceste dou concepte au generat şi cele dou slogane ale campaniei
preziden iale: „S rac şi cinstit“ şi „Al nostru, dintre noi, pentru noi“.
CDR a utilizat pentru acest campanie electoral un întreg arsenal anticomunist, punctat
cu imagini dure din Revolu ia din Decembrie şi de la mineriade. inta atacurilor CDR era
mai mult Ion Iliescu, şi mult mai pu in FDSN sau Petre Roman. Vinovat de tot şi de toate,
Ion Iliescu era aproape la fel de prezent în spoturile CDR ca în spoturile FDSN. Preocupat
mult mai pu in de oferta sa decât de demolarea lui Ion Iliescu, CDR s-a lansat într-o serie
de mitinguri gigant în oraşele fidele, dar şi în oraşe considerate a fi fieful electoral al
FDSN, mitinguri care în foarte scurt timp se transformau în atacuri la adresa lui Ion Iliescu.
Cele dou slogane electorale folosite de CDR şi de Emil Constantinescu, „Nu putem reuşi
decât împreun !“ şi „S recl dim împreun speran a!“, con ineau ideologia de tip comunitar
a Alian ei Civice, dar nu r spundeau unor teme ale întregii popula ii, ci doar ale adep ilor
deja convinşi ai CDR. Campania CDR a excelat în mul umirea propriilor adep i, dar a ratat
şansa de a convinge şi al i oameni tocmai din cauza înverşun rii mesajului anticomunist şi
anti-Iliescu. Aceast strategie este cu mai atât mai de neîn eles cu cât alegerea lui Emil
Constantinescu pentru a candida la func ia suprem în stat fusese pornit tocmai de la ideea

121
c , fiindc a fost membru al PCR şi chiar a avut o mic func ie de partid, vor fi îndep rtate
suspiciunile privind posibila h ituire a celor patru milioane de PCR-işti. Deşi creditat cu
bune inten ii şi cu simpatie, Emil Constantinescu a fost în permanen b nuit c nu este
suficient de puternic pentru aceast func ie, c este dominat de mentorii s i, Corneliu
Coposu şi Ana Blandiana, şi c este lipsit de experien politic . Campania sa electoral nu
a c utat aproape deloc s demonteze aceste acuza ii. O analiz din perspectiv
comunica ional a sloganului „Nu putem reuşi decât împreun “ demonstreaz
neprofesionalismul acestuia. Una dintre regulile de baz ale mesajului politic este evitarea
cu orice pre a nega iei. Or esen a mesajului CDR era c în principiu nu se putea reuşi… Iar
istoria i-a dat dreptate. N-a reuşit.
Campaniile FSN şi PUNR au fost de asemenea vizibile, chiar dac au contrastat printr-
un element esen ial. FSN a avut partid, dar n-a avut candidat la în l imea acestuia. Caius
Traian Dragomir deşi elegant şi coerent în mesaj, s-a limitat la o comunicare metaforic de
tipul „Noua Românie se va naşte din România etern , în care suferin a devine bucurie,
dorul devine voin , speran a devine adev r“. Sloganul s u, „Schimbare f r ur şi f r
r zbunare“, care ar fi dorit s semnifice o a treia cale între nemişcarea FDSN şi spiritul
prezumat revendicativ al CDR, a fost prea implicit pentru a fi receptat corespunz tor.
Înso it în multe dintre întâlnirile sale cu aleg torii de c tre Petre Roman, Caius Dragomir a
dat prilejul celor care asistau s se întrebe de ce nu candideaz Petre Roman. Un alt punct
discutabil a fost tentativa lui Caius Traian Dragomir de a construi un mesaj anticomunist,
uneori chiar mai agresiv decât al CDR. Din nefericire pentru el, electoratul care dorea
mesaj anticomunist era deja adjudecat de Emil Constantinescu. PUNR, în schimb, a avut
candidat, dar n-a avut partid. Gheorghe Funar, proasp t ales primar al Clujului, şi-a cl dit
campania electoral în jurul na ionalismului. Calul s u de b taie a fost situa ia din jude ele
Harghita şi Covasna, preten iile considerate exagerate ale minorit ii maghiare şi scoaterea
în afara legii a UDMR. În acelaşi timp, Funar a atacat extrem de violent reforma economic
realizat de Petre Roman şi de Theodor Stolojan şi a promis pedepse exemplare împotriva
celor care au subminat economia na ional . Peste 8 ani, Corneliu Vadim Tudor va folosi cu
succes combina ia na ionalism-anticorup ie în alegerile care vor propulsa PRM ca al doilea
partid din România.

122
 Pe 27 septembrie, FDSN a câştigat alegerile cu 27, 7%; a fost urmat de: CDR cu 20%,
FSN cu 10%, PUNR cu 7, 7%, UDMR cu 7, 5%, PRM cu 3, 9%, PSM cu 3, 04% şi PDAR
cu 3, 8% doar în Senat. La preziden iale, în turul al doilea, au candidat Ion Iliescu şi Emil
Constantinescu. Dup înfrângerea forma iunii sale, Emil Constantinescu încearc s
conving cet enii c este necesar o echilibrare a scenei politice prin alegerea unui
preşedinte de centru-dreapta pentru a controla coali ia de stânga care se configura. Ion
Iliescu câştig îns al doilea tur de scrutin şi r mâne în continuare preşedinte al României.
La fel ca şi în primul tur, Ion Iliescu va miza pe experien a sa superioar şi va adopta un ton
superior-îng duitor, punctând periodic ideea lipsei de informa ii sau de preg tire a
contracandidatului s u. Victoria din primul tur a FDSN contura clar cine va fi preşedintele.
România va mai avea de aşteptat 12 ani pentru un vot care s conduc la o coabitare. Oferta
electoral a lui Ion Iliescu s-a axat pe ideea rezolv rii, prin for e proprii, a crizei socio-
economice în care se afla România. Credibilitatea de care s-a bucurat Ion Iliescu – mult
superioar celei cu care a fost creditat FDSN – se datora faptului c , de aceast dat ,
cet enii i-au încredin at lui Ion Iliescu sarcina de a-i scoate din situa ia tot mai grea în care
se aflau. Şi Ion Iliescu, prin întregul s u mesaj, a confirmat aceste speran e. Rezultatul din
1996 va fi, de fapt, plata pentru aceste speran e construite în 1992. Şi astfel se va deschide
drumul, care continu şi ast zi, al alternan ei la guvernare. Din 1992, nici un guvern nu a
r mas la putere mai mult de patru ani. Motivul principal al acestei propensiuni c tre
schimbare este imposibilitatea îndeplinirii promisiunilor electorale, care îns sunt f cute tot
mai atractive, pentru a ob ine sprijinul electoral necesar accederii la putere. De altfel, jocul
de imagine practicat de partide, atât la nivelul organiza iilor, cât şi la acela al candida ilor,
conduce la aceast erodare accentuat . Nu întotdeauna candida ii care arat bine în
campanie sunt capabili s administreze coerent un minister, un oraş sau o ar . Marea
discrepan între imaginea electoral şi realitatea politic genereaz frustr ri care se
acumuleaz în votul negativ constant ce caracterizeaz alegerile româneşti.
Campania electoral din 1992 a demonstrat clar importan a fundamental a candidatului
la preşedin ie ca purt tor central de mesaj. Disputa urm rit de aleg tori a fost în principal
cea dintre candida i şi mai pu in cea dintre ideologiile partidului sau dintre figurile de plan
secund ale acestuia. Partidele f r candidat propriu au ob inut rezultate mediocre, iar în
cazul PDAR mult mai slabe decât la alegerile locale.

123
 Ca şi în 1990, a contat extrem de mult pragmatismul alegerii temelor de campanie şi
racordarea mesajelor de campanie la temele majore ale popula iei. Parlamentul rezultat din
alegerile anului 1992 era mult mai echilibrat decât cel al anului 1990, iar noua putere
constituit în jurul „pentagonului roşu“ – FDSN, PUNR, PRM, PSM şi PDAR – avea în
fa o opozi ie mult înt rit şi, din perspectiva FSN, acomo dat cu problemele guvern rii.
În acelaşi timp, încheiata guvernare Stolojan stabilise anumite standarde ale presta iei
primului-ministru, mai ales în raporturile cu media.

2.4. Septembrie 1992 – noiembrie 1996

Marea schimbare pe care au adus-o anii 1992-1996 a fost extraordinarul salt f cut de
media. Dac la începutul mandatului V c roiu, în România existau un post na ional de
televiziune cu dou canale, un post na ional de radio cu trei canale, 10 cotidiane na ionale,
în marea lor majoritate private, şi peste 800 de publica ii locale, în 1996, la intrarea în
campania electoral parlamentar şi preziden ial , existau patru televiziuni private cu
acoperire na ional sau cvasina ional , dou re ele foarte puternice de radiouri locale şi un
num r sporit de cotidiane na ionale şi locale. În aceşti patru ani, media din România a
devenit o afacere majoritar privat . Aceast realitate a schimbat decisiv raportul de for e pe
scena politic , presa devenind un factor care nu a mai putut fi ignorat. Noile televiziuni
ap rute, Antena 1, Tele7abc, PRO TV şi Amerom au impus şi un gen publicistic nou, care a
captat imediat audien a: talk-show-ul politic. Dezbaterile de idei au devenit mult mai libere,
iar informa ia imposibil de controlat.
A doua schimbare decisiv a fost cea a componen ei mişc rilor de protest. Dac în
perioada guvernului Roman, principala for protestatar venea dinspre partidele politice şi
dinspre societatea civil cu simpatii politice, anii guvern rii V c roiu au fost marca i de
mişc ri sociale organizate de sindicate, ale c ror revendic ri erau de natur economic .
Confruntarea politic s-a dus în Parlament, iar pe str zi a avut loc confruntarea social . Din
acel moment, orice putere din România a avut de-a face cu o opozi ie parlamentar , cu o
permanent confruntare cu sindicatele şi cu o extrem de coroziv supraveghere din partea
presei. Vremurile comode ale televiziunii unice şi ale dezorganiz rii politice sau sindicale
apuseser pentru totdeauna.

124
 A treia mare schimbare a fost conceptul de coali ie. Partidul câştig tor în alegeri, FDSN,
devenit PDSR în vara lui 1993, nu a ob inut majoritatea şi a avut nevoie de sprijinul
parlamentar al altor partide pentru a putea guverna, de unde şi nevoia de concesii f cute de
partidul cel mai puternic în favoarea partidelor aliate.
Deşi opozi ia în acest nou parlament este semnificativ mai puternic decât cea din 1990
(CDR de inea peste 20% din mandate, iar FSN-ul lui Petre Roman venea dup un an şi
jum tate de guvernare), contextul din interiorul dezbaterii parlamentare s-a modificat
semnificativ prin apari ia PRM şi a PSM, partide care aveau doi redutabili polemişti,
Corneliu Vadim Tudor şi, Adrian P unescu. Primii doi ani ai mandatului V c roiu vor fi
domina i la acest nivel de o dezbatere orientat spre temele PRM şi PSM: tr dare de ar ,
s r cirea tic loas a clasei muncitoare, jefuirea sistematic a avu iei na ionale, tentativele
UDMR şi ale alia ilor acestora de dezmembrare teritorial a României, iminen a r zboiului
civil, deschiderea economiei c tre Occident ca o form de înrobire a României şi a
românilor etc. Aceast cedare a agendei de c tre FDSN a dus la obligarea opozi iei (CDR,
FSN–Roman şi UDMR) s lupte în permanen pe dou fronturi. Unul era frontul anti-
guvernamental, dominat de ideea non-reformei practicat de cabinetul V c roiu şi al doilea
era frontul anti-extremist în care Vadim şi P unescu, seconda i de Gheorghe Dumitraşcu şi
uneori Vasile V caru, lansau periodic noi acuze şi noi teme de dezbatere.
Astfel, Vadim Tudor anun o lovitur de stat pe 15 ianuarie 1992 la Timişoara, lovitur
de stat organizat de c tre opozi ie, de unguri şi de regele Mihai cu concursul presei, apoi
anun o iminent tentativ de asasinare a lui Ion Iliescu pe 17 iunie 1993, pus la cale tot
de c tre monarhişti şi de Petre Roman (informa ia legat de acest act violent o aflase de la
femeia de serviciu de la Senat, care auzise la pisoar doi oficiali ai opozi iei complotând).
Gheorghe Dumitraşcu pomeneşte în repetate rânduri de leg turile oculte dintre pres şi
opozi ie, leg turi care vizeaz desfiin area statului na ional unitar român. Izolarea
interna ional este pus de reprezentan i ai PDSR tot pe seama manevrelor CDR şi PD, iar
mişc rile sindicale sunt catalogate în bloc ca urm rind destabilizarea statului şi a noii ordini
democratice. inta favorit îns r mâne UDMR-ul şi implicit, al turi de minoritatea
maghiar sunt luate la rând şi alte minorit i neconvenabile sau chiar alte na iuni ale lumii.
Continu , de data aceasta în Parlament, serialul început în publica ia România Mare de
plasare a anumitor personalit i ale lumii politice, economice sau culturale din România în

125
rândul unei anumite minorit i, şi apoi de construire a unui întreg eşafodaj de
inten ionalitate şi de vinov ie care decurge din aceast apartenen .
Politologul Vladimir Pasti identific dimensiunea imagologic a PRM din primii ani de
existen :
Ideologia simpl a României Mari […] ar putea fi rezumat astfel: România este o ar
extrem de frumoas şi bogat şi mereu, de-a lungul istoriei sale, rile din jur au încercat fie
s o ocupe, fie s o subjuge. Asta se încearc şi acum, aşa c orice atitudine negativ sau
critic fa de România este parte dintr-un complot de vaste propor ii menit s sl beasc
ara în interior şi s o fac vulnerabil în exterior. Cei care poart asemenea atacuri la
adresa guvern rii rii sunt fie agen i conştien i ai for elor antiromâneşti, fie inconştien i,
naivi manipula i de agen ii conştien i. În asemenea perioade grele, întotdeauna au existat
grupuri de români, care în ciuda dezechilibrului de for e, s-au opus eroic agresorilor şi,
uneori, au reuşit s le dejoace planurile. În prezent, acest grup este reunit în jurul României
Mari şi îl are ca lider pe Corneliu Vadim Tudor. Tocmai pentru c acest grup se opune unor
planuri obscure de cucerire a României, el este atacat f r cru are de agen ii acestor planuri.
De aici, se poate face un pas mai departe, trecând la ideea c orice atac la adresa lui Vadim
sau a sus in torilor s i este un atac la adresa suveranit ii şi independen ei României.
Revista a f cut, desigur, şi acest pas, tratând criticile la adresa sa ca pe un fel de crim de
lezmaiestate. Dac ad ug m la asta un nesfârşit num r de scenarii în care sunt amestecate
servicii de spionaj, centre oculte de putere, comploturi interna ionale etc., ob inem o
imagine clar a paranoiei. O asemenea imagine este îns înşel toare. Autorii României
Mari nu sunt nişte paranoici, deşi utilizeaz tocmai procedeele care îi fac pe paranoici s se
autoconving de adev rul propriilor halucina ii. Ei exprimau – şi tocmai pe aceasta s-a
bazat popularitatea lor ini ial – resentimentele unor categorii importante ale popula iei care
se vedeau dintr-o dat respinşi, marginaliza i şi dispre ui i pentru c pierduser r zboiul.
Corneliu Vadim Tudor însuşi f cea parte din aceast categorie. Unul dintre poe ii „de
curte“ ai cuplului Ceauşescu, autor a nenum rate imnuri oficioase închinate celor doi, el nu
se bucura nici m car de faima de a fi fost un mare poet liric, de care beneficia, de exemplu,
Adrian P unescu. Na ionalismul, pe care obligatoriu trebuia s -l atribuie lui Ceauşescu, era
singura sa scuz şi de aceea a exacerbat na ionalismul.43

126
 Spre deosebire de oricare alt partid, PRM se afl în permanen într-o campanie de
comunicare. Fiecare secund a existen ei sale politice se concretizeaz printr-o luare de
pozi ie, printr-o ac iune imagologic , printr-un text sau pamflet sau discurs lansat de liderul
partidului sau, mai rar, de un purt tor secund de mesaj. Fiecare ieşire la ramp este f cut
doar în direc ia agendei politice a partidului. PRM nu vorbeşte despre orice şi, indiferent
despre ce vorbeşte, o face de pe aceeaşi pozi ie. Un antrenor prost este tr d tor de ar , un
ministru cu care nu este de acord partidul este obligatoriu membru al unei minorit i
na ionale şi este fie vândut, fie manipulat de nişte vându i. Oricine are o atitudine critic
fa de ceva aflat în leg tur cu PRM este esen ialmente r u la nivelul na iunii. Lector atent
al regulilor propagandei, Corneliu Vadim Tudor le-a impus în comunicarea politic a
forma iunii sale care, în foarte scurt timp, şi-a consolidat o tem , o atitudine şi un limbaj
lesne de recunoscut şi uşor de justificat pentru cei atraşi de el. Dup ce a ac ionat o bun
perioad cu acordul tacit al puterii FDSN-iste şi al Cotrocenilor, PRM va p r si alian a
guvernamental şi va deveni un critic redutabil al acesteia, folosind împotriva celor pe care
i-a l udat şi al turi de care a stat absolut acelaşi limbaj şi absolut aceleaşi teme ca şi în
cazul primilor adversari. Brusc, liderii FDSN vor deveni apar in tori ai unor minorit i
na ionale, vându i unor servicii secrete, conspiratori al turi de to i r ii lumii pentru
distrugerea României. Constant pân la absurd în mesaj şi în atitudine, Vadim Tudor şi
organiza ia sa politic vor creşte încet şi sigur tocmai datorit acestui monolit imagologic
pe care-l folosesc şi de la care nu se vor abate decât târziu, în iarna lui 2004, când Vadim
Tudor va încerca, f r mare succes, s joace cartea normalit ii.
Alegerile din 1992 au adus în prim-planul politicii româneşti înc un personaj care îşi
alimenta discursul de la vastul izvor al na ionalismului. Ales primar al Clujului, capitala
Transilvaniei, şi devenit candidat la preşedin ie şi apoi, printr-un congres de deposedare,
preşedinte al PUNR, Gheorghe Funar se va plasa în zona de ac iune a lui Vadim Tudor şi
va sfârşi prin a deveni secretar general al PRM. La începutul anilor ’90, PUNR a r spuns
îns unei nevoi de exprimare a unui anume electorat din Transilvania, confruntat cu o
vizibilizare semnificativ a organiza iilor maghiare şi cu o resuscitare a memoriei colective
referitoare fie la perioada dualismului, fie la cea a horthismului, fie la cea a Regiunii
Autonome. „În perioada de dup revolu ie, mai toat lumea se sfia s pronun e, necum s
vorbeasc despre na ional, urmând un soi de mimetism atât de nepotrivit. PUNR a avut

127
curajul s rosteasc deschis aceste cuvinte, aceste vreri, pentru care atunci tremura mult
lume (şi nu numai în Ardeal). Aşa s-a impus partidul pe scena româneasc : pronun ând
deschis ceea ce al ii evitau s pronun e.“44
Mult mai pu in talentat decât Vadim Tudor, Funar va compensa oratoria liderului PRM
printr-o implacabil voin de a pune în aplicare preceptele în numele c rora face politic .
R zboiul s u de gheril dus împotriva UDMR la Cluj, în primul rând, şi în restul rii dup
posibilit i, a stârnit controverse, zâmbete, dar şi dou realegeri în func ia de primar al
Clujului. N scut în Ardeal, ca un partid al luptei pentru drepturile românilor şi ca o formul
politic de contracarare a politicii de revendic ri a UDMR, PUNR s-a vrut fie un
continuator al mişc rii Memorandiste, fie un alt fel de Partid Na ional, dar prezen a
PN CD l-a incomodat foarte mult în acest demers. Partener principal al FDSN în guvernul
V c roiu, în primul rând datorit num rului de voturi şi în al doilea rând datorit unei
modera ii superioare în exprimarea public fa de PRM şi f r un trecut atât de „complex“
ca PSM, PUNR a r mas vizibil tot numai gra ie ideilor lui Gheorghe Funar. Fie c vorbim
de şantierul arheologic din centrul Clujului, de statuia lui Avram Iancu, de vopsirea
b ncilor din Cluj în roşu, galben şi albastru, de furtul steagului de la consulatul maghiar sau
de ac iunile guvernamentale mai serioase (de tipul opozi iei la predarea geografiei şi istoriei
în limba minorit ilor na ionale, la montarea pl cu elor bilingve, la semnarea Cartei
Europene a dreptului minorit ilor), totul culminând cu opozi ia la semnarea Tratatului
bilateral cu Ungaria, întreaga activitate a PUNR a r mas blocat în aceeaşi contestare
perpetu a orice ine de Ungaria şi de unguri.45
Tem predilect a primilor ani de dup comunism, ipoteza pericolului maghiar s-a
estompat o dat cu trecerea timpului şi cu dezvoltarea temelor economice ca factori
fundamentali ai agendei popula iei. De aceea, şi discursul câştig tor din 1992 s-a dovedit
ratat în 1996, când PUNR va ob ine doar 4, 36% din voturi. Referindu-se la cele dou
partide care se revendicau de la na ionalism, Paul Dobrescu caracterizeaz PUNR ca având
un electorat în c utare de discurs şi PRM ca propunând un discurs în c utare de electorat.46
În final, discursul PRM a g sit electoratul PUNR şi a scos partidul din via a politic .
Dac guvernarea lui Petre Roman a fost într-un conflict cvasi-permanent cu media de
orice orientare, dac guvernarea lui Theodor Stolojan a fost într-un parteneriat aproape total
cu media de orice orientare, Nicolae V c roiu şi-a plasat guvernarea sub semnul unei totale

128
închideri fa de pres . Nici agresiv, nici prietenos, noul prim-ministru a închis presei uşa în
nas pentru patru ani. Privind retrospectiv, fiecare mandat a fost caracterizat printr-o
abordare anume a rela iei cu media. Roman s-a certat cu ziariştii, Stolojan a colaborat cu ei
şi le-a creat impresia c p rerea lor este important , Nicolae V c roiu a ignorat orice mesaj
venit din acea zon a societ ii civile, Victor Ciorbea a inaugurat infla ia de comunicare
rezolvându-şi o mare parte a problemelor cabinetului prin intermediul jurnaliştilor, Radu
Vasile a încercat o cooperare şmechereasc şi neinstitu ionalizat cu media, Mugur Is rescu
a reinstitu ionalizat rela ia şi a înghe at-o în modelul impus de Banca Na ional , Adrian
N stase a construit cel mai mare eşafodaj institu ional al acestei rela ii, bazat atât pe un
aparat guvernamental solid, pe o continu campanie de imagine trecut prin media, prin
direc ionarea unor importante fonduri de publicitate pl tit de stat spre majoritatea media
autohtone, cât şi prin atacuri punctuale asupra unor jurnalişti sau a unor publica ii
considerate neobiective, iar C lin Popescu T riceanu practic în acest moment o
combina ie de obedien fa de media şi de dominare a acesteia prin blocarea bugetelor de
publicitate, care sunt o surs vital pentru o bun parte dintre publica ii. Trebuie remarcat
îns c , exceptându-l pe Theodor Stolojan şi evident pe C lin Popescu T riceanu, to i
ceilal i prim-miniştri şi-au terminat mandatul fiind într-o rela ie proast sau chiar foarte
proast cu media. Şi deşi motivele acestei deterior ri au fost diferite de la mandat la
mandat, s-a verificat de fiecare dat aser iunea conform c reia un om politic nu poate
câştiga un r zboi cu media.
În perioada 1990-1992, partidul lui Ion Iliescu era cel care se apropia prin mesaj şi prin
conduit politic de aştept rile popula iei; perioada 1992-1996 a consacrat o tot mai acut
desprindere a PDSR de realitatea din jur şi o din ce în ce mai evident incapacitate de a
rezolva problemele momentului. Corup ia intr în vocabularul comun şi acest fenomen este
tot mai des asociat diverşilor reprezentan i – na ionali sau locali – ai PDSR. Acuzele vin din
partea presei, din partea opozi iei, dar şi din partea alia ilor de la guvernare. În fa a acestei
avalanşe de acuze, PDSR p streaz în general t cerea şi din când în când contraatac
amenin ând. Media, societatea civil şi opozi ia parlamentar reuşesc s g seasc alte c i de
atac decât discursul anticomunist şi apartenen a mai mult sau mai pu in sovietic a lui Ion
Iliescu. Adaptarea mesajelor contestatare la realitatea social este unul dintre motivele
victoriei din 1996. Iliescu este prezentat negativ nu din cauza comunismului s u trecut sau

129
prezent, ci din cauza eşecului politicii economice, din cauza corup iei colaboratorilor s i,
din cauza stagn rii reformei.
Alegerile din 1992 au adus la putere un guvern conservator care în elegea îngrijorarea
unei p r i importante a popula iei fa de primii paşi ai reformei şi fa de costurile ei.
Dincolo de scenariile referitoare la lovituri de palat, mineriada a fost o reac ie dur a
societ ii româneşti care nu îşi imaginase, dup Revolu ia din 1989, c va trece prin acele
tipuri de probleme economico-sociale. În 1992 a venit la putere o combina ie politic opus
celei care a condus România între 1990 şi 1992. De aceea, guvernul V c roiu a trebuit s
încetineasc reforma. S o adoarm . Electoral vorbind, acesta era mandatul cu care fusese
învestit de aleg tori.
Silviu Brucan caracterizeaz regimul V c roiu ca fiind un rezultat direct al mineriadei
din 1991:
În plan economic, guvernul V c roiu a pus accentul pe realizarea stabilit ii
macroeconomice, o politic monetar mai riguroas , înt rirea disciplinei financiare,
reducerea infla iei. Au lipsit îns m surile radicale ce se impuneau la nivelul
microeconomic, a fost lansat o formul populist de privatizare „în folosul întregului
popor“, care se oprea la por ile uzinelor. Reforma a avansat mai curând în întreprinderi mici
şi mijlocii, ducând la o creştere semnificativ a sectorului privat în acest sector. Toate
acestea au dus la o oarecare relansare a produc iei industriale, realizat par ial pe stoc. Dar
şi paşii timizi spre capitalism au fost frâna i la finele lui 1995, când a c p tat prioritate
campania electoral , determinând suspendarea de c tre Fondul Monetar Interna ional a
acordului stand by cu România. O judecat obiectiv a performan ei economice în cei şapte
ani o g sim în Raportul Comisiei Economice a UE, publicat la finele lui 1996. El constat
cu autoritate: „Dup r sturnarea regimului Ceauşescu în decembrie 1989, România s-a
scufundat într-o adânc criz economic şi social şi timp de mai mul i ani n-a dovedit o
voin politic suficient pentru a se angaja pe calea reformelor“. Ca urmare, constat
raportul, ara se g seşte într-o situa ie deosebit : „Deşi în 1996, sectorul privat a realizat
52% din PIB, economia a r mas dominat de întreprinderile de stat, monopoliste, deficitare
şi consumatoare de resurse“. Mai departe, Raportul precizeaz : „Structura industrial nu s-a
schimbat mult dup 1989. Industria r mâne dominat de aceleaşi mari întreprinderi de stat,
create de fostul regim în cursul perioadei de industrializare for at , caracterizate prin

130
consumuri energetice mari, productivitate sc zut şi subven ionare privilegiat din partea
statului.“47
Votul din 1992 fusese dat de pensionari, de muncitorii de la stat şi de ranii de curând
impropriet ri i în speran a m car a conserv rii unui status-quo, dac nu cumva chiar a
îmbun t irii st rii de lucruri. Tot Silviu Brucan observa c , în 1992:
Situa ia economic se deteriorase sensibil, infla ia sc pase de sub control (circa 200%)
anual, şomajul se ridicase la 1 milion, adic 11% din totalul for ei de munc neagricole.
Fa de 1990, pre urile la alimente crescuser de 14-15 ori, l sând mult în urm salariile şi
pensiile. Lovi i cel mai tare erau oamenii cu venituri fixe – salaria ii şi pensionarii. Cu toate
acestea, Ion Iliescu şi FDSN au câştigat alegerile, promi ând o privatizare mai lent ,
pedalând pe teama muncitorilor de şomaj; în campania electoral au promis crearea unui
milion de locuri de munc şi un rol mai activ al statului în economie, cultivând puternicul
sentiment paternalist la români; au promis stabilizarea pre urilor şi creşterea salariului.
Votul maxim al ranilor, în special din Vechiul Regat, se explica prin recunoştin a acestora
pentru dobândirea propriet ii şi a libert ii de a produce şi vinde pe pia a liber dup anii
de interdic ie şi silnicie ai regimului ceauşist.48
Indiferent de eforturile f cute de cabinetul V c roiu şi chiar de preşedintele Ion Iliescu,
persoanele cele mai afectate de reforma sau de lipsa de reform aplicat au fost exact cei
care constituiau electoratul FDSN. „Nici un lider politic nu îndr zneşte s admit public
adev rul crud şi amar: muncitorii sunt marii perdan i ai revolu iei. Li se cere s munceasc
mai repede şi mai bine, ceea ce nu le place, pentru c nu sunt obişnui i cu aşa ceva. Sunt
confrunta i cu spectrul şomajului pe care nu l-au experimentat niciodat şi acesta îi sperie şi
îi irit . […] Pe deasupra, ei v d c adev ra ii beneficiari ai revolu iei sunt oamenii de
afaceri şi antreprenorii care fac averi peste noapte.“49
Eşecul guvern rii V c roiu-Iliescu de a men ine la un nivel confortabil acele categorii
socio-profesionale care i-au sus inut şi cu care aveau o leg tur natural înc dinainte de
1989 a provocat marele cutremur electoral din 1996, care a dus la c derea de la putere a
FSN (numit atunci PDSR). Dihotomia electoral dintre cei veni i de dinainte de 1989 şi
afla i sub protec ia lui Ion Iliescu şi a celor inventa i dup 1989 s-a spulberat iremediabil.
Când Ion Iliescu a recâştigat alegerile în 2000, a f cut-o folosind un alt mesaj şi o alt
paradigm electoral , chiar dac , practic, s-a adresat aceloraşi categorii de votan i. Când, la

131
finele alegerilor din 1992, numele lui Nicolae V c roiu a fost propus de Ion Iliescu pentru
func ia de prim-ministru, majoritatea celor aviza i au considerat c acesta va fi un premier
de sacrificiu, va sta o scurt perioad de timp şi apoi va fi înlocuit de un personaj cu
greutate. Dar adev rul era altul.
Şi totuşi, premierul cel mai drag, cel mai comod pentru Ion Iliescu s-a dovedit a fi
Nicolae V c roiu. Cabinetul acestuia nu a b tut chiar pasul pe loc. În primii doi ani de
mandat, guvernul V c roiu a luat câteva m suri reformiste: a liberalizat pre urile, a introdus
TVA şi a reaşezat accizele la unele produse. În condi iile de atunci (s nu uit m restric iile
embargoului, instabilitatea din zon , etc.), guvernul V c roiu a reuşit s opreasc declinul
economic, s refac unele echilibre financiare, s stabilizeze societatea şi s relanseze
produc ia, dar pe suportul vechilor structuri. Era momentul de a se trece la opera ia de
reform structural a economiei. Or în acest domeniu, guvernul nu d dea semne c ar fi
hot rât s treac dincolo de jum t ile de m sur . Schimbarea Guvernului se impunea
pentru ca România s poat face acest nou pas pe calea reformelor. Dup cum am ar tat,
preşedintele deşi era convins de necesitatea de a demara privatizarea, nu era decis – şi nici
nu era încurajat de cei din jur – s procedeze la o schimbare a Guvernului. În aceast
situa ie, cabinetul nu a mai luat decât decizii curente. În absen a unor m suri hot râte de
reform , tranşa a doua din împrumutul FESAL nu a mai venit, iar Guvernul a intrat în criz .
I-a fost lesne opozi iei de atunci, v zându-se cu asemenea arme propagandistice în mân , s
acrediteze ideea unui guvern al stagn rii, de frânare a reformei şi chiar antireformist. Iar
antonimul stagn rii este – nu-i aşa? – schimbarea.50
Ion Iliescu a mers al turi de Nicolae V c roiu pe toat perioada celor patru ani. La un
moment dat se speculase c în anul electoral va face o schimbare de cabinet cu rol pur
imagologic, care s anuleze prin personalit ile propuse o bun parte din acuza iile pe care
opozi ia le aducea puterii. Dar m sura nu a fost luat nici m car în ceasul al doisprezecelea.
În campania electoral a PDSR se avansase ideea s fie nominalizat viitorul prim-ministru
provenit din acest partid, în cazul câştig rii alegerilor.
Paul Dobrescu rememoreaz acest moment cu mari implica ii în evolu ia campaniei:
Mai r mânea atunci ca, în ultima parte a campaniei, s apel m la un as, la o formul de
şoc menit s decid electoratul în favoarea noastr . Singura la care puteam recurge era
anun area primului-ministru. O propunere şoc, pe care o p stram pentru ultima perioad . Se

132
vorbise din câte ştiam cu domnul Stolojan, care acceptase şi postul de ministru de stat al
reformei. Preşedintele considera c etapa solicit un prim-ministru politic şi am în eles c
se orientase c tre Adrian N stase. Personal, nu am împ rt şit analiza preşedintelui: de ce
prim-ministru politic? Dimpotriv , un prim-ministru tehnocrat care s promoveze reforma,
o politic dictat de logica reformei mi se p rea o mişcare mult mai potrivit . Se adoptau
m suri nepopulare? Sunt dictate de cerin a promov rii reformei! În plus, Stolojan era o
personalitate larg acceptat ca prim-ministru de c tre electorat. Aşa spuneau sondajele. Cea
mai bun imagine dintre liderii politici ai momentului o avea Teodor Meleşcanu, dar pentru
func ia de prim-ministru era preferat Stolojan. Apoi Stolojan întrunea şi aprecierile
opozi iei. Sub bagheta sa ar fi marşat s participe la guvernare multe forma iuni politice.
Poate c preşedintele dispunea şi de alte date. Un cuplu N stase-Stolojan era foarte valoros.
Şi el dep şea ceea ce putea oferi opozi ia. Era deci un atu care se cerea jucat cu inteligen ,
bine preg tit. Nominalizarea la timp a primului-ministru era de natur chiar s decid
rezultatul alegerilor. În cadrul staff-ului se stabilise ca, oricum, Theodor Stolojan s nu fie
anun at prea devreme, pentru „a nu fi f cut int “ o perioad mare de timp de c tre pres .
Deja faptul c participase la lansarea candidaturii lui Ion Ilieascu îi atr sese critici destul de
acide. Ne veneau semnale c popula ia era îngrijorat : nu cumva dup 3 noiembrie va
continua s fie tot guvernul V c roiu? Adep ii CDR din teritoriu r spândeau acest zvon
(era dreptul şi interesul lor), iar sus in torii PDSR-ului se ar tau intriga i, resemna i etc. Se
cerea deci o clarificare public şi percutant : guvernul V c roiu va preda gestiunea, chiar
dac va câştiga PDSR-ul. Şi ce dovad mai gr itoare a schimb rii era decât anun area
noului prim-ministru sau a cuplului care urma s conduc guvernul în cazul victoriei
PDSR-ului? Nu ştiu nici azi ce s-a întâmplat. Aşteptam s se creeze un eveniment din
aceast nominalizare. Dar ea a fost anun at de c tre Adrian N stase în Curierul naţional.
Nu adunare public , nu televiziune, nu eveniment creat. Astfel, unul din cele mai
importante atuuri, nu numai al PDSR-ului, ci şi ale preşedintelui au fost risipite
inexplicabil.51
Guvernul V c roiu s-a remarcat şi prin câteva scandaluri de propor ii, care prin
intermediul unei prese enervate de lipsa de r spunsuri şi a unor televiziuni care
descoperiser talk-show-ul, au ajuns în cele mai îndep rtate col uri de ar . Vremea ce ei
din timpul primelor mitinguri antiguvernamentale (cea care nu permitea TVR s transmit

133
imagini) trecuse, şi acum, în fa a ochilor uimi i ai na iunii; jurnalişti, analişti, moderatori,
politicieni din opozi ie, lideri de sindicat atacau în termeni duri puterea. Scandalul declanşat
de generalul Gheorghe Floric , şef al G rzii Financiare, care dup demiterea sa a incriminat
mai multe personalit i publice (ministrul de finan e Florin Georgescu, secretarul general al
guvernului Viorel Hrebenciuc, ministrul de interne George Ioan D nescu, dar şi pe Elena
Stolojan, so ia fostului prim-ministru Theodor Stolojan, pe Cornel Dinu sau pe Tri F ni )
ca fiind implicate în cazuri de corup ie a fost disecat de media mai bine de un an de zile.
Celebrul caz al vânz rii flotei, ale c rui ramifica ii continu şi în ziua de ast zi, corelate
direct cu preşedintele în exerci iu Traian B sescu a fost cap de afiş al dezbaterii publice pe
aproape toat durata mandatului lui Nicolae V c roiu. La fel de vizibil a fost şi cazul
demiterii lui Cornel Turianu din func ia de preşedinte al Tribunalului Municipiului
Bucureşti, caz continuat cu arestarea mai multor primari ai CDR. Afacerea Caritas, dar şi
lista sercret a lui Ioan Stoica, list pe care se spunea c se aflau numele unor politicieni şi
oameni ai legii care luaser bani peste rând, a alimentat continuu specula iile şi anchetele
media. Mica escapad a ministrului culturii, Petre S lcudeanu, care fiind în stare de
ebrietate şi-a agresat secretara, a condus la demisia acestuia, dar şi la nenum rate paralele
între starea sa de be ie şi porecla pe care o avea Nicolae V c roiu („S niu “). De altfel, cu
referire la acest aspect, Adrian Severin a spus într-o şedin a Parlamentului: „Trecerea de
la guvernul Roman la guvernul V c roiu poate fi comparat cu trecerea de le elitism la
etilism.“52
Au mai fost scandalurile provocate de exportul de sânge infectat, cele legate de
înc lcarea embargoului cu Iugoslavia, demisia generalului Ion Pitulescu, şeful
Inspectoratului General al Poli iei, şi acuzele acestuia împotriva sistemului mafiot care
controleaz România, pr buşirile Dacia Felix şi Credit Bank, afacerea „Apartamentul“,
numirea lui Petru Crişan, ac ionar şi administrator la peste 15 companii, în func ia de
ministru al comer ului, şi lista poate continua. Fidel politicii sale de ignorare a media, la
nici unul dintre aceste subiecte guvernul nu a reac ionat profesionist. O lung t cere a
persistat asupra acestor subiecte. Din partea cealalt , reprezentan i ai opozi iei parlamnetare
sau chiar ai alia ilor PDSR au atacat constant, construindu-şi imaginea, dar mai ales
deteriorând imaginea executivului, al c rui unic ap r tor r mâne Ion Iliescu. Dar şi
imaginea politic a acestuia este pericilitat , din cauza r zboiului aproape permanent pe

134
care-l poart cu o bun parte din pres , din cauza agrav rii situa iei economice, din cauza
izol rii interna ionale a României şi din cauza acuza iilor tot mai numeroase de corup ie
aduse PDSR. Ion Iliescu a încercat în mai multe rânduri s adopte o pozi ie public fa de
anumite aspecte d un toare din interiorul partidului de guvern mânt, dar reuşitele sale au
fost minime, atât în plan efectiv, cât şi în plan imagologic şi mediatic. Oricum, scorul
electoral net superior al lui Ion Iliescu fa de PDSR demonstreaz c mul i cet eni nu au
pus un semn de egalitate între guvern, partid şi preşedinte.
Într-o scrisoare a lui Iosif Boda c tre Ion Iliescu înainte de plecarea la Berna, unde
fusese numit ambasador, el îi atrage aten ia asupra pericolului pe care-l reprezint asocierea
lui prea strâns cu PDSR şi cu guvernul V c roiu:
Guvernul V c roiu are imaginea unui guvern implicat în ample ac iuni de corup ie. Nu
conteaz adev rul faptelor, cât imaginea lor în percep ia public . Deci, ori recurge i la un
calcul rece şi nemilos, şi atunci îl sacrifica i pe domnul V c roiu, ca şi când v-a i t ia mâna
dreapt , ori îl ap ra i în continuare şi muri i politic cu el de gât, aşteptând ca peste câ iva
ani s fi i r zbunat şi s se recunoasc faptul c acest guvern nu avea imaginea pe care o
merita.53
De altfel, chiar Ion Iliescu declara în anul 1996:
Nu pot s nu v m rturisesc îns îngrijorarea în leg tur cu apari ia de manifest ri şi
atitudini, din partea unor lideri care parc nu intr în rezonan a cuvenit cu greut ile şi
priva iunile cet eanului obişnuit. Vreau, cu alte cuvinte, s spun c , dup opinia mea, este
nevoie s vorbim şi de un comportament politic social-democrat mai aplecat c tre grijile
omului simplu, mai deschis c tre valorile din diverse domenii, preocupat mai mult de
evolu ia de ansamblu a rii şi mai pu in de propria pozi ie.54
Dar era deja prea târziu. Opinia public , puternic alimentat de media şi de discursul
bazat pe valori morale al CDR, voia mult mai mult decât recunoaşterea teoretic a acestor
probleme. Opinia public voia nume, voia m suri, voia angajamente, voia fe e noi.
Imaginea politic a lui Corneliu Coposu, liderul incontestabil al opozi iei, devine tot mai
puternic , mai ales prin compara ie cu cea a lui Ion Iliescu. Ion Iliescu se lupt s r mân
preşedinte, în timp ce Corneliu Coposu nu doreşte nici o func ie executiv . Ion Iliescu se
afl în conflict cu presa, în timp ce (cu câteva foarte mici excep ii) Corneliu Coposu este
adulat de aceasta. Ion Iliescu este izolat pe plan interna ional, iar tentativele sale de întâlnire

135
cu diverşi lideri mondiali sunt ridiculizate în ar , în timp ce Corneliu Coposu este primit cu
onoruri în Occident. Intransigen a lui Corneliu Coposu, catalogat drept o eroare la
începuturile lui 1990, este acum marele s u atu. Refuzul s u perpetuu de a negocia cu
PDSR şi cu Ion Iliescu devine un model de comportament.
Ion Iliescu consider c motivul acestei atitudini a lui Corneliu Coposu este generat doar
de un calcul politic:
De fapt, într-un moment de sinceritate, domnul Corneliu Coposu, preşedintele PN CD,
cea mai important forma iune a opozi iei, mi-a m rturisit c nu este interesat de a participa
la un guvern într-o perioad atât de dificil cum era cea a începutului de iarn ’92-’93, în
care un guvern şi un partid nu pot decât s piard încrederea aleg torilor. De aceea nu avea
cum s accepte nici ideea unui guvern de tehnocra i, care nu ar fi angajat r spunderea unui
partid.55
Indiferent de motiva iile care l-au animat, Corneliu Coposu a p strat CDR în opozi ie şi
a sanc ionat pas cu pas erorile PDSR, derapajele extremiste ale alia ilor acestuia şi
deprecierea nivelului de trai al popula iei. Mai mult… Prin refuzul constant al oric rei
forme de colaborare, a refuzat girul s u şi al forma iunii sale (cu imaginea neafectat înc
de nici o participare la guvernare) pentru politica PDSR. Se poate afirma c întreaga
ascensiune a CDR poate fi pus pe seama prestigiului din ce în ce mai mare pe care
Corneliu Coposu şi-l consolida în rândul românilor. Politician atipic pentru anii ’90, cu o
biografie exemplar şi lipsit de orice ambi ie a ocup rii unui post, liderul r nist s-a
constituit încet şi sigur în opusul imagologic al lui Ion Iliescu. Moartea sa, survenit cu un
an înaintea alegerilor generale şi preziden iale, a determinat ultima mare manifesta ie
popular din România pân la venirea Papei Ioan Paul II la Bucureşti. La ceremonia
funerar au fost prezen i peste 150.000 de oameni. Mesajele din partea clasei politice, din
partea formatorilor de opinie şi din exterior au demonstrat c , în acel moment, Corneliu
Coposu devenise singurul mit politic egal cu Ion Iliescu. Într-un editorial scris de Cristian
Tudor Popescu în ziarul Adevărul din 13 noiembrie şi citat de Domni a Ştef nescu se
eviden iaz tocmai aceast distan enorm existent între profilul omului politic r nist şi
restul clasei politice:
Corneliu Coposu nu este reprezentativ pentru noi. N-am ştiut niciodat ce s facem cu
asfel de oameni. Nu avem cultul verticalit ii morale, al t riei sufleteşti, al ascezei, al

136
voin ei de a- i suprima pentru o idee instinctul de conservare. Ador m în schimb, aproape
religios, aranjamentele, tr darea la timp, compromisul de culise, ieşirea prin S rindari. Mai
mult, când apare cineva care nu se supune acestei grile, este respins cu violen şi team .
Cele mai fantasmagorice calomnii au circulat dup ’89 cu putere de lege la adresa lui
Corneliu Coposu: c e în eles cu ungurii s vând Ardealul, c a fost amantul Doinei
Cornea, c a fost turn tor la Securitate, c a stat în str in tate şi n-a mâncat salam cu soia –
nu mâncase, într-adev r, mâncase zeam de linte 17 ani în şir la V c reşti, Jilava, Piteşti,
Craiova, Aiud, Râmnicu S rat, Capu Midia. Nici turn tor la Securitate nu fusese. […] Rând
pe rând, calomniile au c zut. Au r mas insultele. Cu o cruzime care, iat , face totuşi parte
din omenesc, înf işarea sa a fos batjocorit în fel şi chip: „fosil “, „mumie“, „stafie“,
„moartea ambulant “, iar numele stâlcit cu rânjete: Copoiu, C posu… Nu vi se încre eşte
pielea când citi i acum aceste cuvinte, stima i cet eni care venea i în rânduri strânse pe 28
ianuarie 1990, de pe Ana Ip tescu spre Pia a Victoriei scandând: „Cu Coposu la zid!“ Dac
da, poate c exist o şans s în elegem c l-am ales, pentru cea mai mare nedreptate
postrevolu ionar , pe omul politic cel mai curat şi demn pe care l-am avut în aceşti ani.56
În lupta pentru legitimitate dus f r încetare de to i reprezentan ii partidelor din
România, Conven ia Democrat din România a avut de atunci de partea sa şi martiriul lui
Corneliu Coposu. Recunoscut par ial în via , prezentat foarte succint la televiziunea
na ional , destinul dramatic al liderului r nist a devenit bun public o dat cu moartea sa.
La umbra marelui disp rut, Emil Constantinescu a preluat efectiv conducerea CDR şi şi-a
motivat majoritatea ac iunilor ca pornind de la Corneliu Coposu. Inclusiv numirea lui
Victor Ciorbea ca reprezentant al CDR pentru Prim ria Capitalei, în prim vara lui 1996, a
fost prezentat opiniei publice ca venind de la Corneliu Coposu. De altfel, în comunicatul
dat de Emil Constantinescu pe 12 noiembrie, la aflarea veştii mor ii liderului r nist, se
spunea:
Vor vorbi mul i despre el. Şi dintre cei care l-au iubit, şi dintre cei care nu l-au iubit.
Mul i vor încerca s -i foloseasc numele şi gloria. Dar nimic din toate acestea nu conteaz
acum. Corneliu Coposu nu mai este. Pornit pe drumul spre veşnicie, acea veşnicie pe care a
aşteptat-o liniştit toat via a sa, va r mâne aici prin tot ce se va face bun în aceast ar .
Când mi-am îngropat tat l am crezut c nu este durere mai mare pe lume. Este… La
revedere, domnule Coposu. Dumnezeu s aib în grij sufletul t u de om bun.57

137
 Invocarea unei filia ii spirituale cu liderul r nist şi a unei moşteniri ce trebuie împlinit
va fi o not comun a întregii campanii de comunicare a lui Emil Constantinescu. În
discursul inut în Pia a Palatului pe 14 noiembrie 1995, la mitingul organizat cu ocazia
înmormânt rii lui Corneliu Coposu, Emil Constantinescu îşi va lua un angajament în
numele s u şi al CDR fa de marele disp rut:
Dumnezeu ne-a d ruit dureroasa onoare de a conduce o legend pe ultimul ei drum
p mântesc. Am înv at cu to ii c legendele nu mor niciodat şi, totuşi, triste ea acestor ore
este sfâşietoare pentru c , de acum înainte, la fiecare dintre mesele noastre se va afla un
scaun gol. Corneliu Coposu ar fi putut s moar de mii de ori pân acum. Istoria ultimelor
cinci decenii a ridicat împrejurul lui ziduri şi a târât în noroi toate credin ele. A supravie uit
asasin rii so iei, prietenilor şi marilor s i înv tori. I-a fost dat s fie un om f r vârste:
tinere ea nu i-a fost o oprelişte, dup cum b trâne ea nu i-a devenit o povar . Când totul
p rea pierdut, o întreag Românie şi-a mutat grani ele în sufletul lui generos şi acolo a
continuat s existe şi s aib un viitor, dup legi care în lumea din afar fuseser ucise. […]
Pentru c politica nu are preo i, a trebuit s existe un om numit Corneliu Coposu, capabil s
ia asupra lui p catele ei. Printr-o alchimie numai de el ştiut , a transformat fiecare suferin ,
fiecare umilin în bun tate şi c ldur uman . Şi-a plâns prietenii, dar a g sit puterea de a-şi
comp timi c l ii. Într-o Românie care a prins gustul marilor averi, a murit s rac. Într-o ar
în care nici un compromis nu pare imposibil, a murit cu Legiunea de Onoare la piept. Dup
o via în care a fost închis şi b tut, a murit f r s urasc pe nimeni. Într-o lume în care
pân şi cei tineri cad prad dezn dejdii, a murit luptând. Atunci când mul i dintre români se
gândeau s -şi p r seasc ara, el şi-a tr it calvarul aici şi tot aici a r mas s moar . Corneliu
Coposu îşi supravie uieşte, acesta i-a fost destinul.
Leg mânt solemn
Aici, în fa a lui Corneliu Coposu – cea mai curat instan moral a lumii româneşti de
ast zi – pentru to i anii care ne-au mai r mas de tr it, facem acest leg mânt solemn:
vom continua drumul democra iei româneşti, pân când fiecare locuitor al acestei ri va
putea fi un om liber şi demn;
vom lupta pentru instaurarea definitiv a mândriei na ionale şi a moralei creştine;
vom învinge disputele politice, pentru ca în casele românilor s fie, în sfârşit, bucurie,
pace şi speran ;

138
 nu vom face compromisuri şi nu ne vom l sa copleşi i de fric , de îndoial , de
dezn dejde;
nu vom uita c nu noi cont m, ci România.
Adio, domnule Coposu! Nu v vom uita niciodat .
Dumnezeu s v ocroteasc sufletul de român!
Dumnezeu s ocroteasc România!58
Întreaga ac iune prezent şi viitoare a CDR devenea o continuare a luptei legitime dus
de Corneliu Coposu împotriva r ului din România, în mesajul lui Emil Constatinescu
îngem nându-se atitudinea anticomunist a tinere ii CDR şi pragmatismului structurii
politice preg tite deja de preluarea puterii în România. Cu toate acestea şi deşi o bun parte
din opinia public o considera singura alternativ la PDSR, iar presa o proteja acoperindu-i
în general stâng ciile, CDR nu st tea în realitate foarte pe roze. Timp de patru ani, în
interiorul alian ei s-a desf şurat conflictul între partidele aduc toare de voturi şi cele
aduc toare de nume, precum şi conflictul între PN CD şi partidele de sorginte liberal ,
indiferent de numele pe care-l purtau. Corneliu Coposu construise CDR ca pe un bloc
electoral în care fuseser înghesuite partide şi organiza ii civice total dispropor ionate, atât
din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Managementul acestei structuri devenea cu
atât mai dificil cu cât era mai evident faptul c CDR se îndrepta spre victoria în alegeri, iar
miza era accesul la putere. PN CD controla CDR şi prin pozi ia lui Corneliu Coposu, dar şi
prin Emil Constantinescu, precum şi datorit voturilor organiza iilor civice şi ale partidelor
mici. Aceste disensiuni, care au ca punct de pornire modul de întocmire a listelor electorale,
determin p r sirea CDR de c tre PSDR, UDMR, PAC şi PL’93, în martie 1995. În acelaşi
timp, la sfârşitul anului 1995, PNL este reprimit în CDR. Opozi ia era în acel moment
împ r it în trei: CDR, USD (alian a între PD, condus de Petre Roman şi PSDR, condus de
Sergiu Cunescu) şi Alian a Na ional-Liberal (PL’93 şi PAC).
La dou s pt mâni dup moartea lui Corneliu Coposu, CDR lanseaz prin vocea lui
Emil Constantinescu „Contractul cu România“. Conceput dup modelul republican
american al „Contractului de 100 de zile“, „Contractul cu România“ este o ofert politic în
20 de puncte prin care CDR se angajeaz c , dac va câştiga alegerile generale din 1996, va
realiza obiectivele respectivului act în dou sute de zile. În deschiderea materialului se
ar ta:

139
 „Cunoaştem problemele, temerile şi speran ele dumneavoastr , ele sunt şi ale noastre.
Nu peste mult timp, la alegerile generale, puterea va sta în mâinile dumneavoastr . Ve i
vota. Trebuie s o face i în cunoştin de cauz . Dac o ve i alege şi va veni la putere,
Conven ia Democratic din România va îndeplini cu stricte e urm toarele obliga ii, pe care
şi le asum cu fermitate, în baza unor studii realiste, responsabile şi îndelungate.“
Urma o list cu 20 de teme şi de domenii de activitate în care CDR se angaja s
întreprind anumite m suri în primele dou sute de zile ale mandatului. Este vorba de
m suri în agricultur , în domeniul propriet ii, în domeniul sprijinirii tinerilor, studen ilor şi
familiilor tinere, al protec iei pensionarilor, atât din mediul urban, cât şi din cel rural, în
combaterea corup iei şi îmbun t irea cadrului legislativ pentru lupta împotriva unor
infrac iuni economice, dar şi în sprirea legilor pentru infrac iunile grave, în domeniul
dezvolt rii infrastructurii şi al reducerii fiscalit ii. Noutatea acestei oferte o constituie
caracterul extrem de precis al obiectivelor asumate şi limitarea timpului în care acestea
urmeaz a fi îndeplinite.
Atacat de to i contracandida ii politici, care îl consider un produs populist şi f r
acoperire, imposibil de realizat, „Contractul cu România“ a fost principalul vehicul
electoral al CDR. Lansat cu un an înainte de alegeri, multiplicat în milioane de exemplare şi
r spândit peste tot în ar , „Contractul cu România“ a devenit cea mai cunoscut ofert
electoral din istoria postrevolu ionar . Toat campania electoral a CDR a fost construit
în jurul acestui produs, care la rândul s u era compus din alte 20 de produse, fiecare
popularizate independent. Neaşteptat a fost lipsa oric rei referiri la comunism în interiorul
documentului. CDR anun a o campanie electoral pragmatic , desprins de şabloanele
anilor anteriori.
La începutul lunii ianuarie 1996, Uniunea Social Democrat lanseaz „Apelul c tre ar “
un program social-democrat construit ca o replic la „Contractul cu România“. În acelaşi
timp, Petre Roman se lanseaz în cursa preziden ial printr-o viguroas campanie pre-
electoral în urm c reia creşte în 9 luni de la 4 la 19%, devenind un candidat important
pentru func ia suprem în stat. Precampania dus de Petre Roman parcurge toate jude ele
rii şi se bazeaz pe întâlniri între liderul democrat şi cet eni, pe particip ri la evenimente
locale (nun i, botezuri, inaungur ri de obiective, târguri etc.) şi pe critici dure aduse atât
puterii şi lui Ion Iliescu în special, cât şi CDR şi tendin elor sale ascuns monarhiste.

140
 Liderul democrat rememoreaz în cartea de interviuri realizate de Elena Ştefoi:
E mult mai uşor s faci campanie electoral în opozi ie. Aveam timp şi energie. Atunci
am constatat cât dreptate avea Mitterand când spunea c poate cea mai important calitate
a unui om politic este condi ia fizic . În acea perioad am fost în 384 de localit i şi am
sus inut peste 1.000 de mitinguri, pentru c în multe locuri am fost şi la câte trei întâlniri cu
electoratul. […] Peste tot, programul ac iunilor mele era cam acelaşi: mitinguri, un discurs
al meu şi apoi dialoguri cu oamenii. Totdeauna afar , sub cerul liber, pentru c oamenii
care veneau nu înc peau într-o sal .59
Campania foarte colorat a lui Petre Roman s-a desf şurat într-un moment în care nici
un alt lider important din alte partide nu a întreprins nimic la nivel na ional. Ion Iliescu era
preşedintele rii, iar Emil Constantinescu avea înc probleme cu nominalizarea sa pentru
func ia de preşedinte, nominalizare contestat de anumite p r i ale CDR şi de o parte a
media. Aceast mişcare electoral a repozi ionat PD (USD) pe eşicherul politic şi a adus
lupta pentru preşedin ie, în premier în România, la o ecua ie în trei. Un alt scop al lui Petre
Roman fusese acela de a-l devansa pe Emil Constantinescu în sondaje. Dac ar fi reuşit,
inten ia sa era aceea de a cere conducerii CDR s fie sprijinit cel mai bine plasat candidat în
lupta împotriva lui Ion Iliescu.
Înainte de alegerile locale din prim vara lui 1996, alegeri care erau un barometru politic
extrem de util pentru clasa politic româneasc , în Parlament se consumase o premier
absolut . O mo iune simpl – mo iunea dedicat politicii energetice – ob inuse majoritatea
într-una dintre camere. Deşi nu a avut nici o importan pratic , acest vot a demonstrat
starea de sl biciune în care se afla PDSR. P r sit de to i alia ii politici, atacat de pres în
totalitatea ei, confruntat cu o criz f r precedent la Televiziunea Na ional , unde lupta
pentru Consiliul de Administra ie atinsese apogeul, având împotriv aproape toat mişcarea
sindical (excep ie f când sindicatul lui Miron Mitrea, devenit unul dintre secretarii
generali ai partidului), izolat şi chiar atacat pe plan interna ional, PDSR a c utat s fac în
alegerile locale din Bucureşti o manevr spectaculoas care s conduc apoi la r sturnarea
întregii situa ii politice. Astfel, în locul unui candidat politic standard (se vorbea despre
Ioan Mircea Paşcu sau chiar despre Adrian N stase), PDSR a optat pentru o celebritate.
Deşi propus de PDSR, Ilie N stase nu era asimilat cu partidul de guvern mânt, partid
care în Bucureşti putea conta pe 12-14%, conform sondajelor pre-electorale. În fa a valului

141
crescând de simpatie pentru CDR, PDSR arunca în lupt un nepedeserist care afirma înc
de la începutul campaniei c nu are nimic în comun cu politicul şi cu nici un partid.
Strategia construit de echipa de imagine a lui Ilie N stase era povestea de succes a unui
bucureştean care a plecat de jos şi a cucerit lumea. Acum, întors acas , bogat şi liniştit, vrea
s contribuie la mersul înainte al societ ii româneşti. Campania lui Ilie N stase a început
cu un testimonial în care erau trecute în revist succesele lui din sport şi din afaceri, dar şi
leg tura strâns cu România şi cu Bucureştiul. Personaj extrem de popular, cu o notorietate
zdrobitoare, Ilie N stase r spundea bine prototipului „şmecherului de Bucureşti“. Premisa
de la care a pornit campania PDSR era tot cea a legitimit ii. Ilie N stase a demonstrat c
era un om de succes, c era un lupt tor şi c era un patriot. Toate aceste caracteristici erau
suficiente pentru un bun primar. Marea problem , probabil neluat în calcul, a fost
dificultatea lui Ilie N stase de a dialoga pe teme specifice activit ii de primar: cur enie,
alimentare cu ap , gropile din drumuri, construc ia de locuin e etc. De aceea, dup dou
încerc ri ratate, echipa de campanie a luat decizia neparticip rii lui N stase la întâlnirile
televizate cu ceilal i candida i.
Expunerea public a lui Ilie N stase în postura de candidat la o func ie public a atras de
la sine – pe lâng manifest ri de simpatie – o sumedenie de întreb ri incomode referitoare
la trecutul s u sportiv, dar şi la via a sa personal sau la realitatea sa financiar . Cotidianele
centrale au început s publice am nunte deloc pl cute despre via a sa, declanşând câteva
reac ii necontrolate din partea lui Ilie N stase, neprevenit c lucrurile pot ar ta şi astfel.
Începutul campaniei a fost extrem de pozitiv pentru candidatul PDSR, care avea fa de
principalul s u urm ritor aproape 25% avans. Lipsa de consisten a mesajului s u şi
aparen a de om manipulat din umbr , dar şi anumite dezv luiri despre via a de familie şi
despre situa ia sa financiar au condus la o sc dere a popularit ii şi la pierderea avansului.
Contracandidatul s u s-a numit Victor Ciorbea. Şi CDR a utilizat o manevr surpriz
pentru aceste alegeri. În primul rând, fiindc primarul de atunci al capitalei, Crin Halaicu,
reprezentant al CDR, era contestat, inten ia de vot la care se putea aştepta fiind de
maximum 10%. CDR i-a retras acestuia sprijinul politic, iar Crin Halaicu a ales varianta de
a candida independent, fapt care a deviat o bun parte dintre atacurile c tre CDR înspre
independentul Halaicu. Înainte de nominalizarea lui Ciorbea pentru cursa electoral ,
numele vehiculate în tab ra CDR erau fie liberalii T riceanu sau Popov , fie r niştii

142
Opriş sau Cre u. Motivul alegerii lui Victor Ciorbea porneşte din noua strategie electoral
pe care CDR o va aplica în tot cursul anului 1996: atragerea unor noi segmente electorale.
Lider de sindicat, fost membru al PCR, chiar magistrat în timpul lui Nicolae Ceauşescu,
Victor Ciorbea nu sem na deloc cu portretul robot al cederistului civic, intelectual desprins
de realitate şi anticomunist cu care fusese obişnuit opinia public dup 1992. S-a mizat
foarte mult pe rela ia bun pe care Ciorbea o avea cu o parte important dintre sindicatele
bucureştene şi pe puterea de mobilizare a acestora. De asemenea, s-a mizat pe priceperea
lui Victor Ciorbea de a vorbi cu oamenii simpli, dobândit în timpul celor şase ani de lupt
sindical , şi s-a mai mizat pe austeritatea pe care Ciorbea o degaja, o austeritate care-l
apropia de imaginea înc excelent a lui Theodor Stolojan. Dac PDSR propunea un
„şmecher de Bucureşti“, CDR aducea în lupt seriozitatea şi înc p ânarea mo ului. Deşi
cota i a fi prea înce i şi prea principiali, ardelenii erau singura categorie de alogeni
acceptat în Bucureşti f r resentimentele specifice pentru moldoveni sau olteni. Spre
deosebire de campania PDSR, care a fost centrat pe personalitatea şi celebritatea lui Ilie
N stase, campania lui Victor Ciorbea a fost centrat pe CDR şi pe nevoia de moral în
politic . Discursul lui Ciorbea a fost o îmbinare de enun uri morale şi de obiective practice.
Aşa cum era de aşteptat, Ciorbea a lansat „Contractul cu bucureştenii“, o continuare a
„Contractului cu România“. Mesajul CDR era clar: dac vre i ca cele scrise în respectivele
contracte s se petreac , atunci CDR are nevoie de victorie pe toat linia. Tema principal a
atacurilor lui Ciorbea a fost corup ia. Un afiş îl descria pe Ciorbea ca pe „un zid împotriva
corup iei“. În spoturile sale, Ciorbea explica aşezat cum se vor rezolva principalele
probleme ale bucureştenilor prin abordarea moral şi profesionist a activit ii din prim rie.
„Contractul cu bucureştenii“ con inea date şi termene limit , angajamente clare în care erau
atinse practic toate categoriile socio-profesionale. În acelaşi timp, CDR insista atât în
spoturi, cât şi în afişe sau în materiale r spândite pe str zi sau în cutiile poştale, asupra
apartenen ei lui Ilie N stase la PDSR. „Votând Ilie N stase, îl vota i pe Ion Iliescu“ era
sloganul prin care CDR încerca s duc întreaga campanie a PDSR din zona personalit ii
în zona politicului, acolo unde partidul de guvern mânt avea mari probleme de imagine.
Din acest motiv, CDR a c utat în toat campania electoral din Bucureşti s distrug
imaginea lui Ilie N stase şi s -l lege pe acesta de imaginea proast a PDSR.

143
 Campania din Bucureşti nu s-a deosebit de celelalte campanii de pân atunci din
perspectiva for elor care se confruntau. În afar de CDR şi PDSR, nimeni nu a contat în
mod real. PD l-a aruncat în lupt pe fostul ministru al Industriilor Anton V t şescu, un
candidat onest, informat şi preg tit atât politic, cât şi profesional, dar lipsit de orice carism
şi nesprijinit de o campanie electoral potrivit . Alian a Na ional Liberal l-a aruncat în
lupt pe Dinu Patriciu, care a încercat o campanie agresiv şi bine documentat , dar care a
fost practic acoperit de miza confrunt rii politice dintre CDR şi PDSR. Singura breş în
zdrobitoarea victorie a CDR a fost independentul George P dure, proprietarul magazinului
GEPA, a c rui campanie bazat pe sloganul deja consacrat „Un pic mai bine pentru
dumneavoastr “, al turi de imaginea de întreprinz tor privat, de succes, nealiniat politic dar
ostil PDSR, l-a plasat în fa a liberalului Oghin . La finele turului I, CDR câştig degajat
alegerile în Bucureşti, în timp ce PDSR urc datorit imaginii lui Ilie N stase de la 12% la
19% . În turul al doilea acced cei doi actori principali ai confrunt rii, Victor Ciorbea şi Ilie
N stase, şi inevitabilul se produce. Are loc o confruntare electoral în direct, la TVR 1.
Aceast disput anun a, prin modul ei de abordare şi prin felul în care cei doi au fost
preg ti i de echipele de imagine, marea confruntare din toamn dintre Ion Iliescu şi Emil
Constantinescu. Ilie N stase a pornit confruntarea încercând în permanen s -l domine pe
Ciorbea, s vorbeasc mai mult decât el şi s -l fragmenteze, pentru a ar ta c nu are nici
curajul şi nici b rb ia necesare postului de primar general. Atacurile lui Ilie N stase vizau
trecutul de magistrat al lui Victor Ciorbea, de unde s-a f cut imediat saltul la posibila lui
implicare în structurile poli iei politice, dar şi defectul fizic al lui Ciorbea. Ilie N stase a
fost din prima clip nepoliticos, chiar agresiv în impolite e, convins fiind c pe acest teren
Ciorbea îşi va pierde st pânirea de sine şi va greşi. S-a mizat foarte mult şi pe ritmul foarte
lent de vorbire al lui Ciorbea. Spre surpriza tuturor, Victor Ciorbea a acceptat provocarea şi
a continuat discu ia în registrul aproape suburban. S-a ajuns în foarte scurt timp la un
scandal complet necontrolat de moderator, în care s-au auzit unele dintre cele mai grele
cuvinte rostite pe un post de televizune din toat epoca post-revolu ionar . Dar pân la
urm s-a constatat c Victor Ciorbea i-a f cut fa lui N stase chiar pe terenul acestuia. Aşa
cum comenta un analist politic a doua zi, „a fost ca şi cum Ciorbea l-a învins pe N stase la
tenis“. Viguros şi înfipt, f r nici un complex, capabil s urle mai tare ca adversarul s u,
capabil s fie nepoliticos, b t ios şi tranşant, Victor Ciorbea nu a primit aprecieri deosebite

144
din partea electoratului s u tradi ional (chiar deranjat de anumite excese verbale), dar a
câştigat o bun parte din nehot râ ii care-l considerau prea moale pentru postul de primar
general. Actor politic incomparabil mai bun decât Ilie N stase, Victor Ciorbea şi-a jucat
perfect cartea, demonstrând timp de 45 de zile de campanie c este un om modest,
sârguincios, preg tit şi responsabil, pentru ca, în ultima sear , s joace impecabil rolul
b iatului r u. N stase era tot un b iat r u, dar care nu demonstrase nici pricepere, nici
dorin de munc , nici responsabilitate. Singura însuşire care-l califica pentru respectiva
func ie era fermitatea. Pe care îns a demonstrat-o în ultima sear şi Victor Ciorbea. În
paralel cu acest duel, la Bucureşti s-a consemnat şi existen a unei posibilit i de colaborare
între CDR şi USD. Anton V t şescu şi-a îndemnat aleg torii ca în turul al doilea s -l voteze
pe Victor Ciorbea, iar ulterior candidatul PD a devenit viceprimar general al Capitalei.
În ar , alegerile locale au mers dup doi algoritmi diferi i. Acolo unde primarii în
func ie şi-au f cut treaba în cei patru ani, aceştia au fost realeşi indiferent de culoarea lor
politic . La Iaşi a câştigat Constantin Simirad din partea ANL, la Cluj a fost reales Funar
din partea PUNR, la Gala i, Durbac din partea PSM, în Br ila, Lungu din partea PDSR
etc. Unde primarii nu au fost buni a contat for a partidelor din jude şi geografia electoral
care func iona deja în 1996. Primele trei partide au fost PDSR, CDR şi PD (USD), urmate
la mare distan de ceilal i competitori. Rezultatele alegerilor la nivelul consilierilor
jude eni (cifr care se apropia cel mai mult de inten ia de vot pentru alegerile parlamentare)
indicau CDR – 19, 58%, PDSR – 16, 28%, USD – 11, 21%. PDSR pierdea procente
serioase în oraşe, dar domina în continuare spa iul rural. În acelaşi timp, desf şurarea
campaniei indica o izolare perfect a PDSR. În toate confrunt rile în care ap reau
reprezentan ii s i, raportul de for e era unu contra tuturor. To i candida ii, indiferent de
organiza ia politic din care f ceau parte, atacau PDSR-ul. Marele beneficiar al acestei
dezvolt ri a fost evident CDR, perceput ca principala alternativ la partidul de
guvern mânt. Oricât pare de ciudat, PRM, PUNR, PSM, PS, ANL şi pe alocuri chiar şi
USD au devenit agen i electorali ai CDR. Fiecare acuz care mai eroda pu in din edificiul
PDSR se constituia într-un argument pentru schimbarea acestora, iar cea mai viabil solu ie
(prin dimensiuni şi vizibilitate) era CDR. Eviden a c votul anti-PDSR merge mai ales la
CDR şi la USD a condus la strategia PDSR de dup alegerile locale de a diminua
credibilitatea CDR şi a ofertei sale electorale. Cu pu in înainte de alegerile locale, în

145
prim vara lui 1996 a izbucnit scandalul SAFI, în care erau implica i mai mul i lideri ai PNL
(Viorel Cataram , George Danielescu, Radu Cojocaru, Dan Constantinescu). PDSR a
încercat s acrediteze ideea c banii de la SAFI sunt folosi i în campania electoral a CDR.
De asemenea, prin acest eşec financiar, PDSR dorea s compromit imaginea celor pe care
CDR îi numea „specialişti“, cei c rora urma s le încredin eze diverse ministere în caz de
victorie. În 2004, Alian a DA a ob inut un rezultat pozitiv la alegerile locale, devansând
PSD-ul cu 1, 5%. Imediat dup victorie îns , reprezentan ii DA au în epenit de uimire şi n-
au întreprins nimic, ceea ce a permis PSD s -şi revin . În 1996, CDR nu a f cut aceeaşi
greşeal . La câteva zile de la victoria din locale, Emil Constantinescu îşi lanseaz
programul preziden ial „Acum pentru România“. În deschiderea acestuia se spunea:
„România de azi a devenit ara unora şi nu ara tuturor. A venit momentul s ne lu m ara
înapoi“. Cele 10 puncte ale programului con in principalele direc ii ale mandatului
preziden ial în viziunea CDR. Emil Constatinescu îşi lanseaz programul în mai multe
localit i din ar , ocazie cu care reprezentan ii CDR în teritoriu reamintesc insistent c
structura politic pe care o reprezint este cel mai puternic partid din România.
Campania negativ pornit de PDSR a avut un defect fundamental: nu interesa pe
nimeni. Grijile majore ale românilor erau – în acel moment – incapacitatea guvernului de a
rezolva problemele, corup ia, eşecul reformei, sc derea nivelului de trai, teama de boal ,
izolarea interna ional . Cele dou campanii negative pornite de PDSR, SAFI şi ulterior
monarhia nu aveau nici o leg tur cu aceste griji ale majorit ii. De fapt, problema
principal a românilor era atunci legat de PDSR, nu de opozi ia acestuia. Mai viguroas
decât campania legat de pr buşirea SAFI a fost cea care implica institu ia monarhic . În
cei şase ani trecu i de la Revolu ie, existase un conflict permanent între Casa Regal şi
statul român. Singurul care a tratat degajat problema monarhic a fost Theodor Stolojan,
care a permis unica prezen a lui Mihai I pe p mânt românesc dup 1989, în prim vara lui
1991. În rest, regelui Mihai I i-a fost refuzat în repetate rânduri intrarea în ar şi a fost
inta unor campanii violente de denigrare. În acelaşi timp, lideri ai PN CD, şi în mod
special Corneliu Coposu, au între inut ideea revenirii monarhiei ca singur solu ie pentru
România.
În 1996, sprijinul pentru monarhie în România era redus, aflându-se sub 10%. Partidul
lui Ion Iliescu, dar şi Partidul România Mare folosiser cu insisten în campaniile

146
electorale anterioare amenin area cu monarhia. Cu câteva zile înainte de începerea
campaniei electorale, într-un cotidian na ional a ap rut un interviu pe care Emil
Constantinescu l-ar fi dat în SUA. În acest interviu, Emil Constantinescu afirma c , în
condi iile în care ar fi ales preşedinte, ar reinstaura monarhia şi i-ar oferi tronul lui Mihai I.
Deşi candidatul CDR a dezmin it imediat autenticitatea interviului în cauz , o bun parte a
campaniei PDSR s-a bazat pe aceast idee. Petre Roman, aflat în continuare în c utarea
pozi iei a doua în cursa preziden ial şi sperând la sprijinul CDR, l-a atacat pe Emil
Constantinescu, cerându-i rapide l muriri, şi a lansat un apel c tre sus in torii CDR de a
vota pentru republic , deci de a-l vota pe el. PDSR-ul şi-a continuat campania
antimonarhic , liderii partidului vorbindu-le aleg torilor despre pericolul monarhic, despre
r zboiul civil imininent, despre pierderea Transilvaniei, despre 1907 şi 1929. În fa a unui
electorat nemul umit de nivelul s u de trai, partidul de guvern mânt vorbea despre
monarhie şi despre riscurile pe care aceasta le presupune. PDSR repeta în 1996 greşeala
CDR din 1992. Campania electoral pl cea liderilor PDSR, pl cea famiilor acestora, era
apreciat de nucleul dur al partidului, dar nu comunica nimic celorlal i votan i. Clipul în
care fa a lui Emil Constantinescu se schimba în cea a lui Mihai I sau cel care vorbea despre
„Contractul cu Monarhia“ nu au provocat nici o sc dere semnificativ a inten iei de vot
pentru CDR sau pentru Emil Constantinescu.
Paul Dobrescu defineşte acest moment din campania electoral a PDSR:
În timpul campaniei electorale, discutându-se aprins despre monarhie şi despre
declara iile contradictorii ale candidatului Conven iei în aceast privin , Iosif Boda a f cut
o remarc adânc „s r cia învinge monarhia“. Problema real pentru România era s r cia,
ieşirea din s r cie. Orice subiect, chiar şi important, care nu venea în leg tur cu aceast
preocupare dominant se marginaliza automat.60
Jurnalişti din presa central au f cut public afacerea „telefoanelor murdare“. Într-un
sediu din centrul capitalei, PDSR angajase un num r de câteva zeci de tineri care d deau
telefoane în toat ara, se prezentau ca f când parte dintr-un institut de sondare a opiniei
publice şi instigau popula ia împotriva CDR şi a lui Emil Constantinescu. Atributele
folosite de PDSR aminteau de vremurile bune din anii ’90, dar electoratul se schimbase şi
CDR avea şi poten ial şi resurse.

147
 CDR şi-a structurat campania în dou tronsoane clare: analiza guvern rii PDSR şi
promovarea „Contractului cu România“. Datorit evolu iei sale bune la Prim ria Capitalei,
Victor Ciorbea a devenit un important vector de imagine al CDR şi un exemplu despre cum
se poate respecta Contractul. Sloganul central al campaniei CDR – „Schimbarea în bine“ –
a fost imediat adoptat ca un laitmotiv al acelor alegeri. La fel ca şi în alegerile locale, s-a
remarcat nefolosirea discursurilor anticomuniste şi încercarea de a atrage segmente
nespecifice de electorat. Emil Constantinescu şi-a lansat campania electoral la Ruginoasa,
în jude ul Iaşi, alegând exact inima fiefului electoral a adversarului s u principal, Ion
Iliescu. O bun parte a mesajului electoral al CDR şi al lui Emil Constantinescu a fost
orientat spre rani, sectorul electoral în care PDSR şi Ion Iliescu aveau o suprema ie
complet . Loc al naşterii lui Alexandru Ioan Cuza (conduc tor intrat în conştiin a na ional
ca înf ptuitor al unirii, dar şi ca lupt tor pentru drepturile sociale ale celor mul i şi pentru
actele sale de justi ie), Ruginoasa a fost o punte simbolic între mesajele economice şi cele
anticorup ie lansate de CDR. Aici a fost lansat , în chiar prima zi de campanie, o
proclama ie în zece puncte în care erau promise schimb ri radicale pentru satul românesc.
Şi aceast „Proclama ie de la Ruginoasa“ a fost masiv multiplicat şi r spândit în satele
din toat România.
Campania pentru atragerea electoratului rural a continuat constant, Emil Constantinescu
vizitând – în prima parte a campaniei – mai ales sate, comune şi oraşe mici şi mult mai
pu in oraşele mari, considerate a fi bazinul electoral principal al CDR. Spoturile electorale
au sus inut aceast orientare strategic . Emil Constantinescu era prezentat insistent în
mijlocul ranilor din diversele col uri ale rii. Mai mult decât atât, un întreg spot electoral
îşi plasa ac iunea în satul natal al preşedintelui, unul dintre b trânii satului, r nit în r zboiul
din URSS, vorbind despre familia Constantinescu şi despre copil ria candidatului. Dac Ion
Iliescu se legitima în continuare prin Revolu ia din Decembrie şi prin experien a acumulat
dup 7 ani de conducere a rii, Emil Constantinescu s-a legitimat prin valorile tradi ionale
româneşti: obârşie, familie, credin . Aceast alegere a avut în vedere şi caracteristicile
principale ale contracandidatului principal: Ion Iliescu se definise singur ca liber cuget tor,
obârşia îi era vag şi complicat de poveştile ap rute în media despre conflictul dintre el şi
mama sa, iar familia sa practic nu exista, Ion Iliescu neavând copii şi neap rând niciodat
al turi de so ia sa.

148
 În acelaşi timp, Emil Constantinescu s-a orientat spre un alt punct sensibil al politicii
româneşti din acel moment: rela ia cu minoritatea maghiar . Acuzat c ar fi masiv sprijinit
de UDMR şi c voturile primite de la aceast organiza ie au un cost, candidatul CDR a
lansat la Alba Iulia un apel pentru reconcilierea na ional :
Printr-o tragic încercare a destinului, de mai bine de şase ani, prea mul i români se
ur sc unii pe al ii. Se ur sc pe motive politice, se ur sc pe motive sociale, se ur sc pe
motive etnice. În aceşti şase ani, am v zut români b tând cu s lb ticie al i români, am v zut
români dorind altor români moartea, am v zut români speria i, am v zut români s raci şi
lipsi i de puterea de a mai spera. În aceşti şase ani, au fost învr jbite familiile între ele, au
fost învr jbi i vecinii între ei, au fost învr jbite genera iile între ele. Destul! Trecutul ne-a
învr jbit, a venit vremea ca prezentul s ne uneasc . […] Înainte de a reface leg turile de
prietenie cu statele vecine, înainte de a privi spre Europa, trebuie ca noi, cet enii şi fiii
aceleiaşi ri, România, s ne iert m şi s ne împ c m între noi. Am trecut prin decenii de
r zboaie, prin ani de înfruntare; a venit vremea s facem pace unii cu al ii. Dac ne va fi
bine, ne va fi bine împreun , dac ne va fi r u, ne va fi r u tuturor.61
Campania electoral a lui Petre Roman a evoluat pe aceleaşi valori ale lungii sale
precampanii. Sloganul electoral „Ştie, vrea şi poate“ construit pe trei verbe puternice, a fost
în permanen înt rit de spoturi foarte dinamice, montate inteligent. Roman a încercat s
fie, din punct de vedere imagologic, o cale de mijloc între Iliescu şi Constantinescu. Dac
românii doreau schimbarea, era bine ca schimbarea s nu fie atât de brusc . Ceilal i doi
candida i îns au ignorat în mare parte provoc rile la lupt lansate de Petre Roman,
m rginindu-se doar la r zboiul dintre CDR şi PDSR. Intensitatea confrunt rii dintre cei doi
mari l-a izolat pe Petre Roman, acesta nemaicontând practic în lupta electoral , deşi scorul
s u era în continuare foarte bun. În cele dou luni de campanie electoral , mai pu in de 10%
din remarcele lui Emil Constantinescu şi ale lui Ion Iliescu s-au referit la Petre Roman. Deşi
campania sa era corect f cut , evenimentele bine organizate, apari iile publice bune şi
spoturile foarte vizibile, conflictul anului electoral 1996 era în alt parte. Oricum, eforturile
lui Petre Roman au adus partidului s u pozi ia de negociere pentru constituirea guvernului,
iar procentele ob inute au oferit PD pozi ii ministeriale foarte importante.
Alian a Na ional Liberal l-a aruncat în lupta pentru preziden iale pe Nicolae
Manolescu, important critic literar şi preşedinte al Partidului Alian ei Civice. Situarea de

149
aceeaşi parte a spa iului electoral cu CDR, dar continua atacare a acestei forma iuni politice
a produs confuzie în electoratul decis anti-PDSR care a optat s sprijine forma iunea cel
mai bine plasat . Sloganul „alege i calea dreapt “ nu a g sit nici un fel de ecou, iar
produc iile electorale ale ANL au excelat prin banalitate şi lips de vizibilitate. Împotriva
ANL, CDR a folosit spre finele campaniei electorale sloganul „nu risipi i voturile“,
explicând electoratului lipsa de utilitate a fragment rii voturilor opozi iei. Nici Nicolae
Manolescu nu a reuşit s intre în aten ia opiniei publice, fiind ignorat şi de Ion Iliescu, şi de
Emil Constantinescu.
Ceilal i candida i prezen i în competi ie au dat culoare luptei electorale, dar au influen at
foarte pu in rezultatul final. Vadim Tudor a avut o presta ie apreciat pentru re inere şi
sobrietate, l sând PDSR s interpreteze cel mai radical repertoriu al campaniei electorale.
Cele dou partide socialiste, PS şi PSM, şi-au desemnat candida i proprii: Tudor Mohora şi
Adrian P unescu, dar nici unul nu a convins nici m car atât cât s -şi ajute partidul s treac
pragul de 3%. Singura noutate interesant în rândul candida ilor mici a fost apari ia lui
Gyorgy Frunda ca reprezentant al UDMR pentru func ia de preşedinte al României.
Campania bilingv a acestuia a fost extrem de nuan at şi de frumos conceput . Candidatul
UDMR era oricum singurul aflat în curs care ştia exact ce scor electoral va avea şi de
aceea produsele sale au excelat prin estetic , iar întrega campanie – prin detaşare.
Cu dou s pt mâni înainte de primul tur, PDSR a început s fac şi campanie pozitiv ,
în care s -şi prezinte propria ofert electoral şi chiar s admit existen a unor greşeli în cei
patru ani de guvernare. Un document cuprinzând 21 de programe pe care PDSR se angaja
c le va realiza în urm torii patru ani este lansat într-o manifesta ie somptuoas la
Bucureşti. Dar era deja prea târziu… Conform sondajelor de opinie, în decursul campaniei
electorale PDSR pierduse deja 8-10%, în timp ce CDR câştigase 6-8%. În fa a acestor
rezultate, în ultimele zile ale campaniei, PDSR a lansat o campanie de afişaj şi de
r spândire de materiale în toat ara, prin care atr gea din nou aten ia asupra pericolelor pe
care CDR le reprezint . Fa de cele deja cunoscute, ap ruser dou idei noi: CDR va l sa
pensionarii f r pensii şi va lua p mântul ranilor. În acelaşi timp, au fost date publicit ii
sondaje care ar tau c tineretul bucureştean se îndep rtase de Emil Constantinescu şi de
CDR şi c va vota masiv pentru Ion Iliescu. Ca replic la aceste sondaje f cute publice de
un post privat de televiziune, CDR organizeaz un miting-concert la Sala Polivalent , în

150
care cânt cam toate trupele importante ale momentului şi unde Emil Constantinescu
lanseaz „Contractul cu tân ra genera ie“.
Alegerile din 3 noiembrie consfin esc victoria CDR şi intrarea în turul al doilea a lui Ion
Iliescu şi Emil Constantinescu. În s pt mâna care urmeaz , marea majoritate a liderilor
partidelor importante îşi anun sprijinul pentru Emil Constantinescu şi îşi îndeamn
electoratul s -l voteze. Cel mai important moment este semnarea protocolului dintre CDR
şi PD, în urma c ruia Petre Roman îşi anun public sus inerea pentru candidatul CDR.
Spoturile pe care echipa de imagine ale CDR le realizeaz urm resc crearea senza iei de val
popular de simpatie pentru Emil Constantinescu. Sunt filmate zeci de celebrit i (scriitori,
compozitori, cânt re i, sportivi, actori, regizori) care îşi anun public votul pentru Emil
Constantinescu. Cu numai o s pt mân înainte de turul al doilea, Simeon Tatu, parlamentar
PDSR, anun c se afl în posesia unor documente din care rezult c CDR va desfiin a
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe şi-l va pensiona pe Teoctist. În aceeaşi zi, în cursul
turneului electoral în sudul Moldovei şi apoi în Transilvania, Ion Iliescu se lanseaz în
atacuri violente împotriva noii puteri alese despre care afirm c va duce ara în r zboi
civil, c va da Transilvania ungurilor şi c va l sa pe drumuri muncitorii şi chiriaşii. În toat
ara sunt r spândi i fluturaşi prin care se afirm c CDR şi PD vor termina Canalul cu foştii
membri ai PCR şi cu to i cei care l-au votat pe Ion Iliescu. La Alba Iulia, Ion Iliescu
rosteşte un discurs dedicat electoratului ardelean în care afirm :
Acum, dup câte şti i, dat fiind configura ia noului Parlament, aducerea UDMR-ului la
guvernare al turi de CDR şi USD – posibilitate de care se vorbeşte intens – poate crea o
situa ie îngrijor toare. Pentru voturile minorit ii maghiare din turul doi, domnul Emil
Constantinescu pare a fi dispus s fac grave compromisuri în favoarea preten iilor de
autonomie ale unor lideri UDMR. Nu putem uita c în programul UDMR se vorbeşte în
termeni direc i despre autonomia teritorial pe criterii etnice, iar unii lideri ai UDMR nu
contenesc s afirme c numai instituirea acestei autonomii – şi deci federalizarea României
– ar asigura interesele minorit ii maghiare […]. Domnul Emil Constantinescu a oscilat
mereu în opiniile sale: ba în leg tur cu monarhia, ba cu legea caselor, ba cu pensiile. Se
poate ara baza pe un asemenea om care ast zi zice una, mâine se dezice, schimb tot ce a
spus cu o zi înainte? Domnul Constantinescu s-a putut remarca în via a politic atunci când
a deschis balconul din Pia a Universit ii. Acum s-a unit cu primul-ministru de atunci, cu

151
cel care a închis balconul. Ne putem aştepta acum la ceva bun? Aceasta este schimbarea pe
care ne-o propun? Şi noi vrem schimbare, iar eu am fost printre cei activi, asumându-mi
r spunderi şi riscuri în momentul celei mai radicale schimb ri, care a modificat din temelii
fizionomia societ ii româneşti prin Revolu ia din Decembrie 1989. Nu ştiu unde se afla
atunci domnul Emil Constantinescu. Eu militez pentru o veritabil schimbare în bine a
României, dar o schimbare care s p streze şi s consolideze ce am f cut bine, s pun la
ad post liniştea noastr . Ce fel de schimbare poate fi promovat de aceşti oameni care ştiu
doar s urle în strad , sau de unii precum Cerveni la Justi ie, cum se vorbeşte, sau domnul
Ticu Dumitrescu, probabil la Interne, sau domnul Adrian Severin la Externe?62
Absolut to i analiştii politici consider c ieşirea lui Ion lliescu, transmis pe postul
na ional de televiziune, a fost catastrofal pentru imaginea acestuia şi pentru rezultatul
alegerilor. În mai multe editoriale ap rute în Evenimentul zilei, Ion Cristoiu îi atrage aten ia
lui Ion Iliescu c „a lovi în electoratul CDR şi USD dup ce au ob inut, la 3 noiembrie,
girul a peste jum tate din electoratul României, înseamn s conteşti rezultatul alegerilor şi
s jigneşti poporul român“63, iar Cristian Tudor Popescu, într-un editorial care a f cut
epoc , „Ion Iliescu – rictusul bolşevic“, scria, pe 11 noiembrie:
Sâmb t seara, la or de vârf, emisiunea de clipuri electorale a TVR ne-a oferit un
spectacol însp imânt tor. […] Ca om care l-am votat în 1990, n-am putut s scot un cuvânt
mult vreme dup ce clipul d-lui Iliescu se terminase. Aveam impresia acut c se
produsese o falie, o alunecare, şi c ne pr buşisem prin timp undeva spre începutul anilor
’50. Aşteptam parc s aud de undeva huruitul tancurilor şi mugetele solda ilor veni i din
stepa kazah s fac ordine în România. Domnul (sper s nu se simt jignit c -l numesc
aşa) Ion Iliescu vorbea mul imii. Vorbea e un fel de a spune. Desfigurat de furie, din brunet
ajuns vine iu la fa , zbiera pur şi simplu, cu pumnul ridicat, amenin ând. Dac nu m
alege i pe mine, o s vin regele, o s vin moşierii, o s vin ungurii. V m nânc dreapta.
Muncitori, ştia vin s închid combinatele, s v lase pe drumuri. […] Chiriaşi, o s v ia
casele. rani, o s vi se ia p mântul pe care vi l-a dat Iliescu. Acesta este cuvântul d-lui
Iliescu c tre cet enii României anului 1996. […] M ştile de „european“, de „democrat“, de
„om luminat“, au c zut rând pe rând, l sând s âşneasc la suprafa rictusul bolşevic.
Aten ie […] nu comunist, nu ceauşist – bolşevic. Nu numai democratizarea societ ii
româneşti de dup ’89, atâta cât este, dar şi dezghe ul de la sfârşitul anilor ’60, cu

152
eliberarea de inu ilor politici şi relativa libertate de exprimare, au fost anulate dintr-un foc
de acest discurs instigator în cea mai pur manier stalinist a „garantului stabilit ii p cii“.
Cu astfel de vorbe, dl. Iliescu se situeaz sub Ceauşescu cel de la începutul „mandatului“,
fiind comparabil doar cu Ana Pauker.64
Simultan cu aceste declara ii ale lui Ion Iliescu, spoturile electorale ale lui Emil
Constantinescu excelau prin calm şi prin siguran . Campania electoral din 1996 s-a
încheiat cu patru confrunt ri fa în fa Iliescu-Constantinescu, confrunt ri transmise pe
toate posturile mari de televiziune. Spre deosebire de anul 1992, când Ion Iliescu a jucat
corect rolul de om de stat mult mai bine informat şi cu mult mai mult experien decât
contracandidatul s u, în 1996 rolul celui st pân pe situa ie a fost jucat de Emil
Constantinescu. Dac în 1992, Ion Iliescu era înc legitimat de Revolu ia din 1989 şi de
contribu ia sa la naşterea noii democra ii din România, în 1996 Emil Constantinescu era
legitimat de toat nemul umirea care se strânsese în societatea româneasc . În cele patru
confrunt ri cu şeful statului, Emil Constantinescu a devenit mesagerul şi reprezentantul
acestor nemul umiri. Prin sintagma „regimul Iliescu“, folosit obsesiv pe toat durata
campaniei electorale, Emil Constantinescu l-a f cut pe Ion Iliescu vinovat de toate cele
întâmplate în România ultimilor şase ani. Deşi opinia public a continuat s cread în
sloganul „s rac, dar cinstit“ consacrat de Ion Iliescu, şeful statului a fost considerat vinovat
de tolerarea actelor de corup ie de care erau acuza i apropia ii s i. Presiunea confrunt rii a
fost atât de mare pentru Ion Iliescu, încât acesta i s-a adresat lui Emil Constantinescu cu
„domnule Ceauşescu“.
Pe 17 noiembrie, Emil Constantinescu câştig alegerile preziden iale şi în România are
loc prima alternan la putere. PDSR este înlocuit de coali ia CDR-PD-UDMR. Emil
Constantinescu rememoreaz atmosfera din Bucureşti din noaptea afl rii rezultatelor din
turul al doilea:
Nu pot trece peste o amintire de neşters: în momentele euforiei declanşate de anun area
rezultatului alegerilor preziden iale, când Pia a s-a umplut de lume ca pe vremuri şi am fost
chemat s vorbesc din balconul Universit ii, m-am uitat la acea mare de oameni cu f clii
aprinse în noapte şi mi-am amintit de sutele de mii de oameni pe care îi întâlnisem în sate şi
oraşe de-a lungul ultimilor ani. Cu gândul la to i acei oameni, am spus c „destul s-a
sacrificat poporul, a venit vremea s se sacrifice şi guvernan ii“. Era o fraz retoric .

153
Ulterior, mi-am dat seama c nu de sacrificii avem în primul rând nevoie din partea
guvernan ilor, ci de competen şi devotament. Dar, desigur, nici pu in decen nu stric .
Cei care au inut minte numai aceast fraz aş vrea s nu uite c , tot atunci, toat acea
mul ime a rostit împreun cu p rintele Galeriu cuvintele din Tatăl nostru: „Iart -ne
greşelile noastre, precum şi noi iert m greşi ilor noştri“.65
Campania electoral din 1996 a însemnat un mare pas înainte din perspectiva tehnicilor
folosite şi a calit ii produselor electorale. În acelaşi timp îns , a fost tot o campanie
construit pe mesaje emo ionale, în care a contat extrem de mult presta ia individual a
candida ilor şi mult mai pu in ideologia partidelor sau ofertele electorale. Partidele cu
candida i slabi la preşedin ie au ob inut rezultate mediocre sau chiar nu au trecut pragul
electoral. Nu au intrat în Parlament Alian a Na ional Liberal , Partidul Socialist al Muncii,
Partidul Socialist, Partidul Democrat Agrar, iar PRM şi PUNR au realizat pu in peste 3%.

2.5. Perioada 1996-2000

Victoria lui Emil Constantinescu în competi ia preziden ial şi a coali iei CDR-PD-
UDMR în alegerile parlamentare a fost salutat în termeni euforici ca o schimbare. Dar ce
fel de schimbare? În perioada tranzi iei de la socialism la capitalism, schimbarea de la
regimul Iliescu, care tr gea spre men inerea vechilor structuri economice, nu putea fi alta
decât spre capitalism. Dar liderii triumf tori din 1996, care afirmau c , spre deosebire de
oamenii vechii puteri, sunt cu trup şi suflet ataşa i civiliza iei occidentale, evitau s
vorbeasc despre capitalism şi nici nu pomeneau acest cuvânt în retorica lor. Deci nu era
vorba de o schimbare ideologic . Nici ca program Contractul cu România nu era un
manifest pentru o schimbare radical în economie sau societate. Oferta electoral a CDR şi
USD formula reforma economico-social la modul general abstract, în timp ce promisiuile
de ajutor social erau specificate concret, chiar cifric. Pentru aceast ofert generoas , cu
tent mai curând de stânga decât de dreapta, a votat grosul electoratului roân.66
O ofert viguroas de dreapta a avut în permanen PL ’93, dar nu a reuşit s conving şi
în 1999; UFD a lansat un „Manifest al dreptei“, care definea cadrul de existen al acestei
dimensiuni ideologice atât din punct de vedere al politicului, cât şi al economicului sau al
socialului. Pân atunci, puterea nou instalat s-a legitimimat, mai degrab imagologic –

154
invers fa de stânga PDSR-ist – ca apar inând de dreapta într-o ar dornic de o stâng
mai pu in corupt şi mai pu in izolat interna ional. Deşi componenta moral a discursului
CDR-ist a contat în construirea unui model alternativ fa de cel al partidului lui Ion Iliescu,
masa electoral motivat de o asemenea op iune nu era suficient pentru câştigarea
alegerilor. De aceea s-a optat şi pentru o ofert economic de tip asisten ial, garantat
tocmai de aceast nou dimensiune moral . Spre deosebire de anul 2004, când PSD a
pierdut puterea, men inându-şi îns electoratul (rezultatele din 2000 şi 2004 sunt practic
identice), în 1996 PDSR a pierdut puterea, pierzându-şi şi electoratul. O parte a acestuia
descoperise o ofert coerent şi credibil exact în cealalt parte a câmpului politic. Probabil
c trebuie purtat o lung discu ie în leg tur cu con inutul ofertelor electorale şi cu nivelul
de improbabil din ele. În acest domeniu al discursului politic are loc o permanent ridicare
a ştachetei – nu doar în campanie – ci şi în perioadele de opozi ie (pân la urm , tot un fel
de campanie), care pune omul politic în situa ia de a avea de ales între o ofert lucid şi
realizabil , dar aflat mult sub discursurile lansate de oponen i, şi o ofert consonant cu
aceste discursuri sau chiar superioar .
În general, alegerea evolueaz spre cea de-a doua variant . Imediat dup ce campania
trece şi puterea este câştigat , încep paşii înapoi, dicta i, de aceast dat , de realitatea
economic din teren. Simultan cu aceşti paşi, opozi ia (adic fosta putere) reîncepe
escaladarea pornind nu de la ceea ce este în teren, ci de la oferta câştig toare dar fals a
puterii. Astfel încât, zi de zi, se dezvolt dou trasee diferite: unul real, bazat pe realitatea
social şi pe capacitatea sau incapacitatea executivului şi a structurilor sale de a r spunde la
provoc rile acesteia, şi un altul, tot mai dep rtat de realitate, care se joac în Parlament, în
ziare şi la televizor. În campania electoral cet enii vin la vot având deasupra capului
presiunea realit ii sociale şi aud mesaje generate de r zboiul ofertelor şi de escaladarea
promisiunilor. Principalul efect al acestei strategii, dac poate fi numit aşa, este c derea
relativ brusc a încrederii în noua putere în primul an de la însc unare. În 1992, 1996 şi
2004 fenomenul s-a repetat, iar în 2000 succesele externe şi câteva m suri de protec ie
social (necuprinse îns în oferta electoral ) şi labilitatea extrem a opozi iei au atenuat
semnificativ curba descendent .
Victor Ciorbea a fost numit de Emil Constantinescu prim-ministru al noului guvern de
coali ie. Motiva ia enun at pentru acest gest relativ bizar (Victor Ciorbea fusese ales cu

155
doar şase luni în urm primar general al Bucureştilor) difer de la povestitor la povestitor.
Aşa cum am ar tat anterior, una dintre variante a fost voin a lui Corneliu Coposu. Alta se
refer la neîncrederea pe care Emil Constantinescu o avea fa de Radu Vasile (apreciat de
PN CD, nu neap rat de conducerea acestui partid, dar mai ales de eşalonul doi) din cauza
apropierii acestuia de Ion Ra iu şi din cauza neimplic rii liderului r nist în campania lui
Emil Constantinescu. Ion Diaconescu, citat de Dan Pavel, sus ine o alt ipotez :
Dup ce am câştigat alegerile, cu numai 20 la sut pentru PN CD, restul de 10 la sut
era al liberalilor şi al altor partide, deci nu aveam o majoritate absolut , ci una relativ , am
ştiut c or s fie probleme cu primul-ministru. Cu 20 la sut nu se cheam victorie. Dou
nop i nu am putut dormi dup ce am v zut rezultatul. Aveam nevoie de sus inerea celorlal i,
pentru ca s ne dea voturile Roman şi to i ceilal i, am f cut şedin e, trebuia s le d m locuri,
era o varz întreag . În partid era greu s faci majoritatea pentru un om, dar împotriva lui
este foarte uşor. Radu Vasile avea un curent favorabil în partid, dar în forurile conduc toare
nu avea majoritatea, mai ales garda veche nu îl agrea, pentru c îl vedeau superficial. Iar
Constantinescu nici nu voia s aud de Radu Vasile, dup experien a pe care o avusese cu
el. Ana Blandiana, B canu au zis „Ce dom’le, pe sta nu l-am v zut o singur dat s vin
la CDR, habar n-are de Conven ia democrat !“. Liberalii, nici ei. Şi nici m car Roman nu-l
dorea pe Vasile. Nimic, nu avea sus inere. Atunci apare grupul Blandiana-B canu, „hai s -l
lans m pe Ciorbea!“. Eu am spus: „Cum aşa, p i l-am pus primar, o s se supere popula ia
Bucureştiului. Mai facem alte alegeri de primar?“. „Nu mai facem alegeri de primar, punem
un interimar.“ Şi cum n-aveam alt solu ie, accept ideea. Dar ce am avut pe urm cu Radu
Vasile! C de atunci a început lupta în partid. Cât acroba ie a trebuit s fac!67
Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR, are o alt variant :
I se reproşeaz Anei Blandiana c l-a propus pe Ciorbea ca prim-ministru. Nu ştiu cât de
corect va fi domnul Emil Constantinescu când va citi cele ce v spun acum, dar declar cu
toat r spunderea c am fost unicul martor la hot rârea pe care a luat-o Constantinescu, în
mod instantaneu aproape, sub imperiul câştig rii preşedin iei. Am ap rut (exist şi
fotografii, care au fost publicate în pres ) la balconul prim riei Bucureştiului,
Constantinescu la mijloc, într-o parte Ciorbea şi într-o parte eu. Constantinescu m-a luat pe
mine şi pe Ciorbea, în partea dreap cum intri în cabinet, era un col mai degajat, ne-am
retras acolo şi a zis: „Şi tu ai s fii prim-ministru!“ Ciorbea a primit-o aşa, ca un şoc – l-am

156
urm rit. Ideea a fost a lui şi a fost instantanee, pentru c erau momentele acelea, când
Constantinescu a reuşit s îl înving pe preşedintele în func ie, Iliescu, şi s fie ales
preşedinte. Ideea i-a apar inut în totalitate lui Constantinescu şi n-a discutat-o cu Ana
Blandiana, fiindc era sub imperiul emo ional al clipelor de atunci.68
Momentul Ciorbea este numai începutul. Din nefericire pentru coali ie în general şi
pentru PN CD în mod special, aceeaşi ambiguitate a domnit în practic toate sectoarele de
activitate. Victor Ciorbea a acceptat func ia de prim-ministru şi a încercat s ramân şi
primar general al Capitalei, iar în momentul în care s-a constatat neconstitu ionalitatea
acestei decizii, locul s u a fost luat, interimar, de viceprimarul Viorel Lis. Înc din primele
zile ale noului executiv a fost vizibil compatibilitatea redus dintre reprezentan ii PN CD,
PNL şi PD. Conflictele, mocnite la început, au devenit în scurt timp publice. Neîn elegerile
dintre demnitarii celor patru partide componente ale actului de guvernare şi bâlbâielile
guvern rii au început s fie sanc ionate de pres la mai pu in de o lun de la instalarea noii
puteri. Adus la putere de un val de entuziasm popular şi asimilat cu ultima şans pentru
România, CDR a încercat din primele zile s -şi continue demersurile din campania
electoral : mesajul european, mesajul moral-justi iar şi mesajul reformist au fost c ile de
imagine urmate.
Mesajul european a vizat, în prima sa faz , integrarea României în NATO. Reuniunea de
la Madrid din luna iunie 1997 a devenit astfel un punct de referin şi pentru diploma ia
româneasc , dar şi pentru întregul construct politic post-electoral. Conştient sau nu, coali ia
guvernamental a declanşat o întreag isterie na ional pro-NATO. Deşi era evident c
România nu va fi invitat în primul val de integrare, Emil Constantinescu şi to i ceilal i
lideri ai coali iei au jucat cartea luptei pentru Madrid, intens şi conving tor. Vizitele la
Bucureşti ale diverşilor conduc tori occidentali, ca şi primirea delega iilor româneşti la cel
mai înalt nivel în diversele capitale europene au întregit tabloul schimb rii pozi iei
României în configura ia diplomatic a Europei. În întreaga campanie electoral , CDR a
insistat asupra izol rii la care fusese supus regimul Iliescu. Acum, se demonstra c o dat
regimul Iliescu înlocuit, izolarea disp rea. Nimeni nu avea nimic cu România, ci numai cu
liderii ei, care nu respectau regulile democratice. Acest enun folosit cu entuziasm în prima
perioad se va r sfrânge negativ asupra celor care l-au lansat, dup ce reac ia extern
devine critic şi circumspect fa de evolu ia puterii CDR-USD-UDMR.

157
 Al doilea plan abordat viguros de noua putere era r fuiala cu foştii. În campania
electoral fuseser promise eradicarea corup iei şi pedepsirea exemplar a corup ilor. Emil
Constantinescu înfiin eaz înc din primele zile ale mandatului un comitet special pentru
lupta împotriva corup iei, este arestat Sever Mureşan (omul de afaceri implicat în
pr buşirea B ncii Dacia-Felix), este arestat şi Miron Cosma, apare în ziare cazul albumului
Eterna şi Fascinanta Românie, este arestat şi R zvan Temeşan (preşedintele Bancorex),
sunt pomenite numele mai multor demnitari PDSR care ar fi fost implica i în afaceri
controversate, se vorbeşte de mafii, de leg turi cu infrac ionalitatea transfrontalier , şi apoi
brusc totul se stinge. Cam în acelaşi timp, în pres încep s apar scandaluri legate de „noii
corup i“, de afacerile controversate ale noii puteri şi de implicarea diverşilor lideri ai
coali iei de guvern mânt (la nivel na ional sau local) în acte de corup ie. Scandalul
„Nepo ilor lui Diaconescu“, scandalul numirii fiului lui Zoe Petre la Cotroceni, scandalurile
privatiz rilor realizate de Sorin Dimitriu şi multe altele înlocuiesc în opinia public
scandalurile fostei puteri.
Utilizat ca un panaceu, reforma era cea care trebuia s rezolve toate problemele
societ ii româneşti. Este binecunoscut sondajul realizat în 1997, în care peste trei sferturi
din popula ie se declara încrez toare în reform şi în binele pe care aceasta îl va aduce, şi
tot cam trei sferturi din popula ie recunoştea c nu ştie în ce const reforma. Concept golit
de con inut, reforma ar fi trebuit s in de foame şi de frig, s ofere locuri de munc
şomerilor, stabilitate leului, putere de cump rare românului cu bani pu ini, medicamente
bolnavului şi pensii semnificativ mai mari pensionarilor. Folosit f r discern mânt, tot cu
un pronun at caracter polemic (guvernul PDSR nu a f cut reforma sau Petre Roman a fost
dat jos fiindc a încercat s o fac ), reforma va sfârşi prin a fi asociat cu toate m surile
nepopulare pe care noul guvern le ia chiar la începutul mandatului. „Primii ani ai guvern rii
instaurate în 1997 au reprezentat o paranoia a reformei. Noii actori politici instaura i se
percepeau a fi apostolii reformei: orice schimbare care le trecea prin minte peste noapte era
prezentat drept «adev rata reform »; orice îndoial în leg tur cu calitatea acesteia era
respins , punându-i-se eticheta «antireform ». Acest joc al inova iilor frenetice pare s se fi
bazat pe urm toarea ra iune: nu e foarte important calitatea reformei; orice schimbare este
pozitiv şi reprezint o dep rtare de pericolul r mânerii în structurile comuniste. Ca rezultat
al multiplelor distorsiuni în rela iile politice, mediul comunic rii politice, suprasaturat de

158
conflicte şi de acuza ii partizane, cu o uimitoare inapeten pentru stabilirea direc iilor şi a
strategiilor de schimbare, a dat comunit ii impresia de înlocuire a «minciunii comuniste»
cu un fel de «minciun anticomunist ».“69
Coali ia CDR-UDMR-PD a dat piept, înc de la învestire, cu o pres extrem de puternic
şi imposibil de controlat, pres a c rei contribu ie la rezultatul alegerilor din noiembrie
1996 nu putea fi neglijat. Conform unei statistici a Consiliului Na ional al Audiovizualului,
func ionau la acea or 222 de posturi de radio şi 141 de televiziune.70 Din dorin a de a avea
o bun colaborare cu presa, noul guvern a c zut în cealalt extrem fa de PDSR. Dac
guvernarea V c roiu se remarcase printr-o total opacitate fa de pres şi printr-un refuz
aproape permanent de a ap rea pe ecran sau în ziare, guvernarea Ciorbea a consacrat o
adev rat infla ie a comunic rii. Miniştrii au devenit actori permanen i ai talk-show-urilor,
mul i dintre ei rezolvându-şi conflictele din interiorul cabinetului în direct la televiziune.
Austeritatea comunica ional cu care PDSR obişnuise opinia public s-a transformat într-un
scandal continuu, punctat de crize majore şi suprapus pe dezam girea, tot mai acut o dat
cu trecerea timpului, fa de rezultatele reformei. De la imaginea ocult a guvern rii PDSR
s-a ajuns la imaginea vag comic a unor demnitari care-şi petrec timpul construind
algoritmi şi certându-se unii cu al ii. Mai mult… În timpul guvern rii PDSR, jurnaliştii îi
atacau pe liderii politici în lipsa acestora, pentru c foarte rar, înainte de 1996, oficialii se
prezentau la emisiunile de ştiri sau de dezbateri ale unei televiziuni sau ale unui radio, mai
ales dac erau private. Dup 1996, jurnaliştii îi atacau pe liderii politici prezen i în
emisiune. Şi de la un moment dat chiar îşi b teau joc de ei. Furia s-a transformat în râs şi,
de aici începând, clasa politic şi-a pierdut din prestan şi din imagine şi media le-a
câştigat pe amândou . Prezen a miniştrilor stingheri şi uşor crispa i dând explica ii în fa a
unor jurnalişti încrunta i critic sau destinşi dispre uitor este o noutate pe micile ecrane din
România. Presa devine o for fiindc se poart de la egal la egal cu puterea şi face ce vrea
din aceasta. Simultan cu aceast nou realitate se dezvolt tot mai accentuat fenomenul
denumit de C t lin Zamfir „voluptatea eşecului“71.
Abunden a ştrilor negative este prezentat cu satisfac ie şi mul umire. Media, ca un
lupt tor perpetuu împotriva puterii, trebuie s preia de la aceasta doar nerealiz rile şi s le
prezinte în detaliu. Orice tentativ de scoatere în eviden a unor reuşite este considerat de
restul media şi de opozi ie drept colabora ionism şi este taxat ca atare. În ziarele

159
„adev rate“ se vorbeşte de presa „cotrocenist “, al c rei principal atribut este c transmite
informa ii pozitive, care „nu intereseaz pe nimeni“. Un cunoscut jurnalist se l uda c în
doi ani de zile ziarul s u nu a publicat nici un material pozitiv despre guvern. Şi acesta este
dovada independe ei sale politice. Preluarea mecanic a calamburului american no news is
good news a transformat media autohtone într-o uriaş catedral a pr buşirii, iar eşecul în
destin na ional.
La mai pu in de un an de la instalarea în func ie, Emil Constantinescu, la fel ca şi Ion
Iliescu mai devreme, se plângea de dimensiunea distructiv a relat rilor din ziare şi din
media electronice, pentru ca în 2002 s compun o „scrisoare c tre cei care se recunosc“, în
care ataca violent tocmai acest tip de abordare:
Aceste rânduri nu se adreseaz scribilor comunişti sau neocomunişti; nu se adreseaz
oamenilor mai vechi sau mai noi ai Securit ii lui Ceauşescu, care pare mai veşnic şi mai
vioaie ca oricând; nu se adreseaz slujbaşilor imperiilor de pres ale marilor profitori ai
tranzi iei. Se adreseaz vou , celorlal i, pe care nu ştiu cum s v numesc. Nu v pot spune
anticomunişti, pentru c , de fapt, chestia asta atât de dep şit nu v mai intereseaz . Mi-e
jen s v spun democra i dup ce v-am v zut cu ce alean tânji i dup o mân forte. Nu v
pot spune inamicii „regimului Constantinescu“, pentru c duşm ni i orice şi pe oricine. […]
Nu sunte i în stare s sus ine i pe nimeni. Pe nimeni! Nu sunte i în stare s sus ine i nimic
pân la cap t. Nimic. Pentru c nu ave i încredere în nimeni şi în nimic. Cel mai tic los
dintre voi a avut curajul s înceap la televiziune confesiunea vie ii sale cu cuvintele „Nu
am încredere în nimeni“. Chiar asta e: nu ave i încredere în nimeni. Nici chiar în voi.
Agita ia voastr bezmetic şi steril creeaz impresia unei false opozi ii de care regimul
actual are atâta nevoie, o opozi ie de hârtie şi pe hârtie. Aceast agita ie împotriva a ceea ce
este acum, ce a fost sau ce ar putea s fie v ofer un alibi ca s ascunde i marele vostru
secret: nu sunte i în stare s sus ine i pe nimeni. Poate doar pe cei din micul vostru grup, cu
condi ia s nu se ridice deasupra cercului de interese şi de bârf pe care-l cultiva i. Şi nu
sunte i în stare s sus ine i nimic pân la cap t, cu excep ia micilor interese personale sau
de grup. Eventual, pute i sus ine idei abstracte, cât mai abstracte şi irealizabile, care s nu
v implice cu nimic. Dac ve i sus ine vreodat pe cineva, ştiu foarte bine c o ve i face
doar pentru c sunte i pl ti i sau pentru a lovi în cineva. Deveni i violen i doar atunci când
sunte i ataca i personal. Atunci l tra i cu putere, de furie şi de fric . […] Sunte i groparii

160
României. Nu sunte i nici m car cei care tâlh resc, siluesc sau omoar încet, încet,
România. Sunte i doar cei care o îngroap , cei care o vor îngropa atât de frumos, aproape
în l tor. În fond, jazzul nu l-au inventat afro-americanii din Louisiana care se veseleau pe
drumul de la cimitir spre cârciuma din centrul oraşului? Şi nu e jazzul minunat? Într-o ar
vestit pentru parastase, sunt sigur c bocetele voastre vor suna minunat şi v ve i elogia
reciproc pentru frumuse ea lor. Înjura i atât de conving tor, blestema i cu atâta art , pute i
boci, la nevoie, la fel de fermec tor.72
Se poate afirma c guvernul Ciorbea a avut parte de o foarte lung perioad de acalmie
social , mai ales datorit eforturilor sale de politic extern în vederea integr rii în NATO.
Sc derea popularit ii acestui guvern nu s-a produs îns din cauza m surilor reformatoare,
ci din cauza conflictelor permanente şi a dovezilor de nesiguran şi de inconsecven . CDR
a sosit în fruntea guvernului pe vârful unui val emo ional ale c rui cuvinte-cheie erau
„moral “, „competen “ şi „spirit european“. Rând pe rând, atributele de imagine construite
în ani de opozi ie şi în campania electoral au început s fie contrazise de realitate.
Integrarea european şi euro-atlantic nu era chiar atât de uşor de ob inut. Dup primele
focuri de artificii, dup declara iile spectaculoase ale liderilor euro-atlantici cu privire la
şansele României şi la drumul european al acesteia, s-a ajuns la tic iala birocratic a
institu iilor europene şi la neputin a guvernului român de a r spunde la solicit rile acestora.
Pân la finele mandatului, România avea s se g seasc pe ultimul loc din perspectiva
criteriilor de integrare în Uniunea European . Nici negocierile cu institu iile financiare
mondiale nu au avut un destin mai bun. Reprezentan ii acestor institu ii la Bucureşti au
constatat c guvernul României nu reuşeşte s -şi respecte angajamentele din diversele
scrisori de inten ie şi c reforma economic bate pasul pe loc.
În campania electoral , CDR folosise mult atributul competen ei manageriale.
Contractul cu România, contractele cu diversele localit i, Contractul cu tân ra genera ie,
Proclama ia de la Ruginoasa, cei 15.000 de specialişti au fost produse de imagine care au
condus la ideea competen ei. CDR promitea termene, afirma c are cu cine s le duc la
bun sfârşit şi sus inea c toat problema României era incompeten a managerial a echipei
PDSR, dublat de corup ia extins . Primul act politic al CDR, numirea lui Victor Ciorbea
ca prim-ministru, a ridicat şi primul semn de întrebare în domeniul competen ei. Dac
existau 15.000 de specialişti, de ce trebuia numit ca premier primarul nou ales al Capitalei?

161
În anii care au urmat s-a v zut c PN CD (principalul partid al coali iei) ducea lips de
acele competen e, ajungându-se în anul 1999 la instalarea unui premier neangajat politic.
Chiar şi pân atunci, oamenii politici cei mai vizibili şi cei mai aprecia i pentru activitatea
lor nu erau parte a CDR. Fie c este vorba de Traian B sescu, fie c este vorba de
preşedintele comisiei Buget–Finan e din Senat, Varujan Vosganian, fie c este vorba de
preşedintele comisiei Economice din Senat, Viorel Cataram , aceste personaje politice nu
erau sau nu mai erau (în cazul ultimilor doi) parte a CDR. Bogat în purt tori de mesaj
înainte de alegeri şi chiar în campania electoral , CDR a ap rut în fa a aleg torilor s rac în
oameni competen i, capabili s rezolve problemele momentului şi s justifice valul
emo ional care a proiectat-o în fruntea rii.
Componenta moral a CDR, cea care o diferen ia de toate celelalte for e politice, a fost
zguduit de neîn elegerile şi de crizele izbucnite chiar în interiorul acestei structuri.
Valerian Stan, pe atunci preşedinte al Alian ei Civice, a acuzat violent conducerea PN CD
de abandonare a valorilor morale şi de colaborare cu cei responsabili de anii 1990-1991
(f cea referire la partidul lui Petre Roman). Numit în func ia de şef al Corpului de Control
al Guvernului, Valerian Stan a încercat în mai multe rânduri s determine punerea sub
urm rire a unor lideri PD pentru de inerea de apartamente sau pentru alte afaceri din
perioada în care s-au aflat la guvernare. Pentru a salva liniştea coali iei, premierul Victor
Ciorbea a decis înlocuirea lui Valerian Stan din func ie. Atacurile liderului Alian ei Civice
au trecut asupra PN CD şi a lui Emil Constantinescu, toate fiind bazate pe imoralitatea
acestora. Ticu Dumitrescu, preşedintele Asocia iei Foştilor De inu i Politici, a demisionat
din PN CD şi a atacat în termeni extrem de violen i conducerea acestui partid pe toat
durata dezbaterilor legate de legea liberului acces la dosarele securit ii. Acuzele lui Ticu
Dumitrescu se refereau tot la componenta moral a gestului politic al CDR şi con ineau în
subtext ideea c mul i dintre liderii acestei forma iuni se feresc s adopte legea în cauz din
cauza trecutului lor p tat. George Pruteanu, cunoscut jurnalist şi autor de emisiuni de
televiziune, devenit membru PN CD cu pu in înaintea campaniei electorale din 1996, a
p r sit partidul ca urmare a contradic iilor ivite în dezbaterile privind Legea Înv mântului
în leg tur cu folosirea limbilor minorit ilor na ionale. Prezen a UDMR în coali ia de
guvern mânt şi refuzul lui George Pruteanu, în calitate de preşedinte al comisiei de
Înv mânt din Senat, de a ratifica legea, au determinat conducerea PN CD s -l schimbe

162
din func ie. Din acel moment, Pruteanu – devenit senator PDSR în anul 2000 – a atacat
CDR, acuzând-o de tr darea intereselor na ionale. Acest şir neîntrerupt de confrunt ri, toate
publice, la care s-au ad ugat şi conflictele dintre Victor Ciorbea şi Radu Vasile, dintre Ulm
Spineanu şi Sorin Dimitriu, dintre Sorin Dimitriu şi Valentin Ionescu, dintre Virgil Petrescu
şi Florin Diaconescu, dintre Nicolae Ionescu-Galbeni şi Ion Diaconescu, dintre Vasile Lupu
şi Ioan Mureşan au dus la sc derea progresiv a încrederii în PN CD şi în liderii acestuia.
Partidul Na ional Liberal a suferit la începutul anului 1997 modific ri importante.
Valeriu Stoica, sprijinit moral de Emil Constantinescu şi de Victor Ciorbea, a devenit prim-
vicepreşedintele partidului, înlocuindu-l în aceast func ie pe Viorel Cataram . Considerat
compromis în urma scandalului SAFI, Cataram a fost dorit ca o victim exemplar a noii
puteri, care urm rea s arate opiniei publice c este necru toare cu oricine, inclusiv cu
alia ii care au greşit. Simultan cu eliminarea lui Viorel Cataram , care a p r sit ulterior
PNL pentru a-şi construi un alt destin politic, Valeriu Stoica a definitivat unificarea liberal
în interiorul PNL fuzionând cu structurile ANL, alian care nu reuşise s intre în
Parlament. Din punct de vedere al imaginii, liberalii au fost mai feri i de atacuri, fiindc
r niştii erau inta majorit ii lor. Din 1998, PNL a început s -şi construiasc un drum
politic propriu, s încerce s aib atitudini ieşite de sub umbrela CDR şi s -şi impun
propria viziune. În toate crizele guvernamentale, PNL s-a plasat în pozi ia de moderator,
lansând în repetate rânduri conceptul de „pace liberal “. Neîn elegerile tot mai acute din
interiorul CDR, ca şi din interiorul PN CD, i-au determinat pe liberali s ias din alian în
prim vara anului 2000 şi s participe la alegerile locale şi generale pe cont propriu.
Partidul Democrat a ob inut – datorit algoritmului – posturi-cheie în guvernul Ciorbea:
externele, ap rarea, transporturile, rela ia cu Parlamentul, cercetarea şi mediul. Al turi de
acestea, Partidul Democrat a ob inut şi preşedin ia Senatului pentru Petre Roman. Devenit
principalul aliat la guvernare, Partidul Democrat a dezvoltat în to i cei patru ani ai
mandatului o strategie perfect de partid aflat la putere, care critic puterea. Exponentul
principal al acestui curent a fost, f r îndoial , Traian B sescu. Impus înc din primele luni
de guvernare ca fiind cel mai eficient ministru, autor al unor m suri nepopulare („taxa
B sescu“), dar şi al unor decizii uimitoare (folosirea explicit a for ei în rela iile cu
sindicatele), Traian B sescu a devenit omul forte al partidului în condi iile în care Petre
Roman se autoexilase într-o func ie important , dar f r semnifica ie şi vizibilitate social ,

163
iar Adrian Severin s-a compromis în scandalul listei cu diversele personalit i din via a
politic şi din pres care ar avea rela ii cu servicii de spionaj str ine.
Fr mânt rile din interiorul PD au determinat plecarea din partid a mai multor lideri
importan i: Adrian Severin, Victor Babiuc, Octavian Ştireanu, Adrian Vil u, Radu F.
Alexandru, George Şerban, Stelian Du u, care l-au acuzat pe Petre Roman de conducere
dictatorial a partidului. Imediat dup alegeri, PD a înregistrat o sc dere în sondajele de
opinie, pierdere pe care a recuperat-o cu ocazia crizei Ciorbea, din care a ieşit înt rit. Criza
Ciorbea a izbucnit din cauza unui interviu al lui Traian B sescu, ap rut în Evenimentul
zilei, în care ministrul transporturilor îl acuza pe Victor Ciorbea de încetineal în luarea
deciziilor şi de management defectuos al aparatului guvernamental. Victor Ciorbea a
ripostat dur, cerând demisia lui B sescu; conducerea PD a devenit solidar cu B sescu şi a
p r sit executivul, solicitând – ca pre pentru reîntoarcere – demisia lui Victor Ciorbea. Pe
toat perioada acestei dispute, desf şurate exclusiv în paginile ziarelor şi pe micile ecrane,
purt torii de mesaj ai PD au fost net superiori celor ai PN CD, iar Victor Ciorbea s-a
pr buşit dramatic în toate sondajele de opinie.
Acel moment l-a consacrat pe Traian B sescu definitiv ca o arm redutabil în
confruntarea politic şi, a ar tat, în acelaşi timp, ce înseamn utilizarea tehnicilor de
comunicare într-o confruntare politic . În timp ce reprezentan ii PD veneau preg ti i la
emisiunile de televiziune şi sus ineau acelaşi punct de vedere (principiul vocii unice), liderii
r nişti erau desincroniza i, de multe ori îşi contraziceau unul altuia argumentele şi
ac ionau în numele grupului de interese din care f ceau parte, mai degrab decât în numele
întregului partid. Înlocuirea din func ie de c tre conducerea PN CD şi de c tre Emil
Constantinescu a lui Victor Ciorbea cu Radu Vasile a fost salutat atât de partidele din
coali ie, cât şi de cele din opozi ie, Radu Vasile fiind considerat mai pu in „taliban“ decât
predecesorul s u. Deranjat de aceast decizie, Victor Ciorbea a demisionat şi din func ia de
primar general al Capitalei, provocând alegerile anticipate din toamna lui 1998. În
decembrie 1996, când a fost numit prim-ministru, Victor Ciorbea avea peste 70% încredere,
dep şindu-l şi pe Emil Constantinescu. În mai pu in de 15 luni, a devenit unul dintre cei
mai nepopulari oameni politici din România. A fost primul care a pl tit erorile unui sistem,
care fie nu ştia jocul politic (PN CD), fie îl ştia prea bine (PD). Într-o şedin de guvern de
la începuturile mandatului s u, la apostrof rile unui ministru r nist care îşi acuza colegii

164
din PD c se mişc prea repede, un ministru PD a r spuns: „doar nu crede i c o s v
aştept m pe voi s înv a i s guverna i.“
Aflat într-o grav criz de credibilitate, PD a ieşit din ea prin metoda deja clasic a
provoc rii unei alte crize, pe care a gestionat-o şi în urma c reia a fost sacrificat Victor
Ciorbea. Impus dup toate probabilit ile de Emil Constantinescu şi sus inut, în mod real,
doar de Alian a Civic , Victor Ciorbea nu a avut practic nici o pârghie de control şi
comand într-un guvern format din patru partide şi un num r necunoscut de fac iuni. Un
prim-ministru f r putere de decizie este un prim-ministru slab. Strategia de imagine a lui
Traian B sescu s-a bazat tocmai pe aceast idee. Atunci când Victor Ciorbea s-a hot rât s
riposteze, CDR-ul s-a aşezat formal în spatele s u şi nu a aşteptat decât momentul optim ca
s -l abandoneze.
Este emblematic , în acest sens, atitudinea urmaşului s u, Radu Vasile, senator şi
secretar general al PN CD, coleg deci de partid cu Victor Ciorbea:
Când criza guvernamental din timpul mandatului lui Ciorbea atinsese un prag ce nu
numai c blocase declanşarea reformei, dar pe deasupra amenin a s împing ara într-o
izolare extern din ale c rei ziduri ar fi fost foarte greu s ieşim, Constantinescu s-a decis în
sfârşit s -l lase în plata Domnului pe Victor Ciorbea. Şi atunci s-a v zut c acest om nu ştie
s piard , c ci în loc s se întoarc acolo unde ar fi trebuit s fie de la bun început, la
prim ria capitalei şi la Contractul populist cu bucureştenii, a inut mor iş s îmbrace rolul
martirului nedrept it şi p r sit, renun ând la singura func ie pe care o merita, o func ie în
care nu fusese numit de cineva, ci ales de bucureşteni. Numai c acest ageamiu a dovedit
atunci c pu in îi p sa de prim ria capitalei, c fusese îndeajuns s guste un pic din deliciile
dreg toriei executive ca s nu se mai poat mul umi cu o putere atât de seac , birocratic şi
con opist cum e cea de primar. Una din fe ele nemiloase ale politicii e c , dac o faci
prost, nu numai c nu po i împuşca doi iepuri dintr-un foc, dar eşti silit s tragi mai multe
focuri pentru un singur iepure. Înc p ânarea preşedintelui statului de a face dintr-un primar
un premier a avut ca rezultat împrejurarea ciudat c el a r mas f r premierul dorit, iar
bucureştenii f r primarul ales.73
Emil Constantinescu prezint o alt variant a acestei crize:
Victor Babiuc relatase, în prezen a lui Remus Opriş şi Gyorgy Tokay c PD avea în plan
un scandal şi retragerea de la guvernare prin aprilie-mai, dar c B sescu a precipitat

165
lucrurile. Adev rul este c PD primise înc de la formarea guvernului o cot mai
important decât procentele sale electorale. Strategia sa era iscusit . Ori renegocia cu
celelalte partide din coali ie şi primea înc şi mai mult, ori, la limit , p r sea guvernarea
într-un moment în care m surile impopulare, indispensabile şi urgente, i-ar fi afectat grav
popularitatea. Nu cred nici acum, cum nu credeam nici atunci, c doreau efectiv s ias de
la guvernare. Privind înapoi f r mânie, m întreb ce rol va fi jucat, în toat aceast scenet ,
prietenia dintre Radu Vasile şi Traian B sescu, azi membri ai aceluiaşi partid (în anul
2002). În fond, la cap tul crizei care ne-a adus pierderi cu totul dispropor ionate fa de
importan a ei cu totul minor , liderii PD câştigau nu numai câteva pozi ii ministeriale,
deloc neglijabile, ci mai ales un prim-ministru în care aveau încredere şi care i-a sus inut,
mai ales pe Traian B sescu, dincolo de orice previziune politic .“74
Petre Roman sus ine şi el un punct de vedere apropiat de cel al fostului preşedinte:
„Episodul cunoscut al ieşirii Partidului Democrat de la guvernare în perioada cabinetului
Ciorbea este semnificativ, fiindc lucrurile nu erau destul de preg tite, în special în propriul
partid. Am f cut îns eroarea de a ne întoarce. Eram conştient, într-o manier aproape
senzorial , c revenirea la guvernare nu este bun . Sim eam totuşi c partidul nu este
preg tit s ias de la guvernare, trebuia s ne preg tim de campanie electoral , cu alte
cuvinte trebuia s mobiliz m oamenii la b t lie, la munc . Iat o situa ie de tipul acesta, nu
cu dou ieşiri, ci cu dou impasuri.75
Cert este c la finele crizei, CDR pierduse 14% din op iuni, coborând de la 43% la 29%,
iar PD urcase cu 10%, de la 8% la 18%. În acelaşi timp, prin logica înving torului şi a
învinsului, PD a câştigat un produs de imagine, pe Traian B sescu – care pe baza acestui tip
de strategie (criz împins la extrem, rezolvat prin solu ii de for ) a devenit primar
general, preşedinte PD şi preşedinte al României – în timp ce PN CD a pierdut un produs
de imagine – pe Victor Ciorbea, care dup ascensiunea fulger toare din 1996, primar
general şi apoi prim-ministru, s-a stins definitiv. Epoca Radu Vasile, deşi mai pu in
contondent la nivelul r zboaielor dintre membri coali iei, a contabilizat un num r
impresionant de neîn elegeri şi de conflicte, noutatea fiind ciocnirile dintre cele dou
Palate, Cotroceni şi Victoria. Animozitatea dintre Emil Constantinescu şi Radu Vasile era
cunoscut şi ea s-a translatat şi la echipele acestora, şi aripilor din PN CD pe care se bazau

166
fiecare. Un exemplu minor, dar relevant, al tipului de raporturi care existau între cele dou
tabere este relatat de Radu Vasile:
În privin a consilierilor mei situa ia nu era mai roz . Din cei 14 consilieri câ i am avut la
început, 10 îmi fuseser strecura i de SRI, SIE şi Cotroceni sub pretextul preg tirii
ireproşabile în domeniile lor de activitate […] De pild , unul dintre ei, un medic ce se voia
consilier pe probleme de s n tate, mi-a fost recomandat de Constantinescu pe motiv c
„ştie s fac o extraordinar revist a presei“! Ca s vezi, un medic care ştie s fac revista
presei! Când am decis s -l dau afar pe acest consilier de care aveam tot atâta nevoie ca de
Radu Sârbu la privatizare, medicul în cauz nu a g sit altceva mai bun de f cut decât s se
lege de scaun în biroul lui, protestând astfel fa de m sura nedreapt pe care o luasem.76
Trecând la alt nivel al problemei, Dan Pavel relateaz un moment, se pare decisiv, în
rela ia dintre cele dou func ii fundamentale în stat:
În vara lui 1999, când primul-ministru Radu Vasile urma s mearg într-o vizit oficial
în China, s-a petrecut un incident care i-a înfuriat pe cei de la Cotroceni. Ambasadorul
Iranului a solicitat o audien la Preşedin ie, inând s mul umeasc pentru gestul deosebit
al premierului Vasile de a face o vizit în Iran. S-a dovedit c nimeni din sistemul
diplomatic de la Bucureşti nu aranjase aceast vizit , despre care nu ştiau decât câ iva
consilieri personali ai lui Radu Vasile. Din ordinul lui Constantinescu vizita a fost anulat
deoarece ea putea aduce consecin e negative pentru România în rela iile cu NATO şi
comunitatea interna ional . Din informa iile pe care le avem, a fost momentul în care cercul
din jurul preşedintelui sau Constantinescu însuşi au hot rât schimbarea din func ia de prim-
ministru a lui Radu Vasile.77
Aceasta are loc în decembrie şi este realizat prin depunerea demisiilor majorit ii
miniştrilor din cabinet, ceea ce îl detremin pe Emil Constatinescu s -l revoce din func ie
pe Radu Vasile. Majoritatea comentatorilor au considerat procedura neconstitu ional , iar
Radu Vasile şi câ iva apropia i au refuzat s demisioneze, deşi toate partidele din coali ie îi
retr seser sprijinul politic. Are loc o negociere cu privire la viitorul lui Radu Vasile: dac
totuşi îşi d demisia, i se ofer func iile de secretar general al partidului şi de Preşedinte al
Senatului, negociere care, deşi reuşeşte, nu mai este luat în calcul. Emil Constantinescu
constat într-o declara ie oficial c Radu Vasile nu mai poate s -şi îndeplineasc
atribu iile, majoritatea miniştrilor fiind demisionari, iar Radu Vasile solicit Parlamentului

167
s se pronun e în ceea ce priveşte „mineriada politic “ la care este supus. Ap r torul ordinii
constitu ionale devine PDSR, care anun prin vocea lui Adrian N stase c , deşi s-ar
impune, nu ini iaz o procedur de suspendare a lui Emil Constantinescu, deoarece
demersul ar avea consecin e incalculabile.78 Mesajele externe sunt negative, sindicatele
protesteaz , opozi ia critic înc lcarea Constitu iei, la Palatul Victoria sunt doi prim-
miniştri, Radu Vasile care nu pleac şi interimarul Alexandru Athanasiu, iar PN CD şi
Emil Constatinescu nu se hot r sc cine s fie urm torul prim-ministru. PN CD îl sus ine
cu jum tate de voce pe Dudu Ionescu, ministrul de interne care a oprit minerii la Stoeneşti,
iar Emil Constatinescu îl vrea pe Radu Sârbu, preşedintele FPS. În final, este ales Mugur
Is rescu şi astfel PN CD intr în anul electoral f r prim-ministru şi f r port-drapel.
PDSR şi-a revenit greu dup şocul electoral din noiembrie 1996. În prim vara lui 1997,
câ iva dintre cei mai pu in contesta i reprezentan i ai PDSR, Theodor Meleşcanu, Mircea
Coşea, Marian Enache, Iosif Boda, Viorel S l gean au p r sit partidul lui Ion Iliescu şi au
înfiin at Alian a pentru România. În anul 1997, PDSR a sc zut de la 21% (rezultatul în
alegeri) la 12-14% , iar Ion Iliescu se afla în jurul a 15-16%. A doua criz din interiorul
partidului lui Ion Iliescu vine, din nou, dup o înfrângere electoral . În 1992, alegerile
locale nu marcaser o înfrângere propriu-zis , ci doar o sc dere a sprijinului electoral, care
îns se constituia într-un semnal primejdios. În ambele cazuri a fost atacat autoritatea lui
Ion Iliescu şi a colaboratorilor s i de c tre reprezentan i mai tineri şi, în principiu, mai
reformatori ai partidului. Spre deosebire de Petre Roman, a c rui imagine public în 1992
era afectat de guvernare şi de costurile primelor m suri de reform economic , Theodor
Meleşcanu era probabil cel mai bine cotat PDSR-ist al momentului. Plecarea sa din partid a
fost considerat o catastrof pentru fostul partid de guvern mânt şi au fost numeroase voci
care i-au anun at iminenta dispari ie şi înlocuirea sa cu ApR, care ar fi urmat s ia voturi şi
dintr-o parte şi din cealalt , ca o autentic a treia cale ce se dorea.
În schimb, dac ApR-ul lui Meleşcanu reuşeşte s se prezinte drept campion al integr rii
europene, lipsit de complexele celor dou regimuri care au dus lucrurile de râp , are şanse
s culeag atât mingile pierdute de PDSR, cât şi pe cele luftate de CDR. Aşa cum am mai
subliniat, ApR a devenit în 1999 a treia for politic a rii, dup PDSR şi CDR, iar în
2000 poate urca chiar mai sus.“79

168
 Atacat din toate p r ile pentru cei şase ani de guvernare, PDSR a început s urce din nou
în sondaje şi în încrederea popula iei o dat cu declanşarea crizei Ciorbea. Mai mult,
datorit orient rii explicite a coali iei spre ignorarea socialului, PDSR – aflat în opozi ie – a
dezvoltat un mesaj puternic asisten ial pe care cu timpul, mai ales în timpul mandatului
2001-2004, l-a orientat spre social-democra ie.80
Aşa cum au sesizat majoritatea analiştilor politici, în primii trei ani ai guvern rii CDR-
PD-UDMR, PDSR a jucat rolul unei opozi ii discrete, care a speculat momentele de
sl biciune ale puterii şi care a urcat în sondaje doar datorit creşterii nemul umirii populare
fa de guvernare. De-abia din 1999, PDSR a redevenit agresiv. Pozi ia lui Ion Iliescu este
semnificativ pentru mesajul dezvoltat de opozi ie în ultima perioad a guvern rii CDR:
Contractul cu România s-a dovedit a fi, îns , una dintre cele mai superficiale şi mai
demagogice oferte electorale din istoria rii, înc lcat în mod flagrant de CDR, ca şi de
coali ie în ansamblul s u, şi uitat în mod subit de preşedinte, care şi-l asumase. […] De la
alegeri au trecut trei ani. Cine, dac nu actuala coali ie a pr buşit economia şi nivelul de
trai? Cine a blocat, în acelaşi timp, investi iile şi a torpilat sectorul privat? Cine a organizat
spectacolul luptei împotriva corup iei şi a încurajat, prin acte necugetate, economia
subteran ? Cine a îngropat agricultura şi a dezorganizat industria? Cine a adus România în
situa ia de a fi evaluat de organismele interna ionale cu un coeficient de risc foarte ridicat,
f r precedent? […] Adev rul este c noua putere nu a pus în oper decât o singur
strategie de reform : s iroseasc o avu ie na ional adunat prin munc şi prin priva iuni
de un întreg popor, s vând tot ce se poate vinde, la orice pre . Ea nu a fost în stare s pun
nici m car o c r mid la edificiul vie ii economice. Ca un blestem, puterea actual nu a
reuşit s ob in nici un succes economic notabil. Dimpotriv , ea doar a risipit o moştenire
pe care nu a pre uit-o deloc.81
În cei patru ani de opozi ie, PDSR a mizat foarte mult şi pe for a de asalt a lui Vadim
Tudor şi a PRM, l sând „treburile murdare“ în seama acestora. Din continua disput CDR-
PRM, PDSR a ieşit în câştig nefiind asimilat extermismului de tip PRM, care îns a
provocat mari prejudicii de imagine partidului de guvern mânt. Dup cum se va observa şi
în campania electoral din anul 2000, PDSR a adoptat o strategie bazat pe agenda
popular . În fa a dezorganiz rii şi a lipsei de autoritate a guvern rilor CDR-PD-UDMR,
PDSR a propus un model autoritar mai democratic decât varianta PRM şi un model

169
na ional mai european decât ultrana ionalismul lui Vadim Tudor. În februarie 2000, PDSR
a afirmat c la Cotroceni se preg teşte un complot împotriva lui Ion Iliescu şi implicit a
partidului s u. În acest sens, a fost dat publicit ii un material care ar fi fost elaborat de
c tre puterea cederist şi care ar fi detaliat un num r de ac iuni care ar fi trebuit s fie
întreprinse în vederea împiedic rii candidaturii lui Ion Iliescu în toamna lui 2000. Indiferent
dac acest material a fost realizat sau nu de c tre CDR, toate ac iunile anti-Iliescu din
prim vara-vara anului 2000 au fost considerate ca f când parte din acest plan. Au izbucnit
consecutiv scandalurile „Coste“ şi „firul roşu“. Cazul Costea se referea la leg turile dintre
Ion Iliescu şi omul de afaceri francez de origine român Adrian Costea între 1995 şi 1996,
leg turi care s-ar fi concretizat în tip rirea de c tre acesta din urm a unui num r de afişe
pentru campania preziden ial , afişe care ar fi fost aduse în ar f r a se respecta
formalit ile vamale. Adrian Costea mai era implicat şi în nişte afaceri derulate cu
premierul Nicolae V c roiu, suspectate de o posibil înc lcare a embargoului asupra
produselor petroliere impus Iugoslaviei în aceeaşi perioad , 1995-1996. În timp ce omul de
afaceri francez a fost anchetat la Paris, Ion Iliescu a fost chemat la Parchet la Bucureşti.
Între timp, s-a aflat c mai strâns legat de Adrian Costea a fost Teodor Meleşcanu şi c
partidul s u, ApR, a fost conceput şi cu sprijinul omului de afaceri francez. Scandalul
firului roşu se refer la apari ia într-un periodic rusesc a unei informa ii conform c reia în
1995 Ion Iliescu ar fi negociat cu Moscova instalarea unui fir direct între Kremlin şi
Bucureşti. Speculat ca fiind o dovad a leg turilor indiscutabile dintre Ion Iliescu şi Rusia,
cazul în spe s-a dorit o dovad a incompatibilit ii dintre o Românie condus de Ion
Iliescu şi drumul spre structurile europene şi euro-atlantice. Îns Teodor Meleşcanu era
ministru de externe în aceeaşi perioad şi scandalul firului roşu l-a afectat şi pe el.82 În fapt,
campania negativ declanşat împotriva lui Ion Iliescu înaintea alegerilor din 2000 nu a
avut practic nici un efect, dar se poate considera c a sl bit, deşi probabil nu s-a urm rit
acest aspect, pozi ia ApR şi a lui Teodor Meleşcanu.
Dup moartea lui Corneliu Coposu, Emil Constantinescu a devenit liderul incontestabil
al CDR şi principalul purt tor de imagine al alian ei. Instalat autoritar în fruntea topului
încrederii populare dup alegerile din 1996, Emil Constantinescu a avut în timpul
mandatului s u una dintre cele mai teribile pr buşiri de imagine din toat istoria
postrevolu ionar . Cotat la începutul anului 1997 cu peste 70% inten ie de vot, Emil

170
Constantinescu aduna în iunie 2000 pu in peste 10%. Motivele acestei erod ri f r
precedent sunt multiple, dar poate cel mai important porneşte de la schimbarea profilului de
imagine pe care omul politic Emil Constantinescu l-a avut înainte şi dup alegerile din
1996. Pân la victoria din 17 noiembrie, Emil Constantinescu era „dom’ profesor“,
reprezentantul societ ii civile, omul venit din mijlocul realit ii, care sp rgea clişeele
despre clasa politic . În întreaga sa campanie electoral vorbise despre normalizarea
rela iilor dintre cet ean şi putere, despre transformarea omului politic într-un om obişnuit,
într-un om care conştientizeaz c este în frunte pentru a-i servi pe cei care l-au ales. Într-
una dintre confrunt rile cu Ion Iliescu îl întrebase pe acesta dac mai ştie cât cost o pâine,
acuzându-l astfel c s-a rupt de oamenii simpli, de cei pe care-i conduce. Pe 1 decembrie
1996, la câteva zile de la victoria electoral , Emil Constantinescu a fost la Alba Iulia,
pentru festivit ile legate de ziua na ional şi a mers singur (înso it foarte discret de SPP)
prin mijlocul unei mul imi emo ionate şi entuziaste. Ca model comportamental, Emil
Constantinescu p rea c va prelua modelul Havel (reşedintele–om de cultur , care nu este
afectat de ascensiunea sa politic şi r mâne acelaşi om de dinainte de ob inerea func iei).
Mai mult… În campania electoral , se insistase pe similitudinea dintre el şi Alexandru Ioan
Cuza, domnitor intrat în legend şi pentru implicarea sa activ în politicile sociale, pentru
raidurile sale incognito şi pentru maniera în care împ r ea dreptatea. Brusc îns , Emil
Constantinescu a decis s joace cartea imagologic a preşedintelui–institu ie. La mai pu in
de dou luni de la învestire, preşedintele a adoptat o min r zboinic-rigid , din mesajele
sale a început s dispar c ldura, normalitatea, apropierea fa de oameni.
În locul acestora au ap rut detaliile tehnice şi promisiunile f cute în ritm de defilare.
Ieşirile publice ale lui Emil Constantinescu erau ceremonioase, orice apari ie televizat era
atent regizat , nu lipseau însemnele puterii şi însemnele na ionale. O dat cu primele critici
venite din partea jurnaliştilor, au existat r spunsuri dure, remarci aproape similare cu cele
pe care le d dea şi fostul preşedinte atunci când era atacat. În prima ei faz , aceast imagine
a unui preşedinte devenit peste noapte dur şi intransigent, atent la protocol şi foarte pu in
comunicativ a pl cut. Mai ales în contextul demar rii campaniei anti-corup ie şi în
contextul întâlnirilor la nivel înalt pe care şeful statului român le avea cu mari personalit i
ale politicii interna ionale. Dar campania anti-corup ie a eşuat, campania pro-NATO nu a
avut finalul aşteptat şi la doi ani de la instalare, într-o conferin de pres , Emil

171
Constantinescu a afirmat c „în 1996 s-au câştigat alegerile, nu s-a luat puterea“, pentru ca
în prim vara anului 2000, la o întrunire a medicilor r nişti, preşedintele s anun e c a
fost învins de foştii securişti şi de fosta nomenclatur comunist . Dac „dom’ profesor“
ajuns preşedinte eşua în lupta anticorup ie, majoritatea cet enilor ar fi r mas de partea sa…
Dac îns preşedintele-institu ie eşueaz , are majoritatea cet enilor împotriv . În decursul
carierei sale preziden iale, au fost identificate mai multe momente importante de pierdere a
electoratului. Primul a fost prim vara lui 1998, când dup îndelunga nehot râre de a-l
schimba pe Victor Ciorbea, a izbucnit afacerea „ igareta II“. Proasta comunicare dintre
institu iile statului şi presta ia şov ielnic a preşedintelui au dus la implicarea sa şi a fiului
s u în cel mai mare scandal de corup ie al mandatului. Chiar dac nimeni nu a probat nimic
în leg tur cu implicarea familiei preziden iale asupra moralit ii şi onestit ii şefului
statului s-a fost ridicat un important semn de întrebare, care nu a existat niciodat în ceea
ce-l priveşte pe Ion Iliescu.
În iarna lui 1999 este lansat de Vadim Tudor afacerea Rona Hartner. Preşedintele era
acuzat c a între inut rela ii extraconjugale cu o actri . Probele aduse de Vadim Tudor au
fost contestate de aproape toat media şi pân în final chiar şi senatorul PRM a recunoscut
c a fost dezinformat, dar în acel moment a ap rut înc un semn de întrebare legat de
moralitatea preşedintelui. Imediat dup acest scandal a izbucnit a cincea mineriad ,
condus de acelaşi Miron Cozma. Dup ce a reuşit în mai multe rânduri s înving for ele
de ordine, la Costeşti armata minerilor a ridiculizat trupele de poli ie şi de jandarmi. A fost
desf şurat armata şi premierul Radu Vasile l-a convins pe Miron Cosma s se întoarc
acas , în urma unei negocieri-maraton inute la M n stirea Cozia.
În urma acestui eşec, ministrul de interne Gavril Dejeu a fost înlocuit cu Dudu Ionescu şi
s-au operat schimb ri majore şi la nivelul conducerii poli iei şi jandarmeriei. Dup mai
pu in de dou s pt mâni minerii au atacat din nou, dar de aceast dat au fost învinşi în
confruntarea de la Stoeneşti. Partidele de opozi ie au acuzat în termeni duri puterea de
folosirea for ei şi au anun at c sunt peste 40 de mor i în rândul minerilor. Ministerul de
interne a contestat aceast cifr , dar în opinia public s-a cuib rit şi aceast îndoial . În
prim vara anului 1999, for ele NATO au decis demararea opera iunilor militare în
provincia Kosovo şi pe întregul teritoriu al Iugoslaviei. Guvernul de la Bucureşti şi Emil
Constantinescu au aprobat interven ia, în timp ce PDSR şi PRM au condamnat amestecul

172
NATO în treburile interne ale unui stat suveran. Escaladarea bombardamentelor asupra
oraşelor sârbeşti a provocat un sentiment de nelinişte în România, pornind de la rela iile
bune din perspectiv istoric dintre români şi sârbi, dar şi din cauza unor similitudini for ate
între situa ia din Kosovo şi cea din jude ele Harghita şi Covasna. Lipsa oric rei comunic ri
între Cotroceni şi popula ie, neexplicarea contextului regional şi a obliga iilor României
fa de Europa Occidental au permis opozi iei şi unor formatori de opinie s impun ideea
c Bucureştiul ar fi avut şi alte op iuni decât sus inerea interven iei militare NATO. Atât
liderii PDSR, cât şi liderii ApR condamnau „diploma ia în genunchi“ a coali iei CDR-PD-
UDMR, dar la votul parlamentar în ceea ce priveşte accesul aeronavelor de r zboi NATO
în spa iul aerian românesc au fost pentru. Emil Constantinescu a pierdut procente, de data
aceasta chiar într-unul dintre cele mai puternice fiefuri electorale – Banat şi Crişana.
Existen a unei popula ii cu o lung tradi ie multicultural şi de toleran interetnic , cu un
puternic element sârbesc, a determinat în aceste regiuni manifestarea unui intens sentiment
pro-iugoslav. La fel ca şi în cazul conflictului dintre PD şi PN CD pe tema lui Victor
Ciorbea, cei care au ap rat public cauza lui Emil Constantinescu şi a interven iei NATO au
fost mult mai pu in conving tori decât cei care au atacat-o. Ilustrativ în acest sens este o
emisiune a lui Marius Tuc la care a fost invitat Mircea Dinescu:
Toat povestea american cu comunismul sârbesc mi se pare de-o m g rie f r margini.
Prima ar în care am fost eu ca scriitor român în str in tate, am fost în 1973 sau 1974, la
un festival în Iugoslavia, la Belgrad. Trebuie s recunosc c am r mas stupefiat de ce am
v zut: când la noi începuse „hau-hau“, despre comunism în zbor, to i d deam din aripi spre
comunism în zbor, domnule, când am v zut Serbia cum arat , cum ar tau magazinele lor,
st team seara la televizor şi m uitam la reclamele acelea, la salam, la mâncare, nu mai
vorbesc c oamenii erau liberi, c Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu erau în edi ii
complete în libr riile lor, c erau cafenele literare extraordinare, c lumea circula, c to i
aveau paşapoarte şi to i munceau în Germania, în Fran a, c erau pro-americani. Eu acolo
am b ut prima Coca-Cola american , la Belgrad. Eu nu pot uita aceste lucruri. Şi s vii
acum s spui „domnule, aştia sunt comunişti şi noi, pas mite, noi românii suntem mari
capitalişti“, mi se pare o ordin rie f r margini. […] …s bombardezi dou poduri în ideea
c tu îl ur şti pe Miloşevici? P i, se plimba Miloşevici cu soacr ’sa pe podul acela în
noaptea respectiv ca s bombardezi podul? Adic , n-au nici o logic aceste chestii. Eu

173
în eleg, dac ei aveau probleme cu Kosovo, s fi mers acolo trupele ONU, NATO, s
protejeze popula ia, dar s bombardezi capitala Serbiei şi a Iugoslaviei în anul 1999, dup
ce Iugoslavia a luptat în r zboaiele mondiale al turi de Marii Alia i occidentali, c noi
românii întotdeauna am fost cu nem ii, pân am fost împotriva nem ilor am fost cu ruşii,
acum suntem împotriva lor, suntem cu americanii… […] Emil Constantinescu este
reprezentantul acestor oameni, 22 de milioane de oameni, care, este clar, în marea mas a
popula iei exist o simpatie fa de sârbi şi la un referendum ar fi un vot clar împotriva
bombard rii sârbilor de c tre americani. Or preşedintele, României nu mai poate s
vorbeasc în numele unui Guvern care are o politichie economic , ci în numele cet enilor.
Or dac cet enii nu sunt de acord, nu mai vorbeşti în numele lor.83
În fa a atitudinilor de acest tip, sus in torii interven iei NATO în Iugoslavia argumentau
cu elemente legate de drepturile omului, de apartenen a noastr la familia occidental , la
drama albanez , la acorduri interna ionale înc lcate de Miloşevici, la na ional-comunismul
acestuia etc. Dup prim vara lui 1999, Emil Constantinescu s-a aflat pentru prima dat pe
locul trei în sondaje, în spatele lui Ion Iliescu, dar şi a lui Teodor Meleşcanu, care-şi
adjudecase o bun parte din electoratul pierdut de şeful statului. Numirea lui Mugur
Is rescu în fruntea cabinetului a fost o ultim încercare a lui Emil Constantinescu de a-şi
salva imaginea şi pe cea a guvern rii patronate de el. Bine primit de opinia public şi de
marea majoritate a media, Mugur Is rescu îşi consolideaz în lunile de conducere a
guvernului imaginea foarte bun pe care o avea la Banca Na ional . Deşi continu aplicarea
m surilor nepopulare de reform economic , austeritatea sa şi senza ia c ştie ce are de
f cut îl ridic în sondajele de opinie. M surile sale din domeniul macroeconomic sunt
aprobate de Occident şi de institu iile financiare mondiale. Intuind utilitatea elementului de
imagine Is rescu, mai multe for e politice încearc s şi-l adjudece. Emil Constantinescu
lanseaz ideea unei candidaturi în tandem preşedinte-premier, în care s apar al turi de
Is rescu. PDSR îşi desemneaz şi el tandemul Iliescu-N stase, PD merge pe Roman-
B sescu iar ApR apare cu bomba reîntoarcerii lui Theodor Stolojan în politic în tandem cu
Teodor Meleşcanu.
Primul test electoral pentru CDR a fost consumat în 1998, la alegerile locale din
Bucureşti. Fief al CDR înc din 1992, capitala r m sese f r primar ca urmare a demisiei
lui Victor Ciorbea. Interimarul Viorel Lis urma s candideze pentru fotoliul vacant în lupt

174
cu Sorin Oprescu de la PDSR, cu Alexandru Sassu de la PD, cu independentul George
P dure şi cu Mircea Coşea de la ApR. Deşi f r nici un fel de carism , prost vorbitor în
public şi cu o apari ie public mediocr , Viorel Lis r spundea din plin unuia dintre
atributele fundamentale pe care cet enii capitalei le doreau la primarul lor: era gospodar. În
cele 18 luni în care condusese prim ria, Viorel Lis fusese prezent oriunde era o problem .
În cizme de cauciuc, cu fulgarinul pe el, uneori şi cu o lopat în mân , pe ploaie, pe z pad ,
Lis era în mijlocul problemelor. Acest comportament nou pentru bucureşteni a acoperit
defectele de imagine ale personajului politic Viorel Lis. În numai doi ani, situa ia electoral
din Bucureşti se schimbase. Victor Ciorbea devenise primar fiindc era membru al CDR.
Acum CDR va câştiga alegerile fiindc îl avea candidat pe Viorel Lis. De asemenea, în
1996 PDSR avusese nevoie de celebrul Ilie N stase pentru a avea o şans în competi ie. În
1998, necunoscutul Sorin Oprescu, fiindc reprezenta PDSR, era la câteva mii de voturi de
fotoliul de primar-general.
Pentru prima dat , lupta la prim ria capitalei s-a dus în trei, independentul George
P dure reuşind un rezultat bun, aproape 20%, pe care apoi le-a cedat candidatului PDSR. În
fa a ascensiunii periculoase a lui Oprescu, echipa de campanie a lui Viorel Lis a f cut o
greşeal pe care o va repeta şi în localele din 2000, supralicitând afişajul şi panotajul
stradal. Infla ia de portrete ale lui Viorel Lis a iritat aleg torii şi pe unii i-a inut în cas , iar
pe al ii i-a trimis în tab ra advers .
Marele test electoral pentru guvernarea de centru-dreapta a fost îns scrutinul local din
vara anului 2000. PNL a decis s candideze separat de CDR, l sând costurile guvern rii
exclusiv pe umerii r niştilor. Strategia electoral a liberalilor a fost totala delimitare de
guvernare şi atacarea continu a echipei guvernamentale, deşi au f cut parte din ea pân în
ultima clip . Aşa cum se va constata, aceast strategie va avea succes, r niştii suportând
singuri eşecurile celor patru ani. Pentru a marca aceast rupere de CDR, liberalii au propus
pentru Prim ria Capitalei un candidat surpriz , pe independentul George P dure, devenit
liberal peste noapte. Aceeaşi tactic va fi folosit şi pentru preziden iale, unde PNL va fi
reprezentat de un nou venit celebru: Theodor Stolojan.
În competi ia pentru Bucureşti au intrat pentru prima dat şase candida i care au contat.
Intra i în lupt cu inten ii diferite, cei şase au dat o dimensiune nou scrutinului local.
PDSR s-a bazat tot pe doctorul Sorin Oprescu, binecunoscut deja în Bucureşti din 1998.

175
CDR a mizat pe cel mai de succes primar de sector, C lin C t lin Chiri , care l-a devansat
în interiorul PN CD pe Viorel Lis. Nemul umit de decizia partidului, Lis a demisionat, şi-a
f cut propria sa forma iune politic , Partidul Noii Genera ii, şi a încercat, în numele
acesteia, s -şi men in func ia de primar general. PNL l-a utilizat pe George P dure, în timp
ce UFD l-a aruncat în lupt chiar pe preşedintele partidului, Varujan Vosganian. Dup ce
Partidul Democrat îşi anun ase candidatul, pe foarte pu in cunoscutul George Nistor, în
chiar ultima zi în care puteau fi f cute modific ri, locul s u a fost luat de Traian B sescu.
Aceşti şase candida i au fost înso i i de PRM-istul Ioan Radu, de agrarianul Victor Surdu,
de umanistul Aurel Leca, de ANCD-istul Mircea Daneliuc, de ApR-istul Mihai Erbaşu şi de
independentul Viorel Cataram . Calitatea tehnic a materialelor de campanie a fost mult
peste tot ce se v zuse pân în acel moment, absolut to i candida ii beneficiind de produse
electorale bine realizate, unii dintre ei având chiar serioase echipe de imagine care îi
sus ineau.
De asemenea, s-au v zut – în premier – confrunt ri între strategii electorale
fundamental diferite. De exemplu, a fost evident c UFD a folosit campania local nu
pentru a câştiga pozi ii de primari sau de consilieri, ci pentru a-şi m ri notorietatea în
vederea alegerilor parlamentare. Unitatea mesajului şi a produselor electorale la nivel
na ional au contribuit la acest scop, partidul câştigând peste 15% notorietate în urma
campaniei locale. Decizia conducerii UFD de a se alia cu PN CD şi de a nu candida în
nume propriu la alegerile parlamentare din toamna anului 2000 a f cut acest efort inutil, dar
noutatea abord rii trebuie men ionat .
Cea mai viguroas campanie local în Bucureşti a fost realizat de candidatul CDR
C lin Chiri . F cut dup toate regulile campaniilor comerciale, beneficiind de o
supraexpunere în oraş, prin afişaj stradal şi prin panotaj, campania a p c tuit prin lipsa
elementului uman. C lin Chiri a fost „vândut“ ca o napolitan sau ca orice alt produs
comercial. El era îns un produs politic, care trebuia s -şi conving aleg torii şi prin calit i
personale. Colorat şi vizibil , campania lui C t lin Chiri a încercat s ignore realitatea
(c reprezint partidul aflat la guvernare şi considerat de o mare majoritate vinovat de
neîmplinirile ultimilor ani). În acest context, zburd lnicia întregii prezen e, ca şi exagerarea
num rului de afişe şi panouri au creat un sentiment de respingere din partea aleg torilor.
Deşi avea un limbaj adecvat atât func iei pentru care candida, cât şi oraşului – C t lin

176
Chiri putea juca foarte natural rolul de „şmecher de Bucureşti“ – candidatul CDR s-a
m rginit s reproduc textele scrise de al ii, spoturile sale excelând prin lips de naturale e.
Deşi tot oraşul a fost umplut cu panouri galbene, lipsa de unitate a mesajului şi num rul
extrem de mare de slogane folosite (peste 10) a condus la imposibilitatea fix rii unui slogan
sau a unei idei centrale a campaniei.
Nici Sorin Oprescu nu a utilizat un slogan central, „Sorin Oprescu – pentru primar
general“ fiind mai mult un enun al unei realit i. Mult mai discret în afişaj decât
contracandidatul s u din CDR, Oprescu şi-a început campania stradal târziu, cam la 20 de
zile dup debutul oficial al campaniei electorale. Ap rat de apartenen a la un PDSR cotat în
Bucureşti cu 40%, Oprescu a încercat totuşi s se delimiteze de propriul s u partid, spunând
în nenum rate ocazii c el nu este neap rat PDSR-ist şi dând câteva dovezi de independen
fa de corifeii partidului (Ion Iliescu, Adrian N stase, Dan Ioan Popescu). Aceast
atitudine avea s -l coste în turul al doilea, când peste 10% dintre sus in torii PDSR au votat
cu contracandidatul s u. Bine documentat în problemele prim riei, Sorin Oprescu a jucat
rolul unui dur şi al unui autoritar nemul umit de conducerea cederist din ultimii opt ani.
Discursul s u a încercat s motiveze patriotismul local şi a avut şi câteva elemente vag anti-
ig neşti. S-a încercat construirea imaginii sale politice în jurul ideii de doctor, el fiind
chemat s rezolve problemele unui oraş bolnav. În primul tur de scrutin, Sorin Oprescu nu a
fost pus în dificultate decât de Varujan Vosganian, care l-a întrebat dac , fiind membru
PDSR, simte nevoia s -şi cear scuze de la bucureşteni pentru cele patru raiduri ale
minerilor. În rest, majoritatea competitorilor a preferat s nu atace PDSR-ul, ci s -şi
îndrepte tunurile spre reprezentantul CDR.
Deşi cotat ca un candidat cu şanse, inclusiv în turul al doilea, George P dure a avut o
campanie electoral slab , plin de greşeli şi care nu a speculat nimic din atuurile sale.
Pornit de la disputa surd dintre PNL şi UFD pentru adjudecarea dreptei, campania lui
George P dure s-a dorit a fi o replic şi pe alocuri o copie a celei a lui Varujan Vosganian.
Dac sloganul UFD a fost „Ordine şi bani pentru Bucureşti“, sloganul liberal a fost
„Împotriva dezordinii şi a s r ciei“. Culorile UFD au fost galben şi negru, liberalii – deşi în
mod normal foloseau culorile galben şi albastru – au trecut şi ei la culoarea neagr , pe care
au asortat-o cu verde. Probabil cel mai nepotrivit afiş din întreaga campanie electoral a
fost acela în care lâng figura lui George P dure era înscrise cele trei cuvinte care începeau

177
cu litera C: cas , cur enie, corup ie. Dac priveai de aproape panourile în cauz , misterul
era l murit. Lâng fiecare dintre aceste cuvinte, vizibile de la mare distan , erau alte
cuvinte, greu vizibile, care d deau un sens relativ normal compozi iei electorale. George
P dure era, evident, împotriva corup iei, pentru construc ia de case şi pentru o cur enie
zilnic a capitalei. Şi poza candidatului liberal contravenea regulilor de comunicare, acesta
fiind prezentat cu mâinile în sân. Pentru un primar în func ie, aceast pozi ie sugereaz ori
indiferen , ori nep sare şi nu este în nici un caz una dintre imaginile care pot inspira un
electorat dezam git. Disputându-şi acelaşi electorat cu reprezentan ii CDR şi UFD, George
P dure i-a atacat în primul rând pe aceştia, dar f r a fi foarte conving tor. Sondajele de
început de campanie îl indicau pe liberal pe locul doi, cu peste 20%. Scorul ob inut în
alegeri, 8%, reflect în primul rând slaba campanie şi completa neadecvare a mesajului la
competi ia electoral .
Traian B sescu a avut una dintre cele mai spectaculoase campanii electorale din epoca
post-revolu ionar . Construit pe dou sau trei atribute şi bazat pe calit ile deja probate şi
recunoscute ale liderului democrat, campania sa a impresionat prin eficien şi vizibilitate.
Lansat în competi ie cu dou s pt mâni mai târziu decât contracandida ii s i, Traian
B sescu a preluat din mers tema autorit ii, sco ându-l din curs pe Varujan Vosganian,
care insistase pe aceast tem , dar care nu a f cut fa aplombului noului venit. B sescu şi-a
orientat tirul spre func ionarii prim riei, pe care i-a f cut vinova i de prostul mers al
lucrurilor în Bucureşti şi a oferit astfel publicului un duşman vizibil. Marele avantaj al lui
Traian B sescu a fost credibilitatea sa. În decursul disputei electorale, acesta nu a spus
lucruri fundamental diferite de adversarii s i, nu a promis altceva decât aceştia. El îns a
fost crezut.
În cazul lui Traian B sescu nu a contat nici partidul, nu a contat nici faptul c nu este
bucureştean, nu au contat nici micile erori ale echipei de campanie, nici mesajele
incomplete pe care le-a transmis uneori. Trecutul s u, eficien a sa din fruntea Ministerului
Transporturilor şi imaginea pe care şi-a consolidat-o cu grij an de an i-au legitimat toate
afirma iile. În confruntarea pentru locul II pe care a avut-o cu C t lin Chiri , liderul PD s-a
folosit din plin şi de scandalul FNI. Exact ca în 1996, când în preajma alegerilor locale se
pr buşea SAFI, în 2000, în timpul campaniei electorale, a c zut FNI. În urma unui contract
semnat de CEC cu societatea de administrare a FNI, SOVInvest, depunerile din FNI erau

178
garantate de CEC. Astfel încât, imediat dup pr buşire, dup aflarea ştirii legate de fuga din
ar a Mariei Vlas, depun torii, în num r de peste 300.000, se reped la CEC pentru a-şi
recupera banii. Statul se autosesizeaz şi dezv luirile încep s apar . Preşedintele CEC,
membru al PN CD, semnase respectivul contract f r a respecta procedurile legale, dar
având aprobarea mai multor demnitari din Ministerul de Finan e, to i membrii PN CD şi
PNL. Mai mult decât atât, C lin Chiri era membru al Consiliului de Administra ie al
CEC. Atacat pe aceast tem în ultima confruntare televizat de c tre Traian B sescu,
reprezentantul CDR nu a ştiut s r spund mul umitor. Se poate trage concluzia c miile de
voturi cu care Traian B sescu l-a devansat pe C lin Chiri provin din acest moment-cheie
al campaniei. La fel ca în fiecare an, confrunt rile directe au fost cele care au determinat
aprecieri sau depunct ri ale candida ilor func ie de performan , dar şi de comportamentul
electoral al nehot râ ilor. La aceste confrunt ri, Traian B sescu a dominat întreaga
competi ie.
Calificat în turul al doilea al turi de Sorin Oprescu, Traian B sescu a reuşit s canalizeze
spre el voturile celorlal i candida i şi chiar o parte din voturile PDSR. Cei doi au mizat pe
aceeaşi carte: autoritarismul ca singur solu ie împotriva corup iei şi a st rii proaste de
lucruri din capital . Sorin Oprescu avea de partea sa apartenen a la PDSR, în timp ce
B sescu a mizat din nou pe propria imagine. Pentru a doua oar în doi ani, Sorin Oprescu a
fost învins la câteva mii de voturi şi Traian B sescu a devenit al patrulea primar al
Bucureştiului.
La nivel na ional, primarii de succes s-au perpetuat, Funar la Cluj, cu destule emo ii,
Simirad la Iaşi, Lungu la Br ila. În rest, PDSR a ob inut o victorie clar în alegeri, fiind
urmat pe locul doi de ApR la mai pu in de jum tate din voturi, de PD, CDR, PNL şi PRM.
Alegerile consacrau pr buşirea coali iei de guvern mânt în op iunile electoratului şi
orientarea spre stânga a acestuia. Primele trei partide erau social democrate, în timp ce toate
partidele de dreapta nu reuşiser s adune împreun mai mult de 16%. Rezultatele
alegerilor locale au determinat un adev rat tumult politic. Liberalii au anun at ca definitiv
p r sirea CDR şi iminenta alian cu ApR, care implica şi sus inerea lui Teodor Meleşcanu
la func ia de preşedinte. Apoi s-au r zgândit şi dup înc dou sau trei manevre politice, l-
au lansat pe Theodor Stolojan în cursa preziden ial . PN CD se confrunta cu o situa ie
extrem de grav . Ambii prim-miniştri proveni i din acest partid îl p r siser pentru a-şi

179
construi forma iuni politice proprii (Victor Ciorbea înfiin ase ANCD, iar Radu Vasile –
Partidul Popular din România). Tot din PN CD plecase, organizându-şi un partid propriu,
şi Viorel Lis. În interiorul CDR, o dat cu defec iunea liberal , r niştii erau alia i cu dou
partide ecologiste practic inexistente. De aceea au luat decizia de a forma o nou alian
numit CDR 2000, în care au intrat UFD, ANCD, FER şi Partidul Moldovenilor condus de
Constantin Simirad. Aceast nou forma iune politic urma s sus in tandemul Emil
Constantinescu-Mugur Is rescu.
Pe 17 iunie 2000 îns , Emil Constantinescu anun c nu va candida pentru un nou
mandat preziden ial. Cutremurul provocat de decizia preziden ial afecteaz întreaga scena
politic . Partidul de guvern mânt se trezeşte, cu mai pu in de trei luni înaintea campaniei
electorale, f r candidat la preşedin ie. Motiva ia pentru aceast decizie inut secret pân
în ziua anun rii ei este incert . În declara ia oficial , Emil Constatinescu vorbeşte despre
nevoia de a continua lupta împotriva corup iei f r a fi angrenat în campania electoral .
Analiştii opteaz pentru dezam girea şefului statului în fa a eviden ei c va pierde alegerile
în toamna lui 2000, sau c nu va intra nici m car în turul al doilea. În memoriile sale, Emil
Constantinescu ne prezint un alt tablou al zilei de 17 iunie, care a însemnat, de fapt,
anihilarea CDR ca partid politic şi distrugerea, cel pu in deocamdat , a mişc rii creştin-
democrate din România:
R mân cu arborii seculari printre care au trecut r dvanele princiare ale Cantacuzinilor,
voievozi, regi, dictatori. Puterea e un sport extrem. Un joc dur între trufie şi umilin pe o
scen populat de violen , intrigi, fidelitate, tr dare, compromisuri şi sacrificii. Puterea,
iubirea şi moartea, trei încerc ri despre care nu po i vorbi pân când nu te-ai confruntat cu
ele direct. Pe primele dou le-am cunoscut şi le-am tr it deplin, pân la limit . Am sim it
flac ra orgoliului şi ghimpele trufiei. Puterea nu e pentru cei ce nu şi-o doresc. Dac şi-o
doresc doar pentru ei înşişi, pentru binele altora, pentru un ideal utopic, asta e o problem .
Eşti dator s lup i şi s r spunzi pentru ea. Nu o po i abandona ca pe un geamantan uitat
într-o gar . O po i schimba doar pe o alt trufie. Trufia renun rii în favoarea unui interes
mai presus de al t u. Chiar dac ştii c aceast trufie/umilin nu va fi nici în eleas nici
crezut . Î i r mâne recursul la istorie. Un orgoliu amânat.84
Echilibrul politic se rupe, iar Teodor Meleşcanu, care timp de patru ani fusese considerat
o op iune în plus fa de Iliescu şi Constantinescu, şi o a treia cale electoral , este m turat

180
din fruntea topurilor. Ion Iliescu r mâne singur la 40%, urmat la mare distan de incertul
Stolojan, de Petre Roman şi de Corneliu Vadim Tudor. Vara anului 2000 a trecut marcat
de mitingurile furioase ale depun torilor FNI, mitinguri sus inute politic de PRM şi PDSR,
şi de încerc rile de-a dreptul disperate ale liderilor CDR 2000 de a-l convinge pe Mugur
Is rescu s accepte candidatura la preziden iale. Într-un târziu, acesta se hot r şte s
candideze, dar independent, f r a folosi semnul electoral al CDR şi f r a reprezenta CDR
în confrunt rile electorale. Se ajunge astfel la situa ia f r precedent ca partidul de
guvern mânt s intre în cursa electoral f r a avea un candidat propriu la preşedin ie. PNL,
din care se desprinsese o fac iune neimportant condus de Traian Remeş, mergea la
preşedin ie cu Theodor Stolojan, PD cu Petre Roman, ApR cu Teodor Meleşcanu, UDMR
cu Gyorgy Frunda, PRM cu Vadim Tudor, în timp ce Alian a Na ional format din PUNR
şi Partidul Na ional Român al lui Virgil M gureanu îl propunea pentru func ia suprem în
stat pe fostul lider al Pie ii Universit ii, Marian Munteanu. PDSR coalizase în jurul s u
înc nişte partide minuscule într-un pol social–democrat şi-l sus inea la func ia suprem pe
Ion Iliescu.
Singurii care au început campania electoral în chiar prima zi au fost liberalii, care au
umplu ara cu afişe ale lui Theodor Stolojan şi cu un slogan care amintea de vremurile
trecute ale eşecului CDR în 1992: „Eu nu vin la putere. Eu vin la munc “. Aşa cum CDR
„nu putea reuşi decât împreun “ şi Theodor Stolojan a ales s nu vin la putere. În rest îns
campania liberal a fost exact , temeinic şi bine sus inut . Spoturile electorale au p c tuit
prin lips de imagina ie şi prin lips de imagini puternice, dar şi acestea au fost corect
f cute din perspectiv electoral şi impecabile din punct de vedere tehnic.
Cea mai spectaculoas campanie electoral a fost cea a PDSR, care şi-a permis chiar
luxul unor spoturi de peste dou minute filmate pe pelicul , nu pe clasicele Beta. Construit
în jurul conceptului împrumutat din campania lui Mitterand, „For a liniştit “, PDSR nu a
utilizat decât foarte rar atacurile la CDR, iar atunci când le-a f cut, ele nu apar ineau
liderilor PDSR, ci unor oameni obişnui i care-şi spuneau ofurile. Strada acuz conducerea
CDR, nu PDSR-ul, era ideea acestor spoturi. În acelaşi timp, PDSR şi-a construit pentru
prima dat spoturi calde şi calme, în care se vorbea despre normalitate, despre oameni
ferici i, în care predominau imaginile frumoase, asociate desigur cu imagini ale liderilor de
partid. Sloganul central al campaniei PDSR, „Împreun cu oamenii, al turi de ei“, reflect

181
unul dintre cele dou mari probleme ale cet eanului român la momentul 2000: nevoia de
grij , nevoia de protec ie din partea statului. Cealalt tem , nevoia de autoritate, a fost
folosit copios de PRM şi de Vadim Tudor. Chiar dac uneori în campania din ar , Ion
Iliescu şi al i lideri ai PDSR au utilizat cuvinte grele la adresa CDR şi a lui Emil
Constantinescu, tonul general a fost îmblinzit de spoturi sau de presta ii nuan ate pe postul
na ional de televiziune. La fel ca în alegerile locale, PDSR a început târziu campania de
afişaj şi de panotaj, l sând competitorii mai mici s se lupte din prima zi. În schimb, a
întreprins chiar din prima zi de campanie lungi turnee în ar , care se constituiau în
adev rate demonstra ii de for şi de organizare. La întâlnirile televizate, PDSR a trimis în
general oameni din eşalonul doi, tehnicieni specializa i în teme diverse, care erau aşeza i la
aceeaşi mas cu lideri importan i din celelalte partide. Nici Ion Iliescu nu a r spuns tuturor
invita iilor la emisiuni, selectând cu grij dou sau trei confrunt ri fa în fa cu ceilal i
candida i. Toat strategia PDSR pornea de la marele avantaj pe care acest partid îl avea în
sondaje şi de la ideea c singurul dubiu care exista era dimensiunea victoriei. Se poate
considera c reprezentan ii PDSR nu s-au l sat duşi de valul bucuriei reîntoarcerii la
guvernare şi au conceput o campanie electoral solid şi adecvat nevoilor acelui moment.
În replic , CDR 2000 şi-a început campania foarte târziu, din cauza neîncheierii
negocierilor privind listele electorale şi din cauza marilor contest ri venite din teritoriu fa
de componen a acelor liste. Primul afiş CDR 2000 a fost amplasat la mai bine de 15 zile
dup ce liberalii îşi începuser campania. Strategia CDR 2000, „singuri împotriva tuturor“ a
fost sus inut de spoturi care ilustrau schimb rile pozitive aduse de guvernarea CDR, dar de
asemenea atr geau aten ia popula iei c o dat cu venirea la putere a PDSR, orice şans de
integrare în Uniunea European era compromis . Prin campania dus , CDR 2000 a încercat
s se prezinte drept r ul cel mai mic, s -şi recunoasc greşelile, dar s atrag aten ia c
orice alt op iune este şi mai proast . Un alt domeniu de atac al CDR 2000 a fost pactul pe
care PDSR l-ar fi f cut cu toate celelalte partide din competi ie, inta fiind, în primul rând,
electoratul pe care PNL ar fi putut s şi-l adjudece. CDR 2000 a insistat c orice vot dat
oric rui alt partid decât CDR 2000 este un vot pentru PDSR. Evident, campania CDR 2000
nu urm rea câştigarea alegerilor, de unde şi tonul exclusivist al acesteia, ci fanatizarea
electoratului propriu. În termeni optimişti, electoratul CDR 2000 trebuia s con in , pe
lâng nucleul dur al PN CD, şi pe sus in torii de dreapta ai UFD, şi pe cei ai ANCD, şi

182
ceva sus in tori ai Partidului Moldovenilor. Tuturor acestora, mesajul de lupt împotriva
PDSR ar fi trebuit s le sune coerent şi logic. Lipsa purt torului de mesaj (Mugur Is rescu
nef cându-şi practic campanie şi refuzând orice apropiere de CDR 2000), a determinat
ieşirea în prim-plan a liderilor PN CD, mul i dintre ei fiind inta unor acuza ii grave de
corup ie. Atacat din toate p r ile, şi de opozi ie, şi de c tre to i alia ii la guvernare, CDR
2000 nu a avut nici o voce credibil care s -i sus in punctul de vedere. În aceste condi ii,
rezultatul ob inut în alegeri a fost de numai 6%, insuficient pentru accesul în Parlament.
Pragul electoral pentru alian a CDR 2000 era de 10%. Nici Partidul Democrat nu a str lucit,
ca în campaniile trecute. Candidatura lui Petre Roman la preşedin ie a fost una ratat , acesta
ob inând doar 2, 9%, mult sub performan a partidului.
Motorul electoral a fost tot Traian B sescu, care a lansat conceptul „echipa lui B sescu“,
o garnitur de tineri care fac politica primarului Capitalei şi care-i urmeaz acestuia
principiile. Sloganul lui Petre Roman, „El poate“, o prescurtare a sloganului din 1996 „Ştie,
vrea şi poate“ şi o preluare dup celebrul I can! al lui Ronald Reagan, nu a mai atins
rezultatul scontat. Campania viril a lui Petre Roman (care a participat inclusiv la o partid
de înot în Dun re, fiind admirat cu aceast ocazie în slip şi cu tricolorul în mân ) nu a mai
g sit ecou. În România era deja la mod un alt tip de virilitate politic . Cea lansat de
candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Rezultatul ob inut de PRM în alegerile generale a
fost marea surpriz a unui scrutin care p rea c nu va oferi surprize. Procentul mare ob inut
de PRM, peste 22%, s-a datorat exclusiv presta iilor lui Vadim Tudor. Acesta a atacat cu
consecven în toat existen a sa politic dou teme: problema na ional şi corup ia.
În 1996, abordarea problemei na ionale era neinteresant pentru un publlic ce dorea cu
ardoare integrarea în Uniunea European . De asemenea, abordarea problemelor legate de
corup ie era f cut mai bine atunci de reprezentan ii CDR, cei nep ta i de nici o guvernare.
Nici tema autoritarist nu era foarte la mod , dup regimul închis practicat de PDSR. De
aceea, PRM abia a ob inut atunci 4%. Dup patru ani de conducere CDR-PD-UDMR,
realit ile erau schimbate. Lumea era s tul de promisiunile europene şi un discurs re inut
anti-european, bazat pe patriotism local şi pe excese na ionaliste, era bine primit.
Dezorganizarea specific guvernelor ultimilor patru ani, disolu ia autorit ii statului, lipsa
de autoritate a institu iilor cereau un discurs bazat pe autoritate, un discurs lipsit de dubii şi
de diploma ie. Întrebat cum va rezolva problema corup iei, Vadim Tudor a r spuns:

183
„Împuşcând caracati a drept în ochi!“. Scurt şi la obiect, f r îndelungile explica ii ale
celorlal i candida i preocupa i şi de drepturile omului, şi de legisla ia european , şi de
realitatea codului penal.
Cuvintele-cheie care au stat în spatele campaniei lui Vadim Tudor au fost „hot râre“,
„patriotism“ şi „rapiditate“. Toate aceste cuvinte r spundeau unor realit i ale societ ii
româneşti. Guvernele de centru dreapta fuseser caracterizate de nehot râre, de bâlbâieli, de
certuri infinite, de o multitudine de paşi înapoi, de concesii f cute unora şi altora. În
repetate rânduri, atât Emil Constantinescu cât şi demnitarii regimului s u fuseser acuza i
de lips de patriotism în politica de privatizare, în politica extern , în atitudinea fa de
UDMR. Lucrurile mergeau prost pentru c cei care conduceau nu erau patrio i. În timpul
regimului lui Ion Iliescu, demnitarii acelei epoci foloseau cu insisten patriotismul ca
explica ie pentru ac iunile lor. Infla ia utiliz rii acestui termen a determinat o re inere din
partea reprezentan ilor coali iei de dup 1996. Şi aceast re inere s-a sim it. În toate ofertele
electorale ale partidelor aflate în curs sau ale candida ilor la preşedin ie, termenele pe care
se f ceau proiec ii erau de ani sau chiar de zeci de ani. Urma ca lucrurile s se rezolve în
ani de zile. Din nou, cet enii erau nevoi i s în eleag şi s aştepte. Singurul care nu le
cerea s aştepte era tot Vadim Tudor. Oferta sa nu m sura nici m car 200 de zile, ca aceea a
CDR din 1996. De a doua zi dup însc unarea sa ca preşedinte, lucrurile se îmbun t eau.
Deziluzia în care societatea româneasc se scufundase dup eşecul CDR avea un singur
remediu: Corneliu Vadim Tudor. Era, de fapt, şi singurul care nu fusese la guvernare.
Devenise alternativa la întreaga clas politic din România. Votat de electoratul s u fidel,
dar şi de un masiv electorat conjuctural, Vadim Tudor a intrat în turul al doilea împreun cu
Ion Iliescu. Din cauza insultelor proferate de Vadim Tudor, Ion Iliescu a refuzat s se
întâlneasc fa în fa cu acesta şi disputa din turul al doilea s-a consumat între dou
monologuri complet paralele. Ion Iliescu a câştigat detaşat şi la începutul mileniului III
România are un guvern monocolor minoritar PDSR, sus inut de UDMR şi din când în când
de PNL, şi pe Ion Iliescu preşedinte. Parlamentul rezultat din alegeri este ocupat în
propor ie de aproape 85% de partide de stânga, singurele din afara acestei categorii fiind
PNL şi UDMR. În afara Parlamentului au r mas partide importante: PN CD, ApR, UFD,
PUNR, PSM. De asemenea, pentru prima dat din 1990, curentul politic al creştin-
democra iei nu mai are reprezentare parlamentar . Reîntoarcerea PDSR la putere şi a lui

184
Ion Iliescu la Cotroceni, a doua alternan a democra iei româneşti petrecut f r nici un fel
de probleme, a demonstrat stabilitatea şi profunzimea procesului democratic şi op iunea
decisiv spre pluripartitism a popula iei.

2.6. Perioada 2000-2004

Învins semnificativ în alegerile din 1996 şi trecând apoi prin momente dificile în primii
ani ai mandatului CDR, PDSR se întoarce la guvernare fiind, de departe, cel mai puternic
partid al începutului de mileniu. Reparti ia mandatelor parlamentare consfin eşte acest
dezechilibru semnificativ între putere şi opozi ie, dezechilibru care se va face remarcat în
aproape toat etapa 2000-2004. Pentru prima dat în istoria post-revolu ionar , cea mai
important for de opozi ie este PRM, în timp ce opozi ia tradi ional la PDSR (partidele
istorice şi PD) este literalmente pulverizat . PN CD este în afara Parlamentului, iar PNL şi
PD au fiecare câte 7%. UDMR, intrat în Parlament cu mereu constantul 7%, sus ine
guvernul minoritar al PDSR, care şi l-a desemnat în frunte pe Adrian N stase. Echipa
guvernamental propus de PDSR este o îmbinare între numele grele ale partidului (Adrian
N stase, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea, Octav Cozmânc , Şerban Mih ilescu, Ioan
Mircea Paşcu) şi noii veni i în prim-planul politicii social-democrate (Mircea Geoan , Ioan
Rus, Mihai T n sescu, Marian Sârbu). Este cel mai puternic guvern postrevolu ionar din
perspectiva pârghiilor politice ale miniştrilor. În special dup experimentul CDR, când pân
şi primul-ministru era un personaj slab şi f r pârghii reale în interiorul partidelor care-l
sus ineau, for a miniştrilor PDSR a dus la o mai rapid şi coerent organizare a actului de
guvernare şi în raport cu Parlamentul, şi în raport cu propria organiza ie politic . Fiind în
general un partid ermetic şi foarte pu in transparent, PDSR-ul a ap rut şi în acest început de
mandat ca un monolit solid şi de nep truns, din care nu r zb teau spre exterior scandalurile
şi conflictele interne, atât de vizibile în interiorul fostei coali ii de guvernare. Adrian
N stase este ales în ianuarie 2001 preşedinte al PDSR, post r mas vacant ca urmare a
plec rii lui Ion Iliescu la Cotroceni, devenind astfel cel mai influent premier din perioada
post-revolu ionar şi fiind primul care avea şi controlul cabinetului şi al partidului
majoritar.

185
 Simultan cu reaşezarea în fruntea societ ii a PDSR-ului, procese similare aveau loc la
toate partidele care f cuser parte din guvernarea 1996-2000. În primele dou luni ale lui
2001, PN CD are un nou preşedinte, pe Andrei Marga, fostul ministru al înv mântului
pulverizându-şi contracandida ii, pe Ioan Mureşan şi pe Constantin Dudu Ionescu, şi
anun ând o nou viziune politic pentru r nişti. Mai mult decât atât, Andrei Marga a
refuzat s fac echip cu Dudu Ionescu, aşa cum i-au recomandat seniorii partidului, şi a
ales o formul de conducere al turi de Vasile Lupu şi C lin C t lin Chiri . Plasarea lui
Andrei Marga în afara echipei care a condus PN CD în ultimul an şi exonerarea acestuia
de rezultatele campaniei electorale l-au adus în situa ia de a fi favoritul congresului
PN CD. Mai mult, spre deosebire de contracandida ii s i, al c ror discurs a fost unul
justificativ, Andrei Marga s-a transformat în purt torul de mesaj al tuturor liderilor PN CD
din ar , care de la guvernare s-au trezit afar de din Parlament şi care c utau un vinovat
pentru aceast dureroas şi brusc transformare. Bun cunosc tor al psihologiei maselor,
Andrei Marga a spus ce vroia publicul s aud şi a indicat un vinovat clar: conducerea
partidului, care trebuia schimbat . S-a dovedit în timp c Andrei Marga şi echipa sa nu au
putut duce mai departe sarcina enun at la congres şi PN CD a pierdut înc patru ani şi
înc un mandat parlamentar, fiind zguduit în continuare de certuri intestine, instabilitate,
schimb ri de conduceri şi plec ri de membri. Dup Andrei Marga, în fruntea PN CD vine
Victor Ciorbea, reîntors în partid dup disiden a AN-CD şi apoi, în 2004, în locul lui Victor
Ciorbea apare cel mai important demnitar al PN CD, primarul reales al Timişoarei,
Gheorghe Ciuhandu. În spa iul democra iei creştine româneşti vor ap rea în decursul
urm torilor ani alte structuri politice organizate în jurul câte unei personalit i sau a unui
grup de ini iativ , care îns nu vor dep şi statutul de think-tank-uri şi nu vor reuşi s se
transforme în partide. Deşi în vara lui 2000 afirmase c nu se va mai întoarce în politic ,
Emil Constantinescu înfiin eaz Ac iunea Popular , o parte dintre sus in torii s i fondeaz
în 2001 Uniunea pentru Reconstruc ia României, iar Vasile Lupu pune şi el bazele unui
partid popular. F râmi area reprezentan ilor români ai celei mai puternice familii politice
europene se va solda, în 2004, cu al doilea mandat de patru ani f r creştin-democra ie în
Parlament.
Liberalii, trecu i cu pu in peste pragul electoral care le-a permis prezen a în Parlament, s-
au trezit în situa ia de a fi singurul partid de dreapta sau centru-dreapta prezent pe prima

186
scena politic a rii. Supravie uirea lor s-a datorat gestului lui Valeriu Stoica de a p r si
corabia CDR la momentul oportun (un gest discutabil din punct de vedere al moralit ii, dar
salutar ca eficien ) şi nominaliz rii lui Theodor Stolojan în postura de candidat la
preşedin ia României. Cu un scor aproape dublu fa de PNL, Stolojan a func ionat ca o
locomotiv pentru un partid cu care nu avea practic nici o leg tur ideologic . Bine
construit imagologic înc din timpul mandatului s u de prim-ministru între 1991 şi 1992,
Theodor Stolojan a r mas unul dintre pu inele personaje politice necompromise în cei 11
ani de tranzi ie şi a fost amplasat în imaginarul colectiv în postura de specialist în
economie, capabil s rezolve problemele cu care se confrunta ara în acest domeniu. Dup
participarea la alegerile preziden iale, Stolojan a ales s nu candideze la preşedin ia PNL,
astfel încât pentru postul r mas liber ca urmare a retragerii octogenarului Mircea Ionescu
Quintus s-au înscris Valeriu Stoica şi Horia Rusu. Decesul lui Horia Rusu în urma unui
accident de maşin l-a transformat pe Valeriu Stoica – sus inut şi de Theodor Stolojan – în
câştig tor al competi iei, chiar dac împotriva lui au candidat Crin Antonescu şi C lin
Popescu T riceanu. Specialist al jocurilor de culise şi al mişc rilor politice neaşteptate,
Valeriu Stoica este un actor politic lipsit de carism şi de capacitate de a transmite mesaje.
Ales preşedinte al PNL, el continu şirul liderilor liberali f r priz la mase început de
Radu Câmpeanu şi continuat de Mircea Ionescu Quintus. Abia înlocuirea sa din 2002 cu
Theodor Stolojan a dat, în premier liberalilor, un lider aduc tor de puncte şi acest lucru s-a
v zut în saltul de aproape 15% f cut de PNL între 2002 şi 2003. Simultan cu o nou
conducere, liberalii şi-au luat în serios rolul de unic partid de dreapta, au anulat protocolul
de cooperare parlamentar cu PDSR-ul şi au trecut la înghi irea micilor partide liberale sau
cu înclina ii liberale. În urma unific rilor succesive cu resturile ApR, cu UFD şi cu
partidele lui Radu Câmpeanu şi Niculae Cerveni, PNL nu a crescut în sondaje, dar a anulat
orice concuren pe segmentul lui politic.
Partidul Democrat se afla într-o situa ie şi mai delicat decât liberalii, fiindc erau
înrudi i ideologic cu partidul de guvern mânt, care prin alian a cu Partidul Social Democrat
Român urma s intre în Interna ionala Socialist şi s devin vioara întâi a acestei familii
politice în România. Spre deosebire de liberali, care au schimbat mai mul i lideri lipsi i de
carism , democra ii l-au avut în frunte de la înfiin are pe Petre Roman, unul dintre primele
produse de imagine politic din România. Îns alegerile din 2000 au fost catastrofale pentru

187
fostul june-prim al Revolu iei din Decembrie, imaginea sa în slip şi cu tricolorul înf şurat
în jurul s u fiind definitorie pentru eşecul lui de imagine ireversibil. Rezultatul foarte slab,
de trei ori mai mic decât al propriului partid, şi prezen a tot mai agresiv şi mai activ în
prim-planul vie ii politice na ionale a lui Traian B sescu au determinat c derea lui Petre
Roman din fruntea PD. De fapt, momentul decisiv care a marcat începutul curbei
descendete a lui Petre Roman şi al celei ascendente a lui Traian B sescu se consumase cu
patru ani în urm când, în urma alegerilor din 1996 şi a protocolului de guvernare semnat
între PD şi CDR, Roman îşi alesese pentru sine func ia de preşedinte al Senatului, l sându-l
pe Traian B sescu s fie „bra ul înarmat al PD“ în executiv. Deşi, teoretic, preşedintele
Senatului este al doilea om în stat şi înlocuitorul preşedintelui rii în caz de indisponibiltate
a acestuia, vizibilitatea sa în cei patru ani de mandat este redus , iar utilitatea sa social este
practic necunoscut pentru opinia public . Dac în 1996 Petre Roman era liderul PD care
ajunsese la 20% şi fusese foarte aproape de intrarea în turul al doilea şi care prin op iunea
sa pentru Constantinescu determinase c derea lui Ion Iliescu, iar Traian B sescu era unul
dintre secunzii s i, în nici un caz cel mai important, în 2000 Petre Roman era un personaj
politic dep şit, care ob inuse pu in sub 3% în alegeri şi care-l avea în subordine pe Traian
B sescu, omul care d râmase guvernul Ciorbea, îl înfruntase pe preşedintele
Constantinescu şi îi învinsese la Bucureşti atât pe r nişti, cât şi pe pedeserişti, fiind
politicianul care ob inuse cea mai important victorie electoral a democra ilor, Prim ria
Capitalei. Mai mult decât atât, Traian B sescu era singurul care p rea c poate s poarte un
r zboi cu atotputernicul PDSR. De la începutul carierei sale politice, Traian B sescu s-a
afirmat ca fiind un lupt tor cu sistemul. Înc p ânarea sistemului de a-i r spunde în aceast
lupt a contribuit la construirea personajului Traian B sescu. Fie c vorbim de Nicolae
V c roiu, de Ion Iliescu, de Victor Ciorbea, de Emil Constantinescu sau de Adrian N stase,
to i lideri ai sistemului la un moment dat, Traian B sescu s-a confruntat cu fiecare dintre ei
şi a supravie uit. Aceast supravie uire a fost cea care l-a propulsat în situa ia de a fi
considerat solu ia pentru orice form de putere, un soi de „om-opozi ie“ care devine
receptaculul nemul umirilor opiniei publice. În confruntarea cu Petre Roman şi cu Simona
Marinescu pentru preşedin ia PD, Traian B sescu a folosit aceleaşi tactici ca în toate luptele
sale anterioare. A enun at reguli pe care nu le-a respectat, a f cut promisiuni clare, mari şi
tentante, a fost pozitiv, a comunicat des, nu a intrat în polemici cu contracandida ii decât ca

188
urmare a atacurilor acestora, a continuat s se lupte cu PDSR-ul, dând impresia c partidul
de guvern mânt l-ar prefera pe Petre Roman în fruntea PD, şi-a asigurat un cerc de
sus in tori care au vorbit în numele lui şi, nu în ultimul rând, a oferit membrilor PD o
op iune câştig toare. Dup victoria de la congresul partidului, Traian B sescu a transformat
PD în liderul opozi iei din România, iar el a devenit p storul tuturor celor care, din diverse
motive, respingeau PDSR.
Chiar şi cu conducerile schimbate, partidele de opozi ie din România au avut o via
grea în prima jum tate a mandatului PDSR, devenit PSD în vara lui 2001. În primul rând,
vizibilitatea rezultatelor de politic extern – renun area la vize, intrarea în NATO,
încheierea acordului cu Fondul Monetar Interna ional şi avansarea înspre aderarea la
Uniunea European – a condus la consolidarea unui climat de încredere în activitatea
guvernului. Apoi, dezvoltarea unei p ci sociale îndelungate, reducerea semnificativ (cam
de 10 ori) a num rului de conflicte sindicale, lipsa de convulsii politice la nivelul
executivului au contrastat semificativ cu perioada tulbure dintre 1996 şi 2000. În al treilea
rând, PSD-ul a dus în mod constant o politic social îndreptat spre propriul s u electorat
plasat în zona rural , în zona monoindustrial şi mic urban şi caracterizat de o educa ie
medie şi sub medie, de un nivel sc zut al veniturilor şi cu o vârst de peste 50 de ani.
În tot mandatul guvernului N stase s-au luat câteva m suri sociale de tipul ac iunilor
„Cornul şi laptele“, al medicamentelor compensate cu 90%, al calculatoarelor gratuite
pentru copiii din famiile defavorizate, sus inerea cheltuielilor de între inere, alocarea
gratuit de tichete de transport pentru pensionari, sus inerea financiar a agricultorilor etc.,
care au men inut pân în 2004 masa electoral a PSD. Este de remarcat c scorul ob inut în
2004 de PSD a fost practic egal cu cel ob inut în 2000, un rezultat f r precedent în istoria
post-revolu ionar . Erodarea foarte lent a partidului de guvern mânt s-a datorat pe de-o
parte succeselor externe, pe care le-am men ionat deja, grijii pentru propriul electorat şi
aten iei acordate comunic rii institu ionale. Guvernul N stase a fost primul care a ac ionat
dup un plan unitar de imagine, care a folosit echipe de reac ie rapid în domeniul
comunic rii şi care a dezvoltat o rela ie profesionist cu media, şi care a vizat men inerea
unui nivel cât mai ridicat de încredere din partea popula iei.
În acelaşi timp, opozi ia a avut un proces de coagulare foarte lent, marcat de scandaluri
interne şi de fragment ri organiza ionale, de lips de coeren a mesajului sau de mesaje

189
neinteresante pentru opinia public . Deşi domnia lui Traian B sescu începuse în for ,
creşterea PD în inten iile de vot s-a oprit la 10-11%, iar PNL stagna şi el între 7 şi 10%, cu
toate fuziunile prin absorb ie realizate de Valeriu Stoica. Aceasta în condi iile în care PSD
trona undeva la peste 50%, la doi ani dup începutul mandatului.
Lovitura pentru PSD a venit îns din partea lui Ion Iliescu. Aflat în ultimul s u mandat
executiv, Ion Iliescu f cuse câteva gesturi simbolice care p reau de neimaginat în urm cu
câ iva ani. Pacea realizat cu regele Mihai, recunoaşterea meritelor jurnaliştilor de la
Europa Liber , acceptarea existen ei unor greşeli în primul s u mandat au fost paşi care l-au
readus pe Ion Iliescu în prim-planul vie ii politice. De aici, preşedintele a criticat, la început
mai nuan at şi apoi tot mai vehement, existen a unor tendin e de corup ie şi de parvenitism
la nivelul executivului şi al conducerii PSD. În prim vara anului 2002, Ion Iliescu a
intervenit de mai multe ori fie la nivelul întregului guvern, fie la nivelul conducerii unor
ministere, pentru a solicita o mai mare grij în domeniul protec iei sociale (la Ministerul
Economiei şi Resurselor a solicitat o reducere a costurilor facturilor la utilit i, iar la
Ministerul de Finan e a atras aten ia asupra stagn rii veniturilor popula iei).
De asemenea, şi-a manifestat în diverse ocazii publice nemul umirea pentru costul prea
ridicat al vie ii şi pentru nivelul de trai prea sc zut pe care îl avea majoritatea popula iei
României. În aceast direc ie, Ion Iliescu a criticat proiectul de buget pentru anul 2003,
sus inând c are prea pu ine fonduri alocate protec iei sociale şi luptei împotriva s r ciei
extreme din România. La şedin a camerelor reunite ale Parlamentului de la finele anului
2002, Ion Iliescu a atacat în termeni duri „capitalismul de cumetrie“ şi a solicitat
instaurarea unei „terapii de şoc împotriva corup iei“. În emisiuni televizate din aceeaşi
perioad , Ion Iliescu a f cut câteva referiri critice la adresa primului ministru Adrian
N stase, fapt ce a confirmat existen a unor tensiuni între cele dou palate.
Motivul principal al acestei escalad ri f r precedent a fost ini iativa lui Adrian N stase,
sus inut de majoritatea conducerii PSD, de a organiza în prim vara-vara anului 2003
alegeri anticipate. Motivele invocate erau şi de natur electoral , şi de natur politic .
Apari ia lui Theodor Stolojan în fruntea PNL în vara lui 2002, d duse un avânt special
liberalilor şi existau deja informa ii despre o tentativ a lui Stolojan şi B sescu de a realiza
o coali ie anti-PSD. Sondajele indicau în continuare un avans confortabil pentru PSD, dar o
dat cu intrarea în a doua jum tate a mandatului se putea presupune c va gr bi procesul de

190
erodare a încrederii. În al treilea rând, intrarea în NATO, parafat în toamna lui 2002,
l sase în fa a României un singur obiectiv major de politic extern : aderarea la Uniunea
European în ianaurie 2007. De aceea, considerau liderii PSD, era util un ciclu electoral
care s decid o echip al c rei mandat se va termina o dat cu aderarea, astfel încât
procesul de pre-aderare s nu fie întrerupt de o posibil schimbare de putere şi implicit de
echip administrativ . Ion Iliescu nu a cedat în fa a acestor argumente şi, nemul umit de
insisten ele liderilor PSD, a atacat conducerea partidului. Practic, din acel moment, tema
corup iei PSD a devenit un bun public şi principalul cal de b taie al opozi iei şi al societ ii
civile. În campaniile electorale din 2004, opozi ia unit va vorbi practic doar despre
eradicarea corup iei, reuşind s adune în jurul acestei idei o mas electoral relativ egal cu
aceea care se va ralia în jurul PSD şi al ideii de siguran şi protec ie social .
Primul scandal important în domeniul corup iei a fost generat de apari ia la începutul
anului 2002 a unui material pe Internet denumit „Armaghedon“ care vorbea despre situa ia
grav în care se afl armata român în anul decisiv al ader rii la NATO. A urmat apoi o
serie de înc şase „armaghedoane“, cu autori diferi i, dedicate diverselor segmente ale
puterii, dar şi unor oameni de afaceri sau unor grupuri profesionale. Al doilea material
Armaghedon a fost îndreptat împotriva lui Adrian N stase şi con inea sinteze ale unor
materiale ap rute deja în ziare, dar şi date noi cu privire la rela ii de afaceri pe care primul-
ministru le-ar între ine cu diverse personaje din via a public româneasc . Autorul acestui
material a fost identificat ca fiind Mugur Ciuvic , fost şef de cabinet al lui Emil
Constantinescu. Adrian N stase a solicitat Parchetului General s ancheteze acuza iile ce i
se aduceau şi dup câteva luni procurorii stabileau c acuza iile din material nu
corespundeau realit ii. Ulterior, al i demnitari PSD, atât de la nivel central, cât şi local, au
fost acuza i fie de reprezentan i ai partidelor de opozi ie, fie de jurnalişti sau de membri ai
unor organiza ii non-guvernamentale de implicare în cazuri de corup ie. Deşi în majoritatea
cazurilor nu existau probe care s permit o condamnare, atât opinia public intern cât şi
cea interna ional au început s vorbeasc tot mai mult despre extinderea corup iei.
Simultan cu evolu ia pozitiv a indicatorilor economici şi a criteriilor politice, exista o
tot mai accentuat nemul umire intern şi interna ional fa de acest fenomen. Ca r spuns
la num rul tot mai mare de acuza ii venite dinspre opozi ie, dar şi ca urmare a unor cerin e
ale Uniunii Europene, guvernul a implementat în 2003 un pachet de legi anticorup ie. Cele

191
mai vizibile m suri au fost înfiin area Parchetului Na ional Anticorup ie, stabilirea
criteriilor de incompatibilitate între func iile publice şi anumite activit i din domeniul
afacerilor şi publicarea anual a averii demnitarilor. Aceste m suri au stimulat dezbaterea
despre corup ie în spa iul opiniei publice şi transformarea acestei teme într-un punct central
de interes. Sondajele de opinie realizate de toate institutele importante din România au
indicat apari ia acestei teme în aten ia popula iei şi creşterea ponderii ei pân în 2004, când
a devenit la un moment dat cel mai important subiect al agendei.
Realizarea Alian ei D.A. PNL-PD, în toamna lui 2003, a însemnat deschiderea efectiv a
luptei electorale în România. Dac în momentul lans rii ideii de alian , în toamna lui 2002,
cele dou partide erau relativ egale, în jurul valorii de 10-12%, dup un an PNL se afla la
18-20%, iar PD stagna la 10-12%. Apari ia lui Theodor Stolojan a transformat PNL în
principala for de opozi ie şi a estompat r zboiul personal dus de Traian B sescu cu PSD.
Şi la nivel organiza ional, PNL a cunoscut o perioad de înt rire şi de consolidare, în timp
ce PD a pierdut parlamentari importan i (Petre Roman, Bogdan Niculescu Duv z,
Alexandru Sassu, Simona Marinescu), primari, viceprimari şi consilieri locali, precum şi
segmente semnificative din organiza ii jude ene sau municipale. Deşi la nivel na ional,
presta ia lui Traian B sescu era considerat neatractiv , b t lia sa din Bucureşti cu
reprezentan ii PSD din Consiliul Municipal era sus inut de locuitorii Capitalei.
R zboiul de gheril a lui Traian B sescu s-a transformat într-o confruntare deschis
atunci când primarul general a ini iat o campanie de strângere de semn turi de la
bucureşteni pentru deblocarea fondurilor BEI şi BERD şi pentru realizarea unor proiecte de
infrastructur în capital . În acelaşi timp, aceast campanie viza şi lupta primarului general
împotriva limit rii drastice a ac iunilor sale de c tre Consiliul General al Capitalei.
Campania s-a realizat folosindu-se spoturi radio de informare, întâlniri între Traian B sescu
şi al i sus in tori ai s i din Prim ria Capitalei şi cet eni, afişe, bannere şi direct mail,
precum şi prin dislocarea a câteva sute de membri PD pentru opera iunea propriu-zis de
strângere de semn turi. Sloganul folosit, „Spune DA! Semneaz pentru Bucureşti!“, a
eludat o bun parte din mobilul enun at al campaniei. Pe strad cet enii erau întreba i dac
doresc s fie îmbun t ite condi iile de trafic, infrastructura Capitalei şi sistemul de
contorizare şi nu erau pomenite, în fapt, proiectele care generaser conflictul. Campania în
sine nu a avut efecte legale, ci doar în plan de imagine. Traian B sescu a ob inut o mai bun

192
vizibilitate a sa şi a r zboiului s u administrativ cu PSD şi a transformat acest conflict într-
o lupt politic . Cele câteva sute de mii de semn turi ob inute au fost o victorie real pentru
primarul Capitalei, care şi-a putut continua ac iunile, având deja un dovedit suport popular.
Simultan cu aceast ac iune de rela ii publice, Traian B sescu şi-a continuat r zboiul politic
for ând o întâlnire cu Ion Iliescu şi cu reprezentan ii PSD Bucureşti în care s discute
proiectele şi situa ia creditelor. Deşi ambele tabere s-au angajat s se sus in reciproc şi s
nu mai genereze conflicte, nici una nu a respectat angajamentul, confruntarea durând pân
la alegerile locale din vara anului 2004.
Referendumul organizat în toamna anului 2003 pentru aprobarea noii Constitu ii a fost o
repeti ie general pentru anul electoral 2004 şi un prilej de a fi verificate for a organiza iilor
şi reac ia opiniei publice la semnalele date de diferite partide. Guvernul a organizat un
program de informare asupra temelor din Constitu ie şi de motivare a prezen ei la
referendum axat pe testimoniale ale celebrit ilor momentului din diverse domenii de
activitate. Foarte vizibil şi bine lucrat din punct de vedere artistic, programul de comunicare
nu a acoperit bine dimensiunea informativ , foarte mul i cet eni neaflând care sunt cele
mai importante modific ri aduse Legii Fundamentale. Deşi votat în Parlament de toate
partidele, mai pu in de PRM, noua Constitu ie a devenit un nou câmp de lupt politic .
PNL şi PD au sus inut tacit neparticiparea la referendum, în timp ce PSD şi-a mobilizat
toate filialele pentru realizarea procentului de participare de 50% din totalul popula iei cu
drept de vot. În chiar seara celei de-a doua zile de vot a Constitu iei, liderii Alian ei cereau
demisia guvernului, ca urmare a neîndeplinirii baremului de participare de 50% necesar
adopt rii noii Constitu ii, pentru ca a doua zi s lansese ideea fraud rii procesului de vot.
Traian B sescu afirma c numai 44% din totalul popula iei se prezentase, de fapt, la vot.
Aceeaşi tehnic de contestare a autenticit ii şi corectitudinii votului va fi folosit de
Alian şi la alegerile locale şi la cele generale din anul 2004. Luni, 20 octombrie, dup
num rarea rezultatelor referendumului care confirma adoptarea Constitu iei, PSD-ul d dea
înc o lovitur de imagine, anun ând demisiile celor trei miniştri contesta i de opozi ie şi de
societatea civil . Ministrul S n t ii, Mircea Beuran, fusese acuzat de plagierea unor
ghiduri medicale americane şi fran uzeşti, ministrul Integr rii Europene, Hildegard Puwak,
fusese acuzat de gestiunea incorect a unor fonduri Phare într-o firm în care erau
implica i membri ai familiei sale, şi Secretarul general al Guvernului, Şerban Mih ilescu,

193
era acuzat de corup ie în condi iile în care doi dintre consilierii s i fuseser implica i în
cazuri de luare de mit şi de trafic de influen . La S n tate, un sector foarte delicat şi cu o
mare reflectare social , guvernul l-a numit interimar pe Ionel Bl nculescu, ministrul
Controlului inducând astfel ideea c problemele din acea zon nu in de incapacitate, ci de
reavoin şi ilegalitate. Ionel Bl nculescu a operat 45 de zile ca ministru al S n t ii,
perioad în care a provocat demisiile mai multor directori de spitale şi a prezentat opiniei
publice rapoarte cu privire la modul fraudulos în care fuseser cheltui i banii din domeniu.
A organizat conferin e de pres la intervale scurte de timp şi şi-a înso it declara iile cu
materiale scrise, grafice şi tabele. Considerat de majoritatea popula iei cea mai slab
verig a guvern rii, percep ia asupra S n t ii s-a modificat ca urmare a ac iunilor de
control şi de comunicare realizate de ministrul interimar. Urmaşul s u la conducerea
ministerului, Ovidiu Brânzan, a avut mult mai pu ine contest ri şi crize comparativ cu
predecesorii s i.
Anul electoral 2004 a prins PSD-ul singur la guvernare (PUR-ul p r sise coali ia în
2003), dar beneficiind, în continuare, de sus inerea UDMR şi de o majoritate generat de
numeroase derapaje ale unor parlamentari din celelalte partide. La nivel local, acelaşi
traseism politic adusese PSD în situa ia de a avea peste 80% din primarii din România. În
sondaje, se afla în jurul valorii de 40-44%, în timp ce principalul contracandidat, Alian a
DA, nu dep şea 30%. Criza din interiorul partidului care generase plecarea lui Cozmin
Guş spre societatea civil şi apoi spre PD se stinsese, iar ciocnirile între cele dou palate
se reduseser ca num r şi ca intensitate. Partidul de guvern mânt p rea de neclintit în
drumul s u spre un nou mandat. Lovitura a sosit de unde se aştepta mai pu in, respectiv din
exterior. Timp de dou luni, România a fost zguduit de scadalul adop iilor declanşat de
europarlamentarul liberal Emma Nicholson şi de europarlamentarul popular Arie
Oostlander. Instantaneu, liderii PNL şi PD se lipesc de aceast tem şi Traian B sescu
deschide lista acuza iilor care vor face carier în anul 2004, sus inând c o serie de înal i
func ionari europeni şi din SUA au f cut lobby pe lâng Guvernul României pentru
realizarea de adop ii. De asemenea, el sus ine c un num r de tineri din România au fost
trimişi în Occident fie pentru re ele de prostitu ie, fie pentru b nci de organe. Somat s
prezinte dovezi pentru aceste acuza ii, primarul capitalei nu r spunde. Emma Nicholson
anun c ia în calcul suspendarea negocierilor pentru România din cauza acestei probleme.

194
Grupurile parlamentare din Parlamentul European reac ioneaz diferit la aceast propunere.
Un reprezentant al socialiştilor declar c este uimit de lipsa de solidaritate a clasei politice
româneşti fa de subiecte de interes na ional. Brusc, acest subiect se stinge, fiind înlocuit
cu declara ia lui Gunter Verheugen, care solicit guvernului de la Bucureşti s se ocupe de
„peştii cei mari“ din zona corup iei. Apar zvonuri cu privire la existen a unor liste negre
întocmite de Bruxelles în care figureaz politicieni şi oameni de afaceri autohtoni care ar
trebui s fie aresta i.
Semnarea acordului de construc ie a autostradei Braşov-Borş cu superconcernul
american Bechtel declanşeaz un nou scandal, alimentat de presa european şi sus inut de
liderii Alian ei. Aceştia anun c , dac vor veni la putere, vor suspenda acest contract.
Apropierea alegerilor locale determin o dinamizare a agendei politice şi o polarizare a
subiectelor agendei publice. Alian a D.A. decide s nu candideze pe liste comune decât în
Cluj şi Bucureşti. Scorul ob inut de cele dou partide la locale va deveni un criteriu de
realizare a listelor comune la alegerile parlamentare. PSD decide eliminarea de pe liste a
nou „baroni locali“, printre care şi celebrul Nicolae Mischie din jude ul Gorj. Cozmin
Guş din partea PD şi mai mul i lideri ai societ ii civile printre care Renate Weber, Monica
Macovei, Cristian Pârvulescu, Aurelian Pavelescu acuz PSD de inten ia de a falsifica
alegerile. Guvernul solicit dovezi pentru acuza ii, r spunsul se refer la precedentul creat
la referendum. Aproape simultan cu începerea campaniei electorale este arestat liderul
MISA, Gregorian Bivolaru, şi opinia public afl c acesta este fratele lui Gabriel Bivolaru,
fost deputat PSD, aflat în închisoare pentru ilegalit i financiare. Tot în aceast perioad ia
amploare conflictul dintre Traian B sescu şi Biserica Ortodox pe tema Catedralei
Neamului. Traian B sescu nu este de acord cu amplasarea edificiului în Parcul Carol, în
locul mausoleului activiştilor comunişti. Bazându-se din nou pe societatea civil , Traian
B sescu organizeaz o serie de manifest ri ale popula iei împotriva amplas rii catedralei şi,
uneori, chiar împotriva construirii acesteia.
Campania local a fost şi în 2004 principalul barometru al alegerilor generale.
Tendin ele de la locale fuseser întodeauna respectate şi la generale. În 2004, s-au ad ugat
câ iva factori suplimentari care au ridicat şi mai mult miza localelor. Candidatura lui Traian
B sescu la Bucureşti din postura de co-preşedinte al opozi iei a fost un test al mobiliz rii
electoratului fidel liderului PD în chiar cel mai important fief al s u. În al doilea rând, PSD

195
arunc în joc dou personaje „grele“ din conducerea partidului, Mircea Geoan , ministrul
de externe şi Ioan Rus, ministrul de interne, pentru prim riile din Bucureşti, respectiv Cluj.
Aşa cum au interpretat mai mul i observatori, PSD a încercat prin aceast manevr s
câştige alegerile generale din prim var . O înfrângere a lui B sescu la Bucureşti şi a lui
Funar şi Boc la Cluj ar fi însemnat suprema ia indubitabil a PSD-ului şi ar fi şubrezit
foarte mult pozi ia lui Traian B sescu şi a PD în interiorul Alian ei.
Campania electoral din Bucureşti a avut o influen puternic asupra modului în care au
fost percepu i candida ii din toat ara. La Bucureşti s-au confruntat liderul opozi iei şi
primarul în func ie, Traian B sescu, respectiv ministrul de externe Mircea Geoan . În
condi iile în care marea majoritate a spa iului de publicitate electoral din presa central era
ocupat de mesajele candida ilor pentru func ia de primar al Capitalei, aleg torii din alte
localit i au votat politic în func ie de presta ia electoral de la Bucureşti. Efectul de
iradiere a popularit ii candidatului la prim ria Bucureştiului a fost extins prin desemnarea
unor lideri politici cu notorietate în câteva mari oraşe. Un exemplu elocvent a fost cazul
celui mai mare oraş al Transilvaniei, Cluj-Napoca. Succesul opozi iei în cele dou oraşe,
dar şi în alte localit i mari a creat impresia c partidul de guvern mânt a pierdut alegerile
locale, cu toate c a ob inut rezultate bune la nivelul întregii ri, precum şi în câteva oraşe
foarte mari (Iaşi, Constan a, Gala i, Craiova, Ploieşti).
Principalele sondaje au definit temerile popula iei şi temele de discu ie în campania
electoral . Aici trebuie f cut o distinc ie. Popula ia a avut o agend diferit de agenda
media şi de agenda partidelor. Pentru mass media, principalele teme au fost corup ia şi lipsa
de eficien a administra iei (dominat în momentul alegerilor de PSD). Pentru popula ie,
principalele probleme au fost legate de via a oamenilor şi mai pu in de func ionarea
statului. Partidele au oscilat între aceste teme. Una dintre marile victorii ale Alian ei a fost
consacrarea temei corup iei ca subiect de prim m rime, comparabil cu asisten a social sau
cu buna gestionare a treburilor localit ilor. S-a discutat prea pu in despre planurile de viitor
ale candida ilor în ceea ce priveşte localitatea pentru care candidau şi mult mai mult despre
existen a sau non-existen a corup iei.
Cheia de interpretare a succesului mesajului opozi iei în campania local se afl nu atât
în con inutul sau în mijloacele concrete utilizate în campanie, cât mai ales în decizia de
pozi ionare. Ini iativa de pozi ionare a principalelor for e politice în prim vara anului 2004

196
a apar inut Alian ei D.A., care a definit situa ia electoral nu ca pe o confruntare între dou
partide, ci ca pe o lupt între un partid (Alian a D.A.) şi un sistem corupt. Una dintre c ile
cele mai eficiente de impunere a acestei disjunc ii a fost personalizarea puternic a
confrunt rii politice şi în special a adversarului: PSD a fost redus la imaginea baronilor
locali. Acest lucru a fost posibil prin trei categorii de instrumente de campanie: mesajele
propriu-zise, transmise de liderii centrali şi locali ai Alian ei, analize şi comentarii de pres
ale principalelor voci de opozi ie ale societ ii civile, şi produse de campanie propriu-zise
(cel mai important dintre acestea fiind o machet de pres cu un mesaj semnat de
copreşedintele Alian ei, Theodor Stolojan, care îndemna popula ia s voteze împotriva
baronilor).
Succesul lui Traian B sescu în alegeri a depins, în mare m sur , de respectarea acestei
pozi ion ri, ca lider anti-corup ie. El se opunea pe sine (o persoan care îşi asuma merite
excep ionale) unui întreg mecanism de partid (PSD).
Campania lui Traian B sescu s-a construit pe dou tipuri de contradic ii:
Contradicţia „lider/echipă“. Principala resurs a campaniei Alian ei era persoana lui
Traian B sescu. Totuşi, o component important a campaniei pentru Bucureşti a fost ideea
de echip . Constituit din propunerile sale pentru prim riile de sector ale Capitalei, echipa
era alc tuit din persoane aproape complet necunoscute, în privin a c rora B sescu
„garanta“ şi cerea cet enilor un vot de încredere „în alb“.
Contradicţia campaniilor simultane. Conştient de nevoia de a capta electoratul printr-un
mesaj grav, dar în acelaşi timp de a-şi reconfirma stilul consacrat (definit printr-o
comunicare „colorat “, cu accente surprinz toare), B sescu a recurs la un dublu limbaj,
caracterizat prin agresivitate şi elemente de culoare în produsele de campanie, dar în acelaşi
timp prin seriozitate şi chiar diploma ie în emisiunile televizate şi în unele clipuri
electorale. Materialele de campanie ale liderului Alian ei a fost toate marcate de simbolul
ardeiului iute, un desen menit s reprezinte principala sa calitate, aceea de incomodare a
sistemului. În acelaşi timp îns , materialele video, dar şi discursul s u la TV au fost
dominate de mesaje referitoare la viitoarele sale proiecte pentru capital , tehnice, aplicate şi
foarte concrete.
Un alt element de risc inclus în logica de campanie a fost plusarea, prin cerin a adresat
electoratului de a acorda votul nu numai lui, ci şi echipei sale (primarii de sector şi consiliul

197
local). Cu un slogan deosebit de curajos, „Totul sau nimic“, B sescu a adresat
bucureştenilor cerin a expres de a-i oferi toate instrumentele ac iunii administrative
eficiente: „Singur fac mult. Cu un consiliu fac Totul“. Ineditul situa iei const , desigur, în
faptul c un candidat cere, în loc s ofere, ceea ce în mod normal în politic este o strategie
perdant ; nu am avut îns de a face cu un candidat normal şi nici cu o situa ie normal : cel
care f cea un asemenea gest f r precedent era un personaj de mare popularitate, lipsit de
un rival puternic în aceast curs , beneficiind de circumstan e politice excep ionale.
Rivalul care nu s-a ridicat la în l imea sa – Mircea Geoan – nici nu a fost, de altfel,
tratat de candidatul Alian ei ca un rival real. Intrarea în cursa pentru prim ria Capitalei în
ultimul moment a popularului ministru de externe Mircea Geoan s-a dovedit o mişcare
necâştig toare. Sondajele de dinainte de momentul alegerilor au ar tat c Traian B sescu va
câştiga din primul tur, lucru confirmat de rezultatul final al votului. Faptul c Geoan a fost
trimis târziu în lupt s-a v zut mai ales în tonul general al campaniei. Produsele de
advertising, deşi bine concepute din punct de vedere tehnic, au fost insuficient elaborate şi
diversificate ca mesaj. Ele nu au transmis elemente de fond, un proiect al candidatului
Mircea Geoan pentru Bucureşti. Campania lui Mircea Geoan nu s-a remarcat prin nici o
pat de culoare şi a apelat prea pu in la mijloace de comunicare neconven ionale. Prin
compara ie, campania lui Traian B sescu a fost mult mai dinamic şi a punctat prin
utilizarea puternic a Internetului, unde a de inut practic monopolul, captând astfel simpatia
tinerilor. O decizie strategic relativ inexplicabil a fost aceea de a decupla campania lui
Mircea Geoan de cea a primarilor de sector ai PSD. Aceştia se puteau constitui într-o
echip cunoscut de cet eni care s contracareze echipa inexistent a lui Traian B sescu.
Primarii de sector ai PSD au propus o campanie integrat , bazat pe realiz rile lor şi pe
proiectele de viitor pentru fiecare dintre sectoarele lor. Acestei campanii i-a lipsit îns
purt torul central de mesaj, Mircea Geoan în acest caz, care a evoluat mai mult singur şi
cu un mesaj distinct de mesajul campaniilor de sector.
Deşi mai mult de trei sferturi din durata campaniei, primarii PSD de sector au avut un
avans considerabil fa de contracandida ii lor din Alian , ultimele zile au impus mesajul
lui Traian B sescu, „totul sau nimic“, şi au determinat r sturnarea votului din Bucureşti.
Surpriza a fost major , în condi iile în care în anumite sectoare (4, 6 şi chiar şi 1)
notorietatea candida ilor vota i a fost inferioar procentului de voturi primite. Au fost

198
identificate numeroase cazuri în care cet enii nici m car nu ştiau numele candidatului
votat. Ştiau doar c este în aceeaşi tab r cu Traian B sescu. Confrunt rile televizate între
competitori au avut o singur linie: reprezentan ii PSD vorbeau despre proiecte trecute şi
viitoare, în timp ce reprezentan ii Alian ei vorbeau exclusiv despre corup ie. Este de
notorietate acuza lansat împotriva primarului PSD din sectorul 2 c locuieşte într-un
apartament dintr-un bloc care are interfon, ceea ce se constituia în dovada averilor ilicite
strânse.
Rezultatul din Bucureşti a fost relativ previzibil. Traian B sescu avea o rat imbatabil
de aprobare a activit ii sale de primar general. Mai mult de 70% dintre bucureşteni
considerau c a f cut o treab bun în fruntea prim riei. Apari ia lui Mircea Geoan , cu o
rat similar de aprobare ca ministru de externe, a dezechilibrat la un moment dat pozi ia
lui Traian B sescu, dar acesta din urm a avut o campanie mai adecvat spiritului
bucureştean şi a reuşit s aduc aminte votan ilor c Mircea Geoan , deşi un personaj
respectat, este parte a PSD. În afar de principalii competitori pentru prim ria Capitalei
României, au intrat în curs mai mul i candida i f r şans . Aceştia au avut un rol important
în decredibilizarea lui Mircea Geoan . Astfel, în loc s -şi concentreze atacurile la adresa
primarului în func ie – Traian B sescu – cel care reprezenta puterea în administra ia
Bucureştiului, au preferat s -şi îndrepte tirurile înspre Mircea Geoan (scopul celorlal i
concuren i fiind acela de a provoca un num r cât mai mare de daune imaginii generale a
partidului aflat la putere).
În afara PSD şi a Alian ei PNL-PD, celelalte partide au avut campanii simple şi chiar
destul de neprofesionist realizate. Lipsa unor campanii de calitate nu a însemnat îns şi
absen a rezultatelor. Un exemplu poate fi cel al PUR, care a avut rezultate relativ bune în
multe zone, deşi campania sa în sine a fost chiar comic (au existat materiale promo ionale
de tip comercial ieftin, care sugerau atât lips de inspira ie, cât şi lips de adecvare). PUR a
captat, prin pozi ionare, un electorat nemul umit de partidul de guvern mânt, care nu ar fi
fost dispus s mearg în zona dreptei. O idee interesant a celor de la PUR a fost folosirea
în campania pentru Bucureşti exclusiv a candida ilor femei. Dar numai la sectorul 1 vedeta
de televiziune Mona Nicolici a reuşit un scor bun, mult peste media partidului, datorit
notoriet ii cu care a intrat în curs , dar şi datorit unei presta ii foarte conving toare şi a
obişnuin ei de a ap rea la televizor.

199
 Una dintre concluziile majore care s-au degajat din aceast campanie, concluzie de care
PSD va ine seama în vara lui 2004 şi în deciziile luate pentru alegerile generale, a fost
aceea c toate partidele care intr în lupt atac PSD-ul dintr-un singur motiv: corup ia. În
toate dezbaterile de la Bucureşti, candidatul PSD a fost confruntat cu patru-cinci candida i
ostili de la toate celelalte partide. Acelaşi lucru a fost evident şi în ar , unde PSD a pierdut
alegerile în majoritatea oraşelor mari şi le-a câştigat în majoritatea oraşelor mici şi a
comunelor.
Victoria Alian ei în alegerile locale a surprins întreaga scen politic na ional , dar dup
toate aparen ele, cel mai tare i-a surprins chiar pe cei din PNL şi PD. Astfel se explic
stagnarea total care a urmat acestui rezultat favorabil, stagnare care a permis PSD ca
numai în dou luni s r stoarne din nou sondajele. În România, din 1996 încoace, partidul
care se afla la guvernare a pierdut şi localele, şi generalele. Or în 2004, PSD, deşi a pierdut
alegerile locale la o diferen de 1, 3% fa de principala for de opozi ie, a ob inut un scor
mai bun decât cel ob inut de PDSR în 2000, atunci când acest partid câştiga alegerile. De
asemenea, în Bucureşti, PSD a reuşit s -şi conserve doi primari de sector, chiar dac unul
(Dan Marian Vanghelie) prin mijloace mai pu in ortodoxe. Euforia care a cuprins
conducerea Alian ei dup rezultatul de la locale s-a concretizat printr-o multitudine de
atitudini triumfaliste ale unor personaje politice şi prin continuarea mesajului anticorup ie
folosit şi în timpul campaniei electorale.
Campania se terminase îns şi cet enii aşteptau s vad noua for politic , dup toate
aparen ele câştig toare, la lucru. Or tot ce au v zut a fost acelaşi partid de opozi ie care
st tea pe margine şi critica puterea. Deruta PSD a durat foarte pu in şi primele m suri luate
de conducerea acestuia au fost de natur s readuc partidul în prim-plan. A fost decis
suspendarea conducerii existente şi înlocuirea acesteia cu un nou organism de conducere,
format din oameni mai pu in expuşi şi mai pu in afla i în vizorul presei. A fost anun at o
competi ie intern pentru ocuparea posturilor de senatori şi deputa i, competi ie în care
votul urma s fie dat de membrii PSD. A fost înfiin at o Comisie de Integritate care s
analizeze candidaturile pe listele PSD şi eventualele contesta ii depuse. Au fost for ate mai
multe demisii ale unor lideri de organiza ii jude ene sau municipale. A fost lansat
programul politic „Noul PSD“, care viza explicarea schimb rilor din partidul de
guvern mânt. Simultan cu toate aceste m suri, preşedintele PSD Adrian N stase a

200
întreprins un turneu în peste 20 de jude e, în timpul c ruia, neînso it de pres , de g rzi şi de
activul de partid, s-a întâlnit în special cu pensionari, rani şi muncitori. Pe toat durata
verii, prima pagin a presei na ionale sau locale a fost ocupat în majoritate de PSD cu ştiri
în principiu pozitive. Pe 5 septembrie, când au avut loc alegerile preliminare în PSD, acesta
conducea în sondaje cu 6-8%.
Ultimul pas al strategiei de var a PSD a fost formarea Uniunii Na ionale PSD+PUR şi
lansarea acesteia în luna septembrie. Deşi criticat de unii lideri ai PSD din cauza ofertei
foarte generoase f cute c tre umanişti, aceast uniune a scos PSD din izolare şi a redus
virulen a atacurilor Antenei 1 împotriva partidului de guvern mânt. Ca reac ie la aceast
alian electoral , mai multe filiale PUR trec la PNL sau la PD. Cel mai important salt este
realizat de primarul umanist al Bac ului, Romeo Stavarache. Pe 17 august, în comuna
sucevean M lini, locul naşterii lui Nicolae Labiş, Adrian N stase îşi anun candidatura la
preşedin ia României, completând astfel lista principalilor actori ai competi iei. În cursa
preziden ial se afl înscrişi Theodor Stolojan din partea Alian ei D.A., Codru Şereş din
partea PUR, Corneliu Vadim Tudor din partea PRM şi Marko Bela din partea UDMR. Ca
urmare a semn rii protocolului de constituire a Uniunii Na ionale PSD+PUR, Codru Şereş
se retrage din curs şi este nominalizat ca viceprim-ministru al viitoarei coali ii
guvernamentale. De asemenea, Mircea Geoan este lansat în tandem cu Adrian N stase ca
prim-ministru al viitorului guvern PSD+PUR. Campania de promovare a alegerilor
preliminare din PSD a utilizat spoturi televizate şi la radio şi print-uri în pres . Vizibilitatea
ei a fost m rit şi de num rul important de articole ap rute în ziare şi de lu rile de pozi ie
ale liderilor PSD. Alegerile propriu-zise s-au organizat neunitar, fapt generat atât de lipsa
logisticii, cât şi de timpul scurt disponibil pentru organizare. În unele organiza ii s-a votat
pe calculator, în altele s-a votat cu urne. Rezultatele finale au fost contestate de cei învinşi
şi salutate de câştig tori. Media a descoperit mai multe nereguli în diverse organiza ii. De
altfel, conducerea PSD a decis repetarea alegerilor în anumite locuri. O reac ie nefavorabil
a ap rut atunci când s-a constatat c nu s-a inut seama peste tot de rezultate şi c au existat
personaje respinse de membrii de partid care au fost impuse de la centru. De asemenea,
apari ia PUR a generat o nou alocare a locurilor în func ie de protocolul semnat de cele
dou partide. Alegerile preliminare au contribuit la revenirea PSD dup rezultatele din luna
iunie, dar marea schimbare de imagine nu s-a produs, tocmai din cauza nerespect rii

201
rezultatelor din 5 septembrie. Oricât pare de ciudat, în toat aceast perioad Alian a PNL-
PD nu a întreprins nimic la nivelul comunic rii publice.
Societatea civil a ac ionat îns atacând ideea alegerilor preliminare din PSD şi lansând,
din nou, prin Cristian Pârvulescu, ideea inten iei de fraudare a alegerilor de c tre partidul de
guvern mânt. Centrul de Jurnalism Independent atac atribuirea publicit ii
guvernamentale în presa scris , iar ProDemocra ia analizeaz critic dimensiunile
cheltuielilor de campanie ale PSD în alegerile locale. Este lansat de mai multe
personalit i ale societ ii civile o list cu „101 dalma ieni“ din interiorul PSD, persoane
care nu ar avea c derea moral s candideze în alegeri. Aceast opera iune va fi continuat
de Coali ia pentru un Parlament Curat pe toat durata campaniei electorale. Alina Mungiu,
Monica Macovei şi al ii vor insista asupra incompatibilit ii dintre statutul de parlamentar,
la care aspira o parte dintre candida i, şi acuzele de corup ie existente împotriva lor.
Majoritatea acestora erau din Uniunea Na ional PSD+PUR, iar acuzele erau, în marea lor
majoritate, tot materiale ap rute în media. În mijlocul acestei confrunt ri tot mai violente
între societatea civil şi PSD, îşi face tot mai sim it prezen a zvonul cu privire la înlocuirea
lui Theodor Stolojan cu Traian B sescu. Acesta din urm neag vehement aceast ipotez
pe 16 septembrie, pentru ca trei s pt mâni mai târziu s participe al turi de Stolojan la o
conferin extraordinar de pres în care preşedintele PNL anun c se retrage pe motiv de
boal . Traian B sescu izbucneşte în plâns în fa a camerelor şi-i promite lui Theodor
Stolojan c va face tot ce este posibil ca eforturile sale s fie continuate. Media primeşte cu
scepticism mesajul şi pune la îndoial atât boala lui Theodor Stolojan, cât şi sinceritatea
lacrimilor lui Traian B sescu. A doua zi, în alt conferin de pres , liderul PD anun c
Stolojan nu este, de fapt, bolnav şi c a p r sit lupta politic din cauza şantajului la care a
fost supus de c tre PSD.
Dup acalmia politic generat de non-combat-ul Alian ei D.A., o dat cu intrarea lui
Traian B sescu în curs se declanşeaz un adev rat val de violen e comunica ionale din
ambele tabere şi din afara lor. Mugur Ciuvic scoate la iveal un document care, din
punctul s u de vedere, demonstra apartenen a lui Traian B sescu la fosta Securitate.
Aproape instantaneu, Mircea Dinescu îl acuz pe Adrian N stase de colaborare cu
Securitatea, iar Evenimentul zilei sus ine c mama lui Adrian N stase are leg turi cu clanul
C m tarilor. Sunt publicate materiale despre vila lui Traian B sescu, despre magazinul de

202
ig ri al fiicei sale, dar şi despre sora lui Adrian N stase sau despre terenul din Zambaccian
al familiei N stase. În chiar debutul campaniei electorale, Traian B sescu îl acuz pe
primul-ministru francez c a venit în România „s -şi ia tainul“. Va continua cu atacuri la
adresa altor demnitari europeni, dar şi la adresa guvernului de la Bucureşti, acuzat v îşi
construieşte imaginea interna ional prin contracte de lucr ri publice atribuite f r licita ie.
Polarizarea extrem a spa iului politic românesc înainte de campania electoral a dus
practic la o confruntare între dou tendin e: cea a schimb rii cu orice pre , al c rei
sus in tor era Traian B sescu şi al c rei motor era lupta împotriva corup iei, şi cea a
continuit ii, al c rei sus in tor era Adrian N stase şi al c rei motor erau siguran a şi
stabilitatea. În mare parte, campania electoral a fost dus de cele dou tabere cu mijloace
relativ similare şi, în principiu, conven ionale. În plus, Alian a a avut de partea ei segmente
masive din societatea civil , care au întreprins ac iuni individuale, neintegrate în strategia
de campanie politic , dar cu o finalitate în segmentul direc ion rii voturilor. Fie c vorbim
de sus inerea continu a ideii fraud rii alegerilor, fie c vorbim de campania Coali iei
pentru un Parlament Curat, fie c vorbim de ini iativele altor ONG-uri vizând libertatea
presei sau lupta împotriva corup iei, toate au condus la crearea unui al doilea front
comunica ional c ruia PSD nu i-a putut r spunde decât cu mijloace politice sau electorale.
Orice confruntare dintre un om politic din PSD şi un reprezentant neangajat al societ ii
civile aducea deservicii omului politic. Cu toate acestea, lipsa unui program economic
credibil şi a unor oameni capabili s explice viziunea Alian ei în alte domenii de activitate
decât lupta anticorup ie a dus la victoria în alegeri a Uniunii PSD+PUR cu aproape 6%
avans.
Ca urmare a excelentei pre-campanii din perioada de dup alegerile locale, Partidul
Social Democrat a inversat tendin a favorabil Alian ei D.A. şi a întrat în campania pentru
alegerile parlamentare din postura de favorit. Acest lucru a fost confirmat de toate
institutele de sondare a opiniei publice. În România a existat, pân acum, o strâns leg tur
între campania parlamentar şi cea preziden ial , în sensul c o parte însemnat a efortului
de comunicare al campaniei parlamentare a fost concentrat pe candidatul la preşedin ie.
Aceast tradi ie a fost confirmat şi la alegerile din noiembrie 2004. Ambii competitori
majori au avut rolul de vector principal de comunicare şi au încurajat votul pentru partid.
Leg tura a fost mai puternic în cazul campaniei Alian ei D.A. din dou motive: lipsa

203
resurselor a impus o concentrare a lor pe candidatul la preşedin ie, iar carisma acestuia din
urm a ajutat la creşterea rezultatului la alegerile parlamentare. Mesajul pozitiv a fost destul
de pu in promovat, fiind preferat cu prec dere de partidul aflat la putere. Alian a PNL-PD a
optat pentru sus inerea unui mesaj mai degrab negativ, chiar şi la televiziuni. PSD a vrut
s scoat în eviden realiz rile din timpul mandatului, mesajul social foarte puternic,
descrierea propriei echipe. Având în spate rezultate de guvernare bune, PSD a ajuns s
monopolizeze discursul pozitiv, l sând opozi ia f r solu ii. Singurul element concret
constructiv al Alian ei a fost o propunere de reform fiscal , pe linie liberal , controversat
îns la nivelul percep iei populare. În ceea ce priveşte promovarea propriilor candida i,
ambele forma iuni au avut un mesaj pozitiv, fiind interesant construc ia de echip pe trei
genera ii a PSD (Iliescu, N stase, Geoan ).
2004 a fost anul cu cea mai puternic şi mai virulent campanie negativ din ultimii 15
ani. Reglement rile care interziceau campania electoral negativ în audio-vizual au condus
la o mare creativitate pentru mijloacele alternative: afişe, fluturaşi, panouri, elemente de
discurs, articole de pres , acuza ii-şoc, dezv luiri şi mai ales o avalanş de produse de
publicitate negativ (spoturi mpg, montaje fotografice, documente pps, anecdote, sloganuri
etc.) care au circulat pe Internet şi prin intermediul re elelor de telefonie mobil . Dup
campanie, majoritatea acuza iilor au disp rut şi elementul penal a fost eludat prin scuze mai
mult sau mai pu in directe. Efectul asupra electoratului a existat îns , mai ales c nu au
existat mijloace directe de contracarare eficient a atacurilor. Majoritatea atacurilor au fost
sus inute în teritoriu şi mai pu in în mass media centrale. Discursurile şi întâlnirile fa -în-
fa au fost momentele în care s-au lansat cele mai multe atacuri.
Campania negativ a PSD s-a concentrat pe dou linii majore de atac: lipsa de echip şi
de competen e a Alian ei D.A. în contextul sensibil creat de proximitatea ader rii la
Uniunea European pe 1 ianuarie 2007, şi asocierea cu rezultatele proaste ale guvern rii din
perioada 1997–2000 la care au participat cele dou partide ale Alian ei D.A.
La aceste atacuri au fost ad ugate campanii puternice de speculare şi promovare a
gafelor f cute de Traian B sescu. Este vorba de teme noi, provocate în campanie
(sus inerea c s toriilor între homosexuali într-o ar cu 90% ortodocşi, criticarea dur a
Bisericii, ignorarea explicit a electoratului rural şi a celui asistat, care a fost chiar jignit).
Aceste gafe au fost decisive pentru sc derea Alian ei D.A. şi pentru pierderea alegerilor.

204
 În ceea ce priveşte campania negativ a Alian ei D.A., ea s-a concentrat pe acuza iile de
corup ie aduse unor reprezentan i ai PSD, pe exacerbarea dimensiunii s r ciei din ar şi pe
atacuri la persoan . Au fost realizate şi „dezv luiri“ despre familia candidatului la
preşedin ie al PSD şi specula ii despre homosexualitatea acestuia.
Un alt caz special de campanie negativ a fost ideea fraud rii alegerilor, care a fost
dezvoltat de Alian şi de B sescu dup anun area pierderii alegerilor parlamentare.
Mizând pe un efect similar cu Ucraina, B sescu a cerut reluarea alegerilor, chiar dac nu a
prezentat nici o dovad şi nici nu a fost sus inut de institu iile interna ionale (OSCE, UE).
Scandalul s u a generat îns vizibilitate şi mobilizare pentru electoratul Alian ei. Campania
pentru turul doi a început deci cu un mare avantaj pentru B sescu (N stase trebuia s
justifice modul în care a organizat alegerile).
Campania preziden ial a fost una de tip clasic. Alian a a cerut schimbare, iar PSD a
cerut stabilitate. La aceast ax a fost ad ugat o alta: mesaj ra ional versus mesaj
emo ional. B sescu a încercat s contracareze lipsa de fundamentare în zona ra ional (f r
echip , f r program, f r competen ) cu zona emo ional (a sus inut un mesaj empatic, cu
momente de spectacol şocant, prin care a dorit s ajung la electoratul nehot rât pe o alt
filier decât cea de afiliere ideologic ). La imaginea de succes continuu al guvern rii
conduse de N stase, B sescu a supralicitat cu imaginea omului B sescu (care, chiar dac
face gafe, este mai simpatic decât eficien a rece şi plictisitoare a contracandidatului).
Fiecare candidat şi-a definit electoratul înc din start. B sescu a vizat mediul urban, tinerii
şi zona de mijloc (a declarat ferm la începutul campaniei c va ignora mediul rural).
N stase s-a adresat preponderent zonei asistate (pensionari, mediul rural, muncitorii,
familiile cu copii, s racii). Cu discurs clasic social-democrat, N stase a vrut s fixeze acest
electorat (provenit din zona fostului preşedinte, Ion Iliescu) prin promisiunea continu rii
sprijinului acordat în ultimii ani. B sescu a ignorat mesajul guvernamental şi s-a orientat pe
un mesaj antisistem, cultivând o anumit apropiere fa de electoratul extremist al celui de-
al treilea candidat, Vadim Tudor (în perspectiva turului al doilea). B sescu a mizat pe un
val circumstan ial, care s îi asigure un sprijin important în alegeri, f r s mai in cont de
ce se întâmpl ulterior. Adrian N stase a mizat extrem de pu in pe un alt tip de public int ,
limitându-şi astfel op iunile pentru turul al doilea, ceea ce a condus la pierderea alegerilor

205
(mobilizarea excep ional a electoratului lui B sescu din turul al doilea nu a fost dublat de
o mobilizare similar pentru N stase).
A existat şi un paradox al alegerilor preziden iale. Electoratul cel mai educat a ales
candidatul cel mai inconsistent la nivelul fondului mesajului, în timp ce electoratul cel mai
pu in educat a ales candidatul cu mesajul mai complicat şi mai ra ional. Intelectualitatea a
refuzat sus inerea mesajul social al lui Adrian N stase şi a preferat mesajul antisistem al lui
B sescu.
Adrian N stase a recurs la o campanie menit s confirme fidelizarea electoratului lui
Ion Iliescu, în acelaşi timp personalizând construc ia prin argumentul propriei eficien e ca
premier. Personajul preziden ial rezultat a fost liderul puternic, coordonator de echipe şi
capabil de rezultate, care pune accent pe bun starea oamenilor şi în principal a categoriilor
defavorizate (preşedintele care „ascult , în elege şi rezolv adev ratele probleme ale
oamenilor“). Principala sa propunere a fost continuitatea tuturor proceselor pozitive
începute în anii când s-a aflat la guvernare.
Traian B sescu a mizat în totalitate pe ideea de ruptur fa de reprezentarea clasic a
preşedintelui (inactiv şi marginal lu rii deciziilor), polemizând simultan şi cu portretul
preziden ial propus de contracandidatul s u, dar şi cu imaginea consacrat de Ion Iliescu.
B sescu s-a pozi ionat ca lider al valului schimb rii unui întreg sistem. Discursul autoritar
şi accentele dure au fost completate, c tre finalul campaniei, de o subcampanie mai cald ,
orientat c tre categorii sociale int , cu sloganul „S tr i i bine!“.
Dou direc ii principale de ac iune au fost dominant promovate de candidatul Uniunii
Na ionale PSD+PUR: scoaterea s r ciei din ar şi integrarea cu succes. Ambele tipuri de
mesaje au fost puternic orientate c tre oameni, N stase intrând în pielea preziden iabilului
empatic şi centrându-şi întotdeauna discursul asupra destinatarului („voi“, „oamenii“) şi nu
asupra propriei persoane („eu“). Inten ia a fost aceea de a capta electoratul asistat,
dependent de sprijinul statului şi speriat de posibilitatea dispari iei vechiului sistem o dat
cu integrarea în UE.
Traian B sescu şi-a orientat, în schimb, întregul proiect preziden ial în direc ia
combaterii corup iei şi a punerii institu iilor statului în slujba cet eanului. Punând astfel
problema, el a urm rit dou obiective: afirmarea nefunc ionalit ii institu iilor şi garantarea
implic rii directe în corectarea acestei st ri de fapt. El a beneficiat şi de consacrarea

206
corup iei pe agenda public de mai mult timp. Produsele de campanie cu care s-a prezentat
B sescu au fost mai pu in colorate şi spectaculoase decât cele cu care obişnuise opinia
public , el optând de aceast dat pentru mai mult sobrietate, cu mari accente de duritate
în limbaj. Consecven a s-a manifestat îns în p strarea accentului pe form şi mai pu in pe
con inut. Afişajul a fost tern, cu o men iune negativ special pentru fotografiile
candidatului, care s-au remarcat prin artificialitate. Website-ul a avut mai multe elemente de
culoare, virând îns adesea c tre neseriozitate. Strategia video a fost reuşit , spoturile TV
de tip reportaj înf işând candidatul în mijlocul mul imilor şi subliniind buna sa comunicare
direct cu electoratul.
Adrian N stase a optat pentru o campanie aşezat , serioas , insistând ostentativ asupra
realiz rilor guvernamentale. Tonul senten ios şi exprim rile auto-laudative din campania de
afişaj au intensificat îns una din tr s turile sale negative consacrate, arogan a, care venea
în contradic ie cu cealalt component – voit popular , cald şi uman – a campaniei sale.
Mesajele din spoturile TV au fost formulate sec, aproape tehnic, adesea greoi. Website-ul,
în schimb, deşi abundent în informa ii, a beneficiat şi de accente de culoare, mai ales prin
detaliile despre familie, care au contribuit la umanizarea personajului. Dezbaterile TV au
accentuat tr s turile impuse deja prin discursul de campanie: un N stase concentrat asupra
fondului şi încercând s transmit mesaje concrete, dar complicate, şi un B sescu care a
mizat totul pe talentul de comunicator şi pe adresarea direct , cu mesaje aproape deloc
aplicate.
Ceilal i preziden iabili au contat mai pu in în contextul marii polariz ri generate de
confruntarea între cele dou partide majore. Corneliu Vadim Tudor a intrat în campania
electoral încrez tor c îşi va dep şi performan a de la alegerile din 2000, când a ajuns în
turul al doilea împreun cu Ion Iliescu. Campania sa a fost îns mult mai slab decât în
urm cu patru ani, sub toate aspectele. În plus, şi atuul pe care se baza candidatul Partidului
România Mare, respectiv presta ia foarte bun în timpul dezbaterilor televizate, nu a mai
func ionat. În aceste condi ii, pentru prima dat , Corneliu Vadim Tudor a ob inut un scor
mai mic decât al partidului s u. Singura surpriz pozitiv a campaniei a fost Gheorghe
Ciuhandu, primarul municipiului Timişoara şi reprezentant al Partidului Na ional r nesc
Creştin Democrat. Deşi mul i analişti au apreciat discursul şi atitudinea lui Ciuhandu,

207
revela ia aşteptat de la el nu s-a produs, el neîndeplinindu-şi obiectivul de a-şi conduce
partidul în Parlament.
Câştigând confortabil primul tur şi fiind liderul partidului înving tor în alegerile
parlamentare, N stase şi-a construit pentru runda secund o campanie axat pe consolidarea
mesajelor de pân atunci, afişând o alur de înving tor. B sescu, în schimb, a avut un
singur scop principal în aceste dou s pt mâni: atragerea de partea sa a electoratului
liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, prin radicalizarea dramatic a propriului mesaj.
Deşi un pariu riscant la prima vedere, manevra a reuşit. Vehiculul principal al acestui tip de
atitudine a fost subiectul pe care l-a generat (cu sprijinul masiv al societ ii civile):
fraudarea alegerilor de c tre PSD şi contestarea rezultatelor primului tur. Astfel, ipoteza
înfrângerii prin fraud a asigurat mobilizarea puternic a electoratului Alian ei pentru turul
al doilea, în timp ce mesajul protestatar a atras electorat de la Vadim Tudor. Acest din urm
fenomen a fost posibil şi datorit anun rii ob inerii de c tre N stase a sprijinului
forma iunii maghiare, în eventualitatea form rii guvernului de c tre PSD (ceea ce era
considerat firesc în acel moment). S-a comentat mult şi despre demobilizarea electoratului
PSD, mul umit c a câştigat alegerile, şi despre supramobilizarea electoratului Alian ei,
enervat de ipoteza fraud rii. Imediat dup victorie, Traian B sescu anun c nu va tolera
un guvern PSD şi c indiferent de consecin e, va for a formarea unui guvern PNL-PD.
Negocierile pentru ob inerea voturilor UDMR şi PUR demareaz din ambele p r i. În timp
ce UDMR d semne de apropiere de Alian a D.A., PUR se anun de partea PSD. Impasul
este „rezolvat“ de decizia bizar a lui Ion Iliescu de a-l gra ia, pe ultima sut de metri, pe
Miron Cozma. Reac ia societ ii civile este violent şi, folosindu-se de acest prilej, PUR
trece şi el în tab ra Alian ei, permi ând astfel formarea unui guvern PNL-PD-UDMR-PUR,
avându-l ca prim-ministru pe C lin Popescu T riceanu.

Se poate constata în to i aceşti ani scurşi din decembrie 1989 c România a evoluat de la
propaganda totalitar de tip comunist spre comunicarea deschis , de la monopolul statului
asupra informa iei la liberalizarea total a acesteia şi de la primitivismul impunerii la
normalitatea asum rii. Tehnicile de campanie au evoluat exponen ial, la fel şi presta ia
candida ilor în timpul campaniilor electorale, dar şi înaintea acestora. România a trecut prin
dou alternan e la guvernare, una dintre ele determinând ieşirea din Parlament a partidului

208
care fusese la putere. Lupta politic a devenit extrem de dur ; construc ia de imagine este
un segment decisiv al acesteia şi de aceea trebuie s fie f cut tot mai profesionist.

Întrebări de verificare

1. FSN a instituit, prin decret, un guvern provizoriu, care a pus bazele statului
democratic şi a organizat alegerile din 1990. Cine a fost prim-ministrul acelui
guvern?
2. Ce partid a consacrat rezultatele alegerilor locale din 1992 drept cea mai important
for de opozi ie?
3. Pe listele electorale ale c rui partid s-a aflat Emil Constantinescu în campania
electoral preziden ial din 1996?
4. Marele test electoral pentru guvernarea de centru-dreapta din 1996-2000 a fost
scrutinul local din vara anului 2000. PNL a decis s candideze separat de CDR. Pe
umerii c rui partid a l sat astfel costurile guvern rii anterioare?
5. În ce an a fost lansat de Corneliu Vadim Tudor afacerea “Rona Hartner”?
6. Care partid a folosit în campania pentru prim ria Bucureşti din anul 2004 exclusiv
candida i femei?
7. Cine a candidat la Prim ria General a Capitalei în 2004 din partea PSD?
8. Câ i primari a avut Bucureştiul dup 1989 şi din ce partide au f cut parte aceştia?
9. Ce slogan principal a folosit Traian B sescu în campania pentru alegerile
preziden iale din 2004?
10. De la ce personalitate politic a preluat Gigi Becali Partidul Noua Genera ie şi în ce
an s-a întâmplat acest lucru?

Exerciţii

1. Enumera i în ordine cronologic cei 8 prim-miniştri pe care i-a avut România din
1990 şi pân ast zi şi perioadele în care aceştia s-au aflat în func ie.

209
 2. Conceptul în jurul c ruia a gravitat campania electoral a CDR 2000 a fost
„Europa”, concept folosit de aproape toate celelalte forma iuni politice, inclusiv
PRM. Face i o list cu trei dintre cele mai importante concepte electorale în jurul
c rora ar trebui s fie construite campaniile din 2008.
3. Compara i campaniile preziden iale din 2004 ale celor mai importante partide ale
momentului: Alian a „Dreptate şi Adev r” şi PSD. Preciza i tipologiile în care pot
fi încadrate şi conceptele în jurul c rora au fost construite. Încerca i s anticipa i
direc iile de construc ie ale viitoarelor mesaje electorale.

Note
1. Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
2. Miclescu, Cornel, Cotroceni. Gară pentru doi, Editura All, Bucureşti, 2002.
3. Paleologu, Alexandru, Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991.
4. Iliescu, Ion, Marele şoc din finalul unui secol scurt – dialog cu Vladimir Tismăneanu,
Editura Enciclopedic , Bucureşti, 2004.
5. Constantinescu, Emil, Timpul dărâmării, timpul zidirii, Editura Universalia,
Bucureşti, 2002.
6. Pavel, Dan, Iulia Huiu, Nu putem reuşi decât împreună“ – O istorie analitică a
Convenţiei Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iaşi, 2003.
7. Câmpeanu, Pavel, Ariadna Combes, Mihnea Berindei, România înainte şi după 20
mai, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991.
8. Idem.
9. ***, Piaţa Universităţii, Editura R, Bucureşti, 1991.
10. Idem.
11. Câmpeanu, Pavel, Ariadna Combes, Mihnea Berindei, op. cit.
12. *** Piaţa Universităţii, Editura R, Bucureşti, 1991.
13. Ionescu, Eugen, Teatru, Editura pentru Literatur Universal , Bucureşti, 1968.
14. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
15. Miclescu, Cornel, op. cit.
16. Theodorescu, R zvan, Cele 900 de zile ale „manipulării“, Editura Tinerama,
Bucureşti, 1994.
17. N stase, Adrian, De la Karl Marx la Coca Cola, dialog cu Alin Teodorescu, Editura
Nemira, Bucureşti, 2004.
18. Constantinescu, Emil, op. cit.
19. Iliescu, Ion, op. cit.
20. Ştef nescu, Domni a, Cinci ani din istoria României, Editura Maşina de Scris,
Bucureşti, 1995.
21. Domenach, Jean-Marie, Propaganda politică, Institutul European, Bucureşti, 2004.
22. Iliescu, Ion, op. cit.

210
 23. Ştireanu, Octavian, Echipa de sacrificiu, Editura România Azi, Bucureşti, 1992.
24. Şerb nescu, Ilie, Jumătăţile de măsură dublează costurile sociale, Editura Staff,
Bucureşti, 1994.
25. Ştef nescu, Domni a, op. cit.
26. Roman, Petre, Mărturii provocate. Convorbiri cu Elena Ştefoi, Editura Paideia,
Bucureşti, 2002.
27. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
28. Idem.
29. Idem.
30. Pasti, Vladimir, România în tranziţie. Căderea în viitor, Editura Nemira, Bucureşti,
1995.
31. Ştef nescu, Domni a, op. cit.
32. Severin, Adrian, Lacrimile dimineţii, Editura Scripta, Bucureşti, 1995.
33. Idem.
34. Idem.
35. Theodorescu, R zvan, op. cit.
36. Ştef nescu, Domni a, op. cit.
37. Iliescu, Ion, Revoluţie şi reformă, Editura Enciclopedic , Bucureşti, 1994.
38. Idem.
39. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
40. Ştef nescu, Domni a, op. cit.
41. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
42. Idem.
43. Pasti, Vladimir, op. cit.
44. Dobrescu, Paul, Iliescu contra Iliescu, Editura Diogene, Bucureşti, 1997.
45. Miclescu, Cornel, op. cit.
46. Dobrescu, Paul, op. cit.
47. Brucan, Silviu, România în derivă, Editura Nemira, Bucureşti, 2000.
48. Brucan, Silviu, Stâlpii noii puteri în România, Editura Nemira, Bucureşti, 1996.
49. Idem.
50. Boda, Iosif, Cinci ani la Cotroceni, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti,
1999.
51. Dobrescu, Paul, op. cit.
52. Ştef nescu, Domni a, op. cit.
53. Boda, Iosif, op. cit.
54. Iliescu, Ion, Încotro – societatea românească?, Editura Mondo Media, Bucureşti,
1999.
55. Iliescu, Ion, op. cit.
56. Ştef nescu, Domni a, Doi ani din istoria României, Editura Maşina de Scris,
Bucureşti, 1998.
57. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
58. Constantinescu, Emil, op. cit.
59. Roman, Petre, op. cit.
60. Dobrescu, Paul, op. cit.
61. Constantinescu, Emil, op. cit.
62. Dobrescu, Paul, op. cit.

211
 63. Ştef nescu, Domni a, op. cit.
64. Idem.
65. Constantinescu, Emil, op. cit.
66. Brucan, Silviu, România în derivă, Editura Nemira, Bucureşti, 2000.
67. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
68. Idem.
69. Zamfir, C t lin, O analiză critică a tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
70. Giurescu, Dinu C. (coord.), Istoria României în date, Editura Enciclopedic ,
Bucureşti, 2003.
71. Zamfir, C t lin, op. cit.
72. Constantinescu, Emil, op. cit.
73. Vasile, Radu, Cursă pe contrasens. Amintirile unui prim-ministru, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2002.
74.Constantinescu, Emil, op. cit.
75. Roman, Petre, op. cit.
76. Vasile, Radu, op. cit.
77. Pavel, Dan, Iulia Huiu, op. cit.
78. Idem.
79. Brucan, Silviu, op. cit.
80. Zamfir, C t lin, op. cit.
81. Iliescu, Ion, Încotro – societatea românească?, Editura MondoMedia, Bucureşti,
1999.
82. Miclescu, Cornel, op. cit.
83. Tuc , Marius, Dialoguri politice, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2000.
84. Constantinescu, Emil, op. cit.

212
Capitolul 3

Schiţă a imaginarului politic românesc

3.1. Cultura ca mediu al comunicării

În capitolele anterioare am tratat domeniul marketingului politic din punctul de vedere al

spa iului în care îşi exercit ac iunile actorii politici şi din punct de vedere al tipurilor de
ac iuni pe care aceştia pot s le întreprind . Capitolul de fa încearc s se concentreze pe
actorii politici în sine. Dac facem o compara ie cu punerea în scen unei piese de teatru, în
capitolele anterioare s-a discutat despre scenografie, succesiunea scenelor, mişcarea
personajelor şi replicile pe care acestea trebuie s le rosteasc . Capitolul prezent trateaz
personajele în sine şi raportarea acestora la rolurile din pies (ceea ce în cinematografie sau
televiziune se numeşte casting).
Men inând metafora spectacolului, este cazul s subliniem c , în domeniul politic, nu
exist o delimitare net între public şi actori, dup cum şi „scena“ este un spa iu cu o
„geometrie variabil “, existând atât locuri oficiale de desf şurare a spectacolului politic
(Parlament, Guvern, Preşedin ie sau agora – în accep iunea de pia public destinat
dezbaterilor), cât şi locuri în care actorii politici se amestec printre oameni, voluntar sau
nu, declanşând reflex ac iuni de comunicare politic . Actorii politici sunt, deci, elemente
constitutive ale unui sistem angrenat într-un proces de comunicare. Dup cum se vede,
consider m comunicarea politic o fa et a comunic rii sociale şi abord m domeniul
inclusiv din perspectiva caracterului procesual pe care îl are.
În orice proces de comunicare, bagajul cultural (mul i cercet tori vorbesc despre arhive
comunica ionale1) joac un rol esen ial. Acesta iese în eviden dac vom compara
conversa ia dintre dou persoane apar inând aceleiaşi comunit i (şi, evident, aceleiaşi limbi
naturale) cu o conversa ie pe aceeaşi tem între doi str ini care apeleaz amândoi la basic
English. Orice actor în procesul comunic rii sociale nu transmite sau primeşte pur şi simplu
un mesaj, ci construieşte o rela ie atât cu interlocutorul direct, cât şi cu ceea ce am putea
numi interlocutori pasivi sau secunzi. În comunicare, actorul îşi introduce datele identitare
şi face apel la identitatea interlocutorilor. Discursul se construieşte în func ie de momentul
comunic rii2, de locul comunic rii, de elementele culturale şi simbolice care au precedat-o

213
sau o înconjoar . Pe m sur ce se înainteaz în actul de comunicare, acesta devine el însuşi
un referen ial pentru continuarea comunic rii. Comunicarea se construieşte din arhivele
comunica ionale, dar şi din rela iile pe care ea îns şi le stabileşte în momentul respectiv.
Comunicarea politic este un domeniu al comunic rii sociale în care construirea
rela iilor între interlocutori devine ea însuşi o miz a comunic rii. Structurarea ierarhiilor
nu este doar un act institu ional, ea depinde în mod esen ial de personalit ile actorilor
politici şi, în consecin , de nivelul şi calitatea actelor de comunicare pe care aceştia le
realizeaz . În aceast prezentare, presupunem c bagajul cultural este echivalent şi la
emi tor şi la receptor. Desigur, complexitatea mai mare a preg tirii culturale duce la
creşterea intensit ii fluxului informa ional, la creşterea raportului semnal/zgomot şi, de
cele mai multe ori, la îmbun t irea feed-back-ului şi la o vitez mai mare a comunic rii.
Nu dorim îns o apreciere în paradigma func ionalist .
Dorim s subliniem faptul c (dincolo de canalul de comunicare sau de mijloacele
tehnice) orice comunicare se desf şoar într-un mediu cultural, generând automat conexiuni
colaterale mesajului propriu-zis. Receptorul atribuie unor semne ale mesajului conexiuni
proprii prin care mesajul este memorat, valorizat, într-un cuvânt: asimilat. În jurul
mesajului ia naştere un fenomen pe care-l putem numi „zgomot de rezonan “3 şi care în
func ie de context poate amplifica sau, dimpotriv , diminua impactul mesajului direct. (Ne
putem gândi c zgomotul de rezonan poate fi armonic sau dizarmonic fa de mesaj.)
Acest zgomot de rezonanţă este important pentru categoriile de comunicare înalte (social ,
cultural , politic etc.) prin aceea c genereaz st ri psihice care stimuleaz fluxul de
informa ii: st ri de confort, de siguran sau, dimpotriv , de stres, de revolt etc.
Dac mediul cultural în care are loc comunicarea este structurat (orientat, în elegând prin
aceasta chiar un caracter vectorial), atunci, în mod evident, fluxul comunic rii este
amplificat sau, dimpotriv , redus, dup cum mesajele sunt transmise în sensul sau
împotriva structur rii mediului cultural. Rezult c , într-o comunicare mediat cu mai
multe relee, o prelucrare a mediului cultural devine necesar şi uneori chiar indispensabil .
În asemenea situa ii, comunicatorul va face apel la aranjamente culturale pe direc ia c rora
s ghideze mesajul c tre publicul- int . (Subliniem c aranjamentele culturale nu sunt, în
mod necesar, incluse în mesaj, deşi acesta le poate repeta sau aminti.) Aceste aranjamente
culturale sunt, în ordinea complexit ii, concepte, simboluri, valori sau mituri.

214
 În aceast succesiune, cu cât aranjamentele culturale sunt mai complexe, cu atât
amplificarea mesajului este mai mare. Diferitele situa ii de comunicare fac apel în mod
diferit la mediul cultural. O situa ie de comunicare direct , ac ional , va avea nevoie de un
aranjament cultural simplu. Comunicarea politic este, din aceast perspectiv , un tip de
comunicare înalt aranjată şi va trebui s fac apel, cu prec dere, la elemente culturale
complexe: simboluri, valori şi mituri. Pentru comunicarea politic , aceste elemente au rolul
unui sistem de referin . Comunicarea politic din ultimii ani în România a folosit din plin
aceste elemente culturale. În special politicienii au recurs la exemple sau la analogii
istorice. Nu este un paradox faptul c , atunci când resursele identitare sunt s race, ele sunt
exploatate excesiv. Apelul clasei politice româneşti la simboluri sau mituri ale istoriei, sau
susceptibile de a trece în istorie, este un efort de legitimare atât a propriei persoane, cât şi a
noii ordini politice. Dat fiind c sistemul politic românesc actual a fost construit atât dup
modelul occidental, cât şi dup sistemul românesc interbelic, era firesc ca în discursul
politic postrevolu ionar s apar nu numai construc ii mitologico-simbolice tradi ionale, ci
şi nout i preluate din comunicarea politic din Occident.
Specialistul în marketing politic trebuie, printre altele, s administreze şi eficien a
discursului politic. Consider m, de aceea, c este necesar o sumar trecere în revist a
unor constructuri de mitologie politic româneasc . Nu avem preten ia c elementele de
mitologie expuse în continuare epuizeaz situa iile prezente pe scena politic româneasc .
Dorim s atragem aten ia, îns , asupra faptului c , într-o lume dominat din ce în ce mai
mult de mass media, aceste elemente evolueaz foarte rapid, interferând între ele. Mai
men ion m c , de regul , influen a elementelor culturale este greu de decelat în sondajele
de opinie public de rutin .
Procesul de transformare a elementelor culturale este, într-un anumit fel, autocatalitic, şi
se petrece şi la nivelul discursului politic, dar mai ales la nivelul imaginarului colectiv.
Dac nu pot fi prev zute cu exactitate, elementele culturale trebuie cel pu in s fie analizate
şi urm rite cu aten ie. Ignorarea lor duce, în cel mai bun caz, la sc derea efectelor mesajelor
politice, iar în cel mai r u caz, la gafe majore şi efecte perverse cu urm ri imposibil de
contracarat. (S remarc m, în treac t, c în perioadele interelectorale, apelul la mituri şi
simboluri în comunicarea politic se reduce foarte mult.)

215
 Oamenii politici devin personalit i politice, personalit ile se transform în personaje
politice şi, la cap tul acestui drum, personajele politice se transform în mituri politice.
Aceast metamorfoz este uşor de perceput, pentru c se desf şoar într-un interval de timp
mai scurt decât via a unui om. Figurile unor contemporani se detaşeaz şi sunt înc rcate de
tr s turi simbolice de îns şi genera ia din care se ridic . Orice mit politic (P rintele, Omul
providen ial, Salvatorul etc.) se repet sau este repetat la nivelul fiec rei genera ii.
În ştiin ele comunic rii, no iunea de mit a fost introdus de c tre Roland Barthes.
Potrivit lui Fiske, mitul este un mod în care opereaz semnele la cel de-al doilea nivel de
semnificare4. Mai precis, mitul este un lan care uneşte concepte preexistente în memoria
colectiv , lan care este activat de semnificatul unui semn. Miturile ac ioneaz în principal
prin transformarea unor cauze istorice sau sociale ale unor evenimente în cauze „naturale“.
În memoria colectiv se p streaz , fireşte, imaginea (epi)fenomenului. Contextul sau, mai
ales, cauzele se re in mult mai greu. Astfel, ceea ce s-a întâmplat la un moment dat este cu
uşurin atribuit unui act de voin , unei inspira ii sau interven iie divine. Acestea sunt
situa ii „naturale“, simplu de în eles şi ele asociaz unei situa ii sau unui actor social o
povestire exemplar (cu valoare de exemplu!).
Studierea structurii miturilor arhaice a constituit punctul forte al curentului structuralist.
Claude Levi-Strauss a teoretizat structurarea miturilor, ar tând c în orice mit exist dou
axe de în elegere. Prima se refer la o opozi ie binar între elemente contrare, a doua la
transformarea acestei opozi ii binare din concret în abstract. Mitul porneşte deci de la o
situa ie în care exist un element cu efect negativ asupra comunit ii. Împotriva acestui
element negativ este formulat mai întâi ideea abstract a binelui. Rezolvarea se face prin
apari ia unui element concret care transcende opozi ia şi ofer comunit ii o situa ie nou ,
în care amenin area a disp rut. S re inem c , potrivit lui Levi-Strauss, elementul concret –
care transform opozi ia binar într-o nou situa ie – con ine opozi ia într-o unitate final .
Miturile tradi ionale şi miturile moderne nu se deosebesc din punctul de vedere al
structurilor. Diferen a major apare datorit sistemului de diseminare. Miturile tradi ionale
se construiau într-o perioad relativ îndelungat şi se transmiteau prin viu grai în povestiri
rostite mai mult sau mai pu in ritualic, în circumstan e bine determinate (s rb tori, târguri
etc.). Miturile moderne interac ioneaz în primul rând cu mass media. Mare parte din
construc ia lor se datoreaz acesteia, iar diseminarea lor se face aproape în totalitate prin

216
aceasta. Ca atare, miturile moderne sunt legate de situa ii dintre cele mai diverse, au o
component ritualic slab şi devin şi ele un fel de bunuri de consum. Barthes subliniaz
dinamismul miturilor moderne, care este strâns legat de dinamismul culturii şi de clivajele
care apar în societatea modern între diferite segmente sociale. Conformismul social şi star
system-ul determin , de exemplu, abandonarea foarte rapid a unor referen iale culturale în
favoarea altora, ceea ce duce şi la o transformare accelerat a miturilor.
Înainte de a intra propriu-zis în materia acestui capitol, trebuie s remarc m faptul c
termenul de mit a avut, dup 1975, o perioad de mare vog în Occident. Dup 1990,
aceast vog a ajuns şi în România, iar familia de cuvinte mit, mitologie, mitic, mitologic,
precum şi compusul demitizare au ajuns s fie folosite excesiv. F r îndoial , cel care a
propulsat termenul în centrul unei interesante discu ii a specialiştilor, dar şi a unor cercuri
intelectuale mai largi, a fost Lucian Boia. Lucr rile sale5 sunt consacrate miturilor din
istoria recent a României şi mai ales de-construc iei acestor mituri. Tratând istoria recent ,
opera lui Boia a influen at, printr-o consecin fireasc , modul de raportare al politicienilor
şi al liderilor de opinie fa de aceast istorie. Preluarea discu iei asupra miturilor istoriei
recente de c tre mass media a însemnat îns şi o coborâre a ştachetei. No iunea de mit a
fost conotat exclusiv negativ şi foarte mult lume a în eles c miturile politice sunt, de
fapt, doar simple neadev ruri. Consider m c o asemenea abordare duce problema în
derizoriu. Mitul poate fi interpretat din perspectiva unui istoric sau din cea a omului politic.
În ce ne priveşte, deşi metodologic dator m mult lucr rilor lui Lucian Boia, am încercat s
ne rezum m la perspectiva politic , cu prec dere la latura de marketing politic.

3.2. Miturile fondatoare

Mitologia instituţiilor

Miturile fondatoare, în cazul general al rilor est-europene şi în cel particular al

României, sunt mai pu in cele ale personajelor şi mai mult cele ale institu iilor. Metafora
teatrului, a lumii ca scen , ne-a fost dat de William Shakespeare. Dup 400 de ani, multe
dintre tr s turile Renaşterii se reg sesc în cultura postmodern de ast zi. Statul-spectacol,
scena politic şi mai ales importan a aproape mistic dat comunic rii, interpret rii sub-

217
textelor, ne situeaz într-o inedit postur de spectatori-actori ai unei piese universale,
desf şurat pe o scen extins la scara întregii planete. Dar nu numai persoanele sunt actorii
acestei piese: întocmai ca Zidul din Visul unei nopţi de vară, institu iile publice sunt ele
însele nu doar un cadru sau un decor, ci actori activi care formeaz /deformeaz mesajele şi
sensurile din spa iul public.
S-a spus demult c , asemenea lui Cronos, orice revolu ie îşi devoreaz fiii. Revolu ia
român nu a f cut excep ie. Pe scena politic a rii au r mas îns , inevitabil, institu iile.
Tendin ele institu iilor sunt marcate pretutindeni de iner ie. Tocmai de aceea, ele pot fi
prev zute cu o probabilitate ridicat şi trebuie s constituie pentru orice observator obiectiv
puncte de reper în analiza şi aprecierea global a societ ii.
Mitologia institu iilor este relativ greu de sesizat decât cea a personajelor. Mitologia
institu iilor se coaguleaz şi se structureaz în perioade foarte lungi de timp. Aceast
situa ie face ca, de multe ori, în percep ia general , institu iile s fie considerate un dat
extrasocial, o realitate care nu poate fi schimbat f r a se afecta grav îns şi via a
oamenilor. Din acest punct de vedere, mitologia cea mai consistent este cea a Statului
însuşi. Biserica, Armata şi Şcoala posed , la rândul lor, o mitologie strâns legat de cea a
Statului. În fond, aceste trei institu ii sunt definitorii pentru existen a Statului. În anii trecu i
a fost lansat public o discu ie care a stârnit destul vâlv printre istorici, analişti politici şi
lideri de opinie. În esen , se punea în discu ie mitologia statului na ional, sus inându-se c
acesta nu este o valoare în sine, ci este un construct, imperfect sau perfectibil, al comunit ii
umane. Opozi ia violent înregistrat în rândurile publicului larg fa de aceast idee a f cut
ca dezbaterea respectiv s r mân în discu ie doar printre specialişti. Desigur, nimeni nu
poate pretinde c statul na ional modern a existat a priori. Îns ceea ce nu s-a sesizat
suficient este faptul c raportarea unei comunit i la institu ia statului este condi ionat
istoric şi cultural. În Occidentul european (şi în Statele Unite), comunit ile structurate (în
special comunit ile urbane) sunt cele care au proiectat statul. În Estul european, statul este
cel care a structurat comunit ile. Din acest punct de vedere, discu ia asupra valorii statului
pentru individ nu este inutil .
Institu iile fundamentale – Biserica, Armata şi Şcoala – cap t astfel o importan mult
mai mare în structura profund de reprezent ri a românilor. Aceste institu ii nu sunt doar
instrumente ale comunit ii, ci şi elemente de identitate na ional . Poate s par straniu, dar

218
aştept rile românilor de la stat şi de la institu iile sale cuprind şi ceva ce am denumi – poate
nu întâmpl tor – împ rt şanie: românul doreşte s se împ rt şeasc din aceste institu ii.
Aceast abordare pe care, recunoaştem, nu o putem argumenta suficient ştiin ific, ofer îns
o imagine revelatoare asupra unor p cate endemice ale societ ii româneşti: birocra ie,
clientelism, corup ie. Eşecul tuturor cruciadelor post-decembriste de pân acum poate s
aib cel pu in o parte din explica ie în aceea c institu iile statului au fost considerate de
guvernan i doar ca simple instrumente, echivalente cu cele occidentale.

Statul
Primul şi probabil cel mai important mit al României moderne este Statul. În spa iul
european, formarea statelor moderne s-a produs dup dou scheme principale. Prima,
urmat de rile occidentale, a fost schema contractual . Contractul, devenit ulterior
Constitu ie, prevede în esen c supuşii (în Anglia sau rile scandinave) sau cet enii (în
Elve ia, rile de Jos sau Fran a) deleag statului (monarhic sau republican) o func ie de
reprezentare, impunându-i în schimb respectarea unor norme (legi) care s nu poat fi
modificate f r consultarea electoratului. Acest model s-a bazat pe un ansamblu de
influen e economice, religioase, sociale sau culturale şi a fost analizat pe dou direc ii
paradigmatice (am putea spune) de c tre Max Weber şi, respectiv, Karl Marx.
În toate cazurile, aceast schem presupune apari ia timpurie a unor comunit i urbane,
cu legi puţine, simple, dar severe, comunit i cu o diviziune a muncii avansată, a c ror
supravie uire depindea în mod esen ial de schimburi economice care puneau în circula ie
stocuri de resurse aduse de la distan e uneori considerabile. În plus, supravie uirea acestor
comunit i implic obligatoriu creştere şi dezvoltare – orice stagnare fiind perceput ca un
semnal de alarm .
Aşa cum a ar tat Ernest Gellner6, formarea primelor state (şi na iuni) moderne a
influen at dramatic tot procesul ulterior desf şurat în spa iul european. Statele rezultate prin
aceast schem au devenit astfel, înc de la sfârşitul secolului luminilor, un model pentru
popoarele din centrul şi Estul continentului.
Cea de-a doua schem de formare a statelor europene se aplic într-o perioad târzie, în
comunit i rurale, cu legi multe, complicate, incoerente, dar permisive (de fapt, mai
degrab cutume, obiceiuri ale p mântului). Aceste comunit i au o foarte slabă diviziune a

219
muncii, iar munca familial concentrat asupra unor resurse limitate, grupate în imediata
apropiere a casei, asigur supravie uirea – care, în acest caz, înseamn strict reluarea unui
ciclu ancestral. Asupra acestor comunit i se exercit influen a modelatoare (economic ,
politic şi cultural ) a statelor mai avansate. În aceast a doua schem emanciparea apare ca
un produs romantic. Un personaj eroic sau o elit restrâns aduce, prometeic, un model
ideal (libertate, egalitate, fraternitate – pierdut sau confiscat din illo tempore de c tre
for ele r ului), pe care îl revars asupra masei amorfe a unui popor aflat în lanţuri şi în
întuneric. Indivizii se ridic din aceast mas printr-un ritual ini iatic, o prob de control,
prin care devin o parte a elitei fondatoare şi vor continua ac iunea de eliberare, de luminare
a maselor (modelul lui Iisus şi al celor doisprezece apostoli).
Din cele expuse mai sus, rezult c raportul dintre stat şi cet ean este fundamental
diferit în Vestul şi Estul Europei. Dac în Occident preeminen a cet eanului (şi în general
a individului) asupra statului este nu numai afirmat constitu ional, ci are şi o valoare
func ional fireasc , în România (şi în alte state din Est), mitul statului prezent în structurile
profunde ale mentalului colectiv face ca statul s fie acela care s prevaleze asupra
individului şi, mai mult decât atât, identitatea şi legitimitatea social a individului s fie
date de apartenen a la şi de pozi ia în ierarhia statului. Dintre cuvintele cheie enumerate,
masa amorfă ne indic o func ie esen ial a statului est-european: aceea de reprezentant al
unităţii. Dac în Occident, statul este un negociator între diferen e (de unde şi tradi ia
federativ ), în Orient, statul este cel care d identitate cet enilor, este un tat ai c rui copii
trebuie s semene între ei.
Fasonarea acestei mentalit i se leag , trebuie s o recunoaştem, şi de modalitatea în care
s-au comportat în Evul Mediu târziu şi în perioada fanariot autorit ile din rile Române.
Mila domnitorului şi căftănirea în diverse slujbe au suferit doar o schimbare formal : în loc
de prezentarea la curte cu plocon, a ap rut prezentarea la examen. Momentele şi schiţele
caragialiene (de exemplu, Triumful talentului) surprind aceast trecere de la birocra ia
fanariot la birocra ia modern . Începând cu Unirea principatelor şi pân în perioada
interbelic , elitele României au înt rit sistematic mitul statului şi al na iunii. Acest proces,
desf şurat cu o întârziere de mai multe decenii fa de procesele similare din Occident, a
fost întrerupt de instaurarea comunismului, înainte de maturizarea unei conştiin e civice

220
(maturizare care putem presupune c s-ar fi produs în condi ii asemn toare cu cele în care a
avut loc în alte ri periferice ale Europei).
Comunismul a însemnat pentru România un pas înapoi şi din punctul de vedere al
evolu iei mitologiei politice. El a reluat, dup aproape un secol, mitul romantic al eliber rii
maselor şi a înlocuit o elit care, de bine de r u, începuse s fie structurat pe criterii de
competen , cu o elit în care proba de control era dosarul, originea social „s n toas “.
Centralismul absolut şi suprapunerea stat-partid unic au adâncit percep ia de dependen
total a individului fa de o autoritate abstract , aproape divin . Revolu ia şi pr buşirea
regimului comunist au condus la un fenomen interesant de remodelare a percep iei publice:
prin dispari ia Partidului, Statul (adic mitul statului) a fost cur at de p cate, el a redevenit
un bun al oric rui cet ean, o valoare în sine. Probabil înc mult vreme de acum înainte,
românii vor avea nevoie, conştient sau inconştient, de acceptul sau pozi ia statului în orice
ini iativ . Paradoxal, elitele de ast zi, aflate în contact direct cu reprezent rile şi dezbaterile
occidentale asupra statului şi a rela iei dintre stat şi cet ean, sunt nevoite s adopte un
dublu discurs. Pe de o parte, discursul de tip occidental, în care s admit preeminen a
cet eanului (discurs rostit în exterior sau în cercuri restrânse din ar ), iar pe de alt parte,
un discurs reac ionar, rostit mai mult sau mai pu in explicit în fa a electoratului, în care se
afirm implicit dac nu preeminen a statului, atunci m car o situa ie de criz care s o
presupun . Acest tip de discurs se dovedeşte necesar din cauza apari iei bruşte a numeroase
clivaje care amenin direct coeziunea social , precum şi datorit rela iei de dependen a
României fa de Occident.

Biserica
Preciz m, de la început, c în cele ce urmeaz ne referim la biserica ortodox , ca
institu ie strict uman (facem deci abstrac ie de caracterul divin al acesteia), şi nu la
credin a ortodox . Subliniem, de asemenea, c , spre deosebie de Armat şi de Şcoal ,
Biserica are o pozi ie mult mai autonom în raport cu statul.
Dincolo de tradi ie şi de rela ia personal şi/sau colectiv a omului cu divinitatea, pentru
marea majoritate a românilor de ast zi, mitul bisericii este, poate surprinz tor, o consecin
a unor evenimente foarte recente. Spre deosebire de celelalte institu ii prezentate aici, pân

221
în perioada comunist , Biserica nu a fost un mit. Biserica a fost, probabil, singura institu ie
a românilor care s-a dezvoltat organic, în deplin consonan cu realitatea.
Mitul actual al bisericii este un fel de analogie a parabolei fiului risipitor. Biserica este
mama iubitoare (poporul român s-a născut creştin) care a fost p r sit (sau uitat ) de fiul
s u. Peste mit pluteşte o ambiguitate interesant : nu se ştie exact dac fiul este poporul sau
statul. Acum, fiul s-a întors, este s rb toare, s rb toarea ine trei zile şi trei nop i
(mitologice, desigur) dup care… În aceste puncte de suspensie se concentreaz o tensiune
greu de evaluat: este vorba despre un orizont de aşteptare difuz în care popula ia aşteapt de
la Biseric şi altceva decât spectacolul ritual al s rb torilor creştine. Întrucât, în comunism,
partidul luase locul Bisericii şi se manifestase în primul rând prin ac iune social , acum,
dup ce Biserica şi-a reluat locul, oamenii sper ca ea s preia unele func ii cu care îi
obişnuise partidul comunist. Pentru a p stra avantajele mitului, Biserica va trebui s fac
fa , în viitorul apropiat, provoc rii implic rii sociale.
Prima tr s tur a mitului Bisericii este o consecin a erod rii rapide, începând din anii
’70, a încrederii cet enilor în proiectul comunist al societ ii. Chiar dac pân în decembrie
1989, Biserica (considerat ca ansamblu) nu a avut în România o atitudine de opozi ie,
perceptibil social, fa de regimul comunist, înc din primele momente ale revolu iei,
masele au aprins lumân ri şi au adoptat o atitudine public religioas , care însemna îns , în
planul imaginii, o abjurare: contestarea legitimit ii comunismului. Institu ia Bisericii a
reac ionat inteligent, deschizând larg por ile l caşelor de cult. Soborurile de preo i şi
prezen a în via a public a ierarhilor şi a fe elor bisericeşti a polarizat o stare de aşteptare a
popula iei, astfel c Biserica a fost şi a r mas în sondajele de opinie pe primul loc în ceea ce
priveşte încrederea în institu ii.
Ca urmare, o alt tr s tur a mitului Bisericii este confuzia între încredere şi credinţă.
Dup 50 de ani de comunism, cea mai mare parte a popula iei României are un grad foarte
sc zut de alfabetizare dogmatică. Biserica Ortodox are o vârst venerabil , o cultur
enorm şi un ritual relativ complicat. Fa de Biserica Catolic , în care exist no iunea de
credincios practicant, şi care în ultimile cinci decenii a f cut eforturi sus inute de asimilare
a unor realit i moderne, Biserica Ortodox este mult mai conservatoare. Întâlnirea unei
mase mari de oameni dispuşi s cread cu o institu ie relativ greu de în eles, chiar
misterioas , genereaz o alt tr s tur a mitului Bisericii: cea de supersti ie. Indiferent de

222
situa ie, românii cred c „e bine“ s mearg la biseric . Luând în considerare cultura şi
coeren a institu iei, semnele de implicare social , ca şi schimb rile mult mai rapide la care
vor fi supuse celelalte institu ii, putem aprecia c mitul Bisericii, dar şi institu ia ca atare, se
vor consolida în anii ce vin.

Armata
Aşa cum am ar tat, formarea statului român modern con ine, între imaginile primordiale,
şi imaginea ruperii lanţurilor. For a care rupe aceste lan uri, for care a devenit şi un
simbol al suveranit ii, este Armata na ional . Mitologia Armatei este jalonat de imagini
clare. Primul punct se refer la origine: Armata na ional este urmaşa oştirilor de r zeşi ale
domnitorilor. Curcanii lui Alecsandri, Atacul de la Smârdan al lui Grigorescu, Mărăşti,
Mărăşeşti şi Oituz, Ecaterina Teodoroiu – eroina de la Jiu şi multe altele au fost şi sunt
înc sintagme şi imagini care configureaz un mit cultivat cu grij de-a lungul unui secol şi
jum tate, inclusiv de c tre regimul comunist. Caracterul de mit al Armatei nu înseamn
contestarea rolului şi importan ei acesteia, ci constatarea c defec iunile şi problemele ei au
fost eludate sistematic. De exemplu, corup ia şi delapid rile din perioada premerg toare
primului r zboi mondial au fost trecute cu vederea şi au condus la dezastrul de la Turtucaia
şi la marile jertfe din campania anului 1916. Capitalul de imagine pozitiv al Armatei s-a
men inut şi dup momentul decembrie ’89. „Armata e cu noi!“ s-a ad ugat la expresiile de
mare impact emo ional ale mitologiei contemporane din România.
Este greu de cuantificat în ce m sur a contribuit Armata la victoria revolu iei, dar este
indubitabil c mitul Armatei na ionale, apropriat prin lozinca „Armata e cu noi!“, a dat
manifestan ilor civili o hot râre şi un curaj care au în buşit în faş orice eventual încercare
de opozi ie din partea unor elemente fidele cuplului Ceauşescu. În anii ’90-’92, valul de
reformism (ce-i drept, haotic) care a urmat revolu iei s-a izbit de o relativ rezisten din
partea Armatei. Dup eşecul ac iunii CADA, Armata a început s fie perceput în mass
media de opozi ie ca un nucleu conservator şi na ionalist, dac nu chiar nostalgic-comunist.
Puterea instalat în toamna lui 1996 nu a reuşit, şi probabil nici nu a vrut, s scape de
sub influen a mitului Armatei na ionale, deşi una dintre temele majore ale campaniei
electorale fusese legat de intrarea în NATO, iar pentru aceasta ar fi fost necesar o
atitutidine de maxim luciditate fa de problemele institu iei. Aşa-zisa reform a Armatei

223
s-a limitat la câteva schimb ri la nivelul Statului Major General, la nenum rate parade
militare şi ceremonii prin care au fost avansa i la gradul de general un num r f r
precedent, în timp de pace, de colonei.
Începutul anului 2001 a adus un serios semnal de alarm . Din ra iuni politice sau nu,
bilan ul preg tirii de lupt pe anul precedent – rezumat în mass media – a scos la lumin o
situa ie dezastruoas : tehnica învechit , lipsa preg tirii de specialitate (trageri, zboruri,
aplica ii), stocuri de combustibil şi muni ie de numai 20 pân la 50% din necesarul
prev zut, ca şi un moral foarte sc zut al militarilor în termen. Chiar şi în aceste condi ii,
mitul Armatei na ionale a func ionat, de vreme ce bilan ul a primit calificativul satisfăcător.
În 2004, România a fost admis în NATO. Evenimentul, intens mediatizat, împinge îns
Armata Român într-o zon periferic a societ ii. Reducerea sistematic a efectivelor, dar
mai ales renun area la obligativitatea stagiului militar vor face ca într-un interval de timp
relativ scurt (5-10 ani) o tot mai mare parte din popula ia activ a României s fie lipsit de
experien a concret a Institu iei militare. Milit ria va deveni o meserie oarecare, iar militarii
un segment foarte specific al popula iei. Desigur, noua Armat va beneficia de atribute de
imagine mai tari (într-o accep iune modern ): profesionism, uniforme de camuflaj ca-n
filme, armament ultra sofisticat, cooperare cu americanii, misiuni de lupt peste tot în lume
etc. De asemenea, vor ieşi din aria de sensibilitate public atributele negative ale vechii
armate: MIG-uri care se pr buşesc, solda i care se sinucid cu armamentul din dotare, recru i
tunşi zero stând în g ri pe valize de lemn, abuzuri ale caporalilor, iubite gravide venite cu
pachete la poarta unit ii.
Chiar dac aceste transform ri par s confere noii Armate o imagine net pozitiv ,
importan a şi influen a ei în societatea româneasc vor sc dea. Dac lucrurile vor merge
bine şi în privin a integr rii în Uniunea European , România va deveni un stat mult mai
„civil“, chiar decât unele dintre statele occidentale.

Şcoala
Dac Armata na ional a rupt lanţurile care legau poporul, Şcoala a adus lumina
învăţăturii asupra oamenilor care tr iau în tenebrele obscurantismului. Din punct de vedere
practic, mitul înv turii a fost mult mai eficace decât cel al armatei. Nu întâmpl tor, în fa a
Universit ii bucureştene exist o statuie simbol al puterii Armatei (Mihai Viteazul) şi trei

224
statui simboluri ale puterii înv turii (Ion Heliade R dulescu, Spiru Haret şi Gheorghe
Laz r). Fireşte, o mare parte din progresul enorm din secolul al XIX-lea s-a datorat intr rii
generale a spa iului european în epoca industrial , epoc în care lipsa ştiin ei de carte opera
discrimin ri majore. Pe de alt parte, în România şi în alte state din Est, statul-na iune avea
nevoie de elite, care trebuia s provin din popula ia preponderent rural .
Dasc lul de ar (Bădiţa Vasile, Budulea Taichii, Domnu Trandafir) a devenit cea mai
popular întruchipare a mitului Şcolii. Idealul unui copil de ran va r mâne, pân dup cel
de-al doilea r zboi mondial, acela de a deveni înv tor. În acest ideal sunt reunite mitul
Şcolii şi mitul Statului (înv torul este un func ionar al statului). Institu ia Şcolii a suferit
în deceniul proletcultist câteva lovituri dure, dar mitul Şcolii a fost cultivat şi de regimul
comunist („Înv a i, înv a i, înv a i!“ spunea Lenin).
Campania de alfabetizare şi, ulterior, relaxarea de la finalul deceniului şapte au indus în
rândurile popula iei din România gustul diplomei. Diploma era o garan ie a unui post, oferit
de stat, într-un tip de întreprindere sau institu ie cunoscut, practic, de la începutul studiilor
(de exemplu: înscrierea la o şcoal post-liceal sau la un liceu industrial de chimie oferea
certitudinea unui loc de munc într-o întreprindere chimic ).
Pentru o popula ie care era îndemnat şi uneori chiar constrâns s migreze de la sat la
oraş, diploma şi, deci, şcoala, reprezenta o garan ie a unui viitor mai bun. Evolu ia
înv mântului dup 1990 este uşor de explicat dac o privim din aceast perspectiv .
Explozia înv mântului particular, scandalurile diplomelor false, reac ia foarte dur a unui
segment larg al popula iei în chestiunea manualelor alternative ilustreaz puterea mitului
Şcolii în imaginarul colectiv al românilor.
Un mit-pui al mitului Şcolii este mitul tineretului minunat. În 1990, abia reîntors în ar
dup un îndelungat exil, Ion Ra iu considera c România are o mare resurs , şi anume
aceea a unui tineret alfabetizat. Primii doi preşedin i postdecembrişti au folosit pân la
satura ie în discursurile oficiale tema copiilor superdota i, a olimpicilor la matematic sau
informatic . Amândoi au trecut sub t cere faptul c , din 1990 încoace, nivelul mediu de
preg tire a sc zut rapid şi continuu, iar abandonul şcolar a crescut alarmant.
Mitul Şcolii va fi îns puternic înc mult timp, iar sesiunile de examene (capacitate,
bacalaureat, licen ), ca şi începutul anului şcolar vor oferi mass media prilejuri periodice
de manifest ri şi articole ritualice.

225
 Comunismul (cu faţă umană) şi anticomunismul
Deşi nu sunt propriu-zis institu ii, comunismul şi anticomunismul au devenit în România
(ca şi, probabil, în alte ri din Est) dou mituri care, la peste 15 ani de la Revolu ia din
decembrie ’89, modeleaz profund discursul actorilor politici. Este greu de apreciat în ce
m sur aceste mituri determin şi comportamentul electoral al popula iei, având în vedere
c în sondaje nu se observ prezen a comunismului în agenda public .
Comunismul a fost privit în România interbelic , de c tre masele largi, cu oarecare
lejeritate. Este o apreciere speculativ , dat fiind c nu au existat studii sociologice în acest
sens, în acea perioad . În afar de perioada 1920-1922, când situa ia tulbure de dup primul
r zboi a împins, vremelnic, spre extrema stâng , organiza iile politice şi sindicatele
muncitoreşti, Partidul Comunist nu a avut decât câteva sute de membri. Intrat foarte repede
în ilegalitate deoarece în statutul s u existau prevederi prin care România ar fi trebuit s
renun e la anumite teritorii (fapt ocultat de istoriografii perioadei comuniste), Partidul
Comunist a fost condus pân dup r zboi de activişti ai Cominternului, având alte
na ionalit i decât cea român . Mai mult, o foarte mare parte din membrii de partid erau de
alte etnii decât cea român , astfel încât cei care aflau mai mult sau mai pu in întâmpl tor de
Partidul Comunist îl tratau în cel mai bun caz ca pe o curiozitate str in de fiin a na ional .
Clasa politic a manifestat fa de fenomenul comunist aceeaşi lejeritate. Dup ce a scos în
ilegalitate PCR şi i-a arestat pe fruntaşii acestuia, Constantin Argetoianu avea s declare:
„Am terminat cu comunismul în România!“. Liderii politici români au amânat cu
iresponsabilitate reglarea rela iilor diplomatice şi a chestiunilor în litigiu cu Uniunea
Sovietic . Desigur, în condi iile în care marile puteri, dup interven ia din 1920-1922,
hot râser s ignore Uniunea Sovietic , România nu putea face multe de una singur . Dar
vecin tatea cu un astfel de stat ar fi impus mai multe eforturi din partea diploma iei române.
O dat cu 23 august 1944, comuniştii au intrat în prim-planul scenei politice româneşti.
Pân în 1948, imaginea lor a fost difuz . Câteva figuri relativ prestigioase – ca doctorul
Petru Groza sau Lucre iu P tr şcanu – au cau ionat Partidul Comunist într-o perioad în
care, oricum, duşmanul era reprezentat de membrii birocra iei antonesciene şi de legionari.
Abdicarea for at a regelui şi proclamarea Republicii Populare Române au marcat începutul
„obsedantului deceniu“ (vom reveni asupra acestei sintagme mai jos).

226
 Na ionalizarea, cooperativizarea şi proiectele m re e de tipul Canalului, a c ilor ferate
Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu se împleteau cu represiunea dur împotriva partidelor
istorice, cu suspendarea de facto a drepturilor cet eneşti şi a libert ii de expresie. Toate
acestea se petreceau pe fundalul unor greut i materiale cauzate atât de pierderile de r zboi
sau de seceta din 1952-1953, cât şi, mai ales, de conducerea voluntarist-autarhic ,
nefundamentat economic, a statului.
Judecând la rece, comunismul a dinamitat, în România, o anume rigiditate social .
Industrializarea masiv (unul din miturile tratate minu ios de Lucian Boia) a adus la oraşe
un num r foarte mare de tineri din mediul rural care, în scurt timp, au înlocuit elitele
tehnice şi birocratice ale vechiului regim. Pentru acest Românie dezr d cinat , lipsit de o
cultur politic participativ , ba chiar şi de o educa ie elementar , noul regim nu putea fi
r u pentru c oferea în primul rând ceva nou: o locuin la bloc, unde nu trebuia s sco i ap
din fântân sau s aduci lemne din p dure, o slujb de opt ore garantat , unde salariul
„mergea“ şi nu trebuia s te temi de secet sau inunda ii, şi un timp liber, concept care
lipseşte din universul tradi ional al ranului şi care putea fi în eles doar ca un semn de
„boierie“. Trebuie s subliniem faptul c România (şi Bulgaria, dar şi majoritatea regiunilor
din fosta Uniune Sovietic ) a pornit, în 1948, de la o structur social în care popula ia
rural era mult mai numeroas , propor ional, decât cea din Polonia, Ungaria sau
Cehoslovacia. Din acest motiv, statul comunist român a putut s ofere majorit ii
cet enilor nişte condi ii (locuin a la bloc, slujba în fabric etc.) care au fost percepute pân
c tre 1985 ca avantaje certe fa de condi ia rural . Consider m c aceasta este cauza
pentru care comunismul din România nu a fost confruntat cu mişc ri de opozi ie sau de
reform organizate, masive şi majore, aşa cum s-a întâmplat în 1956 în Ungaria, în 1968 în
Cehoslovacia, sau în anii ’80 în Polonia. Aceast condi ie modest-urban în care românul
mediu considera ca valori fundamentale locuin a personal (la bloc), locul de munc
garantat şi perspectiva unei pensii liniştite, la care s-au ad ugat (în timp) diverse achizi ii de
bunuri (mobil , televizor, maşin de sp lat, autoturism etc.) constituie nucleul dur a ceea se
numeşte ast zi „nostalgia dup comunism“. Criza economic (şi în special penuria
alimentar ) care s-a instalat în România anilor ’80 a fost receptat , fireşte, negativ. Dar, la
foarte scurt timp dup Revolu ie, în anii ’92-’99, pr buşirea economic şi s r cirea
dramatic a majorit ii popula iei au dep şit cu mult, ca impact asupra cet eanului, criza

227
din anii ’80. Aceast explica ie ine şi de o anumit evolu ie real , dar mai ales de imaginea
(subliniem, corect !) cu care a r mas românul mediu dup ce a parcurs perioada 1970-
2000. Desigur, este o imagine care p leşte în timp, o dat cu îmb trânirea şi dispari ia
natural a genera iilor respective. Ea are, îns , un poten ial latent de reflectare la a doua
genera ie (nepo ii celor care au prins anii ’70), când din comunism va r mâne doar
imaginea, nu şi experien a sensibil .
Dup cum vom vedea în sec iunea dedicat lui Nicolae Ceauşescu, cultul personalit ii
acestuia a avut un efect pervers. Acela c greut ile şi lipsurile din anii ’80 nu s-ar fi datorat
crizei sistemului comunist, ci deciziilor personale ale dictatorului (eventual influen ei
Elenei Ceauşescu). Suprapus peste acele condi ii de trai percepute ca decente, aceast idee
s-a transformat în mitul comunismului cu faţă umană. De-a lungul întregului an 1990, dar şi
ulterior (pân când, în 1992, în discursul de învestitur , Ion Iliescu avea s afirme r spicat
c România se îndreapt c tre o economie de pia – dar Iliescu înc nu pronu ase cuvântul
capitalism!), o mare majoritate a românilor aştepta „socialismul cu fa uman “, cam în
acelaşi fel în care al i români, la sfârşitul anilor ’40, îi aşteptau pe americani. Aceast
aşteptare era, într-un fel, între inut şi de supravie uirea Uniunii Sovietice a lui Gorbaciov
pân în vara lui ’91.
Mitul comunismului în imaginarul românesc postdecembrist a luat naştere propriu-zis
prin aneantizarea Partidului Comunist Român la Revolu ie. În nici o alt ar est-european
Partidul Comunist nu a disp rut pur şi simplu (cazul Federa iei Ruse este foarte complicat,
dar nu e o excep ie). Fireşte, în celelalte ri foste comuniste, partidele comuniste şi-au
schimbat denumirea, s-au reformat şi au participat la alegeri. Ele au preluat, îns , şi
responsabilit ile şi pasivul de imagine ale activit ii anterioare. În România, nemaiexistând
nici un partid comunist7, s-a ajuns la situa ia stranie în care nimeni nu putea fi tras la
r spundere pentru abuzurile sau crimele din perioada comunist . În primele s pt mâni dup
Revolu ie nimeni nu a fost preocupat de dispari ia PCR. Treptat, îns , pe m sur ce actul
guvern rii intra în vizorul liberei exprim ri redescoperite de mass media, „comunismul“ şi
„comuniştii“ deveneau automat reprezentan ii R ului şi mai ales cauza nepl cerilor oricui
în orice moment. Au fost câteva luni de zile bune în care apelativul-impreca ie
„comunistule!“ (cu varianta „securistule!“) se auzea peste tot în cele mai banale divergen e
între doi oameni de pe strad . Dezvoltarea mitului comunismului (şi al anticomunismului)

228
nu s-ar fi putut face f r atmosfera de suspiciune şi mul imea de scenarii amplificate pân
la absurd care a acoperit anii 1990 şi 1991. Comunismul a devenit în acea perioad , în
imaginarul colectiv, nu numai un regim politic ale c rui urm ri negative trebuiau
îndep rtate, ci un soi de fiar ubicu care devenise invizibil , dar care continua s existe şi
mai ales s func ioneze. Nu era pur şi simplu func ionarea unui sistem economic şi
administrativ (care nu puteau fi schimbate peste noapte), ci era o func ionare deliberat ,
consacrat unui scop ocult, dar, evident, negativ, func ionare de care erau responsabile
(probabil) nişte persoane extrem de puternice, dar, evident, neidentificabile. Recunoaştem,
aici, o variant clar a mitului Conspira iei8. Acest mit al comunismului a fost cântat, la
propriu, în timpul manifesta iei-maraton din Pia a Universit ii (23 aprilie-13 iunie 1990).
„Mai bine mort, decât comunist!“ scandau, în fiecare sear , câteva mii de oameni, refrenul
cântecului lui Vali Sterian.
Abia în acel moment, procesul revolu ionar din România a devenit propriu-zis
anticomunist9. Ca mit complementar, anticomunismul s-a dezvoltat simultan, primind, din
partea activiştilor nucleelor societ ii civile, caracteristicile idealizate ale manifesta iei din
Pia a Universit ii: o mişcare idealist , lipsit de scopuri personale, purtat de tineri,
studen i sau intelectuali, manifestan i paşnici, cet eni care nu fuseser membri ai PCR sau,
în cel mai r u caz, îşi arseser în public carnetul de membru. Evenimentele dramatice din
13-15 iunie 1990 nu au f cut decât s valideze aceast imagine. Chiar dac manifesta ia a
fost reprimat , abia dup ce presa de opozi ie a reprodus imaginile violen elor comise de
mineri, dar mai ales comentariile virulente ale presei str ine, societatea româneasc a
început s în eleag sensul politic al protestului din Pia a Universit ii.
Anticomunismul românesc a p rut a fi înving tor la alegerile din toamna lui 1996.
Mandatul anterior, dominat de începutul unei grave crize economice, desp r ise imaginea
FDSN-ului sau PDSR-ului „bun“ de imaginea „socialismului cu fa a uman “. Cele dou
imagini nu mai puteau s coincid . Noua putere instalat avea s n ruie, îns , din interior,
mitul anticomunismului, atât prin lipsa de decizie în aplicarea unor m suri programatic
anticomuniste, cât şi prin necesitatea practic rii unei realpolitik. Mai mult, simbolul
rezisten ei anticomuniste, preşedintele PN CD, Corneliu Coposu, se stinsese din via în
1995. Anticomunismul a eşuat ca proiect în mandatul 1996-2000 şi a fost reluat ca tem ,
oarecum surprinz tor, în campania preziden ail din toamna lui 2004. Spunem surprinz tor

229
pentru c , dup 15 ani, antinomia comunism – anticomunism nu mai figura printre temele
importante ale agendei publice. E de presupus, mai curând, c strategii campaniei lui Traian
B sescu din 2004 au c utat, pe de-o parte, s recupereze electoratul CDR dezam git în
2000 şi, pe de alt parte, s sugereze o analogie între hipertrofierea PSD în mandatul 2000-
2004 şi partidul-stat care era PCR.
Mitul Securit ii a fost un mit secund, generat de mitul comunismului. Într-un fel,
aceast disjunc ie s-a f cut o dat cu apari ia ideii de comunism cu fa uman : comuniştii
ar fi fost cum ar fi fost, dar securişii erau, de fapt, cei r i. Mitul Securit ii include
Arbitrarul (pân la modul absolut al independen ei, de fapt, de organele de stat) Dela iunea,
prezum ia de Vinov ie, Tortura şi Secretul. În imaginarul colectiv, securitatea era un fel de
lamp a lui Aladin care îndeplinea toate dorin ele odioase ale celui care o de inea.
Securitatea nu putea fi controlat de nimeni, se afla peste tot şi era alc tuit din inşi duri şi
nemiloşi, geniali şi diabolici. Exclama ia melodramatic a lui Emil Constantinescu la final
de mandat: „M-au învins securiştii!“ a dat acestui mit o nuan stranie şi paradoxal de
concrete e şi derizoriu. Sugestia era c în România activeaz grupuri economico-financiare
în care pozi ii importante erau de inute de foşti ofi eri de securitate, grupuri care exercitau
presiuni asupra politicului. Desigur, o asemenea sugestie era plauzibil şi, în condi iile
României din 2000, foarte probabil . Chestiunea devine un mit în momentul se observ c
sugestia se prelungeşte automat în direc ia unui plan ocult care ar ine de fostele
subordon ri ale respectivilor ofi eri. Securitatea ar avea, deci, o surs exterioar societ ii
româneşti, ceea ce o face str in de organismul acestei societ i şi, ca atare, un r u absolut.
Asocierea securit ii cu SRI-ul a avut mai pu in succes decât, de exemplu, asocierea PCR
cu FSN…PSD. Aceasta şi datorit unui şir lung de gafe (începând cu scandalul „Terasa
Anda“) care au compromis ideea de serviciu atotştiutor şi atotputernic.

3.3. Personaje exemplare

Formularea hegelian a personalităţilor care sunt trăite de istorie ne poate fi util în
definirea acelor personaje care cap t sau întrunesc tr s turi mitice. Imaginea unui astfel de
personaj exemplar cap t în imaginarul colectiv o autonomie net fa de existen a
personajelor reale. Aceste personaje-mituri sunt vii, fertile, în sensul c genereaz

230
permanent orizonturi de aşteptare în imaginarul maselor. În cazul în care personajele-mituri
sunt înc în via , acestora le sunt atribuite automat idei sau chiar ac iuni, uneori
inexistente. Mecanismul propagandei sub Hitler, Stalin sau al i conduc tori de regimuri
totalitare a folosit din plin acest resort al psihologiei sociale. În cazul în care personajele-
mituri au disp rut, mecanismul de gândire poate fi rezumat în exclama ia: „Ehei, dac ar fi
tr it acum X, ar fi f cut cu siguran ac iunea Y!“.
Trecerea timpului decanteaz valorile, înl tur efemerul şi are darul, cel pu in în cazul
marilor personalit i, de a accentua acele tr s turi definitorii cu care ele intr în conştiin a
comunit ii. Chiar dac omul este un animal pentru care noul este mai interesant decât
binele, contrar unei p reri pripite, în politic electoratul nu alege niciodat un nou absolut.
Pentru a avea şanse, orice nou trebuie s se plaseze, în imaginarul colectiv, pe coordonatele
unei imagini arhetipale. M sura în care coincid datele proprii ale personajului politic,
orizontul de aşteptare al momentului şi vigoarea mitului politic influen eaz decisiv
succesul unei cariere.
Ştiin ele politice din Occident au dedicat o vast literatur personajelor mitologiei
politice. P rintele, Salvatorul, Eroul civilizator, Liderul carismatic sau Rebelul au avut
parte, al turi de celelalte mituri politice, de exemplific ri şi analize am nun ite. În spa iul
românesc modern se pot reg si aceste tipuri, fiecare bineîn eles nuan at de realitate şi de un
context specific. Discursul public antebelic a f cut deseori apel la figuri istorice. Acestea au
fost, îns , mai degrab folosite ca simboluri decât ca mituri.
Un prim mit este cel al domnitorului medieval, ap r tor al moşiei şi al credin ei
str moşeşti, aflat în fruntea oştii rii şi biruind n v litorii vr şmaşi. În acest ideal, ilustrat
în fresca din Sala Ateneului Român, se încadreaz , cu mici varia ii, un şir lung de
domnitori, de la Basarab I pân la Constantin Brâncoveanu. Exist îns un grad diferit de
convenabilitate politică a figurilor istoriei medievale. Din acest punct de vedere, cel mai
convenabil personaj a fost Ştefan cel Mare. Principala tr s tur exploatabil politic a
acestuia a fost impunerea unei ac iuni unice (ast zi am putea spune consens sau linişte) în
interiorul rii. România şi, anterior, rile Române au suferit continuu din cauza disputelor
interne, acutizate uneori pân în pragul r zboiului civil. Ştefan cel Mare, care a impus
consensul intern cu destul violen , este unul dintre rarele argumente în favoarea idealului
de armonie interioar a rii. O a doua tr s tur a personajului este cea a expansiunii

231
maxime a statului. I se adaug gloria militar , armata de r zeşi şi credin a creştin , dovedit
de numeroasele ctitorii. Ştefan cel Mare întruneşte astfel germenii tuturor miturilor
institu ionale despre care am vorbit mai sus (chiar şi Şcoala, dac avem în vedere c
m n stirile acelor timpuri erau centre de iradiere a culturii, c acolo se înv a carte, se
ilustrau şi se copiau c r i etc.).
Mai pu in convenabil, din cauza leg rii ranilor de glie, dar prototip al idealului modern
al Unirii, a fost Mihai Viteazul. Merit s remarc m c el a fost personajul istoric preferat
al lui Nicolae Ceauşescu.
Un alt mit este cel al Revolu ionarului. Acest mit a fost construit cu un pronun at
specific na ional, pe coordonatele a trei personaje dintr-o istorie relativ recent : Tudor
Vladimirescu, Avram Iancu şi Corneliu Zelea Codreanu. Evident, acesta din urm nu apare
în istoriografia comunist , dar tr s turi anecdotice ale sale sunt transferate anonim, în anii
’50, asupra eroilor comunişti. Imaginea de ast zi a lui Corneliu Vadim Tudor al tur vizibil
tr s turi, gesturi şi cuvinte cheie din existen a celor trei personaje.
Un personaj unic în istoria României, devenit mit prin chiar aceast unicitate, a fost
Alexandru Ioan Cuza. În epoc , personalitatea sa s-a impus mai ales prin sentimentul larg
r spândit, în special printre rani, de dreptate social , asociat cu reforma agrar din 1864.
Originea relativ modest şi prezen a carismatic au f cut din Alexandru Ioan Cuza un mit
politic sui generis, în care se reunesc tr s turi ale Întemeietorului, P rintelui şi Omului
Providen ial. Succesul campaniei din 1996 a lui Emil Constantinescu s-a datorat în mare
m sur construc iei imaginii candidatului la preşedin ie pe modelul lui Alexandru Ioan
Cuza. Punctul culminant al loviturii de imagine a fost acela c înseşi mass media
pedeseriste au pronun at numele Alexandru Ioan Cuza ca o remarc iritat în urma lans rii
Proclama iei de la Ruginoasa.
În fine, un ultim mit al personajelor politice antebelice este cel al Sfinxului. Acest mit
contureaz omul politic modern, patriot, na ionalist dar şi vizionar, diplomat, negociator,
maestru al echilibrului politic. „Sfinxul“ a fost porecla dat lui Ionel Br tianu în anii de
neutralitate (1914-1916) şi, peste ani, r niştii (marii adversari ai Br tienilor) aveau s-o
preia şi s-o atribuie lui Iuliu Maniu cu o localizare: „Sfinxul de la B d cin“.
Vom prezenta în continuare câteva dintre figurile istoriei contemporane care s-au plasat
(deliberat sau nu, cu o consiliere de imagine sau nu) pe coordonatele unei simbolistici

232
generatoare de mituri. Dintre personajele analizate, primele patru (Ceauşescu, Iliescu,
Coposu, Roman) au c p tat deja, ireversibil, aceste tr s turi. Pentru ceilal i (Stolojan,
B sescu) procesul nu s-a încheiat înc şi este reversibil. Consider m, îns , c pentru
specialistul în comunicare este important şi procesul de transformare, nu numai tr s turile
simbolico-mitice definite.

Nicolae Ceauşescu
Paradoxal, primul mit al României post-decembriste a fost Nicolae Ceauşescu. În
primele momente dup revolu ie, mitul Nicolae Ceauşescu a fost întruchiparea r ului
absolut. Acest r u absolut era atunci singura certitudine. Dispari ia politic şi fizic a lui
Nicolae Ceauşescu s-a produs într-un context excep ional: manifesta ii de mas , baricade,
interven ia trupelor, mor i, r ni i, concretizarea (şi contestarea) conceptului de revolu ie,
fug cu elicopterul, capturare, proces şi execu ie în ziua de Cr ciun. Multe luni dup aceea,
numele s u a fost scris f r majuscule şi, în rarele momente de acalmie a actualit ii, presa
publica tot felul de detalii biografice, toate deformate în negativ. În primii doi ani dup
revolu ie, Nicolae Ceauşescu a fost anti-modelul liderilor politici români. Fiecare politician
a c utat s fie cât mai diferit de Nicolae Ceauşescu. (Despre influen a şi imaginea so iei,
Elena Ceauşescu, vom vorbi mai târziu.) Idiosincrazia popular era atât de mare, încât se
manifesta spontan la cele mai mici am nunte care aminteau de fostul dictator. La
demonstra ia din 10 ianuarie 1990, s-a scandat: „Iliescu s r mân , dar s nu mai dea din
mân !“, ca o aluzie la ticul gestual al lui Nicolae Ceauşescu.
Încet-încet, o dat cu prelungirea tranzi iei şi s r cirea drastic a popula iei, mitul lui
Ceauşescu s-a deplasat de la imaginea de r u absolut c tre cea de megaloman de neîn eles.
Reproşul major care i se aduce ast zi este acela c exagera cu sarcinile, construc iile,
şantierele, pe care le impunea poporului. Atitudinea tipic a românului de ast zi este: Dacă
ne-ar fi dat mai multă mâncare şi ne-ar fi lăsat mai mult în pace, era şi acum bine-mersi.
Indirect, aceast atitudine este o apreciere a unei st ri de lucruri: autoritate, disciplin şi,
chiar mai mult decât atât, a unei ordini a lumii şi a vie ii. Metaforic, p catul lui Ceauşescu
este cel de a fi vrut imposibilul. Aceast dorin a dus la dereglarea unei lumi.
Judecând în termeni mitologici, lumea dereglat de Ceauşescu nu a fost nici distrus cu
totul, nici repus în ordine în urma revolu iei. Ea a r mas în continuare o lume dereglat .

233
Aceast percep ie este înt rit de şantierele p r site, de puternicii zilei de ieri care sunt
puternici şi ast zi, de amplificarea corup iei (în special a mitei, care era în vremea lui
Ceauşescu o modalitate de supravie uire).
Mitul lui Ceauşescu va r mâne viu atâta timp cât nu se va ivi un lider politic care s -şi
asume şi s realizeze un act ritual de re-întemeiere a României. „Schimbarea în bine“ din
1996 a eşuat. No iunea de „A treia republic “, a ApR-ului din 2000, greu de în eles de c tre
popor, a eşuat şi ea. „Aproape de oameni, împreun cu ei“ (sloganul lui Ion Iliescu în
campania din toamna lui 2000) nu poate fi, repet m, mitologic vorbind, o desp r ire
definitiv de trecut.

Ion Iliescu – Părintele

Ion Iliescu este cea mai veche figur politic a României postdecembriste. c, la garantul
democra iei şi stabilit ii din 2000 este un salt imens, punctat de momente clare ale
construc iei de imagine. Mandatul 2000-2004, care p rea s ofere imaginea unui Ion Iliescu
suveran, împ cat cu to i adversarii şi contestatarii s i, s-a sfârşit straniu prin controversata
gra iere a lui Miron Cozma şi cu o detaşare ciudat de înfrângerea lui Adrian N stase la
alegerile preziden iale. Cine au fost, de-a lungul acestor ani, personajele Iliescu?
Revoluţionarul. Intuind rapid imensul capital politic şi de imagine pe care îl putea ob ine
din asocierea cu mitul Revolu iei, Iliescu şi-a însuşit atribute de imagine care s-au coagulat
treptat într-un portret de Eliberator. A beneficiat inclusiv de inabilitatea lui Roman de a
exploata acelaşi capital, reuşind în timp s îşi atribuie aproape în exclusivitate asocierea cu
Revolu ia.
Preşedintele. Cvasi-unanimitatea primei alegeri în func ia de preşedinte, precum şi
întâietatea în aceast func ie, într-o perioad istoric nou a României, l-au consacrat în
timp ca model/prototip al Preşedintelui. Chiar la momentul înfrângerii din 1996, Iliescu era
personajul identificat în cel mai mare grad cu imaginea de Preşedinte. Acest capitol al
evolu iei sale de imagine are dou dimensiuni: cea pozitiv – Preşedintele/politicianul bun,
şi cea negativ – Preşedintele/politicianul retrograd-criptocomunist, fiecare versiune fiind
sus inut de câte un segment fidel de electorat şi de mediatizarea corespunz toare. Liantul
acestor dimensiuni este recunoaşterea greut ii politicianului Iliescu în peisajul politic
românesc: prin calit ile elogiate de sus in tori şi prin limitele contestate (uneori violent) de

234
adversari, Iliescu a devenit centrul de greutate al scenei politice şi a monopolizat total un
pol al axei electorale, deşi la cel lalt pol s-a aflat mereu altcineva.
Soluţia. În 2000, dup primul tur al alegerilor preziden iale, Iliescu a f cut un ultim salt
de imagine, care l-a des vârşit ca personaj politic. Pozi ionarea ca alternativ la Vadim
Tudor, în cadrul unei dileme electorale cu o miz imens , a însemnat o nou treapt de
legitimitate pentru un om politic care oricum era legitimat din surse multiple: mitul
Revolu iei, experien a politic (inclusiv experien a înfrângerii electorale), delegarea unui
moştenitor (în persoana lui Adrian N stase), încrederea popular convertit în vot. Ultima
resurs a legitim rii i-a ad ugat atributele de democrat şi reformator. Contextul a for at
aceast evolu ie, dar efectele nu au fost mai pu in puternice sau mai pu in durabile.
Transformat de situa ia electoral în oponentul unic al lui Vadim Tudor şi de eforturile
sus inute ale mass media într-un salvator, Iliescu a reuşit s îşi asocieze exact acele atribute
care, într-o evolu ie electoral lipsit de surprize, i-ar fi r mas str ine şi incompatibile.
Cel mai important aspect al acestei construc ii de imagine este caracterul de „bulg re de
z pad “, construc ia prin acumulare: fiecare etap a fost un strat de imagine în plus şi nu un
capitol care începe şi se încheie distinct. Tocmai de aceea, Iliescu a avut for a s revin ,
dup fiecare înfrângere suferit .
Dup unsprezece ani, Ion Iliescu este Părintele. Mitul P rintelui are dou sub-tipuri:
Întemeietorul (Romulus, Iisus, Mahomed, Negru Vod etc.) şi Păstrătorul, pentru care cel
mai exact exemplu este Moise. Moise are misiunea de a conduce poporul peste un deşert.
El va vedea limanul, dar va disp rea în momentul atingerii acestuia. Destinul lui Ion Iliescu
s-a pliat uluitor de exact peste acest mit. În tinere e, a fost prieten/apropiat al Faraonului
(Ceauşescu). S-a revoltat împotriva acestuia (1971) şi a fugit în pustie (Editura Tehnic ). A
desp r it apele în decembrie ’89. A dat tablele legii (Constitu ia). A r t cit în deşert
(Guvernarea V c roiu). Poporul s-a revoltat la un moment dat (1996) împotriva lui. Iosif
Boda – mult vreme colaborator apropiat al lui Ion Iliescu – a enun at, prin 1995, o idee
care a p rut atunci stranie: „România va ieşi din tranzi ie atunci când nu va mai avea nevoie
de Ion Iliescu“.
Acest moment pare s fi venit la Congresul PSD din 21 aprilie 2005. Revenit în partid cu
o energie şi o hot râre care i-a intimidat pe to i liderii mari şi mici (Ion Iliescu afirma, la
începutul anului, c se simte „ca la 45 de ani“), întemeietorul partidului p rea s fi hot rât

235
noua structur de conducere în care urma s redevin preşedinte, în timp ce Adrian N stase
îşi anun ase decizia de a nu candida împotriva sa. Rezultatul-surpriz al votului, covârşitor
în favoarea lui Mircea Geoan (care şi-a depus candidatura în ultimul moment), a fost
considerat, în acel moment, unul din marile evenimente din istoria post-revolu ionar a
României şi, totodat , semnul ieşirii din scen a lui Ion Iliescu. Probabil c o construc ie
mai prudent a imaginii proprii l-ar fi determinat pe Ion Iliescu s -şi anun e retragerea într-
o pozi ie onorific (aşa cum îi şi cerea Mircea Geoan la Congres). Ion Iliescu a luptat pân
în ultima clip , (cu un discurs vehement criticat de mass media), a pierdut şi a anun at c nu
mai accept nici o func ie în partid. PSD a r mas, îns , într-o situa ie relativ nesigur , cu
mari tensiuni interne. Iar Ion Iliescu a dovedit c are, înc , suficient energie.
Ast zi, Ion Iliescu este un personaj intrat în istorie. Edificiul de imagine va suporta înc ,
în anii ce vin, nuan ri, tente de culoare, contest ri. Dar, indiferent de judec ile istoriei,
mitul Ion Iliescu exist şi r mâne un punct de referin .

Corneliu Coposu – Sfântul politicii

În decembrie 1989, în România existau doar doi politicieni autentici: Ion Iliescu şi
Corneliu Coposu. Chiar dac , la acea dat , cei mai mul i români confundau omul politic cu
secretarul PCR din întreprindere şi credeau c politica înseamn mitinguri şi scand ri de
lozinci, în scurt timp, în jurul celor doi s-au structurat cele dou tabere care au constituit
polii politici ai României în ultimul deceniu al secolului XX.
Coposu şi Iliescu au fost singurii care au între inut cu abilitate percep ia c ei nu s-au
urcat pe un scaun, ci c meritau scaunul pe care se aflau. Spre deosebire îns de Ion Iliescu
(ajuns într-o pozi ie în care a putut fi atacat ulterior pe motivul „furtului Revolu iei“),
Corneliu Coposu a reuşit s se situeze mereu dincolo de orice suspiciune de urm rire a unor
interese personale.
Coposu a avut o latur extrem de pragmatic . A în eles repede c PDSR nu putea fi
distrus doar cu un mesaj anticomunist şi c o opozi ie fragmentat este lipsit de orice
putere. Prin urmare, a reuşit s coaguleze, la momentul oportun, mişc rile anti-FSN
existente, refuzul trecutului imediat şi atitudinea pro-occidental sub aceeaşi umbrel :
Conven ia Democrat . Prin negocieri abile, a men inut unitatea Conven iei şi s-a impus
lider al opozi iei. În fine, dar poate cel mai important, a ştiut să nu candideze niciodată la o

236
funcţie executivă oficială. Deliberat sau nu, Corneliu Coposu şi-a construit o imagine care
se poate rezuma într-un singur cuvânt: martirul. Aceast imagine l-a consacrat ulterior ca
pe unul dintre miturile politice fondatoare ale României democratice. Tr s turile care au
stat la baza acestei imagini: un om care a suferit mult în închisorile comuniste, o
verticalitate moral des vârşit , pentru care principiile şi credin a erau mai presus de orice,
vizionar, cu experien , om apropiat de Dumnezeu, sus in tor al tradi iei, corectitudinii şi
moralei în politic . Un sfânt al politicii venerat de fideli şi recunoscut de adversari.
Aceast imagine a avut îns dou defecte majore. În primul rând, lupta celui care duce
crucea anticomunismului nu putea legitima şi susţine un principiu constructiv. Or nevoia de
atitudine constructiv a fost cea care a împiedicat mul i ani ascensiunea CDR în dauna
PDSR. Coagularea Opozi iei unite avea ea îns şi un scop distructiv: înl turarea de la putere
a celor care erau considera i, la acea vreme, neocomunişti.
În al doilea rând, oricât de crud ar suna, imaginea martirului nu putea fi desăvârşită
decât prin moarte. Mai mult, şi-a asumat o parte din moarte înc din timpul vie ii (prin
renun area explicit la orice ambi ie personal ). Nu trebuie s uit m c , în tot timpul vie ii
sale, Coposu s-a aflat constant pe ultimele locuri în clasamentele cu personalit ile
apreciate de electorat. Simpatia a crescut spectaculos în aceste liste doar dup moartea sa.
Tr s turile sale de martir nu erau compatibile cu via a politic activ . Ele, mai degrab ,
erau (şi au fost) o sursă de legitimare pentru ceilalţi decât pentru sine.
Mitul martirului a atras dup sine alte imagini simbolice. Lupta împotriva comunismului
a devenit o luptă apostolică, în care se învinge doar prin propriul sacrificiu. Mitul romantic
al prezentului v zut ca un hiatus între trecutul glorios şi viitorul de aur este, de asemenea,
prezent în discursurile lui Corneliu Coposu. Nu întâmpl tor, aceast îmbinare între trecut şi
viitor a fost marele merit al liderului r nist, care a reuşit astfel s ofere Conven iei
Democrate o dubl legitimitate: legitimitatea istorică, derivat din trecutul glorios – doar
trecutul interbelic era chemat s ajute prezentul, un prezent al confuziei şi al dec derii, şi
legitimitatea externă – prin apelul la valorile democra iilor occidentale.
Dincolo de eşecul (politic, dar şi de imagine) al celor pe care i-a lansat în marea politic ,
eşec în primul rând al unor caractere prea pu in c lite, r mâne constatarea c , într-o ar
bombardat cu false valori şi imagini artificiale, Seniorul a devenit un mit care nu va
atrage, prea curând, discipoli.

237
 Petre Roman – Fiul răzvrătit
22 decembrie 1989 a adus pe ecranele televizoarelor româneşti doi oameni în pulov r:
Ion Iliescu şi Petre Roman. Personalit i puternice, diferite ca formare şi gândire, cei doi au
focalizat asupra lor un capital uriaş de simpatie şi entuziasm rezultat din victoria Revolu iei
române.
Petre Roman a impus în imaginarul colectiv tipul liderului plin de vitalitate, tân r,
carismatic, seduc tor tocmai prin faptul c reprezenta imaginea atipic a tot ceea ce
cunoscuser românii în timpul comunismului. Simbolul prin excelen al unei lumi noi,
Petre Roman a cucerit publicul, devenind în 1990 cel mai tân r prim-ministru pe care l-a
avut România. Aceeaşi identitate carismatic reprezint pentru Petre Roman şi sursa
limit rii sale ca posibilitate de evolu ie. Publicul a fost sedus de un personaj tân r,
str lucitor, care exprima dinamismul lumii libere, dar era vorba de o dragoste la prima
vedere, desubstan ializat , capricioas , instabil în timp. Povara celor cincizeci de ani de
comunism era mult prea puternic pentru a-i determina pe români s renun e la imaginea
liderului protector, p rintele sărac şi cinstit care are grij de binele oamenilor.
În evolu ia politic a lui Petre Roman identific m etapele contur rii personajului
indezirabil în ochii electoratului de ast zi. Mandatul de prim-ministru s-a încheiat
r sun tor, printr-o criz politic şi social profund , ceea ce a dus la imaginea unui Petre
Roman reformator cu orice pre , care trece peste problemele sociale ale oamenilor. În 1992,
Roman a câştigat alegerile pentru preşedin ia FSN, fapt care dezv luie calit i
incontestabile de lider politic. Scindarea FSN i-a oferit lui Roman ocazia de a se pozi iona
în mediul politic drept lider major al României, reprezentant al unui curent dinamic,
reformator. Prin ruperea de fiul favorit, Iliescu îi deschidea lui Roman drumul maturit ii
politice. La nivel simbolic îns , Petre Roman a fost urm rit permanent de umbra tat lui.
Legitimarea sa a fost mereu negativ , determinat de pozi ia opus fa de Iliescu, adic o
maturizare insuficient , dovedit de eşecul mesajului anti-Iliescu din 2000. Nu în ultimul
rând, umbra tat lui politic a interferat, în percep ia public , în mare m sur , cu umbra
tat lui natural: Petre Roman are handicapul unei origini percepute şi atacate imagologic ca
fiind „str in “.

238
 Succesul din partid nu se reg seşte îns la nivel electoral, FSN ob inând pu in peste 10%
la alegerile din 1992. Perioada de opozi ie este una ştears , aceasta şi datorit monopoliz rii
de c tre CDR a rolului de adev rat adversar al PDSR. Alegerile din 1996 ofer ocazia unei
reveniri a personajului Petre Roman, reg sit în cele peste 20 de procente ob inute în cursa
preziden ial . Românii mai aveau înc apetit pentru o figur tân r , dinamic , aceasta mai
ales în contextul guvern rii parc încremenite a PDSR. Guvernarea 1996-2000 des vârşeşte
îns imaginea negativă a lui Petre Roman. Neutralitatea, imobilitatea şi imaginea senioral ,
ştears , a func iei de preşedinte al Senatului îl lipsesc pe Roman de ultimele atribute
favorabile: dinamismul şi tinere ea. Crizele politice impun în prim-planul aten iei
personajul Traian B sescu, iar intrarea tardiv în executiv prin ocuparea func iei de
ministru de externe nu reabiliteaz imaginea liderului dinamic.
Roman nu a conturat o echivalen între structura intern şi ac iunea politic . Personajul
politic Petre Roman, moderat ca structură şi vocaţie, s-a n scut în creuzetul unei situa ii
conflictuale majore – Revolu ia din ’89, şi-a încheiat mandatul de prim-ministru printr-o
criz profund – mineriada din septembrie 1991, iar ob inerea preşedin iei FSN s-a produs
într-un context conflictual care a determinat sciziunea Frontului. Activitatea
guvernamental şi via a de partid au fost şi ele marcate de implicarea în crize politice şi
conflicte personale.
Discordan a strident dintre structura intern a personajului şi praxis reflect în final
antiteza major ordine – dezordine. Roman se reg seşte în ambii termeni ai rela iei şi
tocmai de aceea nu poate contura un tip stabil şi omogen de imagine. El nu poate fi o
sintez între cele dou concepte, deoarece nu exist posibilitatea unei astfel de pozi ion ri.
Aceast permanet divergen i-a construit o imagine contradictorie, m cinându-i constant
capitalul politic.
Artizanii imaginii sale au încercat, de fiecare dat , s creeze din Petre Roman un
personaj spectaculos pe termen scurt. Construc ia de imagine dedicat liderului democrat a
fost întotdeauna un management al crizei, mai degrab decât o planificare strategic a
ac iunilor de imagine, cu un obiectiv clar definit şi cu etape precise. De fiecare dat , în
perioadele de c dere a popularit ii, Roman f cea câte un gest spectaculos care îl readucea
la cota de siguran a imaginii. Construc ia nu a fost gândit îns cu viziune, cu perspectiv .
Cum era şi firesc, pe termen lung construc ia nu a rezistat, iar în locul s u a r mas un

239
personaj straniu, care scap ast zi oric rei etichet ri. Construc ia sa de imagine a avut o
structur care, în 2000, a dat ocazia electoratului s îl ignore pe preziden iabilul Roman şi
opiniei publice s îl considere un aspirant cu şansa a doua la noul fotoliu de lider al
partidului. Un electorat care poate fi sensibilizat de autoritarismul de tip extremist nu are
cum s ia în considerare un preziden iabil care se recomand prin virilitate de vitrin .
„Roman în slip“ a fost o încercare disperat de resuscitare a unui personaj anacronic.

Traian Băsescu – Haiducul

Personajul politic Traian B sescu a avut o evolu ie permanent ascendent : ministru al
Transporturilor în guvernul Roman şi între 1996-2000, deputat între 1992-1996, şi, în urma
alegerilor locale din 2000, primar general al Capitalei. În 2004, reales în prim var ca
primar, Traian B sescu cucereşte, în toamn , cea mai înalt demnitate public în stat,
devenind preşedintele României.
Personalitate conflictual , Traian B sescu s-a impus în ochii formatorilor de opinie în
1997, când un comentariu nediplomatic asupra modului de lucru în şedin ele de guvern a
generat o reac ie dispropor ionat din partea lui Victor Ciorbea, premierul de atunci, şi, în
cele din urm , c derea guvernului. Personajul B sescu s-a construit, şi a fost construit de
mass media pornind de la aceast tr s tur conflictual . B sescu a fost perceput drept actor
principal al crizelor sociale şi politice dar, pe de alt parte, şi ca liderul care rezolv
problemele. Între 1996 şi 2000, imaginea lui B sescu a transmis o anumit form de
autoritarism, ponderat de umor şi de argumentele bunului sim .
Traian B sescu s-a confruntat în cariera sa politic cu un moment delicat, fiind acuzat, la
sfârşitul anului 1996, de vânzarea flotei comerciale. Acest scandal a reprezentat, paradoxal,
rampa de lansare a personajului de ast zi. B sescu a renun at la imunitatea parlamentar ,
punându-se la dispozi ia justi iei, ceea ce i-a securizat credibilitatea. Dup preluarea
mandatului de ministru al Transporturilor, B sescu a ini iat taxa pentru drumuri care, dup
ce a generat proteste masive ale transportatorilor, a devenit „Taxa B sescu“, conturând
atributele noului personaj. Pl cu ele cu inscrip ia „Aici sunt banii dumneavoastr “ şi
r spunsurile precum „Iarna nu-i ca vara!“ au avut o vizibilitate maxim . Flota a devenit în
planul imaginii o problem nerelevant , aşa cum s-a v zut şi în timpul campaniei din 2000
pentru Prim ria Bucureştiului şi, mai ales, în timpul campaniilor din 2004. Tipul

240
administratorului energic, dar mai ales curajos, care se bate pentru deciziile sale, s-a impus
definitiv.
Voca ia conflictual a Partidului Democrat avea evident nevoie de o persoan care s
poat fi individualizat în planul imaginii şi transformat în arm de lupt politic .
Raporturile politice ale PD cu adversarii, generarea crizei Ciorbea, a crizei Babiuc, l-au
avut drept actor principal pe Traian B sescu. Pe tot parcursul perioadei 1997-2001, acesta a
fost „bra ul înarmat“ al lui Petre Roman, a c rui misiune era s „aplaneze“ conflictele
generate de B sescu. Victoria asupra lui Roman şi preluarea conducerii Partidului
Democrat a generat o schimbare lent , dar substan ial a imaginii partidului. Marea
majoritate a „baronilor“ (Sassu, Duv z, Severin şi, la sfârşit, dar nu în ultimul rând, Petre
Roman) au plecat din partid. Au r mas „tinerii lui B sescu“, personaje şterse, care nu au
f cut dovada sim ului politic (în afara lui Emil Boc), percepute mai degrab ca executan i
fideli ai ordinelor „c pitanului“. Partidul a stagnat în sondaje patru ani. Meritul lui B sescu
a fost c a reuşit s impun ideea c aceast stagnare se datoreaz exclusiv presiunii pe care
o exercita PSD asupra PD.
În primul mandat la Prim ria Capitalei, B sescu s-a f cut remarcat îndeosebi prin
ac iunile sale distructive: demolarea chioşcurilor, demolarea panourilor publicitare sau
lichidarea câinilor vagabonzi. Cea de-a doua campanie electoral pentru Prim ria General
a fost structurat , de fapt, în jurul unui (semi)eşec (lucru surprinz tor din punctul de vedere
al marketingului politic clasic). Mesajul central al campaniei a fost: „Singur fac multe, cu
un Consiliu fac totul!“ Se sugera astfel c primarul fusese timp de patru ani legat de mâini
şi de picioare, întrucât nu de inea majoritatea în Consiliul General. Pozi ionarea, practic, în
Opozi ie a fost sus inut de o campanie flexibil şi colorat , în care principalul
contracandidat, Mircea Geoan , a fost l sat deliberat s atace pentru a fi apoi ironizat.
Campania echipei PSD-Geoan a fost masiv , greoaie şi ezitant , dus de pe pozi ia
partidului aflat la guvernare, adic exact ceea ce îi convenea lui B sescu.
Victoria din prim vara lui 2004 a revigorat nu numai simpatia electoratului fa de
B sescu, ci şi transferarea acestei simpatii reînnoite c tre Alian a Dreptate şi Adev r (PNL-
PD). Dar, peste var , PSD a reuşit s recupereze majoritatea op iunilor aleg torilor, mai
ales c Theodor Stolojan, candidatul Alian ei, deşi credibil, nu reuşea s electrizeze masele.
În toamna lui 2004, din motive pe care le vor descifra istoricii (cel oficial anun at a fost

241
precaritatea s n t ii), Stolojan a renun at la a mai candida. Lovitura de teatru, care p rea s
compromit orice şans a Alian ei, i-a dat ocazia „durului“ B sescu s plâng în direct, la
conferin a de pres , în fa a camerelor de luat vederi. De la acest moment de emo ie
colectiv maxim (comparabil cu Revolu ia în direct!), Traian B sescu – desemnat succesor
al lui Stolojan – a preluat ini iativa în campania pentru alegerile generale şi preziden iale.
Nu a mai fost, ca în prim var , o campanie axat pe publicitate electoral (din acest punct
de vedere a fost mult mai slab decât cea pentru prim rie), ci un fel de one man show.
B sescu a dezl n uit atacuri la foc automat împotriva Puterii: PSD-ul este generatorul
„sistemului tic loşit“, corup ia la nivel înalt „a atins cote inimaginabile“, presiunile din
partea PSD l-au îmboln vit pe Theodor Stolojan (aluzie la situa ia din Ucraina vecin , unde
candidatul opozi iei fusese otr vit de, se presupunea, agen ii serviciului secret aflat în
subordinea preşedintelui în func ie). Toate acestea au culminat cu ieşirea furibund de dup
anun area rezultatelor din primul tur: B sescu nu numai c a clamat fraudarea alegerilor (o
f cuse şi Vadim, în 2000), ci a solicitat imperativ arestarea Preşedintelui Biroului Electoral
Central şi sigilarea computerelor în care ar fi trebuit s se g seasc dovada fraudei.
Majoritatea acuza iilor au fost ulterior demontate sau au r mas nedovedite (cu toate c
B sescu a ajuns preşedinte, iar Alian a a format Guvernul!), dar, pe moment, PSD a fost
intimidat pân la anesteziere de avalanşa şi de duritatea acuza iilor.
Am rememorat campania din noiembrie 2004 pentru a eviden ia construc ia personajului
care are exact structura miturilor arhaice. Eroul era un om liniştit, care tocmai îşi rostuise
via a (câştigase un nou mandat de primar şi se apucase de treab ). Când nimic nu prevestea
acest lucru, fratele de cruce al eroului (Stolojan, co-preşedinte al Alian ei împreun cu
B sescu) este lovit mortal de vr jmaşul perfid (PSD). La c p tâiul fratelui c zut, în fa a
elementelor cosmice care sunt invocate ca martori (la conferin a de pres ), Eroul plânge,
dar jur s se r zbune, s înfrâng duşmanul (PSD-ul sau sistemul tic loşit) şi s ajute
v duva şi orfanii (Alian a D.A., în ansamblu). Eroul porneşte la lupt , singur împotriva
tuturor (a sistemului), şi uzeaz de toate mijloacele pe care le are la îndemân (acuza ii
nedovedite, dar, la urma urmei, şi F t Frumos arunca în calea Scorpiei perii şi oglinzi).
Eroul îşi mai permite un singur moment de sl biciune pân la noaptea magic a victoriei:
cel în care se afl fa în fa cu întruchiparea duşmanului (confruntarea televizat cu
Adrian N stase) şi în care îi dovedeşte acestuia c , şi în clipa încleşt rii supreme, Eroul

242
r mâne Om („Adriane, ce blestem o fi pe capul poporului… s aib de ales între doi
comunişti?“).
În peisajul politic postdecembrist, B sescu este, pân acum, liderul cu cea mai stabil
credibilitate. În sondajele din perioada 2001-2004, el s-a aflat în topul credibilit ii al turi
de Ion Iliescu şi Adrian N stase, deşi a fost şicanat în permanen de PSD. Credibilitatea lui
Traian B sescu este o noutate pentru spa iul politic românesc, cu implica ii majore la nivel
simbolic. Şi acum, chiar dac B sescu exercit func ia suprem în stat, el se prezint (aşa
cum s-a prezentat şi în perioada cât a fost primar) şi este (înc ) perceput drept o Opozi ie la
(fosta) Putere. Nu putem şti în ce m sur amenin area cu anticipatele a constituit o hot râre
ferm sau un joc politic, dar e cert c un scop a fost atins (deliberat sau nu): o mare parte a
popula iei a în eles c B sescu nu de ine (!?) Puterea, c se lupt în continuare cu „sistemul
tic loşit“ şi, deci se afl de patru luni într-un fel de opozi ie. Este o opozi ie personal – nu
fa de un guvern sau partid, ci fa de un sistem politic. În contextul tendin ei maselor de a
personaliza orice conflict, devine limpede cine are cele mai multe şanse de a ieşi înving tor.
Din punctul de vedere al imaginarului colectiv, Traian B sescu este un pirat (dac ne
gândim la profesia sa de marinar), sau, în spa iul românesc, un haiduc. Haiducul este acel
personaj care se afirm pe scena politic nu prin apartenen a la o institu ie, ci printr-un mod
direct de a ac iona, f r re ineri, specific oamenilor simpli din rândurile c rora provine.
Succesul s u popular se datoreaz faptului c îi pune la col pe boieri (politicieni) într-un
mod lipsit de echivoc, brutal şi batjocoritor, fiind astfel pe placul cet eanului obişnuit,
frustrat de discrepan ele sau tensiunile sociale. Haiducul nu va fi niciodat un aristocrat, dar
nu va fi nici un negociator (una din replicile surprinz toare ale preşedintelui B sescu a fost:
„Preşedintele nu roag , preşedintele cere!“). Orice gest aristocratic ar fi considerat un act de
tr dare, de abdicare de la condi ia omului simplu, în schimbul unui trai îndestul tor.
Haiducul este totuşi un erou, dar unul popular, care se deosebeşte de eroismul clasic
occidental (de la Roland şi Lancelot pân la Don Quijote, Ruy Blas şi d’Artagnan) tocmai
prin lipsa tr s turilor nobiliare. Fa de erou, haiducul nu ac ioneaz în numele principiilor
abstracte, ci în numele situaţiilor, în numele oamenilor simpli sau, şi mai bine spus,
asemeni oamenilor simpli.
Prin defini ie, haiducul este mereu în opozi ie cu reprezentan ii puterii, care îl prigonesc
şi pun pre uri fabuloase pe capul s u. Chiar atunci când ajunge s de in puterea, haiducul

243
este un adversar al Puterii ca institu ie, el pare s spun c puterea apar ine omului şi nu
institu iei (vezi episodul Ciorbea, dar şi altele). B sescu este cel care lupt singur împotriva
tuturor, împotriva întregii clase politice fa de care s-a distan at la nivel simbolic. Cât timp
a fost în Opozi ie, lupta lui B sescu a fost doar o h r uial care asigura simpatia popular ,
dar care nu-l legitima în postura de erou salvator al României. El nu evoca nici simbolurile
na ionale, nici morala în l toare şi nici conota iile de legitimitate a reprezentativit ii care
s -l includ în aceeaşi categorie cu cei pe care îi înfrunt .
Spre deosebire de eroii salvatori (dintre care cel mai bine conturat este Vadim Tudor),
B sescu nu a invocat principii supreme pentru comportamentul s u. În campania electoral
preziden ial , B sescu nu a luptat pentru moral , ci împotriva corup iei, nu a adoptat un
comportament de preziden iabil şi a r mas (în calitate de candidat) tipul omului din popor,
care ştie c fine urile diplomatice nu se potrivesc atunci când are de rezolvat o problem
clar şi stringent . B sescu a f cut campania electoral cu deja celebra şuvi fluturând în
vânt, cu primul nasture de la c maş descheiat şi cu cravata sl bit . Ajuns la Cotroceni,
retezarea şuvi ei rebele a devenit o chestiune de interes public, o mare parte din
comentatorii de pres pledând în favoarea p str rii aerului rebel, chiar dac nepotrivit cu
func ia, al preşedintelui.
De cealalt parte, PSD a c zut mereu în ridicol atunci când s-a luptat cu B sescu.
Argumentele PSD au fost de fiecare dat abstracte, institu ionale, factice. Ele au fost
în elese de electorat ca pretexte ale Puterii ca s -l „înfunde“ pe B sescu. R spunsurile
acestuia, date mereu râzând, con ineau acelaşi mesaj standard: „ei vor s m dea jos, dar eu
nu m las!“. Nimeni nu se mai scandaliza nici de presupusa vinov ie a lui B sescu, dar nici
nu judeca adev rul sau iresponsabilitatea acuza iilor la adresa acestuia. Obrăznicia
popular îi cucerea pe to i.
Marea sl biciune a haiducului este c trebuie s existe mereu o instan superioar pe
care s o înfrunte, s o atace de jos în sus. Dup cum s-a ar tat, imaginea lui B sescu s-a
construit pe baza situa iilor conflictuale în care a fost implicat. O dat cu preluarea func iei
de preşedinte, istoria lui Traian B sescu se desf şoar în alt referen ial. Spiritul conflictual
al personajului r bufneşte în declara ii agresive la adresa unor oficiali str ini. De aceast
dat îns , costul acestor ac iuni nu-l mai priveşte doar pe personajul Traian B sescu.

244
 Acum, atitudinea combativ este un nonsens pentru c , în lipsa unei instan e superioare,
nu te crede nimeni c eşti asuprit. B sescu va trebui s -şi modifice structural imaginea.
Marea schimbare va însemna trecerea de la calit ile sale, reprezentative pentru românul
din popor, la calitatea de reprezentant al poporului român. Altfel spus, schimbarea va
însemna convertirea haiducului în domn. B sescu nu va mai fi un oponent, ci o persoan
care are oponen i. Imaginea celui care lupt împotriva tuturor va c p ta un alt sens. Dar
aceasta va fi o alt istorie, sau, poate, istorie pur şi simplu…

Theodor Stolojan – Tehnocratul

La prima sa apari ie pe scena politic , Theodor Stolojan a trecut neobservat. Ministru de
Finan e în primul cabinet Roman, personajul blond, sp l cit, nu se putea compara cu
figurile revolu ionare, dramatice, ale momentului. Theodor Stolojan a fost, de altfel, primul
mare demnitar postdecembrist care şi-a dat demisia, de bun voie, din func ia de ministru.
Adev ratul debut al lui Theodor Stolojan a fost preluarea func iei de prim-ministru într-
un moment critic, dup mineriada din septembrie 1991. Misiunea asumat atunci a fost cea
de organizare a alegerilor, primele alegeri dup adoptarea Constitu iei. Românii au fost
mult timp obişnui i cu ideea c lucrurile provizorii sunt cele mai durabile şi c o persoan
ajuns la putere renun la aceast pozi ie doar prin constrângere. Theodor Stolojan a
infirmat aceste prejudec i. Mai mult, el nici nu a candidat în alegerile pe care le-a
organizat. Mitul lui Theodor Stolojan s-a construit, în prim instan , în jurul omului de
cuvânt. Pe parcursul guvern rii sale, mass media au impus o figur relativ col uroas , o
voce aspr , cu o vorbire lent , scandat r spicat. Cuvintele primului-ministru c deau cu
precizie, blocând orice încercare de r st lm cire. Este adev rat c în aceast ţinere de
cuvânt, Theodor Stolojan a beneficiat de caracterul provizoriu al guvern rii sale. El a putut
refuza net revendic ri sindicale şi sub pretextul c nu este mandatat s rezolve astfel de
probleme. Dincolo de realiz rile din perioada în care a fost prim-ministru, estompate rapid,
în percep ia public s-a p strat ideea c Theodor Stolojan a f cut ceea ce a promis. Pe
aceast baz s-a construit în 2000 imaginea candidatului la preşedin ie Theodor Stolojan.
Logica era simpl : dac a f cut atunci ceea ce a promis, acum va face ceea ce promite. La
aceast imagine a fost ad ugat o a doua tr s tur , cea de tehnocrat.

245
 Probabil c foarte pu in lume cunoaşte cu exactitate accep iunea politic a no iunii de
tehnocra ie. Imaginea public a pornit îns de la percep ia mult mai sensibil , mai concret ,
a no iunii de tehnică. Theodor Stolojan a fost înf işat astfel ca un mecanic priceput,
îmbr cat în salopeta B ncii Mondiale, care poate pune în func iune mecanismul blocat al
economiei româneşti. Imaginile cu sugestii de ştiin şi tehnic au sfârşit prin a genera în
mass media porecla de „Robocop“. Probabil c dac , în 1996, Theodor Stolojan nu ar fi fost
la Banca Mondial şi ar fi candidat la alegeri, ar fi fost un candidat mult mai atractiv decât
oferta PDSR. Atunci, în 1996, precizia şi siguran a lui Theodor Stolojan ar fi contrastat cu
ghiveciul corupt al guvern rii V c roiu. În 2000 îns , electoratul a sim it în primul rând
nevoia unor mesaje umanizate, de alinare a unor suferin e aproape fizice, produse de marile
eşecuri ale celor trei guverne CDR-USD-UDMR. În aceste condi ii, imaginea lui Robocop
a fost departe de a genera entuziasm.
Insuccesul electoral nu a micşorat prestigiul lui Theodor Stolojan. Fie c are o Dacie
rablagit pe care o blestem , fie c are un Mercedes de care este mândru, românul ştie c
are nevoie de un mecanic auto priceput. Mitul lui Theodor Stolojan este solid constituit şi
orice demers politic care va implica o analiz tehnic va trebui s fie raportat la imaginea
lui Theodor Stolojan. În mod surprinz tor, Theodor Stolojan a refuzat un loc în Parlament,
dar a acceptat o pozi ie relativ onorific în cadrul PNL. Aceast op iune dezv luie, credem,
o sl biciune a persoanei Theodor Stolojan. Deşi mitul tehnocratului se men ine prin el
însuşi (dovada este încrederea constant de care s-a bucurat Theodor Stolojan chiar în
perioada în care a lipsit din ar ), deşi clasa politic în ansamblu este privit cu neîncredere,
românii acord credit mai degrab unei solu ii politice (de la care aşteapt o r sturnare a
situa iei) decât unei solu ii tehnice (pe care o v d doar ca o administrare provizorie a unei
st ri de fapt). Ajuns la conducerea Alian ei Dreptate şi Adev r, Theodor Stolojan a dovedit
înc o dat abilitatea sa administrativ . În fond, nu era nevoie de lansarea unei oferte
politice, Alian a fiind o ofert prin ea îns şi. (În parantez fie spus, publicul larg a uitat
rolul lui Valeriu Stoica în configurarea Alian ei D.A.)
În calitate de candidat al Alian ei la preşedin ie, Stolojan a fost egal cu el însuşi. Nu a
avut nimic în plus şi nimic în minus fa de campania din 2000. Aşa cum am ar tat, cauzele
retragerii sale din curs , dincolo de motiva ia oficial , vor r mâne o problem pentru

246
istorici. B sescu a câştigat alegerile şi l-a cooptat pe Stolojan în echipa de consilieri
preziden iali. De fapt, Stolojan a ales s se retrag din istorie.

Feminismele – suport şi oglindă pentru miturile masculine

În societ ile occidentale, feminismul este o doctrin , care beneficiaz de construc ii
teoretice solide şi de o reprezentare puternic în dezbaterea public . În zilele noastre, se
vorbeşte mai degrab despre feminisme, iar gama de nuan e dintre varianta clasic şi cea
radical este o provocare pentru orice observator atent al fenomenului. Dincolo de efortul
constant de consacrare a doctrinei, feminismul a însemnat f r îndoial propulsarea femeii
în prim-plan, sprijinirea ei în ob inerea unui rol social superior, acceptarea ei în agora.
Politica solicit norme ale masculinit ii: virilitate – pentru liderul care fascineaz ,
în elepciune – pentru tat l patriarhal, şarm – pentru omul obişnuit, şi toate la un loc –
pentru Salvator (a nu se în elege atributele ca fiind singurele definitorii pentru prototipul,
simbolul de om politic). Femeia politic , îns , trebuie s dep şeasc un anumit prag, ea nu
poate s fie corespondentul unui b rbat politic obişnuit, ea trebuie s dep şeasc
stereotipiile existente şi s devin un anti-model al fiin ei sale. Dac b rbatul politic îşi
însuşeşte calit ile masculinit ii, femeia politic este obligat s se debaraseze de calit ile
feminit ii. Ea p streaz un rol masculin, exagerând chiar în fermitatea de care trebuie s
dea dovad . Valoarea de feminitate a devenit o non-valoare în cazul femeii politice,
deoarece ea poate fi b nuit de sl biciune. Astfel, s-a impus un nou construct de valoare –
„femeia de fier“ – care întruchipeaz atribute de curaj politic, fermitate, decizie, chiar
duritate.
Istoric, în perioada modern , România a avut întotdeauna de recuperat nişte etape. În
comunism, una dintre aceste etape, recuperat cu for a, a fost transformarea femeii din
casnic în salariat . Dincolo de discu iile asupra totalitarismului, aceast transformare a
însemnat totuşi legitimarea prezen ei femeilor în spa iul institu ional. Exagerarea a venit în
vremea lui Ceauşescu, în momentul în care pe linie de partid s-a impus un procent de
promovare a femeilor. Aceast m sur , al turi de imaginea profund negativ a tovarăşelor
(Lina Ciobanu, Suzana Gâdea etc.), a însemnat o reîntoarcere la o receptare negativ a
prezen ei femeii în politic . Dorin a României de integrare în lumea occidental ne aduce
îns , din nou, în fa a obligativit ii respect rii unor procente. Corectitudinea politică a

247
discriminării pozitive va întâmpina în straturile profunde ale societ ii o rezisten îndârjit .
Trebuie s specific m de la bun început c accederea femeii la puterea politic în statul
post-decembrist român a fost anevoioas datorit handicapului Elena Ceauşescu (care
poate fi considerat un model al mamei arhaice), dar şi din cauza stereotipurilor care domin
societatea.
Prima femeie care a avut (prin rang) şi şi-a asumat (s zicem programatic) un rol în
politica României moderne a fost Regina Maria, o personalitate excep ional , care a impus
prin inteligen , temperament, sim politic şi, nu în ultimul rând, prin cultur şi gust artistic.
Din p cate, sau din fericire, educa ia, protocolul şi conven iile epocii au consfin it
retragerea suveranei din prim-planul vie ii publice într-o perioad fr mântat a istoriei. În
România, imaginea femeii suverane a r mas difuz şi îndep rtat .
Ca imagine, unul dintre primele personaje feminine ale istoriei moderne a României a
fost Ana Ip tescu. Strict istoric, interven ia ei a fost punctual : mobilizarea unei mase de
revolu ionari pentru eliberarea Guvernului provizoriu, arestat pentru scurt timp de coloneii
Odobescu şi Solomon. Deşi a beneficiat de simbolul (tipic romantic şi foarte popular în
epoc ) al Revoluţiei personificate, imaginea Anei Ip tescu nu a fost exploatat mediatic
decât dup o sut de ani, în perioada comunist . Din punct de vedere al imaginii,
revoluţionara Ana Ip tescu a fost urmat de alte dou Ane: Ana Pauker şi Ana Blandiana.
Amândou au r spuns aceluiaşi tip de aştept ri din partea sus in torilor şi au provocat
aceeaşi respingere categoric din partea adversarilor.
S trecem de la Ane la Elene. Amanta sau soţia nefastă este, probabil, imaginea cea mai
bine conturat a femeii care se ocup de politic în România. De la Elena Lupescu la Elena
Ceauşescu, acest tip a atras nu numai antipatia fa de persoanele în sine, cât mai ales
frustr ri masculine în situa ii totalitare. Eşecul sau panta descendent pe care au intrat Petre
Roman şi Teodor Meleşcanu este datorat şi imaginilor so iilor, imagini care se apropie
foarte mult de aceast tipologie.
Martira – Mitzura Arghezi, Leonida Lari, Doina Cornea – nume exploatate la rang de
simbol, care au o sonoritate aparte atunci când se pune problema na ionalit ii sau a
totalitarismului comunist, teme sensibile pentru un anumit tip de electorat; simbolul
martirului are o relevan mai mult istoric şi care nu rezoneaz cu problemele
contemporane, dovad c acestea nu au reuşit s se impun în spa iul politic românesc.

248
 Non-femeia politică, aşa cum a fost ea definit de René-Gérard Schwartzenberg10, are în
România dou subspecii, ambele privite cu o doz mare de antipatie. Prima dintre ele este
înrudit cu tovarăşa din perioada comunist . Costumul tailleur, coafura sobr , eventual cu
coc, machiajul hieratic şi, mai ales, atitutdinea eap n , f r umor, mascheaz nesiguran a
în fa a jurnaliştilor şi las s se observe stilul autoritar în raporturile cu subordona ii. De
aceast tipologie se apropie Hildegard Puwak, Ecaterina Andronescu, Norica Nicolai sau
Monica Macovei. Cealalt non-femeie politic vine pe filier occidental şi are în comun cu
tovar şa doar caren a de feminitate. Degajat în fa a presei, non-femeia politic este mai
nonconformist în vestimenta ie şi se distinge printr-o virilitate exagerat a limbajului. În
aceast categorie putem s le enumer m pe Zoe Petre şi Alina Mungiu-Pippidi.
O alt tipologie care pare a se contura este cea a femeii-lider care îşi foloseşte
feminitatea. Este un construct de imagine modern, dar pe care capcanele exceselor sau
involu iile sociale îl pot d râma foarte uşor. O asemenea femeie este şarmant f r s fie
frivol , autoritar f r s fie viril şi reprezentativ f r s -şi piard identitatea. C tre un
asemenea tip se îndreapt , în percep ia public , Simona Marinescu (cu oarecare striden ),
fostul ministru al justi iei Rodica St noiu, dar mai ales ministrul Culturii, Mona Musc .
În fine, o inova ie româneasc în domeniul femeii politician este femeia-absenţă. Într-
adev r, dup experien a Elena Ceauşescu, România şi-a refuzat personajul numit prima
doamn . Atât Nina Iliescu, cât şi Nadia Constantinescu au fost îns nişte absenţe vizibile,
locuri libere care au dezechilibrat imaginile publice ale lui Ion Iliescu şi Emil
Constantinescu. Dac la Emil Constantinescu absen a a fost oarecum compensat de Zoe
Petre, la Ion Iliescu porecla de Bunicu a (şi nu bunicul!) poate spune multe din punct de
vedere al psihologiei sociale.

În cele de mai sus am încercat s contur m suprapunerile dintre figurile unor oameni
politici contemporani şi simbolurile unor ac iuni sociale. La scar istoric , aceşti oameni
politici cap t o în l ime pe care, de multe ori, contemporanii nu o sesizeaz . Dimpotriv ,
putem spune c exist personalit i politice (uneori foarte pitoreşti) care, nereuşind s se
asocieze cu un simbol sau cu o idee, r mân în istorie doar ca personaje anecdotice. Exist
un şir de astfel de personaje care s-au bucurat sau se bucur ast zi de mult popularitate,
dar care sunt inconsistente (înc ) la scar istoric . Corneliu Vadim Tudor, Emil

249
Constantinescu, Adrian N stase, Adrian P unescu sunt ast zi personaje cu o notorietate
ridicat , dar care nu transmit electoratului mai mult decât propria lor identitate. În
continuare, nu este exclus ca, într-un viitor mai mult sau mai pu in apropiat, unul dintre
aceştia – sau o alt personalitate – s evolueze spre o dimensiune simbolico-mitologic . În
cazul personalit ilor enumerate va fi nevoie îns de o ruptur de imagine, de o situa ie-
limit , care s determine o percep ie cu totul nou a personajului în imaginarul colectiv
românesc.

Întrebări de verificare

1. Cine a propulsat termenul de “mit” în centrul unei interesante discu ii a

specialiştilor români, dar şi a unor cercuri intelectuale mai largi?
2. Care sunt “miturile-pui” ale mitului Şcolii?
3. Care este primul şi probabil cel mai important mit al României moderne?
4. Care sunt cele dou sub-tipuri ale mitului P rintelui, care au ca exemple pe
Romulus, Iisus, Mahomed, Negru Vod , respectiv pe Moise.
5. Din punct de vedere practic, a fost mitul înv turii mai eficient decât cel al
armatei? Argumenta i-v r spunsul.
6. În România, spre deosebie de Armat şi de Şcoal , ce fel de pozi ie are Biserica în
raport cu statul?
7. Non-femeia politic , aşa cum a fost ea definit de René-Gérard Schwartzenberg10,
are în România dou subspecii. Care sunt acestea şi cum sunt ele privite de c tre
popula ie?
8. Care este inova ia româneasc în domeniul femeii politician?
9. C rui politician i-a fost atribuit mitul Sfântului politicii româneşti?
10. Din ce punct de vedere se deosebesc miturile tradi ionale de miturile moderne?

Exerciţii

1. Analiza i şi comenta i evolu ia unui personaj-exemplar românesc din punctul de

vedere al încadr rii într-o tipologie a miturilor.

250
 2. Analiza i comparativ, din perspectiv cronologic , evolu ia mitului comunismului
şi a anticomunismului în România postdecembrist . Da i exemple.
3. Enumera i câteva personaje istorice româneşti foarte cunoscute şi explica i
importan a lor pentru mitologia poporului român. Comenta i motivele pentru care
ele s-au transformat în timp în mituri.

Note
1. Charaudeau, Patrick, Discours mediatique de l’information, I.N.A., Paris, 1998.
2. Beciu, Camelia, Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2002.
3. În edi ia din 2001 l-am numit „zgomot de recep ie“. Credem c formularea actual
este mai potrivit .
4. Fiske, John, Introducere în ştiinţele comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2003
5. Boia, Lucian, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Editura Humanitas, 1997; dar şi
Miturile comunismului românesc, Editura Nemira, Bucureşti, 1998.
6. Gellner, Ernest, Naţiuni şi naţionalism, Editura Antet, Bucureşti, 1997.
7. Micile grupuscule care şi-au pus în denumire cuvântul comunist nu au dobândit
niciodat suficien anvergur pentru a conta politic. De asemenea, cel mai important partid
de extrac ie comunist , Partidul Socialist al Muncii, s-a topit, în timp, în actualul PSD.
8. Girardet, Raoul, Mituri şi mitologii politice, Editura Institutul European, Iaşi, 1997.
9. Contrar unei imagini şablon – care face parte şi ea din mitul anticomunismului –, în
decembrie 1989 nu s-a strigat decât sporadic „Jos comunismul!“, şi asta f r s existe o
adeziune la aceast chemare. În decembrie 1989, popula ia ieşit pe str zi în marile oraşe
ale României avea conştiin a unei revolu ii anti-ceauşiste, dar înc nu avea conştiin a
sfârşitului regimului comunist.
10. Schwartzenberg, René-Gérard, Statul spectacol, Editura Scripta, Bucureşti, 1996.

251
Bibliografie selectivă

Abric, Jean Claude, Methodologie d’étude des representations sociales, Eres, Paris, 2003.
Andrew, Christopher, Oleg Gordievski, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe
de la Lenin la Gorbaciov, Editura All, Bucureşti, 1994.
Aristotel, Retorica, Editura IRI, Bucureşti, 2004.
Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
Aron, Raymond, Democraţie şi totalitarism, Editura All, Bucureşti, 2001.
Auer, Jeffery, Great debates: Kennedy vs. Nixon, 1960, Sidney Kraus, Bloomington:
Indiana University Press, 1964.

Beciu, Camelia, Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2002.

Boda, Iosif, Cinci ani la Cotroceni, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1999.
Boia, Lucian, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.
Boia, Lucian, Miturile comunismului românesc, Editura Nemira, Bucureşti, 1998.
Borovicka, V.P., Ştiţi la cât apune soarele, domnule general?, Editura Dacia, Cluj, 1982.
Bramsted, Ernest K., Goebbels and National Socialist Propaganda 1925-1945, Michigan
State University Press, 1965.
Brucan, Silviu, Stâlpii noii puteri în România, Editura Nemira, Bucureşti, 1996.
Brucan, Silviu, România în derivă, Editura Nemira, Bucureşti, 2000.

Câmpeanu, Pavel, Ariadna Combes, Mihnea Berindei, România înainte şi după 20 mai,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1991.
Charaudeau, Patrick, Discours médiatique de l’information, I.N.A., Paris, 1998.
Cheng, Anna, Istoria gândirii chineze, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
Cole, Robert (coord.), International Encyclopedia of Propaganda, Fitzroy Dearborn
Publishers, Chicago, 1998.
Constantinescu, Emil, Timpul dărâmării, timpul zidirii, Editura Universalia, Bucureşti,
2002.
Courtois, Stephane (coord.), Cartea neagră a comunismului, Editura Humanitas, Bucureşti,
1998.

Daniel, Constantin, Athanase Negoi , Gândirea hitită în texte, Editura Ştiin ific şi
Enciclopedic , Bucureşti, 1986.
Dhammika, Ven., The Edicts of King Ashoka, Buddhist Publication Society, Kandy, 1993.
Dobrescu, Paul, Iliescu contra Iliescu, Editura Diogene, Bucureşti, 1997.
Domenach, Jean-Marie, Propaganda politică, Editura Institutul European, Bucureşti, 2004.

Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Editura Ştiin ific şi Enciclopedic ,
Bucureşti, 1981.
Ellul, Jacques, La parole humiliée, Editions du Seuil, Paris, 1981.

Faligot, Roger, Kauffer, Remi, Serviciul secret chinez, Editura Nemira, Bucureşti, 1993.
Ficeac, Bogdan, Cenzura comunistă şi formarea „omului nou“, Editura Nemira, Bucureşti,
1999.
Filori, Jean, Război sfânt, Jihad, Cruciadă, Editura Cartier, Chişin u, 2003.

252
Fiske, John, Introducere în ştiinţele comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2003.
Fraser, Lindley, Propaganda, Oxford University Press, Londra, 1957.

Gellner, Ernest, Naţiuni şi naţionalism, Editura Antet, Bucureşti, 1997.

Girardet, Raoul, Mituri şi mitologii politice, Editura Institutul European, Iaşi, 1997.
Giurescu, Dinu C., (coord.), Istoria României în date, Editura Enciclopedic , Bucureşti,
2003.
Guyot, Adelin, Restellini, Patrick, Arta nazistă, Editura Corint, Bucureşti, 2002.

Habermas, Jürgen, Sfera publică şi transformarea ei structurală, Editura Univers,

Bucureşti, 1998.
Huyghe, René, Les puissances de l'image, Flammarion, Paris, 1965.

Iliescu, Ion, Revoluţie şi reformă, Editura Enciclopedic , Bucureşti, 1994.

Iliescu, Ion, Încotro – societatea românească?, Editura MondoMedia, Bucureşti, 1999.
Iliescu, Ion, Marele şoc din finalul unui secol scurt – dialog cu Vladimir Tismăneanu,
Editura Enciclopedic , Bucureşti, 2004.
Ionescu, Eugen, Rinocerii, Editura pentru Literatur Universal , Bucureşti, 1968.
Ionescu, Eugen, Teatru, Editura pentru Literatur Universal , Bucureşti, 1968.

Kautilya, The Arthashastra, Penguin Books India, New Delhi, 1992.

Kertzer, David I., Ritual, politică şi putere, Editura Univers, Bucureşti, 2002.

Lalouette, Claire, Civilizaţia Egiptului Antic, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987.

Laswell, Harold D., Daniel Lerner, Hans Speier, Propaganda and Communication in World
History, The University Press of Hawaii, Honolulu, 1979.

Merton, Robert K., Social Theory and Social Structure, Free Press, Glencoe, 1957.
Miclescu, Cornel, Cotroceni. Gară pentru doi, Editura All, Bucureşti, 2002.

N stase, Adrian, De la Karl Marx la Coca Cola, dialog cu Alin Teodorescu, Editura
Nemira, Bucureşti, 2004.
Newman, I. Bruce (Editura), Handbook of Political Marketing, Sage Publications, Londra,
1999.

Orwell, George, O mie nouă sute optzeci şi patru, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

Paleologu, Alexandru, Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1991.
Pasti, Vladimir, România în tranziţie. Căderea în viitor, Editura Nemira, Bucureşti, 1995.
Pavel, Dan, Iulia Huiu, „Nu putem reuşi decât împreună“ – O istorie analitică a
Convenţiei Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iaşi, 2003.
Petcu, Marian, Puterea şi cultura. O istorie a cenzurii, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
Poliakov, Leon, Istoria antisemitismului, Editura Hasefer, Bucureşti, 1999.
Pratkanis, Anthony, Elliot Aronson, Age of Propaganda, W.H. Freeman and Company,
New York, 1992.

253
Reuth, Ralf Georg, Goebbels, Harcourt Brace & Company, San Diego, 1993.
Roman, Petre, Mărturii provocate. Convorbiri cu Elena Ştefoi, Editura Paideia, Bucureşti,
2002.

Severin, Adrian, Lacrimile dimineţii, Editura Scripta, Bucureşti, 1995.

Shakespeare, William, Henric al V-lea, Editura Univers, Bucureşti, 1985.
Soljeni ân, Alexandr, Arhipelagul Gulag, Editura Univers, Bucureşti, 1997.
Schwartzenberg, Rene-Gerard, Statul spectacol, Editura Scripta, Bucureşti, 1996.

Şerb nescu, Ilie, Jumătăţile de măsură dublează costurile sociale, Editura Staff, Bucureşti,
1994.
Ştef nescu, Domni a, Cinci ani din istoria României, Editura Maşina de Scris, Bucureşti,
1995.
Ştef nescu, Domni a, Doi ani din istoria României, Editura Maşina de Scris, Bucureşti,
1998.
Ştireanu, Octavian, Echipa de sacrificiu, Editura România Azi, Bucureşti, 1992.

Theodorescu, R zvan, Cele 900 de zile ale „manipulării“, Editura Tinerama, Bucureşti,
1994.
Thomson, Oliver, Easily LEditura A History of Propaganda, Sutton Publishing, Londra,
1999.
Todorov, Tzvetan, Confruntarea cu extrema, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.
Tolkien, J.R.R., Stăpânul inelelor, Editura Rao, Bucureşti, 1999.
Trent, Judith, Political campaign communication: principles and tactics, Praeger, Londra,
2000.
Tuc , Marius, Dialoguri politice, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2000.

Vargas, Laurent De, Istoria secretă a Ordinului Templier, Editura Libripress, Bucureşti,
2004.
Vasile, Radu, Cursă pe contrasens. Amintirile unui prim-ministru, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2002.
Vintil , Horia, Dicţionarul papilor, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999.
Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Bucureşti, 1994.

Weiss, Robert, „The presidential debates in their political context. The issues-image
interface in the 1980 campaign“, Speaker and Gravel, nr. 18, 1981.

Xun Zi, Calea guvernării ideale, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Zamfir, C t lin, O analiză critică a tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

*** Epoca Nicolae Ceauşescu. Cronologie istorică, Editura Ştiin ific şi Enciclopedic ,
Bucureşti, 1988.

254
*** Biblia, Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1991.

*** Piaţa Universităţii, Editura R, Bucureşti, 1991.

*** The New Encyclopedia Britannica, Londra, 1998.

255